Pr. IOAN UNGUREANU face recurs la nedreapta „caterisire”

Recursul Părintelui Ioan Ungureanu către MMB

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Subsemnatul, preot Ioan Ungureanu, preot paroh al Parohiei “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, din Protopopiatul Botoșani, Judeţul Botoșani, domiciliat …, strada…, nr. …, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 3/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, prin care am fost condamnat cu pedeapsa caterisirii, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. e) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR, depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

Din documentele reținute în motivarea sentinței nu se face dovada efectuării inspecțiilor din partea organismelor de cercetare administrative eparhiale, reținându-se doar diverse rapoarte întocmite la nivelul protopopiatului Botoșani, care nu pot fi considerate rapoarte de inspecție ale organelor de cercetare eparhiale.

Nu mi s-a respectat dreptul la apărare, deoarece nu mi s-a permis să văd dosarul, condiționându-mi-se acest lucru de prezentarea la instanță, în condițiile în care nu mi se rezolvaseră toate solicitările legate de legalitatea procesului în care eram implicat.

Nu am putut beneficia de un avocat bisericesc, deoarece, în situația în care episcopul și-a judecat propria cauză, avocații bisericești, care sunt numiți de către episcop, pot fi prezumați a nu fi obiectivi.

Mi s-a considerat neparticiparea la ședințe ca atitudine răuvoitoare, în ciuda faptului că RACDIJBOR permite apărarea în scris, fără a impune prezența fizică în sala de judecată.

S-a considerat demersul meu pe lângă Sfântul Sinod un “demers personal, ce excede cadrul procesual”, ignorându-se faptul că la Sfântul Sinod depusesem o listă de incompatibilități de formă și fond, de a căror rezolvare depindea legalitatea și valabilitatea procesului în care eram implicat.

Acuzatorul meu, preot inspector Florin Chirilă s-a aflat într-o gravă incompatibilitate de ordin moral, întrucât, cu ocazia prezenței sale în parohie, a făcut acuzații extrem de grave la adresa mea, de natură a mă prejudicia pe mine și imaginea Bisericii Ortodoxe. Aceste acuzații nu au fost probate niciodată și nici nu au fost reținute măcar de Consistoriul Eparhial care m-a judecat. Pentru acele acuzații l-am acționat într-un proces penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la adresa mea, prin declarațiile publice că mă va da în judecată pentru amenințarea cu moartea, în condițiile în care știa că nu l-am amenințat cu moartea și nici nu are probe care să ateste că aș fi făcut așa ceva.

Motivele de fond:

ÎN FAPT:

Întreaga procedură a judecății este nulă de drept, deoarece procesul încalcă prevederile canonului 118/107 Cartagina, care prevede că episcopul nu poate judeca o cauză în care este implicat direct. Acest canon transpune în legislația bisericească un principiu fundamental de drept, nemo in rem suam auctor esse potest, nimeni nu poate fi judecător în cauza proprie”. Faptul că adevăratul judecător al cauzei este arhiepiscopul Iașilor se vădește din formularea se propune sancționarea Pr. Ioan Ungureanu de la Parohia Schit Orășeni, protopopiatul Botoșani cu pedeapsa caterisirea…”, de unde rezultă că Consistoriul Eparhial face doar o propunere de sancțiune, pe când decizia o ia Chiriarhul, care, în această speță, își judecă propria cauză, deoarece motivul caterisirii este întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Sale pentru participarea la sinodul eretic din Creta.

De asemenea, grava incompatibilitate existentă este probată și de faptul că acuzațiile care nu aveau legătură directă cu episcopul au fost retrase: navetismul, insulta, calomnia, defăimarea, instigarea la atitudini negative, rămânând ca acuzații doar presupusa schismă, neascultarea față de autoritățile bisericești, contrazicerea publică a poziției Bisericii și acuzația de săvârșire a sfintelor taine și ierurgii cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Nu s-a demonstrat în niciun fel faptul că sinodul din Creta este ortodox. Pe parcursul întregii motivări există expresia “presupusa erezie”, fără a se aduce vreo dovadă reală în sensul că mă înșel în privința presupusei erezii și că sinodul din Creta a fost perfect ortodox. Se propune ca singură argumentare poziția oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adică al părții implicate direct în acest proces.

Demonstrarea faptului că sinodul din Creta este ortodox și că nu există nicio erezie de care să fie contaminat episcopul locului este absolut obligatorie pentru stabilirea vinovăției mele. Dacă procesul ar fi respectat dreptul meu la apărare și aș fi ajuns să îmi fac apărările pe fond, aș fi cerut o astfel de expertiză. Din păcate, consistorialii au considerat cererile mele perfect legitime legate de forma procesului ca tergiversări și expresii ale relei mele voințe și au trecut la judecarea pe fond a problemei, fără ca mai întâi să fi rezolvat problemele de formă.

Nedemonstrându-se faptul că sinodul din Creta a fost ortodox și ce erezia nu există, cele patru acuzații nu sunt demonstrate nici măcar cât s-a încercat demonstrarea acuzațiilor de care am fost exonerat, deoarece singura lor demonstrare este o înșiruire de canoane care se referă la situația de schismă provocate pentru orice alt motiv decât erezia.

Întrucât nu s-a demonstrat în cadrul acestui proces faptul că eu am oprit pomenirea pentru alt motiv decât participarea la erezie a episcopului, actul caterisirii se află sub incidența canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care consideră nule caterisirile preoților ortodocși de către episcopi părtași la erezie.

Circumstanțele agravante sunt interpretări subiective ale Consistoriului, deoarece prin acțiunile mele eu am apărat dreapta credință, în timp ce imaginea Bisericii au prejudiciat-o angajații Mitropoliei, care au năvălit asupra unui sat pașnic, care își vedea de viața sa duhovnicească, în deplină armonie spirituală. Angajații Mitropoliei sunt cei ce au făcut un circ mediatic din care imaginea Bisericii a avut grav de suferit, lansând la adresa mea acuzații iresponsabile privitoare la pretinse amenințări cu moartea. Aceste acuzații mincinoase, niciodată probate, au făcut înconjurul trusturilor de presă, generând titluri bombastice în ziare și emisiuni de televiziune.

În ceea ce privește acuzația de prejudiciere a vieții de parohie, aceasta este circumstanțială și fără niciun temei, deoarece parohia întreagă îmi acordă sprijinul său, după cum s-a văzut și din memoriile trimise către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în care credincioșii își exprimau dorința de a nu avea preot pomenitor în parohia lor, de a nu avea nicio comuniune cu erezia ecumenismului, legiferată prin sinodul din Creta la nivelul întregii Biserici. M-am bucurat și mă bucur în demersul meu de sprijinul majorității covârșitoare a creștinilor ortodocși din parohia Orășeni Schit.

ÎN DREPT:

Singurul motiv pentru care am fost acuzat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și care mi se reține în sarcină de către Consistoriul Eparhial desemnat să mă judece este apărarea dreptei credinței împotriva inovațiilor eretice pe care ecumenismul le aduce în viața Bisericii Ortodoxe de un secol și cărora sinodul din Creta le-a dat girul său, statuând colaborarea ecumenistă ca politică misionară a Bisericii Ortodoxe, iar eclesiologia de tip ecumenist ca nouă viziune eclesiologică asupra Bisericii Ortodoxe.

Am afirmat și afirm că deciziile sinodului din Creta sunt eretice și, spre deosebire de Consistoriul Eparhial, eu am și demonstrat acest lucru, prin scrierile pe care le-am compus în această perioadă, prin predicile pe care le-am rostit, prin documentele pe care mi-am pus semnătura, prin conferința științifică Mărturisirea dreptei credințe împotriva ecumenismului promovat de către pseudosinodul din Creta, pe care am organizat-o la Botoșani, la data de 18 iunie și care a demonstrat motivele pentru care ecumenismul este o erezie, motivele pentru care sinodul din Creta este eretic și motivele pentru care oprirea pomenirii ierarhului participant la un asemenea sinod este canonică și corespunde practicii patristice în astfel de situație. Din păcate, toate argumentările teologice s-au izbit de o atitudine refractară a autorităților bisericești, pentru care interpretarea oficială a sinodului din Creta a fost întotdeauna mai importantă decât adevărul de credință, iar fidelitatea necondiționată față de episcop a fost mai importantă decât rămânerea în comuniune cu Hristos Însuși și cu Adevărul propovăduit de El lumii.

În toate activitatea mea din ultimul an am fost fidel jurământului depus la hirotonire: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”1. Înainte de a depune un jurământ de fidelitate față de episcopul locului, am depus un jurământ de fidelitate față de Sfintele Evanghelii, față de Domnul Hristos, Cel care a adus în lume Sfânta Evanghelie, față de Sfinții Apostoli, care au dus Evanghelia în lumea întreagă, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți ai Bisericii, care au continuat activitatea Sfinților Apostoli. Dacă acestora le-am jurat credință necondiționată, episcopului i-am jurat ascultare condiționată de faptul că el însuși va face ascultare necondiționată față de Sfânta Evanghelie, față de Domnul Hristos, față de Sfinții Apostoli, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți, așa cum la rândul său a jurat când a fost hirotonit întru arhiereu, promițând că va păstra învățătura de credință ortodoxă neatinsă de niciun fel de erezie.

Am considerat necesar să iau măsura întreruperii pomenirii ierarhului meu la slujbele religioase, până în momentul în care se va dezice de inovațiile neortodoxe pe care sinodul din Creta le-a adus în viața Bisericii, în momentul în care acesta, după ce a promis credincioșilor că va apăra cu toate puterile în sinod Ortodoxia, s-a întors din Creta cu niște documente semnate în care se desființa termenul de “eretic” și se înlocuia cu termenul edulcorant de “eterodox”, în care se accepta că în afara Bisericii lui Hristos mai există “biserici și comunități creștine”, în care se acceptau ca esențiale premisele eretice ale Declarației de la Toronto, care vorbesc despre existența “bisericii în afara Bisericii” și despre faptul că niciuna dintre membrele CMB nu este Biserică reală, în care se promitea o colaborare strânsă cu toate ereziile reprezentate în CMB pentru “refacerea unității creștine”, în care erau condamnați apriori toți cei ce s-ar opune ecumenismului, în care Biserica era angrenată în activități lumești de extracție francmasonic-newagiste, de genul ecologiei (consemnată în calendarele ortodoxe printr-o zi a “rugăciunii pentru mediu”, pe care Biserica Ortodoxă o ține alături de papistașii occidentali, într-o zi de rugăciune ecumenistă necanonică), promovării păcii planetare și a colaborării ecumeniste dintre ortodocși și neortodocși pentru realizarea unor obiective politice mondiale care nu au nimic de-a face cu orizontul spiritual în care trebuie să trăiască ortodoxul creștin, în care, în loc să elimine practica ecumenistă a căsătoriilor mixte, sinodul a ratificat-o, ignorând prevederile canonului 72 Quinisext.

Fidel legământului depus la hirotonire și ascultând cuvintele marelui duhovnic Iustin Pârvu: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor2, în consultare cu mai mulți părinți preoți și duhovnici am căutat dialogul cu ierarhul nostru, am încercat o cale de a ne face auzite îngrijorările legate de riscul pe care sinodul din Creta îl reprezintă pentru viața duhovnicească a Bisericii noastre și a parohiei pe care o conduc de 17 ani.

Încă din primul moment m-am izbit de acuza de schismă, de o atitudine brutală, care nu m-a convins în niciun fel de faptul că în Creta s-ar fi desfășurat un sinod ortodox și că nu există motive de îngrijorare, deoarece consecințele acestui sinod nu se vor face simțite în viața parohiei mele.

Am întrerupt pomenirea ierarhului, în deplin acord cu canonul 31 apostolic și cu canonul 15 I-II, care permit preotului să se despartă de episcopul său doar pentru motivul căderii în erezie a episcopului. Am rămas de atunci în cadrul descris de aceste canoane, neaderând la vreo grupare eretică sau schismatică, nefăcând ascultare de alt arhiereu, rămânând în cadrul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Canonul 31 apostolic prevede caterisirea preotului care se face vinovat de schismă, ca urmare a întreruperii comuniunii cu ierarhul pentru orice motiv, în afara cazului în care “îl vădeşte cu ceva vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii3. În tâlcuirea canonului, profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că: “şi complicii clericilor cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că, dacă vreun preot constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de episcopul său fără nicio formalitate (canon 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie” (s.n.)4.

Canonul 13 I-II, pe care îl invocă Consistoriul, pedepseşte ca schismatic pe preotul care se desparte de episcopul său “pentru oarece vinovăţie” înainte de judecarea şi condamnarea episcopului de către un sinod. În tâlcuirea canonului 15 I-II, Pidalionul explică natura acestor vinovăţii invocate: “Însă aceasta să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele Sfinte) şi altele ca acestea s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâistătătorul său5. După care, Pidalionul introduce o excepţie: “iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru asta se despart de ei înainte de sinodiceasca judecată, pentru eresul acela, unii ca aceştia, despărţindu-se de aceia, nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici6. Canonul 13 I-II nu poate fi interpretat fără partea a doua a canonului 15 I-II, deoarece canonul 15 I-II “întregeşte canoanele 13 şi 147. Despre raportul dintre ele, profesorul Floca spune: “având în vedere prevederile canoanelor 13 şi 15, se menţionează că acestea prevăd numai situaţia când cei vizaţi provoacă schisma faţă de superiorul lor invocând anumite delicte săvârşite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoriade a sedespărţiimediat de acel superior8. Condiţia de propovăduire a ereziei este îndeplinită, deoarece episcopul a profesat erezia ecumenismului în faţa întregii planete, împreună cu ceilalţi episcopi care au semnat documentele de la Creta. Ecumenismul, prin natura sa, este osândit avant la lettre şi de către Sinoadele Ecumenice, care au condamnat în deciziile lor “dialogul spiritual şi cooperarea” cu cei ce se opun deciziilor dogmatice ale Bisericii, cu cei ce l-au proclamat pe episcopul Romei ca locţiitor al lui Hristos pe pământ, cu cei ce blasfemiază contra Sfintei Fecioare Maria, contra Sfintelor Icoane, contra Sfintei Cruci, contra Sfintelor Moaşte, contra Sfintei Preoţii, contra Sfintei Tradiţii, contra Sfintelor Taine etc., dar şi de către învăţăturile Sfinţilor Părinţi, întrucât, exprimând consensus Patrum cu Sfinţii din veacuri, toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe din secolul XX au condamnat ecumenismul, erezia epocii în care au vieţuit, considerându-o “erezia ereziilor”, “panerezie”, unii dintre ei (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Sfântul Paisie Aghioritul) luând exact măsura pe care o iau eu acum, de oprire a pomenirii ierarhului eretic şi primind cununa sfinţeniei prin recunoaştere sinodală din partea Bisericilor ai căror patriarhi i-au nepomenit la un moment dat.

Din cuprinsul canoanelor 31 apostolic și 15 I-II, a căror interpretare o dă Pidalionul sau mari profesori de teologie, în consens cu Pidalionul, neputând fi interpretate de fiecare după propriile interese, reiese că este falsă argumentarea Consistoriului, care afirmă că preotul nu se poate despărți de episcopul său înainte de condamnarea aceluia. Dimpotrivă, canonul 15 I-II ne învață că în cazul ereziei, preotul poate și chiar trebuie să se despartă de episcopul său înainte ca episcopul să fie judecat pentru fapta sa.

Invocarea schismei, aşa cum este definită de către articolul 11 (1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, este lipsită de temei în cazul meu, deoarece eu nu am dat o interpretare deosebită unor norme de disciplină, morală sau cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii, ci am aplicat cu precizie învăţătura canonică raportată la situaţia în care Biserica este infestată de erezie. Din nota care însoţeşte în Regulament încadrarea canonică a Art. 11, alin. 1, vedem care sunt considerate motivele de schismă la care se referă acest articol: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)9; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare).

Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.

În situația în care canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit despărțirea preotului de episcopul său înainte de judecarea acestuia din urmă, acuzația de neascultare față de autoritatea bisericească este neîntemeiată, întrucât canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic arată că nesupunerea preoților ortodocși față de episcopi părtași la erezie (cum era Nestorie înainte de a fi condamnat la sinodul al III-lea) nu este considerată nesupunere, iar pedeapsa pentru aceasta, caterisirea, este lipsită de valabilitate canonică; în partea a doua a canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, sinodul poruncește direct ca față de episcopii condamnați de către sinod preotul ortodox să nu aibă niciun fel de ascultare. Episcopii condamnați de sinodul al III-lea ecumenic erau în linii mari aceiași episcopi care înainte de sinod, ca și Nestorie, fuseseră părtași la erezia nestoriană. Adică se aflau exact în situația în care se află acum ierarhul meu, care a semnat documentele sinodului din Creta, ce legiferează panerezia ecumenistă, după care a învățat pe toți credincioșii din Mitropolia Moldovei, cu capul descoperit și în fiecare biserică parohială, prin intermediul unei Pastorale Pascale, că cei ce critică sinodul din Creta o fac “fără motive întemeiate”, adică a învățat că sinodul din Creta este necriticabil, pentru că a fost ortodox. Același episcop i-a învățat pe credincioșii din parohia mea, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o la fiecare acasă, că sinodul din Creta este “sinodul Bisericii Ortodoxe, organizat la Creta”, că “a afirmat cu tărie că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească”, că “nu a negociat credința”, că “nu a dat dogme noi”.

Toate aceste luări de poziție oficiale au complinit condiția propovăduirii ereziei ecumenismului cu capul descoperit, în văzul întregii lumi și în biserici și a atașamentului nestrămutat față de acel sinod eretic.

Tâlcuind canonul 39 apostolic, canonistul român arhid. prof. univ. Ioan N. Floca afirmă că “atunci când preoții au dobândit unități pastorale, pe care le cârmuiau pe propria răspundere, așa cum este situația de astăzi, dependența strictă față de episcop cu privire la orice lucrare a preoției a încetat, ei rămânând totuși supuși supravegherii și controlului din partea episcopului, căruia îi datorează ascultare canonică10.

Despre această ascultare canonică, profesorul Floca vorbește într-o notă la tâlcuirea canonului 39: “Canonul nu trebuie înțeles în sens unilateral, adică în sensul că preoții nu pot să săvârșească nimic fără încuviințarea episcopului, ci în acel sens mai larg în care canonul 34 apostolic îi obligă pe episcopi să nu săvârșească nimic mai important fără încuviințarea întâistătătorului lor… Preotul însuși este un păstor, deținând puterea harică și misiunea de a sfinți viața credincioșilor și de a-i duce la mântuire, iar această lucrare o desfășoară pe baza dreptului său propriu, și nu ca simplu delegat al episcopului11.

Neascultarea faţă de episcop, aşa cum vedem din tâlcuirea canonului 39 apostolic, nu este orbească, aşa cum o învaţă doctrina teologilor ortodocşi contemporani și a celor care au participat ca judecători în Consistoriul în care am fost judecat, ci ţine seama de conştiinţa preotului, mai ales în situaţii legate de salvarea sufletelor credincioşilor de moartea veşnică pe care o aduce cu sine erezia. Doctrina juridică canonică îi conferă preotului un rol al său în mântuirea credincioșilor, un drept al său de a lua decizii legate de sufletele acestora și de mântuirea parohiei sale.

Toată tradiţia Bisericii ne învaţă că ascultarea este o obligaţie, în condiţiile în care episcopul este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. În momentul în care episcopul se întinează cu oarece erezie, lui nu i se mai datorează ascultare, deoarece el, la rândul său, nu dă ascultare lui Hristos şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

Tot canoanele 31 apostolic și 15 I-II probează nevinovăția mea și în privința acuzației prevăzute de art. 28 RACDIJBOR referitoare la slujirea cu nerespectarea prevederilor liturgice. Este evident că atât timp cât canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit preotului să înceteze pomenirea ierarhului participant la erezie, acest lucru nu se poate face decât modificând modul în care se face pomenirea ierarhului la slujbe, adică eliminând numele ierarhului din ecteniile în care acesta este pomenit și referirea la ierarhie în general în aceste ectenii. Nu pot fi făcut vinovat pentru că aplic o prevedere canonică a canonului 15 I-II. Așa cum este formulată acuzația, ea poate cel mult fi îndreptată contra Sfinților Părinți care au întocmit canoanele 31 apostolic și 15 I-II Constantinopol, nici într-un caz contra mea, care nu fac decât să le aplic.

Prevederea canonului 15 I-II Constantinopol, care spune: “căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri” mă exonerează de acuzația de contrazicere a poziției oficiale a Bisericii, deoarece arată că întreruperea pomenirii ierarhului pentru situația în care acesta este eretic nu poate fi pedepsită în niciun fel, deoarece “nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători”. Dacă au osândit minciuno-episcopi și minciuno-învățători, atunci și poziția oficială pe care aceștia o impun în Biserică poate fi numită o “minciuno-poziție oficială”, deoarece ea contrazice tot ceea ce Biserica a învățat întotdeauna, peste tot și pe toți și impune erezia ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştinii”12, așa cum a făcut-o decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 16 decembrie, care le-a vorbit credincioșilor despre practicarea unui “ecumenism lucid”, în condițiile în care Biserica Ortodoxă, prin cele mai luminate și curate conștiințe ortodoxe ale secolului XX, sfinți precum: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Ioan Maximovici, sfântul Paisie Aghioritul, mari duhovnici precum: părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, sinoadele locale precum sinodul ROCOR, au considerat și condamnat, la unison, ecumenismul ca o erezie și o panerezie.

Poziţia oficială a Bisericii dintotdeauna a fost că în afară de Biserica Ortodoxă nu mai există niciun fel de Biserică, că romano-catolicii şi protestanţii nu au niciun fel de taine, că botezurile lor nu sunt valide, că unitatea Bisericii există deplin în Ortodoxie şi nu se realizează prin dialoguri eretice cu protestanţii şi romano-catolicii, care se pot întoarce la Ortodoxie pentru a participa la unitatea Bisericii, că conlucrarea cu ereticii este interzisă, că dialogurile care au ca scop diluarea credinței și negocierea acesteia sunt interzise, că însoțirea dintre ortodocși și eretici în Sfânta Taină a Căsătoriei este interzisă, că Biserica nu este o organizație lumească și nu militează pentru idealuri lumești (ecologia, pacea planetară etc.).

După toate aceste criterii, rezultă că eu sunt cu adevărat susţinătorul poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe, iar cei ce s-au făcut părtaşi la erezia din Creta sunt împotriva acestei poziţii.

În ceea ce privește nulitatea de fond provocată de judecarea de către episcop a propriei cauze, argumentez pe următoarele considerente canonice, pe care le-am trimis spre analiză Sfântului Sinod, la care Sfântul Sinod nu mi-a răspuns niciodată, iar Consistoriul Eparhial le-a ignorat atunci când le-am prezentat:

  1. Canonul 11813, 112 din Pidalion spune “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, iar tâlcuirea este “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”.

  2. Canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic arată că episcopul poate să judece litigii între doi clerici, dar când există un litigiu între un cleric şi episcopul său, judecata o face sinodul eparhiei, nu episcopul respectiv.

  3. Deşi canonul 4 al Sinodului Antiohia recunoaşte dreptul episcopului de a caterisi preoţii şi diaconii din eparhia sa, canonul 12 Cartagina stipulează că preotul care s-a judecat de către episcopul său (se subînţelege din coroborarea cu canonul 107/118 Cartagina şi canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic pe alte cauze decât cele în care episcopul este parte implicată), poate face recurs la un tribunal alcătuit din şase episcopi plus episcopul său.

  4. Judecarea de către episcop a unei pricini care îl priveşte direct este contrară şi principiului juridic secular nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate judeca în cauza proprie”. În cazul de încălcare a acestui principiu juridic, secţiile de contencios-administrativ ale tribunalelor pot, atunci când sunt sesizate, dispune respectarea acestui principiu esenţial, de care depinde împlinirea cerinţei constituţionale a asigurării dreptului la un proces echitabil (art. 21, alin. 3 din Constituţia României), cerinţă pe care şi tribunalele bisericeşti sunt ţinute să o respecte, în conformitate cu art. 5, alin. 4) al Legii 489/2006 a Cultelor, care prevede că în activitatea lor cultele au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și cu art. 3, litera i) din RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este garantarea dreptului la apărare și aflarea adevărului.

  5. În conformitate cu Regulamentul autorităţilor canonice bisericeşti şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare, întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh. De altfel, canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic şi 4 al sinodului Antiohia înţeleg că episcopul este cel ce judecă şi aplică pedeapsa caterisirii în primă instanţă, chiar dacă o face prin organele judecătoreşti bisericeşti, pe care le numeşte să judece în numele său, şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi au adăugat că episcopul nu poate să judece propriile cauze.

  6. În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care sunt trimis în Consistoriu este oprirea canonică a pomenirii pentru o faptă săvârşită de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea pomenirii s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerat de vina de schismă pentru oprirea pomenirii episcopului ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

  7. În speţa pe care v-o supun analizei, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

  8. Întrucât Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatic, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva mea şi a celorlalţi nepomenitori, conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

  9. Canonul 12 Cartagina spune că atunci când un cleric a fost judecat de către episcopul său, el poate apela la judecata a şase episcopi din unitatea bisericească superioară (în speţă, Mitropolia), care să judece dacă nu cumva preotul respectiv a fost nedreptăţit. Ideea este întărită de către canonul 14 Sardica, în care se reglementează mai ales situaţii în care un episcop “iute din fire şi pornindu-se în grabă împotriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să îl scoată pe acela din Biserică”, recomandându-se “să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”.

  10. În conformitate cu art. 56, alin. (4) din Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Mitropolitan este alcătuit din 3-5 membri titulari şi doi supleanţi, numiţi de mitropolit dintre preoții aprobați de Adunările eparhiale ale eparhiilor. La rândul său, ultima instanţă la care se poate judeca un dosar de caterisire, Consistoriul Superior Bisericesc este format, conform art. 57, alin. (3) din 6 membri titulari şi câte un supleant pentru fiecare dintre ei, desemnaţi de către sinoadele metropolitane din ţară dintre preoții desemnați de eparhii, alții decât cei din consistoriile eparhiale sau mitropolitane. Din aceste prevederi ale Regulamentului rezultă că în nicio instanţă de apel bisericească nu se îndeplineşte condiţia judecării cazului meu în recurs direct de către şase episcopi, plus episcopul meu, Sinodul Mitropolitan şi Sfântul Sinod primind spre aprobare doar decizia deja judecată a consistoriului mitropolitan sau superior bisericesc.

  11. În speţa mea, acuzele care îmi sunt aduse şi care sunt judecate de către consistoriile eparhial, mitropolitan sau superior bisericesc ar putea fi supuse spre aprobare Sinodului Mitropolitan sau Sfântului Sinod, unde ar fi analizate de către episcopi care au acelaşi interes în speţa respectivă ca şi episcopul meu, deoarece sunt cu toţii fie participanţi direcţi la sinodul din Creta, fie participanţi la sesiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care au luat notă de “caracterul ortodox” al sinodului din Creta.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) din Regulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

Prin acest demers, rog Consistoriul Mitropolitan:

  1. Demonstrarea, printr-o expertiză teologică imparțială, alcătuită din experți care nu sunt în niciun fel implicați în sinodul din Creta, în activități ecumeniste sau angajați ai Patriarhiei Române, a caracterului ortodox sau eretic al sinodului din Creta.

  2. Deoarece nu s-a demonstrat că sinodul din Creta a fost ortodox, cer constatarea nulității hotărârii de caterisire potrivit canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a decis că orice caterisire dată de un episcop părtaș la erezie este nulă de drept.

  3. Constatarea nulității caterisirii mele deoarece este pronunțată de un episcop care și-a judecat propria cauză, în pofida canonului 118/107 Cartagina care interzice acest lucru.

  4. Judecarea procesului meu în conformitate cu canonul 2 de la sinodul Cartagina, de către un complet alcătuit din 6 episcopi care nu au participat la sinodul din Creta, care nu au semnat deciziile acestuia și le-au denunțat public, plus episcopul sufragan, ținându-se cont de canonul 118/107 Cartagina, care cere ca episcopul să nu judece propria cauză, în speță participarea la erezia din Creta, la care, într-o formă sau alta, sunt părtași toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mulți dintre ei având deja pronunțate sentințe de caterisire similare în eparhiile pe care le conduc.

  5. Stabilirea, în baza rezultatului comisiei care investighează caracterul eretic al sinodului din Creta, a faptului că s-au îndeplinit sau nu condițiile de întrerupere a pomenirii.

Probe

Atașez înscrisuri care să demonstreze că sinodul din Creta a fost eretic, iar întreruperea pomenirii a fost motivată canonic.

Prezentul recurs se constituie în plângere prealabilă, în conformitate cu Legea 554/2004, a contenciosului administrativ.

Data

Cu deosebit respect,

Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

1http://patriarhia.ro/images/pdf/HotarariSinodale/2010/Anexa_1.pdf.
2 Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, f.e., f.l., f.a., p. 27.
3 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 26.
4Ibidem.
5Ibidem, p. 362.
6Ibidem.
7 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe.Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 347.
8Ibidem.
9Pidalion, ed. cit., p. 475.
10 Ioan N. Floca, op. cit., p. 32.
11 Ibidem.
12http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
13 În ediţia arhim. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 316, canonul este 107 şi este formulat: “S-a hotărât în acest sinod ca un episcop singur să nu dea sentinţe în afacerile judecătoreşti proprii”. Tâlcuirea este: “Se dispune că un episcop nu poate să dea sentinţă într-o chestiune care îl priveşte” (s.n.). Sentinţa în cazul meu, chiar dacă este pronunţată de către Consistoriu, este aprobată sau respinsă şi pusă în aplicare direct de către episcop.

Pr. IOAN UNGUREANU a fost „caterisit” de minciuno-mitropolitul Teofan și slugile lui

Pr. IOAN UNGUREANU a fost „caterisit” de minciuno-mitropolitul Teofan și slugile lui

Reamintesc câteva articole:

Părintele Ioan Ungureanu din localitatea Schit-Orășeni (jud. Botoșani) sancționat cu dojană arhierească pentru întreruperea pomenirii

Ecumeniștii vor schimbarea părintelui IOAN UNGUREANU de la Schitul Orășeni (Botoșani), cu ajutorul poliției și jandarmilor. Credincioșii fac zid în jurul preotului și a bisericii

Părintele IOAN UNGUREANU, predică la Duminica Slăbănogului – explicații despre situația de la Schitul Orășeni

Video – Părintele IOAN UNGUREANU vorbind despre pseudo-sinodul din Creta

Iată că a venit și decizia de „caterisire”.

Un articol din presa laică:

VIDEO! Ies scântei! Preotul de la Schit a fost caterisit

Preotul de la Schitul Orășeni, care a refuzat să îl pomenească în slujbele bisericești pe IPS Teofan, a fost caterisit de mai marii bisericii. După mai bine de două luni în care a fost citat să se prezinte în Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, dar nu a făcut-o, Ioan Ungureanu a fost scos din rândul preoților.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Părintele de la Schit susține însă că decizia este nulă iar o parte din enoriașii Bisericii îi sunt alături.

Neînțelegerile dintre parohul Schitului Orășeni și mai marii Bisericii, sunt departe de a se finaliza. Consistoriul Eparhial din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a aprobat caterisirea preotului pentru neascultare, clevetire și nepomenirea chiriarhului localului.

Părintele Ioan Ungureanu a refuzat să se prezinte la cele patru termene la Consistoriu iar acum poate doar să conteste decizia de caterisire la Consistoriul mitropolitan.

În zi de Sfântă sărbătoare, preotul a slujit la Schit, iar la sfârșitul liturghiei a acceptat să vorbească cu jurnaliștii. Din punctul său de vedere decizia caterisirii este nulă și o va contesta.

Părintele spune că absența sa de la termenele Consistoriului Eparhial este justificată.

Preotul urmează să strângă semnături de la enoriași și să trimită o solicitare la Părintele Mitropolit pentru a stopa acest scandal. Din spusele parohului, oamenii din comunitate au fost anunțați de caterisirea sa prin intermediul unor scrisori trimise prin poștă.

Preotul Ioan Ungureanu poate contesta decizia în termen de 15 zile de la comunicare la Consistoriul Mitropolitan.

Iată și un fragment de pe sinodultalharesc.tk:

„În cursul săptămânii trecute, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei l-a informat pe părintele Ioan Ungureanu cu privire la caterisirea sa și a inițiat o persecuție totală contra acestuia, cu scopul de a-l determina să părăsească parohia pe care o păstorește de 17 ani cu vrednicie și cu sprijinul, manifestat în mod public și oficial, al credincioșilor Parohiei Schit Orășeni.

În plin scandal care pune la îndoială moralitatea unuia dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din Mitropolia Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan l-a caterisit pe nedrept pe preotul Ioan Ungureanu, din Parohia Schit Orășeni, pentru “vina” de a fi apărat Ortodoxia împotriva deciziilor eretice ale sinodului ecumenist din Creta, desfășurat anul trecut. Sentința i-a fost comunicată preotului la câteva zile după încercarea eșuată a MMB de a-i atrage pe oamenii din parohie, cu ocazia unui Sfânt Maslu organizat în casa unui sătean, la care nu a dorit să participe niciun credincios, deoarece preotul lor nu a fost invitat la săvârșirea acelei Sfinte Taine, nici nu și-a dat acordul ca ea să se săvârșească în parohia sa. Caterisirea pe care preotul Ioan Ungureanu a primit-o săptămâna trecută fusese pronunțată de către Consistoriul Eparhial în ședința din 9 iunie 2017. Cu câteva zile înainte de data ultimei ședințe a Consistoriului, părintele Ioan Ungureanu depusese o sesizare de antepronunțare și scurgere de informații din dosarul său, ca urmare a unor declarații pe care vicarul administrativ preot Marian Timofte le-a făcut în publicațiile botoșănene, în care numea strategiile de apărare ale preotului “contestări răuvoitoare” și nespecifice tribunalelor bisericești, deși acesta nu făcuse decât să își apere dreptul la un proces echitabil, invocând doar încălcarea unor articole din regulamentul instanțelor bisericești.

Anunțarea caterisirii părintelui Ioan Ungureanu a fost însoțită de o scrisoare semnată de mitropolitul Teofan însuși și livrată de către angajații MMB în sat, însoțită, după cum spun surse din localitate, de diferite daruri, pe care puținii adepți ai politicilor prozelitiste MMB din sat au încercat să le împartă sătenilor. Peste câteva zile, aceeași scrisoare a mitropolitului a sosit pe adresa fiecărui cetățean, fiind livrată de către Poșta Română. Nu se știe de unde a avut MMB adresele tuturor cetățenilor, cine i le-a dat și mai ales în baza cărui drept și-a permis să folosească aceste date personale fără consimțământul cetățenilor respectivi, pentru a-l denigra pe preotul lor și pentru a-i înspăimânta cu afirmații potrivit cărora, dacă îl urmează pe părintele Ioan, își riscă propria mântuire. Utilizarea discreționară a datelor personale ale cetățenilor nu este o noutate pentru MMB, care, în 2016, a trimis tabelele conținând peste 4500 de semnături ale credincioșilor împotriva sinodului din Creta în parohii, iar preoții parohi au pornit o persecuție ilegală contra semnatarilor acelor liste, încercând să-i determine să se dezică de acestea.

Din informațiile obținute de la părintele Ioan Ungureanu, un aliat de nădejde al planurilor MMB de evacuare a sa din parohie ar fi devenit primarul Comunei Cristești, pe raza căreia se află Parohia Schit Orășeni, care a afirmat că a primit o solicitare din partea Mitropoliei de a construi un paraclis în cimitirul satului și că va construi acest paraclis, deși primăria nu are nicio atribuție în domeniul inițierii unor construcții cu caracter religios și nici nu se află în subordinea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, singura ei atribuție legală fiind de a sprijini solicitarea de construcție a unui astfel de lăcaș de cult formulată de către delegatul MMB din teritoriu, preotul paroh, care duce la îndeplinire o solicitare a consiliului parohial, ceea ce nu este cazul, deoarece consiliul parohial al Parohiei Schit Orășeni, constituit și funcționând legal, nu a formulat astfel de cerere.

Potrivit informațiilor obținute de către părintele Ioan Ungureanu, primarul din localitate a afirmat că în două săptămâni părintele va fi evacuat din localitate, a început o muncă de intimidare a unor donatori ai parohiei și și-a exprimat chiar păreri teologice cu privire la caracterul valid al lucrării preoțești pe care preotul o desfășoară. …”

Mai multe citiți pe blogul mai sus amintit.

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

În închisoare Anghel Papacioc era monah în haina laică

Aghel PapaciocPână la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Ieromonahul Arsenie – Micul cel Mare

Părintele Arsenie Papacioc

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară. A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: Noi înfruntăm pe atei la ei acasă. Este un far al lui Hristos.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 328)

Între viața de temniță și viața de pusti

Părintele Arsenie PapaciocStelian Gomboş: – Preacuvioase Părinte Arsenie, în primul rând îngăduiţi-mi să vă adresez un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere, totodată să vă mulţumesc mult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, şi apoi să vă întreb: ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.

S.G. – Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenţă continuă?

P.A.P. – Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor. Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi. Eram într-o anumită relaţie şi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins – am fost amândoi în acelaşi lot – el s-a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul – părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

S.G. – Preacuvioase Părinte Duhovnic, de ce Sfânta Liturghie este considerată cerul coborât pe pământ?

P.A.P. – Sfânta Liturghie face abstracţie de la orice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut pe Dumnezeu şi a creat preoţia care-L coboară de sus şi îl naşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Este chiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Şi lucrarea aceasta o săvârşeşte omul.Pentru că fiinţa umană – aşa cum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa – este copleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaţie. Lupta Satanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţi aşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum! Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şi de reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e şi frică să amintim, n-ar fi fost aşa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, aceia este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor. Să ştiţi că smerenia este singura cale de salvare.

S.G. – Vă rugăm să ne explicaţi mai mult citatul din Sfântul Teodor Studitul.

P.A.P. – Eu am vreo 44 de arestări, Iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi-au dat 40 de ani. Sigur că m-am distrat când m-au condamnat, dar m-a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m-a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce-ai făcut, mă?” „N-am făcut nimica, mă!”, i-am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10-15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10-15 ani. S-a dat de gol, ştiţi. Iacă cu cine-aveam de-a face. Iacă cine te dezbrăca, iacă cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit în cinci zile. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent. Şi, fie ce-o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, părinţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştim c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza fiecărui creştin. Dacă nu-i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s-a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n-am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s-a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne-a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S-a culcat în corabie.- în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi în fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N-am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.

S.G. – Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

P.A.P – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere. În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.

S.G. – Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-aţi petrecut în viaţa de pustie, ce ne puteţi spune?

P.A.P. – Viaţa de pustie e atât de suspendată încât n-ai putinţa să vezi ceva cu picioarele pe pământ, aşa că nu poată să înţeleagă cineva din afară ce se petrece la pustie. E o prezenţă şi o creaţie întreagă în inima şi în mişcarea pustnicului. Am avut în acei ani şi spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi ţin prezenţa. Lupii erau foarte îndrăzneţi. Nu mă temeam de urşi ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi şi atacă în ceată. în pădure e mai uşor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite aşa, stânga-dreapta. Are privirea directă. în pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Şi are o teamă. Am văzut la toate animalele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o mişcare să gonesc urşii, fie că făceam o mişcare să gonesc lupii, dar toţi se temeau. Chiar lupii ăştia obraznici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te ţinea prezent. Te uitai în toate părţile, Însă, fără discuţie, trebuie să recunosc – nu ştiu în ce măsură puteţi să mă-nţelegeţi -că ne ţinea puterea lui Dumnezeu. Era o viaţă suspendată, desprinsă şi de cuvinte şi de înţelegerea oamenilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieţii lor. Este greu să vorbeşti despre nişte lucruri de înălţime… Nu mai erai viu. Şi totuşi erai viu. Îmi amintesc multe: zăpadă, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi şi noapte. S-a acoperit orice cărare, orice drum. Aveam un izvor la o distanţă cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau şi lupi care pândeau căprioarele ce veneau să se adape. Dar eram şi eu tot o capră, ştiţi… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă şi topeai zăpadă. Câteodată când o topeai, ţi se înfigeau acele de brad în gât. Şi era atât de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum să exemplific, cum să le materializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi în viaţă, dar mai ales în puşcărie şi în pustie, n-o duci.

S.G. – Unde credeţi sfinţia voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?

P.A.P. – Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă. […]

(Interviu luat de Stelian Gomboş. Dialogul se poate citi integral în revista Lumea Credinței)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

 

Sfinții catacombelor Rusiei – NOUA MUCENIȚĂ LIDIA și soldații ei, CHIRIL și ALEXIE – 20 iulie

Image result for lydia the new russian martyr

Noua muceniţă Lidia
ŞI SOLDAŢII EI, CHIRIL ŞI ALEXIE
Pomeniţi la 20 iulie (†1928)
Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua,
socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere.
(Rom. 8: 36)
Lidia, fiica unui preot din oraşul Ufa, s-a născut la 20 martie 1901.
Din copilărie a fost sensibilă, afectuoasă, iubită de toţi, temându-se de
păcat şi de tot ceea ce era interzis de Dumnezeu. După absolvirea şcolii
de fete, la vârsta de nouăsprezece ani, s-a căsătorit. Şi-a pierdut soţul în
Războiul Civil, la plecarea Armatei Albe.
Tatăl ei, chiar de la începutul schismei „renovaţioniştilor”, care a
fost organizată de către bolşevici în 1922, s-a alăturat schismei. Fiica sa,
căzând la picioarele tatălui ei, a spus: „Binecuvântează-mă, tată, să te
părăsesc, ca să nu te constrâng la mântuirea sufletului tău”. Bătrânul
preot îşi cunoştea fiica, la fel cum era conştient de greşeala acţiunii sale.
El a plâns şi, binecuvântând-o pe Lidia pentru o viaţă independentă, i-a
spus profetic: „Vezi, fiica mea, când îţi vei câştiga cununa, să îi spui
Domnului că, deşi eu însumi m-am dovedit a fi prea slab pentru luptă
(podvig), totuşi nu te-am oprit, ci te-am binecuvântat”. „Aşa voi face,
tată”, a spus ea, sărutându-i mâna, astfel prevăzându-şi şi ea profetic
viitorul.
Lidia a reuşit să intre la departamentul forestier şi în 1926 a fost
transferată în industria colectivă de cherestea, unde lucrau cei mai prost
plătiţi muncitori. Aici, ea a intrat imediat în legătură cu ruşii simpli, pe
care-i iubea călduros şi care îi răspundeau în acelaşi mod.
Tăietorii de lemne şi şoferii, care fuseseră împietriţi de munca în
condiţii dificile, au relatat cu uimire că în biroul departamentului de
cherestea, unde îi întâmpina Lidia, simţeau ceva asemănător cu ceea ce
simţiseră (şi acum aproape uitaseră) când, înainte de revoluţie, se
duseseră la o renumită icoană a Maicii Domnului din satul Bogorodskoie,
lângă Ufa. În birou nu se mai auzeau înjurături, insulte şi
certuri. Patimile rele erau stinse şi oamenii deveneau mai buni unii faţă
de alţii.
Acest lucru era uimitor şi a fost observat de toţi, inclusiv de şefii
partidului. Ei o ţineau sub urmărire pe Lidia, dar nu au descoperit nimic
suspect: ea nu mergea deloc la bisericile care fuseseră legalizate de către
bolşevici şi participa la slujbele din catacombe rar şi cu grijă. GPU (poliţia
secretă) ştia că existau în eparhie membri ai Bisericii din catacombe,
dar nu au putut găsi niciun mod de a-i descoperi şi de a-i aresta.

Cu scopul de a-i descoperi pe cei care nu fuseseră încă arestaţi,
GPU-ul l-a adus dintr-odată din exil pe episcopul Andrei (Ukhtomski),
care era foarte cinstit de oameni şi de toţi membrii Bisericii din catacombe;
dar, la indicaţia episcopului, el a fost primit deschis doar de o
singură biserică din Ufa, deşi în secret întreaga eparhie a venit la el.
GPU-ul se înşelase: în loc să fie descoperită, biserica din catacombe s-a
adâncit şi s-a extins, rămânând, ca şi mai înainte, inaccesibilă spionilor.
GPU-ul, văzând eşecul planului pe care şi-l făcuse, l-a arestat din nou pe
episcopul Andrei şi l-a trimis în exil.
Lidia a fost arestată pe 9 iulie 1928. Departamentul de operaţiuni
secrete căuta de mult timp un dactilograf care le oferise muncitorilor de
la departamentul forestier broşuri dactilografiate conţinând vieţile sfinţilor,
rugăciuni, predici şi învăţături ale ierarhilor vechi şi noi ai Bisericii.
S-a observat că maşina de scris a acestui dactilograf avea partea de jos a
literei „k” ruptă şi astfel Lidia a fost descoperită.
GPU-ul înţelesese că le căzuse în mână un indiciu pentru a demasca
întreaga biserică din catacombe. Zece zile de interogare neîntreruptă
nu au răpus-o pe muceniţă, ea refuzând pur şi simplu să spună ceva. Pe
20 iulie, cel care o interoga, pierzându-şi toată răbdarea, a dat-o pe Lidia
„autorităţii speciale” de interogare.
Această „autoritate specială” lucra într-un colţ al camerei, în pivniţa
GPU. Un paznic permanent stătea pe coridorul pivniţei; în acea zi, paznicul
era Chiril Ataev, un soldat de 23 de ani. El a văzut-o pe Lidia când a
fost adusă în pivniţă. Cele zece zile de interogatoriu care trecuseră slăbiseră
puterea muceniţei şi nu putea să coboare pe scări. Soldatul Ataev, la cererea
şefilor lui, a ţinut-o şi a condus-o jos, în camera interogatoriului.
„Hristos să te mântuiască”, i-a mulţumit Lidia paznicului, simţind
în soldatul Armatei Roşii, în delicateţea braţelor lui puternice, o scânteie
de compasiune pentru ea.
Şi Hristos l-a mântuit pe Ataev.
Cuvintele muceniţei, ochii ei plini de durere şi de uimire au pătruns
în inima lui. Acum nu mai putea să asculte cu indiferenţă strigătele
şi ţipetele ei neîntrerupte, aşa cum ascultase mai înainte aceleaşi ţipete
ale altora care erau interogaţi şi torturaţi.
Lidia a fost torturată multă vreme. Torturile GPU erau de obicei făcute
în aşa fel încât să nu lase semne observabile pe trupul celui torturat,
dar la interogatoriul Lidiei nu s-a dat atenţie la aceasta.
Strigătele şi ţipetele Lidiei au continuat aproape neîntrerupt pentru
mai bine de o oră şi jumătate.
„Dar nu simţi durerea? Strigi şi ţipi, aceasta înseamnă că este dureros?
– au întrebat epuizaţi torţionarii într-una din pauze.
„Dureros! Doamne, cât de dureros!”, a răspuns Lidia cu un geamăt
întrerupt.

„Atunci, de ce nu vorbeşti? Va fi şi mai dureros!” – au spus torţionarii
uimiţi.
„Nu pot vorbi… nu pot… El nu-mi permite…” – a gemut Lidia.
„Cine nu-ţi permite?”
„Dumnezeu nu-mi permite!”
Torţionarii au născocit ceva nou pentru muceniţă: atacul sexual.
Erau patru dintre ei – mai era nevoie de unul. L-au chemat pe soldat să
ajute.
Când Ataev a intrat în cameră, el a văzut-o pe Lidia şi a înţeles felul
torturii care urma şi propriul său rol în aceasta – şi s-a înfăptuit în el o
minune asemenea convertirilor neaşteptate ale torţionarilor de demult.
Întreg sufletul lui Ataev a fost scârbit de grozăvia satanică şi l-a cuprins
un sfânt entuziasm. Cu totul inconştient de ceea ce făcea, soldatul
Armatei Roşii, cu propriul său revolver, i-a omorât pe loc pe cei doi
torţionari care stăteau în faţa lui. Chiar înainte ca a doua împuşcătură să
se fi auzit, agentul GPU care stătea în spatele lui l-a lovit pe Chiril cu
patul armei sale. Ataev a mai avut destulă putere ca să se întoarcă şi să-l
apuce de gât pe atacatorul său, dar o împuşcătură de la cel de-al patrulea
l-a pus la pământ.
Chiril a căzut cu capul spre Lidia, care era legată cu curele. Domnul
i-a dat posibilitatea de a mai auzi încă o dată cuvinte de speranţă de la
muceniţă. Şi, uitându-se drept în ochii Lidiei, Chiril, cu sângele şiroind
din el, suspinând după unirea sa cu Domnul:
„Sfânto, să mă iei cu tine!”
„Te voi lua!” – a zâmbit Lidia, radiind.
Auzirea şi sensul acestei convertiri a fost ca şi când ar fi deschis
uşa spre o altă lume, şi groaza a întunecat conştiinţa celor doi agenţi
GPU care au rămas în viaţă. Cu strigăte nebuneşti, au început să împuşte
victimele neputincioase care îi înspăimântaseră, şi au împuşcat până
când revolverele lor s-au golit. Cei care au venit alergând la auzul împuşcăturilor
i-au luat, strigând nebuneşte, şi ei înşişi au fugit din cameră,
apucaţi de o groază necunoscută.
Unul din aceşti doi agenţi GPU a înnebunit de tot. Celălalt a murit
în curând de şoc nervos. Înaintea morţii sale, acest al doilea agent a
povestit totul prietenului său, sergentul Alexei Ikonnikov, care s-a întors
la Dumnezeu şi a adus această relatare la Biserică; pentru răspândirea
zeloasă a acesteia, el însuşi a suferit o moarte de mucenic.
Toţi trei – Lidia, Chiril şi Alexei – au fost canonizaţi ca sfinţi în
conştiinţa religioasă a Bisericii din catacombe.
Prin rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici – Lidia, Chiril şi Alexei –,
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul rus, (poporul român și toți ortodocșii – n. adm.)!

Sursa: Sfinții Catacombelor Rusiei – Viețile Noilor Mucenici, pag. 288-291

Părintele CLADIU BUZĂ, alături de credincioşi la judecata recursului la Consistoriul Mitropolitan (Mânăstirea Antim)

Părintele CLADIU BUZĂ, alături de credincioşi la judecata recursului la Consistoriul Mitropolitan (Mânăstirea Antim)

Preiau articolul de pe Ortodoxia mărturisitoare :

Ziua de 13 iulie, a fost pentru credincioșii Bisericii lui Hristos din sudul țării care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului prin nepomenirea ierarhilor apostați, nu doar o zi foarte fierbinte de vară, ci mai ales o zi a bucuriei și a comuniunii. Nu a contat distanța de unde aceștia au venit sau faptul că întâlnirea s-a petrecut în cursul săptămânii, în zi lucrătoare, și nu au avut însemnătate vârsta sau neputințele participanților. S-a prețuit comuniunea în Adevăr pentru mărturisirea credinței ortodoxe! Acest lucru le-a dat aripi iubitorilor de Adevăr spre Mănăstirea Antim unde a avut loc procesul recursului preotului Claudiu Buză, în cadrul Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Fiind invitați în sala de judecată subsemnatul și cei cinci martori ai apărării, în urma îndemnului de a rosti rugăciunea „Împărate ceresc”, trei dintre martori au părăsit locul de judecată, refuzând rugăciunea în comun cu „ecumeniștii” și „ereticii”. A fost un „șoc” pentru membrii Consistoriului atitudinea celor trei martori, Președintele cerându-le acestora pe un ton imperativ să rămână la rugăciune. Ei nu au fost convinși de rugămințile stăruitoare ale Președintelui, care a hotărât, conform Regulamentului, să fie respinși ca martori ai apărării.

Acuzarea a respins toate motivele de forma și de fond invocate în recurs și mi-a cerut să numesc trei puncte prin care „Sinodul” din Creta este considerat eretic. Le-am prezentat trei dintre cele mai serioase probleme, care definesc „Sinodul” din Creta ca fiind eretic.

  1. Anularea Sinodalității și înlocuirea ei cu o structură papistă;
  2. Recunoașterea ereziilor ca fiind „biserici” prin ratificarea premiselor eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto (1950);
  3. Acceptarea căsătoriilor mixte;

Bineînțeles că nu au fost de acord cu motivele prezentate și am cerut cu această ocazie o expertiză teologică imparțială, a unei terțe persoane sau comisii teologice abilitate și obiective la nivel panortodox, neimplicate în proces, care să demonstreze că „Sinodul” din Creta este ortodox. Am cerut să se consemneze acest lucru pentru că este vital pentru înțelegerea necesității întreruperii pomenirii, conform Canonului I-II Constantinopol.

Primul martor, doamna dr. Gabriela Naghi  ( pe care l-am numit martor principal datorită memoriului adresat Patriarhului Daniel – rămas fără răspuns:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/28/memoriu-adresat-patriarhului-daniel-la-savarsirea-unui-an-de-la-gravul-atentat-asupra-ortodoxiei-de-la-kolymbari-creta/)

a copleșit la propriu întregul auditoriu prin mărturisirea pe care a dat-o, Președintele Consistoriului, ridicându-se la finalul discursului pentru a-i săruta mâna. Al doilea martor, doamna Gherghița, emoționată, dar hotărâtă, a răspuns întrebărilor puse, lămurind problematica comuniunii cu cei care au întrerupt pomenirea. Cei doi martori ai apărării, au negat faptul că suntem schismatici sau că ne situăm în afara Bisericii, întărind cele spuse de către mine membrilor Consistoriului, anume că ceea ce împlinim noi acum este efectul adevăraților schismatici care au trădat Ortodoxia, prin acceptarea unor hotărâri eretice la nivelul întregii Patriarhii.

La finalul întâlnirii, membrii Consistoriului au primit lămuriri și despre Sinaxa națională de la Botoșani, a preoților, monahilor și mirenilor care au întrerupt pomenirea. Le-am cerut, cu duh de pace și dragoste pentru Biserica lui Hristos, să ia în serios această problemă a întreruperii pomenirii, fiindcă nu s-a găsit doar un „nebun” din Urziceni să întrerupă pomenirea, ci este o problemă la nivel național, cu zeci de preoți și monahi și zeci de mii de credincioși care s-au îngrădit de erezie.

Preot Claudiu Buză

Urziceni, 13 iulie 2017

Răspunsul părinților aghioriți mărturisitori la comunicatul trădător al Chinotitei

Image result for maica domnului icoane muntele athos

Pe 30 iunie 2017 apărea comunicatul trădător al somnabulei Chinotite (conducerea oficială a Muntelui Athos) în legătură cu falsul sinod din Creta:

Un monument de ignoranță și trădare: Comunicatul sinaxei conducerii oficiale a Muntelui Athos, din 30 iunie 2017

Iată și răspunsul părinților athoniți mărturisitori:

Răspuns către Sfânta Chinotită și către stareții celor 19 mănăstiri referitor la anunțul vrednic de lepădat despre sinodul tâlhăresc de la Kolimbari (Creta)
Sfântul Munte Athos, 24 iunie-7 iulie 2017

”Vai de monahii din zilele acelea care vor fi înrobiți de proprietăți și de bogăție, care de dragul păcii vor fi gata să se supună ereticilor. Își vor adormi conștiința lor, zicând: «Noi păstrăm și salvăm mănăstirea și Domnul ne va ierta». Acești nefericiți și orbi nu vor lua deloc în calcul faptul că prin erezie demonii vor intra în mănăstire și apoi nu va mai fi deloc o Sfântă Mănăstire, ci numai ziduri, din care s-a îndepărtat harul…” (Starețul Anatolie de la Optina, 1927)

Am epuizat toate posibilitățile omenești, prin scrisori, omilii și intervenții, de a vă arăta calea greșită a ereziei pe care o urmați voi și conducerile mănăstirilor Sfântului Munte, manipulate de patriarhul Bartolomeu. Am demonstrat în mod incontestabil și pe deplin rolul Fanarului și al celor ce locuiesc în el ca protagoniști ai panereziei ecumeniste a antihristului. Am fost amenințați, constrânși și alungați pentru că ne opunem holerei și morții sufletești a panereziei care este răspândită în turma turma ortodoxă, în conlucrare cu tăcerea vinovată (a ascunderii adevărului în fața turmei – n.trad.).

Acum veniți cu un text kakodox (eretic), să liniștiți poporul credincios și conștiințele voastre că – chipurile – sinodul din Creta este întru totul ortodox și că urmând hotărârile acestuia vă aflați în interiorul Bisericii. Din păcate, în felul acesta, săraci și orbi, târâți Ortodoxia în tenebrele adunărilor secrete ale păgânilor care întotdeauna au urât-o.

Voi sfâșiați Biserica, smintindu-i la culme pe ortodocși. Ați transformat Sfântul Munte, prin ascultarea oarbă și forțată pe care o impuneți, într-o cochilie moartă din care a dispărut mărgăritarul (perla). Nu mai reprezentați tradiția ortodoxă vie a Sfântului Munte, așa cum ați fi datori să fiți, pentru că nu reprezentați părerile și învățăturile mărturiei aghioritice care a fost de-a lungul timpului. Ne-am delimitat de voi, nu vă urmăm și ne pare rău de alunecușul în prăpastia ereziei pe care sunteți. Ca cei ce încuviințați de fapt sinodul tâlhăresc din Creta sunteți în mod conștient și activ tovarăși de drum ai apostaților Fanarului și mergeți pe calea eretică pe care aceștia o trasează, spre distrugerea Bisericii.

Din păcate, ați ajuns să fiți luptători împotriva sfinților, căci faceți opusul față de cele poruncite de sfinți, mai ales de cei aghioriți, devreme ce sunteți de acord cu ereziarhul Bartolomeu Arhondonis, urmându-i întru toate pe apostații din vremea patriarhului latinofron Vekkos, care au slujit cu acesta. Deja vă îndreptați spre trădarea credinței, imitându-i nu pe sfinții mărturisitori, ci pe cei care s-au dovedit a fi prieteni foarte buni ai lui Nestorie, ai lui Vekkos și ai lui Kalekas. De altfel, conform sfinților noștri, păstorul care îi amenință cu exiluri și cu prigoane pe ortodocși, ”nici creștin nu este”, ci este ”prieten al diavolului și diavolii sunt prietenii lui.” (EPE – Elines Pateres tis Ekklisias, adică Părinții Greci ai Bisericii, 10, cap. 5).

Preferați roadele Egiptului și vițelul de aur (Psalmul 105, 20) al ecumenismul. Ați apostaziat de la credință, impunând, prin violență, aceste învățături ale demonilor care ”vorbesc în două feluri” (I Timotei 3, 8), prin care conducătorul vostru, ereticul Bartolomeu, le filosofează în mod mincinos și le spune pretutindeni în lume.

Ați devenit ”imitatori ai lui Iuda”, așa cum îi numește Sfântul Nicodim Aghioritul pe cei care ”de teama oamenilor tăgăduiesc dogmele credinței, canoanele apostolice și sinodale și tradițiile Bisericii.” (în lucrarea Interpretare a cântării a noua).

Ați intrat și oficial în adunarea respingătoare a lui Barsum (acesta a fost conducătorul monahilor sirieni la Sinodul tâlhăresc din anul 449) și a lui Timotei Elurul. Ați devenit imitatori ai monahului Moise, care a trăit cu șapte secole în urmă în Marea Lavră a Sfântului Athanasie și care a semnat documentul de unire de la Ferrara-Florența, recunoscând pe gigantul (monstrul) cu două coarne (conf. Sfântului Nicodim Aghioritul, Pidalion, p. 98, nota 1, Atena, 1886) ca episcop al tuturor creștinilor.

”Cu nimic nu folosește o viață dreaptă dacă sunt denaturate dogmele” (Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 29, p.460-464). Credința demonică este respingătoare pentru Dumnezeu și este înșelare pentru credincioșii pentru care veți da seama în ziua aceea a Judecății. Este vorba despre credincioșii care au așteptat cu nerăbdare să asculte poziția oficială a monahilor din Sfântul Munte despre uneltirile săvârșite în Creta, protestează și strigă cu glas mare pe internet despre atitudinea voastră trădătoare. Imitând pe sutașul cu temere de Dumnezeu din Evanghelie, cel puțin pe aceștia ar trebui să îi băgați în seamă și să nu îi smintiți.

Însă voi ați hotărât să îl imitați pe bogatul cel lipsit de minte din Evanghelie, zicând: ”Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te! Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 19-21) În final, ceea ce vă interesează este să fiți în relații bune cu puternicii pământului, cu masonii, cu antihristul Arhondonis și cu cei împreună cu el.

Cu ajutorul lui Dumnezeu pregătim, ca părinți aghioriți, un răspuns amănunțit pentru a demonstra teologic rătăcirile și alăturarea voastră la panerezia ecumenismului, cu toate că s-ar fi cuvenit să nu ne ocupăm deloc cu cele scrise de voi, care sunt insipide, incolore și fără gust sau, mai corect, cu cele pe care Gontikakis (fost stareț al mănăstirii Iviron, care este mare ecumenist, ca și patriarhul ecumenic Bartolomeu – n.trad.) le-a scris pe socoteala voastră.

Gândiți-vă serios la cuvintele Domnului nostru, acest moment critic al istoriei: ”Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apocalipsă 3, 15-18)

Semnatari:

1. Gheron Sava Lavriotul
2. Gheron Hariton Ieromonahul, Sfânta Chilie a Înălțării Domnului (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
3. Gheorghe Monahul, Coliba Cuviosului Varlaam din Vigla
4. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Haralambie (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
5. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
6. Agathon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
7. Ilarion Monahul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
8. Paisie Monahul, Schitul Sfintei Mănăstiri Cutlumuș
9. Gheron Alipie, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
10. Epifanie Monahul, Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
11. Avacum Monahul, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
12. Damaschin Răuș Ieromonahul, Sfântul Schit Prodromu
13. Gheron Efrem Monahul, Sfântul Schit Prodromu
14. Nicodim Monahul, Sfântul Schit Prodromu

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian Staicu

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro

 

MIRCEA VULCĂNESCU martirizat a doua oară! La propunerea institutului „Elie Wiesel”, consilierii Sectorului 4 din București au votat, pe 29 iunie, schimbarea denumirii licelului ce purta numele acestui Sfânt al Închisorilor. Reacția românilor: UN VAL DE PROTESTE

Image result

Consilierii sectorului 4 au votat pentru ca liceul care-i purta numele lui Mircea Vulcănescu să se numească Traian Popovici. Ședința cu pricina a avut loc pe 29 iunie, nu pe 30 așa cum fusesem greșit informați.

Pe 29 iunie, 14 consilieri au votat în favoarea Hotărârii de schimbare a denumirii. Este vorba despre: TURMAC GEORGE-ADRIAN – PNL, STEFAN GEORGE – PNL, MURGOCI MIHAELA – USR, MOULIN GUILHEM CHRISTIAN – USR, MARIN ALEXANDRU – ALDE, PÎNZARU GEORGE-DANIEL – UNPR, SIMION SAMIR – PSD, PUIU FLORIAN – PSD, GROZAVU CĂTĂLIN – PSD, BĂRBĂLĂU COSMIN-CONSTANTIN – PSD, STĂNOI LUCIA – PSD, TRIFU VASILE – PSD, STOLOJANU DOINA DELIA – PSD, DELEGEANU DAN-BOGDAN – PSD.

Doar 5 consilieri au votat împotrivă: GÂF DEAC IOAN – PPU,NEGRILĂ VASILE – PPU, ANDRUȘCEAC ANTONIO – USR, IANCU ELENA – USR, CEACÂR SORIN-IOAN – USR, ȘUPEALĂ GHEORGHE – PSD, în timp ce TECUCEANU MARIOARA – PMP s-a abținut.

Consilierul Ioan Gâf Deac (cinste lui – n. adimn.) a rugat pe colegii consilieri, în discursul său, să nu-l mai condamne încă o dată pe Mircea Vulcănescu.

După cum ActiveNews a informat anterior, Institutul Wiesel dorește schimbarea numelor numai multor instituții ce poartă numele unor personalități interbelice, precum Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia sau generalului Jienescu, erou al Primului Război Mondial.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a avut inițiativa pentru a se produce această modificare, semnând o hotărâre în acest sens.

Acum, consilierii Sectorului 4 vor trebui să decidă dacă liceul ce-i poartă numele lui Mircea Vulcănescu își va schimba numele, după ce Institutul „Elie Wiesel” a trimis o adresă în acest sens.

Consilierii ar fi trebuit să se reunească astăzi (vineri 30 iunie) pentru a vota sau respinge această hotărâre, însă deocamdată  nu am reușit să obținem vreo reacție din partea reprezentanților Primăriei Sector 4. Cel mai probabil decizia se va lua săptămâna viitoare.

Culmea ridicolului este marcată de faptul că în hotărâre se precizează că decizia va fi adusă la cunoștința, în primul rând, a Ambasadei Israelului și nu Guvernului României, cel care a făcut sesizarea privind schimbarea denumirii prin intermediul Institutului Wiesel și a Prefecturii București!

 

Raluca Neacșu a publicat pe pagina sa de Facebook câteva detalii interesante despre această măsură luată în mare secret.

„Câteva nume, reprezentanți ai unui neam de slugi, doar „demografic” români, căci ei lucrează fix împotriva românilor, împotriva istoriei, oameni care, pe șest, au votat schimbarea denumirii liceului Mircea Vulcănescu din București, sectorul 4 în 22-23 iunie 2017:

1. Doru Adrian Ghitcuță, director coordonator Direcția Tineret și Sport, Sector 4, București;
2. Daniel Băluță, primar al sectorului 4, București, care a avut inițiativa;
3. Vasile Negrilă, președinte de ședință, al Consiliului local sector 4 și Otilia Iustiniana Vîlcea, secretarul Sectorului
4. toți membrii consiliului local sector 4 care au votat propunerea primarului.

De asemenea, a se vedea că hotărârea trebuie comunicată MAI ÎNTÂI ambasadei Israelului, institutului Ellie Wiesel, și ABIA APOI Prefecturii, Inspectoratului și Liceului.

Toată documentația este disponibilă aici: http://ps4.ro/wp-cont…/…/2016/04/Pr.-mod.-denumire-liceu.pdf

Și nu, această revoltă nu este împotriva primarului cernăuțean Popovici, căruia îi recunoaștem meritele fără dar și poate, ci împotriva ideii de schimbare a denumirii în sine, o denumire care inițial a fost aprobată tocmai pentru a recunoaște uriașa personalitate a lui Mircea Vulcănescu, omorât de comuniști și aruncat pe nedrept în negurii istoriei interzise”, a scris Raluza Neacșu pe contul său de Facebook.

De asemenea, se are în vedere denumirea Grupului Școlar Economic Administrativ „Mircea Vulcănescu” din București, a Școlii Gimnaziale „Mircea Vulcănescu” din comuna Bârsana, Maramureș, a Grupului Școlar „Vintilă Horia” din Segarcea, județul Dolj, a Școlii „Wass Albert ” din satul Vița, comuna Nușeni, județul Bistrița Năsăud, a Școlii „Gheorghe Jienescu” din comuna Rast, județul Dolj și Liceul tehnologic „I.C. Petrescu” din comuna Stâlpeni, județul Argeș.
De asemenea, mai este vizat bustul lui Mircea Vulcănescu din sectorul 2, București, bustul Mitropolitului Visarion Puiu de la Mănăstirea Putna, dar și busturile lui Wass Albert din Odorheiu Secuiesc, satul Lunca Mureșului, județul Mureș, și din curtea bisericii romano-catolice din Reghin județul Mureș.
Sursa: Active News

 Related image
Un val de de indignare și proteste a declanșat în sociatatea româneasca aceasta măsură anti-românească: 
De semnea s-a cerut și îndepărtarea statuii lui Mircea Vulcănescu din Sectorul 2:
S-a cerut și schimbarea denumirii străzii „Radu Gyr” din Cluj Napoca, dar primarul Emil Boc a cedat presiunii publice și s-a revenit asupra deciziei: