Preiau articolul:
Unul dintre membri „elitei SS a Auschwitz”-ului românesc a dispărut. Rămâne întrebarea: Cine și unde sunt „marii naziști”?
Dispariția patronului „Hexi Pharma” – accident rutier, sinucidere, asasinat la comandă, substituire de persoane, încă nu știm clar – complică extrem ancheta cu privire la dezinfectanții diluați pe care spitalele de stat românești le-au cumpărat și folosit de peste un deceniu și care se presupune că au contribuit la moartea a câteva mii de pacienți.
Scandalul „Hexi Pharma” dobândise, oricum, caracteristicile unei încercări de mușamalizare în care au aflat un interes comun aproape toți actorii importanți ai scenei politice românești post-decembriste – chiar dacă premizele acestora au fost total diferite.
Unii au încercat să ascundă complicități criminale, estimate în acte de corupție în valoare de milioane de euro. Alții au încercat să ascundă incompetența criminală a instituțiilor statului. Câțiva s-au speriat de perspectiva declanșării – dacă s-ar fi ajuns la dezvăluirea întregului mecanism de „lagăr de concentrare” prin care a fost distrus sistemul de sănătate publică al României – a unei revolte populare cu intensitatea și dimensiunea a câteva mii de „Revoluții Colectiv”. Nu în ultimul rând, există și câteva instituții și/sau personaje care vor să profite de scandal fie pentru a „plăti polițe” unor rivali, fie pentru a se salva de confruntarea cu legea, în propriile dosare de corupție.
Oricare ar fi felul morții patronului de la „Hexi Pharma” și oricare ar fi interesele celor care vor profita de această moarte suspectă, există totuși beneficiul public că această acutizare a scandalului „Hexi Pharma” devine marea „bomboană pe coliva” sistemului de sănătate post-decembrist, transformat într-un mecanism de exterminare a bolnavilor.
Să fie marii vinovați ai acestui genocid național doar membri „elitei SS” – comercianții de dezinfectanți diluați, de medicamente false ori experimentale, corupții în halate albe, adică unii dintre profesorii universitari din învățământul academic de medicină care promovează studenții pe bază de „șpagă la examen” sau apartenență la „clanuri de medici” ori unii dintre managerii de spitale, șefii de secții medicale, dintre medicii, asistentele medicale, anesteziștii etc. care solicită și/sau primesc bani pentru faptul că exercită actul medical care oricum le este plătit, prin salariu, de la bugetul statului?
Un genocid se execută cu ajutorul „ofițerilor și soldaților”, însă coordonarea lui aparține „generalilor” și mai ales „marilor naziști”. Rămânem deci, cu întrebarea: unde și cine sunt „marii naziști” ai sistemului de sănătate publică românesc, când vor fi prinși, anchetați, judecați și băgați la pușcărie, măcar pentru o detenție de 15 ani?
Nu știm dacă vom avea un răspuns corect și rapid la această întrebare, însă există posibilitatea de a înțelege cum s-a transformat sistemul de sănătate publică românesc într-un lagăr național de exterminare, prilej de îmbogățire pentru politicieni, negustori și medici corupți, de experimentare a unor medicamente promovate de marile corporații multinaționale și de asasinare, directă sau indirectă, prin infecții spitalicești și medicație incorectă sau controversată a mai multor mii de români.
Acest „lagăr de concentrare”, acest „Auschwitz” al sistemului de sănătate publică din România se constituie, în fapt, ca un mecanism mafiot extrem de complex, de ocult și cu o putere imensă de auto-apărare și regenerare. Probabil că dispariția patronului de la „Hexi Pharma” contribuie la întărirea acestui mecanism mafiot. Totuși, dincolo de această dimensiune ocultă a sistemului de sănătate publică post-decembristă, rămân anumite aspecte pe care le poate observa orice român care a fost nevoit să devină „deținut al lagărului”. O succintă prezentare a lor ne oferă o imagine suficient de sugestivă a gravității genocidului care se comite în spitalele publice românești de peste două decenii.
„Lagărul de exterminare”, numit „sistemul de sănătate publică” din România se caracterizează, „la vedere”, cel puțin prin următoarele aspecte negative:
1. Existența unor clanuri „de familie” care controlează, de două și uneori deja de trei generații – bunic, părinte, copil – o parte importantă din structurile de putere, decizie și practică medicală din Universitățile de Medicină, spitalele de specialitate, spitalele județene și municipale din România. Aceste clanuri s-au format – cu foarte puține excepții, când numitorul comun între generații a fost profesionalismul și loialitatea față de profesie – exclusiv pe criterii de rubedenie, de interese pecuniare egoiste, de perpetuare a unei bogății obținute pe căi imorale, izvorul principal al acumulării de cantități imense de bani fiind „șpaga” încasată de la bolnav. Sunt situații în care profesionalismul membrilor „clanului de familie” este însoțit de lăcomia cumplită a acestora, însă societatea românească a fost „dresată” să laude pregătirea profesională a medicului corupt și să închidă ochii cu indulgență la averea acumulată de acesta, care avere este imposibil de justificat, legal și moral, doar prin veniturile legale ale respectivului „medic profesor eminent”.
2. Existența unor clanuri „de partid” care controlează, alături de clanurile „de familie” o altă parte importantă a activității de management și de funcționare a sistemului de sănătate publică post-decembrist. Aceste clanuri au promovat corupția la nivelul angajării de personal medical – mii de euro „șpagă” la angajări, prin ignorarea criminală a nivelului extrem de scăzut al pregătirii profesionale a viitorului cadru medical – au acceptat practica „șpăgii” de la bolnavi și cel mai grav, au practicat „șpaga” și „comisionul” pentru investițiile de structură, pentru achiziția de aparatură și produse medicale, arie infracțională în care se înscrie și scandalul „Hexi Pharma”. Partidele politice au transformat funcțiile manageriale din spitale – și în multe situații, inclusiv funcțiile de conducere în secțiile de spital ori la nivelul universităților de medicină – în sinecuri unde au fost promovați „oamenii noștri”, tocmai pentru ca partidul să dețină controlul „lagărului de concentrare” și să beneficieze de banii ilegali și imorali încasați de la complici (negustorii de produse și servicii la nivelul spitalelor) și mai ales, de la „deținuții lagărului”, adică bolnavii care, de voie, de nevoie, dau „șpaga pentru salvarea sănătății și a vieții”.
3. Existența unor practici profesionale imorale și ilegale. Probabil că există sute de cadre medicale de rang înalt care au un program de muncă zilnic de genul: opt ore activitate plătită salarial ca șef de secție în spitalul public, patru ore activitate la catedră plătită salarial ca profesor la o Universitate de medicină de stat, două-patru ore activitate plătită salarial ca medic patron și/sau asociat la o instituție medicală privată (cabinet, policlinică, laborator, spital privat), uneori o oră/două ore activitate științifică plătită de o corporație de medicamente pentru experimentarea/promovarea unui nou medicament etc. O legislație extrem de permisivă oferă acestor medici posibilitatea de a obține venituri așa-zis legale din mai multe surse, deși, cel puțin în temeiul unei analize de bun-simț, este imposibil pentru un om normal să muncească atâtea ore, într-o singură zi, În așa fel încât să fie eficient, profesionist și corect în toate activitățile respective. Cine a fost internat într-un spital românesc de stat, a aflat ce înseamnă să aștepți cu orele „să vină domnul profesor” sau cât de scurtă poate fi uneori „vizita medicală” făcută de „domnul profesor”… Rezolvarea situației ar fi fost simplă: un medic plătit din bugetul statului, la nivel de opt ore pe zi lucrătoare, să primească dreptul de a profesa alte maxim patru ore la o instituție de învățământ în domeniu. Dacă domnul medic dorește să lucreze în sistemul privat – fie ca medic asociat, fie ca proprietar – atunci să meargă acolo și să plece din sistemul plătit de la bugetul public. Unii ar spune că s-ar goli spitalele publice de medicii buni. Dimpotrivă, eu cred că medicii buni care au plecat să lucreze în Occident, goniți de clanurile și corupția de aici, ar fi luat rapid locul celor transferați în sistemul medical privat, și ar fi avut rezultate profesionale cel puțin egal de performante.
4. Reglementările legale precare, contradictorii și absolut ineficiente din domeniul gestionării banilor publici destinați sistemului de sănătate publică, a relației Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate cu actorii de stat și mai ales, privați din sistemul de sănătate românesc. Alături de aceste reglementări care au dus la colapsul financiar al sistemului național de sănătate, așezăm ca un egal factor nociv, distrugător, politizarea sistemului de către „clanurile de partid”. Cetățeanul român plătește inutil „CAS”-ul, căci banii plătiți nu se regăsesc în servicii medicale de stat civilizate, eficiente, legale și morale.
5. Reglementarea legală extrem de precară a malpraxisului în actul medical. Există o proastă, imorală „solidaritate de breaslă” între unii medici – accentuată și aproape grotească atunci când aceasta se manifestă în cazuri de malpraxis care afectează vreun membru al clanurilor de familie și de partid – în temeiul căreia condamnările pentru malpraxis în România post-decembristă sunt foarte puține, deși periodic, statistici neoficiale avertizează că numărul de bolnavi al căror deces se suspicionează că a fost provocat de malpraxis este la un nivel alarmant de mare. Lipsa presiunii morale și legale care s-ar exercita asupra actului medical, printr-o legislație corectă cu privire la malpraxis, permite perpetuarea criminală a incompetenței, a corupției și a indiferenței în rândul cadrelor medicale.
6. Lașitatea cvasi-generală și aproape tradițională a românilor a contribuit, de asemenea, la transformarea sistemului de sănătate publică post-decembrist într-un „lagăr de exterminare”. Românul, de cele mai multe ori, este curajos pe Facebook, dar când el sau vreo rudă apropiată ajunge pe patul de spital public, acceptă să dea „șpaga”, în temeiul proastei filosofii că „pentru sănătate, omul face orice și dă oricât”. Societatea civilă post-decembristă nu cunoaște existența unor puternice asociații de monitorizare a actului medical, de apărare deplină a drepturilor și intereselor pacienților și bolnavilor. Dimpotrivă, cel mai grav, societatea civilă este infestată de felurite ONG-uri înființate și controlate de „clanuri de familie” din lumea medicală, prin care se obțin finanțări pe bani publici și europeni – de multe ori prin parteneriate (să nu le zic complicități) discutabile cu instituții de stat – pentru dezvoltarea sistemului medical privat, care așa cum am arătat, „căpușează” sistemul de sănătate publică.
7. Nivelul de salarizare ridicol, penibil, jignitor, extrem de scăzut – în comparație cu alte state membre ale U.E. – de care „beneficiază” cadrele medicale și mai ales, medicii specialiști. În sistemul de sănătate publică românesc, există probabil zeci, sute de medici specialiști foarte bine pregătiți profesional care, deși nu condiționează actul medical prin „șpaga” de la bolnav, acceptă totuși să încaseze „micile atenții” tocmai pentru că veniturile oficiale sunt insuficiente pentru a le asigura condițiile necesare exercitării eficiente și la standarde civilizate a profesiei. Un medic bun are nevoie să cumpere periodic tratate de medicină, cu cele mai noi studii în domeniu, să participe la conferințe naționale și internaționale de specialitate, unde uneori doar taxa de participare înseamnă câteva sute de euro, fără a mai aminti de costurile cu transportul, cazare și masa, altfel spus, un medic bun trebuie să investească mereu în pregătirea lui profesională. În „lagărul de exterminare” al sistemului de sănătate publică din România s-a ajuns la situațiile grotești în care medicii loiali profesiei își cumpără din banii personali instrumentarul medical, ba uneori chiar și medicamentele scumpe pentru pacienții lor prea săraci să le achiziționeze.
Despre „lagărul de exterminare” al sistemului de sănătate publică din România se pot spune foarte multe. Lista rămâne deschisă.
Ceea ce este extrem de grav, la acest moment, este faptul că prin dispariția patronului de la „Hexi Pharma” a fost pierdut un martor extrem de important care ar fi ajutat, prin declarațiile lui – evident, dacă ar fi fost lăsat să le facă și nu cumva determinat să nu le facă – la dezvăluirea unei dimensiuni importante din modul de funcționare a mecanismului mafiot și criminal al „lagărului de exterminare” în care s-a transformat sistemul de sănătate publică post-decembrist.
MATRIX, sistemul criminal care a reușit să acapareze controlul asupra societății românești, a reușit să evite – fie întâmplător, dacă patronul „Hexi Pharma” a murit în accident sau prin sinucidere, fie ocult, dacă respectivul individ a fost asasinat ori ajutat să dispară – declanșarea unei revolte de stradă cumplite, a unei „Revoluții Colectiv” înmulțită cu cel puțin o mie de ori.Manipulările de presă – deja presa începe să fie împărțită în apărătorii SRI/Sistemului și acuzatorii SRI/Sistemului, interesul fiind nu aflarea adevărului, ci doar de a da lovituri taberei adverse – tergiversările, interpretările fanteziste și probabil, rapida „distragere a atenției” de la scandalul „Hexi Pharma” la alt scandal (să nu uităm că vin alegerile locale!), vor diminua, probabil până la anihilare, tensiunile și furia din rândul cetățenilor, iar revolta va fi evitată.
Dacă pentru câteva zeci de morți în mizerabila speluncă de la „Colectiv”, au protestat pe străzile orașelor noastre câteva mii de români, care au sfârșit prin a fi folosiți pentru schimbarea unui guvern de mafioți, cu un guvern de „oculți”, pentru cele câteva mii, dacă nu chiar zeci de mii, de români asasinați, vreme de peste un deceniu, în spitalele publice românești, vor protesta doar câteva sute, eventual mii de români, dar nu pe străzi, ci pe Facebook, în cel mai fericit caz…
MATRIX aproape că a reușit să transforme majoritatea „deținuținuților” români în „minionii” perfecți: stau cu rânjetul pe buze sau cel mult înjură în tăcere, chiar și când îi doare cumplit ceea ce experimentează sistemul pe ei, și protestează doar manipulați și „la comandă”, iar asta numai și numai pentru a mai primi o porție de… banane.
Vae victis!
***
Un post-scriptum necesar
Totuși, există speranță, există nădejdea că MATRIX poate fi învins! Coaliția pentru Familie și cele 3 MILIOANE DE ROMÂNI LIBERI care au semnat pentru apărarea familiei tradiționale, prin revizuirea Constituției, reprezintă cel mai puternic argument că în adâncul sufletului românesc se află forța care poate să înfrunte și să învingă MATRIX-ul. Milioane de români luptă deja cu sistemul și urmează îndemnul lui Hristos: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Sfânta Evanghelie după Ioan XVI, 33)
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
