Agresiune anti-ortodoxă în Albania! Guvernul musulman albanez a distrus biserica ortodoxă Sfântul Atanasie din Dhermi

Astăzi pe 26 august, 2015, înainte de ivirea zorilor în jurul orelor 4 dimineața, pentru a nu se confrunta locuitorii din Dhermi (Albania), biserica ortodoxă Sfântului Atanasie a fost distrusă în secret și insidios de către forțele de inspecție a construcțiilor aduse din alte zone ale țării.

albanian-Church-destroyed

A fost tragic și ofensator a vedea Sfinta Evanghelie, icoane și obiecte sacre îngropate sub dărâmături. Acest act ne amintește de profanarea la Biserica Sf. Maria din Permet, în cazul în care obiectele sfinte au fost aruncate într-un camion de gunoi.

Această acțiune este o încălcare flagrantă a Legii nr. 10057, 22.01.2009, “Cu privire la ratificarea Acordului între Guvernul Republicii Albania și Biserica Ortodoxă a Albaniei”, articolul 21 / 1,2 în conformitate cu care “Construcții si instalatii care servesc pentru ceremonii și slujbe religioase sunt considerate sacre de către Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei. Intervenția autorităților de stat este interzisă, cu excepția cazurilor de urgență atunci când este în conformitate cu un ordin de urmărire penală, un titlu judecătoresc, sau în caz de amenințare a unui pericol iminent. 2. Inviolabilitatea spațiului public este garantat de stat. Statul protejează obiecte de cult și zonele religioase, în conformitate cu Legea.

Intervenția a fost făcută fără notificare oficială sau informală prealabilă. Reprezentanții ierarhici ai Bisericii, Protopopul Fr. Pandeli Mitru, Fr. Efthim Bixhili și Fr. Atanasie Kareem (au) cerut o explicații autorităților locale.

De la început, cei care au planificat distrugerea acestui loc sfânt au avut declarații contradictorii și inconsistente. Ei au afirmat că biserica a fost o constructie ilegală recent construită. Cu toate acestea, biserica a fost ridicată de către credincioși în zorii democrației (peste 20 de ani în urmă), în același loc în care biserica veche a fost distrusă de regimul comunist.

Această acțiune are loc într-un moment în care Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, împreună cu comunitatea din Sf. Egidios și Biserica Catolică din Albania, se pregatesc în septembrie să organizeze o mare activitate interreligioasă numită “Pacea este întotdeauna posibilă.” Acest lucru este un eveniment istoric pentru Albania. Vor participa 500 de delegați din 30 de comunități religioase diferite din întreaga lume. Astfel de acțiuni întreprinse împotriva Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei sunt în opoziție cu spiritul evenimentului și menite să provoace și să denatureze imaginea țării noastre și a poporului albanez.

Biroul de presă
Biserica Ortodoxă Albaneză

Sursa: buciumul.ro

Poate e un semn de la Dumnezeu ca ortodocşii din Albania să nu se mai amestece cu ereticii la San Egidio… Căci se poate observa că ecumenismul e prezent şi acolo.

Reclame

Fraţii aromâni din Albania

Interviu cu parintele Dumitrache Veriga, parohul bisericii ortodoxe din Korca, Albania.

Parintele Dumitrache Veriga, parohul bisericii ortodoxe “Schimbarea la fata” sau “Sotir” din Korcea, marturiseste ca Romania nu acorda sprijin suficient pentru aromanii din Albania, Macedonia, Grecia. In schimb, Grecia ofera avantaje materiale si locuri de munca celor care se declara greci. Cu alte cuvinte, grecii incearca “sa-i cumpere” pe bietii aromani. Una dintre doleantele parintelui si a Asociatiei Aromanilor din Albania este ca aromanii sud- dunareni sa fie recunoscuti ca minoritate etnica pentru a-si pastra limba si identitatea si, cei care vor, sa poata obtine mult mai usor cetatenie romana.

“Nu ne lasa Dumnezeu sa ne pierdem limba”

“Fratii nostri sud-dunareni, aromanii, stapanii muntilor ce se intind din Grecia pana in Macedonia si Albania, isi traiesc de sute de ani durerile in surdina. De dincoace de Dunare nu se aud necazurile lor. Doar o scurta perioada, in interbelic, statul roman le-a intins o mana de ajutor, repede retrasa dupa caderea noastra sub comunism. Au rezistat singuri sute de ani, sub dominatia otomana, trecand prin lupte grele cu bulgarii si indurand prigoana greceasca. Lumea n-a fost niciodata dispusa sa-i inteleaga, ci le-a stiut de frica, pentru ca aromanii sunt bogati si viteji, la nevoie fac corp comun cu armele lor. Mai toate popoarele din jur au incercat sa-i asimileze sau macar sa-i supuna. Dar nu i-au infrant niciodata cu adevarat, oricat sange i-ar fi costat. Putini stiu cine sunt aromanii. Nici macar romanii toti nu stiu ca avem aceleasi radacini etnice. Dovada cea mai puternica, si care n-a putut fi eliminata sau ascunsa, nici de adversari, nici de timp, este limba. Daca mergi pe strada in Veria sau Metzovo (Grecia), in Ohrid (Macedonia), in Korcea sau Moscopole (Albania) si intrebi ceva in romaneste, se va gasi repede un trecator care sa te inteleaga. Daca inveti cateva cuvinte de-ale lor, destul de asemanatoare cu cele romanesti, ai portile deschise.
Pentru aromani, Biserica a fost si camin, si scoala, si armata. In Biserica au invatat aromanii sa traiasca si sa moara. De aceea, aromanii din Albania au fost cei mai incercati dintre toti, intrucat ei au trait peste 30 de ani fara biserici, fara preoti, fara Sfanta Liturghie. Ca si cum ar fi fost orfani de Dumnezeu. Dupa 1992, au inceput sa construiasca biserici noi, ortodoxe, si-au scolit preoti, iar astazi se simt din nou in comuniune cu fratii lor de peste munti si cu Domnul.
Despre aromanii albanezi am stat de vorba cu parintele Dumitrache Veriga, parohul bisericii ortodoxe “Schimbarea la fata” sau “Sotir” din Korcea – unul dintre marile orase ale Albaniei, resedinta mitropolitana.
Nascut in 1943, la Korcea, din parinti aromani, parintele Dumitrache Veriga a fost sculptor pana in 1992, iar de-atunci a luat calea preotiei. Vorbeste bland, dar fara echivoc, amestecand multe cuvinte romanesti cu cele aromanesti. Este ca si cum ti-ar vorbi un osan care n-a coborat de mult din munti. Il intelegi bine, desi nu cunosti toate cuvintele, iar limba lui te farmeca.”

“In sarbatorile mari, unii dintre batrani vin imbracati in vechile straie aromanesti, sa se stie ca aici e biserica noastra”

Pr. Dumitrache Veriga, parohul bisericii ortodoxe "Sotir" din Korcea, Albania

Pr. Dumitrache Veriga

– Parinte Dumitrache Veriga, prima dvs. formatie intelectuala a fost de artist. Om liber, creator, nedeprins cu rigorile mult mai aspre ale Bisericii. De ce v-ati preotit? Nu va e greu sa fiti tot timpul la dispozitia altora?

– Cand eram tanar am absolvit scoala de arte frumoase si am devenit sculptor. Mi-a placut mereu meseria asta, sa scot chipuri din piatra sau lemn. Mai sculptez si azi. Am facut o sculptura si pentru biserica aceasta, o vedeti in curte, dar inca mai am de lucru la ea. Prin anul 1992, cand au inceput la noi miscarile pentru libertate, mai multi aromani, ramani, cum ne spunem noi, ne-am strans si am facut Asociatia Aromanilor din Albania. si la una dintre intalnirile noastre s-a pus problema ca nu avem nici un preot al nostru, ca trebuie refacute bisericile noastre si pentru asta avem nevoie de preoti. si am fost ales eu sa devin preot. Daca asa au vrut fratii mei, am ascultat si am mers in Romania. Acolo am facut Facultatea de Teologie la Pitesti. Am si slujit intr-o biserica la Curtea de Arges. si am gasit un mare sustinator in preasfintitul Calinic, Episcopul Argesului si Muscelului.

– Dar aici nu mai aveati nici o biserica…

– Nu, pentru ca in 1967, au fost daramate toate bisericile ortodoxe si catolice, la fel ca si moscheile, de altfel, iar Albania a devenit un stat ateu declarat. Pana atunci, am avut o biserica din lemn. Mai inainte avusesem si una de zid, in centru, dar a cazut la un cutremur, in anii ‘30. La inceputul anilor ‘90, am facut un paraclis in cladirea unde a fost scoala aromaneasca din Korcea, peste deal de aici. Am revendicat casa aceea, pentru ca a fost scoala aromanilor, si am primit-o inapoi. si, prin 1995, am inceput lucrarile la biserica aceasta, pe locul vechiului cimitir al ramanilor. Am facut-o dupa modelul uneia de la Curtea de Arges, care semana cu vechea noastra biserica. si, cu ajutorul oamenilor si al lui Dumnezeu, am ispravit-o acum trei ani. Ei, mai avem de lucru pana sa o pictam toata, pana o infrumusetam pe dinauntru, dar acum avem unde sluji pentru multa lume, ca in paraclis nu incapeau crestinii. Mai ales de sarbatori, biserica e plina de credinciosi. Le place la biserica. E Cineva care-i uneste, Hristos, iar in sarbatorile mari, unii dintre batrani vin imbracati in vechile straie aromanesti, sa se stie ca aici e biserica noastra. Suntem mandri ca suntem aromani.

– Sunt multi ortodocsi in Albania?

– Din cate stiu, cam 35% din populatie. 7% sunt catolici, restul musulmani. Dar toate religiile ne intelegem bine, n-am avut conflicte, ne respectam si fiecare isi vede de treaba. La noi n-a prins ecumenismul acela de tip politic, in care sa amestecam traditiile, dar functioneaza dialogul – ceea ce e foarte bine. In Albania sunt 140 de preoti ortodocsi, din care 30 numai in Korcea. Aici e un mare centru ortodox, avem multe biserici si episcopie.

Pr. Dumitrache Veriga, parohul bisericii ortodoxe "Sotir" din Korcea, Albania

Biserica aromanilor din Korcea Albania

– Aveti si manastiri?

– Nu, in Albania nu sunt manastiri, nu a existat un curent monahicesc, iar cei care au vrut sa se calugareasca s-au dus mai ales in Grecia, care e renumita pentru muntele Athos. Au mai ajuns unii si prin Romania si au devenit mari duhovnici.

– Mai sunt preoti aromani in celelalte biserici ortodoxe din Korcea sau din Albania?

– Sunt multi preoti aromani in Albania, dar nici unul nu mai slujeste in aromaneste. Toti fac slujba in albaneza. si grecii slujesc tot in albaneza, ca nu le dau voie albanezii altfel. Noua ne dau voie, dar preotii nostri stiu aromaneste destul de putin, ca sunt scoliti in general prin Grecia si nu avem termeni teologici echivalenti cu cei din greceste, iar localnicii ii inteleg mai bine in albaneza. In plus, sunt locuri unde aromanii sunt mai putini si atunci trebuie sa faci rugaciunile in albaneza, sa le priceapa toata lumea.

– Cum s-a pastrat limba aromaneasca pana azi, daca nu mai aveti scoli de peste 70 de ani, si v-au lipsit si bisericile timp de cateva decenii?

– Aromanii sunt foarte atasati de limba lor, de port, de folclor si de obiceiuri. Noi le-am pastrat pe toate in familie, in orice vreme. Alintul mamei, cantecul de leagan, cantecul de dragoste, mustrarea parinteasca – toate au alt inteles in limba materna, au mai multa putere. In timpul comunismului, ca oarecand in prigoana anticrestina dusa de romani, batranii familiei au practicat preotia, au botezat copiii in ascuns, i-au invatat sa se roage si le-au dat o educatie crestineasca. Ei au ascuns in poduri icoanele pe care le voia arse statul ateu, si Evangheliile, si chiar straie preotesti si odoare bisericesti. Iar dupa 1992, au inceput a le scoate la lumina.

– Sunt asa de credinciosi aromanii?

– Da, sunt foarte credinciosi. La noi ar fi mare rusine sa nu-si boteze copilul careva, sau sa treaca la alta credinta. Aromanii sunt toti ortodocsi.

– Am vorbit cu mai multi aromani din Grecia si Macedonia, limba aromaneasca este amestecata cu cuvinte ale limbilor populatiilor majoritare din aceste state, iar unele cuvinte aromanesti sunt destul de greu de inteles. In ce priveste limba romana, ea este cunoscuta destul de putin. Vi se pare asa diferita de aromana?

– Pai, sunt surori. Doar ca limba noastra, nefiind o limba culta, in care sa se scrie opere literare, sa se invete la scoala, si sa capete o forma moderna pe masura ce trece timpul, ci un dialect, si acela pastrat numai in casa, a ramas la stadiul acela in care era limba romana acum cateva sute de ani. si de aceea nu se inteleg toate cuvintele. Dar cine spune ca un aroman si un roman nu se pot intelege, acela este impotriva identitatii noastre nationale, vrea sa ne rupa de ceea ce suntem, adica de radacina romanismului.

“Noi am stiut dintotdeauna ca suntem frati cu romanii. si asta am inceput sa o afirmam raspicat dupa comunism”

– Dar aromanii se simt frati cu romanii?

– Noi am stiut dintotdeauna ca suntem frati cu romanii. si asta am inceput sa o afirmam raspicat dupa comunism. Mai tarziu, a prins glas si putere o ramura a aromanilor grecizati din interes. Au fost cumparati cu bani multi, ca sa spuna ca sunt greci. Grecii stiu ca aromanii sunt multi si in Albania, si in Macedonia – suntem vreo patru milioane in Balcani – si se gandesc ca, daca ii vor convinge pe aromani sa spuna ca sunt greci, se vor putea extinde ca influenta, poate si teritorial. Deja, Grecia are un puternic cuvant de spus in zona.

– Cati aromani sunt astazi in Albania?
– Oficial sunt 140.000, dar, dupa datele pe care le are Asociatia noastra, suntem in jur de 400.000, adica avem o pondere mare din toata populatia, care e de trei milioane.

– Albanezii se poarta corect cu minoritatile?

– Albanezii sunt indiferenti, nici nu ne fac bine, dar nici rau. Ne lasa in pace. Insa nu ne recunosc ca minoritate etnica, ci doar ca minoritate culturala, lingvistica. Daca ne-ar recunoaste ca minoritate etnica, ar trebui sa ne dea drepturi politice, adica sa avem un partid al nostru, sa avem scoli si presa in limba aromana, finantate de stat etc. Asa, nu ne dau nimic. Avem un ziar in limba armaneasca, dar scos de Asociatia noastra. La fel, avem o gradinita si o scoala cu predare in limba aromana pentru cei care vor, tot pe banii nostri. Noi n-am avut probleme mari cu albanezii, ne-am inteles bine cam tot timpul, dar si ei se tem de minoritati.

“Marea noastra problema este ca Romania nu ne da sprijin politic mai consistent, nu ne face sa ne simtim frati. In schimb, Grecia ofera avantaje, locuri de munca si chiar pensii celor care se declara greci”

– Care ar fi solutia pentru a va cultiva limba si a va pastra identitatea?

– Sa fim recunoscuti ca minoritate etnica. si pentru a obtine acest statut, ne-ar putea ajuta si Romania, prin relatiile bilaterale pe care le are cu Albania. Majoritatea aromanilor sunt incredintati ca sunt romani. Ideal ar fi ca Romania sa dea cetatenie aromanilor care vor. In acest fel, nici autoritatile albaneze nu ne-ar mai putea desconsidera. Eu am depus o cerere pentru a primi cetatenia romana de sapte ani si… nimic.
Marea noastra problema este ca Romania nu ne da un sprijin politic mai consistent, nu ne face sa ne simtim frati. In schimb, Grecia ofera avantaje, locuri de munca si chiar pensii celor care se declara greci. si asa i-a cumparat pe multi. Sunt foarte numerosi aromanii care au primit cetatenie greaca, fara sa cunoasca limba, fara sa fi fost niciodata in Grecia, fara sa aiba nici o legatura de sange cu grecii.
Grecul le da cate 320 de euro pe luna pensie unor aromani, doar pentru ca s-au declarat greci. 320 de euro sunt bani multi, caci o pensie ajunge aici la 150 de euro.

– Ati fost la Bucuresti, v-ati prezentat doleantele ca Asociatie, ati spus care sunt necazurile si cum lucreaza grecii?

– Am avut mereu contacte cu Departamentul Romanilor de Pretutindeni, cu ambasadorul roman la Tirana. Ne-au ajutat cu fonduri pentru biserica si pentru cursurile de limba aromana. Mai departe insa n-au mers.

– Copiii dvs. unde prefera sa invete, daca au posibilitatea sa studieze peste granita?

– Majoritatea la Bucuresti. Avem 1500 de studenti in Romania si cei mai multi aleg sa ramana in Romania si dupa ce absolva facultatea. Insa nu-i poti condamna. E o tara mare, in UE, cu alte posibilitati, se gasesc mai usor locuri de munca si sunt mai bine platite. Deci, nu revin in Albania, sa contribuie la pastrarea identitatii noastre si sa-i invete limba si pe altii.

– Credeti ca limba aromana e pe cale de disparitie?

– Nu, va trai. O mai vorbesc si tinerii, chiar daca mai rar… Trebuie sa o pastram. Nu ne lasa Dumnezeu sa ne pierdem limba!

(Interviu realizat de Claudiu Tarziu aparut in “Formula AS”)

Sursa: http://albaniaperomaneste.com/relatiile-albanezo-romane/aromanii-din-albania/

IMNUL AROMANILOR –

Parinteasca Dimandare

de Costantin Belimace

Parinteasca Dimandare
Na sprigiura cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,
Noi, Armani di eta toata.
Di sum plocile di murminta
Striga-a nostri buni parinta:
“Blestem mari s-aiba-n casa
Cari di limba-a lui s-alasa.
Cari-si lasa limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Si s-dirina viu pri loc,
Sa-li si friga limba-n foc.
El an vatra-li parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;
Di fumeli curuni s-nu base
Nic an leagan si nu-nfase.
Cari fudze di-a lui muma
Si di parinteasca-li numa,
Fuga-li doara-a Domnului
Si dulteamea-a somnului!”

Traducere în româneşte:

Parinteasca blestemare{mustrare}

Parinteasca blestemare
Porunceste cu foc mare
Frati de-o muma si de-un tata
Noi, Aromani din vremea toata
De sub lespezi de morminti
Striga-ai nostri buni parinti
“Blastem mare sa aiba in casa
Care de limba lui se lasa.
Care-si lasa limba lui
Arza-l para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu
Frige-i-s-ar limba-n focu
El in vatra parinteasca
Familia sa nu-si fericească
De familie cununi sa nu pupe
Prunc in leagan sa nu culce
Care fuge de a lui muma
Si de parintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Si dulceata somnului!”

Dar când va da Dumnezeu să avem şi noi un conducător care iubeşte neamul românesc? Când va veni cineva care să se intereseze de toţi românii de pretutindeni? De ce suntem atât de oropsiţi? De ce suntem ca nişte orfani? De ce suntem ca o turmă rătăcită, fără un păstor căruia să-i pese de noi?

Kosovo sau Dardania – A cui a fost această regiune în antichitate

„Din toate timpurile, cele mai multe neînţelegeri între sârbi şi albanezi s-au concentrat asupra districtului Kosova, pe care sârbii, din interese politice, îl desemnează cu numele de Vechea Serbie. Or, istoria ne arată că ţinutul pe care sârbii îl numesc astfel se numea, în antichitate: Dardania. Căutând etimologia cuvântului, vedem că albanezii traduc acest cuvânt, în limba lor, prin pară sau păr (dardha). În Albania sunt însă şi azi multe sate cari poartă numele de Dardha şi locuitorili lor se numesc Dardhani sau Dardhari, ceea ce corespunde exact cu numele vechilor Dardanieni, cari nu erau altceva decât strămoşii albanezilor ce locuiesc aceste ţinuturi şi azi. Cât priveşte pe Sârbii, venirea lor în Balcani datează numai din era noastră: 636, cotropind ţinuturile ocupate atunci de către albanezi, cari au trebuit să le cedeze locul şi să se refugieze în munţi. Şi atunci vedem pe sârbi stabilindu-se în părţile pe care o numesc Vechea Serbie.“ (Nicolae Lako, „Drepturile Albaniei“, Tipografia Albania, Constanţa, 1921)

Sursa: http://kosovoperomaneste.wordpress.com/kosovo-je-serbia/

Regiunea Kosovo este un platou cu altitudinea de 300-500 de metri, situat între Munţii Sar (la sud), Morava de Sud (la est), Munţii Kopaonik (la nord), Munţii Prokletje (la vest). Suprafaţa totală este de 10.887 km pătraţi.

 Statul care astazi este recunoscut sub numele Kosovo (in albaneza Kosova/Dardania) se intindea in antichitate in regiunea Dardania, care era parte a Imperiului Ilir. Aceasta regiune se invecina in est cu Tracia si era populata in principal de triburi ilire si trace. Triburile principale erau Dardanii (trib ilir) si Triballi (trib trac).

 In anul 160 I.H Iliria este ocupata decatre Imperiul Roman si Dardania devine parte a Moesiei de Sus (Moesia Superiora). Capitala Dardaniei devine Naissus. Regiunea, deja romana, a Dardaniei includea Kosovo de astazi, in est, si provincia nou creata a Prevalitanei, cu capitala in Doclea.

 In 527, imparatul Justinian I, incepe ocuparea regiunilor romane. Dupa cativa ani Dardania este inclusa in Imperiul Bizantin. Cu inceperea sec. VII in regiune incep sa se simta primele miscari ale slavilor. Intre anii 839 – 852 Dardania se gaseste sub ocupatia imparatului bulgar, Khan Presian.

O data cu inceperea convertirii bulgariilor in religia crestina (anul 864) incepe construirea unui numar foarte mare de biserici. In aceasta perioada Imperiul Bizantin incepe un nou razboi cu Imperiul bulgar si in anul 1018 reuseste sa re-ocupe Dardania.

 In sec. XI Imperiul Bizantin incepe sa dispara si un nou imperiu incepe sa se faca simtit in viata Dardaniei: Imperiul Sarbilor. In 1018 Stefan Nemanja incepe razboiul pentru ocuparea Dardaniei, lucru care il reuseste in anul 1216. Sarbii reusesc sa creeze Imperiul Sarbiilor (1346 – 1371) care includea Sarbia de astazi, Muntenegrul si o parte din Kosovo de astazi.

 In 1389 in Dardania are loc primul razboi din Kosovo (vezi pentru mai multe – Batalia din Kosovo). Incepand din acest an, campia Dardaniei este recunoscuta sub numele care i-au dat slavii : Kosovo Polje – Campia Mierlei. Dupa ocupatia otomana (1455) Dardania a inceput sa fie cunoscuta sub numele de Kosovo. In perioada Imperiului Sarb exista o relativa pace intre populatia sarba si populatia albaneza.Pe timpul Imperiului Nemanja sarbii incep construirea unui numar mare de biserici ortodoxe, care erau folosite ata tde sarbi cat si de albanezi.

 In 1455 otomanii reusesc sa cucereasca total Kosovo si pana in 1912 aceasta provincie ramane sub Imperiul Otoman. Din punct de vedere demografic, in Kosovo traiau albanezi, sarbi si aromani. La inceputul aniilor 1500 turcii observa ca sarbii sunt predominanti ca numar si ca un numar mare de albanezii erau déjà retrasi in muntii Albaniei, acolo unde Skenderbeg avea sub control pamanturile albaneze. Acest fapt, gaseste sprijin real si in caietele de taxe ale Imperiului Otoman.

 Sarbii continua sa fie majoritari pana in anul 1690. Intre 1683 – 1699 Austria, cu sprijinul luptatorilor albanezi condusi de Pjeter Bogdani pune sub dominatia ei regiunea Kosovo. Cu retragerea Austriei turcii incep sa fie si mai duri cu locuitorii acestei provincii. Albanezii incep sa se converteasca in musulmani, iar sarbii aleg calea parasirii provinciei.

 La primele documente oficiale emise in 1738 albanezii sunt majoritari in regiune.

 In 1867, Serbia is proclama independenta si in 1876, impreuna cu Muntenegru si Bosnia, declara razboi Imperiului Otoman. Razboiul intre Imperiul Rus si cel Otoman ia sfarsit cu tratatul de la San Stefano. Acest tratat stipula ca Imperiul Otoman trebuia sa renunte la pamanturi in favoarea Imperiului Rus si aliatilor sai. Prima regiune sacrificata, care in acelasi timp punea sfarsit razboiului intre sarbi si turci era Kosovo. La Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie, 1878 ) condus de catre cancelarul neamt Otto Bismarc au participat aproape toate tariile balcanice cu exceptia Albaniei, care era inca ocupata de catre turci. Insa, albanezii prin trimisul lor Abdyl Frasheri isi fac cunoscute pretentiile lor in privinta regiunii Kosovo. Congresul, inchis pe 13 iulie 1878 hotaraste ca regiunea Kosovo sa fie parte a Sarbiei.

 Albanezii, cunoscand déjà hotararile tratatul de la San Stefano se organizeaza si se intalnesc la Prizren (Kosovo) pe 10 iunie, 1878. Aceasta intrunire este cunoscuta in istoria Albaniei ca Liga de la Prizren. In aceasta intalnire au participat peste 300 de albanezi veniti din toate regiuniile Albaniei si scopul principal este unirea tutoror vilajetelor albaneze (Shkodra, Kosova, Manastir si Ianina) sub ocupatia otomana intr-un stat independent albanez. Abdyl Frasheri, la participarea lui la Congresul de la Berlin se impotriveste decizilor acestui congres care da Kosovo sarbilor si mai mult de jumatate din vilajetul Ianina, grecilor. Activitatea Ligii Albaneze din Prizren a durat 3 ani (pana 1881) si s-a inchis cu infrangerea albanezilor, care fara ajutorul vecinilor, erau prea slabi pentru a invinge Imperiul Otoman. Ca urmare, Albania pierde Kosovo si o mare parte din vilajetul Ianina.

 In 1899 fostii mebrii ai Ligii de la Prizren se reorganizeaza sub conducerea lui Haxhi Zeka si creeaza Liga de la Peja (Kosovo). Liga nu a avut sprijin si se stinge in 1900.

 Pe 28 Noiembrie 1912, la 469 de ani diferenta de la acel 28 Noiembrie 1443 cand Skanderbeg incepea razboiul impotriva turcilor, steagul albanez se ridica din nou independent in toate colturiile Albaniei, la Vlora, Durres, Korca, Peja, Prizren, Pristina etc. Albania isi declara independenta si Kosovo este inclusa in noul stat albanez.

 Romania este prima tara care recunoaste statul albanez.

Mai multe puteti citi la kosovoperomaneste.wordpress.com

Sursa: http://albaniaperomaneste.com/istorie/istoria-lui-kosovo/kosovo-partea-1/

Nota mea:

Precizez că în nici un caz nu fac propagandă activismului islamic, caruia îi aparţin majoritatea albanezilor şi condamn distugerea bisericilor şi mânăstirilor ortodoxe din Kosovo, dar trebuie să cunoaştem adevărul istoric. Sârbii au cucerit această regiune iliro-tracă, au depopulat-o, au construit biserici şi mânăstiri, pentru ca mai apoi sa denumească acestă regiune Vechea Serbie.

La fel au facut şi maghiarii în Transilvania, cam in aceeasi perioada, cu deosebirea ca albanezii, au recucerit demografic Kosovo, ceea ce noi n-am reuşit, de exemplu, în judeţele Covasna şi Harghita.

Despre ramaşiţele tracice în regiune se mai ştia ceva in secolul XV:

– Recensamantul funciar (Sûreti defter-i sancak-i Arvanid, H. Inalcik, Ankara 1954) din 1455 inregistreaza un total de 480 de sate, din care doar 23 aveau denumiri in limba albaneza, 45 in limba vlaha, cateva in limba greaca, croata, bulgara si evreaisca. Restul satelor (majoritate lor) aveau denumiri in limba sarba. Bazandu-se pe aceste date se poate presupune ca sarbii au fost majoritari in Kosovo. (pe asta se bazează ei astăzi, că au fost majoritari după cucerire – notă admin)

Sursa: http://kosovoperomaneste.wordpress.com/kosovo-je-serbia/

 

Moscopole, vestita metropolă a aromânilor

MOSCOPOLE


Moscopole (Voshopole – orasul oierilor), marea metropola a vlahilor aromanilor, ramanilor) din sudul Albaniei de astazi a carei populatie depasea in epoca si in orice alt oras, exceptand Stambulul si Atena. Moscopole a fost supranumit „Atlantida aromanilor”. Acestei „Atlantide „ aromanii doresc sa-i inchine Memorialul Moscopole, un semn care sa marcheze trecutul cu care se recomanda contemporanilor si posteritatii.

In Moscople, oras populat exclusiv de vlahi (aromani), existau catre sfarsitul secolului al XVIII (1768) numeroase corporatii manufacturiere, zeci de biserici (in jur de 70), institutii comerciale si bancare, numeroase scoli comunitare – e drept ca in limba greaca, limba culturii bisericesti ortodoxe si laice in regiune. Exista de asemenea o tipografie unica in Balcani pe atunci, infiintata inainte de 1730, ba si o Academie (Noua Academie – institutie de invatamant superior) datand si aceasta din 1744 (dupa ce fusese inca de la inceputul secolului colegiu numai, deci scoala de invatamant secundar), – singura institutie de invatamant de acest grad din partea locului in vremea aceea, de tipul Academiilor Domnesti de la noi, din Valahia si Moldova timpului. Se intelege insa ca era vorba de scoli in limba greaca, a bisericii oficiale ortodoxe de pe teritoriul fostului imperiu bizantin si apoi otoman. Cum se stie pe atunci, chiar la Academiile Domnesti din Moldova si Tara Romaneasca (Valahia) limba de predare era tot greaca.
La tipografia din Moscopole insa, s-au tiparit si carti (mai ales carti de cult bisericesc, dar si de uz scolar) in graiul aroman, dialect romanesc local, cu litere grecesti – echivalent al scrierii cirilice romanesti din Tarile Romanesti – asa cum marturiseste unul dintre iluministii aromani ai timpului, invatatul Ghorghe Roja in lucrarea sa in limba germana, din 1809, tradusa si in romaneste in 1867 si tiparita la Craiova de aromanul Sergiu Hagiade, sub titlul: Cercetari despre Romanii de dincolo de Dunare.” (Hristu Candroveanu „Carte de vacanta pentru aromani”, vol. II, pag. 3 – 7)
In anii 1760 si 1790, orasul a fost jefuit si ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele de albanezi, determinand emigrarea populatiei. Astazi, Moscopole este un sat cu circa 1000 de locuitori. Principalele ocupatii ale aromanilor au fost pastoritul, carausia, agricultura si comertul.

Distrugerea Moscopolei provoaca imprastierea aromanilor, in special a familiilor instarite, in marile centre ale Europei ca: Belgrad, Bucuresti, Viena, Venetia, Budapesta, etc. Atat prin acest exod cat si prin legaturile comerciale ale comerciantilor aromani, a fost favorizat contactul lor cu daco-romanii si, sub influenta scolii ardelene de orientare latinista, si aromanii incep sa scrie cu caractere latine. Emigratia aromana din Romania descopera asemanarile frapante intre aromana si dacoromana si, in randurile coloniei aromane din Bucuresti, interesul pentru organizarea unui invatamant in romaneste pentru aromani si meglenoromani creste din zi in zi. „Aceasta biserica a Sfintei Treimi s-a intemeiat in 1785 pe timpul puternicului imparat Iosif II, regele Ungariei, si s-a ispravit in anul 1806, pe timpul puternicului imparat Francisc II, regele Ungariei, cu cheltuiala fratilor valahi din Macedonia”. In cazul coloniilor grecesti din Imperiu, in toate privilegiile si actele numeroaselor lor comunitati bisericesti era vorba de greci si vlahi (Griechen und Walachen), iar in inscriptia de pe biserica din Miskolc este vorba numai si numai despre vlahi.

IMPLICATII SOCIOCULTURALE SI ECONOMICE ALE DISTRUGERII CENTRULUI COMERCIAL AROMANESC MOSCOPOLE (IPOTEZE GEOPOLITICE) – Drd. Emil Tarcomnicu

“Dintre tarile straine, Statul austriac, cunoscand marile insusiri ale Romanilor pentru comert si industrie, a incercat pe toate caile sa-i atraga, fiindca pentru acest Stat Macedoromanii erau de toate: capital, mestesug, comert si industrie. Cu un cuvant, ei aveau toate calitatile pentru ridicarea economica a tarii.”1

romani-aromani

Orasul Moscopole (Voscopole) era situat in sud-estul Albaniei (la sud-vest de lacul Ohrida), la o altitudine de 1150 m. Astazi este un sat pe ruinele fostului oras. A fost locuit compact de aromani (peste 40.000 in anul 1750, 60.000 in 1788 – conform lui Pouqueville), avand peste 12.000 de case si 72 biserici. Comerciantii aromani erau considerati greci in toate actele oficiale de pana la 1750, pentru ca mai apoi sa apara ca albanezi si chiar turci.2

In anul 1774, istoricul german Johann Thunmann, care s-a ocupat de istoria aromanilor, specifica faptul ca “locuitorii vorbesc toti romaneste”. Scrierile referitoare la aromani, dupa 1770, arata constiinta latinitatii la aceste populatii (Constantin Hagi Cegani, colonelul englez Leake, francezii Pouqueville si Esprit-Marie Cousinéry). “ Moscopolea a fost cel mai mare oras pe care l-a avut Albania pana acum. (anul 1935, n.n.) Astazi chiar, orasul vecin Corita, locuit de Albanesi si de Romani moscopoleni si farseroti, si care a mostenit ceva din insemnatatea Moscopolei, e situat in regiunea cu cea mai mare densitate de populatie din Albania”.3

Orasul a fost distrus, prin atacuri succesive, de catre albanezii musulmani, in perioada cuprinsa intre anii 1769-1788. Cauzele distrugerii orasului, explicate de scriitorii straini, au fost, conform consulului Frantei la Ianina, Pouqueville, turcii si albanezii (“invidia si fanatismul se unira pentru a distruge opera intelepciunii”. “Hoardele mahometane de Daglii si Coloniati au dat cele dintai semnalul nenorocirilor, incepand sa jefuiasca si sa asasineze caravanele care frecventau targul din Voscopole. La randul lor, beii din Muzachia, sub pretext de a ajuta pe supusii necajiti ai Marelui Senior, pusera garnizoana in oras si, dupa zece ani de devastari, jafuri si razboaie, Voscopolea disparu de pe suprafata Albaniei.”4); consulul Frantei la Salonic Cousinéry vedea aceeasi autori (“In zilele noastre, orasul Voscopole se imbogatise prin comertul sau cu Germania. Locuitorii cladisera case foarte frumoase, dar un pasa din Albania, despre care mi s-a spus ca era tatal lui Ali Pasa din Ianina, atacand si jefuind acest oras, negustorii s-au imprastiat”).

Valeriu Papahagi explica distrugerea orasului, conform documentelor venetiene, prin atitudinea rusofila din timpul razboaielor ruso-turce. Distrugerea Moscopolei5 a insemnat o grea lovitura pentru aromanii din Imperiul Otoman. Desfiintarea celui mai important centru comercial din Balcani a fost oare o actiune deliberata a marilor metropole sau a Imperiului Austro-Ungar? A fost o lovitura data aromanilor pentru a atrage capitalurile in centrele comerciale europene? Acesta a fost rezultatul si motivatia apare astfel: “Austria … urmarea doua obiective: sa alunge pe Turci din Ungaria si Tarile slavone si, tot cu aceeasi neclintita straduinta, sa-si creeze o clasa burgheza nationala si sa-si asigure un imperiu comercial cat mai rentabil. Singura iesire si unica posibilitate ii ramanea imperiul turcesc, vast ca intindere, unde, insa, se lovea de rezistenta marilor puteri apusene: Anglia, Franta si Olanda, pe de alta, cetatile italiene si Rusia – aceasta ceva mai tarziu.” 6 Venetia era implicata inca din secolul al X-lea in comertul din peninsula balcanica, cu timpul acaparandu-l. Ascensiunea Venetiei se produce datorita aparitiei ungurilor in Polonia si blocarii traseului comercial in lungul Dunarii7, ca si libertatii navigatiei pe Mediterana. “Venetia ar fi jucat un rol cu mul mai mare inca, daca drumul Dunarii nu s-ar fi refacut in secolul al XII-lea. El s-a refacut prin consolidarea regatului ungar.” (p. 42). Primul stat bulgar, ca si Imperiul creat de vlahii Petru si Asan se datoresc celei de-a doua cai comerciale existente in peninsula, creata de romani, Via Egnatia (care lega portul adriatic Durazzo de Constantinopol ). Aceste state aparute in Balcani au impiedicat de altfel, pe regii unguri, in spatele carora se afla imperiul apostolic papal. Existau, la acea vreme, trei state create de necesitatea apararii rutelor comerciale: Venetia, “doamna marilor si a drumurilor care plecau de la Mare. Ungaria era regalitatea care, in afara de drepturile sale date de catre Papalitate, cauta sa se impuna in Balcani pentru ca ea reprezenta cealalta cale de comert, calea transversala, a Belgradului. Statul bulgar se formeaza, se pastreaza si ia titlul imperial ce i se recunoaste, pentru ca, avand Durazzo, el domina vechea Cale Egnatia care ducea direct la Constantinopol . “(p. 54-55).
In secolul XVIII apare o mare concurenta intre porturile italiene Venetia, Genova, Livorno, Neapole, Triest, dar si implicarea Austriei in comertul oriental. Imperiul otoman este confruntat cu o criza economica si urmata de pierderea unor provincii in urma deselor razboaie (1701-1715). “Lupta de concurenta (a Venetiei, n.n.) – pe zi ce trecea – devenea din cele mai grele si aprige contra cetatilor italiene, contra Francezilor, Angliei si Olandei, impotriva Raguzei si Turciei dar mai ales impotriva imperiului austriac, care isi mobiliza toate fortele intru aceasta.”8 La 1770 apare o reactie antioccidentala (mai ales antifranceza ) printre negustorii greci (miscarea moreota). De exemplu, comertul dintre Marsilia si Orient statea astfel: in perioada 1779-1781 doar 150 vase /an. Sau: in anul 1789 comertul Frantei cu Orientul era de 42,41%, iar in anul 1839 ajungea de la 3,1 % (vezi N. Iorga, p. 151, apud Demetru Gheorghiadi din Smirna). Asemanator Frantei, Venetia este scoasa din comertul oriental, celelalte porturi italiene impunandu-se treptat. Moscopolenii renuntasera la comertul venetian inca cu mult inainte de distrugerea orasului. Valeriu Papahagi, cel care a cercetat arhivele venetiene, dadea urmatoarele explicatii, extrase din corespondenta moscopoleno-venetiana: crearea unor drumuri de uscat spre Viena (“caci ata si pielaria se raspandesc pe uscat, prin Belgrad, in Ungaria si Germania, afara de marile cantitati de marfa care trec la diferitele schele ale Golfului, fapt care, cu adevarat, aduce paguba intereselor publice ale Venetiei “9 ); legatura cu alte porturi italiene, declarate porturi franceze; taxele prea mari ale venetienilor (“Moscopolenii parasesc comertul cu Venetia din cauza taxelor mari la care Serenisima Republica le supune marfurile expediate din Durazzo. Comertul deviaza spre porturile Saiada si Salonic.”); atitudinea rusofila in razboaiele ruso-turce. Devastarea orasului de catre albanezii musulmani a dus la un exod masiv al aromanilor in capitalele europene, in special in centrele comerciale unde acestia aveau legaturi de afaceri.

O mare parte s-a stabilit la Viena si Pesta. Ei erau perceputi ca fiind comercianti greci (afacerile, in mare parte, se desfasurau in limba greaca ), in scurt timp acaparand comertul din Austro-Ungaria. Aceasta emigratie a luat contact cu romanii transilvaneni din imperiu, devenind infocati aparatori pentru drepturile romanilor.

Premergatorii miscarii nationale aromanesti au fost scriitorii aromani moscopoleni din secolul al XVIII-lea, primii care scriu in dialectul aromanesc. Protopopul Th. A. Cavaliotti (originar din Moscopole), a scris in anul 1770 un “Vocabular in trei limbi (aromana, greaca si albaneza)” Acest vocabular contine 1070 cuvinte si un abecedar latin. Constantin Ucuta Moscopoleanu editeaza “Noua Pedagogie” la anul 1797, iar Gheorghe Roza (1808) “Cercetari despre Romanii de peste Dunare” (o prima istorie a aromanilor in limba greaca) si “Despre scrierea si lectura aromaneasca” (1809). Constantin Ucuta indemna la invatarea limbii materne spunand: “Accepta lumina aceasta putina, spre folosul copiilor nostri, caci cred ca de mult iti era dor sa vezi acest inceput pentru neamul nostru, ca usor sa priceapa copiii aceea ce cu pierdere de multa vreme si cu greutate o pricep in alta limba.” (Sterie Diamandi 1940, p. 254).

Daniil Moscopoleanu, aroman, a scris “Invatatura introducatoare”, in patru limbi – greaca, albaneza, bulgara si aromana, cu scopul ca fiecare popor sa-si insuseasca limba greaca. Daniil era un partizan al grecizarii indemnand pe aromani sa se lepede de limba materna si sa invete greceste. “Albanezi, Romani, Bulgari si voi ceilalti de alta limba bucurati-va cu totii sa va faceti romei. Lasati limba cea barbara, dialectul si datinile, incat ele sa para ca niste povesti stranepotilor vostri. Veti cinsti neamul si patriile voastre, prefacandu-le grecesti din albano-bulgare.” (S. Diamandi 1940, p. 376). La fel milita si Neofit Duca pentru asimilarea linvistica a aromanilor. 10 Mihai Boiagi, profesor la scoala greaca din Viena, isi atrage excomunicarea Patriarhului din Constantinopol pentru indrazneala de a scrie, in limba greaca si limba germana, “Gramatica” (1813). “Aflu ca se raspandeste cartea unui ratacit al bisericii si a unui oarecare Boiagi. Tinta acestuia este de a combate limba greaca din auzul credincioasei noastre turme. Comunicati excomunicarea noastra la toti.”11 Cartea lui Boiagi raspunde Scripturii in dialect. La 1863 C. Negri reediteaza “Gramatica “. O noua editie se realizeaza in 1915.

Familiile Sina, Roza, Duca, Malenita, Mangiarli, Capra, Calai Agora, Neaplu, Manasi, Modosu, Dadani, Darvari, Popp, Diaconovici, Zonea Dona, Cociu, Doda, Musteta, Coda, Tolea, Spaici, Angelcu, Marcusu, Dima, Paciurea, Staia, Mihail, Mocioni, Saguna, Dumba, Gojdu, Grabovski erau de origine aromaneasca. Cel mai renumit descendent al unei astfel de familii a fost Andrei Saguna, mitropolitul romanilor din Ardeal. Rolul capital pe care Saguna l-a jucat in istoria Transilvaniei l-a facut pe Sterie Diamandi sa scrie:” La temelia dezrobirii Ardealului sta jertfa celui mai insemnat centru de cultura si civilizatie aromaneasca”. 12

Vezi continuarea articolului…

Bibliografie (surse)

1. Theodor Capidan, Macedoromanii. Etnografie, istorie, limba, Fundatia Regala pentru literatura si arta, Bucuresti, 1942, p. 123
2. Valeriu Papahagi, Aromanii moscopoleni si comertul venetian in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, Ed. Societatii de Cultura Macedo-Romana, Bucuresti, 1935, p. 18-19
3. Idem, p 15
4. V. Papahagi, p. 135
5. Dupa Hristu Candroveanu lui Mihai Ungheanu ii revine meritul de a fi ridicat problematica distrugerii orasului urmarind scrierile scriitorii romani si aromani care au relatat despre aceasta. Nu a realizat insa si o inventariere a surselor provenind din scriitorii straini. Noi consideram ca cei care au avut de profitat de pe urma devastarii acestui centru economic au fost implicati si in distrugerea lui – Austro-Ungaria. Dl. Mihai Ungheanu considera ca Franta si Anglia au provocat-o: “Distrugerea Moscopolei nu este rodul unor porniri spontane ale unor vecini primitivi si nici ale pornirilor criminale ale unui pasa, pe jumatate nebun, ci rezultatul unui proces de aservire a fostelor teritorii turcesti catre Franta si Anglia.” (Moscopolea – ipoteza geopolitica, in Perenitatea vlahilor in Balcani, Editura Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 1999, p. 17-38.
6. A. Hanciu, Aromanii p. 300
7. Teorie dezvoltata de N. Iorga, Istoria comertului cu Orientul, 1939.
8. A. Hanciu, op. Cit., p. 300. Ase vedea si lucrarea lui Gheron Netta, Expansiunea economica a Austriei si exploatarile ei orientale, Bucuresti, 1931
9. V.Papahagi, Aromanii moscopoleni si comertul venetian in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea Bucuresti, 1935, p. 132, apud Antonio Bartolovich, consul al Serenisimei Republici la Durazzo, anul 1761
10. Stelian Brezeanu si Gh. Zbuchea, Romanii de la sud de Dunare. Documente, 1997, p. 142-143
11. V. Diamandi-Aminceanul, Romanii din Peninsula Balcanica, 1938, p. 103
12. S. Diamandi, Oameni si aspecte din istoria aromanilor, 1940, p. 151

Sursa: http://http://istoria.md/articol/81/Rom%C3%A2nii_din_Albania_%E2%80%93_Arom%C3%A2nii__1_

Menţionez că n-am preluat tot articolul, căci este destul de lung. Pentru cei interesaţi de mai multe despre aromâni pot accesa legătura de mai sus.

Partea a doua a articolului, de pe site-ul sursă: http://http://istoria.md/articol/82/Rom%C3%A2nii_din_Albania_%E2%80%93_Arom%C3%A2nii__2_

Aromânii din Balcani în pericol de asimilare

Reproduc articolul: Aromânul, cât zece evrei

Primele informaţii despre aromâni le-am cules din cărţile despre ei, care nu-s puţine. Dar abia la 15 august 2007, de ziua Sfintei Maria, la Hramul oraşului albanez Corcea, actuala capitală a aromânilor albanezi, am reuşit să-i văd şi să-i aud pe viu.

De atunci am avut multe ocazii să mă întâlnesc cu mulţi dintre ei, la diverse manifestări cu participarea oamenilor de cultură aromâni în diferite localităţi aromâneşti din Albania, Macedonia ex-iugoslavă, Grecia, Bulgaria, Serbia şi chiar din capitala României, Bucureşti. În zilele de 10-13 iulie curent, mi s-a oferit posibilitatea să mă întâlnesc cu ei la un frumos Festival folcloric al aromânilor din Balcani, la muntele Ponikva din apropierea oraşului macedonean Kociani. La mijlocul lunii august, voi participa la un alt festival folcloric în faimosul şi istoricul orăşel aromânesc Moskopole din Albania. Cu toate acestea, risc să spun că nu mă mai satur de ei vreodată, pentru că istoria şi cultura lor sunt atât de incitante, încât nu am această şansă.

Oamenii de ştiinţă din domeniu n-au ajuns la o concluzie unică privind corelaţia români-aromâni.

Cei din Bucureşti, în majoritatea lor, îi consideră români care vorbesc dialectul aromânesc al limbii române, autorităţile punându-le condiţia neafişată că le vor acorda sprijin, inclusiv financiar, în aspiraţiile lor culturale şi naţionale, dacă recunosc că sunt români şi că vorbesc un dialect al limbii române.

Aici ar fi cazul să le amintesc cititorilor, dar şi autorităţilor de la Bucureşti, de anul 1948, când conducerea kominternistă a României, ocupată de ruşi, a oprit finanţarea şcolilor româneşti din Balcani, deschise cu mari greutăţi de Cuza Vodă, idee sprijinită şi de regele Carol I al României. Pretextul invocat de komintern era aşa-zisul pericol din partea aromânilor din Balcani asupra securităţii statului socialist român. În realitate, riscul era altul: kominterniştii bucureşteni se temeau ca dracul de tămâie de aromâni, care deţineau turme de zeci şi sute de mii de oi şi păşune de mii şi zeci de mii de hectare în Balcani, dar care nu acceptau ideile idioate marxist-leninist-kominterniste despre proprietatea socialistă şi despre dictatura proletariatului.

Nu în zadar se spune în Balcani despre lumea afacerilor că acolo unde activează un aromân, nu au ce face zece evrei… Ca rezultat al acestei politici criminale, aromânii nici până astăzi nu au instituţii de învăţământ şi nici măcar nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională în ţările lor istorice – Grecia, Albania, Serbia, Bulgaria, excepţie făcând doar Republica Macedonia. Şi asta se întâmplă în pofida rolului aromânilor în eliberarea şi cucerirea independenţei de către aceste state balcanice, în pofida ponderii considerabile a aromânilor în dezvoltarea economiei şi a culturii statelor balcanice, unde ei locuiesc.

La rândul lor, specialiştii din statele unde locuiesc aromânii, încă dinainte de Burebista, Decebal şi Traian, în marea lor majoritate o ţin morţiş că aromânii reprezintă o etnie aparte şi vorbesc o limbă diferită de cea română. Am avut şi eu cel puţin un caz grăitor în acest sens: în cea de-a doua expediţie la aromânii din Macedonia (august 2008), la prezentarea albumului Românii din jurul României în imagini la Bitola, intrând în sala de şedinţe a Societăţii culturale a aromânilor din oraş, la salutul meu – Bună seara, fraţilor!, răspunsul a fost categoric, dar nu m-a supărat deloc, aşa cum nu mă supără nişte neiniţiaţi de-ai noştri când spun că-s moldoveni, nu români: „Ei, da, nu mai suntem noi chiar fraţi…”. „Dar dacă vă zic veri, acceptaţi?”. Şi răspunsul lor a fost unul pozitiv, care mi-a permis să stau de vorbă cu aceşti fraţi de sânge până după miezul nopţii, mai continuând şi a doua zi…

Neavând pregătire specială, nu voi intra în aceste discuţii care, după părerea mea, până acum n-au adus niciun folos pentru înlăturarea pericolului asimilării definitive a aromânilor de către populaţiile majoritare din ţările lor de baştină.

Ca să se convingă de aceste adevăruri, le recomand specialiştilor de la Bucureşti să trăiască un an-doi într-un orăşel din munţii Pind sau Rodopi şi să se declare acolo români sau, cel puţin, aromâni, ca să se convingă în ce condiţii grele, infernale chiar, trăiesc fraţii sau verii noştri de un sânge. Va accepta acest curajos o viaţă de şomer, fără vreo sursă de venituri, nemaivorbind de vreo participare la viaţa publică? Acest bucureştean curajos ar putea supravieţui acolo doar zicând că este grec sau, cel mult, că este grec latinofon şi nimic mai mult!

Iar pe aromânii din Balcani i-aş sfătui mai întâi să-şi capete drepturile de minoritate naţională de la statele în care locuiesc, bineînţeles cu sprijinul UE, şi apoi să ceară de la oficialităţile bucureştene recunoaşterea statutului de minoritate naţională pentru aromânii din România (în România, aromânii sunt români, NU minoritate şi aşa trebuie să rămână – notă admin.). Mult mai utilă îmi pare consolidarea acţiunilor ambelor părţi implicate în discuţii pentru rezolvarea problemelor culturale stringente ale acestei populaţii pedepsite pe nedrept de şovinismul care persistă în unele state balcanice, unele chiar făcând parte din Uniunea Europeană.

Trebuie să recunoaştem că cel mai mult sunt asupriţi aromânii în Grecia… La acest capitol chiar şi ruşii, şi ucrainenii, şi sârbii par a fi nişte îngeri păzitori ai naţiunii române/aromâne în comparaţie cu grecii… Uneori, mă bate gândul dacă nu cumva cei ce conduc lumea au pedepsit Grecia cu dezastrul politico-economic de azi pentru naţionalismul lor, combinat cu şovinismul deocheat faţă de minorităţile conlocuitoare.

Îi înţeleg pe cei cu banii: ei vor să intre mai adânc în inima economică a grecului, dar de ce să sufere atât de mult bietul cioban aromân, care nu poartă nicio vină pentru naţional-şovinismul grecilor, care nici măcar nu recunosc minoritatea aromână… Sau de ce naţional-şoviniştii greci n-ar recunoaşte minoritatea aromână şi i-ar acorda o uşoară autonomie culturală, câştigând încrederea aromânilor, care le-ar fi mult prea de folos în lupta grecilor cu companiile internaţionale, companii ce vor să pună mâna pe tot ce mişcă economic acolo…

Despre patriotismul şi eroismul aromânilor în păstrarea lor ca neam elocvent ne vorbeşte şi cutremurătorul lor Imn Naţional, „Părinteasca Dimândare (Blestemare)”, compus de marele luptător pentru drepturile aromânilor din Balcani, Constantin Belimace. Iată doar patru rânduri din acest Imn (traducere liberă):

„…Blestem mare să aibă-n casă
Cel de limba lui se lasă,
Care-şi uită limba lui –
Arză-l para focului…”.

E cazul să amintim aici că şi pe noi, românii basarabeni, ne-a trezit „din somnul cel de moarte” o poezie despre limba maternă – Limba noastră a lui Alexie Mateevici, care mai târziu a devenit Imnul celui de-al doilea stat românesc, R. Moldova.

Poetul Constantin Belimace s-a dovedit a fi un mare vizionar, pentru că, după mai bine de 120 de ani, „Părinteasca Dimândare” vorbeşte mai tare şi mai actual ca niciodată, melodia imnului fiind foarte mobilizatoare şi foarte frumoasă…

Dar mai e ceva de zis despre aromâni: la ei, din vremuri străvechi, există un obicei: flăcăul aromân se însoară doar cu o fată de aceeaşi origine. Şi aceasta – în condiţiile în care aromânii încă nu au niciun fel de autonomie teritorială sau măcar culturală, fiind permanent ameninţaţi de pericolul asimilării totale şi al pierderii averilor din cauza neascultării lor de naţiunea majoritară…

(“Aromânul, frate cu românul”, de dr. Vasile Şoimaru in Timpul.md din 30 iulie 2010)

Sursa: daimadeadun.wordpress.com