Răspunsul lui Dumnezeu pentru ecumeniști: Tabăra „ecumenică” de la Bulz a fost distrusă de o cumplită furtună! Bilanțul: 17 victime; un mort și 16 răniți dintre care 3 în stare gravă

Iată avertismentul lui Dumnezeu pentru ecumești! De altfel în multe zone ale țării au fost furtuni…

Potrivit primarului comunei Bulz, Augustin Sărăcuț, în zona unde furtuna a făcut 17 victime se aflau două tabere: una de 100-150 de persoane organizată de o asociație creștină din Cluj, iar alta improvizată, unde erau turiști din Bihor, Arad și Timiș.

„Acolo au fost două situaţii: un camping care nu mai funcţiona din 2000, administrat de European Drinks. Acolo e zona unde a decedat un om. Campingul nu era funcţional. Oamenii au venit clandestin pe malul Crişului Repede la umbra plopilor şi i-a prins vijelia. În partea cealaltă a şoselei, unde era evenimentul creştin, zona a fost concesionată de la o asociaţie a unor proprietari de păşuni şi păduri de la Stâna Bradului. Persoana decedată era turist din Oradea, nu era din grupul de creştini (de diferite confesiuni n. adm.), de la Asociaţia Creştină, din care făceau parte 100 – 150 de persoane. Dintre aceştia, au fost câţiva răniţi, dar răniţi uşor”, a declarat, pentru Mediafax, Augustin Sărăcuş, primarul comunei Bulz.

Turiștii din Oradea au ajuns la Bulz duminică, în timp ce membrii taberei au sosit cu o zi mai devreme, sâmbăta.

„E o zonă frumoasă acolo, sunt căsuţe de vacanţă, dar nu mai funcţionează, nu sunt turişti, nu e activitate”, a spus Sărăcuţ despre zona în care s-au campat turiștii din Oradea.

Tabăra  (ecumenistă n. adm.) Cristos pentru România era organizată în perioada 22 – 29 iulie. Primarul din Bulz a spus că organizatorii tabere au fost informați că urma un cod portocaliu de furtuni, însă nimeni nu s-a așteptat să fie atât de rău. Dintre cele 16 victime ajunse la spitalele din Oradea și Cluj, șapte sunt copii, între care un bebeluș de 7 luni. – bihon.ro

Surse foto: mediafax.ro

Tabăra ecumenistă avea și pagină eveniment pe facebook.

Iată ce aflăm:

ISTORIC

Tabara Cristos pentru Romania a pornit ca un raspuns la dorinta tinerilor din Romania de a cauta pe Domnul intr-un mediu neutru si relaxant, pentru a fi atinsi de puterea transformatoare a Duhului Sau. De atunci mii de oameni au fost eliberati, vindecati, restaurati si umpluti cu Duhul Sfant.

Tabara de tineret „Cristos pentru Romania” este un loc al prezentei lui Dumnezeu care vine sa slujeasca fiecarei persoane! Sute de tineri si-au inceput aici umblarea cu Dumnezeu.

Tabara Cristos pentru Romania cauta sa atinga o generatie care striga dupa libertate si vindecare! Vrem sa vedem oameni liberi de lanturile celui rau, sa vedem Duhul lui Dumnezeu lucrand in mijlocul nostru cu putere.

Vino si tu sa devii parte din lucrarea lui Dumnezeu de reformare si pregatire a natiunii noastre pentru trezire.

VORBITORI

Cornel Bistrian | Cristos pentru Romania, Cluj
Vali Paul | Filadelfia, Baia Mare
Nicu Gramesc | Cristos pentru Romania, Suceava
Claudius Samartinean | IHOP, Timisoara
Adrian Crisztea | CCCaleb, Cluj Napoca
Catalin Baciu | Teen Chalange, Bucuresti
Marius Panda | Adoram, Arad
Ilie Popa | Austria

ORGANIZARE

Taxa de participare:

35 lei / pers – participare individuala
30 lei / pers – grupuri mai mari de 7 persoane
* Pentru cei care vin o zi sau doua taxa este de 10 lei / zi / pers.

Inscrierile se fac la locul taberei !

Detalii tabara

Prezenta la intalnirile din cort (sesiuni si seminarii) sunt obligatorii pentru toti participantii!!

Activitati sportive organizate: volei, fotbal

Fiecare participant trebuie sa-si asigure mancarea si cazarea (cort, pensiune, gazda, etc) pe perioada taberei!
* In proximitatea taberei se afla un magazin cu produse alimentare!
* Vineri dimineata (7:00 – 10:00) este piata de legume in vecinatatea taberei!

Nu uitati de:
* Cort, folie de cort, sac de dormit, produse igiena personala, pelerina de ploaie, haine groase, lanterna, etc
* Biblie si device de luat notite – Dumnezeu ne va vorbi !

Va asteptam cu drag!

Locatia: Bulz, jud. Bihor
https://goo.gl/maps/ZyCD2DWFCxx

 

Ieroschimonahul Paisie Prodromitul răspunde comunicatului starețului trădător de la Prodromu

Preiau de pe Strana Ortodoxă

Comunicatul :

http://basilica.ro/wp-content/uploads/2017/06/Comunicat-oficial.pdf

 

Raspunsul Epitropului I al Schitului Prodromu, Ieroschimonahul Paisie, la comunicatul „oficial” emis la 26.06.2017 de starețul Atanasie Prodromitul difuzat spre înștiințarea românilor ortodocși de portalul de știri al Patriarhiei Române basilica.ro si de cel al MMB, doxologia.ro:

Pr. IOAN UNGUREANU face recurs la nedreapta „caterisire”

Recursul Părintelui Ioan Ungureanu către MMB

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Subsemnatul, preot Ioan Ungureanu, preot paroh al Parohiei “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, din Protopopiatul Botoșani, Judeţul Botoșani, domiciliat …, strada…, nr. …, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 3/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, prin care am fost condamnat cu pedeapsa caterisirii, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. e) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR, depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

Din documentele reținute în motivarea sentinței nu se face dovada efectuării inspecțiilor din partea organismelor de cercetare administrative eparhiale, reținându-se doar diverse rapoarte întocmite la nivelul protopopiatului Botoșani, care nu pot fi considerate rapoarte de inspecție ale organelor de cercetare eparhiale.

Nu mi s-a respectat dreptul la apărare, deoarece nu mi s-a permis să văd dosarul, condiționându-mi-se acest lucru de prezentarea la instanță, în condițiile în care nu mi se rezolvaseră toate solicitările legate de legalitatea procesului în care eram implicat.

Nu am putut beneficia de un avocat bisericesc, deoarece, în situația în care episcopul și-a judecat propria cauză, avocații bisericești, care sunt numiți de către episcop, pot fi prezumați a nu fi obiectivi.

Mi s-a considerat neparticiparea la ședințe ca atitudine răuvoitoare, în ciuda faptului că RACDIJBOR permite apărarea în scris, fără a impune prezența fizică în sala de judecată.

S-a considerat demersul meu pe lângă Sfântul Sinod un “demers personal, ce excede cadrul procesual”, ignorându-se faptul că la Sfântul Sinod depusesem o listă de incompatibilități de formă și fond, de a căror rezolvare depindea legalitatea și valabilitatea procesului în care eram implicat.

Acuzatorul meu, preot inspector Florin Chirilă s-a aflat într-o gravă incompatibilitate de ordin moral, întrucât, cu ocazia prezenței sale în parohie, a făcut acuzații extrem de grave la adresa mea, de natură a mă prejudicia pe mine și imaginea Bisericii Ortodoxe. Aceste acuzații nu au fost probate niciodată și nici nu au fost reținute măcar de Consistoriul Eparhial care m-a judecat. Pentru acele acuzații l-am acționat într-un proces penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la adresa mea, prin declarațiile publice că mă va da în judecată pentru amenințarea cu moartea, în condițiile în care știa că nu l-am amenințat cu moartea și nici nu are probe care să ateste că aș fi făcut așa ceva.

Motivele de fond:

ÎN FAPT:

Întreaga procedură a judecății este nulă de drept, deoarece procesul încalcă prevederile canonului 118/107 Cartagina, care prevede că episcopul nu poate judeca o cauză în care este implicat direct. Acest canon transpune în legislația bisericească un principiu fundamental de drept, nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate fi judecător în cauza proprie”. Faptul că adevăratul judecător al cauzei este arhiepiscopul Iașilor se vădește din formularea “se propune sancționarea Pr. Ioan Ungureanu de la Parohia Schit Orășeni, protopopiatul Botoșani cu pedeapsa caterisirea…”, de unde rezultă că Consistoriul Eparhial face doar o propunere de sancțiune, pe când decizia o ia Chiriarhul, care, în această speță, își judecă propria cauză, deoarece motivul caterisirii este întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Sale pentru participarea la sinodul eretic din Creta.

De asemenea, grava incompatibilitate existentă este probată și de faptul că acuzațiile care nu aveau legătură directă cu episcopul au fost retrase: navetismul, insulta, calomnia, defăimarea, instigarea la atitudini negative, rămânând ca acuzații doar presupusa schismă, neascultarea față de autoritățile bisericești, contrazicerea publică a poziției Bisericii și acuzația de săvârșire a sfintelor taine și ierurgii cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Nu s-a demonstrat în niciun fel faptul că sinodul din Creta este ortodox. Pe parcursul întregii motivări există expresia “presupusa erezie”, fără a se aduce vreo dovadă reală în sensul că mă înșel în privința presupusei erezii și că sinodul din Creta a fost perfect ortodox. Se propune ca singură argumentare poziția oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adică al părții implicate direct în acest proces.

Demonstrarea faptului că sinodul din Creta este ortodox și că nu există nicio erezie de care să fie contaminat episcopul locului este absolut obligatorie pentru stabilirea vinovăției mele. Dacă procesul ar fi respectat dreptul meu la apărare și aș fi ajuns să îmi fac apărările pe fond, aș fi cerut o astfel de expertiză. Din păcate, consistorialii au considerat cererile mele perfect legitime legate de forma procesului ca tergiversări și expresii ale relei mele voințe și au trecut la judecarea pe fond a problemei, fără ca mai întâi să fi rezolvat problemele de formă.

Nedemonstrându-se faptul că sinodul din Creta a fost ortodox și ce erezia nu există, cele patru acuzații nu sunt demonstrate nici măcar cât s-a încercat demonstrarea acuzațiilor de care am fost exonerat, deoarece singura lor demonstrare este o înșiruire de canoane care se referă la situația de schismă provocate pentru orice alt motiv decât erezia.

Întrucât nu s-a demonstrat în cadrul acestui proces faptul că eu am oprit pomenirea pentru alt motiv decât participarea la erezie a episcopului, actul caterisirii se află sub incidența canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care consideră nule caterisirile preoților ortodocși de către episcopi părtași la erezie.

Circumstanțele agravante sunt interpretări subiective ale Consistoriului, deoarece prin acțiunile mele eu am apărat dreapta credință, în timp ce imaginea Bisericii au prejudiciat-o angajații Mitropoliei, care au năvălit asupra unui sat pașnic, care își vedea de viața sa duhovnicească, în deplină armonie spirituală. Angajații Mitropoliei sunt cei ce au făcut un circ mediatic din care imaginea Bisericii a avut grav de suferit, lansând la adresa mea acuzații iresponsabile privitoare la pretinse amenințări cu moartea. Aceste acuzații mincinoase, niciodată probate, au făcut înconjurul trusturilor de presă, generând titluri bombastice în ziare și emisiuni de televiziune.

În ceea ce privește acuzația de prejudiciere a vieții de parohie, aceasta este circumstanțială și fără niciun temei, deoarece parohia întreagă îmi acordă sprijinul său, după cum s-a văzut și din memoriile trimise către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în care credincioșii își exprimau dorința de a nu avea preot pomenitor în parohia lor, de a nu avea nicio comuniune cu erezia ecumenismului, legiferată prin sinodul din Creta la nivelul întregii Biserici. M-am bucurat și mă bucur în demersul meu de sprijinul majorității covârșitoare a creștinilor ortodocși din parohia Orășeni Schit.

ÎN DREPT:

Singurul motiv pentru care am fost acuzat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și care mi se reține în sarcină de către Consistoriul Eparhial desemnat să mă judece este apărarea dreptei credinței împotriva inovațiilor eretice pe care ecumenismul le aduce în viața Bisericii Ortodoxe de un secol și cărora sinodul din Creta le-a dat girul său, statuând colaborarea ecumenistă ca politică misionară a Bisericii Ortodoxe, iar eclesiologia de tip ecumenist ca nouă viziune eclesiologică asupra Bisericii Ortodoxe.

Am afirmat și afirm că deciziile sinodului din Creta sunt eretice și, spre deosebire de Consistoriul Eparhial, eu am și demonstrat acest lucru, prin scrierile pe care le-am compus în această perioadă, prin predicile pe care le-am rostit, prin documentele pe care mi-am pus semnătura, prin conferința științifică Mărturisirea dreptei credințe împotriva ecumenismului promovat de către pseudosinodul din Creta, pe care am organizat-o la Botoșani, la data de 18 iunie și care a demonstrat motivele pentru care ecumenismul este o erezie, motivele pentru care sinodul din Creta este eretic și motivele pentru care oprirea pomenirii ierarhului participant la un asemenea sinod este canonică și corespunde practicii patristice în astfel de situație. Din păcate, toate argumentările teologice s-au izbit de o atitudine refractară a autorităților bisericești, pentru care interpretarea oficială a sinodului din Creta a fost întotdeauna mai importantă decât adevărul de credință, iar fidelitatea necondiționată față de episcop a fost mai importantă decât rămânerea în comuniune cu Hristos Însuși și cu Adevărul propovăduit de El lumii.

În toate activitatea mea din ultimul an am fost fidel jurământului depus la hirotonire: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”¹. Înainte de a depune un jurământ de fidelitate față de episcopul locului, am depus un jurământ de fidelitate față de Sfintele Evanghelii, față de Domnul Hristos, Cel care a adus în lume Sfânta Evanghelie, față de Sfinții Apostoli, care au dus Evanghelia în lumea întreagă, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți ai Bisericii, care au continuat activitatea Sfinților Apostoli. Dacă acestora le-am jurat credință necondiționată, episcopului i-am jurat ascultare condiționată de faptul că el însuși va face ascultare necondiționată față de Sfânta Evanghelie, față de Domnul Hristos, față de Sfinții Apostoli, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți, așa cum la rândul său a jurat când a fost hirotonit întru arhiereu, promițând că va păstra învățătura de credință ortodoxă neatinsă de niciun fel de erezie.

Am considerat necesar să iau măsura întreruperii pomenirii ierarhului meu la slujbele religioase, până în momentul în care se va dezice de inovațiile neortodoxe pe care sinodul din Creta le-a adus în viața Bisericii, în momentul în care acesta, după ce a promis credincioșilor că va apăra cu toate puterile în sinod Ortodoxia, s-a întors din Creta cu niște documente semnate în care se desființa termenul de “eretic” și se înlocuia cu termenul edulcorant de “eterodox”, în care se accepta că în afara Bisericii lui Hristos mai există “biserici și comunități creștine”, în care se acceptau ca esențiale premisele eretice ale Declarației de la Toronto, care vorbesc despre existența “bisericii în afara Bisericii” și despre faptul că niciuna dintre membrele CMB nu este Biserică reală, în care se promitea o colaborare strânsă cu toate ereziile reprezentate în CMB pentru “refacerea unității creștine”, în care erau condamnați apriori toți cei ce s-ar opune ecumenismului, în care Biserica era angrenată în activități lumești de extracție francmasonic-newagiste, de genul ecologiei (consemnată în calendarele ortodoxe printr-o zi a “rugăciunii pentru mediu”, pe care Biserica Ortodoxă o ține alături de papistașii occidentali, într-o zi de rugăciune ecumenistă necanonică), promovării păcii planetare și a colaborării ecumeniste dintre ortodocși și neortodocși pentru realizarea unor obiective politice mondiale care nu au nimic de-a face cu orizontul spiritual în care trebuie să trăiască ortodoxul creștin, în care, în loc să elimine practica ecumenistă a căsătoriilor mixte, sinodul a ratificat-o, ignorând prevederile canonului 72 Quinisext.

Fidel legământului depus la hirotonire și ascultând cuvintele marelui duhovnic Iustin Pârvu: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”², în consultare cu mai mulți părinți preoți și duhovnici am căutat dialogul cu ierarhul nostru, am încercat o cale de a ne face auzite îngrijorările legate de riscul pe care sinodul din Creta îl reprezintă pentru viața duhovnicească a Bisericii noastre și a parohiei pe care o conduc de 17 ani.

Încă din primul moment m-am izbit de acuza de schismă, de o atitudine brutală, care nu m-a convins în niciun fel de faptul că în Creta s-ar fi desfășurat un sinod ortodox și că nu există motive de îngrijorare, deoarece consecințele acestui sinod nu se vor face simțite în viața parohiei mele.

Am întrerupt pomenirea ierarhului, în deplin acord cu canonul 31 apostolic și cu canonul 15 I-II, care permit preotului să se despartă de episcopul său doar pentru motivul căderii în erezie a episcopului. Am rămas de atunci în cadrul descris de aceste canoane, neaderând la vreo grupare eretică sau schismatică, nefăcând ascultare de alt arhiereu, rămânând în cadrul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Canonul 31 apostolic prevede caterisirea preotului care se face vinovat de schismă, ca urmare a întreruperii comuniunii cu ierarhul pentru orice motiv, în afara cazului în care “îl vădeşte cu ceva vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii”³. În tâlcuirea canonului, profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că: “şi complicii clericilor cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că, dacă vreun preot constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de episcopul său fără nicio formalitate (canon 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie” (s.n.)⁴.

Canonul 13 I-II, pe care îl invocă Consistoriul, pedepseşte ca schismatic pe preotul care se desparte de episcopul său “pentru oarece vinovăţie” înainte de judecarea şi condamnarea episcopului de către un sinod. În tâlcuirea canonului 15 I-II, Pidalionul explică natura acestor vinovăţii invocate: “Însă aceasta să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele Sfinte) şi altele ca acestea s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâistătătorul său”⁵. După care, Pidalionul introduce o excepţie: “iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru asta se despart de ei înainte de sinodiceasca judecată, pentru eresul acela, unii ca aceştia, despărţindu-se de aceia, nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici”⁶. Canonul 13 I-II nu poate fi interpretat fără partea a doua a canonului 15 I-II, deoarece canonul 15 I-II “întregeşte canoanele 13 şi 14”⁷. Despre raportul dintre ele, profesorul Floca spune: “având în vedere prevederile canoanelor 13 şi 15, se menţionează că acestea prevăd numai situaţia când cei vizaţi provoacă schisma faţă de superiorul lor invocând anumite delicte săvârşite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoriade a sedespărţiimediat de acel superior”⁸. Condiţia de propovăduire a ereziei este îndeplinită, deoarece episcopul a profesat erezia ecumenismului în faţa întregii planete, împreună cu ceilalţi episcopi care au semnat documentele de la Creta. Ecumenismul, prin natura sa, este osândit avant la lettre şi de către Sinoadele Ecumenice, care au condamnat în deciziile lor “dialogul spiritual şi cooperarea” cu cei ce se opun deciziilor dogmatice ale Bisericii, cu cei ce l-au proclamat pe episcopul Romei ca locţiitor al lui Hristos pe pământ, cu cei ce blasfemiază contra Sfintei Fecioare Maria, contra Sfintelor Icoane, contra Sfintei Cruci, contra Sfintelor Moaşte, contra Sfintei Preoţii, contra Sfintei Tradiţii, contra Sfintelor Taine etc., dar şi de către învăţăturile Sfinţilor Părinţi, întrucât, exprimând consensus Patrum cu Sfinţii din veacuri, toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe din secolul XX au condamnat ecumenismul, erezia epocii în care au vieţuit, considerându-o “erezia ereziilor”, “panerezie”, unii dintre ei (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Sfântul Paisie Aghioritul) luând exact măsura pe care o iau eu acum, de oprire a pomenirii ierarhului eretic şi primind cununa sfinţeniei prin recunoaştere sinodală din partea Bisericilor ai căror patriarhi i-au nepomenit la un moment dat.

Din cuprinsul canoanelor 31 apostolic și 15 I-II, a căror interpretare o dă Pidalionul sau mari profesori de teologie, în consens cu Pidalionul, neputând fi interpretate de fiecare după propriile interese, reiese că este falsă argumentarea Consistoriului, care afirmă că preotul nu se poate despărți de episcopul său înainte de condamnarea aceluia. Dimpotrivă, canonul 15 I-II ne învață că în cazul ereziei, preotul poate și chiar trebuie să se despartă de episcopul său înainte ca episcopul să fie judecat pentru fapta sa.

Invocarea schismei, aşa cum este definită de către articolul 11 (1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, este lipsită de temei în cazul meu, deoarece eu nu am dat o interpretare deosebită unor norme de disciplină, morală sau cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii, ci am aplicat cu precizie învăţătura canonică raportată la situaţia în care Biserica este infestată de erezie. Din nota care însoţeşte în Regulament încadrarea canonică a Art. 11, alin. 1, vedem care sunt considerate motivele de schismă la care se referă acest articol: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)⁹; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare).

Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.

În situația în care canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit despărțirea preotului de episcopul său înainte de judecarea acestuia din urmă, acuzația de neascultare față de autoritatea bisericească este neîntemeiată, întrucât canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic arată că nesupunerea preoților ortodocși față de episcopi părtași la erezie (cum era Nestorie înainte de a fi condamnat la sinodul al III-lea) nu este considerată nesupunere, iar pedeapsa pentru aceasta, caterisirea, este lipsită de valabilitate canonică; în partea a doua a canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, sinodul poruncește direct ca față de episcopii condamnați de către sinod preotul ortodox să nu aibă niciun fel de ascultare. Episcopii condamnați de sinodul al III-lea ecumenic erau în linii mari aceiași episcopi care înainte de sinod, ca și Nestorie, fuseseră părtași la erezia nestoriană. Adică se aflau exact în situația în care se află acum ierarhul meu, care a semnat documentele sinodului din Creta, ce legiferează panerezia ecumenistă, după care a învățat pe toți credincioșii din Mitropolia Moldovei, cu capul descoperit și în fiecare biserică parohială, prin intermediul unei Pastorale Pascale, că cei ce critică sinodul din Creta o fac “fără motive întemeiate”, adică a învățat că sinodul din Creta este necriticabil, pentru că a fost ortodox. Același episcop i-a învățat pe credincioșii din parohia mea, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o la fiecare acasă, că sinodul din Creta este “sinodul Bisericii Ortodoxe, organizat la Creta”, că “a afirmat cu tărie că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească”, că “nu a negociat credința”, că “nu a dat dogme noi”.

Toate aceste luări de poziție oficiale au complinit condiția propovăduirii ereziei ecumenismului cu capul descoperit, în văzul întregii lumi și în biserici și a atașamentului nestrămutat față de acel sinod eretic.

Tâlcuind canonul 39 apostolic, canonistul român arhid. prof. univ. Ioan N. Floca afirmă că “atunci când preoții au dobândit unități pastorale, pe care le cârmuiau pe propria răspundere, așa cum este situația de astăzi, dependența strictă față de episcop cu privire la orice lucrare a preoției a încetat, ei rămânând totuși supuși supravegherii și controlului din partea episcopului, căruia îi datorează ascultare canonică”¹⁰.

Despre această ascultare canonică, profesorul Floca vorbește într-o notă la tâlcuirea canonului 39: “Canonul nu trebuie înțeles în sens unilateral, adică în sensul că preoții nu pot să săvârșească nimic fără încuviințarea episcopului, ci în acel sens mai larg în care canonul 34 apostolic îi obligă pe episcopi să nu săvârșească nimic mai important fără încuviințarea întâistătătorului lor… Preotul însuși este un păstor, deținând puterea harică și misiunea de a sfinți viața credincioșilor și de a-i duce la mântuire, iar această lucrare o desfășoară pe baza dreptului său propriu, și nu ca simplu delegat al episcopului”¹¹.

Neascultarea faţă de episcop, aşa cum vedem din tâlcuirea canonului 39 apostolic, nu este orbească, aşa cum o învaţă doctrina teologilor ortodocşi contemporani și a celor care au participat ca judecători în Consistoriul în care am fost judecat, ci ţine seama de conştiinţa preotului, mai ales în situaţii legate de salvarea sufletelor credincioşilor de moartea veşnică pe care o aduce cu sine erezia. Doctrina juridică canonică îi conferă preotului un rol al său în mântuirea credincioșilor, un drept al său de a lua decizii legate de sufletele acestora și de mântuirea parohiei sale.

Toată tradiţia Bisericii ne învaţă că ascultarea este o obligaţie, în condiţiile în care episcopul este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. În momentul în care episcopul se întinează cu oarece erezie, lui nu i se mai datorează ascultare, deoarece el, la rândul său, nu dă ascultare lui Hristos şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

Tot canoanele 31 apostolic și 15 I-II probează nevinovăția mea și în privința acuzației prevăzute de art. 28 RACDIJBOR referitoare la slujirea cu nerespectarea prevederilor liturgice. Este evident că atât timp cât canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit preotului să înceteze pomenirea ierarhului participant la erezie, acest lucru nu se poate face decât modificând modul în care se face pomenirea ierarhului la slujbe, adică eliminând numele ierarhului din ecteniile în care acesta este pomenit și referirea la ierarhie în general în aceste ectenii. Nu pot fi făcut vinovat pentru că aplic o prevedere canonică a canonului 15 I-II. Așa cum este formulată acuzația, ea poate cel mult fi îndreptată contra Sfinților Părinți care au întocmit canoanele 31 apostolic și 15 I-II Constantinopol, nici într-un caz contra mea, care nu fac decât să le aplic.

Prevederea canonului 15 I-II Constantinopol, care spune: “căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri” mă exonerează de acuzația de contrazicere a poziției oficiale a Bisericii, deoarece arată că întreruperea pomenirii ierarhului pentru situația în care acesta este eretic nu poate fi pedepsită în niciun fel, deoarece “nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători”. Dacă au osândit minciuno-episcopi și minciuno-învățători, atunci și poziția oficială pe care aceștia o impun în Biserică poate fi numită o “minciuno-poziție oficială”, deoarece ea contrazice tot ceea ce Biserica a învățat întotdeauna, peste tot și pe toți și impune erezia ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştinii”¹², așa cum a făcut-o decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 16 decembrie, care le-a vorbit credincioșilor despre practicarea unui “ecumenism lucid”, în condițiile în care Biserica Ortodoxă, prin cele mai luminate și curate conștiințe ortodoxe ale secolului XX, sfinți precum: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Ioan Maximovici, sfântul Paisie Aghioritul, mari duhovnici precum: părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, sinoadele locale precum sinodul ROCOR, au considerat și condamnat, la unison, ecumenismul ca o erezie și o panerezie.

Poziţia oficială a Bisericii dintotdeauna a fost că în afară de Biserica Ortodoxă nu mai există niciun fel de Biserică, că romano-catolicii şi protestanţii nu au niciun fel de taine, că botezurile lor nu sunt valide, că unitatea Bisericii există deplin în Ortodoxie şi nu se realizează prin dialoguri eretice cu protestanţii şi romano-catolicii, care se pot întoarce la Ortodoxie pentru a participa la unitatea Bisericii, că conlucrarea cu ereticii este interzisă, că dialogurile care au ca scop diluarea credinței și negocierea acesteia sunt interzise, că însoțirea dintre ortodocși și eretici în Sfânta Taină a Căsătoriei este interzisă, că Biserica nu este o organizație lumească și nu militează pentru idealuri lumești (ecologia, pacea planetară etc.).

După toate aceste criterii, rezultă că eu sunt cu adevărat susţinătorul poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe, iar cei ce s-au făcut părtaşi la erezia din Creta sunt împotriva acestei poziţii.

În ceea ce privește nulitatea de fond provocată de judecarea de către episcop a propriei cauze, argumentez pe următoarele considerente canonice, pe care le-am trimis spre analiză Sfântului Sinod, la care Sfântul Sinod nu mi-a răspuns niciodată, iar Consistoriul Eparhial le-a ignorat atunci când le-am prezentat:

1. Canonul 118¹³, 112 din Pidalion spune “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, iar tâlcuirea este “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”.

2. Canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic arată că episcopul poate să judece litigii între doi clerici, dar când există un litigiu între un cleric şi episcopul său, judecata o face sinodul eparhiei, nu episcopul respectiv.

3. Deşi canonul 4 al Sinodului Antiohia recunoaşte dreptul episcopului de a caterisi preoţii şi diaconii din eparhia sa, canonul 12 Cartagina stipulează că preotul care s-a judecat de către episcopul său (se subînţelege din coroborarea cu canonul 107/118 Cartagina şi canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic pe alte cauze decât cele în care episcopul este parte implicată), poate face recurs la un tribunal alcătuit din şase episcopi plus episcopul său.

4. Judecarea de către episcop a unei pricini care îl priveşte direct este contrară şi principiului juridic secular nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate judeca în cauza proprie”. În cazul de încălcare a acestui principiu juridic, secţiile de contencios-administrativ ale tribunalelor pot, atunci când sunt sesizate, dispune respectarea acestui principiu esenţial, de care depinde împlinirea cerinţei constituţionale a asigurării dreptului la un proces echitabil (art. 21, alin. 3 din Constituţia României), cerinţă pe care şi tribunalele bisericeşti sunt ţinute să o respecte, în conformitate cu art. 5, alin. 4) al Legii 489/2006 a Cultelor, care prevede că în activitatea lor cultele au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și cu art. 3, litera i) din RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este garantarea dreptului la apărare și aflarea adevărului.

5. În conformitate cu Regulamentul autorităţilor canonice bisericeşti şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare, întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh. De altfel, canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic şi 4 al sinodului Antiohia înţeleg că episcopul este cel ce judecă şi aplică pedeapsa caterisirii în primă instanţă, chiar dacă o face prin organele judecătoreşti bisericeşti, pe care le numeşte să judece în numele său, şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi au adăugat că episcopul nu poate să judece propriile cauze.

6. În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care sunt trimis în Consistoriu este oprirea canonică a pomenirii pentru o faptă săvârşită de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea pomenirii s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerat de vina de schismă pentru oprirea pomenirii episcopului ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

7. În speţa pe care v-o supun analizei, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

8. Întrucât Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatic, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva mea şi a celorlalţi nepomenitori, conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

9. Canonul 12 Cartagina spune că atunci când un cleric a fost judecat de către episcopul său, el poate apela la judecata a şase episcopi din unitatea bisericească superioară (în speţă, Mitropolia), care să judece dacă nu cumva preotul respectiv a fost nedreptăţit. Ideea este întărită de către canonul 14 Sardica, în care se reglementează mai ales situaţii în care un episcop “iute din fire şi pornindu-se în grabă împotriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să îl scoată pe acela din Biserică”, recomandându-se “să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”.

10. În conformitate cu art. 56, alin. (4) din Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Mitropolitan este alcătuit din 3-5 membri titulari şi doi supleanţi, numiţi de mitropolit dintre preoții aprobați de Adunările eparhiale ale eparhiilor. La rândul său, ultima instanţă la care se poate judeca un dosar de caterisire, Consistoriul Superior Bisericesc este format, conform art. 57, alin. (3) din 6 membri titulari şi câte un supleant pentru fiecare dintre ei, desemnaţi de către sinoadele metropolitane din ţară dintre preoții desemnați de eparhii, alții decât cei din consistoriile eparhiale sau mitropolitane. Din aceste prevederi ale Regulamentului rezultă că în nicio instanţă de apel bisericească nu se îndeplineşte condiţia judecării cazului meu în recurs direct de către şase episcopi, plus episcopul meu, Sinodul Mitropolitan şi Sfântul Sinod primind spre aprobare doar decizia deja judecată a consistoriului mitropolitan sau superior bisericesc.

11. În speţa mea, acuzele care îmi sunt aduse şi care sunt judecate de către consistoriile eparhial, mitropolitan sau superior bisericesc ar putea fi supuse spre aprobare Sinodului Mitropolitan sau Sfântului Sinod, unde ar fi analizate de către episcopi care au acelaşi interes în speţa respectivă ca şi episcopul meu, deoarece sunt cu toţii fie participanţi direcţi la sinodul din Creta, fie participanţi la sesiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care au luat notă de “caracterul ortodox” al sinodului din Creta.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) din Regulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

Prin acest demers, rog Consistoriul Mitropolitan:

1. Demonstrarea, printr-o expertiză teologică imparțială, alcătuită din experți care nu sunt în niciun fel implicați în sinodul din Creta, în activități ecumeniste sau angajați ai Patriarhiei Române, a caracterului ortodox sau eretic al sinodului din Creta.

2. Deoarece nu s-a demonstrat că sinodul din Creta a fost ortodox, cer constatarea nulității hotărârii de caterisire potrivit canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a decis că orice caterisire dată de un episcop părtaș la erezie este nulă de drept.

3. Constatarea nulității caterisirii mele deoarece este pronunțată de un episcop care și-a judecat propria cauză, în pofida canonului 118/107 Cartagina care interzice acest lucru.

4. Judecarea procesului meu în conformitate cu canonul 2 de la sinodul Cartagina, de către un complet alcătuit din 6 episcopi care nu au participat la sinodul din Creta, care nu au semnat deciziile acestuia și le-au denunțat public, plus episcopul sufragan, ținându-se cont de canonul 118/107 Cartagina, care cere ca episcopul să nu judece propria cauză, în speță participarea la erezia din Creta, la care, într-o formă sau alta, sunt părtași toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mulți dintre ei având deja pronunțate sentințe de caterisire similare în eparhiile pe care le conduc.

5. Stabilirea, în baza rezultatului comisiei care investighează caracterul eretic al sinodului din Creta, a faptului că s-au îndeplinit sau nu condițiile de întrerupere a pomenirii.

Probe

Atașez înscrisuri care să demonstreze că sinodul din Creta a fost eretic, iar întreruperea pomenirii a fost motivată canonic.

Prezentul recurs se constituie în plângere prealabilă, în conformitate cu Legea 554/2004, a contenciosului administrativ.

Data

Cu deosebit respect,

Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

1http://patriarhia.ro/images/pdf/HotarariSinodale/2010/Anexa_1.pdf.
2 Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, f.e., f.l., f.a., p. 27.
3 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 26.
4Ibidem.
5Ibidem, p. 362.
6Ibidem.
7 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe.Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 347.
8Ibidem.
9Pidalion, ed. cit., p. 475.
10 Ioan N. Floca, op. cit., p. 32.
11 Ibidem.
12http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
13 În ediţia arhim. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 316, canonul este 107 şi este formulat: “S-a hotărât în acest sinod ca un episcop singur să nu dea sentinţe în afacerile judecătoreşti proprii”. Tâlcuirea este: “Se dispune că un episcop nu poate să dea sentinţă într-o chestiune care îl priveşte” (s.n.). Sentinţa în cazul meu, chiar dacă este pronunţată de către Consistoriu, este aprobată sau respinsă şi pusă în aplicare direct de către episcop.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/22/parintele-ioan-ungureanu-face-recurs-contra-caterisirii-pronuntate-de-consistoriul-eparhial-iasi/

Credincioșii din Orășeni îi răspund mitropolitului Teofan, după așa-zisa caterisire a părintelui IOAN UNGUREANU

Credincioșii din Orășeni răspund scrisorii mitr. Teofan: „Continuăm nepomenirea. Vă așteptăm să reveniți la Ortodoxie și ne rugăm pentru Înaltpresfinția Voastră”

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Subsemnații, credincioși ai Parohiei Schit Orășeni, Protopopiatul Botoșani, respectuos Vă aducem la cunoștință că am primit scrisoarea Înaltpreasfinției Voastre și Vă mulțumim pentru grija părintească pe care ne-o purtați.

Când am fost chemați la Poșta Română pentru a primi plicul, am crezut că Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit a găsit de cuviință să ne trimită în sfârșit un răspuns la memoriile pe care i le-am trimis, în care îl informam, cu respectul cuvenit, că suntem alături de preotul nostru paroh, Părintele Ioan Ungureanu, care ne păstorește de 17 ani și ne conduce cu vrednicie pe calea cea strâmtă și cu chinuri către Împărăția Cerurilor. Am sperat că ați înțeles că suntem alături de preotul nostru în decizia sa de a nu se face părtaș ereziei pe care ați consimțit-o cu semnătura Înaltpreasfinției Voastre la sinodul din Creta, că vom fi alături de sfinția sa, indiferent ce măsuri va lua Mitropolia Moldovei și Bucovinei împotriva sa și a familiei sale și că nu vom accepta alt preot în parohia pe care am clădit-o cu munca noastră, cu entuziasmul credinței noastre, sub părinteasca grijă a părintelui Ioan Ungureanu.

Am avut speranța că Înaltpreasfinția Voastră ne-a făcut cinstea de a ne comunica personal părerile de rău pentru acceptarea documentelor eretice din Creta, care ne pun în pericol viața veșnică a tuturor credincioșilor ortodocși din Biserica Ortodoxă Română. Am sperat căci cu acest prilej ne veți anunța decizia mult așteptată de a retrage semnătura de pe acele documente, pentru a putea să reintrăm în rânduiala firească a vieții bisericești, în care Înaltpreasfinția Voastră să fiți cu adevărat părintele nostru spiritual, episcopul pe care să îl pomenim la sfintele slujbe, cu certitudinea că veghează neîncetat și neabătut la păstrarea cu orice preț a dreptei credințe, singura capabilă să ne mântuiască.

Vă imaginați cât de mare a fost dezamăgirea noastră când, deschizând scrisoarea Înaltpreasfinției Voastre, am găsit patru pagini de invective la adresa preotului nostru paroh, în care ați încercat să ne convingeți că preotul nostru este un rătăcit, care nu a înțeles niciodată textele documentelor de la Creta, ne-a indus în eroare și ne-a prezentat acele texte ca pe o amenințare la adresa ortodoxiei Bisericii noastre. Tot acest efort pentru a ne face să acceptăm caterisirea sa la capătul unui simulacru de proces, în care nu a avut nicio șansă să se apere de acuzațiile ce i s-au adus.

O lectură mai atentă a documentelor pe care vi le-am trimis de-a lungul acestor luni v-ar fi făcut să înțelegeți nu numai că preotul nostru paroh a înțeles perfect litera și spiritul eretice ale documentelor din Creta, dar ne-a ajutat și pe noi, oameni simpli, să înțelegem acele texte exact în spiritul în care ele au fost scrise.

Din cât am înțeles noi, din citirea textelor, dar și din explicarea lor de către părintele nostru paroh și de către alți teologi din țară și din întreaga lume ortodoxă, din expunerile de la sinaxa ortodoxă națională, desfășurată la Botoșani la mijlocul lunii iunie, niciuna dintre afirmațiile pe care Înaltpreasfinția Voastră le-ați făcut în scrisoarea trimisă nouă cu privire la realizările sinodului din Creta nu este adevărată. Sinodul din Creta a încurajat negocierea credinței ortodoxe, prin aprobarea unor angajamente de continuare a dialogului ecumenist, în cadrul cărora credința noastră este negociată și slăbită continuu; a schimbat dogma despre Biserică, prin acceptarea unor idei protestante despre ce înseamnă Biserica și, în special, prin recunoașterea ereticilor ca “biserici”; a nesocotit canonul care spune că în Biserica Ortodoxă nu se pot oficia căsătorii între ortodocși și eretici; a aprobat ecumenismul ca mod de relaționare cu ereticii, deși toți sfinții mari ai Bisericii secolului XX au condamnat ecumenismul ca erezie și chiar ca erezia ereziilor.

Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, considerăm sinodul din Creta eretic și un pas înainte pe calea înfăptuirii așa-zisei “unități creștine” prin renunțarea treptată și subtilă la ortodoxia credinței noastre. Acest proces se vede cu ochiul liber în toate parohiile, acolo unde preoții au o mentalitate ecumenistă.

Considerând sinodul din Creta eretic, suntem de acord cu părintele nostru că participarea Înaltpreasfinției Voastre la acest sinod v-a făcut părtaș la erezia pe care sinodul respectiv a propovăduit-o: ecumenismul. Indiferent dacă în Mitropolia Moldovei și Bucovinei vă străduiți să vă comportați ca un episcop ortodox, în Creta ați fost de acord cu o viziune ecumenistă despre Biserica Ortodoxă, iar acest lucru vă face părtaș la acea viziune, până când veți decide să vă eliberați de ea și să o condamnați oficial, împreună cu ecumenismul și toate manifestările sale, așa cum cere Rezoluția sinaxei ortodoxe naționale de la Botoșani, cu care noi, toți, suntem întrutotul de acord.

Până atunci, în Parohia Schit Orășeni nu veți mai fi pomenit la sfintele slujbe, pentru că așa cer Sfintele Canoane și așa ne învață Sfinții Părinți. Aceleași sfinte canoane ne învață pe noi, credincioșii, că preotul care luptă pentru dreapta credință împotriva pornirilor eretice ale unui episcop este un apărător al dreptei credinței, care nu poate fi supus niciunei pedepse bisericești, iar dacă este supus unei astfel de pedepse, pedeapsa respectivă este nulă și nu produce niciun efect.

Din acest motiv, credem cu tărie că părintele Ioan Ungureanu continuă să fie un preot cu preoție lucrătoare, ale cărui lucrări preoțești sunt întrutotul valide și nu acceptăm alt preot în locul sfinției sale, în baza dreptului nostru multisecular de a decide, în calitate de popor credincios, dacă preotul nostru este vrednic sau nu. Mulțumindu-vă pentru oferirea unei alternative, respectuos Vă informăm că niciunul dintre noi nu va apela la serviciile generoase ale preotului din Draxini, după cum ați putut constata și în urmă cu două săptămâni, când MMB a organizat un Sfânt Maslu la care preotul nostru nu a fost invitat și niciunul dintre noi nu a participat.

Cu respectul pe care vi-l datorăm, Vă rugăm cu toată stăruința să puneți capăt persecuției împotriva preotului nostru paroh și să ne arătați respectul necesar, permițându-ne să ne desfășurăm viața bisericească în liniștea pe care l-ați acuzat în Consistoriu pe preotul nostru că ne-a tulburat-o, acuzație atât de neserioasă, încât până și un Consistoriu cu totul părtaș Mitropoliei nu a avut curajul să o incrimineze.

Vă rugăm să îi retrageți din satul nostru pe angajații Mitropoliei, care în ultimele luni au desfășurat o acțiune concertată de denigrare a preotului nostru și de prejudiciere a imaginii Bisericii Ortodoxe, aruncând asupra lui acuzații ridicole, pe care nici măcar nu au fost în stare să le argumenteze în Consistoriul Eparhial, care l-a declarat pe preotul nostru nevinovat de calomnie, defăimare, instigare la fapte negative etc. Ne exprimăm indignarea față de strategiile de campanie electorală utilizate de angajații MMB, care își permit să creadă despre noi că vom vinde credința noastră pentru câteva cadouri pe care ni le trimit prin intermediul puținilor săteni care sunt de acord cu acțiunile lor.

Vă asigurăm că, până la momentul în care veți reveni asupra semnăturii din Creta și vă veți lepăda de acel sinod și de ecumenism, rămânem în stare de nepomenire a ierarhului, în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Rămânem în comuniune cu toate parohiile, episcopiile sau Bisericile locale care nu au acceptat sinodul din Creta și resping ecumenismul, nu vom intra sub ascultarea niciunui alt episcop, nu vom înființa o parohie separată de Biserică, nu vom adera la diferite grupări sectare sau schismatice. Vă vom aștepta cu răbdare să reveniți la Ortodoxie, rugându-ne Bunului Dumnezeu pentru luminarea și încurajarea Înaltpreasfinției Voastre!

Cu deosebit respect, sătenii din Schit Orăşeni, care semnează înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor:

https://www.scribd.com/embeds/354430868/content?start_page=1&view_mode=scroll&access_key=key-eFOZh1S61b6ZS6YWCSFQ&show_recommendations=true

Sursa: ortodoxinfo.ro

 

Excelent studiu al părintelui GRIGORIE SANDA de la Mânăstirea Lacul Frumos despre măsura întreruperii pomenirii ierarhilor pe motiv de erezie

Lămuriri la întrebările unor credincioși referitoare la situația actuală a Bisericii

1. Canonul XV(I-II) Constantinopol este sau nu obligatoriu. Este întreruperea pomenirii un drept sau o obligație?

Pentru a vedea dacă Canonul XV (I-II) Constantinopol dacă este opțional sau obligatoriu trebuie să facem o comparație a acestuia cu celelalte canoane ale Bisericii care lămuresc poziția pe care trebuie să o avem față de erezii și schisme.

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): “Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casa, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”

Canonul 11 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISIȚI): “Dacă cineva cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII): ”Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII ȘI ERETICII): ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească și să se și afurisească.”

Canonul 32 Al Sinodului de la Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 Al Sinodului de la Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii și cu schismaticii.”

Canonul 37 Al Sinodului de la Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI ERETICII): “Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.”

Concluzie: pentru Sfinții Părinți are o mare însemnătate, din punct de vedere duhovnicesc subiectul comuniunii cu ereticii în rugăciune și în cultul divin. Aceasta se vede prin numărul mare de canoane care tratează acest subiect (mult mai multe decât am prezentat în acest capitol).

Reglementările canonice sunt clare, absolute și categorice în interzicerea comuniunii cu ereticii sau cu schismaticii. Dacă toate aceste canoane condamna prin caterisire pentru clerici și afurisire pentru laici chiar simpla rugăciune în comun cu ereticii (foarte lămuritor Canonul X al Sfintilor Apostoli) atunci îngrădirea de erezie enunțată în Canonul XV (I-II) Constantinopol este obligatorie, nu opțională, reprezentând nu numai un drept ci o obligație. Așadar Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți prin aceste canoane ne arată că pentru mântuirea noastră este o condiție sine qua non să ne îngrădim de orice erezie și schismă. Nu putem fi în același timp în comuniune cu Hristos și cu ereticii, cu Acesta și cu dușmanii Săi. Canonistul Bisericii Ortodoxe Ioan N. Floca în tâlcuirea Canonului XV (I-II) Constantinopol spune: “În cazul în care însă superiorul propovăduiește în public, în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior.”(Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și Comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 347)

Text patristic: “Nicidecum, omule, nu se îndreaptă cele bisericești prin vreo cale de mijloc. Între Adevăr și minciună nu este nimic. Ci după cum ceea ce este în afara luminii neapărat este întuneric , așa cel ce se abate puțin de la Adevăr, cu adevărat spunem că mai departe zace în minciună,[…] cei cinstiți și înălțați mai presus de vrednicia lor de către Biserica lui Dumnezeu au necinstit-o și au nesocotit-o, amestecând-o cu cei tăiați de multă vreme de la ea și putreziți și puși sub mii de anateme și întinând prin împărtășirea cu ei Mireasa cea neîntinată a lui Hristos,[…] Nu încape pogorământ în cele de credința.”(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere Vol I, pag 129)

1. Aplicarea Canonului XV (I-II) Constantinopol este doar pedagogica (spre trezirea constiintei ierarhului si a credinciosilor) sau reprezinta si o ingradire de ierarhul partas la erezie si de erezia pe care acesta o promoveaza?

Conform canoanelor enuntate anterior se vede destul de clar ca pentru mantuirea noastra este absolut necesara ingradirea de erezie sau schisma. Credinta oficiala a unei Biserici este credinta ierarhului pomenit in cadru cultului liturgic. Astfel intr-o “biserica” papistasa este pomenit ereticul papa, intr-o “biserica” monofizita este pomenit un “ierarh” monofizit, intr-o anumita ramura protestanta este pomenit un “episcop” protestant s.a.m.d. Episcopul este exponentul si garantul principal al credintei bisericii in care este pomenit. Prin pomenirea ierarhului suntem de acord(acceptam) credinta acestuia si ne supunem intru toate credintei pe care acesta o promoveaza. Prin intreruperea pomenirii ierarhului partas la erezie refuzam apartenenta la credinta acestuia, ne ingradim de erezia pe care acesta o promoveaza. Desi incetarea pomenirii ierarhului este si un act pedagogic, totusi valoarea principala a acestei atitudini este ingradirea de erezie.

Text patristic: “Vreau sa-mi spun mai pe larg parerea, mai ales acum cand mi se apropie sfarsitul, ca sa fiu in acord cu mine insumi de la inceput pana la sfarsit si sa nu para unora ca una ziceam si alta ascundeam in cugetul meu, care era firesc sa se dezvaluie in ceasul acesta al dezlegarii mele. In legatura cu patriarhul, spun ca nu cumva sa cugete – poate sub pretextul unei cinstiri fata de mine- sa trimita la inmormantarea acestui smerit trup al meu sau si la parastasele facute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt in comuniune cu el sa se roage impreuna sau sa se adune cu preotii din partea noastra, care sunt chemati la unele ca acestea, crezand ca intr-un oarecare fel accepta, chiar si in ascuns sa fiu in comuniune cu el. Si ca nu cumva tacerea mea sa dea de banuit un oarecare pogoramant celor ce nu stiu bine si in adancime scopul meu, spun si marturisesc inaintea multor barbati vrednici care sunt de fata ca nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum partasia cu el sau cu cei ce sunt impreuna cu el, nici in timpul vietii, nici dupa moarte, dupa cum nu primesc, nici unirea ce s-a facut si dogmele latinesti pe care le-a primit si el, si cei dimpreuna cu el, si pentru apararea carora(dogmelor latine) I s-a fagaduit mai dinainte carmuirea aceasta, cu pretul rasturnarii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Ca sunt pe deplin incredintat ca, pe cat ma departez de acesta (de patriarh) si de unii ca acestia, ma apropii de Dumnezeu si de toti sfintii, si pe cat ma despart de acestia, pe atat ma unesc cu Adevarul si cu Sfintii Parinti, cu teologii Bisericii. Dupa cum si sunt incredintat ca cei ce sunt de acord cu acestia se departeaza de Adevar si de fericitii dascali ai Bisericii. Si de aceea zic: “Dupa cum in toata viata mea am fost despartit de ei, asa si in vremea iesirii mele, si inca dupa plecarea din viata ma lepad de partasia si de unirea cu ei si, legand cu juramant, poruncesc ca nimeni dintre ei sa nu se apropie, nici la inmormantarea mea, nici la parastasele pentru mine,  insa nici daca acestea sunt facute pentru vreun altul dintre ai nostri sa nu li se ingaduie sa se adune sau sa liturghiseasca impreuna cu ai nostri. Caci aceasta inseamna a amesteca cele de neamestecat. Si trebuie ca aceia sa fie in tot chipul despartiti de noi  pana cand Dumnezeu va da Bisericii sale buna indreptarea si pace.”(Sfantul Marcu Evghenicul, Opere, Vol I, pag 231)

Dovada clara ca intreruperea pomenirii nu este numai pedagogica (sa-l intelepteasca pe ierarh sau pe credinciosi) ci si ingradire de erezia pe care ierarhul eretic o promoveaza. Erezia este mai grava decat o boala contagioasa deoarece distruge sufletul omului si duce omul la osanda vesnica.

1. Avem parinti care au cazut in schisma dupa intreruperea pomenirii ierarhilor cazuti in erezie sau au o orientare schismatica dupa Sinodul din Creta?

In momentul de fata nu exista nici un parinte care oficial sau neoficial sa se fi dezis de BOR. De asemenea nu exista nici un parinte care sa se fi afiliat la vreo biserica schismatica. Totodata nici un parinte nepomenitor nu si-a constituit vreo organizatie bisericeasca sau biserica paralela. Exista chiar doua documente: “Expresia constiintei noastre” si “Rezolutia Sinaxei Nationale a Nepomenitorilor” (Botosani 18 iunie) prin care parintii nepomenitori semnatari marturisesc ca nu parasesc BOR. De asemenea la modul oficial nici un parinte nepomenitor nu contesta prezenta harului in BOR, ci trag semnalul de alarma conform documentului “Expresia ?constiintei noastre”  ca generalizarea ereziei determina retragerea harului din BOR.

Dupa intreruperea oficiala a pomenirii ierarhilor unii parinti au fost opriti de la slujire, iar altii au primit decizia de caterisire. Majoritatea au fost alungati din bisericile in care slujeau iar acesti parinti nu au facut altceva decat sa-si continue lucrarea de pastoratie in eparhiile din care fac parte asa cum a fost posibil.

Prin scrisorile oficiale adresate ierarhilor BOR, precum si prin apelul adresat acestora din Rezolutia de la Botosani, se vede grija parintilor nepomenitori pentru BOR si dorinta acestora de a ramane in cadrul acesteia. Putem face cunoscut  ca nici unul dintre parintii nepomenitori nu a primit vreo decizie de excomunicare din partea ierarhilor BOR. Deci oficial cu totii facem parte din Biserica Ortodoxa Romana. Sfantul Maxim Marturisitorul a fost acuzat in vremea lui ca a provocat schisma in biserica: “unuia dintre acesti acuzatori, care spune: “spunand tu aceste lucruri, ai facut schisma in Biserica!”, Maxim le raspunde: “Daca cela ce graieste cuvintele Sfintelor Scripturi si ale sfintilor parinti face schisma in Biserica, atunci ce se va arata facand Bisericii cel ce se arata suprimand dogmele Sfintilor, dat fiind ca fara de ele nu este cu putinta insusi faptul de a exista o Biserica?” (Jean-Claude Larchet- Sfantul Maxim Marturisitorul, Mediator intre Rasarit si Apus, pag 206) Parintii nepomenitori nu au facut decat sa respecte intru totul invatatura sfintilor apostoli si sfintilor parinti, pentru a se mentine in Biserica, care se afla doar acolo unde este acordul total cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

1. Daca participam la slujbele unde ierarhul cazut in erezie este pomenit, adica avem comuniune liturgica sau euharistica cu acesta, ne pericilitam mantuirea?

Pentru a intelege aspectul soteriologic ce tine de comuniunea liturgica vom aminti doua texte ale Sfintilor Parinti:

“De Dumnezeu insuflatul purtator de cuvant al Predaniei apostolesti si parintesti, sobornicesti a Bisericii lui Hristos, Sfantul Ioan Damaschin bine-vesteste din inima tuturor Sfintilor Parinti, tuturor Sfintilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii, urmatorul adevar dumnezeiesc-omenesc: “Painea Euharistiei=Sfintei Impartasanii nu este simpla paine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-insa curantindu-ne ne unim cu Trupul Domnului si cu Duhul Lui si ne facem trup a lui Hristos.”soma Hristu=Biserica…Taina Euharistiei,” se numeste Impartasanie-metalipsis- fiindca printr-insa ne impartasim de Dumnezeirea lui Iisus. Si se numeste Cuminecare -chinonia- si cu adevarat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos si partasia la Trupul si la Dumnezeirea Lui. Iar pe de alta parte, ne cuminecam si ne unim si unii cu altii prin ea. Caci, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine, ne facem cu totii un trup si un sange al lui Hristos si unii altora madulare, ajungand de un trup -sisomi- cu Hristos. Pentru accea sa ne pazim cu toata puterea a lua impartasania de la eretici -ipetikon- si a le-o da: nu dati cele sfinte cainilor,zice Domnul, si nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor. (Matei7:6) Ca sa nu ne facem partasi relei slaviri -kakodoxias- si osandei lor. Caci daca de buna seama este unire cu Hristos si cu ceilalti, de buna seama ne unim pe noi de buna voie, cu cei ce se impreuna-impartasesc. Caci de buna voie se face insasi unirea, iar nu fara voia noastra: Caci un trup suntetm toti, fiindca dintr-o singura paine ne impartasim precum zice apostolul” (Corinteni 10:17) (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, pag. 194)

“… Dar tainele savarsite de serghianistii care sunt hirotoniti corect si nu sunt caterisiti de la slujirea de preot sunt fara indoiala Taine mantuitoare pentru cei care la primesc cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli privind eficienta lor, si nici nu suspecteaza macar ceva incorect in ordinea serghianista a Bisericii. Dar, in acelasi timp, ele slujesc spre judecata si spre condamnare pentru cei care le savarsesc si pentru cei care se apropie de ele intelegand bine neadevarul care exista in serghianism si, prin lipsa lor de opozitie fata de aceasta, arata o indiferenta criminala fata de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esential pentru un episcop ortodox sau pentru un preot sa se retina de la comuniunea de rugaciune cu serghianistii. Acelasi lucru este esential pentru laicii care au o atitudine constienta fata de toate detaliile vietii bisericesti.”(Sfantul Ierarh Chiril de Kazan, primul loctiitor al Patriarhului Tihon- Sfintii Catacombelor Rusiei, pag 221)

Concluzie: Din primul text rezulta urmatoarele: prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului (chinonia) se realizeaza doua uniri – una cu Mantuitorul Iisus Hristos si alta cu cei ce se impreuna –impartasesc (ierarh pomenit, preot liturghisitor si credinciosi); luand Sfanta Impartasanie in comuniune cu cei ce promoveaza o erezie ne unim cu acestia (ne facem un trup), iar impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne este spre osanda, pentru ca Hristos nu are comuniune (nu se uneste) cu cei ce urmeaza erezia.

Cel de al doilea text aduce un plus de lamurire in privinta laturii mantuitoare sau de osanda in ce priveste comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia: cei ce nu suspecteaza cu nimic caderea care s-a savarsit in Creta si primesc “cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli” Tainele, se impartasesc spre mantuire. Insa aceste Taine sunt spre osanda celor ce le savarsesc si pentru cei ce se impartasesc si care sunt constienti de caderea doctrinara care s-a petrecut in Creta.

Dumnezeu judeca pe fiecare dupa constiinta proprie. Un copil sau o batranica a caror minte nu poate realiza caderea savarsita in Creta, deci lipsindu-le in totalitate o constiinta teologica, patristica, nu au osanda prin comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia precum au cei care pot face o analiza teologica a abaterilor. Cei care arata dezinteres cand sunt informati de caderea ierarhilor, deci refuza sa cerceteze, spunand ca nu e treaba lor sa stie acestea, de asemenea se impartasesc spre osanda. Sfanta Liturghie nu este un spectacol, unde noi stam deoparte si privim ci reprezinta cadrul unde se desfasoara rugaciunea in comun, unitatea de credinta si comuniunea euharistica.

1. Daca noi nu mai mergem in bisericile unde ierarhii partasi la erezie sunt pomeniti si mergem la slujbele preotilor nepomenitori, ne aflam in Biserica sau in afara ei?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom prezenta cateva texte ale Sfintilor Parinti referitoare la Biserica:

1).“Biserica Catolica[1] (Soborniceasca Universala) se gaseste acolo unde este marturisita credinta ortodoxa si fiecare papa, patriarh sau episcop care este in fruntea unei biserici trebuie sa fie garantul acestei credinte…] Bisericile care marturisesc credinta ortodoxa apartin sau mai precis sunt Biserica Catolica (Soborniceasca); cele care nu o marturisesc sunt in afara acesteia[…] ceea ce determina unirea(sau reunirea) si comuniunea cu Biserica este marturisirea credintei ortodoxe; ceea ce cauzeaza si mentine ruptura este marturisirea unei credinte eterodoxe […] in esenta ea (marturisirea dreptei credinte) este cea care conditioneaza apartenenta sau non-apartenenta la Biserica, excluderea in afara acesteia sau reintegrarea in sanul ei, si deci comuniunea sau necomuniunea cu ea.  Acest principiu este valabil atat pentru persoane in raport cu Biserica, dar si pentru bisericile locale in raport cu Biserica Universala[…] comuniunea este comuniunea cu Hristos si in Hristos, iar aceasta comuniune se realizeaza mai intai in marturisirea comuna a dreptei credinte in El. Daca Hristos nu este marturisit corect, comuniunea cu El si cu cei care Il marturisesc in mod ortodox devine imposibila[…] cel care nu Il marturiseste pe Hristos in mod corect, adica in conformitate cu Traditia, se plaseaza in afara Lui: “Acela care nu primeste pe apostoli, pe prooroci si pe invatatori si nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos. Comuniunea care se realizeaza si se manifesta in cel mai inalt grad de realitate si perfectiune in impartasirea euharistica cu Trupul si Sangele Mantuitorului, presupune inca si mai mult dreapta credinta, caci daca nu marturisim dreapta credinta, “anulam si rasturnam marea, prealuminata si slavita taina a ortodoxiei crestinilor”[…] Dreapta credinta  ca si criteriu al apartenentei la Biserica nu este definit de o biserica oarecare, de clerul sau, de patriarhul si de credinciosii ei, ci de intreaga traditie a Bisericii Universale. Criteriul ortodoxiei credintei este […] acordul cu traditia, asa cum este ea exprimata de invataturile Sfintei Scripturi, ale apostolilor, ale sinoadelor si ale sfintilor parinti […] “Scriptura are o autoritate suprema, dar doar daca ea este interpretata in maniera spirituala si ortodoxa. Parintii sunt normativi, dar doar daca sunt in armonie cu ceilalti si cu Scriptura din care s-au hranit. Sinoadele sunt decisive, dar numai in calitate de voce a unicei doctrine apostolice, profetice si patristice.” G. Florovsky, “in documentele mai vechi, termenul ecclesia katoliki, nu era niciodata folosit in sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografica a bisericii: el viza mai curand integritatea credintei sau a doctrinei, fidelitatea “Marii Biserici” fata de intreaga Traditie primara[…] la un moment istoric dat, cand erezia s-a raspandit in toate bisericile sau aproape in toate[…] biserica catolica (universala) s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar, putem spune, la unul singur (in acest sens scrie V. Lossky : “fiecare parte, chiar si cea mai mica a bisericii -fie si un singur credincios- poate fi numita ‘catolica’”) […]  In anumite momente, toate bisericile au fost chiar in erezie, si biserica catolica (universala) nu mai exista decat redusa la o mana de credinciosi care continuau sa marturiseasca credinta ortodoxa […] biserica catolica (universala) nu-si poate pierde integritatea, nici catolicitatea sa, pentru ca, in mod fundamental, ea este o realitate mistica, care se identifica cu trupul lui Hristos […] criteriul ultim al marturisirii dreptei credinte, si deci, criteriul ultim al apartenentei la biserica soborniceasca si apostolica este constiinta […] Constiinta de care vorbeste Sf. Maxim este o constiinta duhovniceasca, ale caror valori de referinta sunt cele ale Traditiei si care este iluminata de Dumnezeu.” (Jean-Claude Larchet, Sfantul Maxim Marturisitorul mediator intre Rasarit si Apus, pag. 172-215)

2). “Iar din nemuritoarea buna vestire a Sfantului Ioan Damaschin, rasuna marturisirea soborniceasca a tuturor de Dumnezeu proslaviti Parinti: “Toate cate ne-au fost predanisite –ta paradidomena imin- prin lege si Prooroci, si Apostoli, si Evanghelisti, le primim, le cunoastem si la cinstim, nimic cautand in afara de acestea. Pe acestea noi le vom iubi si in ele vom ramane, netrecand hotarele cele vesnice (Pilde 22:28), nici stricand Dumnezeiasca Predanie.” Acelasi parinte vorbind tuturor ortodocsilor, zice: “Pentru aceasta, fratilor, sa stam pe piatra credintei, si pe Predaniile Bisericii, neparasind hotarele pe care le-au pus Sfintii Parinti ai nostri, nedand prilej celor ce vor sa izvodeasca si sa strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu sobornicesti si apostolesti Biserici. Caci, daca s-ar da voie oricui ar voi, dupa putin tot trupul bisericii se va strica.” Sfanta traditie este toata de la Dumnezeu-Omul, toata de la sfintii apostoli, toata de la sfintii parinti, toata de la Biserica, in Biserica, prin Biserica. Sfintii Parinti nu sunt altceva decat “pazitorii predaniei apostolesti.” Ei toti ca si sfintii apostoli sunt numai “martori” ai unui singur adevar=atotadevar: Dumnezeu-Omul Hristos.” (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, pag. 71)

Concluzie: O lecturare atenta a acestor texte ne arata clar ca este zadarnic a se vorbi de biserica acolo unde aceasta nu continua calea aratata prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Biserica este acolo unde se realizeaza totalul acord cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Acolo unde acest acord nu se realizeaza este zadarnic sa vorbim de biserica. Crestinii ortodocsi care pastreaza cu scumpatate intreaga predanie a bisericii, care conclucreaza cu harul lui Dumnezeu, care au impartasire cu Tainele bisericii si petrec intru Spovedanie si Impartasire continua( se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului regulat) chiar daca nu mai au acces in bisericile (cladirile) aflate sub ecumenism, se afla in Biserica. Un credincios care isi face canonul randuit de duhovnic, se spovedeste si se impartaseste des conform canoanelor bisericii(Canonul II- Epistola 93 alineat 289 al Sf. Vasile cel Mare, Canonul 58 si 101 ale Sinodului Trulan), chiar daca din motive de constiinta nu frecventeaza bisericile de sub ecumenism, sunt mai in Biserica decat credinciosii care merg in biserica si stau ca elemente pur decorative, spovedindu-se si impartasindu-se rar. Cel ce are comuniune cu Hristos, care este capul Bisericii, este madular viu al Bisericii Sale, traieste cu Hristos, in Hristos si pentru Hristos. Pustnicii chiar daca sunt departe de biserica (cladire) si nu beneficiaza de Sfanta Liturghie, dar savarsesc Liturghie prin asceza pe care o practica si se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului, sunt madulare active ale Bisericii Sale, deci sunt in Biserica.

1. Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide? Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom enunta cateva canoane ale Bisericii Ortodoxe:

Canonul 12 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL SE JUDECA DE 12, PREZBITERUL DE 7, DIACONUL DE 4, (12 EPISCOPI SA-SI ALEAGA)): “Episcopul Felix zice: “Potrivit celor hotarate la Sinoadele din vechime, propun ca, daca vreun episcop( ceea ce sa nu se intample) ar cadea in vreo invinovatire si apar multe piedici incat nu se pot aduna mai multi, atunci pentru ca cel invinovatit sa nu ramana sub acuza, sa se audieze de 12 episcopi, iar prezbiterul de 6 episocopi si de al sau si diaconul de 3.” (Explicarea canonistului Ioan N. Floca: “Parintii stabilesc randuiala ca atunci cand nu se poate intruni sinodul episcopilor dintr-o mitropolie in frunte cu mitropolitul pentru a se institui in for de judecata, atunci sa se instituie un for extraordinar, si anume format din 12 episcopi pentru judecata episcopului, din 6 episcopi pentru judecata prezbiterului si din 3 episcopi pentru judecarea diaconului. In privinta prezbiterului si diaconului, acest for de judecata trebuie inteles numai ca for de recurs, in cazul in care cei condamnati de episcopi se declarau nemultumiti.)

Canonul 14 Sinodul Local Cartagina (PREOTUL SE JUDECA DE 5 EPISCOPI IAR DIACONUL DE 3): “Asijderea s-au hotarat ca din Tripolitania, din cauza saraciei provinciei, sa vina un episcop in delegatie si ca prezbiterul de acolo sa se judece de 5 episcopi, diaconul de 3, precum s-a spus mai sus, fireste sub presedentia episcopului lui propriu.”

Canonul 107 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL NU POATE JUDECA PRICINA SA): “Pe vremea preaslavitilor imparati, in anul al saptelea al lui Onoriu si in al treilea al lui Teodosiu, al Augustilor consuli, in a XVII a zi a calendelor lunii Iulie, in Cartagina, in al doilea despartamant al bisericii. S-a hotarat in acest sinod ca un episcop singur sa nu dea sentinta in afacerile judecatoresti proprii.” (Explicarea canonului: Se dispune ca un episcop nu poate sa dea sentinta intr-o chestiune de judecata care il priveste.)

In partea a doua a Canonului XV (I-II) Constantinopol se spune despre cei care intrerup pomenirea (comuniunea) cu ierarhul cazut in erezie: “[…] unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi.”

Concluzie: Din aceste canoane rezulta urmatoarele: 1). preotul ce intrerupe pomenirea ierarhului cazut in erezie nu poate fi supus certarii canonicesti; 2).  judecarea preotului se face numai de ierarh, iar in cazul unui recurs doar de 6 ierarhi plus episcopul preotului care este judecat; 3). episcopul nu poate sa-si judece propria cauza –intreruperea pomenirii ierarhului fiind un litigiu intre preot si ierarh, deci ierarhul fiind parte in acest litigiu nu poate sa judece aceasta cauza.   4). nici un canon nu da dreptul ierarhului sa investeasca cu putere de judecata pe prezbiteri. Consistoriile disciplinare eparhiale sunt constiuite din 3 preoti, iar cele mitropolitane din 5-6 preoti. Acesti preoti fiind sub jurisdictia ierarhului aflat in litigiu in propria sa cauza, neputand sa-si osandeasca propriul episcop, indeplinesc interesele acestuia si sanctioneaza demersul canonic al preotului judecat. Trei preoti egali in har cu preotul judecat nu au puterea de a-l judeca pe acesta. Daca nu au puterea de a hirotoni (de a transmite harul preotiei prin punerea mainilor) nu pot avea nici puterea de a caterisi (de a retrage lucrarea harului preotiei)

1. Cel ce intrerupe pomenirea ierarhului mai este in comuniune cu acesta?

Canonul XV (I-II) Constantinopol spune foarte clar ca intreruperea pomenirii ierarhului reprezinta o despartire de comuniune cu acesta: “cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi.  Drept aceea daca vreun prezbiter sau episcop sau mitropolit ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intaii lor statatori si fac schisma si rup unitatatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade sau de Parinti fireste adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi. Caci ei nu au osandit pe episcop ci pe pseudoepiscopi si pe pseudoinvatatori si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinari.”

Canonistul Ioan N. Floca in talcuirea Canonului XV spune urmatoarele: “In cazul in care insa superiorul propovaduieste in public, in Biserica vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria de a se desparti imediat de acel superior.”

Daca preotul nu-si pomeneste ierarhul in cadrul Sfintei Liturghii la Sfanta Proscomidie, la ectenia mare, la ectenia intreita, la pomenirea care se face imediat dupa Axion, nu se impartaseste cu el, nu ia parte la Liturghiile unde acesta este pomenit este clar ca nu are comuniune liturgica (euharistica) cu acesta. Daca lipseste aceasta comuniune liturgica atunci ce comuniune poate avea preotul cu ierarhul pe care nu-l  pomeneste? Niciuna!

Prin aceasta expunere poate am necajit pe unii credinciosi, nu am avut aceasta intentie si le cer iertare tuturor. Tot ceea ce m-a determinat sa alcatuiesc acest articol a fost incercarea de a lamuri unele neintelegeri. Pe tot cuprinsul acestei expuneri m-am sarguit sa ma situez intru totul pe fundamentul Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, urmand invataturile Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti.

Bibliografie

1. Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005
2. Rugaciunea in comun cu ereticii – Abordarea a practicii canonice a Bisericii, Pr. Anastasie Gotopoulos,  editura Predania, 2013
3. Opere Vol. 1, Sfantul Marcu Evghenicul, Editura Pateres, 2009
4. Sfantul Maxim Marturisitorul – mediator intre Rasarit si Apus, Jean-Claude Larchet, Editura Doxologia, 2010
5. Sfintii Catacombelor Rusiei, Ivan Andreev, Bucuresti, 2015
6. Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Sfantul Iustin Popovici, Fundatia Iustin Parvu, Suceava, 2012

Duminica, 16 iulie, Pomenirea Sfintilor Parinti de la Sinodul IV Ecumenic

Ierom. Grigorie Sanda

[1] *‘catolic’ = sobornicesc (universal). Sintagma ‘ Biserica Catolica’ folosita de Sf. Maxim Marturisitorul in acest text face referire la Biserica Ortodoxa, pentru ca aceasta este soborniceasca(universala)- Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica .

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/lamuriri_la_intrebarile_unor_credinciosi_referitoare_la_situatia_actuala_a_bisericii/2017-07-17-455

Via:  ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

---

Foarte bun articolul părintelui Grigorie! Cu precizarea că poate n-ar fi trebuit să introducă comparația cu „episcopii” „bisericilor” eretice când vorbește de aplicarea canonului 15. Daca nu sunt episcopi și biserici și nu-i recunoaștem, nu sunt deloc. Deci nu conteaza organizarea lor…

Și… cred că ar fi trebuit să mai adauge la paragraful „Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide?” și canonul 3 al Sinodului III Ecumenic ca și precedent și izvor de drept canonic; canon care prevede repunerea în drepturi a preoților „caterisiți” de ereticul Nestorie înainte de condamnarea sa în sinod.

Răspunsurile părintelui CLAUDIU BUZĂ la criticile care i se aduc

Pentru că i s-au adus unele acuze în spațiul public (blogosfera ortodoxă) părintelui Claudiu Buză (unul dintre preoții mărturisitori, care au întrerupt pomenirea ierarhilor apostați), riscând să discrediteze activitatea pastorală a sfinției sale, acum când este nevoie de unitate între anti-ecumeniști, părintele oferă câteva răspunsuri clare.

Iată acuzele: 

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/07/11/pr-claudiu-buza-indeamna-la-carduri-cu-cip-si-cartele-666-2/

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/07/10/vrem-un-raspuns/

Iată și răspunsurile: 

„1. NU sunt de acord cu acceptarea actelor biometrice.

2. NU recunosc „tainele” ereticilor.

3. NU accept comuniune cu stiliștii.

Problema actelor biometrice e foarte clară! Nu trebuie luate!

Însă din motive pastorale, sunt unele persoane care pot accepta (unele documente biometrice – n. adm.) până într-un punct: buletinul unic. Acolo nu mai exista iconomie! – (Adică atunci când se va ajunge la buletinul unic – cel care va avea rolul de act de identiate, card de sănătate, card bancar etc – nu se va mai merge pe principiul iconomiei pentru cei neputincioși, slabi sau cu situații speciale – n. adm.)

E o luptă de lungă durată și trebuie dusă bine, după nevoile și puterile fiecăruia!

Dacă lucrarea mea pastorală, verificată prin părintele Sava și părinții Aghioriți e bună, iar ei (contestatarii – n. adm.) mă discreditează smintind pe cei slabi, își asumă consecințele în plan duhovnicesc?!

Își asumă (aceștia – n. adm.) mântuirea tuturor credincioșilor prin asumarea acriviei(?)!!!

Ce responsabilități au acești (critici – n. adm.) care urlă în virtual și pe la uși si cum cred ei că pot zidi Biserica lui Hristos cu un așa duh?

În ce privește acuzele privind eventuala primire a stiliștilor la taina Spovedaniei… (preiau comentariul meu de pe blogul mai sus amintit):

Parintele Claudiu va transmite ca s-a referit la faptul ca Spovedania are doua dimensiuni: una sacramentala, (ca taina a Bisericii) si una duhovniceaca (ca si metoda de indrumare duhovniceasca).
Latura sacramentala a spovedaniei nu poate fi adminstrata ereticilor sau schismaticilor. Cealalta da! Va roaga sa nu faceti confuzia intre cele doua.
Parintele va indeamna la dragoste si respect pentru semeni, inclusiv pentru stilisti.
Nu poti taia totdeauna in carne vie, fara discernamant. (asta e de la mine)

Răspunsuri primite prin sms.

Răspunsul părinților aghioriți mărturisitori la comunicatul trădător al Chinotitei

Pe 30 iunie 2017 apărea comunicatul trădător al somnabulei Chinotite (conducerea oficială a Muntelui Athos) în legătură cu falsul sinod din Creta:

Un monument de ignoranță și trădare: Comunicatul sinaxei conducerii oficiale a Muntelui Athos, din 30 iunie 2017

Iată și răspunsul părinților athoniți mărturisitori:

Răspuns către Sfânta Chinotită și către stareții celor 19 mănăstiri referitor la anunțul vrednic de lepădat despre sinodul tâlhăresc de la Kolimbari (Creta)
Sfântul Munte Athos, 24 iunie-7 iulie 2017

”Vai de monahii din zilele acelea care vor fi înrobiți de proprietăți și de bogăție, care de dragul păcii vor fi gata să se supună ereticilor. Își vor adormi conștiința lor, zicând: «Noi păstrăm și salvăm mănăstirea și Domnul ne va ierta». Acești nefericiți și orbi nu vor lua deloc în calcul faptul că prin erezie demonii vor intra în mănăstire și apoi nu va mai fi deloc o Sfântă Mănăstire, ci numai ziduri, din care s-a îndepărtat harul…” (Starețul Anatolie de la Optina, 1927)

Am epuizat toate posibilitățile omenești, prin scrisori, omilii și intervenții, de a vă arăta calea greșită a ereziei pe care o urmați voi și conducerile mănăstirilor Sfântului Munte, manipulate de patriarhul Bartolomeu. Am demonstrat în mod incontestabil și pe deplin rolul Fanarului și al celor ce locuiesc în el ca protagoniști ai panereziei ecumeniste a antihristului. Am fost amenințați, constrânși și alungați pentru că ne opunem holerei și morții sufletești a panereziei care este răspândită în turma turma ortodoxă, în conlucrare cu tăcerea vinovată (a ascunderii adevărului în fața turmei – n.trad.).

Acum veniți cu un text kakodox (eretic), să liniștiți poporul credincios și conștiințele voastre că – chipurile – sinodul din Creta este întru totul ortodox și că urmând hotărârile acestuia vă aflați în interiorul Bisericii. Din păcate, în felul acesta, săraci și orbi, târâți Ortodoxia în tenebrele adunărilor secrete ale păgânilor care întotdeauna au urât-o.

Voi sfâșiați Biserica, smintindu-i la culme pe ortodocși. Ați transformat Sfântul Munte, prin ascultarea oarbă și forțată pe care o impuneți, într-o cochilie moartă din care a dispărut mărgăritarul (perla). Nu mai reprezentați tradiția ortodoxă vie a Sfântului Munte, așa cum ați fi datori să fiți, pentru că nu reprezentați părerile și învățăturile mărturiei aghioritice care a fost de-a lungul timpului. Ne-am delimitat de voi, nu vă urmăm și ne pare rău de alunecușul în prăpastia ereziei pe care sunteți. Ca cei ce încuviințați de fapt sinodul tâlhăresc din Creta sunteți în mod conștient și activ tovarăși de drum ai apostaților Fanarului și mergeți pe calea eretică pe care aceștia o trasează, spre distrugerea Bisericii.

Din păcate, ați ajuns să fiți luptători împotriva sfinților, căci faceți opusul față de cele poruncite de sfinți, mai ales de cei aghioriți, devreme ce sunteți de acord cu ereziarhul Bartolomeu Arhondonis, urmându-i întru toate pe apostații din vremea patriarhului latinofron Vekkos, care au slujit cu acesta. Deja vă îndreptați spre trădarea credinței, imitându-i nu pe sfinții mărturisitori, ci pe cei care s-au dovedit a fi prieteni foarte buni ai lui Nestorie, ai lui Vekkos și ai lui Kalekas. De altfel, conform sfinților noștri, păstorul care îi amenință cu exiluri și cu prigoane pe ortodocși, ”nici creștin nu este”, ci este ”prieten al diavolului și diavolii sunt prietenii lui.” (EPE – Elines Pateres tis Ekklisias, adică Părinții Greci ai Bisericii, 10, cap. 5).

Preferați roadele Egiptului și vițelul de aur (Psalmul 105, 20) al ecumenismul. Ați apostaziat de la credință, impunând, prin violență, aceste învățături ale demonilor care ”vorbesc în două feluri” (I Timotei 3, 8), prin care conducătorul vostru, ereticul Bartolomeu, le filosofează în mod mincinos și le spune pretutindeni în lume.

Ați devenit ”imitatori ai lui Iuda”, așa cum îi numește Sfântul Nicodim Aghioritul pe cei care ”de teama oamenilor tăgăduiesc dogmele credinței, canoanele apostolice și sinodale și tradițiile Bisericii.” (în lucrarea Interpretare a cântării a noua).

Ați intrat și oficial în adunarea respingătoare a lui Barsum (acesta a fost conducătorul monahilor sirieni la Sinodul tâlhăresc din anul 449) și a lui Timotei Elurul. Ați devenit imitatori ai monahului Moise, care a trăit cu șapte secole în urmă în Marea Lavră a Sfântului Athanasie și care a semnat documentul de unire de la Ferrara-Florența, recunoscând pe gigantul (monstrul) cu două coarne (conf. Sfântului Nicodim Aghioritul, Pidalion, p. 98, nota 1, Atena, 1886) ca episcop al tuturor creștinilor.

”Cu nimic nu folosește o viață dreaptă dacă sunt denaturate dogmele” (Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 29, p.460-464). Credința demonică este respingătoare pentru Dumnezeu și este înșelare pentru credincioșii pentru care veți da seama în ziua aceea a Judecății. Este vorba despre credincioșii care au așteptat cu nerăbdare să asculte poziția oficială a monahilor din Sfântul Munte despre uneltirile săvârșite în Creta, protestează și strigă cu glas mare pe internet despre atitudinea voastră trădătoare. Imitând pe sutașul cu temere de Dumnezeu din Evanghelie, cel puțin pe aceștia ar trebui să îi băgați în seamă și să nu îi smintiți.

Însă voi ați hotărât să îl imitați pe bogatul cel lipsit de minte din Evanghelie, zicând: ”Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te! Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 19-21) În final, ceea ce vă interesează este să fiți în relații bune cu puternicii pământului, cu masonii, cu antihristul Arhondonis și cu cei împreună cu el.

Cu ajutorul lui Dumnezeu pregătim, ca părinți aghioriți, un răspuns amănunțit pentru a demonstra teologic rătăcirile și alăturarea voastră la panerezia ecumenismului, cu toate că s-ar fi cuvenit să nu ne ocupăm deloc cu cele scrise de voi, care sunt insipide, incolore și fără gust sau, mai corect, cu cele pe care Gontikakis (fost stareț al mănăstirii Iviron, care este mare ecumenist, ca și patriarhul ecumenic Bartolomeu – n.trad.) le-a scris pe socoteala voastră.

Gândiți-vă serios la cuvintele Domnului nostru, acest moment critic al istoriei: ”Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apocalipsă 3, 15-18)

Semnatari:

1. Gheron Sava Lavriotul
2. Gheron Hariton Ieromonahul, Sfânta Chilie a Înălțării Domnului (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
3. Gheorghe Monahul, Coliba Cuviosului Varlaam din Vigla
4. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Haralambie (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
5. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
6. Agathon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
7. Ilarion Monahul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
8. Paisie Monahul, Schitul Sfintei Mănăstiri Cutlumuș
9. Gheron Alipie, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
10. Epifanie Monahul, Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
11. Avacum Monahul, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
12. Damaschin Răuș Ieromonahul, Sfântul Schit Prodromu
13. Gheron Efrem Monahul, Sfântul Schit Prodromu
14. Nicodim Monahul, Sfântul Schit Prodromu

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian Staicu

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro