Martiriul Elenei Bagdad – 22 septembrie 1939

Related image

O figură luminoasă din lupta noastră este şi Lenuțica Bagdad. Venea de pe meleaguri craiovene, ca şi camarada Nicoleta, cu care era prietenă. Fiică de colonel, dintr-o familie veche românească, purtând parcă pecetea nobleței cu care a fost investită, s-a dăruit cu tot elanul Mişcării pe care a iubit-o, secundând-o pe camarada Nicoleta. Era o fată voinică şi frumoasă, cu părul adunat in două coculețe la urechi. Cu figura ce exprima sănătate şi bucurie, cu surâsul ei permanent care-i lumina chipul făcându-l şi mai frumos.

Aşa a apucat evenimentele tragice care au urmat după moartea Căpitanului. Ea lucra cu camarada Nicoleta in funcția de curieră principală. În toamna aceea rece şi umedă, durerea pierderii Căpitanului şi a băieților i-a agravat procesul de răceală. S-ar fi cerut internată într-un sanatoriu dar, cu o dârzenie neîntălnită, s-a încăpățânat să rămână pe post până la sfârșit.

A fost arestată şi dusă în lagărul de femei Sadaclia din Basarabia. Acolo, după un timp, a început să verse sânge. Alarmată, nu pentru ea ci pentru fetele cu care stătea, a cerut comandantului lagărului să o izoleze, pentru a nu le îmbolnăvi şi pe celelalte, apoi a rugat fetele ca în ziua în care erau oarecum liberi să se adune într-o cameră vecină cu a ei, astfel încât să poată asculta tot ce discutau ele, ca să participe în felul acesta la viața lagărului. Boala ei se agrava mereu; conducerea lagărului a cerut să fie internată într-un sanatoriu. Aşa a fost luată din lagăr şi dusă în sanatoriul de la Pârnova, lângă Iaşi. Cu două săptămâni înainte de executarea ei, aflându-se în acest sanatoriu, a primit vizita mamei ei. A găsit-o cu cărticica de rugăciuni pe noptieră şi lumânarea pentru moarte. I-a spus mamei: „nu regret că mor, ceea ce regret este că voi muri pe un pat de spital, în loc să mor in luptă”.

Dar bunul Dumnezeu i-a ascultat dorința. După executarea lui Armand Călinescu, au fost asasinați sute de legionari, pe străzi, în lagăre şi închisori. Noi ne aflam la Sadaclia, aşteptam ordinul, pregătite de moarte. Ordinul însă s-a oprit la Lenițica Bagdad. A fost luată din sanatoriu într-o căruță cu câțiva jandarmi şi dusă pe înserat la marginea unei păduri. Acolo ea a cerut să i se îngăduie să-şi aprindă lumânarea şi să se roage. A mulțumit lui Dumnezeu că i-a îndeplinit dorința de a muri pentru Mişcare. După aceea s-a sculat şi le-a cerut să tragă în ea. Ostaşii, după mărturisirile celor ce au făcut execuția, nu mai aveau curajul să o omoare şi trăgeau la întâmplare. Atunci ofițerul a luat arma din mâinile unui ostaş şi a tras. Apoi au înghemuit-o în căruță şi s-au oprit la marginea unui sat, unde se afla un cimitir. Era deja seară. În marginea cimitirului, pe locul unde se adună gunoaiele, au făcut o mică groapă şi au aşezat-o acolo în poziție şezândă.

Din întâmplare, o femeie de la marginea satului venise în cimitir să adune iarbă pentru animale, a văzut că jandarmii îngroapă ceva. De frică însă a stat ascunsă. Dimineața s-a dus să vadă locul. Deja câinii începuseră să râcâie locul. Cu sapa a cărat pământ, cât a putut, peste locul aceea şi l-a bătucit. Aşa am găsit-o în anul 1940, când au deshumat-o şi am dus-o la Predeal în cimitirul din spatele capelei.

Cu ocazia acestei deshumări, mama (care tot timpul a stat la capul ei), mi-a şoptit: „Niciodată Lenuțica nu a fostmai frumoasă ca acum!”

(Sofia Cristescu Dinescu – Lacrima prigoanei, pag. 19-21)

La 22 septembrie 1939 Elena Bagdad, grav bolnavă în sanatoriul TBC Bârnova, suferindă de opt luni, fu smulsă din patul de suferinţă şi dusă pe şoseaua Bârnova – Iaşi şi executată. Ajunsă în acel loc, îngenunche şi ridică o rugăciune către Dumnezeu. I se dădu ordin să se întoarcă cu spatele.

– De ce? întrebă ea.

– Ca să vă executăm.

Atunci toată se revoltă.

– Cum credeţi că unei legionare îi este frică de moarte? Să mă împuşcaţi din faţă, drept în inimă. Trageţi şi să nu vă tremure mâna.

Dar mâna jandarmului (mâinile jandarmilor n. adm.) a/au tremurat. Cinci gloanţe nu o doborâră.

– Ce Dumnezeu, nu sunteţi în stare să trageţi? Vreţi să vă arăt eu cum se trage?

Plutonierul S., o brută care îi făcuse multe necazuri, luă arma şi o ucide cu trei gloanţe, stingând în pieptul ei strigătul: „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”.

Ucisă mişeleşte, fu lăsată să moară pe şosea. Un pădurar o găseşte odihnindu-şi capul pe un braţ. La vederea fecioarei adormită în Domnul, se închină şi fugi. Fu îngropată noaptea, ghemuită, mai mult în picioare, la locul zis „Lotul Dumbrava”. În timpul nopţii câinii scurmară ţărâna. Dimineaţa ţăranii puseră pământ deasupra, ca să-i acopere creştetul capului. Bolnavii de la sanatoriu au numit-o „Sfânta Domnişoară prigonită”

(Aristide Lefa – mărturie publicată în ziarul Buna Vestire din 6 septembrie 1940)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Veșnica ei pomenire!

Reclame

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939 – 252 de legionari uciși fără proces, din ordinul lui Carol al II-lea

Image result for masacrul din 1939

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939: 252 de legionari ucisi fara proces!

 

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, aproape fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Image result for masacrul din 1939

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească și total în afara legii, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorior şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii

Related image

În 1940, când Miscarea Legionarã a venit la guvernare, ziua de 22 septembrie a fost proclamatã Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntasi legionari asasinati în lagãrele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat au fost dezgropati din cimitirele lagãrelor si înhumati crestineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnitãti la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei.

Image result for masacrul din 1939

În cimitirul Mãnãstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rãmãsitele elitei legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca si cenusa celor incinerati de autoritãtile asasine la crematoriul din Capitalã: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.

Image result for masacrul din 1939

Dupã instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autoritãti atee, troitele ridicate în memoria eroilor distruse, crucile arse si pângãrite.

DOCUMENT ISTORIC: LISTA LEGIONARILOR ASASINAŢI ÎN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

Din Calendarul „Cuvântul” 1941

“Noaptea de 21 spre 22 Septembrie 1939 sfințește cu sângele ei cea mai mare jertfă eroică din istoria Românilor. 252 legionari, pentru credința lor în opera Căpitanului și în destinul mântuitor al generației de astăzi, au fost asasinați săvârșindu-se astfel o crimă împotriva întregului neam românesc. Legionarii cei mai destoinici, din toate unghiurile țării, din sate și orașe, au adus cu slava morții lor întemeierea României Legionare. Spiritul lor trebuie să trăiască în făptuirile noastre. Sângele lor și durerea să o simțim necontenit. Numai astfel le vom da mărirea care li se cuvine. Căci ei sunt: Prezenți, Prezenți, Prezenți, în viața de astăzi și de-a pururi a României Legionare.

Penitenciarul Râmnicu Sărat

Cantacuzino Alexandru, avocat, București;
Totu Nicolae, avocat, București;
Clime Gheorghe, inginer;
Tell C. Alexandru, avocat, București;
Furdui Gheorghe, profesor, București;
Bănică Dobre, ad-tor ziar, București;
Polihroniade Mihail, avocat, București;
Craja Paul, medic, București;
Simulescu Sima, profesor, București;
Apostolescu Gheorghe, comerciant, București;
Istrate Gheorghe, abs. acad. com., București;
Banea Ioan, medic, Cluj;
Serafim Aurel, inginer, București.

La Spitalul Militar Brașov

Cotigă Traian, avocat, București, Penit. Sp. R. Sărat;
Ionică Eugen, inginer, București, Penit. Sp. R. Sărat;
Șiancu Emil, ofițer rez. Cluj, Penit. Sp. R. Sărat;
Proca Gheorghe, monteur Domnița Maria (Bacău), cu domiciliul obligator la M. Ciuc;

Pihu Grigore, funcționar București, Dom. obl. Vaslui;
Sușman Iuliu, funcționar, București, Dom. obl. Vaslui;
Herghelegiu Ion, avocat, Bacău, Dom. obl. M. Ciuc.

În Lagărul de la Vaslui

Spânu Iordache, student, București;
Clime Traian, student, București;
Gârcineanu Victor, avocat, București;
Teodor Tudose, avocat, Iași;
Polisperhon Supila, student, București;
Boboc Constantin, student, București;
Goga Mircea, student, București;
Popescu Spiru, student, Frăsan-Durostor;
Comănescu Nicolae, student, Ploiești;
Calapăr Mihsi, abs. teol., Negrești-Neamț;
Belgea Ioan, bibliot., București;
Popescu Vasile, f. profesie, București;
Antoniu Ioan, avocat, București;
Stahu Teodor, avocat, Fălticeni-Baia;
Cârdu Valeriu, ziarist, Oravița Caraș;
Moțoc Mircea, student, București;
Răcman Gogu, student, Hodivoaia-Vlașca;
Teohari Mircea, student, București;
Bujgoli Spiru, lic. lit., Frăsani-Durostor;
Moraru Alexandru, student, Dej-Someș;
Rioșeanu Petre, dir. Nitrogen București;
Constantiniu Dorin, contr. S. T. B., București;
Dobre Radu, rnanip. S. T. B., București;
Danielescu Josim, student, Ploiești;
Nicolicescu Gheorghe, elev, ing., București;
Borzea Virgil, student, Brașov;
Caratașu Chiriac, student; București;
Busuioc Ioan, student, București;
Maricari Nicolae, locot. ref., București;
Tucan Boris, viticultor, Hârtop-Tighina.

București

Dumitrescu Dumitru, avocat, Ploiești;
Popescu Cezar, student medicină, originar Ploiești;
Popescu Traian, student Drept, originar Ploiești;
Moldoveanu Ion, student Politehnică, originar Ploiești;
Ionescu R. Ion, student Drept, originar Ploiești;
Vasiliu Ion, desenator, originar Ploiești;
Ovidiu Isaia, fotograf, București M. Brătianu 34;
Stănciulescu Marin, lăcatuș, București, Bd. Brătianu 24;
Paraschivescu Gheorghe, student Politehnică, București Bd. Brătianu 24;

Dragomirescu Victor, abs. Politehnică, din închisoarea Văcărești.

În Lagărul de la Miercurea Ciucului

Stegărescu Constantin, contabil, București Ilfov;
Borzea Titus, student, Brașov;
Rădulescu Virgil, gazetar, București;
Enescu Ioan, student, București;
Micu Augustin Liviu, inginer, Timișoara;
Macoveschi Ioan, desenator, București;
Pavlescu Alexandru, avocat, București;
Biriș Ovidiu, avocat, București;
Susai Vasile, lic. Drept, București;
Felecan Vasile, ajust. mecanic, București;
Prodea Nicolae, lăcătuș, București;
Grama Iosif, student, București;
Miter Ioan, student, Caransebeș;
Popescu B. Anton, funcționar, Băile Herculane;
Noaghiea Gh. Virgil, student, Caransebeș;
Tiponuț Gheorghe, elev liceu, Oradea;
Nuțiu Aurel, student, București;
Teodorescu Gheorghe, sculptor, Ploiești;
Todan Coriolan, student, Fibiș-T. Torontal;
Ducaru Dumitru, subing., Râșnov-Brașov;
Ungureanu Corneliu, lic. litere, Craiova;
Corbeanu Vasile, student, Bragadiru-Ilfov;
Coman Constantin, student, Bragadiru-Ilfov;
Popa Tiberiu, stud., Bragadiru-Ilfov;
Popescu Marin, stud., Cumpăna-Constanța;
Vilmuș Adam, bucătar, Iași;
Dorca Afilon, abs. Teolog., Velișoara-Severin;
Cioflec Marius, student, Timișoara;
Benec Constantin, funcționar CFR, Ohaba-Mătnic Severin;
Gheorghe Constantin, student, Stupini-Brașov;
Strugaru Nicolae, avocat, Iași;
Constantinescu Dimitrie, abs. med., Iași;
Dobrin Liviu, abs., med., Arpașul de Jos-Făgăraș;
Zus Radu, student, Cernăuți;
Buhai Vasile, student, București;
Iordache N. Nicoară, asistent univ., București;
Raicu Const., licențiat, Iași;
Stamate Eugen, student, Iași;
Zanche Petre, funcționar, Iași;
Gârcineanu Florin, lt. ref., București;
Vasiliu Gheorghe, lt. ref., Iași;
Filipov Vasile, comerciant, București.

În restul țării

Jud. Durostor: Nicolae Nastu, Costică Manganița și Dionisie Memu.

Jud. Timiș Torontal: Udrea Teodor, Dragomir Gheorghe și Cocora Alexandru.

Jud. Caliacra; Petre Caranica, Chițu M. Popescu și Dumitru Covache.

Jud. Gorj: Constantin Șerban, Căpitanul Gh. Munteanu și preotul Motomancea Grigore.

Jud. Constanța: preotul Chivu Ion, Chiriazi Constantin, preotul Mocanu Staicu și preotul Secăreanu Ion.

Jud. Putna: Vasile State, Nicolae Voinea și Petre Marin.

Jud. Vâlcea: preot Aurel Nicolaescu, Dumitru Diaconescu și Nicolae Vasilescu de pe teritoriul urban.

Jud. Lăpușna: Diaconescu Vasile, Florescu Sergiu și Palamarciuc Ioan.

Jud. Bacău: Condopol Mircea, Mandache Alexandru și Antonovici Constantin.

Jud. Mehedinți: Gheorghiu Victor, Matici Marin și Geacu Petre.

Jud. Argeș: Ioan Pielmuși, Olteanu Vasile și Traian Amzăr.

Jud. Cluj: Cuibus Petre și Erimia Nicolae.

Jud. Prahova: Alexandru Cojocaru și Filip Dumitru.

Jud. Dolj: Nicolae Horculescu, Ilie Poenaru și Ioan I. Ștefanache.

Jud. Bihor: Cosma Lazăr și Jude Dumitru.

Jud. Roman: Creangă Vasile.

Jud. Vaslui: Gheorghe N. Volocaru.

Jud. Brăila: Bobota Teodor și Ioan Udrea.

Jud. Cahul: Borzac Lazăr, Băleanu Ioan și Cerbu Iancu (asasinați ulterior).

Jud. Neamț: Nicolae Malinici, Vasili Avădanei și Vasile Puiu.

Jud. Olt: Găman Florea, Dumitru Mânzu și Gheorghe Preda.

Jud. Fălciu: Ioan Codreanu, Nicolae Emil șl Croitoru Vasile.

Jud. Teleorman: Abagiu Dumitru și Aristotel Cristea.

Jud. Ialomița: Manolescu Grigore, Constantin Constantinescu și Traian Badea.

Jud. Dâmbovița: Nițescu Petre, Lungu Ioan și Gălmeanu Ioan.

Jud. Dorohoi: Gheorghe Surugiu, Gheorghe Barbu și Ioan Honceru.

Jud. Turda: Cucerzan Constantin, Nichita Augustin și Tonceanu Gheorghe.

Jud. Bălți: Condratiuc Alexe, Ursache Victor și Ioan Gherman.

Jud. Brașov: Faur Ioan, Bordeianu I. Lehaciu, Papacioc Radu și Nicolici Nicolae.

Jud. Mureș: Rusu Iacob, Paletaș Francisc și Pădurean Nicolae.

Jud. Hotin: Vasile Dobuleac, Teodor Dubovinschi și Iacob Soroceanu.

Jud. Cernăuți: Pisarciuc Silvestru, Regwald Francisc și Molotiuc Ioan.

Jud. Severin: Ghinda Gheorghe, Galescu Pavel și Damaschin Sârbu.

Jud. Sălaj: avocatul Burcaș Augustin.

Jud. Ciuc: Duma Iosif, Caranica Ioan și Mircea A. Ilie.

Jud. Tighina: Heidenrech Wladimir, Căldare Constantin și Coragancev Ioan.

Jud. Năsăud: Tonea Simion, Cornel Girigan și Tolan Alexandru.

Jud. Cetatea Albă: Ioan Vlădău, Paucă Dumitru și Damian Curoglu.

Jud. Tecuci: Căsăneanu Gheorghe, Spirache Teodorescu și Baciu Vasile.

Jud. Muscel: Nerasan (av. Câmpulung) și Ioan Stancu.

Jud. Covurlui: Costăchel Popa, Asasinat ulterior; Tudor Croitoru și Gheorghe Potolea.

Jud. Soroca: Levițchi Ștefan, Șciucă Boris și Criclivai Azare.

Jud. Arad: av. Maduta Ioan, Bulboacă Ioan și Julan Ilie.

Jud. Maramureș: Butnaru Ioan, Chirculiță Dumitru și Belidcan Mircea.

Jud. Iași; Elena Bagdad, Nicolae Dănilă și pr. Leonid Miron.

Jud. Hunedoara: Popa Petre, Cornea Gheorghe și Sârbu Nicolae.

Jud. Orhei: Zalupcescu Grigore, Mocanu Andrei și Răileanu Naum.

Jud. Romanați: Niculescu Gheorghe și Oprovici Horia. (Teritoriul urban).

Jud. Suceava: Reuț Ioan Neculae.

Jud. Buzău; Voinea M. Constantin.

Jud. Trei Scaune: Ing. Lascăr Gheorghe, Vrânceanu Gheorghe (asasinat ulterior).

Jud. Botoșani: Vasile Iftimuță, Mihai Grigoriu și Gheorghe Mancoș.

Jud. Satu-Mare: Bozinteanu Victor și Spiridon Jitaru.

Jud. Câmpulung (Bucovina): Irimiciue Valerian, Țăranu Traian și Cozan Luchian.

Jud. Târnava Mică: Bârza Gheorghe, Prus Ioan și Codrea Nicolae.

Din aceste relatări oficiale, reiese că au fost asasinați numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București 10 legionari; spitalul Militar Brașov 7 legionari; Lagărul de la Miercurea Ciucului 44 legionari; Penitenciarul Râmnicu Sărat 13 legionari; Lagărul de la Vaslui 31 legionari și în restul țării 147 legionari. Deci un total de 252 legionari numai într-o singură noapte.

Ceilalți eroi și martiri asasinați în timpul prigoanei din 1938 – 40 sau omorâți pentru credința lor Legionară în anii anteriori, au fost pomeniți în Cronologia legionară. Unora însă, nici până astăzi nu li s-a putut preciza data și împrejurările în care au fost asasinați. Pentru toți Legionarii căzuți pe teritoriul Țării: PREZENT!”

Sursa: FrontPress.ro

Preluare: MĂRTURISITORII

Pomenirea lui Nichifor Crainic – mărturisitor și cel mai mare poet român creştin – 20 august

Este cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii. A fost Profesor universitar, academician şi ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică şi mistică. Prelegerile sale universitare îi înălţau pe auditori la ceruri.

Nichifor Crainic este reprezentantul tradiţionalismului şi orientării spre Bizanţ. Filiaţia bizantină ca trăsătură spirituală a neamului românesc este structurală şi nimeni nu o poate contesta.

Nici orientarea spre cultura franceză, nici aplecarea spre nemţi ori ruşi nu egalează forţa cu care substanţa noastră spirituală se simte ortodox – bizantină. Acest aspect l-a susţinut Nichifor Crainic în întreaga sa operă, contribuind în plus la reabilitarea Bizanţului, atât de nedrept calomniat în Occidentul de după Revoluţia franceză. El era de altfel ortodox convins şi adversar al catolicismului.

Pentru ideile sale, Nichifor Crainic a suferit o îndelungată detenţie, în timpul căreia a compus în memorie numeroase poezii. Acestea au ajuns şi afară, unde au circulat ilegal. Nădăjduim însă că într-o zi vor vedea lumina tiparului.

În temniţă poetul se ruga adâncit în sineşi, în genunchi, ceasuri întregi. Dar totuşi acest om de o remarcabilă sensibilitate era dublat de un senzorial nestăpânit. Datorită respectului pentru opera sa şi pentru suferinţa îndurată nu vom vorbi despre slăbiciunile lui omeneşti. A făcut regretabile compromisuri de conştiinţă dar opera lui rămâne pură şi autentic ortodoxă. El a murit ca un singuratic, căci era încă ostracizat.

Uitând greşelile omului, rămânem cu imaginea poetului şi gânditorului creştin care va impresiona oricând şi oriunde va fi citit. Azi se lasă tăcere peste opera lui dar într-o zi va fi aşezat în locul de cinste al culturii.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 305-306)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net 


Câteva poezii de Nichifor Crainic

Ţara De Peste Veac

Spre tara lui Lerui-Ler
Nu e zbor nici drum de fier, –
Numai lamură de gând,
Numai suflet tremurând
Şi vâslaş un înger.

Spre ţara de peste veac
Nesfârşire fără leac,
Vămile văzduhului,
Săbiile Duhului
Pururea de strajă.

Sus ! pe sparte frunţi de zei,
Şovăielnici paşi ai mei !
Piscuri de-ntrebări – momâi
Să-mi rămână sub călcâiu
Şi genuni de zare !

În ţara lui Lerui-Ler
Năzuiesc un colţ de cer.
De-oi găsi, de n-oi găsi
Nimenea nu poate şti –
Singur Lerui-Ler.

Cântecul Potirului

Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
Hraneste-mă mama de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu painea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate
Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapa-mă, seva de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.

Cântecul foamei

De voi fi fost cândva ciorchine,
Sunt azi o boală stoarsă-n teasc.
În flămânzenia din mine
Turnați o zeamă și rănasc.

Îmi pipăi trupul cum se stinge,
Un borș cu știr l-ar încălzi,
Un fir de iarbă de-aș atinge
Fulgerător aș înverzi.

Lăsați-mi brațul de fantomă
Să rupă de pe crengi un măr,
Mușcând, m-ar umple de aromă
Și-aș mai trăi în adevăr.

În țara turmelor și-a pâinii
Visez o mână de ciuperci…
Lăsați-mă în rând cu câinii
La raiul unui blid de terci.

O, Milostivule, Tu Care
Cu doi ciortani și cinci colaci
Făcuși un munte de mâncare
Și saturași pe cei săraci,

Repetă, Bunule, minunea
Și-ndestulează mii de guri,
Iar mie-ascultă-mi rugăciunea:
Dă-mi doar un coș cu firmituri.

Noaptea Invierii

Din spuma de visini rasare conacul
Sub nemarginitul safir instelat.
Aprins de-asteptare, pandeste buimacul
Strangandu-si toporul sub bratu-ncordat.

Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta sa se sparga in trasnet cumplit.
Din sange rachiul, din minte amorul
Strapung cu duhoare vazduhu-nflorit.

E noaptea-nvierii. Tresalta faptura;
Tamaie e-n codri si smirna-n gradini,
Spre marea minune se-nalta natura
Cu ierburi si arbori schimbati in lumini.

Un clopot rasuna, raspund celelalte,
Talazuri rotind in eter,
Se umplu se vuiet tacerile-nalte
Si sufletul lumii se suie spre cer.

Buimacul injura paruta zabava
Cu care crestinii se duc spre altar
Pur, crinul credintei se leagana-n slava
Sa-l miruie roua cerescului har.

Conacul e singur. Ai casei plecara.
Zavoarele astazi pe usi nu se pun,
Deschisa e poarta oricarui de-afara.
In noaptea-nvierii tot omul e bun.

Acasa ramane bunica oloaga.
Iisus inviatul luceste-n iatac.
Batrana-n fotoliu, sub candeli, se roaga
Cand intra navala talharul buimac.

Alaturi e lada crezuta cu-o suma
Ce face un diavol din omul marunt,
El strange toporul de parca-l sugruma
Smuncindu-l in aer salbatic si crunt.

Batrana se uita la el fara frica
Cu chipu-n vapae de candeli nimbat,
Ea crede ca omul o cruce ridica
Si glasul ei canta: “Hristor a-nviat!”

Ce calda blandete, ce miere cereasca
E-n glasul batranei ca omu-a-mpietrit?
Se narui bratul ce vru sa loveasca,
Toporul ii cade cu zgomot icnit.

Se misca naluca Iisus in icoana
Si-nvaluie-n aur tacutul iatac,
Podeaua rasuna de stranie zvoana
De parca-n adancuri ar geme un drac.
Atat a fost totul. Acum se framanta
Ca noru-ntre vanturi de nord si de sud;
Cu mintea trezita si-asupra-si rasfranta,
Se vede deodata nemernic si crud.

Cu spaima zareste, surprinse-n trezie,
Duhanii de bezna ce-n suflet s-ascund
Precum intr-o apa cand e stravezie
Vascoase jivine tarandu-se-n fund.

Sub bolta-nstelata, ce sta-n sarbatoare,
Pamantul se-ntinde smaltat ca un pres,
Tot omul lumina, tot pomul o floare,
Doar el, panguritul, se simte un les.

Batrana-l priveste de parca-l rasfata,
Straina cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui insusi de fata
Ca-n vremea cand, fraged, era doar un pui.

Mergea impreuna cu sfanta batrana
In nopti ca si asta la Domnu Hristos,
Radeau ghioceii in chita din mana
Si inima floare s-o duca prinos.

O, glasuri de clopot si ropot de toaca,
Odrasla de inger ramasa-napoi,
Cascada de munte cazuta-n baltoaca,
Zapada de suflet topita-n noroi !

Zdrobit ingenunche si geme: “Iertare,
Iertare, iertare” , cu grai sugrumat.
Batrana-l priveste cu-adanca mirare,
Iar glasul ei canta: “Hristos a-nviat !”

Pomenirea mărturisitorului Dumitru Bordeianu – 16 august

„Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu.” 

 

Image result for dumitru bordeianu

  • Născut: 28 August 1921
  • Locul nașterii: Drăgușeni, Suceava
  • Ocupația la arestare: student
  • Întemnițat timp de: 16 ani
  • Întemnițat la: Galata, Suceava, Piteşti, Gherla, Aiud
  • Data adormiri:16 August 2002

 

Venirea mea intempestivă peste ei le-a întrerupt dialogul şi fiecare căuta să-l abordeze şi să nu piardă prilejul de a-l mai întreba câte ceva. Eu n-am mai ajuns să pot sta de vorbă cu el cum dealtfel nici ceilalţi nu şi-au terminat discuţiile pe care le doreau. Un bucureştean l-a urcat în maşină şi dus a fost. Eu am rămas cu această mare datorie nestinsă, măcar să fi putut sta cu el de vorbă mai mult, fiindcă asemenea datorii în astfel de împrejurări nu se pot plăti afară niciodată. Mă gândesc la următorul lucru. Dacă el nu şi-a amintit de acest gest, înseamnă că pentru el opera de binefacere este un fapt obişnuit, pe care-l considera în viziunea lui ca un lucru normal şi nu unul ieşit din comun. Aşa cum l-am cunoscut eu în celula Aiudului, a demonstrat o credinţă puternică şi o trăire aproape mistică.2 Îi mulţumesc încă o dată prin aceste rânduri, pe care i le dedic şi doresc ca Dumnezeu să-i dea sănătate şi multă mulţumire sufletească.

(Pintilie Iacob, Vremuri de băjenie și surghiun, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pp. 191-192)


1. Gestul la care face referire Iacob Pintilie s-a desfășurat în următorul context: Din cauza căldurii insuportabile din timpul verii, Iacob Pintilie a aruncat câteva căni de apă peste jaluzelele ferestrei din celulă, sperând să răcorească atmosfera sufocantă, dar ”abaterea” aceasta, odată reperată de gardian, i-a adus o pedeapsă cu izolarea de 7 zile. În aceste șapte zile, memorialistul a mâncat porția de prânz a unei singure zile de închisoare, fapt ce l-a adus într-o stare critică, ținând cont că regimul obișnuit de mâncare al deținuților de la Aiud din acea perioadă era oricum unul de exterminare lentă. Odată ispășită pedeapsa, pătimitorul fost introdus într-o nouă celulă în care se afla și Dumitru Bordeianu, cel care a avut inițiativa ca, pentru câteva zile, toți colegii de celulă să renunțe la o parte din porția de turtoi pentru întremarea fizică a noului venit. În acele condiții deosebit de grele, astfel de gesturi puteau face diferența dintre viață și moarte a celor întorși din izolare, însă dincolo de acest lucru ele erau oricum proba unei mari jertfelnicii.

2. Amprenta unei credințe profunde a lăsat-o Dumitru Bordeianu și în memoriile sale, „Mărturisiri din mlaștina disperării”, lucrare a cărei perspectivă este una eminamente mistică. De altfel, experiența dramatică a Piteștiului, și nu numai, l-a îmbogățit mult în credință așa încât Bordeianu avea să mărturisească la vremea maturității spirituale că ”eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu.”

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Image result for dumitru bordeianu

 

Dumitru Bordeianu este autorul cărții Mărturisiri din mlaștina disperării, o lucrare de referință pentru literatura memorialistică din închisorile comuniste și mai ales pentru fenomenul Pitești.

Pomenirea Părintelui IUSTIN PÂRVU – 16 iunie

17 ore în scaunul de spovedanie

Părintele Iustin spunea: „Când ai de a face, ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârşită de penitenţi, îţi trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozeşti de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat şi foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsaţi de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să şi le spună.Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozeşti ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenşi şi strivitori. Atunci stau şi mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufleteşti şi de încrâncenarea inimii. Şi se risipeşte spaima păcatului grozav şi penitentul pleacă uşurat”.

Când eram profesor la Seminarul Teologic, unii părinţi ai elevilor veneau să se spovedească la noi, la părinţii profesori. Apoi stăteau la Sf. Liturghie şi se împărtăşeau. Am observat că părintele unui elev, când venea la miruit, îmi săruta mâna şi apoi umărul. După două sau trei întâplări de felul acesta l-am întrebat de ce mă sărută pe umăr. Omul, care se spovedea la mine, mi-a răspuns: „Părinte, am sărutat umărul pe care am pus păcatele mele prin spovedanie”.Atunci m-am speriat. Aveam propriile mele păcate şi mă îngrozeam de faptul că cineva mai punea şi păcatele lui pe umerii mei. Acum, când l-am auzit pe părintele Iustin, m-am gândit câte greutăţi are un duhovnic de mănăstire, care este, poate, mai solicitat la spovedanie, decât oricare altul.

Dacă Dumnezeu îl întăreşte câte 17 ore pe zi în scaunul duhovniciei, sigur că Duhul Sfânt lucrează în preacuvioşia sa puterea neîngrozirii de ce aude, răbdarea şi uşurarea inimii şi minţii de povara păcatelor ascultate.

Nu ştiu ce vorbeşte părintele Iustin cu penitenţii săi, nu în sensul înşiruirii păcatelor mărturisite, ci în sensul iertării, ce cuvinte de mustrare şi de iertare le spune, cum le aşază sufletul curăţat prin spovedanie în rosturile lui, cu ce cuvinte îi mângâie sfătuindu-i să nu mai greşească. Dacă te duci la uşa pe care penitenţii ies după mărturisire, vei vedea că oamenii au feţe ca de înger. Radu Gyr scria, într-un volum de poezii de pe frontul din Rusia – unde fusese trimis de mareşalul Antonescu să moară –, că „Ostaşii au chip ca de înger când mor”.

Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile ca o apă binecuvântată. Dar şi logica lui este spirit de foc, ieşind dintr-o convingere nestrămutată a credinţei lui, dintr-o experienţă de duhovnic uriaşă, încununată şi de experienţa închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format şi unde a mângâiat, a mustrat şi a vindecat cu rugăciunea şi cu dragostea.

Un pelerin îmi spunea – şi eu am fost de părerea lui – că cel mai tare (exprimarea lui) dintre toţi monahii de astăzi este Părintele Iustin. Eu nu am sesizat tăria lui din comportament, dar în duh şi în consevarea puterii pe care o are asupra oamenilor, fără nici o gesticulaţie ostentativă, este, într-adevăr, cel mai tare monah, mai tare ca orice arhiereu care, prin fatalitatea poziţiei, rămâne mereu izolat, ieşind din această situaţie forţată numai prin gesturi de voinţă excepţională, care rămân memorabile, dar sunt rare. Părintele Iustin este una cu mănăstirea, una cu slujirea, una cu spovedirea, una cu penitentul pe care îl curăţă prin spovedanie, şi-l consolează prin cuvânt bun şi iubire.

Dragoste prin fapte, patriotism fără lozinci

Pot spune ca, prin experienţa anilor de puşcărie, prin cădere şi ridicare, Dumnezeu mi-a dat o mare putere de dragoste pe care o practic faără efort şi pe care nu am avut-o înainte de această experienţă. Dragostea mea se exercită la nivelul unei parohii, dragostea părintelui Iustin se exercita la nivelul unei ţări întregi şi chiar şi dincolo de hotare, dacă mă gândesc la numărul imens de persoane din Vest care-l cunosc.

Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, părinţii spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti părinţi spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine.

Dar Dumnezeu a pregătit în tot acest timp, în adânc, subterani şi necunoscuţi, alţi sfinţiţi părinţi care au luat locul celor care au fost chemaţi la Domnul după căderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacriificiu – şi mă gândesc la Părintele Iustin, căci a sta 17 ore în scaunul spovedaniei este un mare sacrificiu pentru Hristos şi pentru semeni. Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărata dragoste de neam nu are nici o legătură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific şi nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu patriotismul de partid.

Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste, fără lozinci, fără fanfaronadă partinică, ne-am iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu aparută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale comuniste erau preluate (fără nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai Bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învăţat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii din Babilon au făcut-o în timpul robiei; acolo am învăţat cât de sfântă este noţiunea de neam, cât de cristică este ea şi nu un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astăzi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari.

De aceea părintele Iustin este iubit şi, ca el, toţi călugării care păstrează această iubire nestinsă şi linia de credinţa adevărată, neîntinată de cea mai mare erezie a secolului – cum o numesc grecii – ecumenismul, devenit la noi ceea ce era până în 1990 erezia comunistă, acceptată de o mare parte a ierarhiei şi de unii preoţii care pun înaintea purităţii ortodoxiei falsul creştinism al ecumenismului, vlastar al masoneriei care a creat revoluţia franceză, cu toate crimele ei odioase, prin lozinci mincinoase ca: libertate, egalitate, fraternitate, dar care nu s-a sfiit deloc să afirme că vor spânzura pe ultimul rege cu maţele ultimului preot. Toate aceste lozinci şi acte au trecut integral în revoluţia bolşevică, având aceiaşi părinţi: masoneria şi erezia.

Adevăraţii purtători de Hristos

Sufletul românesc, simplu şi curat, a simţit erezia şi pericolul şi cei buni se adună în jurul unor duhovnici trăind în mânăstiri spre a asculta cuvântul lor de adevărată învăţătură. Ei nu se tem de terorişti, ei, părinţii, nu primesc pe oficialii masoni sau comunişti mascaţi pe uşile din spate ale mănăstirilor pentru a-i pune la locuri de «cinste», pentru că adevăratele mănăstiri nici nu au astfel de uşi, nici astfel de locuri de cinste. Aici învaţă creştinul ortodox adevărata credinţă, aici se mângâie lacrimile vărsate pentru păcatele făcute, aici se sfinţeşte prin formula pe care spoveditorul o rosteşte la sfârşit: „… iar eu, netrebnicul preot şi duhovnic, prin puterea ce-mi este dată de sus, te iert şi te desleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Apoi cu sfătuirea blândă: „caută de acum să nu mai greşeşti!”

Fireşte, nu cred că astăzi ar fi mai puţini sfinţi părinţi şi duhovnici decât au fost în vremea comunismului. Ar însemna să mă îndoiesc de milostivirea Mântuitorului nostru pentru poporul nostru oropsit. Sunt pline mănăstirile de astfel de duhovnici, sunt pline parohiile de astfel de preoţi care îşi asumă toate riscurile unei predici libere de orice minciună şi care nu aspiră nici la funcţii adnministrative, nici la scaune arhiereşti. Ei sunt purtătorii de Hristos, nu purtătorii de cuvânt mincinoşi al unor epicopi.

Vorbesc însă de părintele Iustin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor şapte Sinoade ecumenice şi al tuturor canoanelor şi învăţăturilor sfinţilor părinţi ai Ortodoxiei, fără „agiornament”, fără inveţii anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei cristice a credinţei pentru o bursă sau o funcţie. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmaşi ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu, şi care îşi pun viaţa pentru Hristos şi pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe uşă şi oile îi cunosc glasul şi-l ascultă, şi-l urmează, pentru că nu este păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuşi urmând Marelui Păstor Iisus.

În chemarea la ascultare, Iisus ni se adresează tuturor, în primul rând arhiereilor, apoi preoţilor, diaconilor, ieromomahilor, ierodiaconilor, monahilor, monahiilor şi turmei celei vorbitoare pentru care Iisus Şi-a pus sufletul Său şi pentru care noi răspundem în cazul neascultării chemării Domnului nostru Iisus Hristos. Ordinea enumerării mele implică şi ordinea răspunderii categoriilor respective. Vai celor care mistifică mesajul Domnului, căci judecata Lui va fi ca un foc.

Dar noi ne îndreptăm ochii cu nădejde către purtătorii adevăraţi de Hristos, şi ne rugăm ca cei buni să strălucească pe cerul Ortodoxiei ca nişte faruri călăuzitoare, iar mănăstirea Părintelui Iustin, cu toţi vieţuitorii ei, alături de toate mănăstirile adevărate care „nu au trecut pe la Irod”* să fie înălţate ca nişte stele pe cerul României, asemenea stelei celor trei magi, ca să ne arate Cine este adevăratul Dumnezeu şi cum trebuie să ne închinăm Lui, nu ca lui Baal, ci depunând la picioarele lui Hristos, lacrimile pocăinţei noastre, aurul minţii, tămâia inimii şi smirna sufletului nostru. Amin!

(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa – Revista Rost nr. 33, noiembrie 2005, pp. 10-12)


* După eliberarea din închisoare, am fost cu Marcel Petrişor şi cu Lucian Popescu, la casa părinţilor săi din Ocişor. Îndată, Securitatea s-a instalat pe la toate ieşirile din sat, probabil erau câteva zeci de agenţi. Într-o noapte, târziu, cineva a bătut la geam. Am crezut că era vreunul din agenţii Securităţii, care venea să verifice dacă suntem acasă. A intrat repede în casă un barbat tânăr, un muncitor, care ne-a spus pe nerăsuflate, că vine din partea Oastei Domnului din regiune, care a aflat de prezenţa mea acolo şi care dorea să ştie dacă „mă aflam bine”. Omul a adăugat însă de imediat, mişcându-şi degetul arătător ca semn de negaţie: „Să ştiţi că nu am trecut pe la Irod”.

Sursa: https://www.fericiticeiprigoniti.net/justin-parvu/1792-parintele-iustin-un-adevarat-purtator-de-hristos

Duminica Sfinților Români

Image result for icoana sfintilor romani

Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.

Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos.

Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.

Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui.

Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri.

Arhim. Bartolomeu Anania

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi Români şi Apărători ai Legii Strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 399-405 Sfântul Mucenic Ioan Valahul – sfintiromani.ro

Tot astăzi îi prăznuim odată cu toți ceilalți și pe Sfinții Închisorilor (comuniste), cei pe care, din păcate pseudo-ierarhii noștri nu îndrăznesc să-i canonizeze.

O nouă minune a unui mucenic de la Aiud, la Mogoşoaia. Craniul a izvorât abundent mir

Din nou, la Iaşi, un craniu de mucenic de la Aiud a izvorât mir

Fotografia Părintelui IUSTIN PÂRVU a izvorât mir, la mormântul său

14 mai – Pomenirea martirilor din închisori – ZI NAȚIONALĂ – 70 de ani de la marile arestări ale elitelor românești din 14 mai 1948. “Mesajul meu este să iubim neamul acesta!” – fostul deținut politic Ioan Maluș

Februarie 27, 2018 de danielvla BIRUITORUL TORTURILOR COMUNISTE – Monahul MARCU ( Costantin Dumitrescu) de la Sihăstria – 28 februarie

Pomenirea lui Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor – 18 februarie

Iată-l pe Mugur Vasiliu vorbind despre Sfinții Închisorilor: