Motivul pentru care nu a vorbit părintele Anghelos Anghelakopoulos la Conferința de la Tesalonic (Salonic)

de teolog Mihai-Silviu Chirilă

Cu câteva zile înainte de conferința de la Salonic de sâmbătă, 16 iunie 2018, mitropolitul Varnava al Neapolei și Stavropolei a anunțat că interzice oricărui preot din altă eparhie să participe și să ia cuvântul la această conferință, organizată cu ocazia împlinirii a doi ani de la desfășurarea minciunosinodului din Creta. Mitropolitul Varnava este eparhul acelei părți periferice a orașului Salonic.

La aflarea veștii, părinții din Mitropolia Pireului care își anunțaseră participarea au căutat o formulă prin care să respecte interdicția episcopului din Neapoli, dar să și lanseze mesajul pe care doreau să îl spună lumii ortodoxe în numele eparhiei pe care o reprezentau.

Motivele pentru care părintele Anghelos Anghelakopoulos și părintele Matei Vulcănescu au ascultat interdicția episcopului Neapolei, chiar dacă acela este ecumenist, sunt următoare:

  1. Cei doi preoți duc lupta în interiorul limitelor canonice trasate de canonul 15 I-II, nu practică o haiducie duhovnicească”, așa cum practică unii de pe la noi, care își închipuie (și îi păcălesc și pe alții) că odată cu întreruperea pomenirii pentru erezie limitele canonice s-au șters și ei își pot permite orice, voința lor devenind un fel de normativă canonică după care ar trebui să se conducă Biserica.
  2. Cei doi preoți din Pireu nu au întrerupt pomenirea ierarhului locului, deoarece nu au niciun motiv canonic să o facă, de vreme ce mitropolitul Pireului nu mărturisește ecumenismul public și nu este învățător public al ereziei ecumenismului (așa cum cere canonul pentru a permite întreruperea pomenirii), fiind, dimpotrivă, un foarte puternic critic în mod public al ereziei și unul dintre primii episcopi care a anatemizat deja sinodul din Creta. Neîntrerupând pomenirea ierarhului lor, canonul 15 I-II nu le permitea să se răzvrătească contra unui ierarh din altă eparhie, chiar dacă acela este părtaș la erezia cretană.

Din aceste motive, în ziua conferinței, părintele Anghelos Anghelakopoulos a participat la conferință, și-a ocupat locul la masă, în prezidiu, reprezentând Mitropolia Pireului, iar discursul sfinției sale a fost rostit integral de către un credincios, în felul acesta respectând formal interdicția episcopului Varnava, dar, în același timp, participând deplin la conferința la care fusese invitat.

Prin această strategie foarte inteligentă, părintele Anghelos a arătat cum poți respecta rânduiala bisericească și mărturisi foarte puternic în același timp, punându-l într-o postură penibilă pe un episcop care a încercat să suprime un eveniment teologic de mare amploare. Este o lecție pe care preoții nepomenitori din România ar trebui să o învețe cât mai repede, pentru a evita căderea în schismă (sau alunecarea și mai adânc în ea, în cazul celor care au căzut deja în schismă printr-un radicalism extrem), iar credincioșii nepomenitori care îi urmează ar trebui să îi aprecieze morala, preferând o manieră teologică distinsă, dar foarte fermă, în locul unei răzvrătiri de cele mai multe ori impulsive și lipsite de discernământ.

În media online românească a apărut dezinformarea că părintelui Anghelos Anghelakopoulos i s-ar fi interzis de către mitropolitul Serafim să vorbească la conferință. Se pare că interpretarea a fost preluată de pe câteva siteuri ecumeniste de limbă greacă, ce voiau discreditarea Mitropoliei Pireului și a ierarhului acesteia, într-o curioasă conlucrare între ecumeniștii greci și cei care în România se prezintă ca „acriviști. Pentru a demonta această dezinformare, este de ajuns să ne gândim că dacă ar fi fost așa, materialul părintelui Anghelos nu ar fi fost citit în public deloc. Cine a lansat-o în România a mizat probabil și pe faptul că românii nu au putut înțelege limba greacă și nu și-au dat seama că domnul care a vorbit după părintele Nicolaos Manolis, cred, citea de fapt textul părintelui Anghelakopoulos.

Mesajul lansat de la Pireu de către părintele Anghelos a fost unul dintre cele mai percutante la această conferință, arătând că în acea mitropolie se face cu adevărat mărturisire antiecumenistă, și nu de ieri de azi, ci de ani de zile:

  1. S-a cerut întrunirea cât mai repede a unui sinod ecumenic ortodox care să condamne ecumenismul, minciunosinodul din Creta și pe cei care le susțin.
  2. S-au prezentat dovezi cu privire la faptul că minciunosinodul din Creta a fost foarte apreciat de către ereticii membri ai CMB, unii dintre ei considerându-l “intrarea cu adevărat a Bisericilor Ortodoxe în ecumenism”, chiar dacă s-a reproșat că angajamentul nu este încă deplin”.
  3. S-a criticat trimiterea în judecata bisericească a preoților mărturisitori care au întrerupt pomenirea de către unii episcopi ai Bisericii Greciei, lucru foarte important, care arată că deși nu a întrerupt comuniunea liturgică cu ceilalți membri ai sinodului grec, mitropolitul Serafim face o opinie publică contrară acestora în probleme ce țin de ecumenism și minciunosinodul din Colimbari.

La conferința de la Salonic, văzută în direct de milioane de vorbitori de limbă greacă și nu numai, o strategie similară a aplicat și părintele Anastasios Gotsopoulos, a cărui lucrare a fost citită de un părinte din Muntele Athos. Părintele Gotsopoulos a demonstrat din punct de vedere canonic diferențele dintre sinoadele ecumenice și cel din Creta, care fac ca minciunosinodul din Colimbari să nu fie în acord cu sinoadele Bisericii și să nu poată fi considerat deloc sinod al Bisericii Ortodoxe.

Cuvântul părintelui Anghelos Anghelakopoulos și al părintelui A. Gotsopoulos vor putea fi citite săptămânile viitoare în paginile OrtodoxINFO. Pe parcurs ce vor fi traduse în limba română, vor putea fi citite și celelalte luări de cuvânt. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vor fi culese într-un volum, care va fi de mare folos duhovnicesc tuturor celor ce vor să se implice în lupta contra ecumenismului.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Reclame

Video – Interviu cu teologul Mihai-Silviu Chirilă despre Conferința inter-ortodoxă de la Tesalonic

De la minutul 9:13, domnul Mihai Silviu Chirilă dă o primă explicație a cauzei pentru care preoții aflați sub asculatarea IPS -ei sale Serafim de Pireu nu au putut vorbi sau traduce nimic la această Conferință. 

