Scrisoare deschisă către toți cei care încă fac parte din Biserica Ortodoxă Română cu privire la Legea de combatere a antisemitismului

Image result for steagul bisericii ortodoxe romane

de teolog Mihai-Silviu Chirilă

Preafericite Părinte Patriarh,

Înaltpreasfințiți Părinți Mitropoliți și Arhiepiscopi,

Preasfințiți Părinți Episcopi, Episcopi-vicari și Arhierei-vicari (din nefericire încă în funcții – n. adm.),

Preacuvioși Părinți Stareți,

Preacuvioase Maici Starețe,

Preacucernici Părinți Preoți,

Cuvioși monahi, cuvioase monahii,

Frați și surori întru Hristos,

Parlamentul României a adoptat săptămâna trecută în regim de maximă urgență proiectul de lege B135/29.03.2018 cu privire la combaterea antisemitismului, ignorând unele demersuri făcute de membri ai societății civile, care au atras atenția că unele prevederi ale acelui proiect sunt neconstituționale.

În expunerea de motive a proiectului de lege se prevede că: “Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)” reprezintă forme de antisemitism, care, în conformitate cu legea nou-votată se vor pedepsi cu ani grei de închisoare.

Expunerea de motive este destul de ambiguă, cum de altfel este și legea în sine, motiv pentru care nu se poate spune cu precizie cum anume ar trebui formulate acuzațiile că evreii l-ar fi ucis pe Isus” pentru ca ele să fie considerate fapte penale: ar putea fi vorba de discuții (insulte) de la om la om sau de un discurs public în care evreilor să li se reproșeze direct că “l-ar fi ucis pe Isus”, după cum s-ar putea considera antisemite și relatările biblice referitoare la moartea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca și imnografia și iconografia care însoțesc aceste relatări.

Pentru că acest aspect nu este explicat concret, legea poate fi interpretată în orice mod, putând deveni un instrument prin care să se încerce suprimarea oricărei referiri din partea Bisericii la procesul, judecarea, condamnarea și răstignirea Mântuitorului, ceea ce ar constitui o gravă încălcare a articolului 29 din Constituția României, care apără libertatea conștiinței religioase și garantează autonomia doctrinară a cultelor față de stat și sprijinul statului pentru buna desfășurare a activității cultelor religioase.

Prevederea expresă referitoare la evenimentele legate de moartea pe Cruce a Mântuitorului Hristos în această lege în care se interzic manifestările antisemite și riscul ca afirmarea adevărului biblic că Mântuitorul Hristos a fost răstignit de către Ponțiu Pilat ca urmare a acuzațiilor aduse Lui și ulterior chiar prefectului roman (Ioan 19,12) de către cărturarii și fariseii iudei (relatare istorică confirmată de cel mai mare istoric evreu, Josephus Flavius în Antichități iudaice1.) să fie considerată manifestare antisemită și să cadă sub incidența acestei legi trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru toți credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, indiferent de poziționarea acestora față de sinodul din Creta din 2016, și invită la o luare de poziție legală, chiar dacă tardivă, pentru ca această lege să nu fie promulgată de către Președintele României în această formă.

În anul 2014, în spațiul public românesc a avut loc un scandal, în preajma Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, prilejuit de o colindă ardelenească difuzată de un post de televiziune local, în care se făcea referire la nașterea Mântuitorului Hristos și la reacția la aceasta a iudeilor contemporani Lui. Scandalul de atunci a fost oarecum preludiul legii de acum, constituindu-se într-un model de cum ar putea fi interpretată și aplicată legea proaspăt votată, în condițiile în care atunci se contestau unele catalogări care puteau fi interpretate ca ofensatoare la adresa evreilor (chiar dacă se refereau la iudeii antici, nu la evreii contemporani), iar nu direct o relatare biblică despre un eveniment din istoria mântuirii.

Cu acea ocazie, profesorul universitar Andrei Marga a afirmat într-un articol publicat că Biserica Ortodoxă are o viziune retrogradă despre evenimentul condamnării Mântuitorului, că este opacă la cercetările făcute în spațiul catolic și protestant, care fac o distincție clară între “Isusul istoric” și “Isusul eshatologic” și au demonstrat că pe Hristos L-au condamnat la moarte romanii, fără nicio implicare a iudeilor contemporani Lui, Care L-au iubit și cu care El s-a aflat într-o desăvârșită comuniune.

Pentru „ieșirea din ignoranță” a Bisericii Ortodoxe Române, profesorul Marga propunea un parcurs în doi pași: “Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui «Iisus istoric» și a corelației dintre «Iisus istoric» și «Iisus eschatologic». Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul”2.

Cu trei ani înainte, în 2011, profesorul universitar Andrei Marga fusese distins cu Crucea Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române3, care se atribuie personalităților care își aduc o contribuție marcantă la promovarea Ortodoxiei în societate. Distincția nu i s-a retras nici până acum, în ciuda apariției acestui material denigrator la adresa BOR.

Propunerea profesorului Marga de a îmbrățișa o hristologie specific protestantă și mai ales de “revizitare a liturghiei” ne face să avem teama că unul dintre efectele adoptării acestei legi ar putea fi chiar exercitarea de presiuni ulterioare asupra Patriarhiei Române, pentru a determina ierarhia să adopte unele schimbări în cultul ortodox, de natură a se pune în acord cu prevederile acestei legi și a celorlalte legi care condamnă manifestările antisemite. Un compromis de acest fel, care să implice, de exemplu eliminarea din cult a Evangheliilor din Săptămâna Patimilor, care relatează despre procesul, condamnarea și moartea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, nu ar fi acceptat de niciunul dintre credincioșii ortodocși și ar fi considerat o trădare a Ortodoxiei mai mare decât concesiile doctrinare făcute ecumenismului prin semnarea docu-mentelor ecumeniste de la Kolimbari, din 2016.

Interpretarea ca antisemite a unor scrieri ortodoxe, pe care o dă profesorul Andrei Marga, nu este singulară, motiv pentru care o lege care să condamne penal antisemitismul, cu trimitere directă la “antisemitismul clasic [creștin]”, trebuie să ne alarmeze în cel mai înalt grad. O simplă privire pe Wikipedia, de exemplu, ni-l prezintă pe marele orator creștin Sfântul Ioan Gură de Aur ca “având un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin4, pentru simplul fapt că avut o polemică teologică cu creștinii iudaizanți din epoca sa. Ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi Patriarhiei Române i s-ar cere să scoată din toate bibliotecile opera acestui mare sfânt sau a altora la fel de mari, sau măcar să le “curățe” de “afirmațiile sau scrierile antisemite”? Cum ne-am putea apăra atunci, dacă acum nu luăm nicio măsură?

Nu ar fi pentru prima dată când Patriarhia face astfel de concesii. Deja din anumite slujbe bisericești (Prohodul Domnului, acatiste, minee) au fost eliminate unele cântări care făceau referire la relația dintre creștinii primelor secole și iudeii antici sau la reacția acestora din urmă față de Persoana Mântuitorului și de Biserica Sa creștină.

De asemenea, din aceleași considerente, au fost scoase din slujba de trecere la Ortodoxie a ereticilor, schismaticilor, mozaicilor sau musulmanilor toate lepădările punctuale de întemeietorii ereziilor, schismelor sau cultelor necreștine respective, privându-i astfel pe proaspeții convertiți de posibilitatea de a se lepăda cu adevărat de fosta lor religie și a intra realmente în comuniunea cu Dumnezeul cel adevărat, rămânând în felul acesta în continuare legați într-un fel cu duhurile care inspiră religiile din care provin, lucru cu grave consecințe pentru progresul duhovnicesc și mântuirea acelor oameni.

Este de datoria tuturor credincioșilor ortodocși români să fie vigilenți în apărarea drepturilor constituționale ale Bisericii noastre, pentru a nu permite niciun amestec politic (corect) în propovăduirea învățăturii ortodoxe așa cum a fost primită prin generațiile anterioare de la Mântuitorul și Apostolii Săi.

Este datoria episcopilor și preoților Bisericii, a stareților și starețelor marilor mănăstiri ortodoxe din țară să explice autorităților statului, în duhul Scripturii, că pentru noi, ortodocșii, “nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Iisus” (Galateni 3,28), că noi nu practicăm discriminarea pe niciun criteriu, că nu obișnuim să îi acuzăm pe evreii contemporani de faptele săvârșite de către strămoșii lor din Antichitate, pe care Mântuitorul Hristos i-a iertat pe Cruce, alături de romanii pe care dă vina acum profesorul Marga și pe care ni-i prezintă istoria oficială a statului ca strămoși (unii dintre romanii care L-au răstignit pe Mântuitorul au devenit ucenici ai Săi și sunt între timp sfinți ai Bisericii), ca pe unii care nu știu ce fac (Luca 23,34), dar că nu putem falsifica sau escamota realitățile biblice pentru a plăcea mentalității sociale dintr-o anumită epocă istorică, doarece cel ce va răstălmăci sau ciopârți Scripturile și le va învăța astfel oamenilor foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor, după asigurările date de Mântuitorul (Matei 5,18-19), adică nu va avea nicio șansă la mântuire.

În consecință, vă adresez invitația de a vă alătura și a-i convinge și pe credincioșii ortodocși să se alăture demersului de sesizare a Președintelui României cu privire la exercitarea atributului constituțional de a trimite legea care combate antisemitismul la Parlament, pentru a fi revizuită și corectată în privința prevederilor neconstituționale pe care le conține.

Este momentul ca ortodocșii români să se unească într-un efort de apărare a Bisericii Ortodoxe Române de un pericol ale cărui consecințe s-ar putea să se arate în viitor, când deja nu se va mai putea face nimic. (?!) A tăcea când se interzice prin lege adevărul despre Patimile Mântuitorului Hristos este o trădare a lui Hristos despre care Mântuitorul lumii a spus: “Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri…” (Marcu 8,38).

În cazul în care, ignorând acest demers, Președintele României va promulga legea în forma actuală, vă sugerez declanșarea sau sprijinirea unei inițiative legislative de modificare a legii antisemitismului, care, în conformitate cu art. 74 din Constituția României, poate fi pusă în mișcare cu sprijinul a 100.000 de cetățeni români, cu condiția înregistrării a cel puțin 5000 de semnături din fiecare județ și municipiul București.

Vă informez că la data de 22 iunie am adresat o Scrisoare deschisă Președintelui României, rugându-l să trimită legea înapoi în Parlament pentru revizuire5.

Am inițiat o petiție publică în sprijinul Scrisorii deschise, semnată până acum de 341 de persoane6.

La data de 26 iunie 2018, am adresat Avocatului Poporului o petiție în care îl rog să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la încălcarea de către legea antisemitismului a articolelor 16, 29 și 30 ale Constituției României.

26.06.2018 Cu deosebit respect,

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Preafericirii Sale, Daniel, Patriarhul României

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Stareților și starețelor din Patriarhia Română

Preoților parohi de pe cuprinsul Patriarhiei Române

Monahilor și credincioșilor de pe cuprinsul Patriarhiei Române

1 Josephus Flavius, Antichități iudaice, Hasefer, București, 2015, vol. 2, p. 450.

2 http://andreimarga.eu/iesirea-din-ignoranta/.

3 http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/profesorul-andrei-marga-sustine-marti-o-conferinta-la-universitatea-petru-maior.html.

4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Gur%C4%83_de_Aur.

5http://ortodoxinfo.ro/2018/06/22/scrisoare-deschisa-catre-presedintele-romaniei-pentru-a-trimite-legea-antisemitismului-la-parlament-spre-revizuire/.

6https://www.petitieonline.com/scrisoare_deschis_ctre_presedintele_romaniei_pentru_a_trimite_legea_antisemitismului_la_parlament_spre_revizuire.

SEMNAȚI PETIȚIA

Dovadă trimitere către Cancelaria Sinodului BOR


Nu prea înțeleg eu pasajul acesta:

„Este momentul ca ortodocșii români să se unească într-un efort de apărare a Bisericii Ortodoxe Române de un pericol ale cărui consecințe s-ar putea să se arate în viitor, când deja nu se va mai putea face nimic.”

Să se unească ortodocșii sau ortodocșii cu ecumeniștii, adică implicit cu pseudo-ierarhii? Cum ar veni să ne unim cu cei cu care am rupt comuniunea? Spre apărarea Bisericii, pe care tocmai ei o atacă prin ecumenism?

Ce-i drept, „șefii” BOR (din nefericire încă șefi) au influență și ar avea și puterea să influențeze spre normal orice inițiativă legislativă aberantă. Mă îndoiesc însă că o vor face!

Camera Deputaților a votat EXTREM DE RAPID Legea Antisemitismului

Image result for camera deputatilor

La două zile de la avizul favorabil în Comisia Juridică a Camerei Deputaților a fost votată Legea Antisemitismului. Aproape în unanimitate deputații au fost pentru, înregistrându-se doar o singură abținere.

Proiectul a trecut în timp record prin camera decizională a Parlamentului, pe 18 iunie fiind prezent în Biroul Permanent al Camerei, iar două zile mai târziu a fost adoptat în plen. Legea a fost votată în bloc, de toate partidele, înregistrându-se o singură abținere, a deputatului PNL Daniel Gheorghe.

Această lege a fost inițiată în principal de deputatul Silviu Vexler și transformă antisemitismul în infracțiune. Cu alte cuvinte poți face închisoare dacă o instanță te găsește vinovat de antisemitism.

Dictatura iudaică – Legea Antisemitismului adoptată de Senat și foarte aproape de a fi votată și în Camera Deputaților 

„Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Aceste fapte nu sunt considerate infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public”, mai stipulează propunerea legislativă.

