CNCD amendează cu 2000 de lei „Asociația Pride România” pentru piesa de teatru în care se ridiculizează elemente ale credinței Ortodoxe

Creștin Pride. Eu sunt o călugăriță cu barbă! Și?

Reamintesc că mai mulți ortodocși au depus sesizări la CNCD pe această tema:

Au fost depuse 13 sesizări (petiții) la CNCD privind blasfemiile la adresa veșmintelor monahale și a icoanelor la „Cluj Pride 2019”. Părtile sunt chemate pe 3 septembrie la sediu pentru soluționare

Două mii de lei este amenda pe care Asociaţia Pride România a primit-o din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru punerea în scenă a unei piese de teatru în care actorii ar defăima religia ortodoxă. Preşedintele CNCD spune că a fost încălcată libertatea de conştiinţă în momentul în care actorii, îmbrăcaţi în haine preoţeşti, au mâncat slănină cu ceapă pe o icoană cu Iisus Hristos. În vreme ce o astfel de amendă este aplicată în premieră în România, criticii de teatru se tem că decizia reprezintă o formă de cenzură.

Spectacolul de teatru „Eu sunt! Şi?”, prezentat în cadrul Săptămânii Pride Cluj, a pus pe jar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Asta după ce mai mulţi spectatori care au văzut montarea spun că le-a fost încălcată libertatea de conştiinţă. CNCD a decis să amendeze asociaţia cu 2.000 de lei, însă preşedintele recunoaşte că este dificil de stabilit adevărul, atunci când la mijloc este un act artistic.

„Eu sunt pentru libertatea de exprimare, dar există limite chiar și în libertatea de creație, vorbim de obiecte de cult religios care au fost puse într-o ipostază care a adus atingere sentimentului religios. (…) Decizia noastră a generat și generează dezbateri, nu am avut cazuistică de acest gen în România, încercăm să identificăm limitele libertății de exprimare. Am adoptat această decizie în unanimitate”, a precizat pentru Digi24 Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării.

Spectacolul, jucat încă din 2008 în mai multe festivaluri din ţară, creează divergenţe şi între specialişti. Criticii se tem că o astfel de decizie poate fi o formă de cenzură.

„Orice tip de amendare a libertății artistice poate fi privit și ca o formă de cenzură artistică. Până la urmă, un act artistic e o creație ficțională, operează cu reprezentări”, spune Mihaela Michailov, critic de teatru.

„Cred că este mai degrabă o chestie de liber arbitru dacă alegi sau nu sau faci asta și cât de mult te gândești la cei din jur. Mai ales acum, în ajun de Crăciun, nu e cea mai fericită soluție, nu faci decât să ascuți niște resentimente de o parte și de alta”, este de părere Irina Margareta Nistor, critic de film.

Între timp, reprezentanţii Asociaţiei Pride România se apără şi vor să îşi caute în continuare dreptatea.

„Noi credem în toleranță, diversitate, dar și în libertatea artistică. În schimb, nu credem în cenzură. Este un spectacol menit să critice rigiditatea ideologică și structurile dominante de putere, iar acest mesaj a fost foarte bine primit la celelalte festivaluri de cultură. Vom contesta în instanța această decizie”, a declarat pentru Digi24 Simona Manases, vicepreședintele Asociației Pride.

Sursa: digi24.ro

Au fost depuse 13 sesizări (petiții) la CNCD privind blasfemiile la adresa veșmintelor monahale și a icoanelor la „Cluj Pride 2019”. Părtile sunt chemate pe 3 septembrie la sediu pentru soluționare

Reamintesc blasfemiile cu ocazia spurcatului festival „Cluj Pride” din iunie 2019: 

Blasfemie la adresa Mântuitorului și a hainei monahale ortodoxe în piesa de teatru „Eu sunt! Și?”, folosită de homosexualii de la „Cluj Pride”

13 persoane și/sau asociații au depus petiții la Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

CNCD le-a trimis citații pentru a se prezenta la sediul din strada Walter Mărăcineanu pentru soluționarea reclamațiilor, pe 3 septembrie 2019.

Având în vedere faptul că mai toată conducerea acestei instituții este formată din alogeni unguri ce, de cele mai multe ori, discriminează chiar populația majoritară, este nevoie de rugăciune pentru a obține o sancțiune ce ar trebui să-i descurajeze pe dușmanii românilor, ai Ortodoxiei și ai familiei în atacurile lor.

Implicarea, chiar și numai cu rugăciunea, în această acțiune echivalează cu mărturisirea credinței.

Blasfemie la adresa Mântuitorului și a hainei monahale ortodoxe în piesa de teatru „Eu sunt! Și?”, folosită de homosexualii de la „Cluj Pride”

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos şi text

M-am gândit de câteva ori dacă ar fi bine sau nu să postez asta, însă cumva cred că este absolut necesar să știm ce se întâmplă și cine/ce ne înconjoară. Și, mai ales, să avem habar ce țintă are campania pro LGBTQxyz din România. Inițial nu mi-a venit a crede că imaginile astea au legătură cu România, însă da, ele sunt parte din manifestația LGBTQ de la Cluj. Da, vedeți bine, se ia în râs haina monahală, ba chiar se taie mâncare pe icoana Mântuitorului.

Și noi, noi trebuie să îndurăm toate blasfemiile astea în numele toleranței și al „iubirii” creștinești. Ei bine, nu, lucrurile nu trebuie să stea așa.

Cluj Pride, ce a vrut să zică „autorul”? Ne lămuriți și pe noi, „habotnicii”?

P.S: Nu uitați că unele partide ies alături de ei în stradă și îi sprijină necondiționat. De acum încolo măcar, votați cu cap.

De fapt imaginile sunt dintr-un spectacol de teatru anticreștin ce s-a jucat în mai multe orașe din țară: 

„Spectacol de teatru prezentat luni seară (10 iunie 2019, n. adm.) pe o scenă din Cluj, cu ocazia Săptămânii Mândriei Minorităților Sexuale. Piesa se numește „Eu sunt! Și?”, titlul făcând trimitere la moda recunoașterii publice a orientării sexuale sau de gen, celebrul ”coming out” și la faptul că acest lucru nu trebuie să intereseze pe nimeni.

La un moment dat, cei patru actori, îmbrăcați în versiuni pornografice ale hainelor călugărești, taie legume, folosind ca fund o icoană a Mântuitorului…” – un articol anticreștin de pe evz.ro

Suntem creștini – pe icoanele noastre se poate tăia chiar și ceapă

Avea mâini moi, bunica. Brăzdate de vremuri și de munci, însă din acea asprime s-au născut cele mai fine mângâieri ale copilăriei.

La bunica în bucătărie era întotdeauna cald și mirosea bine. Și avea candela aprinsă și busuioc la icoana cu ștergar. Avea o soba de fier, cu rolă. Și pat la geamul dinspre drum. Mi-era cald și bine și liniște. Cu muntele în față, căsuța părea de turtă dulce.

Nu avea multe bunătăți. Era o simplitate ce te copleșea. Fragi cu zahăr. Sau zmeură pe săturate. Sau dulceață de soc. Dar nimic nu se compara cu lumina ce cobora din candelă. Cobora peste tot. Peste noi, peste pernele puse la milimetru, peste peretele cu icoane, ce avea streșini din ștergare apretate.

Apropo, știți de ce noi românii, ori mai bine spus, bunicii noștri, cinsteau icoana înconjurându-o cu un ștergar frumos alcătuit? Multe răspunsuri se găsesc. Eu mă gândesc doar la faptul că icoana și Sfântul din icoană, sunt „înfășați” precum un bebeluș de către mama sa. Ca să-i fie bine și cald. Așa au înțeles strămoșii noștri să aibă grijă de Dumnezeu. Să-i fie bine și cald în casele noastre, ale românilor.

Am cunoscut o bătrână, care în serile de iarnă, mergea și plângea în fața troiței întroienite de zăpadă și ger – plângea pentru Hristosul răstignit ce rămânea afară, în timp ce noi, ceilalți, mergeam să ne bucurăm la căldură…

Și nu de ieri, ori de azi, românii, au știut ce este o icoană. Și cum să se raporteze la ea. Dincolo de teologia icoanei, întreabă pe orice român, credincios sau ateu, ortodox sau musulman, dacă știe sau ba, că acea bucată de lemn este un simbol religios?

Noi, creștinii mărturisim faptul că în icoană avem prezența chipului lui Dumnezeu. Este un adevăr. Pentru noi, mulți sau puțini. Duși sau nu la biserică, practicanți sau nepracticanți. Este însă doar adevărul nostru și nu obligăm pe nimeni să creadă în el.

Când un simbol, adică ceva foarte important, pentru o anumită categorie de persoane este călcat în picioare, chiar și sub scuza artei teatrale, situația devine problematică. Cu toții ne amintim de Charlie Hebdo și sfârșitul nedorit de către nimeni, al unui gest de „luare în căruță” al unui simbol. Tot religios…

Dar noi suntem creștini. Iar pe icoanele noastre se poate tăia și ceapă…

Două poze din prima zi de la Pride Cluj-Napoca. Trei bărbați și o domnișoară îmbrăcați în haina monahală mănâncă ceva, probabil pâine, de pe o icoană cu Iisus Hristos. Cineva taie o ceapă…pe icoană.

Hristosul din icoană, pentru noi creștinii, plânge. Și nu plânge de la mirosul puternic al cepei. Plânge, din pricina drumului ales de către un popor ce a fost odată evlavios. Când a fost greu pentru țară, pentru neam, pentru familie, am alergat la icoane după ajutor. Tot poporul. Timpul a trecut, noi cu religia am rămas în Evul Mediu Timpuriu, iar acum alții, strănepoți ai sfinților de odinioară, au ajuns să creadă că a face artă înseamnă a tăia solzișori ori cubulețe, ceapă pe icoane. Spre hazul și acceptarea unora.

Unora, cărora nimeni nu le-a zis vreodată că nu-i acceptă. Ba chiar îi și iubim și ne rugăm pentru ei!

Toate persoanele au dreptul de a-și manifesta religia……………..

 

Dar noi suntem creștini. Și pe icoanele noastre se poate tăia chiar și ceapă. Noi putem înțelege. Pentru că așa ne-a învățat Hristos care a murit pentru toți. Chiar și pentru acești actori, strănepoți de Sfinți români. Hristos sigur i-a iertat pentru mirosul de ceapă. Și noi i-am iertat! Ori măcar încercăm. Însă mă tem că, bunicii lor, străbunicii, neamul românesc ce a învelit icoana în ștergar ca într-un scutec, îi va ierta mai greu…

La final, cu toată iertarea desprinsă din chipul plâns a lui Hristos se naște totuși, o întrebare. Pentru noi, cei care ne mai simțim români și crestini – spre ce ne îndreptăm, unde ne vedem oare viitorul? Ca neam!