Naşterea Maicii Domnului – Acatistul Nașterii Maicii Domnului

Tropar – Glasul 4

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.

Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.

Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu. calendar-ortodox.ro

Acatistul Nașterii Maicii Domnului

 

Anunțuri

Izvorul Tămăduirii

In prima vineri de dupa Pasti, in fiecare an Biserica Ortodoxa praznuieste sarbatoarea Izvorul Tamaduirii. Acesta este un praznic inchinat Maicii Domnului, care are rolul de a arata importanta Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele sarbatorii aduce aminte de mai multe minuni care au fost savarsite la in izvor din apropierea Constaninopolului.

Conform traditiei, la putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare se plimba printr-o padure de langa Constantinopol. Acolo el intalneste un batran orb care ii cere putina apa si sa il duca in cetate. Leon cauta fara folos un izvor pentru a-l ajuta pe sarman. Ulterior, Leon o aude pe Fecioara Maria spunandu-i: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Acesta asculta de ceea ce Maica Domnului ii spuse si reusi sa gaseasca un izvor din care sa ii dea orbului apa sa bea. De asemenea, cu acea apa Leon il spala pe fata pe batran, iar acesta din urma incepu sa isi recapete vederea.

 

Dupa ce ajunge imparat, Leon ctitoreste o biserica langa acel izvor. Pe vremea lui Iustinian, pe cand acesta suferea de o boala grea, imparatul se vindeca dupa ce a baut apa din acest izvor. Drept multumire, Iustinian ctitoreste o biserica si mai mare, care va fi distrusa de otomani in anul 1453.

Conform credinciosilor, de-a lungul timpului acest izvor a vindecat foarte multe boli si a tamaduit o serie de rani si suferinte.

Credinciosii care viziteaza Istanbului se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Constructia actuala a fost construita in secolul al XIX-lea, insa in subsolul acesteia exista un paraclis din secolul V, unde exista chiar si astazi izvorul cu apa tamaduitoare.

Obiceiuri de Izvorul Tamaduirii

Odata cu praznuirea acestei sarbatori, se sfintesc apele. Ortodocsii vin in aceasta zi la biserica pentru a participa la slujba de sfintire a apei, care poarta si numele de Aghiasma Mica.

In popor, agheasma mai este cunoscuta si ca aiasma, cuvant care provine de la iazma. In Dictionarul Explicativ (DEX), acest cuvant cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie” este indicat la fel ca si in Dictionarul Limbii Romane (DLR) cu etimologie necunoscuta.
De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Dupa ce preotul sfinteste apa, acesta ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Astfel, in popor s-a retinut ca scopul agheasmei este de a alunga duhurile rele.

Sursa: http://calendarulortodox.ro/sarbatori/izvorul-tamaduirii/

Buna Vestire

În fiecare an, la data de 25 martie / 7 aprilie, creştinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum mai este cunoscută în popor. În această zi Fecioara Maria a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, Buna Vestire este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea aceasta. 

Buna Vestire este aşezată exact cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului, întrucât acum S-a zămislit Pruncul dumnezeiesc în pântecele Fecioarei. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.“

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la această mare sărbătoare

din “Predici la duminici şi sărbători”

Cuvânt la Naşterea Domnului (25 decembrie)

Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!

Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească.

Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare.

Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi, precum este, şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când această zi s-a făcut cunoscută, şi iată că ea străluceşte prin râvna noastră, ca şi când ni s-ar fi predat din veac şi de mulţi ani, aşa că poate să o numească cineva cu dreptate sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea.

Precum plantele cele nobile, când se pun în pământ, îndată şi repede cresc la înălţime, la fel această sărbătoare, care la apuseni era demult cunoscută, iar la noi, abia acum, de câţiva ani s-a adus, aşa de repede a crescut şi aşa de multe roade a adus, precum şi voi vedeţi, că biserica este plină de mulţimea credincioşilor.

Această râvnă a voastră este vrednică de răsplată, şi aceasta să o aşteptaţi de la Cel ce S-a născut astăzi, de la Hristos. El vă va răsplăti deplin, căci dragostea către această zi este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce S-a născut astăzi.

Deci, ca un părinte al vostru întru slujire, voi încerca a vorbi spre folosul vostru, pe cât îmi stă în puterile mele şi cât darul lui Dumnezeu îmi va da.

Deci, ce doriţi voi să auziţi întru această zi? Ce altceva decât să vorbim despre această zi. Eu ştiu că mulţi, încă şi acum, nu sunt lămuriţi întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru, alţii împotrivă, şi în toate locurile se vorbeşte despre ea. Unii aduc împotriva ei că este nouă şi abia de curând sărbătorită, alţii întăresc că este străveche, căci încă şi proorocii au prevestit Naşterea lui Hristos, şi că ea este cunoscută şi stimată din timpurile cele vechi de către toţi apusenii, de la Tracia până la Cadix.

Ei bine, despre această zi vom vorbi noi! Căci această zi, măcar că nu se ştie prea multe despre dânsa, se află la noi în aşa de mare cinste. Este lucru dovedit că ea, când va fi mai mult cunoscută, se va bucura de o râvnă mult mai mare. O pătrundere mai mare ce veţi dobândi despre ea, prin vorba mea, va mări şi mai mult dragostea voastră către această sărbătoare.

Eu am trei dovezi din care noi cunoaştem că acesta este timpul în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu.

Cea dintâi din aceste trei dovezi este repejunea cu care această sărbătoare s-a făcut cunoscută pretutindeni şi a ajuns la aşa înălţime şi înflorire. Pe ceea ce Gamaliil a zis în privinţa propovăduirii Evangheliei: „De este lucrul acesta de la oameni se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l risipiţi” (Fapte 5, 38-39), tocmai pe aceasta mă bizuiesc eu când vă vorbesc despre sărbătoarea de astăzi. Fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a născut în această zi, este din Dumnezeu, de aceea această sărbătoare nu numai că nu a încetat, ci din an în an s-a făcut mai mare şi mai slăvită. De asemenea, şi acea propovăduire a Evangheliei despre care grăieşte Gamaliil, în puţini ani s-a răspândit în toată lumea, măcar că peste tot era condusă de făcătorii de corturi, de pescari şi de oameni neînvăţaţi. Micimea slujitorilor nu vătăma cu nimic, căci puterea Acelui care Se propovăduia biruia toate mai dinainte, depărta toate piedicile şi descoperea propria putere.

Iar dacă cineva nu este lămurit de cele zise de mine, eu pot să aduc o a doua dovadă. Care? Ea se află în spusele Evangheliei: „în zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius cârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şiIosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 1-7).

De aici se vede că El S-a născut în timpul celui dintâi recensământ. Deci, cel ce ar putea vedea actele cele vechi ce se află la Roma, va afla exact timpul acestui recensământ. Dar tu zici: „Ce ne trebuie nouă acestea, noi nu am fost la Roma şi nici nu ne vom duce”, însă ascultă şi crede că noi am aflat ziua de la cei care cunosc bine aceste lucruri şi care locuiesc în cetatea aceea. Cei ce locuiesc acolo, încă de mult prăznuiesc această zi, şi, potrivit cu o veche tradiţie, acum ne-au împărtăşit şi nouă despre aceasta. Evanghelistul nu ne-a însemnat numai îndeobşte, ci ne face cunoscut şi ne arată lămurit şi ziua întrupării lui Hristos. Cezarul August n-a dat acea poruncă din propria iniţiativă, ci pentru că sufletul lui a fost mişcat de Dumnezeu, pentru ca el, fără să vrea, să slujească venirii pe lume a Celui Unuia-Născut.

Dar va zice cineva: „Ce, a fost naşterea lui Hristos la porunca Cezarului?”. Nu puţin, iubitule, ci foarte mult, şi acea poruncă era dintre lucrurile cele mai neapărate pentru săvârşirea scopurilor lui Dumnezeu. Cum aşa? Galileea este o provincie din Palestina, şi Nazaretul este o cetate din Galileea. Şi mai departe încă, şi Iudeea este o provincie din Palestina, numită aşa după locuitorii ei cei din seminţia lui Iuda, iar Betleemul era o cetate din Iudeea. Deci, toţi proorocii au propovăduit că Hristos va veni din Betleem, nu din Nazaret, căci este scris: „Şi tu Betleeme, deşi eşti mai mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi stăpânitor peste Israel” (Miheia 5, 1).

Şi când odinioară iudeii au fost întrebaţi de Irod unde Se va naşte Hristos, i-au adus această mărturie (Matei 2, 6). De aceea, şi Natanael, când i-a zis Filip; „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, a răspuns: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” (Ioan 1, 45). Şi Hristos a zis despre el: „Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleşug”. Dar pentru ce l-a lăudat pe el? Pentru că el, prin vorba lui Filip, nu s-a lăsat ademenit îndată, ci ştia bine şi întocmai că Hristos nu Se va naşte nici în Nazaret, nici în Galileea, ci în Iudeea şi în Betleem, cum s-a şi întâmplat. Deci, fiindcă Filip nu ştia aceasta, Natanael, cel cunoscător de lege, a dat răspunsul cel potrivit cu proorociile cele vechi; ştiind bine că Hristos nu vine din Nazaret, pentru aceea a zis Hristos: „Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleşug”.

Din acelaşi motiv (ca Natanael către Filip), ziceau unii dintre iudei către Nicodim: „ Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc” (Ioan 7, 52), şi iarăşi: „Oare, nu din Betleem, cetatea lui David, va să vină Hristos?” (Ioan 7, 42). Este clar că El de acolo are să vină, nu din Galileea.

Deci, Iosif şi cu Maria, născuţi în Betleem, părăsiseră cetatea aceasta şi se aşezaseră în Nazaret, precum adeseori se întâmplă că oamenii lasă cetatea părintească şi îşi mută locuinţa în altă parte, însă Hristos trebuia să Se nască în Betleem, de aceea a ieşit porunca Cezarului, silindu-i, contra voii lor, să se ducă în Betleem, căci aşa a rânduit Dumnezeu. Căci legea care poruncea ca fiecare să se înscrie în patria lui i-a silit să se ridice de acolo, adică din Nazaret, şi să se ducă în Betleem pentru a se înscrie. Aceasta însemnând Evanghelistul, zice: „Şi s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut” (Luca 2, 4-7).

Vedeţi, iubiţilor, rânduiala lui Dumnezeu, care pentru scopurile Sale se foloseşte atât de cei credincioşi, cât şi de cei necredincioşi, pentru ca cei ce sunt străini de adevărata cinstire a lui Dumnezeu să înveţe a cunoaşte puterea şi virtutea Lui!

Steaua a adus pe magii de la răsărit; porunca Cezarului a adus pe Maria în cetatea ei părintească, care s-a numit de prooroci ca loc de naştere a lui Hristos. Din aceasta, noi vedem că şi Fecioara se trăgea din neamul lui David, căci dacă ea era din Betleem, era dovedit că şi ea era din casa şi familia lui David.

Dar pentru ca să pot face încă mai lămurită dovada că ziua de astăzi este cu adevărat ziua Naşterii lui Hristos, vă rog să luaţi aminte, căci voiesc a readuce în memoria voastră lucruri ce s-au petrecut de demult şi legi vechi, pentru a face dovada a tot ce spun.

Când Dumnezeu a slobozit pe poporul evreu din robia egiptenilor şi din tirania cea barbară şi a văzut că între dânşii se află încă multe rămăşiţe ale nedumeririi, şi că ei erau împătimiţi către cele pământeşti şi admirau mărimea şi frumuseţea templelor, le-a poruncit să zidească un templu, care nu numai prin scumpetea materialului şi nu numai prin mulţimea meşteşugului, ci şi prin forma zidirii să întreacă toate templele de pe pământ. Precum un părinte duios, care mai târziu iarăşi primeşte la sine pe fiul său, cel ce se răzvrătise cu oamenii cei răi şi trăise întru toată dezmierdarea, şi îl pune să trăiască într-o prisosinţă mare şi cuviincioasă, pentru ca nu cumva acela, din cauza vreunei lipse, să dorească viaţa cea veche, aşa Dumnezeu, văzând împătimirea iudeilor pentru cele pământeşti, le-a dat tocmai pentru aceasta o prisosinţă, pentru ca ei să nu mai poftească Egiptul şi toate ale lui. Şi El le-a zidit un templu, al cărui plan a cuprins toată lumea, atât cea materială, cât şi cea duhovnicească.

Precum în lume este cerul şi pământul, şi în mijlocul amândurora este tăria, aşa a trebuit să se zidească şi templul. De aceea, El a despărţit templul în două, şi între amândouă părţile a aşezat catapeteasma. Partea cea dinaintea catapetesmei era deschisă tuturor, iar partea cea dinlăuntru, cea din spatele catapetesmei, nu era permisă nimănui, nici măcar nu putea fi văzută, decât numai de preotul cel mare. Şi să ştii că eu nu spun de la mine aceasta, ci cum că templul, cu adevărat s-a zidit după planul lumii, poţi auzi de la Pavel, când el zice cu privire la înălţarea la cer a lui Hristos: „Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini – închipuirea celei adevărate” (Evrei 9, 24). El zice cu aceasta că Sfânta Sfintelor, aici pe pământ, este icoană a Sanctuarului adevărat. Iar cum catapeteasma de la Sfânta Sfintelor despărţea Sfintele de cele dinafară, precum cerul desparte ceea ce este deasupra lui de toate cele ce sunt la noi, a arătat-o Apostolul când a numit cerul catapeteasmă. Căci vorbind despre nădejde, el zice: „Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rănduiala lui Melchisedec” (Evrei 6, 19-20). Vezi cum numea el cerul catapeteasmă? Afară, înaintea catapetesmei, era sfeşnicul, şi masa şi altarul cel de aramă pentru jertfe şi arderi de tot, iar înăuntru, după catapeteasmă, era sicriul, acoperit peste tot cu aur, şi într-însul tablele Legii, şi năstrapa cea de aur, şi toiagul lui Aaron ce odrăslise, şi altarul cel de aur, care servea numai la tămâierea jertfelor.

Dar şi despre aceasta vreau să aduc o mărturie a lui Pavel, care zice că în cortul cel dintâi intrau totdeauna preoţii, săvârşind slujbele dumnezeieşti (Evrei 9, 6). Prin acesta din urmă, el înţelege partea cea din afară a cortului unde putea să intre toată lumea şi unde era sfeşnicul şi masa punerii înainte a pâinilor, iar după a doua catapeteasmă era aşezată aşa numita Sfânta Sfintelor cu altarul cel de aur şi sicriul cel aurit peste tot, iar într-însul năstrapa cea de aur cu mana, şi toiagul lui Aaron ce odrăslise, şi tablele Legii. Deasupra sicriului erau heruvimii slavei care umbreau acoperământul sicriului.

Şi toate acestea, fiind aşa aşezate în cortul cel dintâi, aici intrau preoţii când aduceau jertfele, iar în a doua despărţitură, o dată pe an, intra singur Arhiereul, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele poporului (Evrei 9, 1-7). Vezi că numai Arhiereul intra aici şi numai o dată în an?

Dar veţi zice: „Ce legătură au toate acestea cu ziua de astăzi?”. Aşteptaţi puţin şi vă veţi lămuri. Noi urmărim izvorul până la obârşia sa şi vrem să ajungem până la adânc, pentru ca toate să ni se lămurească cu uşurinţă. Totuşi, ca vorbirea noastră să nu fie prea lungă şi puţin lămuritoare prin lungimea ei, vă voi spune acum pricina pentru care am spus toate acestea. Aşadar, pentru ce? Când Ioan avea în pântecele Elisabetei şase luni, ea a primit pe Maria. Dacă noi vom afla care este acea lună a sasea, atunci vom şti şi când a zămislit Maria, şi ştiind aceasta, vom şti şi când ea a născut socotind cele nouă luni.

Dar de unde putem afla care era a şasea lună a sarcinii Elisabetei? De acolo, că ştim în care lună ea a zămislit, şi aceasta o aflăm când vom cunoaşte timpul întru care bărbatul ei (Zaharia) a primit vestea cea bună. Şi de unde putem cunoaşte aceasta? Din Sfânta Scriptură, fiindcă Evanghelia ne istoriseşte că Zaharia era tocmai în Sfânta Sfintelor, când îngerul i-a adus vestea şi l-a înştiinţat despre naşterea lui Ioan. Deci, fiindcă Scriptura arată lămurit că singur Arhiereul, şi numai o dată pe an, intra în Sfânta Sfintelor şi în care lună a anului, apoi de aici se cunoaşte timpul în care Zaharia a primit vestea cea bună, şi din aceasta cunoaştem şi timpul când Elisabeta a zămislit.

Cum că el numai o dată pe an intra în Sfânta Sfintelor ne-a spus-o Pavel mai sus, şi Moisi ne spune aceasta când zice: „Şi a zis Domnul către Moisi: «Grăieşte către Aaron, fratele tău, să nu intre în toată vremea în Sfânta Sfintelor, care este înlăuntrul catapetesmei înaintea curăţitorului celui de pe chivotul legii, ca să nu moară»” (Levitic 16, 2). De aici se vede că el nu în tot timpul intra în Sfânta Sfintelor, şi pe când era el acolo, nimeni nu putea să intre în cort, ci toţi trebuiau să stea afară înainte de catapeteasmă. Ţineţi bine minte acestea, că mai rămâne a arăta în ce timp Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor. Iarăşi, în aceeaşi carte a Sfintei Scripturi, se zice: „«In luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi nici un lucru să nu faceţi, nici băştinaşul, nici străinul care este între voi, căci în ziua aceasta vi se face curăţire, ca să fiţi curaţi de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, şi curaţi veţi fi. Aceasta e cea mai mare zi de odihnă pentru voi şi să smeriţi sufletele voastre prin post. Aceasta este lege veşnică. De curăţit însă să vă cureţe preotul care este uns ca să slujească în locul tatălui său. Să se îmbrace el cu veşmintele cele de in şi cu veşmintele sfinte; şi va curaţi Sfânta Sfintelor, cortul adunării, va curaţi jertfelnicul şi pe preoţi şi va curaţi şi toată obştea poporului… o dată în an să curăţiţi pe fiii lui Israel de păcatele lor». Şi Aaron a făcut aşa cum poruncise Domnul lui Moisi” (Levitic 16, 29-34). Aici este vorba despre sărbătoarea Corturilor, când, o dată pe an, Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor.

Deci, dacă o dată pe an, la sărbătoarea Corturilor, intra Arhiereul în Sfânta Sfintelor, să arătăm acum, că atunci s-a arătat îngerul lui Zaharia, tocmai când el era în Sfânta Sfintelor, căci s-a arătat numai lui, pe când el tămâia. Arhiereul nu intra niciodată singur în templu, decât în această zi.

Să ascultăm acum cuvintele Evanghelistului: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia…, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta… Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului” (Luca 1, 5-9).

Aduceţi-vă aminte, iubiţilor, de locul acela care zice: „Nici un om nu va fi în cortul mărturiei când va merge el să se roage în Sfânta Sfintelor până când va ieşi el afară” (Leviticul 16, 17).

„Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii” (Luca l, 11). Nu zice „jertfelnicului”, ci „altarului tămâierii”, căci jertfelnicul era altarul cel din afară, iar altarul tămâierii, cel dinăuntru. Deci, pentru că îngerul a fost văzut numai de el, şi că tot poporul îl aştepta afară, ne încredinţează că el intrase în Sfânta Sfintelor. „Şi s-a spăimântat Zaharia şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta şi Elisabeta, femeia ta, va naşte fiu şi se va chema numele lui Ioan… şi poporul aştepta afară pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi ieşind, nu putea să vorbească… şi el le făcea semne” (Luca 1, 12-13, 21-22).

Vezi că el fusese înăuntru, după catapeteasmă? Acolo a primit vestea. Aceasta era în timpul sărbătorii Corturilor şi a postului, şi aceasta din urmă se înţelege prin cuvintele: „Să smeriţi sufletele voastre”. Iar această sărbătoare se făcea la iudei către sfârşitul lunii septembrie. Aşadar, atunci a zămislit Elisabeta.

Acum este timpul să arătăm că în a şasea lună de când Elisabeta purta în pântece pe Ioan, Maria a primit vestirea cea de bucurie şi a zămislit şi ea. Adică, acum a venit la ea Gavriil şi i-a zis: „Nu te teme Maria că ai aflat har de la Dumnezeu, şi iată că vei zămisli în pântece şi vei naşte fiu şi se va chema numele lui Iisus” (Luca 1, 30-31). Când ea s-a spăimântat şi a întrebat „Cum este aceasta cu putinţă?”, îngerul i-a răspuns şi a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 34-37).

Deci, dacă Elisabeta a zămislit în luna septembrie, Maria a zămislit mai târziu, în luna a şasea, în martie, şi dacă, mai departe, vom adăuga cele nouă luni până la Naşterea lui Hristos, ajungem în luna decembrie, în care şi prăznuim această zi.

Am arătat mai înainte tot ce era de zis despre această zi. Numai una voiesc să mai adaug, şi apoi voi încheia. Să ne bucurăm de bucuria căreia ne-am făcut părtaşi prin Naşterea lui Hristos, şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om, să-L proslăvim pentru această întrupare a Sa, şi după puterile noastre să-I aducem cinste şi mulţumire, însă lui Dumnezeu nu-I este plăcută altă mulţumire, decât aceea ca noi să ne mântuim sufletele noastre şi să ne silim a face fapte bune.

Aşadar, să nu fim nemulţumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. Dar mai ales, când vă apropiaţi de această înfricoşată şi Sfântă Masă, de Sfintele Taine, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune. Socoteşte, o, omule, ce jertfă ai să primeşti, de ce Masă te apropii! Gândeşte că tu, cel ce eşti praf şi cenuşă, ai să primeşti Trupul şi Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa, voi staţi acolo cu respect şi luaţi cu înfrânare din bucatele puse pe masă. Aici, însă, Dumnezeu vă invită la masa Sa şi v-a dat pe propriul Său Fiu; şi îngerii stau împrejur cu frică şi cu cutremur, şi heruvimii îşi acoperă feţele, şi serafimii strigă cuprinşi de spaimă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul”. Ceea ce ni se dă la această Masă este vindecarea rănilor sufletului nostru, o visterie neîmpuţinată, care ne agoniseşte împărăţia cerurilor.

Aşadar, să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. Astfel curăţindu-ne, să ne apropiem cu toată liniştea şi rânduiala către împăratul cerului. Ca o sărutare duhovnicească să primim Jertfa cea curată şi sfântă, să ne aţintim ochii noştri cu râvnă spre dânsa şi să ne înflăcărăm inimile noastre, ca să nu ne adunăm aici spre osândire, ci spre înfrânarea sufletului, spre dragoste, spre fapta bună, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre o pace adâncă, spre câştigarea nenumăratelor bunătăţi, pentru ca noi înşine să ne sfinţim şi să zidim pe aproapele nostru.

O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate.

Desigur, este cea mai mare dispreţuire pentru Dumnezeu când cineva se apropie aici fiind întinat de păcat. Ascultă ce zice despre aceasta Apostolul: „De va pângări cineva casa lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (I Corinteni 3, 17). Noi nu vrem ca în loc să-L împăcăm pe Dumnezeu, să-L întărâtăm împotriva noastră; mai vârtos să ne apropiem cu toată grija, toată curăţia şi liniştea sufletului, cu rugăciune şi cu inimă înfrântă, ca prin aceasta să dobândim bunăvoinţa Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne facem părtaşi bunătăţilor făgăduite, prin darul şi prin iubirea de oameni ale Aceluiaşi Domn Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfânt Duh se cuvine cinstea, în vecii vecilor. Amin.

Sursa: ioanguradeaur.ro

Mormântul Maicii Domnului

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim este unul dintre cele mai iubite locuri din Tara Sfanta. Pe langa multe alte minunate locuri, precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie si in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.

Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care se ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor – Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in partea dreapta a intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

In adancul pamantului, in Mormant, rostim si noi cuvintele ramase de la Parintele Ioanichie Balan: „Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos, Viata noastra! Aici, in satul Ghetsi­mani, s-au adunat Apostolii de la marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici, Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit „roaba Domnului”, cea mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii, mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor, intarirea sarma­nilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor crestinilor!”

De ce se crede ca Mormantul Maicii Domnului este cel din Ierusalim ?

Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa ingropare, Maica Domnului a fost inaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai presus de indoiala, in legatura cu locul in care a sezut, pentru putina vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in Domnul.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul Ioan peste tot, insa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit adormirea.

Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea sfintei Fecioare. Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa totusi anumite generalitati. „Adormirea Mariei” dateaza de la inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata neautentica. Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi indicat lui Petru locul de inmormantare: „Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de paraul Cedron.”

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Conform „Faptelor Sfantului Apostol Ioan”, scrisa de Prohor, compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes, insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si „Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu” a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.

Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca „mormantul se afla in Ierusalim”. Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare”, in care se afla mormantul ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica, „Euthymiaca historia”, descrie momentul cand imparatul bizantin Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, „la trei zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul ei”, care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Sfantul Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii Domnului la Ierusalim.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim – scurt istoric

Marturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite. Existenta unei vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat, este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata in piatra. Deasupra, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul Arculf.

In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului, biserica superioara va fi distrusa de mai multe ori, cripta inferioara fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita pentru „mama profetului Iisus”. Restaurata de cruciati, a devenit abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie franciscana – Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi. Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si umezelii provocate de inundatiile periodice.

Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972 au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in acea perioada.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim – arhitectura locului

Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din secolul al V-lea.

La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei. Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si coboram in continuare.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati. Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce.

In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului, intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se savarseste zilnic Sfanta Liturghie.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe deasupra de o mica incapere de 2×1,50 metri, formata din aceeasi stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac Proscomidia.

Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici (sic!) istorice prezente aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele reli­gioase in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare si slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai ortodocsii.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, in spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de minuni de aici. La 15 august este hramul acestei sfinte biserici. Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii Domnului, pe care o pastreaza la „Metocul Ghetsimani”, de langa Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de 1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusa­lim, cu procesiune si mult fast.

Adormirea Maicii Domnului – cuvant din „Proloage”

 

Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.

S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.

Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.

Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slava!

Teodor Danalache

Sursa: crestinortodox.ro

Apariţie miraculoasă a Sfintei Teodora de la Sihla

Sfânta Teodora de la Sihla

Era în luna august, 2006, când o creştină urca la Schitul Sihla împreună cu mama sa, ca să se roage la Peştera Sfintei Teodora, fiindcă avea un mare necaz. Şi cum mergeau ele pe poteca dinspre Mânăstirea Sihăstria spre Sihla, prin pădure, au întâlnit o maică înaltă, cu un baston în mână, căreia i-au zis:

– Blagosloviţi, maică! Aţi fost la Sihla?

– Domnul, Maica Domnului! Da, am fost acasă la mine, la peştera mea, la Sihla, dar acum merg la Sihăstria, că şi acolo mi-au făcut Părinţii casă.

Femeia nu şi-a dat seama cu cine vorbeşte şi a zis:

– Maică, părintele stareţ de la Sihla oare o fi acasă? Am mare nevoie de el!

– Da, da, Părintele Pahomie este acasă! Du-te, du-te, că ai să te bucuri!

Femeia şi-a întors capul, salutând-o de rămas bun:

– Blagosloviţi, maică!

– Maica Domnului să te blagoslovească, a răspuns maica.

Când şi-a luat rămas bun, femeia a văzut pe umerii maicii şi pe spate atârnându-i plete albe. Uimită, a gândit: „Doamne, maică şi cu plete pe spate!” Pe loc şi-a amintit că cel chip blând, acele plete, acea figură îi era cunoscută de undeva. Luptând cu mintea, şi-a amintit că acel chip este la fel cu acela din icoana Sfintei Teodora, aflată în Peşteră!!! Emoţionată, s-a întors să o strige pe maică, însă aceasta dispăruse, nu mai era…A urcat la Sihla şi, plângând, i-a povestit Părintelui Pahomie întâmplarea. Era atât de emoţionată şi aşa de tare plângea femeia aceea, încât ochii săi erau ca două izvoare de apă ce curgeau necontenit. Am văzut-o şi eu plângând în biserică, în timpul Sfântului Maslu, un plâns abundent care-i uda picioarele. L-am întrebat pe Părintele Pahomie care-i cauza atâtor lacrimi. Părintele a spus:

– Nu ştii, frăţia ta! Acea femeie s-a întâlnit personal cu Sfânta Teodora, în timp ce venea către schit. Mare evlavie are acea creştină la Sfânta de i-a ieşit în cale. Revărsarea de lacrimi pe care o vezi este lucrarea harului care a atins-o prin prezenţa Sfintei Teodora. Mari sunt minunile Sfinţilor lui Dumnezeu!

Joi 5 aprilie 2007, de Floarea BUZINCU

Sursa: http://bisericasecreta.wordpress.com/

Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă-te să biruim neputinţele noastre!

A început Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Sfintei Marii 2014. Postul Adormirii Maicii Domnului începe din 1 august si are o durata de doua săptămâni (1-15 august). Biserica Ortodoxă a rânduit Lăsata Secului pentru începutul Postului Sfintei Marii pe data de 31 iulie. Însă, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. De asemenea, postul se prelungește si in ziua sărbătorii înseși, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, făcând-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.

Cum trebuie să postim

Postul Sfintei Marii Tipicul cel Mare si învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vi­nerea, pana la Ceasul IX, adică pana la ora 15.00, când se consuma mâncare uscata. Marțea si joia se consuma legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbătă si duminica se dezleagă la untdelemn si vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la fata), in orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. In timpul acestui post se citesc in bisericile mănăstirești cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.

De regula, cuvântul sec, din sintagma precum ”lăsatul secului” este înțeles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. In realitatea însă, accentul nu trebuie sa cada pe mâncare, pentru ca secul pe care îl lasă postul ortodox este esclam (Saeculum), adică lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumești.

Pentru societatea noastră postul este înțeles greșit. Mulți considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru păcatele sale, alții au făcut din post un scop in sine, uitând ca postul este un mijloc prin care ne înfrânam poftele noastre cele egoiste.

Pentru tradiția creștină postul reprezintă o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia. După învățătura creștină omul firesc este cel de dinainte de păcat, deoarece păcatul este o manifestare contrara firii. Ca si omul primordial, astăzi, omul contemporan uita de Dumnezeu prin păcat. Putem spune ca astăzi postul este mai necesar ca oricând, daca ținem seama ca omul este alipit de valorile materiale si sărăcit de Dumnezeu. Pentru un creștin autentic adevărata bogăție este atunci când a reușit sa-L omeneasca pe Dumnezeu (sa locuiască Dumnezeu in el) si sa se îndumnezeiască.

Sursa Crestinortodox.ro

Spre deosebire de celelalte posturi, acesta este unul mai strict. În cele două săptămâni există o singură dezlegare la peşte, pe 6 august când este prăznuită Schimbarea la faţă a Domnului. Biserica îndeamnă creştinii întotdeauna să fie evlavioşi, să se roage, dar în timpul postului, enoriaşii trebuie să se roage şi mai mult, deoarece postul alimentar este doar un aspect care ajută la curăţarea sufletului.