Ierusalim

de

Din mila lui Dumnezeu A VENIT SFÂNTA LUMINA și în 2018 – ora 14:17

HRISTOS A ÎNVIAT!

Deși Ortodoxia e tot mai atacată de cumplita erezie a ecumenismului, deși noi ortodocșii suntem tot mai amețiți de păcate de tot felul, deși patriahul Ierusalimului Teofil al II-lea e ecumenist și înconjurat de eretici, care nu învață nimic din faptul că se întâmplă NUMAI LA SLUJBA/CEREMONIA ORTODOXĂ, totuși din marea milă a lui Dumnezeu a coborât Sfânta Lumină, la ora 14:17, azi, sâmbătă, 07 aprilie 2018.

Priviți la sfârșit, aproximativ de la minutul -12:00

 

Reclame
de

Bucuria coborârii SFÂNTEI LUMINI anul acesta la Ierusalim, la ora 14:21

HRISTOS A ÎNVIAT! 

Amintesc aici că Ierusalimul are aceeași ora ca și Bucureștiul. Ora 14:21, ora coborârii Sfintei Lumini! 

De la minutul 15:00, puteți vedea și uriașa bucurie a unui grup de români! Unul dintre ei demonstrează imaterialitatea Focului Haric (în primele minute) atingându-și fața cu flacăra celor 33 de lumânări!

de

Video – Scurt interviu cu P.F. IRINEU, PATRIARHUL ÎNTEMNIȚAT AL IERUSALIMULUI

irineu-2”Eu. când am venit aici, copil, la vârsta de 13 ani, am făcut un jurământ la Sfântul Mormânt: „Chiar de voi muri, nu te voi trăda!”„

„Slavă lui Dumnezeu, conștiința mea e liniștită.”

 

La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”. – Mai multe citiți intrând pe titlul de la sfâșitul articolului. 

Cine este Irineu: 

Preafericitul Irineu (Skopelitis) a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului între 2001 și 2005. Patriarhul Irineu a fost depus din treaptă de Sf. Sinod al Bisericii Ierusalimului şi de Frăţia Sfântului Mormânt pentru vânzarea neautorizată a unor proprietăţi ale Bisericii.

Născut Emanuil Skopelitis în aprilie 1939, Irineu a fost ales primat al Bisericii Ierusalimului pe 13 august 2001 în Biserica Sfântului Mormânt

A fost întronizat pe 15 septembrie 2001, fiind cel de-al 140-lea Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi a întregii Palestine, al Siriei, dincolo de râul Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion în prezenţa mai multor înalţi ierarhi, printre care IPS Arhiepiscop Hristodulos al Bisericii Greciei şi a Mitropolitului Nicolae al Bisericii Ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, precum şi al autorităţilor publice.

S-a născut în insula Samos din Grecia şi a ajuns la Ierusalim în 1953, unde a slujit vreme de mai mulţi ani ca exarh al Sfântului Mormânt la Atena.

La doar câţiva ani după întronizarea sa, patriarhul Irineu a fost implicat într-o controversă dură. Câteva terenuri bisericeşti din Oraşul Vechi al Ierusalimului au fost vândute unor dezvoltatori israelieni. Întrucât majoritatea creştinilor ortodocşi din zonă sunt palestinieni, iar terenurile se găseau într-o zonă populată în majoritate de arabi, palestinienii sperând că acesta ar fi urmat să devină parte a unei viitoare capitale palestiniene, gestul i-a scandalizat pe mulţi dintre membrii Bisericii. Pe 5 mai 2005, majoritatea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului au anunţat printr-o scrisoare publică faptul că întrerupseseră relaţiile cu patriarhul Irineu, pe care îl considerau demis.

Sfântul Sinod al Frăţiei Sfântului Mormânt a luat o hotărâre definitivă pe 6 mai 2005, cu o majoritate de două treimi a membrilor săi. Din acel moment, Irineu a încetat să mai fie patriarh al Ierusalimului.

Pe 24 mai 2005, a fost convocat la Constantinopol un sinod panortodox, prezidat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. Acesta a votat cu copleşitoare majoritate recunoaşterea deciziei Frăţiei Sfântului Mormânt şi a scos din diptice numele lui Irineu. Pe 30 mai, Sfântul Sinod al Bisericii Ierusalimului l-a ales pe MitropolitulCorneliu de Petra ca locum tenens, până la alegerea unui nou întâistătător al Bisericii Ierusalimului.

Pe 16 iunie 2005, Irineu a fost depus din treaptă, devenind un simplu mirean (monah – n. a.), cunoscut doar ca monahul Irineu.

Pe 6 ianuarie 2011, Associated Press a publicat un articol prin care afirma că Irineu refuza să recunoască depunerea din treaptă, că se considera încă patriarh legitim, şi că se găsea de ani de zile în arest la domiciliu.

Pe 9 februarie 2011, Mitropolitul Agafanghel al Bisericii Ortodoxe Ruse în afara graniţelor – Autoritatea Bisericească Supremă Provizorie a publicat pe pagina sa de LiveJournal că că jurisdicţia sa a intrat oficial în comuniune cu fostul patriarh Irineu. 

Sursa: https://ro.orthodoxwiki.org/Irineu_I_(Skopelitis)_al_Ierusalimului 

Se pare că este un patriarh antiecumenist, după cum putem citi aici: 

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

de

Mărturia călugărului Mitrofan, cel care s-a ascuns în podul bisericuţei Sfântului Mormânt, despre Sfânta Lumină

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.
 

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt… Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)

 Sursa: doxologia.ro