81 de intelectuali cer abrogarea Legii antilegionare (217/2015). îi va băga în seamă cineva?

Memorie Culturală:memorie c

O lege de inspirație stalinistă ca in anii ’50

Scrisoare deschisă către
Președintele României, Guvernul României,
Parlamentul României, Avocatul Poporului
 
 Noi, profesori universitari, artiști plastici, scriitori, cercetători, doctoranzi în domeniul literelor, artei și științelor umane, membri și colaboratori ai Fundației „Credință și Creație”, reuniți la Mănăstirea Putna cu ocazia colocviului „Etica memoriei” (20-23 august 2015), atragem atenția asupra riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă. Ea nu răspunde unei nevoi sociale, în schimb instituie delictul de opinie. Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist. Cine își arogă dreptul de a stabili că o părere critică sau o judecată de valoare exprimate cu referire la o persoană, la un popor sau la o altă cultură reprezintă „ură rasială”? Cu ce drept atașamentul față de valorile naționale, față de tradiția și identitatea proprie ar putea fi echivalate de cineva cu promovarea „superiorității unei rase” sau „incitarea la xenofobie”?

 Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist.Prin litera ei, sunt incriminate personalități pentru apartenența lor ideologică. Trebuie știut însă că, în Constituția României, niciun cetățean nu este discriminat pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

În orice democrație autentică, oricare cetățean are dreptul să-și exprime ideile și oricine le poate combate, uzând tot de dreptul la libera exprimare.
Noi pledăm, prin urmare, pentru libertatea memoriei, pentru posibilitatea de a cerceta din punct de vedere științific trecutul, fără autocenzură, fără teama că „promovăm” persoane sau personalități care au trăit înaintea noastră.
 Nu suntem un popor de „bandiți”, „fasciști”, „legionari” sau „xenofobi”, cum ne-a calificat totalitarismul comunist, regim vinovat de atâtea crime. Astfel de false etichete le-au fost aplicate, în timpul comunismului (regim calificat în mod oficial drept „ilegitim și criminal”), unora dintre marii intelectuali interbelici, care constituiseră adevărate modele culturale pentru generații întregi și care, din punct de vedere spiritual, au influențat benefic societatea noastră, în întreaga ei evoluție.
 În cadrul Fundației „Credință și Creație” – și în jurul ei – suntem oameni iubitori ai literelor, artei și culturii românești și universale, adepți ai unui umanism autentic și respingem orice extremism și orice violență – de oriunde ar veni ele –, ca și răsturnarea ordinii constituționale.
 Solicităm, în consecință, abrogarea Legii 217/2015, ca fiind antidemocratică și generatoare de nedreptăți, punând în pericol armonia socială.
 
Alături de noi, inițiatorii acestei scrisori, au aderat – și pot să adere în continuare la această solicitare – asociații, semeni de-ai noștri, oameni cu demnitate, onorabilitate și respect pentru libertatea de opinie.
1.                 Teodora Stanciu – Președinte Fundația „Credință și Creație”
2.                 Silvia Radu Oprea – sculptor
3.                 Ion Pop – profesor universitar
4.                 Vasile Spiridon – profesor universitar
5.                 Gheorghiță Geană – profesor universitar
6.                 Doina Emilia Mândru – istoric de artă
7.                 Horea Paștina – pictor
8.                 Sorin Lavric – conferențiar universitar
9.                 Ioan Totu – regizor de film
10.             Lucia Cifor – profesor universitar
11.             Cristina Cojocaru – cercetător drd. în Istoria Artei
12.             Delia Voicu – cercetător Institutul Diplomatic Român
13.             Cristina Irimia – redactor de carte
14.             Adrian Alui Gheorghe – scriitor
15.             Ioana Diaconescu – scriitor, cercetător
16.             Ioana Beldiman – conferențiar universitar
17.             Raluca Naclad – profesor
18.             Adrian G. Romila – profesor doctor
19.             Cornel Ungureanu – profesor universitar
20.             Oana Georgiana Enăchescu – jurnalist
21.             Andrei Ionescu – profesor universitar
22.             Costion Nicolescu – scriitor
23.             Eugenia Bojoga – conferențiar universitar
24.             Dan Iacob – scriitor
25.             Alex Ștefănescu – critic literar
26.             Doina Modola – critic de teatru
27.             Dumitru Pintea – preot
28.             Marian Dragomir – inginer constructor
29.             Mihaela Dragomir – biolog
30.             Dr. Alexandru Bogdan Voiculescu – conferențiar universitar
31.             Dr. Elvira Voiculescu – conferențiar universitar
32.             Lucia Toader – jurnalist
33.             Simona Ivanciu – profesor
34.             Dr. Viorel Voiculescu – medic
35.             Dr. Vlad Voiculescu – medic
36.             Haralambie Șerb – profesor doctor
37.             Doina Șerb – profesor
38.             Victoria Uleia – economist
39.             Amalia Tilici – profesor
40.             Anca Iordănescu – istoric
41.             Dr. Dan Băltărețu – medic
42.             Despina Băltărețu – economist
43.             Ana Palabă – profesor
44.             Steliana Palabă – profesor
45.             Trandafira Cojocaru – sculptor
46.             Dumitru Cojocaru – sculptor
47.             Nicoleta Zagura – lector universitar
48.             Elena Dulgheru – critic de film
49.             Liviu Răileanu – inginer
50.             Elena Răileanu – jurist
51.             Ioana Popescu – antropolog
52.             Mariana Munteanu – economistă
53.             Costea Munteanu – economist
54.             Anca Sârbulescu – editor
55.             Mihai Horea – student
56.             Maria Nicolescu – om de afaceri
57.             Mihai Sârbulescu – pictor
58.             Teodora Coltofean – pictor
59.             Luminița Teodorescu – medic
60.             Nicoleta Sturzu – fizician
61.             Dinu Mihalcea – preot
62.             Ileana Mihalcea – profesor
63.             Daniel Suceavă – cercetător
64.             Eduard Mircea Uzunov – galerist
65.             Ioan Bejan – preot
66.             Eduard Vlad – teolog
67.             Elena Petcu – avocat
68.             Mihai Iulian Petcu – avocat
69.             Mihai Melehat – pictor
70.             Nicolae Ovidiu Pica – om de afaceri
71.             Viorel Catană – conferențiar universitar
72.             Maria Catană – profesor
73.             Adriana Boghiu – avocat
74.             Emil Ene – galerist
75.             Ioan Cătălin Stancu – preot
76.             Adriana Florina Stancu – învățătoare
77.             Dr. Răzvan Vasiliu – medic
78.             Otilia Vasiliu – medic
79.             Olga Andreescu – profesor
80.             Milița Sion – arhitect
81.             Mircea Puşcaşu – medic

Alexandru Florian, Poporul Român te declară indezirabil!

Preiau articolul: 

Petiție împotriva lui Alexandru Florian, directorul institutului „Elie Wiesel”

”Nu te rugăm să ne iubeşti Neamul, Tricolorul, Portul Naţional, Patria, Cultura, Istoria sau Eroii, dar îţi cerem să respecţi Fiinţa Naţională şi Universală Românească!”, acestea sunt cuvintele scriitorului Lauraian Stănchescu în invitația făcuta la nivel național și mondial, tuturor celor ce simt românește și pot semna PETIŢIA împotriva lui Alexandru Florian, directorul institutului „Elie Wiesel”.
„Alexandru Florian, Poporul Român te declară indezirabil!” este titlul cu care petiția on line a fost demarată de românul Laurian Stănchescu.
Petiția vine după comunicatului de presă lansat oficial:
„În urma atacului barbar, plin de ură şi dispreţ, a prigoanei publice împotriva tezaurului naţional, a spiritualităţii şi eroilor neamului românesc, cer imperios şi în regim de necesitate desfiinţarea institutului „Elie Wiesel,” retragerea cetăţeniei, expulzarea din ţară şi declararea ca persoană indezirabilă a lui Alexandru Florian, directorul institutului antiromânesc mai sus amintit.
Susţinut de Guvern şi plătit cu sume mari din buzunarele noastre sărace, acest inchizitor sinistru reîntors din întunecatul Ev Mediu, decapitează şi însângerează sub ochii noştri memoria poporului român, nelegiuieşte cultura şi istoria naţională, desacralizează o întreagă naţiune română. Nici o naţiune contemporană nu mai trăieşte o astfel de agresiune”, se spune în textul petiției.
Deşi petiţiile sunt cam degeaba (Petiţiile online sunt degeaba? Se pare ca da), e bine să se ştie totuşi părerea românilor!
%d blogeri au apreciat: