15 iunie – Pomenirea lui Mihai Eminescu. Noi dezvăluiri despre viața și moartea lui Eminescu

130 de ani de la moartea martirică a marelui gânditor, poet, ziarist și patriot român.

Emisiunea „TREZEȘTE-TE, GHEORGHE TREZEȘTE-TE, IOANE!” din 29.06.2017, de la 6 TV, realizată și moderată de Miron Manega. Tema emisiunii este „Noi dezvăluiri despre viața și moartea lui Eminescu” și îi are ca invitați pe Prof. Univ. Dr. Florin Cristian Gheorghe, specialist în matematică statistică și calcul probabilistic, președinte al Asociației Europene a Cadrelor Didactice – filiala România, și Conf. Dr. Corneliu Zeană, medic cardiolog și scriitor, membru, de asemenea, al Asociației Europene a Cadrelor Didactice. Așa cum se știe, profesorul Florin Gheorghe a descoperit, la Arhivele Naționale câteva dosare care vor desființa toate clișeele privind viața și moarte lui Eminescu, clișee pe care generații la rând și le-au însușit ca pe niște axiome. După ce, într-o emisiune anterioară, profesorul a prezentat primul dosar de interdicție al lui Mihai Eminescu (Dosarul 968 din iulie 1883), în această emisiune domnia sa, împreună cu doctorul Corneliu Zeană ne prezentă cel de-al doilea dosar de interdicție, Dosarul 645/1889.

Reclame

Pe 15 iunie s-au împlinit 126 de ani de la martiriul lui Mihai Eminescu

15 Iun 2015, Comemorarea lui Mihai Eminescu asasinat pentru lupta inimaginabilă dusă de unul singur
Azi  (adică cu 2 zile în urmă – notă admin.) comemorăm 126 de ani de la asasinarea lui Mihail Eminescu cel mai mare geniu care l-a dat acest neam și care și-a dat viața pentru apărarea lui și a gliei strămoșești. În acel an 1989, după el părăsesc acest pământ Veronicla Micle (care și și-a luat viața la circa două luni după) și Ion Creangă care moare subit în ziua de 31 Dec 1989 după ce-a consumat câteva produse de patiserie cumpărate de la aceeași patiserie frecventată deseori! Este posibil să fi fost otrăvit pentru a completa „triumviratul” după un anumit ritual al celor care l-au eliminat pe Eminescu!
Curios este faptul că Eminescu este arestat pe 28 Iunie 1883 din baia publică Mitrașewski. Dna Chaterinei Szőke-Magyarosy (prima soție a lui Slavici „curvuliță versată” ca orice spioană austro-ungară care l-a păcălit pe Slavici s-o ia de nevastă și de care a scăpat foarte greu) de câteva zile a rămas singură cu chiriașul Eminescu la care n-avea „succes” ce ar fi fost foarte util mai ales pentru îndeplinirea misiunilor secrete. După o posibilă „altercație” de dimineață cu chiriașul „necucerit” Eminescu trimite repede un bilet lui Maiorescu: „Domnul Eminescu a înebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el că e foarte rău”!
Biletul (conceput anterior de licheaua Maiorescu ce făcea parte din „teatrul” public convenit cu spioana) era un alibiu absolut necesar pentru imaginea „mentorului” în istorie dar și imediat pentru declararea ca nebun urmată de falsul diagnostic legat de sifilis! A urmat internarea în ospiciu Caritatea a doctorului Șuțu la care, culmea, Maiorescu rezervase/plătise din timp un loc. Astfel se punea în practică primul pas al ordinului (desihur verbal și voalat) al lui Carol I de a-i închide, pentru totdeauna, gura lui Eminescu!
De ce? , Prin lupta și acțiunile sale pentru neamul românesc Eminescu era deja persoana „non grata” în toate imperiile care ocupau teritorii românești dar era „biciul” pentru excrocii și pentru trădătorii de neam demascați zi de zi în articolele sale. În plus, de circa doi ani stăpânii ziarului Timpul (ale căror afaceri le erau amenințate) încercau să scape de el. De câțiva ani celelalte publicații antiromânești lansau tot felul de mizerii la adresa lui. Îl făceau chiar nebun pregătind opinia publică pentru momentul arestării și internării în ospiciu. Prin erudiția, talentul artistic, geniul său și lupta dusă, Eminescu era deja de notorietate europeană. Eliminarea bruscă l-ar fi transformat în martir și erou național și nu le convenea la „stăpânii pe termen lung” ai țării!
[Spre exemplu, rușii în Basarabia au împiedecat deseori adunările românilor la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt de care s-au temut și se tem mai mult decât de o armată. În 1989 românii le-au blocat marea paradă de 7 Noiembrie fiind pentru prima dată și unica republică unde parada a eșuat. Armata ținuse mult timp cordonul de interdicție la statuia lui Ștefan. Prima care a trecut de acesta a fost curajoasa poetă Leonida Lari care a pregătit din timp o schemă de a sparge complet blocada. Mai întâi a „dezarmat” comandanții ruși de a nu ordona să se tragă în demonstranți căci erau dotați cu muniție de război și ar fi fost măcel!]
Lăsat liber Eminescu ar fi fost un pericol pentru demascarea trădătorilor și a tratatului secret cu Austro-Ungaria și cu Germania care s-a semnat în toamna lui 1883 la trei luni după înlăturarea pericolului numărul unu! Prin acest tratat Carol I și slugile trădătoare au abandonat pe românii de sub jugul acestora (Banat, Ardeal și Bucovina). Ca urmare, la 1914, Carol I a fost la un pas de a implica România în tabăra agresorilor din primul război! După cauzarea a mari pierderi și suferințe umane, agresorii au fost înfrânți și au plătit despăgubiri de război. Nu și la români fentați de aliați și am fost furați din nou material și teritorial după circa un milion de jertfe românești fără de care Franța ar fi fost sugrumată de nemți. Doar un exemplu. Banatul românesc a fost scindat în trei părți din care două au fost făcute cadou la sârbi și la ungurii! Culmea învinși ungurii după ce au primit teritoriu românesc n-au plătit despăgubiri iar noi am fost obligați să despăgubim 400 de grofi pentru pierderea de pământ furat românilor pe care i-a și iobăgit un mileniu .
Deci, dacă era după neamț – primul rege de import, implicat și în alte acțiuni antiromânești împreună cu regina sa pe care n-o putea stăpâni, ne-am fi luat adio de la „România Mare”! Și Ferdinand a încercat același lucru dar izbindu-se de voința patrioților români a izbucnit într-o criză de isterie în Consiliul de Coroană din 1916 în care s-a decis intrarea în război alături de falșii aliați deși puteam să mai așteptăm ceva timp și chiar să ne pregătim cu adevărat de a face România Mare fără să ne bazăm pe excroci!
Slugă la străini,Maiorescu avea și alte frustrări personale datorate lui Eminescu care foarte repede l-a coborât de pe piedestalul „celui mai cel” cum se dorea sau se credea. Pe domeniile de competență ale lui Maiorescu Eminescu îl depășise cu foarte mult. Nu mai vorbim de multiple alte domenii pe care Eminescu le stăpânea de la înărțimea unui profesor universitar de marcă sau chiar a unui specialist de top!În cei șase ani, până în ziua de 15 Iunie 1889, Eminescu a fost supus la diverse tratamente din care tratamente cu doze mari de mercur (9 din 10 indivizi se curăță repede dacă urmează acest tratament) aplicate de către lăudărosul doctor ieșean Isac pentru diagnosticul fals de sifilis. A fost legat cu lanțul bătut până la epuizare iar după se arunca găleți de apă rece pe el, etc. În final, văzând că, după toate supliciile, Eminescu nu este doborât, un așa numit „nebun” i-a aplicat lovitura decisivă și i-a spart capul cu o piatră sau alt corp dur documentele de autopsie (și nu numai) fiind și ele falsificate atât la constatări cât și la datare! Din „întâmplare” după măsurători și cercetare creierul a fost uitat și furat de o pisică!
După moartea sa s-a încercat interzicerea prin lege parlamentară a publicisticii ca „fiind opera unui nebun”!
Trecuse un secol și Eminescu nu avea publicată opera completă în schimb avea Lenin, Dobrogeanu Gherea,etc.! Ceaușescu a dat ordin să se continue publicarea operei complete blocată la volumul 9! Prin 1985 a ieșit scandal internațional pornit de către rabinul Moses Rosen. Cele câteva mii au fost retrase de pe piață. În plus din echipa de redactare doi profesori universitari au plătit cu viața! Profesorul Oprea a fost găsit în baie iar Pompiliu Marcea care
a dat replici scandalagiilor a fost găsit în Herăstrău deși nu era perioadă de înot și știa să înoate!Iată verdictul lui Mihai Eminescu asasinat la comanda primului rege de import înscăunat după trădarea și exilarea lui Cuza:
1. „Dacă am cerceta originea ofițerilor de gardă de la 11 fevruarie am afla că e străină, începând cu fiul unui făclier grec de la Botoșani și urmărind toate numele.” (Timpul, 29.07.1881, Românul a contractat naravul, Vol.XII,p268)
2. „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Cuza – vom afla că aproape toți conspiratorii, afară de câțiva amăgiți, erau străini. Străinii au adus un străin.” (Manuscrisul 2255,417v, IX,p.585)

3. Regimul românilor din teritoriile cucerite și care trebuie recuperate de generațiile care sper că nu vor fi ca noi:

Şi Ştefan Voevodul în somn adânc deplin / Visează el că doarme sub un pământ străin?
Luatu-ţi-au copiii, mormintele şi tot / Mereu din a ta haină ei rup numai de pot
Ajuns-ai cerşitoare de-ocară şi de silă / Şi nimănui de tine în lume nu-i e milă.

Ce-ţi spun ei ţie mamă, când îţi ucid copiii? / Mereu tot zic că creşte mărirea României…
Un trădător nemernic, hidoasa pocitură / Cărui pentru minciună. i-a dat natura gură

Nu e destul că oameni de-origine barbară / Moşia ‘n jumătate nemernic ţi-o furară
Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne / Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne
A căror mutră slută, ş’adânc dobitocească / N’o ‘ntrece decât doară inima lor cânească?
Nu e destul c’acolo în neagră ‘ntunecime / Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime
Că cnutul îi zdrobeşte şi roiuri de sălbatici / Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici,
Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât / Când unul româneşte o vorbă a ‘ndrăsnit

Sursă text: AICI
Am observat că 15 iunie a fost anul acesta cam uitată de fraţii naţionalişti şi chiar şi eu am uitat să amintesc.
Dar niciodată nu e târziu să-l omagiem pe dragul nostru Mihai Eminescu, mentorul naţionalismului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească întru împărăţia Sa!

Cercetători clujeni: dinastia Basarabilor NU a fost de origine cumană!

Domnitorul Basarab I Întemeietorul – (aprox. 1310 – 1352 )

Câţiva ani la rând cărţile lui Neagu Djuvara despre originea cumană a primilor Basarabi, publicate la prestigioasa Editură Humanitas au fost succese de casă. Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor i-a adus mulţi bani în conturi bătrânului istoric nonagenar, înşelând buna credinţă a cititorilor români şi sfidând logica istorică. Am demantelat ştiinţiic în câteva editoriale teoria cumană a Basarabilor promovată de Neagu Djuvara, care nu are nicio legătură cu realitatea istorică. Şi ca minciunile proferate de Neagu Djuvara să fie complete l-a mai făcut pe Basarab I şi catolic, deşi bisericile ridicate de el erau zidite în cel mai pur stil bizantin ortodox. Istoricii diletanţi şi o parte a presei stipendiate de Soroş au dat curs promovării acestei teorii absurde, tocmai pentru a lovi în fondatorii statului medieval românesc şi în Biserica ortodoxă. Trebuie să fi lipsit de elementare studii de artă bisericească ca să susţii că Biserica Sf. Nicoale din Curtea de Argeş era ridicată de un catolic.

Nicolae Alexandru

Voievodul Nicolae Alexandru Basarab – (1352 – 1364). Asociat la domnie cu tatăl său din 1342

Vladislav Vlaicu

Domnitorul Vladislav I sau Vlaicu Vodă – (1364 – 1377)

Dar, iată, că recent cercetătorii clujeni patronaţi de Academia Română şi Centru de Studii Transilvane au analizat genetic mormântul unui membru întemeietor al familiei Basarabilor: renumitul Vlaicu Vodă. În 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş. Despre geneza Ţării Româneşti”, susţinută de către şef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniţă (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) şi CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studiere a Populaţiei – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca). Evenimentul, găzduit de Sala de Consiliu a Academiei, a fost moderat de Acad. Alexandru Vulpe (preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române) și s-a bucurat de o participare deosebită din partea comunității academice și universitare. În urma discuțiilor și comentariilor, cele mai importante concluzii au fost următoarele: defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puţin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeş II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeş I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiţi ai lui Basarab I amintiţi într-un document din 1335; nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană;istoria defunctului din mormântul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atât de Ţara Românească, cât şi de Moldova; Personajul din mormântul 10 aparţine contextului istoric al acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani) conduşi de către Alexandru fiul lui Basarab spre Papalitatea de la Avignon împotriva intereselor regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei la 1345. Aceşti români erau întinşi din Ţara Românească, în Banat, de-a lungul Munţilor Apuseni până în Maramureş, unde întregeau revolta anti-angevină declanşată de la 1342-1343 de Bogdan (viitorul stăpânitor al Moldovei precum şi extensiile transilvane ale uniunii politice de la Argeş (Oltenia şi Muntenia): Ţara Haţegului şi Ţara Făgăraşului. Din cercetările genetice reiese că Basarabii erau etnici români, înrudiţi cu voievozii ortodocşi din Maramureş, care au pregătit revolta împotriva Coroanei maghiare şi „descălecatul” în Moldova, ce a dus la întemeierea noului stat medieval românesc de la est de Carpaţii Orientali.

În urma acestor cercetări se reliefează că Basarabii s-au implicat activ în revolta nobilimii româneşti ortodoxe din Maramureş, după bătălia de la Posada din 1330, pentru a se lovi în Ungaria lui Ludovic cel Mare. În acest cadru istoric „descălecatul” lui Bogdan I trebuie coroborat cu emanciparea Basarabilor din Muntenia faţă de Coroana maghiară. A existat, evident, sprijinul acordat de domnii munteni revoltei ortodoxe a cnezilor maramureşeni împotriva expansiunii catolice şi politice a regatului maghiar. În concluzie „teoria cumană” a lui Neagu Djuvara se înscrie ca şi cărţile demitizante ale lui Lucian Boia în direcţia „europeană” de falsificare a Istoriei României. În opinia acestor “falsificatori ai istoriei” strămoşii noştri originari trebuie să fi avut origini cumane şi catolice, numai români ortodocşi să nu fie. Ştiinţa geneticii a reabilitat însă adevărul istoric: Basarabii erau români de religie ortodoxă.

Ionuţ Ţene

Sursa: napocanews.ro

Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân – (1386 – 1418)

Vlad Tepes 002.jpg

Vlad Ţepeş – (1448; 1456 – 1462; 1476)

Iată şi o teorie pentru etimologia numelui „Basarab”:

Opinia lui Vasile Lovinescu
O altă teorie, cea a lui Vasile Lovinescu, susţine spre deosebire de teoria lui Neagu Djuvara, că ,,Basarab” nu este altceva decât cuvântul ,,Tarabostes” transpus într-un pidgin cumanic. Plecând de la rădăcina cuvântului: ,,Tarab”, argumentaţia care este foarte credibilă, arată că în Evul Mediu, cuvântul dacic ,,Tarab” ar fi putut ajunge să fie pronunţat ,,Sarab”, după modelul ,,Rutean” – ,,Rus”. Documentele aflate la Vatican din secolul al X-lea folosesc scrierea şi pronunţarea ,,Rutenia” pentru cuvântul cunoscut ca ,,Rus”. Aceast lucru arată că în latina medievală vestică, dar şi într-o neolatină orientală, „t” şi „s” puteau fi înlocuite, fiind ceva similar cu fenomenul rotacismului, sau cu tranziţia de la ‚,Matilda” la ,,Mafalda” în italiană.

Un alt aspect foarte important al argumentaţiei face referire la Iordanes, care în secolul al VI-lea, speculând confuzia fonetică „goţi” – „geţi”, îi aminteşte pe „sarabi” ca pe „o tulpină veche, glorioasă, avută şi puternică” a ,,goţilor”. De fapt Iordanes nu vorbea despre goţi ci despre geţi sau daci, iar ,,sarabii” erau o tulpină a dacilor.

Cum ,,Tarabostes” era denumirea pentru dacii nobili, ,,Sarab” ar fi putut însemna nobil vechi, nobil din Dacia. Trebuie menţionat şi că numele de Dacia a fost folosit chiar şi în secolul al XIII-lea, acest lucru fiind atestat documentar, în timp ce cumanii şi-au făcut apariţia la noi pe la jumătatea secolului al XI-lea. Deoarece pe pământul Daciei în Evul Mediu a existat un teritoriu numit Cumania, se presupune că prin aglutinare cu „aba”, ce înseamnă tată, din ,,Sarab” a rezultat ,,Basarab”, însemnând ,,străbun nobil”. In concluzie potrivit lui Vaile Lovinescu ,,Basarab” înseamnă străbun nobil din Dacia.

De reţinut: Potrivit importantei lucrări despre cumani ,,Codex Cumanicus” nu a fost consemnat nici un prinţ cu numele de Basarab, ceea ce contrazice ipoteza domnului Djuvara. Sursa: wikipedia

Ziua jertfirii lui Eminescu – 15 iunie

Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei

Motto: „Treptat ies la iveala legaturi pe care anevoie le-am fi descoperit din franturile de informatii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul sau, unic in concertul politicianismului vremii, trebuia sa fie stins. Supara mult adevarul sau, al cautatorului de Absolut! Caci pentru el, nu exista adevarul de conjunctura al partidelor, ci doar adevarul natiei romanesti pentru care a trait si pentru care a fost sacrificat, cu tacuta complicitate a unor personaje malefice.” 

Istoria oficiala a vietii lui Mihai Eminescu a impus un sablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinta labila, neadaptata, pierduta in lumea sa de poet si ar fi murit nebun, bolnav de sifilis si alcoolic. Istoria sa reala este insa cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate exceptionala, bine ancorat in realitatea sociala si mai ales politica a vremurilor zbuciumate in care a trait, un militant activ pentru drepturile romanilor din Ardeal si pentru unitatea nationala, un ziarist de exceptie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun si internat la psihiatrie intr-un moment in care guvernul Romaniei urmarea sa incheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunta la pretentiile asupra Ardealului si se angaja sa ii anihileze pe toti cei catalogati drept „nationalisti” . Multi au renuntat la valorile si principiile lor pentru a fi scosi de pe lista proscrisilor. Eminescu nu a acceptat sa faca niciun fel de compromisuri, si de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul ca planuia sa puna bazele unei organizatii independente, aflate in afara controlului francmasoneriei, de trezire si promovare a spiritului romanesc si de refacere a Daciei mari.


„Mai potoliti-l pe Eminescu!”
„Mai potoliti-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul pe care francmasonul si junimistul P. P. Carp il transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul si parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executata intocmai de cei din tara pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianta (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care de altfel a si fost incheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lamureste in ce context a avut loc internarea fortata a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?” , scrie el.

„In primul rand, ca Romania sa se orienteze politic spre Austro-Ungaria.. Cu alte cuvinte, Romania nu mai putea sa-si revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor in Ardeal. Bucurestiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor care erau asupriti. Or, tratatul le interzice brusc sa protesteze in Bucuresti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit sa fuga din Bucuresti in 1883. Intemeiaza Tribuna in 1884. In jurul ei se organizeaza primele lupte pentru Ardeal. Conditia semnarii tratatului era deci amortirea vocii pentru Ardeal in Bucuresti. „Directiva de sus” s-a reverberat in diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

Intr-adevar, 28 iunie 1883 este o zi in care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, ii trimite regelui Carol I o telegrama prin care ameninta Romania cu razboiul. La Bucuresti au loc descinderi si perchezitii simultane la sediile mai multor organizatii care luptau pentru Ardeal, printre care si Societatea Carpatii, in care activa Eminescu.

Este inchis ziarul La`Independance Roumaine si directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din tara . La fel si Zamfir C. Arbore. Societatea Carpatii este pur si simplu desfiintata, in urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidati de aceste masuri, o parte din militantii pentru Ardeal se dezic de ideile lor si isi tradeaza confratii, pentru a-si salva propria piele. Printre ei se afla Simtion si Chibici, presedintii Societatii Carpatii, Ocaseanu si Siderescu, membri in conducerea aceleasi societati, Grigore Ventura, ziarist la Laa‚¬a„˘Independance Roumaine, acelasi pe care Caragiale il ridiculizase in personajul Rica Venturiano. In semn de obedienta, toti acestia se vor implica plini de zel in actiunea de internare fortata a lui Eminescu.

De ce era atat de incomod Eminescu?
Privita in acest context, nebunia lui Eminescu, ca si detaliile internarii sale, capata o noua dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenta, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliti-l pe Eminescu!”
In perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianta ca situatia din Romania este sub control . Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Bratianu, P. P. Carp si Titu Maiorescu merg in Germaniapentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Statescu si Petre Gradisteanu merg la Viena, unde Gradisteanu isi cere personal scuze pentru organizarea sarbatorii de la Iasi, unde fusese dezvelita statuia lui Stefan cel Mare si fusese citita poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecand dupa masurile luate impotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalti, el nu putea fi convins cu niciun chip sa renunte la ideile si principiile sale. Eminescu era membru activ in mai multe organizatii care luptau pentru drepturile romanilor din Ardeal: Romanismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, Romania Juna, Societatea Carpatii, din care facea parte si Slavici. Cu astfel de preocupari, nu este de mirare ca era constant urmarit atat de politia si serviciile secrete romanesti, cat si de cele austro-ungare. In anturajul sau erau infiltrati mai multi informatori, printre care se numara si Ocasanu de la Societatea Carpatii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr ii trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o nota informativa in care arata: „Societatea Carpatii a tinut in 4 ale lunii in curs, o intrunire publica cu un sens secret . Dintr-o sursa sigura, am fost informat despre aceasta intrunire [n.n dupa toate probabilitatile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari.”
Aceasta nota a dus in final la desfiintarea Societatii Carpati.

Activitatea sa ca jurnalist il facea cu atat mai periculos, cu cat avea si parghiile necesare pentru a actiona: ideile sale erau exprimate in mod magistral intr-un ziar, Timpul, pe care il transformase in cotidian national.
In aceasta publicatie demascase coruptia politicienilor romani si grasele comisioane pe care acestia le incasasera din concesionarea cailor ferate. Scrisese despre conditionarile umilitoare impuse Romaniei de puterile europene, in schimbul recunoasterii Independentei. In 1880 declansase o incitanta campanie de presa privind „chestiunea dunareana” , problema sensibila pentru marile puteri europene. Participase activ la Iasi la inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare si citise acolo in fata multumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment national deranjase foarte mult puterile occidentale. In sfarsit, chiar in dimineata zile in care avea sa fie dus cu forta la balamuc, aparuse in Timpul un alt articol . Intitulat „Pentru libertatea presei si a jurnalistului” , acesta era un protest la adresa incalcarii dreptului la libera exprimare si demasca masurile represive luate de guvernul Bratianu impotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregatise internarea lui Eminescu inca de la primele ore ale diminetii
Varianta cea mai des vehiculata despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este urmatoarea: In dimineata acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea in cap si lovit de nebunie ar fi inceput sa se certe cu sotia lui Slavici, la care locuia in gazda, Ecaterina SzAA¶ke Magyarosy. Aceasta ii trimite la orele sase dimineata un bilet lui Maiorescu, cerandu-i sa o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o masura de exceptie – in loc sa mearga direct la Slavici acasa, pentru a o salva pe sotia acestuia de „nebun” , se duce impreuna cu Constantin Simtion, presedintele Societatii Carpati, la spitalul doctorului Sutu si, pentru suma de 300 de lei, aranjeaza internarea imediata a lui Eminescu. A doua ciudatenie, Maiorescu, bazandu-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, si nu examinarea lui Eminescu de catre doctorul Sutu, asa cum ar fi fost firesc.
Intors acasa, se pomeneste insa cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, in care tocmai ii aparuse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l intreaba nimic despre incidentul de dimineata cu doamna SlaviciIl trimite insa la sediul Societatii Carpati, undePolitia facea perchezitie, pentru a se intalni chipurile cu Simtion, complicele sau la internare .
„Numai, de s-ar face asta fara greutate” scrie Maiorescu in jurnalul sau in dimineata zilei de 28 iunie 1883, dupa ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apasarea a ceea ce stia ca va face a doua zi. Nu se va face insa „fara greutate” , asa cum isi dorea Maiorescu, caci Eminescu isi schimba traseul. Nu se duce la Societatea Carpatii, unde totul s-ar fi facut fara martori, ci la Capsa. La acea vreme Capsa nu era doar un local de lux, ci si sediul Ambasadei SUA si resedinta mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capsa in speranta de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomati si in special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care il cunostea personal si care era un fervent aparator al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiti sa isi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatata de Grigore Ventura – o noua inscenare
La Capsa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaratiilor lui Ventura , Eminescu ar fi inceput sa tina un discurs „politico-socialo-national” infierbantat, ar fi scos un pistol, ar fi amenintat-o pe sotia patronului si ar fi strigat „la toate aceste nu-i decat un leac. Sa il impusc pe rege!” . Semne clare de nebunie! Ventura , in loc sa il calmeze, ii tine isonul si ii propune sa mearga impreuna la palatul Cotroceni.. Ajunsi acolo afla ca Regele nu este in Bucuresti.. Pe drumul de intoarcere, Ventura il duce pe Eminescu la baile publice Mitrasevski, il lasa intr-una din camere si apoi alerteaza Politia ca un nebun s-a inchis in baia publica. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai Societatii Carpati, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasa de forta .. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si spre orele 19 il duc la stabilimentul Sutu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea in cap.
Scena cu pistolul de la Capsa si declaratia lui Eminescu ca il va omori pe Rege sunt piesele de rezistenta ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate insa doar de o singura persoana, Grigore Ventura, care va povesti acest episod in stanga si dreapta, dar va ezita sa scrie totusi despre el, desi era ziarist. Scena va fi consemnata de-abia in octombrie 1911 de Al. Ciurcu intr-un articol aparut in Adevarul, „Eminescu, din amintirile mele” .
Povestea lui Grigore Ventura nu sta insa deloc in picioare din mai multe motive. In primul rand, Ventura sustine ca a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit sa apara in procesul verbal incheiat de Politie, ori numele sau nu apare deloc. Ventura sustine ca el este cel care a alertat Politia, ori in procesul verbal este consemnat ca politia a fost sesizata de domnii Ocaseanu si Siderescu. Acestia dau insa detalii pe care nu aveau cum sa le cunoasca, intrucat nu fusesera prezenti la fata locului. Ceea ce arata ca cineva ii informase. Acesta nu poate fi decat Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu si a face in asa fel incat acesta sa poata fi luat pe sus dintr-un loc izolat si dus la psihiatrie, in conditiile in care primul plan imaginat de Maiorescu cazuse. Ventura a imaginat apoi si a raspandit povestea cu pistolul pentru a crea impresia ca Eminescu era nebun si a justifica astfel internarea .

Celalalt martor al acestei scene, doamna Vautier, sotia patronului de la Capsa, despre care Ventura spune ca a fost persoana amenintata cu pistolul de Eminescu, nu mentioneaza in memoriile sale publicate la Paris in 1909, absolut nimic despre aceasta scena, care, daca ar fi avut loc, ar fi trebuit sa o fi marcat profund. Eminescu declara ca vrea sa il impuste pe Rege, ori era putin probabil ca el, in calitate de ziarist sa nu stie ca Regele era plecat de cateva zile la Sinaia.

In procesul verbal intocmit de Politie nu se aminteste nimic de vreo arma, ci doar ca „Eminescu a venit singur la Baile Mitrasevschi, si fiind atins de alienatie mintala s-a incuiat singur pe dinauntru si a refuzat sa deschida” . La locul faptei ajung, Simtion, Siderescu si Ocaseanu de la Societatea Carpatii, care aveau inca de dimineata misiune de la Maiorescu sa il duca la casa de nebuni a doctorului Sutu. Acestia intra in baia unde Eminescu se afla in apa, dezbracat. Eminescu le cere sa iasa. Il imobilizeaza si ii pun camasa de forta . Intre timp Politia ii perchizitioneaza locuinta, ii ridica bunurile, ii umbla prin hartii si manuscrise, sperand sa descopere ceva compromitator. Totul se petrece cu complicitatea sotiei lui Slavici. Politia nu va deschide o ancheta, asa cum proceda de obicei si cerea legea . Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Politiei nu este intamplatoare. Varianta ca Eminescu a venit singur si s-a inchis in baie era mai credibila pentru teza nebuniei, decat cea in care era adus de Ventura si care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorat lent prin otravire cu mercur (presupunand ca acesta ar fi avut intr-adevar loc).

De la Baile Mitrasevschi Eminescu este dus direct in stabilimentul doctorului Sutu, unde tratamentul aplicat il transforma intr-o leguma. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare in acea perioada, chipurile pentru a nu-i deranja linistea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, ii scrie lui I.. E. Toroutiu, Eminescu la Sutu in urmatorii termeni: despre modul in care era tratat „As vrea sa va spun ca toti domnii care cerceteaza mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi A 14 heures” (cauta miezul zilei la ora 14).
In noiembrie 1883, la insistentele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat intr-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care stia cel mai bine ca EminescuEminescu departe de tara.
Eminescu stia foarte bine ce i se inscenase si odata reintors in tara a facut chiar eforturi pentru o campanie de presa in favoarea sa. Privit insa ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replica. Intr-o scrisoare adresata in ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a raspandit prin ziare stirea ca as fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt raspandite poate cu rea credinta, incat si dl. C. Mille, intr-unul din articolele sale, a gasit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsa. Te rog a spune tuturor ca se afla in deplina eroare si ca afara de suferinta mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezmintire) in organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o luna, medicii austrieci nu reusesc sa isi dea seama deloc de ce boala sufera Eminescu. In decembrie, il declara sanatos si recomanda externarea.Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, ii cere in repetate randuri sa il scoata pe Eminescu din spital, unde nu-si are locul printre bolnavii psihic. Fisele de observatie medicala din timpul sederii in sanatoriul austriac dispar intr-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjeaza ca Eminescu sa plece in Italia, sub atenta supraveghere a unui om de incredere, chipurile „pentru a se reface” . La intoarcerea din Italia, Eminescu Maiorescu face tot posibilul sa il tina departe de capitala.. Toate munca sa, cartile, notele de lectura, manuscrisele se afla la Bucuresti, la Maiorescu… Prin intermediul diversilor prieteni, Eminescu ii cere in mod repetat acestuia sa ii inapoieze „lada cu carti” , fara de care ar fi trebuit sa isi reia toata munca de la zero.. nu este nebun si medicii din Viena isi vor da usor seama de aceasta, se opune la inceput vehement. In cele din urma cedeaza, gandindu-se ca este mult mai important sa il tina pe Nimeni nu are insa interesul sa il readuca in tara , cu atat mai putin vrea sa vina la Bucuresti, dar Maiorescu este de neinduplecat.

Cum nu se cuminteste, este trimis tot cu forta la ospiciul de pe langa Manastirea Neamt. Eminescu, pe deplin lucid, i se plange lui Gheorghe Bojeicu de la Cernauti, ca a fost „internat ca alienat, desi nu fusese” . Este sechestrat la Neamt din noiembrie 1886 pana in aprilie 1887. Gardienii arunca pe el galeti de apa rece si il bat cu funia uda pentru a-l „calma” . Incearca sa fuga de mai multe ori si in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi , sub ingrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care ii va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva” . Diagnosticul continea insa un mesaj important: Eminescu trebuia sa fie paralizat, Eminescu trebuia sa fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica in ziarele vremii. Asasinarea civila a lui Eminescu din 1883 va fi completata de experimentele doctorului Iszac, care visa sa scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care sa intre in analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care aratau ca mercurul este toxic si total contraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administra doze uriase de mercur, de 4 pana la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucuresti, Panait Zosin, care nu il consultase vreodata pe Eminescu si cunostea cazul doar din corespondenta cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza cu urmatoarele reflectii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fi mistuit narcotice si excitante (n.n. in conditiile in care se stie ca Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic si sifilitic, el a ajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaica intunecare a activitatii psihice.. „

            

De-abia in 1888, Veronica Micle reuseste sa il smulga din mainile doctorului Iszac si sa il aduca in sfarsit la Bucuresti. Aici reincepe sa publice, si in urma unui articol impotriva guvernului, aparut in Romania libera, este internat cu forta tot la dr.. Sutu, unde va si muri.

La moartea sa, produsa din cate s-a spus, de o lovitura la cap cu o piatra, celebrul doctor G. Marinescu nu realizeaza dupa autopsie, analiza microscopica a creierului, care ar fi dovedit ca Eminescu nu suferea de sifilis. Dupa o examinare superficiala, arunca pur si simplu la gunoi creierul luiEminescu, pe motiv ca intrase in putrefactie. Este totusi nevoit sa consemneze ca a fost frapat de marimea acestui creier. Pe actul sau de deces, nu apare semnatura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeti din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul national si francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reactionar, paseist, antisemit, xenofob, nationalist sovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecuta sub tacere, interzisa, cenzurata? De ce in memoria romanilor Eminescu a fost impus doar ca poet, in timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub ingrijirea lui Perpessicius dupa manuscrisele originale, cinci contin poezii si altele cinci, articolele publicate de el in perioada 1870-1883 si 1888-1889.. Desi majoritatea articolelor au fost scrise inainte de asa-zisa declansare a nebuniei, multi sustin si astazi ca ele nu merita sa fie citite, intrucat „sunt rodul unei minti atacate de boala, in cautarea unei bucati de paine” .
„Eminescu n-a ajuns sa marcheze politica nationala, desi este intemeietorul doctrinei nationale moderne” scrie Theodor Codreanu in „Dubla sacrificare a lui Eminescu” .”Dimpotriva, opera sa a fost cu grija separata de structurile de profunzime ale politicii nationale, opera lui publicistica fiind interzisa total, dupa al doilea razboi mondial. Efectele sunt vizibile si astazi. Asa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confectionata, pentru a preveni si a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creeaza impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) ca eminescianismul este un element nefast, inamicul public numarul unul al democratiei si al statului roman. Neintamplator, Gh.. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul national cu acela al lui Ceausescu. In realitate, statul roman nu a atins niciodata exigentele lui Eminescu, fiindca nici nu si-a propus aceasta vreodata, desi marii ganditori au pledat statornic pentru asimilarea organica a eminescianismului ca temei al fiintei noastre nationale. ”
Au existat tentative ca Eminescu sa fie inrolat in masonerie. Fara succes.. Eminescu lucra insa la crearea unei organizatii romanesti si pro-romanesti, numitaSocietatea Matei Basarab si aflata in afara controlului si influentelor francmasoneriei, care masonerie se afla si atunci in slujba unor interese supranationale.
„O organizare intre romani” , scria el. „Pretutindea oameni care sa tie registru de tot sufletul romanesc. Cel slab trebuie incurajat si laudat pentru ca sa devie bun. Sa se simta ca Societatea Matei Basarab reprezinta o putere enorma. Tinta? Unirea tuturor romanilor, emanciparea economica si intelectuala a intregului popor romanesc.”

Inca din 1874, el ii scria lui Maiorescu ca „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a facut sa ma orientez catre elaborarea unei filosofii practice, vizand scoaterea Romaniei din subistorie. Interesul practic pentru patria noastra ar consta cred in inlaturarea oricarei indreptatiri pentru importul necritic de institutii straine.”

Eminescu nu renuntase la acest plan nici in ultimii sai ani. Alexandru Vlahuta povestea cum, vizitandu-l la sanatoriul doctorului Sutu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare sociala, la care se gandeste de mult, o lucrare colosala.”

Gheorghe Panu povesteste in „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, stii tu ca in lumea asta nu este nimic mai interesant decat istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un sir neintrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or sa vie pe-a ta urma in convoiu de `nmormantare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slavindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta.
Ba sa vezi. . . posteritatea este inca si mai dreapta.
Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o `ncerca s-arate ca n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii. . . Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul. Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a `nteles de mai nainte
C-o ironica grimasa sa te laude `n cuvinte.
Astfel incaput pe mana a oricarui, te va drege,
Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege . . .
Dar afara de acestea, vor cata vietii tale
Sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale aa‚¬a€ť
Astea toate te apropie de dansii. . . Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul mortii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucuresti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: „Boala si moartea lui Eminescu,Criterion,2007

Sursa: http://www.euroavocatura.ro/

Dumnezeu să-i ierte toate şi să-l odihnească cu sfinţii!

Pomenirea ta să fie pururea în Împărăţia Cerurilor, românule absolut!