PROTOCOALELE ÎNȚELEPȚILOR SIONULUI – Audio

1934_protocols_patriotic_pub

Foto – hpd.de

”Este un fapt psihologic cunoscut ca majoritatea criminalilor marturisesc crima înainte de a muri. Protocoalele Maestrilor Francmasoni constituie o asemenea dovada. Ce sunt aceste protocoale decât o îngrozitoare marturisire a tuturor suferintelor si mizeriilor pe care le-au provocat si înca le mai provoaca FRANCMASONII. Ele ne ofera totodata cheia secreta pentru a întelege tot raul facut de ei ce bântuie astazi în omenire. În „lumina” Protocoalelor se patrund mai exact si mai adânc adevaratele cauze ale framântarilor sociale si politice, generate cu o diabolica abilitate de FRANCMASONI, de la Marea Revolutie Franceza încoace.”

Textul integral: PROTOCOALELE „INTELEPTILOR” SIONULUI

Reclame

PATRIARHUL A FOST IMPUS ÎN ROMÂNIA DE CĂTRE MASONERIE, PENTRU A PUTEA FI IMPLEMENTAT ECUMENISMUL

Radu Iacoboaie, 13 iulie 2014

    După un studiu mai îndelungat a surselor antisistem și pro sistem atât de pe internet, cât și din presa scrisă și audio-vizuală, putem reuni toate piesele la un loc, ca la un joc de puzzle, pentru a avea imaginea de ansamblu, clară și neviciată de partizanate inutile și irelevante.
În România, observăm că apărătorii Patriarhului sunt în primul rând: cei care au dobândit funcții și avantaje îndeosebi materiale (preoți, episcopi, personalul Patriarhiei Române etc.), cei de la postul de televiziune Trinitas și radioul Trinitas (care sunt vocea Patriarhiei), precum și mare parte dintre ,,invitații de marcă” la aceste emisiuni, cei ,,corect politic” de la ziarul „Lumina” și nu în ultimul rând (poate cu ei trebuia să încep) masonii (evreii sioniști, care îl așteaptă încă pe Mesia, adică pe antihrist, potrivit profețiilor) și francmasonii (cetățeni de etnie română sau alta, exceptând-o pe cea evreiască). În total, este vorba de câteva mii de oameni, înstăriți dar și fără iubire de neam și de țară, slugi obediente care pot înghiți pe nemestecate ecumenismul și multe altele.
În România, cei care îl contestă pe Patriarh pentru acțiunile sale îndeosebi ecumeniste, ca fiind apologetul cel mai de seamă al acestei doctrine masonice și pan-erezii a ECUMENISMULUI, sunt însă cu mult mai mulți, de ordinul sutelor de mii de români, poate chiar peste un milion. Aceștia reprezintă în fapt fibra morală a poporului român drept măritor creștin, având credință lucrătoare.
Constatăm cu durere că, în multe biserici și chiar mănăstiri (!), foarte mulți preoți efectiv tremură de frică dacă se aduce vorba de Patriarh. Dacă au ajuns să le fie teamă, să îi pomenească la Sfânta Liturghie (când ies cu Sfintele Daruri și rostesc Pomenirile), cum este firesc și se cuvine, pe cei care s-au jertfit ,,în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței (ortodoxe) strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român” (text redat ad litteram din Liturghierul actual, Ed. Institutului biblic și de misiune ortodoxă, București, 2012, pag. 163-164).
Le este frică de Patriarh dar nu le este frică de Dumnezeu? Acceptă orice ce le spun Patriarhul și episcopii săi foarte fideli și ascultători, chiar dacă se încalcă flagrant învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și canoanele apostolice referitoare la ecumenism?
De ce le mai este frică unor preoți? Pentru că Patriarhului nu îi plac mucenicii din închisorile și lagărele comuniste și nu dorește nicidecum să îi canonizeze în Sfântul Sinod măcar pe unii dintre sfinții închisorilor, invocând acel pretext al apartenenței lor la mișcarea naționalist-creștină din perioada interbelică – Mișcarea Legionară. Există mai multe mărturii, unele venind chiar din partea sa în acest sens. De fapt, se respectă dorința evreilor sioniști (masoni), cei care îi urăsc de moarte de atâtea decenii, inclusiv sau mai ales pe timpul comunismului, când le-au demonizat imaginea și le-au ascuns cu grijă posteritatea lor adevărată multor generații, atât în cadrul învățământului de stat, cât și în mass media.
Și cum masonii l-au ales și impus în România pe actualul Patriarh Daniel, se subînțelege așadar că le este dator. Nimic nu e pe lumea asta gratis… La fel se întâmplă și în Sfântul Munte Athos, care este supus în prezent unei presiuni din ce în ce mai mari pentru a permite intrarea femeilor și transformarea mănăstirilor și schiturilor (potrivit unor declarații de la oficiali greci și europeni) în obiective turistice, ba chiar și cazinouri! Pentru milioanele de euro alocate pentru restaurarea acestora… Restaurare așadar în alt scop decât cel declarat inițial… (a se citi articolul recent scris de mine pe această temă)
DAR CINE ESTE PATRIARHUL DANIEL? Studiindu-i atent biografia și faptele, vedem că provine din zona Banatului, că inițial a dus-o greu, a fost chiar întreținut de fratele său mai mare Gheorghe Ciobotea, atât în timpul pregătirii pentru admiterea sa la teologie, cât și în timpul facultății, după care i-a smuls moștenirea legală primită de la bunica lor, întabulând-o toată pe numele său, frate care și în ziua de astăzi trăiește cu familia sa numeroasă într-o sărăcie extremă, în fostul C.A.P.
