Pomenirea Căpitanului și a celor împreună cu el, la 80 de ani de la asasinare

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu – „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

„În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.
În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 – nota mea) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă[…] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.
Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.
În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.
„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, a scris istoricul George Damian.
Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a Regelui Carol al-II-lea, cel care se ocupa de „treburile murdare” ale suveranului, i-a transmis ordinul de asasinat lui Armand Călinescu, ministru de interne. Într-o însemnare din agenda sa, Călinescu nota: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”. Cu alte cuvinte, Regele dorea să-l elimine și pe Iuliu Maniu, nu doar pe cel supranumit „Căpitanul”.
La 28 noiembrie 1938, Carol al II-lea s-a întors în țară din Germania, iar în noaptea respectivă a avut o întrevedere cu Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu – șeful Poliției Capitalei, cărora le-a transmis ordinul de suprimare a lui Codreanu. 24 de ore mai târziu, asasinatul se producea în dreptul Pădurii Tâncăbești.
Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu, dar și Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă. Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Roncea, istoricul Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui CZ Codreanu s-a făcut „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”. –

Asasinatul în sine a fost odios, dar detaliile crimei sunt de-a dreptul îngrozitoare, considerându-se faptul că este vorba de autorități ale statului.

În timpul scurtei guvernări legionare, detaliile crimei au ieșit la iveală. Legionarii au fost ștrangulați, fiecare în parte, după care au fost împușcați în spate – pentru a se potrivi cu povestea fugii de sub escortă. „Înmormântarea”, de care vorbea Parchetul Militar în comunicatul de a doua zi, a însemnat de fapt aruncarea victimelor într-o groapă comună, peste care s-a aruncat acid sulfuric și o placă de beton.

Plutonierul Sârbu, martor și executant al crimei, a povestit în ancheta din 1940:
„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang dupa gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ștreangurile.
Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:
– „Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”
Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: „Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era facută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața în jos și împușcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”. Imagini și o relatare a deshumării cadavrelor aveți AICI.
Corneliu Codreanu a fost înmormântat creștinește pe 30 noiembrie 1940, la sediul Mișcării Legionare din Bucureștii Noi. La înmormântare au participat mii de oameni, dar și foarte multe personalități ale vieții culturale și politice interbelice.
După preluarea puterii de către comuniști, osemintele lui Codreanu au fost mutate din mormânt într-o locație rămasă necunoscută până azi.- activenews.ro
Reclame
Un vis profetic cu Căpitanul

Un vis profetic cu Căpitanul

Image result for corneliu zelea codreanu imagini

Foto: miscarea.net

Un vis profetic cu Căpitanul

Era iarna, în ianuarie februarie 1950. Directorul închisorii Aiud era vestitul Farcaş. În faza de atunci, distrugerea deţinutului politic la Aiud, se realiza printr-o sălbatică înfometare, prin frig şi printr-o teroare a miliţianului dusă până la exercitarea dreptului de viaţă şi de moarte asupra deţinutului politic, prin pedepse corporale (inclusiv bătaia), izolare, neagra, lanţuri etc. Asistenţa medicală lipsea cu desăvârşire. Asupra sistemului nervos se apăsa cu lipsa totală a celor mai elementare instrumente care ar fi putut înfiripa o brumă de preocupări intelectuale: creionul, cartea etc. Ele constituiau pentru noi, acum, amintiri dintr-un trecut îndepărtat, ceţos. Având aşa ceva era un delict prin comiterea căreia riscai să-ţi pierzi viaţa, ca şi pentru privitul pe geam sau cârpitul unui ciorap. Mai presus de toate erau: foamea, frigul şi teroarea fără limita miliţianului. Aceste instrumente, aplicate cu sălbăticie, începuseră a-şi arăta roadele prin apariţia deceselor, ici, acolo… tot mai multe.

Mă aflam în Celular, etajul 3, pe nord, a doua celulă de lângă ,,neagra,,, cu următorii camarazi, legionari (legionarii ocupau atunci celulă cu celulă, toate spaţiile mai expuse frigului din întreg Celularul, îi înşir în ordinea în care ocupam priciul, de la geam spre uşă): subsemnatul, Aurel Câmpan, Mitică Huţanu, Aurel Timuş, Ilie Stângă şi Paul Cojocaru. Profesiunea şi vârsta:

  • subsemnatul învăţător, 25 ani;
  • Aurel Câmpan, profesor Liceul Industrial Oradea, 30 ani;
  • Aurel Timuş, funcţionar, 26 ani;
  • Mitică Huţanu, muncitor;
  • Ilie Stângă, avocat, fost chestor şef al Poliţiei Capitalei în1940, 43 ani;
  • Paul Cojocaru, avocat, fost şef al Poliţiei Legionare la Ploieşti în 1940, 46 ani.

Toţi erau condamnaţi pentru activitate legionară.

Într-o seară am avut un vis.

Se făcea că, cineva din ierarhia legionară, mi-a comunicat că trebuie să mă prezint Căpitanului (Corneliu Zelea Codreanu). Mi-a indicat: ,,Mergi, iată (arătând cu mâna), în direcţia aceasta. Vei întâlni o apă curgătoare, adâncă şi lată. Este o singură punte pentru traversarea ei; o vei găsi. Traversezi apa. Mergi apoi drept înainte, în direcţia pe care ţi-o indică puntea. După câteva sute de metri este un codru, la marginea căreia te aşteaptă Căpitanul,,.

Am plecat copleşit de emoţii, topit de bucurie. Îl voi cunoaşte pe Căpitan. Voi avea cinstea să mă prezint lui, ca urmare a unei dispoziţii a sa. (la data când a fost asasinat Căpitanul, eu eram complet străin de ceea ce se petrecea în ţara noastră. Aveam 13 ani şi eram un oarecare elev al Şcolii Normale din Iaşi).

Am găsit râul. Era destul de lat, curgea tumultuos, învolburat, dar am nimerit uşor puntea. Avea o lăţime de circa 30 de centimetri. Se bălăbănea. Nu avea bară sau frânghie de susţinere cu mâna. Am pornit. Încă de la primii paşi am constatat că era şubredă. Pe măsură ce înaintam, balansul era tot mai mare, stânga-dreapta, sus-jos. Pe la jumătate a început să pârâie şi s-a rupt. N-am căzut în apă ci am sărit pe puntea care ducea spre malul opus şi care era ancorată de mal. Pe coate, în genunchi, făcându-mă una cu puntea, am ajuns pe mal. M-am ridicat în picioare şi m-am orientat în direcţia pe care mi-o indica puntea. În faţa mea, se desfăşura orizontal o pajişte, mărginită, după câteva sute de metri, de poala unui codru.

Iarba proaspătă, imaculată, se înălţa până peste glezne şi era năpădită de flori fragede de toate culorile posibile. Pajiştea emana un miros îmbătător. Mângâiate de razele soarelui, aici viaţa palpita din plin: fluturi de toate culorile şi mărimile, zumzetul albinelor, cântecul în triluri diferite ale păsărilor dintre care unele se urcau în înaltul cerului, altele se rostogoleau printre flori la picioarele mele iar altele făceau cununa deasupra şi în jurul capului meu, gata-gata să mă sărute.

Îmi venea să mă tăvălesc prin iarbă, în flori, şi n-aş mai fi plecat de acolo. Dar trebuia să merg la Căpitanul.

Am privit spre codru. Era năpădit de un verde sănătos, nu avea goluri: urca în pantă, urca fără întreruperi până sus, sus, când la un moment dat se împreuna cu norii. Acelaşi soare mângâietor îl poleia de jos până sus. Înotând prin iarbă şi prin flori, urmărit de fluturi, de albine şi de păsări, am pornit în direcţia stabilită.

L-am văzut. Stătea jos, sub umbra unui gorun, îngropat în iarbă şi în flori care îi ajungeau până la umeri. Când m-am apropiat s-a ridicat. Era înalt, larg în umeri, adunat la mijloc, era îmbrăcat într-un costum vernil, cu o cravată de culoarea codrului care îl învecina. Faţa-i smeadă, luminată de doi ochi mari, verzi, era adumbrită de sprâncene negre, bogate. Fruntea, potrivit de lată, era continuată de un păr negru, bogat, pieptănat peste cap, cu şuviţe bogate, uşor ondulate, care tindeau, pe dreapta şi pe stânga, să-i ocrotească urechile. Era aşa cum mi-l închipuiam din povestirile unora care îl cunoscuseră şi din poze. Era un Făt –Frumos al frumuseţilor paradisiace care îl înconjurau.

Învăluindu-mă cu o privire blândă, încurajatoare, cu o voce sensibil baritonală, mi s-a adresat:

,,Ai venit. Foarte bine. Ia stai jos aici,,. S-a aşezat şi el lângă mine. ,,Uite aici registrul acesta. Poftim linie şi creion. Deschide la prima filă. Scrie sus, cu caractere mari: TABEL NOMINAL. Liniază doar această rubricaţie: numărul de ordine, un spaţiu mic, apoi un spaţiu suficient pentru numele şi prenumele,,.

În câteva minute am executat prima pagină.

,,Scrie acum la numărul 1: Huţanu Dumitru,,.

Am scris.

,,La numărul 2: Câmpan Aurel,,.

– Am scris.

,,La numărul 3: Timuş Aurel,,.

Abia terminasem de scris numele lui Timuş şi, din seninul care ne înconjura, s-au dezlănţuit tunete şi fulgere. O zdreanţă de nor era deja deasupra noastră, aruncându-ne câteva picături. Căpitanul a pus palma streaşină la ochi, a privit cercetător cerul şi mi-a spus:

– ,,Închide registrul. Pune-l sub haină. Vom continua după ce trece norul acesta, că e mic… ,,.

Şi…m-am trezit. Era noapte, n-am putut stabili cât să fi fost ceasul. Celula era învăluită în întuneric. Viscolul urla şi făcea să se scârţâie uşile de la WC-uri. Nu se petrecea nimic deosebit în Celular. Nu se simţea umbră de miliţieni, părea că încremenise totul. După respiraţie, după imperceptibile gemete sau suspine, după sforăitul uşor al lui nenea Paul (sforăia aşa cum toarce motanul lângă sobă), am înţeles că cei cinci camarazi dormeau somn adânc, fiecare înlănţuit în propriile-i zdrenţe.

Gândeam cu faţa în sus, cu ochii închişi, străduindu-mă să păstrez în minte imaginile vii din vis, chipul Căpitanului. Nu mi-a venit greu să păstrez vii în minte acele imagini pentru că visul a fost de o claritate cristalină. Mi-am mai potrivit puţin sub cap, ,,perna,, (foloseam drept pernă gamela, cu gura pe scândura priciului), mi-am mai strâns, pe sub coaste, boarfele, pentru că mă ,,trăgea,, de la geam, şi m-am cufundat în cel de-al doilea somn.

A doua zi am povestit visul, fără să fi omis vreun amănunt. Toţi au fost impresionaţi de apariţia Căpitanului în vis, de altfel ca şi mine. Prezentarea visului meu n-a avut alt efect decât acela de a provoca pe cei doi mai vârstnici, care îl cunoscuseră pe Căpitan, la povestirea altor şi altor amintiri în legătură cu el. Cui să-i fi dat atunci prin minte că visul avea o semnificaţie şi încă una foarte mare?

Abia după ce la scurtă vreme, în împrejurări tragice, Mitică Huţanu, Aurel Câmpan şi Aurel Timuş, au murit repede unul după altul, exact în ordinea în care au fost înscrişi în ,,registrul,, Căpitanului, am descoperit elementul atât de limpede semnificativ în vis.

Sursa:  Mihai Pușcașu, „Mărturii din iadul închisorilor comuniste”, pag. 73-77, editura Agaton, Făgăraș 2010.

Să ne amintim ce spunea Mugur Vasiliu despre CĂPITAN – Video

Legionarismul – Căpitanul nostru (18 februarie 2016)

Veșnica pomenire lui Corneliu Zelea Codreanu!

Veșnica pomenire lui Mugur Vasiliu!

Asasinarea CĂPITANULUI, a „Nicadorilor” și „Decemvirilor”

Asasinarea CĂPITANULUI, a „Nicadorilor” și „Decemvirilor”

 

 

Noaptea din 29-30 noiembrie 1938.

Neagu Djuvara despre Corneliu Zelea Codreanu:

Ion Cristoiu despre Corneliu Zelea Codreanu:

Citiți și:

POMENIREA CĂPITANULUI și a Nicadorilor și Decemvirilor – 30 noiembrie – Singurul discurs păstrat de la el

CUM A FOST ASASINAT CĂPITANUL – 30 noiembrie

 

POMENIREA CĂPITANULUI și a Nicadorilor și Decemvirilor – 30 noiembrie – Singurul discurs păstrat de la el

 

Imagini pentru corneliu zelea codreanu

„Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său nu va fi învins niciodată.„

 „O Românie nouă nu poate ieși decât din luptă. Din jertfa fiilor săi.„ 

„Poporul român, în aceste zile ale lui, nu are nevoie de un mare om politic, așa cum greșit se crede, ci de un mare educator și conducător, care să biruiască puterile răului.„

„… Căpitanul ajunsese unul dintre cei mai apreciaţi şi stimaţi oameni din ţară. În rîndurile organizaţiei intrau oameni din toate catogoriile sociale – studenţi, intelectuali, ţărani, munictori, ect. Singurii care îl urau şi nu erau de acord cu Căpitan erau regele, concubina sa, politicianiştii, marii bancheri (în marea lor parte evrei).

Pentru atitudinea sa dîrză, pentru lupta sa neîncetată pentru Ortodoxie, şi pentru simplul fapt că îşi dorea un viitor mai bun pentru neamul său, Corneliu Codreanu a trebuit să “plătească”. În urma unui proces mai mult decît batjoocritor, el este condamnat la 10 ani de muncă silnică, pentru simplul fapt de-al fi numit pe N. Iorga “necinstit sufleteşte”.

Este asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu. Peste trupurile celor 14 eroi s-a turnat acid sulfuric, li groapa comună a fost umplută cu beton.

Ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului este deshumat, şi reîngropat la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormîntul său fiind distrus de regimul comunist.” 

Mai multe citiți la: CUM A FOST ASASINAT CĂPITANUL – 30 noiembrie 

Dar mai multe informații despre culisele asasinării găsiți la: 

C.Z. Codreanu a fost asasinat de Carol al II-lea de teamă să nu fie detronat de Mișcarea Legionară!

Mugur Vasiliu – Legionarismul – Observații generale

„Mișcarea Legionară a fost cea mai frumoasă poveste de dragoste a poporului român pentru credință și neam.”

„Mișcarea Legionară a fost o școală de educație creștină.”

„Mișcarea Legionară a foste o școală de educație românească. Normal, implicit creștină!”

CUM A FOST ASASINAT CĂPITANUL – 30 noiembrie

CUM A FOST ASASINAT CORNELIU ZELEA CODREANU

(declaratiile plutonierului Sârbu)
“Buna Vestire”, 09.11.1940

“…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunsi la închisoare, am fost bagati toti jandarmii într-o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructii asupra modului cum avem sa executam pe legionari. Punând în genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gât pe la spate, aratând cât de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au iesit apoi unul câte unul afara, în curtea închisorii si fiecaruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de banca la spate, iar picioarele pe partea de jos a bancii din fata, în asa fel ca sa nu se poata misca nici într-o parte, nici în alta. Asa au fost legati 10 legionari într-o masina si 4 în alta. Eu am fost în prima masina, în cea cu 10 legionari, în spatele Capitanului si fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam streangurile. Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormânt caci n-aveam voie sa vorbim între noi si nici legionarii între ei. Ajunsi în dreptul padurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s-a dat jos si s-a dus la masina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executati. Capitanul si-a întors putin capul catre mine si mi-a soptit:

– “Camarade, da-mi voie sa le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiasi clipa, mai înainte ca el sa fi terminat rugamintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara masinii si pasind înauntru cu revolverul in mâna a rostit printre dinti: “Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat streangurile… A fost un muget si un horcait, întrerupt din adâncul fiintei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu si altii. Groapa era facuta. Trasi din masina, legionarii au fost asezati cu fata in jos si împuscati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadarii de sub escorta. Apoi au fost aruncati în groapa comuna…” 

Biografie: C.Z. Codreanu

Născut pe data de 13 septembrie 1899, adică 111 ani în urmă, în oraşul Huşi. Putem împărţi viaţa sa în mai multe perioade, în modul următor: copilăria (1899-1919), studenţia (1919-1922), colaborarea cu A.C.Cuza (1922-1927), şi perioada “Legiunii” (1927-1938).

Despre copilărie, Căpitanul a lăsat puţine mărturii. A preferat să vorbească mai puţin despre această perioadă. Totuşi, din cartea sa autobiografică “Pentru legionari”, aflăm că între anii 1912-1916 a studiat la Liceul Militar de la Mănăstirea “Dealul”. În acelaşi an 1916, îşi urmează tatăl pe font. Ulterior, între anii 1916-1919, continuă studiile militare la Şcoala Militară de Infanterie Botoşani. Anume în acea perioadă, a învăţat să iubească tranşeea şi să urască salonul, primind o educaţie militară care l-a marcat în mod benefic, întreaga viaţă.

În cea de-a doua perioadă a vieţii sale, se încep atît greutăţile, cît şi afirmarea sa. Intră la Facultatea din Drept a Universităţii din Iaşi. În cei trei ani de studenţie, are parte de îndrumarea profesorului Cuza, iar acest lucru a fost de un real folos. În anul 1920 intră în rîndurile “Gărzii Conştiinţei Naţionale”, organizaţie condusă de muncitorul Constantin Pancu. În cadrul acestei organizaţii duce o continuă luptă contra încercărilor de bolşevizare a maselor munictoreşti din Iaşi. În primăvara lui 1920, reuşeşte chiar să zădărnicească o încercare de revoluţie bolşevică la uzinele CFR din Iaşi. Din cauza atitudinii sale îndrăzneţe este exmatriculat pentru o perioadă, din universitate. Tot în cadrul acestei perioade, reuşeşte să organizeze Asociaţia Studenţilor Creştini, pe care a condus-o.

Cea de-a treia perioadă se încadrează între anii 1922 şi 1927. În aceşti ani, colaborarea sa cu A.C. Cuza devine şi mai productivă. Profesorul de economie politică îl susţine în manifestaţiile studenţeşti care aveau loc în anii 1922-1923. Tot împreună, creeză Liga Apărării Naţional Creştine (martie 1923). Corneliu Codreanu îşi manifestă deschis dezacordul faţă de modificarea Constituţiei din anul 1923 (mai ales contra articolului 7, prin care România înceta ca Stat Naţional).

În toamna lui 1923, ia o decizie îndrăzneaţă. Alături de cîţiva foşti colegi, decide să pedepsească clasa politică pentru adoptarea noii Constituţii. Planul este trădat de un coleg, şi nimeresc ci toţii în închisoare. Cu toate acestea, în urma procesului, studenţii sunt declaraţi nevinovaţi.

În mai 1924, deschide prima tabără de muncă, la Ungheni. Iar acea frumoasă tradiţie a taberelor de muncă începea să fie pusă în practică. În vara aceluiaşi an se căsătoreşte cu Elena Ilinoiu, nunta Căpitanului fiind o imensă manifestaţie, la care au participat în jur de 80.000 de oameni. Petru a ne face o închipuire despre mulţimea care era adunată la nunta Căpitanului, trebuie să spunem că şirul de care ce iaşeau din oraş se întindea pe o lungime de peste 7 km.

În toamna lui 1924, este închis din nou, pentru faptul că l-a împuşcat, din legitimă apărare pe prefecul de poliţie din Iaşi, Mancu. După o detenţie de 9 luni, este eliberat din nou. Trebuie să menţionăm că la acest proces, s-au înscris peste 1.900 de avocaţi pentru a-i lua apărarea. Iar în drum spre Iaşi, prin gări, Căpitanul era întîmpinat de mulţimi de zeci de mii de oameni care îi apreciau îndrăzneala şi tăria de caracter.

Între anii 1925-1927 îşi face Doctoratul în Economie Politică la Grenoble, Franţa. A reuşit acest lucru, cu toate că a întîmpinat imense lipse materiale.

Din 1927 începe ultima, şi cea mai grea perioadă a vieţii sale. În acest an, în contextul scindării LANC-ului, relaţiile cu profesorul Cuza se răcesc. Înconjurat de puţinii colegi de studenţie, formează Legiunea “Arhanghelul Mihail”, în data de 24 iunie 1927. Drumul la care a pornit era destul de greu şi periculos. Ei înşişi se speriau de sărăcia şi neputinţa lor. Şi totuşi, faptul că au crezut necondiţionat în misuinea pe care o aveau, le-a dat puteri să formeze o asmenea organizaţie ca Mişcarea Legionară. Din acei 5 tineri săraci şi lipsiţi de susţinere, peste 10 ani Mişcarea număra peste un milion de membri (cifre oficiale)…

Din acel an, biografia lui Corneliu Zelea Codreanu s-a contopit practic cu cea a Mişcării Legionare, oranizaţie de renaştere spirituală, pe care a condus-o cu mînă forte. În decurs de doi ani, Mişcarea scotea cîteva ziare, cu un tiraj de zeci de mii de exemplare.

În anul 1930, Căpitanul a reuşit să facă un marş în Basarabia. Martorii oculari ai acelor evenimente au rămas profund marcaţi de întîlnire, şi chiar şi unii evrei au recunocut acest lucru.

Din anul 1930, înfiinţează Garda de Fier – secţia politică a Mişcării Legionare. În anii următori – 1931, 1932 şi 1933, Garda de Fier este dizolvată de 3 ori, şi de fiecare dată – fără motiv.

Trebuie să mai menţionăm ca la Mişcarea fondată şi condusă de Corneliu Codreanu au aderat sufleteşte majoritatea intelectualilor români de atunci. Aceştia, fie că aveau convingeri ortodoxe de mai înainte, fie că aderînd la Mişcare, s-au schimbat spre bine. Din lungul şir al intelectualilor deveniţi legionari, putem enumera pe: Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Traian Brăileanu, profesorul Găvănescul, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Polihroniade, Gheorghe Clime şi mulţi alţii.

Spre sfîrşitul vieţii, Căpitanul ajunsese unul dintre cei mai apreciaţi şi stimaţi oameni din ţară. În rîndurile organizaţiei intrau oameni din toate catogoriile sociale – studenţi, intelectuali, ţărani, munictori, ect. Singurii care îl urau şi nu erau de acord cu Căpitan erau regele, concubina sa, politicianiştii, marii bancheri (în marea lor parte evrei).

Pentru atitudinea sa dîrză, pentru lupta sa neîncetată pentru Ortodoxie, şi pentru simplul fapt că îşi dorea un viitor mai bun pentru neamul său, Corneliu Codreanu a trebuit să “plătească”. În urma unui proces mai mult decît batjoocritor, el este condamnat la 10 ani de muncă silnică, pentru simplul fapt de-al fi numit pe N. Iorga “necinstit sufleteşte”.

Este asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu. Peste trupurile celor 14 eroi s-a turnat acid sulfuric, li groapa comună a fost umplută cu beton.

Ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului este deshumat, şi reîngropat la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormîntul său fiind distrus de regimul comunist.

Prin ceea ce a creat şi ne-a lăsat moştenire, Căpitanul va rămînr de-a pururi în memoria poporului român. Datorită lui, România a trăit una din rarele ei treziri la viaţă. Cauza sa rămîne actuală şi azi. Şi această luptă va continua mereu, pînă la veacul de apoi: lupta pentru mîntuirea neamului românesc. 

Sursa: napocanews.ro