Sfinții catacombelor Rusiei – NOUA MUCENIȚĂ LIDIA și soldații ei, CHIRIL și ALEXIE – 20 iulie

Image result for lydia the new russian martyr

Noua muceniţă Lidia
ŞI SOLDAŢII EI, CHIRIL ŞI ALEXIE
Pomeniţi la 20 iulie (†1928)
Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua,
socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere.
(Rom. 8: 36)
Lidia, fiica unui preot din oraşul Ufa, s-a născut la 20 martie 1901.
Din copilărie a fost sensibilă, afectuoasă, iubită de toţi, temându-se de
păcat şi de tot ceea ce era interzis de Dumnezeu. După absolvirea şcolii
de fete, la vârsta de nouăsprezece ani, s-a căsătorit. Şi-a pierdut soţul în
Războiul Civil, la plecarea Armatei Albe.
Tatăl ei, chiar de la începutul schismei „renovaţioniştilor”, care a
fost organizată de către bolşevici în 1922, s-a alăturat schismei. Fiica sa,
căzând la picioarele tatălui ei, a spus: „Binecuvântează-mă, tată, să te
părăsesc, ca să nu te constrâng la mântuirea sufletului tău”. Bătrânul
preot îşi cunoştea fiica, la fel cum era conştient de greşeala acţiunii sale.
El a plâns şi, binecuvântând-o pe Lidia pentru o viaţă independentă, i-a
spus profetic: „Vezi, fiica mea, când îţi vei câştiga cununa, să îi spui
Domnului că, deşi eu însumi m-am dovedit a fi prea slab pentru luptă
(podvig), totuşi nu te-am oprit, ci te-am binecuvântat”. „Aşa voi face,
tată”, a spus ea, sărutându-i mâna, astfel prevăzându-şi şi ea profetic
viitorul.
Lidia a reuşit să intre la departamentul forestier şi în 1926 a fost
transferată în industria colectivă de cherestea, unde lucrau cei mai prost
plătiţi muncitori. Aici, ea a intrat imediat în legătură cu ruşii simpli, pe
care-i iubea călduros şi care îi răspundeau în acelaşi mod.
Tăietorii de lemne şi şoferii, care fuseseră împietriţi de munca în
condiţii dificile, au relatat cu uimire că în biroul departamentului de
cherestea, unde îi întâmpina Lidia, simţeau ceva asemănător cu ceea ce
simţiseră (şi acum aproape uitaseră) când, înainte de revoluţie, se
duseseră la o renumită icoană a Maicii Domnului din satul Bogorodskoie,
lângă Ufa. În birou nu se mai auzeau înjurături, insulte şi
certuri. Patimile rele erau stinse şi oamenii deveneau mai buni unii faţă
de alţii.
Acest lucru era uimitor şi a fost observat de toţi, inclusiv de şefii
partidului. Ei o ţineau sub urmărire pe Lidia, dar nu au descoperit nimic
suspect: ea nu mergea deloc la bisericile care fuseseră legalizate de către
bolşevici şi participa la slujbele din catacombe rar şi cu grijă. GPU (poliţia
secretă) ştia că existau în eparhie membri ai Bisericii din catacombe,
dar nu au putut găsi niciun mod de a-i descoperi şi de a-i aresta.

Cu scopul de a-i descoperi pe cei care nu fuseseră încă arestaţi,
GPU-ul l-a adus dintr-odată din exil pe episcopul Andrei (Ukhtomski),
care era foarte cinstit de oameni şi de toţi membrii Bisericii din catacombe;
dar, la indicaţia episcopului, el a fost primit deschis doar de o
singură biserică din Ufa, deşi în secret întreaga eparhie a venit la el.
GPU-ul se înşelase: în loc să fie descoperită, biserica din catacombe s-a
adâncit şi s-a extins, rămânând, ca şi mai înainte, inaccesibilă spionilor.
GPU-ul, văzând eşecul planului pe care şi-l făcuse, l-a arestat din nou pe
episcopul Andrei şi l-a trimis în exil.
Lidia a fost arestată pe 9 iulie 1928. Departamentul de operaţiuni
secrete căuta de mult timp un dactilograf care le oferise muncitorilor de
la departamentul forestier broşuri dactilografiate conţinând vieţile sfinţilor,
rugăciuni, predici şi învăţături ale ierarhilor vechi şi noi ai Bisericii.
S-a observat că maşina de scris a acestui dactilograf avea partea de jos a
literei „k” ruptă şi astfel Lidia a fost descoperită.
GPU-ul înţelesese că le căzuse în mână un indiciu pentru a demasca
întreaga biserică din catacombe. Zece zile de interogare neîntreruptă
nu au răpus-o pe muceniţă, ea refuzând pur şi simplu să spună ceva. Pe
20 iulie, cel care o interoga, pierzându-şi toată răbdarea, a dat-o pe Lidia
„autorităţii speciale” de interogare.
Această „autoritate specială” lucra într-un colţ al camerei, în pivniţa
GPU. Un paznic permanent stătea pe coridorul pivniţei; în acea zi, paznicul
era Chiril Ataev, un soldat de 23 de ani. El a văzut-o pe Lidia când a
fost adusă în pivniţă. Cele zece zile de interogatoriu care trecuseră slăbiseră
puterea muceniţei şi nu putea să coboare pe scări. Soldatul Ataev, la cererea
şefilor lui, a ţinut-o şi a condus-o jos, în camera interogatoriului.
„Hristos să te mântuiască”, i-a mulţumit Lidia paznicului, simţind
în soldatul Armatei Roşii, în delicateţea braţelor lui puternice, o scânteie
de compasiune pentru ea.
Şi Hristos l-a mântuit pe Ataev.
Cuvintele muceniţei, ochii ei plini de durere şi de uimire au pătruns
în inima lui. Acum nu mai putea să asculte cu indiferenţă strigătele
şi ţipetele ei neîntrerupte, aşa cum ascultase mai înainte aceleaşi ţipete
ale altora care erau interogaţi şi torturaţi.
Lidia a fost torturată multă vreme. Torturile GPU erau de obicei făcute
în aşa fel încât să nu lase semne observabile pe trupul celui torturat,
dar la interogatoriul Lidiei nu s-a dat atenţie la aceasta.
Strigătele şi ţipetele Lidiei au continuat aproape neîntrerupt pentru
mai bine de o oră şi jumătate.
„Dar nu simţi durerea? Strigi şi ţipi, aceasta înseamnă că este dureros?
– au întrebat epuizaţi torţionarii într-una din pauze.
„Dureros! Doamne, cât de dureros!”, a răspuns Lidia cu un geamăt
întrerupt.

„Atunci, de ce nu vorbeşti? Va fi şi mai dureros!” – au spus torţionarii
uimiţi.
„Nu pot vorbi… nu pot… El nu-mi permite…” – a gemut Lidia.
„Cine nu-ţi permite?”
„Dumnezeu nu-mi permite!”
Torţionarii au născocit ceva nou pentru muceniţă: atacul sexual.
Erau patru dintre ei – mai era nevoie de unul. L-au chemat pe soldat să
ajute.
Când Ataev a intrat în cameră, el a văzut-o pe Lidia şi a înţeles felul
torturii care urma şi propriul său rol în aceasta – şi s-a înfăptuit în el o
minune asemenea convertirilor neaşteptate ale torţionarilor de demult.
Întreg sufletul lui Ataev a fost scârbit de grozăvia satanică şi l-a cuprins
un sfânt entuziasm. Cu totul inconştient de ceea ce făcea, soldatul
Armatei Roşii, cu propriul său revolver, i-a omorât pe loc pe cei doi
torţionari care stăteau în faţa lui. Chiar înainte ca a doua împuşcătură să
se fi auzit, agentul GPU care stătea în spatele lui l-a lovit pe Chiril cu
patul armei sale. Ataev a mai avut destulă putere ca să se întoarcă şi să-l
apuce de gât pe atacatorul său, dar o împuşcătură de la cel de-al patrulea
l-a pus la pământ.
Chiril a căzut cu capul spre Lidia, care era legată cu curele. Domnul
i-a dat posibilitatea de a mai auzi încă o dată cuvinte de speranţă de la
muceniţă. Şi, uitându-se drept în ochii Lidiei, Chiril, cu sângele şiroind
din el, suspinând după unirea sa cu Domnul:
„Sfânto, să mă iei cu tine!”
„Te voi lua!” – a zâmbit Lidia, radiind.
Auzirea şi sensul acestei convertiri a fost ca şi când ar fi deschis
uşa spre o altă lume, şi groaza a întunecat conştiinţa celor doi agenţi
GPU care au rămas în viaţă. Cu strigăte nebuneşti, au început să împuşte
victimele neputincioase care îi înspăimântaseră, şi au împuşcat până
când revolverele lor s-au golit. Cei care au venit alergând la auzul împuşcăturilor
i-au luat, strigând nebuneşte, şi ei înşişi au fugit din cameră,
apucaţi de o groază necunoscută.
Unul din aceşti doi agenţi GPU a înnebunit de tot. Celălalt a murit
în curând de şoc nervos. Înaintea morţii sale, acest al doilea agent a
povestit totul prietenului său, sergentul Alexei Ikonnikov, care s-a întors
la Dumnezeu şi a adus această relatare la Biserică; pentru răspândirea
zeloasă a acesteia, el însuşi a suferit o moarte de mucenic.
Toţi trei – Lidia, Chiril şi Alexei – au fost canonizaţi ca sfinţi în
conştiinţa religioasă a Bisericii din catacombe.
Prin rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici – Lidia, Chiril şi Alexei –,
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul rus, (poporul român și toți ortodocșii – n. adm.)!

Sursa: Sfinții Catacombelor Rusiei – Viețile Noilor Mucenici, pag. 288-291

Film documentar – PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU – MĂRTURISITOR AL TEMNIŢELOR COMUNISTE

Părintele Justin Pârvu – Mărturisitor al Temniţelor comuniste: Film documentar, realizat de Fundaţia Justin Pârvu în colaborare cu IT VIP Studio Baia Mare.

Filmul „Poarta Albă” a fost lansat în cinematografe

poarta-alba-afis film

Despre închisoarea-lagăr de la Poarta Albă, de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Una din închisorile comuniste unde se aplica un regim de exterminare asupra oponenţilor regimului ateist. Acolo se exercita „munca silnică” una din pedepse. Acolo şi în alte părţi a fost distrusă elita neamului românesc…

Filmul porneşte de la descoperirea din anul 2007, făcută de un student la teologie, care observă pe fresca bisericii Sfântul Elefterie din Bucureşti că Pruncul Iisus, ţinut în braţe de Maica Domnului, este îmbrăcat în zeghe de puşcăriaş. Ulterior, s-a aflat că fresca fusese pictată în urmă cu 50 de ani chiar de părintele Arsenie Boca, fost deţinut la Poarta Albă şi în permanenţă supravegheat atent de Securitate.

În rolul părintelui Arsenie Boca a fost distribuit Bogdan Nechifor: „Mi s-a părut imposibil să fac personajul. Erau multe informaţii emoţionale şi atâtea mărturii. Părintele Arsenie Boca avea un har de a privi în sufletul omului. Cum joci asta?”, a spus actorul.

Filmul a avut premiera pe 14 octombrie la București și vorbește despre oponenții regimului communist, care au fost întemnițați la penitenciarul Poarta Albă din Constanța.

Sursa: ziuanews.ro

SCOPUL OCULT AL COMUNISMULUI A FOST SĂ NETEZEASCĂ CALEA ECUMENISMULUI

Radu Iacoboaie, 3 iulie 2014

    Încă de la bun început aș dori să subliniez faptul că pentru masoneria mondială, comunismul a reprezentat cea mai mare ,,invenție”, proiectul de cea mai mare anvergură pe care l-a conceput, inițiat și aplicat, pentru a îngenunchea popoarele ortodoxe îndeosebi și a înlesni parcursul ecumenismului. Comunismul a reprezentat o treaptă importantă în procesul globalizării, fiind fără îndoială o formă de internaționalism. Exista dacă vă amintiți Internaționala Socialistă, exista lagărul țărilor socialiste (membre ale Tratatului de la Varșovia), precum și sloganul ,,Proletari, din toate țările, uniți-vă!”
Ce legătură are comunismul cu ecumenismul? Aceasta este chiar tema articolului de față. Studiind istoria comunismului și îndeosebi raportarea comunismului la ortodoxia din România și alte țări ortodoxe, observăm că nu s-a urmărit chiar desființarea fățișă și întrutotul a ortodoxiei. Nu s-au dărâmat toate mănăstirile și bisericile. Nu au fost transformate precum multe din Rusia în depozite, pensiuni, crâșme etc. La noi au fost cazuri mai puține. Dar Nicolae Ceaușescu începuse deja să dărâme unele mănăstiri și biserici. Numai în București sunt circa 20 de lăcașuri sfinte afectate în acest sens.
Comuniștii au ales nu întâmplător altă cale pentru a desființa ortodoxia: SUBMINAREA DIN INTERIOR A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. Așa se face că sub presiunea puternică a conducerii comuniste, mulți ierarhi, stareți de mănăstiri și preoți parohi au fost aleși cu atenție pe criteriul supunerii necondiționate față de sistemul ateu comunist. Au fost ademeniți cu salarii mari și alte facilități. Alții au devenit șantajabili. Toți aceștia au pactizat cu regimul, conștienți că nu se pot opune regimului și crezând că așa se vor salva mănăstirile și bisericile din fața tăvălugului comunist. Au avut fiecare câte un dosar substanțial la Securitate și au fost monitorizați în permanență. Unii au devenit chiar în fapt colaboratori ai Securității și au dezvăluit până și informații primite la Sfânta Spovedanie, care erau firește strict confidențiale!…
Așa ne putem explica astăzi cu durere, cum de a fost posibil să ajungă atât de mulți masoni în ierarhia bisericească din România în ciuda restricțiilor și canoanelor Bisericii. Există desigur în vigoare Hotărârea de condamnare din 1937 a organizației francmasoneriei și a ereziei acesteia. La ora actuală, știm cu certitudine că există mulți masoni în instituțiile statului român (dacă li s-a permis să ocupe funcții în justiție ca judecători, procurori, avocați!), cu atât mai mult în cadrul Patriarhiei Române, mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor, care domină Sfântul Sinod (deoarece pentru masonerie ca organizație subversivă anticreștină era un obiectiv strategic – vezi volumul Marșul distrugătorului). Nu se știe exact în ce măsură sunt prezenți și în rândul preoților, dar cu siguranță sunt destui. Ne dăm seama de apartenența lor îndeosebi după atitudinea pe care o au față de problemele grave care macină ortodoxia, atitudinea față de proliferarea sectelor și ereziilor, ecumenism, actele biometrice, nerespectarea Sfintei Tradiții (a dogmei, Canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți) prin părtășia cu ereticii (întâlniri de curtoazie, rugăciuni în comun etc.).
De aceea, spunem răspicat că SCOPUL OCULT AL COMUNISMULUI A FOST SĂ NETEZEASCĂ CALEA ECUMENISMULUI! Altfel, masonii nu ar fi avut nici măcar o șansă să includă România în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu s-ar fi putut apropia în veci de ortodoxia noastră autentică cu diverse propuneri ecumeniste, într-o țară adânc ancorată în ortodoxie și o adevărată fortăreață a ortodoxiei înainte de anul 1944, când s-a început impunerea cu forța a comunismului sub ocupația armatei sovietice.
ECUMENISMUL ESTE CU MULT MAI PERICULOS DECÂT COMUNISMUL, pentru că unirea mincinoasă și vicleană pe care o promovează nu înseamnă altceva decât moartea ortodoxiei! Este calul troian pentru a dărâma cetatea puternică a ortodoxiei. Ortodoxia este Biserica lui Hristos, singura credință mântuitoare. La adevărul ortodoxiei (învățăturilor lui Hristos) sunt chemate toate popoarele lumii. Noi nu ne închinăm cu toții aceluiași Dumnezeu! Este un mare neadevăr acela potrivit căruia toți avem același Dumnezeu! Avem toți chipul lui Dumnezeu dar numai cei ce păzesc poruncile Noului Testament și participă la Sfintele Taine ale Bisericii tind spre asemănarea cu El și au nădejdea mântuirii sufletului. La Dumnezeu ajungem numai prin Fiul, prin credința în Hristos. Și stim că Tatăl și Fiul sunt de o ființă și nedespărțiți.
Ceea ce nu au reușit comuniștii, să smulgă credința din sufletele oamenilor (vezi în prima fază a regimului comunist din România torturarea sălbatică din închisori și exterminarea prin muncă din lagăre a deținuților politici, apoi manifestările diverse care se organizau în zilele de duminică dimineața, pentru a-i împiedica pe creștini să participe la Sfânta Liturghie și multe altele), încearcă pe căi oculte să obțină astăzi ecumeniștii, lupii îmbrăcați în piei de oaie și de care pomenește Sfânta Scriptură. SE URMĂREȘTE LEPĂDAREA DE HRISTOS! Așa cum în țările occidentale și în general, se caută prin toate mijloacele posibile descreștinarea lumii pentru a pregăti terenul apariției antihristului ca împărat al acesteia…
Ca argumente în plus, pentru cine dorește să se documenteze mai bine, prezint mai jos și celelalte lucrări ale autorului. Unele articole au fost postate deja pe internet pe blogurile saccsiv, națiunea, apologeticum, CREDINȚĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!, danielvla, bucovina profundă, Art-emis, Monitorul de Suceava etc. Unele lucrări pot fi găsite accesând pe Google scribd.com radu iacoboaie sau raduiacoboaie și iacoboaieradu.
Am pus în față lucrarea despre ecumenism și masonerie pentru că se pliază cel mai bine pe subiectul articolului de față.

DE CE TREBUIE CONDAMNATE ECUMENISMUL ŞI MASONERIA
Suceava, 2011 (antologie)

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA?
Un proces al comunismului, globalizării şi materialismului societăţii de consum’’
(volum publicat, Ed. Pim, ed.I în 2004 şi ed. a II-a, Iaşi, 2005)

CINE A FOST CU ADEVĂRAT EMINESCU?
Suceava, 2007 (antologie)

OFENSIVA MASONERIEI ŞI ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI
Un răspuns creştin-ortodox la provocările globalizării contemporane
Suceava, 2007 (antologie în patru volume)

I. FRAŢI ORTODOCŞI, MĂRTURISIŢI-L CU PUTERE PE HRISTOS, ÎN FAPTĂ ŞI CUVÂNT
(Invazia neoprotestantismului. Dictatura mascată a Uniunii Europene – o nouă probă
de credinţă pentru ţările ortodoxe. Naţionalismul în spiritul adevărului)

II. JERTFA TINERETULUI NAŢIONALIST DIN PERIOADA INTERBELICĂ
(Confruntarea Masoneriei cu Mişcarea Legionară. Reabilitarea adevărului)

III. OFENSIVA MATERIALISMULUI ÎMPOTRIVA TINERILOR ŞI FAMILIEI
(Masoneria mondială şi subminarea creştinismului prin teoriile evoluţioniste
sau ”filosofia” lui Antihrist. Despre manipularea opiniei publice
şi tinerilor prin televiziune şi internet)

IV. NE SALVĂM TRĂIND ORTODOXIA!
(Apărarea identităţii naţionale şi spirituale. Modele de patriotism.
Redescoperirea valorilor creştine şi naţionale)

LUPTAŢI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE!
Suceava, 2009 (antologie)

CUM RĂSPUNDEM NOI PROVOCĂRILOR SATANISTE ALE GLOBALIZĂRII?
(Dincolo de aşa-zisele «valori» ale civilizaţiei moderne, dincolo de publicitatea ispititoare şi agresivă, dincolo de afirmarea erotismului, violenţei şi perversiunilor ş.a.m.d., se ascunde vrăjmaşul lui Dumnezeu – satanismul)
Suceava, 2011 (antologie)

CAPCANE DIABOLICE ALE MASONERIEI
Piteşti, 2013 (volum de articole nepublicate)

ADEVĂRUL DESPRE MASONI
Adevărata faţă a masoneriei. Despre cei ce urăsc de moarte creştinismul (ortodoxia)
Piteşti, 2013 (sinteza articolelor autorului)

7 APELURI CĂTRE ROMÂNI
Piteşti, 2013 (antologie şi comentarii)

A FOST MASON ALEXANDRU IOAN CUZA?
Pitești, 2014 (antologie și comentarii)

· LUPTAŢI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE!
Pitești, 2014 (antologie revizuită și adăugită)

· MASONERIA – ORGANIZAȚIE RELIGIOASĂ ANTICREȘTINĂ
Pitești, 2014 (antologie revizuită și adăugită)

· TIMPUL MĂRTURISIRII ADEVĂRULUI!
Pitești, 2014 (volum de articole publicate)

Pentru cine dorește să le primească pe toate de la sursă, las adresa mea de e-mail:

radu.iacoboaie@yahoo.com

Crimele evreilor comise împotriva românilor în 1940

Crimele şi ororile comise de comuniştii evrei împotriva românilor este un subiect care descrie atrocităţile şi trădările făcute de comuniştii evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia şi Bucovina, în special în vara lui 1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Roşu.

Subiectul pune in context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu incetează să rescrie istoria românilor in funcţie de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictând pe români in culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănţuit contra unui neam intreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul rosu prin care zeci de milioane de crestini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolsevici, condusi de cadre iudaice.

Scriitori de rea credinţă au putut descrie, pentru a ilustra minciuna că România ar fi „ucis, ucis, ucis”, jandarmi români operând in teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu in direct la televiziunea franceză, acuzatorul incepe să oscileze si se dă singur in vileag declarând sforăitor că „oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie”. Ei bine, istoria preocupă intens pe români, care, desi iartă crestineste, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată :[1] Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupaţie maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 si până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată in intregime[2].

Cuprins

1 Context istoric
2 Desfăsurarea evenimentelor
3 Faptele
4 Note
5 Bibliografie

Context istoric
Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiaţi evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianţa izraelită au obligat instituţiile democratice ale ţării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către acesti refugiaţi. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul noilor refugiaţi (atingând intr-o singură generaţie numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simţită. Situaţia era fără iesire mai ales din cauza intervenţiei conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianţa izraelită. In fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiaţi, care au folosit sălbăticie contra ţăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, in urma căreia mii de români si-au pierdut viaţa.

Winston Churchill a explicat intr-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat in timpul primului război mondial intre bolsevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura in zeci de milioane de victime si un atac fără precedent impotriva crestinismului) si sionism, care este o miscare ideologică fascistă, rasistă si de purificare etnică[3].

Ambele grupuri de ideologi, agenţi si teroristi au trădat statul român, care le oferise protecţie si adăpost timp de multe generaţii.

Bolsevicii, luptând direct si fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri si prozelitism, au ameninţat fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, si civilizaţia crestină. pentru a inţelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al crestinilor in Rusia bolsevizată, unde milioane de crestini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacrate sau distruse, in timp ce nici o sinagogă nu a fost atinsă.

Sionistii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român si vinderea lui prin alipirea de imperiul bolsevic. Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost in Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolsevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască[4][5][6].

Desfăsurarea evenimentelor

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră in Basarabia si Bucovina, „incă din noaptea de 27 spre 28 iunie”, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. In acelasi timp, grupuri specializate organizează acţiuni antiromânesti in vederea creării panicii, dezorganizării si confuziei generale. Astfel de acţiuni au loc in orasele: Chisinău, Cernăuţi, Soroca,Tighina, Reni. Starea de spirit a populaţiei basarabene, incă de la inceputul evacuării armatei, administraţiei si civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: „…rusii indiferenţi; evreii aclamă intrarea Sovietelor in Basarabia. Românii de la sate surprinsi de evenimente, nu inteleg ce se petrece”. Documentele strânse arată că „actele de agresiune si batjocorire” intreprinse impotriva armatei române care se replia incepând cu data de 28 iunie 1940, au fost iniţiate si desfăsurate de armata sovietică in colaborare cu bandele formate mai ales din minoritari, „intre care si o suma de evrei”[7].

Faptele

In timpul celui de-al doilea război mondial doar maresalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, si Miscarea Legionară i-au susţinut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetăţenii români evrei mai degrabă plecaţi din România in Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi in chip de agenţi comunisti ai puterilor străine cu care România era in război. România este astfel singura ţară care nu a deportat pe evrei[8], [9], [10] un număr considerabil dintre acestia regăsindu-se in Palestina.

Desi au fost număraţi printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc incă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, in plin negaţionism al holocaustului rosu (al căror teoreticieni si practicieni erau ca fosti profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numerosi decât inainte de război! [11]. Un autor sionist deosebit de discreditat de poziţia sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populaţia evreiască, secret de stat. Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, in acest context, pentru a fi citată in extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente… Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase in 1947 la Bucuresti, de către Matatias Carp, sunt „fără trimiteri la fondurile de arhivă”[12].

Alexandru Safran, fost rabin sef, intr-o declaraţie din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de către sovietici „a fost intâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă si comunisti”.

In timpul evacuării din Basarabia si Bucovina de Nord a armatei române si a populaţiei refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietica a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populaţia evreiască de aici a iniţiat si desfăsurat o serie de manifestări si asasinate antiromânesti:
-uciderea si batjocorirea ofiţerilor si militarilor români;
-jefuirea si maltratarea refugiaţilor români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituţii publice si devastarea acestora;
-distrugerea si denigrarea insemnelor oficiale românesti[13].

Aceste fapte grave antiromânesti nu au fost intâmplătoare, ci ele au fost programate si organizate cu mult timp inainte, existând in Basarabia 118 organizaţii teroriste si un Plan de bolsevizare a României in care comunistii evrei erau implicaţi foarte mult[14].

Incepând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei si Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi „trădători de ţară” faţă de Rusia, intre ei si mulţi membri ai Sfatului Tării. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de intele ctualii evrei comunisti ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată in retragere[15].

La Cernăuţi, imediat ce a fost anunţat ordinul de evacuare, evreii au iniţiat si desfăsurat acţiuni antiromânesti: aurupt si scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si „au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui Stalin”. Au mai fost consemnate devastări si impuscături. Tot la Cernăuţi, evreii si puscăriasii eliberaţii, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-i. Preotul bisericii catolice si câţiva gardieni au fost impuscaţi de evrei. In timp ce preoţii si teologii români erau maltrataţi iar militarii umiliţi de evrei, alţi evrei de pe margine stăteau si fotografiau aceste scene.

Ziarul „Universul” relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament corect faţă de populaţia românească ce se refugia, in timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească incât i-a revoltat si pe comandanţii armatei de ocupaţie rusesti.

La Chisinău, evreii plasaţi in intersecţii au atacat refugiaţii români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât si asupra militarilor români aflaţi in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conţinutul oalelor de noapte. Sub protecţia unor soldaţi rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofiţerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat drumul in hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luaţi de soldaţii rusi.

In momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, „imediat evreii au arbora drapele rosii” si au inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberaţi din inchisoarea locală. Impreună, „manifestanţii evrei si comunistii” au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: „Jos Armata Română!”, si impotriva regelui, „Jos Carol!”, precum si de susţinere a ocupantului sovietic „Trăiască Stalin si Armata Rosie!”. De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Incercând să facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol, au fost prinsi de evrei si executaţi prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de „o masă compactă de evreis i rusi” care postându-se pe trotuare ameninţau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria si poliţia au fost ocupate de evreii comunisti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile si administraţia românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel in faţa statuii Generalului Poetas.

A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoţit de mai mulţi subofiţeri au fost prinsi de evrei si li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscaţi. Pavelescu si Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei. Subofiţerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină si imp uscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru.
Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au fost prinsi de evrei, au fost dezarmaţi si li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oras au fost opriţi de evrei si intorsi din drum.

La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o peste piept strigând că „a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul. In momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populaţia evreiască in frunte cu evreul Satran. Perceptorul si preotul au fost atacaţi si jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger.
Fapte grave s-au mai inregistrat la Românesti in judeţul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuţi, evreii strigau „Trăiască Rusia Sovietică si Stalin!”

In data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea isi notează in jurnalul personal „că mai ales evreii” sunt cei „care-i atacă si-i insultă pe ai nostri” si că acestia i-au batjocorit pe ofiţerii români.

Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: Corriere della Serra scrie că in ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât si armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si le-a distrus mijloacele de transport. Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Si Gazzeta dell Popolo confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comunistii evrei locali impreună cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie si garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot Gazzeta dell Popolo vorbeste si despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din inchisori, i-au inarmat si „au inceput cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele”. Corriere della Sera relatează si el despre cele intâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la Galaţi pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat orasul, trăgând nebuneste, devastândvitrinele si agresând cetăţenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas, instigând la acţiuni antiromânesti si făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chisinău, incă inainte de apariţia trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei inarmaţi cu pistoale si bâte loveau populaţia română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Si in Bucovina, la Cernăuţi, inainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat personalităţi românesti si ofiţeri. Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit crime si acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial ii dezarmaseră. Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri si cămine studenţesti, au eliberat deţinuţii din inchisori si au maltratat armata si populaţia română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul „Ororile si devastările comise de evrei in Basarabia si Bucovina” in care vorbeste de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică si consemnează faptul că la Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de iniţiative a avut loc si la Reni, Ismail, si in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că incă inainte ca armata sovietică să-si facă apariţia, populaţia evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulţi dintre sefii autorităţilor locale. Se raportează si că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri si soldaţi precum si echipament din cauza greutăţilor, sicanelor si umilinţelor la care au fost supusi de către armata sovietică in colaborare cu bandele de civili formate din „bolsevici si jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat in difetite orase comitete revoluţionare in vederea preluării puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de un evreu originar din Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local infiinţat la Chilia Nouă il are ca sef pe un evreu medic din oras, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind „conducătorul acţiunii teroriste” un evreu gardian public in serviciul poliţiei locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei fosti ziaristi la Adevărul si Dimineaţa au luat posturi importante in Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea.
Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităţilor si impotriva românilor civili, din partea evreilor comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acţionau in gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost jefuiţi de acestia, si doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenţia unui detasament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linsaţi de o bandă de evrei comunisti, asta după ce jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă. Insă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi salvaţi, fiind impuscaţi. De asemenea, teroristii evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliţiei din Abaclia, tot din judeţul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi si poliţisti. Evreii din Reni, ce purtau banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor si au fost lichidaţi, in urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor.
La Brăila, fraţii Birnbaum ameninţau că „multora dintre români le-a sunat ceasul” si că ei ii au pe câţiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei. In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, ameninţa si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu sovietic.
O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunţată in zona Prutului si că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar Pesti Ujsag din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la „presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că „Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare „.

Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colţuri si o banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, insă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi in urmă. Acţiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime, au fost protopopul judeţului Crisan Folescu, preotul Petru Siniţă, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze un divizion de artilerie, si numai intervenţia sovieticilor a im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Stirbu Iosif. La Bălţi, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in acest timp, au fost rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele Sovietskaia Bessarabia si Bessarabskaia Pravda scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii si brutarii evrei au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanţei locale răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina. Au fost asasinaţi lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat si soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunisti evrei impiedică populaţia ce dorea să se imbarce pe vaporul Carpaţi pentru a se refugia in ţară, lovindu-i cu bătele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

In comuna Ashita, evreii au impuscat in picioare doi soldaţi români care rămăseseră in urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii si au impiedicat populaţia românească să se refugieze.
Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost ingropat de viu, la ordinul si sub indrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi ingropat pentru că avea acasă 4 copii.
Un alt soldat român care era bolnav, si care era transportat cu o căruţă a fost impuscat pentru că agresorii voiau căruţ ;a. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate in seamă, si unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta.

Note\Bibliografie
1↑ Elie Wiesel, contra intereselor României, Teofil Ivanciuc, p.18
2↑ Cronologie privitoare la membrii familiei regale. Cronologia se bazeaza pe cartile „Istoria Romanilor de la origini pana in prezent” de Vlad Georgescu, ed. Humanitas, Bucuresti 1992 si „Monarhia in Romania 1866-1947” de Ioan Scurtu, ed. Danubius, Bucuresti 1991, si pe presa romana de dupa 1989
3↑ Zionism versus Bolshevism: A Struggle for the Soul of the Jewish People, nr. din 8 februarie 1920, al ziarului „Illustrated Sunday Herald”
4↑ Numeroase surse din arhivele locale
5↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p. 56
6↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 154
7↑ Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
8↑ A Study of History, 12 volume, Oxford University Press
9↑ Surse evreiesti
10↑ Rabinul Clujului Moshe Carmilly
11↑ Ioanid, Carp
12↑ Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
13↑ Cercetarea are la bază: rapoarte oficiale ale armatei române, articole din presa vremii, jurnale personale ale oficialilor si civililor, mărturii, toate prezentate in eseul „Săptămâna Rosie” de Paul Goma
14↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 94-96
15↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 164, 177, 219

Sursa: http://worldcomunism.blogspot.ro