În timpul comunismului, devine profesor de teologie la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția!), unde predă timp de 10 ani la catolici și protestanți, și desigur avansează la poziția de director adjunct. Tocmai pentru aceasta și pentru deplasările sale în România, credem că poate fi suspectat de relații strânse cu organele Securității statului român. Putem deduce așadar că FUSESE PREGĂTIT DE MASONERIA COMUNISTĂ PENTRU APROFUNDAREA ECUMENISMULUI…
În 1988, Securitatea îl trimite în MISIUNE. Este rechemat de urgență în țară, trimis la Mănăstirea Sihăstria, unde din frate ajunge peste noapte monah (tuns călugăr de către Părintele Ilie Cleopa) și hirotonit rapid chiar protosinghel. Ascensiunea sa este fulminantă. În anul următor, era deja responsabil cu Sectorul Relații Externe din Biserica Ortodoxă Română.
În decembrie 1989, vine și lovitura de stat masonică, pe filieră sovietică, și dosarul său de la Securitate (credem că destul de voluminos) este ARS ÎN ÎNTREGIME. Credem că alt exemplar se află în prezent la evreii sioniști, care îl păstrează ca obiect de șantaj. Este singurul ierarh (în anul 1992 devine Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adică în trei ani!…) căruia i-a dispărut complet dosarul, neputând fi consultat la CNSAS. De ce oare? Nu pentru a fi ales viitorul Patriarh, neputând fi acuzat de legături cu Securitatea precum alți ierarhi? Credem că o copie a dosarului a ajuns la Gelu Voican Voiculescu (prim vice-prim ministru în guvernul evreului sionist Petre Roman), deoarece el gestionase nu numai înhumarea soților Ceaușescu, ci și arhivele importante ale fostei Securități.
CUM DEDUCEM APARTENENȚA PATRIARHULUI DANIEL LA ORGANIZAȚIA RELIGIOASĂ ANTICREȘTINĂ – FRANCMASONERIA? Sunt multe argumente în acest sens.
În primul rând, nu a negat niciodată personal în mod public, că nu are legături cu masoneria. Nici nu a negat. Nici nu a confirmat. Doar la un moment dat, purtătorul său de cuvânt, părintele Costel Stoica a ieșit cu un foarte scurt Comunicat de presă, precizând că Patriarhul Daniel nu este mason, pentru a liniști apele în mass media…
Alte argumente pe care le enumerăm exhaustiv, deoarece pot fi găsite noi dovezi:
– Incidentul extrem de grav petrecut la Mănăstirea Antim din București, când pe vremea PFP Teoctist Arăpașu, când avea nevoie de pregătire posibil pentru viitoarea funcție de Mitropolit, la slujba Sfintei Liturghii, a adăugat câteva cuvinte la Cuvintele Mântuitorului (în pilda cu tânărul bogat care voia să moștenească Împărăția Cerurilor) ,,DAR DACĂ MĂ ROG EU PENTRU TÂNĂR, ATUNCEA…”, la care neputând răbda, părintele Adrian Făgețeanu (trecut prin calvarul temnițelor comuniste și vândut Securității de răposatul episcop din Vâlcea) i-a strigat în față: ,,Ereticule! N-ai voie nici să tai, nici să adaugi la ce vorbește Mântuitorul!”. Urmarea a fost că actualul Patriarh Daniel l-a lovit în cap cu cârja metalică încât a fost chemată salvarea, dus la spital la neurochirurgie și operat. După mai mult timp, trece la Domnul pe 1 octombrie 2011, ca martir creștin care a avut curajul mărturisirii adevărului cu orice preț. Presa a relatat cu mare întârziere și fragmentar, pentru că nu este nici ea chiar așa de liberă cum cred unii. Incidentul a fost trecut cu totul cu vederea de către mass media aservită masoneriei (trusturile lui Dan Voiculescu, Adrian Sârbu din Banat, Sorin Ovidiu Vântu la Iași și Dinu Patriciu) și dat uitării, nici nu l-a împiedicat să devină Mitropolit și apoi Patriarh…;
– Alegerea sa în Scaunul Patriarhal prin aportul considerabil și mobilizat al masoneriei, în special din zona sa de baștină Banatul. În ciuda avertizărilor lansate de Cozmin Gușă, liderul Partidului Inițiativa Națională (sprijinit de foști securiști care regretau epoca lui Ceaușescu și pierderea subordonării Bisericii Ortodoxe), ca masoneria să nu se implice în alegerea Patriarhului României, mai ales după moartea în condiții foarte suspecte a lui Teoctist Arăpașu și neelucidată complet nici până în ziua de astăzi, datorită lipsei probelor și declanșării unui proces, Daniel Ciobotea este propulsat de influentul mason Sorin Frunzăverde (fost președinte a CJ Caraș-Severin și membru al Adunării Naționale Bisericești a BOR) care ,,profețește” alegerea lui ca Patriarh, asta înainte de alegeri. De remarcat că, Colegiul Electoral Bisericesc avea 180 de membri, din care 70 de laici, chiar și oameni politici! Peste 13 membri erau chiar masoni, în frunte cu dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, care după alegeri ies la rampă pentru a se lăuda cu victoria și cu influența lor…;
Un alt important sprijin a venit din partea ÎPS Nicolae al Banatului (care mai târziu s-a rugat cu ereticii!), ÎPS Laurențiu Streza (un apropiat al lui Sorin Frunzăverde). S-a comentat în presă mai puțin că a fost o campanie de alegere a Patriarhului României foarte murdară, uzând de toate metodele: ajutorul fraților săi masoni, șantaj cu dosare a membrilor electori, șantaj cu înregistrări audio-vizuale compromițătoare și prefabricate, mita, promisiuni, reclamă mascată…;
– Ecumenismul masonic (mulți părinți l-au apreciat ca invenție a ocultei mondiale) promovat în special la postul de televiziune Trinitas și la radioul cu același nume, prin elogiile aduse ,,UNIRII” dintre credincioșii din toată lumea, dar și masonului reformist Alexandru Ioan Cuza, care are bustul său chiar în fața Patriarhiei Române! Apoi, această ,,UNITATE SPIRITUALĂ A LUMII” de care a pomenit mereu Patriarhul Daniel este identic cu obiectivul masoneriei!;
– Prezența Patriarhului Daniel la diverse întruniri ecumeniste interne (simpozioane) și internaționale ecumeniste în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), precum și la importante întâlniri cu masonii din Europa, inclusiv în octombrie 2013 cu șeful Grupului Bilderberg, la care credem că nu era obligatorie prezența sa, decât dacă era mason…;
– Măsura abuzivă și suspectă a interzicerii Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, care se citesc pe 1 ianuarie și în slujbele de exorcizare (alungarea demonilor). Oare pe cine deranja, în afara masonilor și francmasonilor?;
– Atitudinea fățișă de prietenie față de masonul Ion Iliescu încă dinaintea alegerilor din 1996, când, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei l-a invitat la Iași, în timp ce Patriarhul Teoctist (fost simpatizant legionar în tinerețe) cerea românilor ,,NU-L VOTAȚI PE ANTI-HRIST!”;
– Ajutorul acordat în politică altui mare mason, Adrian Năstase;
– Decorarea masonului de grad 33, Mugur Isărescu cu cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ,,CRUCEA MOLDOVA” și a masonului de grad 32, doctorul Irinel Popescu cu ,,CRUCEA PATRIARALĂ”;
– Atitudinea iresponsabilă de acceptare a cipurilor biometrice din pașapoarte și buletine electronice! Poziția sa a fost exprimată tot prin părintele Costel Stoica;
– Atitudinea ostilă față de părintele Iustin Pârvu, arhimandrit și stareț al Mănăstirii Petru Vodă, opusul său am putea spune, devenit un simbol național al românismului, deși a stat 17 de ani în închisorile comuniste și a pornit de la zero în ctitorirea mănăstirii (ajungând să fie ctitorul și mănăstirii alăturate de maici Paltin, și a Schitului de la Aiud și a mănăstirii de la Poarta Albă). A existat chiar și o tentativă de asasinat, dar agresorul fiind drogat l-a confundat pe părintele Iustin cu un altul, precum și o încercare de otrăvire…;
– Impunerea ca stareț și succesor al părintelui Iustin Pârvu, a părintelui Hariton Negrea, fostul stareț de la Mănăstirea Durău, care în prima fază s-a declarat împotriva actelor biometrice iar apoi a retractat poziția exprimată public față de acestea (amintim că Durău este un loc frecventat nu numai de yoghini, ci și vestit CENTRU ECUMENIST, ÎNFIINȚAT DE ACTUALUL PATRIARH DANIEL, unde de pildă, în 1998 s-a organizat smintitorul Simpozion Iudeo-Creștin ,,SPIRITUALITATEA PSALMILOR ȘI MORALA SOCIALĂ A PROFEȚILOR”, totul în cheie socialistă și ecumenistă…);
– Atitudinea neonorantă de primire de mită la investirea unor preoți, de numiri și destituiri abuzive a preoților, mai ales când ocupa funcția de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (potrivit unor comentarii făcute p e blogurile antisistem);
Separat de aceste motive expuse deja, remarcăm implicarea masoneriei prin doctorul militar Ioan Sinescu (racolat de Securitate) în moartea prematură a fostului Patriarh al României, Teoctist Arăpașu, care a murit cu zile în timpul ,,operației”. Au fost găsite mari nereguli ulterior prin anchetă, nerespectarea procedurilor legale (lipsa consultării medicului personal al sfinției sale Nicolae Ursea, lipsa convocării unui grup de specialiști pentru un consult medical, netratarea cu antibiotice a infecției urinare recidivante – mai înainte de a se lua decizia operației, neacordarea familiei sale a Fișei de Observație sau Buletinului de intrare în spital, care să precizeze diagnosticul), dar și operarea în ascuns, minciuna față de dr. Nicolae Ursea precum că nu a fost operat, când de fapt fusese operat și era și decedat).
Mai constatăm că imediat după moartea Patriarhului Teoctist a demarat în forță și proiectul grandios al construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Deja mi-am exprimat ideea că această construcție faraonică, ce nu este specifică ortodoxiei, va servi intereselor ecumeniste, va fi locul unde se vor ruga împreună credincioși din mai multe culte. Mulți bani au fost primiți de la masoni, de la Vatican etc. Ba chiar și celelalte Catedrale construite în ultimul deceniu, credem că se subscriu aceleiași politici perfide a ecumenismului. Nu ar fi fost oare mai înțelept, ca aceste sume enorme să fi fost orientate spre sprijinirea familiilor defavorizate, pentru subvenționarea măcar parțială a cărților și revistelor bisericești, pentru luminarea poporului român care trăiește într-o criză materială și spirituală tot mai accentuată datorită secularizării și implicării masonilor în viața economică, socială și politică?
Sunt absolut convins, că aceste aspecte prezentate sunt tratate foarte pe scurt și că există și multe alte mărturii ale celor care l-au cunoscut și îl cunosc pe Patriarhul României, Daniel Ciobotea. Poate voi mai veni cu alte precizări ulterioare, într-un viitor articol.
Doamne ajută-ne și ne luminează, întoarce-i la dreapta credință pe cei care au rătăcit drumul către Tine. Amin
Cu multă dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 13 iulie 2014.

Notă admin: Precizez că, deşi sunt de acord cu multe din cele scrise în acest articol, iar cu altele mai puţin, conţinutul aparţine întru totul autorului şi nu mie!

SCOPUL OCULT AL COMUNISMULUI A FOST SĂ NETEZEASCĂ CALEA ECUMENISMULUI

Radu Iacoboaie, 3 iulie 2014

    Încă de la bun început aș dori să subliniez faptul că pentru masoneria mondială, comunismul a reprezentat cea mai mare ,,invenție”, proiectul de cea mai mare anvergură pe care l-a conceput, inițiat și aplicat, pentru a îngenunchea popoarele ortodoxe îndeosebi și a înlesni parcursul ecumenismului. Comunismul a reprezentat o treaptă importantă în procesul globalizării, fiind fără îndoială o formă de internaționalism. Exista dacă vă amintiți Internaționala Socialistă, exista lagărul țărilor socialiste (membre ale Tratatului de la Varșovia), precum și sloganul ,,Proletari, din toate țările, uniți-vă!”
Ce legătură are comunismul cu ecumenismul? Aceasta este chiar tema articolului de față. Studiind istoria comunismului și îndeosebi raportarea comunismului la ortodoxia din România și alte țări ortodoxe, observăm că nu s-a urmărit chiar desființarea fățișă și întrutotul a ortodoxiei. Nu s-au dărâmat toate mănăstirile și bisericile. Nu au fost transformate precum multe din Rusia în depozite, pensiuni, crâșme etc. La noi au fost cazuri mai puține. Dar Nicolae Ceaușescu începuse deja să dărâme unele mănăstiri și biserici. Numai în București sunt circa 20 de lăcașuri sfinte afectate în acest sens.
Comuniștii au ales nu întâmplător altă cale pentru a desființa ortodoxia: SUBMINAREA DIN INTERIOR A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. Așa se face că sub presiunea puternică a conducerii comuniste, mulți ierarhi, stareți de mănăstiri și preoți parohi au fost aleși cu atenție pe criteriul supunerii necondiționate față de sistemul ateu comunist. Au fost ademeniți cu salarii mari și alte facilități. Alții au devenit șantajabili. Toți aceștia au pactizat cu regimul, conștienți că nu se pot opune regimului și crezând că așa se vor salva mănăstirile și bisericile din fața tăvălugului comunist. Au avut fiecare câte un dosar substanțial la Securitate și au fost monitorizați în permanență. Unii au devenit chiar în fapt colaboratori ai Securității și au dezvăluit până și informații primite la Sfânta Spovedanie, care erau firește strict confidențiale!…
Așa ne putem explica astăzi cu durere, cum de a fost posibil să ajungă atât de mulți masoni în ierarhia bisericească din România în ciuda restricțiilor și canoanelor Bisericii. Există desigur în vigoare Hotărârea de condamnare din 1937 a organizației francmasoneriei și a ereziei acesteia. La ora actuală, știm cu certitudine că există mulți masoni în instituțiile statului român (dacă li s-a permis să ocupe funcții în justiție ca judecători, procurori, avocați!), cu atât mai mult în cadrul Patriarhiei Române, mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor, care domină Sfântul Sinod (deoarece pentru masonerie ca organizație subversivă anticreștină era un obiectiv strategic – vezi volumul Marșul distrugătorului). Nu se știe exact în ce măsură sunt prezenți și în rândul preoților, dar cu siguranță sunt destui. Ne dăm seama de apartenența lor îndeosebi după atitudinea pe care o au față de problemele grave care macină ortodoxia, atitudinea față de proliferarea sectelor și ereziilor, ecumenism, actele biometrice, nerespectarea Sfintei Tradiții (a dogmei, Canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți) prin părtășia cu ereticii (întâlniri de curtoazie, rugăciuni în comun etc.).
De aceea, spunem răspicat că SCOPUL OCULT AL COMUNISMULUI A FOST SĂ NETEZEASCĂ CALEA ECUMENISMULUI! Altfel, masonii nu ar fi avut nici măcar o șansă să includă România în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu s-ar fi putut apropia în veci de ortodoxia noastră autentică cu diverse propuneri ecumeniste, într-o țară adânc ancorată în ortodoxie și o adevărată fortăreață a ortodoxiei înainte de anul 1944, când s-a început impunerea cu forța a comunismului sub ocupația armatei sovietice.
ECUMENISMUL ESTE CU MULT MAI PERICULOS DECÂT COMUNISMUL, pentru că unirea mincinoasă și vicleană pe care o promovează nu înseamnă altceva decât moartea ortodoxiei! Este calul troian pentru a dărâma cetatea puternică a ortodoxiei. Ortodoxia este Biserica lui Hristos, singura credință mântuitoare. La adevărul ortodoxiei (învățăturilor lui Hristos) sunt chemate toate popoarele lumii. Noi nu ne închinăm cu toții aceluiași Dumnezeu! Este un mare neadevăr acela potrivit căruia toți avem același Dumnezeu! Avem toți chipul lui Dumnezeu dar numai cei ce păzesc poruncile Noului Testament și participă la Sfintele Taine ale Bisericii tind spre asemănarea cu El și au nădejdea mântuirii sufletului. La Dumnezeu ajungem numai prin Fiul, prin credința în Hristos. Și stim că Tatăl și Fiul sunt de o ființă și nedespărțiți.
Ceea ce nu au reușit comuniștii, să smulgă credința din sufletele oamenilor (vezi în prima fază a regimului comunist din România torturarea sălbatică din închisori și exterminarea prin muncă din lagăre a deținuților politici, apoi manifestările diverse care se organizau în zilele de duminică dimineața, pentru a-i împiedica pe creștini să participe la Sfânta Liturghie și multe altele), încearcă pe căi oculte să obțină astăzi ecumeniștii, lupii îmbrăcați în piei de oaie și de care pomenește Sfânta Scriptură. SE URMĂREȘTE LEPĂDAREA DE HRISTOS! Așa cum în țările occidentale și în general, se caută prin toate mijloacele posibile descreștinarea lumii pentru a pregăti terenul apariției antihristului ca împărat al acesteia…
Ca argumente în plus, pentru cine dorește să se documenteze mai bine, prezint mai jos și celelalte lucrări ale autorului. Unele articole au fost postate deja pe internet pe blogurile saccsiv, națiunea, apologeticum, CREDINȚĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!, danielvla, bucovina profundă, Art-emis, Monitorul de Suceava etc. Unele lucrări pot fi găsite accesând pe Google scribd.com radu iacoboaie sau raduiacoboaie și iacoboaieradu.
Am pus în față lucrarea despre ecumenism și masonerie pentru că se pliază cel mai bine pe subiectul articolului de față.

DE CE TREBUIE CONDAMNATE ECUMENISMUL ŞI MASONERIA
Suceava, 2011 (antologie)

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA?
Un proces al comunismului, globalizării şi materialismului societăţii de consum’’
(volum publicat, Ed. Pim, ed.I în 2004 şi ed. a II-a, Iaşi, 2005)

CINE A FOST CU ADEVĂRAT EMINESCU?
Suceava, 2007 (antologie)

OFENSIVA MASONERIEI ŞI ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI
Un răspuns creştin-ortodox la provocările globalizării contemporane
Suceava, 2007 (antologie în patru volume)

I. FRAŢI ORTODOCŞI, MĂRTURISIŢI-L CU PUTERE PE HRISTOS, ÎN FAPTĂ ŞI CUVÂNT
(Invazia neoprotestantismului. Dictatura mascată a Uniunii Europene – o nouă probă
de credinţă pentru ţările ortodoxe. Naţionalismul în spiritul adevărului)

II. JERTFA TINERETULUI NAŢIONALIST DIN PERIOADA INTERBELICĂ
(Confruntarea Masoneriei cu Mişcarea Legionară. Reabilitarea adevărului)

III. OFENSIVA MATERIALISMULUI ÎMPOTRIVA TINERILOR ŞI FAMILIEI
(Masoneria mondială şi subminarea creştinismului prin teoriile evoluţioniste
sau ”filosofia” lui Antihrist. Despre manipularea opiniei publice
şi tinerilor prin televiziune şi internet)

IV. NE SALVĂM TRĂIND ORTODOXIA!
(Apărarea identităţii naţionale şi spirituale. Modele de patriotism.
Redescoperirea valorilor creştine şi naţionale)

LUPTAŢI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE!
Suceava, 2009 (antologie)

CUM RĂSPUNDEM NOI PROVOCĂRILOR SATANISTE ALE GLOBALIZĂRII?
(Dincolo de aşa-zisele «valori» ale civilizaţiei moderne, dincolo de publicitatea ispititoare şi agresivă, dincolo de afirmarea erotismului, violenţei şi perversiunilor ş.a.m.d., se ascunde vrăjmaşul lui Dumnezeu – satanismul)
Suceava, 2011 (antologie)

CAPCANE DIABOLICE ALE MASONERIEI
Piteşti, 2013 (volum de articole nepublicate)

ADEVĂRUL DESPRE MASONI
Adevărata faţă a masoneriei. Despre cei ce urăsc de moarte creştinismul (ortodoxia)
Piteşti, 2013 (sinteza articolelor autorului)

7 APELURI CĂTRE ROMÂNI
Piteşti, 2013 (antologie şi comentarii)

A FOST MASON ALEXANDRU IOAN CUZA?
Pitești, 2014 (antologie și comentarii)

· LUPTAŢI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE!
Pitești, 2014 (antologie revizuită și adăugită)

· MASONERIA – ORGANIZAȚIE RELIGIOASĂ ANTICREȘTINĂ
Pitești, 2014 (antologie revizuită și adăugită)

· TIMPUL MĂRTURISIRII ADEVĂRULUI!
Pitești, 2014 (volum de articole publicate)

Pentru cine dorește să le primească pe toate de la sursă, las adresa mea de e-mail:

radu.iacoboaie@yahoo.com

Ziua jertfirii lui Eminescu – 15 iunie

Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei

Motto: „Treptat ies la iveala legaturi pe care anevoie le-am fi descoperit din franturile de informatii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul sau, unic in concertul politicianismului vremii, trebuia sa fie stins. Supara mult adevarul sau, al cautatorului de Absolut! Caci pentru el, nu exista adevarul de conjunctura al partidelor, ci doar adevarul natiei romanesti pentru care a trait si pentru care a fost sacrificat, cu tacuta complicitate a unor personaje malefice.” 

Istoria oficiala a vietii lui Mihai Eminescu a impus un sablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinta labila, neadaptata, pierduta in lumea sa de poet si ar fi murit nebun, bolnav de sifilis si alcoolic. Istoria sa reala este insa cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate exceptionala, bine ancorat in realitatea sociala si mai ales politica a vremurilor zbuciumate in care a trait, un militant activ pentru drepturile romanilor din Ardeal si pentru unitatea nationala, un ziarist de exceptie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun si internat la psihiatrie intr-un moment in care guvernul Romaniei urmarea sa incheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunta la pretentiile asupra Ardealului si se angaja sa ii anihileze pe toti cei catalogati drept „nationalisti” . Multi au renuntat la valorile si principiile lor pentru a fi scosi de pe lista proscrisilor. Eminescu nu a acceptat sa faca niciun fel de compromisuri, si de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul ca planuia sa puna bazele unei organizatii independente, aflate in afara controlului francmasoneriei, de trezire si promovare a spiritului romanesc si de refacere a Daciei mari.


„Mai potoliti-l pe Eminescu!”
„Mai potoliti-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul pe care francmasonul si junimistul P. P. Carp il transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul si parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executata intocmai de cei din tara pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianta (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care de altfel a si fost incheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lamureste in ce context a avut loc internarea fortata a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?” , scrie el.

„In primul rand, ca Romania sa se orienteze politic spre Austro-Ungaria.. Cu alte cuvinte, Romania nu mai putea sa-si revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor in Ardeal. Bucurestiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor care erau asupriti. Or, tratatul le interzice brusc sa protesteze in Bucuresti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit sa fuga din Bucuresti in 1883. Intemeiaza Tribuna in 1884. In jurul ei se organizeaza primele lupte pentru Ardeal. Conditia semnarii tratatului era deci amortirea vocii pentru Ardeal in Bucuresti. „Directiva de sus” s-a reverberat in diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

Intr-adevar, 28 iunie 1883 este o zi in care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, ii trimite regelui Carol I o telegrama prin care ameninta Romania cu razboiul. La Bucuresti au loc descinderi si perchezitii simultane la sediile mai multor organizatii care luptau pentru Ardeal, printre care si Societatea Carpatii, in care activa Eminescu.

Este inchis ziarul La`Independance Roumaine si directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din tara . La fel si Zamfir C. Arbore. Societatea Carpatii este pur si simplu desfiintata, in urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidati de aceste masuri, o parte din militantii pentru Ardeal se dezic de ideile lor si isi tradeaza confratii, pentru a-si salva propria piele. Printre ei se afla Simtion si Chibici, presedintii Societatii Carpatii, Ocaseanu si Siderescu, membri in conducerea aceleasi societati, Grigore Ventura, ziarist la Laa‚¬a„˘Independance Roumaine, acelasi pe care Caragiale il ridiculizase in personajul Rica Venturiano. In semn de obedienta, toti acestia se vor implica plini de zel in actiunea de internare fortata a lui Eminescu.

De ce era atat de incomod Eminescu?
Privita in acest context, nebunia lui Eminescu, ca si detaliile internarii sale, capata o noua dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenta, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliti-l pe Eminescu!”
In perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianta ca situatia din Romania este sub control . Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Bratianu, P. P. Carp si Titu Maiorescu merg in Germaniapentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Statescu si Petre Gradisteanu merg la Viena, unde Gradisteanu isi cere personal scuze pentru organizarea sarbatorii de la Iasi, unde fusese dezvelita statuia lui Stefan cel Mare si fusese citita poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecand dupa masurile luate impotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalti, el nu putea fi convins cu niciun chip sa renunte la ideile si principiile sale. Eminescu era membru activ in mai multe organizatii care luptau pentru drepturile romanilor din Ardeal: Romanismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, Romania Juna, Societatea Carpatii, din care facea parte si Slavici. Cu astfel de preocupari, nu este de mirare ca era constant urmarit atat de politia si serviciile secrete romanesti, cat si de cele austro-ungare. In anturajul sau erau infiltrati mai multi informatori, printre care se numara si Ocasanu de la Societatea Carpatii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr ii trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o nota informativa in care arata: „Societatea Carpatii a tinut in 4 ale lunii in curs, o intrunire publica cu un sens secret . Dintr-o sursa sigura, am fost informat despre aceasta intrunire [n.n dupa toate probabilitatile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari.”
Aceasta nota a dus in final la desfiintarea Societatii Carpati.

Activitatea sa ca jurnalist il facea cu atat mai periculos, cu cat avea si parghiile necesare pentru a actiona: ideile sale erau exprimate in mod magistral intr-un ziar, Timpul, pe care il transformase in cotidian national.
In aceasta publicatie demascase coruptia politicienilor romani si grasele comisioane pe care acestia le incasasera din concesionarea cailor ferate. Scrisese despre conditionarile umilitoare impuse Romaniei de puterile europene, in schimbul recunoasterii Independentei. In 1880 declansase o incitanta campanie de presa privind „chestiunea dunareana” , problema sensibila pentru marile puteri europene. Participase activ la Iasi la inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare si citise acolo in fata multumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment national deranjase foarte mult puterile occidentale. In sfarsit, chiar in dimineata zile in care avea sa fie dus cu forta la balamuc, aparuse in Timpul un alt articol . Intitulat „Pentru libertatea presei si a jurnalistului” , acesta era un protest la adresa incalcarii dreptului la libera exprimare si demasca masurile represive luate de guvernul Bratianu impotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregatise internarea lui Eminescu inca de la primele ore ale diminetii
Varianta cea mai des vehiculata despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este urmatoarea: In dimineata acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea in cap si lovit de nebunie ar fi inceput sa se certe cu sotia lui Slavici, la care locuia in gazda, Ecaterina SzAA¶ke Magyarosy. Aceasta ii trimite la orele sase dimineata un bilet lui Maiorescu, cerandu-i sa o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o masura de exceptie – in loc sa mearga direct la Slavici acasa, pentru a o salva pe sotia acestuia de „nebun” , se duce impreuna cu Constantin Simtion, presedintele Societatii Carpati, la spitalul doctorului Sutu si, pentru suma de 300 de lei, aranjeaza internarea imediata a lui Eminescu. A doua ciudatenie, Maiorescu, bazandu-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, si nu examinarea lui Eminescu de catre doctorul Sutu, asa cum ar fi fost firesc.
Intors acasa, se pomeneste insa cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, in care tocmai ii aparuse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l intreaba nimic despre incidentul de dimineata cu doamna SlaviciIl trimite insa la sediul Societatii Carpati, undePolitia facea perchezitie, pentru a se intalni chipurile cu Simtion, complicele sau la internare .
„Numai, de s-ar face asta fara greutate” scrie Maiorescu in jurnalul sau in dimineata zilei de 28 iunie 1883, dupa ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apasarea a ceea ce stia ca va face a doua zi. Nu se va face insa „fara greutate” , asa cum isi dorea Maiorescu, caci Eminescu isi schimba traseul. Nu se duce la Societatea Carpatii, unde totul s-ar fi facut fara martori, ci la Capsa. La acea vreme Capsa nu era doar un local de lux, ci si sediul Ambasadei SUA si resedinta mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capsa in speranta de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomati si in special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care il cunostea personal si care era un fervent aparator al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiti sa isi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatata de Grigore Ventura – o noua inscenare
La Capsa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaratiilor lui Ventura , Eminescu ar fi inceput sa tina un discurs „politico-socialo-national” infierbantat, ar fi scos un pistol, ar fi amenintat-o pe sotia patronului si ar fi strigat „la toate aceste nu-i decat un leac. Sa il impusc pe rege!” . Semne clare de nebunie! Ventura , in loc sa il calmeze, ii tine isonul si ii propune sa mearga impreuna la palatul Cotroceni.. Ajunsi acolo afla ca Regele nu este in Bucuresti.. Pe drumul de intoarcere, Ventura il duce pe Eminescu la baile publice Mitrasevski, il lasa intr-una din camere si apoi alerteaza Politia ca un nebun s-a inchis in baia publica. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai Societatii Carpati, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasa de forta .. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si spre orele 19 il duc la stabilimentul Sutu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea in cap.
Scena cu pistolul de la Capsa si declaratia lui Eminescu ca il va omori pe Rege sunt piesele de rezistenta ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate insa doar de o singura persoana, Grigore Ventura, care va povesti acest episod in stanga si dreapta, dar va ezita sa scrie totusi despre el, desi era ziarist. Scena va fi consemnata de-abia in octombrie 1911 de Al. Ciurcu intr-un articol aparut in Adevarul, „Eminescu, din amintirile mele” .
Povestea lui Grigore Ventura nu sta insa deloc in picioare din mai multe motive. In primul rand, Ventura sustine ca a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit sa apara in procesul verbal incheiat de Politie, ori numele sau nu apare deloc. Ventura sustine ca el este cel care a alertat Politia, ori in procesul verbal este consemnat ca politia a fost sesizata de domnii Ocaseanu si Siderescu. Acestia dau insa detalii pe care nu aveau cum sa le cunoasca, intrucat nu fusesera prezenti la fata locului. Ceea ce arata ca cineva ii informase. Acesta nu poate fi decat Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu si a face in asa fel incat acesta sa poata fi luat pe sus dintr-un loc izolat si dus la psihiatrie, in conditiile in care primul plan imaginat de Maiorescu cazuse. Ventura a imaginat apoi si a raspandit povestea cu pistolul pentru a crea impresia ca Eminescu era nebun si a justifica astfel internarea .

Celalalt martor al acestei scene, doamna Vautier, sotia patronului de la Capsa, despre care Ventura spune ca a fost persoana amenintata cu pistolul de Eminescu, nu mentioneaza in memoriile sale publicate la Paris in 1909, absolut nimic despre aceasta scena, care, daca ar fi avut loc, ar fi trebuit sa o fi marcat profund. Eminescu declara ca vrea sa il impuste pe Rege, ori era putin probabil ca el, in calitate de ziarist sa nu stie ca Regele era plecat de cateva zile la Sinaia.

In procesul verbal intocmit de Politie nu se aminteste nimic de vreo arma, ci doar ca „Eminescu a venit singur la Baile Mitrasevschi, si fiind atins de alienatie mintala s-a incuiat singur pe dinauntru si a refuzat sa deschida” . La locul faptei ajung, Simtion, Siderescu si Ocaseanu de la Societatea Carpatii, care aveau inca de dimineata misiune de la Maiorescu sa il duca la casa de nebuni a doctorului Sutu. Acestia intra in baia unde Eminescu se afla in apa, dezbracat. Eminescu le cere sa iasa. Il imobilizeaza si ii pun camasa de forta . Intre timp Politia ii perchizitioneaza locuinta, ii ridica bunurile, ii umbla prin hartii si manuscrise, sperand sa descopere ceva compromitator. Totul se petrece cu complicitatea sotiei lui Slavici. Politia nu va deschide o ancheta, asa cum proceda de obicei si cerea legea . Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Politiei nu este intamplatoare. Varianta ca Eminescu a venit singur si s-a inchis in baie era mai credibila pentru teza nebuniei, decat cea in care era adus de Ventura si care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorat lent prin otravire cu mercur (presupunand ca acesta ar fi avut intr-adevar loc).

De la Baile Mitrasevschi Eminescu este dus direct in stabilimentul doctorului Sutu, unde tratamentul aplicat il transforma intr-o leguma. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare in acea perioada, chipurile pentru a nu-i deranja linistea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, ii scrie lui I.. E. Toroutiu, Eminescu la Sutu in urmatorii termeni: despre modul in care era tratat „As vrea sa va spun ca toti domnii care cerceteaza mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi A 14 heures” (cauta miezul zilei la ora 14).
In noiembrie 1883, la insistentele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat intr-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care stia cel mai bine ca EminescuEminescu departe de tara.
Eminescu stia foarte bine ce i se inscenase si odata reintors in tara a facut chiar eforturi pentru o campanie de presa in favoarea sa. Privit insa ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replica. Intr-o scrisoare adresata in ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a raspandit prin ziare stirea ca as fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt raspandite poate cu rea credinta, incat si dl. C. Mille, intr-unul din articolele sale, a gasit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsa. Te rog a spune tuturor ca se afla in deplina eroare si ca afara de suferinta mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezmintire) in organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o luna, medicii austrieci nu reusesc sa isi dea seama deloc de ce boala sufera Eminescu. In decembrie, il declara sanatos si recomanda externarea.Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, ii cere in repetate randuri sa il scoata pe Eminescu din spital, unde nu-si are locul printre bolnavii psihic. Fisele de observatie medicala din timpul sederii in sanatoriul austriac dispar intr-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjeaza ca Eminescu sa plece in Italia, sub atenta supraveghere a unui om de incredere, chipurile „pentru a se reface” . La intoarcerea din Italia, Eminescu Maiorescu face tot posibilul sa il tina departe de capitala.. Toate munca sa, cartile, notele de lectura, manuscrisele se afla la Bucuresti, la Maiorescu… Prin intermediul diversilor prieteni, Eminescu ii cere in mod repetat acestuia sa ii inapoieze „lada cu carti” , fara de care ar fi trebuit sa isi reia toata munca de la zero.. nu este nebun si medicii din Viena isi vor da usor seama de aceasta, se opune la inceput vehement. In cele din urma cedeaza, gandindu-se ca este mult mai important sa il tina pe Nimeni nu are insa interesul sa il readuca in tara , cu atat mai putin vrea sa vina la Bucuresti, dar Maiorescu este de neinduplecat.

Cum nu se cuminteste, este trimis tot cu forta la ospiciul de pe langa Manastirea Neamt. Eminescu, pe deplin lucid, i se plange lui Gheorghe Bojeicu de la Cernauti, ca a fost „internat ca alienat, desi nu fusese” . Este sechestrat la Neamt din noiembrie 1886 pana in aprilie 1887. Gardienii arunca pe el galeti de apa rece si il bat cu funia uda pentru a-l „calma” . Incearca sa fuga de mai multe ori si in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi , sub ingrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care ii va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva” . Diagnosticul continea insa un mesaj important: Eminescu trebuia sa fie paralizat, Eminescu trebuia sa fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica in ziarele vremii. Asasinarea civila a lui Eminescu din 1883 va fi completata de experimentele doctorului Iszac, care visa sa scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care sa intre in analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care aratau ca mercurul este toxic si total contraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administra doze uriase de mercur, de 4 pana la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucuresti, Panait Zosin, care nu il consultase vreodata pe Eminescu si cunostea cazul doar din corespondenta cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza cu urmatoarele reflectii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fi mistuit narcotice si excitante (n.n. in conditiile in care se stie ca Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic si sifilitic, el a ajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaica intunecare a activitatii psihice.. „

            

De-abia in 1888, Veronica Micle reuseste sa il smulga din mainile doctorului Iszac si sa il aduca in sfarsit la Bucuresti. Aici reincepe sa publice, si in urma unui articol impotriva guvernului, aparut in Romania libera, este internat cu forta tot la dr.. Sutu, unde va si muri.

La moartea sa, produsa din cate s-a spus, de o lovitura la cap cu o piatra, celebrul doctor G. Marinescu nu realizeaza dupa autopsie, analiza microscopica a creierului, care ar fi dovedit ca Eminescu nu suferea de sifilis. Dupa o examinare superficiala, arunca pur si simplu la gunoi creierul luiEminescu, pe motiv ca intrase in putrefactie. Este totusi nevoit sa consemneze ca a fost frapat de marimea acestui creier. Pe actul sau de deces, nu apare semnatura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeti din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul national si francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reactionar, paseist, antisemit, xenofob, nationalist sovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecuta sub tacere, interzisa, cenzurata? De ce in memoria romanilor Eminescu a fost impus doar ca poet, in timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub ingrijirea lui Perpessicius dupa manuscrisele originale, cinci contin poezii si altele cinci, articolele publicate de el in perioada 1870-1883 si 1888-1889.. Desi majoritatea articolelor au fost scrise inainte de asa-zisa declansare a nebuniei, multi sustin si astazi ca ele nu merita sa fie citite, intrucat „sunt rodul unei minti atacate de boala, in cautarea unei bucati de paine” .
„Eminescu n-a ajuns sa marcheze politica nationala, desi este intemeietorul doctrinei nationale moderne” scrie Theodor Codreanu in „Dubla sacrificare a lui Eminescu” .”Dimpotriva, opera sa a fost cu grija separata de structurile de profunzime ale politicii nationale, opera lui publicistica fiind interzisa total, dupa al doilea razboi mondial. Efectele sunt vizibile si astazi. Asa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confectionata, pentru a preveni si a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creeaza impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) ca eminescianismul este un element nefast, inamicul public numarul unul al democratiei si al statului roman. Neintamplator, Gh.. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul national cu acela al lui Ceausescu. In realitate, statul roman nu a atins niciodata exigentele lui Eminescu, fiindca nici nu si-a propus aceasta vreodata, desi marii ganditori au pledat statornic pentru asimilarea organica a eminescianismului ca temei al fiintei noastre nationale. ”
Au existat tentative ca Eminescu sa fie inrolat in masonerie. Fara succes.. Eminescu lucra insa la crearea unei organizatii romanesti si pro-romanesti, numitaSocietatea Matei Basarab si aflata in afara controlului si influentelor francmasoneriei, care masonerie se afla si atunci in slujba unor interese supranationale.
„O organizare intre romani” , scria el. „Pretutindea oameni care sa tie registru de tot sufletul romanesc. Cel slab trebuie incurajat si laudat pentru ca sa devie bun. Sa se simta ca Societatea Matei Basarab reprezinta o putere enorma. Tinta? Unirea tuturor romanilor, emanciparea economica si intelectuala a intregului popor romanesc.”

Inca din 1874, el ii scria lui Maiorescu ca „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a facut sa ma orientez catre elaborarea unei filosofii practice, vizand scoaterea Romaniei din subistorie. Interesul practic pentru patria noastra ar consta cred in inlaturarea oricarei indreptatiri pentru importul necritic de institutii straine.”

Eminescu nu renuntase la acest plan nici in ultimii sai ani. Alexandru Vlahuta povestea cum, vizitandu-l la sanatoriul doctorului Sutu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare sociala, la care se gandeste de mult, o lucrare colosala.”

Gheorghe Panu povesteste in „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, stii tu ca in lumea asta nu este nimic mai interesant decat istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un sir neintrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or sa vie pe-a ta urma in convoiu de `nmormantare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slavindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta.
Ba sa vezi. . . posteritatea este inca si mai dreapta.
Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o `ncerca s-arate ca n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii. . . Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul. Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a `nteles de mai nainte
C-o ironica grimasa sa te laude `n cuvinte.
Astfel incaput pe mana a oricarui, te va drege,
Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege . . .
Dar afara de acestea, vor cata vietii tale
Sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale aa‚¬a€ť
Astea toate te apropie de dansii. . . Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul mortii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucuresti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: „Boala si moartea lui Eminescu,Criterion,2007

Sursa: http://www.euroavocatura.ro/

Dumnezeu să-i ierte toate şi să-l odihnească cu sfinţii!

Pomenirea ta să fie pururea în Împărăţia Cerurilor, românule absolut!

Biserica Ortodoxă din Grecia condamnă din nou masoneria

Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a reînnoit zilele trecute condamnarea Masoneriei. Astfel, ierarhii eleni au hotărât în şedinţa din 19 martie să trimită o circulară prin care credincioşii să fie asiguraţi că niciun membru al Sinodului sau al clerului ortodox nu a fost sau este membru al organizaţiei oculte. Deasemenea s-a reafirmat incompatibilitatea dintre credinţa ortodoxă şi apartenenţa la Masonerie. 

Protest anti-masonic la BNR

Masoneria condamnată (în trecut) şi în România de Biserica Ortodoxă

Asociaţia Marea Lojă Naţională din România are în prezent statutul de organizaţie non-guvernamentală de interes public, titulatură pe care a primit-o în 2004, printr-o decizie a Guvernului condus la acea vreme de Adrian Năstase.

Pe de altă parte, pe baza unui studiu asupra francmasoneriei, întocmit de Mitropolitul Dr. Nicolae al Ardealului în perioada interbelică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţa din 11 martie 1937, a condamnat organizaţia secretă şi membrii acesteia, decizia fiind în vigoare şi în ziua de astăzi. Una dintre acuzele aduse acestei “frăţii” face referire la natura “subversivă” a acesteia, menită să servească “subminării ordinii sociale”. Deasemenea masonii au mai fost criticaţi pentru că “propagă necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu”. În urma Sinodului prezidat de Patriarhul Miron Cristea, Biserica Ortodoxă a cerut la vremea respectivă autorităţilor desfiinţarea organizaţiei oculte, văzute ca un pericol la adresa siguranţei naţionale. Sursa: FrontPress.ro 

Cu totul altfel stă situaţia în prezent, din păcate. Ierarhii actuali din România, nu numai că nu mai condamnă masoneria, dar unii dintre ei, chiar girează activităţile culturale şi de alt fel ale acestei organizaţii oculte. Nici nu vreau să mă gândesc că vreunii chiar ar fi masoni. Ferească Dumnezeu!