Jurnalistul Dan Tanasă vrea să depună plângere penală pentru trădare națională împotriva premierului Viorica Dăncilă

Imagini pentru viorica dancila

Jurnalistul Dan Tanasă a declarat în exclusivitate, pentru Antena 3, că dorește să depună o plângere penală pentru trădare de țară împotriva premierului Dăncilă cu privire la scandalul Codului Administrativ.  Prin acest artificiu legislativ, practic România recunoaște oficial și s-a angajat prin tratate internaționale să protejeze 20 de limbi și toate aceste limbi să devină oficiale și ca atare se diluează caracterul de stat național al României, susține Dan Tanasă. Este vorba de  Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, semnată de România în 2007, și prin care țara noastră s-a angajat să acorde o protecția sporită unui număr de 20 de limbi minoritare: albaneză, armeană, greacă, italiană, idiș, macedoneană, poloneză, romani, ruteană, tătară, bulgară, cehă, croată, germană, maghiară, rusă, sârbă, slovacă, turcă, ucraineană. Jurnalistul amintește însă că că state ale Uniunii Europene ca Franța, Grecia, Portugalia sau Italia nu au semnat sau nu au ratificat această cartă.
”Eu nu sunt membru al niciunui partid politic. Spun cu toată responsabilitatea, având în vedere că sunt un român din Covasna, că aceste modificări sunt un veritabil act de trădare națională. Eu împreună cu avocații mei voi analiza posibilitatea de a formula o plângere penală pentru trădare de țară împotriva premierului Dăncilă și împotriva tuturor care vor pune semnătura pe o astfel de acțiune. Prin eliminarea acestui prag, pentru că practic e un artificiu, statul român în loc să încurajeze proprii cetățeni să utilizeze limba oficială de stat își încurajează cetățenii să utilizeze altă limbă, în raport cu instituțiile publice. Prin acest artificiu legislativ, practic România recunoaște oficial și s-a angajat prin tratate internaționale să protejeze 20 de limbi și toate aceste limbi să devină oficiale și ca atare se diluează caracterul de stat național al României”, a declarat Dan Tănasă.
Reclame

PROTEST şi MARŞ pe 29 iulie, în Capitală, împotriva oficializării limbilor unor minorităti în administrație. Organizat de asociații ale românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

PROTEST FAȚĂ DE ADOPTAREA CODULUI ADMINISTRATIV: A FOST APROBAT TRASEUL ȘI-A FOST OBȚINUT AVIZUL DE ORGANIZARE A MARȘULUI DE LA BUCUREȘTI

Câteva sute de români din județele Covasna, Harghita și Mureș vor merge duminică, 29 iulie, la București, pentru a protesta față de prevederilor Codului Administrativ votat, recent, de parlamentarii Camerei Deputaților, for decizional. Participanții se vor aduna în Piața Constituției,la ora 17.00.

Traseul a fost stabilit în cursul săptămânii trecute, după o întâlnire avută de organizatori – reprezentanți ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și ai Asociației „Calea Neamului”, cu viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.Totodată, a fost obținut avizul de organizare a protestului, în comisia de avizare, a precizat unul dintre coordonatorii marșului, medicul Mihai Tîrnoveanu. „Miercuri am fost la Primăria Capitalei. După o discuție bună cu domnul viceprimar Aurelian Bădulescu care a avut deschiderea necesară de a ne primi în audiență, am negociat în comisia de avizare aproximativ două ore traseul manifestărilor de protest din data de 29 iulie prin care vom contesta Codul Administrativ conform căruia limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat. Programul si traseul va fi următorul: adunarea participanților si alocuțiuni în Piata Constituției, ora 17. Pornim apoi în marș pe Bulevardul Unirii, Piața Unirii, Bulevardul I.C.Brătianu, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Piața Universității – Esplanada Statuilor, (unde vom depune coroane de flori la Statuia lui Mihai Viteazul si vom ține scurte cuvântări), Bulevardul Regina Elisabeta, Piața Operei, Palatul Cotroceni, zona Statuii  Leu. Am reușit să avem acest traseu, expunând cu hotărâre motivele noastre temeinice de  protest, punând în evidență faptul că adoptarea Codului Administrativ pune într-un real pericol integritatea teritorială a României, în centrul țării putându-se dezvolta o veritabilă enclavă etnică, datorită faptului că acesta va permite epurarea românilor din instituțiile  publice centrale, din prefecturi si deconcentrate. Un cuvânt greu l-a avut si expunerea efortului oamenilor care vor veni la București din toate colțurile țării, de la sute de kilometri depărtare, pentru a fi alături de frații lor din Inima Țării. Așa cum alte organizații sau grupări au dreptul de a protesta pentru diferite cauze, așa si noi avem dreptul de a afirma un ideal, idealul național!”, a menționat Mihai Tîrnoveanu, vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și președinte al Asociației „Calea Neamului”. Potrivit acestuia, „ autobuzele ce vor pleca din județele Covasna si Harghita spre București, pentru protestul din 29 iulie (ora 17, Piața Constituției,) vor trece prin Întorsura Buzăului, Zagon, Voinești Covasna, Zăbala, Târgu Secuiesc (pentru Târgu, Mărtănuș, Brețcu) și Sfântu Gheorghe. Oamenii din localitățile învecinate acestor puncte se vor îndrepta către ele la orele fixate. Pentru Harghita, ruta autobuzelor este Gheorgheni, Miercurea Ciuc, direcție spre Sfântu Gheorghe, unde vor face joncțiunea cu cele de acolo”.
Organizatorii au menționat că  în vederea contractării mijloacelor de transport necesare (autocare), cei interesați de participarea la această acțiune sunt rugați să se înscrie telefonic, până miercuri 25 iulie a.c., la nr. 0744-476142.
Participanții din Sf. Gheorghe sunt așteptați duminică, 29 iulie, la ora 12.00-12.30, în fața Catedralei Ortodoxe de unde se va pleca spre București, la ora 12.30. În cursul săptămânii trecute, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş
(FCRCHM) i-au transmis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, prin care i se solicită să nu promulge Legea privind Codul Administrativ al României, în forma adoptată de Parlament, „act normativ prin care limba maghiară dobândește statut de limbă oficială pe o arie ce depășește cu mult județele Covasna,Harghita și Mureș”, precum și o audiență în data de 29 iulie a.c., după încheierea marșului de protest organizat pentru contestarea votării Codului Administrativ de către Parlamentul României.
Ana Ciorici Costache

Sursa: http://http://mesageruldecovasna.ro/protest-fata-de-adoptarea-codului-administrativ-fost-aprobat-traseul-si-fost-obtinut-avizul-de-organizare-marsului-de-la-bucuresti/

Scrisoare deschisă către preşedintele României a românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în privința Legii de modificare a Codului Administrativ

Stimate Domnule Preşedinte,

În numele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi al Asociaţiei Calea Neamului – asociaţii care au ca obiectiv promovarea şi apărarea prin toate mijloacele legale a identităţii naţionale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ale românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în condiţiile specifice conferite în această zonă de ponderea lor numeric scăzută – Vă solicităm să nu promulgaţi Legea privind Codul Administrativ al României, în forma adoptată de Parlament, act normativ prin care limba maghiară dobândeşte statut de limbă oficială pe o arie ce depăşeşte cu mult judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Astfel, conform art. 94, alin. (2) din Legea privind Codul Administrativ al României, „Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi juridice prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere, pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1)”, respectiv de 20% din totalul populaţiei.

Textul de lege menţionat impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităţilor naţionale nu doar autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, enumerate limitativ de Legea fundamentală, ci şi instituţiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturilor, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituţie. În acest fel, se nesocoteşte obligaţia constituţională a existenţei unei ponderi semnificative ca premisă a folosirii limbii materne a persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale în relaţia cu autorităţile publice, pragul de 20% devenind opţional, iar nesocotirea lui este lăsată la arbitrariul organelor deliberative sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituţiilor sau autorităţilor cu conducere unipersonală.

În scopul exercitării dreptului prevăzut la alin. (2) din Legea privind Codul Administrativ al României, în forma adoptată de Parlament, autorităţile publice şi entităţile prevăzute la art. 94 alin. (1) „au obligaţia să pună la dispoziţia cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale formulare şi texte administrative de uz curent şi în limba lor maternă”.

Practic, Codul permite introducerea formularelor bilingve în administraţie şi, mai rău, statuează faptul că redactarea acestora se realizează de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice din subordinea Guvernului României, respectiv de Institutul pentru Studierea problemelor Minorităţilor Naţionale. Prin prevederile sale, noul Cod Administrativ determină deteriorarea statutului de limbă oficială al limbii române. Este introdus caracterul obligatoriu al limbii maghiare în instituţiile prefectului şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor.

Potrivit prevederilor Constituţiei României, actele oficiale se întocmesc în limba oficială. Înscrisul în limba maternă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să aibă, din punct de vedere al regimului juridic, doar caracter de traducere. În caz contrar, avem două acte oficiale în două limbi, ceea ce conferă, contrar Constituţiei, caracter de limbă oficială limbii minoritare.

Aceleaşi argumente subzistă şi în cazul formularelor reglementate prin art. 3. În situaţia în care se foloseşte un formular unic, atunci măsura de reglementat prin Codul Administrativ, pentru a nu se aduce atingere limbii oficiale, ar fi fost aceea ca înscrierile în formular în limba minorităţii naţionale să aibă dimensiuni mai mici şi caractere italice, conform practicii celorlalte state care acceptă asemenea formulare. În acest fel se protejează caracterul constituţional de unică limbă oficială a limbii române, în acord şi cu preambulul Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, potrivit căruia protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesităţii de a le însuşi.

Este cunoscut faptul că, în acord cu Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare, Constituţia reglementează dreptul de utilizare a limbii minoritare sau regionale numai în raport de existenţa în cadrul unei Unităţi Administrativ Teritoriale a unei ponderi semnificative a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale. De asemenea, se cuvine menţionat că în raportul Comisiei de la Veneţia, din octombrie 2001, cu privire la tratamentul preferenţial acordat minorităţilor naţionale, se precizează că acest tratament preferenţial „nu poate să fie acordat în alte domenii în afară de educaţie şi cultură, decât în cazuri excepţionale”.

Raportul Comisiei nu menţionează în niciun fel tratamentul preferenţial în domeniul administraţiei publice. Introducerea limbii maghiare în instituţiile de stat nu face decât să izoleze mai mult cele două comunităţi, română şi maghiară, şi să adâncească separatismul în relaţiile interetnice.

Prin eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, prin asigurarea dreptului de a utiliza limba maternă în instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi reintroducerea cuvântului „etnic” în definiţia judeţului, prin diminuarea rolului prefectului, pentru a nu mai putea ataca, cu aceeaşi consecvenţă, deciziile emise de administraţiile publice locale, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât sa reducă aproape de disoluţie autoritatea statului român în unele zone ale ţării, în care populaţia românească este redusă numeric şi va favoriza obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei enclave etnice, în inima României. Astfel românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio şansă de supravieţuire.

Din punctul nostru de vedere, acestea sunt argumentele pentru care vă solicităm să nu promulgaţi Legea privind Codul Administrativ al României, lege pe care o considerăm neconformă cu o serie de prevederi din Constituţia României, iar promulgarea ei în forma adoptată de parlament va avea consecinţe grave pentru România, în anul când aniversăm Centenarul Marii Uniri.

Pentru a vă prezenta şi alte argumente în favoarea nepromulgării Legii privind Codul Administrativ al României, precum şi principalele probleme cu care se confruntă comunitatea românească din cele trei judeţe, pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, într-un mediu refractar la prezenţa alterităţii, în care liderii politici ai populaţiei de etnie maghiară promovează proiecte separatiste, Vă rugăm să ne acordaţi o audienţă, duminică, 29 august a.c., ora 19, la încheierea marşului de protest organizat pentru contestarea votării Codului Administrativ de către Parlamentul României.

Sfântu Gheorghe, 16 iulie 2018

Cu deosebită consideraţie,

Asociaţia Calea Neamului
Preşedinte,
Dr. Mihai TÎRNOVEANU

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş
Preşedinte,
Prof. univ. dr. Ioan SABĂU-POP

Sursa: punctul.ro