„Prințul Bisericii”, mitropolitul ecumenist Teofan, prezent în Piața Palatului Culturii la adorarea papei

Toate manifestările dedicate venirii papei în România au un singur scop: adorarea unui om – papa Francisc. Toți participanții la eveniment, toți cei ce îl comentează pe la televizor fac același lucru: vorbesc despre un om. Despre Dumnezeu și Maica Domnului vorbesc doar în contextul vorbelor spuse despre acel om.
Din acest motiv, consider că mitropolitul ecumenist Teofan a participat pur și simplu la adorarea unui om în fața Palatului Culturii din Iași, unde l-a salutat pe omul adorat de toți.

A doua zi a vizitei papei roman în România. Nu este mai nimic de spus, papa și-a vizitat credincioșii, s-au rugat în legea lor. La fel de grotescă prestația microfonistelor, căzute în extaz, cerând papei să le umple viața, să le dea o fărâmă din acel moment etc.

Despre întâlnirea de la Miercurea Ciuc se poate spune că a infirmat toate zvonurile alarmiste ale media cu privire la interzicerea limbii române, la prezența exclusivă a premierului maghiar etc. S-a intonat la un moment dat imnul maghiar, dar, având în vedere că imnul respectiv este o cântare bisericească, organizatorii se pot scuza oricând că a fost intonat în cadrul liturgic.

La Iași, pelerinajul a debutat cu niște discursuri și o scenografie ce amintesc de „Cântarea României” din vremuri de mult apuse. Apoi, papa le-a vorbit ieșenilor despre Eminescu, despre monahul Galaction Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, s-a cântat „Hristos a înviat!” în stil ortodox. Presa locală a titrat cu titluri pompoase despre „evenimentul secolului”.

Poetul național, care a spus că „Biserica Ortodoxă este maica neamului românesc”, a fost citat intens, de ca și când ar fi fost un poet catolic. În rest, papa a rostit același discurs uman, social, socialist chiar, în care le-a vorbit auditorilor despre drumul lor împreună, nu se știe în ce direcție.

Atrage atenția un lucru: după două zile de vizită a papei Francisc în România, după fluvii de vorbe rostite de toți posesorii de opinii pe această temă, până acum nu s-a rostit numele Mântuitorului Hristos! Sugestiv, nu?

Papa transmite, potrivit microfonistelor de pe la televiziuni, „prezența binelui”, „prezența păcii” etc. Dar nu prezența lui Hristos! Adevăr grăiesc, Hristos nu are nimic de a face cu spectacolul mediatic pus în scenă de două zile încoace.

Cel mai rușinos lucru al zilei este prezența mitropolitului ecumenist Teofan la pelerinajul papistaș din fața Palatului Culturii din Iași. Disprețuind orice rugăminte a poporului credincios ortodox, mitropolitul Teofan a fost prezent în mulțimea din fața palatului, salutându-l pe papa. Considerăm acest gest ca răspunsul la scrisoarea pe care i-am trimis-o în luna martie, în care îl rugam să se poziționeze canonic față de eveniment și să nu dea binecuvântare ortodocșilor să participe la el, cum au făcut ierarhii ortodocși bulgari.

Îi așteptăm cu deosebită curiozitate pe preoții pomenitori și pe slujbașii MMB din Moldova să ne explice această prezență. Până atunci, cu părere de rău, după ce a fost prezent, împotriva canoanelor, la o manifestare a cultului mozaic în Iași, această prezență alături de papa ne face să credem că mitropolitul Teofan este cu totul străin de îndatoririle pe care le are în Biserica Ortodoxă pe care este chemat să o păstorească în Moldova, principala fiind aceea de a o apăra de năvălirile ereticilor ecumeniști.

Este regretabil că preoții pomenitori și poporul încă mai cred acest joc viclean de-a episcopul ortodox și tradiționalist al mitropolitului. Îi așteptăm să se trezească la realitate și să îi ceară cu toată seriozitatea să își facă datoria față de Biserică, să renunțe la ecumenism și la sinodul din Creta.

Dacă participă la toate aceste acțiuni eretice din vreo constrângere, să explice cine și ce îl pot constrânge să facă ceva împotriva propriei conștiințe. Există legi în țara asta care îl pot ajuta să își exprime liber conștiința, dacă despre aceasta este vorba.

Până atunci, nu putem să nu ne întrebăm: De dragul unui astfel de mitropolit sunt batjocoriți și persecutați cei care au luat atitudinea corectă față de erezia ecumenistă și față de sinodul din Creta, sunt alungați din biserici și considerați „schismatici”, „răzvrătiți”, sunt supuși oprobriului public, în timp ce ereticii sunt salutați în public?

În încheierea acestui reportaj, în care nu mai e nimic de spus, prezentăm cum a arătat programul televiziunii naționale TVR 1 astăzi. Televiziunea aceasta trăiește în primul rând din taxele cetățenilor ortodocși. Ne scapă ceva?

Sursa: https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-ecumenist-teofan-prezent-in-piata-palatului-culturii-la-adorarea-papei/

Reclame

DIN NEFERICIRE – ÎPS Onufrie, mitropolitul Ucrainei se complace în ecumenism rugându-se în comun cu liderii păgâni, eretici și schismatici la aniversarea independeței acestui stat creat artificial! Acceptă Onufrie subordonarea față de schismaticul „patriarh” Filaret?!

Rugăciune pentru Ucraina – Vineri, 24 august, la aniversarea a 27 de ani de la obținerea independenței.

Evreul Poroșenco vrea ecumenism total în Ucraina. Mitropolitul Onufrie se pare că face jocul acestui individ, cocoțat de către Maidanul ucrainian la șefia acestui stat. Îi face jocul din frică sau din alte considerente (poate de a nu produce schismă în Biserica ucrainiana), acceptând să se umilească într-o ceremonie ecumenistă de „rugăciune” pentru Ucraina, care e vizibil condusă de așa-numitul patriarh Filaret, schismaticul, ce devine din ce în ce mai puțin schimatic, fiind acceptat și de ereziarhul Bartolomeu al Constantinopolului – încă patriarh ecumenic.

Mitropolitul Onufrie se roagă, căci e evident că se roagă, cu lideri religioși papistaș, armean, evreu, probabil și protestanți și musulman, (dar n-am reușit să-i identific) și mai rău, se sărută cu adversarul său schismatic!

Un lucru e clar: chiar dacă ÎPS Onufire cochetează cu ecumenismul sau e ecumenist sau ecumenist ce mimează ortodoxia (ca ai noștri ierarhi), asta NU înseamnă că și ÎPS Longhin, care păstrează încă comuniunea cu acest mitropolit ar fi ecumenist!

Să-i acordăm încredere ierarhului de origine română și să vedem ce va hotărî. Oricum, ÎPS-sa se află în aceeași situație în care se aflau toți preoții și ierarhii antiecumeniști români înainte de pseudo-sinodul din Creta.

Ucraina: Prezența liderilor religioși aniversarea independenței (VIDEO & FOTO)

În prezența conducerii politice a țării și a șefilor de religii și doctrine a fost comemorată la Kiev a 27-a aniversare a independenței Ucrainei .

La Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, a avut loc o întâlnire inter-religioasă de rugăciune, cu prezența președintelui țării Petro Poroșenko. Liderii religioși au fost prezenți uniți în rugăciune, îar ce instantaneul evenimentului a fost sarutarea Mitropolitului de Kiev și a toată Ucraina, Onoufrie cu Patriarhul schismatic al Kievului și întregii Ucraine, Filaret.

Ulterior, toți participanții au fost prezenți la parada militară din centrul orașului. – Sursa:vimaorthodoxias.gr

 

 

Staţi neclintiţi şi rugaţi-vă! Părintele Iulian de la Prodromu către un pomenitor: „Nu sunteți eretici.”

Dincolo de tonul ostil al celui ce ia interviul, la adresa „nepomenitorilor” pe care chiar îi numeşte zeloşi, răzbate părerea echilibrată a marelui duhovnic prodromit…


Staţi neclintiţi şi rugaţi-vă!

interviu cu părintele Iulian Lazăr, Schitul Prodromu, Athos, 26 noiembrie 2017

– Binecuvântaţi!
Doamne ajută! Bine aţi venit. Luaţi loc!
– Am mai fost la Sfinţia Voastră acum trei ani.
Da, aţi mai fost…
– Părinte, îngăduiţi să vă întreb ceva în legătură cu Sinodul din Creta. În urma lui s-a făcut mare dezbinare în popor. La noi, în Moldova, s-a ajuns că nu mai vorbesc fraţii între ei, îi consideră eretici pe cei care pomenesc ierarhul locului. Este bună atitudinea lor?
Ce pot să-ţi spun eu? O fost un sinod viclean. Rugăciunea spune: ,,şi ne izbăveşte de cel viclean!,, Că cel rău zâmbeşte şi te arde. Că am aflat că au venit eretici acolo şi s-au rugat împreună.
– Dar nu s-au rugat împreună. E adevărat că au fost prezenţi acolo…
Uite ce-i, dacă protestantul, care n-are cruce, a stat în biserica ta, în timpul slujbei, înseamnă că s-au rugat împreună! Ba mai mult, au fost poftiţi acolo. Cine i-a invitat? Cel mai mare i-a invitat acolo.
– Da, au greşit. Însă atitudinea celor care au luat măsuri, după aceea, e drastică. S-a ajuns până acolo că unii preoţi, chiar ieromonahi cu nume recunoscut, au spus să nu mai fie îngropaţi morţii cu preot, dacă este pomenitor, ci doar cu Psalmul 118, să nu se mai împărtăşească, fiindcă nu mai este har în Biserică…
Vin ruşi pe la mine, ca la un bătrân, şi ortodocşi din Basarabia şi mă întreabă: ,,Când va fi războiul cel mare? Acum sau mai târziu?,, Astăzi nu mai sunt războaiele din Evul Mediu, acum sunt războaie că dacă apasă pe un buton se şterge o ţară de pe hartă. Păi, dacă ei ar afla o planetă cu viaţă pe ea, s-ar duce acolo şi ar arde pământul. Uite, ia Scriptura şi citeşte la 2 Petru, capitolul 3, versetul 10, aşa, deschide şi citeşte!
– Da, Părinte, citesc: ,,Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desfiinţa, câte de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie. Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (……) Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,,.
Acuma, te rog, citeşte 1 Petru, capitolul 4 cu versetul 12!
– Cum spuneţi Sfinţia Voastră. Iată citesc: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin. Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu. Şi dacă dreptatea abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?,,
Ei, acum ce-aţi mai vrea?
– Părinte, cei care s-au dat de partea Părinţilor nepomenitori au ajuns la ură, scriu hule, adresează mesaje injurioase, de-a dreptul oribile, pe care preoţii în cauză nu le recunosc, dar ucenicii le făptuiesc în numele lor.
Uite, astăzi dimineaţă a fost pe aici un preot şi i-am zis: Grăbiţi-vă să vă pocăiţi, că se apropie ceva rău! Vin la mine grupuri de ruşi cu anumite proorocii şi eu îi cred, se apropie al Treilea Război Mondial. Şi i-am spus preotului şi vă spun şi vouă, lăsaţi păcatele, să nu vă prindă moartea ca fulgerul. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă, pe unde puteţi şi cum puteţi! Fiţi pregătiţi că ne aşteaptă ceva! Dacă găsiţi Liturghie unde nu se pomeneşte, împărtăşiţi-vă acolo! Dacă nu, grăbiţi-vă acum!
– Da, însă au ajuns că nu-i mai pomenesc nici pe patriarhii vechi, adormiţi, pentru că sunt eretici, că nu-i valabilă preoţia lor…
Aici s-a băgat satana. Vezi, la început nepomenirea a fost bună, a fost un adevăr. Dar, s-a băgat satana, ca să-i învârtă şi să le succească minţile. Da, acum ne întrebăm ce facem noi?
– Acum s-au sfătuit să-l facă pe unul dintre ei episcop.
Vai de mine! Vai de mine! Să vă mai spun un cuvânt. Dintre cei care au semnat în Creta, de ce nu vine un mare sfânt ierarh, ca în Proloagele Bisericii, să spună poporului: ,,De astăzi nu pot să mai fiu episcopul vostru, fiindcă am săvârşit un păcat mare şi nu mai pot să fiu episcopul vostru,,. Poporul să-i ceară a rămâne. Iar el să le spună că se va aşeza culcat pe pragul bisericii şi toţi, la ieşire, să-l calce în picioare. În vechime aşa au făcut, l-au smerit, la cererea lui, şi astfel s-a pocăit. A venit glas de sus şi a spus: ,,Pentru smerenia ta, iertate sunt păcatele tale!,, S-a arătat vreun ierarh în faţa lumii să spună: ,,Am greşit, iertaţi-mă!,,?
– Dar nu aţi văzut că pe aceia care au refuzat să semneze i-au scos afară, anume că sunt forţaţi din motive politice, şi a semnat patriarhul în locul lor?
Acesta-i un semn că vin vremuri apocaliptice. Sunt evenimente care n-au fost de când e lumea şi în America, şi în Grecia, şi în România, cum a fost la Timişoara. Îngăduie Dumnezeu să coboare din cer un sul negru şi să ia tot ce întâlneşte în cale. De acum să ne aşteptăm că vor veni peste noi şi mai grele decât acestea. De aici decurge cuvântul: Grăbiţi-vă, grăbiţi-vă şi vă curăţiţi de toate păcatele!
– Părinte, cei care am rămas în biserică şi facem ascultare suntem eretici?
Nu, nu sunteţi eretici. Eretici sunt cei care au semnat acolo, în Creta.
– Păi, nepomenitorii susţin că ne facem părtaşi cu erezia celor care au semnat.
Uite ce-i, frământările astea din biserică nu vor dura mult. Se va face ceva, de asta spun, grăbiţi-vă acum!
– Dacă se va face ceva, ne răsculăm cu toţii…
Ascultă ce-ţi spun, se va face ceva în Biserică, de asta repet, grăbiţi-vă acum, că s-au arătat multe semne.
– Am ajuns de nu ne mai înţelegem fraţii între noi, pe motiv că avem păreri diferite.
Ei, asta e dihonia din lume, vezi la Evanghelia după Luca 13 cu versetul 24, când cineva din mulţime îl întreabă pe Mântuitorul dacă sunt puţini cei ce se vor mântui, Domnul le răspunde: ,,Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea,,. am prins un cuvânt mare din Evanghelia de la Matei 5, 23-24: ,,Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi te împacă cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău,,. Mulţi sunt care nu se împacă deloc cu fratele lor şi se duc şi se împărtăşesc, fără ca să se fi iertat înainte. De aceea şi spune, în continuare, în altă Evanghelie, că aceia care au primit Sfintele daruri fără iertare vor auzi: ,,Duceţi-vă de la faţa Mea, blestemaţilor, nu vă cunosc pe voi!,,. Dar dezbinările acestea, cine le-a adus oare ?
– Ştim, Sinodul din Creta şi cu ierarhii. Dar, vă dau un exemplu concret. Am fost la biserica nepomenitorilor zeloşi, acolo m-am întâlnit cu un teolog de frunte al lor are mi-a zis: ,,Eu astăzi m-am împărtăşit şi sunt sigur de mântuire. Dar tu nu eşti sigur de mântuire, că mergi la biserica ereticilor,,. Această siguranţă a lor pentru mântuire cum vi se pare?
Asta este şfichiuire de la satana, toate frământările acestea vin de la satana, ca să tulbure lumea! Măi, vă spun, nu vă pripiţi cu ei, ci încet-încet se vor dumiri, va veni şi timpul să ne lămurim… Dar noi atât să ştim că a fost un sinod viclean şi a adus dezbinare în lume. Noi nu trebuie să ne dezbinăm, să ne ţinem credinţa, să ne grăbim la spovedanie şi la Sfânta Împărtăşanie. Vin mulţi preoţi din ţară pe aici şi eu le le spun, măi, uite ce, la proscomidie pomeneşte pe ierarhul nostru cel credincios, dacă poţi să mai bâjbâi pe acolo, pomeneşte, că nu ştii cum sunt văzuţi la Dumnezeu. Dar, vezi, dezbinarea a venit de la sinodul ăsta…

părintele Ghenadie

interviu apărut în revista Credinţa Ortodoxă Anul XXI nr 12 (250), Decembrie 2017

 

Un preot ORTODOX român din Italia refuză botezul unui copil pentru că are o pereche de nași romano-catolici și nume catolic. Nemulțumiții – credincioșii români „ecumenicizați” în Occident

Iată o veste interesantă care vine de la diaspora românească din Italia:

Rignano Flaminio (Roma) – Preot ortodox refuză botezul unui copil. Motivul?

preotul Walter Gabriel Andriuță – Foto – emigrantul.it

Sâmbătă, 23 iulie, Parohia Ortodoxă Sfântul Ilie Tezviteanu din localitatea Rignano Flaminio (Roma Nord). Câteva familii din Roma, dar și din Napoli, nași, pentru a boteza un copil. Pentru cei din Napoli, 300 de kilometri cu sufletul la gură. O ființă născută aici, (ca cele peste câteva sute mii de copii români care se nasc de ceva vreme în Italia și nu în România) care va trebui să primească și „autorizația” bisericii de a-și continua viața în liniște și tihnă, în cele lumești.

Două perechi de nași pentru că familia micuțului are mulți prieteni și au fost mulți cei care au vrut să-i fie aproape, să fie matori acestui eveniment unic din viața lui.

Biserica – un loc bincuvântat de Dumnezeu, pe o colină cu măslini, înconjurată de munții și dealurile Romei și ale orășelului Viterbo, într-un peisaj mirific. Binecuvântată de Dumnezeu dar realizată cu multă-multă muncă de preotul Ștefan și de românii emigrați aici, care, din surpusul realizat, au vrut să contribuie și la acest lăcaș. Și nu cu puțin.

Unul dintre ei este Cosmin Cristea, printre oamenii de afaceri români importanți ai Capitalei italiene, care cu sacrificii, cu probleme dar și cu speranțe și implicare a reușit în mai mulți ani, de când se află în Peninsulă, să pună pe picioare o activitate prosperă, o afacere la care apelează toți cei care-l știu și nu pregetă nimic în a-i cere sprijinul. La fel și această biserică ce, pe lângă cntribuția materială și în muncă a altor români, a fost realizată și cu sprijinul său. Și nu numai ca edificiu. Orice manifestare, orice eveniment, sărbătoare are constribuția fabriciii sau magazinelor lui Cosmin Cristea. El este omul care greu spune nu, mai ales când e vorba de oameni, copii, credincioși români sau și negredincioși. Nu știe să spună NU.

De data aceasta lucrurile nu au mai stat așa. Nu prin prisma contribuției sale, ci, pur și simplu, pentru modul în care un reprezentant al Bisericii Române, un „trimis” al Domnului pe Pământ a reușit să strice buna rânduire a lucrurilor. Fiind unul dintre cei doi nași ai copilului, Cosmin Cristea nu a înțeles cum un om, un reprezentant al Bisericii pe aceste plaiuri, poate face astfel de discursuri despre cei care ne găzduiesc, ne primesc acasă la ei, ne tolerează și ne suportă de cele mai multe ori… despre italieni.

Slujba și predica preotului Walter Gabriel Andriuță, incorectă și deranjantă – după declarația omului de afaceri – nu numai că alungă enoriașii din această biserică, ci pur și simplu învrăjbește populația creștină româneascu cu cea italiană.

Evenimentul de sâmbătă, care trebuia să fie unul fericit, s-a tansformat într-unul nefericit datorită preotului Walter Gabriel Andriuță, – potrivit declarațiilor mai multor persoane prezente dar și mărturiior unui material înegistrat – care a refuzat efectiv să creștineze micuțul, iscându-se discuții aprinse și manifestări dintre cele mai „neortodoxe”. Preotul a refuzat să boteze invocând numele copilului (Antonio, nume catolic) și religia unuia dintre nași, cea romano-catolică. A dezbrăcat haina preoțească în fața celor prezenți, luându-și tălpășița, deranjat de protestul oamenilor față de atitudinea sa incorectă și dezbinatoare.

Mai mulți enoriași au vorbit în diferite ocazii despre predicile duminicale anti-italiene și anticatolice ale preotului sus menționat, care promovează ura și discordia între comunitatea românească creștină și cea italiană. Mai precis, ura față de religia catolică, „eretică”, potrivit preotului .

Motivul a determinat abandonarea slujbelor de aici de către mai mulți credncioși care au căutat și găsit alte biserici românești în Roma.

Într-o discuție telefonică avută marți, 25 iulie, cu preotul Walter Gabriel Andriuță, acesta ne-a precizat: „regulile bisericii interzic botezul unui copil atunci când nașii sunt catolici și se comportă într-un mod neortodox; eu am tot dreptul să refuz”.

Botezul a fost făcut până la urmă de preotul Ștefan, motiv care stârnește întrebarea: care dintre preoți a încălcat regulile bisericii botezând acest copil și care este legea justă? Trebuia sau nu botezat acest copil? Acest act important ține de interpretarea regulilor și bunul plac al unui slujitor al bisericii?

Așteptăm răspunsul Episcopiei Române a Roma, poate știe mai bine cum se procedează în astfel de cazuri.

Cristi Merchea


Credeam că toți preoții din occident sunt ecumeniști sau că cel puțin evită să spună adevărul despre romano-catolicism (protestantism etc). Iată că acest preot nu este așa.

Procedează corect refuzând să boteze copilul în aceste condiții. Cinste lui! Dar turma cuvântătoare, tolerantă și „deschisă la minte” îl consideră înapoiat și instigator la ură. Cum se poate să existe așa ceva printre modernii imigranți români, „frați” cu supușii papei? Incredibil! Ce „înapoiat”! Să le spună el italienilor eretici… să nu accepte el nași catolici la un botez ortodox… Cât „tupeu” la acest preot care se opune curentului înfrățirii gintei latine în biserici!

Lăsând ironia la o parte, e tragic că majoritatea românilor plecați peste hotare habar nu au ce înseamnă să fii ortodox! Cine o fi de vină oare pentru această stare de fapt?

Pentru cei care nu înțeleg situația actuală din Biserică

Image result for corabia mantuiri icoane

Deși acest blog este citit în general de cei care știu ce se întâmplă, totuși sunt mulți de pe rețelele de socializare (facebook și nu numai), care intră pe aici, dar nu prea au habar sau nu înțeleg deloc complicata situație a încetării pomenirii episcopilor ecumeniști. 

Acest scurt articol este o sinteză a recomandărilor părinților aghioriți. 

Pentru cei care nu inteleg:
1 – Preotul care nu pomeneste episcopul eretic (conform can 15 al sin I-II Constantinopol) NU IESE DIN BISERICA!
2- In virturtea Harului primit la hirotonie preotul care intrerupe pomenirea slujeste in continuare, savarsind taine valide, caci Biserica este HRISTOCENTRICA, NU EPISCOPOCENTRICA, adica Harul NU vine de la episcop, ci DE LA HRISTOS!
3- Preotul marturisitor, tot conform aceluiasi canon, trebuie CINSTIT CA UN ADEVARAT ORTODOX, nu prigonit.
4 – Preotul care intrerupe pomenirea, va sluji cu un antimis nou, pe care nu e trecut nici numele episcopului locului, nici semnatura lui, si nici numele unui alt episcop, dar neaparat VA AVEA SFINTE MOASTE, cusute in el.
5 – Acelasi preot, NU VA TRECE SUB ASCULTAREA ALTUI EPISCOP, din alta patriarhie eventual, (canoanele interzicand acest lucru) pentru ca va ramane sa lupte in interiorul Bisericii Locale (in cazul nostru BOR).
6 – Preotii marturisitori, NU NEAGA valabilitatea tainelor savarsite de ceillati preoti, care aleg sa asculte de episcopii eretici. Numai ca, cei din urma SE FAC PARTASI TRADARII, iar Tainele savarsite de ei vor avea EFECT DE OSANDA asupra credinciosilor responsabili, care ar trebui sa marturiseasca!
7 – Tainele savarsite de preotii care inca asculta de episcopii ecumenisti (adica eretici) sunt folositoare numai poporului nevinovat, adica batranilor, copiilor, celor neputinciosi cu trupul sau cu mintea, care nu au capacitatea de discernere, care nu sunt capabili sa marturiseasca.
8 – Prin deductie logica, daca credinciosii responsabili se vor osandi prin primirea tainelor de la nemarturisitori (in principal Impartasania), cu atat mai mult PREOTII NEMARTURISITORI SE VOR OSANDI!
9 – Participati la slujbele unde NU se pomenesc episcopii tradatori!

Acestea sunt sfaturile Parintilor aghioriti din Muntele Athos!

Daniel Vla

PS: Probabil în martie se va ține o mare sinaxă a ortodocșilor antiecumeniști, care, dacă va echivala cu un mare sinod, prin condamnarea pseudo-sinodului din Creta și a ereziei ecumenismului și a celor care se fac părtași trădării Ortodoxiei, va scoate în afara Bisericii tot ceea ce nu este cu adevărat ortodox. 

Intrebările sunt: se va ține aceasta mare sinaxă, va echivala ea cu un mare sinod ortodox, vor fi lăsați să o facă părinții athoniți care se ocupă de organizare ei? Vom vedea. Dumnezeu cu mila…

Vânzătorii de HRISTOS au hotărât „CATERISIREA„ Pr-lui ONISIM BANU de la Mân. Făgețel, EXCLUDEREA DIN MONAHISM ȘI INTERDICȚIA DE A PURTA HAINĂ MONAHALĂ

dsc06057

După cum a anuțat: 

Ieromonahul ONISIM BANU de la Mân. Făgeţel a întrerupt pomenirea ecumenistului Andrei al Covasnei şi Harghitei 

Iată și pedeapsa: 

 

Comunicat de Presă

Serviciul Prezidial

Consistoriul Eparhial Monahal

 

Ieromonahul Onisim-Adrian Banu, vieţuitor al Mănăstirii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” – Făgeţel, judeţul Harghita, a fost deferit judecăţii Consistoriului Eparhial Monahal al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei pentru abateri grave de la rânduiala vieţii monahale şi disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe Române.

Prin Hotărârea nr. 1/26.01.2017 Consistoriul Eparhial Monahal i-a aplicat pedeapsa “CATERISIRII, EXCLUDERII DIN MONAHISM ŞI INTERDICŢIA DE A PURTA HAINA MONAHALĂ”, conform art. 4 lit. p) şi lit. r) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. 

Sursa: episcopiacvhr.ro 


Notă admin:

  1. Caterisirea fiind necanonică, nu este valabilă! 
  2. Din monahism nu te poate scoate nimeni! Călugăria este unire cu Hristos și, ca și taina căsătoriei, nu o poate desface nimeni. Clericii ecumeniști apostați împreună cu minciuno-episcopul lor, fac dovada clară a unui analfabetism teologic. La fel ca în cazul Tanacu, unde pentru alte motive, nici acelea corecte, ieromonahul Daniel Corogeanu a fost caterisit și „scos” din monahism, la fel si aici, hotărârile trădătorilor sunt adogmatice și lipsite de un minim discernământ duhovnicesc. 
  3. Motivele pentru care a fost pedepsit, neavând vreo bază canonică, nici interdicția de a purta haină monahală nu are vreo valoare!

Maicile mărturisitoare de la Văratec vor fi DATE AFARĂ DIN MĂNĂSTIRE, de la 1 februarie

download

După cum știam din decembrie: 

RĂZBOIUL CONTINUĂ: Mărturisirea Maicilor de la Mânăstirea Văratec împotriva sinodului eretic din Creta și îngrădirea de erezie 

Dar iată că prigoana continuă și ea:

La începutul lunii Decembrie 2016, treisprezece maici de la mănăstirea Văratec anunțau că se îngrădesc de erezia ecumenismului, refuzând să mai participe la slujbele unde sunt pomeniți ierarhii ce au semnat documente eretice la sinodul tâlhăresc din Creta.

      Astăzi, 26 ianuarie, în jurul orelor  11.00, la Mănăstirea Văratec  din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie.

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc.

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le-a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără.

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”.

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă,şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave, nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă, pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândirea şi trăirea monahală ortodoxă…

| Ortodoxinfo.ro

După ce la sfârșitul anului trecut, stareța mănăstirii Văratec aproape zilnic le teroriza pe maici fiindcă acestea mărturisesc dreapta credință acum nemaisuportând faptul că se afla adevărul despre ecumenismul legiferat în Creta, stareța în frunte cu o parte din obște au decis să le dea afară pe aceste 13 maici mărturisitoare. La aceasta prigoană contribuie intens IPS Teofan care a făcut nenumarate presiuni până în prezent către maica stareță, să facă ceva cu aceste maici, adică să le dea afară. Ei au mai avut o tentativă de a le scoate din mănăstire în luna decembrie 2016 când a fost chiar IPS Teofan acolo spunându-le în mod viclean maicilor că el nu o să se atinga cu nici un deget de ele, că nu o să se murdărească. După acea sinaxă IPS Teofan , în particular către maica stareță , a zis :”dă-le afară”. Tot în mod viclean ca să nu iși murdărească el mâinile a pus-o pe stareță să facă consiliu și să voteze scoaterea acestor 13 maici din mănăstire, în acest fel stareța și cei care au votat scoaterea maicilor din mănăstire și-au murdărit mâinile.

| Invataturilesfintilorparinti.wordpress.com

De pe: glasulstramosesc.ro