Comemorare – 14 mai, Ziua națională a martirilor din temnițele comuniste

INVITAȚIAE. Ziua nationala a martirilor din temnițele comuniste. Vă invităm marți, pe 14 mai, ora 19,oo, în Piața Revoluției (Palatului Regal) din Capitală, va avea loc a doua ediție a manifestării memoriale dedicate martirilor temnițelor comuniste, conform Legii 127/2017. Această lege a  instituit ziua de 14 mai ca „zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”. În expunerea de motive a Legii 127/2017, se arată că această zi a fost aleasă în amintirea celui mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 mai 1948). Circa zece mii de tineri, foarte mulți dintre ei studenți, au fost arestați în acea noapte fatidică, în baza unui plan al autorităților comuniste, umplând pușcăriile și lagărele de exterminare.  Luptătorii anticomuniști și urmașii acestora, împreună cu mai multe organizații ale societății civile au luat inițiativa acestei adunări comemorative, pentru prima oară în anul 2018. Locația aleasă nu este întâmplătoare: clădirea Ministerului de Interne a reprezentat, după 1948, unul dintre centrele de detenție și anchetă ale Securității, mii de opozanți ai regimului comunist fiind torturați în temutele celule din subteranele clădirii. Organizatorii cheamă bucureștenii să se adune pe 14 mai, începând cu ora 19,oo, în scuarul dintre Memorialul Revoluției și statuia lui Iuliu Maniu, cu candele și lumânări aprinse. În deschiderea adunării, un sobor de preoți vor oficia o slujbă de pomenire. Pe fundalul cântecelor Rezistenței și ale închisorilor comuniste, pe un ecran vor fi proiectate chipurile celor trecuți prin temnițele comuniste. Foști deținuți politici și personalități vor susține scurte alocuțiuni. Totul se va încheia, după căderea întunericului, cu un marș al Memoriei, participanții purtând lumini, ca simbol al nestinsei amintiri a celor sacrificați în închisorile și lagărele comuniste. Inițiatorii deplâng faptul că anul trecut toate instituțiile publice au ignorat această zi, neorganizând nici o manifestare, deși Legea 127/2017 recomandă explicit acest lucru. „Ingratitudinea manifestată de instituțiile publice față de amintirea acestor oameni este condamnabilă, ea fiind o sursă neputinței societății românești de a ieși din marasmul de astăzi”, au declarat urmașii luptătorilor anticomuniști, grupați în cadrul societății civile în fundații și asociații care au luat inițiativa acestei manifestări.

Noua Dreaptă

21 octombrie – Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie și Sf. Mucenic Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut în Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, si a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, calatorind pe la multe locasuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânastirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbracat schima monahiceasca, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit în Slovenia si s-a asezat la mânastirea Pacra, unde pentru râvna sa catre cele sfinte, s-a învrednicit de darul preotiei. La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si întareasca si mai mult sufletul în dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa întoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit în Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele românilor ortodocsi. Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca sa mântuiasca din pierzare pe românii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii români nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare însufletire duhovniceasca, îi sarutau mâinile si picioarele cele sfinte. În drum spre Sibiu a fost prins de stapânirea catolica si târât la judecata. În fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i îndemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temnita din Kufstein, în creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie. Visarion si SofronieCuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri. Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte. Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati. În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut „Marele sobor” din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea. Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei. În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie. Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau. Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma. Vazând aceasta neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se plânga împaratesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratând ca unirea cu Roma s-a facut atât de ascuns, încât nici preotii n-au stiut ce este. Împarateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie întemnitat de îndata ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas în Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, înainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputând rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru împaratesei oprirea prigoanelor si încheia jalba: „sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara”. Împarateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osândit la temnita pe viata în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme îndelungata sotia sa Stana, stând la usa bisericii, îmbrobodita în negru, plângând si cerând mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI SI SFINTII MARTURISITORI VISARION, SOFRONIE SI OPREA CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta. De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri. Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

Tot în aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales. Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preotilor si al credinciosilor ortodocsi români din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte în fata încercarilor autoritatilor habsburgice de a-i înstraina de „Legea stramoseasca”. Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de „scaunul” Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului. În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei. Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean – Radu Duma – scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca”. Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa”. Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma. Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: calendar-ortodox.ro

