Legea vaccinării a fost retrasă din Parlament, DAR există pericolul să fie inclusă într-un „Cod al Sănătății”

Proiectul legii vaccinării obligatorii, cel care a scos în stradă, anul trecut, câteva zeci de mii de oameni în toată țara, a fost retras de la Camera Deputaților, a anunțat avocatul Gheorghe Piperea, fost consilier guvernamental pe vremea premierului Mihai Tudose.

Acesta a mai spus că noul proiect de lege va fi inclus în Codul Sănătății, iar joi se va afla la Ministerul Sănătății pentru a discuta despre compatibilitatea dintre acest obligativitatea vaccinării și Convenția de la Oviedo.

„Legea vaccinării va fi refacută și introdusă în viitorul Cod al sănătății. La invitația unor parlamentari, voi fi prezent mâine la o întâlnire la Ministerul Sănătății, pentru a prezenta opinia mea referitoare la compatibilitatea cu Constituția și cu Convenția de la Oviedo a obligativității vaccinării. De asemenea, îmi voi expune opinia cu privire la calitatea de consumator a asiguratului și a pacientului în relația cu autoritățile și cu agenții economici privați și, implicit, cu privire la dreptul inalienabil al pacienților la informare și la avertizare asupra riscurilor (ne)vaccinării.

În condițiile în care navigăm (de regulă, în derivă) pe un ocean de informație, nu ne mai putem permite să ne bazăm pe cele spuse de 2-3 specialiști eterni din Ministerul Economiei și pe propaganda plătită de BigPharma. Trebuie să fim informați și avertizați de medicii care ne administrează vaccinul și de autoritățile care susțin campaniile de vaccinare”, a spus avocatul Gheorghe Piperea.
În 2017, asociații non-guvernamentale au protestat în toată țara împotriva obligativității vaccinării. Reprezentanții acestora au contestat anumite prevederi din proiectul de lege al PSD, cum ar fi sancțiunile – care mergeau până la deposedarea de drepturile parentale – pentru cei care nu își vaccinau copilul.
De asemenea, oamenii au contestat constituționalitatea legii, în condițiile în care practic, o persoană ar fi fost obligată să suporte un tratament medical, fără să-și dea acordul, așa numitul „consimțământ prezumat”.
În comisiile din Camera Deputaților, deputatul Varujan Vosganian a arătat că respectivul proiect de lege încalcă Convenția de la Oviedo, document ratificat de România și pe care statul român este obligat să-l respecte.
Mai mulți medici, printre care prof. dr. Vasile Astărăstoae sau prof.dr. Pavel Chirilă, au contestat obligativitatea vaccinării.

În nereuşita acestui proiect de lege a contat opoziția părinților, a medicilor cu o gândire sănătoasă, a asociațiilor şi deputaților care au sufocat cu amendamente evoluția proiectului în Camera Deputatilor. 

Probabil au contat şi semnăturile printate ale Petiției online trimise la Parlament: 
Vom depune semnăturile şi la Ministerul Sănătății şi sperăm să se mai adauge şi alții la cei care au semnat această Petiție: 
Reclame
A fost depusă la Registratura Camerei Deputaților PETIȚIA, cu cele peste 2000 de semnături, ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINĂRII

A fost depusă la Registratura Camerei Deputaților PETIȚIA, cu cele peste 2000 de semnături, ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINĂRII

Pe 17 august a fost creată o petiție online împotriva proiectului Legii Vaccinării (obligatorii):

Petiție: „Cerem retragerea definitivă a proiectului Legii vaccinării obligatorii!!!”

Textul (în forma unei scrisori) fusese semnat de peste 250 de persoane, adică o parte din cei prezenți, la PRIMUL PROTEST împotriva obligativității vaccinării.

Petiția a fost semnată de peste 2000 de persoane, iar textul împreună cu semnaturile printate (printre care și unele comentarii ale celor ce au semnat) au fost depuse ieri, 14 noiembrie la Registratura Generală a Camerei Deputaților.

Costel Stanciu, președintele APC:

Petiție: „Cerem retragerea definitivă a proiectului Legii vaccinării obligatorii!!!”

Textul petiției este aproximativ același cu textul scrisorii protest, ce a fost semnată de o parte din manifestanții din 13 august de la Protestul împotriva vaccinării obligatorii.

Semnați cât mai mulți această petiție pentru că, atunci când se va termina vacanța parlamentară vom printa listele cu numele celor ce au semnat și le vom depune la Parlament, pentru a face o și mai mare presiune.

Găsiți petiția aici:

Petitie: „Cerem retragerea definitiva a proiectului Legii vaccinarii obligatorii!!!”

Scrisoare deschisă

Domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului

Domnului Nicolae – Liviu Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor

Domnului Buicu Corneliu Florin, Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie


Stimate Domnule Preşedinte,

În calitate de cetăţeni ai României, de părinţi sau viitori părinţi ingrijorati de proiectul de Lege al Vaccinării care recent a fost trimis către Parlament ne adresăm dumneavoastră cu referire la încălcările grave la dreptul internaţional – Codul Nuremberg pct. 1, 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10; raportul Belmont cap 2, 3, 4, 6; Declaraţia de la Geneva, Declaraţia de la Helsinki art. 3-10, 16-18, 25-32 – precum şi a unor prevederi şi drepturi consfinţite în Constituţia României sau în legislaţia naţională.

Respectiv este vorba despre prevederi din legislația aplicabilă în materia sănătății, a drepturilor la viață, sănătate și integritate corporală, precum și libertăți fundamentale de conștiință, opțiune religioasă, cum ar fi:
• drepturile pacientului (Legea 46/2003 art.13)
• drepturile parentale (Cod Civil art 487, Dreptul European al Familiei)
• dreptul la respectarea vieţii private şi a integrităţii fizice şi psihice (Legea nr. 279/2009, art 61, alin 1, iar la alin 2 prevede ca ,,Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei’’ ),
• dreptul de a nu fi supus unui act medical sau unei intervenţii medicale fără consimţământ (Legea 95/2006)
• principiul inviolabilităţii persoanei şi dreptul de a dispune de ea însăşi (Legea nr 279/2009 art. 64, Constituţia României art. 23)
• dreptul la educaţie (Constitutia Romaniei art. 32)
• deontologia profesională a medicilor (Codul Deontologic al Medicilor şi Legea 306/2004)
• libertatea de conştiinţă şi religioasă (Constituţia României art 29),
• dreptul la confidenţialitatea informaţiilor de natură medicală (Legea 46/2003 art 21)

Practic forma actuală a proiectului de Lege al Vaccinării este ilegală, abuzivă şi reprezintă chiar un atentat la libertatea cetăţenilor, la siguranţa naţională prin distrugerea viitorului României reprezentat de copiii ţării, dar şi un prim pas către o dictatură medicală şi nu numai.

În plus, proiectul de lege la care am făcut referire mai sus transformă medicii în nişte simpli ,,politişti ai vaccinării’’ şi desfiinţează statutul de medic din moment ce nu se ţine cont absolut deloc de Codul de deontologie medicală a Colegiului Medicilor din România în care se stipulează la art. 11 alin 1 că ,,nicio intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză’’, iar la alin 2 se arată că ,,în aceleaşi condiţii consimţământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată’’.

Totodată trebuie precizat că nu a existat nici măcar o dezbatere publică reală a Legii Vaccinarii în România. în condiţiile în care în fiecare an au existat numeroase cazuri de îmbolnăviri grave post vaccinale semnalate de presă, ba chiar cazuri de decese !!! dacă ne amintim de scandalul bebeluşilor din judeţul Argeş din luna mai 2016 (unde Corpul de Control al Prim- Ministrului a constatat drept cauză a morţii un lot de vaccinuri adus din Kazahstan şi care nu erau destinate pieţei europene) care au ridicat multe semne de întrebare şi au sporit neâncrederea populaţiei cu privire la seriozitatea derulării acestui act de prevenţie a îmbolnăvirii.

Ba mai mult decât atât proiectul de lege menţionat are la bază o minciună grosolană şi anume că acei copii neimunizaţi ar constitui un pericol pentru comunitate, în baza căreia autorităţile se pregătesc să dea amenzi ce pot ajunge până la 10.000 de lei, să excludă copiii nevaccinaţi din şcoli, incriminând părinţii care refuză vaccinarea şi ameninţându-i cu riscul de a-şi pierde odraslele pentru ,,neglijare medicală’’, ba chiar ajungându-se la acuzatii de ,,eventuale fapte de natură penală’’. Şi încă nu s-au redactat normele de aplicare ale legii care pot veni cu alte surprize…

Vă intrebăm aşadar dacă vaccinurile sunt sigure, eficiente şi asigură protecţie împotriva bolii atunci cum mai pot îmbolnăvi acei copii nevaccinaţi (minoritari) pe cei imunizaţi? Cum să reprezinte un pericol pentru comunitate?

De ce prospectul unui vaccin de pe piață conține unul maximum două beneficii medicale, dar o lista imensă cu riscuri mult mai mari și mai grave decât boala pentru care sunt administrate?

De ce s-a ales varianta vaccinării hexavalente dacă probabilitatea contactării a 6 virusuri simultane este foarte scăzută, fără să se ştie ce impact poate avea acest fapt asupra unui nou născut în condiţiile în care nu există studii în acest sens ?

Îşi asumă cumva iniţiatorii legii răspunderea penală pentru eventuale alte cazuri de îmbolnăviri din cauza vaccinurilor sau se ascund tot după lege
care îi favorizează deoarece aceasta prevede în prezent că dacă efectele adverse nu apar până la 30 de zile după vaccinare, restul nu se contabilizează, conform ghidului pentru raportarea reacţiilor adverse post-vaccinare RAPI?

Sigur că întrebarile, problemele pe care le ridică această Lege a Vaccinării sunt mult mai multe şi ne-ar trebui pagini întregi ca să le exprimăm pe toate.

Însă esenţialul a fost atins şi de aceea ţinând cont de motivele expuse mai sus vă solicitam categoric retragerea definitivă a acestui proiect de lege ilegal, abuziv şi neconstituţional deoarece încalcă grav drepturi consfinţite prin Constituţia României, prin legi internaţionale, precum şi prin alte legi naţionale, iar in opinia noastră reprezintă un atentat la siguranţa naţională.

Vă mulţumim

Protestul de la Piatra Neamț împotriva vaccinării obligatorii – Video

Pe lângă protestul de la București ( PROTESTUL ANTIVACCINARE OBLIGATORIE (București – Piața Victoriei) – Imagini foto, video), tot ieri a avut loc și un protest în Piatra Neamț.