Video – Conferința de la Tesalonic, la doi ani de la sinodul tâlhăresc din Creta

După cum se anunțase:

Conferință teologică la Tesalonic (16 iunie 2018) cu ocazia împlinirii a doi ani de la tâlhărescul sinod din Kolimbari – Creta

Iată imagini ce au fost în direct pe Youtube, între orele 09:00 – 14:30:

Întreaga Conferință s-a desfășurat în limba greacă, cu excepția prea-scurtei cuvântari a domnului Mihai Silviu Chirilă (4:08:14 – 4:14:52) , care ne-a reprezentat pe noi românii, dar, din păcate dânsul a vorbit în engleză.

Ca o simplă observație… unii dintre vorbitorii greci își încheiau discursul cu strigăte de „Trăiască Ortodoxia! Trăiască Macedonia!„ N-am înțeles ce legătură are zona geografică unde se află Tesalonicul, cu pseudo-sinodul din Creta. Probabil grecii nu scapă nici o ocazie de a-și afirma naționalismul și apartenența Macedoniei la Grecia. Numai că naționalismul lor se bazează pe cotropirea sudului Macedoniei, care nu a fost teritoriu grecesc, ci mai degrabă românesc având în vedere că în zonă se aflau mulți aromâni și meglenoromâni (și încă se mai află) pe care i-au izgonit sau asimilat începând din Evul Mediu dar și după 1924, când s-a făcut schimbul de populație între Turcia și Grecia.

Conferință teologică la Tesalonic (16 iunie 2018) cu ocazia împlinirii a doi ani de la tâlhărescul sinod din Kolimbari – Creta

 

https://lh5.googleusercontent.com/

Celor care spun că nu este încă momentul întreruperii pomenirii: Mărturisiți măcar public că respingeți ecumenismul și minciunosinodul din Creta!

Image result for anti ecumenism

teolog Mihai Silviu Chirilă

Au trecut doi ani de la minciunosinodul din Creta și lucrurile par a fi intrat într-un fel de “normalitate” în Biserica Ortodoxă Română, după ce Patriarhia a emis o broșură. în care i-a asigurat pe preoți și pe credincioși că totul a fost în regulă în Creta, că nu s-a trădat Ortodoxia, ci a fost reafirmată cu tărie etc. De asemenea, pentru a le lua românilor mintea de la documentele eretice semnate în 2016, ierarhia bisericească s-a lansat în câteva acțiuni de fidelizare a celor pe care îi păstorește.

În 2017, ierarhii și-au lipit imaginea puternic șifonată de participarea la Colimbari de sfinții închisorilor, pe care i-au elogiat, cu voie de la organizațiile care se ocupă cu implementarea legilor antisemitismului, având însă grijă să nu îi numească niciodată “sfinții închisorilor” și, mai ales, să nu facă nimic pentru canonizarea lor.

În acest demers, în care, printr-o mișcare uluitoare, l-au asociat și pe “patriarhul roșu” Iustinian, cel ce a introdus BOR în CMB și i-a unit cu forța pe greco-catolici cu ortodocșii, infestând cu spiritul catolic trupul Bisericii din Transilvania, celor ce au umplut închisorile regimului roșu în timpul păstoririi sale, Patriarhia a mizat și pe sprijinul unor politicieni, care au trecut prin Parlament o lege potrivit căreia în luna mai erau comemorați cei ce au murit în regimul comunist pentru dreapta credință (sau pentru apărarea dreptului la libertatea religioasă, cum s-au exprimat politicienii, în acest proiect legislativ ecumenist în esența sa, deoarece, prin modul în care a fost formulat, recunoștea alături de mărturisitorii ortodocși și pe “mărturisitorii” altor culte, în condițiile în care canonul 34 Laodiceea spune că martirii ereticilor nu sunt martiri).

Anul acesta organizațiile care au permis anul trecut discutarea publică a problemei sfinților închisorilor, deși cu doi ani înainte trecuseră prin Parlament o lege draconică profund anticonstituțională (Legea 217/2015), prin care pedepseau cu ani grei de închisoare pe oricine elogia unele personalități ale culturii române, considerate a fi antisemite, au interzis aplicarea legii votate în 2017. Finita la commedia par a spune cei de la Institutul Wiesel și de la alte organizații similare unei acțiuni care a stârnit suspiciuni anul trecut prin faptul că a fost lăsată să se desfășoare fără o opoziție serioasă din partea celor care au votat ani grei de închisoare contra celor care fac orice referire la personalitățile interbelice condamnate în condițiile tulburi ale războiului mondial la ani grei de închisoare pentru că erau creștini.

După ce i-a fidelizat pe ortodocșii cu simpatii naționaliste mai ales anul trecut, anul acesta Patriarhia pare angrenată într-un alt proiect, demarat încă dinaintea sinodului din Creta, referendumul pentru familia creștină, care ar putea să-i aducă alături pe cei ce țin la valorile familiei creștine. Orice demers profamilie este foarte bun și foarte necesar, dacă este onest și nu este folosit pentru a ascunde greșeli mult mai grave decât cele pe care încearcă să le repare referendumul profamilie. Este posibil ca demersul, chiar dacă va trece la un moment dat de opoziția președintelui țării, să aibă o utilitate limitată, în condițiile în care lobby-ul homosexual ar putea spune că nu este nicio problemă ca familia să fie în Constituție definită ca alcătuită din bărbat și femeie, pentru că cei de același sex nu doresc familie, doresc parteneriat civil, la care să emită dreptul, mai ales după acordarea satisfacției creștinilor de a li se defini familia în Constituție. S-a făcut aceasta în alte țări europene, unde modificarea constituțională în favoarea familiei creștine a fost însoțită aproape concomitent de acordarea dreptului de parteneriat civil.

O mișcare mai inteligentă ar fi fost interzicerea avortului pe baza principiilor constituționale, invocându-se articolul constituțional care spune că persoana poate dispune de propriul trup cu respectarea drepturilor constituționale ale celorlalți, inclusiv a dreptului la viață, apărat de asemenea de Constituție. Tot ce trebuia făcut era modificarea articolului care să oblige statul să protejeze viața din momentul concepției, cum e și firesc, pentru că cineva trebuie să fie conceput mai înainte de a se naște, iar a aștepta ca cel conceput să fie la mila sau să se protejeze singur împotriva sălbăticiei egoiste a unor părinți denaturați, până când ajunge la o vârstă la care statul să îl considere (pe baza unor concepții evoluționiste profund arbitrare și a unor teologumene romano-catolice din Evul Mediu referitoare la transmiterea sufletului) subiect al protecției sale este cât se poate de neconstituțional și inuman. Astfel au procedat și alte popoare și le-a reușit protejarea vieții din momentul concepției ei, în ciuda opoziției UE. Demersul nu ar fi putut fi împiedicat și ar fi salvat milioane de vieți de români. Dar acesta este un subiect care face demersul altui articol. Să dea Dumnezeu ca referendumul profamilie să ajute familia creștină să se apere contra agresivei propagande LGBT și mai ales să nu fie un instrument de păcălire a credincioșilor față de marea problemă nerezolvată: adeziunea ierarhiei la ecumenism!

În timp ce Patriarhia depune eforturi pentru a se reabilita în ochii populației și a minimaliza importanța sinodului tâlhăresc din Creta, lupta împotriva ecumenismului, demarată în forță în 2016, prin întreruperea pomenirii de către câteva zeci de preoți și a comuniunii bisericești cu ierarhii semnatari ai documentelor eretice de câteva mii de credincioși, bate pasul pe loc de câteva luni bune, în care în locul discursului antiecumenist au fost introduse câteva teme diversioniste de discuție, legate mai ales de poziționarea celor care au întrerupt pomenirea față de cei care încă nu au făcut-o. Ca urmare a acestei evoluții, s-au cristalizat câteva poziții distincte. Unii au îmbrățișat o poziție stilistă, negând harul și Tainele Bisericii și trecând pe calendarul vechi, alții au abordat un fel de poziție neostilistă, blamându-i pe toți cei ce nu au întrerupt încă pomenirea ca eretici și pe toți ierarhii ortodocși care luptă contra ecumenismului ca fiind compromiși și aliindu-se cu grupări aflate în stare de schismă față de Biserica lor locală, pe când alții au mers pe o laxitate care face ca granița dintre pomenire și nepomenirea ierarhilor eretici să fie estompată aproape cu totul.

Între toate aceste puncte de vedere s-a cristalizat și o poziție echilibrată, care evită atât radicalismul, cât și laxismul. Cei ce au îmbrățișat această cale echilibrată, rămânând în nepomenire, îi încurajează pe cei ce încă nu au ajuns la stadiul de a întrerupe pomenirea să își facă mărturisirea de credință în măsura în care o pot face în acest moment al luptei, conștienți că scopul acestui demers este determinarea ierarhiei să ia o atitudine ortodoxă față de ecumenism, nu neapărat crearea unei națiuni de nepomenitori, cum bine s-a exprimat un părinte nepomenitor, pentru care am un respect deosebit, chiar dacă nu îi împărtășesc în multe puncte strategia de luptă antiecumenistă.

Din toate motivele enunțate mai sus, a venit momentul ca lupta contra ecumenismului să fie reorientată spre țelul său inițial: convingerea ierarhilor români să revină la Ortodoxie, prin reevaluarea și respingerea sinodului din Creta și prin pași concreți pentru ieșirea BOR din CMB. Este necesar ca mărturisitorii nepomenitori să abandoneze discursurile identitare de tipul celor promovate de cei din grupare ultraradicală în întâlnirile lor, pe care în ultima perioadă le au aproape în fiecare sâmbătă. A venit momentul ca toți cei ce caută o puritate desăvârșită” a poziției lor în această luptă, abordând o “acrivie” inexistentă în practica patristică, îngrădindu-se de toți din Biserică și căzând astfel în rătăciri de tip schismatic, să înțeleagă că din acest moment sunt pe cont propriu și trebuie să se descurce cum pot, deoarece nu le vom mai atrage atenția, atunci când vor cădea din nou (și o vor face cu siguranță), așa cum am făcut și după întâlnirea de la Roman, și după participarea la întâlnirea din Serbia, și după întâlnirea din Satu Mare, pentru că au devenit deja surzi la orice altă opinie decât cea care îi ghidează pe calea pe care și-au ales-o. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim la porțile raiului cu toți, iar dacă prin poziția lor radicală vor fi cei ce vor scoate Biserica noastră din impas, eu vor fi primul care îi voi elogia ca pe niște eroi ai credinței și mărturisitori ai acesteia. Până atunci însă, se cuvine să revenim la problema de fond: ecumenismul.

Tema acestui articol mi-a fost inspirată de campania de informare a câtorva frați care au înțeles care trebuie să fie imperativul luptei în acest moment: trezirea conștiinței celor ce nu au întrerupt încă pomenirea și care trebuie să ia și ei o poziție față de erezia prezentă în Biserică, ecumenismul. În această adevărată călătorie misionară pe care au făcut-o prin toată țara, s-au confruntat cu insistență cu câteva idei care le-au fost și le sunt piatră de poticnire unor preoți, monahi și credincioși, preocupați de erezia gravă semnată în Creta, dar neconvinși de necesitatea sau oportunitatea întreruperii pomenirii.

Una dintre cele mai recurente teme a fost aceea a lui “nu este momentul acum”. Mulți preoți spun că, într-adevăr, la Creta s-a trădat credința, dar nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii. În această afirmație sunt încurajați și de tulburările produse între cei care au întrerupt pomenirea și care în ultima perioadă s-au poziționat diferit unii față de alții, dând posibilitatea Patriarhiei, prin oamenii săi infiltrați (alții decât cei ce au provocat disensiunile în rândul nepomenitorilor) să îi înspăimânte pe preoți cu perspectiva căderii în schismă, în cazul întreruperii pomenirii. (Mărturisitorii care umblă prin țară să trezească conștiințele împotriva ereziei cretane au relatat că la Mănăstirea Pângărați din Neamț au auzit una dintre cele mai halucinante afirmații ale unuia dintre conducătorii mănăstirii, care le-a spus că preferă să fie… înșelat de Biserică, decât să iasă în afara ei prin nepomenire, o viziune despre Biserică ce aduce aminte mai mult de apologiile papei Ioan Paul al II-lea față de cei cărora papismul le-ar fi greșit în timpul celui de-al doilea război mondial decât de învățătura ortodoxă, care spune că Biserica este infailibilă, deoarece Capul ei este Hristos, și conducătorul ei prin istorie este Sfântul Duh, motiv pentru care nu poate greși și, cu atât mai mult, înșela pe cineva!!!)

Nu voi intra în argumentarea necesității întreruperii pomenirii, nici în cea a faptului că întreruperea pomenirii nu este schismă, ci este cea mai eficientă armă de luptă contra ereziei și schismei. Am făcut aceste demonstrații în anii trecuți, iar argumentarea că nepomenirea nu este schismă a făcut-o cât se poate de bine și părintele profesor Teodor Zisis, într-o carte tradusă în limba română anul acesta.

Voi face însă o referire la o convorbire pe care am avut-o cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, în august 2016. La câteva zile după apariția scrisorii preoților și credincioșilor, prin care ceream mitropolitului Moldovei să își retragă semnătura de pe documentele din Creta și să facă demersuri pentru condamnarea ecumenismului și ieșirea BOR din CMB (nu și întreruperea comuniunii cu ceilalți membri ai sinodului sau cu celelalte Biserici, așa cum cer acum “acriviștii” ultraradicali), am fost invitați la o întâlnire la Iași cu ierarhul. Am participat eu și încă doi mireni, unul dintre ei cosemnatar al scrisorii. Cu acea ocazie, încercând să ne convingă să “luptăm din interiorul Bisericii” și “să nu ieșim din Biserică” prin întreruperea pomenirii, înaltul ierarh moldav ne-a spus, citez din memorie: “Scrieți articole, cărți, faceți conferințe, emisiuni, arătați lumii care sunt greșelile din Creta, dar nu întrerupeți pomenirea!”.

Din aceste cuvinte se desprind două aspecte esențiale:

  1. Singurul lucru care îi mișcă și îi îngrijorează pe ierarhii români este nepomenirea lor la sfintele slujbe;
  2. Ierarhii par a nu avea nimic împotriva mărturisirii publice contra sinodului din Creta, atât timp cât nu este însoțit de nepomenire.

Dacă prima constatare este sigură, cea de-a doua este relativă, mai ales după întreruperea pomenirii de către foarte mulți preoți din țară.

Și atunci, întrebarea se pune: Dacă nu este acum momentul întreruperii pomenirii ierarhului, ce îi împiedică pe preoții care se opun sinodului mincinos din Creta să facă mărturisirea publică împotriva acestuia chiar dacă nu au întrerupt pomenirea, să spună credincioșilor public că sinodul a fost tâlhăresc, să spună că ecumenismul este erezia tuturor ereziilor, să țină conferințe, să adreseze scrisori ierarhilor, în care să îi roage să revizuiască decizia de adoptare a deciziilor din Creta, fără a-i amenința cu întreruperea pomenirii?

În condițiile în care îngrijorarea celor care spun că nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii este motivată doar de frica de o posibilă cădere în schismă, nu de frica de repercusiunile pe care le poate avea mărturisirea dreptei credințe, nu ar trebui să existe niciun motiv pentru a amâna mărturisirea publică a dreptei credințe împotriva ecumenismului, chiar și fără întreruperea pomenirii.

Preotul care își asumă mărturisirea publică fără a întrerupe pomenirea își asumă aceleași riscuri ca și cel ce a întrerupt pomenirea deja, deoarece poate fi destituit din slujirea preoțească pentru contrazicerea publică a poziției oficiale a Bisericii, conform art. 39 RACDIJBOR, în condițiile în care ierarhii ar dori să procedeze la o atitudine dictatorială completă în BOR contra adevărului de credință, ceea ce ar avea consecințe catastrofale pentru ei.

Preotul care amână mărturisirea dreptei credințe de frica aplicării acelui articol din RACDIJBOR trebuie ajutat să înțeleagă că misiunea preoțească înseamnă și asumarea unor riscuri, iar destituirea sa din slujirea clericală pentru că a spus adevărul în biserică ar fi și mai necanonică și mai agravantă pentru ierarhii români decât caterisirea preoților nepomenitori, împotriva cărora au putut manipula argumentul comiterii schismei, printr-o falsă interpretare a canoanelor. Ce ar putea spune însă în apărarea lor pentru că au caterisit un preot care îi pomenește, dar afirmă adevărul de credință împotriva minciunii ecumeniste? Cât de nedreaptă ar părea decizia lor și ce consecințe ar avea pentru conștiința celor ce ar vedea așa ceva? Din acest motiv, cred că ar fi puțin ierarhi care ar îndrăzni să pedepsească un asemenea preot.

Protopopiatele fac aproape săptămânal întâlniri cu preoții. Este o ocazie extraordinară pentru ca preoții să transforme discuțiile sterile despre numărul de lumânări vândute și despre contribuțiile la catedrala mântuirii neamului în dezbateri serioase și persistente pe tema sinodului din Creta, în care preoții să le ceară protopopilor să le spună adevărul despre Creta și să le prezinte îngrijorările înaintea ierarhilor. Același lucru îl pot face ieromonahii în sinaxele monahale, care se fac destul de frecvent.

Cercurile pastorale pot fi de asemenea un prilej foarte bun de discuție între preoți pe tema sinodului din Creta, ale cărui hotărâri trebuie dezbătute cu seriozitate, pe bazele teologice, nu propagandistice. Predicile sunt un excelent mod de a comunica poporului că sinodul din Creta este greșit și că ei, preoții, se desolidarizează de deciziile luate de ierarhii lor pe această temă.

În 2016, mulți dintre membrii societății civile creștine, teologi, intelectuali, care nu au agreat întreruperea pomenirii au afirmat că lupta contra ecumenismului și a sinodului din Creta trebuie dusă “din interiorul Bisericii” (deși nepomenirea, făcută așa cum trebuie, nu scoate pe nimeni din Biserică, conform canonului 15 I-II). Din păcate, după câteva memorii și scrisori deschise, acea luptă s-a atenuat. Pentru ca să îi convingă pe ierarhi să se răzgândească în privința Cretei, lupta trebuie dusă constant, cu sau fără întreruperea pomenirii.

În consecință, cei ce se opun sinodului din Creta, dar nu pot sau nu vor să întrerupă încă pomenirea, pot să își facă mărturisirea publică a dezacordului față de ecumenism, în așa fel încât poporul să fie informat corect cu privire la ce s-a întâmplat la sinodul mincinos de la Colimbari și la pericolul ecumenismului pentru mântuire. Este un pas foarte important în angrenarea în lupta pentru păstrarea dreptei credințe. Dacă toți preoții ortodocși români ar face presiuni în acest fel asupra ierarhilor, aceștia ar fi obligați să revizuiască decizia de acceptare a sinodului, măcar și de frica faptului că mărturisitorii încă pomenitori de astăzi ar putea deveni mărturisitorii nepomenitori de mâine.

Așa cum întreruperea pomenirii este o datorie morală a oricărui preot care îl aude pe episcopul său predicând o erezie (nu și o obligație juridico-canonică, potrivit canonului 15 I-II, decât după condamnarea ierarhului de către sinod ca eretic și scoaterea sa în afara Bisericii, conform canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic), mărturisirea publică a dreptei credințe, chiar dacă nu este însoțită imediat de întreruperea pomenirii, este o datorie a oricărui preot și a oricărui credincios în fața ereziei. Când erezia este prezentă în toată Biserica Ortodoxă, nu doar în cea din România, de aproape o sută de ani, cum poate un preot rămâne nepăsător la aceasta, fără a lua nicio măsură de protejare a turmei, amăgindu-se cu ideea că nu este atât de grav, “că nu s-a schimbat nimic”, că “nu s-a ajuns la potir”, că nu își poate lăsa copii pe drumuri etc.? Este adevărat că “nu este momentul acum” pentru întreruperea pomenirii, pentru că momentul era în urmă cu zeci de ani, de pe vremea când o întrerupea Sfântul Paisie Aghioritul, când ecumenismul nu își făcuse generații de preoți și arhierei fideli și nu schimbase mintea credincioșilor ortodocși în așa fel încât să accepte ideologia sa fără prea mare opoziție.

Ca unul dintre cei ce au rămas pe calea echilibrată a mărturisirii prin nepomenire a dreptei credințe contra ecumenismului, evitând, cu ajutorul lui Dumnezeu, căderea în vreo latură schismatică, cred că sunt în asentimentul celorlalți mărturisitori nepomenitori echilibrați când afirm deschiderea noastră față de colaborarea cu toți preoții și credincioșii Bisericii noastre pe diverse proiecte care să conducă la convingerea ierarhilor noștri să se comporte ca niște părinți ai poporului dreptcredincios și să ia măsurile ce se impun pentru readucerea păcii și dreptei credințe în toată Biserica (scrisori deschise, conferințe, studii, cărți, campanii de informare, emisiuni radio-tv etc.). Rămânem în nepomenire și continuăm lupta ca nepomenitori, deoarece aceasta este arma cea mai eficientă de luptă contra ereziei, dar suntem gata să îi sprijinim cum putem (chiar și cu o simplă încurajare de a începe lupta) pe toți cei ce doresc să mărturisească public dreapta credință împotriva ecumenismului și care vor să facă acest lucru fără a întrerupe încă pomenirea. Cei ce doresc să o facă pe cont propriu, fără implicarea noastră, pot să o facă liniștit, dar să o facă de așa manieră încât ecourile ei să fie la fel de puternice pe cât au fost cele ale întreruperii pomenirii. Numai așa mărturisirea lor va fi auzită de ierarhii ecumeniști.

A spune că nu este momentul întreruperii pomenirii acum și a nu mai face nimic din acest motiv pentru mărturisirea credinței este o formă de părtășie la erezie, care îl face vinovat înaintea lui Dumnezeu pe creștinul sau preotul care rămân indiferenți pentru indiferența sau lașitatea lor.

Preoții și credincioșii care doresc să întrerupă pomenirea trebuie, la rândul lor, să fie foarte atenți și să procedeze corect, pentru a nu cădea în latura schismatică în care au căzut unii dintre nepomenitori. Pomenirea trebuie întreruptă pentru apărarea dreptei credințe, nu pentru orgolii personale sau dorința de răfuială cu arhiereii sau de afirmare publică. Chiar dacă unii au deraiat de la exigențele canonului care reglementează până unde trebuie mers în această luptă, alții au rămas în interiorul granițelor acestui canon, arătând că se poate întrerupe pomenirea fără pericol și că aceasta continuă să fie, cel puțin față de ierarhii români, cea mai eficientă metodă de a-i determina să asculte glasul poporului credincios.

Patriarhia își închipuie că introducând, prin diverși infiltrați, disensiunile în rândul nepomenitorilor, lupta contra ecumenismului asumat de ierarhi a fost compromisă. În realitate însă, disensiunile interne dintre nepomenitori au ajutat la cristalizarea pozițiilor fiecăruia, fiind o amară, dar utilă pedagogie pentru toți cei implicați, în condițiile în care în Biserica noastră românească întreruperea pomenirii este o acțiune de pionierat, ea nemaifiind făcută niciodată în istorie. Odată lămurite lucrurile și învățate lecțiile pe care greșelile făcute ni le-au predat, lupta continuă cu cei rămași. Acestei lupte se cuvine să se adauge toți credincioșii Bisericii, după puterea și măsura fiecăruia, care doresc ca Ortodoxia să triumfe împotriva ereziei.

O afirmație falsă (sau cel puțin incompletă) și un adevăr aproximativ la sinaxa de la Negrești Oaș

După cum știm, pe 19 mai a avut loc o sinaxă a nepomenitorilor acriviști la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat și cei cu vederi extreme, cei care afirmă dispariția harului în restul Bisericii, dar n-au fost în asentimentul majorității de acolo.

Conform articolului Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești Oaș (19 mai 2018), aflăm că s-a dat, printre altele și un răspuns „patristic” a întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii.

„– s-a pus insistent întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii. Răspunsul patristic a fost foarte clar: există eretici necondamnați și eretici condamnați. Cei necondamnați fac întotdeauna parte din Biserică, ei provin din Biserică, mintea lor este amăgită de erezie, Biserica face tot ce îi stă în putință spre a-i întoarce la adevăr; dacă ei nu vor cu niciun chip, nici măcar în fața unui sinod, atunci Biserica îi dă, cu durere, anathemei, iar atunci ereticii sunt tăiați de la Trupul Bisericii, nădăjduindu-se însă ca până la moarte să se reîntoarcă totuși la adevăr. Așa cum un membru bolnav al trupului face parte din trup până la tăierea lui definitivă, așa și ereticii – ca mădulare bolnave ale Bisericii – fac parte din ea (și se osândesc împărtășindu-se cu Hristos fiind ei în stare de erezie) și Biserica face totul ca ei să se întoarcă la adevăr;”

Comparația Bisericii, ca Trup al lui Hristos, cu trupul uman este totuși una relativă. În timp ce trupul uman este condus de sistemul nervos al cărui centru se află în organul numit cap, iar acesta are posibilități limitate de a conduce în orice situație trupul (corpul uman), Hristos, ca și Cap al Bisericii are autoritate și control absolut asupra acesteia.

Cu alte cuvinte argumentul că ereticul necondamnat este un membru bolnav al Trupului lui Hristos, fiind în Biserică pur și simplu, este nepotrivit.

Dacă ereticul (necondamnat oficial) este în Trupul lui Hristos (Biserica) înseamnă că totuși acel eretic necodamnat este unit cu Capul. Adica, chiar și membrul bolnav fiind are comuniune cu Hristos, este unit cu El. Căci dacă e încă „netăiat” din Trup…

Dar vedem foarte clar că ereticul, din moment ce cugetă cele contrare Adevărului (și mai ales dacă face ceva împotriva Adevărului), se desparte singur de Acesta, de Hristos. Deci iese sau este aruncat din Trupul mistic al Bisericii, dar rămâne încă în forma vizibilă a instituției pământești.

Lămuritor este citatul acesta, pe care îl reiau:

,,Un episcop eretic (și orice cleric sau mirean – n. adm.) este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”. – Sfântul Ierarh Averchie Taușev

Dar pentru a vedea și mai lipede că erezia este despărțire de Dumnezeu și implicit de Biserică, să căutăm în Pateric:

Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui:
– Tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru.
Iar el a zis:
– Ei bine, asa este.
Si i-au zis lui:
Tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul?
Iar el a zis:
Eu sunt.
Au zis iarasi:
Tu esti Agathon ereticul?
Iar el a raspuns:
Nu sunt eretic.
Si l-au rugat pe el, zicand:
– Spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit?
Zis-a lor:
Cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu.
Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.

Vorbește cumva avva Agaton de ereticii condamnați? Nicidecum. El doar era călugăr ortodox, cunoscut de mulți ca ortodox.

Nu poate fi cineva, despărțit de Capul – Hristos Dumnezeu și în același timp în Trupul Bisericii.

Nu mai reiau toate argumentele aduse în articolul: Schismaticul la schismatici trage.

Adaug doar două momente în care chiar principalii protagoniști ai sinaxei de la Negrești Oaș afirmă ce am spus eu, fără să-și dea seama:

În înregistrarea video de mai jos, între minutele 17:13 – 17:45, pr. Ciprian Staicu spune că la teologie a învățat multe erezii pe post de învățături ortodoxe și nu știa că sunt erezii. A ajuns în Sfântul Munte și a discutat cu părinți de acolo, care îi studiaseră pe Sfinții Părinți, a aflat că multe din cele ce învățase erau neortodoxe. „Și m-am lepădat de ele și lepădarea de el m-a ajutat să rămân în Ortodoxie.”

Iar aici, monahul Sava Lavrioul între minutele 1:30 – 1:55:

„Mulți episcopi care au luat parte la sinoade erau eretici în vremea aceea. Însă și-au înțeles greșeala și au revenit la Ortodoxie.”

Se poate pune semnul egal între Ortodoxie și Biserica? Bineînțeles! Unde este Ortodoxie este și Biserica, deci Biserica=Ortodoxie.

Atunci, dacă prin erezie se iese din Ortodoxie reiese că se iese din Biserică.

Concluzie: Cei ce au cuget eretic, înfăptuiesc acte eretice, semnează documente eretice, sunt afară din Biserică, mistic vorbind. Rămân însă, temporar, membri în organizația văzută a Bisericii Luptătoare, clericii nefiind caterisiți de vreun sinod, iar mirenii nefiind excomunincați.

Este o nuanță și consider că e obligatoriu să se precizeze acest lucru, deoarece simpla afirmație că ereticii sunt în Biserică este smintitoare!

Din păcate, am văzut că și domnul Mihai Silviu Chirilă este de acord cu această afirmație simplistă.

Iar despre faptul că există Har la slujbele clericilor eretici necondamnați, dar harul nefiind un atribut al episcopului/preotului ecumenist, vedem din canoanele incluse în Pidalion și din tâlcuirea aceasta:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Dar și de aici:

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/05/24/partea-i-pr-adrian-fageteanu-la-biserica-cine-cununa-preotul-oare/

Să știți că Dumnezeu este Cel ce-i unește pe tinerii căsătoriți. Mă auziți? Dumnezeu v-a unit! La primărie căsătorește ofițerul stării civile, primarul, da? La biserică, cine cunună – preotul, oare?Ia să vedem, cum scrie în Molitfelnic? „Și îi binecuvântează preotul de trei ori, cântând: «Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă și cu cinste încunuează-i pe dânșii».” Vezi dar, Dumnezeu e Cel care îi încununează! Când spui că a fost operat cineva, spui că bisturiul l-a operat, sau doctorul?Preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Și de ce zice „de trei ori”? Pentru că încununează și Tatăl, și Fiul, și Duhul Sfânt!

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 11 (34)/2011 -NOIEMBRIE

Pag.47-48.

Afirmația corectă ar trebui să sune cam așa: Ereticii necondamnați nu mai sunt în Trupul mistic al Bisericii, căci s-au despărțit de Hristos – Capul acesteaia – însă sunt temporar membri ai formei văzute a Bisericii, Dumnezeu folosind-se de ei (în cazul clericilor) pentru a împărtăși Har poporului, până la o excludere/caterisire oficială făcută de un sinod.

În ce pivește adevărul aproximativ pe care l-au spus, am în vedere afirmația monahului Sava Lavriotul din cel de-al doilea filmuleț între minutele 12:45 și 13:36:

„Noi la Roman am vorbit în principal de episcopi și preoți. Și am spus că episcopii și preoții, ecumeniștii îi conduc pe credincioși în erezie. Există mulți mireni care nu știu încă ce s-a întâmplat în Creta. Nu putem să-i acuzăm pe cei care nu știu ce s-a întâmplat că sunt eretici, însă trebuie să-i informăm pentru ca ei să se depărteze de erezie. Și aici este iconomia pe care noi o facem.”

Adevărul este că există mult mai multe categorii de nevinovați între cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști. Inclusiv în din cei ce pomenesc încă din motive de strategie (în special unii ierarhi).

Dar prin „iconomia” pe care afirmă Sava Lavriotul că o aplică, ei de fapt contrazic cele ce le-au afirmat la Roman. Acolo nu au precizat că au vorbit doar de preoți și de ierarhi. Exprimarea e foarte clară – la general.

Să ne amintim câteva puncte din mărturisirea acriviștilor de la Roman:

2 – Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie. Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.

3 – Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.

8 – Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Orice formă de comuniune cu erezia era tot erezie, iar acum nu mai e…

Părtășia la erezie cu știință sau fără știință era tot erezie, iar acum nu mai e, căci acceptă excepții.

Tainele săvârșite de ecumeniști erau spre osânda tuturor, iar acum… nu chiar a tuturor.

E un progres…

Acceptarea acestei iconomii, crează o breșă în falsa teorie a vaselor comunicante adoptată de monahul athonit, teorie despre care am vorbit în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Trebuie precizat că la început, monahul Sava avea o poziție relativ echilibrată (la sfârșitul anului 2016, când a ținut mai multe conferințe în România). Apoi și-a radicalizat discursul. Acum se constată o revenire. Să dea Dumnezeu să revină complet pe linia echilibrată!

PS:

Gruparea acriviștilor (deocamdată), mai au însă o problemă în privința acceptării hirotoniilor de episcopi (horepiscopi) făcute de unul singur de episcopul Artemie (fost de Kosovo). Problemă care poate ar trebui rezolvată prin cooperarea tuturor și recâștigarea episcopului sârb din schismă…

daniel vla

Schismaticul la schismatici trage

Image result for legat la ochi

Foto: au.fotolia.com

După cum explicam în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Există trei feluri de ortodocși ce s-au îngrădit de ecumenism:

1. Gruparea celor echilibrați (cu adevărat moderați) pe a căror linie merge și acest blog și care NU consideră pe toți cei rămași în comuniune cu ecumeniștii că ar fi eretici;

2. Gruparea celor acrivici care îi consideră pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea drept eretici (conștient sau inconștient) – reprezentată de pr. Ciprian Staicu, gheron Sava și o parte din părinții de la Rădeni; – Nu îi numesc încă schismatici, deși spre despărțirea de toți se îndreaptă.

3. Gruparea schismaticilor extremiști, care consideră că odată cu căderea în erezie (ecumenism, în cazul nostru) dispare automat și harul, iar preoții și episcopii ecumeniști ar fi caterisiți de la sine. 

Dar iată că un așa-zis preot din cea de-a treia grupare, unul care n-are liniște și probabil nici treabă pe la vreo slujbă, urmărește de zor acest blog și comentariile de pe aici insistând să-și spună punctul de vedere.

Este al treilea din cei prezentați aici: O nouă grupare stilistă: Preoții Ioan Miron, Vasile M., Marian Tudor, Onisim Banu

Omul  nu e capabil să poarte un dialog civilizat, căci după două trei schimburi de mesaje derapează în insulte și jigniri încununate de „anateme”.

Așa se face că am fost acuzat că sunt eretic, „criptoecumenist” și „ciprianit” împreună cu toți cei care s-au îngrădit de erezia ecumenismului din tabăra echilibrată, dar și împreună cu cei din tabăra acrivistă.

„ANATEMA VOUA CIPRIANITILOR-CRIPTOECUMENISTI, CARE IN FAPT SPRIJINITI TOT ECUMENISMUL, INTINDEREA ACESTEI PECINGINI, ANESTEZIEREA SI ERETIZAREA BOTEZATILOR PANA LA SFARSITUL VEACURILOR!”

Anatema criptoecumenistilor ciprianiti: Zisis, Vulcanescu, Sava, Staicu, Chirila, Buza, cu toti adeptii lor!

Articolul acuzator: AICI

După ce mă/ne acuză de erezie și ciprianism, aplaudat la rubrica de comentarii de câțiva adepți, găsește el o așa-numită anatemă pusă asupra schismaticului Ciprian de Oropos și Filipi, pe care ne acuză că l-am urma în idei, dată de „Biserica Ortodoxă Autentică a Americii”; în engleză Genuine Orthodox Church of America.

Iată așa-numita anatemă:

„Anunț!

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii a emis o anatemă împotriva ereticului Cyprian din Oropos și Fili și celor care îl urmează, în Duminica Ortodoxiei, 2009.

Către caterisitul arhiepiscop Cyprian Koutsoumbas, „exorcistul”, care propagă învățături demonice, și tuturor celor care îl urmează, care învață că cei care cad în erezie sunt încă parte a Bisericii lui Hristos, și că tainele lor sunt pline de Har, și care învață că Biserica lui Hristos este împărțită în două părți – una bolnavă, suferind de erezie și una sănătoasă, fără erezie – și prin urmare susțin că Sfântul Trup al lui Hristos nu numai ca poate fi împărțit, dar de asemenea poate fi infectat cu maladia (boala) falsității, care se opune Sfântului Apostol Pavel care spune că Sfânta Biserică este „slavită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel” (Efeseni 5;27), și celor care sunt în comuniune cu ereticii și prin urmare au cedat ereziei ecumenismului,

Anatema!” Sursa: ASTA

Lăsând la o parte faptul că noi nu spunem ce ar fi zis Ciprian de Oropos, fapt ce îl voi expune mai jos, să vedem ce este această „Biserică Ortodoxă Autentică a Americii”.

Genuine Orthodox Church of America

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii (GOCA) este o jurisdicție independentă a Calendarului Vechi, cu sediul în Buena Vista, Colorado, care se consideră a fi singura biserică ortodoxă legitimă din America. Nu este în comuniune cu nici un corp ortodox. Cu toate acestea, a pretins în trecut că a menținut comuniunea cu Biserica Ortodoxă Ortodoxă din Grecia, condusă de Abp. Makarios din Atena. Atât Arhiepiscopul Makarios însuși, cât și sinodul său au afirmat în repetate rânduri în documentele oficiale că nu au nicio legătură cu acest grup. GOAC este condus de Abp. Grigorie (George) din Denver.

GACC a fost format dintr-un grup inițial aflat sub Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, care mai târziu a intrat rapid în succesiune în trei jurisdicții greco-vechi Calendarist (și anume Arhiepiscopul Chrysostom II al Atenei, Sinodul de scurtă durată al lui Kalinikos din Duodecane și Arhiepiscopul Makarios din Atena), urmat de Biserica Autonomă Ortodoxă Rusă (ROAC) (2000), și este acum independentă în urma depunerii și excomunicării lui Abac. Gregory (2004). [1] [2] Cu istoria sa de a face parte din diferite jurisdicții, Biserica Ortodoxă Autentică a Americii tinde să fie într-o stare constantă de ostilitate față de fostele sale afilități.

Primatul jurisdicției, Gregory (George) din Denver (născut un Antiohian), care a fost consacrat episcopiei în ROAC, pretinde a fi „singurul ierarh din Statele Unite care a rămas liber de orice comuniune sau unire cu această erezie a Ecumenismului, care are o succesiune apostolică valabilă „și astfel pretinde că este” cu adevărat canonic „. [3]

În 2007, Arhiepiscopul Grigorie a primit la GOCA pe Arhiepiscopul Ambrose (Moran-Dolgorouky) din New York City, unul dintre numeroșii episcopi vaganți care pretind că au fost consacrați de episcopi ucraineni independenți. După primirea sa, el a participat la consacrarea Arhimandritului Ioan (Egan) în calitate de Episcop al Colorado Springs, alături de Arhiepiscopul Grigorie, la 6 ianuarie 2008. Deoarece primirea unui episcop poate fi realizată canonic numai de un sinod, inițial Arhiepiscopul Grigorie a susținut că Arhiepiscopul Makarios de la Atena ia dat consimțământul verbal pentru primirea prin telefon. Acest lucru a fost negat vehement atât de Arhiepiscopul Makarios, cât și de Sinodul său de Episcopi. Șase luni mai târziu, Arhiepiscopul Ambrose a părăsit GOCA și sa întors la fostul său statut de episcop independent. Deoarece consacrarea Episcopului Ioan a fost administrată doar de doi episcopi, dintre care unul a fost primit necanonic în Biserică și posedând o succesiune apostolică discutabilă, GOCA a devenit complet izolată de alte comunități vechi calendariste. Un număr de membri ai acestor comunități au dat condamnări imediat după separarea nejustificată de ROAC.

În prezent, GOCA are doi episcopi, 2 comunități monahale și 4 parohii misiuni în Statele Unite, plus supraveghează 29 de parohii în Congo, Uganda, Brazilia, Italia și Bulgaria.

Jurisdicția este susținută în principal de profiturile din iconografia și editarea celor două centre monahale, Dormition Skete și Mănăstirea Sfântului Apostol, atât în ​​Buena Vista.

Așadar aceasta așa-zisă Biserică Ortodoxă Autentică a Americii, este o adunare stilistă, ce nu are nici măcar legături cu alți stiliști. Și este cu totul altceva decât Biserica Ortodoxă Americană (Orthodox Church in America – OCA).

Biserica Ortodoxă din America (OCA) este o biserică autocefală care are parohii în principal în Statele Unite şi Canada (are și câteva parohii în Australia şi în alte locuri). OCA a fost cunoscută iniţial sub numele de Biserica Greco-Catolică Ortodoxă Rusă din America, sau mai familiar Mitropolia. Înainte de aceasta a fost eparhia Nord-Americană a Bisericii Rusiei. Autocefalia OCA nu este recunoscută de majoritatea bisericilor ortodoxe autocefale.

Întâistătătorul actual al OCA este Prea Fericitul Gherman, Arhiepiscop de Washington şi New York şi Mitropolit al Întregii Americi și al Canadei.

OCA a luat naștere din activitatea misionară a Bisericii Rusiei în Alaska şi în Insulele Aleutine, desfăşurată de opt călugări ortodocşi care au sosit în Alaska în 1794. Aceștia se înscriau în tradiția misionară veche de secole a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a dus Ortodoxia printre mongoli prin călugării Hourg şi Varsanufie, precum și prin Sfântul Cuvios Ştefan din Perm (1340-96), care a călătorit în Kazan, dincolo de Munţii Urali, până în pădurile Siberiei, pentru a duce ortodoxia păgânilor zirieni. Călugării ruşi au propovăduit Ortodoxia încă şi mai spre est, în cele din urmă stabilind o reţea de misiuni de-a lungul şi de-a latul Siberiei şi de-a lungul întregii coaste a Pacificului: în China (1686), Alaska (1794), Japonia (1861), şi Coreea (1898). …………………

Autocefalia OCA nu este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe autocefale, între care amintim Patriarhia Ecumenică. Bisericile care au recunoscut autocefalia acesteia sunt cu precădere cele din ţările comuniste (dintre care multe s-au aflat sub dominaţia Bisericii Ruse), incluzând aici Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei. În opinia apologeţilor autocefaliei, este un fapt obişnuit ca recunoaşterea autocefaliei să vină mai târziu; însă oponenţii autocefaliei OCA afirmă că acordarea acesteia nu intră în prerogativele PAtriarhiei Moscovei – ro.orthodoxwiki.org

Nu știu ce valabilitate îi găsește personajul nostru anatemei dată de schismatica GOCA către un alt schismatic (Ciprian de Oropos). Poate doar îl atrage duhul schismatic al diferitelor „biserici” de acest gen, spre care tinde, și vrea neapărat să ne vadă anatemizați.
Cât despre acuzația de „ciprianism”, nu știu ce asemănare vede acest preot Tudor între noi și el, căci am explicat că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii, dar nefiind caterisiți (clericii) și excomunicați (mirenii), harul încă există (cum a existat și până acum în tot secolul 20, dovadă fiind mulțimile de sfinți contemporani), nefiind un atribut al ecumeniștilor, ci o iconomie din rânduială dumnezeiască, Dumnezeu neridicând harul tocmai pentru mântuirea cât mai multor oameni.
Că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii am arătat în articolul:
Adaug comentariile:

Si iarasi zice Sf Apostol Pavel:

„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” Galateni 1, 8-9

Cum poate fi in Trupul tainic al Bisericii cel ce este anatema (adica in afara) caci propovaduieste o alta Evanghelie (adica erezii)?

 

Că nu sunt eu singurul care zice că ereticii sunt în afara Trupului mistic/tainic al Bisericii se vede și de aici: 
„Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres.”
Și de aici:
„A ieși din Biserică înseamnă să ieși din Adevăr și din invățătura mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.„ pr. Ieronim Cosma în predica la Înălțarea Domnului 2018 – AICI – minutele 26:00-26:07
Că ereticii ecumeniști sunt încă prezenți în forma văzută, exterioară a Bisericii, nefiind caterisiți de o autoritate superioară (un sinod), iar harul este trimis de Dumnezeu, prin ei, spre mântuirea poporului, se vede de aici:

Danielvla, Cristian D,
Se pare că adevărul este undeva pe la mijloc și înclin să vă dau dreptate pentru afirmațiile făcute, cu unele rezerve. Am găsit un text al arhiepiscopului Averchie care spune așa:
,,Un episcop eretic este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”.
Textul este cât se poate de clar! ………………..

Și mai ales de aici: 

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

De unde rezultă că un cleric trebuie caterisit pentru a nu mai lucra harul prin el.

Iar despre faptul că o greșeală, păcat sau erezie nu atrage după sine caterisirea automată vedem destul de lămurit dintr-o mulțime de canoane:

CANONUL 5 apostolic (SOTIILE CLERICILOR)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu-si alunge sotia pe motiv (pretext) de evlavie. Iar daca ar alunga-o, sa se afuriseasca; si staruind (ramânând neînduplecat), sa se cateriseasca.

Deci să se caterisească, NU că este caterisit! Să înfăptuiască cineva caterisirea (un episcop, un for superior/sinod)!

CANONUL 6 apostolic (INCOMPATIBILITATI)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu ia asupra sa purtari de grija lumesti; iar de nu, sa se cateriseasca.

CANONUL 7 apostolic (SARBATORIREA PASTILOR)

Daca vreun episcop sau presbiter sau diacon va sarbatori Sfânta Zi a Pastelor cu iudeii, înaintea echinoctiului de primavara, sa se cateriseasca.

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISITI).

Daca cineva s-ar ruga, chiar si în casa, împreuna cu cel afurisit (scos din comuniune), acela sa se afuriseasca.

Să facă cineva afurisirea (scoaterea de la Împărtășanie)!

CANONUL 11 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISITI)

Daca cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreuna cu un cleric caterisit, sa se cateriseasca si el.

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.

Dar și mai lămuritor este canonul acesta:

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Caci ce fel de împartasire (întelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

Cui poruncește canonul?! Unei structuri/for superior/sinod care să pună în aplicare caterisirea!

Și tot așa multe altele, din Pidalion!

Deci pentru ce ne acuzi pe noi, Tudore?!

Vino-ți în fire, păcălitule de arhiconi!

Noi suntem următori ai Sfinților Părinți și ai canoanelor. Nu vorbim de la noi.

Și pentru ce te grăbești cu anateme?! Simți nevoia să te subtitui unui sinod, care „apără Ortodoxia”?!

Dar parcă afirmai inutilitatea ativității unui sinod în condamnarea unor eretici. Daca noi am fi eretici, de ce e nevoie de anatema ta? Nu am fi noi „singuri de sine osândiți”? Nu am cădea automat din har, așa cum afirmi?

În realitate jignirile, injuriile, blestemele și anatemele pe care le proferezi, nu sunt altceva decât manifestări ale urii satanice și ale stării nevrotice care te stăpânește.

Smerește-te preotule, care zici că ești! Nu te mai crede mai deștept decât toți! Nu mai duce sufletele departe de Biserică! Păstrează o cale echilibrată!

Tâlhărescul sinod din Creta nu e o borna de la care a dispărut harul (la cei ce pomenesc), așa cum zici. Căci anatemele Sfinților (Sf. Ap Pavel, Sfinții Părinții, Sinoadelor) acționează de când s-au dat, nu de când pretind unii că hotărăsc ceva în numele Ortodoxiei (cretanii). Dar anatemele, osândirile acționează la nivel personal în plan mistic (individul fiind căzut din Trupul Bisericii de la căderea în abaterea respectivă), iar în formă văzută canoanele trebuie puse în aplicare de cineva, de o structură/autoritate/sinod. Exprimarea în Pidalion este foarte clară!

Mă opresc aici cu articolul!

Sper să-ți dea Dumnzeu mintea românului cea de la urmă…

daniel vla