14 mai – Pomenirea martirilor din închisori – ZI NAȚIONALĂ – 70 de ani de la marile arestări ale elitelor românești din 14 mai 1948. “Mesajul meu este să iubim neamul acesta!” – fostul deținut politic Ioan Maluș

Pe 14 mai se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Mii de tineri – cei mai mulți elevi și studenți – au fost aruncați în beciurile Securității, primind apoi, după simulacre de procese, condamnări uriașe la închisoare. Începând din 2017, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Citiți și 14 mai 1948 – Arestarea Părintelui Justin Pârvu. Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Este un prilej de aducere aminte, dar și de cinstire a supraviețuitorilor. Este un prilej, de asemenea, de a aduce în fața cititorilor noștri chipul unuia dintre cei mai încercați români ai ultimului secol, un botoșănean care merită nu doar prețuirea noastră, ci și mulțumirea și recunoștința.

Ioan Maluș (centru)

Ioan Maluș este, la 95 de ani, un supraviețuitor al temnițelor comuniste. Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani (alături de fratele său, Vasile Maluș, trecut la cele veșnice pe 19 aprilie 2018) – Ioan Maluș se așază în fața noastră drept mărturie a unui timp pe care vrem-nu vrem, nu avem voie să îl uităm.

“Mesajul meu este să iubim neamul acesta!”

Într-un timp în care valorile acestui popor sunt arse cu fierul roșul al ideologiilor de tot soiul, un om ne vorbește despre onoare, demnitate, cinste, onestitate. Și despre Dumnezeu. “Bătut, chinuit, ne-au rupt picioarele, dar sufletul și credința în Dumnezeu și Hristos nu au putut să ne-o ia”, spune Ioan Maluș, fără a acuza pe nimeni – nici măcar pe Dumnezeu – pentru suferințele îndurate.

A fost ridicat de pe locomotivă la Depoul Oneşti. Avea 25 de ani și nimic, din acea zi, nu mai avea să fie la fel. “În perioada asta comunistă, noi am luptat pentru credinţa noastră, biserica noastră. Ne-au torturat, ne-au bătut, ne-au schingiuit, ne-au făcut tot ce le-a poruncit diavolul, a fost mai rău ca în Iad. Eu nu am regretat nicio clipă, mi-a dat Dumnezeu să scap. În puşcărie a fost mai rău ca în Iad. Era un student care a fost legat de perete şi bătut o noapte întreagă. “Să mori ca Hristos dacă nu te lepezi de Hristos”, i-au spus. Şi a murit legat acolo. Multe am văzut, eu am stat şapte ani în puşcărie şi am primit un singur pachet, de trei kilograme, de la părinţii mei de la Stânceşti. Apoi am fost dus la Canal, unde eram socotit nereeducabil pentru că nu m-am lepădat de credinţă, dar Dumnezeu mi-a ajutat, am simţit puterea Lui. Aş fi vrut să mor, m-au bătut, dar nu am murit şi a trecut perioada asta… Aş putea să vă povestesc multe aspecte dar sunt depăşite de orice închipuire omenească. Mesajul meu este să iubim neamul acesta”, sunt cuvintele lui Ioan Maluş.

Cu atâta suferință atârnată de suflet, Ioan Maluș nu își urăște torționarii. Nu hulește, nu plânge, nu cere nimic drept compensație pentru chinul acelor timpuri. Locuiește și astăzi, într-o singurătate chinuitoare după ce soția a plecat la cele veșnice, în apartamentul său simplu din Botoșani.

“Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură…”

Ioan Maluș s-a născut pe 16 martie 1923, în satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Este arestat pe 14 martie 1948, când cobora de pe locomotiva de la trenul de marfă, de către Ruchenstain și Lungu. Făcea parte din lotul Mihai Puscașu, alături de alți câțiva. A fost torturat crunt în timpul anchetei la Securitatea din Botoșani și la cea din Suceava. Se spune că era cărat la tribunal într-o pătură, pentru că nu mai putea merge din cauza torturilor la care a fost supus.

De prin anul 1938, povestește Ioan Maluș, fiind elev la gimnaziul industrial, a înclinat spre naționalismul creștin. “Apoi m-am gândit că trebuie să luptăm pentru reîntregirea țării. Și, mereu, împotriva bolșevicilor, a comuniștilor”. 

Citim în sentința nr. 351 din 21 martie 1949, prin care Ioan Maluș era condamnat la ani grei de închisoare: “Aspectul subversiv, fascist și paramilitar al organizatiei în care au activat acuzatii din acest lot s-a stabilit în cursul dezbaterilor, atît prin masurile organizatorice inspirate dupa tipicul legionar, cât și prin scopul urmarit”.

Judecata, de fapt un simulacru de proces, s-a petrecut în incinta pușcăriei din Suceava. “Apărător, din oficiu, mi-a fost un evreu care, în loc să mă apere, întărea acuzațiile. Au încercat să mă trateze luând în considerație statutul meu de muncitor, de mecanic de locomotivă. Dar, până la urmă, au ajuns la concluzia ca sunt nereeducabil! Și am fost condamnat la 7 ani de închisoare corecțională”.

Ioan Maluș este condamnat și trimis la Gherla. Este închis la Izolare, celula 62, un an si jumatate. A primit o singură vizită în celulă. “Cred că vizitatorul era Nicolski. A plecat furios pentru că noi i-am zis că ne simțim bine și că n-avem altă declarație de făcut”. 

Greu de imaginat prin ce au trecut acești, a căror vină nu li se putea ierta: își iubeau Țara și credeau în Dumnezeu.

“Se speriaseră și cei din alte camere de suferința mea. Au făcut cu mine “morișca”: m-au pus pe doi suporți și m-au bătut la tălpi, în serie, când Ruchenstain, când Lungu. Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură. Ca să mai pot mișca degetele, am pus picioarele în tineta cu urină… Anchetatorii mei se mâniau mai cu seamă când le spuneam că nu mi-e frică de moarte…”.

Demonii trecutului…

În iulie 1955 va fi eliberat, însă decenii la rând va fi urmărit de Securitate, în încercarea de a-l racola: Nu vrei matale sa fii patriot? “Am fost încercat și după ce am ieșit. Au venit să mă facă informator. M-au chemat. Când m-au întrebat, am spus că eu sunt patriot, că îmi fac datoria la locul de muncă. Nici în pușcărie nu am facut asta, cu dvs. să fac? Te ducem iar la Gherla, m-au amenințat. Mă duc singur, nu am nevoie!”.

Dacă a meritat atâta suferință? Privește cu amară tristețe la ce se întâmplă astăzi. “Lipsește educația tineretului. Nu mai este educat tineretul așa cum au fost noi. Acum… Am intrat în Uniunea Europeană. Dar la noi nu a dispărut sămânța de comunism. Timp de 40 de ani s-a înrădăcinat și la orice cotitură tot apar din nou”, spune Ioan Maluș. “A dispărut noțiunea de neam. Noi nu putem uita sacrificiile moșilor și strămoșilor. S-a udat pământul acesta cu sânge de martiri. Trăim astăzi datorită sacrificiilor lor”, mai spune bătrânul.

Nu regreta nimic din ce a fost. Doar că nu a murit lângă camarazii săi. “Da, regret că nu am murit lângă camarazii mei. Pentru că nu am rezolvat nimic că m-am întors în viață. Poate că am mai adunat păcate. Cineva s-a intalnit la Canal cu fratele meu, Vasile. I-a spus: Ai un frate, Maluș? Da! Am stat cu el la Suceava, să știi că fratele matale este un martir! Așa i-a spus… Dacă muream atunci…”, spune batrânul cu lacrimi in ochi.

România este singura țară postcomunistă în care, deși comunismul a fost condamnat oficial, nu există o lege a lustrației. Cei care în urmă cu 60-70 de ani au torturat și ucis se bucură de pensii uriașe. Urmașii lor sunt astăzi pe posturi-cheie, conduc destinele țării și ne dau lecții de moralitate. Dennis Deletant, un cunoscut profesor universitar londonez, spunea în urmă cu câțiva ani: “Lustrația nu este destinată să măsoare vinovăția, rolul ei este să identifice responsabilități și să obțină de la uneltele opresiunii recunoașterea acestor responsabilități. Dacă societatea românească nu se ocupă de demonii săi, va avea de-a face cu ei și în viitor”. Trăim, din păcate, în acest viitor ocupat de demonii trecutului.

Florentina Toniță / Știri Botoșani

Legea nr. 127/2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste:

Art. 1. – Se instituie ziua de 14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Art. 2. – Sărbătorirea anuală a zilei prevăzute la art. 1 poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Art. 3. – În ziua de 14 mai, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni și materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste, în ziua de 14 mai 1948.

VIDEO 14 Mai 2018:

Prigoană – Monahii de la Mânăstirea Lacul Frumos amenințați cu evacuarea din mânăstire

Image result for manastirea lacul frumos

Foto – panoramio.com

Presiuni intensificate asupra Marturisitorilor de la Mănăstirea Lacul Frumos

In apropierea Postului Sfintelor Pasti – presiuni intensificate asupra Marturisitorilor de la Mănăstirea Lacul Frumos.

Desi sunt multe de spus si desi am tot evitat sa mai scriu ceva in legatura cu acest subiect, nu pot ramane indiferenta la suferinta semenilor mei.
Pe scurt: Marturisitorii de la Mănăstirea Lacul Frumos, au primit o adresa din incredintarea Arhiepiscopului Varsanufie, care a devenit „bun” dintr-o data (si-a atras multi de partea lui prin diverse metode, nu intru in amanunte sau cel putin nu acum), deci Marturisitorii au primit o adresa prin care sunt „invitati” sa mearga la manastirile de metanie. Parintele Grigorie a raspuns adresei cu argumente canonice. Vazand ca nu exista motiv canonic pt a fi scosi din manastire, s-a emis o alta adresa prin care doar ceilalti Marturisitori sunt „invitati” sa mearga la manastirile de metanie, iar parintelui Grigrorie i se spune ca poate sa ramana in manastire doar daca se incadreaza in programul manastirii, adica eventual sa-l pomeneasca pe Varsanufie la slujbe. Pe principiul „dezbina si stapaneste” Varsanufie s-a gandit ca ceilalti Marturisitori sa fie scosi din manastire, evident fara motiv. Marturisitorii insa au ramas pe pozitie. Vazand ca nu merge nici asa, incepand de luni, sunt somati sa paraseasca manastirea, ceilalti marturisitori (adica in prima zi a postului), iar Parintele Grigorie, trebuie sa elibereze chilia pt renovari.
Din „bunavointa” staretului, sluga lui Varsanufie, ar urma sa fie mutat intr-o alta chilie, sigur intesata de microfoane si foarte posibil si cu o camera ascunsa. In manastire sunt deja 7 camere de luat vederi. 2 in biserica si 5 in curte. Marturisitorii sunt supravegheati la orice pas.
Cei care doriti sa-i sustineti (pt ca nu vor pleca atat timp cat nu exista motiv canonic SI NU EXISTA) va rog sa-mi scrieti pe chat sa va dau adresa unde puteti trimite, alta decat adresa manastirii.
Nu m-ar mira ca in Postul Sfintelor Pasti, Varsanufie sa dea ordin staretului sa-i scoata cu politia din manastire. 

Sursa: lumeasperantelor.ro

Pentru cei care nu înțeleg situația actuală din Biserică

Image result for corabia mantuiri icoane

Deși acest blog este citit în general de cei care știu ce se întâmplă, totuși sunt mulți de pe rețelele de socializare (facebook și nu numai), care intră pe aici, dar nu prea au habar sau nu înțeleg deloc complicata situație a încetării pomenirii episcopilor ecumeniști. 

Acest scurt articol este o sinteză a recomandărilor părinților aghioriți. 

Pentru cei care nu inteleg:
1 – Preotul care nu pomeneste episcopul eretic (conform can 15 al sin I-II Constantinopol) NU IESE DIN BISERICA!
2- In virturtea Harului primit la hirotonie preotul care intrerupe pomenirea slujeste in continuare, savarsind taine valide, caci Biserica este HRISTOCENTRICA, NU EPISCOPOCENTRICA, adica Harul NU vine de la episcop, ci DE LA HRISTOS!
3- Preotul marturisitor, tot conform aceluiasi canon, trebuie CINSTIT CA UN ADEVARAT ORTODOX, nu prigonit.
4 – Preotul care intrerupe pomenirea, va sluji cu un antimis nou, pe care nu e trecut nici numele episcopului locului, nici semnatura lui, si nici numele unui alt episcop, dar neaparat VA AVEA SFINTE MOASTE, cusute in el.
5 – Acelasi preot, NU VA TRECE SUB ASCULTAREA ALTUI EPISCOP, din alta patriarhie eventual, (canoanele interzicand acest lucru) pentru ca va ramane sa lupte in interiorul Bisericii Locale (in cazul nostru BOR).
6 – Preotii marturisitori, NU NEAGA valabilitatea tainelor savarsite de ceillati preoti, care aleg sa asculte de episcopii eretici. Numai ca, cei din urma SE FAC PARTASI TRADARII, iar Tainele savarsite de ei vor avea EFECT DE OSANDA asupra credinciosilor responsabili, care ar trebui sa marturiseasca!
7 – Tainele savarsite de preotii care inca asculta de episcopii ecumenisti (adica eretici) sunt folositoare numai poporului nevinovat, adica batranilor, copiilor, celor neputinciosi cu trupul sau cu mintea, care nu au capacitatea de discernere, care nu sunt capabili sa marturiseasca.
8 – Prin deductie logica, daca credinciosii responsabili se vor osandi prin primirea tainelor de la nemarturisitori (in principal Impartasania), cu atat mai mult PREOTII NEMARTURISITORI SE VOR OSANDI!
9 – Participati la slujbele unde NU se pomenesc episcopii tradatori!

Acestea sunt sfaturile Parintilor aghioriti din Muntele Athos!

Daniel Vla

PS: Probabil în martie se va ține o mare sinaxă a ortodocșilor antiecumeniști, care, dacă va echivala cu un mare sinod, prin condamnarea pseudo-sinodului din Creta și a ereziei ecumenismului și a celor care se fac părtași trădării Ortodoxiei, va scoate în afara Bisericii tot ceea ce nu este cu adevărat ortodox. 

Intrebările sunt: se va ține aceasta mare sinaxă, va echivala ea cu un mare sinod ortodox, vor fi lăsați să o facă părinții athoniți care se ocupă de organizare ei? Vom vedea. Dumnezeu cu mila…

Ortodocși mărturisitori împotriva ereziei ecumeniste – 18 ianuarie 2016

București, dealul Patriarhiei, 18 ianuarie 2016. 

Inainte de slujba ecumenistă: 

După slujba ecumenistă: 

Actualizare: 

Mai multe filmări unite (cuprinde și filmulețul al doilea, de mai sus). 

Cuvioşii mărturisitori şi mucenici Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Oprea Miclăuş din Sălişte şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel

Pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Visarion si SofronieCuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati.

În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut „Marele sobor” din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.

Vazând aceasta neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se plânga împaratesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratând ca unirea cu Roma s-a facut atât de ascuns, încât nici preotii n-au stiut ce este. Împarateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie întemnitat de îndata ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas în Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, înainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputând rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru împaratesei oprirea prigoanelor si încheia jalba: „sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara”. Împarateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osândit la temnita pe viata în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme îndelungata sotia sa Stana, stând la usa bisericii, îmbrobodita în negru, plângând si cerând mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI
IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI
SI SFINTII MARTURISITORI
VISARION, SOFRONIE SI OPREA
CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

Tot în aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preotilor si al credinciosilor ortodocsi români din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte în fata încercarilor autoritatilor habsburgice de a-i înstraina de „Legea stramoseasca”.

Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de „scaunul” Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean – Radu Duma – scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca”.

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa”. Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: calendar-ortodox.ro 

Probabil sfinţii au fost închiţi aici:

Kufstein Festung Pendling-1.jpg

Fortăreața Kufstein (germ. Festung Kufstein) este simbolul orașului Kufstein. Este amplasată pe înălțimea „Festungsberg” la 90 m deasupra orașului Kufstein, pe malul Innului. Vizitatorii pot ajunge în fortăreață cu un ascensor.

Fortăreața este amintită pentru prima oară în 1205 sub numele de „Castrum Caofstein”. Aceasta era în trecut reședința episcopilor din Regensburg. În 1415 ea fost fortificată de ducele „Ludwig der Gebartete”. Fortăreața este asediată și cucerită armata împăratului Maximilian I, în timpul căruia fortăreața a fost reconstruită.

Armata bavareză intră în Tirol și ocupă fortăreața în anul 1703, fiind însă nevoiți să o părăsăseacă din cauza atacului țăranilor tirolezi. În 1805 după Pacea de la Pressburg, Tirolul ca și fortăreața ajunge din nou sub stăpânire bavareză, ca din 1814 să aparțină de Austria. Fortăreața a servit și ca închisoare a răzvrătiților de la Revoluția din 1848. Azi poate fi vizitată ca muzeu. Sursa: wikipedia

%d blogeri au apreciat asta: