AL TREILEA MARȘ ÎMPOTRIVA MIGRAȚIEI – Duminică 16 decembrie, Piața Victoriei, orele 15:00 – 19:00

Related image

Foto – vasilecristianlungu.ro

Duminică 16 decembrie. Punctul de întâlnire Piața Victoriei ora 15:00 – București.

ROMÂNII PLECAȚI, ÎNLOCUIȚI CU IMIGRANȚI?

Știați că… foarte curând, România se poate umple de imigranți?

Stăpânirea politică a României, adică Dragnea și Iohannis, în secret, fără nicio consultare populară sau parlamentară, ne-au făcut părtași la Pactul pentru Migrație de la Marrakesh, semnat în 10 Decembrie. Dar stați, că nu se termină totul aici!

Statele Unite, Australia, Israel, Austria, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria și alte țări au refuzat acest Pact care practic ar anula suveranitatea fiecărui stat semnatar și ar deschide calea celei mai mari migrații din istoria omenirii către Europa, din lumea africană și arabă.

Țările UE din jurul nostru NU au semnat. Asta înseamnă că România devine țintă pentru întreaga rută de migrație prin Marea Neagră.

Inundarea țării cu sute de mii de imigranți, preponderent musulmani și africani însemnă colonizare. Iar asta duce la: creșterea infracționalității (a jafurilor, a violurilor, a crimelor etc), distrugerea economiei, colapsul sistemului medical, pierderea culturii și identității noastre naționale iar în final distrugerea viitorului tău!

Cum își apără alți oameni politici țara: „Nu vom semna un document care cedează suveranitatea noastră. Nu vom permite unor organisme nealese democratic să ne dicteze nouă, poporului australian!” – Peter Dutton, Ministru, Australia.

Ei bine, ai noștri (trădători) au semnat. Noi nu le permitem! Ne adunăm pentru a opri ratificarea acestei infamii!

După ani de zile în care s-au luptat și s-au contrazis la fiecare pas, Klaus Werner Iohannis – Președintele României și Guvernul au reușit (în mod curios nu?) să se pună de acord! Nu pentru vreun proiect viabil, nu pentru bunăstarea noastră ci pentru distrugerea țării. Și au făcut-o așa cum se fură caii, pe fulgerătură, la drum de seară: fără opinie publică, fără Parlament, fără presă!

V-a întrebat cineva? Ați văzut vreo dezbatere sau emisiune pe tema asta?

Milioane de români au plecat din țară datorita condițiilor grele, iar guvernanții noștri, în loc să facă din România țara în care să se întoarcă frații noștri, vor să o ocupe, umplând-o cu hoarde de imigranți (tineri, sănătoși și fanatici și nu niște refugiați vulnerabili).

Urmările acestui Pact:

• Încălcarea flagrantă, pe față, a Constituției României – Art. 3: “Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”;
• Pierderea suveranității țării – străinii vor decide cine și câți vor veni peste noi;
• Anarhie socială și terorism – realitatea arată că absolut nicio țară care a primit mase mari de imigranți din Africa și Orientul Mijlociu nu a scăpat de aceste probleme. Infracționalitatea (proteste violente, legea Sharia, violuri, incendieri, devastări etc) a crescut dramatic în aceste țări. De exemplu, Suedia a devenit, dintr-un model de civilizație, o a doua „capitală” a violurilor din lume (raportată în sondaje imediat după Africa de Sud);
• Distrugerea economiei și colapsul sistemului de ajutoare sociale – realitatea arată că doar un procent infim din acești imigranți muncesc, restul trăind din ajutoare sociale. Plata acestor ajutoare îți va fi impusă ție și alor tăi!
• Colapsul sistemului nostru medical – care nu poate face față nevoilor actuale ale populației românești și cu atât mai puțin unui aflux de imigranți.

Ultima șansă ca noi să împiedicăm această infamie este ca România să respingă Pactul pentru Migrație pe 19 decembrie, în cadrul Adunării Generale ONU.

Haide și tu cu noi să le arătăm că nu ne cedam țara! Vino Duminică în Piața Victoriei, la ora 15:00, la startul Marșului de protest!

NU IȚI CEDA ȚARA FRATE! Hai la Marșul de protest!

Sursa: https://www.facebook.com/events/225648715029495/

Reclame
CUM S-A FĂCUT MAREA UNIRE acum 100 de ani. Principalele evenimente care au dus la unirea provinciilor românești cu Regatul României

CUM S-A FĂCUT MAREA UNIRE acum 100 de ani. Principalele evenimente care au dus la unirea provinciilor românești cu Regatul României

Regiunile României

Wikipedia

România după 1 decembrie 1918

Iată cum arăta harta Regatului României în 1916, înainte de întrarea în primul război mondial:

Image result for harta romaniei 1916

Așadar, România, în 1916, la începutul primului război mondial, precum și imediat după recâștigarea teritoriilor pierdute în fața Puterilor Centrale, în 1918, cuprindea: Muntenia, Oltenia, Dobrogea cu sudul acesteia – Cadrilaterul (câștigat în 1913 de la bulgari) – și Moldova până la Prut, dar fără județul Suceava.

În continuare vom vedea cronologia evenimentelor care au dus la unirea cu Patria Mamă a provinciilor înstrăinate (Basarabia, Bucovina – care cuprindea și județul Suceava, Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat.

Dar, TREBUIE SPUS că „România Mare” NU a atins întinderea maximă pe care putea și trebuia să o aibă! Au rămas în afara granițelor Țării vechi teritorii românești, iar frații români din aceste teritorii au fost supuși de vecinii noștri „binevoitori” unui regim crud de deznaționalizare și chiar de exterminare!

CUM S-A FĂCUT MAREA UNIRE. ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

……………………………………..

Desideratul românilor de a trăi într-un singur stat a fost împlinit în urma participării României la primul război mondial, participare care a avut tot sprijinul opiniei publice româneşti. Dăm câteva exemple de luări de poziţie: Take Ionescu, cuvântare în sala Dacia pe 15 Februarie 1915 – „nu este suficient să adere la această politică, un grup ci o întreagă ţară. Nu este vorba domnilor să trăim într-o Românie mai mică sau mai mare; toate pot să iasă din războiul acesta, un singur lucru nu poate să iasă: să rămână lucrurile cum au fost” (Take Ionescu, Pentru România Mare. Discursuri din război, 1915 – 1917, Bucureşti, 1919, p. 5); În cadrul aceleiaşi întruniri, Nicolae Filipescu făcea apel la rege: „prin urmare domnilor, regele actual care nu domneşte numai pentru el, ci pentru toţi urmaşii lui, el are cel dintâi datoria ca el să ia iniţiativa şi prin vitejia pe care nu mă îndoiesc că o are, să lege definitiv soarta noastră de a lui. Noi avem o singură problemă, unitatea naţională; el are două: unitatea naţională a poporului peste care domneşte şi întărirea dinastiei în virtutea căreia domneşte” îşi încheia discursul, cerându-i regelui să „dea poporului unitatea sacră pentru că împreună să facem România Mare, căci în România Mică nu mai este loc nici pentru noi nici pentru tine” (Nicolae Filipescu, Pentru România Mare, Cuvântări din război, 1914-1916, Brăila, 1925, p. 138-139). Filipescu considera că România fără Ardeal era „o absurditate geografică, o fâşie de pământ întortocheată, frântă în semicerc” (Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru reîntregirea României, 1916 – 1919, Ed. a III – a, note de Mircea Popa, Bucureşti, 1989. p. 128).

Iar dincolo de linia vestică a semicercului Filipescu prevedea viitorul românilor transilvăneni astfel: „Şcolile vor fi măturate şi statuia lui Arpad de pe Tâmpa Braşovului va fi ridicată din nou ca un simbol al omorârii unui popor” (A.N.I.C., fond Casa Regală – Ferdinand, dos 2/1915, f. 123). În concluzie, „cine nu înţelege instinctul de viaţă al acestui popor ce se zbuciumă grozav de furiile morţii, cine se simte mai aproape sufleteşte de bronzurile grădinilor din Berlin decât de barda din mâna lui Mihai Viteazul nu are ce căuta la praznicul nostru” (A.N.I.C., fond Casa Regală – Ferdinand, dos 2/1915, f 115).

Acţiunea proantantistă a fost susţinută de profesorii universitari, animaţi de dr. Ioan Cantacuzino, dr. Thoma Ionescu, rectorul Universităţii din Bucureşti, Const. Dissescu, Dimitrie Onciul şi Ermil Pangrati (A.N.I.C., fond Casa Regală – Ferdinand, dos. 45/1914, f. 34), din partea cărora regele a primit un memoriu. Răspunsul suveranului adresat profesorilor universitari suna: „nu pot avea alt sentiment şi alt ideal decât acela al naţiunii române. Domnii profesori nu au numai dreptul dar şi datoria să se amestece în marile mişcări ale neamului” („Facla”, an V, nr 358/29 oct. 1914, p. 2). În esenţă regele le declară că sentimentul său personal, dorinţele sale nu pot fi separate de cele ale poporului român, prin urmare nici de ale lor. O declaraţie foarte încurajatoare, făcută mai mult politicos decât cordial.

………………………………………………

România Mare s-a format ca urmare a voinţei populare din Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia. Aceasta cu atât mai mult cu cât aceste provincii româneşti se aflau în stăpânirea a două imperii (austro-ungar şi rusesc) din care unul era aliat al României în război iar celălalt inamic. Mai mult, la sfârşitul lui 1917 România avea cea mai mare parte a teritoriului sub ocpuaţie germană şi un aliat care încheiase pace separată cu inamicul, fiind practic în imposibilitate de a continua războiul. La nici un an de zile, în urma capitulării Germaniei în fata aliaţilor occidentali ai României, avea să ia naştere România Mare, prin dezmembrarea Imperiilor ţarist şi austro-ungar, prin voinţa liberă a transilvănenilor şi moldovenilor. În concluzie, tratatul încheiat între România şi statele ce compuneau Antanta Cordială şi soldaţii români (în rândurile ei aflându-se foarte mulţi ardeleni, fugiţi peste munţi din Transilvania sau dezertori din armata austro-ungară şi înrolaţi voluntar în armata română) au stat la baza Marii Uniri. Ultimul cuvânt l-au avut însă reprezentanţii poporului din Basarabia, Bucovina, Banat şi Transilvania unde nu mai exista autoritate rusească sau maghiară. „Veritabilul fundament al unităţii româneşti – aprecia istoricul Gh. Brătianu – nu a fost stabilit nici la Saint Germain, nici la Trianon, el este rezultatul existenţei însăşi a poporului român, «enigmă şi miracol al istoriei din sud-estul european»” (Gheorghe I. Brătianu, Originile şi formarea unităţii româneşti, Iaşi 1998, p. 289-90). La fel de exactă şi declaraţia delegaţiei Bucovinei condusă de Iancu Flondor care a prezentat regelui la 28 noiembrie actul unirii. „Aducem Maiestăţii Voastre, regele tuturor românilor, unirea unei ţări întregi, a Ţării Bucovina. Această ţară ţi-o închinăm Măria-ta, noi toţi […] nu e o cucerire a armelor ci întoarcerea la vatră a fraţilor despărţiţi, care în Majestatea Voastră regăsesc pe părintele de mult pierdut şi mult dorit”.

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.

23 ianuarie/5 februarie 1918 – Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată, ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii.

24 ianuarie/6 februarie 1918 – Chișinău. Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează, în unanimitate, independența Republicii Democratice Moldovenești. Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu de Miniștri, sub președinția lui Daniel Ciugureanu. „(…) Ne proclamăm, în unire cu voința poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor” – se spune în proclamația Sfatului Țării.

28 ianuarie/10 februarie 1918 – România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale.

11/24 februarie 1918 – Plenipotențiarii Puterilor Centrale impun primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiții principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și grele concesiuni economice.

20 februarie/5 martie 1918 – Se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum comercial între România și Constanța; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiții economice etc.

3/ 16 martie 1918 – Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune în care se spune „Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituțional și sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice”.

5/18 martie 1918 – Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou guvern, cu speranța că șeful conservatorilor, grație încrederii ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiții mai ușoare.

9/22 martie 1918 – Încep tratativele de pace de la Cotroceni între România și Puterile Centrale.

27 martie/9 aprilie 1918 – La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara – Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul – ministru Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!

9/22 aprilie 1918 – Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, și contrasemnat de Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri.

17/30 aprilie 1918 – Înființarea, la Paris, a „Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

24 aprilie/7 mai 1918 – Semnarea Tratatului de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp, cu o populație de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata, menținându-se numai patru divizii cu efective complete și 8 divizii cu efective de pace (20.000 de infanteriști, 3.200 de cavaleriști și 9.000 de artileriști) și să încheie convenții economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogății ale țării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze Tratatul.

2/15 septembrie 1918 – Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor, sârbilor, croaților și rutenilor votează o moțiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei și eliberarea tuturor popoarelor asuprite.

29 septembrie/12 octombrie 1918 – Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un „Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.

5/18 octombrie 1918 – Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida – Voevod.

14/27 octombrie 1918 – Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu – vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă – secretari.

17/30 octombrie 1918 – Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Național Român Central (din 21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor format din șase reprezentanți ai P.N.R și șase social-democrați.

18/31 octombrie 1918 – Proclamarea către Națiunea Română, în care se aduce la cunoștință opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune.

25 octombrie/7 noiembrie 1918 – Consiliul Național Român Central hotărăște înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile sătești pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru „păstrarea liniștii și averii fiecăruia”.

31 octombrie/13 noiembrie 1918 – Consiliul Național din Basarabia adoptă o „lege fundamentală asupra puterilor Țării Bucovinei”, prin care își asumă întreaga putere de stat.

5/18 noiembrie 1918 – Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român Central afirmă în fața opiniei publice mondiale dorința românilor transilvăneni de a se uni cu România.

7/20 noiembrie 1918 – Manifest al Marelui Sfat Național din Transilvania privind convocarea la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia.

9/22 noiembrie 1918 – Consiliul Național Român Central din Transilvania cere, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.

15/28 noiembrie 1918 – Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

1 decembrie 1918 – Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: ”Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu – Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918.Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.

2 decembrie 1918 – Întrunirea Marelui Sfat Național în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăște constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii și având președinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent își stabilesc sediul la Sibiu.

11/24 decembrie 1918 – Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

18/31 decembrie 1918 – Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.

26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919 – Are loc la Mediaș, Adunarea națională a sașilor, care se declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia.

28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919 – O delegație săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea sașilor la actul unirii Transilvaniei cu România.

29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 – Decret-lege prin care se stabilește că locuitorii României, majoritari, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățenești și vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară și sunt sau n-au fost supuși unui stat străin.

28 iunie 1919 – Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanța – Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era obligată să renunțe la Tratatul de la București din 24 aprilie/7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menținerea Comisiei Europene a Dunării și înființarea pentru traseul Brăila – Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale a Dunării. Tratatul a fost ratificat de România la 14 septembrie 1920.

10 decembrie 1919 – România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, precum și Tratatul minorităților, care pentru România prevede obligația de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naștere, de naționalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina și întreaga ocrotire a vieții și libertății lor”.

29 decembrie 1919 – Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.

4 iunie 1920 – Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, a Slovaciei și Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației, Sloveniei și părții de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iulie 1921).

LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULȚI ANI ROMÂNILOR, ORIUNDE S-AR AFLA!

Sursa: mesageruldecovasna.ro

Despre drama românilor rămași în afara granițelor României Mari într-un viitor articol…

Să dea Dumnezeu să revină toate teritoriile românești între granițele Țării!

Dumnezeu să ajute România și pe români să-i ducă la mântuire!

Inițiativă a deputatului Daniel Gheorghe: CETĂȚENIA PENTRU TOȚI ETNICII ROMÂNI din afara României, indiferent dacă rude ale lor au fost cetățeni ai României Mari sau nu

Related image

Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a iniţiat un proiect de lege care prevede posibilitatea ca etnicii români din afara graniţelor ţării şi care fac parte din comunităţile româneşti din afara României să poată solicita cetăţenia română, motivând că acest lucru ar contribui la redresarea demografiei.

„În prezent, pe criteriul civic al redobândirii cetăţeniei române, se califică descendenţii cetăţenilor Regatului României sau României Mari de până la schimbările teritoriale din 1940, printre care se numără minoritari, alogeni, din Ucraina şi Republica Moldova. (…) În schimb, etnicii români aflaţi în statele din jur, dintre care mulţi şi-au păstrat identitatea românească cu mari sacrificii, nu au dreptul să redobândească cetăţenia română pentru că părinţii şi bunicii lor nu au fost cetăţeni români, ei fiind născuţi în teritorii care nu au aparţinut României”, se arată în expunerea de motive, citată de MEDIAFAX.

De asemenea, în documentul citat se precizează că Actuala formă a Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, îi tratează pe etnicii români la fel ca pe străini, textul normativ nefăcând distincţie între cele două categorii de cetăţeni.

În opinia iniţiatorului, „alegerea de a se stabili în ţară făcută de etnicii români care vor dobândi cetăţenia română conform prezentului proiect de lege va contribui la redresarea tendinţelor demografice negative”.

Totodată, deputatul PNL susţine că impactul bugetar şi al protecţiei sociale este zero.

„Cetăţenii îşi plătesc din mijloace proprii contravaloarea paşaportului ori a cărţii de identitate sau costurile transcrierii actelor de stare civilă (certificate de naştere, de căsătorie). Statul Român nu achită niciunul dintre aceste costuri. Impactul asupra protecţiei sociale este de asemenea zero, din moment ce în România majoritatea prestaţiilor sociale de care beneficiază populaţia, gen pensii, ajutoare de şomaj, asigurări sociale şi de sănătate se acordă pe baze contributive, adică celor care au contribuit la fondurile respective, nicidecum tuturor cetăţenilor fără deosebire”, adaugă Daniel Gheorghe.

Potrivit textului legislativ, „Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanelor de origine română şi celor aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi – armâni, armânji, aromâni, basarabeni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini durnăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, români (rumâni) timoceni, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus – denumite români de pretutindeni”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 a cetăţeniei române, republicată, a fost depusă la Senat în calitate de primă camera sesizată şi este susţinută de parlamentari PNL şi ai minorităţilor.

Sursa: consiliul-unirii.ro

MASACRUL MILITARILOR ROMÂNI DE LA BĂLȚI – Peste 40 000 de prizonieri uciși de sovietici în lagărul NKVD nr. 33 din Bălți – Autorul moral pentru o mare parte dintre ei: regele Mihai

FOTO Soldaţi ai Armatei Române luaţi în prizonierat pe teritoriul RSS Moldoveneşti în anul 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova. – cersipamantromanesc.wordpress.com

Lunile august și septembrie 1944. Mai precis, între 23 august și a doua parte a lunii septembrie 1944. Consecința loviturii de stat dată de regele Mihai la 23 august (întoarcerea armelor fără armistițiu cu URSS), împreună cu camarila sa și o mână de comuniști. Dintre cei 175 000 – 180 000 de militari români luați prizonieri pe frontul din Moldova și în URSS, peste 40 000 de militari la care se adaugă și prizonierii luați de sovietici în primele ofensive (respinse) în Basarabia și restul Moldovei în primăvara lui 1944 au fost închiși și uciși în lagărul de exterminare nr. 33 al NKVD lângă orașul Bălți.

Istoria nespusă a masacrului din Bălţi

Peste 10.000 de soldaţi români au fost lichidaţi de NKVD în timpul celui de-al doilea război mondial, pe malul râului Răut. Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea …

Peste 10.000 de soldaţi români au fost lichidaţi de NKVD în timpul celui de-al doilea război mondial, pe malul râului Răut.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români. Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.

Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri  în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn. În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti. Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti.

Cum s-au petrecut faptele

În anul 1944, aflată în primă ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă. Însă unii au fost concentraţi în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut. În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi. Aproximativ 40.000 de soldaţi erau români, apoi mai erau circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele SS. Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.

Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan. Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii NKVD, precursorul KGB. Au fost, totuşi, prizonieri care au scăpat. „Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman, care a trecut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraţionar sovietic.

Poveste îngropată

Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni. Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag. După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi. Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană. Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ. În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, PS Petru. Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, PS Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmaţi din reşedinţa arhierească, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării. În fiecare an, în preajma Paştelui, rudele celor dispăruţi în crâncenul lagăr sovietic se adună, pentru a se ruga pentru sufletele celor dispăruţi, însă, la nivel oficial nici autorităţile din România, nici cele din Republica Moldova nu au făcut vreun gest pentru a restabili adevărul istoric printr-o campanie serioasă de cercetare.

Sursa: romanialibera.ro

Arestarea Mareşalului Ion Antonescu de către regele Mihai,  apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamaţiei către ţară,” a însemnat, în fapt, o capitulare necondiţionată a României.

Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze la atacurile ruşilor, iar aceştia, avertizati din timp, au avut prilejul nesperat să înceapă distrugerea Armatei Române şi să ocupe întregul teritoriu al Ţării.

În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situaţia stranie de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât şi pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 dintre militari români, lipsiţi prin ordin “Regal” (!) de dreptul de a se apăra, au fost luaţi prizonieri de către sovietici.

Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii şi, regretabil, ascunse şi astăzi.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.

Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.
În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au invadat Basarabia, Armata Roşie a făcut zeci de mii de prizonieri militari români şi de alte naţionalităţi.
În oraşul Bălţi au fost concentraţi cca. 50.000 de militari care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite rusesti.

Locuitorii în vârstă din Bălţi îşi amintesc despre un teritoriu situat în partea de nord-est a oraşului, care era înconjurat cu sârmă ghimpată. Acolo, în anul 1944, au fost ţinuţi mii şi mii de prizonieri. Erau militari ai armatei române şi ai armatelor din ţările aliate capturaţi în urma ofensivei sovieticilor din iarna-primăvara anului 1944, îndeosebi după operaţiunea Iaşi-Chişinău. 

Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi şi polonezi.

În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formează mlaştini, N.K.V.D a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţit de lipsa de higienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr.

Din acel lagăr unii mai curajoşi au evadat, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au mai fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Informaţii despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din oraşul Bălţi, săptămânal care apare în Basarabia de Nord.

Ziarul mai apare şi acum, ameninţat permanent de către cei care urăsc tot ce este românesc (între timp dispărut – n. adm.).

Din declaraţiile celor evadaţi şi a altor martori oculari, s-a stabilit că toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati în ceafă de criminalii KGB-ului şi aruncaţi în şanţuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat, întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai ecoul provocat de strigătele poporului polonez revoltat şi faptul ca ei, polonezii nu vor sa-şi uite eroii şi nici pe asasinii lor ruşi.

………… Mai multe la: 1944 – Un genocid despre care se vorbeşte prea puţin: Masacrarea de către sovietici a prizonierilor români din lagărul de la Bălţi. VIDEO

Scrisoarea către ONU a copiilor Cameliei Smicală: „ne-au dus la casa de copii, de fapt LA ÎNCHISOAREA DE COPII”

Image result for mihai si maria smicala

Foto – Tvm Neamt

Mihai și Maria Smicală, care sunt „deținuți” abuziv în sistemul de protecția copilului din Finlanda, au petrecut din nou weekendul cu mama lor, Camelia. Cu toate că au cerut repetat să se întoarcă definitiv alături de ea, autoritățile finlandeze nu dau semn că ar vrea să permită acest lucru.

Copiii au fost luați de la Camelia Smicală după divorțul acesteia de tatăl finlandez care era foarte violent. O perioadă autoritățile i-au acordat totuși și tatălui custodia copiilor, deși aceștia erau înspăimântați de el. Reamintim scrisorile trimise anul trecut către ONU de cei doi copii ai Cameliei Smicală.

Mihai Smicală:

„Bună! Sunt Mihai şi am trecut prin încercări foarte grele. Petri, care se dă drept tatăl meu, pe când eu aveam 2 ani [n.b. – avea cam 4 ani], a încercat să mă omoare pe mine şi pe familia mea. El a izbit-o pe sora mea mai mare, Andreea de perete, s-a urcat pe mama şi pe sora mea mai mică.

Apoi, când eu, mama, sora mea mica şi sora mea mai mare, ne-am mutat de la el, am fost cu toţii fericiţi până ne-au obligat sa ne întâlnim cu Petri. Apoi ne-au dus la casa de copii, de fapt la închisoarea de copii.

Am fost luaţi cu forţa, bătuţi şi chinuiţi. Când ne-au dus la nişte lucratori sociali, aceştia ne-au spus că ne vor duce să locuim la Petri. Am sunat de multe ori la 112. Ne era frică de ce o sa ne facă Petri. Când a aflat Petri că am sunat la 112 a început să țipe la Maria: «Ce ați făcut?» El s-a repezit la noi pe scări în sus, ne-a luat telefoanele şi ne-a spus că ne duce la casa de copii. Eu şi Maria am spus că acolo e mai bine decât cu el.

Apoi, după ce am ajuns din nou acasă, am fost obligaţi din nou să ne întâlnim cu Petri. Petri ne spune tot timpul că suntem zombi şi că eu şi cu Maria nu vom mai ajunge niciodată acasă. a spus că ne promite că nu o să mai ajungem acasă.”

Maria Smicală:

„Ce ne-a făcut Petri mie şi familiei mele. Petri s-a urcat pe mama când eu eram la mama in braţe şi în acelaşi timp s-a urcat şi pe mine.

Petri ma pişca si mă strângea atât de tare de mână (la fel ii făcea si fratelui meu), incât imi rămâneau semne timp de o săptămână.

Petri l-a băgat pe fratele meu cu capul sub apă şi a aruncat-o pe sora mea mai mare pe scări. Petri mi-a aruncat cu papucii lui in capul meu si al sorei mele.”

Sursa: stiripentruviata.ro

Citiți și:

Noutăți în cazul copiilor Cameliei Smicală din Finlanda: Un psihiatru a adus-o în pragul suicidului pe micuța Maria

Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Imagine similară

După cum știm:

Patriarhia de Constantinopol recunoaște oficial în Ucraina grupările lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici ca fiind „neschismatice” și ANULEAZĂ dreptul Patriarhiei Moscovei, acordat in 1686, de a alege mitropolit în Kiev

Aceasta ca prim pas spre acordarea autocefaliei:

Minciuno-patriarhul Bartolomeu i-ar fi transmis minciuno-patriarhului Kiril că a hotărât acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainene. Alt minciuno-patriarh, al Serbiei, e nemulțumit și a trimis o scrisoare deschisă în care acuză sprijinirea schismaticilor de către Fanar

Apoi s-a stabilit oficial, deși o anunțaseră mai nainte:

Oficial – Patriarhia Rusă a rupt comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului

În primul rând, pseudo-ierarhii care compun Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pe care noi îi numim așa din cauza participarii lor la sinodul tâlhăresc din Creta și din cauza ecumenismului lor, ar trebui să se lase de ecumenism, să se dezică de semnăturile din Creta și să scoată BOR din CMB.

Dar cu siguranță nu vor face nimic din toate astea.

Nu vor face nimic pentru că majoritatea dintre ei sunt ecumeniști din tinerețe, pentru că sunt puși în funcții special pentru a merge în direcția ecumenistă, pentru că nu se pot căi și nu vor recunoaște că au greșit. 

În privința problemelor apărute în Biserica ucrainiană, ar trebui ca Sinodul BOR să privească în trecut, să analizeze prezentul și să reacționeze canonic și cu demnitate.

Realitatea e că Mitropolia autonomă a Ucrainei, cea care reprezintă Biserica oficială din acestă țară, deține teritorii canonice care ar fi trebuit, de fapt, și de drept să aparțină Bisericii Ortodoxe Române!

O realitate incontestabilă!

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Așadar înainte de a da dreptate Patriarhiei Ruse în această dispută pe teritoriul Ucrainei, din punct de vedere bisericesc, ierarhii noștri (încă în funcții) ar trebui, să ceară Bisericii Ruse, reprezentată în teritoriu de Mitropoliile autonome ale Ucrainei și Chișinăului, să se retragă de pe teritoriile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române, respectiv Basarabia, Sudul Basarabiei, nordul Basarabiei, Bucovina de nord (inclusiv Ținutul Herța), Transnistria și Transcarpatia.

După ce vor fi fost luate măsuri în această privință, de către ruși, ar putea avea sprijinul BOR în disputa cu Patriarhia de Constantinopol (Fanarul).

Până atunci, BOR trebuie să rămână neutră! Nici să dea dreptate pseudo-patriarhului ecumenic Bartolomeu, nici să se avânte în a-i susține necondiționat pe ruși.

Într-o situație ideală, când ierarhia BOR n-ar fi ecumenistă, structurile ierarhice ale Bisericilor Ucrainei și Chișinăului ar fi putut trece sub ascultarea Sinodului românesc.

Sau, în situația când rușii nu vor da curs acestei cereri legitime a românilor, având în vedere că în Basarabia există o mitropolie românească (a Basarabiei) în paralel cu cea subordonată Moscovei (a Chișinăului… și chipurile, „a întregii Moldove”), s-ar putea înființa episcopii și mitropolii românești în toate teritoriile românești deținute de statul artificial Ucraina, pentru românii de acolo, așa cum a cerut deja un deputat:

Deputatul Constantin Codreanu cere Bisericii Ortodoxe Române să înființeze o episcopie pentru românii din Ucraina, pentru a-i salva de la ucrainizarea forțată

Deputatul respectiv, basarabean de origine, a propus aceasta deoarece:

Vești proaste pentru românii din Ucraina: bisericile românești nu vor mai putea sluji în limba română

Deci înființarea de eparhii românești peste granițe ȘI/SAU întreruperea comuniunii cu Patriarhia/Biserica Rusă.

Rămâne însă cumplita problemă a ecumenismului. Pentru că, de exemplu, în Bucuvina de Nord, ierarhul de acolo, român de neam, IPS Longhin Jar a întrerupt, pe motiv de ecumenism, pomenirea patriarhului Kiril al Moscovei (la ei toți ierarhii îl pomenesc și pe patriarh), ce-i drept o întrerupere a pomenirii parțială, de vreme ce participă încă la sinoadele prezidate de acesta (Kiril); și atunci nu văd cum ar putea trece IPS Longhin în subordinea Patriarhiei Române, din moment ce aceasta e complet ecumenistă.

Ar putea trece sub jurisdicția BOR și să rămână nepomitor în continuare. Însă nu cred că s-ar învoi nici IPS Longhin și nici pseudo-patriarhul Daniel.

Situația este extrem de încâlcită, dar consider că în nici un caz nu trebuie dat dreptate necondiționată rușilor, din moment ce au ierarhii prezente în mod nedrept și necanonic pe teritorii vechi românești. Adică ceea ce ei reclamă la pseudo-patriarhul Bartolomeu este însăși practica lor de zeci și chiar sute de ani.

Facilitarea migrației! O nouă lege antiromânească votată în Parlament. Singurul care s-a opus a fost deputatul Daniel Gheorghe

IMAGINI LIVE - Croaţia, excedată de numărul mare de migranţi, işi închide graniţele

Foto – jurnalul.antena3.ro

Parlamentul României a adoptat o lege care facilitează încadrarea străinilor non-UE în piața muncii. Deputatul Daniel Gheorghe: Efectul pervers al legii este acela de a pregăti terenul pentru imigrație economică masivă dinspre Asia și Africa

Miercuri, 10 octombrie, Camera Deputaților a adoptat, cu un singur vot împotrivă, proiectul de lege nr. 423/2018, care urmărește „modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România”.

Proiectul, inițiat de senatorii PSD Șerban Nicolae și Adrian-Nicolae Diaconu, a fost adoptat de Senat pe 5 iulie, urmând apoi un traseu rapid prin Biroul Permanent și comisiile Camerei Deputaților.

Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, singurul parlamentar care a votat împotriva proiectului, a spus că legea tratează statutul și încadrarea în muncă a persoanelor din spațiul non-UE.

„Astăzi (ieri-n.r.) Parlamentul României a adoptat proiectul de lege nr 423/2018 privind încadrarea în muncă a cetățenilor străini din țări „terțe”, deci din afara spațiului comunitar. Acest proiect permite ca muncitorii din țări non UE sa fie angajați pe salariul minim pe economie în România și sa nu mai fie „discriminați” în raport cu muncitorii români. La prima vedere pare un lucru necesar pentru industrie și cerut de mediul de afaceri. Însă, aceasta initiativa PSD-ALDE trecuta pe repede înainte, în contextul în care toate inițiativele opoziției vizând atragerea forței de munca din comunitățile istorice românești din jurul țării zac prin sertare blocate de majoritatea parlamentară, pune semnul egal pe piața noastră intre românul din Timoc și magrebian, intre românul din Transnistria și pakistanez, intre aromânul din Macedonia și vietnamez.

Dincolo de asta, efectul pervers al legii este acela de a pregăti terenul pentru imigrație economica masiva spre România, mai ales dinspre Asia și Africa. Acum majoritatea socialista pare a se pregăti sa ne ofere visul progresistilor, „o țară ca afară” cu „zone urbane interzise” si multiculturalism de cartier ! Astăzi eu am fost singurul parlamentar care a votat împotriva acestui act normativ care poate provoca efecte sociale deosebit de grave pe termen mediu și lung. Îmi doresc sincer sa nu aflu peste câțiva ani că am fost fix singurul din aceea sala mare a Parlamentului României care a avut dreptate! Ăștia, acum după Referendum, sunt în stare să ne vândă cu totul!”, a scris Parlamentarul ilfovean. – Sursa