Preotul Marcel Răduț Seliște: Sistemul de sănătate post-decembrist, un LAGĂR DE CONCENTRARE, un MATRIX. Patronul Hexi Pharma, DAN CONDREA, un membru SS dispărut la timp

Preiau articolul: 

Unul dintre membri „elitei SS a Auschwitz”-ului românesc a dispărut. Rămâne întrebarea: Cine și unde sunt „marii naziști”?

Unul dintre membri "elitei SS a Auschwitz"-ului românesc a dispărut. Rămâne întrebarea: Cine și unde sunt "marii naziști"?
Dispariția patronului „Hexi Pharma” – accident rutier, sinucidere, asasinat la comandă, substituire de persoane, încă nu știm clar – complică extrem ancheta cu privire la dezinfectanții diluați pe care spitalele de stat românești le-au cumpărat și folosit de peste un deceniu și care se presupune că au contribuit la moartea a câteva mii de pacienți.
Scandalul „Hexi Pharma” dobândise, oricum, caracteristicile unei încercări de mușamalizare în care au aflat un interes comun aproape toți actorii importanți ai scenei politice românești post-decembriste – chiar dacă premizele acestora au fost total diferite.
Unii au încercat să ascundă complicități criminale, estimate în acte de corupție în valoare de milioane de euro. Alții au încercat să ascundă incompetența criminală a instituțiilor statului. Câțiva s-au speriat de perspectiva declanșării – dacă s-ar fi ajuns la dezvăluirea întregului mecanism de „lagăr de concentrare” prin care a fost distrus sistemul de sănătate publică al României – a unei revolte populare cu intensitatea și dimensiunea a câteva mii de „Revoluții Colectiv”. Nu în ultimul rând, există și câteva instituții și/sau personaje care vor să profite de scandal fie pentru a „plăti polițe” unor rivali, fie pentru a se salva de confruntarea cu legea, în propriile dosare de corupție.
Oricare ar fi felul morții patronului de la „Hexi Pharma” și oricare ar fi interesele celor care vor profita de această moarte suspectă, există totuși beneficiul public că această acutizare a scandalului „Hexi Pharma” devine marea „bomboană pe coliva” sistemului de sănătate post-decembrist, transformat într-un mecanism de exterminare a bolnavilor.
Să fie marii vinovați ai acestui genocid național doar membri „elitei SS” – comercianții de dezinfectanți diluați, de medicamente false ori experimentale, corupții în halate albe, adică unii dintre profesorii universitari din învățământul academic de medicină care promovează studenții pe bază de „șpagă la examen” sau apartenență la „clanuri de medici” ori unii dintre managerii de spitale, șefii de secții medicale, dintre medicii, asistentele medicale, anesteziștii etc. care solicită și/sau primesc bani pentru faptul că exercită actul medical care oricum le este plătit, prin salariu, de la bugetul statului?

Un genocid se execută cu ajutorul „ofițerilor și soldaților”, însă coordonarea lui aparține „generalilor” și mai ales „marilor naziști”. Rămânem deci, cu întrebarea: unde și cine sunt „marii naziști” ai sistemului de sănătate publică românesc, când vor fi prinși, anchetați, judecați și băgați la pușcărie, măcar pentru o detenție de 15 ani?
Nu știm dacă vom avea un răspuns corect și rapid la această întrebare, însă există posibilitatea de a înțelege cum s-a transformat sistemul de sănătate publică românesc într-un lagăr național de exterminare, prilej de îmbogățire pentru politicieni, negustori și medici corupți, de experimentare a unor medicamente promovate de marile corporații multinaționale și de asasinare, directă sau indirectă, prin infecții spitalicești și medicație incorectă sau controversată a mai multor mii de români.
Acest „lagăr de concentrare”, acest „Auschwitz” al sistemului de sănătate publică din România se constituie, în fapt, ca un mecanism mafiot extrem de complex, de ocult și cu o putere imensă de auto-apărare și regenerare. Probabil că dispariția patronului de la „Hexi Pharma” contribuie la întărirea acestui mecanism mafiot. Totuși, dincolo de această dimensiune ocultă a sistemului de sănătate publică post-decembristă, rămân anumite aspecte pe care le poate observa orice român care a fost nevoit să devină „deținut al lagărului”. O succintă prezentare a lor ne oferă o imagine suficient de sugestivă a gravității genocidului care se comite în spitalele publice românești de peste două decenii.
„Lagărul de exterminare”, numit „sistemul de sănătate publică” din România se caracterizează, „la vedere”, cel puțin prin următoarele aspecte negative:
1. Existența unor clanuri „de familie” care controlează, de două și uneori deja de trei generații – bunic, părinte, copil – o parte importantă din structurile de putere, decizie și practică medicală din Universitățile de Medicină, spitalele de specialitate, spitalele județene și municipale din România. Aceste clanuri s-au format – cu foarte puține excepții, când numitorul comun între generații a fost profesionalismul și loialitatea față de profesie – exclusiv pe criterii de rubedenie, de interese pecuniare egoiste, de perpetuare a unei bogății obținute pe căi imorale, izvorul principal al acumulării de cantități imense de bani fiind „șpaga” încasată de la bolnav. Sunt situații în care profesionalismul membrilor „clanului de familie” este însoțit de lăcomia cumplită a acestora, însă societatea românească a fost „dresată” să laude pregătirea profesională a medicului corupt și să închidă ochii cu indulgență la averea acumulată de acesta, care avere este imposibil de justificat, legal și moral, doar prin veniturile legale ale respectivului „medic profesor eminent”.
2. Existența unor clanuri „de partid” care controlează, alături de clanurile „de familie” o altă parte importantă a activității de management și de funcționare a sistemului de sănătate publică post-decembrist. Aceste clanuri au promovat corupția la nivelul angajării de personal medical – mii de euro „șpagă” la angajări, prin ignorarea criminală a nivelului extrem de scăzut al pregătirii profesionale a viitorului cadru medical – au acceptat practica „șpăgii” de la bolnavi și cel mai grav, au practicat „șpaga” și „comisionul” pentru investițiile de structură, pentru achiziția de aparatură și produse medicale, arie infracțională în care se înscrie și scandalul „Hexi Pharma”. Partidele politice au transformat funcțiile manageriale din spitale – și în multe situații, inclusiv funcțiile de conducere în secțiile de spital ori la nivelul universităților de medicină – în sinecuri unde au fost promovați „oamenii noștri”, tocmai pentru ca partidul să dețină controlul „lagărului de concentrare” și să beneficieze de banii ilegali și imorali încasați de la complici (negustorii de produse și servicii la nivelul spitalelor) și mai ales, de la „deținuții lagărului”, adică bolnavii care, de voie, de nevoie, dau „șpaga pentru salvarea sănătății și a vieții”.
3. Existența unor practici profesionale imorale și ilegale. Probabil că există sute de cadre medicale de rang înalt care au un program de muncă zilnic de genul: opt ore activitate plătită salarial ca șef de secție în spitalul public, patru ore activitate la catedră plătită salarial ca profesor la o Universitate de medicină de stat, două-patru ore activitate plătită salarial ca medic patron și/sau asociat la o instituție medicală privată (cabinet, policlinică, laborator, spital privat), uneori o oră/două ore activitate științifică plătită de o corporație de medicamente pentru experimentarea/promovarea unui nou medicament etc. O legislație extrem de permisivă oferă acestor medici posibilitatea de a obține venituri așa-zis legale din mai multe surse, deși, cel puțin în temeiul unei analize de bun-simț, este imposibil pentru un om normal să muncească atâtea ore, într-o singură zi, În așa fel încât să fie eficient, profesionist și corect în toate activitățile respective. Cine a fost internat într-un spital românesc de stat, a aflat ce înseamnă să aștepți cu orele „să vină domnul profesor” sau cât de scurtă poate fi uneori „vizita medicală” făcută de „domnul profesor”… Rezolvarea situației ar fi fost simplă: un medic plătit din bugetul statului, la nivel de opt ore pe zi lucrătoare, să primească dreptul de a profesa alte maxim patru ore la o instituție de învățământ în domeniu. Dacă domnul medic dorește să lucreze în sistemul privat – fie ca medic asociat, fie ca proprietar – atunci să meargă acolo și să plece din sistemul plătit de la bugetul public. Unii ar spune că s-ar goli spitalele publice de medicii buni. Dimpotrivă, eu cred că medicii buni care au plecat să lucreze în Occident, goniți de clanurile și corupția de aici, ar fi luat rapid locul celor transferați în sistemul medical privat, și ar fi avut rezultate profesionale cel puțin egal de performante.

4. Reglementările legale precare, contradictorii și absolut ineficiente din domeniul gestionării banilor publici destinați sistemului de sănătate publică, a relației Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate cu actorii de stat și mai ales, privați din sistemul de sănătate românesc. Alături de aceste reglementări care au dus la colapsul financiar al sistemului național de sănătate, așezăm ca un egal factor nociv, distrugător, politizarea sistemului de către „clanurile de partid”. Cetățeanul român plătește inutil „CAS”-ul, căci banii plătiți nu se regăsesc în servicii medicale de stat civilizate, eficiente, legale și morale.
5. Reglementarea legală extrem de precară a malpraxisului în actul medical. Există o proastă, imorală „solidaritate de breaslă” între unii medici – accentuată și aproape grotească atunci când aceasta se manifestă în cazuri de malpraxis care afectează vreun membru al clanurilor de familie și de partid – în temeiul căreia condamnările pentru malpraxis în România post-decembristă sunt foarte puține, deși periodic, statistici neoficiale avertizează că numărul de bolnavi al căror deces se suspicionează că a fost provocat de malpraxis este la un nivel alarmant de mare. Lipsa presiunii morale și legale care s-ar exercita asupra actului medical, printr-o legislație corectă cu privire la malpraxis, permite perpetuarea criminală a incompetenței, a corupției și a indiferenței în rândul cadrelor medicale.
6. Lașitatea cvasi-generală și aproape tradițională a românilor a contribuit, de asemenea, la transformarea sistemului de sănătate publică post-decembrist într-un „lagăr de exterminare”. Românul, de cele mai multe ori, este curajos pe Facebook, dar când el sau vreo rudă apropiată ajunge pe patul de spital public, acceptă să dea „șpaga”, în temeiul proastei filosofii că „pentru sănătate, omul face orice și dă oricât”. Societatea civilă post-decembristă nu cunoaște existența unor puternice asociații de monitorizare a actului medical, de apărare deplină a drepturilor și intereselor pacienților și bolnavilor. Dimpotrivă, cel mai grav, societatea civilă este infestată de felurite ONG-uri înființate și controlate de „clanuri de familie” din lumea medicală, prin care se obțin finanțări pe bani publici și europeni – de multe ori prin parteneriate (să nu le zic complicități) discutabile cu instituții de stat – pentru dezvoltarea sistemului medical privat, care așa cum am arătat, „căpușează” sistemul de sănătate publică.

7. Nivelul de salarizare ridicol, penibil, jignitor, extrem de scăzut – în comparație cu alte state membre ale U.E. – de care „beneficiază” cadrele medicale și mai ales, medicii specialiști. În sistemul de sănătate publică românesc, există probabil zeci, sute de medici specialiști foarte bine pregătiți profesional care, deși nu condiționează actul medical prin „șpaga” de la bolnav, acceptă totuși să încaseze „micile atenții” tocmai pentru că veniturile oficiale sunt insuficiente pentru a le asigura condițiile necesare exercitării eficiente și la standarde civilizate a profesiei. Un medic bun are nevoie să cumpere periodic tratate de medicină, cu cele mai noi studii în domeniu, să participe la conferințe naționale și internaționale de specialitate, unde uneori doar taxa de participare înseamnă câteva sute de euro, fără a mai aminti de costurile cu transportul, cazare și masa, altfel spus, un medic bun trebuie să investească mereu în pregătirea lui profesională. În „lagărul de exterminare” al sistemului de sănătate publică din România s-a ajuns la situațiile grotești în care medicii loiali profesiei își cumpără din banii personali instrumentarul medical, ba uneori chiar și medicamentele scumpe pentru pacienții lor prea săraci să le achiziționeze.
Despre „lagărul de exterminare” al sistemului de sănătate publică din România se pot spune foarte multe. Lista rămâne deschisă.
Ceea ce este extrem de grav, la acest moment, este faptul că prin dispariția patronului de la „Hexi Pharma” a fost pierdut un martor extrem de important care ar fi ajutat, prin declarațiile lui – evident, dacă ar fi fost lăsat să le facă și nu cumva determinat să nu le facă – la dezvăluirea unei dimensiuni importante din modul de funcționare a mecanismului mafiot și criminal al „lagărului de exterminare” în care s-a transformat sistemul de sănătate publică post-decembrist.

MATRIX, sistemul criminal care a reușit să acapareze controlul asupra societății românești, a reușit să evite – fie întâmplător, dacă patronul „Hexi Pharma” a murit în accident sau prin sinucidere, fie ocult, dacă respectivul individ a fost asasinat ori ajutat să dispară – declanșarea unei revolte de stradă cumplite, a unei „Revoluții Colectiv” înmulțită cu cel puțin o mie de ori.Manipulările de presă – deja presa începe să fie împărțită în apărătorii SRI/Sistemului și acuzatorii SRI/Sistemului, interesul fiind nu aflarea adevărului, ci doar de a da lovituri taberei adverse – tergiversările, interpretările fanteziste și probabil, rapida „distragere a atenției” de la scandalul „Hexi Pharma” la alt scandal (să nu uităm că vin alegerile locale!), vor diminua, probabil până la anihilare, tensiunile și furia din rândul cetățenilor, iar revolta va fi evitată.
Dacă pentru câteva zeci de morți în mizerabila speluncă de la „Colectiv”, au protestat pe străzile orașelor noastre câteva mii de români, care au sfârșit prin a fi folosiți pentru schimbarea unui guvern de mafioți, cu un guvern de „oculți”, pentru cele câteva mii, dacă nu chiar zeci de mii, de români asasinați, vreme de peste un deceniu, în spitalele publice românești, vor protesta doar câteva sute, eventual mii de români, dar nu pe străzi, ci pe Facebook, în cel mai fericit caz…

MATRIX aproape că a reușit să transforme majoritatea „deținuținuților” români în „minionii” perfecți: stau cu rânjetul pe buze sau cel mult înjură în tăcere, chiar și când îi doare cumplit ceea ce experimentează sistemul pe ei, și protestează doar manipulați și „la comandă”, iar asta numai și numai pentru a mai primi o porție de… banane.
Vae victis!
***
Un post-scriptum necesar
Totuși, există speranță, există nădejdea că MATRIX poate fi învins! Coaliția pentru Familie și cele 3 MILIOANE DE ROMÂNI LIBERI care au semnat pentru apărarea familiei tradiționale, prin revizuirea Constituției, reprezintă cel mai puternic argument că în adâncul sufletului românesc se află forța care poate să înfrunte și să învingă MATRIX-ul. Milioane de români luptă deja cu sistemul și urmează îndemnul lui Hristos: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Sfânta Evanghelie după Ioan XVI, 33)
Reclame

Incediul din clubul „Colectiv”, pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei ce-l cinstesc pe Satana sau masacru ritualic?

După cum cred că toată ţara ştie:

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23:00, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanțul provizoriu este unul îngrozitor: 30 persoane decedate și alte 146 cu arsuri grave. Răniții au fost transportați la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.

Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club și s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spațiului mic și a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbușit peste tinerii aflați în club.

libertatea.ro

În club avea loc un concert rock, cu intrarea gratis, al unei trupe cu numele Goodbye to Gravity, cu veleităţi sataniste (aşa cum au mai toate formaţiile rock).

Iată şi versurile primei melodii:

Ziua în care murim

Da drumul si roaga-te pentru libertate
Inca un rand sarind in flacari
Buzele moi sunt liderii schimbarii
De acum incolo oricine este vinovat
Ma uit in sus la tovarasia-mi
O artilerie cu sufletul la gura
Pastrati privirile atintite catre inamici
Si dati capacul anarhiei jos
Purtarea voastra condescendenta a mers prost
Ar fi trebuit sa stiti tot acest timp
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii
(Asa de vii)
Pentru ca ziua in care vom cadea va fi ziua mortii noastre,
Ziua in care murim!
Iata o indoiala de credinciosi
Dibacia mainii este lectia ce o tin
Sub disparitia constiintei
Catre toate credintele voastre fixate
Stati la pamant pe campul de lupta
Umplut cu viata, oase si dispret
Strangeti din pumni, sunt predispus sa lupt
Apasa pe tragaci si da tonul
Purtarea voastra condescendenta a mers prost
Ar fi trebuit sa stiti tot acest timp
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii
(Asa de vii)
Pentru ca ziua in care vom cadea va fi ziua mortii noastre,
Ziua in care murim!
Apasa pe acel tragaci!!
Sa va dau dracu’ toata coruptia nelegiuita!
Este aici inca de la inceputurile noastre
Dar nu am putut vedea toate timpurile in care ne-am simtit asa goi
Cum dorintele noastre erau spanzurate
In tot acest timp am fost incuiati
Si nu a fost nimic de spus
PANA AZI!
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii
(Asa de vii)
Pentru ca ziua in care vom cadea va fi ziua mortii noastre,

Ziua in care murim!

Sursa: romaniatv.net

Coincidenţe:

  • Concertul are loc in preajma sărbătorii satanice Halooween (31 octombrie). A fost pe 30 noaptea spre 31 octombrie…
  • Versurile primei melodii de pe albumul trupei rock face referire directă la „ziua în care murim” „sărind în flăcări”.
  • Titlul albumului este Mantras of war (Mantra de război). Mantrele sunt rugăciuni, expresii care se repetă în yoga. Sunt rugăciuni satanice.
  • În interiorul clubului se folosesc artificii în apropierea unor materiale inflamabile de pe tavan şi stâlpi, care în prealabil au fost spălate cu solvenţi (substanţe deosebit de inflamabile).
  • Localul avea o a doua uşă încuiată.
  • Intrarea a fost liberă (probabil pentru a atrage cât mai mulţi spectatori).
  • Coincidenţe sau premoniţii (sau ştiau ceva) ale unor participanţi în mesaje postate pe Facebook, înainte de catastrofă…
  • Şi vor fi fost mai multe…

În primul rând, una dintre cele mai şocante coincidenţe este mesajul postat de un tânăr în urmă cu o săptămână pe pagina de Facebook a clubului Colectiv, acolo unde a declarat că acest club „explodează”. Chiar dacă nimeni nu l-a luat în seamă, după incident oamenii au început să îşi pună întrebări.

Mai mult, fotoreporterul Teodora Maftei, editor de imagine la PRO TV, aflată azi-noapte în Clubul Colectiv, a avut azi-noapte o premoniţie şocantă. În prezent, ea este internată la Spitalul Griviţa. Este intubată, are arsuri, dar starea ei este stabilă. Femeia a a postat pe Facebook o declaraţie incredibilă:

„Azi sunt o bombă cu ceas. Să nu spuneţi că nu v-am avertizat.
Fugiți cât de departe puteţi.
Sau încercaţi să mă dezamorsaţi dacă aveţi curaj :))

PS: dacă nu mai dau semne de viaţă azi, înseamna că am explodat. Sau mi-a murit telefonul şi sunt piua”.

Sursa: romaniatv.net

Interesantă şi părerea lui Gigi Becali:

Pe organizatori nu i-a interesat profitul, ci distrugerea sufletului. Ei au vrut sa distruga tineretul, sa acapareze suflete prin miscari demonice. Asta fac cluburile alea. Sa ma ierte toata lumea, dar asta e adevarul, imi vine sa plang. Ala nu era un spectacol curta, nu era lumina, ci intuneric acolo. Imi vine sa urlu! Cum sa lasam 400 de copii sa se duca intr-o miscare satanica? E semn de la Dumnezeu sa invatam din asta.

De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost altii care au vrut suflete acolo. Vinovati sunt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra in ei sa le dea 25 de ani ca sa ii invete minte. Nu au vrut bani, au omorat suflete, sa ma ierte Dumnezeu”, a spus Gigi Becali în direct la Romania TV. Sursa: Saccsiv 

Ştim că elitele satanice nu se dau în lături de la nimic… Pentru ei vieţile unor tineri rătăciţi, nu contează. Contează să fie mulţumit stăpânul lor Satan, cel care îi ajută să se îmbogăţească, să aibă putere şi controleze lumea… Totul în schimbul sufletelor lor…

Dacă a fost sigur sau nu sacrificiu ritualic nu ştiu… Dacă a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care abuzează de versuri satanice şi de manifestări de acelaşi fel, iarăşi nu ştiu, dar prima variantă nu e cu totul de lepădat…

Oricum, Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit şi să le aline suferinţa celor care se chinuie prin spitale!

La 30 octombrie s-au împlinit 43 de ani de la dezastrul cu cianuri de la Certej

O catastrofă în domeniul exploatării aurului despre care ar trebui să se vorbească mai mult decat despre catastrofa din Canada.

Reiau articolul de anul trecut:

Cumplitul accident de la Certej: barajul lacului plin de cianuri se rupe, rezultând 89 de morți

Certej 1971, tragedia uitată a 89 de vieţi îngropate sub 300 de mii de metri cubi de nămol plin de cianuri

Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a înghiţit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime

Certej, locul care a întâlnit moartea

Ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara, a provocat în zorii zilei de 30 octombrie 1971 cea mai cumplită tragedie pe timp de pace din anii ’70.

În dosarul anchetei făcute de Procuratura Judeţeană Hunedoara, se menţionează că valul acid de steril a înghiţit, într-un sfert de oră, 89 de oameni şi a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe, un cămin cu 30 de camere şi patru locuinţe individuale.

Amploarea dezastrului a fost ascunsă de autorităţile comuniste pentru a nu fi obligate să declare doliu naţional. După un an de cercetări şi audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, nimeni nefiind vreodată condamnat pentru moartea celor 89 de persoane. Filmul tragediei de la Certej este povestit astăzi de supravieţuitorii şi martorii la teribilele evenimente din acea toamnă.

Certej, locul care a întâlnit moartea

O dimineaţă de toamnă – 30 octombrie 1971

CATASTROFA de la Certej

Ora cinci dimineaţa. Certejul, o mică localitate minieră din Apuseni, nu departe de oraşul Deva, era încă scufundat în somn. Doar la câteva ferestre se aprinseseră lumini, pete galbene în întunericul umed, oameni ce se pregăteau să intre în schimbul de dimineaţă la mină. O dimi­neaţă tăcută şi posomorâtă de toamnă. Noaptea rece încă nu se ridicase. Fuioare de ceaţă se agăţau de vâr­furile brazilor.

Totul a început în tăcere

Fără zgomot, ceţurile au fost împinse în jos, spre vale, de ceva invizibil. O creatură uriaşă, nevăzută, de aer, se rostogo­lea cu o viteză incredibilă. Brazii s-au în­doit şi au trosnit ca la o furtună pornită de nicăieri. Era un suflu dis­trugător, ca al unei explozii. Pri­mele case au fost spulberate. Şi, imediat, au înce­put să bubuie feres­trele celorlalte şi să zboare acoperi­şurile. Acel suflu gigantic arunca în aer ani­male, ma­şini, mătura tot ce găsea în cale. Ca o rafală de ura­gan. Apoi a urmat o secundă de linişte.

Certejul-inundat-de-valurile-de-steril-foto-de-pe-iazCe-a fost asta?

Oamenii au sărit din somn şi s-au gândit la cutremur. Alţii au apucat doar să deschidă ochii şi să simtă frica aceea colo­sală, pe care instinctul ţi-o dictează înaintea unei catastrofe. Dar majoritatea nu au avut timp să reacţio­neze în niciun fel. Nu au avut timp nici să se dea jos din pat sau să meargă la fereastră, să vadă ce se în­tâmplă. În negura malefică a acelei dimineţi, întune­ricul plin de ceţuri sfâşiate era com­plice cu moartea: trei sute de mii de tone de steril au ras, în doar câteva secunde, întreaga vale a Certejului. Un mâl gros, care a zdrobit şi a înghiţit cu furie blo­curi, case, gră­dini. Toate au fost făcute una cu pămân­tul, în doar câteva clipe. Oamenii nici nu au avut timp să ţipe. Se auzeau doar trosniturile blocurilor de beton, căzând unul după altul, zidurile se prăbuşeau cu sunet înfun­dat, casele erau sfărâmate cu zgomot de oase rupte. Apoi, când masa aceea nea­gră şi di­formă a aco­perit totul, au urmat iarăşi câteva clipe de linişte to­tală.

Şi abia apoi au iz­bucnit urletele. Stri­găte de ajutor, strigăte dis­perate, ridicându-se de pe întrea­ga vale, din stra­tul de nămol.

Oamenii din casele aflate mai sus, pe dealuri, au ieşit afară şi atunci au început alte stri­găte, care anunţau catastrofa:

“S-a rupt bara­jul!”

certej S-a rupt bara­julÎntregul steril rezul­tat din tratarea cu cianuri a mine­reului aurifer era de­pus într-un lac artificial şi zidul ba­rajului cedase, pe o lungime de 80 de metri. De fapt, Certejul nu era o sim­plă localitate din Apu­seni, era o colonie minieră ve­che, unde se extrăgea şi se pre­lucra minereul auri­fer. Tot sterilul rezultat din tra­tarea minereului cu cia­nură era depus de mai mulţi ani în acest lac uriaş. Şi muntele parcă s-a răz­bu­nat pentru tot acest timp în care a fost sfredelit, scor­monit, otrăvit.

În acea zi fatidică de 30 octom­brie 1971, până la prânz erau deja aliniate, pe po­deaua cămi­nului cultural din Cer­tej, 21 de ca­davre. Bă­trâni, copii, soţi îmbrăţişaţi. Corpuri găsite în va­lul de steril, ce îi mumificase instantaneu.

Toate aveau ceva în comun: erau fără haine, pen­tru că cia­nura din steril le topise. După câteva zile, căutările s-au oprit.

Bilanţul: 89 de morţi, şase blocuri şi un cămin cu 30 de camere rase, şapte case şi 24 de gos­podării distruse to­tal. Numă­rul decedaţilor a fost numă­rul ca­davrelor găsite. Nu s-a spus ni­mic despre cei dis­pă­ruţi, adică despre cei ce nu au mai fost gă­siţi în hal­da de steril revărsată. Ei zac probabil şi acum sub lava aceea otrăvită care ocupă, şi astăzi, valea Certe­jului.

Certej Se spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai multSe spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai mult

Din feri­cire, au exis­tat şi câţiva supravieţuitori. Domnul Mîrza îşi aminteşte acele zile de teroare:

“Am par­ticipat la salvarea oameni­lor. Era foarte dificil, din cauză că sterilul, mâlul acela gros care se revăr­sase, în anu­mite locuri era destul de adânc. Riscai să te afunzi şi tu în el şi să nu mai poţi ieşi. Era ca un nisip mişcător care te în­ghi­ţea cu cât te zbăteai mai mult. În plus, din cauza cianurii, nu te puteai atinge de el, că topea tot. Pen­tru salvarea oamenilor s-au impro­vizat podeţe de scânduri pe care mer­geam până la ei şi încercam să îi scoatem. Unii erau prin pomi, alţii pe câte o bu­cată de zid rămasă în picioare. A fost o tragedie”.

Sorin Chirla este un alt supravieţuitor al dezas­trului de la Certej. Pe atunci avea doar câţiva anişori:

“Noi aveam prima casă de lângă baraj. Din cauza asta, suflul barajului rupt a spulberat-o pe jumătate. Dormeam înăuntru eu, mama mea şi fratele meu. Tata era plecat la lucru, în schimbul de noapte. Din nefericire, mama şi fratele meu au fost în acea ju­mătate de casă spulberată şi nu au supravieţuit. Eu am fost aruncat cumva în fereastră şi am rămas agăţat acolo. Acolo unchiul meu m-a găsit şi de acolo am fost salvat. A fost o tragedie. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu în fiecare zi că am trăit”.

Anchetarea catastrofei de la CertejAutorităţile comuniste de la acea vreme au de­clarat în mod oficial doar 48 de victime, pentru a nu fi nevoite să recunoască o catastrofă şi să declare zi de doliu naţional. Au demarat imediat cercetările pen­tru găsirea vinovatului. În primul rând, l-au pus sub acuzaţie pe proiectantul iazului pentru decan­tare. Însă probele nu au arătat că ar fi fost o greşeală de proiectare la iaz sau la baraj. S-a discutat inclusiv despre cârtiţele ce ar fi putut să slăbească pământul de sub baraj. O cauză posibilă ar fi fost tipul steri­lului depozitat: în anumite zone, avea o granulaţie sau o umiditate diferită şi asta ar fi declanşat alu­necarea. Nimic însă nu a fost clar, nicio cauză nu a fost stabilită cu exactitate.

Clară a fost însă ca­tastro­fa şi clare au fost victimele, oameni nevinovaţi stri­viţi în somn de o haldă uriaşă de steril.

Citiţi mai mult la articolul de anul trecut.

Cumplitul accident de la Certej: barajul lacului plin de cianuri se rupe, rezultând 89 de morți

Certej 1971, tragedia uitată a 89 de vieţi îngropate sub 300 de mii de metri cubi de nămol plin de cianuri

Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a înghiţit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime

Certej, locul care a întâlnit moartea

Ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara, a provocat în zorii zilei de 30 octombrie 1971 cea mai cumplită tragedie pe timp de pace din anii ’70.

În dosarul anchetei făcute de Procuratura Judeţeană Hunedoara, se menţionează că valul acid de steril a înghiţit, într-un sfert de oră, 89 de oameni şi a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe, un cămin cu 30 de camere şi patru locuinţe individuale.

Amploarea dezastrului a fost ascunsă de autorităţile comuniste pentru a nu fi obligate să declare doliu naţional. După un an de cercetări şi audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, nimeni nefiind vreodată condamnat pentru moartea celor 89 de persoane. Filmul tragediei de la Certej este povestit astăzi de supravieţuitorii şi martorii la teribilele evenimente din acea toamnă.

Certej, locul care a întâlnit moartea

O dimineaţă de toamnă – 30 octombrie 1971

CATASTROFA de la CertejOra cinci dimineaţa. Certejul, o mică localitate minieră din Apuseni, nu departe de oraşul Deva, era încă scufundat în somn. Doar la câteva ferestre se aprinseseră lumini, pete galbene în întunericul umed, oameni ce se pregăteau să intre în schimbul de dimineaţă la mină. O dimi­neaţă tăcută şi posomorâtă de toamnă. Noaptea rece încă nu se ridicase. Fuioare de ceaţă se agăţau de vâr­furile brazilor.

Totul a început în tăcere

Fără zgomot, ceţurile au fost împinse în jos, spre vale, de ceva invizibil. O creatură uriaşă, nevăzută, de aer, se rostogo­lea cu o viteză incredibilă. Brazii s-au în­doit şi au trosnit ca la o furtună pornită de nicăieri. Era un suflu dis­trugător, ca al unei explozii. Pri­mele case au fost spulberate. Şi, imediat, au înce­put să bubuie feres­trele celorlalte şi să zboare acoperi­şurile. Acel suflu gigantic arunca în aer ani­male, ma­şini, mătura tot ce găsea în cale. Ca o rafală de ura­gan. Apoi a urmat o secundă de linişte.

Certejul-inundat-de-valurile-de-steril-foto-de-pe-iazCe-a fost asta?

Oamenii au sărit din somn şi s-au gândit la cutremur. Alţii au apucat doar să deschidă ochii şi să simtă frica aceea colo­sală, pe care instinctul ţi-o dictează înaintea unei catastrofe. Dar majoritatea nu au avut timp să reacţio­neze în niciun fel. Nu au avut timp nici să se dea jos din pat sau să meargă la fereastră, să vadă ce se în­tâmplă. În negura malefică a acelei dimineţi, întune­ricul plin de ceţuri sfâşiate era com­plice cu moartea: trei sute de mii de tone de steril au ras, în doar câteva secunde, întreaga vale a Certejului. Un mâl gros, care a zdrobit şi a înghiţit cu furie blo­curi, case, gră­dini. Toate au fost făcute una cu pămân­tul, în doar câteva clipe. Oamenii nici nu au avut timp să ţipe. Se auzeau doar trosniturile blocurilor de beton, căzând unul după altul, zidurile se prăbuşeau cu sunet înfun­dat, casele erau sfărâmate cu zgomot de oase rupte. Apoi, când masa aceea nea­gră şi di­formă a aco­perit totul, au urmat iarăşi câteva clipe de linişte to­tală.

Şi abia apoi au iz­bucnit urletele. Stri­găte de ajutor, strigăte dis­perate, ridicându-se de pe întrea­ga vale, din stra­tul de nămol.

Oamenii din casele aflate mai sus, pe dealuri, au ieşit afară şi atunci au început alte stri­găte, care anunţau catastrofa:

“S-a rupt bara­jul!”

certej S-a rupt bara­julÎntregul steril rezul­tat din tratarea cu cianuri a mine­reului aurifer era de­pus într-un lac artificial şi zidul ba­rajului cedase, pe o lungime de 80 de metri. De fapt, Certejul nu era o sim­plă localitate din Apu­seni, era o colonie minieră ve­che, unde se extrăgea şi se pre­lucra minereul auri­fer. Tot sterilul rezultat din tra­tarea minereului cu cia­nură era depus de mai mulţi ani în acest lac uriaş. Şi muntele parcă s-a răz­bu­nat pentru tot acest timp în care a fost sfredelit, scor­monit, otrăvit.

În acea zi fatidică de 30 octom­brie 1971, până la prânz erau deja aliniate, pe po­deaua cămi­nului cultural din Cer­tej, 21 de ca­davre. Bă­trâni, copii, soţi îmbrăţişaţi. Corpuri găsite în va­lul de steril, ce îi mumificase instantaneu.

Toate aveau ceva în comun: erau fără haine, pen­tru că cia­nura din steril le topise. După câteva zile, căutările s-au oprit.

Bilanţul: 89 de morţi, şase blocuri şi un cămin cu 30 de camere rase, şapte case şi 24 de gos­podării distruse to­tal. Numă­rul decedaţilor a fost numă­rul ca­davrelor găsite. Nu s-a spus ni­mic despre cei dis­pă­ruţi, adică despre cei ce nu au mai fost gă­siţi în hal­da de steril revărsată. Ei zac probabil şi acum sub lava aceea otrăvită care ocupă, şi astăzi, valea Certe­jului.

Certej Se spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai multSe spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai mult

Din feri­cire, au exis­tat şi câţiva supravieţuitori. Domnul Mîrza îşi aminteşte acele zile de teroare:

“Am par­ticipat la salvarea oameni­lor. Era foarte dificil, din cauză că sterilul, mâlul acela gros care se revăr­sase, în anu­mite locuri era destul de adânc. Riscai să te afunzi şi tu în el şi să nu mai poţi ieşi. Era ca un nisip mişcător care te în­ghi­ţea cu cât te zbăteai mai mult. În plus, din cauza cianurii, nu te puteai atinge de el, că topea tot. Pen­tru salvarea oamenilor s-au impro­vizat podeţe de scânduri pe care mer­geam până la ei şi încercam să îi scoatem. Unii erau prin pomi, alţii pe câte o bu­cată de zid rămasă în picioare. A fost o tragedie”.

Sorin Chirla este un alt supravieţuitor al dezas­trului de la Certej. Pe atunci avea doar câţiva anişori:

“Noi aveam prima casă de lângă baraj. Din cauza asta, suflul barajului rupt a spulberat-o pe jumătate. Dormeam înăuntru eu, mama mea şi fratele meu. Tata era plecat la lucru, în schimbul de noapte. Din nefericire, mama şi fratele meu au fost în acea ju­mătate de casă spulberată şi nu au supravieţuit. Eu am fost aruncat cumva în fereastră şi am rămas agăţat acolo. Acolo unchiul meu m-a găsit şi de acolo am fost salvat. A fost o tragedie. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu în fiecare zi că am trăit”.

Anchetarea catastrofei de la CertejAutorităţile comuniste de la acea vreme au de­clarat în mod oficial doar 48 de victime, pentru a nu fi nevoite să recunoască o catastrofă şi să declare zi de doliu naţional. Au demarat imediat cercetările pen­tru găsirea vinovatului. În primul rând, l-au pus sub acuzaţie pe proiectantul iazului pentru decan­tare. Însă probele nu au arătat că ar fi fost o greşeală de proiectare la iaz sau la baraj. S-a discutat inclusiv despre cârtiţele ce ar fi putut să slăbească pământul de sub baraj. O cauză posibilă ar fi fost tipul steri­lului depozitat: în anumite zone, avea o granulaţie sau o umiditate diferită şi asta ar fi declanşat alu­necarea. Nimic însă nu a fost clar, nicio cauză nu a fost stabilită cu exactitate.

Clară a fost însă ca­tastro­fa şi clare au fost victimele, oameni nevinovaţi stri­viţi în somn de o haldă uriaşă de steril.

Dosarul-anchetei-de-la-Certej-1971Anchetarea catastrofei de la Certej

În procesul-verbal din 30 octombrie 1972, procurorul de caz consemnează că valul de steril a surprins oamenii în somn, lucru care a cauzat numărul mare de victime. Pe o suprafaţă de rază cuprinsă între 4 şi 5 kilometri, localitatea Certej era înecată în steril acid. Raportul menţionează că în prima zi au fost scoşi 21 de morţi de sub nămol şi din locuinţe. Cadavrele au fost depuse în sala căminului cultural din Certej unde au fost spălate de nămol. Procurorul menţionează că identificarea unor cadavre s-a făcut cu mare greutate, corpurile fiind deformate de târârea lor pe zeci de metri de avalanşa sterilului. Cu ajutorul militarilor, 85 de persoane rănite, copii, femei şi bărbaţi, au fost duse la spital. Stratul de nămol varia de la jumătate de metru în jurul sediului administrativ al minei, la 28-30 de centimetri pe şosea. Ancheta a fost preluată de o comisie guvernamentală formată din 16 experţi.

MARTOR: Toate cadavrele erau găsite goale

Erau şapte grade minus în acea dimineaţă la Certej şi ceaţă. Ioan Chirla îşi aminteşte şi acum cu groază că toate cadavrele recuperate de militari din mâl erau goale.
“Cianura folosită în procesul de extracţie se găsea în nămolul scurs şi a ars hainele de pe ei toţi. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale, cu urme de lovituri şi arsuri pe corp” spune Ioan Chirla. Râul de steril făcea extrem de grea munca de salvare făcută de militarii aduşi la faţa locului. “Am văzut numeroase cazuri în care oamenii căzuţi în mâl cereau de pomană ajutor pentru că era imposibil să ajungi la ei fără să ai aceeaşi soartă.”
– spune Ioan Ghirla.

Certejul de azi

Domnii sunt de la com­panie“, îmi spune în şoap­tă o chelneriţă în vâr­stă de la una dintre cârciu­mile Certejului şi se uită la mine cu înţeles.

Dom­nii” sunt nişte zdrahoni care stau relaxaţi, fiecare cu câte o bere în faţă, discu­tând cu voce tare şi atitu­dine de stăpâni ai locului. Sunt îmbrăcaţi bine şi maşina de teren parcată în faţă e a lor. La masa de lângă ei, doi bărbaţi trecuţi de a doua tinereţe împart o bere trecându-şi de la unul la altul sticla. Sunt îmbră­caţi terfelogit şi unul din ei îl întreabă periodic pe ce­lă­lalt: “Şi zici că n-ai o ţi­gară?“.

Cam aşa arată, de fapt, întregul Certej de as­tăzi

Altădată, era o co­lo­nie minieră prosperă. Ve­neau aici să se angajeze muncitori din toată ţara, pentru că munca era grea, dar şi salariile erau pe mă­sură. Se dădeau locuri de cazare şi exista o can­tină.

Acum, peste Certej s-a lă­sat lepra sărăciei, muş­când viguros din tot ceea ce odi­nioară era în­flo­ritor. Blo­curile munci­to­rilor ara­tă ca nişte ghe­touri, ve­chiul magazin uni­versal s-a în­chis, mina nu mai func­ţionează şi fos­tul sediu ara­­tă exact ca în urmă cu 40 de ani. Toate sunt în­văluite în aerul co­munist al anilor ’80, la care se adau­gă femeile şi bărbaţii şo­meri, ce stau pe la câte un colţ de stradă, bâr­find mărunt. Sunt îm­bră­caţi jer­pelit şi parcă tot aşteaptă ceva, cu un licăr de spe­ran­ţă în privire, ca o luminiţă gata să se stingă. Lân­gă fosta clădire de birouri este statuia unui mi­ner. Ros de timp, mine­rul-statuie este ciung de o mână şi pare cu adevărat simbolul mine­rilor din Certejul de as­tăzi. Mai de­parte de car­tierul de blo­curi sunt şi case, unele dintre ele în­grijite. Cine a avut şansa unei case cu grădină acum o duce mai bine un pic.

În rest, Certejul s-a de­populat masiv: unii au ple­cat să facă bani în altă parte, alţii au plecat tocmai pentru că au făcut bani aici. Pentru că singurele afa­ceri care mai merg sunt cele cu “Compania“, adi­că cu canadienii de la Eldorado Gold Cor­pora­tion, care de­ţin 80% din Deva Gold SA. Această com­panie a cum­­părat drep­turile de ex­ploa­tare ale fostei mine şi s-a apu­cat de investiţii.

La fel ca la Roşia Montană, în pri­mul rând au cumpărat de la oameni terenuri şi case, acolo unde au ştiut că în adân­curi aşteaptă să fie scos la suprafaţă aurul. Mult aur. Au fost oameni care şi-au vândut pămân­turile sau casele la preţuri exor­bi­tante. Satul Bocşa Ma­re a fost cumpărat în to­tali­tate. În Bocşa Mică, doar doi oameni mai deţin pă­mânt.

Pen­tru o proprie­tate s-a plătit, după cum se vorbeşte, şi un milion de euro

exploatarea-certejAşa s-au cum­părat supra­feţe impresio­nante de către Eldora­do. Speranţa celor ce au rămas este să se por­nească odată exploatarea, ca să aibă un loc de muncă. Ca şi cum nicio­dată Cer­tejul nu ar fi sufe­rit cea mai mare catastrofă din Ro­mâ­nia. Ca şi cum nicio­dată aici ni­mic nu s-ar fi întâmplat. Ca şi cum nu familiile şi prietenii şi rudele lor au fost scoase din sterilul cu cianu­ră. Sărăcia şi dorinţa unui viitor pentru ei şi pentru copii îi fac pe oa­meni să uite ceea ce s-a întâmplat. Aşteaptă cu toţii să se împlinească promisiu­nile de bu­năstare ale “Com­paniei” vi­sând la ziua când Certejul va deveni el însuşi un ade­vărat Eldo­rado.

În ciuda dezastrului din 1971, “compania Eldorado” vrea să facă un alt iaz pentru de­cantare, mai ma­re şi mai sus, în munte. Peste 180 de hectare de pădure de­frişate, doi munţi raşi în tota­litate şi un lac de acu­mulare pentru cia­nu­rile folosite la extragerea au­ru­lui, de 63 de hectare. O idee des­pre cum va arăta locul poţi să îţi faci vizi­tând, la marginea satului, cariera, locul de unde deja s-a ex­tras minereu prin de­coper­tare. Câteva utilaje fo­rează şi acum non-stop, su­prave­gheate de oameni în pele­rine galbene.

Peisajul este însă unul selenar. Aces­ta este preţul de plătit pen­tru doar 16 ani de viaţă mai uşoară.

Va rezista de data aceasta barajul?

Cândva, pe aici, se plimba Avram Ian­cu. Nu departe, la Să­că­râmb, s-a întâlnit cu Laszlo Kossuth, plănuind re­naşterea naţiei române.

Surse: Adevărul.ro; FormulaAS.ro