Minunea Părintelui IUSTIN și cum monahul Teodot se crede buricul pământului

a

După cum s-a aflat în cursul zilei de ieri, 10 iunie, după parastasul de 4 ani al marelui duhovnic român:

Fotografia Părintelui IUSTIN PÂRVU a izvorât mir, la mormântul său

Dar iată că aflăm că monahul Teodot, cel pe care l-am admirat pentru curajul mărturisirii, de multe ori în anii care au trecut de la trecerea la Domnul a Părintelui Iustin, pune această minune (a izvorârii de mir) în legătură cu noile sale indoieli cu privire la întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Mai precis susține că minunea de la mormântul părintelui e un fel de răspuns din lumea de dincolo la întrebarea dacă e bine sau nu ca preoții să întrerupă pomenirea ierarhului ce promovează erezii.

Iată ce citim într-un comentariu pe blogul său:

Semnificatia acestei minuni este urmatoarea :
– la Sf.Liturghie a slujit IPS Pimen al Sucevei si Radautilor, care l-a pomenit pe IPS Teofan.
– in timpul Sf.Liturghii am avut o discutie in contradictoriu cu un ucenic al unui preot nepomenitor in care cautam sa-i arat cum mi-am dat seama ca este gresita oprirea pomenirii acum dupa Creta, desi am sustinut-o si eu un timp.
– pana la urma, acel credincios mi-a pus intrebarea : P.Justin ar fi intrerupt pomenirea acum dupa Creta ? Eu i-am raspuns : cu toata certitudinea, P.Justin nu ar fi intrerupt pomenirea. Ar fi combatut sinodul de la Creta, dar nu ar fi intrerupt pomenirea.
-i-am spus : Sa-l intrebam pe Sfantul P.Justin daca ar fi intrerupt pomenirea. Eu cred ca nu, i-am spus.
– Dupa parastas a izvorat mirul din fotografiile lui, ceea ce pentru mine a insemnat ca daca aici unde a slujit IPS PImen si a fost pomenit Mitropolitul Teofan a avut loc minunea, inseamna ca nu este dupa Dumnezeu oprirea pomenirii acum dupa Creta.monahulteodot.wordpress.com

Așadar, Părintele Iustin, după socoteala monahului Teodot, ar fi făcut această minune, tocmai ca răspuns pentru el și pentru a-i confirma că nepomenirea ierarhilor nu este după Dumnezeu. Deci nu pentru întărirea oamenilor, nu pentru că este pur și simplu sfânt, nu pentru că Dumnezeu îl proslăvește după moarte, ci pentru a-i arăta lui Teodot și interlocutorului său (în special) și altora (în general) că întreruperea pomenirii ar fi un lucru rău.

Părerea mea este că Teodot exagerează cu interpretările. Cu atât mai mult cu cât, chiar el spunea altă dată că Pr. Iustin era convins de înrădăcinarea în rău a mitropolitului Teofan și că nu este posibil să devină mai bun (în sens ortodox) dar mai rău da. 

ÎPS Pimen al Sucevei și Rădăuților, chiar dacă l-a pomenit pe controversatul mitropolit Teofan, este totuși unul dintre episcopii cu cele mai puține bube în cap din BOR. Iar în cadrul slujbei Parastasului, nu se pomenește numele ierarhului locului. Cu care dintre slujbe are legătură minunea de la mormânt? Cu Sfânta Liturghie sau cu Parastasul? Cu niciuna! Dumnezeu a vrut să-l arate încă o dată sfânt în fața mulțimii adunate acolo.

Cu toții știm că Părintele era la curent cu situația din Georgia, când în 1997, stareții mai multor mânăstiri (inițial 4), la care s-au adăugat în scurt timp alții, inclusiv preoți de mir și mireni, au avertizat sinodul georgian și pe patriarhul Ilia al II-lea, că vor întrerupe pomenirea în bloc (comuniunea euharistică), dacă Biserica Georgiană nu se retrage din Consiliul Mondial al „Bisericilor”. Lupta cea bună: cum s-a petrecut ieşirea Bisericii Georgiei din Consiliul Mondial al bisericilor în 1997

Sinodul și patriarhul georgian au cedat și au retras Biserica Georgiană din Consiliul Mondial al Ereziilor, culminând printr-o rezoluție dată la nivel sinodal – o adevărată mărturisire ortodoxă: Biserica Ortodoxă Georgiană: Rezoluţie împotriva ecumenismului (1998)

Părintele Iustin știa aceasta și cu siguranță și-ar fi dorit și la noi o ripostă asemănătoare împotriva ierarhilor trădători. Dar cred că era conștient că nu avea cu cine, căci majoritatea stareților și starețelor erau și sunt stabiliți nu după criteriul duhovniciei, ortodoxiei și capacităților reale de a administra mânăstirile, ci după slugărnicia în a îndeplini interesele meschine ale episcopilor apostați.

Acum, când situația a devenit mai gravă și când ierarhia trădătoare și compromisă din BOR și din alte 9 țări, a legiferat, în Creta ecumenismul (în cârdășie cu ereticul Bartolomeu al Constantinopolului) la nivel oficial și când s-au ridicat preoți mărturisitori, care au întrerupt pomenirea (înmulțindu-se încet, dar sigur), brusc nu mai e bine… Nu mai e după Dumnezeu întreruprea pomenirii unor trădători, unii dintre ei complet eretici. Nu mai e bine căci așa a stabilit monahul Teodot, cel care îl „traduce” pe Părintele Iustin, pentru noi, muritorii de rând.

Dar cine va lupta cu trădarea ierarhilor? Cine li se va opune? Acum când s-au ridicat atâția preoți dispuși să se jertfească pentru Hristos, de ce nu se ridică și toată suflarea ortodoxă românească să-i susțină?

Așa suntem noi românii… Ni se pare că suntem mai deștepți prin „cumințenia” noastră. S-a putut în Georgia și în Bulgaria? S-ar putea și în România, dacă ar exista unitate și curaj.

Ce răspuns vom da la Înfricoșătoarea Judecată, noi ca neam, când ne va întreba Hristos: „Unde sunt mărturisitorii voștri din vremurile din urmă?” Aceștia sunt – preoții care au întrerupt pomenirea ierarhilor duplicitari și apostați! Lor ar trebui să ne alăturăm în număr cât mai mare, până ce vor da înapoi din ereziile și hulele pe care le-au semnat arhiereii cu comportament de iude.

Întreruperea pomenirii ierarhilor trădători (eretici sau partași la erezie) este perfect canonică și patristică. Avem exemplele sfinților: Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Teodor Studitul, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Iustin Popovici, chiar și Paisie Aghioritul (într-o perioadă), Ioan Iacob Hozevitul, părintele Dionisie de la Colciu etc.

Voi completa acest articol cu trecerea în revistă a ereziilor mitropolitului Teofan, cel pe care Teodot a început să-l disculpe, pretinzând că s-ar fi pocăit de ereziile semnate în urma tratatului de la Chambesy și de altele…

 

Anunțuri

ÎPS IUSTINIAN CHIRA e sfânt?

După cum știți, ÎPS IUSTINIAN CHIRA al Maramureșului și Sătmarului, singurul ierarh din B.O.R. care a mai zis câte ceva public împotriva ecumenismului, a trecut la Domnul în urma unui infarct miocardic acut, duminică 30 octombrie 2016, la ora 10.30 la venerabila vârstă de 95 de ani. (Unii spun că moartea i-a fost grăbită ca și mitropolitului Bartolomeu Anania, ca și părintelui Iustin Pârvu…).

A fost înmormântat joi, 3 noiembrie, la Mânăstirea Rohia. Slujba s-a ținut la Catedrala Episcopală din Baia Mare, unde au participat aproximativ 5000 de credincioși. 

Dar… iată câteva fotografii cu arhiepiscopul în sicriu: 

Respiră ca un om viu! Să ne amintim și de minunea de la mormântul părintelui Iustin Părvu: Minune la mormântul Părintelui Iustin 

De asemenea, pare că are și un oarecare zâmbet de dincolo de moarte, la fel ca părintele Iosif Vatopedinul: Mai mult decât orice predica! Un surâs din veșnicie!

Sursă foto: https://www.facebook.com/stefan.stancu.718?fref=ts 

Imagini de la înmormântare: 

 

Martiriul preotului Vladimir Kreslianski din Lugansk


Pe 31 iulie 2014, Protopopul Vladimir Kreslianski, un cleric ucrainean al Bisericii Ortodoxe Sf. Gheorghe, a fost ucis de armata ucraineană în timpul bombardamentelor de la Lugansk, cu bombe cu dispersie interzise. Părintele Vladimir, care a fost rănit mortal, a îngenuncheat înainte de a muri, să se roage ca restul bombelor cu dispersie, aruncate din paraşută, să nu explodeze. Dumnezeu a făcut o minune, prin mijlocirile preotului pe moarte, iar bombele au căzut treptat pe pământ şi într-adevăr, nu au explodat.
Dar nu este doar un miracol, ci un miracol semnificativ.

În centrul oraşului Lugansk se află biserica în cinstea icoanei Maicii Domnului „a sensibilităţii”. La data de 31 iulie, la ora 19:30, după slujba de seară, Pr. Vladimir a ieșit din acea biserică pe stradă şi a mers spre casă. Aceasta a fost în ajunul prăznuirii unuia dintre sfinţii cei mai veneraţi în Biserica Ortodoxă Rusă, Sf. Serafim de Sarov: 1 august celebrează găsirea moaștelor sale, care a avut loc în 1903.

Apropiindu-se de strada Ciapaev, Pr. Vladimir a văzut deodată pe cer un bombardier care a aruncat opt bombe cu dispersie de 500 de kilograme de pe paraşute. Acest tip de bombă explodează la suprafața solului, atunci când un senzor corespunzător este declanșat, pentru creșterea efectului distructiv. Aceasta a avut loc într-o zonă dens populată, cu o mulțime de clădiri rezidențiale și la un moment atunci când o mulțime de pietoni sunt pe stradă. Armata ucraineană, de obicei, aruncă bombe, fie pe timp de noapte sau dimineața devreme

.Părintele Vladimir Kreslianski a fost lovit de tijele unei bombe de 500 de kg, aruncată din avion și care a explodat în apropierea sa.

După explozia primelor două bombe, părintele Vladimir, rănit mortal în piept și brațul stâng, cu hemoragie puternică, ţinând brațul rănit la piept, a ieşit dintre casele de pe strada Ciapaev şi făcându-şi cruce cu mâna dreaptă care nu fusese rănită, a găsit puterea de a se așeza pe genunchi și a se ruga pentru ca celelalte 6 bombe să nu explodeze la contactul cu solul. Minunea aceasta este cu frică și cutremur povestită de martori. Bombele au străpuns asfaltul, în zona rezidenţială, precum cuţitul străpunge untul, fără să explodeze. Prin rugăciunile sale, nimeni nu a fost ucis.

După această minune, părintele Vladimir şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. A murit în genunchi, la fel cum Sf. Serafim de Sarov a murit cu mulţi ani înainte. În 1833, Sf. Serafim a murit în timp ce se ruga, îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Domnului „a sensibilităţii”.

Sursa: singac.com

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii!

Minune la mormântul Părintelui Iustin

Încă de la sfârşitul lunii trecute au apărut imagini de la mormântul părintelui ce prezentau o aşa-zisă minune. N-am postat nimic, pentru că nu le-am crezut suficient de clare, totul putând fi pus pe seama unui fenomen natural.

Peste florile de deasupra mormântului, maicile de la Paltin au pus un geam pentru a le proteja de îngheţ. S-a observat ca în zona capului condensul nu există sau că pe suprafaţa geamului se conturează silueta trupului părintelui.

Dar iată unele imagini foarte clare, care demonstrează că totuşi este vorba de o minune:

Părintele Iustin este viu!

Iată şi imagini anterioare:

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7057

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7060

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7058

Sursa imagini: petru-voda.ro

Pentru a vedea şi adâncimea la care este ingropat părintele si că a mormântul a fost acoperit cu dale de beton şi apoi cu pământ, iată şi filmarea punerii în groapă:

Minune a Sfântului Arhanghel Mihail în America

icoana_sfantului_arhanghel_mihail

Icoana de argint a Arhanghelului Mihail a rămas neștirbită de foc, deşi se afla în mijlocul flăcărilor. Mai mult, icoana nu miroase a fum, ci a smirnă şi tămâie.

Ortodoxia americană a fost martora unei minuni, la sfârşitul lunii septembrie. Conform Christian Post, biserica aşezată sub ocrotirea Sfinţilor Rafael, Nicolae şi Irina a fost devastată în întregime, în urma unui incendiu. Dependentă de Arhiepiscopia Greacă pentru cele două Americi, bisericuţa era construită în anul 2011 şi aduna câțiva zeci de credincioşi ortodocşi din Palm Harbor, Florida.

Incendiul a avut loc în timpul nopţii, fapt pentru care nici credincioşii, nici pompierii nu au putut-o salva. Spre dimineaţă, când zona a fost eliberată, cu toţii au observat că din întreaga construcţie a rămas în picioare doar stâlpul pe care era aşezată icoana Sfântului Arhanghel Mihail.

Elias Damianakis, credincios, a povestit că „icoana de argint a Arhanghelului Mihail a rămas neștirbită de foc, deşi se afla în mijlocul flăcărilor. Mai mult, icoana nu miroase a fum, ci a smirnă şi tămâie”.

Sursa: Doxologia via napocanews

Apariţie miraculoasă a Sfintei Teodora de la Sihla

Sfânta Teodora de la Sihla

Era în luna august, 2006, când o creştină urca la Schitul Sihla împreună cu mama sa, ca să se roage la Peştera Sfintei Teodora, fiindcă avea un mare necaz. Şi cum mergeau ele pe poteca dinspre Mânăstirea Sihăstria spre Sihla, prin pădure, au întâlnit o maică înaltă, cu un baston în mână, căreia i-au zis:

– Blagosloviţi, maică! Aţi fost la Sihla?

– Domnul, Maica Domnului! Da, am fost acasă la mine, la peştera mea, la Sihla, dar acum merg la Sihăstria, că şi acolo mi-au făcut Părinţii casă.

Femeia nu şi-a dat seama cu cine vorbeşte şi a zis:

– Maică, părintele stareţ de la Sihla oare o fi acasă? Am mare nevoie de el!

– Da, da, Părintele Pahomie este acasă! Du-te, du-te, că ai să te bucuri!

Femeia şi-a întors capul, salutând-o de rămas bun:

– Blagosloviţi, maică!

– Maica Domnului să te blagoslovească, a răspuns maica.

Când şi-a luat rămas bun, femeia a văzut pe umerii maicii şi pe spate atârnându-i plete albe. Uimită, a gândit: „Doamne, maică şi cu plete pe spate!” Pe loc şi-a amintit că cel chip blând, acele plete, acea figură îi era cunoscută de undeva. Luptând cu mintea, şi-a amintit că acel chip este la fel cu acela din icoana Sfintei Teodora, aflată în Peşteră!!! Emoţionată, s-a întors să o strige pe maică, însă aceasta dispăruse, nu mai era…A urcat la Sihla şi, plângând, i-a povestit Părintelui Pahomie întâmplarea. Era atât de emoţionată şi aşa de tare plângea femeia aceea, încât ochii săi erau ca două izvoare de apă ce curgeau necontenit. Am văzut-o şi eu plângând în biserică, în timpul Sfântului Maslu, un plâns abundent care-i uda picioarele. L-am întrebat pe Părintele Pahomie care-i cauza atâtor lacrimi. Părintele a spus:

– Nu ştii, frăţia ta! Acea femeie s-a întâlnit personal cu Sfânta Teodora, în timp ce venea către schit. Mare evlavie are acea creştină la Sfânta de i-a ieşit în cale. Revărsarea de lacrimi pe care o vezi este lucrarea harului care a atins-o prin prezenţa Sfintei Teodora. Mari sunt minunile Sfinţilor lui Dumnezeu!

Joi 5 aprilie 2007, de Floarea BUZINCU

Sursa: http://bisericasecreta.wordpress.com/

Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă-te să biruim neputinţele noastre!

O minune recentă a Sfântului Calinic de la Cernica

Sf.Ierarh Calinic de la Cernica cernica case camp 076

De mult timp conştiinţa mă mustra şi mă îndeamna să scriu despre mila pe care Domnul a revărsat-o peste mine pentru rugăciunile Sfinţilor Săi. Iar astăzi am hotărât într-un final să aştern în cuvinte o minune pe care am trăit-o personal, aducând în acest fel şi mulţumire Sfântului Calinic de la Cernica şi dând încă o dată mărturie despre faptul că oamenii bineplăcuţi Domnului, Sfinţii din ceruri, sunt vii şi gata să ne asculte rugăciunile şi să ne aline durerile.

Întâmplarea s-a petrecut acum 3 ani (3 ani probabil până în 2011 când a fost postat articolul pe site-ul sursă), pe când aveam aproape 17 ani. Treceam printr-o perioadă în care sufleteşte eram destul de instabilă, răvăşită şi căutăm să-mi găsesc echilibrul şi să mă apropii de Dumnezeu. Totodată, am început să am ceva probleme inexplicabile de sănătate. Am observat abia când începusem să am dureri că seara mă întorceam de la şcoală cu picioarele foarte umflate, aşa încât şi cei mai largi pantofi pe care îi aveam mă strângeau tare. La început nu am dat importanţă, am pus-o pe seama faptului că poate mâncasem mai sărat în perioada aceea şi am început să beau ceaiuri, mai multă apă şi să am grijă la alimentaţie. Totuşi, situaţia nu s-a schimbat cu nimic. Dimpotrivă. Mă trezeam cu picioarele umflate chiar şi dimineaţă, iar după-amiaza sau seara nu mai rezistăm să stau în nicio poziţie din cauza durerii. Încălţămintea nu-mi mai era bună. Chiar şi la o simplă atingere, simţeam că pielea va plesni şi aveam tot timpul impresia că târăsc după mine pietre de moară. Foarte curând am ajuns la medic în oraşul în care locuiesc, dar cum nu am primit niciun diagnostic clar, am decis să merg la Bucureşti.

Cernica

Acolo am fost internată pentru investigaţii; eram suspecta de probleme cu rinichii, dar s-a dovedit că aceştia erau perfect sănătoşi şi funcţionau bine. Am făcut nenumărate analize, însă toate ieşeau perfect şi nimic nu indică că undeva în corpul meu ar exista o problemă. După câteva zile în care făcusem toate investigaţiile posibile, am fost externata cu diagnosticul deedeme idiopatice (de origine necunoscută). Eram demoralizată, însă mai mult pentru starea mea duhovnicească, pentru faptul că mi-era greu să mă rog, pentru tulburarea care îmi rănea permanent sufletul şi mă sufoca. În drumul spre casă, am rugat-o pe mama mea să trecem pe la mănăstirea Cernica, fiindcă nu mai fusesem niciodată şi doream să mă închin la moaştele Sfântului Calinic. Era seară, destul de târziu şi semiîntuneric când am păşit pe poarta mănăstirii. Abia atunci am mai putut uita de tot ceea ce mă apăsa, de bucurie că ajunsesem la moaştele Sfântului. Am suspinat adânc şi i-am spus: “Sfinte Calinic, dacă vrei, ajută-mă şi vindecă-mă!”.

Acestea au fost, practic, singurele cuvinte pe care le-am rostit legat de problemă de sănătate pe care o aveam. Nu-mi amintesc să o fi spus-o cu prea mare credinţă sau cu inima fierbinte. De fapt, cred că în acele clipe am zis-o doar dintr-un fel de obişnuinţă sau instinct, dar cu sufletul rece. După care am îngenuncheat şi încetul cu încetul, rugându-mă pentru ajutor, pentru a-mi reveni duhovniceşte, pentru a scăpa din deznădejdea care mă întunecase, am început să simt uşurare şi mângâiere. Toate s-au petrecut pe nesimţite. Din cauza stării mele de întunecare lăuntrică, eram sleită de puteri, obosită, tristă. Cu toate acestea, când am ieşit din biserică, am simţit cum o licărire de nădejde mi se aprinsese în suflet şi involuntar, m-am trezit zâmbind.

În drum spre casă, stând pe bancheta din spate în maşină, am început să simt ceva ciudat petrecându-se în corpul meu. Nu voi putea descrie; tot ce pot spune este că semăna cu un fior firav ce-mi trecea din creştet până-n tălpi şi care, usor-usor, mă trezea la viaţă. Buimăcită, i-am zis dintr-o dată mamei mele că m-am vindecat. La întrebarea ei, i-am repetat cuvintele încă o dată. “Sfântul Calinic m-a vindecat!” Am simţit cum nu a putut crede ceea ce tocmai îi spuneam, cum poate nici eu însămi nu credeam cu adevărat, dar rosteam neîncetat că m-am vindecat.

Şi, într-adevăr, începând cu a doua zi, nu am mai avut niciodată o astfel de problemă! Părinţii mei nu ştiau ce să creadă. Medicii nu putuseră descoperi cauza edemelor care mă chinuiau. Nu am schimbat nimic în alimentaţie, nu am luat niciun tratament. Eu însă ştiam preabine cine era “vinovat” pentru această vindecare…

…şi cel mai frumos a fost faptul că primit o alinare care m-a ajutat să mă ridic din deznădejde şi să lupt, cu certitudinea că Domnul mă iubeşte şi că Sfinţii Săi sunt gata să mă sprijine şi să mă întărească.

Derulând înapoi tot ce s-a întâmplat, am învăţat ceva important: nu numai faptul că Sfinţii sunt vii şi mereu alături de noi, ci şi faptul că întotdeauna trebuie să cerem mai întâi tămăduire de bolile şi patimile sufleteşti şi abia după aceea şi pentru cele trupeşti. Să ne concentrăm căldura rugăciunii spre sănătatea noastră sufletească, iar Domnul, în mila Sa cea mare, ne-o va dărui şi pe cea trupească.

Am scris aceste rânduri pentru că mă simţeam nerecunoscătoare faţă de Sfântul Calinic şi pentru că acum ceva timp, când am ajuns din nou la Cernica şi am sărutat racla cu Sfintele sale Moaşte, mi-a străfulgerat prin minte gândul că trebuie să fac cunoscută această minune pe care am trăit-o.

Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfântului Calinic şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, vindeca durerile sufleteşti şi trupeşti ale robilor Tăi şi dăruieşte-le mântuire! Amin.

(LC)

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro