Românii din Bucovina de Nord PERSECUTAȚI pentru că vor să serbeze centenarul Marii Uniri! Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, luat cu asalt de SBU (serviciul secret ucrainian)

Image result for centrul eudoxiu hurmuzachi
Ministerul Afacerilor Externe a cerut marți (12 iunie) ambasadorului Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, informații despre perchezițiile făcute Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și a solicitat autorităților de la Kiev evitarea oricăror acțiuni de intimidare la adresa minorității române din Ucraina, informeaza Mediafax.
„În cadrul unei întrevederi avute la 11 iunie 2018, la sediul MAE, la nivel de secretar de stat, au fost solicitate ambasadorului Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, elemente suplimentare referitoare la circumstanțele efectuării de percheziții la Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Cu acest prilej, partea română a subliniat necesitatea ca autoritățile ucrainene să asigure respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și să evite orice acțiuni de natură să ducă la încălcarea acestora sau care să fie interpretate ca elemente de intimidare”, informează MAE.
Știrea inițială
Forțele extremiste ucrainene au luat din nou cu asalt Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”,  încercând să-i intimideze pe românii prezenți în clădire. În Anul Centenarului, pe fondul oricărei reacții a statului român, Harta României Mari, reviste și cărți în limba română sunt considerate elemente acuzatoare, care îi pot băga după gratii pe românii din Cernăuți. Acuzați  de regimul de la Kiev  de „apeluri la încălcarea integrității teritoriale a statului” și de încercare „de restabilire a adevărului istoric”
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a descins la Centrul „Eudoxiu Hurmuzache” din Cernăuți, organizația fiind suspectată de acțiuni separatiste, informează site-ul deschide.md.Ofițerii SBU au găsit în sediul instituției Harta României Mari, în care regiunea Cernăuți nu este parte a Ucrainei, și pliante ce conțin informații despre Centenarul Marii Uniri, notează tsn.ua.
 În cadrul unui dosar penal, intentat în baza articolului 110 al Codului Penal al Ucrainei, se verifică informațiile cu privire la prezentarea în centrul orașului Cernăuți a unei hărți a României Mari.
Contactat de BucPress, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Vasile Tărâțeanu, a spus că în timpul perchezițiilor au fost ridicate toate hărțile României anului 1918, revistele „Glasul Bucovinei”, ziarul „Neamul Românesc” și unele cărți de istorie.
Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a fost inaugurat la Cernăuți pe 10 mai 2015, având în incinta sa librăria „Mihai Eminescu”, cafeneaua „București”, departamentele  „Învățământ și Școli”, „Cultură și Literatură”.
Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzache” din Cernăuți este una dintre principalele instituții de cultură românească din Bucovina de Nord, fiind susținută de Guvernul României.
Pe 2 decembrie 2017, extremiștii ucraineni, membri ai organizației Corpul Național, au luat cu asalt sediul organizației, încercând să intimideze românii aflați acolo, pentru a-i determina să renunțe la lupta pentru limba română.
Până în acest moment nicio autoritate de la  București nu a avut nicio reacție față de acest incident prin care românilor din Ucraina li se anulează dreptul de a vorbi liber și a-și promova istoria și cultura în Anul Centenarului.
Relațiile dintre București și Kiev s-au tensionat după ce autoritățile ucrainene au adoptat noua Lege a educației, care prevede că învățământul va trece, în etape, la limba ucraineană, ceea ce a provocat reacții în mai multe țări din regiune în special România și Ungaria.
Reclame

România impinsă spre dezastru de politicieni alogeni, ÎN SPECIAL ETNICI EVREI!

Image result for EVREI IN ROMANIA

Foto: Ce-i cu noi

22 octombrie 2017

După 27 de ani de spălarea creierilor, românilor li se fură țara și ei aplaudă!

Motto: „E mai puţin dureros să te desparţi de patrie, decît a trăi în ea şi a vedea individualitatea, adică toată fiinţa adevărată a poporului pierind şi stîngîndu-se.” (Alexandru Hurmuzachi)

Se minte non-stop că românii sunt de vină pentru distrugerea și ruinarea țării! Care români? Toate partidele politice de după decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de după asasinare lui Nicolae Ceaușescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a avut  un român și un țigan în componență, restul fiind evrei!!! Toată mass-media românescă, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrată cu evrei. Fiecare post de televiziune are cel puțin un evreu ca formator de opinie! Președintele alogen al României face sluj în fața evreilor, fiind decorat de aceștia pentru merite deosebite, adică recunoașterea unui așa-zis holocaust în România, prin care a transformat poporul român în neam de ucigași, bun de plata unor zeci de miliarde de euro ca despăgubiri către statul Israel. Cine aduce acuzele acestea grave? Taman unul al cărui bunic se înrolase în trupele Waffen SS, vestiții ucigași de evrei din Al Doilea Război Mondial! Nici pesedeii nu sunt mai breji. Liviu Dragnea face naveta în Israel ca să ia lumină de la stăpânii lui, iar Gabriela Firea a dat evreilor un palat ultracentral din București pentru „muzeul holocaustului”, de unde o să fim acuzați că suntem un popor de criminali! Acum trădătorii care conduc România nici măcar nu se mai feresc, numesc direct cetățeni israelieni în guvernul României, ca ministrul Ilan Laufer, promovat inițial de postul de televiziune Antena 3. Suntem ca la sfârșitul anilor ’40, când evreii bolșevici conduceau țara și umpleau pușcăriile cu patrioți români!

Unde au fost serviciile secrete, ce au păzit ele în cei 27 de ani de jefuirea a României? Au păzit hoții sau au fost chiar complicii lor! Nici serviciile secrete nu mai aparțin României, ele au devenit sucursale subordonate altor servicii străine. Să nu uităm că prima grijă a președintelui alogen Klaus Werner Iohannis, imediat după înscăunare, a fost să numească alți doi alogeni ca șefi ai principalelor servicii secrete! Cei nominalizați și instalați ca directori la SRI și SIE, evreii Eduard Hellvig și Mihai Răzvan Ungureanu, au fost angajați/bursieri ai lui George Soros, a cărei primă directoare în România, alogena Sandra Pralong, este principala consilieră de la Cotroceni. Aceasta stabilește agenda întâlnirilor președintelui cu așa-zisa „societate civilă” și componența participanților: doar oengeurile soroșiste, parte din ele create chiar de ea!

Unde-i dragostea de țară? De ce sunt tefeliștii #rezist lipsiți de sentimentul patriotic? I-ați văzut fluturând în piață steagurile SUA, Israelului, Canadei și UE. I-ați văzut luând apărarea multinaționalelor, la care parte din ei chiar lucrează. I-ați văzut sustinând și votând alogeni ca să ajungă conducători în România. V-ați întrebat de ce aceștia au atrofiat simțul apartenenței naționale, această „amprentă” identitară a neamului nostru, o părticică din „rețeaua” neamului, conexiunea care trebuie să ne unească și să ne facă solidari și puternici în fața altora pe noi, românii?

Pe vremea când Andrei Marga – nu întâmplător clujean, din cuibul de vipere secesioniste! – era ministrul Învățământului și a provocat scandalul manualelor alternative, mulți au fost revoltați că noile manuale de istorie dedicau pagini întregi evreilor Silviu Brucan, Andreea Esca și Mihai Tatulici (vedete ale televiziunii sioniste PRO TV, instrument de imbecilizare în masă al românilor), iar eroii neamului, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare, aveau dedicate doar câteva fraze.

O colegă jurnalistă m-a întrebat dacă am citit manualul respectiv. Nu-l citisem. Ea, însă, a avut răbdarea și curiozitatea să-l lectureze cap-coadă. Ziarista nu a fost intrigată doar de ducerea în derizoriu a simbolurilor poporului român, ci mai ales de faptul că, după ce a terminat de citit acel manual, a simțit efectiv sentimentul de rușine că aparține acestui popor de „pigmei” care nu a realizat nimic de-a lungul istoriei, conform celor citite în cartea ticăloasă. Asta transmitea și inducea în mentalul elevilor manualul alternativ de istorie: rușinea de a fi român!!! Acest aspect a fost cel mai grav, dar nu l-au sesizat mulți la vremea respectivă!

Cei care s-au încolonat sub stindardele #rezist și #LGBT sunt exact generația manualelor alternative! Scopul pentru care acestea au fost create și impuse în școli de dușmanii României a fost atins.

Românilor le-a fost inoculată ideea că sunt un neam de trădători, leneși, corupți și hoți și de aceea nu sunt capabili să se conducă singuri, musai să fie conduși de alogeni!

Ca să o lămurim pe asta cu „trădarea față de nemți”, pe care continuăm să-i lingușim, ba mai sunt și români dobitoci care sunt tare mândri că sunt conduși de un „neamț”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca să nu spun „proștii grămadă”! – pot să creadă că Iohannis a fost ales prin vot. Nemţii ne-au urât dintotdeauna şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940!

Mai sus am scris despre rolul manualelor alternative de a crea o generație căreia să-i fie rușine de originea ei românească. În paralel cu „lucrătura” aceasta din școli, mass-media condusă 90% de evrei „a muncit” din greu, în special prin intermediul televiziunilor, ca să-i convingă pe români că sunt niște degenerați incapabili, puși numai pe trândăveală și hoții, ceea ce este cu totul fals!

Româncele au fost prezentate ca fiind curve și ahtiate după bani nemunciți, prin transformarea unor țigănci inculte, ca Tonciu, în vedete și „modele” demne de urmat, iar bărbații au fost arătați ca niște bețivi violenți, leneși și hoți. Totodată, românii au fost prezentați ca niște ticăloși care-și omoară pruncii – cazuri izolate de mame vinovate de pruncucid au fost generalizate! – și s-a mintit enorm cu copiii crescuți in orfelinate ale groazei inventate, tocmai ca să apărem în ochii altora ca niște ființe iresponsabile si inumane! Nu mai vorbesc de DNA și așa-zisa „corupție”, de-ți vine să crezi că românii au inventat-o! Culmea este că doar românii sunt cercetați și băgați în pușcării, în timp ce corupătorii străini sunt bine merci și-și văd de jefuirea țării în continuare!

La fel, s-a mințit prin intermediul televiziunilor despre cum ne-au salvat pe noi străinii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei și omitere faptelor reprobabile ale veneticilor încoronați și încornorați.

Intoxicarea cu regii germani și „minunile” făcute de ei pentru români este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 încoace. Ba, se pare că „germanii” mult lăudați au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmații care i-au adus și moartea, aruncată în mod mincinos și infam asupra legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani, prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere. La fel, s-a uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați, când sub Carol I țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca România să lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața. Ferdinand a fost un pămapălău care, la fel, s-a opus războiului împotriva nemților și austriecilor, fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. În fond, singurul „rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria. Dar, din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată englez și mamă rusoaică!

S-au organizat, în scopul promovării străinilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai mari„români”, unde s-a încercat impunerea regilor germani pe primele locuri, în detrimentul domnitorilor români. Evreul comunist Richard Wurmbrand, convertit la evanghelism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci în acest clasament făcut de niște proști ticăloși și manipulatori pentru alți proști, naivi și manipulabili: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_rom%C3%A2ni

Alogenii care au condus și conduc România cu sprijinul partidelor politice trădătoare, din 1990 până în prezent, au reușit să golească țara de români ca să creeze spațiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadează. Unele fățiș, prin mult trâmbițata migrație a „refugiaților”, altele subtil și mult mai pervers. Departe de mine gândul de a mă erija în oracol, dar tare mă tem că peste foarte puțini ani românii vor deveni străini în țara lor!

                                                                                                                       Marius Albin MARINESCU

Sursa: http://www.justitiarul.ro/dupa-27-de-ani-de-spalarea-creierilor-romanilor-li-se-fura-tara-si-ei-aplauda/

 

Se vrea colectarea UNUI MILION de semnături pentru Unirea Republicii Moldova cu România

Start colectării a 1 milion de semnături pentru Unirea Republicii Moldova cu România! În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Alianței pentru Centenar au declarat că semnăturile vor fi colectate în România, Republica Moldova și diaspora, iar acestea vor avea valoare juridică, fiind folosite pentru modificarea Constituției României.

Președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi a declarat că începerea colectării semnăturilor va avea loc pe data de 15 mai, iar campania va dura până pe 1 septembrie 2018. Potrivit lui Bilețchi, semnăturile pentru Unirea Republicii Moldova cu România vor servi drept factor declanșator pentru demararea procesului de referendum consultativ privind reîntregirea neamului românesc. „În primul rând, milionul de semnături va fi folosit pentru modificarea Constituției României, cu adăugarea unui preambul în care să fie consfințit și menționat expres obiectivul national de reîntregire a tuturor teritoriilor românești. De asemenea, va fi formulată o listă de cerințe față de Uniunea Europeană ce prevăd relațiile și realitățile celor două state românești. Însă cel mai important – vom declanșa procesul de referendum consultativ privind Unirea Republicii Moldova cu România”, a declarat Vlad Bilețchi în cadrul conferinței de presă.

Organizatorii spun că vor fi trei modalități prin care vor fi colectate semnăturile pentru Unire. „Toți cei care simt românește și își doresc reîntregirea neamului românesc, pot semna pentru Unire la sediul asociației UNIREA – ODIP (str. 31 august 1989, nr. 98, oficiul 506), precum și la unul dintre corturile noastre, care vor fi deschise zilnic până la ora 19.00. Pentru început, vom avea un cort în fața Poștei Centrale și la intersecția străzii Dokuceaev și șos. Hâncești. Nu ne vom opri doar la corturi, vor fi și voluntari cu liste mobile, care se vor deplasa prin locurile publice și vor colecta semnături”, a declarat Mihai Soltan, coordonator „UNIREA – ODIP”.

Campania de colectare a semnăturilor pentru Unire va culmina cu o manifestație de amploare la Chișinău la începutul lunii septembrie. „Semnăturile pentru Unire vor ajunge la Parlamentele de la Chișinău, București și Bruxelles și astfel vom transmite un mesaj important pe arena internațională – românii din Republica Moldova și România vor Unirea”, a declarat Bianca Roșcovanu, coordonator „UNIREA – ODIP”.

În anul Centenar, vom demonstra partenerilor noștri strategici că Unirea este un process viabil, care este dorit pe ambele maluri ale Prutului. Anul 2018 este despre Unire!”, a conchis Violeta Goropceanu, coordonator „UNIREA – ODIP”.

Amintim că cea mai recentă consultare publică cu privire la Unirea cu România arată că 55% din locuitorii municipiului Chișinău își doresc reîntregirea neamului românesc.

Sursahttp://https://libertv.md/centenar/start-colectarii-a-1-milion-de-semnaturi-pentru-unirea-cu-romania

Hirotonirea episcopului vicar al Italiei, sub supervizarea papistașilor, cu încălcarea Canonului 5 Laodiceea

CANONUL 5 Laodiceea

Nu se cuvine să se facă hirotoniile în ființa de față a auzitorilor.

Fragment din tâlcuirea la Canonul 5 Laodiceea: 

„… pentru că nu se cuvine unii ca aceștia neînvățați fiind în credință și neBotezați să asculte înfricoșatele rugăciunile acelea, ce se zic peste cei ce se hirotonesc.”

 

Hirotonie PS Atanasie de Bogdania_01.05.2018-153

Primul Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a fost hirotonit marţi, 1 mai, la Centrul Eparhial din Roma. PS Atanasie va purta titulatura „de Bogdania”. 

Soborul slujitor

Soborul slujitor care a oficiat hirotonia în episcop şi Sfânta Liturghie a fost condus de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, delegatul Patriarhului României.

Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit:

  • Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord,
  • Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor,
  • Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei,
  • Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei,
  • Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului,
  • Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale,
  • Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române al Spaniei și Portugaliei.

I.P.S.Iosif mulțumește tuturor și în special „bisericii romano-catolice”

-20:15 Îl felictăm pe Preasfințitul părinte Siluan și îl fericim în același timp că de astăzi înainte lucrarea pastorală în Italia se va înmulți. Poporul este mult. Noi suntem într-o țară iminamente catolică creștină catolică care iată a primit mulțimea aceasta de ortodocși români ajutându-i cu Biserici și de multe ori cu cele trebuincioase. Adică răspunzînd oarecum nevoilor noastre. De aceea responsabilitatea prezenței noastre aici este cu atît mai mare și-mi permit să mulțumesc bisericii romano-catolice aici în Italia episcopiei de Roma și tuturor celor care sînt de față să mulțumim pentru ajutor precum și atutorităților de stat romîne și Italiene.

Omilia ce a precedat citirea pericopei evanghelice a fost rostită de PS Ignatie, Episcopul Huşilor. Ierarhul a vorbit despre căutarea lui Dumnezeu şi despre păcat.

Instalarea ca Arhiereu vicar

La finalul slujbei, IPS Iosif a dat citire actului patriarhal de confirmare a alegerii arhim. Atanasie Rusnac ca Arhiereu Vicar al Eparhiei Italiei, apoi a înmânat noului ierarh însemnele episcopale.

În momentul în care i-a oferit cârja episcopală, Mitropolitul Iosif l-a îndemnat să păstorească „turma lui Hristos cea încredinţată” şi să o folosească pentru cei ascultători ca „toiag de reazem şi întărire,” iar pentru cei neascultători „ca toiag de deşteptare”.

Apoi, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale a oferit ierarhului hirotonit astăzi o cruce de binecuvântare din partea Patriarhului Daniel.

Hristos este modelul vieţii arhiereşti

În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Iosif a prezentat mai multe aspecte din viaţa Preasfinţitului Părinte Atanasie de Bogdania care se află de mult timp în Occident, fiind fiu duhovnicesc al Episcopului Siluan al Italiei.

Înaltpreasfinţia Sa a afirmat că „Hristos l-a chemat la slujirea Bisericii” şi a evidenţiat contribuţia pe care noul arhiereu a avut-o la edificarea comunităţii ortodoxe româneşti din Italia, ca sprijin şi ajutor al Preasfinţitului Părinte Siluan.

„Părinte Atanasie, iată cum te-a dus Dumnezeu din Chişinăul în care te-ai născut, din sânul familiei tale, pe un drum în Europa ca să faci carieră şi, iată, te-a întors spre slujirea Bisericii ca Episcop”, a spus Înaltpreasfinţia Sa subliniind „dăruirea noului ierarh pentru Biserică şi slujirea lui Hristos”.

„Să nu uiţi că jertfa şi iubirea Lui Hristos trebuie să fie modelul vieţii tale”, l-a îndemnat IPS Iosif.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și l-a încurajat pe noul arhiereu al Bisericii lui Hristos să conducă spre mântuire, cu multă râvnă și cu multă dragoste, sufletele credincioșilor încredințați spre păstorire.

A urmat cuvântul Preasfinţitului Părinte Atanasie de Bogdania care s-a arătat mulţumitor faţă de toţi cei care i-au influenţat creşterea duhovnicească şi formarea profesională.

În continuare au luat cuvântul oficialităţi, atât din partea statului român, cât şi cel italian.

P S Siluan aduce mulțumiri oaspeților prezenți la acest eveniment

-21:34….de asemenea mulțumesc reprezentanților oaspeților bisericii catolice, romano-catolice și greco-catolice române prezenți aici în Italia cu care conlucrăm foarte frumos aici la Roma pe de-o-parte pr Isidor Iacovici de la biserica romano-catolica și părintelui profesor Gabriel Buboi care este rectorul colegiului pontifical Pio Romeno de aici de la Roma mulțumesc pentru prezență și mulțumesc și pentru a fi acceptat să participați astăzi și fim împreună la acest eveniment important din eparhia noastră. Colaborarea noastră și mărturia unității noastre nu numai pentru că este an centenar sunt foarte prețioase oriunde ne-am afla cu cît mai mult că împreună aici lucrăm frumos de mai mulți ani cu dv chiar cu precedesorii dv nădăjduim ca acestă lucrarea să capete un caracter tot mai frumos și tot mai deplin.

Despre PS Atanasie

Arhim. Atanasie Rusnac s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău, Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen și Ala Rusnac. Din data de 12 octombrie 2010 deține cetățenia Română.

Studii:

  • 2000 – 2005 – INSA Lyon, Franța (Institut National des Sciences Appliqués de Lyon). A obținut diploma de Inginer cu grad de Master, Specialitatea – Telecomunicații și Rețele.
  • 2002 – Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon.
  • 07/2004 – 01/2005 – Stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franța).
  • 2006 – 2010 a urmat cursurile Facultății  de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris. A obținut licența în teologie pastorală în anul 2010.
  • 2010 – 2012 a urmat cursurile unui Master în Teologie Practică (Drept Canonic), la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” – Sibiu. Lucrarea de Master – „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia”.

Din 02/2011 până în prezent a îndeplinit funcția de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Sursa: basilica.ro și transcripturi


Așadar probabil înca un ierarh ecumenist…

Video – Corneliu Vadim Tudor despre Tratatul cu Ucraina

Video – Corneliu Vadim Tudor despre Tratatul cu Ucraina

Citiți și:

Tratatul cu Ucraina – 3 mai 1997 – O URIAȘĂ TRĂDARE DE ȚARĂ

 

Tratatul cu Ucraina – 3 mai 1997 – O URIAȘĂ TRĂDARE DE ȚARĂ

Ieri, 3 mai 2018, s-au împlinit 21 de ani de la semnarea Tratatului cu Ucraina, act prin care România recunoștea granițele pe care le-am avut cu URSS ca fiind aceleași și cu moștenitoarea sa, vecină cu noi. Cu alte cuvinte politicienii din 1997 au cedat pentru a doua oară nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei (Bugeacul), nordul Deltei Dunării și insula Șerpilor, de data asta către Ucraina.

O comemorare a unei uriașe trădări!

Principalii vinovați:

Emil Constantinescu, fost președinte al republicii;

Petre Roman, președinte al Senatului la acea vreme;

Adrian Severin, ministru de externe atunci.

Toți trei având origini evreiești, au acționat sub influența lui Silviu Brucan (Saul Brukner), alt evreu, exponentul sionismului internațional în România.

 

  • 3 mai 1997, Kiev- parafarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între România și Ucraina
  • 2 iunie 1997 – Constanța (a fost semnat Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare)

Mai multe pe: ro.wikipedia.org

 

Preiau articolul:

Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare națională

Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor

Apariţia volumului „Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională”, autor profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor, fizician, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România poate fi apreciat drept eveniment editorial de referinţă. O carte bine venită despre actul dăunător şi gratuit, în fap un act de trădare naţională, comis de ânalţi demnitari ai statului român, pe care doar Istoria îi va judeca. (Ion Măldărescu)

Emilia Ţuţuianu: Domnule Tudor ce v-a determinat să scrieţi această carte, abordând un subiect dureros pentru istoria neamului românesc?

Profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor: În anul 1997, imediat după preluarea puterii de către Convenţia Democrată, am fost luaţi prin surprindere de câteva declaraţii contrare interesului naţional pe termen lung ale rectorului Universităţii noastre, profesorul Emil Constantinescu, devenit preşedinte al României. Printre altele, la conferinţa de la Davos, în ianuarie 1997, şi-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit „Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională”, autor profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor, sacrificiul istoric”- recunoaşterea dreptului de succesiune a Republicii Ucraina asupra teritoriilor româneşti ocupate prin forţă de către defuncta Uniune Sovietică. Trebuie subliniat că aceste declaraţii ale preşedintelui Constantinescu au fost făcute fără un minim mandat, cel din partea Parlamentului României. În discuţiile pe care le-am avut cu profesorul Constantinescu am realizat că este insensibil la ceea ce eu şi mulţi colegi consideram interese naţionale strategice ale României, la est şi la vest. În disperare de cauză şi în regim de urgenţă am constituit şi am înregistrat o formaţiune civică – Forumul Civic Naţional Român – menită să stopeze sau cel puţin să dea replica disponibilităţilor de acest fel ale Preşedinţiei şi ale Guvernului Ciorbea care, cu mare repeziune şi eficienţă, s-au constituit în politici de stat capitularde: la est Tratatul cu Ucraina, la vest Ordonanţa Guvernamentală de Urgenţă 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii Învăţământului, printre altele în sensul fundamentării legislative a segregării etnice până la nivel universitar a învăţământului de stat din România. În Senatul Forumului Civic Naţional Român, în 1997 erau personalităţi importante ale ştiinţei şi culturii române, printre care academicienii: Ion Irimescu, marele nostru sculptor, Leon Dănăilă, şeful şcolii româneşti de neurochirurgie modernă, Sergiu Chiriacescu, preşedintele Consiliului Rectorilor la acea dată, Florin Constantiniu, marele nostru istoric, Vasile Gionea, unul dintre părinţii Constituţiei din 1991, Horia Mazilu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, etc. Din păcate, mişcarea noastră, constituită ad-hoc începând cu martie 1997, nu a putut ţine pasul cu avalanşa acţiunilor Puterii – pe care am descris-o detaliat în carte – şi în iulie 1997, preşedintele Constantinescu a promulgat tratatul. În schimb, în toamna lui 1997 această mişcare civică, predominant universitară, a avut suficientă forţă pentru a bloca articolele antinaţionale ale Ordonanţei 36: spargerea Universităţii Babeş-Bolyai nu a mai avut loc, procesul de segregare a învăţământului de stat din România pe criterii etnice nu a putut fi extins şi la nivelul învăţământului universitar, aşa cum o cerea imperativ U.D.M.R.-ul (aflat la guvernare, în cadrul Convenţiei Democrate). Cartea „Istoria unei trădări naţionale – Tratatul cu Ucraina” am scris-o şi pentru a pune la dispoziţia unei viitoare diplomaţii româneşti responsabile argumentele că validarea Tratatului cu Ucraina a fost obţinută de către Putere printr-o amplă manipulare a societăţii româneşti, exprimând voinţa de cabinet a unei camarile şi nu voinţa poporului român, care ar fi trebuit să fie larg consultat, eventual prin referendum, într-o problemă de o asemenea anvergură. Prin delimitarea de o minoritate responsabilă de validarea acestui tratat, diplomaţia noastră va avea legitimitatea denunţării lui, la momentul istoric potrivit.

E.Ţ.: Articolul despre cartea dvs. apărut în revista Melidonium, prin numărul mare de vizualizări, arată interesul faţă de o rană deschisă a sufletului românesc – pierderea Basarabiei, a ţinutului Herţa şi a Bucovinei de nord la 28 iunie 1940.

T.T.: Herţa a fost o culme a abuzului ocupaţiei sovietice din 1940 a teritoriilor româneşti. Dar problema noastră, a contenciosului nostru cu Ucraina, nu este a Herţei, nici a Insulei Şerpilor sau a Platoului Continental al Mării Negre. Problema este cea scandată de Marea Adunare Naţională de la Chişinău ─ cum a numit Mircea Druc uriaşa demonstraţie naţională anticomunistă din 27 august 1989: Muntele şi Marea! Bucureştiul va trebui să înţeleagă ceea ce pentru Chişinău a fost clar de la început. Kievul va trebui să accepte ceea ce înţelege foarte bine: nordul Bucovinei, Herţa, Insula Şerpilor, nordul şi sudul Basarabiei sunt pământuri româneşti, pe care va trebui să le restituie în întregime. Ucraina este un stat artificial, extins peste orice măsură prin anexiunile sovietice din anii ’40 şi includerea în graniţele unionale ale RSS Ucrainene a unor teritorii care au aparţinut tuturor statelor învecinate: Polonia, România, Cehoslovacia şi actuala Federaţie Rusă. Anul 2014 a arătat că Ucraina – indiferent de susţinerea şi interesul geopolitic în această zonă al unor mari puteri – este la limita imploziei, implozie care, mai devreme sau mai târziu, se va produce. Ucraina va avea stabilitate statală numai când se va retrage în graniţele sale etnice istoric justificate. Aşa cum au făcut foste mari puteri ale căror ambiţii fuseseră susţinute de posibilităţile lor într-o mult mai mare măsură decât in cazul Ucrainei: Austria şi Turcia, actualmente state stabile şi surse autentice de stabilitate.

E.Ţ.: Cum aţi perceput dvs. orientarea politicii româneşti faţă de aducerea la Ţara mamă a teritoriilor româneşti, în ultimii 25 de ani?

T.T.: Politica românească, a forurilor de conducere ale României de dincoace şi dincolo de Prut, în privinţa reîntregirii ţării şi a recuperării teritoriilor româneşti ocupate actualmente de Republica Ucraina a avut trei etape: ofensivă, defensivă, capitulare.

E.Ţ.: Cum apreciaţi politica românilor din stânga Nistrului în anii 1989 ce a culminat cu demonstraţiile din Chişinău din 27 august 1989 în plină politică glasnost şi înainte de evenimentele din decembrie din România?

T.T.: În 1989-1990, românii au dus o politică ofensivă. Ei au contribuit din plin la forţarea cursului istoriei, prin voinţa unită a poporului şi a oamenilor de stat care se ridicau dincolo de Prut. Românii au fost, alături de gruzini şi de baltici, în linia întâi a ofensivei pentru demolarea imperiului sovietic. Chişinăul a depăşit prin amploarea manifestaţiilor toate celelalte capitale răzvrătite ale imperiului. Revoluţia naţională anticomunistă a românilor de dincolo de Prut a adus o contribuţie importantă la una dintre marile răsturnări istorice ale acestui secol: prăbuşirea comunismului şi destrămarea imperiului sovietic. In anii 1988-1989 începuse procesul de destrămare a Uniunii Sovietice. Republicile Baltice, Moldova, Republicile Transcaucaziene şi cele din Asia Centrală îşi revendică independenţa. La 27 august 1989 o jumătate de milion de oameni inundă Chişinăul. Sub flamurile tricolorului mulţimea intonează cu hotărâre Deşteaptă-te Române! Printre pancartele şi pânzele albe ale lozincilor: MUNTELE şi MAREA! După 40 de ani de rezistenţă anticomunistă şi după aproape două secole de rezistenţă îndârjită împotriva deznaţionalizării, românii de dincolo de Prut au conştiinţa naţională intactă. Ei revendică, o dată cu independenţa Republicii Moldova, şi realipirea teritoriilor româneşti ocupate de RSS Ucraina: Muntele (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul Basarabiei) şi Marea (sudul Basarabiei).

E.Ţ.: Relataţi-ne vă rog ce schimbări au avut loc în politica românească începând cu anii 1990, în ce priveşte teritoriile româneşti pierdute prin Pactul Ribbentrop-Molotov în 1940?

T.T.: După dezmembrarea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991, şi apariţia noilor state independente desprinse din Uniune, problema Teritoriilor Româneşti Ocupate revine stringent în actualitate. Uniunea Sovietică, deţinătoarea titlurilor de suveranitate — contestabile şi ele — asupra acestor teritorii, dispare ca subiect de drept internaţional; apar ca subiect de drept internaţional noi state; printre ele Republica Ucraina şi Republica Moldova. Imediat după eşuarea puciului de la Moscova, când destrămarea Uniunii Sovietice devenise iminentă, sau cel puţin a doua zi după dispariţia Uniunii Sovietice ca subiect de drept internaţional, în decembrie 1991, politica externă a României ar fi trebuit să se orienteze spre aducerea fermă la cunoştinţa comunităţii internaţionale şi menţinerea permanentă în conştiinţa acesteia a faptului că estul şi nordul Moldovei — teritoriu românesc înainte de semnarea Protocolului Secret al Pactului Molotov – Ribbentrop şi de invazia sovietică — se află într-o situaţie identică, din toate punctele de vedere, cu cea a Ţărilor Baltice şi că România cere, la dezmembrarea Imperiului, restitutio in integrum.

E.Ţ.: Cum au reuşit românii să piardă înfăptuirea Unirii între cele două state româneşti în anii 1990?

T.T.: Roadele formidabilei mişcări naţionale de la Chişinău nu au putut fi culese datorită lipsei de anvergură, clarviziune şi coerenţă a clasei politice de la Bucureşti precum şi datorită apatiei civice a ţării în problemele de interes naţional major. În perioada marilor reaşezări statale din Europa de Est, când porţile istoriei ne-au fost deschise pentru realizarea cu riscuri minime a Unirii şi a recuperării Teritoriilor Româneşti Ocupate, orizontul politic al Bucureştiului nu depăşea, de o parte şi de alta, perimetrul Pieţii Universităţii. Ţara era în război civil rece; antrenaţi într-o luptă fratricidă, românii au pierdut momentul Unirii.
Momentul istoric fiind pierdut, a trebuit să ne repliem: a doua etapă, defensivă, a început în 1991 şi a durat până în 1997.

E.Ţ.: Care era situaţia Ucrainei în anii 1990, stat care deţine Bucovina de nord şi sudul Basarabiei, teritorii româneşti ocupate prin Pactul Ribbentrop-Molotov de defuncta URSS şi care a fost politica română faţă de vecinul de la est?

T.T.: În 1991 Republica Ucraina, principala beneficiară a rapturilor teritoriale ale Uniunii Sovietice după cel de-al doilea război mondial, este în plină criză de legitimitate: ea deţine de facto teritorii care au aparţinut tuturor statelor învecinate: Polonia, Cehoslovacia, România şi, foarte important, Rusia.
Rada Supremă proclamase independenţa Republicii Ucraina la 24 august 1991. Conştienţi, de la bun început, de dificultăţile Ucrainei „de a supravieţui, de a se legitima şi defini ca identitate”, ucrainenii revin, peste o jumătate de an, plusând cu referendumul pentru legitimarea pe plan intern a independenţei. Ucraina este singura fostă republică unională care organizează referendum în problema independenţei.
In 1991, Parlamentul României reacţionează prompt, barând calea ofensivei pentru legitimitate a ucrainenilor care, în ceea ce ne priveşte, însemna o ofensivă pentru uzurparea drepturilor noastre asupra Teritoriilor Româneşti Ocupate.
In Declaraţia, Parlamentul României din 28 noiembrie 1991, adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa Camerelor reunite, se spune:
„Parlamentul României, luând cunoştinţă de hotărârea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenţei Republicii Ucraina
– declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forţa în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv Bucovina de Nord, ţinutul Herţa, ţinutul Hotin precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
– cere parlamentarilor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenţa Ucrainei să declare expres că această recunoaştere nu se extinde şi asupra teritoriilor româneşti menţionate.
– solicită Guvernului ţării să înceapă de urgenţă negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de U.R.S.S.”
Tot în acest sens, în aprilie 1993, Guvernul Român notifică Guvernului Ucrainean faptul că, urmare a dispariţiei Uniunii Sovietice şi a apariţiei la frontiera de est a României a două noi state independente, Ucraina şi Republica Moldova, Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră, încheiat în 1961, a devenit caduc. Se afirmă, de asemenea, disponibilitatea Părţii române de a începe negocierea cu Partea ucraineană a unui acord în acest domeniu.
Tratatul din 1961 confirma frontiera sovieto-română impusă prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 şi Protocolul Groza-Molotov din 1948, în condiţiile ocupaţiei sovietice, sfera sa de reglementare limitându-se, desigur, la problemele regimului de frontieră şi ale colaborării şi asistenţei mutuale.
Notificarea caducităţii Tratatului din 1961 cu Uniunea Sovietică, ca urmare a dispariţiei acesteia ca subiect de drept internaţional, şi exprimarea disponibilităţii de negociere cu noul stat apărut la frontiera de est a României – Republica Ucraina – era un act menit să deschidă câmpul discuţiei problemei frontierei dintre România şi Ucraina, în spiritul Actului Final de la Helsinki .
Până în 1997, negocierile privitoare la încheierea Tratatului de bază cu Republica Ucraina au avut un caracter echilibrat.

E.Ţ.: Ce ne puteţi spune despre politica românească începând cu anul 1997 în ce priveşte românii din jurul României, din teritoriile istorice româneşti?

T.T.: După câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată, politica externă a României în privinţa contenciosului teritorial cu Ucraina devine capitulardă.
Imediat după investitură, la reuniunea de la Davos din ianuarie 1997, preşedintele Constantinescu lansează ideea „sacrificiului istoric”. Intr-un interviu acordat postului privat de radio ucrainean Nova Mova, în februarie 1997, preşedintele Constantinescu declară: „Suntem dispuşi să recunoaştem graniţele actuale. Această recunoaştere a realităţii va forma, într-adevăr, baza tratatului”, menţionând de asemenea că „Insula Şerpilor este teritoriu ucrainean”. In februarie 1997 preşedintele Constantinescu nu avea mandat pentru avansarea ideii „sacrificiului istoric”. Nu consultase poporul român, prin referendum, nu consultase nici măcar Parlamentul ţării.
În continuare întreaga diplomaţie românească este pusă să lucreze în favoarea consolidării statalităţii „tânărului stat ucrainean”.
Primul implicat este Ministerul Afacerilor Externe. La 7 martie apare stupefiantul comunicat al M.A.E.:
„Ministerul Afacerilor Externe nu va ceda în privinţa intereselor legitime ale României. In acest context, subliniem încă o dată că securitatea României e legată de independenţa, stabilitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, pe care nu e suficient doar să le recunoaştem, ci chiar să le susţinem prin toate mijloacele politice şi juridice care ne stau la îndemână.”

E.Ţ.: Cum s-a ajuns la semnarea Tratatului cu Ucraina din 1997 şi care sunt consecinţele politice şi istorice?

T.T.: O extraordinară campanie de manipulare a opiniei publice şi a parlamentarilor este pusă în funcţiune. Principalii artizani ai acestei acţiuni sunt preşedintele Emil Constantinescu, preşedintele Senatului Petre Roman şi ministrul de externe din acea perioadă, Adrian Severin. Dincolo de perdeaua de fum a explicaţiilor celor care au participat la redactarea şi validarea tratatului, dincolo de toate precauţiile şi de reuşita redactării tratatului în termenii Actului Final de la Helsinki, esenţa tratatului este achiesarea, acceptul liber consimţit al României, la actuala frontieră cu Ucraina. Ucraina a apărut ca subiect de drept internaţional în 1991. Tratatul întrerupe linia contestării drepturilor Ucrainei asupra Teritoriilor Ocupate, începută prin Declaraţia din noiembrie 1991 a Parlamentului României, şi, în 1997, România face cadou Ucrainei recunoaşterea actualei ei frontiere de sud-vest.
Recunoaşterea actualei frontiere de stat între România şi Ucraina este explicită în Schimbul de Scrisori între cei doi miniştri ai Afacerilor Externe (aşa-numitul Acord Conex) prevăzut la art.2.2 al Tratatului. Iată care este conţinutul acestui Schimb de Scrisori:
1. Guvernul României şi Guvernul Ucrainei vor încheia, în cel mult doi ani, un Tratat privind regimul frontierei dintre cele două state, pe baza principiului succesiunii statelor în privinţa frontierelor, potrivit căruia proclamarea independenţei Ucrainei nu afectează frontiera de stat existentă între România şi Ucraina, aşa cum a fost definită şi descrisă în Tratatul din 1961 privitor la regimul frontierei de stat româno-sovietice şi în documentele de demarcare corespunzătoare valabile la 16 iulie 1990, data adoptării Declaraţiei privind suveranitatea statală a Ucrainei.
3. Ucraina se va angaja să nu amplaseze mijloace militare ofensive pe Insula Şerpilor, care aparţine Ucrainei, potrivit punctului 1 de mai sus.
Astfel, esenţa „principiilor şi procedurilor convenite prin Schimbul de Scrisori”
este:
– renunţarea la efectele notificării din 1993 a caducităţii Tratatului din 1961 privind regimul frontierei de stat româno-sovietice;
– anularea efectelor Declaraţiei din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României cu privire la referendumul asupra independenţei Ucrainei.
– recunoaşterea dreptului de succesiune al Ucrainei asupra Teritoriilor Româneşti Ocupate de fosta Uniune Sovietică şi deţinute acum de Republica Ucraina.
Schimbul de Scrisori nu a fost prezentat plenului Parlamentului în cursul şedinţelor de ratificare, motivându-se că „el nu este parte a Tratatului” (cu toate că prevederile lui
art.2.2 din Tratat – „vor intra în vigoare simultan cu intrarea în vigoare a prezentului tratat”). Puţini parlamentari cunosc conţinutul Schimbului de Scrisori implicat în tratatul pe care l-au votat.
Semnarea Tratatului a însemnat anularea tuturor eforturilor de prudenţă diplomatică din perioada ’91-’96. Ea a însemnat sfârşitul defensivei. A însemnat capitularea totală a României în faţa Ucrainei.
Până la ratificarea şi promulgarea acestui tratat, „tânărul stat ucrainean” nu avea nici un act prin care România să-i fi recunoscut frontiera. Acum îl are.
„Pentru prima dată de la constituirea României Mari, în 1918, un guvern român a cedat părţi ale teritoriului naţional, fără a fi ameninţat cu agresiunea (ca în 1940) sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 şi 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunile dramatice ale evenimentului. Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda şi presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al tratativelor şi al tratatului” – va spune marele istoric şi patriot, academicianul Florin Constantiniu. Am prezentat pe larg, toate procedeele acestei ocultări, care au dus la validarea, ratificarea şi promulgarea acestei forme capitularde a Tratatului cu Ucraina.
„Pentru toate acestea, judecata istoriei va veni oricum, dar până atunci trebuie să-i judece justiţia!” (Prof. dr. Vasile Gionea – membru de onoare al Academiei Române)

E.Ţ.: Răni nevindecate în sufletul românilor moldoveni, Moldova glorioşilor Alexandru Cel Bun şi Ştefan Cel Mare, cu teritoriile vechiului voievodat medieval Moldova aflându-se în acest moment în trei state: România, Moldova şi Ucraina. Există vreo şansă să se schimbe ceva în destinul acestui popor?

T.T.: Am o neabătută încredere în luminozitatea destinului nostru ca popor şi ca naţiune. El este asemenea unui pârâu subteran care iese din timp în timp în lumină, uimind cu strălucirea şi prospeţimea lui: Unirea Principatelor, Independenţa, Marea Unire. Cursul lui este deja jalonat de oameni de stat de anvergură europeană care ne-au ridicat Ţara în istorie. Nu trebuie decât să urmăm aceste jaloane pentru a ne reîntâlni cu el atunci când va străluci din nou în lumina evenimentelor istorice favorabile.
Întâlnirea cu destinul nostru istoric a fost ratată la un moment extrem de fast: 1990-91. Dar acest destin există şi îşi continuă, cu răbdare şi tenacitate, cursul. Să ne pregătim pentru viitoarea noastră întâlnire cu el. Cum?
Aducând la conducerea ţării, oameni competenţi, cu o vastă cultură istorică şi politică, dornici să-şi slujească Ţara şi având curajul, înţelepciunea şi abilitatea în a o face.
Reînfiinţând, pe toate planurile, marea Şcoală a Educaţiei Naţionale – aceea la care au crescut elitele care au realizat ridicarea naţiunii pe treptele împlinirii ei, din generaţie în generaţie.
Adaptându-ne cu supleţe tacticile politice de moment obiectivului naţional strategic major – în momentul de faţă refacerea unităţii statale a României – cu flexibilitatea, abilitatea şi înţelepciunea de a fructifica în direcţia acestui obiectiv strategic oportunităţile care se ivesc mereu în cadrul echilibrului de forţe, mereu schimbător, realizat între marile puteri. Şi de aici începe discuţia asupra a ceea ce este şi a ce ar trebui să fie, politica externă a României în momentul de faţă.

E.Ţ.: Stimate domnule profesor Tiberiu Tudor vă mulţumesc pentru această lecţie de istorie şi patriotism oferită cititorilor.

T.T.: Vă mulţumesc şi eu, adăugând că profilul cărţii mele este unul de istorie în măsura în care istoriografia naţională este o făclie care trebuie să lumineze calea politicii naţionale.

A consemnat Emilia Ţuţuianu

Sursa: art-emis.ro

 

MASACRUL DE LA LUNCA PRUTULUI – 6-7 februarie 1941 Bucovina de Nord

Related image

6-7 februarie 1941 – 2018

Au trecut 77 de ani de la masacrul din comuna ucraineană Lunca. Sute de români şi-au pierdut viaţa sub gloanţele nemiloase ale grănicerilor sovietici. În perioada ianuarie-februarie 1941 sătenii au încercat să treacă graniţa sovieto-română pentru a scăpa de cizma bolşevică. Din păcate însă, au fost trădaţi şi marea lor majoritate a fost ucisă. Cadavrele au fost îngropate în 4 gropi comune, săpate chiar lânga locul unde oamenii au fost împuşcaţi, lângă Prut. Cei care au scăpat au fost arestaţi şi închişi în penitenciarul din Cernăuţi.

Image result for masacrul de la lunca prutului

77 de ani s-au scurs de la Masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ținutul Herța, regiunea Cernăuți, considerat una dintre cele mai cumplite atrocități comise de soldații ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din ”paradisul proletarilor”.

După o jumătate de an petrecută în ceea ce marxiștii numeau „paradisul proletarilor”, foarte mulți români din Bucovina ocupată au decis să încerce să treacă noua frontieră dintre Uniunea Sovietică și Regatul României, pentru a se refugia în țara rămasă liberă.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat. Când s-au apropiat de graniță majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune în albia râului Prut. Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România.

La topirea zăpezilor, Prutul s-a revărsat și a inundat zona în care erau îngropați martirii de la Lunca, astfel că, în vara anului 1941, când trupele române au reocupat zona, nu s-a mai putut găsi decât o singură groapă, în care s-au descoperit cadavrele a 107 victime ce au fost scoase și înhumate în cimitirul din satul Mahala.

Cei 57 de români au reușit să se refugieze în Regatul României și au relatat tragedia. Alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice. 12 dintre ei au fost condamnați la moarte. Ceilalți au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.

Nu a fost însă decât un episod, poate mai puțin cunoscut, din drama românilor bucovineni. Mii dintre ei au fost uciși, câteva luni mai târziu, în masacrul de la Fântâna Albă, iar 150.000 de români basarabeni și bucovineni au fost deportați în Siberia până în anul 1941, când România a declarat război URSS pentru a-și recupera teritoriile cotropite de rusul sovietic pentru a se refugia în Regatul României. – activenews.ro