Miting împotriva legii “antilegionare” iniţiate de Crin Antonescu

steag legionar  Fundaţia Bunavestire şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu vor organiza sâmbătă în Bucureşti un miting de protest împotriva proiectului de lege iniţiat de Crin Antonescu, prin care se doreşte interzicerea tuturor organizaţiilor “cu caracter legionar”. Acţiunea va începe la ora 16, în proximitatea fântânii din Piaţa Universităţii. “O nouă interzicere a lui Eliade, Ţuţea, Cioran, Noica, Bernea. O nouă condamnare a lui Ogoranu, Valeriu Gafencu, părinţilor Justin Pârvu şi Arsenie Papacioc. Proiectul de lege iniţiat de Crin Antonescu, pentru interzicerea manifestărilor legionare, va aduce grave încălcări ale libertăţii de exprimare şi asociere. Operele acestor corifei ai culturii româneşti vor fi din nou interzise. Străzile nu vor mai purta numele lor. Monumentele rezistenţei anticomuniste vor fi demolate. Deţinuţii politici legionari nu vor mai beneficia de Decretul lege 118/1990″, îşi motivează organizatorii iniţiativa inedită. Deasemenea aceştia au mai anunţat că vor fi aprinse lumânări “în memoria miilor de legionari victime ale celor 3 dictaturi din secolul trecut”, o aluzie la regimurile Carol al II-lea, cel antonescian şi comunist. Cu ocazia mitingului va fi lansată oficial şi Asociaţia Noilor Deţinuţi Politici din România. Sursa: FrontPress.ro