La Ministerul de Externe s-a cerut INTERZICEREA PRIMIIRII ERETICULUI PAPĂ de către etnicii maghiari, interzicerea vizitei în România și s-a protestat ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi în aer liber

Toată lumea (site-urile ortodoxe), s-a ferit de organizatorii anunțatului protest pentru că erau cunoscuți ca având o viziune extremă și exagerată asupra întrerupererii pomenirii și asupra Harului.

Am fost singurul care i-am susținut și am postat anunțul pe blog, considerând că nu e nici un pericol și că sunt necesare astfel de acțiuni, mai ales acum, cu ocazia apropiatei veniri a papei în România.

PROTEST (joi 18 aprilie) la M.A.E. și la baza dealului Patriarhiei împotriva ecumenismului și a rugăciunilor în comun cu arhiereticul papă Francisc

S-a văzut că am avut dreptate, căci protestatarii, deși puțini, au dat bine, au vorbit bine și au cerut lucruri de bun simț, au vorbit împotriva ereziei ecumenismului (la general) și în favoarea demnității naționale.

Felicitări participanților și lui Cătălin Berenghi, care i-a susținut!

„CEREM INTERZICEREA PRIMIRII PAPEI DE CĂTRE OFICIALITĂȚILE MAGHIARE PE TERITORIUL ROMÂNIEI!!! SUNTEM CONTRA IREDNTISMULUI MAGHIAR!”

Sursa: facebook.com/antoanelaiustina

Reclame