Părintele Cleopa Jurj din Arad, oprit de la slujire pentru întreruperea pomenirii ierarhului ecumenist

La data de 19 februarie, părintele protosinghel Cleopa Jurj din Arad a fost judecat în lipsă de către Consistoriul Eparhial Monahal al Arhiepiscopiei Aradului, fiind acuzat de:

  1. Schismă,
  2. Sacrilegiu
  3. Abateri cu privire la săvârșirea Sfintelor Taine
  4. Provocarea de tulburări, certuri și folosirea unui limbaj necuviincios
  5. Navetism
  6. Neglijarea datoriei de a predica și a catehiza în Biserică
  7. Neascultarea de autorități
  8. Contrazicerea publică a poziției oficiale a Bisericii
  9. Înființarea de paraclise particulare.

Rechizitoriul este de departe cel mai bogat dintre toate rechizitoriile care le-au fost instrumentate preoților mărturisitori împotriva ecumenismului până în acest moment.

În dezbaterile din 19 februarie 2019, Consistoriul Eparhial Monahal Arad a propus ierarhului, care a aprobat propunerea în ședința Permanenței din 28 februarie 2019, sancționarea părintelui Cleopa Jurj cu sancțiunea fără drept de contestare a opririi totale de la slujire pe o perioadă de 3 luni și canonisirea la mănăstirea de metanie de la Hodoș-Bodrog, mănăstire de metanie și a episcopului locului, după cum reiese din datele biografice ale înaltpreasfinției sale.  La sfârșitul perioadei de canonisire urmează să se facă o evaluare a „stării de pocăință” a părintelui Cleopa.

Decizia arhiepiscopală precizează că dacă la data încheierii termenului acordat pentru a “părăsi schisma și neascultarea” și pentru a înceta activitatea la paraclisul înființat în Municipiul Arad, părintele Cleopa nu se va conforma va fi supus procedurilor de caterisire de către arhiepiscopul Timotei Seviciu.

Părintele Cleopa Jurj a încetat pomenirea ierarhului în anul 2016, după sinodul ecumenist din Creta, fiind singurul cleric arădean care a luat atitudine față de sinodul din Creta și față de ecumenism.

După încetarea pomenirii, întrucât nu s-a mai aflat într-un cuget cu viețuitorii din Mănăstirea Gai, care au continuat comuniunea cu ierarhul semnatar în Creta, părintele Cleopa s-a pensionat și s-a retras din mănăstire, după ani de zile de slujire, în care a condus lucrările de restaurare și construcție de biserică (biserica a fost sfințită cu mare fast în 2008, cu prezența a peste 20 de ierarhi și a Patriarhului României). De doi ani și jumătate slujește într-un paraclis improvizat într-un subsol dintr-o fostă zonă industrială a Aradului, numită Indagrara.

Părintele Cleopa consideră că problemele cu episcopia au apărut ca urmare a acțiunilor vicarului eparhial arhimandrit Teofan Mada, de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, care, după spusele părintelui, l-ar fi reclamat că slujește în paraclisul improvizat după întreruperea pomenirii.

Părintele relatează o întâlnire la care a fost chemat de către arhiepiscopul Timotei Seviciu, care i-a prezentat broșura de fidelizare față de sinodul ecumenist din Creta, editată de Patriarhia Română în 2017, și l-a întrebat ce părere are despre aceasta și dacă este de acord cu ce scrie în ea.

La răspunsul negativ al părintelui Cleopa, arhiepiscopul Timotei ar fi spus că nu îl interesează faptul că părintele Cleopa nu îl pomenește la slujbe, dar că îi cere să înceteze propovăduirea împotriva ecumenismului și a sinodului din Creta.

Arhiepiscopul Timotei Seviciu este unul dintre participanții la sinodul ecumenist din Creta, fiind semnatar al documentelor eretice ale acestui minciunosinod.

Din relatările de presă dedicate Înaltpreasfinției Sale aflăm, printre altele, că este doctor în Teologie, că a avut dosar de colaborare cu fosta Securitate, sub numele de Radu Viorel[1], și că a fost, din încredințarea Sfântului Sinod, reprezentant al BOR la multe întruniri ecumeniste, în țări precum Suedia, Finlanda, SUA, Elveția, Franța, Germania[2].

Despre Înaltpreasfinția sa decanul Facultății de Teologie din Arad, pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, spune că: “se integrează în pleiada ierarhilor şi profesorilor de teologie ortodoxă din a doua jumătate a secolului al XX-lea care au contribuit semnificativ la aprofundarea temelor ecumenice şi la intensificarea dialogurilor interconfesionale. Mărturii în acest sens sunt numeroasele conferinţe internaţionale la care participă – Franţa, Suedia, Elveţia, Germania, Statele Unite ale Americii – teza de doctorat cu o temă ce trimite spre exigenţele dialogului ecumenic dar şi spre asumarea hristologiei primului mileniu creştin cu accentul pe hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei şi dialogul cu Vechile Biserici Orientale”[3].

În Dicționarul Teologilor Români se consemnează[4] că arhiepiscopul Timotei a făcut studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă de la Neuchatel, la Institutul Ecumenic de la Bossey și la Facultatea de Teologie de la Fribourg și că are o teză de doctorat despre Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei în lumina tendințelor actuale de apropiere dintre Biserica Ortodoxă și vechile Biserici orientale.

În februarie 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria G-“Cultele” “în semn de apreciere deosebită pentru activitatea susținută în domeniul cultelor, pentru spiritul ecumenic și civic dovedit și pentru contribuția avută la întărirea legăturilor interconfesionale, de bună și pașnică conviețuire între toți oamenii”[5].

Despre „spiritul ecumenic și civic dovedit” de Înaltpreasfințitul Timotei aflăm și dintr-o relatare din presa gorjeană, prilejuită de o tragedie minieră în zonă. Vorbind cu acel prilej, arhiepiscopul Timotei s-a referit la “ecumenismul sănătos” și la “frățietatea” ce se realizează prin împreună-slujirea cu ereticii: “Am găsit aici, în această împestriţare de populaţii, deci şi de toate credinţele, un ecumenism sănătos. Şi-acum au fost nu numai credincioşi ortodocşi. Am fost mai înainte la unul dintre minerii decedaţi care este reformat. Familia şi-a exprimat dorinţa ca să facem şi noi slujbă, să fie totul aşa într-o frăţietate”[6].

Implicat în săptămâna anuală de rugăciune cu ereticii în urbea pe care o păstorește, Arhiepiscopul Timotei a participat și anul acesta la rugăciunea comună cu aceștia, în ianuarie 2019, fiind criticat de către poporul aflat în biserică.

Note:

[1] https://www.mediafax.ro/social/exclusiv-ips-pimen-sidorovici-pentru-securitate-petru-pentru-die-911095.

[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Timotei_Seviciu#Activitatea_didactic%C4%83_%C8%99i_administrativ%C4%83.

