Credincioșii din județul Satu Mare îi susțin pe preoții Emanuel Oros și Daniel Popa, care sunt prigoniți de ereticul Iustin Sigheteanul

Credincioșii din județul Satu Mare îi susțin pe preoții Emanuel Oros și Daniel Popa, care sunt prigoniți de ereticul Iustin Sigheteanul

Preasfințite Părinte Iustin,

Suntem un grup mare de credincioși din județul Satu Mare și vă scriem cu foarte mare tristețe și durere sufletească. Am aflat că intenționați să îi caterisiți pe părintele Oros Emanuel de la Parohia Mesteacăn și pe părintele Popa Daniel de la Parohia Aliceni, amândoi din Protopopiatul Oaș.

Am fost informați că ați ajuns la acestă concluzie a caterisirii datorită poziției celor doi preoți fata de Sinodul din Creta și pentru că nu au fost personal să primească noile antimise cu semnătura Preasfinției Voastre.

Vă spunem de la început că și noi suntem împotriva acestui Sinod din Creta, care nu a adus nimic bun Bisericii Ortodoxe, nu a fost în Duhul lui Dumnezeu și în duhul Sfinților Părinți, nu a fost o continuitate a celorlalte Sinoade ecumenice anterioare, a oficializat ecumenismul, producând numai tulburare, dezbinare și nemulțumiri.

În întreaga lume ortodoxă acest Sinod din Creta a produs numai tulburare și neliniște atât în rândul clericilor, cât și al mirenilor, dar nicăieri situația nu este atât de gravă și de tensionată ca în România. Spunem aceasta deoarece celelalte Biserici Ortodoxe au luat poziție împotriva acestui Sinod, nerecunoscându-l și neacceptând hotărârile lui. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Bulgară și Biserica Ortodoxă Georgiană au respins Sinodul din Creta, arătând gravitatea trădării Ortodoxiei în textele întocmite acolo. O altă hotărâre mai veche a acestor țări a fost chiar și ieșirea lor din CMB.

SINODUL BISERICII GEORGIEI a luat o decizie finala cu privire la SINODUL DIN CRETA. Georgienii neaga statutul PANORTODOX al intalnirii si cer CORECTAREA si, in unele cazuri, INLOCUIREA documentelor SINODULUI CRETAN

Comunicatul integral al Sinodului al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria despre Sinodul din Creta și cel mai controversat document al său „Sinodul care a avut loc în Creta nu este nici Mare, nici Sfânt, nici panortodox”

De asemenea, Biserica Ortodoxa Greaca la Sinodul local a făcut niște precizări clare și delimitări între Ortodoxie și erezie.

La noi in România, BOR a caterisit o mulțime de preoți care s-au opus vehement acestui Sinod, iar noi oamenii dreptcredincioși, dacă ne opunem acestui Sinod, suntem numiți schismatici, răzvrătiți, neascultători.

Singurul arhiereu care nu a fost de acord cu Sinodul din Creta a fost vrednicul de pomenire Î.P.S Iustinian Chira, care ne-a spus foarte clar că nu a fost bun acest sinod și că acum se alege grâul de neghină.

De ce nu ține nimeni cont de părerea Înaltpreasfinției Sale ?

Vă întrebăm pe Preasfinția Voastră: puteți să numiți schimatică Biserica Ortodoxă Bulgară, pentru că a respins Sinodul din Creta? Îi puteți numi schismatici și răzvrătiți pe ierarhii din Bulgaria, din Georgia, Ucraina, Serbia, etc?

Dacă ei nu sunt schismatici și răzvrătiți, noi de ce suntem numiți așa? Sau poate că BOR i-ar caterisi și pe ei… dacă ar putea.

Vă mai întrebăm ceva, Preasfinția Voastră: dacă un credincios ortodox din România se căsătorește în BOR cu o tânără de o altă confesiune din Bulgaria (BOR, după Sinodul din Creta a acceptat oficial căsătoriile mixte) și apoi tinerii căsătoriți se duc în Bulgaria (țară ortodoxă care nu a acceptat Sinodul din Creta și nici căsătoriile mixte), căsătoria lor va fi considerată validă? Nu, nu va fi, deci Biserica Bulgară le va face cununia doar după ce persoana de altă confesiune va veni la (în) Ortodoxie prin botez.

Cum este posibilă o asemenea diferență de păreri?

Este foarte trist ce se întâmplă și nu înțelegem diferența aceasta de păreri între Bisericile Ortodoxe autocefale și autonome. Ele ar trebui să fie într-un cuget, hotărârile lor nu ar trebuie să fie în contradictoriu, pentru că atunci se face dezbinare. După Sinodul care a avut loc în Creta în iunie 2016, am fost în pelerinaj în Bulgaria, Ucraina, Grecia (Sf. Munte). Peste tot am încercat să vorbim cu ierarhi, preoți, pustnici despre acest sinod și majoritatea, cu excepția Sf. Munte unde sunt păreri pro și contra, ne-au sfătuit să ne opunem acestui sinod care a trădat Ortodoxia.

În toate țările ortodoxe (Bulgaria, Ucraina, Grecia, Serbia, Georgia, Rusia, etc) sunt nenumărați ierarhi, preoți, monahi, monahii, oameni din toate clasele sociale, unii cu o înaltă pregătire profesională (teologi, profesori, medici, ingineri), alții cu o mai puțină pregătire, oameni simpli, țărani, dar care au credință vie și puternică în Dumnezeu, care nu vor sa facă niciun compromis în materie de credință și care luptă prin toate mijlocele să facă tuturor cunoscut pericolul lepădării de dreapta credință prin acceptarea acestui blestemat Sinod din Creta.

Vă întrebăm acum: văzând câtă tulburare aduce, câtă neliniște, câtă dezbinare între cler și popor, în familii, la locurile de muncă, peste tot, de ce BOR nu nu s-a opus acestui Sinod din Creta? De ce ierarhii din România nu mai au mila față de popor, față de preoți? De ce acestă atitudine dictatorială față de oameni? Aceștia sunt buni când plătesc contribuția, când dau bani pentru colecte, când cumpără lumânări și când pleacă în pelerinaje cu agenția de turism basilica? În rest, părerea lor nu contează?

Ai cui păstori sunt acești ierarhi, care în loc să adune oile, le risipesc? Cu câtă ușurătate alungă preoții din parohii, de lângă credincioșii cu care împreună au clădit cu sudoare biserica, au catehizat oamenii, i-au făcut să Îl iubească pe Dumnezeu, să se lase de păcate și să ducă o viață curată, duhovnicească.

Nu am văzut încă un ierarh roman care să plângă pentru popor, pe care să îl doară pentru oameni și care să fie lângă ei, să îi asculte, să îi înțeleagă. Noi am așteptat ca ierarhii să mărturisească credința ortodoxă la acest sinod, nu să tacă, să facă niște compromisuri. Tăcerea este tot o formă de apostazie. Hotărârile Sinodului din Creta trebuiau discutate și reanalizate la Sinodul local din România, nu acceptate și impuse forțat tuturor.

Cum este posibil ca ierarhii din celelalte țări ortodoxe să observe în textele din Creta trădarea Ortodoxiei, iar ierarhii noștri să spună că nu s-a schimbat nimic? BOR trebuia să ia în considerare părerea clerului și a poporului, nu să ia decizii în numele tuturor. Preoții care s-au împotrivit acestui sinod au fost înlăturați și caterisiți imediat, pentru a nu se răspândi adevărul legat de trădarea care a avut loc în Creta.

De ce să fie alungați acești preoți care își fac datoria cu timp și fără timp, care s-au îngrijit de turmele lor și care au mers pe calea preoției pentru că au fost chemați de Dumnezeu? Aceștia nu slujesc în catedrale sau în parohii cu mii de credincioși, neavând interese, ei sunt în parohii mici, dar au făcut misiune mare.

De unde atâta nedreptate? De ce aveți atâta toleranță și răbdare cu preoții care nu își fac datoria, care au ales preoția pentru funcție, bani sau parohie?

Dacă ar fi să mergem după Sfintele Canoane, un mare număr de preoți din această Episcopie a Maramureșului ar trebui caterisiți pe bună dreptate.

Sunt multe lucruri grave și situații neplăcute pe care le-ați tolerat în această Episcopie, ați trecut cu vederea abateri grave ale preoților și acum vreți să caterisiți preoții care se opun Sinodului și care nu au venit să ridice antimisele?

Știm cazuri de preoți homosexuali în această Episcopie, știm că știți și Preasfinția Voastră de existența lor, problema este veche și este tolerată, chiar dacă unul din acești preoți a abuzat de foarte multi copii minori, pentru care în mod normal ar trebui să fie condamnat la închisoare. Nu demult a fost deconspirat de către oameni un anumit stareț al unei mănăstiri din Maramureș, dar mai sunt mulți care încă nu au apărut în presă.

De asemenea, cunoaștem preoți, chiar și ieromonahi, care au căzut în desfrânare cu femei, dar au fost iertați, nu au fost caterisiți.

Cunoaștem preot care împreuna cu soția lui a aderat la masonerie, depunând jurământul în cadrul Ordinului Cavalerilor de Malta într-o biserică papistașă din Satu Mare, și care chiar și în prezent este preot. Conform canoanelor el trebuia caterisit.

Mai cunoaștem preot care dădea bani cu camătă și din cauza căruia s-a sinucis o femeie. Acesta a făcut multă sminteală, a fost scos din parohie de către oameni, dar după ce s-au liniștit apele și a uitat prostimea de fapta lui, a intrat într-o altă parohie, mai mare, unde își continuă activitatea murdară cu datul banilor cu camăta. Oare pe ce criteriu a primit el acea frumoasă parohie? Noi știm în ce mod…

Să nu uităm de chefurile ieromonahilor de prin mănăstiri sau ale preoților de mir, unde alcoolul e folosit ca aghiazma și carnea ca fasolea. Totul e permis și ”vegetal”, fără interdicții și canoane, dezlegările se fac pe bandă rulantă, nu contează că este post. Dacă se taie porcul, trebuie mâncat…

Am citit anul trecut scrisoarea lăsată de fostul jurnalist Octavian Butuza, unde el face multe dezvăluiri, chiar detalii legat de un accident… Știm cu toții că se mușamalizează multe.

https://ziarmm.ro/testamentul-lui-octavian-butuza-acuze-grave-aduse-lui-iustin-sigheteanu-vezi-integral-documentul/embed/#?secret=2C5Av2N95j

Preoții noștri pleacă în concedii la mare, la plajă (că acolo e canonic), nimeni nu le ține evidența, alții nu au voie să meargă nici în pelerinaje, ba le trebuie nu știu câte aprobări.

Apoi sunt preoții prăvilari, de care știți și care sunt tolerați, deși duc poporul la pierzare.
Să nu mai zicem de situația actuală din BOR, care a revoltat o lume întreagă, și anume cazurile de preoți și episcopi homosexuali, care culmea, nu au fost caterisiți.

Domnul Onilă Corneliu Bârlădeanu a avut dreptul de a-și da demisia provizoriu, deci nu a fost caterisit. Având în vedere faptul că a abuzat foarte mulți copii minori, oare din punct de vedere canonic nu exista motiv de caterisire?

Numărul ierarhilor și preoților homosexuali este mare în BOR, știm asta și ne doare și suferim că aceștia fac parte din Sinodul BOR.

O altă problemă de care suntem dezamăgiți este faptul că li se interzice preoților să vorbească despre vaccinuri, dar noi știm și suntem cu toții conștienți că ele nu sunt bune și că îi îmbolnăvesc grav pe copii. Cum a vorbit un preot împotriva vaccinurilor, cum a și fost amenințat cu schimbarea parohiei.

Unde mai este credința noastră? Când avem Sfânta Împărtășanie, Izvorul dătător de viață și de sănătate, noi ne punem nădejdea în vaccinuri?

Unui alt preot i s-a impus să nu mai vorbească așa mult despre iad… că doar o să spunem azi-mâine ca papa, că iadul nu există…

Totuși de ce li se bagă preoților pumnul în gură? De ce sunt traumatizați preoții, de ce dictatura aceasta? De ce nu este o legătură bună și strânsă între ierarh și preot? De ce nu există acea deschidere sufletească încât preoții să meargă cu curaj și dragoste la ierarhul locului, nu să meargă speriați și cu scârbă, ca la tăierea capului?

În plus, am auzit tot mai multi preoți scârbiți de această dictatură, de faptul că nu se discută nimic duhovnicesc și de mântuire la conferințele preoțești, că s-au săturat că numai despre bani, lumânări și taxe se discută… Nu au curajul să vă spună, dar în sufletele lor mocnesc, clocotesc aceste nemulțumiri. Există preoți care sunt împotriva Sinodului din Creta și nu au curajul să vă spună…

Vă mirați că nu mai vor să vina tinerii la biserică? Noi credem că dacă în direcția acesta se va merge, în câțiva ani vor fi bisericile goale.

Noi, credincioșii, suntem foarte nemulțumiți de toate aceste nedreptăți, cum unii preoți cu abateri grave sunt tolerați, iar alții sunt înlăturați imediat… Vă spunem sincer că nu vom ceda ușor și nu o luați ca pe o amenințare, vom lupta dacă este nevoie chiar și cu prețul vieții noastre pentru Preoții Emanuel și Daniel, care ne-au învățat numai bine, cum să Îl iubim și să Îi slujim pe Dumnezeu.

Vă cerem un singur lucru, să nu-i caterisiți pe nedrept pe acești preoți, că veți da socoteală în fața lui Dumnezeu. Noi oamenii avem nevoie de ei, îi iubim, îi respectăm și așa cum tolerați situații cu adevărat grave, puteți să-i tolerați și pe ei și poziția lor față de Sinodul din Creta.

Chiar dacă ei nu au vrut să meargă să ridice antimisele, din motivele pe care le știți, ele puteau fi aduse de aceleași persoane care au dus antimisele vechi. Domnul Ierima, prim-curator din Parohia Mesteacăn, a fost sunat de mai mute ori de către Protopopul Malanca Marcel. Ca să fie pace, acest consilier s-a oferit să meargă să ridice antimisele de la Episcopie, dar dacă nu a fost sunat, nu s-a mai dus.

Vă rugăm să aveți bunăvoință și să îi mai lăsați pe acești părinți să își facă misiunea în parohiile în care sunt, iar dacă nu va fi așa, noi vrem să venim în număr foarte mare, să discutăm față în față și fără ocolișuri cu Preasfinția Voastră. Noi nu vrem decât dreptate și dacă părinții Emanuel și Daniel vor fi caterisiți pe nedrept, atunci să fie caterisiți și cei care cu adevărat merită, care nu mai sunt vrednici de Preoție.

Am văzut în programul Preasfinției Voastre că în data de 3 septembrie 2017 veți fi la Pomi, în județul Satu Mare, nu știm dacă reușim până atunci să ne mobilizăm să venim cu toții, dar până în dara de 10 septembrie 2017, când veniți la Valea Vinului, dacă nu primim un răspuns, vom fi cu toți acolo, iar după slujbă vom vrea să discutăm cu Preasfinția Voastră.

Noi nu venim cu scandal, nici să facem tulburare și nici cu amenințări. Vrem doar să discutăm, sunteți ierarhul locului, noi vrem doar dreptate și dacă e lege, atunci să fie lege pentru toți.

Tot ce v-am scris mai sus despre acei preoți este adevărat, există martori, se știu numele și detalii despre fiecare.

Nădăjduim că Dumnezeu Vă va lumina și înțelepți.

2 septembrie 2017

Satu-Mare

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro

Anunțuri

Scrisoarea ieromonahului Grigorie Sandu (Mn. Sf. Gheorghe – Craiova) către 100 de stareţi şi stareţe împotriva pseudo-sinodului din Creta şi a CMB – Rezultatul: ZERO

Dovada că cei care pretind că lupta împotriva adunării din Creta fără să întrerupă pomenirea ierarhilor trădători, duc o luptă ineficientă. După cum informează blogul astradrom, părintele ieromonah Grigorie Sandu (altul decât Grigorie Sanda – Lacul Frumos) de la mănăstirea Sf. M. Mc Gheorghe din Craiova, a trimis în ianuarie 2017 o scrisoare către 100 de mănăstiri mari din ţară pentru a-i îndemna la luptă împotriva falsului sinod din Creta şi al Consiliului Mondial al ,,Bisericilor’’.

Aştepta un răspuns oficial din partea fiecărui stareţ/stareţă şi implicarea lor în această luptă duhovnicească până la sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie).  Se pare că nici până acum nu a primit niciun fel de răspuns de la nimeni. Si nu e de mirare.

Să ne amintim cum toţi stareţii şi stareţele din Arhiespiscopia Râmnicului au semnat împotriva mărturisitorilor de la Mănăstirea Lacul Frumos – Cand iudele detin majoritatea.

Sau dacă privim spre Muntele Athos unde majoritatea stareţilor sunt de partea ereticului Bartolomeu (Patriarhul Constantinopolului), – Un monument de ignoranță și trădare: Comunicatul sinaxei conducerii oficiale a Muntelui Athos, din 30 iunie 2017 – iar unii dintre ei au devenit chiar prigonitori ai monahilor care mărturisesc – Situația detaliată a obștii din Schitul Prodromu și MĂRTURISIRE ORTODOXĂ a părinților prodromiți care mențin întreruperea pomenirii ereticului Bartolomeu de Constantinopol -, înţelegem cât de naiv este părintele Grigorie Sandu. Nu cu stareţii mănăstirilor trebuie lucrat, căci aceştia sunt de cele mai multe ori uneltele sistemului ecumenist şi corupt din mai toate bisericile locale.

Ar face bine acest ieromonah să se alăture părinţilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. În situaţia actuală e singura măsura canonică care se impune a fi luată de ortodocsii responsabili.

Iată scrisoarea Pr. Grigorie Sandu:

Preacuvioase Părinte Stareț,

Preacuvioasă Maică Stareță,

Trăim deja sau s-au apropiat foarte mult vremurile în care sfinți de altă dată își doreau să trăiască pentru a avea prilejul să facă ceva pentru mântuirea lor luptând pentru păstrarea credinței ortodoxe și apărarea Bisericii. Fără acestea nu vom putea mărturisi cu adevărat pe Hristos. Și fără mărturisirea Lui nu este mântuire.

Trăim vremuri în care numai preot sau păstor de suflete să nu fii. Avem înaintea lui Dumnezeu mare răspundere pentru cei de sub ascultarea noastră și prea puțin ajutor de la cei de care trebuie și noi să ascultăm. Ajutorul așteptat de la cei ce ne conduc constă în pacea care trebuie să vină din încrederea că suntem pe drumul cel bun.

Din 1961 Biserica Ortodoxă Română este membră a Consiliului Mondial al Bisericilor și cât timp este membră a acestui organism neortodox nu putem avea această liniște sau o avem prin lipsa a ceea ce Sfântul Paisie Aghioritul, Părintele Sofronie și alți părinți înduhovniciți numeau „îngrijorarea cea bună”.

Nu cred că a fost înființat acest for doar pentru dialogul dragostei, așa cum se spune. De altfel chiar agenda întâlnirilor organizate de el arată intenția de a sluji la globalizarea credințelor, ca parte a globalizării necesare pentru întronizarea lui Antihrist.

În acest scop este suficientă recunoașterea unui lider religios ca președinte al unui consiliu mai general, al tuturor credințelor. Este cu mult mai ușor de a reuni astfel alături de creștini pe musulmani, budiști, animiști, rămânând fiecare în credința sa și cine este informat știe că deja s-au făcut pași importanți în această direcție (vezi de exemplu întâlnirea tuturor religiilor de la Astana în 2016) și curând vom avea și acest consiliu al cărui președinte este deja bănuit cine va fi. Diferențele de credință și uneori fanatismul credinței necreștinilor sunt așa de mari încât apropierea lor printr-un fel de sincretism ar dura prea mult comparativ cu graba celor care conduc lumea, de aceea pentru ei este suficientă această „unire prin reprezentare într-un consiliu”, ușor de obținut dacă este lăsat fiecare să rămână ce este.

Mai greu este de reunit creștinii pentru că ei fiind desprinși din același triunghi prin erezie nu pot să se unească rămânând fiecare ce este. Dată fiind așa zisa asemănare a credinței la denominațiunile creștine, în realitate mult mai mică decât pare, în acest caz se încearcă chiar reunirea lor în aceeași credință. Cu acest scop cei ce conduc lumea au înființat prin protestanți Consiliul Mondial al Bisericilor. Agenda lui dovedește cu prisosință acest lucru.

Iată câteva repere. Consiliul Mondial al Bisericilor a apărut la Amsterdam, în 1948. În 1950 se face Declarația de la Toronto, care este un fel de statut, de constituție a CMB. Nu intru în aceste amănunte îngrijorătoare, dar cine îi cunoaște conținutul nu poate fi și ortodox și ecumenist. Dacă se respingea de la început minimalismul dogmatic propus în această declarație-program nu se mai ajungea la alte compromisuri ulterioare, precum teoria baptismală, teoria ramurilor, teoria bisericii nevăzute în care suntem deja toți uniți, teoria adevărului împărțit și altele. Dacă ar fi fost respinse la vreme și aceste compromisuri în teorie nu s-ar fi ajuns la compromisuri practice la care mă voi referi pe scurt.

După vreo opt dialoguri desfășurate din inițiativa CMB pe parcursul a câteva zeci de ani, în 1993 Biserica Ortodoxă ajunge să facă compromisul de a recunoaște ortodoxia monofiziților. S-a început cu ei pentru că par a fi mai aproape de ortodoxie. Dar ei nu au cedat nimic din credința lor rătăcită pentru a se apropia măcar puțin de ortodoxia pierdută.

Din 1982, prin Declarația de la Lima, atenția se îndreaptă către catolici și protestanți. Documentul lansat aici cu numele B.E.M. (Botez, Euharistie, Misiune – s-a folosit misiunea sau slujirea în locul preoției ca să încapă în taina hirotoniei și pastorii protestanți) le recunoaște neortodocșilor tainele lor, câte mai au, ca sfinte și lucrătoare, având și ei harul. Alt compromis făcut tot numai de ortodocșii, pentru că nici ei nu au cedat nimic.

În anul 2007, la Ravena a avut loc un dialog organizat între ortodocși și catolici pe tema delicată a primatului papal, singura mare opreliște în drumul spre unire, căci dacă li se oferă această întâietate, la alte diferențe, neavând simț dogmatic, catolicii vor renunța, formal, fără probleme.

Mai recent, în 2016, chiar după Sinodul din Creta, la Chieti, se face un pas mare înainte și este recunoscut chiar primatul papal, urmând să se găsească formele de împăcare a lui cu sinodalitatea Bisericii Ortodoxe. Și sigur se vor găsi, tot pe seama unui compromis acceptat tot de noi, ortodocșii. Desigur că odată făcute aceste compromisuri nu se mai poate da înapoi. Așadar, nu mai trebuie făcute altele. Nu este un dialog cinstit. Nu ni se dă nici o șansă de a promova ortodoxia. Cum s-ar face dacă Declarația de la Toronto intezice prozelitismul?

Dar fiindcă marele oponent al planurilor lor este Biserica Ortodoxă, CMB se amestecă și în viața ei internă, pentru a o manipula dinlăuntrul ei. Ultimul sinod al ortodoxiei organizat în Creta în anul 2016 are în culise tot CMB, iar la vedere simpatizanți ai ideilor lui. Modul în care a fost organizat și s-a desfășurat recentul sinod din Creta cred că ne-a convins pe toți că scopurile CMB au fost împropriate și de Patriarhia de la Istanbul care a exercitat asupra arhiereilor prezenți aceeași presiune spre compromisuri.

La acest sinod au fost și delegații (România, Grecia) care au venit cu formulări mai ortodoxe care să le înlocuiască pe cele din documentele pregătite de organizatori doar spre aprobare. Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos, care a fost prezent și activ acolo, s-a scăpat la un moment dat și a evitat apoi să mai vorbească despre presiunile care au fost făcute pentru păstrarea vechilor formulări și cu greu s-a obținut forma de compromis prin care s-a mai salvat ceva în textul până la urmă adoptat. Mai voalat și românii acceptă că au fost presiuni.

Presiunile vor fi și în viitor, poate chiar mai mari, pentru că nu vor tolera la infinit să se semneze documente care să rămână pentru multă vreme literă moartă.

De aceea, cel mai înțelept și mai liniștitor pentru viitorul ortodoxiei noastre este ca Biserica Ortodoxă Română să se retragă din CMB, așa cum au făcut și alte biserici ortodoxe autocefale. Rugaciunile făcute între timp m-au condus la concluzia că este necesară o inițiativă care să exercite asupra Sinodului BOR presiunea care să-l pună în mișcarare în direcția cea bună.

Este ceva care nu îi lasă pe arhiereii noștri să facă acest pas. Acest ceva poate avea mai multe explicații, dar nu este așa de important care este cea adevărată. Cert este că trebuie ajutați de noi, dându-le o motivație în fața lumii. Îi înțelegem că nu se pot lepăda public de ceea ce au semnat în Creta, chiar dacă regretă și ei, dar nu înțelegem de ce ar ține neapărat să fim în CMB. Sunt oare ecumeniști convinși, sunt șantajați sau din motive politice ca interes național? Dar ce a suferit Bulgaria comparativ cu noi dacă s-a retras din CMB din 1997?!

Mănăstirile din Georgia au cerut insistent sinodului și patriarhului lor această retragere până au obținut-o. Același lucru trebuie să facem și noi. Pentru că vârful de lance al Bisericii Ortodoxe este monahismul, trimit acest text mănăstirilor mari din țară (100) cu rugămintea de a-mi răspunde, printr-o scrisoare semnată de stareț (ă) și ștampilată, dacă sunt de acord cu ieșirea BOR din CMB sau consideră că putem rămâne în continuare membri ai CMB, fără pericol pe termen lung pentru ortodoxia noastră. Mai departe îmi asum eu răspunderea de a redacta și de a trimite Sinodului BOR documentul final, cu toate adeziunile anexate.

Fiecare mare mănăstire își poate spori aportul luând legătura cu schituri și mănăstiri mai mici și mai noi din zonă, chiar cu preoți râvnitori din biserici de mir, creând și adeziunile lor.

Nu sunt vremuri în care putem sta liniștiți. Trebuie să facem ceva pentru sfânta noastră ortodoxie! Nu au murit degeaba strămoșii noștri ca să ne-o schimonosească acum neortodocșii și să ne-o facă nemântuitoare. Nu mă număr printre cei care îi consideră eretici pe sinodalii noștri. Sunt sigur ca în sinele lor se consideră profund ortodocși și au mustrări de conștiință. Ce li se poate reproșa este că nu apără cum și cât se cuvine ortodoxia. De aceea trebuie feriți de ispita din CMB. Aici nu încap jumătățile de măsură și diplomația.

Eu nu sunt nici dintre cei care au întrerupt pomenirea lor la slujbe. Această separare trebuie să aibă o întemeiere mai puternică decât pe un text dubios, dar dacă o ținem așa nu vor întârzia să apară asemenea motive întemeiate ce vor dezbina Biserica. Trebuie să ieșim în întâmpinarea lor.

Preacuvioase Părinte Stareț,

Preacuvioasă Maică Stareță,

Cer iertare pentru că vă tulbur liniștea în care poate vi se pare că viețuiți, dar nu trăim vremuri în care putem sta liniștiți în culcușul cald al mănăstirii. Să nu ne simțim puși la adăpost, căci adăpostul cel bun vine doar de la Dumnezeu și prin nepăsare riscăm să-l pierdem. Ne este în pericol mântuirea pentru care am venit la mănăstire. După ce ne-a luat tot, occidentul cel descreștinat vrea să ne ia Biserica și prin ea credința și prin ea sufletele. Poporul român trebuie să rămână în ortodoxia în care s-a născut și nu poate decât în afara CMB. Sunt vremuri de luptă pentru apărarea Ortodoxiei și numai cei ce se silesc se vor mântui (Matei 11, 12). Iar lupta cere și puțin curaj spre jertfă, pentru că nici cei fricoși nu vor intra în Împărăția Cerurilor (Apocalipsa 21, 8). Trebuie să fim la înălțimea vremurilor pe care le trăim și să mulțumim lui Dumnezeu pentru ele și că ne va ajuta să trecem bine peste ele.

Aștept cu încredere și cât mai urgent (până la Bunavestire, ca să ajungă la Sfântul Sinod până la Învierea Domnului) răspunsurile Sfințiilor Voastre, tot printr-o corespondență cu confirmare de primire. Mă tem însă că nu toți vor avea curajul să răspundă, întrucât le este mai frică de oameni decât de Dumnezeu sau iubesc mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. Ba unii se vor grăbi să-și arate devotamentul lor informând imediat pe chiriarhul locului despre ce se pune la cale. Dacă voi avea ceva de suferit pentru această inițiativă, rugați-vă pentru mine. Eu nu spun decât atât: „Facă-se voia Domnului”.

Sunt sigur că veți pune la rugăciune reușita acestei acțiuni.

Blagosloviți și iertați.

Doamne ajută-ne!

Alcătuit la 21 ianuarie 2017 (Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul care a scris: „Omul căzut își folosește rațiunea pentru a-și justifica păcatele”) și expediat la Duminica Ortodoxiei.

Ieromonah Grigorie Sandu

Mănăstirea „Sf. M. M. Gheorghe”

Str. Ștefan Ispas, nr. 35

Craiova, Jud. Dolj

 

Părinții athoniți ruși Rafail Berestov și Onufrie Stebelev – GLOBALIZAREA ȘI ECUMENISMUL: două coarne ale antihristului, două pârghii de putere ale satanei!

Părinții athoniți ruși Rafail Berestov și Onufrie Stebelev – GLOBALIZAREA ȘI ECUMENISMUL: două coarne ale antihristului, două pârghii de putere ale satanei!

Globalizarea și ecumenismul: două coarne ale antihristului, două pârghii de putere ale satanei!

Starețul Rafail (Berestov), ieroschimonah Onufrie

Cuvânt pentru Ortodocșii Români și toți Creștinii Ortodocși despre globalizare și ecumenism, scris la rugămintea monahului român Timotei

Hristos în mijlocul nostru! Este și va fi!

Scopul masonilor-sataniști este să conducă omenirea prin globalizare, să-i transforme pe toți în robii antihristului, iar prin ecumenism să creeze o „biserică” unită și religia lui antihrist.

În Rusia globalizarea a început prin buletinul de identitate al Federației Ruse, CNP și polița medicală cu cod individual (SNILS). În buletinul sunt multe ornamente. Printre ele este și ornamentul celor trei de șase, despre care în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul se spune că este numele numeric al lui antihrist.

Creștinii Ortodocși nu trebuie să ia și să aibă un astfel de pașaport! Chiar dacă cei trei de șase nu se află pe trupul omului, totuși primirea lor, semnând chiar cu propria mână un astfel de document, este un mare păcat. Toată greutatea acestui păcat astăzi îl cunoaște doar Dumnezeu și conștiința Ortodoxă vie a Creștinului.


În Rusia acesta e CNP, SNILS, УНЗР (în Ucraina), УНП – numărul contabil al contribuabilului (în Belarus), codul numeric personal (în România), матични број (în Serbia), პირადინომერი (în Georgie), προσωπικός αριθμός (în Grecia), ЕГН (în Bulgaria), rodné číslo (în Slovacia), osobisty numer (în Polonia), personal number (în SUA) etc. Dar toate acestea sunt denumirile numelui numeric unic, pe care slugile antihristului îl atribuie omului în calculatorul global numit „fiara”.

Codul de barereprezintă o inscripție tehnică, un semn. Codul de bare în care cel mai des apar cei trei de 6 este EAN-13. Codul de bare e alcătuit din linii de diferite grosimi – subțiri, medii și groase. Acestea sunt separate de trei perechi de linii înguste mai lungi, pe fiecare dintre ele scanerul citindu-le ca cifra 6.

Un cod de o generație nouă este așa-numitul cod QR. În codul QR sunt trei pătrate mari, așezate în colțurile codului, care în esență sunt purtătoare a cifrei 6. Așadar cele trei pătrate din codul QR sunt tot trei de șase – numele numeric al lui antihrist.

Codurile de bare și cele de tip QR se aplică pe toate produsele și mărfurile, pe bilete și pe documentele personale: pe pașaport, permis și chiar pe diamonitirion – permisul de intrare pe muntele Athos. Astăzi pelerinii ortodocși care vin în Sfântul Munte Athos sunt constrânși să primească permis de intrare cu cod QR, adică cu cei tre de șase. Pentru a ajunge în Grădina Maicii Domnului trebuie să ai pașaport cu trei de șase, pașaport biometric, viză biometrică, iar într-un final trebuie să primești cei trei de șase încă o dată pe Athos! Priviți în colțul stânga-jos de pe diamonitirion.


Prin toate aceste inscripții „tehnice” – coduri de bare și coduri QR – semnul fiarei deja astăzi este aplicat pe toate produsele, lucrurile și documentele. Astăzi noi vedem deja deschis în viața noastră numărul antihristoului – 666. Noi vedem că satana înseamnă totul și vrea să-și atribuie tot și toate. Deși noi știm că toate aceste produse le-a crescut și ni le-a dăruit Dumnezeu, satana mereu și pretutindeni se împotrivește și pretinde: „asta e al meu”. Să nu dea Domnul!

Oamenii care aplică aceste coduri pe produse pentru că așa le este serviciul probabil nici nu își pun problema despre un oarecare pericol ascuns, ci pur și simplu se gândesc că aceasta e o necesitate tehnică. Iar cei care introduc toate acestea în viața noastră cotidiană – masonii – știu bine că de asta are nevoie „dumnezeul” lor – satana. Masonii știu că asta e necesar pentru înșelarea oamenilor, ca ei să se învețe și să se obișnuiască cu semnul fiarei, astfel încât ulterior antihristuui să-i fie ușor și comod să conducă oamenii.

Verigile acestui lanț diavolesc de aplicare a semnului fiarei – peceții lui antihrist pe fruntea sau mâna omului sunt:

  1. Voința liberă a omului și acordul său personal pentru primirea semnului, astfel încât să poată vinde și cumpăra în continuare. Aceasta poate fi semnătura personală în cardul electronic sau în pașaportul biometric, acordul de a oferi date biometrice personale, acordul la colectarea și prelucrare datelor cu caracter personal.
  2. Primirea numelui numeric al fiarei – al antihristului – 666. Aceasta poate fi primirea codului de bare, codului QR sau a unui semn-tatuaj „invizibil” făcut cu laser.
  3. Primirea numelui numeric al omului. Aceasta poate fi primirea codului numeric personal.
  4. La preluarea biometriei cea mai importantă informație dintre toate datele biometrice despre om este algoritmul individual al funcțiilor creierului uman.

Toate aceste componente luate la un loc vor alcătui semnul fiarei (cf. Apoc. 13:16-18).

Sataniștii-masoni încearcă treptat și progresiv, prin diferite rețele globale, să prindă și să înghită omenirea, să-i aducă pe oameni la satanism și să îi conducă precum pe niște bioroboți.

Globalizatorii introduc astăzi tot felul de cipuri peste tot: în dispozitive electronice, în electrocasnice, în haine, în mâncare, dar de asemenea ei le introduc și în carduri electronice și în pașapoarte biometrice. În multe țări ale lumii cipurile sunt introduse deja în implanturile de dinți, în articulațiile artificiale, în cardiostimulatori, în mâinile și trupul oamenilor. Oamenii primesc tatuaje laser – semne pe frunte sau pe mână, care și este acel semn al fiarei despre care Domnul ne avertizează în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul (cf. Apoc. 13:16-18). Slugile lui antihrist – guvernul mondial – impun prin globalizare tuturor statelor să accepte și să introducă un standard unic de documente pentru întreaga omenire.

Noi vedem că toate planurile și cerințele sataniștilor sunt înfăptuite și totul se petrece în fața ochilor noștri. Puteți lua de sine stătător pașapoartele sau cardurile electronice din diferite țări ale lumii pentru a le compara. Ele au un model comun. Pentru a-i înșela și a-i liniști pe oameni totul se oferă într-un ambalaj frumos, rapid și comod. Dar nu uitați: caşcavalul e gratis doar în cursa de şoareci!

Mulți Creștini Ortodocși nu cunosc asta, căci ei nu sunt avertizați de arhipăstorii și păstorii lor despre marea primejdie pe care o ascunde globalizarea și, în particular, primirea actelor biometrice cu cip. Astăzi mulți Ortodocși se bucură că au posibilitatea să călătorească peste hotare, că ei nu mai au nevoie de viză pentru călătorie, că noul pașaport este valabil nu 5 ani, ci 10.

Dar foarte puțini cunosc că în timpul fotografierii și preluării datelor biometrice ale omului există metode pentru aplicarea semnului-peceții laser pe frunte. Majoritatea Creștinilor Ortodocși nu știu că scanarea biometrică laser și primirea acestui semn-pecete este pierzătoare de suflet. Ei nu cunosc acestea pentru că lor nu le explică nimeni și nici măcar nu se vorbește despre asta. Sau, și mai rău, neștiind ei înșiși toate acestea, păstorii neinformați despre această problemă pur și simplu îi adorm pe oameni.

Ei le spun: „nu e nimic grav”, „aceasta e doar o necesitate tehnică a timpului nostru”, „globalizarea și preluarea biometriei e o etapă a progresului tehnic al omenirii”, „asta e foarte comod și accelerează lucrul vameșilor și a altor servicii care verifică documentele personale”, „acestea sunt necesare pentru lupta împotriva terorismului și a criminalității în lume” ș.a.m.d.

Aplicarea semnului laser, a tatuajului laser se face la distanță, nu este dureroasă și însuși semnul rămâni invizibil pentru ochiul liber. Semnul se poate citi doar printr-o scanare specială cu laser. Spre exemplu în unele aeroporturi deja sunt astfel de cabine speciale în care are loc scanarea laser a feței omului și citirea semnului „invizibil” pentru ochiul liber. Astfel de dispozitive, scanere, sunt în toate secțiile în care se face „fotografierea” pentru pașaportul biometric, iar de fapt acolo are loc aplicarea semnului fiarei și identificarea algoritmului individual al funcțiilor creierului omului pentru influența și înrobirea ulterioară a omului însuși.

Orificiul rotund mai mare din partea de jos este cameră foto, iar cel mai mic de sus este pentru laser.

Oamenilor care au primit semnul sau cipul și la care a fost identificat algoritmul individual al funcțiilor creierului, li se poate introduce un program informatic, le pot fi influențate emoțiile, simțurile, gândurile și voința. Astfel majoritatea oamenilor nu discern când diavolul îi ispitește prin gânduri, căci oamenii acceptă gândurile vrăjmașului ca și cum ar fi ale lor proprii. Asemenea și în cazul influenței prin calculator. Pentru majoritatea oamenilor această manipulare tehnică a omenirii rămâne ascunsă – taina fărădelegii. Principalul scop al influenței tehnice asupra conștiinței și voinței omului este de a face din el un biorobot lipsit de voință pentru vicleanul antihrist ce va să vină.

Înșelările globaliste sunt foarte diverse, dar pentru oameni ele sunt foarte atractive, comode și profitabile. Astfel prin polița medicală, în care este folosit numărul SNILS – numele numeric personal, care în calculator se citește prin trei de șase, numele antihristului – oamenii beneficiază de ajutor medical. Prin cardurile electronice, pașapoarte biometrice, pașapoarte cu trei de șase – numele antihristului, poți cumpăra și vinde, poți să iei bani din bancă, să călătorești în diferite țări, să vorbești la telefon la un tarif convenabil etc.

În genere în curând globaliștii-sataniști vor scoate din circuit banii obișnuiți, iar toate vânzările și cumpărările se vor face prin cipuri și carduri cu numele lui antihrist – 666.

Oamenii neîmbisericiți și cei neduhovnicești pot spune: „Și ce? E o nimica toată, numele numeric al lui antihrist, mie chiar mi-e foarte comod și convenabil să trăiesc cu aceste documente electronice”.

Dar oamenii care cred și îl iubesc pe Dumnezeu gândesc așa: „Eu nu pot să primesc aceste documente drăcești. Nu pot să fiu un vânzător și un trădător de Hristos”. Omul ortodox ține minte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos spuse în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Iar soarta vânzătorilor și trădătorilor este focul veșnic.

Nouă, ortodocșilor, ne e foarte neconvenabil să fim cu antihrist.

Nouă, ortodocșilor, ne este chiar foarte convenabil să fim cu Hristos și să nu-l primim pe antihrist, să nu nimerim în cursele globale antihristice, în închisoarea globalistă, în focul veșnic.

În timpul apropiat sataniștii masoni vor să îi numeroteze și să le implanteze cip tuturor oamenilor, să-i pecetluiască pe toți cu semnul fiarei. Dacă unele suflete după primirea semnului sau cipului se vor ruga cu osârdie și se vor împotrivi inoculărilor făcute prin calculator și cip, atunci astfel de oameni vor fi pur și simplu „deconectați” din societate. Culegând numele numeric al acelui om, slugile lui antihrist vor putea să-l omoare, transmițând un semnal către cipul său sau, cunoscând algoritmul individual al funcțiilor creierului acestui om, îi vor opri inima sau îi vor face hemoragie cerebrală.

Foarte important!!! Principala informație biometrică despre om nu este amprenta irisului, nici biometria feței sau a degetelor, principala informație biometrică despre om este algoritmul individual al funcțiilor creierului. În timpul așa-numitei preluări a datelor biometrice are loc aplicarea unui semn laser și identificarea acestui algoritm al funcțiilor creierului care este unic pentru fiecare om.

După asta se săvârșește o deplină supunere duhovnicescă a libretății omului, omul nimerește în cursele magiei tehnotronice, se stabilește legătura creierului uman cu calculatorul mondial pe nume „fiara”, un astfel de om va deveni un bioobiect lipsit de voință – rob al lui antihrist.

Creștini Ortodocși, nu primi codurile personale, nu dați datele biometrice, nu luați pașapoarte biometrice și alte carduri și documente electronice, nu luați cipuri!

Fiți credincioși Domnului nostru Iisus Hristos! Mântuiți-vă sufletele!

Ortodocși, auziți încă și încă o dată: nu luați codurile personale, nu dați acordul pentru preluarea datelor biometrice, nu luați actele biometrice! Nu schimbați veșnicia fericită pe o lingură de terci drăcesc! Aceasta e calea spre veșnica pierzanie a sufletului vostru nemuritor! Acesta e un mijloc pentru a vă prinde în cursele satanice și a vă despărți de Domnul Iisus Hristos!

Astăzi Ortodocșii trebuie să înceteze orice călătorii dacă plata pentru aceste călătorii este primirea pașaportului biometric, a vizei biometrice, a permisului de conducere biometric, primirea numărului și semnului fiarei, adică necredința și trădarea de Hristos!

Astăzi Ortodocșii care vor să-și păstreze sufletele pentru Hristos nu mai pot merge nici în Athos, nici în Ierusalim. Pentru a merge în Sfântul Munte este nevoie de pașaport cu trei de șase, viză biometrică sau pașaport biometric, trebuie primit diamonitirionul cu trei de șase. Pentru a merge în Țara Sfântă e suficient un pașaport simplu, dar pentru a ieși din Israel deja se solicită datele biometrice. Atenție, capcana se închide!

Astăzi e mai bine ca Ortodocșii să stea locului, să trăiască și să lucreze în sate, să se roage și să fie cu Dumnezeul cel Viu – să se mântuiască pentru Împărăția Cerurilor, decât să călătorească, să cumpere și să vândă, dar să-și piardă sufletul și să ardă veșnic în gheenă cu satana!

Globalizarea este legată nemijlocit cu ecumenismul. Globalizarea și ecumenismul sunt cele două coarne ale lui antihrist, două pârghii ale puterii lui satana!

Masonii îmbrăcați în rasă aflați în funcții înalte au primit comandă de la masonii-sataniști să creeze o religie unică și „biserica” lui antihrist. Dogma pseudo-bisericii și pseudo-religiei lui antihrist este aceasta: un singur „dumnezeu” pentru toate religiile și popoarele, pentru „ortodocși” și alți „creștini”, pentru iudei, musulmani, buddiști, hinduiști, șamani și tot felul de vrăjitori. Anume asta propovăduiesc astăzi papa de la Roma, papa de la Moscova și papa de la Istanbul.

Anume cu acest scop ereticii-ecumeniști au „adoptat sobornicește” ecumenismul ca învățătură a Bisericii Ortodoxe la Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016 și la pseudo-sinodul din Creta din 17-26 iunie 2016. Panerezia ecumenistă deschide ușa pentru toate ereziile osândite de Biserica noastră și pentru satanism, care astăzi este mărturisit în taină de Vatican și papa Romei.

În sec. XX flecarii ecumeniști ne spuneau cum că Biserica lui Hristos s-a împărțit în multe ramuri și că scopul ecumenismului este să refacă Biserica prin unirea tuturor confesiunilor și religiilor. Asta e erezie! E minciună și hulă!

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Iar ereticii ecumeniști Îl hulesc pe Domnul, de parcă Dumnezeu a spus un neadevăr.

Iar starea lucrurilor de fapt este aceasta: timp de două milenii mulți eretici diavolești s-au ridicat la luptă pentru a vătăma și a distruge Biserica lui Hristos, dar întotdeauna se ridicau râvnitorii pentru curăția Ortodoxiei și la cele Șapte Soboare Ecumenice Sfinții Părinți au apărat curăția învățăturii Bisericii. Și câte au trebuit să îndure?! Mărturisitorii Ortodoxiei erau bătuți, chinuiți, li se tăia limba și mâinile, erau întemnițați, surghiuniți, înfometați și executați. Dar Ortodoxia a biruit și va și birui!

Astăzi Ortodocșii au slăbit duhovnicește, Ortodocșii pierd sarea. Însă „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Gal. 6:7)! Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Prin mila lui Dumnezeu sunt și astăzi mărturisitori și râvnitori Ortodocși! Curăția Ortodoxiei va birui și astăzi! Iar fiara-antihrist cu coarnele rupte ale ecumenismului și globalismului împreună cu satana vor fi aruncați de vii în iezerul de foc (cf. Apoc. 20:10).

Ereticii-reformatori ai Bisericii aflați în funcții înalte, adică distrugătorii Bisericii, acționează cu curaj și îndrăzneală, iar episcopii care sunt chemați și puși de Dumnezeu să păzească Biserica și să păstorească oile lui Hristos, au căzut într-o frică mută. Preoții sunt nedumeriți: unii deschid ochii și devin mărturisitori și nu pomenesc pe ereticii-ecumeniști conform canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol și canonului 3 al Soborului III Ecumenic; alții nu numai că nu calcă pe calea mărturisirii, ci chiar devin prigonitori ai mărturisitorilor Ortodocși; alții continuă să fie în nedumerire și continuă să aștepte ceva.

Mulți preoți care au tăcut și nu s-au împotrivit episcopilor ce s-au depărtat de Ortodoxie, episcopii care au „adoptat sobornicește” panerezia ecumenistă, astăzi pierd frica de Dumnezeu și evlavia, iar în bisericile lui Dumnezeu organizează concerte blasfemiatoare, spectacole, dansuri și prezentări acrobatice, arată filme și desene animate. Noi vedem cum roadele amare, otrăvitoare și întristătoare ale apostaziei – trădarea Credinței, ereziile, biruința duhului celui viclean, cuprind ca niște buruieni, ciulini și spini pe preoțimea care tace în fața apostaților ecumeniști.

Sărmanul popor ortodox la fel a obosit și e derutat, încercând să înțeleagă cine are dreptate și cine nu. Acei mireni ortodocși care s-au lămurit deja și înțeleg bine totul, se întreabă: unde să mergem? Unde și cum putem găsi un preot ce nu pomenește pe eretici?

Dragi frați și surori întru Hristos, uniți-vă întru Hristos, creați comunități Ortodoxe, rugați-vă sobornicește și căutați un preot credincios. Astfel de preoți există și ei vor deveni tot mai mulți și mai mulți. Rugați-vă cu osârdie către Dumnezeu și Maica Domnului, răbdați totul cu rugăciune, Domnul vă va trimite ajutor și mângâiere, vă va trimite un păstor Ortodox, Dumnezeu și Împărăteasa Cerurilor niciodată nu vă vor lăsa pentru credința voastră.

Răbdați, căci aveți pentru ce să răbdați. În curând situația se va schimba radical în întreaga lume. Va veni un Țar Ortodox Rus, care va zdrobi noua ordine mondială antihristică și va distruge globalizarea.Va veni un Țar Ortodox Rus care va face ordine în Biserica Ortodoxă, ecumenismul, globalismul, masoneria, satanismul și toate ereziile și apostaziile contemporane vor fi osândite, ereticii ecumeniști și pseudo-păstorii care tac vor fi înlăturați din catedrale arhierești și din parohii.

Ortodoxia va birui cu o putere mare și plină de har! La slujirea Bisericii lui Hristos vor fi puși Arhipăstori și păstori noi, adevărați, credincioși lui Dumnezeu și iubitori de Hristos. Va avea loc ultima propovăduire a Evangheliei lui Hristos în duhul Sfintei Ortodoxii în întreaga lume! Se va face o uniune a popoarelor frățești Ortodoxe! Ortodocși din toate țările, uniți-vă întru Hristos!

Peste 40 de soroace

Va veni un Țar, sluga lui Hristos!

Citește despre el în Biblie

Și așteaptă venirea sa!

Versuri de monah Mihail, 9.01.2017

Fraților și surorilor ortodocși, răbdați cu rugăciunea lui Iisus, nu acceptați numele numerice, nu acceptați actele electronice cu biometrie și cip, nu-i urmați pe ecumeniști și nu-i pomeniți. Fiți credincioși Domnului nostru Iisus Hristos, mergeți pe calea mărturisirii, rugați-vă pentru sănătatea Țarului Ortodox Rus ce va veni și pentru unitatea tuturor popoarelor Ortodoxe întru Hristos! Amin.

Ieroschim. Rafail (Berestov)

Ieroschim. Onufrie (Stebelev-Velasques)

3/16 iunie 2017

Pomenirea cuv. Varlaam de Hutin

Mutarea moaștelor sf. binecredinciosului țar Dimitrie de Uglici


Comentariu daniel vla: 

Profeția de la sfârșitul articolului se aseamnă cu cea a Sfântului Metodie, episcopul Patarelor și cu cea a Cuviosului Iosif Vatopedinul.

Profeția Sfântului Metodie:

Şi atunci vor sta caii şi se va auzi glas din cer, strigând: „Staţi, staţi! Pace vouă! Destul!” Această izbândire se va face pentru cei nesupuşi şi neascultători. Şi le va zice: „Veniţi către părţile din dreapta oraşului şi acolo veţi afla un om, stând cu multă întristare, rezemându-se între doi stâlpi (coloane), ştergându-şi sudoarea de pe hainele sale şi va fi cu barba albă, drept, milostiv şi cu haine sărăcăcioase şi blând la fire, de vârstă mijlocie, şi va avea la piciorul drept un negel în mijlocul lui.” Şi glas de înger se va propovădui: „Luaţi-l şi-l încoronaţi pe acesta împărat.” Şi, luându-l pe el patru îngeri purtători de viaţă, îl vor duce pe dânsul la Sfânta şi marea Biserică a lui Dumnezeu, Sofia, şi îl vor încorona pe el împărat şi îi vor da lui în mâna dreaptă o sabie, zicându-i: „Imbărbătează-te şi te întăreşte, biruieşte pe vrăjmaşii tăi.” Luând el sabia de la îngeri, va bate pe ismailiteni şi pe etiopieni şi pe tătari şi pe alte neamuri. Pe ismailiteni în trei îi va împărţi: partea întâi o va tăia cu sabia, a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare mânie până la copacul singur (Mărul roşu). Şi întorcându-se de la război, se vor deşerta comorile pământului şi toţi se vor îmbogăţi, nimeni dintre dânşii nu va fi sărac şi pământul îşi va da roada sa însutit. Iar din armele cele de război îşi vor face fiare de plug şi seceri. Şi va împărăţi 15 ani, iar după moartea lui va împărăţi altul 11 ani, şi acesta va vedea moartea sa mai înainte de vreme, mergând în Ierusalim, unde este împărăţia lui Dumnezeu, iar după el vor împărăţi patru feciori ai lui. Cel dintâi va împărăţi la Roma, iar cel de al doilea va împărăţi la Alexandria, al treilea la Tesalonic, iar al patrulea la Constantinopol. Şi aceştia, ridicând război între dânşii, pe preoţi şi pe călugări îi vor lua la oaste; şi nici unul dintre dânşii nu se va mântui. Şi, nefiind vreun bărbat de folos, ca să fie pus împărat pe pământ, va împărăţi o muiere spurcată şi fără de ruşine. Şi aceasta va spurca Sfintele Biserici şi Jertfelnicele lui Dumnezeu şi, stând în mijlocul Constantinopolului, va propovădui, zicând cu mare glas: „Cine este Dumnezeu afară de mine şi cine va sta împotriva împărăţiei mele?” Şi, îndată, se va cutremura Constantinopolul şi se va scufunda cu totul în pierzare şi numai cele ce se cheamă „măguri uscate” se vor vedea. Şi trecând prin Constantinopol corăbierii vor zice: „Aici a fost Constantinopolul cel vestit şi lăudat în lume!” Şi aşa, va împărăţi altul la Tesalonic, puţină vreme, şi se va scufunda şi acela şi după aceasta se va scufunda şi Smirna şi Cipru, de furtună, în mare. După aceea, va împărăţi Antihrist şi va face minunate şi ciudate minuni, atâtea încât vor rătăci mulţi de la dreapta credinţă, iar de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi. Şi îi va mări şi îi va slăvi pe jidovi şi va dezrădăcina Bisericile lui Dumnezeu şi le va preface în capişti idoleşti; şi va fi foamete şi ciumă în toată lumea, iar apele se vor usca şi pâraiele şi lacurile vor seca şi ploaia nu-şi va da roada sa pe pământ.

Mai multe citiți aici: În această zi se face şi pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor – Profeţia acestui sfânt pentru zilele din urmă

Profeția Cuviosului Iosif Vatopedinul:

Evenimentele se vor desfăşura astfel: când Rusia vine în ajutorul Greciei, americanii şi NATO vor încerca să prevină aceasta, pentru a nu se forma nicio alianţă între două ţări ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la luptă alte puteri, cum ar fi Japonia şi altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a împiedica rolul crescând al ortodoxiei şi pentru a preveni o alianţă între ţările ortodoxe. Astfel se va împlini pronia Divină.

Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamănă aceste tentaţii, pornografia şi dependenta de droguri. Iar Domnul le va întuneca minţile astfel încât să se distrugă unii pe alţii fără nicio satisfacţie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare „epurare”…

După această „epurare” va urma o mare renaştere a ortodoxiei, nu numai în Rusia, ci peste tot în lume. Dumnezeu îşi va arăta binecuvântarea Sa, ca şi în primele secole de creştinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inimă deschisă. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi dictatura lui Antihrist va începe brusc.

Mai multe la: Profeţia Cuviosului Iosif Vatopedinul, asemănătoare cu a Sfântului Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor

O altă variantă a vremurilor sfârșitului este că nu va veni nici o înflorire a Ortodoxiei și nici un împărat bun. Că va fi un război cumplit după care, direct împărăția lui antihrist. Vom vedea ce va vrea Dumnezeu să fie…

 

Patriarhia își îndreptățește ecumenismul: Lansează o broșură pentru „informarea” credincioșilor cu privire la „ortodoxul” „sinod” din Creta. RĂSPUNSUL PR-LUI CIPRIAN STAICU la explicațiile aberante de pe Basilica.ro

Pe 2 august Basilica.ro publica articolul: 

Ebook | Întrebări și răspunsuri despre Sfântul și Marele Sinod din Creta

Articol care cuprinde o broșură de așa-zisă informare a credincioșilor despre cât de ortodox (sic!!!) a fost sinodul din Creta:

http://basilica.ro/wp-content/uploads/2017/08/Despre-Sfantul-si-Marele-Sinod-din-Creta.pdf

Iată un răspuns cu adevărat ortodox al părintelui Ciprian Ioan Staicu:

S-a trezit Patriarhia ecumeniștilor… și va adormi la loc?

Răspunsul pe care Dumnezeu m-a îndemnat să îl fac este:

Raspuns la brosura ecumenista a Patriarhiei Romane

Pentru cei care nu pot descărca pdf-ul cu răspunsul, iată și textul:

Răspuns la broșura ecumenistă a Patriarhiei Române despre

Sfântul și Marele Sinod din Creta

Acum vreo două luni, aflând că în Arhiepiscopia Buzăului a avut loc o întâlnire în care s-a discutat despre broșura editată de noi (40 de argumente că adunarea cretană nu a fost în duhul Sfinților Părinți), am dat telefon pr. consilier Ionuț Șolea și am încercat să port un dialog cu el. La un moment dat l-am întrebat dacă se preconizează vreun răspuns din partea ecumeniștilor la această broșură. El mi-a răspuns că nu se coboară nici Patriarhia, nici vreo altă eparhie la a comenta o biată broșură.

Iată că după câteva luni de tăcere – desigur, nu una vinovată – apare această broșură (în 2 august 2017), care seamănă mult cu cea editată de noi (pr. Claudiu, fratele Cristian și subsemnatul), cu diferența că aceasta, cea oficială, este axată pe meandrele gândirii ecumeniste, adică este fără cap și coadă, în duhul minciunii și al manipulării, al abordării subiectului după cum îi place fiecăruia și cu expresii de râd în hohote și copiii din leagăn.

Iată rezultatul muncii de luni de zile și o primă analiză, câtă vreme e pâinea caldă:

Autorii au uitat să spună cu a cui înaltă binecuvântare apare această lucrare. Se menționează la finalul Cuvântului înainte că autorul acestuia este Cancelaria Sfântului Sinod și atât. În rest, cine sunt teologii de marcă, desigur ecumenistă, care au trudit la ea… pauză. Felicităm pe această cale și pe femeia de serviciu de la Cancelarie, a ajuns între teologii recunoscuți oficiali în Patriarhia Română.

Menționez că nu am nici un dubiu că citatele folosite de ecumeniștii patriarhali sunt alese cu grijă. Lucrarea a fost coaptă îndeajuns. Important este să vedem dacă a ieșit cozonac sau doar poale-n brâu.

 Analiza Cuvântului înainte:

– Pagina 3: paragraful 1 – dacă până acum se vorbea de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, acum, din primul alineat, ni se induce ideea de Biserici Ortodoxe, probabil ca să fie mai ușor de acceptat mai încolo că există, normal, nu-i așa, și niscaiva biserici eterodoxe. Nu sunt multe, doar vreo câteva sute, iar majoritatea o hulesc, de exemplu, pe Maica Domnului, ca la ușa cortului. Dar asta nu contează, căci ecumenismul vrea unire!

– Pagina 3: paragraful 2nu a formulat dogme sau canoane noi… Răspuns: le-a batjocorit pe cele vechi, ar fi fost culmea să mai facă și altele noi, devreme ce nici nu a fost sinod, ci o adunare de viitori papi în ortodoxie.

Ex: a batjocorit dogma despre Biserica Cea Una, căci acceptă alături de ea și pe toți ereticii din istorie, cu toate că se spune sus și tare că nu face așa ceva; nu a condamnat nici o erezie, a declanșat sistemul de prigonire a ortodocșilor, realități pe care le trăim deja, nu mai trebuie să ne gândim la ele teoretic. Alte amănunte, mai jos.

– Pagina 4: penultimul paragraf – aflăm că totuși e făcută cu binecuvântare. Deci trebuie concediat tehnoredactorul care a uitat să specifice acest lucru și pe prima pagină.

– Pagina 4: paragraful de jos – acuzația că opozanții cretanilor scot texte din context. Răspuns: textele adunării din Creta au fost create cu multă migală dinainte, vreme de ani de zile, iar specific lor, așa cum afirma pr. prof. Teodor Zisis, este că fiecare găsește în ele ce dorește. Textele au multă ortodoxie, însă și erezie disimulată cu multă grijă, pentru a susține scopului acestei adunări: surparea din interior a Ortodoxiei.

Urmează partea de întrebări:

Răspuns la întrebarea 1: orice Sinod din istoria Bisericii începea prin recunoașterea Sinoadelor dinainte, prin reînnoirea anathemelor asupra ereticilor și lucrările lui se concentrau pe condamnarea uneia sau mai multor erezii. De fapt, conform documentelor din Creta, Biserica-Mireasa lui Hristos este batjocorită și pusă la același nivel cu toate ereziile. Toată jertfa Mucenicilor și lucrarea teologică a Sfinților Părinți este batjocorită. În Creta s-a dorit crearea unei noi biserici, cea ecumenistă, care să pară că este ortodoxă, dar de fapt să fie antihristică.

Răspuns la întrebarea 2: forma de conducere a Bisericii este sinodală, însă nu sinodul, ci poporul este apărătorul și garantul credinței ortodoxe (vezi Enciclica Patriarhilor Răsăriteni de la 1848). Dacă doar sinodul avea valoare în Biserică, ce se întâmpla cu ea după Sinodul de la Ferrara-Florența? Acolo toți episcopii au trădat, la fel ca acum, toți reprezentanții Patriarhiei Române, însă Biserica a continuat să existe prin Sfântul Marcu Eugenicul, un episcop cât un sinod, iar în rest doar apostați. Însă atunci unii s-au pocăit. Acum?

Pagina 8: paragraful al doilea – se vorbește de canonul 37 apostolic. De ce nu s-a întrunit, măcar acum, un Sinod care să condamne pe toți ereticii – măcar pe iehoviști, penticostali, baptiști, mormoni etc – ca să îi numesc pe cei mai noi (desigur ei sunt roadele papismului și protestantismului eretic)? Nu, ci Biserica i-a primit pe toți, dându-le diplome de eclezialitate.

Răspuns la întrebarea 3: de fapt sinod sunt cei care merg pe aceeași Cale, iar Calea este Hristos (vezi Ioan 6, 14). Sinodul nu ”exprimă o poziție comună unitară”, nu e Parlament, ci Sinodul hotărăște cu puterea lui Dumnezeu cele spre mântuirea poporului. Dar dacă Sinodul BOR nu poate pune la punct un arhiereu homosexual învederat, ci doar îl sfătuiește să se retragă, este clar că puterea lui Dumnezeu a fost luată din mâinile lui.

Pagina 8 – minunat citatul din opera Sfântului Anastasie Sinaitul. Însă singura rugăciune comună care îmi vine în minte când mă gândesc la Colina bucuriei este urâciunea pustiirii din săptămâna de rugăciune ecumenistă petrecută anual exact în luna ianuarie – luna de prăznuire a multor mari ierarhi (Sf. Athanasie cel Mare, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Marcu Eugenicul etc), luptători aprigi împotriva ereziilor – desigur, spre sfidarea și batjocorirea lor. Însă nu poți batjocori pe Sfinți, ci ești tu de batjocură numai și încercând.

Răspuns la întrebarea 4: problemele de ordin general care interesează Biserica și care trebuie rezolvate de către aceasta și numai de către ea sunt EREZIILE. În Creta, însă, ereticii au fost invitați ca observatori. Așa ceva numai satana putea să inventeze. Ce căutau însă acei observatori de fapt acolo vedeți în broșura noastră.

Răspuns la întrebarea 5: se pomenește de enciclica patriarhului Ioachim al III-lea doar în treacăt. Să vedem câteva amănunte (toate detaliile în articolul: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/02/12/inceputul-ecumenismului-studiu-preliminar-pe-documente-1902-si-paralela-cu-febra-cretana-2016/):

Această Enciclică este despre relațiile dintre Bisericile Ortodoxe autocefale și despre alte probleme de interes general (pe vremea aceea). În introducerea ei se spune care sunt pe scurt temele tratate:

  1. întâlnirea în înțelegere și în iubire și întărirea Bisericilor Ortodoxe autocefale;
  2. relația posibilă și abordarea cu iubire creștină a celor două ramuri (αναδενδράδας) creștine, catolicismul și protestantismul (comentariul meu: deja expresia sună ecumenist, fiind numiți ereticii – ”ramuri”; apoi s-a dezvoltat și ”teoria ramurilor”, celebră în erezia ecumenistă; dacă li se spunea ”ramuri uscate, despărțite de Trupul Bisericii, moarte și lipsite de har – atunci era ADEVĂRAT”).
  3. cum vede Biserica Ortodoxă apropierea și unirea cu așa-numiții ”vechii catolici” (care s-au despărțit de ceilalți catolici-papistași);
  4. păstrarea sau schimbarea calendarului aflat în uz.

Urmează textul, prin care se arată dorința de unire cu neortodocșii. Apoi, partea a doua a broșurii expune răspunsul Patriarhiei Ierusalimului la această enciclică a Patriarhului ecumenic. Acest răspuns e marcat de deschiderea spre unitate cu eterodocșii. Apoi e răspunsul Patriarhiei Rusiei. Apoi al Bisericii Greciei. Vine și răspunsul Bisericii României (încă nu era patriarhie) (între paginile 42-53), semnată de ierarhii romani, în frunte cu Iosif, mitropolit primat al României.

Răspunsul românesc este foarte echilibrat și extins. La un moment dat se spune așa: ”Nu acceptăm însă propuneri în ceea ce privește modul de intrare (în ortodoxie): pentru că există o singură, unică intrare spre Cale, Adevăr și Viață, și aceasta este credința sinceră, neîntinată și statornică, așa cum noi am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și cum au dogmatizat-o Sfinții Lui ucenici prin cele șapte Sinoade Ecumenice, atât în ceea ce privește învățătura, cât și din punct de vedere al disciplinei canonice bisericești.”

Comentariul meu: Unde sunt ”luptătorii” români din Creta, care au dat la o parte apoi canoanele Sfinților Părinți și în mod anticanonic ne prigonesc pe noi, cei care nu vrem să ne facem părtași la erezie și, în mod canonic, am întrerupt pomenirea lor?

Apoi este răspunsul Bisericii Serbiei. În cazul sârbilor, ei hotărăsc mai multe puncte concrete, din care la punctul 2 (la pagina 61 a broșurii) se spune: ”Această unire (a ortodocșilor cu eterodocșii) este cu putință să se realizeze dacă dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe sunt păstrate în toată integritatea și în esența lor, așa cum au fost păstrate în primele secole creștine de către toți creștinii.”

Întrebarea 6 este abordată de către autori așa: Este numit „sfânt” pornind de la denumirea pe care o are Sinodul fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale („Sfântul Sinod”) și „mare”, pentru faptul că este vorba de un Sinod general, deci mai mare decât Sinodul unei singure Biserici Ortodoxe Autocefale.” Acest paragraf este atât de ilar încât rămâi perplex.

Răspuns la întrebarea 6: A fi sinod sfânt înseamnă: că au participat la el oameni sfinți, îndumnezeiți prin har, că s-au anathematizat erezii care îl despart pe om de Izvorul sfințeniei și că toată lucrarea sinodului are în vedere sfințirea omului. Argumentul că așa i se spune și Sinodului țării seamănă cu următoarele: doar pentru că unei anumite case i se spune casă de nebuni înseamnă că tot ce începe cu termenul casă are aceleași valențe? Cât despre cât de mare a fost această adunare, ea a însumat 165 de arhierei, deci mai puțin de 20% dintre toți ierarhii ortodocși ai lumii, reprezentarea Ortodoxiei fiind una în minoritate lărgită, nicidecum majoritate. Deci nu a fost nici mare, însă a provocat ceva MARE: semnatarii textelor eretice au devenit și ei eretici. Și nu pe gratis, ci fiecare delegație a mai dat și 125.000 de euro, ca rostogolirea în iad să fie… la nivel de cinci stele.

Minciuna din paragraful 1 al paginii 11: Importanța unui Sfânt și Mare Sinod în istoria Bisericii va fi apreciată de un următor Sinod, care va putea recepta în totalitate, interpreta sau dezvolta anumite formulări din documentele elaborate.Deci nici nu își fac griji că va fi respins. Știe masoneria ce știe… Adevărul este că în istoria Bisericii au fost sinoade mult mai mari ca această biată adunare care au fost RESPINSE TOTAL, ca tâlhărești, eretice etc. N-ai ce dezvolta în erezie, poate doar să îi primească la o viitoare adunare și mai mare și mai sfântă și pe păgâni ca biserici eterodoxe, nu?

Răspuns la întrebarea 7: așa regulament nu a mai avut nici un sinod din istoria Bisericii. Acesta a fost noul tip de sinod, cel care pregătește calea lui antihrist. Regulamentul a fost exact ca scenariul unei piese de teatru. S-au asigurat ereticii ecumeniști că legea lor îi ferește de surprize. Că doar observatorii nu trebuia să plece cu traista goală, ci cu mulțumirea că au îngenuncheat Ortodoxia. Însă Ortodoxia nu stă în cozile de topor ale Apusului, în oameni fără conștiință eclesiologică ortodoxă, ci în cei care urmează Sfinților Părinți.

Răspuns la întrebarea 8: hotărârile au fost făcute publice după luni de zile, fiind precedate de minciuni interminabile, inclusiv referitor la numărul ierarhilor prezenți, cât și a celor care au semnat documentele. Detalii în broșura noastră.

Răspuns la întrebarea 9: episcopii au putut vorbi puțin, lucrările au fost grăbite; nu avea nici un sens să le lungească devreme ce oricum nu se putea schimba nimic.

Răspuns la întrebarea 10: au fost aleși participanții pe sprânceană, adică ecumeniști, cu câteva excepții. Cu multă viclenie se insinuează că nu era nevoie să participe toți episcopii Bisericii, că erau multe dificultăți. Adevărata dificultate era de fapt controlarea celor care ar fi putut să se opună planurilor ecumeniste. Să luăm un exemplu: împăratul Constantin cel Mare a invitat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea pe toți episcopii care voiau să vină; nu au participat doar cei care nu au vrut să vină sau nu au putut. Și tot s-au adunat 318 Sfinți Părinți, fără să vină cu avionul și fără alte dificultăți. Însă aceia erau Sfinți Părinți, acum au fost doar ecumeniști.

Răspuns la întrebarea 11: se insistă pe subiectul – numărul episcopilor – ca să se ascundă faptul că oricum și cei care au venit au fost ca niște glastre, neavând drept de vot decât întâi-stătătorii. Conform broșurii patriarhale, au venit cei destoinici de Sinod. În traducere de secolul XXI: au venit ECUMENIȘTII.

Răspuns la întrebarea 12: Patriarhia oferă două minciuni pe tavă: că nu au venit patru Biserici din motive diverse, dar nu spune care sunt ele, ci doar aruncă subiectul în derizoriu, spunând că a fost un diferend canonic. Astfel câștigă două lucruri: nu spune adevărul și aruncă în umbră și problemele canonice, căci lupta cretană a fost împotriva Sfintelor Canoane, nu numai a Credinței Ortodoxe.

Răspuns la întrebarea 13: cea mai mare tristețe aceasta a fost, că a fost nevoie de mireni, nu pentru cele menționate în broșura Patriarhiei, ci pentru simplul fapt că cineva trebuia să le explice ierarhilor ce scrie în textele acelea. Nu toată lumea este Ierothei Vlahos, de exemplu. În general, cinste mirenilor; în cazul de față, compătimire pentru asemenea misiune. Dar ea a avut roade: Ionuț Mavrichi a ajuns apoi preot. Mare răsplată!

Răspuns la întrebarea 14: la toate Sinoadele Bisericii eterodocșii au participat ca acuzați; acum au ajuns observatori. Motivul real? Să se asigure că Ortodoxia nu crâcnește în fața Vaticanului, ci se supune lui.

Răspuns la întrebarea 15: nu știu cum nu le este rușine să vorbească de votarea întâi-stătătorului care nu a fost în nume propriu, când în cazul Patriarhiei Serbiei documentul 6 nu a fost semnat de 17 din cei 24 de ierarhi, dar totuși Patriarhul Irineu al Serbiei a votat favorabil textul. Pe cine reprezenta el?

Ultimul paragraf aferent răspunsului Patriarhiei la întrebarea 15 arată că punctele de vedere diferite au fost consemnate în procesele verbale. Așadar, posibilitatea de a schimba ceva în textele pregătite de ecumeniștii ereziarhului Bartolomeu al Constantinopolului de fapt a fost nulă. Cui îi pasă de procesele verbale? Hotărârile au fost votate așa cum au fost la început, cu toată otrava eretică strecurată în ele.

Răspuns la întrebarea 16: Nu a semnat majoritatea covârșitoare, adică 195 din 200, cum s-a spus oficial, ci 20% (33 de arhierei) nu au semnat documentul 6. Dacă 80% înseamnă covârșitor atunci sunt cu adevărat covârșitor de neconvins de argumentul ecumeniștilor. În rest, ce scrie la acest punct este praf în ochi.

Vor să mai expliciteze și nuanțeze documentele, până ce cadavrul rezultat arată a fotomodel. Mult succes însă poporul nu va accepta o măsluire a Credinței Ortodoxe!

Răspuns la întrebarea 17: marii luptători români au fost foarte apreciați, însă antrenamentul dobândit de ei acolo l-am simțit apoi noi ca prigoană împotriva noastră. Ierarhii eretici ecumeniști îi iubesc numai pe eretici, pe noi, ortodocșii, ne urăsc cu venialitate și nu se sfiesc să ne-o arate, după principiul enunțat apoi de arhiepiscopul Ciprian al Buzăului: faceți ascultare de mine chiar de ar fi să mergeți cu toți la iad cu mine. La care o bătrână i-a răspuns: apoi să mergi sănătos, nouă nu ne trebuie!

Răspuns la întrebarea 18: intrăm în altă zonă, cea în care se preface Patriarhia că luptă contra doctrinei homosexuale. Însă este numai de ochii lumii: rezistență contra marșului sau paradei anuale gay nu am văzut vreodată, ierarhul Hușilor e trimis la căldurică, Florin Barbu și-a plâns în zadar copiii pierduți și răpiți de gay, iar pe colina bucuriei este doar … tăcere de mormânt! Însă jandarmi sunt o grămadă…

Răspuns la întrebarea 19: Biserica are dreptul menționat acolo, păcat că nu se vede nici o mișcare la nivel preaînalt. Doar un citat și apoi… somn ușor și nu uitați: cotizați gras la Catedrala CEA MAI MARE.

Răspuns la întrebarea 20: Este prima dată când aud expresia Biserica Creștin Ortodoxă. E drept, acum vreo patru ani m-a șocat denumirea de pe o clădire cât o casă normală, din San Francisco: Biserica lutherană chineză. Hai că am văzut-o și pe asta! Dar cu toate că mare este grădina Domnului, mulți au sărit gardul…

Răspuns la întrebarea 21: Pericolul principal azi este identificat a fi consumismul. Fals, pericolul mare astăzi este apostazia la vârf a clerului și mânjirea lor prin apartenența unora la luciferismul masonic.

În sprijinul multor altor probleme comune umane hai să ne unim cu toții, că altfel nu le putem rezolva. Este oferta New Age, antemergătoarea lui antihrist, al cărei profet mincinos este papa.

Răspuns la întrebarea 22: întrebarea este una, are două părți, despre familie și despre impedimente, iar răspunsul tratează doar prima parte. Prin cuvinte frumoase se adorm conștiințele, ca să nu sesizeze ceea ce este mai jos.

Răspuns la întrebarea 23: din nou în postura de apărători, marii cretani s-au opus homosexualității. Bine au făcut, însă dacă nu era delegația rusă, la ultima întâlnire presinodală de la Chambesy, unde mitropolitul Ioannis Zizioulas a insistat să se introducă în text și ceva legat de dezincriminarea homosexualității și apoi la propriu i-a tocat pe cei prezenți vreo 7 ore ca să accepte, însă ortodocșii nu s-au lăsat, atunci altfel era textul din Creta. Dacă și câți homosexuali au fost printre sinodalii cretani numai Dumnezeu, satana și ei înșiși știu.

Răspuns la întrebarea 24: Iar când statul va hotărî să permite aceste parteneriate civile atunci Biserica se va opune? Noi da, dar ar fi frumos să îi avem pe ierarhi în față.

Răspuns la întrebarea 25: căsătoriile mixte nu sunt o noutate, dar sunt o nulitate, oricâte dispense s-ar da. Cei doi soți dau la o parte de obicei tot ce ține de aspectul religios al vieții lor, ca să nu fie tensiuni și așa se pierde și ortodoxul, necâștigându-se nimic bun.

Finalul paginii 24 este iarăși hilar: Biserica a fost fermă împotriva căsătoriilor mixte… a aplicat iconomia. Deci un talmeș-balmeș din care ar trebui să iasă familii creștine? Și cui se vor ruga? Fiecare dumnezeului lui? Vai de acea biată conviețuire, nu are har, nici binecuvântare, nici mântuire.

Răspuns la întrebarea 26: iconomia a ajuns lege, iar legea sau canonul a devenit excepție și chiar ceva demn de pedeapsă. Nu au cum să rezulte familii fericite dacă nu există unitate în rugăciune și închinare la Unul și Adevăratul Dumnezeu, pe Care numai Ortodoxia Îl propovăduiește.

Răspuns la întrebarea 27: s-a ajuns iată ca acrivia ”să fie întotdeauna amintită.” Și astfel, în câteva generații numărul de familii ortodoxe – mai ales în contextul emigrării masive românești – va scădea drastic, deci și copiii născuți vor fi educați și crescuți într-un duh cel mult sincretist, dacă nu chiar ateu, că va fi… mai la modă așa. Numai din familii sfinte se nasc oameni care să poată schimba în bine această lume, că de hoți și mincinoși ne-am săturat.

Răspuns la întrebarea 28: încă nu se permit căsătoriile cu necreștinii, însă nu va dura mult până când ecumenismul va trece și de această fază, pe principiul new-age că există un singur dumnezeu (ca și cum ar avea vreo legătură Dumnezeu-Treimea slăvit și mărturisit în Ortodoxie cu idolii tuturor celorlalte confesiuni și religii).

Răspuns la întrebarea 29: postul este abordat cu ”grijă pastorală” și ”nu se cuvine să conduci cu forța turma” – cu alte cuvinte, dacă avem în vederea înmulțirea nejustificată a dezlegărilor în toate posturile mari de peste an, înțelegem că grija pastorală înseamnă să abandonăm încetul cu încetul postul, iar nefolosirea forței arată că poruncile Sfinților Părinți ar trebui – conform ecumeniștilor – reanalizate. Să nu uităm că acest neam de draci (adică demonii în general, nu doar o parte a lor – n.n.) nu iese decât cu rugăciune și cu post, spune Domnul Hristos (conf. Matei 17, 21). Deci, ecumeniștii vor ca rugăciunea să fie întinată prin comuniunea cu ereticii, iar postul să fie diluat prin dezlegări și așa ajungem pe nesimțite la… ortodoxia ecumenistă, adică la negarea adevăratei Ortodoxii.

Răspuns la întrebarea 30: nu a redus posturile, ci le-a transformat în … dietă cu pește. Să ne uităm în calendarele de perete de acum câțiva ani și să facem o comparație cu cele actuale. Vom vedea că postul a ajuns un adevărat festin al dezlegărilor.

Răspuns la întrebarea 31: se vorbește iar despre iconomie, că e mai dulce decât acrivia. Știm când se aplică aceasta, însă avem nevoie de post ca de aer, ca să putem birui patimile care ne apasă.

Răspuns la întrebarea 32: culmea este că în același document, odată cu afirmarea unicității Ortodoxiei s-au recunoscut ca biserici și toți ereticii. Este ceea ce s-ar putea numi: schizofrenie teologică.

Dacă lucrurile ar fi fost așa clare cum se afirmă aici nu s-ar fi simțit dator mitropolitul Olteniei să adauge la propria semnătură un mic crez despre Biserică. Ortodoxia are cu adevărat conștiința profundă că ea este Biserica lui Hristos, însă ierarhii români semnatari în Creta, recunoscând și îmbisericind ereziile, au ajuns în postura de eretici (prin semnătură) și schismatici (prin apartenența lor la o nouă biserică, ecumenistă).

Pagina 31, sus: BOR a insistat ca eterodocșii să fie primiți în Ortodoxie numai pe baza credinței ortodoxe; frumos spus, însă în practică, potrivit unei broșuri editată de Patriarhie despre MODUL primirii eterodocșilor, acesta este doar Mirungerea, NU și Botezul, fiind în contradicție clară cu învățătura patristică. Numai prin Botez ne renaștem în Biserică; eterodocșii doar mirunși rămân de fapt tot eretici.

Răspuns la întrebarea 33: patriarhul Daniel vorbește despre creștini eterodocși. De fapt nu sunt creștini decât cei botezați ortodox. Aici este toată viclenia ecumenismului: să umple Biserica de eretici nebotezați, pentru a o surpa dinlăuntrul ei. Singurii CREȘTINI sunt ortodocși, ceilalți eterodocși sunt ERETICI.

Finalul discursului cretan la această întrebare vorbește despre căutarea unității tuturor creștinilor. Deci ceea ce s-a argumentat la pagina 31 a broșurii patriarhale este anulat de ultimul paragraf dedicat acestei întrebări nr. 33, la pagina 32. Este de fapt disimulată astfel erezia ecumenistă a Bisericii împărțite sau divizate, promovată intens de mitropolitul Ioannis Zizioulas. Să fie clar: Biserica nu se desparte, nu se împarte, nu se rupe, nu se trage la xerox, nu se scanează etc, să-i spunem cum vrem, ci Biserica este Trupul Unic și Unitar al lui Hristos, Trup indivizibil, sfânt, viu, unit veșnic cu Capul său care este Hristos.

Însă ecumeniștii, fără să vrea, spun un adevăr: căutând o unitate pierdută ei de fapt își caută propria lor identitate, căci ca eretici și schismatici ce sunt simt că s-au rupt prin propria lor voință de Biserică, simt că nu mai curge și prin vinele lor esența adevărului biblic și patristic și, în loc să se pocăiască, strigă după unitate!

Răspuns la întrebarea 34: dialogurile interconfesionale se fac pentru mărturisirea credinței și pentru apropierea între creștini. Așa afirmă broșura în discuție. În fapt, în timp toți mărturisitorii autentici ai Ortodoxiei au fost epurați din dialogul ecumenic, rămânând doar ortodocșii spălați pe creier pe la diverse Institute teologice apusene. Cât despre apropierea între creștini, este un ideal insignifiant, căci scopul misiunii Ortodoxiei este BOTEZAREA ERETICILOR Și UNIREA LOR PRIN CREDINȚA DREAPTĂ CU BISERICA CEA UNA.

Câți eretici a adus la ortodoxie dialogul ecumenic. ZERO. Câți ortodocși au fost transformați în ecumeniști? Toți cei pe care îi vedem că surpă Biserica din interior prin învățăturile lor anti-patristice.

În paragraful întâi din pagina 33 se vorbește despre ura confesională. Ortodocșii care le spun ereticilor că sunt în erezie nu îi urăsc, ci le vor binele. De ură confesională avem parte cei care nu acceptăm ereziile cretane, suntem numiți schismatici, alungați, prigoniți, blamați. Însă din iubire pentru Hristos le primim pe toate cu bucurie, însă panereziei ecumeniste îi spunem neîncetat: NU !

Răspuns la întrebarea 35: ascultați ce spune pr. Teodor Zisis – membru activ pe vremea aceea în dialogul ecumenic – despre ce se întâmplă cu documentele rezultate din dialogul ecumenic. Tot dialogul acesta este o bătaie de joc la adresa Adevărului. Urmăriți interviul: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY, mai ales de la minutul 25, secunda 46 până la minutul 30, secunda 01.

Răspuns la întrebarea 36: aici se spală pe mâini ereticii spunând că ecumenismul nu e dogmă, dar nici panerezie. Că este o dogmă a lor se vede din modul cum vor să o impună – brutal, fără milă, fără menajamente, fără conștiință – iar că este panerezie a spus-o Sfântul Justin Popovici și nu numai. Noi pe cine să îi credem, pe Sfinți sau pe apostații secolului XXI?

Răspuns la întrebarea 37: le-a trebuie 36 de întrebări ca să ajungă la marea problemă. De fapt se încearcă abaterea atenției cititorilor broșurii patriarhale de la subiectul principal. Tactica este simplă: ne cred proști. Poate este dur spus, dar așa ne cred. Că cine este în lupta cu ecumenismul și să nu i se fi spus: dar cine ești tu să vorbești despre lucrurile acestea? Răspunsul nostru: sunt ORTODOX și nu îmi vând pentru nimic în lumea credința.

În esență, argumentul ecumeniștilor este simplu: la fel cum sinodului din Creta i s-a spus mare și sfânt (vezi mai sus, la întrebarea nr. 6), tot la fel dacă statul recunoaște pe eretici ca biserici, cine suntem noi să spunem nu? Culmea, îți vine să strigi: Doamne, oamenii aceștia cu ce gândesc?

Din perspectivă ontologică, singura care contează, Biserica este Una și Unică. Celelalte perspective să le folosească ecumeniștii la cursurile Facultății de Sociologie, nu în Biserica lui Hristos.

Răspuns la întrebarea 38: o adevărată incursiune istorică în teologie, numai să se găsească un argument. Însă realitatea pe teren este că după adunarea din Creta, atât în România cât și în Occident ereticii le-au spus ortodocșilor: gata, de acum suntem una. Aceasta este urmarea ecumenismului: amestecarea tuturor.

La pagina 38 se folosește cu neobrăzare exemplul Sfântului Marcu Eugenicul. Acesta, arhiereu sfânt și om învățat, s-a comportat cu demnitate și respect când a început Sinodul de la Ferrara, crezând că sinceritatea și dorința de adevăr este comună. Însă, atunci când a văzut că papistașii au făcut orice – măsluiri de texte patristice, tot felul de amenințări, înfometarea ortodocșilor etc – a spus că aceștia sunt mai răi decât șerpii.

Răspuns la întrebarea 39: se vorbește despre CMB și se ascunde faptul că acesta are ca scop unificarea tuturor într-o panreligie antihristică. Broșura aceasta patriarhală va fi credibilă doar pentru biata bunică Floarea de la Cucuieții din Deal. Între timp ortodocșii au mai citit câte ceva și nu pot fi păcăliți așa, din condei.

Răspuns la întrebarea 40: cum respinge adunarea din Creta teologia ramurilor dacă la această adunare de fapt s-a făcut lansarea oficială a acestui copac paneretic? De zeci de ani ecumenismul erodează conștiința ortodoxă și în Creta i-au pus parafa ortodocșilor trădători, oricâte scuze și argumente colaterale ar aduce.

Dacă ecumeniștii nu fac compromisuri în materie de credință, textele de la Balamand, Porto Alegre, Busan etc ce sunt? Reprezintă îngenuncherea ortodocșilor și amestecarea lor cu ereticii.

Răspuns la întrebarea 41: distincția clară între erezie și schismă o dă Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare:

  1. ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;
  2. ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)

Ecumeniștii încearcă să o scalde, însă să răspundă la cuvintele clare de mai sus ale marelui ierarh!

 Răspuns la întrebarea 42: fals, păcatul cel mai grav nu e schisma (vezi mai sus, la Canonul 1), ci este erezia. Textul hrisostomic este luat din context și folosit fără temei. De altfel, sinodalii cretani sunt eretici prin semnarea documentelor eretice, dar și schismatici, pentru că s-au afiliat la noul tip de biserică, cea ecumenistă, încercând să ne tragă și pe noi cu ei în prăpastie și mâniindu-se că noi nu vrem.

Sfântul Ioan Gură de Aur, deși caterisit de eretici și exilat, a continuat să slujească până inclusiv în ziua morții sale. Degeaba se folosesc ecumeniștii de cuvintele lor, căci viața lui spune clar că cei caterisiți de eretici sunt în continuare adevărați slujitori ai lui Hristos. Alt exemplu clar: Sfântul Grigorie Palama, preot fiind, anathematizat de eretici, a continuat să slujească. De ce? Pentru că asta este calea mărturisirii ortodoxe.

Pagina 44 – iar se folosesc de Sfântul Marcu Eugenicul și de dorința lui sinceră de unitate în adevăr. Nu menționează că el nu a semnat unirea, iar papa Eugeniu al IV-lea, aflând că Sfântul Marcu nu a semnat, a spus: ”atunci nu am făcut nimic.” La fel, sinodalii din Creta NU AU FĂCUT NIMIC BUN, doar au trădat prin propria lor semnătură Biserica lui Hristos, fiind eretici, morți sufletește, dar prigonitori ai ortodocșilor.

Răspuns la întrebarea 43: acele tendințe schismatice de care se vorbește ar fi reale dacă noi ne-am fi rupt de Biserică, dacă ne-am fi făcut cultul nostru, dacă ne-am fi ales o nouă ierarhie. Însă nu este așa. Noi doar am întrerupt în mod legitim – pe motiv de erezie – pomenirea ierarhului ecumenist și, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Trulan, suntem vrednici de laudă, ca unii care ferim Biserica de schismă. Nu am făcut-o pentru laudă, ci pentru iubirea lui Hristos. Nu înțeleg, ecumeniștii nu pot citi un Canon pe românește, că scrie negru pe alb acolo. Însă pe cine îl întunecă satana, nu mai vede nimic, ci doar se chinuie în minciună și în lepădare de Mântuitorul Hristos.

Răspuns la întrebarea 44: episcopii au jurat – și ne dorim episcopi sfinți – să mărturisească ortodoxia, iar dacă nu o vor face, să le facă Dumnezeu parte cu Iuda și cu Arie. Înfricoșător! Acum au ajuns acolo. Cât despre noi toți, mărturisirea credinței este condiția fundamentală a mântuirii. Ne răzvrătim cu totul împotriva minciunii, a ereziei, a manipulării, a minciunii, precum și împotriva acestei broșuri patriarhale mincinoase. Însă nu ne răzvrătim contra Sfinților Părinți, ci urmăm calea lor, nu vreo cale inventată de noi.

Răspuns la întrebarea 45: discursul teologic devine, în stilul arhicunoscut ecumenist, atac la persoană. În traducere ar fi așa: cei care spuneți ceva, tăceți, cei care gândiți, încetați, cei care citiți, n-o mai faceți. De ce? Pentru că noi știm ce este bine pentru voi. Cam aceasta era și doctrina nu de mult apusă despre binele poporului, care atunci a umplut țara de Noi Mucenici, iar acum de preoți alungați din mănăstirile și din parohiile lor pentru că se opun minciunii și ereziei. Noi nu ne separăm de Biserică, căci aceasta nu este episcopocentrică, ci este hristocentrică. Avem tot respectul și dăm toată ascultarea episcopului nostru, cu condiția ca el să fie ortodox. Acum care mai este ortodox? Doamne, arată-ni-l, să îi sărutăm mâna și să îi facem metanie până la pământ!

Ecumeniștii ne-au aruncat în erezie și tot noi suntem de vină? Pentru că avem conștiință?

Pagina 47, la mijloc – odată cu citatul din opera Sf. Maxim Mărturisitorul este strecurat și unul din Ieșire 21, 29-36, prin care suntem asemănați cu taurii, adică, mai pe românește, suntem făcuți BOI. Mulțumim de jigniri; probabil că aceasta este cealaltă față a monedei care se cheamă: construirea Catedralei mântuirii… cui?

Răspuns la întrebarea 46: Dumnezeiasca Liturghie nu este făcută în numele episcopului, ci al lui Hristos. Dacă episcopul este ortodox, obligativitatea pomenirii lui este totală. Însă episcopii români ecumeniști NU SUNT ORTODOCȘI. Sunt trădători ai Ortodoxiei, asemenea celor care, cu excepția Sfântului Marcu Eugenicul, au semnat unirea cu Roma la Ferrara-Florența. Singura diferență e că acea unire a fost poate mai puțin blasfemiatoare decât recunoașterea în Creta a tuturor ereziilor ca biserici.

Sfântul Ignatie Teoforul nici nu concepea – el fiind episcop – ca ierarhul să nu fie om sfânt, învățător al adevărului. Din această perspectivă vorbește el. Astăzi însă avem de-a face cu ierarhi apostați, cărora le dorim grabnică pocăință, așa cum, în urma întreruperii pomenirii și a neparticipării poporului ortodox la slujbele lor, mulți din apostații ortodocși de la Ferrara-Florența ȘI-AU RETRAS SEMNĂTURA. Atât cerem noi: puritatea credinței și renunțarea la ecumenism.

Răspuns la întrebarea 47: canoanele invocate sunt foarte valabile (și ne supunem lor) în cazul preotului care întrerupe pomenirea din alte motive decât erezia. Noi am întrerupt-o tocmai pentru erezia cretanilor.

Răspuns la întrebarea 48: canonul invocat are două părți. Se pare că autorii broșurii nu au reușit să citească partea a doua a lui. Cei care am întrerupt pomenirea NU AM FĂCUT SCHISMĂ. Dovada clară: erezia episcopului ecumenist nepomenit.

Orice Canon – el fiind lege a Bisericii – este obligatoriu, nu există canon opțional. Singura diferență este că anumite epitimii ale unor canoane erau lăsate la latitudinea ierarhului locului, însă CANON OPȚIONAL NU EXISTĂ ÎN ORTODOXIE.

Finalul paginii 51 cuprinde și acestea: ”este preferabilă smerenia unită cu ascultarea față de ierarh decât schisma.” Răspuns: noi am întrerupt pomenirea ierarhului eretic, care prin acceptarea ereziei devine pseudo-ierarh (vezi Canonul 15 de mai sus); a asculta de el înseamnă condamnare la iad. Dacă lui nu îi pasă de mântuirea lui și a turmei, întru adevărul lui Hristos, nouă ne pasă de mântuirea noastră și nu o lăsăm în mâna unor năimiți.

Sinodul Bisericii ruse din exil din anul 1983 a condamnat clar ecumenismul, pe care cretanii acum l-au legiferat. Deci adunarea din Creta se află sub anathema Sinodului din 1983.

Răspuns la întrebarea 49: oricând și oriunde putem face testul de pe vremea lui Mihai Viteazul: să slujim sfințirea apei, pe de o parte ecumeniștii, pe de alta ortodocșii care nu acceptă adunarea din Creta. Și să vedem care apă se sfințește și care nu. Invitația este deschisă. Eu am făcut, de când am fost judecat de eretici (10 ianuarie 2017), de cel puțin 50 de ori sfințirea apei și niciodată apoi nu s-a alterat. Și la fel s-a întâmplat cu toți părinții ortodocși. Însă despre aghiazme urât mirositoare din bisericile ecumeniștilor fervenți auzim tot mai multe mărturii.

Răspuns la întrebarea 50: nimeni nu abordează creștinii cu învinuiri nedrepte, ci cu dorința de a-l informa, dacă vrea să știe ce se întâmplă. Dacă nu vrea, Dumnezeu cu mila. Noi dorim mântuirea tuturor, inclusiv a ecumeniștilor, însă condiția este ca să fim ortodocși. Iar ecumeniștii nu sunt decât niște fanatici eretici.

Răspuns la întrebarea 51: textele cretane au fost impuse în Bisericile participante, dar au fost refuzate de cele neparticipante. Acesta este adevărul (a se vedea broșura noastră).

Pagina 54 – cât despre mesajul Bisericii Greciei, numit Către popor, este plin de minciuni, după cum demonstrează un teolog grec (a se vedea articolul atașat în format pdf mai jos)

Cele 11 minciuni din Enciclica Sinodului Greciei Catre popor

Răspuns la întrebarea 52: argumentul tare ar fi Sfânta Chinotită. Ca și cum ecumenismul nu a intrat deloc în Sfântul Munte, unde episcop pomenit este ereziarhul Bartolomeu! Într-adevăr, după un an de zile Chinotita a transmis că nu este nici un motiv de îngrijorare. Dar argumente nu a mai adus. Părinții athoniți care au întrerupt pomenirea duc lupta cea bună, iar roadele lor se văd în întreaga Ortodoxie, inclusiv în cea românească. Ce anume au răspuns ei aflați în articolul: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/07/08/raspunsul-aghioritilor-ortodocsi-la-comunicatul-ecumenist-al-chinotitei/

Răspuns la întrebarea 53: apelul din final nu este părintesc, ci șerpesc. Suntem chemați la unitate în noua religie a lui antihrist. Este un apel al groazei că planurile ecumeniste se surpă de la sine. Este chemarea vrăjmașului să ne adoarmă conștiințele. Decât pacea iertării ecumeniste, care înseamnă vrăjmășie cu Hristos și cu Sfinții Părinți, mai bine pe cruce, spre mântuire.

Cine vrea să afle adevărata față a adunării din Creta poate citi sau reciti broșura noastră, apărută acum câteva luni:

Brosura antiCreta

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro

Pr. IOAN UNGUREANU face recurs la nedreapta „caterisire”

Recursul Părintelui Ioan Ungureanu către MMB

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Subsemnatul, preot Ioan Ungureanu, preot paroh al Parohiei “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, din Protopopiatul Botoșani, Judeţul Botoșani, domiciliat …, strada…, nr. …, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 3/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, prin care am fost condamnat cu pedeapsa caterisirii, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. e) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR, depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

Din documentele reținute în motivarea sentinței nu se face dovada efectuării inspecțiilor din partea organismelor de cercetare administrative eparhiale, reținându-se doar diverse rapoarte întocmite la nivelul protopopiatului Botoșani, care nu pot fi considerate rapoarte de inspecție ale organelor de cercetare eparhiale.

Nu mi s-a respectat dreptul la apărare, deoarece nu mi s-a permis să văd dosarul, condiționându-mi-se acest lucru de prezentarea la instanță, în condițiile în care nu mi se rezolvaseră toate solicitările legate de legalitatea procesului în care eram implicat.

Nu am putut beneficia de un avocat bisericesc, deoarece, în situația în care episcopul și-a judecat propria cauză, avocații bisericești, care sunt numiți de către episcop, pot fi prezumați a nu fi obiectivi.

Mi s-a considerat neparticiparea la ședințe ca atitudine răuvoitoare, în ciuda faptului că RACDIJBOR permite apărarea în scris, fără a impune prezența fizică în sala de judecată.

S-a considerat demersul meu pe lângă Sfântul Sinod un “demers personal, ce excede cadrul procesual”, ignorându-se faptul că la Sfântul Sinod depusesem o listă de incompatibilități de formă și fond, de a căror rezolvare depindea legalitatea și valabilitatea procesului în care eram implicat.

Acuzatorul meu, preot inspector Florin Chirilă s-a aflat într-o gravă incompatibilitate de ordin moral, întrucât, cu ocazia prezenței sale în parohie, a făcut acuzații extrem de grave la adresa mea, de natură a mă prejudicia pe mine și imaginea Bisericii Ortodoxe. Aceste acuzații nu au fost probate niciodată și nici nu au fost reținute măcar de Consistoriul Eparhial care m-a judecat. Pentru acele acuzații l-am acționat într-un proces penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la adresa mea, prin declarațiile publice că mă va da în judecată pentru amenințarea cu moartea, în condițiile în care știa că nu l-am amenințat cu moartea și nici nu are probe care să ateste că aș fi făcut așa ceva.

Motivele de fond:

ÎN FAPT:

Întreaga procedură a judecății este nulă de drept, deoarece procesul încalcă prevederile canonului 118/107 Cartagina, care prevede că episcopul nu poate judeca o cauză în care este implicat direct. Acest canon transpune în legislația bisericească un principiu fundamental de drept, nemo in rem suam auctor esse potest, nimeni nu poate fi judecător în cauza proprie”. Faptul că adevăratul judecător al cauzei este arhiepiscopul Iașilor se vădește din formularea se propune sancționarea Pr. Ioan Ungureanu de la Parohia Schit Orășeni, protopopiatul Botoșani cu pedeapsa caterisirea…”, de unde rezultă că Consistoriul Eparhial face doar o propunere de sancțiune, pe când decizia o ia Chiriarhul, care, în această speță, își judecă propria cauză, deoarece motivul caterisirii este întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Sale pentru participarea la sinodul eretic din Creta.

De asemenea, grava incompatibilitate existentă este probată și de faptul că acuzațiile care nu aveau legătură directă cu episcopul au fost retrase: navetismul, insulta, calomnia, defăimarea, instigarea la atitudini negative, rămânând ca acuzații doar presupusa schismă, neascultarea față de autoritățile bisericești, contrazicerea publică a poziției Bisericii și acuzația de săvârșire a sfintelor taine și ierurgii cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Nu s-a demonstrat în niciun fel faptul că sinodul din Creta este ortodox. Pe parcursul întregii motivări există expresia “presupusa erezie”, fără a se aduce vreo dovadă reală în sensul că mă înșel în privința presupusei erezii și că sinodul din Creta a fost perfect ortodox. Se propune ca singură argumentare poziția oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adică al părții implicate direct în acest proces.

Demonstrarea faptului că sinodul din Creta este ortodox și că nu există nicio erezie de care să fie contaminat episcopul locului este absolut obligatorie pentru stabilirea vinovăției mele. Dacă procesul ar fi respectat dreptul meu la apărare și aș fi ajuns să îmi fac apărările pe fond, aș fi cerut o astfel de expertiză. Din păcate, consistorialii au considerat cererile mele perfect legitime legate de forma procesului ca tergiversări și expresii ale relei mele voințe și au trecut la judecarea pe fond a problemei, fără ca mai întâi să fi rezolvat problemele de formă.

Nedemonstrându-se faptul că sinodul din Creta a fost ortodox și ce erezia nu există, cele patru acuzații nu sunt demonstrate nici măcar cât s-a încercat demonstrarea acuzațiilor de care am fost exonerat, deoarece singura lor demonstrare este o înșiruire de canoane care se referă la situația de schismă provocate pentru orice alt motiv decât erezia.

Întrucât nu s-a demonstrat în cadrul acestui proces faptul că eu am oprit pomenirea pentru alt motiv decât participarea la erezie a episcopului, actul caterisirii se află sub incidența canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care consideră nule caterisirile preoților ortodocși de către episcopi părtași la erezie.

Circumstanțele agravante sunt interpretări subiective ale Consistoriului, deoarece prin acțiunile mele eu am apărat dreapta credință, în timp ce imaginea Bisericii au prejudiciat-o angajații Mitropoliei, care au năvălit asupra unui sat pașnic, care își vedea de viața sa duhovnicească, în deplină armonie spirituală. Angajații Mitropoliei sunt cei ce au făcut un circ mediatic din care imaginea Bisericii a avut grav de suferit, lansând la adresa mea acuzații iresponsabile privitoare la pretinse amenințări cu moartea. Aceste acuzații mincinoase, niciodată probate, au făcut înconjurul trusturilor de presă, generând titluri bombastice în ziare și emisiuni de televiziune.

În ceea ce privește acuzația de prejudiciere a vieții de parohie, aceasta este circumstanțială și fără niciun temei, deoarece parohia întreagă îmi acordă sprijinul său, după cum s-a văzut și din memoriile trimise către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în care credincioșii își exprimau dorința de a nu avea preot pomenitor în parohia lor, de a nu avea nicio comuniune cu erezia ecumenismului, legiferată prin sinodul din Creta la nivelul întregii Biserici. M-am bucurat și mă bucur în demersul meu de sprijinul majorității covârșitoare a creștinilor ortodocși din parohia Orășeni Schit.

ÎN DREPT:

Singurul motiv pentru care am fost acuzat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și care mi se reține în sarcină de către Consistoriul Eparhial desemnat să mă judece este apărarea dreptei credinței împotriva inovațiilor eretice pe care ecumenismul le aduce în viața Bisericii Ortodoxe de un secol și cărora sinodul din Creta le-a dat girul său, statuând colaborarea ecumenistă ca politică misionară a Bisericii Ortodoxe, iar eclesiologia de tip ecumenist ca nouă viziune eclesiologică asupra Bisericii Ortodoxe.

Am afirmat și afirm că deciziile sinodului din Creta sunt eretice și, spre deosebire de Consistoriul Eparhial, eu am și demonstrat acest lucru, prin scrierile pe care le-am compus în această perioadă, prin predicile pe care le-am rostit, prin documentele pe care mi-am pus semnătura, prin conferința științifică Mărturisirea dreptei credințe împotriva ecumenismului promovat de către pseudosinodul din Creta, pe care am organizat-o la Botoșani, la data de 18 iunie și care a demonstrat motivele pentru care ecumenismul este o erezie, motivele pentru care sinodul din Creta este eretic și motivele pentru care oprirea pomenirii ierarhului participant la un asemenea sinod este canonică și corespunde practicii patristice în astfel de situație. Din păcate, toate argumentările teologice s-au izbit de o atitudine refractară a autorităților bisericești, pentru care interpretarea oficială a sinodului din Creta a fost întotdeauna mai importantă decât adevărul de credință, iar fidelitatea necondiționată față de episcop a fost mai importantă decât rămânerea în comuniune cu Hristos Însuși și cu Adevărul propovăduit de El lumii.

În toate activitatea mea din ultimul an am fost fidel jurământului depus la hirotonire: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”1. Înainte de a depune un jurământ de fidelitate față de episcopul locului, am depus un jurământ de fidelitate față de Sfintele Evanghelii, față de Domnul Hristos, Cel care a adus în lume Sfânta Evanghelie, față de Sfinții Apostoli, care au dus Evanghelia în lumea întreagă, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți ai Bisericii, care au continuat activitatea Sfinților Apostoli. Dacă acestora le-am jurat credință necondiționată, episcopului i-am jurat ascultare condiționată de faptul că el însuși va face ascultare necondiționată față de Sfânta Evanghelie, față de Domnul Hristos, față de Sfinții Apostoli, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți, așa cum la rândul său a jurat când a fost hirotonit întru arhiereu, promițând că va păstra învățătura de credință ortodoxă neatinsă de niciun fel de erezie.

Am considerat necesar să iau măsura întreruperii pomenirii ierarhului meu la slujbele religioase, până în momentul în care se va dezice de inovațiile neortodoxe pe care sinodul din Creta le-a adus în viața Bisericii, în momentul în care acesta, după ce a promis credincioșilor că va apăra cu toate puterile în sinod Ortodoxia, s-a întors din Creta cu niște documente semnate în care se desființa termenul de “eretic” și se înlocuia cu termenul edulcorant de “eterodox”, în care se accepta că în afara Bisericii lui Hristos mai există “biserici și comunități creștine”, în care se acceptau ca esențiale premisele eretice ale Declarației de la Toronto, care vorbesc despre existența “bisericii în afara Bisericii” și despre faptul că niciuna dintre membrele CMB nu este Biserică reală, în care se promitea o colaborare strânsă cu toate ereziile reprezentate în CMB pentru “refacerea unității creștine”, în care erau condamnați apriori toți cei ce s-ar opune ecumenismului, în care Biserica era angrenată în activități lumești de extracție francmasonic-newagiste, de genul ecologiei (consemnată în calendarele ortodoxe printr-o zi a “rugăciunii pentru mediu”, pe care Biserica Ortodoxă o ține alături de papistașii occidentali, într-o zi de rugăciune ecumenistă necanonică), promovării păcii planetare și a colaborării ecumeniste dintre ortodocși și neortodocși pentru realizarea unor obiective politice mondiale care nu au nimic de-a face cu orizontul spiritual în care trebuie să trăiască ortodoxul creștin, în care, în loc să elimine practica ecumenistă a căsătoriilor mixte, sinodul a ratificat-o, ignorând prevederile canonului 72 Quinisext.

Fidel legământului depus la hirotonire și ascultând cuvintele marelui duhovnic Iustin Pârvu: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor2, în consultare cu mai mulți părinți preoți și duhovnici am căutat dialogul cu ierarhul nostru, am încercat o cale de a ne face auzite îngrijorările legate de riscul pe care sinodul din Creta îl reprezintă pentru viața duhovnicească a Bisericii noastre și a parohiei pe care o conduc de 17 ani.

Încă din primul moment m-am izbit de acuza de schismă, de o atitudine brutală, care nu m-a convins în niciun fel de faptul că în Creta s-ar fi desfășurat un sinod ortodox și că nu există motive de îngrijorare, deoarece consecințele acestui sinod nu se vor face simțite în viața parohiei mele.

Am întrerupt pomenirea ierarhului, în deplin acord cu canonul 31 apostolic și cu canonul 15 I-II, care permit preotului să se despartă de episcopul său doar pentru motivul căderii în erezie a episcopului. Am rămas de atunci în cadrul descris de aceste canoane, neaderând la vreo grupare eretică sau schismatică, nefăcând ascultare de alt arhiereu, rămânând în cadrul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Canonul 31 apostolic prevede caterisirea preotului care se face vinovat de schismă, ca urmare a întreruperii comuniunii cu ierarhul pentru orice motiv, în afara cazului în care “îl vădeşte cu ceva vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii3. În tâlcuirea canonului, profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că: “şi complicii clericilor cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că, dacă vreun preot constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de episcopul său fără nicio formalitate (canon 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie” (s.n.)4.

Canonul 13 I-II, pe care îl invocă Consistoriul, pedepseşte ca schismatic pe preotul care se desparte de episcopul său “pentru oarece vinovăţie” înainte de judecarea şi condamnarea episcopului de către un sinod. În tâlcuirea canonului 15 I-II, Pidalionul explică natura acestor vinovăţii invocate: “Însă aceasta să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele Sfinte) şi altele ca acestea s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâistătătorul său5. După care, Pidalionul introduce o excepţie: “iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru asta se despart de ei înainte de sinodiceasca judecată, pentru eresul acela, unii ca aceştia, despărţindu-se de aceia, nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici6. Canonul 13 I-II nu poate fi interpretat fără partea a doua a canonului 15 I-II, deoarece canonul 15 I-II “întregeşte canoanele 13 şi 147. Despre raportul dintre ele, profesorul Floca spune: “având în vedere prevederile canoanelor 13 şi 15, se menţionează că acestea prevăd numai situaţia când cei vizaţi provoacă schisma faţă de superiorul lor invocând anumite delicte săvârşite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoriade a sedespărţiimediat de acel superior8. Condiţia de propovăduire a ereziei este îndeplinită, deoarece episcopul a profesat erezia ecumenismului în faţa întregii planete, împreună cu ceilalţi episcopi care au semnat documentele de la Creta. Ecumenismul, prin natura sa, este osândit avant la lettre şi de către Sinoadele Ecumenice, care au condamnat în deciziile lor “dialogul spiritual şi cooperarea” cu cei ce se opun deciziilor dogmatice ale Bisericii, cu cei ce l-au proclamat pe episcopul Romei ca locţiitor al lui Hristos pe pământ, cu cei ce blasfemiază contra Sfintei Fecioare Maria, contra Sfintelor Icoane, contra Sfintei Cruci, contra Sfintelor Moaşte, contra Sfintei Preoţii, contra Sfintei Tradiţii, contra Sfintelor Taine etc., dar şi de către învăţăturile Sfinţilor Părinţi, întrucât, exprimând consensus Patrum cu Sfinţii din veacuri, toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe din secolul XX au condamnat ecumenismul, erezia epocii în care au vieţuit, considerându-o “erezia ereziilor”, “panerezie”, unii dintre ei (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Sfântul Paisie Aghioritul) luând exact măsura pe care o iau eu acum, de oprire a pomenirii ierarhului eretic şi primind cununa sfinţeniei prin recunoaştere sinodală din partea Bisericilor ai căror patriarhi i-au nepomenit la un moment dat.

Din cuprinsul canoanelor 31 apostolic și 15 I-II, a căror interpretare o dă Pidalionul sau mari profesori de teologie, în consens cu Pidalionul, neputând fi interpretate de fiecare după propriile interese, reiese că este falsă argumentarea Consistoriului, care afirmă că preotul nu se poate despărți de episcopul său înainte de condamnarea aceluia. Dimpotrivă, canonul 15 I-II ne învață că în cazul ereziei, preotul poate și chiar trebuie să se despartă de episcopul său înainte ca episcopul să fie judecat pentru fapta sa.

Invocarea schismei, aşa cum este definită de către articolul 11 (1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, este lipsită de temei în cazul meu, deoarece eu nu am dat o interpretare deosebită unor norme de disciplină, morală sau cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii, ci am aplicat cu precizie învăţătura canonică raportată la situaţia în care Biserica este infestată de erezie. Din nota care însoţeşte în Regulament încadrarea canonică a Art. 11, alin. 1, vedem care sunt considerate motivele de schismă la care se referă acest articol: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)9; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare).

Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.

În situația în care canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit despărțirea preotului de episcopul său înainte de judecarea acestuia din urmă, acuzația de neascultare față de autoritatea bisericească este neîntemeiată, întrucât canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic arată că nesupunerea preoților ortodocși față de episcopi părtași la erezie (cum era Nestorie înainte de a fi condamnat la sinodul al III-lea) nu este considerată nesupunere, iar pedeapsa pentru aceasta, caterisirea, este lipsită de valabilitate canonică; în partea a doua a canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, sinodul poruncește direct ca față de episcopii condamnați de către sinod preotul ortodox să nu aibă niciun fel de ascultare. Episcopii condamnați de sinodul al III-lea ecumenic erau în linii mari aceiași episcopi care înainte de sinod, ca și Nestorie, fuseseră părtași la erezia nestoriană. Adică se aflau exact în situația în care se află acum ierarhul meu, care a semnat documentele sinodului din Creta, ce legiferează panerezia ecumenistă, după care a învățat pe toți credincioșii din Mitropolia Moldovei, cu capul descoperit și în fiecare biserică parohială, prin intermediul unei Pastorale Pascale, că cei ce critică sinodul din Creta o fac “fără motive întemeiate”, adică a învățat că sinodul din Creta este necriticabil, pentru că a fost ortodox. Același episcop i-a învățat pe credincioșii din parohia mea, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o la fiecare acasă, că sinodul din Creta este “sinodul Bisericii Ortodoxe, organizat la Creta”, că “a afirmat cu tărie că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească”, că “nu a negociat credința”, că “nu a dat dogme noi”.

Toate aceste luări de poziție oficiale au complinit condiția propovăduirii ereziei ecumenismului cu capul descoperit, în văzul întregii lumi și în biserici și a atașamentului nestrămutat față de acel sinod eretic.

Tâlcuind canonul 39 apostolic, canonistul român arhid. prof. univ. Ioan N. Floca afirmă că “atunci când preoții au dobândit unități pastorale, pe care le cârmuiau pe propria răspundere, așa cum este situația de astăzi, dependența strictă față de episcop cu privire la orice lucrare a preoției a încetat, ei rămânând totuși supuși supravegherii și controlului din partea episcopului, căruia îi datorează ascultare canonică10.

Despre această ascultare canonică, profesorul Floca vorbește într-o notă la tâlcuirea canonului 39: “Canonul nu trebuie înțeles în sens unilateral, adică în sensul că preoții nu pot să săvârșească nimic fără încuviințarea episcopului, ci în acel sens mai larg în care canonul 34 apostolic îi obligă pe episcopi să nu săvârșească nimic mai important fără încuviințarea întâistătătorului lor… Preotul însuși este un păstor, deținând puterea harică și misiunea de a sfinți viața credincioșilor și de a-i duce la mântuire, iar această lucrare o desfășoară pe baza dreptului său propriu, și nu ca simplu delegat al episcopului11.

Neascultarea faţă de episcop, aşa cum vedem din tâlcuirea canonului 39 apostolic, nu este orbească, aşa cum o învaţă doctrina teologilor ortodocşi contemporani și a celor care au participat ca judecători în Consistoriul în care am fost judecat, ci ţine seama de conştiinţa preotului, mai ales în situaţii legate de salvarea sufletelor credincioşilor de moartea veşnică pe care o aduce cu sine erezia. Doctrina juridică canonică îi conferă preotului un rol al său în mântuirea credincioșilor, un drept al său de a lua decizii legate de sufletele acestora și de mântuirea parohiei sale.

Toată tradiţia Bisericii ne învaţă că ascultarea este o obligaţie, în condiţiile în care episcopul este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. În momentul în care episcopul se întinează cu oarece erezie, lui nu i se mai datorează ascultare, deoarece el, la rândul său, nu dă ascultare lui Hristos şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

Tot canoanele 31 apostolic și 15 I-II probează nevinovăția mea și în privința acuzației prevăzute de art. 28 RACDIJBOR referitoare la slujirea cu nerespectarea prevederilor liturgice. Este evident că atât timp cât canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit preotului să înceteze pomenirea ierarhului participant la erezie, acest lucru nu se poate face decât modificând modul în care se face pomenirea ierarhului la slujbe, adică eliminând numele ierarhului din ecteniile în care acesta este pomenit și referirea la ierarhie în general în aceste ectenii. Nu pot fi făcut vinovat pentru că aplic o prevedere canonică a canonului 15 I-II. Așa cum este formulată acuzația, ea poate cel mult fi îndreptată contra Sfinților Părinți care au întocmit canoanele 31 apostolic și 15 I-II Constantinopol, nici într-un caz contra mea, care nu fac decât să le aplic.

Prevederea canonului 15 I-II Constantinopol, care spune: “căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri” mă exonerează de acuzația de contrazicere a poziției oficiale a Bisericii, deoarece arată că întreruperea pomenirii ierarhului pentru situația în care acesta este eretic nu poate fi pedepsită în niciun fel, deoarece “nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători”. Dacă au osândit minciuno-episcopi și minciuno-învățători, atunci și poziția oficială pe care aceștia o impun în Biserică poate fi numită o “minciuno-poziție oficială”, deoarece ea contrazice tot ceea ce Biserica a învățat întotdeauna, peste tot și pe toți și impune erezia ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştinii”12, așa cum a făcut-o decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 16 decembrie, care le-a vorbit credincioșilor despre practicarea unui “ecumenism lucid”, în condițiile în care Biserica Ortodoxă, prin cele mai luminate și curate conștiințe ortodoxe ale secolului XX, sfinți precum: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Ioan Maximovici, sfântul Paisie Aghioritul, mari duhovnici precum: părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, sinoadele locale precum sinodul ROCOR, au considerat și condamnat, la unison, ecumenismul ca o erezie și o panerezie.

Poziţia oficială a Bisericii dintotdeauna a fost că în afară de Biserica Ortodoxă nu mai există niciun fel de Biserică, că romano-catolicii şi protestanţii nu au niciun fel de taine, că botezurile lor nu sunt valide, că unitatea Bisericii există deplin în Ortodoxie şi nu se realizează prin dialoguri eretice cu protestanţii şi romano-catolicii, care se pot întoarce la Ortodoxie pentru a participa la unitatea Bisericii, că conlucrarea cu ereticii este interzisă, că dialogurile care au ca scop diluarea credinței și negocierea acesteia sunt interzise, că însoțirea dintre ortodocși și eretici în Sfânta Taină a Căsătoriei este interzisă, că Biserica nu este o organizație lumească și nu militează pentru idealuri lumești (ecologia, pacea planetară etc.).

După toate aceste criterii, rezultă că eu sunt cu adevărat susţinătorul poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe, iar cei ce s-au făcut părtaşi la erezia din Creta sunt împotriva acestei poziţii.

În ceea ce privește nulitatea de fond provocată de judecarea de către episcop a propriei cauze, argumentez pe următoarele considerente canonice, pe care le-am trimis spre analiză Sfântului Sinod, la care Sfântul Sinod nu mi-a răspuns niciodată, iar Consistoriul Eparhial le-a ignorat atunci când le-am prezentat:

  1. Canonul 11813, 112 din Pidalion spune “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, iar tâlcuirea este “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”.

  2. Canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic arată că episcopul poate să judece litigii între doi clerici, dar când există un litigiu între un cleric şi episcopul său, judecata o face sinodul eparhiei, nu episcopul respectiv.

  3. Deşi canonul 4 al Sinodului Antiohia recunoaşte dreptul episcopului de a caterisi preoţii şi diaconii din eparhia sa, canonul 12 Cartagina stipulează că preotul care s-a judecat de către episcopul său (se subînţelege din coroborarea cu canonul 107/118 Cartagina şi canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic pe alte cauze decât cele în care episcopul este parte implicată), poate face recurs la un tribunal alcătuit din şase episcopi plus episcopul său.

  4. Judecarea de către episcop a unei pricini care îl priveşte direct este contrară şi principiului juridic secular nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate judeca în cauza proprie”. În cazul de încălcare a acestui principiu juridic, secţiile de contencios-administrativ ale tribunalelor pot, atunci când sunt sesizate, dispune respectarea acestui principiu esenţial, de care depinde împlinirea cerinţei constituţionale a asigurării dreptului la un proces echitabil (art. 21, alin. 3 din Constituţia României), cerinţă pe care şi tribunalele bisericeşti sunt ţinute să o respecte, în conformitate cu art. 5, alin. 4) al Legii 489/2006 a Cultelor, care prevede că în activitatea lor cultele au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și cu art. 3, litera i) din RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este garantarea dreptului la apărare și aflarea adevărului.

  5. În conformitate cu Regulamentul autorităţilor canonice bisericeşti şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare, întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh. De altfel, canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic şi 4 al sinodului Antiohia înţeleg că episcopul este cel ce judecă şi aplică pedeapsa caterisirii în primă instanţă, chiar dacă o face prin organele judecătoreşti bisericeşti, pe care le numeşte să judece în numele său, şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi au adăugat că episcopul nu poate să judece propriile cauze.

  6. În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care sunt trimis în Consistoriu este oprirea canonică a pomenirii pentru o faptă săvârşită de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea pomenirii s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerat de vina de schismă pentru oprirea pomenirii episcopului ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

  7. În speţa pe care v-o supun analizei, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

  8. Întrucât Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatic, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva mea şi a celorlalţi nepomenitori, conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

  9. Canonul 12 Cartagina spune că atunci când un cleric a fost judecat de către episcopul său, el poate apela la judecata a şase episcopi din unitatea bisericească superioară (în speţă, Mitropolia), care să judece dacă nu cumva preotul respectiv a fost nedreptăţit. Ideea este întărită de către canonul 14 Sardica, în care se reglementează mai ales situaţii în care un episcop “iute din fire şi pornindu-se în grabă împotriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să îl scoată pe acela din Biserică”, recomandându-se “să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”.

  10. În conformitate cu art. 56, alin. (4) din Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Mitropolitan este alcătuit din 3-5 membri titulari şi doi supleanţi, numiţi de mitropolit dintre preoții aprobați de Adunările eparhiale ale eparhiilor. La rândul său, ultima instanţă la care se poate judeca un dosar de caterisire, Consistoriul Superior Bisericesc este format, conform art. 57, alin. (3) din 6 membri titulari şi câte un supleant pentru fiecare dintre ei, desemnaţi de către sinoadele metropolitane din ţară dintre preoții desemnați de eparhii, alții decât cei din consistoriile eparhiale sau mitropolitane. Din aceste prevederi ale Regulamentului rezultă că în nicio instanţă de apel bisericească nu se îndeplineşte condiţia judecării cazului meu în recurs direct de către şase episcopi, plus episcopul meu, Sinodul Mitropolitan şi Sfântul Sinod primind spre aprobare doar decizia deja judecată a consistoriului mitropolitan sau superior bisericesc.

  11. În speţa mea, acuzele care îmi sunt aduse şi care sunt judecate de către consistoriile eparhial, mitropolitan sau superior bisericesc ar putea fi supuse spre aprobare Sinodului Mitropolitan sau Sfântului Sinod, unde ar fi analizate de către episcopi care au acelaşi interes în speţa respectivă ca şi episcopul meu, deoarece sunt cu toţii fie participanţi direcţi la sinodul din Creta, fie participanţi la sesiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care au luat notă de “caracterul ortodox” al sinodului din Creta.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) din Regulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

Prin acest demers, rog Consistoriul Mitropolitan:

  1. Demonstrarea, printr-o expertiză teologică imparțială, alcătuită din experți care nu sunt în niciun fel implicați în sinodul din Creta, în activități ecumeniste sau angajați ai Patriarhiei Române, a caracterului ortodox sau eretic al sinodului din Creta.

  2. Deoarece nu s-a demonstrat că sinodul din Creta a fost ortodox, cer constatarea nulității hotărârii de caterisire potrivit canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a decis că orice caterisire dată de un episcop părtaș la erezie este nulă de drept.

  3. Constatarea nulității caterisirii mele deoarece este pronunțată de un episcop care și-a judecat propria cauză, în pofida canonului 118/107 Cartagina care interzice acest lucru.

  4. Judecarea procesului meu în conformitate cu canonul 2 de la sinodul Cartagina, de către un complet alcătuit din 6 episcopi care nu au participat la sinodul din Creta, care nu au semnat deciziile acestuia și le-au denunțat public, plus episcopul sufragan, ținându-se cont de canonul 118/107 Cartagina, care cere ca episcopul să nu judece propria cauză, în speță participarea la erezia din Creta, la care, într-o formă sau alta, sunt părtași toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mulți dintre ei având deja pronunțate sentințe de caterisire similare în eparhiile pe care le conduc.

  5. Stabilirea, în baza rezultatului comisiei care investighează caracterul eretic al sinodului din Creta, a faptului că s-au îndeplinit sau nu condițiile de întrerupere a pomenirii.

Probe

Atașez înscrisuri care să demonstreze că sinodul din Creta a fost eretic, iar întreruperea pomenirii a fost motivată canonic.

Prezentul recurs se constituie în plângere prealabilă, în conformitate cu Legea 554/2004, a contenciosului administrativ.

Data

Cu deosebit respect,

Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

1http://patriarhia.ro/images/pdf/HotarariSinodale/2010/Anexa_1.pdf.
2 Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, f.e., f.l., f.a., p. 27.
3 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 26.
4Ibidem.
5Ibidem, p. 362.
6Ibidem.
7 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe.Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 347.
8Ibidem.
9Pidalion, ed. cit., p. 475.
10 Ioan N. Floca, op. cit., p. 32.
11 Ibidem.
12http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
13 În ediţia arhim. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 316, canonul este 107 şi este formulat: “S-a hotărât în acest sinod ca un episcop singur să nu dea sentinţe în afacerile judecătoreşti proprii”. Tâlcuirea este: “Se dispune că un episcop nu poate să dea sentinţă într-o chestiune care îl priveşte” (s.n.). Sentinţa în cazul meu, chiar dacă este pronunţată de către Consistoriu, este aprobată sau respinsă şi pusă în aplicare direct de către episcop.

Pr. IOAN UNGUREANU a fost „caterisit” de minciuno-mitropolitul Teofan și slugile lui

Pr. IOAN UNGUREANU a fost „caterisit” de minciuno-mitropolitul Teofan și slugile lui

Reamintesc câteva articole:

Părintele Ioan Ungureanu din localitatea Schit-Orășeni (jud. Botoșani) sancționat cu dojană arhierească pentru întreruperea pomenirii

Ecumeniștii vor schimbarea părintelui IOAN UNGUREANU de la Schitul Orășeni (Botoșani), cu ajutorul poliției și jandarmilor. Credincioșii fac zid în jurul preotului și a bisericii

Părintele IOAN UNGUREANU, predică la Duminica Slăbănogului – explicații despre situația de la Schitul Orășeni

Video – Părintele IOAN UNGUREANU vorbind despre pseudo-sinodul din Creta

Iată că a venit și decizia de „caterisire”.

Un articol din presa laică:

VIDEO! Ies scântei! Preotul de la Schit a fost caterisit

Preotul de la Schitul Orășeni, care a refuzat să îl pomenească în slujbele bisericești pe IPS Teofan, a fost caterisit de mai marii bisericii. După mai bine de două luni în care a fost citat să se prezinte în Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, dar nu a făcut-o, Ioan Ungureanu a fost scos din rândul preoților.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Părintele de la Schit susține însă că decizia este nulă iar o parte din enoriașii Bisericii îi sunt alături.

Neînțelegerile dintre parohul Schitului Orășeni și mai marii Bisericii, sunt departe de a se finaliza. Consistoriul Eparhial din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a aprobat caterisirea preotului pentru neascultare, clevetire și nepomenirea chiriarhului localului.

Părintele Ioan Ungureanu a refuzat să se prezinte la cele patru termene la Consistoriu iar acum poate doar să conteste decizia de caterisire la Consistoriul mitropolitan.

În zi de Sfântă sărbătoare, preotul a slujit la Schit, iar la sfârșitul liturghiei a acceptat să vorbească cu jurnaliștii. Din punctul său de vedere decizia caterisirii este nulă și o va contesta.

Părintele spune că absența sa de la termenele Consistoriului Eparhial este justificată.

Preotul urmează să strângă semnături de la enoriași și să trimită o solicitare la Părintele Mitropolit pentru a stopa acest scandal. Din spusele parohului, oamenii din comunitate au fost anunțați de caterisirea sa prin intermediul unor scrisori trimise prin poștă.

Preotul Ioan Ungureanu poate contesta decizia în termen de 15 zile de la comunicare la Consistoriul Mitropolitan.

Iată și un fragment de pe sinodultalharesc.tk:

„În cursul săptămânii trecute, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei l-a informat pe părintele Ioan Ungureanu cu privire la caterisirea sa și a inițiat o persecuție totală contra acestuia, cu scopul de a-l determina să părăsească parohia pe care o păstorește de 17 ani cu vrednicie și cu sprijinul, manifestat în mod public și oficial, al credincioșilor Parohiei Schit Orășeni.

În plin scandal care pune la îndoială moralitatea unuia dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din Mitropolia Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan l-a caterisit pe nedrept pe preotul Ioan Ungureanu, din Parohia Schit Orășeni, pentru “vina” de a fi apărat Ortodoxia împotriva deciziilor eretice ale sinodului ecumenist din Creta, desfășurat anul trecut. Sentința i-a fost comunicată preotului la câteva zile după încercarea eșuată a MMB de a-i atrage pe oamenii din parohie, cu ocazia unui Sfânt Maslu organizat în casa unui sătean, la care nu a dorit să participe niciun credincios, deoarece preotul lor nu a fost invitat la săvârșirea acelei Sfinte Taine, nici nu și-a dat acordul ca ea să se săvârșească în parohia sa. Caterisirea pe care preotul Ioan Ungureanu a primit-o săptămâna trecută fusese pronunțată de către Consistoriul Eparhial în ședința din 9 iunie 2017. Cu câteva zile înainte de data ultimei ședințe a Consistoriului, părintele Ioan Ungureanu depusese o sesizare de antepronunțare și scurgere de informații din dosarul său, ca urmare a unor declarații pe care vicarul administrativ preot Marian Timofte le-a făcut în publicațiile botoșănene, în care numea strategiile de apărare ale preotului “contestări răuvoitoare” și nespecifice tribunalelor bisericești, deși acesta nu făcuse decât să își apere dreptul la un proces echitabil, invocând doar încălcarea unor articole din regulamentul instanțelor bisericești.

Anunțarea caterisirii părintelui Ioan Ungureanu a fost însoțită de o scrisoare semnată de mitropolitul Teofan însuși și livrată de către angajații MMB în sat, însoțită, după cum spun surse din localitate, de diferite daruri, pe care puținii adepți ai politicilor prozelitiste MMB din sat au încercat să le împartă sătenilor. Peste câteva zile, aceeași scrisoare a mitropolitului a sosit pe adresa fiecărui cetățean, fiind livrată de către Poșta Română. Nu se știe de unde a avut MMB adresele tuturor cetățenilor, cine i le-a dat și mai ales în baza cărui drept și-a permis să folosească aceste date personale fără consimțământul cetățenilor respectivi, pentru a-l denigra pe preotul lor și pentru a-i înspăimânta cu afirmații potrivit cărora, dacă îl urmează pe părintele Ioan, își riscă propria mântuire. Utilizarea discreționară a datelor personale ale cetățenilor nu este o noutate pentru MMB, care, în 2016, a trimis tabelele conținând peste 4500 de semnături ale credincioșilor împotriva sinodului din Creta în parohii, iar preoții parohi au pornit o persecuție ilegală contra semnatarilor acelor liste, încercând să-i determine să se dezică de acestea.

Din informațiile obținute de la părintele Ioan Ungureanu, un aliat de nădejde al planurilor MMB de evacuare a sa din parohie ar fi devenit primarul Comunei Cristești, pe raza căreia se află Parohia Schit Orășeni, care a afirmat că a primit o solicitare din partea Mitropoliei de a construi un paraclis în cimitirul satului și că va construi acest paraclis, deși primăria nu are nicio atribuție în domeniul inițierii unor construcții cu caracter religios și nici nu se află în subordinea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, singura ei atribuție legală fiind de a sprijini solicitarea de construcție a unui astfel de lăcaș de cult formulată de către delegatul MMB din teritoriu, preotul paroh, care duce la îndeplinire o solicitare a consiliului parohial, ceea ce nu este cazul, deoarece consiliul parohial al Parohiei Schit Orășeni, constituit și funcționând legal, nu a formulat astfel de cerere.

Potrivit informațiilor obținute de către părintele Ioan Ungureanu, primarul din localitate a afirmat că în două săptămâni părintele va fi evacuat din localitate, a început o muncă de intimidare a unor donatori ai parohiei și și-a exprimat chiar păreri teologice cu privire la caracterul valid al lucrării preoțești pe care preotul o desfășoară. …”

Mai multe citiți pe blogul mai sus amintit.

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

În închisoare Anghel Papacioc era monah în haina laică

Aghel PapaciocPână la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Ieromonahul Arsenie – Micul cel Mare

Părintele Arsenie Papacioc

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară. A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: Noi înfruntăm pe atei la ei acasă. Este un far al lui Hristos.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 328)

Între viața de temniță și viața de pusti

Părintele Arsenie PapaciocStelian Gomboş: – Preacuvioase Părinte Arsenie, în primul rând îngăduiţi-mi să vă adresez un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere, totodată să vă mulţumesc mult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, şi apoi să vă întreb: ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.

S.G. – Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenţă continuă?

P.A.P. – Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor. Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi. Eram într-o anumită relaţie şi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins – am fost amândoi în acelaşi lot – el s-a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul – părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

S.G. – Preacuvioase Părinte Duhovnic, de ce Sfânta Liturghie este considerată cerul coborât pe pământ?

P.A.P. – Sfânta Liturghie face abstracţie de la orice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut pe Dumnezeu şi a creat preoţia care-L coboară de sus şi îl naşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Este chiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Şi lucrarea aceasta o săvârşeşte omul.Pentru că fiinţa umană – aşa cum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa – este copleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaţie. Lupta Satanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţi aşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum! Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şi de reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e şi frică să amintim, n-ar fi fost aşa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, aceia este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor. Să ştiţi că smerenia este singura cale de salvare.

S.G. – Vă rugăm să ne explicaţi mai mult citatul din Sfântul Teodor Studitul.

P.A.P. – Eu am vreo 44 de arestări, Iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi-au dat 40 de ani. Sigur că m-am distrat când m-au condamnat, dar m-a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m-a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce-ai făcut, mă?” „N-am făcut nimica, mă!”, i-am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10-15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10-15 ani. S-a dat de gol, ştiţi. Iacă cu cine-aveam de-a face. Iacă cine te dezbrăca, iacă cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit în cinci zile. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent. Şi, fie ce-o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, părinţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştim c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza fiecărui creştin. Dacă nu-i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s-a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n-am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s-a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne-a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S-a culcat în corabie.- în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi în fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N-am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.

S.G. – Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

P.A.P – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere. În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.

S.G. – Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-aţi petrecut în viaţa de pustie, ce ne puteţi spune?

P.A.P. – Viaţa de pustie e atât de suspendată încât n-ai putinţa să vezi ceva cu picioarele pe pământ, aşa că nu poată să înţeleagă cineva din afară ce se petrece la pustie. E o prezenţă şi o creaţie întreagă în inima şi în mişcarea pustnicului. Am avut în acei ani şi spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi ţin prezenţa. Lupii erau foarte îndrăzneţi. Nu mă temeam de urşi ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi şi atacă în ceată. în pădure e mai uşor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite aşa, stânga-dreapta. Are privirea directă. în pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Şi are o teamă. Am văzut la toate animalele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o mişcare să gonesc urşii, fie că făceam o mişcare să gonesc lupii, dar toţi se temeau. Chiar lupii ăştia obraznici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te ţinea prezent. Te uitai în toate părţile, Însă, fără discuţie, trebuie să recunosc – nu ştiu în ce măsură puteţi să mă-nţelegeţi -că ne ţinea puterea lui Dumnezeu. Era o viaţă suspendată, desprinsă şi de cuvinte şi de înţelegerea oamenilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieţii lor. Este greu să vorbeşti despre nişte lucruri de înălţime… Nu mai erai viu. Şi totuşi erai viu. Îmi amintesc multe: zăpadă, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi şi noapte. S-a acoperit orice cărare, orice drum. Aveam un izvor la o distanţă cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau şi lupi care pândeau căprioarele ce veneau să se adape. Dar eram şi eu tot o capră, ştiţi… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă şi topeai zăpadă. Câteodată când o topeai, ţi se înfigeau acele de brad în gât. Şi era atât de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum să exemplific, cum să le materializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi în viaţă, dar mai ales în puşcărie şi în pustie, n-o duci.

S.G. – Unde credeţi sfinţia voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?

P.A.P. – Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă. […]

(Interviu luat de Stelian Gomboş. Dialogul se poate citi integral în revista Lumea Credinței)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

 

%d blogeri au apreciat asta: