Ereticul lutheran, Klaus Iohannis a promulgat „Legea Atilegionară”. Oficial, prigoana poate începe

Deşi i s-a cerut, inclusiv de către urmaşii foştilor deţinuţi politici, preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge aşa-numita Lege Antilegionară, totul a fost inutil.

A se vedea:

Istoricul Cristian Troncotă şi stareţul Hariton Negrea despre cenzura din Legea antilegionară. Scrisoarea deschisă a Mânăstiri Petru Vodă către preşedintele Klaus Iohannis

Scrisoare deschisă a urmaşilor foştilor deţinuţi politici către Klaus Iohannis, pentru a nu promulga Legea Antilegionară

Dar iată că azi, de ziua unui sfânt, care a fost şi legionar, Părintele Ilie Lăcătuşu, marioneta ocultei internaţionale, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 31/2002. Adică Ordonanţa care incriminează şi organizaţiile cu caracter legionar.

După cum citim la:

PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI

Şi în acest articol:

A început prigoana! Legea antinaţională şi anticonstituţională denumită greşit Legea Anti-Legionară a fost promulgată de Klaus Iohannis

Marturisitorii-Mucenicii-si-Sfintii-Inchisorilor-Parintele-Justin-Parvu-Posta-Moldovei-16-Iunie-2015

De azi, 22 iulie 2015 a reînceput prigoana împotriva patrioţilor şi creştinilor români. Preşedintele Klaus Iohannis, marioneta intereselor străine, a promulgat aşa-zisa Lege Anti-legionară, prin care din nou Sfinţii Închisorilor, martirii anticomunişti, luptătorii din munţi, mărturisitori ca Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa sau Iustin Pârvu şi intelectuali ca Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu vor fi interzişi, din nou, ca în anii 50, de legea anticonstituţională şi antinaţională aprobată de Parlament, la iniţiativa Insitutului „Elie Wiesel”, condus de un neo-marxist, fiu de bolşevic, cu complicitatea parlamentarilor colaboratori ai securităţii comuniste. Deşi împotriva aplicării Legii Anti-legionare s-au ridicat Academia Română, societatea civilă, presa, urmaşii martirilor şi luptătorilor anticomunişti, călugării de la Mănăstirea „Petru Vodă”, inclusiv fiica marelui gânditor Mircea Vulcănescu, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea în dispreţul legislaţiei naţionale, a drepturilor omului, a Constituţiei, deciziilor Tribunalului de la Nurenberg şi împotriva valorilor naţionale şi religioase româneşti. În timp ce Guvernul aprobă ridicarea de moschei, biserica ortodoxă cu sfinţii martiri din perioada comunistă va fi prigonită. Clasa politică l-a pus din nou pe Crucea lui Hristos pe Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.

In-apararea-lui-Valeriu-Gafencu-30-Mai-2013

Credem că şi ultimii români au trecut acum de faza naivităţii că preşedintele actual, în complicitate cu clasa politică coruptă nu este altceva decât un produs fidel al sistemului neo-comunist şi securist ce s-a prelungit după 1989.

NapocaNews

Emil-Cioran-si-Petre-Tutea-Marturisitorii

Sursa: napocanews.ro 

Sfintitul-Marturisitor-Ilie-Lacatusu-icoana

Dumnezeu cu mila, de aici înainte!

Părinte Ilie Lăcătuşu şi toţi sfinţii din închisorile comuniste, rugaţi-vă pentru noi!

Trăiască România, Legiunea şi Căpitanul!