169 de ani de la nașterea marelui Mihai Eminescu

Image result for mihai eminescu

“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Rasa istorică formatoare a acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XlV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la (anul – n.n.) 1200 şi până la (anul – n.n.) 1700. Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”. (Mihai Eminescu, Curierul de Iaşi, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol. IX).

„Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor, precum şi în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii (formării n.n.) statelor noastre” (Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122).

“A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care (pământ n.n.) este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de la sine. Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin.” (Mihai Eminescu)

„Cine combate Ortodoxia numai român nu e”

“Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.

Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

(M. Eminescu, “Liber-cugetător, liberă-cugetare”, Timpul, 2.02.1879, în Opere, 1989, vol.X, p. 187).

Citate din: irinamonica.wordpress.com

Baladă pentru Eminescu

Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.

Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.

Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi răzvrătiri în cer.

Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Dibui urma ta de blând Iisus.

Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.

Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.

Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămaşă de venin…

Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat!

Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
Umbrele cununilor de spini.

Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
Numai rănile mă plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, –
În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.

Radu Gyr

(Convorbiri literare, 15 iunie 1939)

 

Reclame

Lui Eminescu

Foto – vladherman.blogspot.ro

Lui Eminescu

de Alexandru Vlahuță

 

Tot mai citesc măiastra-ţi carte,
Deşi ţi-o ştiu pe dinafară:
Parcă urmând şirul de slove,
Ce-a tale gânduri sămănară,

Mă duc tot mai afund cu mintea
În lumile de frumuseţi,
Ce-au izvorât, eterni luceferi,
Din noaptea tristei tale vieţi…

Şi te-nţeleg te simt aproape:
Cu-aceeaşi suferinţă-n faţă,
Cu ochii gânditori şi galeşi,
Sătul de trudnica-ţi viaţă.

A, nu mă mir că ţi se dete
O zodie atât de tristă,
Că, zbuciumat de-atâtea patimi,
Râvneşti pe cei ce nu există,

Şi că potop de negre gânduri
Se strâng şi ţi se zbat sub frunte:
Pe veci întunecaţii nouri
Sunt fraţii vârfului de munte!

O, dacă geniul, ce scoase,
Ca din adâncul unei mări,
Din fundul inimii zdrobite,
Comoara asta de cântări,

Nu te-ar fi ars zvâcnindu-ţi tâmpla
De flăcările năbuşite,
Ce-ţi luminau ale gândirii
Împărăţii neţărmurite,

Şi de-ar fi fost lăsat prin lume
Să treci ca orice om de rând,
Ce lesne-ai fi pus frâu durerii
Şi răzvrătitului tău gând!

Şi cât de fără de păsare
Ai fi privit atunci la toate
Mizeriile-n cari lumea
Ursită-i pururea să-noate!

Dar ţi-a fost dat să fii deasupra
Acestor inimi seci şi strimte.
Şi tu să-nduri toată durerea
Pe care lumea n-o mai simte.

Să plângi tu plânsul tuturora…
Din zbuciumul eternei lupte.
Să smulgi fulgerătoare versuri,
Bucăţi din inima ta rupte…

S-aprinzi în bolta vremii astri
Din zborul tristului tău gând…
Văpaie!… Ce-o să-i pese lumii
Că tu te mistui luminând?

Mihai Eminescu: „Matei Basarab răscumpara cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine”. Despre vânzarea pământului și despre datoria Țării

Foto – entitateaom.ro

„Dar creditul statului e sus, ni se zice. Sa nu se uite cumca inca aveti ce vinde. Mai sunt de vandut trupurile de mosii ale statului, mai e de vandut dreptul de-a le cumpara; mai sunt de vandut inca multe din Romania din cate stramosii au pastrat.
Si, daca ne veti intreba care e imprejurarea ce inspira strainatatii incredere in solvabilitatea statului roman, va vom spune asemenea care e.Din ce in ce elementele nationale sunt substituite prin cele straine; siguranta ca Romaniadevine un simplu nume pentru a insemna colonii din centrul Europei langa Dunare, siguranta ca poporul nostru nu mai e in stare de-a-si recastiga vreodata pamantul patriei sale din maini straine, pe aceasta siguranta ca viitorul e al lor in aceasta tara, ei crediteaza guvernului”. (Mihai Eminescu, In numarul sau din urma…, Timpul, 1 decembrie 1882, in Opere, vol. XIII, Editie critica intemeiata de Perpessicius, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1985, pag. 232)

„Matei Basarab rascumpara cu bani din visterie pamanturi incapute pe maini straine; astazi trei din patru parti ale acestor pamanturi sunt in asemenea maini. Se intelege ca cu pamantul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”. (Mihai Eminescu, De imbunatatiri rele…, Timpul, 3 decembrie 1882, in Opere, vol. XIII, pag. 234)
„Posibilitatea data unor nulitati si unor parveniti de-a trai din buget, din intreprinderi, din arenzi, din pasuieli; posibilitatea constitutionala data unor oameni de provenienta incerta de-a exploata munca poporului fara nici o compensatie, iata raul, incurabil poate, al organizatiei noastre”. (Mihai Eminescu, Raul de capetenie…, Timpul, 22 august 1881, in Opere, vol. XII, Ed. cit., Bucuresti, 1985, pag. 303)

„Azi taranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale carui interese sunt identice cu ale taranului, asemenea, bresle nu mai avem, negotul incape pe maini straine incat, maine sa vrem sa vindem ce avem, gasim cumparatori straini chiar in tara si am putea sa ne luam lucrurile in spinare si sa emigram la America. Chiar ar fi bine sa ne luam de pe acuma o bucata de loc in Mexico, in care sa pornim cu toate ale noastre, cand nu vom mai avea nimic in Romania. Sa nu ne facem iluzii. Prin atarnarea noastra economica am ajuns ca toate guvernele, spuna ele ce-or pofti, sa atarne mai mult sau mai putin de inrauriri straine”.(Mihai Eminescu, Fraza si adevar, Timpul, 23 decembrie 1877, in Opere, vol. X, Ed. cit., Bucuresti, 1989, pag. 31)

„Pentru incurcarea judecatii profanilor se cladeste un labirint de cifre si fraze pseudostiintifice, fara cap si fara coada,in care nu se vede esprimata clar nici o idee cumsecade, dar din al caror intreg reiese intentia guvernului vatamatoare intereselor Statului”.(Mihai Eminescu, Mai toate ziarele oficioase…, Timpul, 16 noiembrie 1879, in Opere, vol. X, pag. 354)

„Marii oameni ce se pretind reprezentanti ai poporului romanesc intreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre nationale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), acestia nu au in vedere decat utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza si mai mult, a slabi in noi simtul de conservatiune nationala si, daca se servesc din cand in cand de ideile comune poporului romanesc, o fac numai debitandu-le ca pe o marfa, pentru a-si castiga popularitate”. (Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, in Opere, vol. XIII, pag. 229)

„Natura poporului, instinctele si inclinarile lui mostenite, geniul lui, care, adesea, nestiut, urmareste o idee pe cand tese la razboiul vremii, acestea sa fie determinante in viata unui stat, nu maimutarea legilor si obiceielor straine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e stiinta de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare in care se afla si a-l face sa mearga linistit si cu mai mare siguranta pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu in senzul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci in toate directiile vietii publice. Demagogia e, din contra, ideologica si urmareste aproape totdeauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omeneasca. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe cand ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse in mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o cere. Masurile economice ale demagogiei sunt o maimutarie. Ii vezi creand drumuri noua de fier, tot atatea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe cand adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt in germene in chiar poporul romanesc.”. (Mihai Eminescu, Ceea ce da guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, in Opere, vol. XIII, pag. 87)

„Capitalul, cel putin cel imobiliar, avea inainte un caracter istoric, traditional si personal. Legaturile intre boieri si tarani erau istorice, traditionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeasi rasa, care neam de neamul lor traisera si lucrasera impreuna, sa nu aiba un sentiment de crutare si omenie intre ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi ingaduit sa i se exploateze taranii de catre slugile lui. Astazi capitalul e impersonal. O mosie straveche (in sens larg un activ, indiferent de natura lui: productiva, comerciala etc. n.n.) incape pe mana unui strain de origine, care cauta sa scoata lapte din piatra. Putin ii pasa de soarta lucratorului, de biserica ori de scoala. Omul e pentru el un instrument de munca, o vita trebuitoare pentru un timp marginit, pana ce vinde sau arenda altuia mosia. Lipsa de sentiment de rasa, lipsa de solidaritate intre popor si clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii si Basmangii (alcatuite din elemente neromanesti n.n.) lipsa de simt istoric si national, ne-au adus unde suntem si au prefacut o tara veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, intr-un han de oaspeti straini, in care toata organizatia (organizarea sociala n.n.) s-a facut (a fost facuta n.n.) in favorul strainilor, pentru a le face traiul cat mai neted si mai moale in tara nimanui, caci numai firma (denumirea-i n.n.) mai e a noastra. Noi nu suntem contra imbogatirii celor ce vin si se aseaza in tara. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetateni ai acestui stat. Dar, ca de dragul lor, sa ucidem oamenii nostri proprii, ca de dragul luxului, desfatarilor, inlesnirilor de trai (care sunt – cu toatele, indubitabil si aproape in exclusivitate – apanajul elementelor de origine straina n.n.) sa compromitem existenta fizica si morala a rasei romane, iata ceea ce e de neauzit si de neinteles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipt. Totul e strain acolo, afara de mizerie. Numai ea e nationala, egipteana”. (Mihai Eminescu, Economistii observa…, Timpul, 10 iulie 1881, in Opere, vol. XII, pag. 238, 239)

„La noi, in tara absolutei libertati, este(;) cu putinta, ca lucratorul sa nu se bucure nici de dumineca, nici de sarbatoare, sa nu se bucure nici de ragazul pe care Scriptura il asigura pana si animalelor. Mania de a trata pe om ca simpla masina, ca unealta pentru producere, este, intai, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasa prin urmarile ei. Caci, vita de munca se cruta la boala, i se masura puterile, nu se incarca peste masura, pierderea ei e egala cu cumpararea unei alteia, incat interesul bine inteles al proprietarului este crutarea. La om lucrul se schimba. Poate sa se stinga in buna voie, se va gasi, totdeauna, altul la loc, caci, nevoia e o dascalita amara, care primeste orice conditii”. (Mihai Eminescu, Robie moderna, Curierul de Iasi, 12 decembrie 1876, in Opere, vol. IX, pag. 286)
„Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-si legiui trebuintele si tranzactiunile ce rezulta neaparat din acele trebuinte, reciprocitatea relatiunilor sale; intr-un cuvant: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decat din el insusi”. (Mihai Eminescu, Echilibrul, Federatiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, in Opere, vol. IX, pag. 93)

“Avem la datorii: o jumatate de miliard de franci datorie publica, o scadere regulata atat a muncitorilor agricoli cat si a breslasilor, o despoiate mai neindurata a taranului, ba saracirea claselor de sus, produsa prin saracirea generala, iar negot si meserii in mani straine.
Am admis legiuiri straine? Ei bine nu le-am admis pentru roman, cu trebuintele caruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau si care stiu a se folosi de danselie. Am creat o atmosfera publica pentru plante exotice, de care planta autohtona moare. […]
Statul e azi masina, prin mijlocul careia cei lasi se razbuna asupra potrivnicilor lor politici. Iata la ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, liberatea, egalitatea si fraternitatea. Apoi bune sunt? – Bune, numai au un cusur: Nu se potrivesc.” (Mihai Eminescu, Scrieri politice)/ frontpress.ro.

Parastas pentru Mihai Eminescu la Patriarhie și la Cimitirul Bellu, de ziua de naștere a poetului – 15 ianuarie

Foto – cultural.bzi.ro

Poetul național Mihai Eminescu comemorat la Catedrala Patriarhală

Foto – basilica.ro 

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat vineri, 15 ianuarie 2016, în toată țara, la împlinirea a 166 de ani de la naștere. La Catedrala Patriarhală, slujba Parastasului pentru marele poet a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a peste 300 de bucureșteni.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus că Mihai Eminescu este unul din ctitorii morali ai proiectului Catedralei Mântuirii Neamului.

„S-a vorbit în ultimii ani despre faptul că în anumite articole din presa vremii Mihai Eminescu a sprijinit cu ardoare acest proiect naţional al construirii Catedralei Mântuirii Neamului şi în felul acesta, din punct de vedere spiritual, Eminescu este unul din ctitorii morali ai acestei Catedrale care, iată, cu toate greutăţile, se construieşte în vremea noastră. Eminescu a scris de foarte multe ori în favoarea Bisericii Ortodoxe Române pe care în mod genial numeşte«mamă duhovnicească a neamului nostru românesc», a spus Preasfinţia Sa potrivit Radio TRINITAS.

O slujbă de pomenire a fost oficiată dimineață și la mormântul poetului din Cimitirul Bellu.

Sursa: basilica.ro

Pe 15 iunie s-au împlinit 126 de ani de la martiriul lui Mihai Eminescu

15 Iun 2015, Comemorarea lui Mihai Eminescu asasinat pentru lupta inimaginabilă dusă de unul singur
Azi  (adică cu 2 zile în urmă – notă admin.) comemorăm 126 de ani de la asasinarea lui Mihail Eminescu cel mai mare geniu care l-a dat acest neam și care și-a dat viața pentru apărarea lui și a gliei strămoșești. În acel an 1989, după el părăsesc acest pământ Veronicla Micle (care și și-a luat viața la circa două luni după) și Ion Creangă care moare subit în ziua de 31 Dec 1989 după ce-a consumat câteva produse de patiserie cumpărate de la aceeași patiserie frecventată deseori! Este posibil să fi fost otrăvit pentru a completa „triumviratul” după un anumit ritual al celor care l-au eliminat pe Eminescu!
Curios este faptul că Eminescu este arestat pe 28 Iunie 1883 din baia publică Mitrașewski. Dna Chaterinei Szőke-Magyarosy (prima soție a lui Slavici „curvuliță versată” ca orice spioană austro-ungară care l-a păcălit pe Slavici s-o ia de nevastă și de care a scăpat foarte greu) de câteva zile a rămas singură cu chiriașul Eminescu la care n-avea „succes” ce ar fi fost foarte util mai ales pentru îndeplinirea misiunilor secrete. După o posibilă „altercație” de dimineață cu chiriașul „necucerit” Eminescu trimite repede un bilet lui Maiorescu: „Domnul Eminescu a înebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el că e foarte rău”!
Biletul (conceput anterior de licheaua Maiorescu ce făcea parte din „teatrul” public convenit cu spioana) era un alibiu absolut necesar pentru imaginea „mentorului” în istorie dar și imediat pentru declararea ca nebun urmată de falsul diagnostic legat de sifilis! A urmat internarea în ospiciu Caritatea a doctorului Șuțu la care, culmea, Maiorescu rezervase/plătise din timp un loc. Astfel se punea în practică primul pas al ordinului (desihur verbal și voalat) al lui Carol I de a-i închide, pentru totdeauna, gura lui Eminescu!
De ce? , Prin lupta și acțiunile sale pentru neamul românesc Eminescu era deja persoana „non grata” în toate imperiile care ocupau teritorii românești dar era „biciul” pentru excrocii și pentru trădătorii de neam demascați zi de zi în articolele sale. În plus, de circa doi ani stăpânii ziarului Timpul (ale căror afaceri le erau amenințate) încercau să scape de el. De câțiva ani celelalte publicații antiromânești lansau tot felul de mizerii la adresa lui. Îl făceau chiar nebun pregătind opinia publică pentru momentul arestării și internării în ospiciu. Prin erudiția, talentul artistic, geniul său și lupta dusă, Eminescu era deja de notorietate europeană. Eliminarea bruscă l-ar fi transformat în martir și erou național și nu le convenea la „stăpânii pe termen lung” ai țării!
[Spre exemplu, rușii în Basarabia au împiedecat deseori adunările românilor la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt de care s-au temut și se tem mai mult decât de o armată. În 1989 românii le-au blocat marea paradă de 7 Noiembrie fiind pentru prima dată și unica republică unde parada a eșuat. Armata ținuse mult timp cordonul de interdicție la statuia lui Ștefan. Prima care a trecut de acesta a fost curajoasa poetă Leonida Lari care a pregătit din timp o schemă de a sparge complet blocada. Mai întâi a „dezarmat” comandanții ruși de a nu ordona să se tragă în demonstranți căci erau dotați cu muniție de război și ar fi fost măcel!]
Lăsat liber Eminescu ar fi fost un pericol pentru demascarea trădătorilor și a tratatului secret cu Austro-Ungaria și cu Germania care s-a semnat în toamna lui 1883 la trei luni după înlăturarea pericolului numărul unu! Prin acest tratat Carol I și slugile trădătoare au abandonat pe românii de sub jugul acestora (Banat, Ardeal și Bucovina). Ca urmare, la 1914, Carol I a fost la un pas de a implica România în tabăra agresorilor din primul război! După cauzarea a mari pierderi și suferințe umane, agresorii au fost înfrânți și au plătit despăgubiri de război. Nu și la români fentați de aliați și am fost furați din nou material și teritorial după circa un milion de jertfe românești fără de care Franța ar fi fost sugrumată de nemți. Doar un exemplu. Banatul românesc a fost scindat în trei părți din care două au fost făcute cadou la sârbi și la ungurii! Culmea învinși ungurii după ce au primit teritoriu românesc n-au plătit despăgubiri iar noi am fost obligați să despăgubim 400 de grofi pentru pierderea de pământ furat românilor pe care i-a și iobăgit un mileniu .
Deci, dacă era după neamț – primul rege de import, implicat și în alte acțiuni antiromânești împreună cu regina sa pe care n-o putea stăpâni, ne-am fi luat adio de la „România Mare”! Și Ferdinand a încercat același lucru dar izbindu-se de voința patrioților români a izbucnit într-o criză de isterie în Consiliul de Coroană din 1916 în care s-a decis intrarea în război alături de falșii aliați deși puteam să mai așteptăm ceva timp și chiar să ne pregătim cu adevărat de a face România Mare fără să ne bazăm pe excroci!
Slugă la străini,Maiorescu avea și alte frustrări personale datorate lui Eminescu care foarte repede l-a coborât de pe piedestalul „celui mai cel” cum se dorea sau se credea. Pe domeniile de competență ale lui Maiorescu Eminescu îl depășise cu foarte mult. Nu mai vorbim de multiple alte domenii pe care Eminescu le stăpânea de la înărțimea unui profesor universitar de marcă sau chiar a unui specialist de top!În cei șase ani, până în ziua de 15 Iunie 1889, Eminescu a fost supus la diverse tratamente din care tratamente cu doze mari de mercur (9 din 10 indivizi se curăță repede dacă urmează acest tratament) aplicate de către lăudărosul doctor ieșean Isac pentru diagnosticul fals de sifilis. A fost legat cu lanțul bătut până la epuizare iar după se arunca găleți de apă rece pe el, etc. În final, văzând că, după toate supliciile, Eminescu nu este doborât, un așa numit „nebun” i-a aplicat lovitura decisivă și i-a spart capul cu o piatră sau alt corp dur documentele de autopsie (și nu numai) fiind și ele falsificate atât la constatări cât și la datare! Din „întâmplare” după măsurători și cercetare creierul a fost uitat și furat de o pisică!
După moartea sa s-a încercat interzicerea prin lege parlamentară a publicisticii ca „fiind opera unui nebun”!
Trecuse un secol și Eminescu nu avea publicată opera completă în schimb avea Lenin, Dobrogeanu Gherea,etc.! Ceaușescu a dat ordin să se continue publicarea operei complete blocată la volumul 9! Prin 1985 a ieșit scandal internațional pornit de către rabinul Moses Rosen. Cele câteva mii au fost retrase de pe piață. În plus din echipa de redactare doi profesori universitari au plătit cu viața! Profesorul Oprea a fost găsit în baie iar Pompiliu Marcea care
a dat replici scandalagiilor a fost găsit în Herăstrău deși nu era perioadă de înot și știa să înoate!Iată verdictul lui Mihai Eminescu asasinat la comanda primului rege de import înscăunat după trădarea și exilarea lui Cuza:
1. „Dacă am cerceta originea ofițerilor de gardă de la 11 fevruarie am afla că e străină, începând cu fiul unui făclier grec de la Botoșani și urmărind toate numele.” (Timpul, 29.07.1881, Românul a contractat naravul, Vol.XII,p268)
2. „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Cuza – vom afla că aproape toți conspiratorii, afară de câțiva amăgiți, erau străini. Străinii au adus un străin.” (Manuscrisul 2255,417v, IX,p.585)

3. Regimul românilor din teritoriile cucerite și care trebuie recuperate de generațiile care sper că nu vor fi ca noi:

Şi Ştefan Voevodul în somn adânc deplin / Visează el că doarme sub un pământ străin?
Luatu-ţi-au copiii, mormintele şi tot / Mereu din a ta haină ei rup numai de pot
Ajuns-ai cerşitoare de-ocară şi de silă / Şi nimănui de tine în lume nu-i e milă.

Ce-ţi spun ei ţie mamă, când îţi ucid copiii? / Mereu tot zic că creşte mărirea României…
Un trădător nemernic, hidoasa pocitură / Cărui pentru minciună. i-a dat natura gură

Nu e destul că oameni de-origine barbară / Moşia ‘n jumătate nemernic ţi-o furară
Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne / Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne
A căror mutră slută, ş’adânc dobitocească / N’o ‘ntrece decât doară inima lor cânească?
Nu e destul c’acolo în neagră ‘ntunecime / Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime
Că cnutul îi zdrobeşte şi roiuri de sălbatici / Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici,
Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât / Când unul româneşte o vorbă a ‘ndrăsnit

Sursă text: AICI
Am observat că 15 iunie a fost anul acesta cam uitată de fraţii naţionalişti şi chiar şi eu am uitat să amintesc.
Dar niciodată nu e târziu să-l omagiem pe dragul nostru Mihai Eminescu, mentorul naţionalismului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească întru împărăţia Sa!

Confirmare oficială: EMINESCU A FOST INTOXICAT CU MERCUR! Academia Română şi 12 medici au lansat volumul „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”

O carte lansată ieri, la Academia Română, face lumină în cazul morţii lui Mihai Eminescu. Deşi anumite cercuri au lansat şi susţinut ideea că Eminescu a murit de sifilis, cartea editată de mai mulţi reputaţi medici ai României afirmă contrariul: poetul naţional a fost ucis prin intoxicare cu mercur, în urma unui diagnostic pus greşit.

Volumul ”Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a fost lansat joi la Academia Română. Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu şi motivul morţii sale premature.
La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că „la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”. „Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.
La rândul lui, profesor universitrar doctor Eduard Apetrei a spus că Eminescu a murit şi dintr-o cauză vasculară, el având şi o ateroscleroză precoce.
Volumul este o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală: prof. univ. dr. Irinel Popescu, acad. Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă, dr. Ioana Bonda, acad. Victor A. Voicu, prof.dr. Octavian Buda, prof. dr. Dan Prelipceanu, prof. dr. Călin Giurcăneanu, conf. univ. dr. Bogdan O. Popescu, prof. univ. dr. Eduard Apetrei, dr. Codruţ Sarafoleanu, prof. univ. dr. Vladimir Beliş precedate de un argument de acad. Eugen Simion.

Sursa: activenews.ro

Totuşi, nu se spune nimic despre faptul că, deşi tratamentul a fost criminal, moartea i-a fost grăbită (ca şi cum n-ar mai fi murit odată) de o lovitură la cap cu o piatră sau cărămidă, dată de un pacient, internat şi el la acelaşi Sanatoriu Caritatea.

Iată şi un fragment care ilustrează sfârşitul marelui român:

1889-03-03 Mihai Eminescu este mutat de la Spitalul Marcuta la Caritatea. Starea nenorocitului poet Eminescu se agraveaza. Alexandru Vlahuta care il intalneste in aceasta perioada isi va aminti ” Era de-o tristeta si de-o melancolie sfasietoare, bland ca si-nainte, dar silnic la vorba, vecinic dus pe ganduri si lipsit de orice vointa. Avea deplina aducere aminte a oamenilor, a lucrurilor s-a tuturor intamplarilor din urma. Ma-ntreba cu interes de cunoscutii lui din Bucuresti, s-arata o nespusa mila pentru cei saraci. Apoi iar, ca si cum si-ar fi adus aminte de-o nenorocire mare, se scufunda in ganduri, si nu mai spunea nemic cate-o jumatate de ceas. Numai isi ridica ochii din cand in cand, si impreunandu-si mainile ofta de ne-neca plansul „Of, Doamne, Doamne… ” Si iar punea ochii in pamant si tacea. Avea convingerea puternica ca e pierdut, ca pentru el nu mai e chip de trait si ca intr-o zi are sa moara de foame. Ideea ca n-are cu ce trai il chinuia si zi si noapte. De multe ori mi-a spus, bland, incet, c-un glas ce parea ca vine dintr-o alta lume „Tare as vrea s-a adorm, si sa nu ma mai destept”

1889-06-01 Un pacient il loveste in curtea sanatoriului cu o piatra. In urma loviturii lesina.

1889-06-15 In dimineata zilei, Eminescu moare la Sanatoriul Caritatea. Corpul neinsufletit este depus la biserica Sfantul Gheorghe Nou.

Sursa: http://www.mihaieminescu.eu/

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii!