Pe 15 iunie s-au împlinit 126 de ani de la martiriul lui Mihai Eminescu

15 Iun 2015, Comemorarea lui Mihai Eminescu asasinat pentru lupta inimaginabilă dusă de unul singur
Azi  (adică cu 2 zile în urmă – notă admin.) comemorăm 126 de ani de la asasinarea lui Mihail Eminescu cel mai mare geniu care l-a dat acest neam și care și-a dat viața pentru apărarea lui și a gliei strămoșești. În acel an 1989, după el părăsesc acest pământ Veronicla Micle (care și și-a luat viața la circa două luni după) și Ion Creangă care moare subit în ziua de 31 Dec 1989 după ce-a consumat câteva produse de patiserie cumpărate de la aceeași patiserie frecventată deseori! Este posibil să fi fost otrăvit pentru a completa „triumviratul” după un anumit ritual al celor care l-au eliminat pe Eminescu!
Curios este faptul că Eminescu este arestat pe 28 Iunie 1883 din baia publică Mitrașewski. Dna Chaterinei Szőke-Magyarosy (prima soție a lui Slavici „curvuliță versată” ca orice spioană austro-ungară care l-a păcălit pe Slavici s-o ia de nevastă și de care a scăpat foarte greu) de câteva zile a rămas singură cu chiriașul Eminescu la care n-avea „succes” ce ar fi fost foarte util mai ales pentru îndeplinirea misiunilor secrete. După o posibilă „altercație” de dimineață cu chiriașul „necucerit” Eminescu trimite repede un bilet lui Maiorescu: „Domnul Eminescu a înebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el că e foarte rău”!
Biletul (conceput anterior de licheaua Maiorescu ce făcea parte din „teatrul” public convenit cu spioana) era un alibiu absolut necesar pentru imaginea „mentorului” în istorie dar și imediat pentru declararea ca nebun urmată de falsul diagnostic legat de sifilis! A urmat internarea în ospiciu Caritatea a doctorului Șuțu la care, culmea, Maiorescu rezervase/plătise din timp un loc. Astfel se punea în practică primul pas al ordinului (desihur verbal și voalat) al lui Carol I de a-i închide, pentru totdeauna, gura lui Eminescu!
De ce? , Prin lupta și acțiunile sale pentru neamul românesc Eminescu era deja persoana „non grata” în toate imperiile care ocupau teritorii românești dar era „biciul” pentru excrocii și pentru trădătorii de neam demascați zi de zi în articolele sale. În plus, de circa doi ani stăpânii ziarului Timpul (ale căror afaceri le erau amenințate) încercau să scape de el. De câțiva ani celelalte publicații antiromânești lansau tot felul de mizerii la adresa lui. Îl făceau chiar nebun pregătind opinia publică pentru momentul arestării și internării în ospiciu. Prin erudiția, talentul artistic, geniul său și lupta dusă, Eminescu era deja de notorietate europeană. Eliminarea bruscă l-ar fi transformat în martir și erou național și nu le convenea la „stăpânii pe termen lung” ai țării!
[Spre exemplu, rușii în Basarabia au împiedecat deseori adunările românilor la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt de care s-au temut și se tem mai mult decât de o armată. În 1989 românii le-au blocat marea paradă de 7 Noiembrie fiind pentru prima dată și unica republică unde parada a eșuat. Armata ținuse mult timp cordonul de interdicție la statuia lui Ștefan. Prima care a trecut de acesta a fost curajoasa poetă Leonida Lari care a pregătit din timp o schemă de a sparge complet blocada. Mai întâi a „dezarmat” comandanții ruși de a nu ordona să se tragă în demonstranți căci erau dotați cu muniție de război și ar fi fost măcel!]
Lăsat liber Eminescu ar fi fost un pericol pentru demascarea trădătorilor și a tratatului secret cu Austro-Ungaria și cu Germania care s-a semnat în toamna lui 1883 la trei luni după înlăturarea pericolului numărul unu! Prin acest tratat Carol I și slugile trădătoare au abandonat pe românii de sub jugul acestora (Banat, Ardeal și Bucovina). Ca urmare, la 1914, Carol I a fost la un pas de a implica România în tabăra agresorilor din primul război! După cauzarea a mari pierderi și suferințe umane, agresorii au fost înfrânți și au plătit despăgubiri de război. Nu și la români fentați de aliați și am fost furați din nou material și teritorial după circa un milion de jertfe românești fără de care Franța ar fi fost sugrumată de nemți. Doar un exemplu. Banatul românesc a fost scindat în trei părți din care două au fost făcute cadou la sârbi și la ungurii! Culmea învinși ungurii după ce au primit teritoriu românesc n-au plătit despăgubiri iar noi am fost obligați să despăgubim 400 de grofi pentru pierderea de pământ furat românilor pe care i-a și iobăgit un mileniu .
Deci, dacă era după neamț – primul rege de import, implicat și în alte acțiuni antiromânești împreună cu regina sa pe care n-o putea stăpâni, ne-am fi luat adio de la „România Mare”! Și Ferdinand a încercat același lucru dar izbindu-se de voința patrioților români a izbucnit într-o criză de isterie în Consiliul de Coroană din 1916 în care s-a decis intrarea în război alături de falșii aliați deși puteam să mai așteptăm ceva timp și chiar să ne pregătim cu adevărat de a face România Mare fără să ne bazăm pe excroci!
Slugă la străini,Maiorescu avea și alte frustrări personale datorate lui Eminescu care foarte repede l-a coborât de pe piedestalul „celui mai cel” cum se dorea sau se credea. Pe domeniile de competență ale lui Maiorescu Eminescu îl depășise cu foarte mult. Nu mai vorbim de multiple alte domenii pe care Eminescu le stăpânea de la înărțimea unui profesor universitar de marcă sau chiar a unui specialist de top!În cei șase ani, până în ziua de 15 Iunie 1889, Eminescu a fost supus la diverse tratamente din care tratamente cu doze mari de mercur (9 din 10 indivizi se curăță repede dacă urmează acest tratament) aplicate de către lăudărosul doctor ieșean Isac pentru diagnosticul fals de sifilis. A fost legat cu lanțul bătut până la epuizare iar după se arunca găleți de apă rece pe el, etc. În final, văzând că, după toate supliciile, Eminescu nu este doborât, un așa numit „nebun” i-a aplicat lovitura decisivă și i-a spart capul cu o piatră sau alt corp dur documentele de autopsie (și nu numai) fiind și ele falsificate atât la constatări cât și la datare! Din „întâmplare” după măsurători și cercetare creierul a fost uitat și furat de o pisică!
După moartea sa s-a încercat interzicerea prin lege parlamentară a publicisticii ca „fiind opera unui nebun”!
Trecuse un secol și Eminescu nu avea publicată opera completă în schimb avea Lenin, Dobrogeanu Gherea,etc.! Ceaușescu a dat ordin să se continue publicarea operei complete blocată la volumul 9! Prin 1985 a ieșit scandal internațional pornit de către rabinul Moses Rosen. Cele câteva mii au fost retrase de pe piață. În plus din echipa de redactare doi profesori universitari au plătit cu viața! Profesorul Oprea a fost găsit în baie iar Pompiliu Marcea care
a dat replici scandalagiilor a fost găsit în Herăstrău deși nu era perioadă de înot și știa să înoate!Iată verdictul lui Mihai Eminescu asasinat la comanda primului rege de import înscăunat după trădarea și exilarea lui Cuza:
1. „Dacă am cerceta originea ofițerilor de gardă de la 11 fevruarie am afla că e străină, începând cu fiul unui făclier grec de la Botoșani și urmărind toate numele.” (Timpul, 29.07.1881, Românul a contractat naravul, Vol.XII,p268)
2. „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Cuza – vom afla că aproape toți conspiratorii, afară de câțiva amăgiți, erau străini. Străinii au adus un străin.” (Manuscrisul 2255,417v, IX,p.585)

3. Regimul românilor din teritoriile cucerite și care trebuie recuperate de generațiile care sper că nu vor fi ca noi:

Şi Ştefan Voevodul în somn adânc deplin / Visează el că doarme sub un pământ străin?
Luatu-ţi-au copiii, mormintele şi tot / Mereu din a ta haină ei rup numai de pot
Ajuns-ai cerşitoare de-ocară şi de silă / Şi nimănui de tine în lume nu-i e milă.

Ce-ţi spun ei ţie mamă, când îţi ucid copiii? / Mereu tot zic că creşte mărirea României…
Un trădător nemernic, hidoasa pocitură / Cărui pentru minciună. i-a dat natura gură

Nu e destul că oameni de-origine barbară / Moşia ‘n jumătate nemernic ţi-o furară
Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne / Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne
A căror mutră slută, ş’adânc dobitocească / N’o ‘ntrece decât doară inima lor cânească?
Nu e destul c’acolo în neagră ‘ntunecime / Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime
Că cnutul îi zdrobeşte şi roiuri de sălbatici / Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici,
Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât / Când unul româneşte o vorbă a ‘ndrăsnit

Sursă text: AICI
Am observat că 15 iunie a fost anul acesta cam uitată de fraţii naţionalişti şi chiar şi eu am uitat să amintesc.
Dar niciodată nu e târziu să-l omagiem pe dragul nostru Mihai Eminescu, mentorul naţionalismului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească întru împărăţia Sa!
Reclame

Confirmare oficială: EMINESCU A FOST INTOXICAT CU MERCUR! Academia Română şi 12 medici au lansat volumul „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”

O carte lansată ieri, la Academia Română, face lumină în cazul morţii lui Mihai Eminescu. Deşi anumite cercuri au lansat şi susţinut ideea că Eminescu a murit de sifilis, cartea editată de mai mulţi reputaţi medici ai României afirmă contrariul: poetul naţional a fost ucis prin intoxicare cu mercur, în urma unui diagnostic pus greşit.

Volumul ”Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a fost lansat joi la Academia Română. Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu şi motivul morţii sale premature.
La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că „la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”. „Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.
La rândul lui, profesor universitrar doctor Eduard Apetrei a spus că Eminescu a murit şi dintr-o cauză vasculară, el având şi o ateroscleroză precoce.
Volumul este o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală: prof. univ. dr. Irinel Popescu, acad. Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă, dr. Ioana Bonda, acad. Victor A. Voicu, prof.dr. Octavian Buda, prof. dr. Dan Prelipceanu, prof. dr. Călin Giurcăneanu, conf. univ. dr. Bogdan O. Popescu, prof. univ. dr. Eduard Apetrei, dr. Codruţ Sarafoleanu, prof. univ. dr. Vladimir Beliş precedate de un argument de acad. Eugen Simion.

Sursa: activenews.ro

Totuşi, nu se spune nimic despre faptul că, deşi tratamentul a fost criminal, moartea i-a fost grăbită (ca şi cum n-ar mai fi murit odată) de o lovitură la cap cu o piatră sau cărămidă, dată de un pacient, internat şi el la acelaşi Sanatoriu Caritatea.

Iată şi un fragment care ilustrează sfârşitul marelui român:

1889-03-03 Mihai Eminescu este mutat de la Spitalul Marcuta la Caritatea. Starea nenorocitului poet Eminescu se agraveaza. Alexandru Vlahuta care il intalneste in aceasta perioada isi va aminti ” Era de-o tristeta si de-o melancolie sfasietoare, bland ca si-nainte, dar silnic la vorba, vecinic dus pe ganduri si lipsit de orice vointa. Avea deplina aducere aminte a oamenilor, a lucrurilor s-a tuturor intamplarilor din urma. Ma-ntreba cu interes de cunoscutii lui din Bucuresti, s-arata o nespusa mila pentru cei saraci. Apoi iar, ca si cum si-ar fi adus aminte de-o nenorocire mare, se scufunda in ganduri, si nu mai spunea nemic cate-o jumatate de ceas. Numai isi ridica ochii din cand in cand, si impreunandu-si mainile ofta de ne-neca plansul „Of, Doamne, Doamne… ” Si iar punea ochii in pamant si tacea. Avea convingerea puternica ca e pierdut, ca pentru el nu mai e chip de trait si ca intr-o zi are sa moara de foame. Ideea ca n-are cu ce trai il chinuia si zi si noapte. De multe ori mi-a spus, bland, incet, c-un glas ce parea ca vine dintr-o alta lume „Tare as vrea s-a adorm, si sa nu ma mai destept”

1889-06-01 Un pacient il loveste in curtea sanatoriului cu o piatra. In urma loviturii lesina.

1889-06-15 In dimineata zilei, Eminescu moare la Sanatoriul Caritatea. Corpul neinsufletit este depus la biserica Sfantul Gheorghe Nou.

Sursa: http://www.mihaieminescu.eu/

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii!

Pedepsirea, pe 29/30 decembrie 1933, a lui I. G. Duca de către legionari

Să vedem, în primul rând, cine a fost I. G. Duca, conform wikipedia:

Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București – d. 29 decembrie 1933, Sinaia) a fost un om politic liberal român, a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a pune stavilă avântului mișcării (legionare – nota admin) Garda de Fier. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța.

Născut în București, a intrat în Camera Deputaților română ca reprezentant al Partidului Național Liberal în 1908 și a servit ca ministru din 1914. Numit ministru de externe în 1922, era un susținător al Micii Înțelegeri, formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, cu scopul de a împiedica revizionismul Ungariei (care cerea retrocedarea Transilvania – obținută de România după Primul Război Mondial) și de a împiedica dinastia Habsburgică de a se întoarce la putere în Europa Centrală.

În calitate de ministru de externe, I. G. Duca, afirmase: „Oricare cunoaște politica românească [….] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră”.

În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină șeful guvernului ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcție, Duca a încercat să anihileze organizația naționalistă de extremă dreaptă Garda de Fier. A inițiat măsuri dure de represiune împotriva acesteia cu scopul de a o împiedica a participa la alegerile din decembrie 1933. A fost ucis după scurtă vreme în gara Sinaia, de Nicolae Constantinescu, un susținător al Gărzii de Fier.

Carol al II-lea fusese informat, despre ce aveau de gând Nicadorii, după ce șeful poliției, Gabriel Marinescu primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”. Informarea fusese făcută chiar de vărul unuia dintre autori care era informator al poliției.

Împreună cu un grup de profesori și oameni de știință, Ion Gheorghe Duca a ajutat la întemeierea mișcării de cercetași din România, inclusiv a organizației Cercetașii României (organizaţie masonică – notă admin).

Duca și-a scris memoriile despre experiența sa ca ministru în timpul Primului Război Mondial, publicate în trei volume la Jon Dumitru Verlag.

Cum s-au petecut lucrurile:

….. Pe 29 decembrie, întâlnirea cu Carol a ţinut două ore. La ora 21.30, premierul se îndrepta spre gară, trenul avea întârziere. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, în schimb, Nicolae Constantinescu i-a pus o mână pe umăr şi a tras înspre el. A murit pe loc. Cadavrul său a fost recuperat de pe peronul Gării Sinaia şi depus într-o cameră lângă anexele servitorilor din Castelul Peleş.
La data de 31 decembrie 1933, ziarul „Viitorul” scria: „(…) pe peronul Gării Sinaia, a fost asasinat cu cinci focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comercială, anume Nicolae Constantinescu, care avea şi doi complici, Ion Caranica şi Doru Belimace. Nicolae Constantinescu este arestat. El a declarat că aparţine Gărzii de Fier şi că acest atentat a fost plănuit mai de mult.”

Sursa: ziuaconstanta.ro

Dar DE CE a fost asasinat prim-ministrul I. G. Duca?

Reiau articolul din 2013: ODIOSUL ASASIN I. G. DUCA ȘI PRACTICILE SALE “DEMOCRATICE”

-15 Noembrie 1933: Căderea guvernului Vaida și venirea la putere a guvernului liberal sub conducerea lui I.G. Duca – cu Nicolae Titulescu la externe, având ca misiune, nimicirea Mișcării Legionare. Dizolvarea parlamentului și fixarea noilor alegeri pentru 20 Decembrie. Mișcarea Legionară intră in campania electorală cu mare avânt, având liste in 66 de județe. Mare curent pentru Legiune.

-20 Noembrie 1933: Ziarul “Calendarul” este suspendat pe timp de 12 zile pentru un articol împotriva camarilei (Lupeasca). Intră in luptă pentru susținerea Legiunii, ziarul “Cuvântul” condus de Prof. Nae Ionescu.

-22 Noembrie 1933: Studentul legionar Virgil Teodorescu este împușcat de poliție la Constanța, in timp ce lipea afișe electorale. Este primul legionar căzut in lupte (cea dintâi jertfa a Legiunii).

-28 Noembrie 1933: Este asasinat la Iași legionarul Niță Constantin.

-4 Decembrie 1933: Căpitanul Corneliu Z. Codreanu dă o circulară prin care înfierează prigoana dezlănțuită de guvernul liberal și arată ca autor -asasini și schingiuitori ai legionarilor pe: I.G. DUCA, Niculae Titulescu, Victor Iamandi, Inculeț,Victor Antonescu, Valer Roman, gen. Dumitrescu, com. jandarmilor și Eugen Cristescu, directorul general al Siguranței. Circulara a fost publicata și in ziarul “Cuvantul” din 24 Decembrie 1933 sub titlul: “Un cuvânt in chestiunea Gărzii de Fier”.

-10 Decembrie 1933: A treia dizolvare a Gărzii de Fier. Guvernul liberal al lui I. G. Duca dizolvă Garda de Fier, pentru a o împiedica să participe la alegeri, deoarece curentul în mase devenise foarte puternic. Peste 20.000 de legionari sunt arestați in noaptea de 9 spre 10 Decembrie 1933. Legionarii sunt scoși in afara legii, schingiuiți si aruncați în temnițe. Căpitanul Corneliu Z. Codreanu, urmărit pentru a fi ucis, nu este găsit.. Toate publicațiile legionare sunt suprimate, sediile devastate și închise.

-12 Decembrie 1933: Este asasinat legionarul Bălăianu Nicolae, plugar, Vlașca.

-12 Decembrie 1933: Este asasinat legionarul Toader Toma, croitor, Tecuci.

-29/30 Decembrie 1933: Eliberat din închisoarea Jilava în ziua de 29 Decembrie, Comandantul Legionar Sterie Ciumetti, este asasinat mișelește de poliție in noaptea de 29/30 Dec., iar cadavrul sau aruncat în lacul Fundeni (lângă Ostrov), dela marginea Bucureștiului.

-29/30 Decembrie 1933: Pe peronul gării Sinaia, este P E D E P S I T prim-ministrul liberal-criminal I.G. Duca, care a ordonat prigoana sălbatică împotriva Gărzii de Fier și asasinatele pomenite mai sus.

-30 Decembrie 1933: Este asasinat legionarul Gheorghe Bujgoli, colonist Dobrogea.

-12 Ianuarie 1934: Este asasinat legionarul Negrea Gheorghe, plugar din Fardea,

Severin, s.a.m.d.

(Vezi: “Monitorul Oficial”, 1933 (datele cuprinse mai sus);

(Vezi: “Cronologie Legionara”, Colectia “Omul Nou”, 1953).

Ptr. conformitate: Nicolae Nițã

Iată pe cine au omorât legionarii! Acum pe peronul gării din Sinaia, I. G. Duca are o placă comemorativă, ca și cum ar fi un erou al nației. Ca dovadă că nu adevărul guvernează în România de azi!

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească cu sfinţii pe martirii Legiunii, dar să-l ierte şi pe călăul şi schingiutorul lor!

Cine îşi făcea de cap în anii ´30? Legionarii sau autorităţile?

Despre istoria legionarilor se minte cum se respiră

Ipse dixit (este vorba despre Ponta, acest păcălici al politicii româneşti), mai alaltăieri:

”Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului.” (citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ponta-cere-interventie-fara-complexe-la-proteste-violente-si-face-comparatii-cu legionarii_1295924.html#ixzz2i5CqbP92).

De fapt, de o bună perioada de timp, mai exact de când poporul nu prea mai stă cuminte la ”locurile lui”, ambii păcălici ai politicii româneşti, Ponta şi Antonescu, văd în faţa ochilor numai legionari! Unde se strigă o lozincă anti-sistem, unde se sparge un geam, unde se organizează un cordon uman de protejare a bogăţiilor ţării, acolo sunt, în concepţia lor, exclusiv legionari.

Minţiţi cu neruşinare, impotenţilor în ale politicii şi administrării ţării! Voi ştiţi foarte bine care sunt şi unde sunt legionarii (că de n-aţi şti ar însemna să fiţi extrem de ignoranţi), şi cu toate astea continuaţi mârşăvia ce i-a caracterizat şi pe înaintaşii voştri de a cataloga legionarismul ca fiind o atitudine extremistă, precum de a pune în cârca legionarilor şi ce au făcut dar cu mult mai mult ceea ce nu au făcut.

Da, de câteva luni sunt şi legionarii pe străzile României, dar uitaţi-vă bine după ei şi constataţi cu câtă eleganţă, chiar dacă fermă, se manifestă aceştia!

Însă, stimaţi cititori, nu orice român care îşi arborează ostentativ vreun tricolor şi vreo cămaşă verde este numaidecât legionar. Grădina Domnului e mare, cine o poate cuprinde şi controla?! Legionarul adevărat nu este sub nici o formă extremist (decât, poate, doar din punct de vedere al cinstei şi corectitudinii – lucruri puternic dezavuate de mai toţi politicienii socialişti şi liberali), nu-şi face de cap, are o viaţă sobră, este responsabil pentru actele sale şi nu se manifestă niciodată în ascuns.
Pentru a surprinde, însă, mai bine şi mai concret modul de exprimare absolut mincinos al lui Ponta faţă de anii ’30, vă invit să constatăm cam cât de bine şi-au făcut de cap legionarii în perioada respectivă (iertaţi-mi lista atât de lungă cu ”năzbâtiile” lor, dar dat fiind faptul că aceştia au excelat în ”belşug şi înflorire”, aproape fiecare zi a lor a fost o adevărată ”fiestă” politică). Deci:
– 10 Aprilie 1930, au loc în Bucureşti ciocniri sângeroase între invalizii de război şi jandarmerie sub guvernul ţărănist. Studenţimea participă la manifestaţie alături de invalizi. Cu acest prilej a fost arestat un grup de studenţi în frunte cu dr. Gheorghe Sârbulescu. Corneliu Codreanu se înscrie ca prim apărător în procesul intentat studenţilor arestaţi.

– 11 Ianuarie 1931, Ion Mihalache dizolvă Garda de Fier (expresia politică a Legiunii). În Ianuarie 1931 Corneliu Codreanu este arestat.
– 26 Martie 1931, se judecă la Curtea de Apel procesul lui Corneliu Codreanu şi al dizolvării Gărzii de Fier.
– Mai 1932, Garda de Fier este dizolvată pentru a doua oară de guvernul Iorga-Argetoianu. Se fac arestări, sediile sunt sigilate, Corneliu Codreanu este împiedicat să vorbească şi să se apere în Parlament.
– 10 Iulie 1933, peste 200 de legionari se adună la Vişani pentru a construi un dig care să oprească revărsările de ape ale râului Buzău. Jandarmii, din ordinul lui Armand Călinescu, opresc această măreaţă iniţiativă, maltratând şi arestând pe legionari.
– 23 Noiembrie 1933, studentul legionar Virgil Teodorescu este asasinat, la Constanţa, de jandarmi, pe când lipea afişe.
– 28 Noiembrie 1933, legionarul Niţă Constantin este asasinat.
– 10 Decembrie 1933, I.G. Duca dizolvă Garda de Fier şi agenţii poliţiei devastează sediile Mişcării Legionare. Se fac cca 10000 de arestări dintre legionari. Garda de Fier depusese candidaturi în toate judeţele, dar prin această dizolvare era împiedicată de a se prezenta la alegerile generale fixate pentru 20 Decembrie 1933.
– Decembrie 1933, legionarul Nicolae Bălănoiu este asasinat de poliţie, din ordinul liberalilor. Numeroşi legionari sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava. Arestări numeroase se fac în toată ţara şi ele vor continua şi în primele luni ale anului următor.
– 29 Decembrie 1933, a fost asasinat de poliţia din Bucureşti legionarul Sterie Ciumetti, din ordinul liberalului Victor Iamandi.
– 12 Ianuarie 1934, legionarul Gheorghe Negrea este asasinat.
– 2 Ianuarie 1934, profesorul Nae Ionescu este arestat la Sinaia, dat în judecată şi ţinut arestat până la 7 Februarie 1934 când este pus în libertate, dar în seara aceleiaşi zile este rearestat şi menţinut la Consiliul de Război până la 15 Martie 1934.
– 1 Ianuarie 1935, Corneliu Codreanu semnează circulara către legionarii din întreaga ţară, făcând bilanţul anului precedent: 18.000 de arestari, cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat; 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii sub pământ.
– În tabăra de muncă de la Drăgăşani, legionarii au lucrat de la 13 Iunie până la 14 August 1935, fabricând 100.000 de cărămizi destinate zidirii catedralei din acel oraş.
– De la 30 Iunie până la 15 Septembrie 1935, legionarii au lucrat cărămizi şi au clădit Mânăstirea Izbuc (jud. Bihor).
– De la 1 Iulie până la 16 Septembrie 1935, legionarii au lucrat la Buga (jud. Lăpuşna) la temelia unei mânăstiri.
– La Aciliu (jud. Sibiu), de la 1 Iulie până la 10 Octombrie 1935, legionarii au clădit o biserică.
– Tabăra de la Carmen Sylva a fost cea mai mare tabără de muncă a anului 1935. Acolo au lucrat, de la 5 Iulie până la 10 Septembrie, 800 de legionari în prezenţa lui Corneliu Codreanu, construind 7 cabane, 1 kilometru de şosea, terase, drum de automobile, 3 fântâni, au consolidat malurile, au făcut canale pentru scurgerea apelor, ziduri, turnuri etc.
– De la 8 Iulie până la 15 Septembrie 1935, legionarii construiesc un drum prin stâncă la Mânăstirea Arnota, locul de odihnă al voievodului Matei Basarab. În acest timp au lucrat 242 de legionari.
– În comuna Lat Laz (jud. Alba), de la 15 Iulie la 19 Octombrie 1935, legionarii au construit o minunată casă culturală.
– De la 8 Iulie până la 6 Octombrie 1935, legionarii au lucrat 100.000 de cărămizi pentru a zidi o biserică în comuna Marca (jud. Sălaj).
– În comuna Ineu (jud. Arad), de la 18 Iulie până la 14 Septembrie 1935, legionarii au lucrat 100.000 de cărămizi destinate construirii unei şcoli.
– De la 16 Septembrie până la 4 Octombrie 1935, legionarii au construit şase diguri ca să împiedice revărsarea apelor Oltului asupra avutului Mânăstirii Mamu (jud. Vâlcea).
– La 4 Octombrie 1935, în urma propunerii liberalului Victor Iamandi, ministru al cultelor în vremea aceea, Sfântul Sinod(!), cu îndemnul patriarhului Miron Cristea(!), trimite o adresă către toate eparhiile din ţară prin care interzice munca legionarilor pentru biserici.
– La 1 Mai 1936, se deschide Tabăra legionară profesor Traian Brăileanu de la Rădăuţi, care construieşte biserica Arhanghelul Mihail.
– Legionarul Gheorghe Grigor este asasinat de comunişti la Cernăuţi în luna August 1936.
– La 24 Noiembrie 1936, Ion I. Moţa, Vasile Marin, generalul Gh. Cantacuzino, Gh. Clime, preot Dumitrescu Borşa, Neculai Totu, Banică Dobre şi Alexandru Cantacuzino pleacă în Spania ca luptători legionari pe frontul generalului Franco.
– La 13 Ianuarie 1937, marea jertfă legionară se înscrie în istorie prin moartea eroică a lui Ion I. Moţa şi Vasile Marin pe frontul naţionalist din Spania, la Majadahonda.
– La 26 Februarie 1937, Consiliul de Miniştri desfiinţează cantinele şi căminele studenţeşti din toate centrele universitare. Această infamie a fost săvârşită în urma cererii lui Ştefănescu-Goanga şi Gabriel Marinescu şi se îndrepta, cu deosebire, împotriva legionarilor.
– La 2 Martie 1937, guvernul liberalului Gh. Tătărăscu hotărăşte închiderea tuturor Universităţilor din ţară. Măsura era luată împotriva studenţimii legionare.
– La 17 Mai 1937, se dă sentinţa în procesul intentat legionarilor care au condus Congresul Studenţesc de la Târgu Mureş. Alexandru Cantacuzino, dr. Paul Craja, Ştefan Georgescu, Gheorghe Furdui, Ioraş Teodor, Crudu şi Parvulescu sunt condamnaţi: primii doi la 1 an de închisoare, ceilalţi la 1 an şi 6 luni.

– La 6 Iulie 1937, se înfiinţează Tabăra legionară de la Câmpina, care se desfiinţează, la 11 Iulie în urma terorii autorităţilor.
– La 27 Iulie 1937, Prefectura judeţului Prahova trimite un ordin confidenţial fabricilor de postav, bere, sticlărie şi ciment din Azuga, în care cere îndepărtarea din serviciu a 36 de muncitori legionari.
– La 14 Decembrie 1937, este asasinat, în luptă electorală, legionarul Mihai Ţurcanu.
– La 6 Februarie 1938, bandele electorale cuziste împuşcă pe legionarii Mija Dumitru şi Florian St. Popescu în satul Mâineasa (jud. Ilfov).
– La 9 Februarie 1938, Corneliu Codreanu, văzând pornirile ucigaşe ale guvernării A.C. Cuza-Octavian Goga, hotărăşte retragerea Mişcarii Legionare din propaganda electorală.
– La 30 martie 1938, Nicolae Iorga, primind o scrisoare de la Corneliu Codreanu, se adresează Parchetului pentru a deschide acţiune publică de ultragiu. Codreanu, în această scrisoare, îl învinovăţeşte pe Iorga de necinste sufletească şi de jignire a tineretului. Scrisoarea avea un caracter particular. Aici îşi află obârşia procesul Căpitanului.
– În prima jumătate a lunii Aprilie 1938, bandele lui Armand Călinescu fac descinderi la toate sediile Mişcării Legionare din Capitală şi provincie. Se confiscă arhivele. Se falsifică anumite acte şi se dau publicităţii. Societăţile de stat şi particulare sunt obligate să concedieze pe funcţionarii şi lucrătorii legionari. Într-o singură zi, S.T.B. concediază 13 funcţionari legionari. Ziarul “Curentul” face o intensă publicitate prigoanei, după ce, la 21 şi 23 Martie, publicase două reportaje cu fotografii în care recomanda Insula Şerpilor ca lagăr şi loc de tortură pentru legionari.

– La 13 Aprilie 1938, ziarele “Cuvântul” şi “Buna Vestire” au fost suprimate de guvern.
– La 17 Aprilie 1938, Codreanu este arestat în Bucureşti.

– La 19 Aprilie 1938, Codreanu este condamnat la 6 luni închisoare, maximum de pedeapsă, în procesul intentat de N. Iorga.
– În zilele următoare, guvernul lui Armand Călinescu publică numeroase legi şi regulamente pentru prigonirea Mişcării Legionare.
– În a doua jumătate a lunii Aprilie 1938, se fac sute şi mii de arestări printre legionari. Ziarele de la 29 Aprilie anunţă: ” Peste 300 de arestaţi vor fi judecaţi în timp de trei zile”. O grindină de calomnii şi insulte cădea asupra Mişcării Legionare. Documente false, acte măsluite, tind să justifice aceste calomnii.
– La 13 Mai 1938, se judecă la Craiova procesul celor 49 studenţi acuzati de “dezordine” de la 14 August 1934. Numeroşi legionari sunt internaţi în lagăre.
– În prima jumătate a lunii Mai 1938, toate tribunalele militare din ţară judecă procesele legionarilor. Sunt zeci şi sute de condamnări, chiar şi elevi de şcoală sunt băgaţi în închisoare. Părinţii sunt ameninţaţi cu moartea, rudele de asemenea.
– La 23 Mai 1938, începe, la Consiliul de Război al Corpului II Armată din Bucureşti, Judecarea celui mai mare proces politic din istoria românilor – procesul Căpitanului.
– La 27 Mai 1938, Căpitanul este condamnat la 10 ani muncă silnică, 6 luni degradare civilă, 5000 lei amendă, 2000 lei cheltuieli de judecată.

– La 8 Mai 1938, profesorul Nae Ionescu, director al ziarului “Cuvântul”, este arestat la locuinţa lui din Bucureşti şi dus chiar atunci în lagărul de la Miercurea Ciucului.
– La 25 Iunie 1938, începe la Tribunalul Militar al Corpului II Armată din Bucureşti judecarea fruntaşilor Mişcării Legionare. În dimineaţa de 1 Iulie 1938 se dă sentinţa: Alexandru Cantacuzino şi profesorul Vasile Cristescu, câte 9 ani de închisoare; Gh. Clime, Alexandru Cristian Tell, Gheorghe Istrate, Mihail Polihroniade, dr. Paul Craja, Traian Cotigă, Sima Simulescu, Virgil Ionescu, Bănică Dobre, Gheorghe Furdui, dr. Şerban Milcoveanu, Nicolae Totu şi Radu Budişteanu câte 7 ani închisoare; Gheorghe Apostolescu, Eugen Ionică şi Serafim Aurel câte 5 ani închisoare; preotul N. Georgescu-Edineti 1 an închisoare.
– Noiembrie 1938, Generalul de jandarmerie Bengliu, dă un ordin prin care hotărăşte ca legionarii să fie împuşcaţi fără somaţie. Şi într-adevăr, legionarii Nicolae Făgădaru, Bică Anania şi Petre Andrei sunt împuşcaţi de jandarmi (8 Decembrie 1938).
– La 30 Noiembrie 1938, bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu, dimpreuna cu Ion Caranica, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace, Ion Trandafir, Iosif Bozântan, Ion Atanasiu, Ştefan Georgescu, Radu Vlad, Ion State, Gavrilă Bogdan, Ion Caratănase, Ion Pele şi Ştefan Curcă. Apoi îi îngroapă la închisoarea Jilava, turnând peste ei acid sulfuric şi punând deasupra o placă imensă de beton.

– La 3 Decembrie 1938, poliţia, fiind informată printr-un denunţ anonim că Comandamentul Mişcării Legionare s-ar afla la locuinţa bătrânului Dincă Cristescu, face o descindere unde nu găseşte nimic. Cercetând la alte proprietăţi ale bătrânului, găseşte, din întamplare, în comuna Colentina, tipografia Mişcării Legionare. Această tipografie fusese organizată de Titi Cristescu, şi acolo, în timpul prigoanei, s-au tipărit de către profesorul N. Pătraşcu şi V. Suciu manifestele Mişcării Legionare, “Curierul Legionar”, broşura profesorului Vasile Cristescu şi alte publicaţii. Cu prilejul descinderii poliţiei la tipografie au fost arestaţi fraţii Gheorghe şi Vasile Cristescu.

– La 4 Ianuarie 1939, în str. Aureliu 14 din Bucureşti, au fost surprinşi de poliţie şi arestaţi, legionarii: Gh. Clement, Dorca Filon, Virgil Noaghea, lt. Borzea şi alte elemente, care conduceau acţiunea Mişcării Legionare şi îndrumau legăturile cu provincia.

– După ce fusese pus în libertate, la 19 Decembrie 1939, profesorul Nae Ionescu este iarăşi arestat şi închis în lagărul de la Miercurea Ciucului.
– La 14 ianuarie 1939, se judeca la Cluj procesul legionarului dr. Emil Popa şi încă a 9 legionari care sunt condamnaţi la închisoare.
– La 26 Ianuarie 1939, profesorul Vasile Cristescu, care conducea Mişcarea Legionară împreună cu Horia Sima, a fost asasinat de poliţie la locuinţa lui din strada Aviator Iliescu nr.15. Vasile Cristescu a fost împuşcat în frunte de iudeul Otto Reiner.
– La 1 Februarie 1939, intră în vigoare legea privitoare la pierderea naţionalităţii române, alcătuită de Armand Călinescu. Legea aceasta era vădit îndreptată împotriva legionarilor refugiaţi în străinatate.

– La 8 februarie 1939, se petrece la Bucureşti arestarea grupului legionar Nadoleanu. Legionarii sunt omorâţi şi arşi la Crematoriu, chiar în prezenţa lui Armand Călinescu.

– La 9 Februarie 1939, se termină la Cluj judecarea procesului asasinării rectorului Ştefănescu-Goangă. Pe banca acuzării se aflau 72 de legionari. Studenţii Pop Ion şi Lăscăianu Aurel sunt condamnaţi la moarte. Legionarul Atofanei Gheorghe la muncă silnică pe viaţă; 38 de legionari sunt condamnaţi între 12 ani şi 3 luni închisoare şi amendă.

– La 11 Februarie 1939, comandantul legionar Victor Dragomirescu, pe când încerca un zbor cu avionul în Bulgaria, în tovărăşia pilotului Andrei Costin, are un accident de motor şi este rănit. Este arestat şi dus la Spitalul Militar. Acolo a fost vizitat de legionara Natalia Nicolicescu, condamnată la 1 an închisoare, dar evadată şi urmărită de poliţie. Legionara Nicolicescu este arestată, iar Victor Dragomirescu, rănit încă, este dus la închisoarea Văcăreşti. De la închisoare este luat de comisarul Al. Davidescu şi ştrangulat. Apoi, tot de acesta, este dus la crematoriu, şi fiind încă în viaţă, este aruncat în cuptorul crematoriului.

– La 22 şi 23 Februarie 1939, se judecă la Tribunalul Militar din Bucureşti procesul legionarilor care organizaseră laboratorul din str. Căpitan Oarcă. Virgil Mihăilescu este condamnat la 8 ani închisoare, iar studenţii Achim Mircea şi Stroescu Alexandru la câte 6 ani. Toţi în lipsă. În prezenţă: Bereche Ion la câte 3 ani închisoare; dr. Constantin Zisu şi Contes Constantin la câte 4 ani închisoare; dr. Gh. Butu, Demetrescu Nicolae, Chirilă Nicolae şi Custură Ion la câte 1 an închisoare.
– La 9 Martie 1939, profesorul Nae Ionescu este rearestat şi dus la spitalul din Braşov, de unde este eliberat la 24 Iunie 1939, dar cu domiciliul forţat în Bucureşti.
– La 10 Iulie 1939, comandanta legionară Nicoleta Nicolescu a fost asasinată în Bucureşti de poliţia lui Armand Călinescu.

– În noaptea de 21 Septembrie 1939 au fost asasinaţi 252 de fruntaşi ai Mişcării Legionare. Acest măcel, în care îşi pierd viaţa cei mai vrednici conducători ai Mişcării Legionare, s-a săvârşit sub domnia lui Carol al II-lea, prim-ministru fiind generalul Argeşanu şi ministru de interne generalul Gabriel Marinescu.

Vedeţi, dragi cititori, ce bine ”şi-au făcut de cap legionarii”?! Or fi fost alţii care să se fi bucurat de-o mai mare ”libertate” decât ei?!

Da, recunoaştem, în anii ’30, câţiva dintre ei au greşit cum un creştin n-are voie s-o facă – au ucis 3 oameni! Doamne fereşte de a se mai întâmpla vreodată aşa ceva, dar poate cineva să numere câţi legionari au fost ucişi, arestaţi, condamnaţi, maltrataţi, pângăriţi în aceeaşi perioadă? Păi, în această situaţie, care sunt cei care şi-au făcut de cap?!

Minciuna, Ponta şi Antonescu, este un act păcătos, propriu satanei. O ştiţi, dar probabil că nu vă mai puteţi abţine!

Poporul însă, trebuie să ştie adevărul adevărat. Legionarismul înseamnă credinţă nelimitată în Dumnezeu, jertfă pentru binele şi mântuirea neamului, dragoste necondiţionată de ţară şi popor. A trăi astfel înseamnă aţi face de cap sau a fi cumva extremist?!

Sorin Andrei 

Sursa: http://www.buciumul.ro via http://www.napocanews.ro

Adevărul despre mucenicul Mihai Eminescu

Astăzi este ziua trecerii la Domnul a martirului națiunii române, Luceafărul naționalismului românesc!

15 iunie 1889 – 15 iunie 2013, 124 de ani la asasinarea lui Eminescu.

Mihai Eminescu        steagul geto-dac

Dosarul Eminescu

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare și intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată și manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariștilor. Ca mulți alți ziariști, Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliției politice și a devenit o problemă și o afacere de Stat.

Cea mai însemnată parte a activității sale a fost dedicată gazetăriei și politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupația sa principală până la sfârșitul vieții. Debutează la Curierul de Iasi apoi, în 1877, este redactor la Timpul, din 1880 redactor-șef și redactor pe politică până în1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă și este introdus cu forța într-un ospiciu. Poliția, sub comanda Puterii de stat, îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deținuți politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i se pune căluș în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecționată sub comunism.

Conservator

Eminescu își asumă ca pe o profesiune de credință lupta pentru România, amendând atât liberalii cât și conservatorii pentru politica de cedare în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar și cu rigoare, scria cu o forță devastatoare. Maiorescu notează – ,,Eminescu s-a făcut simțit de cum a intrat în redacție prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică și vervă”. ,,Stăpân pe limba neaoșă” și cu o ,,neobișnuită căldură sufletească”, Eminescu însuflețea dezbaterea publică și totodata izbea necruțător ,,iresponsabilitățile factorilor politici, afacerismele, demagogia și logoreea păturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical și incomod. Mihai Eminescu avea o funcție publică foarte importantă ca redactor-șef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a arătat clar poziția lui Eminescu: ,,Cei 10 capi ai lui, și al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

De la Nistru pân’ la Tisa

Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât față de politica de opresiune țaristă (,,o adâncă barbarie”) cât și față de cea a Imperiului Austro-Ungar și, totodata, își acuză colegii, fruntașii conservatori, că participă la înființarea de instituții bancare în scop de speculă. Situația sa la ziar devine critică in 1880, mai ales după ce atacă proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României și sacrifică românii aflați sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimă pe români, îngrădind accesul la școală și Biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă și nici recomandabilă, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul

Viena însă atrage ca un magnet și conservatorii se cuplează cu liberalii – ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaș conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena și cere să i se pună surdina lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenția: ,,și mai potoliți-l pe Eminescu!”). Scârbit, acesta protestează: ,,Suntem bărbați noi sau niște fameni, niște eunuci caraghioși ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianți, saltimbanci de uliță să ne schimbăm opiniile ca pe cămăși și partidul ca cizmele?”. Ca urmare, în noiembrie 1881, Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-șef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.

Societatea Carpații – serviciul secret român al Daciei Mari

În 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizații cu caracter conspirativ, înscrisă de fațadă ca un ONG de azi – Societatea Carpații. Societatea își propunea – conform Statutului, să sprijine orice ,,întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situația românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze, organizația din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt infiltrați agenti în preajma lui Eminescu, inclusiv în redactie. Manifestările organizate de ,,Societatea Carpații” îngrijorau în mod deosebit reprezentanța diplomatică a Austro-Ungariei în România. ,,Societatea Carpații” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe față pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar și alipirea la țară, dar executa și acțiuni conspirative.

Urmărit de spionii Austro-Ungariei

Într-o notă informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotențiar al Austro-Ungariei la București, Ernst von Mayr, către ministrul Casei imperiale și ministrul de Externe din Viena se raporta: ,,Societatea Carpații” a ținut la 4 iunie o sedință publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamna nota unui agent infiltrat în organizație – n.n.) următoarele informații: subiectul consfătuirii a fost situația politică.

S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existența unei ,,Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauție. Eminescu, redactorul principal al ziarului ,,Timpul”, a făcut propunerea de a se incredința studenților transilvăneni de naționalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituțiile de învățământ de aici, sarcina pe timpul vacanței lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la ,,Româna liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi așteaptă cu brațele deschise pe frații lor”. (Arhivele St. Buc., Colecția xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Trădătorii

Un alt un raport confidențial către Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o altă adunare a ,,Societății Carpații”, din care rezulta că un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” și foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numește un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreședintele ,,Societății Carpații”, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: ,,informat de d.d. G. Ocasanu și V. Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienație mintală”).

Naționaliștii, urmăriți și de ruși

Eminescu avea o statură publică impresionantă și era perceput drept un cap al conservatorismului dar și al luptei pentru unitate națională, coordonată ulterior printr-o întreagă rețea de societăți studențești din orașe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă ,,Societatea Carpații”, au mai apărut la Budapesta Societatea ,,Petru Maior”, la Viena ,,România jună”, la Cernăuți ,,Junimea”; ,,Dacia”; ,,Bucovina și Moldova”, în Transilvania societatea ,,Astra” și, în vechea Românie, ,,Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizații se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei țariste și Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate și supravegheate. Colecția arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la București, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: ,,Eminescu este în permanență urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observație mișcarea ,,iridentă” a ardelenilor din București și ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunța articolul lui Eminescu din ,,Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor românești în Transilvania și îl ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externă și internă, denunță cardasia conservatorilor cu liberalii și devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele și intransigența sa deranjau pe toată lumea. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulți alți ziariști, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil și neconvenabil intereselor acestora.

Știa că i se pregătește ceva

Eminescu este informat și simte că i se pregateste
ceva. În 28 iunie 1883 se strânge lațul. Este luat pe sus de poliție și băgat cu forța la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale și i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare și lichidare civilă, la care au participat inclusiv ,,apropiați” interesați prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria și politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relațiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I, prin care Germania amenința cu războiul. În cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare în Ardeal, pentru intimidarea Regatului României, iar presa maghiară perorase pe tema necesității anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenințări, în care soma România să intre în alianță militară, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacții.

Interzis și internat

Guvernul a desființat ,,Societatea Carpații” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la București, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odată cu arestarea și internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii și percheziții ale sediului ,,Societății Carpații” au fost devastate sediile unor societăți naționale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei și au fost intentate procese ardelenilor. Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze Tratatul secret de alianță dintre România și Tripla Alianță, formată din Austro-Ungaria, Germania și Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureștiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriți de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar condiția semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la București.

Suprimarea începe de la 33 de ani

,,Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potențiala mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul și a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal. Ce urmează în anii următori este un coșmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată și va duce la moartea sa. Poliția i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele și toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le la Academie după ani buni. Eminescu nu și-a mai văzut niciodată corespondența, cărțile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acționeze Eminescu ca lider al ,,Societății Carpații”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecințelor unei alianțe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat ,,subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol. Este ușor de înțeles că acțiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică a ,,măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar și de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”.

Otrăvit cu mercur

Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetico-romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit și zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situația sa de condamnat politic și își asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuseste să îl aducă pe Eminescu la București, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare și reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul, rupând o coaliție destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este ,,bietul Eminescu”. Și tot atât de repede acesta este căutat, găsit și internat din nou la balamuc, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politică pusă la index. Defăimarea sa nu a încetat nici astăzi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continuă și azi. I se fac rechizitorii și procese de intenție și este denigrat de anti-români.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contribuția unor specialiști în mediciă legală – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicină Legala sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speță.

Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: ,,Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues și nu a avut o demență paralitică”. Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat” pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsității teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continuă prezentarea deformată a adevărului în ce îl privește pe Eminescu. Însă propagarea operațiunii de dezinformare în care cad mulți, din necunoștință de cauză, este începută de pe vremuri de serviciile secrete ale Austro-Ungariei și continuată apoi de dușmanii României. ,,Ținta” Eminescu încă preocupa diferite cancelarii și ,,grupuscule elitiste” – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care își perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.

(http://www.civicmedia.ro/adevarul-despre-eminescu/)