Mitropolia Munteniei și Dobrogei îi încalcă, prin Consistoriul mitropolitan, părintelui Claudiu Buză, dreptul la recurs

Li se oferă șansa să reparea greșeala de „caterisire” oricum invalidă și ei nu sunt în stare nici măcar să dea un răspuns corect canonic…

Sigur, cred că nimeni nu se aștepta la un răspuns pozitiv din partea acestor slugoi de ecumeniști și/sau ecumeniști, dar ar fi avut ocazia sa facă dreptate, nu ei, preoții din așa-zisul Consistoriu, ci conform canoanelor, cinci episcopi plus unul.

Chiar dacă ridicau „caterisirea”, ruperea comuniunii de ecumeniști rămânea în continuare, dar cel puțin ei n-ar fi avut vina confirmării unei condamnări nedrepte pe capul lor. Așa… vor rămâne la pedeapsa lui Dumnezeu.

Consistoriul Mitropolitan al MMD îi încalcă părintelui Claudiu Buză dreptul la recurs

La mai bine de un an după depunerea apelului contra hotărârii de caterisire 1/2017 a Consistoriului Episcopal al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, părintele Claudiu Buză a primit în sfârșit înștiințarea că demersul sfinției sale a fost respins de către Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

După o deliberare de un an și jumătate, Consistoriul Mitropolitan al MMD i-a trimis părintelui Claudiu o simplă înștiințare că apelul i-a fost respins. Fără motivarea Consistoriului Mitropolitan, fără decizia Sinodului Mitropolitan.

În urmă cu o lună, siteul Protopopiatului Urziceni publica o știre referitoare la această decizie a Consistoriului Mitropolitan, adăugând și informația eronată “pedeapsa rămânând definitivă”, în condițiile în care art. 155, alin. (2) și (3) spun că sentințele în privința destituirii din slujirea clericală rămân definitive și executorii după aprobarea lor de către Sinodul Mitropolitan, pe când sentințele de caterisire se pot contesta la Consistoriul Superior Bisericesc și rămân, conform art. 164, definitive, executorii și irevocabile abia după ce au fost aprobate de către Sfântul Sinod.

Nu știm dacă cei de la protopopiat au primit informația referitoare la caracterul definitiv al sentinței de la Consistoriul Mitropolitan sau și-au făcut propria „analiză canonică”, însă cert este că părintelui Claudiu Buză i s-a adus la cunoștință de la Consistoriu doar informarea, fără a se lua în calcul faptul că mai are dreptul la recurs pe lângă Consistoriul Superior Bisericesc, iar pentru aceasta are nevoie de motivarea sentinței și mai ales de hotărârea de respingere a apelului, pe care o va contesta la Consistoriul Superior Bisericesc.

La data de 11 iulie 2017, părintele Claudiu Buză, însoțit de un grup de credincioși, a participat la ședința Consistoriului Mitropolitan al MMD. Prestația și mărturisirea făcută de sfinția sa cu acea ocazie și de către doamna doctor Gabriela Nagy au impresionat chiar și pe membrii Consistoriului Mitropolitan.

Părintele Claudiu a adresat o scrisoare Mitropolitului Munteniei, Preafericitul Daniel, cerându-i să dispună eliberarea tuturor documentelor necesare pentru a putea formula recursul la care are dreptul conform legislației bisericești.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Reclame