După căderea mitropolitului Ieroteos Vlahos a urmat Ieremia de Gortina. IPS Serafim de Pireu i-a anulat acestuia emisiunea de la postul de radio ortodox din Pireu

Postul de radio „Biserica Pireului 91.2 FM” a încetat cooperarea cu Mitropolitul Ieremia de Gortina, care i-a numit „mincinoși” pe ierarhi care nu au recunoscut BOaU.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Mitropolitul Serafiml al Pireului a interzis emisiunile Mitropolitului Ieremia de Gortina la postul de radio bisericesc din Mitropolia sa pentru „insulte publice teribile” îndreptate asupra ierarhilor care nu sunt de acord cu acțiunile Constantinopolului în Ucraina. Declarația corespunzătoare a mitropolitului Pireului din 4 noiembrie 2019 a fost publicată de site-ul ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ.

În declarația sa ierarhul a menționat că Mitropolitul Ieremia de Gortina și Megalopolis a Bisericii Ortodoxe a Greciei, la sfârșitul lunii octombrie i-a numit „mincinoși și calomniatori” pe cei care continuă să-i numească schismatici pe membrii nou formatei BOaU care, în opinia sa, de acum nu mai sunt așa. Mitropolitul Ieremia a declarat că acele „persoane sfințite” care nu sunt de acord cu aceast fapt săvârșesc „calomnie”.

Postul de radio „Biserica Pireului 91.2 FM” a încetat cooperarea cu Mitropolitul Ieremia de Gortina, care i-a numit „mincinoși” pe ierarhi care nu au recunoscut BOaU.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Mitropolitul Serafiml al Pireului a interzis emisiunile Mitropolitului Ieremia de Gortina la postul de radio bisericesc din Mitropolia sa pentru „insulte publice teribile” îndreptate asupra ierarhilor care nu sunt de acord cu acțiunile Constantinopolului în Ucraina. Declarația corespunzătoare a mitropolitului Pireului din 4 noiembrie 2019 a fost publicată de site-ul ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ.

În declarația sa ierarhul a menționat că Mitropolitul Ieremia de Gortina și Megalopolis a Bisericii Ortodoxe a Greciei, la sfârșitul lunii octombrie i-a numit „mincinoși și calomniatori” pe cei care continuă să-i numească schismatici pe membrii nou formatei BOaU care, în opinia sa, de acum nu mai sunt așa. Mitropolitul Ieremia a declarat că acele „persoane sfințite” care nu sunt de acord cu aceast fapt săvârșesc „calomnie”.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Predica pr-lui ierom. GRIGORIE SANDA la Duminica fiului risipitor – Despre exagerările celor ce îi numesc pe toți pomenitorii eretici

Predica la Duminica fiului risipitor

,,Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-I voi spune: Tata am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat,’’ (Lc.15,18-20)

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Iubiti credinciosi si frati intru Hristos slavit sa fie Domnul! Iata ca astazi ne aflam in Duminica fiului risipitor ,a doua duminica din perioada triodului. Cred, iubiti credinciosi, ca mie mai mult decat tuturor mi se adreseaza evanghelia acestei zile. Aceasta pericopa evanghelica poate ca este cea mai frumoasa din intreaga Sfanta Evanghelie. Va marturisesc ca de nenumarate ori am citit aceasta evanghelie: ,,Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a faut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. (Lc.15,20). Mila lui Dumnezeu ma copleseste, dragostea Lui nemarginita fata de noi oamenii stoarce din inima mea impietrita multimi de lacrimi si evlavia si recunostinta ma inunda, iar gura mea amuteste nestiind ce sa spuna vazand ca bun si bland este Domnul si dragostea Lui nu are hotar.

Iubiti credinciosi, iata ca asemenea acestui fiu risipitor si noi, cu totii, am plecat in tara indepartata a pacatului, luand cu noi partea de mostenire adica darurile cu care Bunul Dumnezeu ne-a inzestrat. Astfel, Dumnezeu ne-a dat intelepciune, iar noi am cugetat cele rele; ne-a dat vedere ca sa ne bucuram de cer si pamant, de munti si de ape, de vai si campii, de aproapele nostru care e chipul lui Dumnezeu si prin care ar trebui sa-l vedem pe Dumnezeu; ne-a dat auz prin care cunoastem cuvantul evangheliei Sale, iar noi ne-am plecat ochiii si urechile la cele inselatoare; Dumnezeu ne-a dat gura ca sa-I aducem doxologie, sa-l mangaiem pe aproapele, iar noi ne-am pornit limba la grairea multor rautati; Dumnezeu ne-a dat sanatate, iar noi am irosit-o in multimi de pacate. ,,Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua?” Dumnezeu iata ca a facut universul, cerul si pamantul cu toate cele din ele si in ultima zi a creatiei Sale ne-a zidit pe noi oamenii, cununa creatiei Sale, punandu-ne stapani peste toate. Dumnezeu fiind izvor a toata dragostea are ca dimensiune a iubirii Sale actul creator, caci cel ce iubeste zideste, creaza, iar cel ce uraste distruge, darama.

,,Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Dupa caderea lui Adam neamul omenesc s-a departat de Ziditorul sau, s-a intors catre cele pamantesti primind stricaciunea si gustand moartea. Dar, in iubirea Sa de oameni, Tatal L-a trimis pe Fiul sa se nasca, sa ia trup omenesc din Precurata Sa Maica, sa ia pe umerii Sai pacatele lumii si prin jertfa Sa sa ne rascumpere de sub puterea mortii: ,,Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau, Cel unul nascut, L-a dat ca cel ce crede intransul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Vedeti, iubiti credinciosi, cat de mare este iubirea si mila lui Dumnezeu cu noi creatia Sa. Ca nu numai ca ne iarta multimea greselilor noastre, dar ne da si slava cea dintai, ne da vesmantul nestricaciunii si ne pune pe deget inelul, legatura cu Sine spre viata vesnica. ,,Tata am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau…” Intoarcerea noastra catre Dumnezeu se face intru umilinta. Lucram pocainta si suspinam in fiecare zi caci suntem departe de Domnul, ne-am asemanat celor necuvantatoare cum spune psalmistul David: ,,Omul in cinste fiind n-a priceput, alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor.” Prin pocainta ne intoarcem catre Domnul, mintea noastra se curateste, se lumineaza prin harul lui Dumnezeu si incepe sa lucreze cele mantuitoare. ,,Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad si ca Iona ma rog: Dumnezeule din stricaciune scoate-ma.”,,Nu ma lasa Doamne Dumnezeul meu, nu Te departa de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.” Vedem, iubiti credinciosi, din pilda aceasta, ca inainte ca omul sa rosteasca rugamintea sa catre Domnul, Care cunoaste cele ascunse in adancul inimii, il primeste pe cel ce se pocaieste. Omul nu apuca sa deschida gura sa si Dumnezeu il primeste. Cat de mare este cugetarea umilicioasa! Cat de mare este suspinul launtric. Dumnezeu nu vrea cuvinte multe, nu vrea cuvinte mestesugite, ci inima infranta si smerita. Dumnezeu vrea ca inima noastra si mintea sa fie la El, vrea ca toate puterile noastre sufletesti sa-I slujeasca Lui. “…caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.” Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Iubiti credinciosi, am rostit si eu cateva cuvinte smerite la aceasta mare taina care s-a descoperit noua astazi prin acesta Evanghelie. Bunul Dumnezeu sa ne ajute si noua sa cugetam smerit asemenea fiului risipitor, sa ne intoarcem cu toata ravna catre Dumnezeu si sa dobandim slava Sa.

Iubiti credinciosi, dupa cum majoritatea stiti, in mediul virtual la momentul de fata exista un razboi al declaratiilor de tot felul. Foarte multi recurg la afirmatii pe care le inteleg mai mult sau mai putin. Cu siguranta ca sunt si elemente straine de lupta antiecumenista pe care o ducem care vor sa creeze dezbinare si sa creeze un haos si pe credinciosii de rand sa-I faca sa nu stie ce sa mai creada. Poate ca ati vazut ca unii au inceput si un atac la persoana, uitand ca lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor intunericului care sunt in vazduhuri si prin aceasta se straduiesc sa ne angajeze in aceasta lupta care nu este dupa Dumnezeu. Cu siguranta ca dorinta celor ce vor sa ne impuna documentele eretice din Creta este de a crea o situatie in care oamenii sa-si piarda increderea in parintii angajati in lupta contra ecumenismului; toti oamenii sa ne catalogheze ca uratori si dezbinatori de frati, ca oameni supusi patimilor, mandriei, iutimii si urii. Noi nu vrem sa intram in acest joc murdar, vrem decat sa explicam anumite lucruri fara sa injosim sau sa lovim pe cineva. Cinstea noastra nu ne-o construim pe distrugerea celuilalt. Daca celalt ne calomniaza si straduieste sa ne compromita in fata altora, noi nu cautam indreptatirea de sine, ci tacem si ne rugam. Nu cautam slava lumii, ci pe cea a lui Dumnezeu pentru ca nu putem sa placem in acelasi timp lumii si lui Dumnezeu. In Everghetinos se spune “prietenia cu lumea este vrajmasie inaintea lui Dumnezeu”.

Si pentru ca discutiile graviteaza in zona conceptelor de “eretic” si “partasie cu ereticii” sau “erezie” si “partasie la erezie”, ma simt obligat sa aduc unele lamuriri. Unii ne acuza ca am vedea intre Ortodoxie si erezie altceva redat prin sintagma “partasie la erezie”. Va spun si eu ca intre adevar si minciuna nu este nimic, intre lumina si intuneric nu este nimic. Totusi ce vrem noi sa spunem prin “partasie la erezie” sau “partasie cu ereticii”? Iubiti credinciosi, cunoastem cu totii preoti cu cuget ortodox, care nu sunt ecumenisti, deci nu si-au insusit catusi de putin ceva din doctrina ecumenista. Sunt impotriva dialogurilor ecumeniste, al rugaciunilor in comun cu ereticii (nu se roaga cu acestia), resping cu totul “teoria ramurilor”, recunosc o singura Biserica – Biserica Ortodoxa, nu recunosc taine in afara Bisericii si peste toate acestea propovaduiesc impotriva ecumenismului si isi educa enoriasii in spirit ortodox. Problema lor este insa ca in cadrul Sfintei Liturghii pomenesc ierarhul ce a acceptat documentele din Creta si prin aceasta se realizeaza unitatea liturgica intre ei si ierarhul pomenit. Am intrebat personal pe unii dintre acestia de ce fiind constienti de ce s-a intamplat in Creta totusi raman in comuniune cu ierarhii semnatari. La toti am vazut ca au dorinta de a intrerupe si ei pomenirea. Unul mi-a spus: “Pentru mine, parinte, doua lucruri care ma determina sa intrerup pomenirea s-au implinit; in ’61 am intrat in CMB si in 2016 a fost Sinodul din Creta, mai ramane un lucru care cred ca se va implini in 2018 prin venirea Papei. Daca acesta va fi primit ca un ierarh ortodox, va sta in strana arhiereasca si i se va da cinstea drept-maritorilor si eu, cu toata inima, voi intrerupe pomenirea. In acelasi timp eu ma straduiesc sa-mi pregatesc credinciosii pentru pasul acesta.” Altul mi-a spus: “Si eu, parinte, lupt dupa putere, le vorbesc credinciosilor, ma straduiesc din rasputeri sa-mi fac datoria de preot, dar imi lipseste taria, nu am curajul sa ma confrunt direct cu ierarhul intrerupand pomenirea.

Ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca.” I-am spus: “Stiti, parinte, ca desi sunteti ortodox totusi impartasirea in comuniune cu ierarhul este problematica pentru mantuirea sfintiei voastre.” Mi-a raspuns: “Stiu si de aceea ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca sa merg pana la capat.” Asa, iubiti credinciosi, am avut unele discutii cu mai multi preoti. Oare putem noi pe aceastia sa-i numim eretici, atata timp cat au cuget ortodox si nu si-au insusit doctrina ecumenista? Oare putem noi face afirmatia ca sunt eretici cu gandire si simtire ortodoxa? Noi pe acestia i-am considerat preoti ortodocsi, dar avand comuniune liturgica cu propovaduitorii ereziei, deci avand partasie cu ereticii.

Am mai vorbit si de oameni simpli, a caror minte nu poate realiza abaterile doctrinare din Creta, ca acestia nu sunt eretici. Una este sa treaca omul la o erezie si alta sa se trezeasca peste noapte cu o erezie semnata si in dreptul lui si sa nu reuseasca, datorita unor nedumeriri sau frici, sa se dezica de semnatari prin intreruperea pomenirii. Nu putem sa-i punem pe toti oamenii la un loc si sa le punem eticheta de eretici. Sfantul Teodor Studitul are un text clar cu referinta la ceea ce am afirmat mai sus: “Dar daca [preotul] pomeneste vreun episcop eretic, chiar daca [preotul] are vietuire fericita, chiar daca e ortodox, trebuie sa ne indepartam de dumnezeiasca impartasire; dar cand e vorba de masa de obste – de vreme ce doar acolo [la Liturghie], din frica il pomeneste [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] sa binecuvinteze si sa cante cu noi.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol 1, pag. 59). Vedem clar cum Sfantul Teodor poate vedea in cel ce pomeneste din frica un preot cu vietuire fericita, un preot ortodox si da voie sa participam la o masa de obste pe care acesta o binecuvinteaza si sa ne rugam cu acesta (sa cantam), dar sa ne departam de dumnezeiasca impartasire, adica sa nu luam Sfintele Taine in comuniune cu ierarhul eretic.

Iubiti credinciosi, alti frati de ai nostri sprijinindu-se pe asa-numita teorie a “vaselor comunicante” afirma ca toti sunt eretici si numai cei ce au intrerupt pomenirea sunt ortodocsi. Astfel ei afirma ca daca unii preoti pomenesc pe un ierarh, chiar daca nu e de acord cu Creta dar se afla in comuniune cu alti ierarhi ce merg pe calea ecumenismului si ei la randul lor se fac eretici. Vor sa spuna ca si preotul sau credinciosul care are un ierarh ce nu a acceptat documentele din Creta trebuie sa intrerupa pomenirea pentru ca episcopul lor este in comuniune cu altii ce au acceptat documentele eretice. Astfel ei, ii vad si pe georgieni si bulgari eretici pentru ca patriarhii acestor doua Biserici Locale pomenesc pe patriarhul ecumenic Bartolomeu si pe ceilalti patriarhi ecumenisti in ciuda faptului ca cele doua Biserici nu sunt in CMB si nu au participat la pseudo-sinodul din Creta. Sfantul Teodor Studitul are un text clar prin care incrimineaza aceasta teorie a vaselor comunicante: “[…] Dar nu trebuie mai mult iscodit si cercetat daca cineva a mancat cu cel care a mancat impreuna cu eretic si altul cu acesta, caci atunci, daca mergem asa cu inlantuirea trebuie sa ne despartim de toti. Iar acest lucru este al celor ce-si iubesc voia proprie, iar nu a sfintilor. Pana la acesta [la cel ce mananca cu ereticii] ramai si nu trece mai departe. Nu cumva din nestiinta [sfintii] nu au cercetat si nu ne-au vestit noua acestea? Nicidecum. De aceea nu te lupta sa treci dincolo de hotarele pe care le-au pus parintii nostri.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol I pag. 60)

Unii dintre fratii nostri, care au lasat deoparte pentru moment, frica de Dumnezeu, au inceput chiar sa calomnieze prin cuvintele lor pe cei ce cu adevarat lupta pentru Ortodoxie si datorita carora pseudo-sinodul din Creta si-a pierdut caracterul sau universal, ecumenic. Astfel au adus acuze Mitropolitului Serafim de Pireu, spunand ca este eretic ca n-a intrerupt pomenirea. Mitropolitul Serafim nu pomeneste in cadrul slujbelor pe Arhiepiscopul si Mitropolitul a toata Elada, ci pomeneste la modul general arhiereii ortodocsi ai Sinodului Bisericii Elene. Eu personal am fost la catedrala mitropolitana a Pireului si n-am auzind pomenindu-se alt ierarh decat Mitropolitul Serafim. Un aspect pe care vreau sa vi-l fac cunoscut este ca la putin timp dupa sinodul din Creta IPS Serafim a trimis in toata eparhia pe care o arhipastoreste o circulara prin care preotilor li se spune sa adauge dupa rugaciunea anaforalei o cerere prin care Dumnezeu sa ajute sa fie condamnat sinodul din Creta si ecumenismul sa fie calcat sub picioarele drept-maritorilor crestini. Cei ce il judeca pe IPS Serafim spun ca acesta trebuia sa se separe de Sinodul Bisericii Elene. Cei ce spun aceasta trebuie sa stie ca inaltpreasfintitul stie sa duca lupta. Ramanand in comuniune cu ceilalti ierarhi el are un cuvant cu putere in Sinod. Si rezultatul concret este ca datorita pozitiei sale transante si a altor ierarhi antiecumenisti Sinodul Bisericii Elene nu a acceptat documentele cretane, nu a luat act de aceste documente asa cum s-a intamplat in cadrul Sinodului BOR. Prin contribuitia IPS Serafim s-au organizat sinaxe si conferinte interortodoxe ce au convins unele biserici locale sa nu participe la sinod. Prin ceea ce v-am spus am incercat sa va fac constienti de cei care cu adevarat au rezultate notabile impotriva ecumenismului si al sinodului din Creta, chiar daca acestia nu sunt cum am vrea unii sau altii. Ei se folosesc de acrivie si iconomie pentru ca ecumenismul sa fie osandit.

In incheiere as vrea sa va relatez un caz din vremea Sfantului Teodor Studitul. Pe cand Sfantul Teodor era egumen la Sakkudion, imparatul Constantin al VI lea si-a inchis cu forta sotia legitima intr-o manastire si s-a casatorit in chip abuziv si adulter cu amanta sa. Casatoria a fost savarsita de un preot de la catedrala Sfanta Sofia. Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, pentru a evita o posibila redeclansare a persecutiei iconoclaste, a acceptat starea de fapt, aplicand, fortat de imprejurari “iconomia”, iar Sfantul Teodor a intrerupt pomenirea sfantului patriarh pana ce casatoria ilegitima avea sa se desfaca si preotul savarsitor al acestei casatorii avea sa fie caterisit. Vedem ca unul a aplicat iconomia si celalalt acrivia, dar totusi amandoi sunt sfinti. Oare putem face afirmatia ca unul dintre ei a gresit? Cu siguranta ca nu. Fiecare dintre cei doi sfinti au urmarit binele Bisericii. Sfantul Teodor a urmarit ca fie condamnata aceasta casatorie pentru a nu se crea un precedent, pentru a nu face si altii astfel de fapte nelegiuite, astfel prin aceasta rupere de comuniune cu patriarhul a sanctionat aceasta nelegiuire. La randul sau Sfantul Tarasie a acceptat aceasta stare stiind ca imparatul este iconoclast si ar putea sa redeclanseze persecutia iconoclasta daca s-ar lovi de opozitia sa. A pus pacea Bisericii mai presus de aceasta nelegiuire. Vedem, iubiti credinciosi, ca mult mai mare este raspunderea pe care o au cei din fruntea Bisericii decat a noastra a preotilor si credinciosilor de rand. Daca pentru noi cei de jos, este mai usor sa procedam cu acrivie, aceasta nu este la fel de usor pentru cei aflati in treapta arhieriei. Pentru aceasta sa nu-i judecam pe ierarhii ortodocsi ce lupta impotriva sinodului din Creta si a ecumenismului. Daca am sta de vorba cu acestia, ne-am da seama ca daca folosesc iconomia, aceasta o fac spre binele Bisericii. Sa lasam pe Dumnezeu, care stie cele ascunse ale inimii, sa judece, iar noi sa ne tinem pozitia aceasta de ingradire pe care am adoptat-o pentru ca la noi toti ierarhii au acceptat documentele din Creta si sa petrecem in multa rugaciune si frica de Dumnezeu.

Trag un semnal de alarma: prin judecata pe care o facem numindu-i eretici pe unii care cu adevarat lupta impotriva ereziei, ca este posibil sa luptam impotriva unor placuti ai lui Dumnezeu si astfel harul lui Dumnezeu sa ne paraseasca si sa ne pierdem mantuirea. Daca nu stim sa cantarim bine lucrurile, pentru ca nu avem luminare de la Dumnezeu mai bine sa tacem, sa inmultim rugaciunea si sa ne adancim pocainta, caci jertfa lui Dumne- zeu – duhul umilit, inima infranta si smerita – Dumnezeu nu o va urgisi.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa tinem calea de mijloc, sa ne pastram linistea sufleteasca si lucrand virtutile sa dobandim mila lui Dumnezeu cel inchinat in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh! Amin! – ortodoxinfo.ro

Sinaxa Clericilor și Monahilor din Grecia – 19 Decembrie 2017

sinaha din Volos - clerici teologi monahi

„A doua extremă (să-i spunem de-a drepta) este a celor care au întrerupt pomenirea și susțin că Biserica rezidă numai în cei care au întrerupt pomenirea, iar cei care nu au întrerupt pomenirea, chiar dacă sunt în mărturisire ortodocși, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (deși ereziarhii nu au fost condamnați de un Sinod). Această teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamitează în fapt sistemul sinodal al Bisericii, iar cei care hotarăsc acum cine face și cine nu face parte din Biserica fiind o mană de oameni care refuză comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii și sinoadele) ce mărturisesc ortodox, provocând schismă în Biserică”.

Sinaxa Clericilor și Monahilor din Grecia – 19 Decembrie 2017

Am participat cu multă bucurie și entuziasm la Sinaxa Clericilor și a Monahilor din Grecia în data de 19 Decembrie 2017.

Sinaxa a avut loc în Tesalonic, în Sala Institutului de Studii Patristice.

Cu aceasta ocazie, președintele Institutului de Studii Patristice, părintele Theodoros Zisis, care este și președinte al comitetului organizator al Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia, a prezentat un istoric al Sinaxei din ultimul an.

Părintele Grigorie Hatzinikolau, Starețul Mănăstirii Sfânta Treime (Ano Gatzeea) va găzdui în continuare Sinaxa la Volos.

La Sinaxă participă clerici și monahi pomenitori și nepomenitori.

A fost prezentat Calendarul tipărit pentru anul 2018, Calendar ce conține sărbătorile Sfinților ce au oprit pomenirea de-a lungul istoriei de 2000 de ani de creștinism ortodox sau au subliniat importanța mărturisirii și a opririi pomenirii episcopilor ce învățau erezii. Redăm câteva nume: Sfântul Grigorie Teologul, Cuviosul Macarie, Cuviosul Nikita Mărturisitorul, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Serghie Mărturisitorul, Sfântul Nichifor al Constantinopolului, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ghenadie Scholarios, Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ștefan cel Nou, Sfântul Ioan Damaschin și alții.

A fost prezentată Broșura „Oprirea pomenirii nu este schismă”, scrisă de părintele Theodoros Zisis.

Părintele Theodoros Zisis a fost felicitat de Mitropolitul Serafim al Pireului pentru curajul mărturisirii și al dragostei pentru ortodoxie și pentru oprirea pomenirii Arhiepiscopului Antim al Salonicului care a semnat erezia din Creta, predică erezia în Arhiepiscopia Salonicului și i-a interzis prin document oficial Părintelui Theodoros Zisis să mai predice împotriva ecumenismului sau a pseudo-sinodului din Creta, pentru care motiv Părintele Theodoros Zisis a recurs la ultima măsură canonică și anume aplicarea Canonului 15 de la I-II Constantinopol (întreruperea pomenirii numelui arhiepiscopului Antim la toate sfintele slujbe).

Părintele Theodoros Zisis a fost izgonit din Biserica Sfântul Antonie unde slujea, și acum slujește împreună cu părintele Nikolaos Manolis și părintele Fotios Vezinias într-o sală amenajată în orașul Tesanonic special pentru Sfânta Liturghie. La această Sfântă Liturghie participă sute de oameni, spațiul fiind neîncăpător.

Am să redau câteva din punctele dezbătute în broșură:

  1. Ne îngrădim de erezie, nu de Biserică.

Este foarte important discernământul spiritual al Părinților care să călăuzească viața noastră.

Sinaxa Clericilor și Monahilor respinge cu fermitate două extreme în care unii frați antiecumenisti au căzut:

Prima extremă (să-i spunem de-a stânga) este a celor care spun că cine întrerupe pomenirea episcopului său este schismatic, pentru că episcopul ar fi „izvorul preoției” (iar nu Hristos – Marele Arhiereu) și, în felul acesta, oricine s-ar îngrădi pe sine de episcopul și preotul ce ar predica o erezie ar fi schismatic. Din păcate această mentalitate este de influență latină, papală, învățătură scolastică bazată pe teoria episcopocentristă, anume că episcopul, indiferent de învățătura lui, este infailibil, adică episcopatul lui lucrează  ex opere operato – un fel de papă local.

A doua extremă (să-i spunem de-a drepta) este a celor care au întrerupt pomenirea și susțin că Biserica rezidă numai în cei care au întrerupt pomenirea, iar cei care nu au întrerupt pomenirea, chiar dacă sunt în mărturisire ortodocși, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (deși ereziarhii nu au fost condamnați de un Sinod). Această teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamitează în fapt sistemul sinodal al Bisericii, iar cei care hotarăsc acum cine face și cine nu face parte din Biserica fiind o mană de oameni care refuză comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii și sinoadele) ce mărturisesc ortodox, provocând schismă în Biserică.  Aceștia se caracterizează prin lipsa discernământului duhovnicesc, a dragostei și a bunei rânduieli și a lipsei ascultării de  conglăsuirea părinților. E foarte interesant că ei se contrazic flagrat în afirmații – la început au avut o poziție echilibrată, apoi schimbâdu-se radical – dovedind astfel o lipsa de stabilitate duhovnicească.

Ambele extreme au ca numitor comun respingerea credincioșilor de la Sfântul Potir, și lipsa de conslujire cu preoții mărturisitori pomenitori  sau cu cei nepomenitori, în cazul celor pomenitori.

  1. Sfintele Taine sunt valide și fără pomenirea episcopilor (se referă la episcopii dovediți a fi eretici – un episcop care cugetă eretic, dar nu propovaduiește public erezia, nu i se poate opri pomenirea, sau pe baza de bănuială, etc).

Bineînțeles că nu oricărui episcop i se întrerupe pomenriea, ci numai a celui care învață erezia ecumenistă, a semnat în Creta, nu se dezice de pseudo sinod, etc.

Oprirea pomenirii să nu se facă fără sfătuire și discernământ duhovnicesc, fără povățuitor și fără multă răbdare și așteptare. Oprirea pomenirii nu este un act de bravură, ci este un act de credință adâncă și maturitate duhovnicească ce trebuie să cântărească bine acest gest ultim folosit ca armă împotriva ereziei.

  1. Sfânta Liturghie nu se ține în numele episcopului.
  2. Ecumenismul este erezie întru cunoștință. El a fost subliniat ca erezie de Sfinții Părinți contemporani – Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Averchie de Jordanville, Sfântul Iustin Popovici, etc.

Linia pe care o păstrează Sinaxa Clericilor si a Monahilor este o linie a discernământului duhovnicesc, această Sinaxă nu are autoritatea și nici nu încearcă să traseze linia graniței Bisericii doar la nepomenitori, ci scopul ei este de a ține trează linia ortodoxă care are ca bază Mărturisirea Ortodoxă a Credinței și utilizarea tacticilor care se impun de la Biserică Locală la Biserică Locală, fiecare tactică fiind folosită în funcție de căderea Bisericii Locale sau din contră de stabilizarea Bisericilor Locale în Adevăr (avem exemplul multor Mitropoliți din Serbia care nu au semnat în Creta textul eretic vădit, a multor Mitropoliți din Grecia care au făcut la fel, a Bisericii Bulgare, a multor Mitropoliți din Biserica Rusă care recent a respins Creta, a Bisericii Georgiene și a Bisericii Antiohiene).

Sinaxa Clericilor și Monahilor este alcătuită din parinți și monahi pomenitori și nepomenitori, dar toți sunt în același cuget, anume Mărturisirea Dreptei Credințe.

(*sublinierile aparțin blogului)

A consemnat de la Sinaxa Clericilor și Monahilor

părintele Matei Vulcănescu

Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului.

Sursa: ortodoxiamarturisitoare

Despre oprirea pomenirii și scopul care se urmărește prin aceasta. DREPT LA REPLICĂ pentru Mitropolia Pireului, oferită de părintele protoprezbiter Matei Vulcănescu

RĂSPUNS LA TEXTUL PĂRINTELUI EFTIMIE TRICAMINAS numit „Către Mitropolitul Serafim de Pireu și teologii din jurul său: Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol are caracter OBLIGATORIU”. referitor la un text pus pe seama Mitropolitului Serafim de Pireu

Este cunoscut de toată lumea ortodoxă faptul că Mitropolitul Serafim al Pireului a anatematizat ecumenismul cu toate manifestările lui şi că nu îl pomeneşte pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei. Acest lucru este adus ca argument negativ în discursul logic al textului pr. Tricaminas, care spune că pe de altă parte IPS Serafim ar fi afirmat că nu poate fi oprită pomenirea decât a unui eretic condamnat sinodal. Această afirmaţie din scrisoare este mincinoasă şi constituie o contradicţie logică! Nu există niciun document sau înregistrare din care să rezulte că IPS Serafim ar fi făcut astfel de afirmaţie. Ar însemna că IPS Serafim ar fi nebun şi pregătit pentru spitalizare la grav schizofrenici cu o astfel de contrazicere. Dar să o luăm logic. Dacă ierarhul eretic e deja condamnat sinodal şi caterisit şi anatematizat, cum să-i mai întrerupi pomenirea? Pomenirea ierarhului se întrerupe până la condamnarea lui de către un Sinod, nu după.

Afirmaţiile puse pe seama IPS Serafim sunt de fapt preluate dintr-o broşurică publicată în 2014 ce aparţine pr. Pavlos Dimitrakopulos, care lucra pe vremea aceea (şi în prezent) la biroul antieretic al Mitropoliei Pireului. Afirmaţiile acelea sunt prin urmare concluzii ale acestui părinte Pavlos expuse într-o conferinţă organizată tot de acesta cu mult timp înainte de Sinodul din Creta, la care marii teologi Dimitrios Telenghidis, Gheorghe Metalinos şi Theodoros Zisis nu au vrut să participe, criticând aspru pe pr. Pavlos pentru concluziile sale eronate asupra Canonului 15. Deci adresarea e greşită, nu există nici o bibliografie care să indice că IPS Serafim a făcut acele afirmaţii şi că a susţinut că acest Canon 15 de la Sinodul I-II Constantinopol nu ar fi obligatoriu atunci când episcopul învaţa erezia în public. Greşeala IPS Serafim constă în faptul că nu a oprit publicarea acestei broşuri, căreia probabil nu i-a dat prea mare importanţă la vremea aceea.

Oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc de îngrădire de erezie. Scopul este de a se convoca Sinod care să condamne erezia şi pe eretici, nominal. Întotdeauna aşa a procedat Biserica, a tăiat prin ANATEMA pe eretici în mod nominal, iar cine rămâne în comuniune cu cei anatematizați, sunt şi ei la rândul lor anatematizați. Până în prezent lupta noastră este de a se convoca un astfel de Sinod care să cheme la pocăinţă pe ereticii ecumenişti şi apoi, dacă nu se vor pocăi, să fie tăiaţi prin ANATEMA. Până atunci nu putem vorbi în termenii pe care îi foloseşte pr. Tricaminas, adică nu poate fi vorba de a ne rupe de toţi, deoarece nu sunt condamnaţi nominal. Dacă se sar etapele, atunci există pericol real de schismă, şi se repeta istoria vechilor calendariști, care afirmau că cine rămâne în comuniune cu nou-calendariștii este anatematizat automat, pe baza celor trei anateme date panortodox (dar nenominal) către cei care vor schimba calendarul, urmând calendarului papistaş. În cazul de faţă, deşi există anatema dată împotriva ecumenismului, totuşi nu există (iarăşi) nicio anatemă dată nominal celor care îl propovăduiesc, ceea ce este o problemă gravă şi ne duce pe aceeaşi pistă greşită.

Canonul 15 nu spune să ne rupem de toţi, ci că oprirea pomenirii se limitează la cea a episcopului eparhiot care învaţă erezia, nu la întreaga Biserică ce rămâne în comuniune cu acesta. De aceea, IPS Serafim e în îngrădire faţă de Arhiepiscopul său, Ieronim. Pe Patriarhul Bartolomeu nu are cum să-l pomenească (şi, prin urmare, să-i întrerupă pomenirea), pentru că acesta nu are jurisdicţie în sudul Greciei, nu e pomenit decât de Arhiepiscopul Ieronim în această parte a Greciei.

Este adevărat faptul că IPS Serafim a conslujit cu Arhiepiscopul Ieronim ca membru al Sinodului permanent în ziua de Boboteaza în 2017, lucru pe care îl consider greşit şi pentru care l-am tras la răspundere şi i-am cerut explicaţii. IPS Serafim mi-a răspuns că nu se rupe deocamdată de Sinodul Bisericii Greciei pentru că dacă s-ar rupe ar însemna să se autoexcludă din Sinod, să nu mai aibă nicio putere de a stăvili ecumenismul în Grecia şi să se autoizoleze, ceea ce este cu totul contraproductiv în acest moment.

În această direcţie, este o realitate că Sinodul din Creta nu are caracter panortodox (prin neparticiparea Bulgariei, Georgiei, Rusiei şi Antiohiei) tocmai datorită luptei asidue a IPS Serafim.

Anatematizarea ereticilor ecumenişti se face de către un Sinod. Dacă nu ne-am raporta la un Sinod, am deveni ca protestanţii sau ca stiliştii, care sunt împărţiţi în zeci de denominaţiuni care nu au comuniune unele cu altele şi se anatematizează unele pe altele pentru că, de exemplu, la unele femeile poartă batic, iar la celelalte nu.

Cine nu pomeneşte să nu acuze pe cei care pomenesc şi cei care pomenesc să nu acuze pe cei care nu pomenesc. Aşa se îndeamnă şi în comunicatul Pr. Iulian de la Prodromu. Din păcate, aşa a început şi schisma stilistă – cei care nu pomeneau au început să-i judece ca eretici pe cei care pomeneau, fără să fi fost condamnaţi nici până astăzi de un sinod. E foarte interesant că niciun sinod stilist nu a condamnat până în ziua de astăzi pe Meletie Metaxakis (care a schimbat calendarul) şi nici pe cei care au rămas în comuniune cu el. Dar deşi nu i-au condamnat nominal, au început să le pună eticheta de eretici, ca şi cum ar exista o auto-condamnare, o auto-tăiere din Trupul Bisericii (fapt pentru prima dată întâlnit în Ortodoxie). Dacă era aşa ce folos au mai avut Anatemele nominale ale Sinoadelor Ecumenice?

Din păcate, unii nepomenitori se îndreaptă spre schismă prin faptul că se erijează în Sinoade Ecumenice anatematizând nominal pe cei care au semnat în Creta şi considerând că cei care sunt în comuniune cu aceia sunt ei la rândul lor eretici. Deşi convocarea unui Sinod ar părea imposibil de realizat în situaţia actuală, în care Biserica este aproape înghiţită de erezia ecumenistă, totuşi pronia lui Dumnezeu lucrează, chiar dacă va fi peste 10 ani sau chiar 100 de ani. Datoria noastră este să ne îngrădim şi să mărturisim, nu să condamnăm pe cei care sunt în comuniune cu cei care au semnat în Creta.

Spre exemplu, Gheron Evstratie, duhovnicul lui Gheron Savva Lavriotul, mi-a spus personal:

„Eu nu pot să îi consider eretici pe fraţii mei de la Marea Lavră, care m-au izgonit pentru că am întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Ei doar pomenesc pe un ierarh eretic – anume pe Bartolomeu- şi pentru aceasta vor răspunde ei personal.”

Iată discernământul duhovnicesc al unui nepomenitor! Această afirmaţie a lui Gheron Efstratie va fi valabilă însă numai până la condamnarea Patriarhului Bartolomeu de către un Sinod – prin pronia lui Dumnezeu. Astfel că părinţii Lavrioti care l-ar pomeni în continuare pe Patriarhul Bartolomeu (după anatematizarea sa de către Sinod), vor fi şi ei condamnaţi ca eretici. Atunci abia va fi valabil dictonul patristic „Cel ce se împărtăşeşte cu cel afurisit, afurisit este”.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să avem grijă să nu se repete istoria stiliştilor, ci să învăţăm din greşelile lor!

Părintele Matei Vulcănescu
Protoprezbiter al Mitropoliei Pireului

Sursa: ortodoxinfo.ro


Un scurt comentariu…

Spune pr. Matei Vulcănescu:

„Spre exemplu, Gheron Evstratie, duhovnicul lui Gheron Savva Lavriotul, mi-a spus personal:

„Eu nu pot să îi consider eretici pe fraţii mei de la Marea Lavră, care m-au izgonit pentru că am întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Ei doar pomenesc pe un ierarh eretic – anume pe Bartolomeu- şi pentru aceasta vor răspunde ei personal.””

Dacă cineva te persecută pentru că iei măsuri împotriva ereziei, cred că se identifică într-o mare măsură și el cu acea erezie. Cum poate un prigonitor să aibă conștiință ortodoxă, dacă el te persecută și te alungă tocmai pentru că aperi cu credința cu hotărâre?

De asemenea, poate ne prezintă pr. Matei și vreo dovadă a întreruperii pomenirii lui Ieronim al Atenei de către IPS Serafim de Pireu…

Scrisoarea ÎPS-ului SERAFIM DE PIREU către Sinodul Bisericii Greciei

serafim-de-pireu7

În zilele de 23 şi 24 noiembrie 2016, a avut loc Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, tema dezbătută fiind aceea a documentelor de la sinodul tâlhăresc din Creta. A fost o şedinţă plină de tensiuni, întrebări şi luări de poziţie. Citiţi mai jos scrisoarea ÎPS-ului Serafim de Pireu adresată Sinodului Greciei:

Gândurile cu care ÎPS Serafim de Pireu s-a dus la Sinodul grecesc (23-24 noiembrie 2016)

Ieri am văzut pe site-ul thriskevtika (la adresa http://thriskeftika.blogspot.ro/2016/11/blog-post_96.html) această scrisoare a ÎPS Serafim de Pireu, trimisă Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei înainte de întrunirea acestuia pentru a discuta subiectul ”Creta”. Acum citeam că ÎPS Ierothei de Navpaktos a avut multe de înfruntat ieri (conform site-ului romfea.gr), încercând să apere dreapta credință și nelăsându-se influențat de potrivnicii foarte vocali (se pare că i-a revenit duhul de mărturisire, pe care l-a avut mai estompat la Iași, în prezența ecumeniștilor trădători). Am tradus din memoriul ÎPS Serafim părțile referitoare la relațiile cu eterodocșii. Spune niște lucruri foarte importante. Memoriul este de 4 ori mai lung decât partea prezentată aici, abordând toate lipsurile și ereziile hotărârilor din Creta.

MEMORIU adresat Sfântului Sinod al Greciei, cu ocazia sesiunii extraordinare din 23-24 noiembrie 2016

Preafericirea Voastră, Preasfinţiile Voastre,


Preafericite, vă mulţumesc în mod deosebit că în interviul dvs acordat ziaristului Papahelas de la canalul TV Sky, aţi declarat cu curaj şi sinceritate că în Sfântul nostru Sinod nu există „fundamentalişti” şi „talibani”, ci fraţi care-şi păstrează fiecare libertatea conştiinţei lui dăruită de Dumnezeu.

Consider ca o necuviinţă şi o blasfemie foarte mare adoptarea părerilor sau convingerilor că în Sfântul nostru Sinod se disting„susţinători” ai credinţei şi ”mitraliori” ai credinţei, prin urmare observaţiile mele nu izvorăsc dintr-un idealism „megaloman” bolnăvicios (nesănătos), sau dintr-o predispoziţie zilotistă, ci numai din conştientizarea responsabilităţii arhiereşti în faţa Întemeietorului Bisericii şi a turmei încredinţate de către Acesta.

Cu mult respect, dragoste şi cinste faţă de persoanele tuturor celor de faţă, Preafericite şi Preasfinţiile Voastre, îngăduiţi-mi să menţionez că potrivit părerii mele, delegaţia Bisericii noastre la aşa numitul „Sfânt şi Mare Sinod” din Colimbari, Creta a depăşit limitele admise ale misiunii ei deosebite şi a înşelat aşteptările mandatului pe care l-a primit de la Sfântul nostru Sinod. Mă iertaţi pentru acest termen juridic (se referă la mandat – n.trad.), însă cred că redă pe deplin realitatea.

Delegaţia noastră a fost purtătoarea mandatului Sfântului Sinod şiera datoare să păstreze până la sfârşit porunca pe care a primit-o, fără nici o abatere de la „mintea lui Hristos”. Nu a avut nici o împuternicire să schimbe conţinutul mandatului şi, iertaţi-mă că spun, motivaţiile care s-au făcut auzite că pare-se cei prezenţi la Sinod au votat şi ceea ce trebuia să se alcătuiască prin acordul celorlalte biserici este întru totul neverosimil, pentru că pe de o parte cu siguranţă delegaţia noastră a votat, însă era datoare să voteze numai ceea ce se încadra în porunca pe care o primise, iar pe de altă parte pentru că, aşa cum a interpretat Patriarhul ecumenic Bartolomeu sensul omofoniei (al acordului), o Biserică putea să facă propunerea pentru corectarea textelor votate de către întâi-stătători, chiar dacă nu se accepta ca să fie menţionată în Actele Sinodului ca fiind o propunere considerată drept diferită de părerea comună.

Sfântul nostru Sinod nu a admis în textul inacceptabil (condamnabil) „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”termenul „Biserici eterodoxe”, desigur nu dintr-o dispoziţie fundamentalistă, ci pentru că acest termen este contradictoriu şi inacceptabil, pentru că dacă vorbim despre Biserică, aceasta nu poate să fie eterodoxă, iar dacă vorbim despre termenul „eterodox”, acesta nu poate să fie Biserică (nu poate să facă parte din Biserică), în sensul teologic al termenului.

Definirea Bisericii ne este dată de Întemeietorul ei Însuşi prin gura Lui cea plină de adevăr (Sf. Ap. Pavel – omul cel ceresc, cel îndumnezeit), care ne descoperă în epistola către Efeseni 1, 17-23că: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri, mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.”

Prin urmare este cu neputinţă existenţa unei biserici eterodoxe aşa cum este imposibilă existenţa unui Hristos eterodox. Este absurd să conţină adevărul în acelaşi timp şi credinţa despre careSf. Ioan Gură de Aur  gura Sfântului Pavel – ne transmite că “în iad nu există pocăinţă” (arătând astfel că doar fiii Bisericii adevărate se vor izbăvi de iad – n.trad.), interpretând pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, cât şi existenţa unui alt trup al lui Hristos avându-L drept cap pe El Însuşi, care să înveţe exact cele opuse, aşa cum ne spune comunitatea romano-catolică în Catehismul editat la Vatican în 1996, la pagina 332, cu titlul “Curăţirea finală sau purgatoriul”, unde se spune că: cei care mor fără să se fi curăţit sunt supuşi după moartea lor unei purificări pentru a intra în bucuria cerului (Împărăţiei). Această curaţire finală este numită purgatoriu de către Vatican.

Pentru a împăca cele ireconciliabile, delegaţia noastră a făcut propunerea care în final a fost acceptată că nu recunoaşte existenţa “bisericilor” eterodoxe, ci denumirea istorică de “biserici eterodoxe” şi vă daţi seama de inacceptabilitatea (absurditatea) unei asemenea hotărâri pentru că denumire (nume) are numai ceva ce există în timp şi spaţiu. Aşadar acceptarea denumirii şi nu a existenţei încearcă să potrivească cele opuse, batjocorind realitatea. Ar fi mult mai potrivit expresia că Biserica Ortodoxă cunoaşte lumea creştină eterodoxă din afara ei prin denumirea pe care această lume şi-o atribuie. (…)

Conform umilei mele păreri, ceea ce este inacceptabil în legătură cu aşa-zisul Sfânt şi Mare Sinod, este de ce se numeşte Sfânt, devreme ce nu este următor al Sfintelor Sinoade Ecumenice şi al celorlalte Sinoade aşa cum a declarat episcopul Anastasie al Albaniei şi nu a formulat şi nici nu s-a preocupat de nici o hotărâre dogmatică sau canonică, el nu este nici mare de vreme ce nu au fost reprezentaţi peste 200 de milioane de fraţi întru aceeaşi credinţă (150 milioane – Patriarhia Moscovei, 30 milioane Patriarhia Georgiei şi 20 milioane Patriarhiile Bulgariei şi Antiohiei) şi pentru că nu a condamnat nici o erezie existentă în vremurile noastre, încălcând în mod evident următoarele canoane ale Bisericii: Canonul 37: „De două ori pe an să se facă Sinod al Episcopilor şi să se cerceteze între dânşii Dogmele bunei Cinstiri de Dumnezeu, şi să se dezlege (rezolve) întâmplătoarele împotrivă ziceri bisericeşti”, care are autoritate ecumenică (adică veșnică și neschimbabilă – n.trad.) prin Canonul al II-lea al Sinodului VI ecumenic şi prin Canonul I al Sinodului VII Ecumenic. (…)
Textele presinodale au fost încărcate cu trecutul lor cunoscut şi cu lipsurile lor  (…)

Sinodul din Creta, fără îndoială că a îmbunătăţit textele presinodale. Însă textele finale, sinodale, încă sunt neclare. Ele nu au luat „o formă sobornicească” prin care ar putea să contribuie la „unitatea sobornicească” a Bisericii şi să dobândească doritul „caracter ecumenic”.

Aşteptările noastre de la Sfântul şi Marele Sinod nu s-au împlinit, cu toate îmbunătăţirile aduse textelor presinodale, am fi vrut ca hotărârile Sinodului să poată fi cuprinse în Sinodiconul Ortodoxiei (însă nu este aşa). În plus, se pune şi o problemă majoră pe care ÎPS Ieroteos al Nafpaktosului prin înşelepciunea şi credincioşia lui deosebită ne-a menţionat-o în timpul unei sinaxe preoţeşti care a avut loc în cadrul Mitropoliei noastre în data de 10 noiembrie 2016 cu tema informării clerului despre „Sfântul şi Marele Sinod”:

Problemele fundamentale sunt convingerile fraţilor arhierei ai Bisericii Ortodoxe că credinţa adevărată nu constituie premiza absolută pentru împărtăşirea de Harul necreat al Dumnezeului Treimic, că eterodoxia este purtătoarea unui botez adevărat cu o bază harică, că au parte și eterodocșii de succesiune apostolică şi de preoţie şi prin urmare, şi erezia este o „cale spre mântuire”. Aceste păreri însă, răstoarnă pe deplin teologia Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi de 2000 de ani încoace şi constituie o adevărată intruziune a lucrării demonice pentru pierderea mântuirii lumii.

Prin urmare, respectivii arhierei sunt purtători ai ereziei ecumenismului sincretist şi constituie un pericol deplin pentru trupul Bisericii, dar şi o scuză tragică pentru persistenţa eterodocşilor în erezia lor. Putem noi să fim în comuniune cu purtătorii unei asemenea erezii fără a pune în primejdie mântuirea turmei noastre şi fără a respecta juămintele depuse la hirotonia noastră ca arhierei?

Am umila părere după susţinerea celor de mai sus că aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod” ar trebui să fie considerat numai ca o întâlnire presinodală şi să contribuim cu toţii astfel încât să se întrunească un Sinod cu adevărat Mare şi Sfânt, care să clarifice nelămuririle şi confuziile, condamnând panerezia ecumenismului sincretist şi proclamând în întreaga lume că singura cale de mântuire şi de împărtăşire de energiile necreate ale Lui Dumnezeu este teologia Sfinţilor Părinţi şi a Sinoadelor Ecumenice ale nedespărţitei Biserici Celei Una, Sfântă şi Apostolească.

traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

(această traducere a fost realizată în colaborare

cu pr. Claudiu Buză și cu fratele Cristian Bucuroiu,

cărora le mulțumesc din inimă)

PS – Ecumeniștilor, în orice cotloane v-ați ascunde și oricât ați încerca să manipulați, să amenințați și să spumegați, ADEVĂRUL va învinge și vă va învinge. Vă dorim pocăință și îndreptare ! (echipa de mai sus)

Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/

HOTĂRÂRE ERETICĂ A SINODULUI DIN CRETA: “Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”. Constatările dureroase ale Mitropolitului SERAFIM DE PIREU

Sinodul din Creta acceptă ca „biserici„ alte confesiuni eretice! Ceea ce în fapt, mulți episcopi trădători, recunoșteau de mult, acum au oficializat. Aceste hotărâri NU trebuie recunoscute vreodată de Pliroma Bisericii! 

Iată câteva concluzii ale vrednicului Mitropolit Serafim de Pireu: 

Foto – acvila30.ro

 

“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod, pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari “, mentioneaza, printre altele, Biroul privind studiul ereziilor și ecumenismului al manastirii Piraeus.

Va transmitem mai jos detaliat:

Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul sinodului panortodox pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează, poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari.
1. Prima constatare dureroasa o reprezinta prezența și rugăciunea in comun in cadrul Utreniei și Sfintei Liturghii a aceastei mari sărbători Domnesti la Biserica Sf. Mina a Papistasilor, protestanților și monofiziților eretici, fapt care, după cum este cunoscut tuturor, este interzis de Sfintele Canoane. Intaistatatorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane  Apostolice și Sinodale, dorind astfel sa transmita de la inceput un mesaj intregii lumi, cât de mult respecta deciziile luate in Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, instituția sinodala fata de care  dau declarații răsunătoare.

2. A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce  este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic. Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu  ca invitati de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

3. O altă constatare tristă este inceperea în sine a sinodului panortodox. Sinodul si-a început activitatea în contradicție cu Regulamentul de organizare și funcționare, semnat în timpul Sinaxei Intaistatatorilor din ianuarie 2016. Prezentul regulament prevede, printre altele, că Sinodul „se convoaca de catre Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de comun acord cu Preafericitii Intaistatatori ai Bisericilor Autocefale Ortodoxe.“(art.1). Astfel că, deoarece patru biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia și Antiohia), nu au fost de acord in mod justificat cu privire la convocarea sesiunii Sinodului și au facut apel ca acesta sa se amâne, nu s-a indeplinit conditia de „comun acord a Preafericitilor Intaistatatori”. Prin urmare, nu sunt in masura, în temeiul acestui regulament, nici Patriarhul și nici celelalte biserici locale sa organizeze un Sinod, în cazul în care, desigur, doresc să respecte regulamentul pe care l-au semnat. In rest, Intaistatatorii si membrii Sinodului se lauda ca respecte cu acrivie regulamentul.

4. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început activitatea fără sa ratifice in prealabil toti termenii si Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât si acest Sinod sa aiba o continuitate organică cu cele precedente. Este de retinut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fos o practica respectata în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin aceasta practica Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca si dogme și ca doresc să continue aceasta lucrare. Un exemplu tipic o reprezinta recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic in cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

[Nu stim de ce Biroul afirma asa ceva, devreme ce in Encliclica Sinodului Panortodox aceste Sinoade chiar au fost evocate si recunoscute ca avand autoritate universala – N.N.]

5. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început lucrarile pe baza unui Regulament de organizare și funcționare, care nu a fost unanim acceptat de către toți Intaistatatorii in cadrul Sinaxei acestora din ianuarie 2016, dat fiind faptul ca Biserica din Antiohia nu a semnat. Principiul unanimității a fost, asadar, o condiție necesară și prealabilă pentru convocarea Sinodului,  prevăzuta în prezentul regulament.

6. De asemenea, si-a început activitatea pe baza textelor unanim acceptate in cadrul Conferinței Presinodale. Dar aceasta baza nu s-a dovedit sigura, solidă și fermă așa cum s-a vazut ulterior. Acest lucru se datorează faptului că cele șase texte pre-sinodale, cu toate ca au fost acceptate unanim de către reprezentanții care au participat la intalnirile presinodale prin Sinaxa Intaistatatorilor (în ianuarie 2016), dar nu si de ierarhiile Bisericilor locale autocefale. Aceste biserici, atunci când au primit textele de la Intaistatatorii lor, asa cum au fost ele compuse in cadrul intalnirilor pre-sinodale, le-au studiat in sinoadele locale. Multe dintre acestea, cum ar fi Biserica din Bulgaria, Grecia, Georgia si altele, in timpul cercetarii textelor conciliare au constatat lacune, ambiguități, cacodoxii etc., prin urmare au facut modificări și corecturi dupa cum se impunea.

Pentru aceste biserici care au adus corecturi și modificări în urma discutiilor sinodale, este evident că nu mai erau valabile textele pre-sinodale în forma pe care o aveau atunci, ci in noua forma modificata. Faptul că Intâistătătorii au semnat textele pre-siodale în unanimitate, (la fel ca în Regulamentul Siodului), aceasta nu înseamnă că ierarhiile bisericilor locale erau obligate de semnăturile Intaistatatorilor ca să accepte aceste texte . Opinia personală a unui Intaistatator în orice caz nu  poate angaja și obliga Sinodul local sau orice Ierarh, altfel Intaistatatorii s-ar transforma in Papa care ar decide si si-ar impune suveranitatea. Cel mai înalt organ de conducere al Bisericilor Ortodoxe locale, conform tradiției ortodoxe, nu este reprezentat de  Întâistătător ci de Sinodul Ierarhiei.

După toate cele mentionate anterior este devine evident  că este total greșit ca Patriarhul Ecumenic să revendice în discursul său de deschidere:. “Putem, prin urmare, sa ne incepem lucrarile noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de catre  Biserici”.  Aici Patriarhul Ecumenic vrea sa spuna prin “texte aprobate în unanimitate” evident, textele presinodale, semnate de Sinaxa Întâistătătorilor (ianuarie 2016), care nu se aplică insa anumitor biserici, după corecțiile și modificările care s-au facut in mod sinodal. Desigur, ar trebui mentionat că nu există cu adevarat unanimitatea despre care vorbește Patriarhul Ecumenic, deoarece unele biserici s-au diferentiat. Inutil să mai spunem, de asemenea, că, în ciuda falselor pretentii de unanimitate, Patriarhul a mai avut si alte greseli in discursul sau introductiv. Mai există și alte locuri în acest discurs, care necesita sa fie analizate in mod critic, pe care cu siguranta le vor  evidenția alți frați în Hristos.

7. O altă constatare tristă este faptul că cele patru biserici care nu au participat la Sinod, au fost ocărâte pe plan internațional. Absența lor a fost prezentata atat de catre Patriarhul Ecumenic cat și de alti Intâistătători, în discursurile introductive, ca fiind complet nejustificată și condamnabila. Și nici mai mult, nici  mai puțin aceste biserici care au absentat au aparut ca vinovate și responsabile de crearea de  schisme și diviziuni. Cu toate acestea, aceste biserici în cele din urmă nu au participat, nu pentru că asa li s-a nazarit lor, ci pentru că, așa cum am explicat mai sus, au constatat in timpul cercetarii sinodale ca textele au probleme. Și, așa cum era foarte firesc, au cerut amânarea Sinodului, pentru a le aprofunda, pentru a face corecțiile necesare, și pentru a produce astfel noi texte care sa poata fi acceptate unanim de către toate Bisericile locale. Dar, pentru că nu a fost acceptat propunerea lor de a amâna Sindoul, acestea au ales sa nu participe.

8. O altă concluzie tristă, probabil, cea mai trista dintre toate celelalte o reprezinta o nouă formulare întunecată și nociva introdusa in text: “Legaturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine” este o recunoaștere in termeni reali a eclesialitatii ereticilor eterodocsi. Iată care este versiunea acceptată în unanimitate de Sinod: “Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorica a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”, în loc de formula: “Biserica Ortodoxă recunoaște existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine”. Adica cuvântul “existența” se înlocuiește cu cuvântul “numele” și sintagmei “Bisericilor și confesiuni creștine” i se adauga “heterodoxe”. Această modificare este o formulare propusă de Preafericitul Arhiepiscop al Greciei, Ieronim, după îndelungi discuții și consultări în timpul cărora au fost exprimate mai multe puncte de vedere contradictorii. Cu noua exprimare spune Preafericitul Arhiepiscop al Greciei că “reusim sa ajungem la o decizie sinodala pentru prima dată în istorie care sa delimiteze contextul istoric al relațiilor cu eterodocșii, nu în existență, ci numai în denumirea istorică a acestor Biserici creștine eterodoxe si confesiuni.”

Aici ar trebui sa ne punem urmatoarea intrebare logică: Cum este posibil să numeasca cineva ceva, în timp ce, in acelasi timp, respinge existența acelui fapt, pe care il numește? Inacceptabil si contradictoriu din punct de vedere doctrinar este si acceptarea denumirii de “Biserici crestine eterodoxe si confesiuni”. Confesiunile eterodoxe  nu pot fi numite „Biserici” deoarece exact de aceea le denumim  „etero” (terțe, altele), dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „Biserici”.

9. De asemenea, foarte trist este si faptul că delegația Bisericii din Grecia nu a rămas credincioasa și ferma fata de deciziile Sinodului Ierarhiei din 24 și 25 mai așa cum ar fi trebuit sa facă. Sinodul decisese să înlocuiască cuvintele “existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine” cu expresia “existenta istorica a altor Confesiuni si comunități creștine”.

10. În cele din urmă o altă concluzie tristă este legata de ceea ce a declarat caustic Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfârșitul lucrarilor. Printre altele, el a proclamat că “Patriarhia Ecumenică a facut pionierat in cadrul mișcărilor ecumenice.” De asemenea, el s-a referit la Enciclica pan-eretica din 1920, „care este caracterizată de mulți ca fondatoarea statutului pentru CMB” și că Patriarhia Ecumenică a fost unul dintre membrii fondatori ai CMB la Amsterdam … “.

Ne-am oprit doar asupra acestor aspecte pentru moment, fără ca acest lucru să însemne că se termina aici lista constatărilor dureroase. Este normal că, după cele menționate mai sus, se naște întrebarea: De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44) Fiecare să traga singur concluziile.

sursa: http://www.vimaorthodoxias.gr 

Via: 

Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei: de ce nu sunt invitați toți episcopii la Sinodul „Pan-Ortodox”, de ce nu se va vorbi despre erezii, de ce sunt invitați ereticii să asiste…

Serafim de Pireu

Un apel către Sfântul Sinod privind Sinodul Pan-Ortodox
10 martie 2016

Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei cu privire la viitorul Sinod Pan-Ortodox. Principalele aserțiuni din conţinutul documentului au fost publicate pe site-ul Agionoros.ru.

Vlădica a calificat decizia potrivit căreia fiecare Biserică locală va fi reprezentată de douăzeci și patru de ierarhi la Sinod, ca fiind „o inovație nemaivăzută până în prezent”, fără precedent în două mii de ani de istorie bisericească.
El a menționat că, la fiecare Sinod Ecumenic, au fost prezenți „pe cât posibil cât mai mulți episcopi”. Uneori Bisericile au trimis reprezentanți, dar numai în cazul în care episcopul nu a putut fi prezent la Sinod dintr-un motiv sau altul.
„În conformitate cu eclesiologia ortodoxă, fiecare episcop, care conduce chiar și cea mai mică eparhie, reprezintă turma lui și este un membru viu al Bisericii Universale”, a scris mitropolitul în scrisoarea sa. Conform opiniei sale, a nu invita toți episcopii la Sinodul Pan-Ortodox neagă posibilitatea întregii Bisericii de a se pronunța în chestiuni de credință, „ceea ce se pare că urmăresc organizatorii Sinodului”.
Vlădica reamintește că în sesiunile Sinoadelor Ecumenice desfășurate până în prezent au participat, de asemenea, reprezentanți ai clerului inferior, monahi și laici. „Nu ar fi o exagerare să numim acest Sinod un Sinod Pan-Ortodox, fără (aspectul) Ortodox. Este evident că prin decizia privind reprezentarea în Sinod, contrară Tradiției, a fost evitată posibilitatea unor episcopi de a se exprima împotriva deciziilor Sinodului, care de altfel ar putea constitui o revizuire a Tradiției.”

Mitropolitul Serafim numește „complet nefondată” afirmația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, prin care Biserica Ortodoxă poate denumi Sinodul viitor doar „pan-ortodox”, și nu „ecumenic”, pentru simplul motiv că Biserica Romano-Catolică nu va lua parte: „Decăderea ereticilor din Biserică nu reduce în nici un fel caracterul ei universal.”

Mitropolitul Serafim se exprimă ca fiind în dezacord cu principiul „o Biserică locală, un singur vot.” În opinia sa, fiecare episcop care participă la lucrările Sinodului ar trebui să aibă drept de vot.

Mitropolitul de Pireu supune unui analize detaliate și critice proiectul de document, „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015
În acest text nu se menționează nimic despre erezii și înșelări, ca și cum acestea ar fidispărut din istoria Bisericii după secolul al optulea.” Sinodul Pan-Ortodox nu urmează un principiu similar Sinoadelor Ecumenice precedente, care au analizat și condamnat diferite rătăciri, scrie episcopul în mesajul său.

Al douăzeci și doilea paragraf al documentului este supus, de asemenea, criticii Mitropolitul Serafim:
Biserica Ortodoxă consideră că orice efort de a diviza unitatea Bisericii, realizat de către indivizi și grupuri sub pretextul de menținere sau de protecție a adevărului Ortodoxiei, este condamnabil. După cum reiese din întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea adevăratei credințe ortodoxe este posibilă doar datorită structurii sinodale, care din cele mai vechi timpuri a reprezentat pentru Biserică criteriul competent și suprem în problemele de credință.

În opinia episcopului, prevederile respective creează impresia că viitorul Sinod Pan-Ortodox caută „ o predeterminare a infailibilității rezoluțiilor sale.” Afirmația că „păstrarea adevăratei credințe ortodoxe este posibilă doar datorită structurii sinodale, care din cele mai vechi timpuri a reprezentat pentru Biserică criteriul competent și suprem în problemele de credință” nu este în concordanță cu faptul istoric conform căruia în Biserica Ortodoxă criteriul ultim al credinței este conștiința dogmatică a membrilor Bisericii. Tocmai de aceea nu a fost recunoscută legitimitatea unor consilii organizate spre a fi ecumenice.

Mitropolitul Serafim își exprimă dezacordul față de decizia arhiepiscopilor de a invita la Sinodul Pan-Ortodox, catolici, monofiziţi și observatori protestanți: „În istoria de 2000 de ani a Bisericii, niciodată nu au participat ‘observatori’ non-ortodocşi nici la Sinoadele Locale, nici la Sinoadele Ecumenice.” „Această practică a caracterizat doar primul și al doilea Sinod al Bisericii Catolice la Vatican”, a spus Mitropolitul Serafim, specificând: „Este permis ca un Sinod Pan-Ortodox să adopte practici papale ca model?”, întreabă Vlădica.
Mitropolitul Serafim reamintește că în trecut ereticii au fost într-adevăr invitați la Sinoadele Ecumenice, dar nu ca ‘observatori’, ci în calitate de ‘împricinați’, pentru a îi aduce la pocăință. În cazul în care aceştia au continuat să persiste în rătăcirea lor, ei au fost excomunicaţi din Biserică și alungaţi din sesiunile Sinodului. În opinia sa, prezența non-ortodocşilor la Sinodul Pan-Ortodox „legitimează ereziile, subminând practic întreaga autoritate a Sinodului.”

Sursa: atitudini.com