Scrisoarea ieromonahului Grigorie Sandu (Mn. Sf. Gheorghe – Craiova) către 100 de stareţi şi stareţe împotriva pseudo-sinodului din Creta şi a CMB – Rezultatul: ZERO

Dovada că cei care pretind că lupta împotriva adunării din Creta fără să întrerupă pomenirea ierarhilor trădători, duc o luptă ineficientă. După cum informează blogul astradrom, părintele ieromonah Grigorie Sandu (altul decât Grigorie Sanda – Lacul Frumos) de la mănăstirea Sf. M. Mc Gheorghe din Craiova, a trimis în ianuarie 2017 o scrisoare către 100 de mănăstiri mari din ţară pentru a-i îndemna la luptă împotriva falsului sinod din Creta şi al Consiliului Mondial al ,,Bisericilor’’.

Aştepta un răspuns oficial din partea fiecărui stareţ/stareţă şi implicarea lor în această luptă duhovnicească până la sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie).  Se pare că nici până acum nu a primit niciun fel de răspuns de la nimeni. Si nu e de mirare.

Să ne amintim cum toţi stareţii şi stareţele din Arhiespiscopia Râmnicului au semnat împotriva mărturisitorilor de la Mănăstirea Lacul Frumos – Cand iudele detin majoritatea.

Sau dacă privim spre Muntele Athos unde majoritatea stareţilor sunt de partea ereticului Bartolomeu (Patriarhul Constantinopolului), – Un monument de ignoranță și trădare: Comunicatul sinaxei conducerii oficiale a Muntelui Athos, din 30 iunie 2017 – iar unii dintre ei au devenit chiar prigonitori ai monahilor care mărturisesc – Situația detaliată a obștii din Schitul Prodromu și MĂRTURISIRE ORTODOXĂ a părinților prodromiți care mențin întreruperea pomenirii ereticului Bartolomeu de Constantinopol -, înţelegem cât de naiv este părintele Grigorie Sandu. Nu cu stareţii mănăstirilor trebuie lucrat, căci aceştia sunt de cele mai multe ori uneltele sistemului ecumenist şi corupt din mai toate bisericile locale.

Ar face bine acest ieromonah să se alăture părinţilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. În situaţia actuală e singura măsura canonică care se impune a fi luată de ortodocsii responsabili.

Iată scrisoarea Pr. Grigorie Sandu:

Preacuvioase Părinte Stareț,

Preacuvioasă Maică Stareță,

Trăim deja sau s-au apropiat foarte mult vremurile în care sfinți de altă dată își doreau să trăiască pentru a avea prilejul să facă ceva pentru mântuirea lor luptând pentru păstrarea credinței ortodoxe și apărarea Bisericii. Fără acestea nu vom putea mărturisi cu adevărat pe Hristos. Și fără mărturisirea Lui nu este mântuire.

Trăim vremuri în care numai preot sau păstor de suflete să nu fii. Avem înaintea lui Dumnezeu mare răspundere pentru cei de sub ascultarea noastră și prea puțin ajutor de la cei de care trebuie și noi să ascultăm. Ajutorul așteptat de la cei ce ne conduc constă în pacea care trebuie să vină din încrederea că suntem pe drumul cel bun.

Din 1961 Biserica Ortodoxă Română este membră a Consiliului Mondial al Bisericilor și cât timp este membră a acestui organism neortodox nu putem avea această liniște sau o avem prin lipsa a ceea ce Sfântul Paisie Aghioritul, Părintele Sofronie și alți părinți înduhovniciți numeau „îngrijorarea cea bună”.

Nu cred că a fost înființat acest for doar pentru dialogul dragostei, așa cum se spune. De altfel chiar agenda întâlnirilor organizate de el arată intenția de a sluji la globalizarea credințelor, ca parte a globalizării necesare pentru întronizarea lui Antihrist.

În acest scop este suficientă recunoașterea unui lider religios ca președinte al unui consiliu mai general, al tuturor credințelor. Este cu mult mai ușor de a reuni astfel alături de creștini pe musulmani, budiști, animiști, rămânând fiecare în credința sa și cine este informat știe că deja s-au făcut pași importanți în această direcție (vezi de exemplu întâlnirea tuturor religiilor de la Astana în 2016) și curând vom avea și acest consiliu al cărui președinte este deja bănuit cine va fi. Diferențele de credință și uneori fanatismul credinței necreștinilor sunt așa de mari încât apropierea lor printr-un fel de sincretism ar dura prea mult comparativ cu graba celor care conduc lumea, de aceea pentru ei este suficientă această „unire prin reprezentare într-un consiliu”, ușor de obținut dacă este lăsat fiecare să rămână ce este.

Mai greu este de reunit creștinii pentru că ei fiind desprinși din același triunghi prin erezie nu pot să se unească rămânând fiecare ce este. Dată fiind așa zisa asemănare a credinței la denominațiunile creștine, în realitate mult mai mică decât pare, în acest caz se încearcă chiar reunirea lor în aceeași credință. Cu acest scop cei ce conduc lumea au înființat prin protestanți Consiliul Mondial al Bisericilor. Agenda lui dovedește cu prisosință acest lucru.

Iată câteva repere. Consiliul Mondial al Bisericilor a apărut la Amsterdam, în 1948. În 1950 se face Declarația de la Toronto, care este un fel de statut, de constituție a CMB. Nu intru în aceste amănunte îngrijorătoare, dar cine îi cunoaște conținutul nu poate fi și ortodox și ecumenist. Dacă se respingea de la început minimalismul dogmatic propus în această declarație-program nu se mai ajungea la alte compromisuri ulterioare, precum teoria baptismală, teoria ramurilor, teoria bisericii nevăzute în care suntem deja toți uniți, teoria adevărului împărțit și altele. Dacă ar fi fost respinse la vreme și aceste compromisuri în teorie nu s-ar fi ajuns la compromisuri practice la care mă voi referi pe scurt.

După vreo opt dialoguri desfășurate din inițiativa CMB pe parcursul a câteva zeci de ani, în 1993 Biserica Ortodoxă ajunge să facă compromisul de a recunoaște ortodoxia monofiziților. S-a început cu ei pentru că par a fi mai aproape de ortodoxie. Dar ei nu au cedat nimic din credința lor rătăcită pentru a se apropia măcar puțin de ortodoxia pierdută.

Din 1982, prin Declarația de la Lima, atenția se îndreaptă către catolici și protestanți. Documentul lansat aici cu numele B.E.M. (Botez, Euharistie, Misiune – s-a folosit misiunea sau slujirea în locul preoției ca să încapă în taina hirotoniei și pastorii protestanți) le recunoaște neortodocșilor tainele lor, câte mai au, ca sfinte și lucrătoare, având și ei harul. Alt compromis făcut tot numai de ortodocșii, pentru că nici ei nu au cedat nimic.

În anul 2007, la Ravena a avut loc un dialog organizat între ortodocși și catolici pe tema delicată a primatului papal, singura mare opreliște în drumul spre unire, căci dacă li se oferă această întâietate, la alte diferențe, neavând simț dogmatic, catolicii vor renunța, formal, fără probleme.

Mai recent, în 2016, chiar după Sinodul din Creta, la Chieti, se face un pas mare înainte și este recunoscut chiar primatul papal, urmând să se găsească formele de împăcare a lui cu sinodalitatea Bisericii Ortodoxe. Și sigur se vor găsi, tot pe seama unui compromis acceptat tot de noi, ortodocșii. Desigur că odată făcute aceste compromisuri nu se mai poate da înapoi. Așadar, nu mai trebuie făcute altele. Nu este un dialog cinstit. Nu ni se dă nici o șansă de a promova ortodoxia. Cum s-ar face dacă Declarația de la Toronto intezice prozelitismul?

Dar fiindcă marele oponent al planurilor lor este Biserica Ortodoxă, CMB se amestecă și în viața ei internă, pentru a o manipula dinlăuntrul ei. Ultimul sinod al ortodoxiei organizat în Creta în anul 2016 are în culise tot CMB, iar la vedere simpatizanți ai ideilor lui. Modul în care a fost organizat și s-a desfășurat recentul sinod din Creta cred că ne-a convins pe toți că scopurile CMB au fost împropriate și de Patriarhia de la Istanbul care a exercitat asupra arhiereilor prezenți aceeași presiune spre compromisuri.

La acest sinod au fost și delegații (România, Grecia) care au venit cu formulări mai ortodoxe care să le înlocuiască pe cele din documentele pregătite de organizatori doar spre aprobare. Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos, care a fost prezent și activ acolo, s-a scăpat la un moment dat și a evitat apoi să mai vorbească despre presiunile care au fost făcute pentru păstrarea vechilor formulări și cu greu s-a obținut forma de compromis prin care s-a mai salvat ceva în textul până la urmă adoptat. Mai voalat și românii acceptă că au fost presiuni.

Presiunile vor fi și în viitor, poate chiar mai mari, pentru că nu vor tolera la infinit să se semneze documente care să rămână pentru multă vreme literă moartă.

De aceea, cel mai înțelept și mai liniștitor pentru viitorul ortodoxiei noastre este ca Biserica Ortodoxă Română să se retragă din CMB, așa cum au făcut și alte biserici ortodoxe autocefale. Rugaciunile făcute între timp m-au condus la concluzia că este necesară o inițiativă care să exercite asupra Sinodului BOR presiunea care să-l pună în mișcarare în direcția cea bună.

Este ceva care nu îi lasă pe arhiereii noștri să facă acest pas. Acest ceva poate avea mai multe explicații, dar nu este așa de important care este cea adevărată. Cert este că trebuie ajutați de noi, dându-le o motivație în fața lumii. Îi înțelegem că nu se pot lepăda public de ceea ce au semnat în Creta, chiar dacă regretă și ei, dar nu înțelegem de ce ar ține neapărat să fim în CMB. Sunt oare ecumeniști convinși, sunt șantajați sau din motive politice ca interes național? Dar ce a suferit Bulgaria comparativ cu noi dacă s-a retras din CMB din 1997?!

Mănăstirile din Georgia au cerut insistent sinodului și patriarhului lor această retragere până au obținut-o. Același lucru trebuie să facem și noi. Pentru că vârful de lance al Bisericii Ortodoxe este monahismul, trimit acest text mănăstirilor mari din țară (100) cu rugămintea de a-mi răspunde, printr-o scrisoare semnată de stareț (ă) și ștampilată, dacă sunt de acord cu ieșirea BOR din CMB sau consideră că putem rămâne în continuare membri ai CMB, fără pericol pe termen lung pentru ortodoxia noastră. Mai departe îmi asum eu răspunderea de a redacta și de a trimite Sinodului BOR documentul final, cu toate adeziunile anexate.

Fiecare mare mănăstire își poate spori aportul luând legătura cu schituri și mănăstiri mai mici și mai noi din zonă, chiar cu preoți râvnitori din biserici de mir, creând și adeziunile lor.

Nu sunt vremuri în care putem sta liniștiți. Trebuie să facem ceva pentru sfânta noastră ortodoxie! Nu au murit degeaba strămoșii noștri ca să ne-o schimonosească acum neortodocșii și să ne-o facă nemântuitoare. Nu mă număr printre cei care îi consideră eretici pe sinodalii noștri. Sunt sigur ca în sinele lor se consideră profund ortodocși și au mustrări de conștiință. Ce li se poate reproșa este că nu apără cum și cât se cuvine ortodoxia. De aceea trebuie feriți de ispita din CMB. Aici nu încap jumătățile de măsură și diplomația.

Eu nu sunt nici dintre cei care au întrerupt pomenirea lor la slujbe. Această separare trebuie să aibă o întemeiere mai puternică decât pe un text dubios, dar dacă o ținem așa nu vor întârzia să apară asemenea motive întemeiate ce vor dezbina Biserica. Trebuie să ieșim în întâmpinarea lor.

Preacuvioase Părinte Stareț,

Preacuvioasă Maică Stareță,

Cer iertare pentru că vă tulbur liniștea în care poate vi se pare că viețuiți, dar nu trăim vremuri în care putem sta liniștiți în culcușul cald al mănăstirii. Să nu ne simțim puși la adăpost, căci adăpostul cel bun vine doar de la Dumnezeu și prin nepăsare riscăm să-l pierdem. Ne este în pericol mântuirea pentru care am venit la mănăstire. După ce ne-a luat tot, occidentul cel descreștinat vrea să ne ia Biserica și prin ea credința și prin ea sufletele. Poporul român trebuie să rămână în ortodoxia în care s-a născut și nu poate decât în afara CMB. Sunt vremuri de luptă pentru apărarea Ortodoxiei și numai cei ce se silesc se vor mântui (Matei 11, 12). Iar lupta cere și puțin curaj spre jertfă, pentru că nici cei fricoși nu vor intra în Împărăția Cerurilor (Apocalipsa 21, 8). Trebuie să fim la înălțimea vremurilor pe care le trăim și să mulțumim lui Dumnezeu pentru ele și că ne va ajuta să trecem bine peste ele.

Aștept cu încredere și cât mai urgent (până la Bunavestire, ca să ajungă la Sfântul Sinod până la Învierea Domnului) răspunsurile Sfințiilor Voastre, tot printr-o corespondență cu confirmare de primire. Mă tem însă că nu toți vor avea curajul să răspundă, întrucât le este mai frică de oameni decât de Dumnezeu sau iubesc mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. Ba unii se vor grăbi să-și arate devotamentul lor informând imediat pe chiriarhul locului despre ce se pune la cale. Dacă voi avea ceva de suferit pentru această inițiativă, rugați-vă pentru mine. Eu nu spun decât atât: „Facă-se voia Domnului”.

Sunt sigur că veți pune la rugăciune reușita acestei acțiuni.

Blagosloviți și iertați.

Doamne ajută-ne!

Alcătuit la 21 ianuarie 2017 (Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul care a scris: „Omul căzut își folosește rațiunea pentru a-și justifica păcatele”) și expediat la Duminica Ortodoxiei.

Ieromonah Grigorie Sandu

Mănăstirea „Sf. M. M. Gheorghe”

Str. Ștefan Ispas, nr. 35

Craiova, Jud. Dolj

 

Anunțuri

,,Sfântul” Sinod al BOR obligat doar să ia act de documentele semnate la Sinodul tâlhăresc din Creta, textele având ,,autoritate panortodoxă”!

Un punct de vedere teologic, bine documentat, logic al lui Mihai Silviu Chirilă despre documentele semnate la Sinodul tâlhăresc din Creta, inclusiv de delegaţia română de ierarhi, şi acceptate apoi fără niciun fel de împotrivire în cadrul Sfântului Sinod al BOR întrunit la Bucureşti, în octombrie 2016, textele având dintru început ,,autoritate panortodoxă” potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. 

Citiţi aici întregul articol: 

Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016)[1]. Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, întrunirea Sfântului Sinod şi mai ales această declaraţie au produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele sinodului cretan vor fi respinse de către ierarhii români.

Documentul emis de sinodul BOR are trei părţi: una în care se evaluează participarea delegaţiei române la sinodul panortodox; una în care se ratifică documentele din Creta, una în care se fac recomandări pentru viitor.

Evaluarea participării delegaţiei române la sinod

Una dintre concluziile sinodului este că participarea şi implicarea membrilor delegaţiei române la sinod au fost substanţiale. Faptul că “se ia act” de prestanţa delegaţiei române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegaţia a reprezentat interesele Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod.

În legătură cu acest aspect, există o discrepanţă între modul în care este evaluată activitatea sinodalilor de către Sfântul Sinod şi cel în care este apreciată de către poporul credincios. Diferenţa o face faptul că sinodalii evaluează prezenţa la sinod din perspectiva modului în care acesta s-a desfăşurat, pe când poporul reţine doar rezultatul final al acestuia, deloc satisfăcător pentru dreapta credinţă ortodoxă.

O stare de frustrare există şi în rândul ierarhilor participanţi, despre care se spune că au avut contribuţii substanţiale la apărarea Ortodoxiei în acel sinod şi care, odată întorşi acasă, se confruntă cu o puternică critică din partea unei părţi a poporului credincios. Frustrarea se datorează percepţiei eronate asupra unui aspect important: în probleme de apărare a dreptei credinţe contează numai rezultatul final. Din perspectiva finalităţii, ştiinţa de carte a celor din delegaţia română şi contribuţia lor substanţială la definirea unor învăţături nu pot compensa faptul că, la sfârşit, delegaţia română a semnat nişte documente cu vădit caracter eretic. Exista  opţiunea respingerii acelor documente, sau cea a acordării măcar a câtorva voturi împotrivă (aşa cum au făcut-o cei din delegaţiile greacă sau sârbă), ca să nu mai vorbim de opţiunea neparticipării la un sinod despre care participanţii aveau ştiinţă că va avea un caracter puternic antiortodox, deoarece îi cunoşteau de mult pe ceilalţi participanţi, felul în care aceia gândeau şi ideile pe care le expuseseră în fazele preliminarii ale pregătirii sinodului.

Explicaţia că delegaţia română a luptat din răsputeri, dar atât s-a putut, nu este suficientă, deoarece sinoadele Bisericii nu sunt nişte bătălii politice oarecare, în care, dacă nu câştigi, nu e o tragedie. Într-un sinod ortodox, dacă partea ortodoxă pierde, credinţa ortodoxă poate fi puternic prejudiciată pentru generaţii întregi. Din acest motiv, participanţii ortodocşi sunt obligaţi să apere Ortodoxia până la sacrificiul suprem, dacă li se cere, dar în niciun caz nu au opţiunea de a lăsa adevărul ortodox de credinţă întinat de erezie sau de a pune în sarcina unui sinod ulterior rezolvarea greşelilor făcute la acesta.

O altă explicaţie care se propune este că delegaţii ortodocşi de la sinodul din Creta (cum de au existat şi delegaţi neortodocşi la un sinod panortodox la care au participat capii Ortodoxiei?) “au ales răul cel mic”, sau au “diminuat efectele negative mult mai mari” pe care sinodul le-ar fi produs, dacă nu ar fi fost intervenţia lor. Este o viziune riscantă, care poate fi catalogată fără prea mari eforturi ca o formă de serghianism. Delegaţii la un sinod ortodox trebuie să aleagă întotdeauna binele, nu răul, oricât de mic ar fi fost el.

Raportarea la documentele din Creta

Cea mai interesantă şi mai aşteptată este raportarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române faţă de documentele finale ale sinodului din Creta. Comunicatul este, din acest punct de vedere, lapidar, dar destul de sugestiv totuşi. Textul spune: “S-a luat act de conţinutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; Importanţa postului și respectarea lui astăzi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului”.

Derutează expresia “s-a luat act de”, pe care unii o consideră doar o simplă luare la cunoştinţă, nu o decizie de punere în aplicare a textelor respective. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi la sesiunea Sfântului Sinod al BOR erau deja familiarizaţi cu hotărârile sinodului încă din vară, când au participat la adoptarea acestora. Dacă prin această expresie s-ar înţelege o simplă aducere la cunoştinţă, ar fi trebuit ca actul sinodal să cuprindă precizări cu privire la o procedură ulterioară de aprobare a documentelor.  

În practica juridică şi parlamentară, a lua act de un document înseamnă a-l aproba şi a-i da forţă juridică în forma în care este el. În practica juridică există un timp de act procedoral numit hotărâre judecătorească de expedient, prin care instanţa ia act de învoiala părţilor, consfinţind-o. Un alt exemplu la îndemână este practica parlamentară de a lua act de decizii ale Curţii Constituţionale: “Procedura juridică spune că, președintele CCR, merge în plenul reunit al Camerei Deputaţilor și Senatului, unde va da citire deciziei finale… După ce Parlamentul ia act de această decizie, hotărârea ajunge în Monitorul Oficial și apoi produce efecte juridice”[2]. Decizia CCR este definitivă şi inatacabilă, dar ea produce efecte juridice doar după ce Parlamentul ia act de ea şi apoi o trimite la Monitorul Oficial. Alt exemplu: “Plenul Parlamentului ia act, marţi, de demisia lui… de la conducerea… Deputaţii şi senatorii vor vacanta astfel postul…”[3].  

Procedura prin care Sfântul Sinod a luat act de deciziile adoptate în Creta pare a avea o susţinere chiar în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, în care, la articolul 13, alin. 2 vedem că: „Deciziile sinodale semnate, ca şi Mesajul Sfântului Sinod, sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericilor lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă”[4]. Din acest text înţelegem că deciziile sinodale au o autoritate panortodoxă, care începe să opereze după ce Întâistătătorii Bisericilor Autocefale le-au comunicat Bisericilor lor. Nu este consemnată procedura aprobării sau rediscutării şi modificării documentelor în cadrul sinoadelor locale. Dacă ar fi fost prevăzută astfel de procedură, ar fi existat riscul ca formele finale şi chiar numărul documentelor să fie aprobate diferit de la sinod local la sinod local, anulând practic caracterul panortodox al sinodului din Creta şi caracterul unitar al deciziilor aprobate. Prin urmare, speranţa că în sinodul local se putea întâmpla ceva care să modifice documentele de la Creta nu s-a întemeiat pe realitatea consemnată de acest articol al Regulamentului în baza căruia a funcţionat sinodul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre termenul acordat sinodalilor pentru a rezolva problema caracterului eretic, înainte ca pliroma să reacţioneze după prevederile canonice şi după exemple din Sfânta Tradiţie referitoare la situaţii similare din istoria Bisericii.  

Din această perspectivă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de nişte documente finale, care nu mai admiteau rediscutarea lor, pe care le-a transpus astfel în legislaţia bisericească internă, cu deplină forţă juridică. Procedura este asemănătoare oarecumva celei a transpunerii în legislaţia naţională de către Parlament a legislaţiei europene. În acelaşi spirit este şi Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, care, deşi mai detaliată decât concluziile sinodului român, se rezumă doar la comunicarea deciziilor sinodului şi la argumentarea faptului că ele sunt obligatorii pentru toţi credincioşii. Siteul de ştiri al Patriarhiei Române informează că şi Ierarhia greacă se va întruni în cursul lunii tot pentru a discuta despre Sinod, iar unul dintre mitropoliţi va susţine un referat despre Informarea cu privire la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe[5]. Nu se menţionează proceduri de aprobare a documentelor.  

“Mărturisirea”

Cea mai controversată afirmaţie a acestui comunicat este precizarea că “Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos”.

Afirmaţia că sinodul cretan nu a formulat dogme noi este folosită ca formă de apărare contra tuturor celor care neagă acest sinod, pe considerentul că dacă nu s-au formulat dogme noi înseamnă că nu există motiv pentru a considera acest sinod eretic. În realitate însă, sinodul a prejudiciat dogme vechi, ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi. Mai precis, a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine şi despre relaţia cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice şi schismatice creştine. Nu a fost stabilită nicio linie de demarcaţie între ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, ştergându-se graniţele existente până acum, prin acceptarea denumirii de “biserică” pentru diferite comunităţi eretice şi, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume.

Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la canoane, unde, deşi nu s-au dat canoane noi, s-a adus atingere unor canoane mai vechi. Patriarhia georgiană a formulat obiecţia că acceptarea căsătoriilor mixte încalcă şi modifică conţinutul canonului 72 al Sinodului Quinisext[6]; afirmarea conlucrării cu ereticii şi schismaticii, pentru idealul aşa-numitei “refaceri a unităţii creştine”, încalcă câteva canoane ale Bisericii referitoare la modul în care se poate relaţiona cu cei ce resping ortodoxia învăţăturii creştine.

În ceea ce priveşte mărturisirea făcută de sinodul cretan cu privire la faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, apostolească şi sobornicească a lui Hristos se impun câteva consideraţii:

1. Creştinii ortodocşi ştiu acest adevăr fundamental din anul 381 d.Hr., când l-a afirmat pentru prima oară Sinodul al II-lea Ecumenic. De atunci, în fiecare liturghie este mărturisit acest adevăr. Prin urmare, mărturisirea aceasta nu îi putea privi pe ortodocşi.
2.   Dacă mărturisirea nu se adresează ortodocşilor, e clar că ea se adresează partenerilor din Mişcarea Ecumenică. Însă, aşa cum reiese din citarea unor premise din Declaraţia de la Toronto, ratificate în documentul Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, “nicio biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după admiterea în Consiliu”[7], ceea ce înseamnă că niciunul dintre partenerii de CMB ai Bisericilor Ortodoxe nu este obligat să îşi modifice eclesiologia pentru a se raporta la Biserica Ortodoxă ca la adevărata Biserică a lui Hristos şi a se întoarce la Ortodoxie. Mai mult, premisa următoare citată în document afirmă că “din admitereaîn Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”[8]. Prin urmare, afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, corectă în sine şi actuală de două mii de ani, nu obligă pe vreunul dintre partenerii din CMB să o ia în considerare, de vreme ce nu este obligat să considere Biserica Ortodoxă ca Biserică în adevăratul şi deplin sens al cuvântului. Încercând să justifice faptul că s-a recunoscut caracterul de “biserici” comunităţilor eretice, membrii sinodului cretan au inclus această prevedere din Declaraţia de la Toronto, prin care admit dreptul oricărui membru al CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului, lucru care echivalează cu o contramărturisire a faptului că Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos şi, prin urmare, cu o erezie eclesiologică.
3. Afirmaţia că s-a mărturisit Biserica Ortodoxă ca fiind singura Biserică a lui Hristos şi adevărata Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească este infirmată şi de citarea altei premise din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”. La ce se referă expresia “unitatea Bisericii” din acest citat? La care Biserică? Să fie cumva scopul Consiliului Mondial al Bisericilor promovarea studiului şi dezbaterii problemelor ce privesc unitatea Bisericii Ortodoxe? Dacă nu, despre care Biserică este vorba în acest citat aprobat de către art. 19 al Documentului 6 şi considerat “de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”? Oare nu este cumva vorba despre acea “Sfântă Biserică Catolică a Crezurilor” (premisa IV.4) despre care vorbeşte altă premisă a Declaraţiei de la Toronto, despre acea “biserică” care este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial (premisa IV.3)? Despre acea Ecclesia extra Ecclesiam (Biserica din afara Bisericii) propovăduită în premisa IV.3 aDeclaraţiei de la Toronto? Şi atunci, cum se mai poate spune că “sfântul şi marele sinod” a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, când a admis în mod implicit că este doar “o  parte a Bisericii adevărate”, pe care încearcă să o“redescopere” Mişcarea Ecumenică prin unirea “vestigiilor” Bisericii primului mileniu?     

Explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea

Ultima prevedere a Comunicatului sinodului BOR prevede posibilitatea ca textele să poată fi “explicitate, nuanţate şi dezvoltate” de către un viitor sinod “mare şi sfânt”. Aici este foarte important de remarcat că în textul Comunicatuluisinodul BOR consideră că textele sinodului cretan pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate. Cu alte cuvinte, în opinia sinodalilor români, textele respective sunt bune aşa cum sunt, dar mai pot fi explicate, nuanţate şi adăugate. Este adevărat că atunci când textul Comunicatului a fost tradus în limba greacă, termenul “nuanţare” a fost redat prin cuvântul grecesc diaforopoiethun, care înseamnă “corectare, alcătuire diferită”. Publicul grec a fost informat, prin acest artificiu de traducere, că sinodul românesc a recomandat corectarea textelor din Creta, ceea ce nu se vede din termenii folosiţi în limba română. De asemenea, într-un articol recent publicat pe siteul de ştiri al Patriarhiei se spune că, într-o conferinţă la Iaşi, duminică 13 noiembrie 2016, mitropolitul Ierotheos Vlachos ar fi “reiterat poziţia Sinodului Bisericii noastre cu privire la documentele Sinodului din Creta: «Trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod»”[9]. Este interesat că Patriarhia Română îşi asumă termenii folosiţi de mitropolitul Vlachos, deşi termenii “diortosite” şi “schimbate şi alte aspecte” nu există în Comunicatul din 29 octombrie. De ce oare Comunicatul oficial nu a folosit aceşti termeni tranşanţi pentru a-i informa pe credincioşii ortodocşi români?

Potrivit DEX[10], “explicitarea” este “o clarificare, o exprimare limpede, desluşită, pentru a fi uşor de înţeles”;“nuanţarea” înseamnă “a exprima diferenţe fine, uşoare”, iar “dezvoltarea” înseamnă „expunerea amănunţită a unei idei, a unui subiect”. Cu alte cuvinte, sinodul BOR a considerat că textele sinodale sunt neclare, rigide şi generice, dar nicidecum eretice, contrare Sfinţilor Părinţi şi cugetării ortodoxe.

Se impun câteva întrebări: dacă iei un text eretic precum Documentul 6, cum poţi să îl explicitezi în aşa fel încât afirmaţiile ecumeniste din el să pară curat ortodoxe? Cât de multă nuanţare este necesară pentru a face o afirmaţie eretică să sune ortodox? La ce foloseşte expunerea amănunţită a unor idei atunci când acele idei sunt din start contrare spiritului ortodox? Unde s-a pomenit în istoria Bisericii creştine ca deciziile unui sinod ecumenic să aibă nevoie de precizări, clarificări şi nuanţări din partea sinodului ulterior?

Am putea oferi un model de “explicitare, nuanţare şi dezvoltare” din istoria Bisericii Ortodoxe. Pentru a face acceptabilă decizia Sinodului I Ecumenic de la Niceea, partida semiariană a propus în locul termenului omoousios, “de o fiinţă”, cuvântul omiousios, “de o fiinţă asemănătoare”. În acest fel, semiarienii încercau “să clarifice, să nuanţeze şi să expună amănunţit” doctrina despre consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl încât ea să fie acceptabilă ambelor părţi. Partea ortodoxă a respins această soluţie de compromis, rămânând consecventă cu afirmarea adevărului dogmatic.

 Autoritatea panortodoxă

Un argument des folosit de adepţii sinodului din Creta pentru a minimaliza importanţa sinodului este lipsa de importanţă a acestuia. Se acreditează ideea că, neîntrunindu-se unanimitatea de participare a Patriarhiilor la sinod, acesta nu poate fi considerat ca valid. În mod normal, aşa ar trebui să fie, însă sinodul din Creta s-a desfăşurat după reguli care nu se înscriu în ceea ce se ştia până acum despre sinoadele ecumenice şi panortodoxe.

O primă dovadă că acest sinod este considerat de către oficialităţile eclesiale valid, în ciuda neparticipării tuturor Patriarhiilor la el, este faptul că, dacă nu ar fi avut intenţia de a-l impune ca valid măcar Patriarhiilor participante, sinodalii din Creta ar fi încheiat şedinţele încă de la început, după constatarea lipsei de unanimitate. Or, şedinţele au continuat nestingherite.

Mai mult, potrivit şefului serviciului de presă al Patriarhiei Constantinopolului, preot Ioan Hrisavgisa, în care se spune: “Nicăieri în regulamente nu se spune că lipsa uneia dintre Biserici ar influenţa desfăşurarea Sinodului. Este important să se citeze cu precizie documentele oficiale. Conform regulilor, Sfântul și Marele Sinod poate fi convocat de către Sanctitatea Sa [Patriarhul Bartolomeu], cu consimţământul tuturor Bisericilor locale. S-a întâmplat asta, la Geneva, în ianuarie: toată Biserica Ortodoxă a participat la Sinaxa Întâistătătorilor și a confirmat decizia convocării Sinodului la Sărbătoarea Cincizecimii. Regulamentele nu spun nimic despre anularea Sinodului și a deciziilor sale, în cazul în care vreo Biserica nu ar fi în măsură să participe la el… Autoritatea Sinodului și cea a deciziilor nu au de suferit și nu sunt diminuate. Afirmaţia, conform căreia deciziile Sinodului ar fi nule, întrucât unele Biserici nu au participat la el, este lipsită de orice temei ecleziastic, teologic și logic…”[11]. Punctul oficial de vedere al Patriarhiei este foarte clar şi ne indică faptul că acest sinod s-a desfăşurat dupăRegulamentul mai sus citat, nu după ceea ce se ştie din tradiţia bisericească despre astfel de întâlniri.

Ideea Patriarhiei Ecumenice a fost reluată şi de către Enciclica Sfintei Biserici a Ciprului, în care se spune: “Din nefericire, patru Biserici Ortodoxe au refuzat să vină şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod.Neparticiparea lor nu diminuează cu nimic autoritatea hotărârilor lui, iar motivele absenţei lor, pe care le promovează, nu sunt deloc întemeiate din mai multe motive. În primul rând, după cum s-a observat înainte, toate Bisericile au participat activ de la început la procesul de pregătire a Sinodului. În al doilea rând, toţi Întâistătătorii sau reprezentanţii lor au hotărât împreună şi în unanimitate asupra convocării şi datei convocării Sinodului. În al treilea rând, au participat activ, prin reprezentanţii lor, până şi la ultima etapă a pregătirii, fie la Secretariatul Sinodului, fie la pregătirea Enciclicei către pleroma Bisericii. În al patrulea rând, au stabilit propriile delegaţii care aveau să participe la Sinod. În al cincilea rând, invocarea dezacordurilor în ceea ce priveşte conţinutul unor texte nu este fondată, întrucât exista posibilitatea modificării, pentru a răspunde greutăţilor şi sensibilităţilor tuturor Bisericilor. De altfel, accentul pus pe dezacordurile în ceea ce priveşte procedura sau scoaterea în evidenţă a unor probleme bilaterale dintre unele Biserici, drept motive pentru absenţa de la Sinod, nu sunt convingătoare… Ne exprimăm speranţa şi avem certitudinea, iar, ca Biserică Apostolică a Sfântului Apostol Barnaba, adresăm rugămintea frăţească către cele patru Biserici surori să ia decizia să semneze textele şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod spre slava Dumnezeului Celui în Treime şi spre unirea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), conform rugăciunii arhiereşti a Domnului”[12]. Elementul de noutate al Enciclicei cipriote este speranţa că şi celelalte Patriarhii vor participa la deciziile cretane.

Academia Ortodoxă din Creta organizează zilele acestea un congres în care una dintre temele abordate este “sublinierea importanţei documentelor Sfântului şi Marelui Sinod pentru Biserică şi membrii săi, pentru societate şi întreaga lume”[13]. De ce s-ar desfăşura un astfel de congres sub binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice, dacă autorităţile eclesiale ar considera că sinodul din Creta nu valorează nimic?

Din toate aceste argumente oficiale ale Patriarhiei Ecumenice sau Bisericii Ciprului tragem concluzia că expresia “textele aprobate în unanimitate” se referă la unanimitatea delegaţiilor prezente la sinod, nu neapărat la unanimitatea Bisericilor Ortodoxe prezente în lume. Altminteri, aşa cum am mai spus, sinodul ar fi trebuit să fie întrerupt pentru “lipsă de cvorum”, lucru care nu s-a întâmplat.

---

[1]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.

[2]http://www.exclusivnews.ro/politica/parlamentul-romaniei-se-reuneste-vineri-pentru-a-lua-act-de-decizia-ccr.html.

[3]http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/parlamentul-ia-marti-act-de-demisia-lui-george-maior-de-la-sri-366074.

[4]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[6] Sinodul quinisext (al cinci-şaselea), ţinut la 692, a completat cu 102 canoane hotărârile sinoadelor al V-lea şi al-VI-lea ecumenice.

[7] Acest principiu face imposibil de înţeles motivul pentru care Biserica Ortodoxă şi-a modificat propria eclesiologie, de vreme ce documentul ecumenist susţine emfatic că nu trebuia să o facă.

[8]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[9]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[10] http://dexonline.net.

[11]https://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22802-marele-sinod-ramane-unul-pan-ortodox-iar-deciziile-sale-vor-fi-valabile.html.

[12]http://basilica.ro/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii-ciprului-in-legatura-cu-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[13]http://basilica.ro/academia-ortodoxa-din-creta-congres-de-teologie-cu-tema-convocarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

Sursa: mihaisilviuchirila.blogspot.ro

Un prim pas către victoria familiei tradiţionale. Lupta continuă

Comisia juridică a Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, a aprobat, pe 1 noiembrie, propunerea de modificare a Constituţiei astfel încât căsătoria să nu mai fie între „soţi”, ci între „un bărbat şi o femeie”.

Modificarea legii fundamentale urmează a se face printr-un referendum naţional, însă numai dacă va trece favorabil şi de plenul reunit al Parlamentului. Doar în acest caz proiectul de lege va putea ajunge la preşedinţie, iar Klaus Iohannis va fi obligat să invoce un referendum naţional pentru această iniţiativă legislativă.

Proiectul de revizuire a legii fundamentale a fost depus la Parlament în primăvara lui 2016, însoţit de trei milioane de semnături strânse de „Coaliția pentru Familie”. Organizația și-a propus modificarea articolului 48, alineatul 1, din Constituție în sensul definirii căsătoriei ca fiind „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”, aşa încât în România să nu mai fie posibilă recunoaşterea căsătoriilor gay.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a amânat pentru 29 noiembrie dezbaterile asupra sesizării făcută de Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton şi Asociaţia ACCEPT referitoare la recunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex, dată la care va decide dacă va trimite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg o serie de întrebări. Asta după ce în iulie, Curtea Constituţională a constatat că propunerea îndeplineşte condiţiile privind exercitarea iniţiativei.

Practic, lupta continuă şi devine din ce în ce mai acerbă. ACCEPT, Remus Cernea şi toţi ceilalţi susţinători ai sodomiţilor îşi vor arăta colţii, în niciun caz nu vor ceda uşor.

De altfel, după decizia Senatului Ministrul Justiției, Raluca Prună, a remarcat cu regret că prea puține persoane au fost trimise în judecată pentru rasism și xenofobie, apoi a catalogat drept extremiste acele „încercări de a justifica prin atașamentul la valori tradiționale respingerea dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea”. Cu alte cuvinte ne-a sugerat celor 3 milioane de români care am semnat pentru familia tradiţională că s-ar putea să fim trimişi în judecată… de cei corecţi politic.

Un alt susţinător al sodomiţilor şi al demonocraţiei, Cristian Pârvulescu, decan la Facultatea de Științe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative și preşedinte al Asociaţiei ProDemocraţia, a declarat că ,,democrația nu ar trebui să fie întotdeauna echivalentă cu exprimarea voinței poporului,,.

Aşteptăm cu interes reacţiile Institutului Elie Wiesel şi a altor europeni democraţi, ,,deschişi la minte,, cu privire la problema căsătoriilor. Până atunci, creştini pe baricade: post, rugăciune şi citiţi-i la Psaltire pe sus numiţii, să-i lumineze Dumnezeu!

Surse: http://www.mediafax.ro, http://www.evz.ro, http://www.activenews.ro.

Autor: CMD

 

 

Becali către Remus Cernea: ,,Acest om este demon cu faţă de om,,

Pe 15 iulie 2016, Gigi Becali a fost invitat, la B1 TV, să comenteze prin telefon pe marginea subiectului audierii la DNA a Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, care a coordonat o carte scrisă de Becali când acesta a fost în detenţie şi al cărui caracter ştiinţific este contestat. În cadrul acestei emisiuni, Becali a avut un schimb de replici dure la adresa deputatului Remus Cernea, un apropiat al lui Soroş şi susţinător al mişcării LGBT din România, invitat în platou.

Printre replicile memorabile:

Becali: „Dacă mă mânii acum și jignesc acest om, o fac din dragoste pentru neamul meu, pentru ca neamul meu să înțeleagă că acest om este demon cu față de om”

Gigi Becali: Orice lucru care este benefic pentru societate este științific. Este o lucrare în care se scrie despre subiectele teologice, asta înseamnă că este o lucrare cu subiect teologic științific.
Remus Cernea: O carte în care îți afirmi credința nu este una științifică.
Becali: La mintea ta, unde crezi că poate să se însoare bărbat cu bărbat, la mintea ta dacă o pui la un câine turbează.
Cernea: Domnule, Becali, eu vă tratez cu respect, nu vă atac, discut pur principial.
Becali: Eu nu te tratez pe tine cu niciun respect pentru că tu ai demoni. Atunci când eu te jignesc pe tine, vede tot poporul român că tu ai demoni și atunci nu te mai ascultă pe tine.
Cernea: Vă întorc și celălalt obraz, domnule Becali, puteți să mă atacați cum doriți.
Becali: Și celălalt obraz să îl întorci și o să ți-l scuip.
Becali: Dacă mă mânii acum și jignesc acest om, o fac din dragoste pentru neamul meu, pentru ca neamul meu să înțeleagă că acest om este demon cu față de om. El nici nu este homosexual. Tu ești plătit să aperi homosexualii, nici nu ești homosexual.
Cernea: Eu apăr drepturile omului, care sunt drepturile tututor cetățenilor.
Becali: Eu îi iubesc mai mult decât tine pe acei oameni. Dar eu le spun că ceea ce fac este păcat.
Cernea: Trebuie să ne respectăm unii pe ceilalați chiar dacă avem credințe diferite sau nu avem o credință.
Becali: Tu îndemni oamenii la demonizare și la păcat.

Reeditarea melodiei „Taxi și prietenii – Despre smerenie” S-au înmulțit prietenii – Sunt 67 acum. ȘI O REPLICĂ CARE ÎMI PLACE – Video

Ce vor să demonstreze? Că sunt mulți cei care nu vor catedrale, ci spitale? 

E o replică la reacția atât de multor români împotriva lor? Grigore Leșe a cerut să fie scos din videoclip. Dar, nu puteau să șteargă videoclipul de pe Youtube și să-l reposteze fără el? S-au învârtoșat să adune mai mulți spălați pe creier? Săracii! O învârtoșare demnă de o cauză mai bună! 

Foto – media-channel.ro

Preiau articolul postat de Saccsiv: 

Video: Noul clip TAXI – “Despre smerenie”. Acum nu mai sunt 33, ci 67 de habauci. A plecat GRIGORE LESE, au venit alti 35 in loc …

In aprilie aparea:

Video: TAXI si cei 33 de habauci – “Despre smerenie”. Manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului

Clip care chiar a placut unora ce figurau pana nu demult in tabara noastra:

Parintele SAVATIE BASTOVOI este impotriva CATEDRALEI MANTUIRII NEAMULUI deoarece: Cuvantul ”NEAM” are un singur sens, acela de ”PAGAN” […] Nu poți invoca vechimea unei idei lansate în secolul al 19-lea, în plină BETIE A TEORIEI POLITICE DESPRE NEAMURI

Apoi Grigore Lese a cerut sa fie scos, asa ca si clipul a fost scos cu totul de pe youtube.

Iata insa ca azi 11 mai, simbolic as zice caci e ziua inaugurarii Constantinopolului, trupa taxi vine cu o noua varianta, fara Grigore Lese, dar cu alti 35 in locul sau, caci, nu-i asa, hagaucii domina:

A fost postat pe youtube la 11 mai 2016. Iata si comentariul de acolo:

Au participat:
Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianțu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ștefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oțil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoș, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieș, Emilia Popescu, Marian Râlea, Andrei Aradits, Marius Florea Vizante, Cătălin Mitulescu, Pavel Stratan, Cristian Hrubaru, Ovi, Adrian Daminescu, Alin Dincă, Radu Gheorghe, Dana Dorian, Flavius Buzilă, Ivan Patzaichin, Dan Fințescu, Tudor Ionescu, Carmen Tănase, Aurelian Temișan, Alina Manole, Nico, Marius Bațu, Mike Godoroja, Benone Sinulescu, Ada Condeescu, Cristi Grețcu, Stela Popescu, Dragoș Bucurenci, Daniel Iordachioae, Florin Ristei, Marius Manole, Monica Davidescu, Ioan Gyuri Pascu, Cosmin Vaman, Bebe Cotimanis, Mihai Petre, Kempes, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc. 

---

Reiau replica pe care am postat-o la RĂSPUNS la ipocrizia „Taxi și prietenii – Despre smerenie”