[3] https://www.actualitati-arad.ro/ips-timotei-seviciu-arhiepiscop-al-aradului-implineste-80-de-ani/.

[4] http://biserica.org/WhosWho/DTR/S/TimoteiSeviciu.html.

[5] Decretul președintelui României nr. 39 din 7 februarie 2004 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural, publicat în Monitorul Oficial nr. 169 din 26 februarie 2004.

[6]http://www.zvj.ro/articole-22845-Preasfin++ia+Sa+dr++Timotei+Seviciu++Episcopul+Aradului+++i+Hunedoarei+++bdquo+Aici++in+aceasta+zona.html.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Vedeți și: 

Video – Mărturisire ortodoxă în Arad în timpul săptămânii de rugăciune comună cu ereticii

Ecumenistul pseudo-ierarh Timotei Seviciu al Aradului afirmă că și eterodocșii au botez

 

 

Reclame

Sinodiconul Ortodoxiei citit de către părintele Claudiu Buză – 17 martie 2019

Victorie în primă instanță pentru Schitul Orășeni: Judecătoria Suceava respinge cererea de evacuare formulată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Parohia Schit Orășeni câștigă în primă instanță procesul intentat de MMB pentru evacuarea de urgență a părintelui Ioan Ungureanu. Instanța din Suceava a decis că cererea MMB este nefondată și a respins-o.
Parohia Schit Orășeni este singura parohie din țară în care preotul și credincioșii rezistă atât persecuțiilor crunte ale angajaților MMB, cât atacurilor nedemne și trădărilor unora dintre cei care au pornit în aceeași luptă contra ereziei acum trei ani, dar între timp au căzut în rătăciri schismatice.
După căderea schitului nemțean Rădeni și risipirea tuturor celor care luptau acolo, Schit Orășeni rămâne singura cetate de luptă antiecumenistă din Moldova, mărturisind cu curaj în fața tuturor preoților din Patriarhia Română, pe care îi încurajează să mărturisească deschis împotriva ereziei ecumeniste și să țină neclintită dreapta credință ortodoxă.

În urmă cu aproximativ un an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a depus la Judecătoria Botoșani o cerere de evacuare de urgență a părintelui Ioan Ungureanu, preotul parohiei Schit Orășeni, pe motiv că părintele a fost caterisit și în locul sfinției sale a fost instalat preotul Constantin Bolohan.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/preotul-ecumenist-constantin-bolohan-serbeaza-botezul-domnului-pe-4-ianuarie/embed/#?secret=FJur6fGC5Z

În sprijinul cererii sale, MMB a adus decizia de caterisire a părintelui Ioan Ungureanu, aplicată în mod necanonic pentru întreruperea pomenirii ierarhului semnatar al documentelor eretice din Creta, în cadrul unor simulacre de procese în care episcopul și-a judecat propria cauză, cu concursul unui complet de judecată bisericesc total aservit.

MMB a insistat și pe o interpretare eronată a canonului 13 Laodiceea, încercând să convingă instanța, se pare fără succes, de faptul că poporul credincios nu are niciun drept asupra parohiei sale, că episcopul poate face și desface ce dorește, indiferent de voința poporului credincios.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/mmb-ii-considera-si-ii-trateaza-pe-credinciosii-ortodocsi-proprii-ca-pe-o-plebe/embed/#?secret=yXNAng2jwu

Cererea de evacuare de urgență a survenit după ce, în 11 noiembrie 2017, angajații MMB au încercat să îl înlăture pe părintele Ioan Ungureanu cu ajutorul unor indivizi necunoscuți, aduși pentru a sparge ușile bisericii și a-l bate pe preot, sub privirile  Jandarmeriei, care au amendat ulterior pe credincioșii prezenți la ora asaltului în biserică, pentru că au încercat să își apere preotul.

Abia după acest episod barbar autoritățile locale și MMB au început să își pună problema obținerii unei hotărâri judecătorești de evacuare a părintelui Ioan.

Vandalizarea bisericii din Schit Orășeni a avut ca urmare o plângere penală depusă contra celor ce au intrat cu forța, fără niciun drept, peste credincioșii aflați în biserică la acea oră, la care se desfășurau slujbele de duminică dimineața. În acest proces este posibil să fie audiat și Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan, în numele și cu autorizarea căruia pretind că au acționat cei ce au spart biserica.

Procesul legat de evacuarea de urgență a părintelui Ioan a fost demarat la Judecătoria Botoșani, membrii parohiei care îl susțin pe părintele Ioan introducând toți un număr de 324 de cereri de intervenție accesorie, pentru a arăta justiției că ei sunt adevărații proprietari ai bisericii și doresc să rămână alături de preotul lor paroh.

Cererile s-au judecat la judecătoria și tribunalul Botoșani, fiind respinse de un complet din care a făcut parte și un judecător care avea legături strânse cu MMB, fiind absolvent de seminar și prezentat în termeni elogioși pe siteul mitropolitan Doxologia. Împotriva completului care a pronunțat acea decizie s-a formulat o plângere la Inspecția Judiciară, cei 324 de reclamanți considerând că sentința a fost viciată, iar completul și-a depășit atribuțiile în decizia pe care a luat-o.

Ca urmare a acestei situații, dar și a faptului că la nivelul județului Botoșani s-a format un fel de „jamahirie MMB”, cu concursul multora dintre autoritățile locale, de la primarul MMB-ist al Comunei Cristești, Lucian Borfotină, care se comportă în localitate ca un angajat al Mitropoliei, nu al statului român, până la prefectul județului, părintele Ioan Ungureanu a cerut strămutarea procesului la Suceava, unde, astăzi, 12 martie 2019, Judecătoria Suceava a decis să respingă cererea de evacuare forțată ca fiind nefondată. MMB are posibilitatea să declare apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/embed/#?secret=4smrANeY0J

Dacă sentința se va menține și în calea de atac, parohia Schit Orășeni va rămâne singura parohie din cadrul Patriarhiei Române în care preotul, alături de credincioșii săi, luptă cu succes, în mod canonic și patristic, de trei ani împotriva ecumenismului și a sinodului eretic din Creta, îndurând atât persecuțiile crunte ale binomului MMB-autorități locale, cât și trădarea succesivă și atacurile nedemne din partea unora care au pornit pe aceeași cale a luptei antiecumeniste acum trei ani, dar au deviat între timp de la aceasta în diverse rătăciri schismatice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/calugarul-filostilist-sava-batjocoreste-lupta-antiecumenista-a-parintelui-ioan-ungureanu-si-a-satenilor-din-oraseni/embed/#?secret=GPwEeEgeH2

Victoria acestei parohii, cumulată cu decizia CEDO din speța Tothpal & Szabo vs România, în care CEDO a decis că preoții caterisiți, dar susținuți de parohiile lor, nu pot fi condamnați penal, pentru că aceasta ar fi o violare a libertății de exprimare religioasă a celor care îi doresc preoți în continuare, ar trebui să dea curajul tuturor preoților ortodocși români să întrerupă pomenirea ierarhilor semnatari în Creta sau măcar să mărturisească deschis contra ereziei la care s-au făcut părtași episcopii lor, mai ales în condițiile în care Patriarhia Română s-a declarat încântată de anunțata vizită a papei eretic al „bisericii catolice surori”  și se pregătește să îl primească cu primele bătăi de clopote ale catedralei naționale din București, în timp ce Mitropolia Moldovei și Bucovinei asistă fără nicio reacție la o manifestare uriașă de simpatie și adeziune față de papă organizată de autoritățile locale în inima Moldovei ortodoxe, păstorite de mitropolitul care își dorește cu ardoare să îl alunge din parohie pe singurul preot mărturisitor antiecumenist rămas în Moldova.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/iasul-se-pregateste-sa-devina-centru-al-papismului-pentru-o-zi-mai-exista-mitropolie-ortodoxa-in-moldova/embed/#?secret=Kq6MHw8GPi

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Mărturisirea de credință antiecumenistă a Ieroschimonahului Paisie Prodromitul

67440_schitul-prodromu-athos
După întreruperea pomenirii Patriarhului Bartolomeu, din Decembrie 2016, la schitul Prodromu din Sf. Munte Athos, starețul Arhim. Atanasie a reușit prin provocări și minciuni să întoarcă situația de partea sa, întâi prin introducerea la slujire la Altar  a preoților ecumeniști, neregulamentar, fără aprobarea Sinaxei schitului, apoi prin provocarea demisiei care a fost ultima lui arma și cea mai eficientă. Aceasta a provocat derută, după ce mai înainte era gata să semneze o declarație oficiala de întrerupere a pomenirii împreună cu Sinaxa. Apoi după demisie și-a lăsat și niște hârtii pe care să le semneze Obștea, prin care să se declare dacă sunt de acord cu demisia lui. Aceasta a fost altă manevră care i-a reușit pe deplin, deoarece noi, neavând experiență, am luat-o ca pe o măsură legală și regulamentară, pe când ea era o tehnică de manevră. Dar el de fapt s-a înșelat singur, crezând că înșală pe alții, căzând singur în cursa care a pregătit-o altora. Fiindcă fiind fricos și temându-se de oameni  și de pierderea scaunului, el s-a îngrijit și cum să revină înapoi pe scaun, înainte de a-și da demisia. Deci totul a fost calculat și, cum era de așteptat, a reușit, deoarece fii veacului acestuia sunt mai deștepți în înțelepciunea lor, decât fii luminii. Ultima manevra și cea mai infamă a fost ca să șteargă orice urmă de întrerupere a pomenirii la Prodromu, prin minciunile făcute publice pe site-ul Patriarhiei Romane în iunie 2017, la care am răspuns printr-o dezmințire.
Realist fiind, eu nu mi-am făcut prea mari iluzii de izbândă prin oprirea pomenirii, dar aceasta a fost îngăduită de Dumnezeu „ca să se descopere gândurile de la multe inimi.” Noi am fost învinuiți, că vrem să facem dezbinare, schismă, că vrem să pierdem schitul, așa cum și Altcineva, la fel a fost învinuit înainte de noi că vrea sa dărâme Templul, toate cu scopul de a-și acoperi propria slăbiciune și lașitate. Marii antiecumeniști când au fost puși în situația practica de a pierde ceva, au dat bir cu fugiții. Mai sunt aceștia stareți, povățuitori? Nu sunt decât niște maimuțe, care știu doar să zâmbească frumos, ca să dea bine și care se laudă că ei sunt Mucenici, fiindcă fac ziduri trecătoare dar pierd la greu suflete omenești. Dar totul îți poate ierta cineva, mai puțin decât să nu încerci să te ridici mai presus de el. Durerea mare este că așa îi povățuiesc și pe ucenicii lor: să disprețuiască adevărul, să iubească minciuna, lingușirea și închinăciunile prin piețe. Vai lor și ucenicilor lor! Una este diplomația și alta mărturisirea adevărului. Nici o împărăție nu a dăinuit pe neadevăr și minciună. Toate s-au prăbușit. Mai degrabă s-au mai târziu. Așa și castelul de hârtie al ecumenismului se va prăbuși, dar cei ce l-au susținut vor fi umpluți de rușine. Când toată minciuna s-a dat pe fata, atunci a început prigoana. Am fost învinuit că am trădat secretele schitului și am fost aruncat în drum fără nici un drept de apel. Apoi am fost învinuit că am susținut și spus alte secrete ale mănăstirii, în legătură cu niște afaceri neoneste ale mănăstirii, lucruri despre care  doar le-am confirmat ca adevărate, dar nu le-am pornit nici provocat eu, ci prostia și lăcomia lor de bani. Pentru aceasta nu am fost primit nici să stau măcar o noapte în schitul Prodromu, după ce am petrecut acolo 25 de ani. Prigoana s-a întins și asupra celor cu care mai aveam eu legătură, mai ales cu părintele Iulian, căruia i s-a interzis să mă mai primească la spovedanie, cu amenințarea izgonirii din schit. Mai ceva ca pe timpul inchiziției! Nu mai vorbesc de ceilalți frați, cărora li s-a impus să nu mai vorbească despre Sinodul din Creta, altfel vor fi dați afară din Schit. Nu spun de epitetele cu care am fost etichetați. Eu nu am fost de partea dură a celor care au întrerupt pomenirea.
Ceea ce am făcut, adică oprirea pomenirii, am făcut cu binecuvântarea pr. Stareț Atanasie și Duhovnicului Iulian, și mai apoi și a Sinaxei și nu am silit nici influențat pe nimeni să facă asemenea mie, știind riscurile unei astfel de poziții, ci doar mi-am arătat poziția și hotărârea de a nu pomeni. Nu am încurajat la împotrivire și răscoală, ci am vrut să arat că oprirea pomenirii trebuie făcută în Biserica și nu în afara Bisericii, iar dacă ești scos de ei și prigonit din Biserica, aceasta nu este problema noastră, ci a lor, căci nu înseamnă că m-au și scos din Biserica, ci ei singuri s-au scos din Biserica, prin mărturisirea strâmbă. De aceia nu am fost adeptul împotrivirii fizice sau verbale violente, ca să fim fideli cuvântului Evangheliei care zice: „vă vor scoate pe voi din Sinagogi (biserici)” cu toate că până la un anumit punct e bună și împotrivirea, dar în limitele pe care ți le impun Canoanele și regulamentele bisericești și monahale. Contrar celor spuse de alții, nu văd niciun sens în a mai sta cu niște oameni, cu care ai întrerupt comuniunea euharistică și de rugăciune, pentru a-i sili să facă sau să creadă ca tine. Tocmai în aceasta constă și oprirea pomenirii, a te depărta de cei ce au comuniune cu un eretic. Din cauză că unii nu au înțeles corect acest Canon, spunând că nu e drept să fim izgoniți și umiliți, s-a ajuns să fim catalogați toți ca tulburători și schismatici.

În această privință, eu nu am fost de acord nici cu interpretarea forțată că oprirea pomenirii se face pentru a a se aduna un Sinod ca să fie judecat episcopul eretic și pentru asta trebuie să oprească pomenirea cât mai mulți și în acest sens dând obligativitate acestui Canon ca și unui Sinod. Oprirea pomenirii se face nu pentru a-l scoate pe eretic din Biserică, ci pentru a îngrădi Biserica și pe noi de erezie, fiindcă ereticul este deja în afara Bisericii, dar încă nu este caterisit și își exercita ilegal în fața lui Dumnezeu funcția de episcop. Se poate întâmpla să nu fie un Sinod ortodox degrabă și până atunci eu voi sta în comuniune episcopul eretic? Scopul nostru nu este de a provoca un Sinod, căci asta nu prevede canonul 15, ci a ne îngrădi de erezie. Canonul 15 tocmai îmi da posibilitatea sa tai comuniunea cu un astfel de episcop, înainte de un Sinod, fără a fi sancționat de acesta și nimic mai mult. Canonul 15 ne da posibilitatea ca să oprim pomenirea dar nu ne obligă, ci ne obligă conștiința și erezia să ne despărțim de ereticii și de părtașii lor. Ne obligă erezia vădită de sfintele Canoane și Sinoadele  Ecumenice care spun să fugim de eretici și de părtașii lor, adică de cei condamnați și de cei necondamnați, care se împărtășesc cu ei.

Trebuie să înțelegem, totuși, că oprirea pomenirii este o măsură de excepție în Biserica, în lipsa pronunțării unui Sinod ortodox, după care se va reveni la normal. Obligatoriu pentru restabilirea adevărului sunt hotărârile unui Sinod, iar în lipsa acestuia folosim măsură opririi pomenirii. Noi dacă vom adopta poziția cea bună, Biserica singură va reveni la Ortodoxie, căci Biserica suntem noi, iar ereticii vor rămâne pe dinafara, cu toate că acum se pare ca sunt înăuntru. Deci oprirea pomenirii nu este regulă în Biserica, ci se aplică doar în cazuri de erezie, de prigoană în Biserica. Nu toți cei care nu au oprit pomenirea sunt și eretici, ci doar cei ce învață pe alții o erezie și îi silesc să fie de acord cu ei. Pentru aceasta eu am păstrat încă comuniunea de rugăciune cu cei ce pomenesc până la o vreme, sperând în întoarcerea lor, mai ales știind că majoritatea nu sunt ecumeniști, ci mulți pomenesc din frică și din oportunitate, fără a mă împărtășii cu Sfintele Taine, decât în unele cazuri de excepție, unde am știut că episcopul nu prigonește pe cei ce au oprit pomenirea și nu-i socotește schismatici, cu toate că formal a acceptat Sinodul din Creta. Aceasta am socotit-ca o iconomie până la un timp, pentru a mărturisi adevărul. Dar mult timp adevărul nu poate sta cu minciuna, căci adevărul aduce la lumina minciuna, care nu mai răbdă să fie dată pe față.  A spus unul din sfinții Athosului, pr. Dionisie de la Kolciu, că cine nu știe să facă pogorământ, nu este adevărat mărturisitor, fiindcă de sila prigoanei mulți nu au puterea de a opri pomenirea, sau nu au unde se duce, toate Bisericile fiind ocupate în chip samavolnic de ei, și atunci putem să spunem că toți cei ce pomenesc sunt părtași la erezie sau eretici, dacă ei nu împărtășesc erezia, ci o detestă? Vedem că Biserica a făcut pogorământ cu aceștia la Sfintele Sinoade și că ei s-au întors în Biserică doar prin blestemul ereziei, de aceia trebuie să înțelegem situația critică și concretă, dar să nu facem nicio concesie ereziei și celor care o sprijină pe față. Aceștia sunt prigonitori și nu vor avea nici un cuvânt de îndreptățire, și vor fi judecați că au avut părtășie de bunăvoie cu ereticii condamnați deja de Biserica conform Canonului 45 apostolic sau ei înșiși au propovăduit o nouă erezie. Deci lupta trebuie dusă strict în limitele canonului 15, nu confundate lucrurile și amestecate, adică starea Bisericii înainte de o hotărâre Sinodală  și starea de după un Sinod. Biserica acum este într-o stare de luptă, fiindcă și oprirea pomenirii este  iconomie a Bisericii făcută pentru perioada de prigoană, nu este o stare normală de a nu pomeni pe episcop la Sfânta Liturghie; deci trebuie să înțelegem că trebuie să facem iconomie și cu frații noștri mai slabi, care nu au oprit pomenirea până vor putea să ia și ei poziția cea buna în lupta cu erezia.

Nu am avut mare speranța în reușită opririi pomenirii de obște, știind greutatea și răutatea celor care țin mai mult la liniștea lor, decât la pacea Bisericii, dar am încercat totuși să facem ceva, măcar să trezim conștiința Bisericii, iar în continuare nu e treaba noastră, ci treaba lui Dumnezeu. Dacă am reușit sau nu se va vedea în timp. Am păstrat tăcerea până acum, dar văzând lipsa de rușine și de bun simț a ecumeniștilor, care continuă să-și îndreptățească faptele lor în numele așa zisei iconomie cu ereticii, ca și cum ar avea ei dreptate, în loc să se pocăiască în sac și în cenușă, am hotărât să nu mai tac. Căci tăcerea este al treilea fel de ateism. Iconomia se face până la o vreme, în vederea întoarcerii sau cu cei care se pocăiesc și se întorc, dar dacă cineva stăruie în greșeală, pentru acela nu mai este iconomie. După cum vedem și „Preafericitul” Patriarh Daniel, care în virtutea unei iconomie false, calcă în picioare, în continuare, toate Sf. Canoane și rânduieli îndemnând și pe alții prin faptă și cuvânt să o facă, atunci cum vom tăcea? Desigur, atunci „pietrele vor striga”! Iconomie se face cu pliroma Bisericii, cu cei care nu cunosc încă bine legile bisericești, nu cu cei ce știu și nu fac și strâmbă legea lui Dumnezeu. Acestora li se aplica vai-urile adresate de Mântuitorul cărturarilor și fariseilor fățărnici. Propovăduiesc și aceștia „dulcea și Sfânta Ortodoxie”, dar după capul și mintea lor, grăbindu-se toți cât de repede să se lepede de Hristos și să-l înscăuneze pe Antihrist. Noi nu-i urâm, ci urâm faptele și răutatea lor cu care se grăbesc să înăbușe Adevărul în numele adevărului. Căci propovăduiesc și ei un adevăr, dar un adevăr relativ în funcție de interesele și de mersul vremii, iar pe adevărații apărători ai Adevărului îi prigonesc. Ca și iudeii din vremea Mântuitorului. Căci după ei există mai multe adevăruri, dar după spusa lui Petre Țuțea:  „mai multe adevăruri, nici un adevăr”. Doamne luminează mintea mai marilor noștri, ca „drept să învețe cuvântul adevărului” și să ne povățuiască pe calea mântuirii, să înceteze dezbinarea și prigonirea dintre frații aceleiași Sfinte Mame – Biserica, ca în unire și-n dragoste să te putem slăvi pe tine: Tatăl, Dumnezeul cel ceresc și pe Fiul Tău, pe care L- ai trimis pentru mântuirea noastra, Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțita în veci. Amin.
Ieroschimonah Paisie Prodromitul
11 februarie 2019
Notă – daniel vla:
Personal, deși din canonul 15 I-II Constantinopol nu reiese că întreruperea pomenirii ar fi obligatorie, consider că în contextul celorlalte canoane, scrieri ale Sfinților Părinți, și Sfânta Evanghelie aceasta este o datorie a oricărui cleric (sau mirean) responsabil și râvnitor – ruperea comuniunii cu oricine propovaduieste o erezie.
De asemenea, consider că daca unii nu au facut-o, asta se datorează unor neputințe personale ale acelora . Iar pentru neputința lor, Biserica a aplicat iconomia în privința comuniunii și legăturilor pe care trebuie să le păstrăm cu ei (cu pomenitorii).

NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Related image

crestin-ortodox.ro

Pentru că, așa cum se știe, între 18-25 ianuarie, în fiecare an are loc săptămâna ecumenistă…

Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

Text de răspândit în săptămâna de rugăciune ecumenistă și nu numai.

Se poate printa pe o foaie A4 față/verso direct de aici:  nu ecumenismului 2019

NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Confom Simbolului de Credință (Crezul) Biserica Ortodoxă este singura Biserică! Nu există două sau mai multe Biserici. Așa cum Mântuitorul IISUS HRISTOS este UNUL, ca și cap al Bisericii, la fel și Biserica este UNA, ca și trup al Capului Hristos. Tot ce este în afara Bisericii Ortodoxe sunt erezii, schisme sau religii păgâne. BISERICA ORTODOXĂ este formată din Biserici Ortodoxe Locale.

Așa cum încă de la înființarea ei, acum aproape 2000 de ani, Biserica a fost atacată din afară prin persecuții și din interior prin erezii (credințe greșite), așa și acum este atacată.

Dușmanii din exterior sunt astăzi artizanii Noii Ordini Mondiale – francmasonii, adepții sionismului internațional, alte religii etc. Din interior Biserica este atacată de o nouă cumplită erezie  numită Ecumenism.

O definiție dată de un sfânt:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evaghelic de obşte este acela de „a-tot-erezie (pan-erezie)”. De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este „legiune”.”Sf. Iustin Popovici în „Ortodoxia și Ecumenismul

În mod concret ecumenismul mai poate fi definit și ca încercarea de unire ori amestecare dintre diferitele culte așa-zis creștine sau dintre religii.

La această încercare au fost atrași și ortodocșii prin întâlniri, discuții, împreună-rugăciuni, împreună-slujiri sau diferite acțiuni comune și prin crearea Consiliului Mondial al „Bisericilor”. Numai că, Biserica (Ortodoxia) se ghidează după canoalele (legile) date de Sfinții Părinți. Aceste canoane INTERZIC rugăciunile împreună, slujirile împreună și orice comuniune cu ereticii sau cu păgânii!

Ereticii sunt: romano-catolicii și greco-catolicii (papistașii), protestanții (luterani, reformați, evanghelici etc), neo-protestanții (adventiști, baptiști, penticostali, evangheliști atc), copții, armenii, mormonii, martorii lui Iehova și mulți alții. Pentru ei se practica așa-numitul ECUMENISM INTER-CREȘTIN. * Păgânii sunt: budiștii, musulmanii, evreii care practică iudaismul (mozaici), șintoiștii, zoroastrienii, hinduiștii etc. Pentru ei se practică ECUMENISMUL INTER-RELIGIOS.

***În iunie 2016, pentru a legifera ecumenismul inter-creștin ierarhii (episcopii) trădători ai Bisericilor Ortodoxe, la presiunea unor forțe internaționale, au organizat SINODUL TÂLHĂRESC DIN CRETA. Acolo s-au semnat documente eretice, împotriva credinței Ortodoxe. Imediat, în România, câteva zeci de preoți au întrerupt, la slujbe, pomenirea numelor ierarhilor care au semnat în insula Creta (Grecia) sau au fost de acord cu deciziile luate acolo. Câteva mii de ortodocși români îi urmează pe acești preoți. Există preoți care au întrerupt pomenirea și în Grecia, Athos, R. Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia. Majoritatea au fost pedepsiți și alungați din biserici pe nedrept de ierarhii ecumeniști și trădători. Ierarhii ecumeniști acționează necanonic! Există canoane care le dau dreptul preoților sau episcopilor să întrerupă pomenirea pe motiv de erezie (ecumenism). Căutați astfel de preoți! Mare atenție însă, căci unii au căzut în exagerări ajungând să nege harul sau să creadă că toți, în afară de ei, ar fi eretici.

Căutați preoții nepomenitori echilibrați! Reacționați împotriva ecumenismului!!!

Scopul ecumenismului este crearea unei religii unice (o unitate în diversitate a tuturor) și alături de unirea politică și economică, să creeze condițiile potrivite pentru înscăunarea unui conducător unic la nivel mondial – Antihristul!

Iată câteva canoane care interzic comuniunea cu ereticii și păgânii:

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârsească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtașire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII SI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească si să se și afurisească.

CANONUL 6 Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ)

Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.

CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI CU ERETICII)

Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă­tori, nici a serba împreună cu ei.

CANONUL 46 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul (†818) – (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)

Vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca în­tr-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, asezându-se cruce la mij­loc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvâr­șească rugăciune, nici să nu se aprindă candele și lumânare.


„Sfântul” Sinod își neagă propriul rol și misiunea în Biserica Ortodoxă Română

Preiau și eu acest articol, foarte bun, al părintelui Cosmin Tripon. Mi-am permis să pun între ghilimele atributul de „Sfântul” acordat Sinodului BOR, întrucât nu vă nimic sfânt printre și la domniile lor (ierarhii), în afară de hirotoniile ce sunt încă valabile. 

de preot Cosmin Tripon

Probabil, multă lume se întreabă de ce Sfântul Sinod nu a luat nicio măsură în cazul slujirii sau a rugăciunii în comun a clericilor ortodocși cu ereticii și necreștinii, având în vedere faptul că în anul 2008 în urma împărtășirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici și a săvârșirii slujbei de sfințire a Aghiazmei Mari a episcopului Sofronie al Oradiei împreună cu pseudoepiscopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a emis o Decizie cu privire la comportamentul sacramental și liturgic al clerului și credincioșilor ortodocși, aflată în vigoare până azi. Reformulând această întrebare într-o formă sintetică, ea ar suna așa: De ce nu își respectă Sfântul Sinod propriile decizii?

De bună seamă, putem spune fără să exagerăm, ținând cont și de evenimentele ulterioare, că cele două acte necanonice săvârșite de cei doi ierarhi, mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului și episcopul Sofronie Drincec al Oradiei, au fost acte premeditate, menite să testeze reacția pliromei ortodoxe față de astfel de manifestări, girate de Patriarhul României, Preafericitul Daniel, care încă de pe vremea când era mitropolit al Moldovei a îngăduit unor clerici papistași să slujească în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria, însă datorită opoziției câtorva viețuitori, slujba respectivă s-a oficiat în cele din urmă în trapeza mănăstirii.

Atitudini premergătoare deciziei Sfântului Sinod

În vara anului 2008, atât presa bisericească, cât și cea laică semnalau puternice luări de poziție ale unor duhovnici români, mănăstiri, parohii, ale Sfânte Chinotite şi ale unor părinți români viețuitori în Muntele Athos, ale Patriarhiei Moscovei și a numerose asociații reprezentând laicatul ortodox, prin care se solicita Sfântului Sinod pedepsirea celor doi ierarhi. Trebuie să menționăm și că au fost și poziții de susținere a celor doi, venite în special din partea papistaşilor sau a greco-catolicilor ori a unor intelectuali români necunoscători sau nefamiliarizaţi îndeajuns cu dogmele şi Canoanele Bisericii Ortodoxe.

Una dintre vocile sonore, care a luat atitudine faţă de faptele celor doi ierarhi a fost Părintele Justin Pârvu, “Duhovnicul Neamului”, care a trimis Patriarhului României o scrisoare, datată 1 iunie 2008, în care printre altele sublinia:

…Vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre”, iar câteva zile mai târziu, în 28 iunie, întru-un interviu acordat ziaristului Victor Roncea, publicat abia în 6 aprilie 2010, avertiza: “De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul.

De asemenea, o voce răsunătoare a fost şi cea a părintelui Arsenie Papacioc, un alt mare duhovnic al neamului românesc, care s-a exprimat extrem de tranşant:

Gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Mă exprim şi ceva mai mult: nici măcar nu recunoaşte, după ce a fost fotografiat, de unde se vede că el însuşi se consideră vinovat. Consider că este o batjocură ceea ce a făcut mitropolitul Nicolae Corneanu! Habar nu are că este ortodox! A fost comunist – şi nu orice fel de comunist, ci unul vândut comuniştilor! Este şi rămâne o căpetenie comunistă. Referitor la apostazia sa, am primit veşti şi din Grecia. Grecii aştia, domnule, le ştiu pe toate, sunt foarte atenţi. Sinodul BOR însă nu a dat niciun răspuns; Sinodul nostru tace. Ar fi cazul să se trezească şi să ia o măsura! (…) Personal, îl consider un alintat, nici măcar un copil – pentru că unui copil îi poţi găsi o scuză. (…) Sinodul trebuie să ia o măsură, dar, din păcate, Sinodul nostru doarme. Mă aştept totuşi să aibă o reacţie fermă, înţeleaptă. Până la urmă, oricum adevărul va birui, iar sinodalii, care acum se tem să ia o măsură, vor rămâne nişte laşi, de nicăieri. Mitropolitul Corneanu oricum, demult era cunoscut pentru abaterile sale bisericești: făcea Liturghie după Liturghie, pentru copii, în aceeaşi Biserică, la fel ca şi catolicii; schimba doar Masa; caraghios, nu? Greşeli de genul acesta Sfinţia Sa are foarte multe, însă pe parcursul anilor s-a tot tolerat. Şi-acum nici măcar nu-şi recunoaşte greşeala, deşi a fost fotografiat! Un alintat

Extrem de edificatoare a fost şi atitudinea Stareţului Ştefan Nuţescu, de la Schitul Lacul, Sfântul Munte Ahtos. La întrebarea “Şi totuși, nu ar putea fi iertaţi de Sfântul Sinod, dacă şi-ar mărturisi greşeala, manifestand regretul?”, adresată de ziaristul Victor Roncea, părintele Ştefan a răspuns într-un mod patristric, dând dovadă pe tot parcursul interviului de o foarte bună cunoaştere a învăţăturii de credinţă ortodoxe şi a Sfintelor Canoane, precum şi a modului de aplicare a acestora.

Dacă se pocăiesc cu sinceritate, atunci pot fi reprimiţi în comuniunea Bisericii, dar episcopi nu vor mai putea fi. Canoanele sunt suficient de clare când afirmă: “Să se caterisească”. Nu spun, de pildă: dacă se vor pocăi, atunci să fie puşi înapoi în treapta de episcop, cum se întâmplă în cazul altor păcate mai uşoare. În istoria Bisericii nu puţine sunt cazurile de caterisire a unor clerici şi chiar a unor ierarhi. De multe ori, au fost depuşi pentru greșeli cu mult mai uşoare, pentru că au făcut sminteală celor mai mici. Măsura s-a luat totdeauna din dragoste faţă de Hristos şi de Biserică, pentru a păstra neprihnită credinţa spre mântuirea poporului. Vedeți? Înfricoşător este şi păcatul smintelii. Eu nu am căderea să dau un verdict. Există Sfântul Sinod care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Totuşi vă mărturisesc că m-a cutremurat lipsa oricărei urme de pocăinţă a mitropolitului pentru gestul apostat făcut. Cu frică de Dumnezeu mă întreb unde ar putea să ajungă, dacă nu este oprit la timp.

O decizie formală

 

Atitudinile mai sus menţionate au exercitat o presiune uriașă asupra Sfântului Sinod,  care, în cele din urmă, s-a întrunit în şedinţă de lucru în zilele de 8-9 iulie 2008, pentru a găsi o formulă de compromis prin care să eludeze aplicarea Sfintelor Canoane şi să-i scape nepedepsiţi pe cei doi făptuitori.

Deşi pentru obţinerea iertării ar fi fost nevoie de pocăinţă publică şi de un anumit canon, nu a fost vorba de aşa ceva, ci, cu totul surprinzător, comunicatul de presă al Patriarhiei menţiona sfidător: “Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul și pocăința acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare”.

În mod normal, în orice instituţie laică când angajaţii ei se abat de la legile şi regulamentele de organizare şi funcţionare, se iau măsuri menite să îndrepte situaţia. În Biserică se impune cu atât mai mult luarea de măsuri în cazul abaterilor de la Sfintele Canoane cu cât este în joc mântuirea atât a celui ce a greşit, cât şi a celor ce-i urmează, aici fiind vorba de ierarhi care aveau în ascultare faţă de ei preoţi, monahi şi monahii, credincioşi şi credincioase şi chiar episcopi, în cazul mitropolitului Nicolae.

Or, în realitate, aceste derapaje nu numai că nu au fost pedepsite, ci au fost recompensate, mai întâi prin permisiunea de a rămâne în scaunele lor episcopale, iar în cazul episcopului Sofronie prin nominalizarea în anul 2014 pentru scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Nicolae, manevră care n-a reuşit în cele din urmă, fiind dejucată în mod magistral de membrii Adunării eparhiale, care au propus propriul candidat, în persoana Episcopului de Covasna şi Harghita, Ioan Selejan, votat şi ales de Sfântul Sinod ca noul mitropolit al Banatului.

Pentru a mulţumi oarecum şi pe cei ce au cerut sancţiuni pentru cei doi ierarhi şi pentru a da impresia că Sfântul Sinod este interesat să oprească definitiv astfel de manifestări, s-au stipulat următoarele: “În legătură cu comportamentul sacramental și liturgic al ierarhilor, preoților, diaconilor, monahilor, monahiilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relație cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane și al învățăturii de credință ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine și Ierurgii cu slujitori ai altor culte”.

Este limpede acum pentru oricine că ultimile evenimente ecumeniste în care au fost implicaţi patriarhul Daniel, mitropolitul Teofan, episcopul Sofronie, probabil şi alţi ierarhi, contravin în totalitate nu numai Sfintelor Canoane, ci şi acestor prevederi semnate şi asumate de către toţi membrii Sfântului Sinod sub pedeapsa depunerii din treaptă sau a caterisirii, aşa cum chiar ei înşişi au hotărât: “Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă și, în consecință, vor suporta sancțiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, și oprirea de la împărtășanie a credincioșilor mireni”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/patriarhul-daniel-a-binecuvantat-in-comun-cu-ereticii-greco-catolici-monumentul-unirii-de-la-alba-iulia/embed/#?secret=VJLbOBn89Y

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=EzPwvta9On

 Această ultimă parte din Decizia Sfântului Sinod a stârnit mari nedumeriri, întrucât, pe de o parte, îi exonera pe cei doi ierarhi de vreo pedeapsă, iar, pe de altă parte, instituia pentru aceleaşi fapte pedeapsa pentru alții care ar fi făcut același lucru, lăsând să se înţeleagă că unii sunt deasupra canoanelor, iar alţii nu, cum a subliniat la acea vreme teologul Radu Preda:

Dacă această decizie a Sinodului se bazează pe nişte canoane care nu sunt emise de Sinodul BOR pe data de 9 iulie, ci sunt bine mersi vechi de câteva sute de ani, atunci cum se explică această combinaţie, după părerea mea aiuritoare, de principii; pe de o parte îngăduinţă faţă de gesturi declarate negru pe alb ca fiind necanonice, iar pe de altă parte, instituirea cu data de 9 iulie a pedepselor care vor fi aplicate celor care vor face exact ca cei doi ierarhi, care în aceeaşi zi scapă, ca să zic aşa neacademic, “basma curată”. Deci, e un şpagat logico-canonic de mare rafinament, am putea spune, numai că e un rafinament păgubos pentru că el nu face altceva decât să arate dilema în care s-a aflat Sinodul şi la care nu a găsit alt răspuns decât să ne ofere o altă dilemă, care ar putea să sune în felul următor: dacă în faţa legii toţi cetăţenii sunt egali, mai puţin domnii Mitrea şi Năstase din Parlament, iată că şi pentru Sinodul Bisericii noastre toţi trebuie să respectăm canoanele, mai puţin Mitropolitul Nicolae şi Episcopul Sofronie.

Deşi evenimente asemănătoare prin care Sfintele Canoane au fost desconsiderate s-au mai întâmplat, Sfântul Sinod, autoritatea cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă Română, nu a luat nicio măsură, dezicându-se in corpore nu numai de o Decizie a cărei importanţă este mult mai mică decât canoanele, ci şi de înseşi Sfintele Canoane, dar şi de rolul său de garant al respectării şi aplicării acestora în viaţa Bisericii. Din aceasta rezultă că această Decizie a avut un rol pur formalist menită să liniştească spiritele şi să ne amăgească că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, menită să făţărească mai degraba dreapta credinţă decât să o întărească.

 Dilema situaţiei create

 

Cunoscând toate acestea, constatăm că ne aflăm într-o mare dilemă: devreme ce într-un fel sau altul toţi ierarhii români sunt ecumenişti, iar pe deasupra patriarhul Daniel deţine controlul total asupra sinodalilor (cel puţin în aparenţă), cine să-i caterisească pe ierarhii responsabili de astfel de fapte?

Este imperios necesar să mărturisim că cei ce am înterupt pomenirea ierarhilor noştri la sfintele slujbe nu am cerut niciodată caterisirea celor ce s-au abătut de la dreapta credinţă, ci doar pocăinţa şi îndreptarea lor, înainte de a fi organizat cândva un sinod care să clarifice situaţia canonică a acestora. Noi ne-am rezumat şi trebuie să ne rezumăm doar la ceea ce ne permit Sfintele Canoane în astfel de situaţii.

Se pare că ierarhii noştrii nu dau semne de îndreptare, ci mai degrabă de înaintare pe calea ereziei, deoarece se bizuie pe ei înşişi, pe puterea pe care le-o conferă statutul de episcop, pe sprijinul statului laic secularizat şi pe degringolada existentă în momentul de faţă în Ortodoxia universală, generată de deciziile patriarhului ecumenic Bartolomeu, decizii care, dacă nu se vor tempera, vor crea o schismă de proporţii nebănuite în întreaga Biserică Ortodoxă.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/embed/#?secret=zaHfK2q9Iv

Cu tot respectul şi consideraţia cuvenite, le amintim ierarhilor noştri că în toată această ecuaţie ecumenistă au ignorat pronia divină și pe Dumnezeu Însuși, Singurul care are puterea să îndrepte situaţia din Biserică prin crearea condiţiilor necesare întrunirii unui sinod panortodox sau ecumenic, care să condamne ecumenismul, pseudosinodul din Creta şi pe susţinătorii şi promotorii acestora, în cazul în care nu se vor lepăda de toate acestea. Au fost mari patriarhi ai Constantinopolului, care se bucurau de sprijinul necondiţionat al bazileilor bizantini, dar care au fost smulşi prin anatemă din trupul lui Hristos, Sfânta Biserică, a căror nume s-au umplut de ruşine şi ocară, ocupându-şi locul pe care îl merită în lada de gunoi a istoriei. Să nu fie aceasta pentru vreunul din arhierii români!

 

  O nedumerire şi mai multe răspunsuri posibile

Din cele relatate până aici se poate concluziona că, în vara anului 2008, poporul român ortodox se afla într-o puternică frământare şi clocotire, cuprins de “neliniştea cea bună”, dornic să păstreze neştirbit tezaurul dreptei credinţe şi să fie pedepsiţi cei ce, prin atitudinea lor, neglijează şi compromit această sfântă şi nepreţuită comoară. Văzând atâta “nor de mărturii” este firesc să ne întrebăm astăzi, în contextul evenimentelor ecumeniste post-Creta, tot mai accentuate, în care sunt implicați ierarhi de cel mai înalt rang din Biserica Ortodoxă Română, unde sunt acele voci care s-au sensibilizat atunci, în anul 2008, când doar doi ierarhi au încălcat în modul cel mai evident canoanele Bisericii, şi nu se sensibilizează deloc acum când nu doar doi, ci tot Sfântul Sinod a apostaziat de la dreapta credinţă fie prin semnătură proprie în Creta, fie prin compromis tacit aici în ţară, girând astfel pentru toate abaterile doctrinare şi canonice ale confraţilor lor?

Încercăm un posibil răspuns, care nu are pretenţia de a fi exhaustiv. Întâi de toate, cei doi mari duhovnici, părintele Justin Pârvu şi părintele Arsenie Papacioc au trecut la cele veşnice, de asemenea şi mitropolitul Bartolomeu Anania, singurul ierarh care a rămas consecvent cu sine însuşi, votând pentru pedepsirea mitropolitului Nicolae şi a episcopului Sofronie, dar ne rămân totuşi cuvintele lor consemnate în cărţi, reviste, interviuri audio-video sau transmise pe cale orală de la un fiu duhovnicesc la altul, şi la care putem apela ori de câte ori simţim nevoia.

Observăm însă, cu mare tristeţe, că celorlaţi, cu mici excepţii,  le-a cam amuţit graiul, invocând diferite pretexte pentru a se disculpa: fie că nu e treaba lor, fie că încă nu este momentul. Mai degrabă pare a fi vorba de o tocire a conştiinţei lor veghetoare din cauza obişnuinţei cu astfel de manifestări, precum şi a faptului că nu au luat la timpul potrivit atitudinea corespunzătoare împotriva ereziei ecumeniste, care a reuşit să inhibe în foarte mulţi sistemul autoimunitar de conservare şi apărare a Ortodoxiei, pervertindu-le cugetul şi întunecându-le mintea, astfel încât să nu mai poată deosebi binele de rău, adevărul de minciună, lumina de întuneric, reaua credinţă de erezie. Poate fi vorba şi de frica de repercusiunile ierarhilor, care, într-adevăr, nu sunt blânde şi nici puţine, sau nepăsare, necunoaştere ori chiar laşitate.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/embed/#?secret=98xNPQgl3O

Cutremurătoare este însă şi lipsa totală de reacţie a corpului profesoral teologic universitar, care nu are nicio intervenţie publică cunoscută prin care să combată erezia ecumenistă şi conslujirea sau rugăciunea în comun cu ereticii sau necreştinii.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/embed/#?secret=1fjBjsgjej

Dacă în iulie 2008 s-ar fi luat măsurile prevăzute de canoane, probabil situaţia în privinţa ecumenismului în Biserica Ortodoxă Română ar fi arătat altfel. Poate atunci, ierarhii prezenţi la minciunosinodul din Creta ar fi luptat până la capăt pentru poziţia ortodoxă cu care au fost mandataţi de sinodul de la Bucureşti, iar în cazul în care nu ar fi fost luaţi în considerare, nu ar fi semnat documentele, ar fi venit acasă cu fruntea sus şi cu conştiinţa curată, iar azi nu am mai fi avut preoţi caterisiţi pentru atitudinea lor ortodoxă şi nici maici bătute şi izgonite din mănăstirile lor şi nici tulburare peste tulburare.

Şi toate acestea pentru că atunci în 2008, ierarhii nu au avut curajul să aplice Sfintele Canoane, cum nu le vor aplica nici pe mai departe, indiferent cine şi de câte ori le vor fi încălcat dintre episcopi, mitropoliţi sau chiar patriarh. În schimb, vor fi aplicate abuziv şi discreţionar împotriva oricărui preot sau monah ori monahie, dacă vor îndrăzni să se opună ereziei ecumenismului propovăduită “cu capul descoperit” de către vreunul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, prin întreruperea pomenirii şi a comuniunii cu aceştia.

Nota editorului Mihai-Silviu Chirilă:

O întrebare și o încercare de răspuns sugerate de această excelentă analiză a situației Bisericii Ortodoxe Române.

    1. Decizia Patriarhiei Române din 2008 cuprinde în sine germenele acceptării documentelor ecumeniste din Creta din 2016, deoarece interzice ierarhilor, clerului, poporului “să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină”. Mai există vreo îndoială că atunci când au semnat documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine ierarhii români au acceptat existența “altor biserici creștine”, de vreme ce în această decizie cu valoare de lege bisericească Sfântul Sinod recunoaște existența “altor Biserici creștine”? Decizia în sine este o pervertire a Sfintelor Canoane, deoarece canoanele nu interzic împărtășirea euharistică “la alte Biserici creștine”, ci la erezii și schisme, întrucât pentru Sfintele Canoane „altă Biserică creștină” înseamnă exclusiv o altă Biserică Ortodoxă locală, nu o erezie care se află în afara Bisericii creștine. De ce ar trebui să fie interzisă împărtășirea la altă Biserică creștină, dacă este cu adevărat Biserică și este creștină? Iar dacă nu este nici Biserică, nici creștină (adică ortodoxă), de ce să o numești astfel, uzurpând denumirea Bisericii adevărate a lui Hristos și să nu o numești așa cum o numesc Sfintele Canoane care interzic împreună împărtășirea cu ereticii, cu schismaticii și cu adunările lor?
  1.  Decizia Sfântului Sinod din 2008 de a interzice doar intercomuniunea și împreună-slujirea cu ereticii, dar nu și rugăciunile din săptămâna ecumenică de rugăciune sau participarea la dialogurile ecumeniste a trasat o linie de demarcație falsă, care a rămas în mintea ortodocșilor români sub denumirea de “potirul comun”, marota invocată de toți cei ce refuză să ia atitudine contra ecumenismului și a sinodului ecumenist din Creta, deoarece, chipurile, nu s-ar fi ajuns la “potirul comun”, adică nu s-au împlinit condițiile trasate fals de Sfântul Sinod în 2008 de încălcare a Sfintelor Canoane și de comuniune cu ereticii. Este un posibil răspuns la întrebarea foarte bună a autorului articolului referitor la vocea care s-a stins a celor care au condamnat cu vehemență pe cei doi ierarhi ecumeniști.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro