Politicienii trădători îndreaptă România spre război în timp ce dotarea armatei e jalnică. Baza de la Deveselu este bază a SUA, nu a NATO şi militarii români pot vizita cel mult holurile

Preiau articolul:

Încă un cec în alb, încă un pas spre război

Printre atatea arestari de rasunet orchestrate de DNA, una mai spectaculoasa ca alta, razbate in presa centrala o stire aparte:
România este dispusă să se implice, să găzduiască orice capabilităţi se decid la nivelul NATO. Mai mult de atât nu am voie să vă spun” a declarat premierul Ponta la finalul intilnirii din 31 martie cu comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul american Philip M. Breedlove.

Tot premierul a precizat ca de anul viitor Romania va avea 12 avioane multirol. Daca e vorba de avioanele portugheze F16 second hand, putem sa stam linistiti, infringerea este a noastra.

Cifra de 12 avioane este derizorie si tragi-comica in acelasi timp. Ca o mica comparatie, in data de 4 aprilie 1944, Bucurestiul a fost bombardat de un număr de 220 bombardiere B-17 (Flying Fortress) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) care au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Doar in acea zi au murit 2.942 români, 2.126 au fost raniti, nenumarate locuinte au fost distruse complet sau avariate. Toate acestea sint exclusiv pierderi civile. Fortele aeriene de aparare a Bucurestiului au totalizat 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane. Cam mare distanta pina la cele 12 avioane de anul viitor, nu? Mai multe detalii despre acest bombardament pot fi gasite aici.

Ca o ironie a sortii, in memoria aviatorilor americani cazuti in Romania, exista nu unul, ci doua monumente. Primul se afla in Parcul Cismigiu, celalalt in parcul Kiseleff. Manuel Stanescu se intreba atunci “Vă închipuiţi, păstrând proporţiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani şi la Dresda britanicilor?

Este absolut imposibil sa nu vedem ca in timp ce oficialii romani semneaza cecuri in alb catre NATO, nu numai fara nici beneficiu, dar chiar punind tara in pericol in mod absolut gratuit si oferind in acest fel pretextul perfect rusilor sa instaleze armament nuclear in Crimea, alti oficiali sint fie retinuti in declaratii, fie chiar anti-americani (citeste demni si cu coloana vertebrala). Astfel presedintele ceh a fost mult mai ferm intr-o chestiune mai degraba simbolica (vizita sa la Moscova pe 9 mai pentru celebrarea a 70 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial) si a declarat ca reactie la sfaturile primite de la un oficial american:

“Nu-mi pot imagina că ambasadorul ceh la Washington îi dă sfaturi preşedintelui american unde să călătorească. Nu voi permite niciunui ambasador să aibă un cuvânt de spus asupra vizitelor mele în străinătate. Ambasadorul Schapiro are uşa de la castel închisă”.

Este vorba despre ambasadorul american in Cehia, Andrew Schapiro, iar castelul este sediul presedentiei cehe in Praga.

Care este insa miza bazei americane de la Deveselu si de ce sint rusii asa de suparati? Pentru asta trebuie sa facem iar apel la istorie:

  • in 1987 a fost semnat intre SUA si URSS Tratatul fortelor nucleare intermediare (INF). Acest tratat a permis eliminarea din Europa a rachetelor balistice cu raza scurta si medie de actiune (500 – 5500 de km) si a rachetelor de croaziera cu baza la sol. Drept urmare SUA au retras din Anglia, Belgia, Olanda, Italia si Germania 846 de rachete, iar URSS 1846 de rachete din Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est si Bulgaria.
  • in 2015, sub numele de scut anti-racheta, americanii vor reintroducerea in Romania si Polonia a unor rachete de croaziera cu baza la sol, adica exact obiectul tratatului semnat cu 28 de ani in urma.

Ambasadorul Rusiei la Copenhaga, Mihail Vanin, a declarat ca statele membre NATO care vor accepta ca pe teritoriul lor sa fie instalate elemente ale sistemului antibalistic american vor deveni in mod automat tinte ale rachetelor rusesti. In prezent aceste tari sint: Turcia (a permis instalarea unui radar), Spania (a permis gazduirea a 3 distrugatoare AEGIS), Polonia si Romania (au permis instalarea de rachete antibalistice). Si uite asa ne bagam singuri in gura lupului…

71871_10152534101920651_550665394_n

Instalarea bazei americane de la Deveselu s-a facut ca de obicei in conditii deosebit de “favorabile” pentru Romania: statutul bazei permite accesul militarilor romani doar in hol, cu statut de vizitatori. Din cauza ca baza este una americana si nu NATO, nici chiar seful Statului Major General nu va putea nici macar vizita centrul de comanda si control.

Romania, dupa 1989, datorita preocuparilor liderilor tarii, nu dispune decit de un numar limitat de baterii de rachete de provenienta sovietica, de un numar din ce in ce mai mic de MIG-uri vechi de peste 40 de ani si cu resursa de zbor epuizata si in general armata este slab dotata. In viata civila, armele de foc in general sint un subiect tabu, asta in timp ce rusii fac educatie in acest domeniu inca de la nivel prescolar. La fel si la americanii.

“Ce e rau în robie nu e atîta robia, rau îi ca daca trece prea multa vreme omu se învata cu ea; cu robia, cu frica, cu supunerea, cu saru`mâna, sa fie BATJOCORIT si sa nu-i mai pese, se învata ca pasarea cea proasta cu colivia, care uita c-o si stiut zbura oarecândva, sau se teme sa nu afle stapânul ca n-o uitat sa zboare. Numai ca amu cu voie de la împarat ori ba, AM ÎNVATAT CA SE POATE!”

Vasile Ursu Nicula (Horea)

Autorul acestui articol este Nicolae Moldoveanu

Sursa: https://logec.ro/inca-un-cec-in-alb-inca-un-pas-spre-razboi/

Reclame

Răscoala ţăranilor din 1907. Luna martie ar fi trebuit să fie luna de pomenire naţională a miilor de ţărani români jertfiţi de tagma asupritorilor şi exploatatorilor în frunte cu regele Carol I, străin de neam şi ţară

Dar cine să organizeze pomenirile naţionale pentru ţăranii ucişi atunci? Cine să facă slujbe pentru talpa ţării, care şi-a cerut dreptul la viaţă dar care a primit moartea? Noii jefuitori? Noii conducători, la fel de străini de neam şi ţară, care sunt în cârdăşie cu îmbogăţiţii şi hapsânii veniţi de aiurea să pună ghiarele pe pământul românesc? Ierarhii care se ploconesc în faţa acestora ca în faţa unor stăpâni, uitând de Stăpânul Hristos? Poate ici, colo câte un preot mai râvnitor împreună cu oameni care încă îşi mai iubesc ţara, să-i mai pomenească. 

Răscoala a început în nordul României de atunci, la Flămânzi, judeţul Botoşani, pe 21 februarie (8 februarie stil vechi) şi s-a răspândit în toată ţara, pâna în Oltenia. 

Harta generală a României, 1900

Cauzele principale ale răscoalei au fost nemulţumirile ţăranilor legate de deţinerea majorităţii pământurilor arabile de către moşieri. Ţăranii deţineau foarte puţin pământ sau deloc şi cu greu îşi puteau întreţine familiile. Duritatea comportamentului arendaşilor care administrau pământurile în numele marilor proprietari era şi ea o importantă cauză a nemulţumirilor. Condiţiile grele puse de arendaşi la subînchirierea terenurilor către ţărani era o altă cauză. 

Imboldul de a se răscula, ca în mai toate mişcările sociale de la revoluţia franceză încoace, a fost dat de altcineva. În cazul de faţă, de spionii austrieci, care pe fondul nemulţumirilor generale ale ţărănimii şi-au desfăşurat activitatea aprinzând scânteia răscoalei. De altfel, Liviu Rebreanu în romanul „Răscoala”, vorbeşte de călăreţi care mergeau de-a lungul şoselelor îndemnând ţăranii la revoltă şi spunându-le că însuşi „vodă” (regele Carol I) e de acord cu împărţirea pământurilor la ţărani. 

Reţeaua de spionaj a lui Eidinger
Centrul de unde se pregătea lovitura era oraşul Cernăuţi. Aici, generalul Fischer, şeful jandarmeriei austriece, înfiinţase un birou de plasare de forţa de muncă şi bani (bineînţeles şi spioni!) în România, birou condus de un anume N. Eidinger.
Acesta avea o sumară pregătire militară, iar tactica să de infiltrare a spionilor în ţara vecina se folosea de marile linii de cale ferată şi de şosele. În anul 1905, el a deschis un birou comercial în sediul hotelului Athénée Palace din Bucureşti şi a început plasarea de muncitori agricoli pe tot teritoriul României. În plus, oferea importante câştiguri arendaşilor, preluându-le produsele agricole şi livrându-le apoi armatei austro-ungare. Unele dintre cele mai profitabile relaţii de amiciţie, dar şi comerciale le-a avut cu de-acum cunoscută familie Fischer, marii arendaşi din regiunea Moldovei.
Alte ţinte ale spionajului austro-ungar şi care vor juca un rol important în evenimentele anului 1907 sunt reprezentate de tagma ziariştilor, în special de Constantin Mille şi ziarul Adevărul. Spionul imperial Günther raporta în acest sens la Viena: “Afacerea ziarului Adevărul merge pe drumul cel bun, s-a operat asupra lui Mille cu mari sume”. În aceeaşi manieră se va “lucra” şi cu alte gazete, precum Universul, Epoca, ale căror “articole erau scrise” – mărturisea acelaşi Günther – “pe biroul meu”. Nu întâmplător, ele vor fi şi cele care vor lansa cifrele de 10-11.000 de morţi în tragicele evenimente. Cu alte cuvinte, până în 1907, Austro-Ungaria îşi crease o vastă reţea de spionaj şi influenţă, mergând de la periferie şi până în centru, implicând oameni politici, arendaşi, chiar şi mii de simpli lucrători, plasaţi de Eidinger în puncte considerate strategice. Reţeaua părea bine pusă la punct şi gata de acţiune.”  Sursa: http://ioncoja.ro/

 Participanţi la răscoală.

„Răscoala din 1907 şi consecinţele sale în viaţa social-politică a României

Crizele economice de la începutul secolului al XX-lea, la care s-au adăugat ani succesivi de secetă, forţarea exportului de cereale şi înrăutăţirea condiţiilor de existenta a ţăranilor, sporirea considerabilă a arendelor ca urmare a monopolizării terenurilor agricole de către trusturi arendăşeşti, ineficienţa sistemului de credit ş.a. au agravat, în măsură  fără precedent, situaţia din lumea satelor.

         Răscoala s-a declanşat pe fondul acestei crize şi tensiuni generale. Începutul a fost marcat de o lungă mişcare petiţionară a ţăranilor de la Flămânzi-Botoşani (8/21 februarie 1907), extinsă, apoi, în numeroase sate din judeţele Iaşi şi Dorohoi, împotriva învoirilor impuse de arendaşii trusturilor din regiune, administrate de Mochi Fischer şi Berman Iuster. Mişcările s-au extins şi au crescut în amploare. Mase de ţărani au asaltat oraşele de reşedinţă (Dorohoi, Botoşani, Iaşi), au ocupat  târgurile (Bivolari, Bucecea, Târgu-Frumos).

         Deoarece, în Moldova, ţinta atacurilor au fost arendaşii, cârciumarii sau oamenii acestora – evrei, în majoritatea lor -, s-a acreditat ideea potrivit căreia mişcările ţăranilor aveau un caracter antisemit. Curând însă, pe măsura ce mişcările s-au extins, au constat ca ţăranii nu făcea nici un fel de diferenţă între naţionalitatea moşierilor şi a arendaşilor.

         Răscoalele au cuprins întreaga Moldovă şi Muntenie, dezvoltându-se în teritorii din motive strict sociale, deşi „atitudini antisemite ca parte a conflictului social, au mai fost înregistrate pe o fâşie lunga de moşii administrate de arendaşii evrei, din nordul Moldovei până  la Galaţi. Dezvăluirea hărţii reale a administraţiei agricole conduse de evrei pe o suprafaţă imensă a declanşat o reacţie în Parlament, unde situaţia a luat proporţiile unei duble ameninţări: ţărăneşti şi semite.”6

         În Oltenia, principalul focar a fost în judeţul Dolj. La Băileşti, armata a pulverizat cu tunurile baricadele ridicate de ţărani. De asemenea, satele Stăneşti, Hodivoaia şi Vieru, din Muntenia, au fost bombardate. Ţăranii au ars şi au jefuit conace, au pătruns în oraşe, au ocupat gări şi sedii ale instituţiilor administrative.

         Sub presiunea evenimentelor, guvernul conservator – deşi poseda majoritatea în Parlament – a demisionat. Represiunea, de o neobişnuită asprime – a fost realizată cu acordul celor două partide politice de guvernământ. Numărul victimelor este dificil de precizat cu exactitate. Ion I. C. Brătianu menţiona în Parlament numărul de 419 ţărani ucişi. Ziarele patronate de Constantin Mille, „Adevărul” şi „Dimineaţa”, dădeau cifra de 12.000-13.000 de victime. Regele Carol I declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de „mai multe mii.” Au luat poziţii, protestând împotriva intervenţiei violente a forţelor de represiune, numeroşi  intelectuali, precum N. Iorga, Al. Vlahuţă, I.L. Caragiale, C. Stere , C. Dobrogeanu-Gherea, R. Rosetti şi alţii au subliniat, totodată, alături de o susţinută companie de presă a socialiştilor, prin Mihail Gheorghiu-Bujor, că guvernul avea o responsabilitate deosebită pentru soarta ţărănimii şi a ţării în general, şi de aceea se impunea rezolvarea grabnică a „chestiunii ţărăneşti.” Sursa: http://revistacontraatac.wordpress.com/

A cavalry patrol sabring the rioters in the streets of Comanesti.jpg Ciocnire între cavaleria regală şi ţăranii din Comăneşti – Bacău

„Carol I i-a înlăturat pe conservatori de la putere şi, un nucleu dur, (guvern liberal având ca prim ministru pe Dimitrie A. Sturdza investit la 12 martie 1907) în frunte cu I.I.C. Brătianu, ca ministru de Interne, şi Alexandru Averescu, la Război, a primit de la suveran autorizaţia de a pune ordine rapid în ţară. La 18 martie 1907 se declară starea de asediu pe întreg teritoriul României, urmând apoi mobilizarea generală, la care au răspuns peste 140.000 de oameni, până la data de 29 martie. De data aceasta, curgea într-adevăr sângele de care vorbeau ziarele: s-a tras cu tunul şi s-au operat aproape 10.000 de arestări.” Sursa: http://ioncoja.ro/

Unii vehiculează un număr cuprins între 2000 şi 2500 de morţi. Alţii 10 000 sau 11 000. Cel mai des se vorbeşte de aproximativ 11 ooo de morţi şi mai mult de 10 000 de arestaţi.  

 Răscoala din 1907, tablou de Octav Băncilă 

 Complexul statuar „1907” alflat acum în parcul Florilor din cartierul Pantelimon, în Bucureşti.

Veşnică pomenire ţăranilor care s-au jertfit pentru adevăr şi dreptate în răscoala din 1907 şi Dumnezeu să-i ierte pe cei care au comis jafuri, crime şi alte orori în numele acestei dreptăţi!

Așa-numita ”Rebeliune Legionară” – 21-23 ianuarie 1941

Fragment din „Imn pentru crucea purtată” de Virgil Maxim, Editura Atim 2002, subcapitolul Doctorul Topa. O mărturisire de credinţă, pag. 287-289.

„Cand Hitler stapanea centrul Europei, impunand cedarea Ardealului de nord, legionarii l-au alungat pe Carol, recunoscand dinastia prin Mihai si au facut un guvern cu generalul Antonescu, fost atasat militar in Anglia, deci anglofil. Legionarii au cerut colaborarea partidelor istorice, dar au fost refuzati. Au preluat raspunderea guvernarii in acele imprejurari. Alegerlor libere li s-a opus Antonescu, care urmarea alte planuri. Si au stat singuri in fata nazismului hitlerist. Atitudinea lor evidentiaza dragostea de neam si tara, dar si constiinta raspunderii in fata istoriei si a lui Dumenzeu.

Cererii germane de subordonare a armatei romane la razboiul antisovietic, legionarii au raspuns: “Romania n-a facut niciodata razboaie de cucerire. A luptat pentru apararea si integritatea statului si pamantului stramosesc. Vom lupta cucerirea pamanturilor furate si a fratilor nostri subjugate din Basarabia si Bucovina si Ardeal si Cadrilater. Daca va voi cineva sa mearga voluntar mai departe in lupta contra URSS-ului, o poate face. Dar acest communism rusesc, constituit ca putere de stat, nu poate fi lichidat acum de vreo armata. El va cadea cand atunci cand cei care l-au insusit se vor lamuri aici ”(Si a arat cu degetul spre frunte).

Cererii de control economic, legionarii au raspuns: “Asa ceva nu putem admite. Va vom vinde ceea ce ne prisoseste. Tara noastra este ciuntita si problema refugiatilor este foarte grea” Dar nemtii s-au gandit sa inlature guvernul civil legionar, lucru care intra si in calculele lui Antonescu, si sa-l santajeze pe Anontescu, care apoi sa treaca cu Armata si economia de partea lor.

Un punct care a constituit baza rasturnarii legionarilor, a fost asa zisul control al averii ofiterilor superiori. Acest lucru l-au speculat nemtii. Carol, pentru a-si asigura o baza de simpatie si aparare, oferise ofiterilor superiori inlesniri de a cumpara sau a dobandi, mai ales prin casatorii, suprafete de teren agricol, paduri, balti, etc. Pe altii ii facuse actionari si participanti la redevente in mai toate sectoarele industriei romanesti: uzine, mine, petrol, etc. Peste noapte acestia au devenit participanti la exploatarea bogatiilor tarii, taranul si muncitorul suportand toate platile, impozitele si celelalte angarale cu sudoarea fruntii. In 1937, un taran trebuia sa vanda o caruta cu grau sau o pereche de boi pentru plug ca sa-si cumpere incaltaminte pentru familia sa. In acelasi timp nemtii au facut presiuni directe asupra lui Anontescu, pentru a-l convinge ca vor castiga razboiul si ca daca nu se aliaza cu ei, vor ocupa tara.

A avut loc si pregatirea psihologica a populatiei, caci in timpul acesta a fost ucis Iorga. Eu, care sunt iorghist, pot sa afirm ca nu legionarii l-au ucis pe Iorga. Asasinul, Train Boieru era numele lui, nu a fost legionar cinstit sufleste. A mai gasit un asa zis legionar, un prostanac, pe Cojocaru, si l-au omorat pe Iorga la Strejnic, langa Ploiesti, apoi au fugit.

De aici puteti sa intelegeti de ce toata organizatia legionara, in frunte cu Horia Sima nu si-au revendicat aceasta crima. Pentru ca legionarii nu au fugit niciodata de la locul de pedeapsa, data in numele dreptatii. Nici Nicadorii, nici Decemvirii si nici Pedepsitorii lui Calinescu n-au fugit de raspundere. Boieru a aruncat o pata atat de mare asupra acestor luptatori ai dragostei de neam, care, speculata de adversari, constituie pana astazi, o piatra de poticnire, chiar si pentru cele mai cinstite cugete. Mai mult, ori cine vrea sa-si acopere faradelegile proprii, arata spre legionari.

Speculand si aceasta intamplare, oamenii masoneriei si ai nemtilor, caci interesele acestora coincideau, au dezlantuit campania de denigrare si au creat conflicte artidiciale in toate zonele tarii intre autoritarile legionare si politicieni. Atunci a fost pusa la cale inlaturarea legionarilor. A fost convocata la Bucuresti o intrunire la care au fost oblicati sa fie prezente toate autoritatile legionare: prefecti, sefi de judete, etc., in ziua de 21 ianuari 1941. In timpul acestei intruniri, militarii, avand spatele acoperit de nemti, au ocupat instituiile publice in capitalele de judet si in orasele principale.

Legionarii ramasi acasa au incercat sa protesteze, dar si-au dat seama ca s-ar putea declansa un razboi fratricid. Au cedat, nu inainte de a-i atrage atentia lui Antonescu ca prin aceasta tradare a interselor neamului floarea Romaniei va pieri prin coclaurile Rusiei, economia romaneasca va subventiona razboiul pe care nemtii il vor pierde, pentru ca lupta lor nu este de a aduce biruinta crucii lui Hristos, ci de a castiga un spatiu vital pentru ei, cu toate nedreptatile provocate statelor ocupate: Cehoslovacia, Austria, Iugoslavia, Polonia si neglijand faptul ca evreii din America, sponsorii materiali si spirituali ai comunismului din intreaga lume, nu vor lasa ca nazismul sa triumfe si vor interveni pentru a-si salva fratii de sange din URSS. Nemtii si noi vom fi acuzati ca am participat alaturi la lupta.

Actiunii de indepartare a legionarilor Antonescu si antonescienii i-au zis rebeliune legionara. Impotriva cui facusera legionarii rebeliune? Impotriva propriului lor regim politic? Sa fim seriosi, domnilor. Arestati, condamnati la ani grei de inchisoare, acuzati printr-o lucrare masluita, “Pe marginea prapastiei”, ca au ucis la abator sau in alte puncte ale Bucurestiului evrei si militari, (legionarii – n. mea) au fost stigmatizati ca cei din urma raufacatori.”