Orice text, orice atitudine împotriva etniei evreiești ar putea fi sancționată ca antisemitism. Ce va urma? Naționaliștii în pușcării? Probabil într-o primă fază nu, dar dacă vor vrea și când vor vrea ei, vor trece și la fapte.

Vom vedea din ce în ce mai multe texte religioase ortodoxe cenzurate, poate chiar și Evangheliile, poate Sfânta Liturghie și celelalte slujbe. Literatura ortodoxă se va împuțina, unele probabil vor fi interzise în librării și la pangarele bisericilor și mânăstirilor. De exemplu omiliile Sfântlui Ioan Gură de Aur despre evrei, despre care puteți citi și aici:

ÎNTRERUPEȚI POMENIREA apostatului pseudo-patriarh Daniel, căci crede că evreii mozaici sunt în comuniune cu Dumnezeu

Sau cărți despre viețile Sfinților:

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos: Profeție despre reînființarea statului Israel și despre rostul întoarcerii evreilor acasă

Ar mai exista posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să nu promulge Legea. Dar, nici o speranță de la marioneta din fruntea statului.

Dictatura iudaică – Legea Antisemitismului adoptată de Senat și foarte aproape de a fi votată și în Camera Deputaților

Related image

Inițiatorul principal al proiectului de lege – deputatul Silviu Vexler (etnic evreu) – Foto: facebook.com

Nu a fost suficientă Ordonanța de Urgență 31 din 2002, anticonstituțională, (inițiată de Guvernul condus de Adrian Năstase), care incrimina mișcările și propaganda fasciste, precum și negarea Holocaustului și cultul unor persoane condamnate pentru „crime împotriva omenirii”, cum ar fi Ion Antonescu.

Nu a fost suficientă nici Legea 217/2015, tot anticonstituțională, care completa Ordonanța de mai sus și care incrimina în mod explicit propaganda legionară și negarea Holocaustului din România.

Se pare că este nevoie de încă o lege care să condamne pe orice român, care îndrăznește să deschidă gura împotriva evreilor, la închisoare.

Senatul a aprobat proiectul de lege săptămâna trecută, iar luni Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil.

Urmează votul în plenul Camerei Deputaților (cameră decizională).


Senatul României a adoptat o lege care pedepsește antisemitismul cu închisoarea. Răspândirea „ideilor sau concepțiilor antisemite” atrage o pedeapsă de minim 3 luni de pușcărie

Senatul României a adoptat un proiect de lege care pedepsește drastic orice formă de antisemitism, așa cum este acest fenomen definit în opinia inițiatorilor actului normativ.
Astfel, „Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului” a primit votul senatorilor, însă forul decizional este Camera Deputaților.
Actul normativ prevede închisoare de la trei luni la trei ani pentru promovarea în public, sub orice formă, a unor idei, concepții sau doctrine antisemite, pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite (drapele, insigne, uniforme, sloganuri etc.), precum și pentru confecționarea, vânzarea, răspândirea ori deținerea în vederea răspândirii a acestora;
închisoare de la un an la cinci ani pentru distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, a materialelor antisemite (imagini, mesaje text, conținut audio-video etc.);
închisoare de la trei la zece ani pentru inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei organizații cu caracter antisemit.
Conform inițiatorului, Silviu Vexler (minorități) „prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult”. De asemenea, „prin organizație cu caracter antisemit se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care intră sub incidența prezentei legi”. Prin simboluri antisemite, inițiatorul înțelege „drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul”.
Iar prin „materiale antisemite se înțelege: imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul”.
În expunerea de motive,  se susține că „necesitatea adoptării unui act normativ distinct care să introducă măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului decurge și din faptul că propagarea în public a ideilor, concepțiilor și doctrinelor antisemite, precum și a simbolurilor sau materialelor antisemite, în special pe internet și prin intermediul rețelelor de socializare, nu au putut fi combătute prin intermediul mijloacelor legislative aflate la dispoziție în prezent.
În același timp, promovarea luptei împotriva antisemitismului trebuie să fie avută în vedere într-un context mai larg, alături de lupta împotriva intoleranței, discriminării, rasismului, xenofobiei etc.
Este important de menționat că în 2018 se împlinesc 80 de ani de la introducerea în România a legilor rasiale și antisemite, care au constituit catalizatorul Holocaustului pe teritoriul românesc”, iar adoptarea legii menționate anterior „va reprezenta atât un instrument legislativ esențial, cât și o expresie a puternicului angajament politic de a acționa hotărât împotriva tuturor formelor de manifestare ale acestei percepții, bazată pe ură împotriva evreilor”.
Recent, premierul României s-a întreținut la Tel Aviv cu premierul Israelului, iar anul trecut, președintele Iohannis a fost premiat de o influentă organizație evreiască din SUA.

Deputaţii din comisia juridică au aprobat, luni, raport favorabil la proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.

Propunerea legislativă prin care se propune pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani a unor fapte precum constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, dar şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, a fost adoptată pe 13 iunie de Senat.

Proiectul, iniţiat de mai mulţi parlamentari din întreg spectrul politic, cu excepţia USR, mai prevede că fapta persoanei de a promova în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

„Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Aceste fapte nu sunt considerate infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public”, mai stipulează propunerea legislativă.

În expunerea de motive a propunerii legislative se menţionează că „în 2018 se împlinesc 80 de ani de la introducerea în România a legilor rasiale şi antisemite, care au constituit catalizatorul Holocaustului pe teritoriul românesc”. Agerpres – capital.ro

Tratatul cu Ucraina – 3 mai 1997 – O URIAȘĂ TRĂDARE DE ȚARĂ

Ieri, 3 mai 2018, s-au împlinit 21 de ani de la semnarea Tratatului cu Ucraina, act prin care România recunoștea granițele pe care le-am avut cu URSS ca fiind aceleași și cu moștenitoarea sa, vecină cu noi. Cu alte cuvinte politicienii din 1997 au cedat pentru a doua oară nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei (Bugeacul), nordul Deltei Dunării și insula Șerpilor, de data asta către Ucraina.

O comemorare a unei uriașe trădări!

Principalii vinovați:

Emil Constantinescu, fost președinte al republicii;

Petre Roman, președinte al Senatului la acea vreme;

Adrian Severin, ministru de externe atunci.

Toți trei având origini evreiești, au acționat sub influența lui Silviu Brucan (Saul Brukner), alt evreu, exponentul sionismului internațional în România.

 

  • 3 mai 1997, Kiev- parafarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între România și Ucraina
  • 2 iunie 1997 – Constanța (a fost semnat Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare)

Mai multe pe: ro.wikipedia.org

 

Preiau articolul:

Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare națională

Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor

Apariţia volumului „Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională”, autor profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor, fizician, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România poate fi apreciat drept eveniment editorial de referinţă. O carte bine venită despre actul dăunător şi gratuit, în fap un act de trădare naţională, comis de ânalţi demnitari ai statului român, pe care doar Istoria îi va judeca. (Ion Măldărescu)

Emilia Ţuţuianu: Domnule Tudor ce v-a determinat să scrieţi această carte, abordând un subiect dureros pentru istoria neamului românesc?

Profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor: În anul 1997, imediat după preluarea puterii de către Convenţia Democrată, am fost luaţi prin surprindere de câteva declaraţii contrare interesului naţional pe termen lung ale rectorului Universităţii noastre, profesorul Emil Constantinescu, devenit preşedinte al României. Printre altele, la conferinţa de la Davos, în ianuarie 1997, şi-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit „Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională”, autor profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor, sacrificiul istoric”- recunoaşterea dreptului de succesiune a Republicii Ucraina asupra teritoriilor româneşti ocupate prin forţă de către defuncta Uniune Sovietică. Trebuie subliniat că aceste declaraţii ale preşedintelui Constantinescu au fost făcute fără un minim mandat, cel din partea Parlamentului României. În discuţiile pe care le-am avut cu profesorul Constantinescu am realizat că este insensibil la ceea ce eu şi mulţi colegi consideram interese naţionale strategice ale României, la est şi la vest. În disperare de cauză şi în regim de urgenţă am constituit şi am înregistrat o formaţiune civică – Forumul Civic Naţional Român – menită să stopeze sau cel puţin să dea replica disponibilităţilor de acest fel ale Preşedinţiei şi ale Guvernului Ciorbea care, cu mare repeziune şi eficienţă, s-au constituit în politici de stat capitularde: la est Tratatul cu Ucraina, la vest Ordonanţa Guvernamentală de Urgenţă 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii Învăţământului, printre altele în sensul fundamentării legislative a segregării etnice până la nivel universitar a învăţământului de stat din România. În Senatul Forumului Civic Naţional Român, în 1997 erau personalităţi importante ale ştiinţei şi culturii române, printre care academicienii: Ion Irimescu, marele nostru sculptor, Leon Dănăilă, şeful şcolii româneşti de neurochirurgie modernă, Sergiu Chiriacescu, preşedintele Consiliului Rectorilor la acea dată, Florin Constantiniu, marele nostru istoric, Vasile Gionea, unul dintre părinţii Constituţiei din 1991, Horia Mazilu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, etc. Din păcate, mişcarea noastră, constituită ad-hoc începând cu martie 1997, nu a putut ţine pasul cu avalanşa acţiunilor Puterii – pe care am descris-o detaliat în carte – şi în iulie 1997, preşedintele Constantinescu a promulgat tratatul. În schimb, în toamna lui 1997 această mişcare civică, predominant universitară, a avut suficientă forţă pentru a bloca articolele antinaţionale ale Ordonanţei 36: spargerea Universităţii Babeş-Bolyai nu a mai avut loc, procesul de segregare a învăţământului de stat din România pe criterii etnice nu a putut fi extins şi la nivelul învăţământului universitar, aşa cum o cerea imperativ U.D.M.R.-ul (aflat la guvernare, în cadrul Convenţiei Democrate). Cartea „Istoria unei trădări naţionale – Tratatul cu Ucraina” am scris-o şi pentru a pune la dispoziţia unei viitoare diplomaţii româneşti responsabile argumentele că validarea Tratatului cu Ucraina a fost obţinută de către Putere printr-o amplă manipulare a societăţii româneşti, exprimând voinţa de cabinet a unei camarile şi nu voinţa poporului român, care ar fi trebuit să fie larg consultat, eventual prin referendum, într-o problemă de o asemenea anvergură. Prin delimitarea de o minoritate responsabilă de validarea acestui tratat, diplomaţia noastră va avea legitimitatea denunţării lui, la momentul istoric potrivit.

E.Ţ.: Articolul despre cartea dvs. apărut în revista Melidonium, prin numărul mare de vizualizări, arată interesul faţă de o rană deschisă a sufletului românesc – pierderea Basarabiei, a ţinutului Herţa şi a Bucovinei de nord la 28 iunie 1940.

T.T.: Herţa a fost o culme a abuzului ocupaţiei sovietice din 1940 a teritoriilor româneşti. Dar problema noastră, a contenciosului nostru cu Ucraina, nu este a Herţei, nici a Insulei Şerpilor sau a Platoului Continental al Mării Negre. Problema este cea scandată de Marea Adunare Naţională de la Chişinău ─ cum a numit Mircea Druc uriaşa demonstraţie naţională anticomunistă din 27 august 1989: Muntele şi Marea! Bucureştiul va trebui să înţeleagă ceea ce pentru Chişinău a fost clar de la început. Kievul va trebui să accepte ceea ce înţelege foarte bine: nordul Bucovinei, Herţa, Insula Şerpilor, nordul şi sudul Basarabiei sunt pământuri româneşti, pe care va trebui să le restituie în întregime. Ucraina este un stat artificial, extins peste orice măsură prin anexiunile sovietice din anii ’40 şi includerea în graniţele unionale ale RSS Ucrainene a unor teritorii care au aparţinut tuturor statelor învecinate: Polonia, România, Cehoslovacia şi actuala Federaţie Rusă. Anul 2014 a arătat că Ucraina – indiferent de susţinerea şi interesul geopolitic în această zonă al unor mari puteri – este la limita imploziei, implozie care, mai devreme sau mai târziu, se va produce. Ucraina va avea stabilitate statală numai când se va retrage în graniţele sale etnice istoric justificate. Aşa cum au făcut foste mari puteri ale căror ambiţii fuseseră susţinute de posibilităţile lor într-o mult mai mare măsură decât in cazul Ucrainei: Austria şi Turcia, actualmente state stabile şi surse autentice de stabilitate.

E.Ţ.: Cum aţi perceput dvs. orientarea politicii româneşti faţă de aducerea la Ţara mamă a teritoriilor româneşti, în ultimii 25 de ani?

T.T.: Politica românească, a forurilor de conducere ale României de dincoace şi dincolo de Prut, în privinţa reîntregirii ţării şi a recuperării teritoriilor româneşti ocupate actualmente de Republica Ucraina a avut trei etape: ofensivă, defensivă, capitulare.

E.Ţ.: Cum apreciaţi politica românilor din stânga Nistrului în anii 1989 ce a culminat cu demonstraţiile din Chişinău din 27 august 1989 în plină politică glasnost şi înainte de evenimentele din decembrie din România?

T.T.: În 1989-1990, românii au dus o politică ofensivă. Ei au contribuit din plin la forţarea cursului istoriei, prin voinţa unită a poporului şi a oamenilor de stat care se ridicau dincolo de Prut. Românii au fost, alături de gruzini şi de baltici, în linia întâi a ofensivei pentru demolarea imperiului sovietic. Chişinăul a depăşit prin amploarea manifestaţiilor toate celelalte capitale răzvrătite ale imperiului. Revoluţia naţională anticomunistă a românilor de dincolo de Prut a adus o contribuţie importantă la una dintre marile răsturnări istorice ale acestui secol: prăbuşirea comunismului şi destrămarea imperiului sovietic. In anii 1988-1989 începuse procesul de destrămare a Uniunii Sovietice. Republicile Baltice, Moldova, Republicile Transcaucaziene şi cele din Asia Centrală îşi revendică independenţa. La 27 august 1989 o jumătate de milion de oameni inundă Chişinăul. Sub flamurile tricolorului mulţimea intonează cu hotărâre Deşteaptă-te Române! Printre pancartele şi pânzele albe ale lozincilor: MUNTELE şi MAREA! După 40 de ani de rezistenţă anticomunistă şi după aproape două secole de rezistenţă îndârjită împotriva deznaţionalizării, românii de dincolo de Prut au conştiinţa naţională intactă. Ei revendică, o dată cu independenţa Republicii Moldova, şi realipirea teritoriilor româneşti ocupate de RSS Ucraina: Muntele (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul Basarabiei) şi Marea (sudul Basarabiei).

E.Ţ.: Relataţi-ne vă rog ce schimbări au avut loc în politica românească începând cu anii 1990, în ce priveşte teritoriile româneşti pierdute prin Pactul Ribbentrop-Molotov în 1940?

T.T.: După dezmembrarea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991, şi apariţia noilor state independente desprinse din Uniune, problema Teritoriilor Româneşti Ocupate revine stringent în actualitate. Uniunea Sovietică, deţinătoarea titlurilor de suveranitate — contestabile şi ele — asupra acestor teritorii, dispare ca subiect de drept internaţional; apar ca subiect de drept internaţional noi state; printre ele Republica Ucraina şi Republica Moldova. Imediat după eşuarea puciului de la Moscova, când destrămarea Uniunii Sovietice devenise iminentă, sau cel puţin a doua zi după dispariţia Uniunii Sovietice ca subiect de drept internaţional, în decembrie 1991, politica externă a României ar fi trebuit să se orienteze spre aducerea fermă la cunoştinţa comunităţii internaţionale şi menţinerea permanentă în conştiinţa acesteia a faptului că estul şi nordul Moldovei — teritoriu românesc înainte de semnarea Protocolului Secret al Pactului Molotov – Ribbentrop şi de invazia sovietică — se află într-o situaţie identică, din toate punctele de vedere, cu cea a Ţărilor Baltice şi că România cere, la dezmembrarea Imperiului, restitutio in integrum.

E.Ţ.: Cum au reuşit românii să piardă înfăptuirea Unirii între cele două state româneşti în anii 1990?

T.T.: Roadele formidabilei mişcări naţionale de la Chişinău nu au putut fi culese datorită lipsei de anvergură, clarviziune şi coerenţă a clasei politice de la Bucureşti precum şi datorită apatiei civice a ţării în problemele de interes naţional major. În perioada marilor reaşezări statale din Europa de Est, când porţile istoriei ne-au fost deschise pentru realizarea cu riscuri minime a Unirii şi a recuperării Teritoriilor Româneşti Ocupate, orizontul politic al Bucureştiului nu depăşea, de o parte şi de alta, perimetrul Pieţii Universităţii. Ţara era în război civil rece; antrenaţi într-o luptă fratricidă, românii au pierdut momentul Unirii.
Momentul istoric fiind pierdut, a trebuit să ne repliem: a doua etapă, defensivă, a început în 1991 şi a durat până în 1997.

E.Ţ.: Care era situaţia Ucrainei în anii 1990, stat care deţine Bucovina de nord şi sudul Basarabiei, teritorii româneşti ocupate prin Pactul Ribbentrop-Molotov de defuncta URSS şi care a fost politica română faţă de vecinul de la est?

T.T.: În 1991 Republica Ucraina, principala beneficiară a rapturilor teritoriale ale Uniunii Sovietice după cel de-al doilea război mondial, este în plină criză de legitimitate: ea deţine de facto teritorii care au aparţinut tuturor statelor învecinate: Polonia, Cehoslovacia, România şi, foarte important, Rusia.
Rada Supremă proclamase independenţa Republicii Ucraina la 24 august 1991. Conştienţi, de la bun început, de dificultăţile Ucrainei „de a supravieţui, de a se legitima şi defini ca identitate”, ucrainenii revin, peste o jumătate de an, plusând cu referendumul pentru legitimarea pe plan intern a independenţei. Ucraina este singura fostă republică unională care organizează referendum în problema independenţei.
In 1991, Parlamentul României reacţionează prompt, barând calea ofensivei pentru legitimitate a ucrainenilor care, în ceea ce ne priveşte, însemna o ofensivă pentru uzurparea drepturilor noastre asupra Teritoriilor Româneşti Ocupate.
In Declaraţia, Parlamentul României din 28 noiembrie 1991, adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa Camerelor reunite, se spune:
„Parlamentul României, luând cunoştinţă de hotărârea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenţei Republicii Ucraina
– declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forţa în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv Bucovina de Nord, ţinutul Herţa, ţinutul Hotin precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
– cere parlamentarilor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenţa Ucrainei să declare expres că această recunoaştere nu se extinde şi asupra teritoriilor româneşti menţionate.
– solicită Guvernului ţării să înceapă de urgenţă negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de U.R.S.S.”
Tot în acest sens, în aprilie 1993, Guvernul Român notifică Guvernului Ucrainean faptul că, urmare a dispariţiei Uniunii Sovietice şi a apariţiei la frontiera de est a României a două noi state independente, Ucraina şi Republica Moldova, Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră, încheiat în 1961, a devenit caduc. Se afirmă, de asemenea, disponibilitatea Părţii române de a începe negocierea cu Partea ucraineană a unui acord în acest domeniu.
Tratatul din 1961 confirma frontiera sovieto-română impusă prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 şi Protocolul Groza-Molotov din 1948, în condiţiile ocupaţiei sovietice, sfera sa de reglementare limitându-se, desigur, la problemele regimului de frontieră şi ale colaborării şi asistenţei mutuale.
Notificarea caducităţii Tratatului din 1961 cu Uniunea Sovietică, ca urmare a dispariţiei acesteia ca subiect de drept internaţional, şi exprimarea disponibilităţii de negociere cu noul stat apărut la frontiera de est a României – Republica Ucraina – era un act menit să deschidă câmpul discuţiei problemei frontierei dintre România şi Ucraina, în spiritul Actului Final de la Helsinki .
Până în 1997, negocierile privitoare la încheierea Tratatului de bază cu Republica Ucraina au avut un caracter echilibrat.

E.Ţ.: Ce ne puteţi spune despre politica românească începând cu anul 1997 în ce priveşte românii din jurul României, din teritoriile istorice româneşti?

T.T.: După câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată, politica externă a României în privinţa contenciosului teritorial cu Ucraina devine capitulardă.
Imediat după investitură, la reuniunea de la Davos din ianuarie 1997, preşedintele Constantinescu lansează ideea „sacrificiului istoric”. Intr-un interviu acordat postului privat de radio ucrainean Nova Mova, în februarie 1997, preşedintele Constantinescu declară: „Suntem dispuşi să recunoaştem graniţele actuale. Această recunoaştere a realităţii va forma, într-adevăr, baza tratatului”, menţionând de asemenea că „Insula Şerpilor este teritoriu ucrainean”. In februarie 1997 preşedintele Constantinescu nu avea mandat pentru avansarea ideii „sacrificiului istoric”. Nu consultase poporul român, prin referendum, nu consultase nici măcar Parlamentul ţării.
În continuare întreaga diplomaţie românească este pusă să lucreze în favoarea consolidării statalităţii „tânărului stat ucrainean”.
Primul implicat este Ministerul Afacerilor Externe. La 7 martie apare stupefiantul comunicat al M.A.E.:
„Ministerul Afacerilor Externe nu va ceda în privinţa intereselor legitime ale României. In acest context, subliniem încă o dată că securitatea României e legată de independenţa, stabilitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, pe care nu e suficient doar să le recunoaştem, ci chiar să le susţinem prin toate mijloacele politice şi juridice care ne stau la îndemână.”

E.Ţ.: Cum s-a ajuns la semnarea Tratatului cu Ucraina din 1997 şi care sunt consecinţele politice şi istorice?

T.T.: O extraordinară campanie de manipulare a opiniei publice şi a parlamentarilor este pusă în funcţiune. Principalii artizani ai acestei acţiuni sunt preşedintele Emil Constantinescu, preşedintele Senatului Petre Roman şi ministrul de externe din acea perioadă, Adrian Severin. Dincolo de perdeaua de fum a explicaţiilor celor care au participat la redactarea şi validarea tratatului, dincolo de toate precauţiile şi de reuşita redactării tratatului în termenii Actului Final de la Helsinki, esenţa tratatului este achiesarea, acceptul liber consimţit al României, la actuala frontieră cu Ucraina. Ucraina a apărut ca subiect de drept internaţional în 1991. Tratatul întrerupe linia contestării drepturilor Ucrainei asupra Teritoriilor Ocupate, începută prin Declaraţia din noiembrie 1991 a Parlamentului României, şi, în 1997, România face cadou Ucrainei recunoaşterea actualei ei frontiere de sud-vest.
Recunoaşterea actualei frontiere de stat între România şi Ucraina este explicită în Schimbul de Scrisori între cei doi miniştri ai Afacerilor Externe (aşa-numitul Acord Conex) prevăzut la art.2.2 al Tratatului. Iată care este conţinutul acestui Schimb de Scrisori:
1. Guvernul României şi Guvernul Ucrainei vor încheia, în cel mult doi ani, un Tratat privind regimul frontierei dintre cele două state, pe baza principiului succesiunii statelor în privinţa frontierelor, potrivit căruia proclamarea independenţei Ucrainei nu afectează frontiera de stat existentă între România şi Ucraina, aşa cum a fost definită şi descrisă în Tratatul din 1961 privitor la regimul frontierei de stat româno-sovietice şi în documentele de demarcare corespunzătoare valabile la 16 iulie 1990, data adoptării Declaraţiei privind suveranitatea statală a Ucrainei.
3. Ucraina se va angaja să nu amplaseze mijloace militare ofensive pe Insula Şerpilor, care aparţine Ucrainei, potrivit punctului 1 de mai sus.
Astfel, esenţa „principiilor şi procedurilor convenite prin Schimbul de Scrisori”
este:
– renunţarea la efectele notificării din 1993 a caducităţii Tratatului din 1961 privind regimul frontierei de stat româno-sovietice;
– anularea efectelor Declaraţiei din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României cu privire la referendumul asupra independenţei Ucrainei.
– recunoaşterea dreptului de succesiune al Ucrainei asupra Teritoriilor Româneşti Ocupate de fosta Uniune Sovietică şi deţinute acum de Republica Ucraina.
Schimbul de Scrisori nu a fost prezentat plenului Parlamentului în cursul şedinţelor de ratificare, motivându-se că „el nu este parte a Tratatului” (cu toate că prevederile lui
art.2.2 din Tratat – „vor intra în vigoare simultan cu intrarea în vigoare a prezentului tratat”). Puţini parlamentari cunosc conţinutul Schimbului de Scrisori implicat în tratatul pe care l-au votat.
Semnarea Tratatului a însemnat anularea tuturor eforturilor de prudenţă diplomatică din perioada ’91-’96. Ea a însemnat sfârşitul defensivei. A însemnat capitularea totală a României în faţa Ucrainei.
Până la ratificarea şi promulgarea acestui tratat, „tânărul stat ucrainean” nu avea nici un act prin care România să-i fi recunoscut frontiera. Acum îl are.
„Pentru prima dată de la constituirea României Mari, în 1918, un guvern român a cedat părţi ale teritoriului naţional, fără a fi ameninţat cu agresiunea (ca în 1940) sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 şi 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunile dramatice ale evenimentului. Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda şi presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al tratativelor şi al tratatului” – va spune marele istoric şi patriot, academicianul Florin Constantiniu. Am prezentat pe larg, toate procedeele acestei ocultări, care au dus la validarea, ratificarea şi promulgarea acestei forme capitularde a Tratatului cu Ucraina.
„Pentru toate acestea, judecata istoriei va veni oricum, dar până atunci trebuie să-i judece justiţia!” (Prof. dr. Vasile Gionea – membru de onoare al Academiei Române)

E.Ţ.: Răni nevindecate în sufletul românilor moldoveni, Moldova glorioşilor Alexandru Cel Bun şi Ştefan Cel Mare, cu teritoriile vechiului voievodat medieval Moldova aflându-se în acest moment în trei state: România, Moldova şi Ucraina. Există vreo şansă să se schimbe ceva în destinul acestui popor?

T.T.: Am o neabătută încredere în luminozitatea destinului nostru ca popor şi ca naţiune. El este asemenea unui pârâu subteran care iese din timp în timp în lumină, uimind cu strălucirea şi prospeţimea lui: Unirea Principatelor, Independenţa, Marea Unire. Cursul lui este deja jalonat de oameni de stat de anvergură europeană care ne-au ridicat Ţara în istorie. Nu trebuie decât să urmăm aceste jaloane pentru a ne reîntâlni cu el atunci când va străluci din nou în lumina evenimentelor istorice favorabile.
Întâlnirea cu destinul nostru istoric a fost ratată la un moment extrem de fast: 1990-91. Dar acest destin există şi îşi continuă, cu răbdare şi tenacitate, cursul. Să ne pregătim pentru viitoarea noastră întâlnire cu el. Cum?
Aducând la conducerea ţării, oameni competenţi, cu o vastă cultură istorică şi politică, dornici să-şi slujească Ţara şi având curajul, înţelepciunea şi abilitatea în a o face.
Reînfiinţând, pe toate planurile, marea Şcoală a Educaţiei Naţionale – aceea la care au crescut elitele care au realizat ridicarea naţiunii pe treptele împlinirii ei, din generaţie în generaţie.
Adaptându-ne cu supleţe tacticile politice de moment obiectivului naţional strategic major – în momentul de faţă refacerea unităţii statale a României – cu flexibilitatea, abilitatea şi înţelepciunea de a fructifica în direcţia acestui obiectiv strategic oportunităţile care se ivesc mereu în cadrul echilibrului de forţe, mereu schimbător, realizat între marile puteri. Şi de aici începe discuţia asupra a ceea ce este şi a ce ar trebui să fie, politica externă a României în momentul de faţă.

E.Ţ.: Stimate domnule profesor Tiberiu Tudor vă mulţumesc pentru această lecţie de istorie şi patriotism oferită cititorilor.

T.T.: Vă mulţumesc şi eu, adăugând că profilul cărţii mele este unul de istorie în măsura în care istoriografia naţională este o făclie care trebuie să lumineze calea politicii naţionale.

A consemnat Emilia Ţuţuianu

Sursa: art-emis.ro

 

Video – „CAPITOL INTERZIS” din Biblie în ebraică – Cum recunosc niște evrei (după o demonstrație logică) cine este Mesia, când a venit și de ce a venit

Urmăriți cu atenție cum li se demonstrează unor evrei din Israel, pe baza unui capitol cenzurat de rabinii lor,  din Vechiul Testament, cine este Mesia, Mântuitorul lumii, când a venit și de ce a venit. Iar ei recunosc că singurul personaj din istorie care se potrivește descrierilor este Iisus.

Probabil cei care au filmat clipul sunt evrei mesianici, iar cel care l-a postat pe facebook este eretic neoprotestant. Important este dacă în demonstrația lor vor ajunge la Ortodoxie. Ar fi foarte usor să se întâmple asta, dacă ar avea povățuitori, căci au aproape de ei Mormântul Domnului cu venirea Sfintei Lumini și toate minunile care se petrec în Ortodoxie, în Ierusalim.

Ce sunt evreii mesianici

Mesianicii sunt o categorie de evrei sau neevrei care cred ca Yeshua (Iisus) este Mesia (ha Mashiach, fiul lui Dumnezeu).

Mesianicii sunt păstrători ai religiei iudaice, în forma sa scripturală, serbînd Shabbatul (Sabatul sau Sîmbăta;) ca zi de odihnă. Diferența dintre mesianici și evreii creștini o reprezintă tocmai rămînerea primilor lîngă principiile de bază ale iudaismului combinat cu creștinismul primelor secole creștine (credința în Yeshua ha Maschiach, serbarea Shabbatului, serbarea Frîngerii Pîinii – Euharistia, o dietă kosher ș.a.).

În România, Mesianicii sunt prezenți de foarte mulți ani, încă din perioada secolului XIX, în special în mediul rural, cunoscuți și sub alte nume. – ro.wikipedia.org

Din păcate, comunitea evreilor mesianici este integrată în mișcarea ecumenistă, căci în România aceștia colaborează strâns cu neoprotestanții, iar sionismul internațional îi folosește acordându-le  chiar un rol important în culpabilizarea poporului român în problema holocaustului.

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos: Profeție despre reînființarea statului Israel și despre rostul întoarcerii evreilor acasă

Imagini pentru israel

Sfârșitul lumii

Reînființarea statului israelitean

După împlinirea timpului împărăției nemurilor, spun unii că Dumnezeu va reînființa statul israelitean,  ca să domnească pe pământ până ce se va întregi veacul al șaptelea, adică pțnă la sfârșitul lumii. Și aduc drept mărturie următorul loc de la Isaia: „Și în zilele ce le de apoi va fi ridicat Domnul steag pentru neamuri și va aduna pe cei risipiți ai lui Israil și va strânge la un loc pe cei împrăștiați ai lui Iuda în Sfânta Cetate Ierusalim. Și va fi Israil ca în ziua ieșirii din pământul Egiptului” (Is. 11, 12-16). Ei aduc drept mărturie de asemenea și pe Apostolul Pavel, care spune: „Când va intra tot numărul neamurilor, atunci întregul Israil se va mântui” (Rom. 11, 25-26).

Așa spune Scriptura, în timp ce Mucenicul Ipolit adaugă că după venirea lui Antihrist, se vor rătăci mai întâi iudeii. De altfel, aceasta a adeverit-o mai-nainte și Hristos, spunându-le: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu și nu Mă primiți pe Mine; de va veni altul în numele lui, pe acela îl veți primi” (In. 5, 43).

Este foarte dovedit că va aduna iarăși pe israeliți în Ierusalim și le va da iarăși câte au avut mai întâi. Și acesta, ca să rușineze pretextul lor de până atunci, cum că pierzarea lor se datorează risipirii. Ar fi putut adică, în ziua judecății, să se apere în felul următor înaintea lui Hristos: „dacă ne-ai fi adunat în Ierusalim și ne-ai fi dat din nou câte aveam, atunci am fi crezut în Tine, de vreme ce n-ar mai fi existat pricină ca să pizmuim neamurile care au fost preferate atât de mult, în paguba noastră”.

Așadar, se vor aduna toți împreună și vor redobândi cele de care s-au  lipsit, dar vor rămâne în aceeași necredință. Și atunci, cum se vor mântui, când în aceeași vreme va veni în mijlocul lor Antihrist și vor crede cu toții în el, potrivit cu cuvântul Domnului?

Dumnezeu nu minte: „Eu sunt Adevarul” propovăduiește prin Fiul Său Cel Unul Născut. Așadar, prin restabilirea lor, vor lipsiți în chip desăvârșit de aceasta îndreptățire.

Zicând Apostolul Pavel că se vor mântui, nu se referă la faptul că se vor mântui de pedeapsa cea veșnică, ci din rătăcirea de atâția ani printre străini, de ocara celorlalte popoare și de rușinea cea nespusă.

Adică se vor aduna în patria lor și se vor izbăvi de robia, de jugul și de batjocura pe care le-au suferit atâția ani. Însă nu se vor izbăvi de iadul cel veșnic. Dacă nu i-a convins întristarea să creadă în Hristos, cum îi va convinge harul pe care lor încă li se pare că îl mai au, dar din care, de fapt, au căzut în mod jalnic?

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, Editura Evanghelismos, București 2005, pag. 209-211.


Așadar evreii vor redobândi toate cele pe care le-au avut. Inclusiv capitala la Ierusalim, inclusiv templul…

ÎNTRERUPEȚI POMENIREA apostatului pseudo-patriarh Daniel, căci crede că evreii mozaici sunt în comuniune cu Dumnezeu

ÎNTRERUPEȚI POMENIREA apostatului pseudo-patriarh Daniel, căci crede că evreii mozaici sunt în comuniune cu Dumnezeu

„De bună seamă că este vremea să arăt că demonii sălășluiesc în sinagogă, nu numai în locul ca atare ci și în sufletele iudeilor.” – Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a VI-a împotriva evreilor

Image result for patriarhul in sinagoga

Marți 14 noiembrie 2017:

Simpozionul Temple și sinagogi din România la Palatul Patriarhiei. Părintele Patriarh a fost prezent la eveniment

Părintele Patriarh Daniel a participat marți la Simpozionul intitulat Temple și sinagogi din România: Sinagoga ca loc de rugăciune, loc de învățătură și loc de adunare. Evenimentul a avut loc în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

Seria de prelegeri a fost deschisă de Aurel Vainer, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România. El a vorbit în discursul său despre scopul organizării manifestării culturale.

Dorim ca la acest simpozion să adâncim ceea ce este de reținut în legătură cu o sinagogă. Evreu fără sinagogă nu este evreu. Atașamentul nostru față de religia mozaică este esențială pentru identitatea iudaică, inclusiv a evreului român, a spus Aurel Vainer.

În continuare, Patriarhul României a rostit comunicarea intitulată Lăcașuri de cult, spațiu al comuniunii spirituale între generații. Printre cele precizate, Preafericirea Sa a evidențiat importanța existenței lăcașului de cult în viața unei comunități religioase.

Construirea, conservarea şi promovarea lăcașului de cult al unei comunităţi religioase ca spaţiu de comuniune a acesteia cu Dumnezeu şi cu oamenii, dar şi ca spaţiu de cultură spirituală şi de identitate comunitară etnică şi religioasă, din generație în generație, este un act de responsabilitate şi o necesitate spirituală, culturală şi socială, a Părintele Patriarh Daniel.

După acest moment, Victor Opaschi a rostit un cuvânt în care a apreciat importanța simbolică a acestui moment care indică o bună colaborare dintre comunitățile creștină și iudaică. Totodată, Secretarul de Stat pentru Culte și-a exprimat suportul pentru sprijinirea proiectelor cultelor din România.

La final, Rafael Shaffer, Prim-rabinul Federației Comunităților evreiești din România, a adresat un cuvânt despre rolul spațiului sacru în societate.

Spațiul sacru este locul unde Dumnezeu este aproape de oameni. Rostul acestui spațiu este să învățăm să exersăm comportamentele frumoase pentru a ieși cu ele în lumea din jur și pentru a readuce spațiul din afară și al face și pe el să redevină spațiu sacru, a spus Rafael Shaffer.

_____________________________________________________________________________

Simpozionul a fost precedat de Vernisajul expoziției Temple și sinagogi din România: Patrimoniu evreiesc, național și universal. Acesta a avut loc în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei.

Sursa: basilica.ro


Deci spune pseudo-patriarhul:

„În acest sens, construirea, conservarea şi promovarea lăcașului de cult al unei comunităţi religioase ca spaţiu de comuniune a acesteia cu Dumnezeu şi cu oamenii, dar şi ca spaţiu de cultură spirituală şi de identitate comunitară etnică şi religioasă, din generație în generație, este un act de responsabilitate şi o necesitate spirituală, culturală şi socială.”

Deci să construim, să conservăm și să promovăm și sinagogile, ca spații decomuniunecu Dumnezeu și cu oamenii.

Dar oare nu știe că Dumnezeu a părăsit templul și sinagogile în momentul răstignirii Mântuirorul pe cruce?

„Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul.
 Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.” – Marcu 15: 37-38

Sau poate se preface că nu știe și promovează și un ecumenism interreligios. 

CANONUL 64 apostolic – 65 în Pidalion – (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII SI ERETICII)

Daca vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, sa se si cateriseasca si sa se si afuriseasca.

(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.)

O să spuneți că nu a intrat în sinagogă. Dar altă dată a intrat:

Toata SLEAHTA Romaniei s-a dus sa se inchine la STAPANI(EVREI) in CASA LOR DE DESFRAU

Iar dacă promovează ecumenismul interreligios din frică de influența evreiască, pseudo-patriarhul intră sub incidența canonului 62 apostolic:

CANONUL 62 apostolic (APOSTAZIA CLERULUI)

Daca pentru frica omeneasca fie a vreunui iudeu, fie a vreunui elin, sau a vreunui eretic, vreun cleric cumva leapada numele lui Hristos, sa se în­departeze din Biserica (sa se dea anatemei); iar daca leapada numele de cleric, sa se cateriseasca; dar pocaindu-se sa fie primit ca laic.

(10 sin. I ec; 1, 2, 3, 12 Ancira; 10, 14 Petru Alex.; 2 Teofd Alex.; Epistola lui Atanasie cel Mare catre Rufinian)

Iar ce altceva face, daca nu se leapădă de Hristos intrând în comuniune cu iudeii, din frică, din interes sau din convingere? Nu poate exista adevăr şi în iudaism şi în Ortodoxie!

Așadar, pentru ecumenismul „inter-creștin”, pentru ecumenismul inter-religios, pentru ereziile propovăduite („unitatea pierdută a Bisericii”), pentru ereziile semnate în Creta, pentru promovarea săptămânii de „rugăciune comună”, pentru permiterea ereticilor de a săvârși cele sfinte, pentru apostazie, SE IMPUNE ÎNTRERUPEREA POMENIRII ACESTUI PSEUDO-IERARH!

Dar, după cum se vede, preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor, tremură de frica lui.

Apocalipsa, Capitolul 1, vers. 12-13

12. Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur. 

Apocalipsa, Capitolul 3, vers. 9

9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit. 


Iată opt omilii ale Sfântului Ioan Gură de Aur împotriva evreilor:

Opt omilii impotriva iudeilor

OMILIA I

Astazi intentionasem sa inchei cuvântarea mea asupra subiectului despre care v-am vorbit cu câteva zile in urma; am dorit sa va prezint cu dovezi si mai clare faptul ca firea lui Dumnezeu este mai mare decât poate sa priceapa mintea omului. Duminica trecuta am vorbit foarte mult despre lucrul acesta si l-am prezentat la fel ca si in marturiile lui Isaia, David si Pavel. Caci Isaia este cel care a spus: „Cine va marturisi generatiei sale?” David stia ca Dumnezeu este dincolo de puterea lui de intelegere, asa ca I-a multumit si a zis: „Te voi lauda caci Tu esti infricosator de maret: minunate sunt lucrarile Tale.” Si iarasi David a zis: „Lucrurile pe care Tu le cunosti ma minuneaza prea tare, ele sunt la o inaltime la care mintea mea nu poate sa ajunga.” Pavel nu a cercetat si nici nu a cautat sa afle esenta lui Dumnezeu, ci numai sa patrunda in providenta Sa. As spune mai degraba ca el s-a uitat la partea cea mica a providentei divine pe care Dumnezeu a pus-o intru lucrare când a chemat neamurile. Iar Pavel a socotit aceasta parte mica ca pe o mare intinsa si de nepriceput când a grait: „O, adâncuri ale bogatiilor si ale intelepciunii si ale cunoasterii de Dumnezeu! Cât de nepatruns sunt judecatile Lui, si cât de necercetat sunt caile Sale!”

(2) Acesti trei marturisitori ne-au adus dovada destula, dar eu nu am fost multumit cu proorocii, nici pe apostoli nu i-am acceptat. M-am inaltat la ceruri si v-am adus dovada corul ingerilor care cântau: „Slava lui Dumnezeu din cer si pe pamânt pace, intre oameni bunavoire.” Iarasi, i-ati auzit pe serafimi, când s-au cutremurat si au strigat cu uimire:

„Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeul cetelor ceresti, tot pamântul este plin de slava Ta.” Si v-am mai spus despre heruvimi care au strigat: „Binecuvântata fie slava Sa in salasul Sau.”

(3) Si au fost trei marturisitori pe pamânt si trei in cer care au lamurit ca slava lui Dumnezeu nu poate fi apropiata. Pentru ceilalti dovada a fost mai presus de grai; a fost mare bucurie, cei de fata s-au aprins de râvna, voi ati venit in grupuri inflacarate. M-am bucurat mult de lucrul acesta, cu toate ca, nu m-am bucurat ca mie mi se aducea lauda, ci pentru ca I se aducea slava Stapânului meu. Caci bucuria si lauda aceea aratau dragostea pentru Dumnezeu pe care o aveti in sufletele voastre. Daca sluga isi iubeste stapânul si aude pe cineva vorbind intru slava stapânului sau, inima sa se aprinde cu dragoste pentru cel care vorbeste. Se intâmpla lucrul acesta pentru ca sluga isi iubeste stapânul. Voi ati facut acelasi lucru când v-am grait eu voua: prin marea voastra bucurie voi ati aratat limpede marea voastra dragoste pentru Stapânul.

(4) De aceea, am vrut astazi, din nou, sa ma arunc in lupta aceea. Caci daca vrajmasii adevarului nu-L hulesc niciodata destul pe Binefacatorul nostru, noi trebuie cu atât mai neobosit sa-L laudam pe Dumnezeul tuturor. Dar ce trebuie sa fac eu acum? O alta boala foarte grea cere vindecarea care poate fi adusa de vorbele mele, o boala care a patruns in trupul Bisericii. Noi trebuie mai intâi sa scoatem aceasta durere si apoi sa ne gândim la lucrurile cele din afara; trebuie mai intâi sa ne vindecam pe noi insine si apoi sa ne ingrijim de altii care ne sunt necunoscuti.

(5) Ce boala este aceasta? Sarbatorile iudeilor milosi si nefericiti vor veni indata asupra noastra, una dupa alta si cu mare graba: sarbatoarea trâmbitelor, sarbatoarea corturilor, posturile. Sunt multi dintre noi care spun ca ei gândesc la fel ca noi. Totusi unii dintre acestia vor urmari sarbatorile iar altii vor tine sarbatorile iudeilor impreuna cu acestia si vor respecta posturile lor. Eu vreau chiar acum sa scot acest obicei stricacios din Biserica. Omiliile mele impotriva anomeilor pot fi mutate alta data, iar amânarea nu ar aduce nici un rau. Dar acum când sarbatorile iudaice se apropie si bat la usa, de-as ispravi sa-i vindec pe cei care sunt bolnavi de boala iudaizarii. Ma tem ca din pricina prieteniei lor nepotrivite si a necunoasterii adânci, unii crestini pot fi partasi la pacatele iudeilor; odata ce au facut aceasta, ma tem ca omiliile mele despre aceste pacate vor fi in desert. Caci daca astazi ei nu aud de la mine nici un cuvânt, atunci ei se vor alatura iudeilor in posturile lor; odata ce au savârsit acest pacat va fi zadarnic sa folosesc leacul.

(6) Si astfel ma grabesc sa anticipez aceasta primejdie si sa o previn. Asa fac doctorii. Mai intâi cauta care sunt bolile cele mai grave si mai acute. Dar primejdia care vine de la aceasta boala este foarte strâns legata de primejdia de la alta; intrucât necredinta anomeilor este la fel cu aceea a iudeilor, lupta mea de acum este asemanatoare cu lupta mea de dinainte. Si exista o asemanare intrucât iudeii si anomeii fac aceeasi acuzare. Si ce invinuiri aduc iudeii? Ca El [Hristos] L-a numit pe Dumnezeu Tatal Sau si astfel S-a facut asemenea lui Dumnezeu. Si anomeii aduc aceeasi invinuire – n-as spune ca fac din aceasta o invinuire; ei chiar indeparteaza expresia „asemenea lui Dumnezeu” si ceea ce atrage dupa sine, prin hotarârea lor sa nu o accepte, chiar daca ei nu o sterg din punct de vedere fizic.

OMILIA II

Dar nu va mirati ca i-am numit pe iudei vrednici de dispret. Ei sunt cu adevarat vrednici de dispret si nefericiti. Când atâtea binecuvântari din cer au venit in mâinile lor, ei le-au inlaturat si se chinuiau sa nu le accepte. Soarele Dreptatii de dimineata a rasarit pentru ei, dar ei au indepartat razele lui si stau mai departe in intuneric. Noi, care am fost crescuti de intuneric, am indreptat lumina catre noi si am fost eliberati din bezna greselii lor. Ei au fost ramurile acelei radacini sfinte, dar acele ramuri au fost rupte. Noi nu am avut nici o partasie in radacina, ci am copt fructul evlaviei. Din copilarie ei au citit proorocii, dar L-au rastignit pe Cel care spusese mai dinainte proorocilor. Noi nu am auzit sfintele proorociri ci ne-am inchinat Celui despre care au proorocit ei. Asa ca ei sunt vrednici de mila pentru ca nu au primit binecuvântarile care le-au fost trimise, in vreme ce altii au primit aceste binecuvântari si si le-au insusit. Cu toate ca acei iudei fusesera numiti fii prin adoptie, ei au inceput sa se inrudeasca cu câinii; noi, cei care am fost câini, am primit puterea prin harul lui Dumnezeu, ca sa dam la o parte natura irationala, care a fost a noastra si ca sa ne ridicam la cinstea de fii. Cum sa dovedesc eu aceasta? Hristos a spus: „Nu este bine sa iei pâinea copiilor si s-o arunci câinilor.” Hristos ii vorbea femeii canaaneence când i-a numit pe iudei copii iar pe neamuri câini.

(2) Dar iata cum pe urma s-a schimbat ordinea: ei au ajuns câini iar noi am ajuns copii. Pavel le-a spus iudeilor: „Paziti-va de câini, paziti-va de faptele rele, paziti-va de stricaciune. Caci noi suntem taierea imprejur.” Vedeti cum cei care au fost mai intâi copii au devenit câini? Vreti sa aflati cum noi, care mai intâi am fost câini am devenit copii? „Ci tuturor celor care L-au primit pe El, El le-a dat puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu.”

(3) Nimic nu este mai rau decât acei oameni care nu au scapat niciodata de pornirea asupra propriei lor mântuiri. Când au trebuit sa tina Legea, ei au calcat-o in picioare. Acum ca Legea a incetat sa constrânga, ei se straduiesc cu incapatinare sa o tina. Ce poate fi mai vrednic de dispret decât cei care Il supara pe Dumnezeu nu numai prin incalcarea Legii, ci si prin tinerea ei? Cu acest prilej Stefan a zis: „Voi cei cu gâtul teapan si necircumscrisi in inima, voi mereu stati impotriva Duhului Sfânt,” nu numai prin incalcarea Legii ci si prin dorinta de a o tine in vremea cea nepotrivita.

(4) Stefan bine a grait când i-a numit cu gâtul teapan. Caci ei nu au luat jugul lui Hristos, cu toate ca acela era dulce si nu avea nimic in el care sa fie nici greu, nici apasator. Caci El a zis: „Invatati de la Mine caci Eu am inima blânda si smerita,” si „Luati jugul Meu asupra voastra, caci jugul Meu este dulce si povara Mea este usoara.” Cu toate acestea ei nu au luat jugul din pricina intepenirii gâtului lor. Nu numai ca nu au luat jugul ci l-au stricat si l-au distrus. Caci Ieremia a zis: „De multa vreme voi ati stricat jugul si ati rupt legaturile.” Nu Pavel a spus aceasta ci glasul proorocului a grait tare si limpede. Când a vorbit de jug si de legaturi, El a vrut sa spuna simbolurile legii, caci iudeii au respins legea lui Hristos când au zis: „Noi nu avem nici un imparat in afara de Cezar.” Voi, iudeii, ati stricat jugul, voi ati rupt legaturile, voi v-ati aruncat pe voi in afara imparatiei cerului si v-ati facut pe voi supusi legii oamenilor. Va rog sa socotiti impreuna cu mine cât de corect a spus proorocul ca inimile lor erau nestapânite. El nu a spus: „Voi ati lasat jugul deoparte,” ci „Voi ati stricat jugul” si aceasta este uciderea fiarelor neimblânzite, care nu sunt slobode si resping legea.

(5) Dar care este inceputul acestei impotriviri? Aceasta vine din lacomie si din starea de betie. Cine spune lucrul acesta? Moise! „Israel a mâncat si s-a saturat si cel ales s-a facut gras si neastâmparat.” Când animalele inconstiente se hranesc dintr-o iesle plina, ele se ingrasa si devin mai indaratnice si greu de tinut sub supraveghere; ei nu au rabdat nici jugul, haturile, nici mâna carausului. La fel si iudeii au fost dusi de betia si de grasimea lor la raul cel de pe urma; ei au dat cu piciorul, ei nu au vrut sa primeasca jugul lui Hristos, nici nu au tras plugul invataturii Lui. Un alt prooroc se referea la lucrul acesta când zicea: „Israel este indaratnic ca o junca incapatânata.” Iar un altul i-a numit pe iudei „vitel neimblânzit”.

(6) Desi aceste animale nu sunt potrivite pentru munca, ele sunt potrivite pentru taiere. Si aceasta s-a intâmplat cu iudeii: in vreme ce ei se faceau nepotriviti pentru munca, ei se faceau potriviti pentru pedeapsa. De aceea Hristos a zis: „Dar pentru acesti vrajmasi, care nu au vrut ca Eu sa fiu Imparat peste ei, aduceti-i aici si ucideti-i.” Voi, iudeii ar fi trebuit sa postiti atunci, când starea de betie facea cu voi lucruri ingrozitoare, când lacomia voastra dadea nastere necredintei voastre – nu acum. Acum postirea voastra este inainte de vreme si rusinoasa. Cine a spus aceasta? Isaia a zis când a strigat cu glas mare: „Eu nu am hotarât acest post, zice Domnul.” De ce? „Voi va sfaditi si va incaierati când postiti si ii loviti cu pumnii pe cei supusi voua.” Dar daca postirea voastra a fost o rusine când voi va loveati slugile, este de inteles acum ca voi v-ati ucis Stapânul? Cum poate sa fie aceasta cu dreptate?

(7) Omul care posteste trebuie sa fie pe buna dreptate stapânit, pocait, smerit – nu beat de mânie. Dar voi va loviti slugile voastre? In zilele lui Isaia ei se sfadeau si se incaierau când posteau; acum când postesc, ei poftesc lucruri peste masura si nerusinate, dansând cu picioarele goale in piata. Pretextul este ca ei postesc, dar ei fac ca oamenii care sunt beti. Auziti cum i-a prins proorocul ca sa posteasca. „Sfintiti postul,” a zis. El n-a spus: „Faliti-va cu postul vostru,” ci „strigati o adunare; strângeti laolalta batrânii”. Dar acesti iudei aduna coruri de barbati muieratici si o mare multime de gunoaie de desfrânate; ei târasc dupa ei in sinagoga teatrul intreg, actori si toate celelalte. Caci nu este nici o deosebire intre teatru si sinagoga. Stiu ca unii ma banuiesc de nesocotinta fiindca am spus ca nu este nici o deosebire intre teatru si sinagoga; dar eu ii banuiesc pe ei de indrazneala daca ei nu socotesc ca este in felul acesta. Daca marturisirea mea, ca cele doua sunt la fel, se sprijina pe autoritatea mea, atunci puneti pe seama mea nesocotinta. Dar daca cuvintele pe care le rostesc eu sunt cuvintele proorocului, atunci acceptati hotarârea lui.

OMILIA III

Stiu ca multi ii respecta pe iudei si socotesc ca felul lor viata actual este onorabil. De aceea ma grabesc sa scot din radacina si sa rup aceasta parere care nu este buna. Am spus ca sinagoga nu este mai buna decât teatrul si eu aduc de fata un prooroc drept martor al meu. De buna seama ca iudeii nu merita mai multa crezare decât proorocii lor. „Voi ati avut sprinceana de desfrânata; v-ati facut de rusine inaintea tuturor.” Acolo unde si-a pornit lucrul o desfrânata, locul acela este bordel. Dar sinagoga nu este numai bordel si teatru; este si culcusul tâlharilor si salas pentru animalele salbatice. Ieremia a spus: „Casa ta a devenit pentru mine cuib de hiena.” El nu spune pur si simplu „de fiara salbatica”, ci „de fiara salbatica ticaloasa,” si iarasi: „Mi-am parasit casa, m-am lepadat de mostenirea mea.” Dar când Dumnezeu Se leapada de un popor, ce nadejde de mântuire este lepadata? Când Dumnezeu paraseste un loc, locul acela devine salas al dracilor.

(2) Dar in orice caz, iudeii spun ca si ei Il iubesc cu infocare pe Dumnezeu. Dumnezeu nu ingaduie ca eu sa spun aceasta. Nici un iudeu nu-L iubeste cu infocare pe Dumnezeu! Cine spune aceasta? Fiul lui Dumnezeu spune aceasta. Caci El a zis: „Daca L-ati cunoaste pe Tatal Meu, M-ati cunoaste si pe Mine. Dar voi nu Ma cunoasteti nici pe Mine, nici pe Tatal Meu.” As putea sa aduc un martor mai vrednic de incredere decât Fiul lui Dumnezeu?

(3) Deci, daca iudeii nu L-au cunoscut pe Tatal, daca ei L-au rastignit pe Fiul, daca s-au lepadat de ajutorul Duhului, cine sa nu ia indrazneala ca sa spuna deschis ca sinagoga este salas al dracilor? Dumnezeu nu este slavit acolo. Cerul nu ingaduie aceasta! De acum inainte ramâne un loc al idolatriei. Dar inca mai sunt oameni care cinstesc sinagoga ca pe un loc sfânt.

(4) Sa va spun voua aceasta, nu din ghicitura ci din experienta mea. Acum trei zile – credeti-ma, nu mint – am vazut o femeie libera cu buna purtare, modesta si credincioasa. Un barbat salbatic, fara simtire, avea faima de crestin (caci eu nu as numi crestin credincios pe un om care ar cuteza sa faca asemenea lucru) o silea pe ea sa intre intr-un loc al evreilor si sa faca acolo juramânt despre unele lucruri care erau impotriva lui. Ea a venit la mine si mi-a cerut ajutor; m-a rugat sa impiedic aceasta violenta nelegiuire – caci ii era oprit ei, care se impartasise de sfintele taine, ca sa intre in locul acela. Eu m-am aprins de indignare, m-am mâniat, m-am revoltat, nu am acceptat sa o las târâta in acel pacat, am smuls-o din mâinile rapitorului ei. L-am intrebat daca era crestin, iar el a zis ca era crestin. Apoi i-am spus cu hotarâre, invinuindu-l de lipsa de sentiment si cea mai rea prostie; i-am spus ca el nu era mai bun decât un catâr daca el, care a marturisit ca se inchina lui Hristos, tragea pe cineva in adaposturile iudeilor care L-au rastignit. Am vorbit cu el indelung, luându-mi invatatura din Sfintele Evanghelii; i-am spus mai intâi ca era oprit cu desavârsire sa jure si ca era rau sa impuna necesitatea de a jura pe cineva. Apoi i-am spus ca el, in mod deosebit, sa nu supuna un credincios crestin la aceasta necesitate. De fapt, el nu trebuie sa sileasca nici macar o persoana nebotezata sa faca acest juramânt.

(5) Dupa ce am vorbit cu el vreme indelungata si facuse greseala pacatului in suflet, l-am intrebat de ce a respins Biserica si a târât femeia la locul unde s-au adunat evreii. El a raspuns ca multi oameni ii spusesera ca juramintele depuse erau mai de temut. Cuvintele lui m-au facut sa suspin, apoi m-am mâniat si in cele din urma am inceput sa zâmbesc. Când am vazut rautatea diavolului, am oftat pentru ca el avea puterea de a ademeni oamenii; m-am mâniat când m-am gândit cât de lipsiti de purtare de grija erau cei inselati; când am vazut intinderea si adâncimea greselii acelora care au fost inselati, am zâmbit.

(6) V-am spus aceasta istorioara pentru ca voi sunteti nemilosi si neinduratori in purtarea voastra fata de cei care fac asemenea lucruri si trec prin aceste experiente. Daca voi vedeti pe unul dintre fratii vostri in asemenea incalcari de lege, socotiti ca este nenorocirea altcuiva, nu a voastra; voi credeti ca v-ati aparat impotriva acuzatorilor vostri, când ziceti: „Ce ma priveste pe mine? Ce am eu in comun cu omul acela?” Când ziceti aceasta, vorbele voastre arata cea mai mare ura fata de oameni si o cruzime care ii aduce foloase diavolului. Ce zici? Tu esti om si impartasesti aceeasi natura. De ce vorbesti de o natura comuna când voi aveti un singur cap, pe Hristos? Cutezi a spune ca nu ai nimic in comun cu madularele tale? In care sens recunosti ca Hristos este capul Bisericii? Caci de buna seama, lucrarea capului este aceea de a uni toate madularele la un loc, pentru a le pune intru buna rânduiala unul cu altul si pentru a le lega intr-o singura natura. Dar daca tu nu ai nimic in comun cu madularele tale, atunci nu ai nimic in comun nici cu fratele tau, nici nu-L ai pe Hristos cap al tau.

(7) Iudeii va infricoseaza ca si cum voi ati fi copilasi mititei, si voi nu vedeti aceasta. Multe slugi rele arata chipuri infricosatoare si caraghioase copiilor – chipurile nu sunt infricosatoare prin natura lor, dar ele par asa mintilor neprihanite ale copiilor – si in felul acesta ele stârnesc râsul. In felul acesta ii infricoseaza iudeii pe crestinii cu mintea mai curata, cu spaimele si spiridusii altarelor lor. Totusi, cum pot sa va infricoseze sinagogile lor caraghioase si rusinoase? Nu sunt acestea mormintele oamenilor care au fost alungati, necinstiti si osânditi?

OMILIA IV

Bisericile noastre nu sunt asa; ele sunt cu adevarat infricosatoare si pline de frica. Prezenta lui Dumnezeu face ca un loc sa fie infricosator pentru ca El are putere asupra vietii si a mortii. In Bisericile noastre noi auzim omilii fara de numar despre pedepsele vesnice, despre râurile de foc, despre viermii cei cruzi, despre legaturile care nu pot fi desfacute, sau despre intunericul cel din afara. Dar iudeii nici nu cunosc nici nu viseaza la lucrurile acestea. Ei traiesc pentru pântecele lor, ei se mira de lucrurile acestei lumi, starea lor nu este mai buna decât aceea a porcilor sau a caprelor din cauza cailor lor nesabuite si a lacomiei lor prea mari. Ei stiu numai un singur lucru: sa-si umple pântecele si sa fie beti, sa se taie si sa faca vânatai, sa se vatame si sa se raneasca atunci când se lupta pentru luptatorii lor indragiti.

(2) Atunci, spuneti-mi voi, sunt altarele lor strasnice si infricosatoare? Cine ar spune asta? Ce pricini avem sa credem ca ei sunt infricosatori daca cineva nu ne-ar spune ca slugile necinstite, care nu au nici un drept sa vorbeasca si care s-au indepartat de casa Stapânului lor, trebuie sa ne infricoseze pe noi, cei carora ni s-a dat cinstea si libertatea de a vorbi? Desigur ca nu asa stau lucrurile. Hanurile nu sunt mai impunatoare decât palatele imparatesti. De buna seama ca sinagoga este mai putin vrednica de cinste decât oricare han. Nu este numai un salas pentru tâlhari si pungasi ci si pentru draci. Lucrul acesta este adevarat nu numai despre sinagogi ci si despre sufletele iudeilor, asa cum voi incerca sa dovedesc in incheierea omiliei mele.

(3) Va cer sa puneti cuvintele mele in mintea voastra intr-un chip anume. Caci eu acum nu vorbesc pentru a face impresie ori pentru aprobare ci pentru a tamadui sufletele voastre. Si ce altceva mi-a ramas sa spun când unii dintre voi sunt inca bolnavi cu toate ca exista asa de multi doctori care sa aduca tamaduire?

(4) Au fost doisprezece apostoli si ei au tras catre ei lumea intreaga. Cea mai mare parte a cetatii este crestina, cu toate ca unii mai sunt bolnavi de boala iudaizarii. Si ce am putea noi, cei care suntem sanatosi, sa spunem intru apararea noastra? De buna seama ca cei care sunt bolnavi sunt vrednici de osândire. Dar noi nu suntem slobozi de mustrare caci noi i-am lasat pe ei la ceasul lor de boala; daca noi am fi aratat pentru ei mare purtare de grija si ei ar fi avut folos din aceasta purtare de grija, ei n-ar mai fi putut sa fie bolnavi.

(5) Sa incep sa va spun acum, astfel ca fiecare dintre voi sa poata sa-l câstige pe fratele sau de partea sa. Chiar daca trebuie sa folositi constrângerea, chiar daca trebuie sa folositi forta, chiar daca trebuie sa-l tratati rau si cu incapatânare, fa orice ca sa-l scapi de latul diavolului si ca sa-l slobozesti din cârdasia celor care L-au ucis pe Hristos.

(6) Spune-mi aceasta. Sa zicem ca ai vedea un om care fusese osândit cu dreptate sa fie executat in piata publica. Sa zicem ca ar sta in puterea ta sa-L scapi din mâinile calaului poporului. Nu ai face tot ce ai putea ca sa-L pazesti de ucidere? Dar acum il vezi pe fratele tau trimis cu nedreptate in adâncul pierzarii. Si cel care-l trimite la moarte nu este calaul, ci diavolul. Ai fi atât de cutezator ca sa nu nu-l scapi de pacat? Daca nu-l ajuti, ce scuza vei gasi? Dar fratele tau este mai tare si mai puternic decât tine. Arata-mi-l mie. Daca el va fi ferm in hotarârea lui, eu voi prefera sa-mi risc viata decât sa-l las sa intre pe usa sinagogii.

(7) Ii voi spune: Ce cârdasie ai tu cu Ierusalimul liber, cu Ierusalimul de sus? Tu l-ai ales pe cel de jos; fii rob cu Ierusalimul cel pamântean care, dupa cuvântul Apostolului, este rob impreuna cu copiii lui. Tu postesti cu iudeii? Atunci scoate-ti incaltarile impreuna cu iudeii si mergi descult in piata si impartaseste cu ei nerusinarea si râsul. Dar tu nu ai ales aceasta fiindca tu ai rusine si rosesti. Te rusinezi sa impartasesti cu ei infatisarea exterioara dar nu te rusinezi sa impartasesti cu ei pagânismul lor? Ce scuza vei avea tu care esti numai jumatate de crestin?

(8) Crede-ma, eu imi voi risca viata inainte de a nesocoti pe cel ce este bolnav de aceasta boala – daca il vad. Daca nu izbutesc sa-l vad, de buna seama ca Dumnezeu imi va da iertare. Si fiecare dintre voi sa tina cont de aceasta problema; sa nu se gândeasca ca este o chestiune mai marunta. Nu iei in seama ceea ce cheama diaconul in taine fara incetare? „Marturisiti-va unul altuia,” zice el. Nu vezi câta incredere are in cercetarea cu grija a fratilor vostri? Fa aceasta si in cazul celor care iudaizeaza. Când vezi pe cineva care iudaizeaza, pune stapânire pe el, arata-i ce face, ca sa nu fii unealta riscului pe care merge el.

(9) Daca oricare soldat roman care slujeste peste hotare este prins ca ii favorizeaza pe barbari si pe persani, nu numai ca se afla in primejdie, ci la fel este fiecare care si-a dat seama cât s-a simtit si n-a izbutit sa faca acest fapt cunoscut tuturor. Fiindca voi sunteti oastea lui Hristos, sa fiti cu prea mare purtare de grija când cercetati sa vedeti daca cineva care apara o credinta straina s-a amestecat printre voi si fa-i cunoscuta prezenta – nu ca sa-l dea mortii asa cum au facut acele capetenii, nici ca noi sa-l pedepsim ori sa ne razbunam pe el, ci ca sa-l scoatem din greseala si pagânatate si sa-l facem pe el cu totul deopotriva cu noi.

(10) Daca nu vrei sa faci aceasta, daca cunosti despre o asemenea persoana dar o ascunzi, fii sigur ca atât tu cât si acela veti primi aceeasi pedeapsa. Caci Pavel supune pedepsei si asprimii nu numai pe cei care savârsesc fapte de rautate ci si pe cei care incuviinteaza cele ce ei au facut. Proorocul, de asemenea, ii aduce la aceeasi judecata nu numai pe hoti ci si pe cei care faptuiesc toate cele impreuna cu hotii. Si lucrul acesta este cu dreapta socoteala. Caci daca omul este constient de faptele unui ucigator dar le acopera si le tainuieste, el aduce un temei mai puternic ucigatorului, ca sa nu tina seama de lege si ca sa-i fie mai putina teama in goana sa de a ucide.

OMILIA V

Dar eu trebuie sa ma intorc la cei care sunt bolnavi. Socotiti, atunci, cu cine isi impartasesc ei posturile lor. Cu cei care au strigat: „Rastigniti-L, rastigniti-L,” cu cei care au zis: „Sângele Lui sa fie peste noi si peste copiii nostri.” Daca oamenii s-ar prinde in razvratire impotriva cârmuitorului lor si ar fi osânditi, ati cuteza sa mergeti la ei si sa vorbiti cu ei? Nu cred. Atunci, nu este necugetat sa aratati atâta graba de a fugi de cei care au pacatuit asupra unui om, ci [[i] sa intrati in cârdasie cu cei care au savârsit nelegiuiri impotriva lui Dumnezeu? Nu este inexplicabil ca cei care se inchina Celui rastignit tin sarbatoarea obisnuita impreuna cu cei care L-au rastignit? Nu este un semn de prostie si cea mai rea nebunie?

(2) Intrucât sunt unii care cred ca sinagoga este un loc sfânt, trebuie sa le spun câteva cuvinte. De ce venerati locul acela? Nu trebuie sa-l dispretuiti, sa-l tineti de rusine, sa fugiti de el? Ei spun ca acolo se tin Legea si cartile si proorocii. Ce inseamna aceasta? Va fi sfânt oricare loc unde se afla aceste carti? Nicidecum! Mai presus de toate, acesta este motivul pentru care eu nu iubesc sinagoga si o detest. Ei au proorocii dar nu cred in ei; ei citesc scrierile sfinte dar nu primesc marturia lor – si acesta este un semn al oamenilor vinovati de cea mai mare incalcare de lege.

(3) Spuneti-mi aceasta. Daca ati vedea un om onorabil, stralucit si vestit, târât intr-o cârciuma sau cuib de tâlhari; daca l-ati vedea batjocorit, batut si inrobit in cea mai mare cruzime, ati fi tinut crâsma sau cuibul acela la mare cinste pentru ca omul acela mare si pretuit fusese inauntru in vreme ce se savârsea acea purtare plina de cruzime? Nu cred. Mai degraba, pentru aceasta pricina ati fi urât si n-ati suferi locul acela.

(4) Aceasta sa fie cugetarea voastra si despre sinagoga. Caci ei au adus cartile lui Moise si ale proorocilor cu ei in sinagoga, nu ca sa le cinsteasca ci ca sa le incalce cu necinste. Când ei spun ca Moise si proorocii nu L-au cunoscut pe Hristos si nu au zis nimic despre venirea Lui, ce incalcare mai mare puteau savârsi ei fata de acei oameni sfinti decât sa-i acuze ca nu L-au cunoscut pe Stapânul lor, decât sa spuna ca acei prooroci sfinti sunt partasii pagânismului lor? Si astfel noi trebuie sa-i urâm pe amândoi si [impreuna cu] sinagoga lor cu atât mai mult pentru purtarea lor cruda fata de acei oameni sfinti.

(5) De ce vorbesc eu despre carti si despre sinagogi? In vreme de prigoana, calaii poporului prind trupurile mucenicilor, le biciuiesc si le rup in bucati. Se sfintesc mâinile calailor fiindca ei apuca trupurile oamenilor sfinti? Dumnezeu nu ingaduie aceasta! Mâinile care au insfacat si au tinut trupurile celor sfinti ramân fara sfintenie. De ce? Fiindca acei calai au facut un lucru rau când au pus mâinile pe sfinti. Si cei care pun mâna pe scrierile celor sfinti si le incalca sa fie mai respectabili pentru aceasta decât cei care i-au ucis pe mucenici? N-ar fi aceasta cea mai mare nebunie? Daca trupurile maltratate ale mucenicilor nu-i sfintesc pe cei care le-au maltratat ci mai adauga la vinovatia lor de sânge, cu mult mai putin puteau sa o faca Scripturile, daca se citeau fara credinta, sa-i ajute pe cei care citeau fara sa creada. Fapta alegerii de buna voie sa incalce Scripturile le vadeste necredinta mai mare.

(6) Daca nu ar avea prooroci, nu li s-ar cuveni asemenea pedeapsa; daca nu ar fi citit cartile sfinte, nu ar fi atât de necurati si atât de lumesti. Dar, ei s-au despuiat de toata indreptatirea. Ei ii au pe vestitorii adevarului dar, cu inima dusmanoasa, ei s-au impotrivit proorocilor si adevarului pe care il spun ei. Asadar, pentru aceasta pricina, ei au fost cu totul mai cârtitori si vinovati de sânge: ei ii au pe prooroci, dar ei ii trateaza cu inimi impotrivitoare.

(7) Asadar eu va indemn sa fugiti si sa ocoliti adunarile lor. Raul pe care il aduc ei fratilor mai slabi nu este mic; ei nu dau nici cea mai mica indreptatire pentru sprijinirea nebuniei iudeilor. Caci atunci când ei vad ca voi, cei care va inchinati lui Hristos pe care ei L-au rastignit pe Cruce, urmati cu evlavie tipicurilor lor, cum pot ei sa nu considere ca ritualurile pe care le-au savârsit sunt cele mai bune si ca ceremoniile noastre sunt fara valoare? Caci dupa ce va inchinati si iubiti cu inflacarare tainele noastre, voi fugiti la cei care ne-au distrus ritualurile. Pavel a spus: „Daca un om vede ca tu stii ca stai la masa in templul idolilor, fiind slab, constiinta lui nu va fi incurajata sa manânce acele lucruri care sunt jertfite idolilor?” Si sa spun: Daca un om vede ca tu stii ca intri in sinagoga si participi la sarbatoarea trâmbitelor, fiind slab, constiinta lui nu va fi incurajata sa pretuiasca ceea ce fac iudeii? Cel care cade nu numai ca plateste pentru caderea sa, ci este pedepsit si pentru ca ii face si pe altii sa pacatuiasca. Dar omul care a stat drept este rasplatit nu numai pentru virtutea sa, ci oamenii il pretuiesc pentru ca ii indruma si pe altii sa doreasca sa faca aceleasi lucruri.

(8) De aceea, fugiti de adunarile si de locurile sfinte ale iudeilor. Nici un om sa nu cinsteasca sinagoga pentru cartile sfinte; sa o urasca si sa o ocoleasca pentru ca iudeii batjocoresc si le maltrateaza pe cele sfinte, pentru ca ei refuza sa creada cuvintele lor, pentru ca ei ii acuza de necredinta cea de pe urma.

OMILIA VI

Ca voi puteti sti ca sfintele carti nu fac un loc sfânt ci ca scopul celor care merg des intr-un loc il profaneaza, voi spune o istorioara veche. Ptolemeu Filadelfus adunase carti din toata lumea. Când a aflat ca iudeii aveau scrieri care vorbeau despre Dumnezeu si starea ideala, el a trimis dupa oameni din Iudeea si le-a cerut sa traduca acele carti, pe care le pusese in templul Serapis, caci era pagân. Pâna acum, cartile traduse ramân in templu. Dar templul Serapis va fi sfânt pentru cartile sfinte? Dumnezeu nu ingaduie aceasta! Desi cartile isi au sfintenia lor, ele nu dau sfintenia lor locului pentru ca cei care merg in locul acela sunt murdari.

(2) Trebuie sa aplicati acelasi argument si la sinagoga. Chiar daca nu exista acolo nici un idol, dracii salasluiesc in locul acela. Si spun lucrul acesta nu numai despre sinagoga de aici din oras, ci si despre cea din Daphne; caci la Daphne aveti un loc de pierzare mai rau, pe care ei il numesc al Matroanei. Am auzit ca multi credinciosi merg acolo si dorm in preajma.

(3) Dar sa ma ierte Dumnezeu ca i-am numit credinciosi pe acei oameni. Caci pentru mine mormântul Matroanei si templul lui Apolo sunt la fel de pagâne. Daca cineva ma invinuieste de indrazneala, la rândul meu, eu il voi invinui de nebunia cea mai mare. Caci, spuneti-mi, nu este salasul dracilor locul pagânismului, chiar daca acolo nu se afla nici o statuie de zeu? Aici se aduna laolalta ucigatorii lui Hristos, crucea este scoasa de aici, aici Dumnezeu este hulit, aici Tatal este nesocotit, aici Fiul este ucis, aici Duhul nu este primit. Nu vine din acest loc un rau mai mare fiindca iudeii sunt demoni? In templul pagân pagânatatea este descoperita si clara; nu va fi usor sa-l inseli pe omul care are o minte inteleapta si prevazatoare, nici sa-l ademenesti sa mearga acolo. Dar in sinagoga sunt oameni care spun ca ei se inchina lui Dumnezeu si nu-i pot suferi pe idoli, oameni care spun ca ei au prooroci si ii cinstesc pe ei. Dar prin cuvintele lor  ei gatesc belsug de momeala pentru a prinde in plasele lor sufletele mai neprihanite care sunt atât de necugetate pentru a fi cuprinse de teama.

(4) Asadar pagânatatea iudeilor si a pagânilor este la fel. Dar iudeii practica o inselare care este mai primejdioasa. In sinagoga lor se afla un altar nevazut al inselarii pe care ei nu jertfesc oi si vitei ci sufletele oamenilor.

(5) In cele din urma, daca ceremoniile iudeilor va stârnesc admiratia, ce aveti voi in comun cu noi? Daca ceremoniile evreiesti sunt respectabile si importante, ale noastre sunt minciuni. Dar daca ale noastre sunt adevarate, asa cum sunt ele adevarate, ale lor sunt pline de inselare. Eu nu vorbesc despre Scripturi. Dumnezeu nu ingaduie aceasta! Scripturile m-au luat de mâna si m-au dus la Hristos. Eu vorbesc despre pagânatate si nebunia prezenta a iudeilor.

(6) De buna seama ca este vremea sa arat ca demonii salasluiesc in sinagoga, nu numai in locul ca atare ci si in sufletele iudeilor. Hristos a spus: „Când un suflet [duh] necurat iese, el umbla prin locuri uscate cautând odihna. Daca nu gaseste, zice: Ma intorc acasa. Si venind, il gaseste pustiu, curatat si impodobit. Apoi el merge si ia cu el inca sase duhuri mai rele decât el si ele intra in el si ultima stare a acelui om este mai rea decât cea dintâi. Asa va fi si cu aceste generatii.”

(7) Vedeti ca demonii salasluiesc in sufletele lor si ca acesti demoni sunt mai primejdiosi decât cei din vechime? Si acest lucru este foarte drept. In zilele cele vechi, iudeii erau fara evlavie fata de prooroci; acum ei Il batjocoresc pe Stapânul proorocilor. Spuneti-mi aceasta. Nu va cutremurati sa intrati in acelasi loc cu oameni posedati, care au duhuri atât de necurate, care au fost crescuti printre maceluri si varsari de sânge? Trebuie sa va dati binete si sa schimbati cu ei cuvinte goale? Nu trebuie sa va intoarceti fata de la ei fiindca ei sunt rusinea si stricaciunea obisnuita a intregii lumi? Nu ajung ei la toate chipurile de rautate? Nu s-au jertfit toti proorocii vorbind cuvântari lungi de invinuire impotriva lor? Ce tragedie, ce fel de nelegiuire nu au ascuns ei prin vinovatia de sânge a lor? Ei au jertfit fiii si fiicele lor dracilor. Ei au refuzat sa inteleaga natura, ei au uitat chinurile, au uitat de nastere, ei au calcat in picioare cresterea copiilor lor, ei au distrus din temelii legile de rudenie, ei s-au facut mai nemilosi decât fiarele salbatice.

(8) Fiarele salbatice adesea isi jertfesc viata si isi nesocotesc apararea pentru a-i ocroti pe puii lor. Nici o nevoie nu i-a silit pe iudei când si-au ucis copiii cu mâinile lor pentru a-i rasplati cu cinste pe dracii razbunatori, vrajmasii vietii noastre. Ce fapta de-a lor trebuie sa ne loveasca cu uimire mai mare? Pagânatatea lor sau cruzimea lor sau lipsa lor de omenie? Ca ei si-au jertfit copiii sau ca ei i-au jertfit demonilor? Din pricina desfrânarii lor, n-au aratat ei o pofta mai mare decât aceea a animalelor salbatice? Auziti ce spune proorocul despre abuzurile lor. „Ei au ajuns ca armasarii iubareti. Fiecare a nechezat dupa femeia aproapelui sau.” El nu a spus: „Fiecare a râvnit la femeia aproapelui,” ci a exprimat nebunia care a venit din desfrânarea lor cu cea mai mare limpezime vorbind despre aceasta ca nechezatul fiarelor salbatice.

OMILIA VII

Ce vreti sa va mai spun? Sa va spun despre pradaciunea lor, despre pizma lor, despre parasirea celor saraci, despre hotii lor, despre inselarea in negustorie? Nu va ajunge o zi intreaga ca sa va istorisesc aceste lucruri. Dar sarbatorile lor au ceva sacru solemn si maret in jurul lor? Ei au aratat ca si acestea sunt necurate. Ascultati proorocii; mai degraba, ascultati-L pe Dumnezeu si cu ce afirmatie puternica Isi intoarce fata Sa de la ei: „Am aflat ca sarbatorile voastre sunt urâcioase, eu le-am izgonit de la mine.”

(2) Dumnezeu uraste sarbatorile lor, iar tu le impartasesti cu ei? El nu a spus sarbatoarea aceasta sau aceea, ci toate la un loc. Vrei sa vezi ca Dumnezeu uraste inchinarea facuta impreuna cu timpane, cu lire, cu harpe si alte instrumente? Dumnezeu a zis: „Luati de la Mine sunetul cântarilor voastre si Eu nu voi asculta cântarea harpelor voastre.” Daca Dumnezeu a zis: „Luati-le de la Mine,” voi alergati sa ascultati trâmbitele? Aceste jertfe si ofrande nu sunt o parasire? „Daca imi aduceti faina de grâu cea mai fina, este in zadar: tamâia este pentru mine o parasire.” Tamâia este o parasire. Nu este si locul tot o parasire? Inainte de a savârsi crima crimelor, inainte de a-L ucide pe Stapânul lor, inainte de cruce, inainte de uciderea lui Hristos, a fost o parasire. Nu este acum o parasire cu mult mai mare? Si totusi, ce este mai inmiresmat decât tamâia? Dar Dumnezeu nu se uita la natura darurilor ci la intentia celor care le aduc; El judeca  intentia cu care fac jertfele.

(3) El a tinut seama de Abel si apoi de darurile sale. El s-a uitat la Cain si apoi Si-a intors fata Sa de la jertfa lui. Caci Scriptura zice: „El nu a dat nici o atentie lui Cain si darurilor sale.” Noe I-a adus lui Dumnezeu jertfe de oi si vitei si pasari. Scriptura zice: „Si Domnul a mirosit mireasma dulce,” cu alte cuvinte, El a primit darurile. Caci Dumnezeu nu are nari ci este duh fara de trup. Cu toate acestea, ceea ce se ridica de la altar este miros si fum de la trupurile care ard si nimic nu este mai rau mirositor decât asemenea iz. Dar pentru ca tu sa afli ca Dumnezeu cerceteaza intentia celui care daruieste jertfa si apoi o primeste sau o refuza, Scriptura numeste mirosul si fumul mireasma dulce; dar El numeste tamâia o parasire din pricina intentiei acelora care au daruit, ca a duhnit cu putoare mare.

(4) Vreti sa invatati ca impreuna cu jertfele si cu instrumentele muzicale si cu sarbatorile si cu tamâia, Dumnezeu respinge si templul din pricina celor care intra inauntru? El a aratat aceasta indeosebi prin faptele Sale, când l-a lasat in mâinile barbarilor si mai târziu, când El l-a distrus in intregime. Dar chiar inainte de distrugere, prin proorocul Sau, El a strigat cu glas mare si a zis: „Nu va puneti nadejdea in cuvinte inselatoare caci nu va vor ajuta pe voi când ziceti: ‘Acesta este templul Domnului! Templul Domnului!’” Ceea ce spune proorocul este ca templul nu-i face sfinti pe cei care se aduna acolo, ci cei care se aduna acolo sfintesc templul. Daca templul nu a ajutat la vremea când ingerii si arca au fost acolo, cu mult mai putin va ajuta acum ca toate acele lucruri nu mai sunt, acum ca respingerea lui Dumnezeu este intreaga, acum ca este intindere mai mare pentru vrajmasie. Ce fapta mare de nebunie si tulburare a mintii ar fi sa-ti iei tovarasi in sarbatorile celor care s-au necinstit, ale celor de care Dumnezeu S-a lepadat, ale celor care L-au mâniat pe Stapânul?

(5) Spune-mi aceasta. Daca un om ar trebui sa-ti ucida fiul, ai rabda sa te uiti la el, ori ai primi sa-ti dea binete? Nu l-ai ocoli ca pe un drac rau, ca pe diavolul insusi? Ei L-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu; ai tu indrazneala sa intri cu ei sub acelasi acoperis? Dupa ce El a fost ucis, El ti-a dat asemenea cinste ca te-a facut fratele si mostenitorul Lui. Dar tu Il necinstesti atât de mult ca ii cinstesti pe cei care L-au ucis pe El pe cruce, ca tu tii cu ei fratia sarbatorilor, ca tu mergi la locurile lor pagâne, intri prin usile lor necurate, si iei parte la mesele dracilor. Caci eu sunt hotarât sa numesc postirea iudeilor masa a dracilor caci ei L-au ucis pe Dumnezeu. Daca iudeii lucreaza impotriva lui Dumnezeu, ei nu trebuie sa-i slujeasca pe demoni? Ii cauti pe draci ca sa te vindece? Când Hristos le-a ingaduit demonilor sa intre in porci, ei s-au aruncat de indata in mare. Acesti demoni vor cruta trupurile oamenilor? Eu as dori ca ei sa nu ucida trupurile oamenilor, ca ei sa nu unelteasca impotriva lor. Dar ei o vor face. Dracii i-au aruncat pe oameni din rai si i-au lipsit de cinstea cea de sus. Le vor vindeca ei trupurile? Lucrul acesta este fara noima, simple povesti. Dracii stiu cum sa unelteasca si sa faca rau, nu sa vindece. Ei nu cruta sufletele. Spuneti-mi, atunci, vor cruta ei trupurile? Ei incearca sa-i scoata pe oameni din Imparatie. Vor alege ei sa-i slobozeasca din boala?

(6) N-ati auzit ce a spus proorocul? Mai degraba, ati auzit ce a spus Dumnezeu prin proorocul? El a spus ca dracii nu pot face nici bine nici rau. Chiar daca ei pot vindeca si au vrut sa faca aceasta – ceea ce este imposibil – voi nu trebuie sa luati pedeapsa de negrait si nesfârsita in schimbul unui profit mic care se poate narui de indata. Vreti sa va vindecati trupul si sa va distrugeti sufletul? Faceti un schimb nepotrivit. Il mâniati pe Dumnezeu care v-a facut trupul si il chemati in ajutor pe demonul care unelteste impotriva voastra?

(7) Daca vreun demon – pagân infricosator are cunostinte medicale, el va gasi foarte usor cum sa va câstige ca sa va inchinati la zeii pagâni? Acei pagâni au indemânarea lor. Ei au vindecat adesea multe boli si au lecuit de boala si au adus sanatatea. Sa iei parte la aceasta pagânatate pentru aceasta pricina? Dumnezeu nu ingaduie aceasta! Auziti ce a zis Moise evreilor. „Daca din mijlocul vostru se iveste prooroc sau unul care zice ca a visat un vis si el spune mai dinainte un semn si o minune si ca acel semn sau minune despre care el a vorbit se intâmpla, si el va spune: „Sa mergem sa slujim la zei neobisnuiti pe care parintii nostri nu i-au cunoscut, voi sa nu ascultati cuvintele acelui prooroc sau visator.”

(8) Moise vrea sa spuna ca daca se ridica vreun prooroc, zice el, si savârseste vreun semn, fie inviind un mort, fie curatind vreun lepros, fie tamaduind vreun om schilod si dupa ce a facut minunea te cheama la neascultare, nu-l baga in seama fiindca semnul lui se implineste. De ce? „Domnul Dumnezeul tau te incearca sa vada daca Il iubesti cu toata inima ta si cu tot sufletul tau.” De aici este limpede ca dracii nu vindeca. Daca vreodata Dumnezeu ar ingadui dracilor sa tamaduiasca, asa cum ar putea ingadui unui om sa faca lucrul acesta, ingaduinta lui este data ca sa te cerceteze – nu pentru ca Dumnezeu nu cunoaste ce esti tu, ci ca El te poate invata sa-i ocolesti chiar si pe dracii care vindeca.

(9) Si de ce vorbesc eu despre tamaduirile trupesti? In caz ca vreun om te ameninta cu gheena daca nu-L tagaduiesti pe Hristos, nu-i baga in seama cuvintele lui. Daca cineva ti-ar fagadui o imparatie ca sa te razvratesti impotriva Unuia nascut Fiul lui Dumnezeu, intoarce-ti fata de la el si uraste-l. Fii ucenic al lui Pavel si treci peste acele cuvinte pe care le-a rostit sufletul sau binecuvântat si nobil când a zis: „Sunt sigur ca nici moartea nici viata, nici ingerii, nici principii, nici puterile, nici lucrurile cele prezente, nici cele ce vor sa vina, nici inaltimea, nici adâncimea, nici vreo alta creatura nu va fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care se afla in Hristos Domnul nostru.”

(10) Nici ingerii, nici puterile, nici lucrurile cele prezente, nici cele ce vor sa vina, nici vreo alta creatura nu l-a despartit pe Pavel de dragostea lui Hristos. Tu te razvratesti ca sa-ti vindeci trupul? Si ce indreptatire am putea gasi? De buna seama ca trebuie sa ne temem de Hristos mai mult decât de gheena si sa-i [s\-L] dorim mai mult decât o imparatie. Chiar daca suntem bolnavi, este mai bine sa ramânem cu sanatatea necorespunzatoare decât sa c\dem in neascultare pentru vindecare; caci chiar daca te vindeca un drac, el a facut mai mult rau decât a ajutat. El a ajutat trupul, care putin mai târziu va muri si va putrezi. Dar el a vatamat sufletul, care nu va muri niciodata. Rapitorii adesea ii amagesc pe copiii mici, oferindu-le dulciuri si prajituri si jocuri cu bile si alte lucruri; apoi ii lipsesc de libertate si de viata. La fel, dracii fagaduiesc vindecarea vreunui madular si apoi arunca in mare intreaga mântuire a sufletului.

(11) Iubitilor, sa nu suportam lucrul acesta; in orice chip sa cautam sa ne pastram liberi de pagânism. N-ar fi putut Iov sa tina seama de sotia lui, sa huleasca impotriva lui Dumnezeu si sa fie liber de nenorocirea care-l impresura? „Blestema pe Dumnezeu si mori” a zis ea. Dar el a ales sa sufere durerea si sa moara; el a ales mai degraba sa rabde acea nenorocire de nesuportat decât sa huleasca si sa fie slobod de rautatile care l-au impresurat. Tu trebuie sa-l depasesti. Daca demonul iti va fagadui zece mii de vindecari de bolile care te impresoara, nu-l baga in seama, nu-l suporta – asa cum a refuzat Iov sa tina seama de sotia lui. Prefera sa-ti rabzi boala decât sa-ti strici credinta si mântuirea sufletului. Dumnezeu nu te lasa. Fiindca El vrea sa sporeasca slava ta caci El adesea iti ingaduie sa te imbolnavesti. Pastreaza-ti curajul ca sa-L poti auzi zicând: „Crezi ca M-am purtat cu tine altfel decât ca sa ti se arate ca esti drept?”

OMILIA VIII

As fi putut spune mai multe decât acestea, dar ca sa nu uitati ce am spus, voi incheia omilia mea cu cuvintele lui Moise: „Chem cerul si pamântul sa marturiseasca impotriva ta.” Daca cineva dintre voi, fie ca sunteti de fata ori nu, va merge la sarbatoarea trâmbitelor, sau va alerga la sinagoga, ori va merge la mormântul Matroanei, ori va lua parte la postire, ori se va bucura de sabat, ori va tine oricare alt ritual iudaic mare sau mic, chem cerul si pamântul ca marturisitori ai mei ca eu sunt nevinovat de sângele vostru, al tuturor.

(2) Aceste cuvinte vor sta lânga tine si mine in ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Daca le dai atentie, ele iti vor aduce mare incredere; daca nu le dai atentie ori tainuiesti pe cel ce cuteaza sa faca acele lucruri, cuvintele mele vor sta impotriva ta ca invinuiri amare. „Caci eu nu m-am sfiit sa-ti spun toata povata lui Dumnezeu.”

(3) Eu mi-am pus banii cu bancherii [zarafii]. Ramâne ca voi sa sporiti depozitul si sa luati profit din cuvintele mele pentru mântuirea fratilor vostri. Socotiti ca este o povara apasatoare ca sa-i denuntati pe cei care savârsesc aceste pacate? Este o povara apasatoare ca sa ramâneti in tacere. Caci aceasta tainuire va face vrajmasi al lui Dumnezeu si va aduce nimicire atât voua care ascundeti asemenea pacatosi, cât si celor ale caror pacate se raspândesc fara sa fie vadite. Cu atât mai bine este sa va faceti urâtori fata de robii deopotriva cu noi pentru a-i scapa sa porneasca mânia lui Dumnezeu impotriva voastra. Chiar daca sluga deopotriva cu voi ar fi suparata pe voi acum, ea nu va putea sa va faca rau, ci va fi recunoscatoare mai târziu pentru tamaduirea ei. Dar daca voi cautati sa dobânditi râvna slugii deopotriva cu voi, daca ramâneti tacuti si il raniti prin tainuirea pacatului lui, Dumnezeu va cere de la voi cea din urma pedeapsa. Tacerea voastra Il va face pe Dumnezeu vrajmasul vostru si il va rani pe fratele vostru; daca voi il denuntati pe el si dati la iveala pacatul lui, Il veti face pe Dumnezeu binevoitor si il va ajuta pe fratele vostru iar voi veti câstiga ca prieten pe unul care a fost iesit din minti dar care a invatat din experienta ca voi L-ati slujit bine.

(4) Atunci, nu socotiti ca faceti fratilor vostri o favoare daca trebuie sa-i vedeti cautând sa faca vreo prostie si trebuie sa nu izbutiti sa-i invinuiti cu tot zelul. Daca pierdeti o haina, nu socotiti ca este vrajmasul vostru, nu numai cel care a furat-o ci si omul care a stiut despre furt si nu a vrut sa-l pârasca pe hot? Mama noastra a tuturor (Biserica) nu a pierdut o haina ci un frate. Diavolul l-a furat si acum il tine in iudaism. Tu stii cine l-a furat; tu il cunosti pe cel care a fost rapit. Ma vedeti luminând lampa invataturii mele si cercetând pretutindeni supararea mea? Iar voi ramâi tacuti, refuzând sa-l pârâti? Ce indreptatire veti avea? Biserica nu va va numara printre vrajmasii ei cei mai rai? Nu va va socoti ea vrajmasi si distrugatori?

(5) Dumnezeu nu ingaduie ca cei ce aud cuvintele mele de sfatuire sa faca un asemenea pacat, de a-si trada fratele pentru care Hristos a murit. Hristos Si-a varsat sângele pentru aceasta pricina. Sunteti prea nedoritori sa rostiti un cuvânt despre aceasta chestiune? Va indemn sa nu fiti atât de impotrivitori. Dupa ce plecati de aici, miscati-va spre urmarire si fiecare dintre voi sa-mi aduca unul dintre acei suferinzi de aceasta boala.

(6) Dar Dumnezeu sa nu ingaduie atât de multi sa fie bolnavi de aceasta boala. Doi sau trei, sau zece sau douazeci dintre voi sa-mi aduca un om. In ziua in care o veti face, si când voi vedea in plasele voastre intrecerea pe care ati prins-o, eu voi aseza inaintea voastra o masa mai plina. Daca voi cedea ca sfaturile pe care vi le-am dat astazi s-au pus intru lucrare, voi fi mai râvnitor in savârsirea vindecarii acelor oameni si aceasta va fi o binefacere mai mare atât pentru voi cât si pentru ei.

(7) Nu luati cuvintele mele in usor. Fiti cu purtare de grija in vânarea acelora care sufera de aceasta boala. Femeile sa caute femei, barbatii sa caute barbati, slugile sa caute slugi, oamenii liberi sa caute oameni liberi si copiii, copii. Veniti cu totii la viitoarea noastra intâlnire cu asemenea izbânda ca sa primiti lauda de la mine – si inainte de oricare lauda pe care o primiti de la mine, de la Dumnezeu sa primiti o rasplata mai mare si de nepovestit care in mare masura intrece ostenelile acelora care izbutesc. Fie ca sa obtinem cu totii aceasta prin har si dragoste – bunavointa Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care slavit sa fie Tatal dimpreuna cu Duhul Sfânt acum si pururea, viata fara de sfârsit. Amin!

Sursa: ioanguradeaur.ro

 

%d blogeri au apreciat asta: