O afirmație falsă (sau cel puțin incompletă) și un adevăr aproximativ la sinaxa de la Negrești Oaș

După cum știm, pe 19 mai a avut loc o sinaxă a nepomenitorilor acriviști la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat și cei cu vederi extreme, cei care afirmă dispariția harului în restul Bisericii, dar n-au fost în asentimentul majorității de acolo.

Conform articolului Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești Oaș (19 mai 2018), aflăm că s-a dat, printre altele și un răspuns „patristic” a întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii.

„– s-a pus insistent întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii. Răspunsul patristic a fost foarte clar: există eretici necondamnați și eretici condamnați. Cei necondamnați fac întotdeauna parte din Biserică, ei provin din Biserică, mintea lor este amăgită de erezie, Biserica face tot ce îi stă în putință spre a-i întoarce la adevăr; dacă ei nu vor cu niciun chip, nici măcar în fața unui sinod, atunci Biserica îi dă, cu durere, anathemei, iar atunci ereticii sunt tăiați de la Trupul Bisericii, nădăjduindu-se însă ca până la moarte să se reîntoarcă totuși la adevăr. Așa cum un membru bolnav al trupului face parte din trup până la tăierea lui definitivă, așa și ereticii – ca mădulare bolnave ale Bisericii – fac parte din ea (și se osândesc împărtășindu-se cu Hristos fiind ei în stare de erezie) și Biserica face totul ca ei să se întoarcă la adevăr;”

Comparația Bisericii, ca Trup al lui Hristos, cu trupul uman este totuși una relativă. În timp ce trupul uman este condus de sistemul nervos al cărui centru se află în organul numit cap, iar acesta are posibilități limitate de a conduce în orice situație trupul (corpul uman), Hristos, ca și Cap al Bisericii are autoritate și control absolut asupra acesteia.

Cu alte cuvinte argumentul că ereticul necondamnat este un membru bolnav al Trupului lui Hristos, fiind în Biserică pur și simplu, este nepotrivit.

Dacă ereticul (necondamnat oficial) este în Trupul lui Hristos (Biserica) înseamnă că totuși acel eretic necodamnat este unit cu Capul. Adica, chiar și membrul bolnav fiind are comuniune cu Hristos, este unit cu El. Căci dacă e încă „netăiat” din Trup…

Dar vedem foarte clar că ereticul, din moment ce cugetă cele contrare Adevărului (și mai ales dacă face ceva împotriva Adevărului), se desparte singur de Acesta, de Hristos. Deci iese sau este aruncat din Trupul mistic al Bisericii, dar rămâne încă în forma vizibilă a instituției pământești.

Lămuritor este citatul acesta, pe care îl reiau:

,,Un episcop eretic (și orice cleric sau mirean – n. adm.) este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”. – Sfântul Ierarh Averchie Taușev

Dar pentru a vedea și mai lipede că erezia este despărțire de Dumnezeu și implicit de Biserică, să căutăm în Pateric:

Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui:
– Tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru.
Iar el a zis:
– Ei bine, asa este.
Si i-au zis lui:
Tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul?
Iar el a zis:
Eu sunt.
Au zis iarasi:
Tu esti Agathon ereticul?
Iar el a raspuns:
Nu sunt eretic.
Si l-au rugat pe el, zicand:
– Spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit?
Zis-a lor:
Cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu.
Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.

Vorbește cumva avva Agaton de ereticii condamnați? Nicidecum. El doar era călugăr ortodox, cunoscut de mulți ca ortodox.

Nu poate fi cineva, despărțit de Capul – Hristos Dumnezeu și în același timp în Trupul Bisericii.

Nu mai reiau toate argumentele aduse în articolul: Schismaticul la schismatici trage.

Adaug doar două momente în care chiar principalii protagoniști ai sinaxei de la Negrești Oaș afirmă ce am spus eu, fără să-și dea seama:

În înregistrarea video de mai jos, între minutele 17:13 – 17:45, pr. Ciprian Staicu spune că la teologie a învățat multe erezii pe post de învățături ortodoxe și nu știa că sunt erezii. A ajuns în Sfântul Munte și a discutat cu părinți de acolo, care îi studiaseră pe Sfinții Părinți, a aflat că multe din cele ce învățase erau neortodoxe. „Și m-am lepădat de ele și lepădarea de el m-a ajutat să rămân în Ortodoxie.”

Iar aici, monahul Sava Lavrioul între minutele 1:30 – 1:55:

„Mulți episcopi care au luat parte la sinoade erau eretici în vremea aceea. Însă și-au înțeles greșeala și au revenit la Ortodoxie.”

Se poate pune semnul egal între Ortodoxie și Biserica? Bineînțeles! Unde este Ortodoxie este și Biserica, deci Biserica=Ortodoxie.

Atunci, dacă prin erezie se iese din Ortodoxie reiese că se iese din Biserică.

Concluzie: Cei ce au cuget eretic, înfăptuiesc acte eretice, semnează documente eretice, sunt afară din Biserică, mistic vorbind. Rămân însă, temporar, membri în organizația văzută a Bisericii Luptătoare, clericii nefiind caterisiți de vreun sinod, iar mirenii nefiind excomunincați.

Este o nuanță și consider că e obligatoriu să se precizeze acest lucru, deoarece simpla afirmație că ereticii sunt în Biserică este smintitoare!

Din păcate, am văzut că și domnul Mihai Silviu Chirilă este de acord cu această afirmație simplistă.

Iar despre faptul că există Har la slujbele clericilor eretici necondamnați, dar harul nefiind un atribut al episcopului/preotului ecumenist, vedem din canoanele incluse în Pidalion și din tâlcuirea aceasta:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Dar și de aici:

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/05/24/partea-i-pr-adrian-fageteanu-la-biserica-cine-cununa-preotul-oare/

Să știți că Dumnezeu este Cel ce-i unește pe tinerii căsătoriți. Mă auziți? Dumnezeu v-a unit! La primărie căsătorește ofițerul stării civile, primarul, da? La biserică, cine cunună – preotul, oare?Ia să vedem, cum scrie în Molitfelnic? „Și îi binecuvântează preotul de trei ori, cântând: «Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă și cu cinste încunuează-i pe dânșii».” Vezi dar, Dumnezeu e Cel care îi încununează! Când spui că a fost operat cineva, spui că bisturiul l-a operat, sau doctorul?Preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Și de ce zice „de trei ori”? Pentru că încununează și Tatăl, și Fiul, și Duhul Sfânt!

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 11 (34)/2011 -NOIEMBRIE

Pag.47-48.

Afirmația corectă ar trebui să sune cam așa: Ereticii necondamnați nu mai sunt în Trupul mistic al Bisericii, căci s-au despărțit de Hristos – Capul acesteaia – însă sunt temporar membri ai formei văzute a Bisericii, Dumnezeu folosind-se de ei (în cazul clericilor) pentru a împărtăși Har poporului, până la o excludere/caterisire oficială făcută de un sinod.

În ce pivește adevărul aproximativ pe care l-au spus, am în vedere afirmația monahului Sava Lavriotul din cel de-al doilea filmuleț între minutele 12:45 și 13:36:

„Noi la Roman am vorbit în principal de episcopi și preoți. Și am spus că episcopii și preoții, ecumeniștii îi conduc pe credincioși în erezie. Există mulți mireni care nu știu încă ce s-a întâmplat în Creta. Nu putem să-i acuzăm pe cei care nu știu ce s-a întâmplat că sunt eretici, însă trebuie să-i informăm pentru ca ei să se depărteze de erezie. Și aici este iconomia pe care noi o facem.”

Adevărul este că există mult mai multe categorii de nevinovați între cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști. Inclusiv în din cei ce pomenesc încă din motive de strategie (în special unii ierarhi).

Dar prin „iconomia” pe care afirmă Sava Lavriotul că o aplică, ei de fapt contrazic cele ce le-au afirmat la Roman. Acolo nu au precizat că au vorbit doar de preoți și de ierarhi. Exprimarea e foarte clară – la general.

Să ne amintim câteva puncte din mărturisirea acriviștilor de la Roman:

2 – Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie. Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.

3 – Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.

8 – Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Orice formă de comuniune cu erezia era tot erezie, iar acum nu mai e…

Părtășia la erezie cu știință sau fără știință era tot erezie, iar acum nu mai e, căci acceptă excepții.

Tainele săvârșite de ecumeniști erau spre osânda tuturor, iar acum… nu chiar a tuturor.

E un progres…

Acceptarea acestei iconomii, crează o breșă în falsa teorie a vaselor comunicante adoptată de monahul athonit, teorie despre care am vorbit în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Trebuie precizat că la început, monahul Sava avea o poziție relativ echilibrată (la sfârșitul anului 2016, când a ținut mai multe conferințe în România). Apoi și-a radicalizat discursul. Acum se constată o revenire. Să dea Dumnezeu să revină complet pe linia echilibrată!

PS:

Gruparea acriviștilor (deocamdată), mai au însă o problemă în privința acceptării hirotoniilor de episcopi (horepiscopi) făcute de unul singur de episcopul Artemie (fost de Kosovo). Problemă care poate ar trebui rezolvată prin cooperarea tuturor și recâștigarea episcopului sârb din schismă…

daniel vla

Reclame

Schismaticul la schismatici trage

Image result for legat la ochi

Foto: au.fotolia.com

După cum explicam în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Există trei feluri de ortodocși ce s-au îngrădit de ecumenism:

1. Gruparea celor echilibrați (cu adevărat moderați) pe a căror linie merge și acest blog și care NU consideră pe toți cei rămași în comuniune cu ecumeniștii că ar fi eretici;

2. Gruparea celor acrivici care îi consideră pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea drept eretici (conștient sau inconștient) – reprezentată de pr. Ciprian Staicu, gheron Sava și o parte din părinții de la Rădeni; – Nu îi numesc încă schismatici, deși spre despărțirea de toți se îndreaptă.

3. Gruparea schismaticilor extremiști, care consideră că odată cu căderea în erezie (ecumenism, în cazul nostru) dispare automat și harul, iar preoții și episcopii ecumeniști ar fi caterisiți de la sine. 

Dar iată că un așa-zis preot din cea de-a treia grupare, unul care n-are liniște și probabil nici treabă pe la vreo slujbă, urmărește de zor acest blog și comentariile de pe aici insistând să-și spună punctul de vedere.

Este al treilea din cei prezentați aici: O nouă grupare stilistă: Preoții Ioan Miron, Vasile M., Marian Tudor, Onisim Banu

Omul  nu e capabil să poarte un dialog civilizat, căci după două trei schimburi de mesaje derapează în insulte și jigniri încununate de „anateme”.

Așa se face că am fost acuzat că sunt eretic, „criptoecumenist” și „ciprianit” împreună cu toți cei care s-au îngrădit de erezia ecumenismului din tabăra echilibrată, dar și împreună cu cei din tabăra acrivistă.

„ANATEMA VOUA CIPRIANITILOR-CRIPTOECUMENISTI, CARE IN FAPT SPRIJINITI TOT ECUMENISMUL, INTINDEREA ACESTEI PECINGINI, ANESTEZIEREA SI ERETIZAREA BOTEZATILOR PANA LA SFARSITUL VEACURILOR!”

Anatema criptoecumenistilor ciprianiti: Zisis, Vulcanescu, Sava, Staicu, Chirila, Buza, cu toti adeptii lor!

Articolul acuzator: AICI

După ce mă/ne acuză de erezie și ciprianism, aplaudat la rubrica de comentarii de câțiva adepți, găsește el o așa-numită anatemă pusă asupra schismaticului Ciprian de Oropos și Filipi, pe care ne acuză că l-am urma în idei, dată de „Biserica Ortodoxă Autentică a Americii”; în engleză Genuine Orthodox Church of America.

Iată așa-numita anatemă:

„Anunț!

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii a emis o anatemă împotriva ereticului Cyprian din Oropos și Fili și celor care îl urmează, în Duminica Ortodoxiei, 2009.

Către caterisitul arhiepiscop Cyprian Koutsoumbas, „exorcistul”, care propagă învățături demonice, și tuturor celor care îl urmează, care învață că cei care cad în erezie sunt încă parte a Bisericii lui Hristos, și că tainele lor sunt pline de Har, și care învață că Biserica lui Hristos este împărțită în două părți – una bolnavă, suferind de erezie și una sănătoasă, fără erezie – și prin urmare susțin că Sfântul Trup al lui Hristos nu numai ca poate fi împărțit, dar de asemenea poate fi infectat cu maladia (boala) falsității, care se opune Sfântului Apostol Pavel care spune că Sfânta Biserică este „slavită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel” (Efeseni 5;27), și celor care sunt în comuniune cu ereticii și prin urmare au cedat ereziei ecumenismului,

Anatema!” Sursa: ASTA

Lăsând la o parte faptul că noi nu spunem ce ar fi zis Ciprian de Oropos, fapt ce îl voi expune mai jos, să vedem ce este această „Biserică Ortodoxă Autentică a Americii”.

Genuine Orthodox Church of America

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii (GOCA) este o jurisdicție independentă a Calendarului Vechi, cu sediul în Buena Vista, Colorado, care se consideră a fi singura biserică ortodoxă legitimă din America. Nu este în comuniune cu nici un corp ortodox. Cu toate acestea, a pretins în trecut că a menținut comuniunea cu Biserica Ortodoxă Ortodoxă din Grecia, condusă de Abp. Makarios din Atena. Atât Arhiepiscopul Makarios însuși, cât și sinodul său au afirmat în repetate rânduri în documentele oficiale că nu au nicio legătură cu acest grup. GOAC este condus de Abp. Grigorie (George) din Denver.

GACC a fost format dintr-un grup inițial aflat sub Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, care mai târziu a intrat rapid în succesiune în trei jurisdicții greco-vechi Calendarist (și anume Arhiepiscopul Chrysostom II al Atenei, Sinodul de scurtă durată al lui Kalinikos din Duodecane și Arhiepiscopul Makarios din Atena), urmat de Biserica Autonomă Ortodoxă Rusă (ROAC) (2000), și este acum independentă în urma depunerii și excomunicării lui Abac. Gregory (2004). [1] [2] Cu istoria sa de a face parte din diferite jurisdicții, Biserica Ortodoxă Autentică a Americii tinde să fie într-o stare constantă de ostilitate față de fostele sale afilități.

Primatul jurisdicției, Gregory (George) din Denver (născut un Antiohian), care a fost consacrat episcopiei în ROAC, pretinde a fi „singurul ierarh din Statele Unite care a rămas liber de orice comuniune sau unire cu această erezie a Ecumenismului, care are o succesiune apostolică valabilă „și astfel pretinde că este” cu adevărat canonic „. [3]

În 2007, Arhiepiscopul Grigorie a primit la GOCA pe Arhiepiscopul Ambrose (Moran-Dolgorouky) din New York City, unul dintre numeroșii episcopi vaganți care pretind că au fost consacrați de episcopi ucraineni independenți. După primirea sa, el a participat la consacrarea Arhimandritului Ioan (Egan) în calitate de Episcop al Colorado Springs, alături de Arhiepiscopul Grigorie, la 6 ianuarie 2008. Deoarece primirea unui episcop poate fi realizată canonic numai de un sinod, inițial Arhiepiscopul Grigorie a susținut că Arhiepiscopul Makarios de la Atena ia dat consimțământul verbal pentru primirea prin telefon. Acest lucru a fost negat vehement atât de Arhiepiscopul Makarios, cât și de Sinodul său de Episcopi. Șase luni mai târziu, Arhiepiscopul Ambrose a părăsit GOCA și sa întors la fostul său statut de episcop independent. Deoarece consacrarea Episcopului Ioan a fost administrată doar de doi episcopi, dintre care unul a fost primit necanonic în Biserică și posedând o succesiune apostolică discutabilă, GOCA a devenit complet izolată de alte comunități vechi calendariste. Un număr de membri ai acestor comunități au dat condamnări imediat după separarea nejustificată de ROAC.

În prezent, GOCA are doi episcopi, 2 comunități monahale și 4 parohii misiuni în Statele Unite, plus supraveghează 29 de parohii în Congo, Uganda, Brazilia, Italia și Bulgaria.

Jurisdicția este susținută în principal de profiturile din iconografia și editarea celor două centre monahale, Dormition Skete și Mănăstirea Sfântului Apostol, atât în ​​Buena Vista.

Așadar aceasta așa-zisă Biserică Ortodoxă Autentică a Americii, este o adunare stilistă, ce nu are nici măcar legături cu alți stiliști. Și este cu totul altceva decât Biserica Ortodoxă Americană (Orthodox Church in America – OCA).

Biserica Ortodoxă din America (OCA) este o biserică autocefală care are parohii în principal în Statele Unite şi Canada (are și câteva parohii în Australia şi în alte locuri). OCA a fost cunoscută iniţial sub numele de Biserica Greco-Catolică Ortodoxă Rusă din America, sau mai familiar Mitropolia. Înainte de aceasta a fost eparhia Nord-Americană a Bisericii Rusiei. Autocefalia OCA nu este recunoscută de majoritatea bisericilor ortodoxe autocefale.

Întâistătătorul actual al OCA este Prea Fericitul Gherman, Arhiepiscop de Washington şi New York şi Mitropolit al Întregii Americi și al Canadei.

OCA a luat naștere din activitatea misionară a Bisericii Rusiei în Alaska şi în Insulele Aleutine, desfăşurată de opt călugări ortodocşi care au sosit în Alaska în 1794. Aceștia se înscriau în tradiția misionară veche de secole a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a dus Ortodoxia printre mongoli prin călugării Hourg şi Varsanufie, precum și prin Sfântul Cuvios Ştefan din Perm (1340-96), care a călătorit în Kazan, dincolo de Munţii Urali, până în pădurile Siberiei, pentru a duce ortodoxia păgânilor zirieni. Călugării ruşi au propovăduit Ortodoxia încă şi mai spre est, în cele din urmă stabilind o reţea de misiuni de-a lungul şi de-a latul Siberiei şi de-a lungul întregii coaste a Pacificului: în China (1686), Alaska (1794), Japonia (1861), şi Coreea (1898). …………………

Autocefalia OCA nu este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe autocefale, între care amintim Patriarhia Ecumenică. Bisericile care au recunoscut autocefalia acesteia sunt cu precădere cele din ţările comuniste (dintre care multe s-au aflat sub dominaţia Bisericii Ruse), incluzând aici Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei. În opinia apologeţilor autocefaliei, este un fapt obişnuit ca recunoaşterea autocefaliei să vină mai târziu; însă oponenţii autocefaliei OCA afirmă că acordarea acesteia nu intră în prerogativele PAtriarhiei Moscovei – ro.orthodoxwiki.org

Nu știu ce valabilitate îi găsește personajul nostru anatemei dată de schismatica GOCA către un alt schismatic (Ciprian de Oropos). Poate doar îl atrage duhul schismatic al diferitelor „biserici” de acest gen, spre care tinde, și vrea neapărat să ne vadă anatemizați.
Cât despre acuzația de „ciprianism”, nu știu ce asemănare vede acest preot Tudor între noi și el, căci am explicat că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii, dar nefiind caterisiți (clericii) și excomunicați (mirenii), harul încă există (cum a existat și până acum în tot secolul 20, dovadă fiind mulțimile de sfinți contemporani), nefiind un atribut al ecumeniștilor, ci o iconomie din rânduială dumnezeiască, Dumnezeu neridicând harul tocmai pentru mântuirea cât mai multor oameni.
Că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii am arătat în articolul:
Adaug comentariile:

Si iarasi zice Sf Apostol Pavel:

„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” Galateni 1, 8-9

Cum poate fi in Trupul tainic al Bisericii cel ce este anatema (adica in afara) caci propovaduieste o alta Evanghelie (adica erezii)?

 

Că nu sunt eu singurul care zice că ereticii sunt în afara Trupului mistic/tainic al Bisericii se vede și de aici: 
„Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres.”
Și de aici:
„A ieși din Biserică înseamnă să ieși din Adevăr și din invățătura mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.„ pr. Ieronim Cosma în predica la Înălțarea Domnului 2018 – AICI – minutele 26:00-26:07
Că ereticii ecumeniști sunt încă prezenți în forma văzută, exterioară a Bisericii, nefiind caterisiți de o autoritate superioară (un sinod), iar harul este trimis de Dumnezeu, prin ei, spre mântuirea poporului, se vede de aici:

Danielvla, Cristian D,
Se pare că adevărul este undeva pe la mijloc și înclin să vă dau dreptate pentru afirmațiile făcute, cu unele rezerve. Am găsit un text al arhiepiscopului Averchie care spune așa:
,,Un episcop eretic este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”.
Textul este cât se poate de clar! ………………..

Și mai ales de aici: 

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

De unde rezultă că un cleric trebuie caterisit pentru a nu mai lucra harul prin el.

Iar despre faptul că o greșeală, păcat sau erezie nu atrage după sine caterisirea automată vedem destul de lămurit dintr-o mulțime de canoane:

CANONUL 5 apostolic (SOTIILE CLERICILOR)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu-si alunge sotia pe motiv (pretext) de evlavie. Iar daca ar alunga-o, sa se afuriseasca; si staruind (ramânând neînduplecat), sa se cateriseasca.

Deci să se caterisească, NU că este caterisit! Să înfăptuiască cineva caterisirea (un episcop, un for superior/sinod)!

CANONUL 6 apostolic (INCOMPATIBILITATI)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu ia asupra sa purtari de grija lumesti; iar de nu, sa se cateriseasca.

CANONUL 7 apostolic (SARBATORIREA PASTILOR)

Daca vreun episcop sau presbiter sau diacon va sarbatori Sfânta Zi a Pastelor cu iudeii, înaintea echinoctiului de primavara, sa se cateriseasca.

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISITI).

Daca cineva s-ar ruga, chiar si în casa, împreuna cu cel afurisit (scos din comuniune), acela sa se afuriseasca.

Să facă cineva afurisirea (scoaterea de la Împărtășanie)!

CANONUL 11 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISITI)

Daca cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreuna cu un cleric caterisit, sa se cateriseasca si el.

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.

Dar și mai lămuritor este canonul acesta:

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Caci ce fel de împartasire (întelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

Cui poruncește canonul?! Unei structuri/for superior/sinod care să pună în aplicare caterisirea!

Și tot așa multe altele, din Pidalion!

Deci pentru ce ne acuzi pe noi, Tudore?!

Vino-ți în fire, păcălitule de arhiconi!

Noi suntem următori ai Sfinților Părinți și ai canoanelor. Nu vorbim de la noi.

Și pentru ce te grăbești cu anateme?! Simți nevoia să te subtitui unui sinod, care „apără Ortodoxia”?!

Dar parcă afirmai inutilitatea ativității unui sinod în condamnarea unor eretici. Daca noi am fi eretici, de ce e nevoie de anatema ta? Nu am fi noi „singuri de sine osândiți”? Nu am cădea automat din har, așa cum afirmi?

În realitate jignirile, injuriile, blestemele și anatemele pe care le proferezi, nu sunt altceva decât manifestări ale urii satanice și ale stării nevrotice care te stăpânește.

Smerește-te preotule, care zici că ești! Nu te mai crede mai deștept decât toți! Nu mai duce sufletele departe de Biserică! Păstrează o cale echilibrată!

Tâlhărescul sinod din Creta nu e o borna de la care a dispărut harul (la cei ce pomenesc), așa cum zici. Căci anatemele Sfinților (Sf. Ap Pavel, Sfinții Părinții, Sinoadelor) acționează de când s-au dat, nu de când pretind unii că hotărăsc ceva în numele Ortodoxiei (cretanii). Dar anatemele, osândirile acționează la nivel personal în plan mistic (individul fiind căzut din Trupul Bisericii de la căderea în abaterea respectivă), iar în formă văzută canoanele trebuie puse în aplicare de cineva, de o structură/autoritate/sinod. Exprimarea în Pidalion este foarte clară!

Mă opresc aici cu articolul!

