Concluzia unui musulman care a studiat bine Coranul: Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul şi toţi musulmanii trebuie să devină creştini

Filmul are subtitrare în engleză. Cu subtitrare în Română îl puteţi vedea aici:

Dar iată şi transcriptul celor spuse de musulman: 

Deducţie logică – Mario Joseph

…că Iisus Hristos nu era Dumnezeu.
Pentru mine, Dumnezeu era doar Allah,
crezând că Allah nu a fost niciodată căsătorit,
astfel că Allah n-avut niciun fiu.
Aşa că am predicat că Iisus Hristos nu era Dumnezeu.
Atunci cineva m-a întrebat, „Cine a fost Iisus?”
din mulţime.
Poate era musulman, dar totuşi m-a întrebat, „Cine a fost Iisus?”
Eu predicând pe atunci că nu El era Dumnezeu,
dar întrebarea totuşi rămânea: „Cine a fost El?”
Dorind să aflu cine a fost El,
am citit din nou întregul Coran de la început:
şi în 114 versete din totalul de 6666 din Coran.
Citindu-l, am dat peste numele profetului Mahomed de doar 4 ori
în schimb l-am găsit pomenit pe Iisus în 25 de locuri.
Atunci, în clipa aceea, am devenit puţin confuz, întrebându-mă:
De ce Coranul face mai multe trimiteri la Iisus?
Şi în al doilea rând:
Nu am observat niciun nume de femeie pomenit în Coran:
Nici numele mamei profetului Mahomed
sau numele soţiei lui ori numele fetelor lui, nimic.
În tot Coranul,
doar un singur nume de femeie am găsit:
şi anume, Maria, maica lui Iisus.
Nu am dat peste nici un alt nume de femeie.
Astfel capitolul 3 al sfântului Coran,
se numeşte: „Arborele genealogic al Mariei”,
iar capitolul 19 al sfântului Coran
este numit simplu: „Maria”
Un întreg capitol este dedicat Mariei.
Aşa că am devenit foarte curios în a afla
„De ce se pomenesc în Coran toate aceste lucruri?”
despre Maria
În sfântul Coran, capitolul 3 şi începând cu versetul 34
se spune că Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc,
şi că niciodată n-a căzut în niciun păcat în toată viaţa ei,
şi că a fost pururea fecioară.
În versetul 23 din capitolul 50 din Coran se mai spune că
s-a ridicat la ceruri cu tot cu trupul său pământesc.
Chiar şi –Ridicarea Ei la ceruri – este pomenită în sfântul Coran.
Acum să ne întoarcem la Iisus
Când am ajuns la versetele 45 până la 55 din capitolul 3,
În care, în cele 10 versete se vorbeşte despre Iisus.
Primul lucru pe care Coranul îl pomeneşte, (expresie în limba arabă)
Este cuvântul din arabă (كلمة الله) care înseamnă „Cuvântul al lui Dumnezeu”,
al doilea cuvânt din arabă (روح الله) care înseamnă „Duhul lui Dumnezeu”,
şi al treilea cuvânt din arabă (المسيح عيسى) care înseamnă „Iisus Mântuitorul”.
În acest fel Coranul îl descrie pe Iisus ca:
Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu şi Iisus Mântuitorul.
Apoi Coranul mai zice că Iisus a vorbit,
Când era foarte mic,
Cam la 2 zile după ce s-a născut.
Atunci a început să vorbească
Coranul mai pomeneşte că
Iisus a creat o rândunică vie din ţărână.
A luat puţină ţărână în mâini,
i-a dat o formă de păsărică;
şi când a suflat peste ea, a devenit vie.
Cred astfel că Iisus era purtător de viaţă.
A dat formă şi viaţă, ţărânei, tinei.
Coranul mai pomeneşte de faptul că
Iisus a vindecat un orb din naştere,
un lepros, ş.a.m.d.
Şi mai curios este faptul că Coranul pomeneşte
Că Iisus a înviat morţi;
Iisus s-a ridicat la ceruri;
Fiind viu
Şi va reveni iarăşi pe pământ.
Când am citit despre toate aceste fapte în Coran
m-am gândit la ce zice Coranul
despre Mahomed.
Ştiţi ceva, conform Coranului,
profetul Mahomed nu este Cuvântul lui Dumnezeu,
nici Duhul lui Dumnezeu,
niciodată n-a vorbit pe când avea doar 2 zile,
niciodată n-a dat viaţă vreunei păsări mici creată din ţărână,
nici nu a vindecat vreodată oameni bolnavi,
niciodată n-a înviat pe careva din morţi,
el însuşi, Mahomed, a murit,
şi conform islamului, nu mai este viu
şi nici nu va mai reveni pe pământ.
Precum se vede, sunt o mulţime de diferenţe între
aceşti doi profeţi.
Reţineţi că nu l-am numit pe Iisus, Dumnezeu.
Ideea mea era că „Iisus a fost un profet,
Chiar a fost un profet mai mare decât Mohamed.”
Acestea fiind spuse, într-o zi m-am dus la învăţătorul meu,
Tocmai la acela care mi-a predat 10 ani religia la colegiul arab
Şi l-am întrebat:
„Învăţătorule, cum a creat Dumnezeu universul?”
Şi mi-a răspuns,
„Dumnezeu a creat universul prin cuvânt.”
PRIN CUVÂNT.
Apoi l-am întrebat din nou:
„Cuvântul” este creator, înţelegând prin asta o persoană sau un proces de lucru în sine?
Trebuie s-o clarific.
Întrebarea mea a fost,
Dacă „Cuvântul” este creator, înţelegând prin asta o persoană sau un proces de lucru în sine.
Coranul spune că Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă învăţătorul meu îmi spune că Cuvântul lui Dumnezeu e creator în sine(Dătător de viaţă),
asta înseamnă că Iisus este arhitectul vieţii,
atunci musulmanii trebuie să devină creştini.

Sursa: youtube

Cu precizarea că textul „se spune că Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc” nu este corect din punct de vedere ortodox. Maica Domnului s-a născut şi ea ca şi noi cu păcatul strămoşesc, dar prin sălăşluirea în pântecele ei a Mântuitorului, a fost curăţită de El aşa cum noi suntem curăţiţi la botez. Coranul conţine multe alte erori şi aberaţii filosofico-teologice, în general, dar şi când face referiri la elemente preluate din creştinism. E posibil însă, ca citind printre rânduri, cum a făcut acest om, să cuprindă şi informaţii despre adevăratul Dumnezeu.

Acum, depinde la ce formă de creştinism a ajuns acest Mario Joseph… Bine ar fi să ajungă la Ortodoxie!

Reclame

Un pustnic athonit despre soarta celor mai buni dintre cei nebotezaţi după moarte

Se mântuiesc, oare, cei care nu sunt botezați?

O istorisire athonită

Odată, când am cercetat peșterile Sfântului Munte, am întâlnit un pustnic cu care am stat și am discutat, căci voiam să aflu niște lucruri. Printre altele, l-am întrebat dacă se mântuiesc cei care nu sunt botezați. Iar el mi-a răspuns:

„Îți voi spune, fiul meu, ce s-a întâmplat odată în Asia Mică. Trăia într-o vreme acolo un turc, care îi iubea mult pe creștini. Ajuta foarte mult Biserica. A ajutat chiar să se construiască și o mănăstire. Și când auzea că undeva este vreun sărac, alerga îndată și-l ajuta. Și cu toate că era cel mai bun om din acel loc – mai bun și decât creștinii -, nu s-a botezat. Nu se hotărâse să se boteze, ci tot amâna pentru mai târziu.

Dar după o vreme a murit. Și a murit înainte de a se boteza. Egumenul mănăstirii s-a mâhnit mult pentru că acest om a plecat din această viață înainte de a fi botezat. Și Hasan (acesta era numele lui) era un om atât de bun. A făcut multă rugăciune și într-o zi a venit la el un înger și l-a întrebat:

 –  Vrei să mergem să vezi unde se află Hasan?

 –  Da, a răspuns egumenul.

Atunci îngerul l-a luat și au urcat, au urcat, au urcat… până ce au ajuns la o Biserică foarte strălucitoare. Toate străluceau acolo și de peste tot se auzeau psalmodii. Egumenul s-a pierdut. Când a intrat înlăuntrul acestei biserici strălucitoare, a uitat și de Hasan și de toate. Nu mai voia să plece de acolo. Însă după o vreme, îngerul s-a apropiat de el și i-a spus:

 –  Hai! Trebuie să plecăm.

În timp ce se întorceau, îngerul l-a întrebat pe egumen:

 –  L-ai văzut pe Hasan?

Abia atunci și-a adus aminte egumenul de Hasan și i-a spus:

 –  Nu. Nu l-am văzut.

 –  Atunci să mergem înapoi, ca să-l vezi.

De îndată ce ne-am întors, în afara Bisericii, sus pe scări, vizavi de lumină, se afla un câine orb, care stătea acolo ca și cum s-ar expune la lumină. Atunci îngerul i-a spus egumenului:

 –  Acesta este sufletul lui Hasan. Nu-și dă seama unde se află, nu vede nimic și nu aude nimic… Cu toate acestea nu este în focul iadului.

Și încheind, pustnicul mi-a spus: „La fel se întâmplă și cu sufletele ereticilor. Dacă sunt oameni buni, nu merg în gheena iadului, dar nici în desfătarea Raiului”.

Sursa: Din ediția bimensuală a Asociației „Prietenii Obștii Sfântului Nicodim”, nr. 38, Iunie 2006.

De pe: marturieathonita.ro 

Comentariu admin: 

Oare păgănii şi ereticii care au fapte bune (de excepţie) se salvează într-un fel de iad…? Dacă e adevarată această mărturie şi viziune, am putea să-i spunem mântuire stării lor? Ce formă de mântuire să fie starea aceea semi-vegetativă că sufletul nu-și dă seama unde se află, nu vede nimic și nu aude nimic

Dar şi aşa, cine, dintre păgâni şi dintre eretici, ajunge să scape de iad în felul astă? Cei ca Hasan, care era cel mai bun om din acel loc – mai bun și decât creștinii„?  

Căci ştim că: „În afara Bisericii nu este mântuire” Sfântul Ciprian al Cartaginei. 

De asemenea ştim de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos că „Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin Mine.” Ioan 14:6. Adică nimeni nu intră în Rai, la Tatăl decât prin Domnul Iisus Hristos – prin botez, făcându-se creştin. Dar totuşi, au existat şi excepţii: proorocii Ilie şi Enoh. În afară de aceştia, toţi drepţii Vechiului Testament, până la învierea lui Hristos, după moarte, mergeau în iad (nu la chinuri, dar în iad). La Înviere, Mântuirorul i-a scos pe toţi aceşti drepţi din iad şi i-a dus în Rai. Dar Ilie şi Enoh erau inainte de aceasta în Rai, încă de vii. La sfârşit însă, vor muri şi ei, căci se vor întoarce pe pământ propovăduind împotrivirea faţă de Antihrist, iar acesta îi va omorî cu mâna lui.

Cine poate cunoaşte căile lui Dumnezeu?

Continuă lectura

Sunt eterodocşii membri ai Bisericii?

Sunt eterodocşii, adică toţi cei ce îşi zic creştini, dar nu sunt ortodocşi, membri ai Bisericii?[1]

de Dimitrie Ţelenghidis[2],

Profesor al Facultăţii de Teologie,

Universitatea Aristotelică din Tesalonic

Sub influenţa ecumenismului, încă din secolul trecut, se întreprinde sistematic o tentativă de înstrăinare a conştiinţei ecclesiologice a Bisericii Ortodoxe, ca întreg (ca pliromă). Mai exact, se încearcă din ce în ce mai mult acceptarea unei teorii denaturate despre ceea ce înseamnă Biserica.

În baza acestei percepţii, cum că Biserica ar fi divizată, toţi creştinii – adică toți cei ce au fost botezaţi indiferent de modul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, în numele Dumnezeului Celui în Treime – sunt consideraţi ca fiind membri egali ai Trupului lui Hristos (adică ai Bisericii). Iar acest lucru se doreşte să fie luat în consideraţie în ciuda diferenţelor dogmatice dintre aceşti creştini.

În consecinţă, indirect, prin această teorie despre Biserică se anulează propriu-zis caracterul mântuitor al dogmelor (adevărurile de credinţă descoperite de Dumnezeu), dogme formulate de Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.

Concomitent, îşi pierd definitiv însemnătatea atât anatemele şi afurisirile, precum şi Canoanele Sinoadelor mai sus pomenite. De altfel, așa se explică și faptul că s-a ajuns ca în Duminica Ortodoxiei fie să nu se mai citească în întregime anatemele, fie să nu se mai citească deloc Synodikonul Ortodoxiei. Încet, dar sigur, înaintăm spre o nivelare programată a Ortodoxiei cu erezia. De altfel, la evenimentele bisericești oficiale, ereticii sunt numiți fraţi întru Hristos cu ortodocșii sau, după caz, ortodocșii li se adresează cu ușurință, rostind titlul lor eccleziastic mincinos. Este limpede, ne găsim în mijlocul unui proces de omogenizare a diferitelor credinţe creştine.

Oare este legitim, din punct de vedere teologic şi ştiinţific, să-i considerăm pe eretici, adică pe romano-catolici, protestanţi, anticalcedoneni etc., drept membri ai Bisericii? Şi, în consecinţă, suntem cu toţii una în Hristos?

Ca să răspundem la această întrebare, într-un mod argumentat teologic, va trebui să lămurim de la început că noi, ca ortodocşi, credem în una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, conform adevărului de credinţă mărturisit în Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan (381).

Din expunerea de mai sus a Simbolului de Credinţă rezultă desigur că unitatea, ca însușire fundamentală a monadei şi, în cazul de față, ca însușire a Bisericii celei una, este un dat cert al credinţei noastre.

În conştiinţa trupului Bisericii, unitatea ei este un dat ființial (ontologic) care este asigurat în mod permanent și absolut de capul Bisericii, de Hristos, prin prezenţa continuă a Duhului Sfânt Mângâietorul întru ea, încă de la Cincizecime.

Unitatea Bisericii, ca adevăr de credință (dogmatic), exprimă atât conştiinţa Bisericii de sine, cât şi experienţa în Duhul Sfânt pe care ea o are. Aşadar, pe baza faptului că în Biserica Ortodoxă se constată o conştiinţă dogmatică neîntreruptă în întregul ei, această Biserică una este cea Ortodoxă.

Mărturisirea cuprinsă în Simbolul de Credinţă, şi anume că Biserica este una, înseamnă că aceasta constituie însușirea de bază a identităţii ei.

În practică, aceasta înseamnă că Biserica nu se poate diviza, nu se poate fragmenta, pentru că ea este Trupul tainic al lui Hristos. Iar Hristos, ca și cap al Trupului Bisericii, nu poate să aibă nici mai multe trupuri, ca Unul şi Unicul Dumnezeu și Om, după cum nici un trup împărţit nu poate să aibă. Astfel, oricine se unește cu Trupul lui Hristos şi rămâne viu în acest Trup are puterea, prin Sfintele Taine şi prin păzirea în dragoste a poruncilor, să se mute din moartea biologică la viaţa veşnică a Dumnezeului Celui în Treime. Şi precum mlădiţele de vie nu pot trăi şi aduce rod, dacă sunt tăiate din vie (Ioan 15: 5-6), la fel şi credinciosul tăiat din Biserică sau comunităţile întregi de credincioşi, indiferent de cât de mulți ar fi, nu pot nici să existe în Hristos, nici să înfiinţeze o altă Biserică.

Credinţa Bisericii este dată de sus, este inspirată de Dumnezeu, de aceea, ea nu este negociabilă. În conformitate cu învățătura Sinodului al II-lea Ecumenic, nu pot exista Biserici divizate sau mai multe Biserici, pentru că astfel ar rezulta o contradicţie între definițiile Biserica cea una – Bisericile cele multe și Biserica cea una – Biserica divizată.

Orice schismă şi orice eventuală erezie nu ating în esență Biserica în privinţa caracterului ei unitar. Biserica a fost, este şi va rămâne una şi nedivizată până la sfârşitul veacului. Exact acest lucru îl mărturisim în Simbolul de Credinţă, folosind verbul cred la timpul prezent.

Hristos este capul acestui Trup integru ce continuă să rămână integru fie că se îmbogăţeşte cu nenumăraţi membri, fie că este mărginit la un număr infim de membri de-a lungul istoriei.

Hristos nu poate să fie capul unui Trup divizat sau fărâmițat. Acest fel de ecclesiologie nu a fost legitimat niciodată în cadrul istoriei noastre bisericeşti şi nici nu este cu putinţă să fie legitimat în cadrul experienţei în Duhul Sfânt a Bisericii.

Biserica nu poate să fie una şi totodată fragmentată.

Dacă Biserica este divizată, atunci ea nu poate fi una, pentru că Unul este Trupul Domnului. Ba, mai mult, dacă este divizată, nu este nici sfântă, nici sobornicească şi nici apostolică.

Însă, dacă Biserica, conform Simbolului de Credinţă, este una, nu pot exista Biserici eterodoxe (în afara Bisericii Ortodoxe), nici Biserici mame, nici Biserici surori, nici Biserici fiice sau Biserici nepoate.

Una şi singura Biserică nedespărţită (întotdeauna) naşte tainic din apă şi din Duh (Ioan 3: 5) doar pe membrii ei, nicidecum nu naște alte Biserici.

În consecinţă, considerarea Bisericii ca fiind divizată, considerare manifestată, din nefericire, în ultima vreme, de către importante fețe bisericeşti, este în opoziţie cu exprimarea clară a Simbolului de Credinţă.

Considerarea că Biserica ar fi divizată sau că ar exista har și mântuire în afara ei, aduce cu sine, conform hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, căderea din Biserică, mai exact, caterisirea şi afurisenia, în funcţie de împrejurare, a aceluia care persistă într-o consideraţie dogmatică greşită.

Considerarea că Biserica este divizată anulează, în practică, credinţa în însăşi existenţa Bisericii care, doar pentru că este una şi nedespărţită, poate fi înţeleasă în baza conştiinţei de sine ortodoxe.

Prin urmare, atunci când cineva acceptă conştient consideraţia că Biserica este divizată, neagă credinţa Bisericii, neagă identitatea, dar şi conştiinţa de sine a ei.

Din acest motiv, ortodocşii nu au nici o problemă psihologică legată de identitatea lor ca ortodocși și ca Biserică, așa cum au cei ce au fost tăiați din Trupul Bisericii, adică eterodocșii (romano-catolici, anticalcedonieni-copţi, armeni, protestanţi cu diviziunile lor neoprotestante: baptişti, adventişti, evanghelişti etc.).

Desigur, Biserica Ortodoxă se roagă cu durere, îi pare rău şi manifestă interes pentru pocăinţa şi întoarcerea acestora în Trupul unic al lui Hristos, de la care au fost tăiaţi din cauza devierilor lor dogmatice.

1. Credinţa Apostolică

Integrarea şi rămânerea în Trupul Tainic al lui Hristos, adică în Biserică, nu are loc fără anumite condiţii prealabile. Ea presupune neapărat acceptarea şi mărturisirea credinţei apostolice, aşa cum a fost explicată şi formulată de Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.

Astfel, atunci când un credincios, indiferent de poziţia instituţională pe care o are în Trupul Bisericii, sau mai mulţi credincioşi, indiferent de numărul lor, încalcă credinţa stabilită a Bisericii, aceştia se desprind de Trupul ei. Dacă este vorba de un preot sau de un ierarh, acesta se cateriseşte, iar dacă este un mirean, acesta se afuriseşte. Acest lucru înseamnă că nu pot să participe şi să se împărtăşească de Tainele Bisericii.

Romano-catolicii au căzut din Biserică, în mod oficial, în secolul al XI-lea. În 1014 au introdus în Simbolul de Credinţă învăţătura lor dogmatică greşită cu privire la Duhul Sfânt, şi anume cunoscutul Filioque. Conform acestei învăţături, Duhul Sfânt, ca Persoană dumnezeiască, îşi are existenţa în urma purcederii şi din Tatăl, şi din Fiul. Învăţătura dogmatică a romano-catolicilor, însă, anulează învăţătura apostolică a Bisericii despre Dumnezeu cel în Treime, căci, după Sfântul Evanghelist Ioan, Duhul Adevărului de la Tatăl purcede (Ioan 15: 26). De altfel, Sinodul al III-lea Ecumenic, prin Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la Simbolul de Credinţă, a hotărât categoric că nimănui nu-i este permis să adauge sau să scoată nici măcar o silabă din cele stabilite în Simbolul de Credinţă. Toate Sinoadele Ecumenice următoare au consfinţit hotărârile Sinodului al III-lea Ecumenic.

Aşadar, este limpede faptul că Romano-catolicii, în consecinţă, şi Protestanţii, au căzut în afara credinţei apostolice a Bisericii, de vreme ce ei au adoptat Filioque. Este de prisos să facem referire la toate modernizările aduse credinţei de către creştinii occidentali (infailibilitatea papei, dogmele mariologice, primatul papal, harul creat etc.).

2. Succesiunea apostolică

De credinţa apostolică se leagă nedespărțit succesiunea apostolică. Succesiunea apostolică este valabilă doar în Trupul Bisericii, presupunând, neapărat, credinţa apostolică.

Prin succesiunea apostolică înţelegem continuarea neîntreruptă a conducerii Bisericii de către Sfinţii Apostoli. Această continuare are un caracter harismatic şi este asigurată prin transmiterea autorităţii duhovniceşti a Sfinţilor Apostoli către episcopii Bisericii şi, prin intermediul celor din urmă, preoţilor.

Modul de transmitere episcopilor autoritatea duhovnicească apostolică se face prin punerea mâinilor (hirotonie). Dacă, prin urmare, vreun episcop dobândeşte hirotonia în mod canonic, din punct de vedere bisericesc, şi se află, însă, în afara Bisericii datorită credinţei lui greşite, el încetează, de fapt, să aibă succesiune apostolică, din moment ce aceasta are sens doar în cadrul tainic al Trupului lui Hristos, care este Biserica.

În consecinţă, dacă vreun episcop sau vreo Biserică locală, indiferent de numărul de membri, cad din credinţa Bisericii, aşa cum această credinţă a fost exprimată infailibil de Sinoadele Ecumenice, ei încetează să mai aibă succesiune apostolică, pentru că se găsesc deja în afara Bisericii. Şi, din moment ce succesiunea apostolică este întreruptă în mod existenţial, nici nu poate fi vorba de dobândirea sau continuarea succesiunii apostolice pentru cei deja căzuţi în afara Bisericii.

Pe baza celor de mai sus, însuşi papa, dar şi toți episcopii romano-catolici sunt lipsiţi de succesiune apostolică, pentru că, fiind lipsiţi de credinţa apostolică, se găsesc în afara Bisericii. În consecinţă, a vorbi despre succesiune apostolică în afara Bisericii este un lucru fără temelie ştiinţifică, adică neteologic.

3. Preoţia şi celelalte Taine

Preoţia în cadrul Bisericii este preoţia lui Hristos, din moment ce Însuşi Hristos slujeşte Tainele Bisericii Lui, prin intermediul episcopilor şi a preoţilor.

Preoţia presupune continuitatea apostolică neîntreruptă, succesiunea apostolică. Mai întâi şi mai întâi, preoţia presupune ca Dumnezeu-Omul Hristos să fie slujitor în Trupul Său, Biserica. Într-o expresie finală, preoţia lui Hristos trece prin Biserică şi este oferită de Însuşi Hristos prin Biserica Lui şi însăşi Bisericii Lui. Preoţie autonomă şi Taine autonome faţă de Biserică nu pot exista.

Preoţia, precum toate celelalte Sfinte Taine, constituie o vădire a lucrării Bisericii (o dezvăluire liturgică, căci Biserica se înfăţişează pe sine prin Taine, zice Sfântul Nicolae Cabasila). Acest lucru înseamnă că, pentru a exista Taine, trebuie să existe în prealabil Biserica. Tainele sunt ca ramurile unui copac. Ramurile vii, care înfloresc şi aduc rod, pot exista doar dacă se găsesc în prelungirea firească a copacului, atunci când sunt legate ontologic de corpul copacului.

Din punct de vedere teologic, este de neconceput susţinerea afirmaţiei că eterodocşii, romano-catolici sau protestanţi, ar avea vreo Taină, măcar una, de exemplu, Botezul. Întrebarea esenţială care trebuie pusă aici este următoarea: Cine a slujit Taina Botezului? Unde a dobândit preotul slujirea? Cine i-a dat slujirea, din moment ce aceasta se găseşte doar în Biserică? Şi unde se găseşte Biserica la eterodocşi, dacă aceştia, datorită credinţei lor greşite au căzut în afara Bisericii?

4. Teoria celor doi plămâni ai lui Hristos

Această teorie îşi are originea în Romano-catolicism. Conform acestei teorii, Hristos are drept plămâni Romano-catolicismul şi Biserica Ortodoxă.

Astăzi, din nefericire, teoria aceasta a fost adoptată şi de mulţi ierarhi ortodocşi şi teologi laici ortodocşi, fără să fie probabil siliţi. Această teorie, însă, din punct de vedere ortodox, poate fi considerată nu doar non-teologică, ci chiar o blasfemie.

Biserica Ortodoxă se diferenţiază ontologic de Romano-catolicism, din motive dogmatice clare. Astfel, Biserica Ortodoxă consideră că doar ea păstrează caracterul Bisericii de Trup divino-uman al lui Hristos. Romano-catolicismul este căzut de o mie de ani în afara Bisericii lui Hristos.

De altfel, pentru că Biserica, după cum consideră Simbolul de Credinţă, este una şi omogenă, din punct de vedere teologic este de neconceput să se subînţeleagă, în conformitate cu teoria de mai sus, că Ortodoxia şi Romano-catolicismul sunt doi plămâni ai lui Hristos, ca şi cum ar fi două organe echivalente din Trupul Lui.

În acest caz, ar trebui să considerăm că celelalte organe ale trupului lui Hristos fie nu sunt încă descoperite din punct de vedere ecclesiologic, fie sunt acoperite de alte Biserici în afara celor două. Aşa ceva ne-ar conduce nemijlocit la adoptarea teoriei ecclesiologice protestante a ramurilor (Branch theory).

Prin teoria ramurilor înţelegem teoria protestantă privind identitatea Bisericii. Biserica, după protestanţi, este comunitatea nevăzută a Sfinţilor. Toate diversele Biserici istorico-empirice, cu dogme diferite, sunt legitime şi echivalente, fiind ramuri ale copacului Bisericii nevăzute. Biserica nevăzută este Biserica despre care mărturisim în Simbolul de Credinţă. În consecinţă, nici o Biserică locală, indiferent de dogmă, nu întrupează una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Nici o Biserică locală nu poate susţine faptul că deţine plinătatea adevărului revelat. Biserica cea una a lui Hristos este cumulul total al secţiilor separate, adică al Bisericilor locale de orice dogmă, oricât de mult ar diferi din punct de vedere dogmatic între ele. Acest fapt este cu neputinţă de acceptat din punct de vedere ortodox.

Pe de altă parte, teoria romano-catolică despre cei doi plămâni ai lui Hristos, este o blasfemie atunci când este adoptată de ortodocşi. Şi constituie o blasfemie în sensul cel mai strict al cuvântului, pentru că introduce în Trupul impecabil al lui Hristos Romano-catolicismul, ca pe un organ funcţional al Lui (un plămân), deşi Romano-catolicismul suferă ontologic din punct de vedere instituţional, fiind, în realitate în afara Trupului divino-uman al Bisericii.

5. Biserici surori

De la început, termenul Biserici surori a fost nepotrivit şi inadmisibil. Este nepotrivit din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a exprima relaţia dintre Bisericile Ortodoxe locale. Şi este absolut inadmisibil, din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a determina caracterul ontologic al Bisericii Ortodoxe şi al Romano-catolicismului.

Termenul Biserici surori nu este un termen bazat scripturistic, nici nu este legitim. Atunci când Sfântul Apostol Pavel se referă la diversele Biserici locale, el nu le denumeşte surori, nici nu subînţelege existenţa vreunei Biserici mame ale vreunor Biserici locale. El are conştiinţa că Biserica este una şi că ea are un caracter universal, în sensul unei deplinătăţi a adevărului şi a vieţii ei, şi al cărei cap, ne informează Sfântul Apostol Pavel, este Însuşi Hristos. Astfel, atunci când se adresează vreunei Biserici locale, foloseşte expresia stereotipă: Bisericii care este în Corint, de exemplu. Acest lucru arată că prezenţa întregii Biserici poate fi în orice loc, acolo unde există comunitatea euharistică a credincioşilor sub episcopul ei. Este, desigur, de la sine înţeles faptul că unitatea acestor Biserici locale este asigurată de comuniunea lor întru credinţă, viaţă şi rânduială ecclesiastică. Unitatea Bisericilor locale este garantată în practică de Sinodul episcopilor acestor Biserici.

Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că, din moment ce nici Bisericile locale aflate în acelaşi cuget în cadrul Ortodoxiei nu se justifică, din punct de vedere teologic, să fie numite surori, cu atât mai mult nu există vreun substrat teologico-ecclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxă şi Romano-catolicismul Biserici surori. De altfel, Romano-catolicismul nu poate fi numit, în sensul strict al cuvântului, Biserică, după anul 1054, pentru că de atunci acţionează asupra lui anatemele Sinoadelor Ecumenice, consecinţa fiind tăierea de la Trupul divino-uman.

Aici trebuie făcută observaţia că suspendarea anatemelor nu poate fi efectuată de nici o persoană oficială a Bisericii, indiferent de înălţimea poziţiei în ierarhia ecclesiastică, ci doar de un Sinod Ecumenic. Şi acest lucru se poate face doar în cazul în care, în prealabil, sunt îndepărtate motivele dogmatice pentru care a avut loc efectiv tăierea Romano-catolicismului de Biserică.

Este, aşadar, limpede faptul că, oficial, Romano-catolicismul nu mai este Biserică din 1054. Practic, acest lucru înseamnă că nu are credinţa apostolică corectă, nici succesiune apostolică. Nu are harul necreat şi, prin urmare, nu are Tainele dumnezeieşti care aduc trupul divino-uman al Bisericii într-o comuniune îndumnezeitoare cu omul. Şi, pentru că Biserica nu poate decât să fie şi să rămână până la sfârşitul veacului una şi nedespărţită, orice comunitate creştină aflată în afara Bisericii Ortodoxe este, pur şi simplu, eretică.

Traducere din limba greaca de Preot Matei Vulcănescu

[1] Referat susţinut în Mitropolia Republicii Moldova şi Episcopia de Bălţi, în zilele de 3 şi 4 aprilie 2012.

[2] Domnul Profesor Dimitrie Ţelenghidis este considerat unul din cei mai mari dogmatişti ai Greciei din perioada contemporană. În ultimii 20 de ani este implicat în problema dialogului dintre Ortodoxie si eterodoxie. Din anii tinereții a avut binecuvântarea să cunoască pe Părintele Paisie Athonitul, vestit pentru sfințenia lui, în preajma căruia s-a aflat timp de mulţi ani şi a primit sfaturile lui patristice şi duhovniceşti. Are o vastă operă, din care cităm câteva: Teologia Ortodoxă şi viaţa, Soteriologia lui Luter, Har şi libertate după tradiţia patristică a secolului al XIV-lea”, Contribuţie la soteriologia Bisericii Ortodoxe etc. (n. trad.).

Sunt eterodocşii membri ai Bisericii?

Sursa: comuniuneortodoxa.ro

Statul Islamic, duşmanul de moarte al creştinismului – Oraşul Mosul golit de creştini

Statul islamic îi alungă pe creştinii irakieni: „Vă convertiţi la Islam sau muriţi”

Creştinii irakieni au început de curând să părăsească în masă oraşul Mosul, după ce în ultima perioadă militanţii sunniţi i-au ameninţat că îi vor omorî dacă nu se convertesc la Islam sau dacă nu plătesc o taxă de protecţie, relatează în ediţia electronică ziarul „The Telegraph”. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Un nou stat islamic în Orientul Mijlociu „Familiile creştine se îndreaptă către Dohuk şi Arbil, în regiunea autonomă Kurdistanul irakian. Pentru prima dată în istoria Irakului, în oraşul Mosul nu se mai regăseşte niciun creştin”, a declarat patriarhul Louis Sako, liderul comunităţii creştine din Irak, pentru agenţia AFP. Gruparea teroristă Statul Islamic (SI) a dat recent un ultimatum până luni comunităţii creştine din Irak să aleagă între convertirea la islam sau plătirea unei taxe de protecţie. În caz contrar, jihadiştii au ameninţat că îi vor ucide pe creştini. „Suntem şocaţi de anunţul islamiştilor care i-au obligat practic pe creştini să renunţe la religia lor, să plătească o taxă de protecţie sau să fugă din propria ţară, doar cu ce au pe ei”, a mai spus patriarhul Louis Sako. În cadrul anunţului dat de gruparea teroristă Statul Islamic, jihadiştii ameninţă că „vor fi trecuţi prin sabie” creştinii care nu se supun condiţiilor menţionate de ei. Irakul găzduieşte una dintre cele mai vechi comunităţi creştine din lume, însă numărul membrilor a scăzut puternic în ultimii zece ani. Mai exact, înainte de invazia americană din 2003, numărul creştinilor din oraşul Mosul se situa undeva la circa 60.000 de persoane. În prezent, cifra a scăzut la aproape 35.000 de creştini în acest oraş, potrivit patriarhului Louis Sako. La nivel naţional, se preconizează că mai trăiesc în Irak aproximativ 400.000 de creştini. Militanţii din gruparea teroristă Statul Islamic au cucerit în ultima lună zeci de oraşe şi regiuni din Irak, provocând destabilizarea ţării, precum şi numeroase violenţe.

Citeşte şi: Un nou stat islamic în Orientul Mijlociu Noul Stat Islamic, apărut în Orientul Mijlociu, nu ar fi fost posibil fără largul concurs al şeicilor suniţi. La 29 iunie, Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL) a anunţat restabilirea Califatului islamic, primul după abolirea, în 1922, a celui rezultat din Imperiul Otoman.

Sursa: adevarul.ro

Citiţi şi: https://danielvla.wordpress.com/2014/06/15/ce-este-isil-sau-isis/

Acatist către toţi Sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului şi o listă, incompletă, a sfinţilor din Apus, de până la 1054

Până la despărţirea din 1054 de Adevărata Biserică a unora, care îl urmau pe papă şi în următoarele zeci de ani a tuturor apusenilor, s-au sfinţit în pământurile Europei Apusene mulţime de sfinţi.

Pun aici o legătură către o listă, incompletă, a sfinţilor apuseni, alcătuită de ieromonahul Petru Pruteanu, iar mai jos acatistul lor.

http://www.teologie.net/data/pdf/sfinti-ortodocsi-apus.pdf

Acatist către toţi Sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului

(alcătuit de ierod. Grigorie Benea)

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condac 1:
Pe sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului în vechime şi aceste părţi le-au luminat prin nevoinţele şi luptele lor, pe aceştia toţi să-i lăudăm şi noi acum după cuviinţă. Şi să le cântăm lor ca unora ce pururea se roagă înaintea lui Dumnezeu pentru noi, zicându-le aşa: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Icos 1:
Minunat s-a slăvit întru voi, sfinţilor Apusului, numele cel întru totul sfânt al Mântuitorului nostru Hristos. Că privind viaţa şi faptele voastre cele spre mântuire, popoarele Apusului s-au învăţat să se închine Dumnezeului celui Adevărat şi să vă cinstească pe voi cu bucurie, zicând:
Bucuraţi-vă, apostoli şi mucenici, cuvioşi şi episcopi, că voi sunteţi lauda şi bucuria întregului Apus;
Bucuraţi-vă, că voi înaintea tuturor sunteţi roada cea mai de preţ a acestor locuri;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru sfânt a spălat toată întinăciunea păgânească;
Bucuraţi-vă, că prin învăţături pline de putere poporul din neştiinţă l-aţi scos;
Bucuraţi-vă, că în întunericul acelor vremuri aţi strălucit ca nişte faruri prealuminate;
Bucuraţi-vă, că v-aţi arătat înaintea lumii întregi povăţuitori nemincinoşi pe calea mântuirii;
Bucuraţi-vă, că prin aceasta sunteţi părinţi în Hristos pentru toate neamurile Apusului;
Bucuraţi-vă, că până acum vă rugaţi neîncetat pentru ele în ceruri;
Bucuraţi-vă, că voi mai ales sunteţi nădejdea cea tare a acestor locuri;
Bucuraţi-vă, că întru voi se laudă toţi credincioşii apuseni;
Bucuraţi-vă, că pe aceştia îi învăţaţi să aducă lui Dumnezeu dreaptă cinstire;
Bucuraţi-vă, că întreg Apusul îl chemaţi la pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 2-lea:
Şi pământurile Apusului s-au învrednicit de minunaţii Apostoli ai lui Dumnezeu, care cu râvnă nestinsă au propovăduit peste tot vestea cea bună a mântuirii neamului nostru. Iar prin aceştia popoarele Apusului s-au născut pentru întâia dată la Hristos şi au început să-I cânte Lui ca Unui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Luminători ai Apusului s-au făcut prin truda lor cea neobosită Sfinţii Apostoli. Că ei puterea cea întunecată a vrăjmaşului au socotit-o întru nimic, şi cu neînfricare au răspândit lumina lui Hristos pretutindeni. Pentru aceasta au şi mărturisit încă până la sânge adevărul şi s-au învrednicit să audă din gura tuturor cântări de laudă ca acestea:
Bucuraţi-vă, Apostoli ai lui Hristos, care v-aţi nevoit să duceţi vestea cea bună în pământurile Apusului;
Bucuraţi-vă, că voi mai întâi sunteţi părinţii şi ocrotitorii acestor locuri;
Bucuraţi-vă, aşadar, Sfinţilor Petru şi Pavel, mai-marii Apostolilor, că aţi întemeiat cea dintâi Biserică în Apus; (Sfântul ierarh Nectarie Taumaturgul spune că nu există nici o dovadă clară că Sfântul Apostol Petru ar fi propovăduit la Roma creştinismul, adevăratul întemeietor al Bisericii Romei este Sfântul Apostol Pavel – notă admin)
Bucuraţi-vă, că prin voi Roma păgână a început a aduce jertfă curată Adevăratului Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că nu v-aţi spăimântat de toată înfricoşarea şi prigoana necredincioşilor;
Bucuraţi-vă, că până la urmă credinţa voastră în Hristos aţi pecetluit-o cu însuşi sângele vostru;
Bucură-te, apoi, Sfinte Iacove, Apostole, fiule al lui Zevedeu, care ai luminat pământurile Spaniei;
Bucură-te, că moaştele tale odihnesc până azi în acele părţi, aducând tuturor mângâieri;
Bucură-te şi tu, Sfinte Apostole Simon Zelotul, care în Britania ai dus credinţa în Hristos cel înviat;
Bucură-te, că asemenea celorlalţi Apostoli şi tu ai primit moarte pentru viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Sfinte Aristobul, care Sfântului Simon i-ai urmat în propovăduire;
Bucură-te, că ai ajuns cel dintâi episcop al Britaniei şi mucenic al lui Hristos;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 3-lea:
Lăsat-au Apostolii Domnului, în locurile pe care le-au luminat, ucenici şi urmaşi vrednici, care cu nimic nu au fost mai prejos părinţilor lor, ci întru totul le-au urmat în râvnă şi-n lucrare. Că ei prin pilda vieţii lor popoarele cele păgâne le-au ridicat de la slujirea idolească şi le-au adus la închinarea Singurului Dumnezeu, învăţându-le să-I cânte Acestuia neîncetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Să cântăm şi noi într-un glas tuturor celor ce s-au învrednicit a fi următori Sfinţilor Apostoli, care lucrarea acelora au dus-o mai departe şi pământul Apusului l-au sfinţit prin cuvintele şi sângele lor; şi să le zicem lor, ca unora ce până azi se roagă pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu, unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce v-aţi arătat minunaţi ucenici ai ucenicilor lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că alături de părinţii voştri v-aţi nevoit cu râvnă pentru luminarea Apusului;
Bucură-te, aşadar, între ei toţi, Sfinte Clement, că mai-marele Apostolilor te-a sfinţit episcop al Romei;
Bucură-te, că turma cea încredinţată ţie ai păstorit-o cu deplină înţelepciune şi vrednicie;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ignatie, episcop de Antiohia, că şi tu ai primit hirotonia din mâinile Sfântului Petru;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu, că scrierile tale ne sunt de mare mângâiere până în ziua de astăzi;
Bucură-te, că mucenicia ta cea slăvită este pentru toţi pildă de bărbăţie şi vitejie în faţa morţii;
Bucură-te şi tu, Sfinte Iustin, filosofule, că prin cărţile tale ai întărâtat mânia vrăjmaşilor lui Hristos;
Bucură-te, că neîndurând înţelepciunea ta cea dumnezeiască, aceştia te-au mucenicit în arenele Romei;
Bucură-te, apoi, Sfinte Irineu, episcop de Lyon, că din Asia Mică ai ajuns să luminezi pământurile Galiei;
Bucură-te, că prin scrierile tale de-Dumnezeu-însuflate ai luptat neîncetat împotriva tuturor eresurilor;
Bucură-te, că pentru aceasta toţi creştinii te cinstesc ca pe un mare stâlp şi Părinte al Bisericii;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 4-lea:
Cântare de laudă să aducem acum tuturor celor ce în pământurile Apusului au pătimit pentru Hristos până la sânge, şi prin bărbăţia lor moartea au biruit; iar lui Dumnezeu, Cel ce i-a întărit pe ei în chinuri şi munci mai presus de minte, să-I cântăm cu toţii neîncetat, zicând: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Sângele vostru, cinstiţilor mucenici, cu bucurie l-aţi vărsat pentru Împăratul Hristos, şi Lui v-aţi adus jertfă bineprimită. Iar neamurile Apusului văzând răbdarea voastră cea negrăită, au înţeles că Însuşi Dumnezeul slavei locuia întru voi, şi minunându-se de una ca aceasta au început să vă cânte vouă cu credinţă aşa:

Bucuraţi-vă, Tatiana şi Anastasia, împreună cu Sofia şi cu cele trei fiice ale ei;
Bucuraţi-vă, Cecilia şi Agnia, care v-aţi arătat femei fără seamăn în vitejie;
Bucuraţi-vă, Lavrentie, Arhidiacone, împreună cu Sebastian, slăvitul mucenic;
Bucuraţi-vă, bunilor biruitori, că voi prin pătimirile voastre cele cumplite aţi sfinţit Roma păgână;
Bucuraţi-vă, apoi, toţi cei ce întreg pământul Apusului l-aţi umplut de luptele voastre;
Bucuraţi-vă, Agata şi Lucia, muceniţe slăvite, că în Italia bine v-aţi nevoit;
Bucuraţi-vă, Valentin şi Ianuarie, episcopi prealuminaţi, că învăţătura voastră aţi pecetluit-o cu sânge;
Bucură-te, apoi, Cipriane, ierarhe, împreună cu Perpetua şi Felicita, şi cu toţi cei ce s-au jertfit pentru Hristos în pământurile Africii;
Bucură-te, Mavrichie, mucenic minunat, că alături de ostaşii tăi în Elveţia ai stat neînfricat în faţa morţii;
Bucură-te, Vichentie, diacone, că Spania ai sfinţit-o prin chinurile tale cele înfricoşătoare;
Bucură-te, Alban, viteaz luptător, că te-ai adus cea dintâi jertfă curată a Britaniei către Dumnezeul cel Adevărat;
Bucură-te, Ursula, mireasă a lui Hristos, care cu sângele tău ai spălat pământul Germaniei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 5-lea:
Văzând vrăjmaşul mântuirii noastre că nu poate birui credinţa ucenicilor lui Hristos prin chinuri şi prigoniri fără seamăn, a abătut asupra lor mulţime de învăţători şi dascăli mincinoşi, care prin înşelăciune au dus poporul cel credincios în rătăcire. Dar împotriva unora ca aceştia s-au ridicat Părinţi desăvârşiţi, mari în cuvânt şi-n faptă, care cu înţelepciunea Duhului Sfânt au biruit tot eresul, şi pe oameni i-au învăţat să aducă dreaptă cinstire lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Pe neînfricaţii mărturisitori ai credinţei celei ortodoxe, care în pământurile Apusului cu vitejie au luptat pentru adevăr, şi prin nevoinţele lor cele multe minciuna din rândul poporului lui Hristos au stârpit-o, pe aceştia toţi să-i lăudăm şi noi acum cu bucurie, şi să le cântăm lor ca unor aleşi ai Preamilostivului Dumnezeu, zicând:
Bucură-te, Sfinte Osie de Cordoba, că în fruntea celui dintâi sobor a-toată-lumea ai stat;
Bucură-te, Sfinte Ilarie, episcop de Poitiers, că şi tu ai apărat cu neînfricare dreapta credinţă;
Bucură-te, că pentru aceasta din mâinile hulitorilor arieni nenumărate prigoniri şi chinuri ai răbdat;
Bucură-te, apoi, Ambrozie, ierarhe, că oraşul Milanului l-ai păstorit cu înţelepciunea ta cea dumnezeiască;
Bucură-te, că prin cuvântările şi scrierile tale ai întors mulţime de oameni la Hristos;
Bucură-te şi tu, Augustine, fericite, că pentru rugăciunile maicii tale, Monica, Dumnezeu te-a întors din calea pierzării;
Bucură-te, că ai ajuns episcop preaînţelept şi mare luptător împotriva ereticilor;
Bucură-te, apoi, Ieronime, cuvioase, că prin scrierile tale cele multe ai luminat pământurile Apusului;
Bucură-te, Sfinte Leon, papă al Romei, că la soborul din Calcedon în chip minunat ai luptat pentru credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că având lumină de la Dumnezeu, poporul cel încredinţat ţie l-ai povăţuit neabătut pe calea mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Martin, papă neînfricat, că împreună cu Sfântul Maxim aţi mărturisit până la moarte adevărul;
Bucură-te, că pentru dreapta credinţă aţi îndurat cu bucurie toate chinurile împăratului celui răucredincios;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 6-lea:
Sfârşindu-se prin rânduiala lui Dumnezeu şirul prigoanelor celor cumplite, nu s-a sfârşit şi şirul mucenicilor lui Hristos. Căci cei ce până atunci în chip văzut îşi vărsaseră sângele pentru credinţă, au început să se jertfească în chip nevăzut pentru ea, răstignindu-şi prin post şi prin lacrimi toate poftele cele rele. Pentru aceasta s-au şi făcut ca nişte îngeri în trup şi s-au învăţat să-I aducă lui Dumnezeu neîncetat cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Şi pământurile Apusului au rodit bărbaţi şi femei desăvârşiţi în sfinţenie, care prin nevoinţele lor cele mai presus de fire au câştigat bucuriile cele nepieritoare ale Raiului, şi tuturor pildă nemincinoasă pe calea mântuirii s-au făcut. Iar noi să le cântăm mai întâi celor ce au strălucit în pământurile Galiei, întemeind viaţa călugărească în acele părţi, şi să le zicem cu bucurie aşa:
Bucură-te, Sfinte Martin, că tu mai întâi dintre toţi apusenii te-ai învrednicit să guşti dulceaţa vieţii călugăreşti;
Bucură-te, că urmând ţie mulţime de credincioşi au ales să lepede slava trecătoare a lumii acesteia;
Bucură-te, că strălucind prin darul facerii de minuni ai ajuns episcop de Tours şi mare ocrotitor al Apusului;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ioan Casian, că împreună cu prietenul tău Gherman te-ai adăpat din învăţătura părinţilor pustiei;
Bucură-te, că prin scrierile tale cele minunate te-ai făcut adevărat începător al vieţii călugăreşti în Apus;
Bucură-te, Sfinte Honorat, că în insula Lerins ai întemeiat cea mai vestită mănăstire din Galia;
Bucură-te, că în ea s-a nevoit mulţime nenumărată de sfinţi, prin care Galia a ajuns Tebaida Apusului;
Bucură-te, aşadar, împreună cu Ilarie şi Evherie, cu Chesarie şi Vichentie, şi cu mulţi alţi călugări sfinţiţi;
Bucură-te, apoi, Sfinte Grigorie de Tours, că neîncetat te-ai nevoit pentru slava sfinţilor din pământurile tale;
Bucură-te, Sfinte Gherman, episcop de Auxerre, care prin darurile tale ai luminat Britania şi Galia;
Bucură-te, că pe Genevieva, cuvioasa, ai binecuvântat-o de mică spre viaţa pustnicească;
Bucură-te, că aceasta s-a arătat apoi preaputernică ocrotitoare a Parisului prin rugăciunile ei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 7-lea:
Izvorând din pământurile Galiei ca dintr-o fântână preacurată şi limpede, viaţa călugărească s-a răspândit peste tot în Apus, şi în toate neamurile a rodit părinţi cuvioşi plini de virtute, care cu glas curat şi cu mulţumitoare inimă au cântat lui Dumnezeu, pentru ei şi pentru lumea întreagă, zicând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Să-i lăudăm acum toţi într-un glas pe cei ce s-au nevoit pentru Hristos în pământurile Britaniei şi ale Italiei, şi prin luptele lor s-au făcut părinţi luminaţi ai vieţii călugăreşti şi apostoli ai acelor locuri, şi să le cântăm lor ca unor preaminunaţi biruitori în lupta cu puterile vrăjmaşului, zicându-le aşa:
Bucură-te, Sfinte Ninian, că la picioarele Sfântului Martin ai deprins toată viaţa călugărească;
Bucură-te, că ajungând desăvârşit în sfinţenie te-ai făcut luminător al Scoţiei, pământul tău de naştere;
Bucură-te, apoi, Sfinte Patrick, minunatule propovăduitor, că prin râvna ta cea dumnezeiască pământul Irlandei l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că prin aceasta te-ai făcut părinte al neamului irlandez, pentru care până azi te rogi neîncetat;
Bucură-te, că mulţime nenumărată de ucenici ţi-au urmat pe căile sfinţeniei;
Bucură-te, între ei toţi, Brigid, cuvioaso, că prin dragostea ta cea nespusă te-ai făcut maica întregii Irlande;
Bucură-te şi tu, Sfinte David, episcop prealuminat, că în Ţara Galilor ai întemeiat mănăstiri nenumărate;
Bucură-te, că pentru aceasta poporul britan te cinsteşte până azi ca pe un ocrotitor al lui înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Benedict, mare nevoitor, că pământul Italiei s-a luminat văzând viaţa ta cea nepământească;
Bucură-te, că prin rânduiala ta cea minunată te-ai făcut adevărat părinte al tuturor călugărilor din Apus;
Bucură-te, apoi, Sfinte Alexie, Omule al lui Dumnezeu, că în cetatea Romei ai trăit în deplină smerenie;
Bucură-te, că pentru darurile tale cele multe lumea întreagă te cinsteşte ca pe un mare cuvios;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 8-lea:
Nu a putut răbda vrăjmaşul mântuirii să vadă popoarele Apusului înălţând toate într-un glas cântare de laudă Adevăratului Dumnezeu, şi pentru aceasta a abătut asupra lor valuri de popoare păgâne şi sălbatice, care cu cruzimea lor au trecut totul prin sabie şi foc. Dar în acele vremuri de mari greutăţi s-au ridicat în Apus propovăduitori luminaţi, cu nimic mai prejos celor dintâi apostoli, care prin râvna lor cea neobosită au întors ispita vrăjmaşului în binecuvântare cerească, şi neamurile cele păgâne le-au născut la Hristos, învăţându-le să-I cânte Lui ca Unui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Glas de laudă să aducem acum tuturor celor ce din neamul francilor au câştigat prin nevoinţele lor Raiul, şi cu râvnă au adus mulţime de oameni la Hristos. Că ei strălucind cu darurile cele dumnezeieşti, poporul l-au luminat şi l-au păstorit cu înţelepciune, şi pentru aceasta s-au şi învrednicit să audă din gura tuturor cântări ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Remigiu, arhiepiscop minunat, că tu mai întâi te-ai făcut apostol al francilor;
Bucură-te, că mânat de râvnă sfântă l-ai botezat pe Clovis, regele franc, împreună cu mulţime de popor păgân;
Bucură-te, Sfântă Clotilda, femeie minunată, că prin lacrimile tale pe soţul tău l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu Sfânta Radegunda şi Sfânta Batilda aţi dat tuturor pildă de soţii şi regine creştine;
Bucură-te, apoi, Sfinte Gherman, episcop al Parisului, că pentru milostenia ta ai fost numit „părintele săracilor”;
Bucură-te, că ai strălucit înaintea lumii întregi prin bunătatea şi blândeţea ta fără margini;
Bucură-te, Sfinte Eligiu, fierar iscusit, că dărnicia ta a îmblânzit inimile cele împietrite ale păgânilor;
Bucură-te, că ajungând episcop de Noyon ai întors mulţime de germani sălbatici la Hristos;
Bucură-te, Sfinte Amand, care în pământurile Ţărilor de Jos ai propovăduit credinţa creştină;
Bucură-te, Sfinte Lambert, că împreună cu ucenicul tău Hubert şi tu te-ai nevoit pentru luminarea acelor locuri;
Bucură-te apoi, Sfinte Leger, episcop viteaz, că nu te-ai sfiit să mustri fărădelegile regelui şi ale supuşilor lui;
Bucură-te, că pentru aceasta în fel şi chip ai fost chinuit, şi până la urmă ai primit moarte mucenicească;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 9-lea:
Văzându-se păstorii Apusului covârşiţi de mulţimea neamurilor păgâne, cu înţelepciune au socotit să meargă să le cucerească ei pentru Hristos. Iar pentru aceasta au trimis oameni luminaţi de Dumnezeu şi desăvârşiţi în virtute, care luptând cu neînfricare, întunericul păgânătăţii l-au biruit şi s-au făcut părinţi în Hristos pentru multe neamuri, împreună cu care au şi cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
Prin Grigorie, minunatul papă al Romei, şi prin Augustin, călugărul cel credincios, poporul englez mai întâi dintre neamurile germane s-a născut la viaţa cea nouă şi a adus jertfă curată lui Hristos mulţime de sfinţi. Cărora să le cântăm şi noi acum cu bucurie, ca unora ce s-au făcut vrednici de Împărăţia cerurilor şi de cinstirea lumii întregi, şi să le zicem aşa:
Bucură-te, mai întâi, Sfinte Grigorie, mare patriarh, că în deplină înţelepciune ai păstorit pământurile Apusului;
Bucură-te, că arzând de râvnă pentru Hristos te-ai nevoit să aduci popoarele păgâne la credinţă;
Bucură-te, că pentru aceasta pe Sfântul Augustin l-ai trimis propovăduitor, şi împreună cu el eşti numit până azi „apostolul englezilor”;
Bucură-te apoi, Sfinte Augustin, că ai născut poporul englez la Hristos, botezându-l pe regele lor Ethelbert;
Bucură-te, că ajungând arhiepiscop de Canterbury, împreună cu ucenicii tăi ai început încreştinarea întregii Anglii;
Bucuraţi-vă, aşadar, Paulin, Birin şi Felix, apostoli minunaţi, că voi v-aţi făcut părinţi ai englezilor în Hristos;
Bucuraţi-vă, Oswald, Edwin şi Sigebert, regi mucenici, care aţi apărat până la sânge credinţa creştină;
Bucuraţi-vă, Aidan, Chad şi Botolf, părinţi cuvioşi, că în pământurile Angliei aţi întemeiat viaţa călugărească;
Bucuraţi-vă, Teodor, Wilfrid şi Ioan, episcopi preaînţelepţi, că prin voi Biserica Angliei a ajuns plină de slavă;
Bucuraţi-vă, Hilda, Mildred şi Audrey, sfinte maici, că prin nevoinţele voastre aţi întrecut pe mulţi dintre bărbaţi;
Bucuraţi-vă, între toţi sfinţii englezi, Cuthbert, mare făcătorule de minuni, şi Guthlac, părinte al pustiei;
Bucură-te şi tu, Beda, cuvioase, călugăr înţelept, că toată viaţa ţi-ai închinat-o scrierilor sfinte;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 10-lea:
Şi pământurile Spaniei s-au învrednicit de propovăduitori şi episcopi minunaţi, care prin truda lor cea neobosită au adus poporul cel păgân la Hristos şi pe eretici i-au întors la dreapta credinţă, şi pe toţi i-au chemat să aducă slavă şi cinste Adevăratului Dumnezeu şi să-I cânte cu mulţumire mereu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Pe cei ce în Spania au mărturisit în chip luminat dreapta credinţă în Mântuitorul Hristos, şi pentru ea au luptat până la moarte, pe toţi aceştia să-i cinstim şi noi acum după vrednicie. Şi să le aducem lor cântări de laudă, ca unora ce întunericul minciunii l-au risipit şi biruitor au făcut adevărul, zicându-le cu bucurie aşa:
Bucură-te, Sfinte Martin, arhiepiscop de Braga, că prin râvna ta poporul suevilor l-ai adus la dreapta credinţă;
Bucură-te, că pentru aceasta şi pentru multe altele eşti socotit până azi luminător şi părinte al acelor locuri;
Bucură-te, apoi, Sfinte Hermenegild, că din neamul vizigoţilor tu mai întâi ai mărturisit credinţa cea ortodoxă;
Bucură-te, că pentru aceasta încă şi moarte ai răbdat, înfruntându-l pe tatăl tău, regele răucredincios;
Bucură-te, Sfinte Leandru, că prin lucrarea ta vizigoţii au lepădat erezia ariană;
Bucură-te, că ajungând episcop de Sevilla, cu multă înţelepciune te-ai nevoit pentru binele păstoriţilor tăi;
Bucură-te, că în aceasta ai fost ajutat şi de fraţii tăi după trup, Sfinţii Fulgentie şi Florentina;
Bucură-te şi tu, Sfinte Isidor, că eşti al patrulea şi cel mai cinstit fiu al acestei familii preasfinte;
Bucură-te, că pe scaunul Sevillei urmaş fratelui tău ai fost, şi te-ai arătat călăuzitor neînşelat pe calea mântuirii;
Bucură-te, că prin nenumăratele tale scrieri lumea ai luminat şi eşti socotit până azi Părinte al Bisericii;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ildefons, arhiepiscop de Toledo, că ucenic Sfântului Isidor şi înţelept păstor te-ai arătat;
Bucură-te, că arzând de dragoste pentru Preacurata Maică a Domnului, ai apărat în scris pururea-fecioria ei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 11-lea:
Strălucit-a lumina lui Hristos şi în pământurile cele neprimitoare ale germanilor, că Dumnezeul slavei a chemat toate popoarele la slujirea Lui. Pentru aceasta să-I cântăm Celui ce cu milostivirea Sa cea necuprinsă a mântuit din stricăciune neamul omenesc, şi să ne închinăm Lui ca Unui Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Pe propovăduitorii cei minunaţi, cei răsăriţi din neamul irlandezilor şi al englezilor, care mulţime de popoare au luminat, şi prin râvna şi înţelepciunea lor s-au arătat a fi de o cinste cu Sfinţii Apostoli, pe aceştia să-i cinstim acum după cuviinţă şi să le cântăm ca unora care au adus lui Hristos roadă nenumărată de popor păgân, zicându-le aşa:
Bucură-te, mai întâi, Sfinte Columba, irlandez minunat, că prin râvna ta ai luminat pământurile Scoţiei;
Bucură-te, că întemeind vestita mănăstire din Iona, te-ai făcut apostol şi părinte al picţilor celor păgâni;
Bucură-te şi tu, Sfinte Columban, că plecând din Irlanda ai ajuns propovăduitor neînfricat la multe neamuri;
Bucură-te, că ai întemeiat multe mănăstiri în Apus, şi ai aşezat în ele rânduială după învăţătura părinţilor pustiei;
Bucură-te, că fără şovăială ai mustrat nelegiuirile episcopilor şi dregătorilor nevrednici, pentru care nenumărate prigoane ai răbdat;
Bucură-te, apoi, Sfinte Gall, că te-ai învrednicit să fii ucenic al Sfântului Columban şi apostol iubit al Elveţiei;
Bucură-te şi tu, Sfinte Clement, englez preaînţelept, că pe Hristos L-ai propovăduit în rândul păgânilor sălbatici;
Bucură-te, că pentru râvna ta cea aprinsă porţi până azi numele de „Apostol al Frisiei”;
Bucură-te apoi, Sfinte Bonifatie, că alături de Sfântul Clement ai dus vestea cea bună în pământurile Germaniei;
Bucură-te, că prin tine şi prin ucenicii tăi sfinţi, Dumnezeu a rânduit să aducă la Sine întreg poporul german;
Bucură-te, că având binecuvântarea sfântului papă Zaharia, te-ai nevoit să îndrepţi nelegiuirile Bisericii france;
Bucură-te, că ţi-ai încununat sfânta lucrare cu cununa muceniciei, pe care ai primit-o la adânci bătrâneţi;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 12-lea:
Neamurile cele cumplite de la miazănoapte au fost cele din urmă roade pe care poporul cel dreptcredincios din Apus le-a adus Dumnezeului celui Adevărat. Că luminându-se cu dreapta credinţă, poporul vikingilor a început să se închine cu râvnă Mântuitorului Hristos, şi să-I cânte Lui cu glas minunat, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Cu laude să-i cinstim pe toţi cei ce în Apus au strălucit în vremurile de către sfârşit şi s-au făcut prin nevoinţele lor moştenitori Raiului. Că unii şi mucenicie au răbdat pentru Hristos, iar alţii L-au propovăduit în faţa păgânilor cu neînfricare. Pentru aceasta să le cântăm lor după vrednicie zicând:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce în pământurile Iberiei aţi pătimit moarte din mâna agarenilor celor necredincioşi;
Bucuraţi-vă, între ei, Evloghie şi Gheorghe, că împreună cu mulţi alţii cu sângele vostru aţi sfinţit oraşul Cordobei;
Bucuraţi-vă, apoi, toţi cei ce în Irlanda şi Anglia aţi răbdat mucenicie din mâna sălbaticilor vikingi;
Bucuraţi-vă, că pentru jertfa voastră Dumnezeu a întors poporul care vă prigonea la credinţa în El;
Bucură-te, între toţi noii mucenici, Edmund, rege slăvit, că prin chinurile tale ai ajuns mare ocrotitor al Angliei;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ansgar, că tu mai întâi L-ai binevestit pe Hristos în rândul vikingilor;
Bucură-te, că ai ajuns episcop de Hamburg şi eşti până azi cinstit ca „Apostol al Nordului”;
Bucură-te şi tu, Sfinte Olaf, viteazule, că fiind viking de neam te-ai adus jertfă curată lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai ajuns rege creştin al Norvegiei, şi pentru credinţa ta cea neclintită ai fost omorât de păgâni;
Bucură-te, Sfinte Sigfrid, că prin luptele tale ai luminat pământul Suediei şi pe regele păgân l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, apoi, Dunstan, arhiepiscop de Canterbury, că prin înţelepciunea şi blândeţea ta ai ajuns părinte iubit al întregii Anglii;
Bucură-te, că l-ai uns rege pe Sfântul Edward, nevinovatul mucenic, ale cărui moaşte aduc mângâiere creştinilor ortodocşi până astăzi;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!

Condacul al 13-lea:
Celui ce pe sfinţii Săi i-a chemat din tot pământul şi de la marginile lumii i-a adunat pe cei plăcuţi Lui, lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm şi noi acum cu mulţumire. Că El prin Ioan, alesul Său, pe sfinţii cei vechi ai Apusului i-a descoperit nouă în vremurile acestea din urmă, spre bucuria şi mângâierea noastră. Pentru aceasta, dar, şi pentru toate celelalte, să-I mulţumim Lui ca unui Dumnezeu al nostru preaiubit, şi să I ne închinăm în glas de laudă zicând: Aliluia! (de trei ori)

Şi iarăşi Icosul 1:Minunat s-a slăvit întru voi… şi Condacul 1:Pe sfinţii care au strălucit…

Apoi această

Rugăciune către toţi Sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului
O, voi, sfinţilor Apusului, care în vechime aţi mărturisit dreapta credinţă a Mântuitorului Hristos, şi pentru ea aţi luptat încă şi până la moarte; iar prin aceasta v-aţi făcut vrednici de slava cerească şi moştenitori ai vieţii celei veşnice. Înaintea voastră cădem noi acum, nevrednicii voştri urmaşi, şi vă rugăm cu umilinţă: după cum până acum aţi mijlocit cu îndrăzneală înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi, tot la fel vă rugaţi şi acum, sfinţilor, pentru toate popoarele Apusului, ca Milostivul şi Îndelung-răbdătorul Dumnezeu să le dea iertare de păcate şi îndreptare vieţii, şi să le întoarcă, cu judecăţile pe care le ştie, la pocăinţă şi la dreapta credinţă pentru care voi v-aţi jertfit.
Încă vă rugăm, sfinţilor, pentru toţi dreptcredincioşii apuseni care au nevoie de mila şi de ajutorul vostru: păziţi-ne, cu rugăciunile voastre, de toate ispitele care se abat asupra noastră, întăriţi-ne în dreapta credinţă şi daţi-ne râvnă spre propovăduirea ei, feriţi-ne de toată răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi faceţi-ne pe noi biruitori înaintea rău-credincioşilor, spre slava lui Dumnezeu şi cinstea voastră. Ca prin voi, sfinţilor Apusului, dreapta credinţă să strălucească iarăşi cu putere în Apus, după cum strălucea în vechime, şi lumina lui Hristos să lumineze tuturor.
Aşa, sfinţilor, care din rânduiala lui Dumnezeu v-aţi arătat nouă în vremurile acestea din urmă, primiţi-ne şi pe noi la cinstirea voastră, ca pe cei din al 11-lea ceas. Şi rugaţi-vă pentru noi, cei ce vă cântăm cu nevrednicie cântări de laudă, ca lesne-iertătorul Dumnezeu să ne facă şi pe noi părtaşi bucuriei Raiului şi mântuire să ne dăruiască, ca un bun şi de-oameni iubitor. Ca astfel împreună cu voi, sfinţilor iubiţi ai apusului, să-I cântăm şi să ne închinăm Lui ca unui Dumnezeu Preamilostiv: Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sursa: http://www.ortodoxia.md/

Refugiaţii din oraşul sirian Homs, între care şi creştinii, se întorc la casele lor în ruină

Locuitorii din Homs se întorc la casele lor în ruine

După luptele acerbe din jurul oraşului Homs, Siria, locuitorii încep să revină la casele lor.

Însă, cei care timp de doi ani au fost refugiaţi în diferite locuri mai liniştite din Siria sau din ţările învecinate constată acum că locuinţele lor sunt devastate, distruse de mortiere şi bombe şi că averea lor nu mai există. Cartierele unde s-au derulat luptele sunt complet distruse şi bisericile creştine milenare sunt rase de pe faţa pământului.

Arhiepiscopul ortodox cu sediul în cartierul Bostan al Diwan din Homs a redeschis porţile reşedinţei sale în ciuda faptului că etajul al doilea al clădirii este distrus. Ierarhul ortodox este zi şi noapte în slujba celor răniţi şi înfometaţi, a locuitorilor care încearcă să îşi recapete viaţa lor aici.

El a declarat că 11 biserici au fost distruse sau puternic afectate, patru sedii episcopale, dar şi Biserica „Sfântul Gheorghe”.

Catedrala celor Patruzeci de Mucenici şi Biserica „Sfântul Ilie” din Homs nu au fost distruse, însă au fost incendiate şi au suferit multe stricăciuni de la mortiere.

Miile de locuitori care nu mai au nimic s-au adunat în jurul catedralei şi, îngenunchind, s-au rugat lui Dumnezeu să-i apere pe ei şi lumea întreagă de iadul războiului. La rugăciune au participat toţi ierarhii în Biserica Brâului Maicii Domnului a siriacilor ortodocşi.

11 biserici creştine distruse în oraşul Homs

11 biserici creştine au fost distruse în Homs, a declarat Episcopul ortodox George Abu Zacham.

El a dat un interviu ziarului libanez The Daily Star, în care a arătat tragedia creştinilor din Siria şi programul concertat al rebelilor islamişti de a distruge vestigiile creştine bimilenare şi credinţa creştină din Siria.

El a spus că situaţia din Siria este o catastrofă cumplită, mai ales în cartierul creştin Hamidieh. Aici, biserica, unde se află o relicvă din brâul Maicii Domnului, a fost salvată de tirurile de mortiere datorită zidurilor foarte groase. Episcopul a acuzat rebelii că au incendiat biserica din secolul al VI-lea închinată Sfântului Elian.

Sursa: doxologia.ro

Anglia şi Ţara Galilor sub asediul islamului

„Mohamed” – cel mai popular nume din Marea Britanie

În doar zece ani, numărul musulmanilor din Anglia şi din Ţara Galilor a crescut cu 75%. În prezent, aproape unul din zece britanici sub 25 de ani este musulman și aproape jumătate dintre aceștia poartă numele Profetului Mahomed. În plus, au început să se facă convertiri în rândul altor imigranți, dar și printre localnici. Mulți tineri de liceu britanici sunt atrași de rigurozitatea religiei islamice. Analiza rezultatelor recensământului populației a demonstrat că Islamul poate deveni religia dominantă în Anglia, în mai puțin de zece ani.

Parcă nu ne vine să credem că, într-o țară în care a mustit sentimentul creștin, într-un loc în care au existat martiri pentru credința creștină, un nume islamic poate deveni, în zece ani, cel mai popular nume purtat de către cetățenii Marii Britanii.

Un creștinism ce pulsează de cel puțin 1.400 de ani, (din acest număr ar trebui sa scădem vreo 900 de ani de erezie papistaşă, protestantă şi anglicană – n. mea) o credință adusă cu osteneală și cu prețul sângelui – din Orient, în Occident. Dacă privim un pic spre viețile primilor sfinți creștini de pe teritoriul Angliei, vom observa că mulți dintre ei proveneau sau aveau contacte cu cetățile orientale ale Imperiului Bizantin: Sfântul Teodor de Canterbury era din Tarsul Ciliciei, Sfântul Beda Venerabilul (c.673-735) era ucenicul unui monah oriental, iar Sfântul Swithun, episcopul din Winchester, ținea cu strictețe regulile monahale ale Sfântului Ioan Casian. Vorbim, astfel, despre un teritoriu care a născut mulți sfinți și o țară în care s-au dus lupte pentru doctrina creștină.

Astăzi, catedralele înnegrite de timp şi de istorie au rămas fără credincioși. Altele mai rezistă doar pentru o mână de enoriaşi trecuți de prima tinerețe, o mare parte din ele fiind închise, părăsite, vândute, transformate în restaurante, hoteluri, depozite şi apartamente. Altădată pline, aceste mărețe catedrale își trăiesc propria dramă. Cum s-a întâmplat acest lucru? Greu de răspuns. Însă, un lucru este clar. Statisticile arată că religia creștină se află în colaps, în Marea Britanie. O nouă analiză a recensământului din 2013 indică faptul că numărul total al persoanelor din Anglia şi Ţara Galilor care s-au declarat de religie creştină a scăzut cu 4,1 milioane, față de recensământul din anul 2004. În plus, noua analiză dată publicităţii de Oficiul Naţional de Statistică indică faptul că, la această cifră au contribuit un număr de 1,2 milioane de creştini de origine străină din țările estice și Africa.

Aceeași statistică a prezentat încă un lucru care ar trebui să ne dea de gândit: în doar zece ani, numărul musulmanilor din Anglia şi din Ţara Galilor a crescut cu 75%. În prezent, aproape unul din zece britanici sub 25 de ani este musulman și aproape jumătate dintre aceștia poartă numele Profetului Mahomed. Astfel, Mohamed a devenit cel mai popular nume din Londra.

Imigranți din țările africane, dar și din cele din Orientul Mijlociu au căutat un viitor mai bun pentru familiile lor, ca și mulți dintre conaționalii noștri. Nimic condamnabil. Însă, acești oameni au adus cu ei ceva în plus: covorașul de rugăciune. Altădată spații de întruniri de afaceri, amfiteatre sau săli de conferințe, multe s-au transformat, peste noapte, în moschei.

Mai mult, au început să se facă convertiri în rândul altor imigranți, dar și printre localnici. Mulți tineri de liceu britanici sunt atrași de rigurozitatea religiei islamice. Analiza rezultatelor recensământului populației a demonstrat că Islamul poate deveni religia dominantă în Anglia, în mai puțin de zece ani.

Este curios că legislativul britanic nu face mai nimic ca să împiedice acest fenomen. Amintindu-ne câtă vâlvă a fost în presa britanică la deschiderea granițelor pentru muncitorii români și bulgari, în ianuarie 2014, sperăm să vedem măcar o fărâmă din această preocupare și în protejarea creștinismului dintr-o țară ce altădată năștea sfinți pentru împărăția lui Dumnezeu.

Sursa: doxologia.ro

Mă gândesc că poate tocmai pentru că românii şi bulgarii sunt creştini ortodocşi nu li s-a permis accesul în masă în Marea Britanie. Creştinismul e periculos pentru mai marii acestei lumi. Mulţi draci ar fi izgonit slujbele ortodoxe de pe acolo.