Răscoala lui HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN. 231 de ani de la moartea martirică – 28 februarie

Detalii despre moartea celor trei eroi, conducători de răscoală: 

https://danielvla.wordpress.com/2014/03/02/executia-lui-horea-si-closca-in-28-februarie-1785-si-sinuciderea-lui-crisan-230-de-ani-de-la-rascoala-motilor-din-1784/

DOCUMENTAR: Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan – o revoltă ţărănească relatată de marile ziare ale Europei

Răscoala ţărănească din Transilvania din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi. Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când capii răscoalei au fost capturaţi şi executaţi într-un mod cumplit de către autorităţi.

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia

La începutul secolului al XVIII-lea, se instalase în partea centrală a Transilvaniei administraţia austriacă. Stăpâni ai pământului din zonă rămăseseră în continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapusese cea austriacă. Iobagii români ajungeau să fie impozitaţi de două ori. Într-o perioadă de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume importante, foarte greu de suportat de către aceştia.

Dările care îi apăsau erau: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani. Au mai fost supuşi unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului. În plus, iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.

Impozitele au crescut masiv după ce un dezertor de origine română din armata austriacă, Macavei Bota, după ce s-a adăpostit la românii din Munţii Apuseni mai mulţi ani şi a cunoscut zona în detaliu, fiind prins de autorităţi şi condamnat la moarte pentru dezertare, pentru a-şi salva viaţa, a denunţat faptul că românii din munţi sunt impozitaţi mult sub posibilităţi şi că de la ei s-ar putea stoarce sume de bani mult mai mari. Acest fapt a concentrat atenţia autorităţilor fiscale asupra munţilor, împovărând extraordinar de mult populaţia, care şi aşa trăia greu în condiţiile climatului aspru din Munţii Apuseni, contribuind în timp la adunarea nemulţumirilor şi a creat condiţii favorabile pentru răscoală.

Deşi împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranţă pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania şi le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un număr impresionant de petiţii, cam 19.000, la fel şi cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptăţile la care sunt supuşi ţăranii români din Transilvania, ultima audienţă fiind în aprilie 1784.

În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând din anul 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala din anul 1784.

Conducătorii răscoalei

mon

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, a fost, alături de Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan), conducătorul răscoalei ţărăneşti. Horea era un ţăran ager la minte, care făcuse serviciul militar în Austria, unde învăţase limba germană. La izbucnirea răscoalei, Ion Oargă (Cloşca) avea 37 ani şi fusese deja la Viena de trei ori, ducând împreună cu Horea petiţiile adresate de ţărani împăratului Iosif al II-lea. A fost pe toată durata răscoalei cel mai apropiat colaborator şi prieten al lui Horea. Marcu Giurgiu (Crişan) a comandat acţiunile ţăranilor răsculaţi din Zarand, activând apoi la Câmpeni, Abrud şi Cricău. Din tabăra sa a pornit, în numele lui Horea, ultimatumul ţăranilor (11 noiembrie 1784) ce au luptat apoi împotriva trupelor austriece în Zarand, la Brad şi la Hălmagiu.

Începutul

Pe 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, cel puţin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să-i îndrume să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti de la Alba-Iulia.

La 2 noiembrie, Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, dar ţăranii erau speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii. Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite. În jurul orei 15:00, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat oraşul Brad, unde după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenţă.

Gorunul lui Horea de la Ţebea - marchează locul unde a fost pusă la cale intreaga revolta, Horea chemandu-i pe toti locuitorii Tarii Zarandului adunati aici la lupta. Foarte aproape de acest loc se gaseste si mormantul lui Avram Iancu.

Desfăşurarea

Mişcarea începută în comitatul Zarandului se întinde şi în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de ţărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brabişca, pe Valea Mureşului, iar în următoarele două zile ţăranii distrug şi ard toate curţile nobililor. O mulţime de nobili şi preoţi unguri a fost executaţi. Ţăranii veniţi din Zarand îi pun în mişcare şi pe iobagii de pe Valea Streiului şi din Ţara Haţegului, unde de asemenea, mulţimea ţăranilor răsculaţi devastează şi dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la graniţa Ţării Româneşti.

La 5 noiembrie răscoala ajunge la Deva, dar eşuează în încercarea de a cuceri oraşul. Horea adresează nobilimii refugiate în oraş un ultimatum, care rezuma ideile politice şi sociale ale răscoalei:

„Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”.

Programul cerea şi eliberarea ţăranilor arestaţi, preconiza eliberarea naţională şi organizarea, după planurile lui Horea, a unei “republici populare”.

Răscoala s-a întins, ajungând şi în părţile Aradului, Maramureşului şi Sibiului, la ea participând şi ţărani saşi şi maghiari. Pentru a câştiga timp, autorităţile militare şi civile au semnat armistiţii cu răsculaţii. Au avut loc lupte grele între răsculaţi şi trupele imperiale, succesul fiind de partea ţăranilor.

La 7 decembrie, ţăranii au fost învinşi la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Înfrângerea şi execuţia căpeteniilor

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor ardeleni.

Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia. Crişan s-a spânzurat în închisoare cu legăturile de la opinci, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum: „Rota fragendos”, frângerea pe roată fără „lovitură de graţie”, pentru a nu îi scuti de chinuri.

Documentele vremii spun că  cei doi au fost duşi la locul execuţiei, Dealul Furcilor, urcaţi în câte un car şi însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana şi de 300 de pedestraşi. Au fost aduşi să privească execuţia câte trei bătrâni şi câte trei tineri din fiecare sat din cele patru comitate în care s-a desfăşurat răscoala, ca “să-i înspăimânte de a mai încerca vreodată asemenea fapte”.

Potrivit sentinţei, celor doi trebuia să li se frângă cu roata toate membrele, iar corpurile să fie tăiate în patru. “Capul şi părţile corpului să le fie duse să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele lor să fie îngropate la locul supliciului”, se arăta în sentinţă.

 Execuţia  conducătorilor rebelilor Valahi, gravură de Johann Andreas Brinhauser  Sursa: www.europeana.eu

Urmările şi ecourile răscoalei

Conform ordinului împăratului, ca “toţi românii care vor fi neîndoios cunoscuţi că au comis maltratări, să fie mutaţi cu vitele şi ustensilele lor”, sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina. Moţilor li se acordă libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimţământul nobilului şi dreptul la învăţătură.

Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broşuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură şi filosofi au apărat şi explicat acţiunea ţăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.

În arhiva celebrului cotidian lodonez The Times se găseşte un articol din 31 ianuarie 1785, care relata „la cald” despre răscoala lui Horea. Articolul a fost inserat în secţiunea „Ştiri”, pe prima coloană din a treia pagină (din totalul de patru câte avea la acea vreme ziarul) şi încerca să explice cauzele răscoalei, manifestând o clară simpatie faţă de români.  La vremea aceea, Times era un cotidian proaspăt apărut pe piaţă, primul număr apărând în 1 ianuarie 1785. Nici nu se numea încă The Times, numele sub care au apărut primele 940 de numere, până la 1 ianuarie 1788, fiind The Universal Daily Register.

the-times-primul-numar

Ziarul londonez se arăta sceptic că situaţia în Transilvania va reveni la normal în scurt timp, deşi, de fapt, răscoala încetase de peste o lună, Horea fiind capturat în 27 decembrie 1784. Dar, acum 231 de ani, unei ştiri din Apuseni îi luau multe, multe săptămâni pentru a ajunge la Londra.

Iată o traducere a textului, publicat sub titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”, furnizată de blogul Septem Castra:

„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească, iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciuni fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat.

Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme  au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului (austriac – n.r.); dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate.

Au văzut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoarce la îndatoririle lor”.

În arhiva Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca există un număr al publicaţiei Transilvania din 1925 în care se vorbeşte despre relicvele lui Horea, Cloşca şi Crişan, obiecte personale care se presupune că au fost recuperate de la aceştia după execuţie şi care constau într-un pandativ şi două inele. Vă punem la dispoziţie extrasul din arhivă:

relicve-hcc

Surse: Octavian Beu, Răscoala lui Horia 1784-1785, Bucureşti 1935, http://www.enciclopediaromaniei.ro, http://www.istorie-pe-scurt.ro, Septem Castra (www.7castra.wordpress.com), Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1925)

Documentarea: Bianca Ioniţă 

Sursa: rador.ro

Reclame

Se împlinesc 230 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca

Pe 28 februarie 1875, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul „La furci” din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești la acea vreme în Europa.

Citiţi şi mai pe larg despre răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan la:

Execuția lui Horea și Cloșca în 28 februarie 1785 şi sinuciderea lui Crişan. 230 de ani de la răscoala moţilor din 1784

Execuția lui Horea și Cloșca în 28 februarie 1785 şi sinuciderea lui Crişan. 230 de ani de la răscoala moţilor din 1784

horea-closca-si-crisan

 Horea-tras-pe-roata

Nota admin: A se citi Horea in loc de Horia.

Prinderea lui Horia si Closca s-a intamplat in ziua de 27 Decembrie 1784, in urmatoarele imprejurari istorisite de insusi vicecolonelul Kray in raportul sau:


”Prinderea lor s-a intamplat in ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumatate gaunos, in jurul caruia pusese niste crengi de lemne si facuse un foc mare ca sa se incalzeasca. Taranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zapada proaspata ce cazuse de curand si dansii prinsera mai intai, la o departare mai mica, pe un pazitor al revolutionarilor, pe care il silira sa le descopere locul unde se afla capitanii. Taranii, cari se angajase sa-i prinda, erau 7 insi la numar, dintre cari numai 4 mai aveau pusti, si acestia patru plecara inainte si cand se apropiara de coliba, Horia ii primi ca pe amici si-i intreba, daca umbla cumva dupa vanat, la care ei raspunsera ca da, sunt siliti sa caute vanat pentru armata, dar nu pot sa capete nimic si de jumatate sunt mai inghetati. Atunci Horia ii invita sa seaza la foc. Doi dintre taranii acestia se asezara langa Horia si alti doi insi langa Closca, si acest din urma ii intreba numaidecat ce noutati mai sunt prin comune, iar ei raspunsera ca oamenii in general se plang de multimea cea mare de soldati si ca poporul trebuie sa fuga. La cuvintele aceste, Closca zise injurand: “Acusi ii scoatem noi si pe ei de aici si-i alungam la dracu”. In timpul acesta se apropiara de foc si ceilalti trei tarani si in momentul acesta cei doi tarani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Stefan Trifu si Nutu Maties, se aruncara asupra lui Horia si Closca, ii prinsera de gat, ii trantira la pamant si cu ajutorul celorlalti doi insi si cu inca cei trei soti, cari inca alergara la dansii, ii prinsera si ii legara. In timpul acesta Horia scoase din san un volum de hartii, cat tii intr-o mana, si le arunca in flacarile cele mari ale focului, dar ocupati cu legarea lor dansii n-au putut sa le scape din foc. In urma temandu-se, ca nu cumva sa navaleasca asupra lor niste oameni de ai lui Horia, se retrasera in graba mare cu ei intr-o poiana de oi, ceva mai departata si de aici dedera indata stire trupei de soldati, care inconjurase si dansa padurea si tinutul acesta si era ocupata cu cautarea lor. Soldatii acestia sosira numaidecat si gornicii ii predara pe amandoi. Horia si Closca erau armati cu pusti si cu lanci. Closca mai avea si doua pistoale, pe cari inca nu mi le-au adus. Alte lucruri la dansii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hartii, afara de 6 fl. la Closca. Probabil ca toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au ingropat in padure sub zapada.
Ca prinderea lor s-a intamplat intr-adevar astfel, aceasta o confirma unanim Horia si Closca aici, in prezenta mea si a mai multor ofiteri, si dansii adaoga ca de aceea au stat timp asa mult ascunsi prin paduri, fiindca voiau sa calatoreasca la Viena, indata ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune.
Abrud, 1 Ianuarie 1785
Kray
Vicecolonel (NOTA 1)


Numele celorlalti tarani, cari, dimpreuna cu Stefan Trifu si Nutu Maties, au contribuit la prinderea sefilor revolutiei, sunt, dupa cum ii declara singur Horia in interogatorului sau, urmatorii: Ion Maties, George Maties, doui feciori ai lui Andrei Neagu (Simeon cu fratele sau) si George Nicola (acesta din insasi familia Nicolestilor a lui Horia).
La 31 Decembre, adica la 3 zile dupa prinderea lor, Horia si Closca fura adusi in Abrud, escortati de un puternic detasament de graniceri secui. Cu acest prilej, o multime de popor, Romani si Unguri, astepta in piata orasului ca sa vada armata si pe cei doui capitani prinsi. Un om batran, cu numele Ion Popa Hagi Crisanut din Bistra, neputandu-si stapani emotia si indignarea, zise indurerat:
–     ”Iata, acum il au in mainile lor pe Horia si acum pot sa-l manance viu!”  

La auzul acestor cuvinte, o unguroaica din Abrud, cu numele Szappanossy Rebeka, raspunse lui Crisanut cu vorbele urmatoare:
–     ”Mai bine mancati-l voi pe Horia, caci voi l-ati numit craiu si voi i-ati zis asa!”
In fine Crisanut mai adause plin de revolta:
–     ”Aveti grija, Ungurilor, ca acum veti vedea voi ce veti pati pentru asta!”
Crisanut, pentru atitudinea sa romaneasca si umanitara, a fost peste putin timp condamnat la moarte si tras pe roata.
In ziua urmatoare, 1 Ianuarie 1785, Horia si Closca fura trimisi la Alba Iulia cu o escorta de 70 soldati (graniceri) unguri brutali, cari pe drum i-au pus lui Horia pe cap, in batae de joc, o coroana de nuele, strigandu-i: – ”Asa-i trebue regelui!”
In 2 Ianuarie amandoui capitanii fura adusi in cetatea Albei Iulii, unde de asemenea ii astepta o mare multime de popor. Closca fu inchis intr-o camera mica de sub statuia lui Carol VI in partea de miazazi a fortaretei, iar Horia sub poarta cea noua in partea de miazanoapte, fiind paziti fiecare de cate doui soldati inlauntru si unul afara la usa.
Cu o luna mai tarziu, adica in 30 Ianuarie 1785, fu prins si al treilea capitan George Crisan, in timpul pe cand se refugia din comuna Lupsa spre comuna Mogos. La prinderea lui Crisan au contribuit 9 tarani, aproape toti din Carpenis, in frunte cu popa Moise, preotul satului, si un alt preot din Lupsa, care era chior.
In ziua de 1 Februarie, Crisan fu adus si el la Alba Iulia si inchis tot in fortareata, si anume in temnita de sub edificiul cel mai vechiu al garzii.
Interogatoriul lui Horia si Closca nu se incepu decat in ziua de 26 Ianuarie din cauza ca toti membrii comisiunei de ancheta si instructie se imbolnavisera, ba doui din ei (A. Treicsik si capitanul Knabe) isi dasera obstescul sfarsit.
Horia a fost ascultat in 6 randuri si Closca de asemenea. Crisan numai de doua ori. Atat Horia cat si Closca au negat tot timpul orice participare la revolutie. Singurul capitan, care a facut marturisiri – si inca din cele mai importante pentru istoria revolutiunei – a fost Crisan, care in cele doua ascultari ale sale a declarat lucruri pretioase, anume cu privire la adunarea poporala din comuna Mesteascan si la inceputul revolutiunei din comuna Curechiu.
Este interesant de relevat ca la interogatoriul luat capitanilor revolutiei printre intrebarile ce li s-au pus era si urmatoarea foarte caracteristica: daca au avut vreo intelegere cu Romanii din Tara Romaneasca si daca au cunoscut pe cineva din tara aceasta? Evident raspunsurile capitanilor au fost negative.
Nefericitul Crisan, inainte de a i se termina interogatoriul, a fost gasit mort in inchisoare, in ziua de 13 Februarie. Contele Iankovits, in raportul sau catre imparatul Iosif II, spune ca Crisan “a prevenit sentinta, facandu-si singur o moarte violenta, anume dansul si-a desfacut o legatura dela opinci si s-a sugrumat cu legatura aceasta”.
A doua zi dupa sinuciderea lui Crisan, 14 Februarie, contele Iankovits aduce totusi o sentinta condamnatoare asupra corpului mort al lui Crisan, hotarand ca ”gadele sa-i taie capul, sa-i despice corpul in patru bucati, capul sa i se puna in teapa la domiciuliul sau din Carpenis, iar celelalte patru bucati sa se puna pe roate si anume partea de sus a corpului la Abrud, partea de jos la Bucium, a doua parte de sus la Brad si a doua parte de jos la Mihaleni”.
Peste doua zile aceasta neumana, salbatica si nebuneasca sentinta s-a si executat asupra corpului nefericitului Crisan.
In ziua de 26 Februarie, contele Iankovits pronunta sentinta si in ceea ce priveste pe Horia si Closca, hotarand ca ”au sa fie dusi pentru crimele lor la locul indatinat de supliciu si acolo sa li se franga cu roata toate membrele corpului, incepand de jos in sus, anume mai intaiu lui Ion Closca, apoi lui Horia, numit altminterea si Ursu Nicola, si in modul acesta sa fie trecuti din viata in moarte, iar corpurile lor sa se despice si taie in 4 bucati, capul si partile corpului sa se puna pe roate pe langa diferite drumuri si anume in comunele unde au comis cruzimile cele mai scelerate, iar inimile si intestinele lor sa se ingroape aici la locul supliciului”.
Executarea acestei infioratoare si neomenesti sentinte fu fixata pe ziua de 28 Februarie dimineata, care cadea intr-o Luni. Spre a impresiona adanc poporul si a-i vara teroarea in suflete, peste 6.000 de oameni, dintre cari 2.515 tarani romani ca delegati din 419 comune, fura adusi la locul supliciului ca sa ia parte la acest ingrozitor spectacol neronian.
Conform cu dispozitivul sentintei, cel dintai fu executat Closca, al carui corp fu frant cu roata dela picioare spre cap. Dupa declaratia unui martor ocular, i s-au dat peste 20 lovituri pana sa-si dea sufletul. In timpul acesta Horia, primul capitan, trebuia sa priveasca cu ochii sai oribila moarte a bunului si devotatului sau prieten Closca. Meseria josnica de gade (calau) a fost indeplinita de ungurul G. Rokoczy, fiind platit cu 6 florini de fiecare executie.
Dupa Closca fu asezat pe esafod Horia. Primul capitan – spune un alt martor ocular – a mers spre locul supliciului inchizitorial cu barbatie si curaj. Calaul trata cu dansul cu mai multa “gratie”, caci dupa prima lovitura, care ii franse fluerul piciorului drept, ii mai dadu ultima lovitura asupra pieptului. Ambii martiri au primit, inainte de executiune, ingrijirile mangaietoare ale bisericei din partea preotului ortodox din Alba Iulia, Nicolae Ratiu, care insa dupa executia lui Closca a cazut jos lesinat.
Inselat in planurile sale si parasit de impraratul Iosif II, astfel isi termina viata extraordinarul martir, taranul Horia, in lupta sa pentru dobandirea dreptatii si libertatii poporului romanesc din Ardeal, care in vecii vecilor nu va putea uita convingerea adanca si puternica, pe care a pus-o in apararea cauzei sfinte a neamului sau, atat de napastuit de despotismul nobililor unguri.
Incheiam acest miscator capitol, mai facand urmatoarele constatari: Desi Closca era primul capitan al lui Horia, a jucat un rol mai putin important ca Crisan, care apare ca figura cea mai abila si mai energica din revolutie.
I se imputa lui Crisan atrocitatile comise in judetul Zarandului. Dar pentru aceste varsari de sange nu erau vinovati nici taranii romani, nici Crisan. Vinovate sunt oribilele imprejurari, in care au fost siliti sa traiasca Romanii, ajunsi robi mai rau ca vitele in slujba unor nobili lipsiti de suflet, bestiali, lacomi si nerusinati. Adevar incontestabil este insa ca in revolutia dela 1784 mai mult sange a varsat nobilimea maghiara decat taranii romani rasculati, cari in lupta lor de existenta aveau pentru dansii cel putin dreptul naturei, cum admirabil se exprima N. Densusianu.
Horia, Closca si Crisan (NOTA 2), condusi de un sentiment national fara pereche, si-au sacrificat viata pentru fericirea poporului si daca su facut vreo crima, ea se poate numi crima libertatii, la care tindea poporul roman, care in zadar se tot plangea la guvern si la imparat in contra abuzurilor si talhariilor din Transilvania, caci in loc sa inceteze, ele cresteau si deodata cu ele sporiau si maltratarile si asupririle aplicate de nobili fata de taranii romani.
Cu toata grozavia executiei celor trei capi ai revolutiei, nobilimea ungureasca tot nu era satula de sange. Intr-adevar, seria condamnarilor nu se incheie cu Horia si Closca, caci din cei 120 prisonieri facuti in comitatul Alba, au mai fost condamnati la moarte si executati inca alti 36 de tarani romani (NOTA 3), in comitatul Clujului 8 tarani si un preot, de asemenea in comitatul Hunedoarei, salbaticie inutile, din care cauza se si latise vestea ca Romanii vor sa inceapa o noua revolutie ca rasbunare in contra impilatorilor si asasinilor unguri. Nobilimea, odata patita, lua lucrurile in serios si, ca masura de precautiune, in mai multe judete fura opriti preotii ca sa mai umble cu crucea pe la poporeni. Primaria din Abrud sili pe toti Romanii de acolo sa depuna un nou juramant de credinta fata de imparatul si fata de oras, lucru la care Romanii se supusera, dar cu conditiunea sa jure si Ungurii, cari n-au avut incotro si au primit.
Nu se poate contesta insa ca revolutia lui Horia a avut si consecinte bune pentru Romanii din Ardeal. Astfel, la 22 August 1785, dupa ce evenimentele se linistira, imparatul Iosif II desfiinta servitutea personala a iobagilor din Transilvania si Ungaria. Astfel, dupa 270 de ani, robia decretata de Camera Ungariei asupra taranilor, in urma revolutiei dela 1514, fu stearsa cu sangele poporului roman in August 1785. Cea mai puternica arma a feudalitatii fu distrusa, caci sclavul agricol era acum eliberat.
In cursul anulilor 1785 si 1786, imparatul Iosif II suprima multe din abuzurile din muntii Abrudului, acordandu-se populatiunei mai multe usurari in chestia pasunatului pe domeniile statului, a pamanturilor de cultura, a diverselor taxe nedrepte cu privire la plata servitorilor domnesti, care era pe spinarea locuitorilor, a cositului fanetelor de pe domenii si a carciumaritului.
Capitanii executati la Alba Iulia lasara poporul muntean mai liber de abuzurile functionarilor, pe taranii din Ardeal emancipati de jugul robiei personale, cu o nobilime mai putin tirana si cu o administratie mai putin violenta. Cu un cuvant: viata si averea iobagilor nu mai erau la bunul plac al nobililor. […]

Nota 1: Vezi: “Revolutiunea lui Horia, N. Densusianu, Bucuresti, 1884”, pag. 416
Nota 2: Pentru vecinica comemorare a acestor martiri ai neamului nostru, in anul 1922 am daruit personal bisericei din Carpenis, satul natal al lui Closca, portretul celor trei mucenici (Horia, Closca si Crisan), lucrat in uleiu de pictorul S. Albescu din Fenes, langa Zlatna. Acest tablou a fost asezat in biserica, langa altar, cu solemnitatea cuvenita a unui parastas oficiat de preotul D. Goia, pentru odihna sufletelor celor trei martiri, morti pentru cauza sfanta a neamului.
Nota 3: Printre acestia figureaza si tanarul Pavel Bocu din Vidra, fost capitan care a fost condamnat la frangere pe roata. El a murit insa in inchisoare inainte de a fi executat. […]

Sursa: taramotilor.ro

    

Conform ordinului împăratului, ca “toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați în Banat și Bucovina.

Prima ediţie a documentului Supplex libellus valachorum, publicat la Cluj-Napocaîn 1791

Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură.

Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit „Rex Daciae” Sursa: http://ro.wikipedia.org/

  

Aşadar s-au folosit tot de ţărani români ca să-i prindă. Oare veşnic vor exista trădători? Suntem blestemaţi ca toţi conducătorii noştri să sfârşească trădaţi?

Iată şi în ce constă cumplita moarte a tragerii pe roată:

Modul de execuţie prin tragerea pe roată a lui Horea şi Cloşca a fost următorul: au fost legaţi la pământ, cu membrele întinse în formă de X, iar sub mâini şi picioare li s-au introdus din loc în loc bucăţi de lemn. Între bucăţile de lemn călăul avea să aplice lovituri cu o roată de execuţie, provocând fracturarea porţiunii respective de os şi provocând mari chinuri condamnatului. Roata de execuţie era o roată obişnuită de car, cu butucul plin şi neferecată, prevăzută cu o lamă de fier ca un cuţit. Intervalul prescris pentru loviturile cu roata era de 3 minute, pentru a prelungi suferinţa condamnatului. Dacă acesta leşina după o lovitură, el trebuia trezit prin aruncarea peste el a unei găleţi de apă, iar supliciul continua. Scopul călăului era să ţină condamnatul treaz şi în viaţă cât mai mult, pentru a-l tortura cât mai îndelungat. Lovitura de graţie se dădea asupra inimii şi era letală. După moartea condamnatului, trupul îi era despicat în bucăţi de către călău şi ajutoarele sale, după cum era prevăzut în actul de condamnare.

Înainte de a fi executaţi, Horea şi Cloşca au fost împărtăşiţi de preotul ortodox Nicolae Raţ din Maierii Albei Iulii. Tot acesta le scrisese celor doi testamentele, la dictarea lor. Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/ 

Veşnica pomenire acestor eroi ai neamului!