Sper să-ți dea Dumnzeu mintea românului cea de la urmă…

daniel vla

 

Articolul pr-lui Paisie Prodromitul „Să nu ne tăiem mintea în Sfintele Canoane și în Sfinții Părinți” și un comentariu

Related image

Imagine: teoriisecrete.ro

Toate cazurile în care Sfinții Părinți spun să fugi și să nu ai părtășie cu ereticii se referă, în general, la eresuri vădite și deja condamnate de un Sinod[1]. Așadar, Filioque a fost condamnat la Sinodul din 867, și deci, pe drept Părinții la 1274 au întrerupt pomenirea Patriarhului Vekkos atunci când acesta vroia să impună pomenirea Papei; arianismul era deja condamnat la 325, iar cei ce pe timpul Sfântului Atanasie au întrerupt pomenirea lor după Sinod, pe drept numindu-i eretici; monofizitismul  era condamnat pe timpul Sfântului Eftimie cel Mare de Sinodul  IV Ecumenic și, cu toate acestea, Sfântul Eftimie nu a tăiat pomenirea decât după ceva timp; Sfântul Maxim nu a tăiat pomenirea decât după ce a reușit să adune un Sinod în Africa, iar Sfântul Sofronie nici nu a tăiat deloc pomenirea celorlalți patriarhi care susțineau monotelismul înainte de Sinodul Ecumenic al VI-lea; iconoclasmului era deja condamnat când Sfântul Teodor Studitul îi numește pe toți eretici și aplică acrivia fata de toți; Sfântul Chiril al Alexandriei nu taie pomenirea episcopilor ce aveau comuniune cu Teodor al Mopsuestiei și Diodor de Tars, aceștia nefiind condamnați nominal de un sinod, ci aplică iconomia înainte de  Sinodul V Ecumenic unde au fost condamnate tezele lor; Sfântul Teodor face iconomie cu cei ce pomeneau pe adepții sinodului adulterin, cu toate ca aceasta nu constituia o erezie  înainte de un Sinod. Deci iată ca iconomia s-a aplicat înainte de Sinoade în general, iar acrivia după Sinoade. Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod. Se face o confuzie voită între ereziile condamnate și necondamnate și se face schismă în  Biserică, prin ruperea de Biserica și nu de erezia unor episcopi. Deoarece, înainte de a fi condamnată o erezie, ecumenismul fiind erezia ereziilor, considerăm anticanonic ca toți care pomenesc un astfel de Episcop, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ecumenismul sau chiar vorbesc împotriva lui, sunt eretici și căzuți, ceea ce constituie o mare viclenie a diavolului pentru a face schismă în Biserică. Căci pe care nu i-a putut înșela să-i despartă de Biserica prin erezie, caută să-i despartă prin schismă și anume pe cei mai râvnitori care nu au cunoștințe prea multe sau pe cei cu mintea prea ascuțită care, în loc să se vindece prin citirea Pidalionului și a Sfinților Părinți, și-au tăiat mintea în Canoane și în cuvintele Sfinților Părinți. Căci diavolul fiind șiret îi îndeamnă, să zidească osteneala peste poruncă, cum zice psalmistul, adică să-și piardă toata osteneala prin neștiință, nechibzuință și interpretarea Canoanelor cu răutate și patima. Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America. Deci, nu trebuie sa ne grăbim să osândim noi toată Biserica ca și căzută în erezie, să cădem în schisma stilistă a calendarului și să ne căutăm arhierei ortodocși în alta parte; deoarece, îi avem în Biserica Universală Ortodoxă dar care nu s-au adunat, încă, într-un SINOD ECUMENIC ADEVĂRAT, și care sperăm să fie în viitorul apropiat. Dacă nu procedăm așa, vom face din întreruperea pomenirii o schismă, schisma Sinodului din Creta. Să ne apere Dumnezeu și Preacurata Sa Maica de o cădere ca aceasta, ca în loc să vindecăm și să apărăm Biserica de schisma și dezbinări, așa cum spune Canonul15, noi  să facem  mai multă dezbinare și ură în Biserică. Să stăm cu frică și să luăm  aminte, să ne luptăm după legile jocului, astfel vom ieși în afara Bisericii, așa cum au mai făcut mulți. Dacă suntem picioare sau mână să nu ne punem în locul Capului și să judecăm noi toată Biserica, înainte de a folosi toate mijloacele de a întruni un Sinod cu adevărat Ortodox, care să condamne Sinodul din Creta și pe cei ce l-au adunat și aprobat. Numai așa vom putea să-i numim eretici cu adevărat și să aplicăm acrivia prevăzută de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți. Până atunci, nepomenirea este doar o metodă de luptă împotriva ereziei (cea mai eficientă – n.n.), dar nu însăși condamnarea ereziei și a ereticilor. Dumnezeu să binecuvânteze această luptă sfântă în limita Sfintelor Canoane  și  a Sfinților Părinți. Cu dragoste și stima pentru adevărații luptători ai lui Iisus Hristos. Amin.

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

17 mai 2018, Înălțarea Domnului

[1] Asta nu înseamnă că dacă un eretic nu a fost condamnat poate fi frecventabil sau că putem încuraja comuniunea cu el fără posibile consecințe în plan duhovnicesc, ci că se poate aplica iconomia după exemplele de mai jos pentru a feri de schismă (n.n.)

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com


Spune părintele Paisie:

„Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America”

Sinodul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor) a condamnat ecumenismul în sinod local în luna august a anului 1983, la Vancouver. E adevărat că a fost doar un sinod local cu un număr mic de episcopi și este adevărat că pentru a avea autoritate în toată Biserica Universală trebuie să fie recunoscut ca atare de pliroma Bisericii, de credincioși sau prin validarea lui de către un Sinod Ecumenic.

Numai că, majoritatea ortodocșilor mărturisitori recunosc autoritatea și valabilitatea acestui sinod. Cu alte cuvinte, pliroma trează a Bisericii a validat autoritatea acestui sinod. Mai există și pliroma adormită, care încă nu ia aminte și încă nu e preocupată de ecumenism și de condamnarea lui. Aceasta parte a pliromei urmează să se trezească (prin convocarea unui sinod ecumenic probabil) ori dacă nu, dacă vor continua în nepasare sau mai rău, sfârșind prin a se uni cu ereticii condamnați deja, va fi aruncată afară din Biserică.

Așadar, la fel ca în anul 867, în sinodul ale cărui hotărâri au fost confirmate la sinodul așa-numit al VIII-lea Ecumenic, din 879-880, tot pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (la fel ca și primul), care a condamnat erezia filioque, tot așa și Sinodul ROCOR, ce a fost acceptat în fapt de cam toată pliroma luptătoare a Bisericii, are valabilitate și autoritate.

La fel ca și atunci, și în 1983, a fost condamnată erezia, dar nu ereziarhii nominal (deși în 867 a fost caterisit și papa Nicolae I pentru amestecul necanonic în Bulgaria).

Biserica a aplicat iconomia pentru Apus, deși acolo încă existau eretici care credeau și mărturiseau erezia filioque și asta din 867 sau 880 când a fost recunoscută oficial condamnarea ereziei, până în 1054, când Biserica i-a aruncat în afara ei pe toți ereticii paistași și pe cei care i-au urmat.

În toată această perioadă de 174 de ani, dacă Apusul ar fi avut creștini neadormiți, s-ar fi putut opri pomenirea papilor eretici sau episcopilor locali eretici ce promovau filioque. În acest fel s-ar fi putut încerca salvarea Bisericii Romei și poate s-ar fi reușit.

După sinodul din 1983 sau după ce pliroma luptătoare a luat cunoștință de condamnarea și anatemizarea ecumenismului și a ecumeniștilor (dar fără să fie condamnat vreun nume) s-a aplicat și încă se mai poate aplica iconomia asupra ecumeniștilor. Însă datoria creștinilor ortodocși conștienți este să combată erezia, prin diferite forme, dintre care, cea mai eficientă fiind întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatemasi celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Mai zice părintele Paisie:

„Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod.

Poate exprimarea nu este tocmai ceea ce a vrut să spună pr. Paisie sau, în caz contrar, greșește.

Nu-l putem numi eretic pe un preot (sau episcop) care pomenește, dintr-o anumită iconomie pe un episcop (sau mitropolit) eretic/ecumenist, pentru că nu este în comuniune în mod conștient cu el, după cum spune anatema ROCOR de mai sus. Comuniune însemnând, după cum se observă și din scrisorile Sfântului Teodor Studitul, identitate de credință și nu pomenirea din iconomie/strategie sau dintr-o anumită frică, până la un timp.

Însă din citatul părintelui Paisie reiese că nici pe episcopul ce propovăduiește o erezie nu-l putem numi eretic.

Dar cum se numește un om care propovăduiește o erezie, crede în ea și o aplică sau semnează acte eretice?! Dacă nu e eretic atunci ce e? Un frate încă necondamnat? Nicidecum! Este un eretic ieșit din trupul tainic al Bisericii, dar care încă se află formal între ortodocși, așa cum am arătat în articolul:

Răspuns la întrebarea dacă ereticii (ecumeniști) necondamnați sunt în Trupul Bisericii sau nu

De altfel, canonul 15 I-II Constatinopol (861), tot din timpul Sfântului patriarh Fotie cel Mare, spune :

…..cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică…. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

Deci întrerupând pomenirea/comuniunea osândim pe episcopul respectiv, care în mod logic este eretic, căci „propovăduieşte eresul în public”.

 

Pr. Nicolae Manolis despre monahul Sava Lavriotul

Image result for pr.nicolae manolis

Hristos a înviat!

Știu, fraților, că mă ocup de un subiect care va provoca un teribil război împotriva mea, întrucât în Biserica lui Hristos există un abces ascuns și periculos. Tulburarea pe care a provocat-o pe internet anunțul publicării acestui răspuns a arătat deja ce avea să urmeze. Spargerea acestui abces va lua timp, însă orice deranjare provoacă miros urât și cine scormoneste își atrage ură și antipatii.

Părintele monah Sava (Lavriotul) a descoperit cu întârziere existența unei grupe de credincioși cărora li se iartă participarea la tainele săvârșite de preoți care nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Aceștia sunt novicii, cei care au intrat astăzi în Biserică și care nu au cunoștință de panerezia ecumenismului, de îngrădire etc. Pe de altă parte, potrivit părintelui, regula îngrădirii este obligatorie pentru credincioșii conștienți. Priviți filmul care urmează, cu declarațiile revelatoare ale părintelui pe un canal de internet (vedeți întregul interviu la postul ΟΔΥΣΣΕΙΑ TV și la radio (ascultați întregul interviu la postul de radio Tvkosmos 93,8).

Video 1: Părintele Sava Lavriotul, „Aplicăm iconomia și îi trimitem pe credincioși la preoți care îi pomenesc pe ierarhi” [VIDEO 2018]

În primul rând, aceste declarații reprezintă o evoluție față de atitudinea sa inițială în legătură cu caracterul obligatoriu al acriviei în privința îngrădirii și în principal în legătură cu lipsa permisivității față de iconomie ca metodă presupus antipatristică. Atitudinea acestui monah și a altor părinți din Sfântul Munte vizavi de calea iconomiei a fost de fapt și principala noastră disensiune și cauza neparticipării noastre (a părintelui Theodoros, a părintelui Fotios și a mea) în cele din urmă la întâlnirea de la Oreokastro din aprilie 2017[1]. În ultimul paragraf al deciziei asupra căreia se căzuse în principiu de acord, decizie care ar fi rezultat la sfârșitul întâlnirii din Oreokastro și care ulterior a fost respinsă prin cunoscuta schimbare de atitudine de către monahul în cauză și de către ceilalți, care au încălcat cu lașitate înțelegerea, se menționa:

„Se recomandă credincioșilor să evite să participe la slujbele unde slujesc sau sunt pomeniți episcopi și preoți eretici ecumeniști declarați. Este preferabil să meargă acolo unde slujesc episcopi și preoți cu cuget ortodox, chiar dacă din anumite pricini nu au întrerupt pomenirea celor cu cuget eretic și aceasta, din iconomie. Cel mai bine și vrednic de laudă după acrivia canonică este să participe la slujbe acolo unde nu sunt pomeniți cei cu cuget eretic, adică acolo unde preoții au purces la întreruperea pomenirii” [2].

Părintele TheodorosZisis, părintele Fotios Vezynias și cel ce semnează aceste rânduri am rămas credincioși acestei poziții a deciziei, în dificila luptă a purtării de grijă față de fiii noștri duhovnicești și a îndrumării celor care ne-au urmat sau care și-au manifestat dorința de a ne urma. Este evident că întreruperea pomenirii sau îngrădirea implică o mulțime de probleme, mai ales dacă ești preot de mir, cu turmă duhovnicească.

În al doilea rând se pare că părintele Sava ignoră aceste probleme pastorale fundamentale, pe care le întâmpină un duhovnic în lume. În afara celor două categorii de credincioși [cu „viteze” diferite] pe care le poate recunoaște, există și multe altele, pe care fie în mod intenționat le ignoră, fie le trece cu vederea din cauza unei lipse de sensibilitate pastorală. Întrucât în rândul „credincioșilor înaintați”, la care face referire, există unii oameni care aparțin unor organizații [asociații] bisericești (caracterizați de cunoscuta sfială în privința întreruperii pomenirii), alții care au fost crescuți în mediu mitropolitan, alții se confruntă cu dificultăți în familie – dezacordul dintre soți și reacții negative din partea copiilor și a rudelor, alții au duhovnici care le interzic să se ocupe cu lupta antieretică, amenințându-i că își vor pierde sufletul, alții au legătură cu mânăstirile aghiorite simpatizante ale Patriarhiei Ecumenice, care îi îndeamnă să nu se ocupe de persoana patriarhului fiindcă nu este treaba lor, sau oameni cucernici, pentru care opunerea față de actele eretice ale ierarhului locului reprezintă păcat capital, judecare a slujitorilor Bisericii și așa mai departe.

Sunt situații reale, pe care este păcat să le trecem cu vederea. Este desigur nedrept ca preoților înaintați duhovnicește să le acorde timp și să caute modalități de a-i ajuta să se îndrepte spre întreruperea pomenirii, având parte chiar de susținerea turmei lor duhovnicești (până și de ajutor financiar) și credincioșilor să nu le ofere timp și șanse, decât celor care au venit de curând în Biserică, care sunt neexperimentați și nu cunosc subiectele de Credință!

Există o teorie, pe care se pare că și-au însușit-o și cercuri bisericești, potrivit căreia toată această lume, categoriile de „viteză” ale credincioșilor, pe care îi ignoră monahul în cauză, este o lume pierdută pentru Biserică și se va mântui doar rămășița. Noi nu vrem să ne asemănăm masonilor, care consideră generațiile de oameni ca fiind consumabile în vederea creării unei societăți viitoare desăvârșite.

Ne luptăm pastoral și individual să aducem la acrivia credinței toată această lume. Iar drumul către acrivie trece în mod necesar prin iconomie.

Pe de altă parte, în rândurile celor ce au venit de curând în Biserică (categoria a doua de „viteză”, potrivit părintelui Sava) există și „râvna către Dumnezeu, dar fără de pricepere” a oamenilor care L-au cunoscut de curând pe Hristos și în salturi și îndemnați fiind, ajung la acrivie și acționând fără discernământ, taie capete.

Monahul cu pricina descoperă cu întârziere „viteza” credincioșilor pe care o cere iconomia, fapt ce impune în mod automat:

  1. să admită că nu ne separă nimic,
  2. să ceară iertare de la părintele protoiereu TheodorosZisis și de la cei împreună cu acesta,
  3. să spună un călugăresc „Binecuvântați!” pentru defăimarea luptei antiecumeniste, pentru dezbinarea sinaxei de la Oreokastro, pentru scandalizarea credincioșilor la nivelul întregii lumi ortodoxe și pentru jubilarea ecumeniștilor din pricina dezbinării provocate în lupta ortodoxă.

Dimpotrivă, până în momentul de față a ales metoda înjosirii tuturor celor pe care ne consideră dușmanii săi. Cu declarațiile sale de la Mitropolia de Rașka și Prizren își întețește ofensiva personală împotriva noastră prin calomnii rușinoase.

În mod concret:

1. Îl acuză în mod cu totul neîntemeiat pe părintele Theodoros că se face pricină a împiedicării îngrădirii, împiedicând oamenii să înainteze spre aceasta.

2. Îl acuză pe părintele Theodoros că este antipatristic și ecumenist conservator.

3. Ne acuză pe noi pe toți că trimitem credincioșii să participe la slujbe la ecumeniști și să se împărtășească de la preoți care acceptă sinodul din Creta. Personal consider că pune în aplicare o metodă vicleană. Conștientizând schimbarea de atitudine pe care a făcut-o și nedorind să accepte ca fost învins și că linia pe care noi am urmat-o a fost îndreptățită, schimbă tactica [povestea]. În timp ce până de curând ne acuza că trimitem lumea la preoți care pomenesc [ierarhii eretici] (în pofida faptului că am propus doar preoți cu cugetare tradițională), acum, fiindcă și el face acest lucru, pentru a nu se smeri, inventează inepția că trimitem lumea la ecumeniști. Aceasta constituie în fond un lucru infam, dar voi folosi o expresie din locul de baștină al părintelui Sava, pe care o va înțelege poate mai bine: „Ο nebunie am făcut și încumetarea mare” [cu sensul că s-a încumetat să facă o prostie, negândindu-se la urmări și firesc este să îi pară rău pentru asta]. A se vedea aceste declarații în înregistrarea video care urmează (vedeți întregul interviu aici).

În legătură cu neadevărurile pe care le spune monahul cu pricina pot să dau mărturie personală că lucrurile s-au desfășurat tocmai invers.

1. Părintele Theodoros le-a cerut doar să aștepte decizia Sfântului Sinod și Sfintei Epistasii a Sfântului Munte, în speranța că prin acestea va fi respins pseudosinodul din Colymbari, Creta, iar în caz contrar să trecem la îngrădire cu toții, împreună. Însă și în momentul în care aceștia s-au hotărât totuși să facă mai grabnic întreruperea pomenirii, părintele Theodoros, având gândul cel bun, s-a gândit că, în calitate de monahi aghioriți, au dreptul să purceadă la întreruperea pomenirii fiindcă îl au pe patriarhul Bartolomeuca imediat întâistătător.

2. Recomandă în fond poporului credincios să se depărteze de părintele Theodoros, pe care îl numește antipatristic și depărtat de linia Sfinților Părinți. O astfel de atitudine dispreţuitοare nu au îndrăznit să aibă nici cei mai înverșunați ecumeniști. Dacă ne gândim cu cine se luptă părintele Theodoros de atâți ani, aceștia sunt care se folosesc de îndemnurile inadmisibile și de exprimările înjositoare ale monahului în cauză, adică papismul, uniții, Fanarul și masoneria. Convingerea sa referitor la evoluția părintelui Theodoros („și o să vedeți că în scurt timp o să pomenească din nou”) nu mi se pare o profeție, ci o necuviincioasă dorință a celui ce le-a rostit. Să-i amintesc, în acest sens, cu indignare în fața adâncului disprețuirii pe care o arată și a modului înjositor de exprimare, că în istoria bimilenară a Bisericii există multe exemple de promotori care au fost stăpâniți de boala iubirii de putere în numele lui Hristos.

3. Μonahul în cauză ne acuză că ne trimitem fiii duhovnicești să participe la slujbe și să se împărtășească la preoți ecumeniști, care acceptă hotărârile pseudosinodului, aducând exemplul Patriarhului Serbiei! Aș vrea să dau tuturor încredințarea că niciodată nu ne-am sfătuit fiii duhovnicești, în public sau în particular, să participe la slujbe în parohii unde slujesc ierarhi și preoți ecumeniști. Am ostenit îndemnându-i pe toți cei care nu pot să urmeze acrivia, ca cel puțin să meargă la slujbe săvârșite de preoți cu cuget ortodox, exact așa cum spunea mesajul inițial al deciziei de la Oreokastro.

Am dat un scurt răspuns în cuvântarea mea din duminica trecută și înaintea concluziilor prezentului articol alătur un fragment al acestuia în înregistrarea care urmează.

Concluzii

Pe bună dreptate se poate întreba cineva de ce monahul în cauză, cu toate că în sfârșit a descoperit nevoia aplicării principiului iconomiei Sfinților Părinți, în loc să ceară iertare, își întărește atitudinea cu minciuni și calomnii. Pe cine slujește oare? Consider, fraților, că există un mare joc de culise.

  1. fie este înverșunat împotriva noastră personal,
  2. fie nu conștientizează seriozitatea împrejurărilor,
  3. fie slujește unor interese străine, fără să fie conștient de asta sau fiind (vai și amar) în cunoștință de cauză,
  4. fie a fost orbit duhovnicește de tendințele de conducere,
  5. fie toate acestea la un loc.

Cred că dacă părăsește egoismul i se dă o mare șansă. Acum, când este clar că a văzut și el însuși utopia alegerii absolute a acriviei în lume, să recunoască că a greșit. Vede deja că nu a avut dreptate prin insistența sa absurdă. Fiindcă în calitate de cleric primește foarte multe presiuni de la oameni care nu sunt pregătiți să aplice acrivia, adică pentru întreruperea deplină a comuniunii fie și cu preoții tradiționali, care pomenesc, având în acest caz două posibilități: fie să îi alunge pe cei care nu pot să aplice o astfel de acrivie, fie să folosească principiul iconomiei. Și, desigur, fiind un om inteligent, chiar dacă nu are cunoștințele teologice necesare, realizează ce este spre binele sufletelor neputincioase, înțelege greșelile din neștiință ale poporului. A fost nevoit de situația obiectivă să aplice principiul iconomiei pentru atât de mulți, încât în esență nu ne mai deosebește deja nicio diferență.

Haideți deci, părinte Sava, să arătăm iubire unii față de alții, să facem metanie și, de vreme ce ai ajuns în cele din urmă acolo unde ne aflăm noi, să ne împăcăm de dragul unității. Vezi că învrăjbirea nu duce nicăieri. Dimpotrivă, ne conduce spre minciuna care se hrănește din „ego” și se întețește. Îmi doresc ca Domnul Cel înviat să te lumineze, încât pentru cinstea Credinței și a Ortodoxiei, pe care atât de mult le iubim, să luptăm împreună împotriva lupilor îmbrăcați în piei de oaie, care cutreieră prin turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Am convingerea în Domnul că vei face pasul necesar, îndeosebi după această invitație.

Cerându-ți cu smerenie iertare dacă te-am jignit sau te-am ofensat ca om, nădăjduind că vei înțelege grija părintească și frățească [pe care ți-o port] și vei justifica graiul pe care l-am folosit pentru a exprima tristul adevăr, te îmbrățișez frățește cu dragostea lui Hristos cel Înviat. Să ai binecuvântarea mea!

[1] https://www.katanixis.gr/2017/04/2017_6.html
[2] https://katihisis.blogspot.gr/2017/04/blog-post_7.html

Sursa: ortodoxinfo.ro

Pr. Paisie Prodromitul: Este oprirea pomenirii o măsură pentru delimitarea de erezie sau de Biserică?

Schitul Prodromu vazut dinspre mare Foto: http://mihneamaruta.ro

Este oprirea pomenirii o măsură pentru delimitarea de erezie sau de Biserică? Nu de Biserică, ci de erezie. Atunci cum putem să-i socotim pe cei care au aderat la erezia ecumenismului în Creta de vreme ce au hotărât ca cei ce se împotrivesc ecumenismului sunt împotriva Bisericii? Îi putem numi eretici în cuget, de vreme ce au făcut și un sinod împotriva Ortodoxiei. Dar nu le putem contesta lucrarea harului, deoarece nu au fost caterisiți, dar de vreme ce au legiferat  o nouă erezie în Biserică și o și propovăduiesc în public, avem dreptul să nu-i mai pomenim la Sfânta Liturghie, nici să participăm la slujbele oficiate de ei sau la cele unde se pomenesc ei. Dar nu numai să oprim pomenirea, ci nici să-i numim episcopi, ci pseudo-epicopi și trădători. În caz contrar, suntem părtași cu ei la pedeapsa caterisirii, iar mirenii a afurisirii, deoarece ei se roagă împreună cu ereticii, dar  le și permit să lucreze cele preoțești, ca niște preoți adevărați , iar după un Sinod Ortodox dacă se va întruni vreodata vom cădea  împreună cu ei sub anatema, dacă nu ne vom pocăi.  Mulți eretici care au călcat Sfintele Canoane, dacă au murit în erezie, chiar dacă nu au fost dați anatemei de vreun sinod, au căzut sub blestemul Sfintelor Pravile sau Canoane ale Sfintei Biserici, și și-au luat pedeapsa după moarte, neputrezindu-le trupurile, ca mărturie că ei se chinuie în iad cu sufletele, neputând să-i dezlege nici un sinod, așa cum sunt cei trei proiestoși de la m-rea Lavra din Sf. Munte Athos care au s-au împărtășit cu catolicii-papistași la anul 1278. Dar priestamenii de astăzi nici nu vor sa audă de asta, numindu-le basme, iar noi dacă vom muri în părtășie cu erezia lor, nu vom avea parte de blestemul lor? Eretici sunt cei ce teoretizează și profesează cu perseverență erezia, ca patriarhul Bartolomeu, Ioan Ziziulas, Nifon al Târgoviștei, Daniel Patriarhul care numește Sinodul din Creta Sfânt și Mare, dar care „nu s-a ocupat de Dogme”, ci de fapt a stricat dogmele și hotarele Sfinților Părinți care-s Sfinte Canoane; Teofan al Moldovei, care nu face deosebire între  Biserica lui  Dumnezeu și sinagoga Satanei. Ceilalți sunt niște victime care execută mecanic niște ordine ale Noii Ordini Mondiale. Eretici sunt și cei ce sunt condamnați de alte Sinoade dinainte și care au început această erezie, adică protestanții, dar și cei ce se unesc cu dânșii.

Cei ce nu au semnat în Creta dar au semnat la București sunt și ei eretici, împreună și cu preoții care sunt de acord cu ei și silesc și pe alții să fie de acord cu ei prin diferite metode și răspândesc erezia mai departe, iar cei ce de silă sau frică accepta cumva erezia dar ei înșiși nu se fac propovăduitori sau susținători ai ei în mod public, nu pot fi numiți eretici dacă o fac cu scopul de a ține poporul mai puțin știutor în hotarele Ortodoxiei. Deci a-i numi pe toți eretici, cei ce nu au întrerupt pomenirea este exagerat, deoarece nu intră în prevederile Canonului 15, fiindcă pomenirea sau nepomenirea nu te face direct eretic, nici ortodox. Există niște grade de cădere și de ridicare din erezie pe care le spune clar Canonul 15, și anume: cel ce întrerupe pomenirea este vrednic de cinste, iar cel ce nu întrerupe pomenirea este vrednic de ocară prin analogie, dar nu automat eretic. Fiindcă nepomenirea este doar o măsură de îngrădire de erezie și  de mustrare a pseudo-episcopului, și nu una de condamnare, drept pentru care nu-l numește direct eretic, ci pseudo-episcop. Condamnarea definitivă o face numai un sinod. Dar noi, în mod peiorativ, îi numim de pe acum eretici deoarece nu numai că propovăduiesc o erezie, ci au făcut și un sinod împotriva noastră, numindu-ne schismatici înainte de Sinod, iar noi îi numim eretici, așa precum și ei, tot cum cu titlu declarativ, fără un Sinod Ecumenic, ci la un sinod tâlhăresc, au numit toate ereziile „biserici istorice”.

Puțini  sunt, totuși, care au curajul să vorbească împotriva ecumenismului și în special împotriva Sinodului din Creta, mulți vorbind indirect, temându-se de consecințele sinodului. Cred că a trecut vremea vorbirii în general despre ecumenism, deoarece, iată avem și un Sinod care l-a legiferat și noi dormim crezând că vom mai putea face ceva din interiorul Bisericii, asa cum se spune. Din interior dacă vrei să faci ceva, ești prigonit ca un schismatic și rătăcit. Dacă ieși din biserică, se zice că ești tot schismatic sau eretic. Deci care este soluția, fraților? În Biserică mai poți rămâne doar dacă taci, sau spui ca ei, chipurile aplicând teoria struțului „n-am văzut, nici capul nu mă doare”! Dar oare aceasta e „Biserică” în care Hristos ne-a liberat de robia păcatului și a oamenilor? Oare aceștia constituie Biserica, care și-au impus voința lor, împotriva Bisericii și a lui Hristos? Nu, aceștia sunt furi și tâlhari, care nu au întrat pe UȘĂ în staul, ci pe aiurea și care trebuie scoși afară pe unde au intrat. În cazul acesta tăcerea este complicitate, când vezi că erezia se propovăduiește la scară mondială.

Fiecare suntem responsabili de mântuire noastră proprie, dar și de a aproapelui, dar când vezi că aproapele tău, fie el stareț, duhovnic, Episcop sau preot nu te îndruma conform Sfintelor Scripturi și Sfintelor Canoane, trebuie să îți iei mântuirea în propriile mâini și a Sfinților Părinți, și să nu mai asculți de cei ce te duc în groapă, deci să îmbrățișezi SFÂNTA Neascultare. Dacă noi suntem numiți astăzi schismatici de către cei ce stau în erezie pentru simplu fapt ca suntem împotriva ecumenismului, delimitandu-ne de ei și nepomenindu-i, oare unde suntem? Am ieșit din Biserică? Nu, ei ne-au numit răzvrătiți, neascultători și schismatici fiindcă nu ascultam de dogmele lor cele stricate și nu vrem să ne unim cu ereticii. Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres. Noi am rămas și suntem în Adevărul lui Hristos cu toate că ei pot să ne cateriseasca sau blesteme de câte ori vor voi, fiindcă blestemul va cădea pe capul lor așa cum spune la psaltire „întoarcă-se blestemul pe capul lui și nedreptatea pe creștetul lui să se pogoare”. Cei ce pentru binele poporului vor să se jertfească, să se jertfească spunând adevărul, nu cocoloșindu-i pe ucenicii lor, spunându-le să facă ascultare orbească de ei, deoarece ascultarea fără discernământ duce la idolatrie așa cum bine spunea Părintele Petroniu de la Schitul Prodromu, că nevoință fără cunoștință este idolatrie. Cine se bazează numai pe nevoință lui, pe faima lui de duhovnic cu mulți ucenici, dar nu-i învață pe ucenici dreapta socoteală și dogmele credinței și cum să se păzească de eretici și diferite înșelări și să citească Sfinții Părinți, acela devine un idol al ucenicului și pierzător. Sfântul Ignatie și Sfinții Atoniți numesc aceasta gherondolatrie, adică închinare la duhovnic ca la un guru. Acesta este adevăratul fanatism din Ortodoxie, neluminat de Duhul Sfânt, ci de o părută evlavie dinafară care se unește foarte bine cu fanatismul papal sau al ereticilor. Și Sfântul Apostol  Pavel spune ca îndeletnicirea trupească la puține folosește (adică postul, rugăciunile, milostenia, etc.) dar evlavia la toate, adică dreapta credință. Oare nu se laudă și ereticii că fac bine, fac școli, azile de bătrâni etc. Dar la ce le folosește dacă nu au dreapta credință? „Și-au luat plata lor”!

Oare nu spune Sf. Evanghelie „că mulți vor zice în ziua aceia că: Au Doamne, oare nu am făcut minuni în numele tău? Și le va zice lor: nu va cunosc pe voi” Oare nu se fac minuni și la eretici? Da, se fac dar oare se mântuiesc? Mulți au făcut minuni, dar fiindcă n-au luat seama la lucruri mici care păreau neînsemnate, o iota sau cirtă din Lege, au căzut în mândrie, erezie și alte patimi!

Dacă nu vom păzi credința curată, ascultarea este robie, nu slobozire,  este chin înainte de chin. Credința dreaptă este Capul, adică Hristos, pe care trebuie să o păzim neîntinată de vreo erezie. Ascultarea fără dragoste este argatie la un stăpân, nu bucurie în Duhul Sfânt. Cine face ascultare de duhovnic ca de un stăpân, nu din dragoste față de Dumnezeu, ci față de persoana lui, acela este un idolatru și un înșelat. Auzim adesea mulți ucenici zicând ca nu au blagoslovenie de la duhovnic să facă anumite lucruri, chiar când e vorba de a ajuta pe cineva în viata de obște, în ceea ce nu contravine vieții de obște, unde trebuie să primeze dragostea și jertfa, nu părtinirea și deosebirea, învățându-i astfel pe ucenici să fie egoiști și îngâmfați, cu duh de a porunci celor mai bătrâni, dar și celor mai tineri, neînvățându-i lupta duhovnicească adevarată cu smerenie ca să deosebească singuri binele de rău. Aceștia îi înfășoară pe ucenicii lor, ca pe niște prunci mici în scutecele lor, ca nu cumva să se lovească de vreo ispita, neurmărind mântuirea lor, ci doar folosul material și astfel rămân neîncercați, și la orice ispita mică clachează și se plâng ca niște becisnici. Nu așa ne-au învățat bătrânii noștrii, ci ne-au lăsat să ne călim în focul ispitelor, să ne luptăm singuri cu noi înșine și cu diavolul, nu cruțându-ne, ci purtându-se cu noi cu multă asprime, dar înăuntru simțindu-se inima de mama care-i durea pentru fiecare cădere a noastră, mustrându-ne cu milă, dar nu disprețuindu-ne, ci îmbărbătându-ne prin exemplul lor propriu la lupta care ne stătea înainte. Dar, acum vedem prin mănăstiri, numai niște necopți și becisnici în care nu poți să ai nici o bază, fiindcă te lasă când ți-e mai greu sau nu-i intereseaza pur și simplu decât propria persoană. Din aceștia poți să faci mărturisitori ai dreptei credințe? Nu judecăm, dar asta este situația. Dacă știe o limba străină sau știe să conducă o mașină nu-i poți sta înainte. Acum conduc șoferii pe stareț nu stareții pe șoferi, așa zicea cineva dinafara care a observat lucrul acesta. Vom asculta de acești stareți „vânzători cu duhul”, care de fapt nu au nimic cu Duhul, ci doar cu alte duhuri, ale materiei, ale slavei deșarte etc.? Cu toate că dinafară par evlavioși când îi vei întreba ceva despre dreapta credință vor da din colț în colț, spunând tot felul de inepții după ureche: că nu e treaba noastră, că vor răspunde ei! Cine va răspunde de mântuirea mea, dacă eu nu voi vedea de ea? Acesta este răspuns de duhovnic sau de stareț? Acesta este răspuns de adormit conștiințele, nu pentru a trezi neliniștea cea bună așa cum spune Sfântul Paisie Aghioritul. Și atunci noi, dacă nu vom asculta de acești povățuitori falși, ci de Sfinții Părinți și Sfintele Canoane suntem în afara Bisericii, sau schismatici? Nu, fraților! Nu vă temeți de ei, că sunt călăuze oarbe, orbilor. Noi suntem în Biserică lui Hristos, și dacă nu avem povățuitori adevărați, Însuși Hristos și Sfinții Părinți ne povățuiesc prin Sfintele Scripturi. S-au dus Părinții noștri care au fost ca niște stâlpi, dar duhul lor a rămas și trebuie să-l reînviem întru noi și să ne luptăm ca niște lei pentru mântuirea noastră cu rugăciunile lor, fiindcă de la majoritatea duhovnicilor, a starețiilor și a episcopilor de azi nu mai ai ce aștepta. Sunt de acord cu Părintele Iustin care a zis că e vremea muceniciei. Nu mai avem ce aștepta de la nimeni. Trebuie să ne luam răspunderea mântuirii noastre în mâini și în mila lui Dumnezeu. Episcopul sau preotul care sub păruta grija a turmei sau a fiilor duhovnicești astăzi nu spune adevărul răspicat se va pierde împreună cu turma, chiar dacă are viața bună. Când e vorba de credință, dacă nu ești iscusit în Sfânta Scriptură, poți să fii făcător de minuni, te pierzi cu tot cu oameni. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că mai mare minune decât a învia morții, este a învia un suflet din moartea păcatului prin cuvânt, iar astăzi este a arăta adevărul și a lupta pe față împotriva ereziei și a necredinței. Moartea cea mai cumplită este a nu cunoaște Sfânta Scriptura și învățăturile Sfinților Părinți, sau a-i ști doar după ureche, a sta în erezie și a mărturisi dreapta credință. Cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie acela îl va câștiga, așa zice Domnul! Amin.

Ieromonah Paisie Prodromitul

04 mai 2018

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

De reținut:

„Dacă noi suntem numiți astăzi schismatici de către cei ce stau în erezie pentru simplu fapt ca suntem împotriva ecumenismului, delimitandu-ne de ei și nepomenindu-i, oare unde suntem? Am ieșit din Biserică? Nu, ei ne-au numit răzvrătiți, neascultători și schismatici fiindcă nu ascultam de dogmele lor cele stricate și nu vrem să ne unim cu ereticii. Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres. Noi am rămas și suntem în Adevărul lui Hristos cu toate că ei pot să ne cateriseasca sau blesteme de câte ori vor voi, fiindcă blestemul va cădea pe capul lor așa cum spune la psaltire „întoarcă-se blestemul pe capul lui și nedreptatea pe creștetul lui să se pogoare”. ”

 

Video – Sinaxa de la Bănceni (3-4 martie). ÎPS Longhin, pr. Teodor Zisis, pr Serafim Zisis și mai mulți părinți români mărturisitori împotriva ecumenismului

Se pare că există unele probleme de traducere, pe care le-ar fi făcut pr-le Matei Vulcănescu, din greacă în română (în cele ce le-au spus părinții Teodor și Serafim Zisis). Așa afirmă pr. Ciprian Staicu:

„… în afară de exprimările simple și ușor de înțeles, aproape toate problemele de nuanță teologică au fost redate eronat de părintele Matei Vulcănescu, diferența între ceea ce spune vorbitorul și ce ajunge în final la auditoriu fiind de cel puțin 60%.
Așa că, cu tot respectul, părinte Matei, poate ar fi bine ca la asemenea întâlniri să traducă un om precum Tatiana Petrache sau dl Croitoru de la Atena sau altcineva, căci altfel ajungem în situația ca pr. Serafim Zisis să vorbească de Sfântul Juvenalie, să lege activitatea lui de Sinodul tâlhăresc de la Efes (449), iar sfinția voastră să spuneți că Sfântul Juvenalie a fost primul episcop al Ierusalimului (oare nu am învățat la istorie de Sfântul Iacob, fratele Domnului?), iar cuvintele referitoare la sinodul din 449 să nu le mai traduceți, adaptându-vă din mers și scoțând o frază întreagă din traducere, ca să nu se vadă ca ați spus un neadevăr.
De asemenea, când pr. Teodor Zisis vorbește despre succesiunea apostolică, una zice el, alta se aude pe românește. Pentru mine este foarte deranjant să aud într-o limbă ceva, iar în traducere cu totul altceva, iar singurii care au de pierdut sunt cei care ascultă această Sinaxă, pentru care mulți s-au pregătit și am fi participat și noi, dacă dragostea vlădicului Longhin s-ar fi extins și asupra noastră…. În rest, vom face o sinteză de idei, pe care apoi trebuie să le verificăm, să vedem dacă concordă cu cele vorbite de teologii greci și apoi le vom pune pe site.
Cu respect, pr. Ciprian – SURSA

Dacă e adevărat că există o traducere defectuoasă, n-ar trebui să se supere nimeni, ci să se facă un transcript mai fidel discursurilor celor doi părinți greci și să se publice alături de aceste filmări.


Filmarea din 3 martie.

Filmarea din 4 martie.

Muntele Athos – CHILII ALE NEPOMENITORILOR DISTRUSE de muncitorii albanezi, instigați de ecumeniști!

Muntele Athos – CHILII ALE NEPOMENITORILOR DISTRUSE de muncitorii albanezi, instigați de ecumeniști!

Oamenii ereziarhului Bartolomeu, din îngăduința lui Dumnezeu (pseudo)patriarh al Constatinopolului, au pus  muncitorii albanezi să distrugă chiliile unor părinți athoniți care au întrerupt pomenirea lui la Sfintele Slujbe.

Actele de vandalism s-au petrecut pe 6/19 februarie 2018.

Se pare că sunt chilii de pe teritoriul Marii Lavre, iar muncitorii erau angajați de stăreția acestei mânăstiri. Dintre cei doi monahi ale căror chilii au fost distruse, unul este român – monahul Petru.

 

Chilia părintelui Daniil înainte de distrugere:

Ce a mai rămas din chilia părintelui Daniil, după distrugere:

Icoana Maicii Domnului Prodromița aruncată printre dărâmături:

La chilia părintelui Petru:

Ce a mai rămas din chilia părintelui Petru (monah român):

Sursa: opaidagogos.blogspot.ro