SINAXĂ a antiecumeniștilor care se apropie cel mai mult de întreruperea corectă a pomenirii – Botoșani, 1 mai 2019

Screenshot-199.png

Preoții nepomenitori și credincioșii care s-au îngrădit de erezie îi invită pe toți preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române să mărturisească deschis contra ereziei ecumeniste și contra adunării ecumeniste din Creta, din 2016, pentru ca astfel să fie convinși ierarhii Bisericii noastre că poporul credincios nu acceptă această erezie și să renunțe la ea, aducând astfel pacea în Biserica Ortodoxă Română.
Întâlnirea de la Botoșani, din data de 1 mai, este o chemare adresată tuturor preoților și credincioșilor BOR, din partea semnatarilor „Proiectului de Rezoluție” din 2018, care au luptat timp de doi ani ca preoții și credincioșii care încă nu au reușit să întrerupă pomenirea să nu fie considerați la grămadă eretici, de a mărturisi împreună, nepomenitori și pomenitori, public contra ereziei ecumeniste și a informa poporul despre pericolul contaminării Bisericii noastre cu ideile eretice ale ecumenismului.
Întâlnirea din 1 mai se constituie și într-o poziție oficială a celor ce luptă contra ereziei ecumeniste în Biserică față de anunțata vizită a papei Francisc, care se înscrie în programul ecumenist de atragere a credincioșilor ortodocși în mirajul „unității în diversitate” a creștinilor, idee eretică ce desființează hotarul canonic și patristic între Ortodoxie și erezie, între Adevărul de credință și minciuna omenească.

Mărturisire spre Înviere

Trei ani de rezistență antiecumenită în Biserica Ortodoxă Română

Miercuri, 1 mai 2019, se va desfășura la Botoșani, în sala de conferințe a Hotelului Rapsodia, între orele 11-15, o întâlnire a preoților ortodocși nepomenitori și a credincioșilor îngrădiți de erezia ecumenistă care urmează calea echilibrată a luptei, organizată de semnatarii Proiectului de Rezoluție din ianuarie 2018.

Întâlnirea va avea ca invitați de onoare pe părintele protopresbiter profesor Theodoros Zisis și pe părintele monah Serafim Zisis, care vor adresa un cuvânt de salut celor ce au luat în România atitudine față de erezie.

Organizatorii evenimentului își propun ca acesta să se desfășoare în duhul Sfintelor Paști și al Săptămânii Luminate, să fie un prilej de reafirmare a dragostei frățești între cei ce luptă pentru binele Bisericii și a scopului luptei antiecumeniste: curățirea Bisericii Ortodoxe Române de erezia ecumenistă și participarea la efortul panortodox de întrunire a unui sinod ecumenic care să condamne erezia ecumenistă și pe cei ce o susțin.

Urmând a se desfășura mai mult ca o revedere între frați întru bucuria Învierii Domnului decât ca o întrunire academică, organizatorii propun ca scop al acestei întâlniri reorientarea luptei antiecumeniste înspre ecumenismul propriu-zis și promotorii acestuia, reluându-se astfel direcție pe care a început în urmă cu trei ani această luptă.

Întrucât lupta antiecumenistă se adresează tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, de efortul conjugat al cărora depinde determinarea ierarhiei să renunțe la angajamentele față de organismele ecumeniste internaționale și să se dezică de sinodul din Creta, sunt așteptați să participe la eveniment toți cei care mărturisesc public ortodox, fie prin întreruperea pomenirii, calea canonică de luptă cea mai eficientă contra ereziei, fie în alte forme (discursuri, scrieri, luări de poziție față de ecumenism și sinodul mincinos din Creta), și să își manifeste acordul cu documentele care vor fi propuse spre atenția participanților.

Întâlnirea de la Botoșani își propune  ca obiectiv de lungă durată să reaprindă lupta corectă contra ereziei, iar ca obiectiv imediat să transmită ierarhiei Bisericii noastre poziția celor ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă față de apropiata vizită a papei Francisc, față de care autoritățile bisericești nu au luat încă o atitudine tranșant ortodoxă, așa cum au făcut de exemplu ierarhii și credincioșii din Biserica Ortodoxă Bulgară.

Programul întâlnirii va fi următorul:

  • Între orele 11.00-12.00: părintele Teodoros Zisis și părintele Serafim Zisis vor adresa un cuvânt de salut nepomenitorilor români, după care se va da citire în limba română unor omilii aparținând părinților, având ca teme caracterul eretic al papismului și perspectivele luptei antiecumeniste.
  • Între orele 12.00-12.30 se va lansa public cel de-al doilea număr al revistei teologice Mărturisirea Ortodoxă, care are ca tematică demonstrarea caracterului eretic al papismului.
  • Între orele 12.30-15.00 se va da citire unui set de 6 documente:
  1. O declarație prin care preoții nepomenitori și credincioșii îngrădiți de erezie prezenți la eveniment se dezic de extremele pe care le urmează unii dintre nepomenitori și reafirmă calea echilibrată și patristică pe care merg.
  2. Un memoriu în care se cere Patriarhiei Române să se dezică de erezia ecumenistă, de pseudosinodul din Creta și să înceapă procedurile de scoatere a Bisericii noastre din structurile CMB.
  3. O scrisoare prin care se cere Patriarhiei să se poziționeze ortodox față de venirea papei Francisc în România.
  4. O scrisoare prin care se cere Patriarhiei să nu aprobe tomosul de autocefalie al schismaticilor ucraineni și să adopte poziția canonică față de schisma ucraineană.
  5. O declarație pe proprie răspundere a nepomenitorilor de apartenență la Biserica Ortodoxă Română.
  6. O notificare a voinței proprii a nepomenitorilor români de a fi înmormântați în cimitirele parohiale de care aparțin, în baza dreptului pe care îl au, în virtutea faptului că sunt și rămân membri ai Bisericii Ortodoxe Române.
  • Între orele 15.00-16.00 o agapă frățească, constând într-un bufet suedez.

Toți cei ce vor să participe și să se implice activ în lupta pentru curățirea Bisericii Ortodoxe Românede erezia ecumenismului sunt așteptați din nou la Botoșani!

Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: marturisireaortodoxa.ro Via: ortodoxiamarturisitoare

Reclame

Canonul 96 al Sinodului Local de la Cartagina: Nici un episcop nu se caterisește până nu va lua sfârșit judecata sa sinodală!

Sfântul Sinod Local din Cartagina, din anii 418-424, la care au participat episcopii Africii și precum și reprezentanți ai Bisericii Romei (episcopi și preoți), în număr între 214 și 225. Hotărârile acestui Sinod au fost întărite de Sinodul 5 Ecumenic (553).

Image result for sinodul local din cartagina icoane

CANONUL 96, 91
Pentru Kuotvultdeu, încă şi pentru Centuriat. Fiindcă împotrivnicul lui a cerut ca să vină la sinodul nostru, întrebându-se de voieşte oare cu dânsul înaintea episcopilor a se cerceta? Mai întâi adică se făgăduia, iar în cealaltă zi a răspuns că aceasta lui nu-i place, şi s-au dus. A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui. Că episcopia a se lua de la el mai înainte de isprava lucrului lui (aceasta), nici un creştin poate a o socoti.
[Apostolic, can. 74; Sinod 2, can. 6; Sinod 4, can. 9, 17, 21; Sinod 1 şi 2, can. 16; Antiohia, can. 14, 15; Sardica, can. 4; Cartagina, can. 8, 12, 16, 27, 105, 131, 137, 138, 139]

TÂLCUIRE
Pe episcopul acesta se vede, că l-a prihănit oarecine în vreun lucru. Şi l-a întrebat de voieşte a se judeca la sinod, şi întâi făgăduia episcopul să facă aceasta, iar în urmă, ca să nu se împărtăşească cineva cu episcopul acesta, până va lua sfârşit judecata lui, că însuşi căindu-se s-a apărat de sinod. Deci rânduieşte sinodul prin canonul acesta, a se caterisi de episcopi mai înainte de judecată, că este lucru nedrept. Ne învăţăm însă de aici, că trebuie a se pedepsi episcopii cei ce defaimă judeţul sinepiscopilor lor. Şi că, măcar de ar cădea vreun episcop sub vreo prihană şi aforisire, nu se scoate din episcopia sa, nici se cateriseşte, până nu va lua sfârşit judecata.

– Pidalion pag. 519-520

Din acest canon rezultă că un episcop trebuie judecat și caterisit de un sinod. Fără judecată nu se poate caterisi de cineva. Cu atât mai mult nu se autocaterisește prin căderea în vreo cugetare eretică.

Poate înțeleg și cei care proclamă lipsa harului la ierarhii care practică și afirmă erezia ecumenismului. Poate vede și părintele Pamvo de la Rădeni…

Tot în acest canon avem temei (pe lângă canonul 15 I-II C-pol) și pentru întreruperea comuniunii cu un episcop acuzat de cineva pentru vreo oarecare abatere spre a fi judecat de sinod: „A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui.” Deci întreruperea comuniunii, înainte de judecata sinodală.

Și pentru a vedea încă o dată că harul lucrează prin cei ce nu sunt caterisiți, să ne reamintim ce spune tot Pidalionul:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Așa cum am arătat în articolul:

Schismaticul la schismatici trage

Așadar nu trebuie să teologhisim cu privire la inexistența harului la ecumeniști. Trebuie doar să întrerupem pomenirea și să continuăm lupta de lămurire a cât mai multora spre a se delimita și ei de ecumenism și  a mărturisi Ortodoxia.

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Image result for agresiunea patriarhului rusiei

Foto – ro.sputnik.md

De curând Patriarhia Rusă a anunțat decizia sinodului acestei Biserici Locale de a întrerupe comuniunea cu Biserica Constantinopolului și cu pseudopatriarhul Bartolomeu.

Patriarhia Rusă ÎNTRERUPE POMENIREA pseudo-patriarhului Bartolomeu și suspendă comuniunea cu Biserica Constantinopolului!

Deși ambele patriarhii extrem de ecumeniste (la vârf), totuși un demers corect al rușilor, căci ereziarhul Bartolomeu s-a amestecat în teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, existând pericolul de a se produce o altă schismă în interiorul Mitropoliei autonome a Ucrainei. Și mai ales pentru că se intenționează legitimarea unui shismatic (Filaret) ca și patriarh al unei viitoare Biserici autocefale a Ucrainei.

Dar ce ar fi trebuit să facă Biserica Ortodoxă Română încă de mulți ani?

Ar fi trebuit și ea să întrerupă comuniunea cu Patriarhia Rusă pe motiv că aceasta a invadat teritoriile canonice ale Bisericii Române respectiv teritoriul Basarabiei (actuala Republică Moldova), Basarabia de Sud , Basarabia de nord (Hotinul) și Bucovina de Nord, aflate și acum între granițele Ucrainei.

Ba încă aș putea adăuga și Transnistria actuală, dar și teritorii din Transnistria veche (tot în componența Ucrainei), care în trecut a fost sub administrația vechii Mitropolii a Moldovei, dar și Maramureșul  de dincolo de Tisa (tot în Ucraina) păstorit de vechii episcopi ai Maramureșului aflați în jurisdicția Mitropoliei Ardealului.

În teritoriile mai sus menționate, Biserică Rusă este beneficiara invadatoarei Armate Roșii de după cel de-al doilea război mondial dar, în secolul XIX și al armatei țariste, care a invadat teritoriul Transnistriei la 1792 și a ocupat Basarabia la 1812.

Din textul de mai jos, se vede că domnitorii Moldovei aveau autoritate și dincolo de Nistru și cred că de aici rezultă implicit și autoritatea bisericească a mitropoliților moldoveni:

În evul mediu, deși Nistrul devine hotar între statul Moldav și cel Polon, autoritatea domnilor de la răsărit de Carpați s-a făcut adesea simțită și la est de Nistru, mai ales în perioadele de tulburare a relațiilor dintre principalii actori de pe scena politică regională, precum Regatul Polono-Lituanian, Hanatul Crimeei, Imperiul Otoman.

La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din cetatea Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății.

Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de Nicolae Iorga ca aparținând „de fapt nimănui” deși succesiv ținuse nominal de hanii tătari și Marele Ducat al Lituaniei. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455 – 1475.

În 1574, Ioan Vodă cel Viteaz pomenea de „țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, ca în 1602 boierii să vorbească de neamurile lor de peste Nistru, Gheorghe Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei” împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește.

Importantele centre ale Transnistriei în acea perioadă erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceac (la a cărei construcție Petru Șchiopul participase cu 15.000 salahori și 3.000 care) au primit în secolul XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriță, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 și apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din orașele Moldovei).

Transnistria este în cele din urmă ocupată de ruși la 1792, în urma războiului Ruso-Austro-Turc din 1787–1792. Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv românești.

În 1796 la Dubăsari or Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale și traduceri de I. Cantacuzino). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăiești majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.ro.wikipedia.org

Așadar, Patriahia Rusă este uzurpatoarea teritoriilor canonice ale Mitropoliilor Moldovei și Ardealului unite, prin voință liberă în anul 1918 cu restul Mitropoliilor românești. Căci a fost o unire, nu numai politică, ci și bisericească. 

Patriarhia Rusă, prin Mitropolia (autonomă) a Ucrainei, ne încalcă teritorii canonice istorice în Basarabia de Sud (Bugeacul), Basarabia de Nord (Hotinul), Bucovina de Nord, Maramureșul istoric (Transcarpatia) și teritoriile vechii Transnistrii.

Prin Mitropolia Chișinăului ne încalcă teritoriul canonic al Basarabiei (Republica Moldova) și actualei Transnistrii ce aparține, teoretic, tot de R. Moldova.

În actuala Republică Moldova existența ierarhiei aparținând de Moscova (Mitropolia Chișinăului), după reînființarea de către Patriarhia Română a Mitropoliei Basarabiei, a contribuit la diviziuni în rândul credincioșilor basarabeni, aceștia fiind separați, in prezent, între două mitropolii.

E adevărat că din cauza nepriceperii (sau nevredniciei) ierarhului înscăunat de Patriarhia Română, în 1992, la conducerea Mitropoliei Basarabiei, dar și din cauza intruziunilor nefaste ale politicului, marea majoritate a credincioșilor basarabeni, inițial favorabili Patriarhiei Române, a trecut sau a rămas sub autoritatea Mitropoliei Chișinăului.

Dar oricum ar fi, Patriarhia Rusă, prin cele două mitropolii (autonome), a Ucrainei și a Chișinăului ne-a uzurpat teritorii canonice în mod clar.

Încă o dată preotul Ciprian Staicu se contrazice în afirmații

După cum știm, acest preot este unul din principalii exponenți ai ideii că toți cei ce n-au întrerupt pomenirea sunt eretici.

Într-un  articol în care comentează gestul Patriarhiei Ruse de a întrerupe comuniunea cu Biserica Constantinopolului, deși în general articolul este corect, cu excepția câtorva idei, citim:

Realitatea din Rusia și Ucraina, din punct de vedere duhovnicesc, este că în Ucraina Ortodoxia este foarte vie, oamenii sunt credincioși, mulți merg la biserică la slujbe, în vreme ce comparativ în Rusia, acolo comunismul n-a murit, iar viața duhovnicească a ortodocșilor este mult mai slabă, așa cum o recunosc rușii înșiși. Desigur, există excepții notabile, dar ceea ce vreau să accentuez este că Moscova nu poate „pierde” din jurisdicția ei câteva zeci de milioane de ortodocși, care sunt vâna și seva Ortodoxiei slave rusești.”

Deci avem:în Ucraina Ortodoxia este foarte vie” șicâteva zeci de milioane de ortodocși, care sunt vâna și seva Ortodoxiei slave rusești.”

Dar cum vine asta?! Zeci de milioane de ortodocși în Ucraina?! Păi toți aceștia au întrerupt pomenirea episcopilor ecumeniști? Nu mai sunt eretici??

Brusc a mai descoperit războinicul părinte câteva zeci de milioane de ortodocși?

Dar cum rămâne cu hotărârile de la Roman, Negrești-Oaș și Mestecăniș? Corespund ucrainienii?

Și mai avem pasajul:

b) este clar că Patriarhia Rusă îi consideră părtași la schismă pe toți membrii patriarhiei ecumenice, deci vinovați, de la vlădici în jos, întrerupând orice comuniune cu ei. Așadar, partea bună a acestei întreruperi a comuniunii este că arată că NU există vreo părtășie la erezie(sau la schismă), vreo stare intermediară între adevăr și minciună, între ortodoxie și schismă sau între ortodoxie și erezie, ci întinarea sau osânda în fața lui Dumnezeu cuprinde pe toți cei care nu se îngrădesc de erezie, deci este de dorit să se îngrădească;”

Nu sunt oare cele două pasaje în contradicție? Zeci de milioane de ortodocși sau de întinați de erezie?

Până la urmă cum e? Parcă dânsul credea că toți neîngrădiții de ecumenism sunt eretici.

Articolul pr-lui Paisie Prodromitul „Să nu ne tăiem mintea în Sfintele Canoane și în Sfinții Părinți” și un comentariu

Related image

Imagine: teoriisecrete.ro

Toate cazurile în care Sfinții Părinți spun să fugi și să nu ai părtășie cu ereticii se referă, în general, la eresuri vădite și deja condamnate de un Sinod[1]. Așadar, Filioque a fost condamnat la Sinodul din 867, și deci, pe drept Părinții la 1274 au întrerupt pomenirea Patriarhului Vekkos atunci când acesta vroia să impună pomenirea Papei; arianismul era deja condamnat la 325, iar cei ce pe timpul Sfântului Atanasie au întrerupt pomenirea lor după Sinod, pe drept numindu-i eretici; monofizitismul  era condamnat pe timpul Sfântului Eftimie cel Mare de Sinodul  IV Ecumenic și, cu toate acestea, Sfântul Eftimie nu a tăiat pomenirea decât după ceva timp; Sfântul Maxim nu a tăiat pomenirea decât după ce a reușit să adune un Sinod în Africa, iar Sfântul Sofronie nici nu a tăiat deloc pomenirea celorlalți patriarhi care susțineau monotelismul înainte de Sinodul Ecumenic al VI-lea; iconoclasmului era deja condamnat când Sfântul Teodor Studitul îi numește pe toți eretici și aplică acrivia fata de toți; Sfântul Chiril al Alexandriei nu taie pomenirea episcopilor ce aveau comuniune cu Teodor al Mopsuestiei și Diodor de Tars, aceștia nefiind condamnați nominal de un sinod, ci aplică iconomia înainte de  Sinodul V Ecumenic unde au fost condamnate tezele lor; Sfântul Teodor face iconomie cu cei ce pomeneau pe adepții sinodului adulterin, cu toate ca aceasta nu constituia o erezie  înainte de un Sinod. Deci iată ca iconomia s-a aplicat înainte de Sinoade în general, iar acrivia după Sinoade. Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod. Se face o confuzie voită între ereziile condamnate și necondamnate și se face schismă în  Biserică, prin ruperea de Biserica și nu de erezia unor episcopi. Deoarece, înainte de a fi condamnată o erezie, ecumenismul fiind erezia ereziilor, considerăm anticanonic ca toți care pomenesc un astfel de Episcop, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ecumenismul sau chiar vorbesc împotriva lui, sunt eretici și căzuți, ceea ce constituie o mare viclenie a diavolului pentru a face schismă în Biserică. Căci pe care nu i-a putut înșela să-i despartă de Biserica prin erezie, caută să-i despartă prin schismă și anume pe cei mai râvnitori care nu au cunoștințe prea multe sau pe cei cu mintea prea ascuțită care, în loc să se vindece prin citirea Pidalionului și a Sfinților Părinți, și-au tăiat mintea în Canoane și în cuvintele Sfinților Părinți. Căci diavolul fiind șiret îi îndeamnă, să zidească osteneala peste poruncă, cum zice psalmistul, adică să-și piardă toata osteneala prin neștiință, nechibzuință și interpretarea Canoanelor cu răutate și patima. Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America. Deci, nu trebuie sa ne grăbim să osândim noi toată Biserica ca și căzută în erezie, să cădem în schisma stilistă a calendarului și să ne căutăm arhierei ortodocși în alta parte; deoarece, îi avem în Biserica Universală Ortodoxă dar care nu s-au adunat, încă, într-un SINOD ECUMENIC ADEVĂRAT, și care sperăm să fie în viitorul apropiat. Dacă nu procedăm așa, vom face din întreruperea pomenirii o schismă, schisma Sinodului din Creta. Să ne apere Dumnezeu și Preacurata Sa Maica de o cădere ca aceasta, ca în loc să vindecăm și să apărăm Biserica de schisma și dezbinări, așa cum spune Canonul15, noi  să facem  mai multă dezbinare și ură în Biserică. Să stăm cu frică și să luăm  aminte, să ne luptăm după legile jocului, astfel vom ieși în afara Bisericii, așa cum au mai făcut mulți. Dacă suntem picioare sau mână să nu ne punem în locul Capului și să judecăm noi toată Biserica, înainte de a folosi toate mijloacele de a întruni un Sinod cu adevărat Ortodox, care să condamne Sinodul din Creta și pe cei ce l-au adunat și aprobat. Numai așa vom putea să-i numim eretici cu adevărat și să aplicăm acrivia prevăzută de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți. Până atunci, nepomenirea este doar o metodă de luptă împotriva ereziei (cea mai eficientă – n.n.), dar nu însăși condamnarea ereziei și a ereticilor. Dumnezeu să binecuvânteze această luptă sfântă în limita Sfintelor Canoane  și  a Sfinților Părinți. Cu dragoste și stima pentru adevărații luptători ai lui Iisus Hristos. Amin.

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

17 mai 2018, Înălțarea Domnului

[1] Asta nu înseamnă că dacă un eretic nu a fost condamnat poate fi frecventabil sau că putem încuraja comuniunea cu el fără posibile consecințe în plan duhovnicesc, ci că se poate aplica iconomia după exemplele de mai jos pentru a feri de schismă (n.n.)

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com


Spune părintele Paisie:

„Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America”

Sinodul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor) a condamnat ecumenismul în sinod local în luna august a anului 1983, la Vancouver. E adevărat că a fost doar un sinod local cu un număr mic de episcopi și este adevărat că pentru a avea autoritate în toată Biserica Universală trebuie să fie recunoscut ca atare de pliroma Bisericii, de credincioși sau prin validarea lui de către un Sinod Ecumenic.

Numai că, majoritatea ortodocșilor mărturisitori recunosc autoritatea și valabilitatea acestui sinod. Cu alte cuvinte, pliroma trează a Bisericii a validat autoritatea acestui sinod. Mai există și pliroma adormită, care încă nu ia aminte și încă nu e preocupată de ecumenism și de condamnarea lui. Aceasta parte a pliromei urmează să se trezească (prin convocarea unui sinod ecumenic probabil) ori dacă nu, dacă vor continua în nepasare sau mai rău, sfârșind prin a se uni cu ereticii condamnați deja, va fi aruncată afară din Biserică.

Așadar, la fel ca în anul 867, în sinodul ale cărui hotărâri au fost confirmate la sinodul așa-numit al VIII-lea Ecumenic, din 879-880, tot pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (la fel ca și primul), care a condamnat erezia filioque, tot așa și Sinodul ROCOR, ce a fost acceptat în fapt de cam toată pliroma luptătoare a Bisericii, are valabilitate și autoritate.

La fel ca și atunci, și în 1983, a fost condamnată erezia, dar nu ereziarhii nominal (deși în 867 a fost caterisit și papa Nicolae I pentru amestecul necanonic în Bulgaria).

Biserica a aplicat iconomia pentru Apus, deși acolo încă existau eretici care credeau și mărturiseau erezia filioque și asta din 867 sau 880 când a fost recunoscută oficial condamnarea ereziei, până în 1054, când Biserica i-a aruncat în afara ei pe toți ereticii paistași și pe cei care i-au urmat.

În toată această perioadă de 174 de ani, dacă Apusul ar fi avut creștini neadormiți, s-ar fi putut opri pomenirea papilor eretici sau episcopilor locali eretici ce promovau filioque. În acest fel s-ar fi putut încerca salvarea Bisericii Romei și poate s-ar fi reușit.

După sinodul din 1983 sau după ce pliroma luptătoare a luat cunoștință de condamnarea și anatemizarea ecumenismului și a ecumeniștilor (dar fără să fie condamnat vreun nume) s-a aplicat și încă se mai poate aplica iconomia asupra ecumeniștilor. Însă datoria creștinilor ortodocși conștienți este să combată erezia, prin diferite forme, dintre care, cea mai eficientă fiind întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatemasi celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Mai zice părintele Paisie:

„Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod.

Poate exprimarea nu este tocmai ceea ce a vrut să spună pr. Paisie sau, în caz contrar, greșește.

Nu-l putem numi eretic pe un preot (sau episcop) care pomenește, dintr-o anumită iconomie pe un episcop (sau mitropolit) eretic/ecumenist, pentru că nu este în comuniune în mod conștient cu el, după cum spune anatema ROCOR de mai sus. Comuniune însemnând, după cum se observă și din scrisorile Sfântului Teodor Studitul, identitate de credință și nu pomenirea din iconomie/strategie sau dintr-o anumită frică, până la un timp.

Însă din citatul părintelui Paisie reiese că nici pe episcopul ce propovăduiește o erezie nu-l putem numi eretic.

Dar cum se numește un om care propovăduiește o erezie, crede în ea și o aplică sau semnează acte eretice?! Dacă nu e eretic atunci ce e? Un frate încă necondamnat? Nicidecum! Este un eretic ieșit din trupul tainic al Bisericii, dar care încă se află formal între ortodocși, așa cum am arătat în articolul:

Răspuns la întrebarea dacă ereticii (ecumeniști) necondamnați sunt în Trupul Bisericii sau nu

De altfel, canonul 15 I-II Constatinopol (861), tot din timpul Sfântului patriarh Fotie cel Mare, spune :

…..cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică…. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

Deci întrerupând pomenirea/comuniunea osândim pe episcopul respectiv, care în mod logic este eretic, căci „propovăduieşte eresul în public”.