Minunea Părintelui IUSTIN și cum monahul Teodot se crede buricul pământului

a

După cum s-a aflat în cursul zilei de ieri, 10 iunie, după parastasul de 4 ani al marelui duhovnic român:

Fotografia Părintelui IUSTIN PÂRVU a izvorât mir, la mormântul său

Dar iată că aflăm că monahul Teodot, cel pe care l-am admirat pentru curajul mărturisirii, de multe ori în anii care au trecut de la trecerea la Domnul a Părintelui Iustin, pune această minune (a izvorârii de mir) în legătură cu noile sale indoieli cu privire la întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Mai precis susține că minunea de la mormântul părintelui e un fel de răspuns din lumea de dincolo la întrebarea dacă e bine sau nu ca preoții să întrerupă pomenirea ierarhului ce promovează erezii.

Iată ce citim într-un comentariu pe blogul său:

Semnificatia acestei minuni este urmatoarea :
– la Sf.Liturghie a slujit IPS Pimen al Sucevei si Radautilor, care l-a pomenit pe IPS Teofan.
– in timpul Sf.Liturghii am avut o discutie in contradictoriu cu un ucenic al unui preot nepomenitor in care cautam sa-i arat cum mi-am dat seama ca este gresita oprirea pomenirii acum dupa Creta, desi am sustinut-o si eu un timp.
– pana la urma, acel credincios mi-a pus intrebarea : P.Justin ar fi intrerupt pomenirea acum dupa Creta ? Eu i-am raspuns : cu toata certitudinea, P.Justin nu ar fi intrerupt pomenirea. Ar fi combatut sinodul de la Creta, dar nu ar fi intrerupt pomenirea.
-i-am spus : Sa-l intrebam pe Sfantul P.Justin daca ar fi intrerupt pomenirea. Eu cred ca nu, i-am spus.
– Dupa parastas a izvorat mirul din fotografiile lui, ceea ce pentru mine a insemnat ca daca aici unde a slujit IPS PImen si a fost pomenit Mitropolitul Teofan a avut loc minunea, inseamna ca nu este dupa Dumnezeu oprirea pomenirii acum dupa Creta.monahulteodot.wordpress.com

Așadar, Părintele Iustin, după socoteala monahului Teodot, ar fi făcut această minune, tocmai ca răspuns pentru el și pentru a-i confirma că nepomenirea ierarhilor nu este după Dumnezeu. Deci nu pentru întărirea oamenilor, nu pentru că este pur și simplu sfânt, nu pentru că Dumnezeu îl proslăvește după moarte, ci pentru a-i arăta lui Teodot și interlocutorului său (în special) și altora (în general) că întreruperea pomenirii ar fi un lucru rău.

Părerea mea este că Teodot exagerează cu interpretările. Cu atât mai mult cu cât, chiar el spunea altă dată că Pr. Iustin era convins de înrădăcinarea în rău a mitropolitului Teofan și că nu este posibil să devină mai bun (în sens ortodox) dar mai rău da. 

ÎPS Pimen al Sucevei și Rădăuților, chiar dacă l-a pomenit pe controversatul mitropolit Teofan, este totuși unul dintre episcopii cu cele mai puține bube în cap din BOR. Iar în cadrul slujbei Parastasului, nu se pomenește numele ierarhului locului. Cu care dintre slujbe are legătură minunea de la mormânt? Cu Sfânta Liturghie sau cu Parastasul? Cu niciuna! Dumnezeu a vrut să-l arate încă o dată sfânt în fața mulțimii adunate acolo.

Cu toții știm că Părintele era la curent cu situația din Georgia, când în 1997, stareții mai multor mânăstiri (inițial 4), la care s-au adăugat în scurt timp alții, inclusiv preoți de mir și mireni, au avertizat sinodul georgian și pe patriarhul Ilia al II-lea, că vor întrerupe pomenirea în bloc (comuniunea euharistică), dacă Biserica Georgiană nu se retrage din Consiliul Mondial al „Bisericilor”. Lupta cea bună: cum s-a petrecut ieşirea Bisericii Georgiei din Consiliul Mondial al bisericilor în 1997

Sinodul și patriarhul georgian au cedat și au retras Biserica Georgiană din Consiliul Mondial al Ereziilor, culminând printr-o rezoluție dată la nivel sinodal – o adevărată mărturisire ortodoxă: Biserica Ortodoxă Georgiană: Rezoluţie împotriva ecumenismului (1998)

Părintele Iustin știa aceasta și cu siguranță și-ar fi dorit și la noi o ripostă asemănătoare împotriva ierarhilor trădători. Dar cred că era conștient că nu avea cu cine, căci majoritatea stareților și starețelor erau și sunt stabiliți nu după criteriul duhovniciei, ortodoxiei și capacităților reale de a administra mânăstirile, ci după slugărnicia în a îndeplini interesele meschine ale episcopilor apostați.

Acum, când situația a devenit mai gravă și când ierarhia trădătoare și compromisă din BOR și din alte 9 țări, a legiferat, în Creta ecumenismul (în cârdășie cu ereticul Bartolomeu al Constantinopolului) la nivel oficial și când s-au ridicat preoți mărturisitori, care au întrerupt pomenirea (înmulțindu-se încet, dar sigur), brusc nu mai e bine… Nu mai e după Dumnezeu întreruprea pomenirii unor trădători, unii dintre ei complet eretici. Nu mai e bine căci așa a stabilit monahul Teodot, cel care îl „traduce” pe Părintele Iustin, pentru noi, muritorii de rând.

Dar cine va lupta cu trădarea ierarhilor? Cine li se va opune? Acum când s-au ridicat atâția preoți dispuși să se jertfească pentru Hristos, de ce nu se ridică și toată suflarea ortodoxă românească să-i susțină?

Așa suntem noi românii… Ni se pare că suntem mai deștepți prin „cumințenia” noastră. S-a putut în Georgia și în Bulgaria? S-ar putea și în România, dacă ar exista unitate și curaj.

Ce răspuns vom da la Înfricoșătoarea Judecată, noi ca neam, când ne va întreba Hristos: „Unde sunt mărturisitorii voștri din vremurile din urmă?” Aceștia sunt – preoții care au întrerupt pomenirea ierarhilor duplicitari și apostați! Lor ar trebui să ne alăturăm în număr cât mai mare, până ce vor da înapoi din ereziile și hulele pe care le-au semnat arhiereii cu comportament de iude.

Întreruperea pomenirii ierarhilor trădători (eretici sau partași la erezie) este perfect canonică și patristică. Avem exemplele sfinților: Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Teodor Studitul, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Iustin Popovici, chiar și Paisie Aghioritul (într-o perioadă), Ioan Iacob Hozevitul, părintele Dionisie de la Colciu etc.

Voi completa acest articol cu trecerea în revistă a ereziilor mitropolitului Teofan, cel pe care Teodot a început să-l disculpe, pretinzând că s-ar fi pocăit de ereziile semnate în urma tratatului de la Chambesy și de altele…

 

Anunțuri

Monahul TEODOT în apărarea pr-lui ieromonah TIHON de la Petru Vodă

monahul-Teodot

Recapitulez: Pr. Tihon îi trimite o scrisoare starețului Hariton, în care îl îndeamnă să mărturisească adevărul ortodox și să păstreze linia Pr-lui Iustin Pârvu. Starețul Hariton se umple de „nervi” și scoate la „lumină”, chipurile, toate defectele și abaterile părintelui Tihon, într-o scrisoare răspuns, plină de neadevăruri, de calomnii și de justificări ale lipsei de combativitate împotriva sinodului eretic din Creta și a ecumenismului în general. Pr. Tihon, într-un adevărat duh ortodox, fără să se apere, îi demonstrează teologic că greșește. 

REPLICA EXCELENTĂ a Pr. TIHON de la Petru Vodă la calomnia și eschivările de la Ortodoxie ale starețului Hariton 

Dar cum slugă de jidan la slugă de jidan trage, a apărut și un articol pe „Adevărul.ro”, în aceeași manieră calomniatoare ca a starețului Hariton:

Cum şi-a băgat dracul coada în mănăstirea preotului Iustin Pârvu. Cazul ciudat al călugărului care ar fi încercat să-i scoată dinţii unui copil cu cleştele

În apărarea pr-lui mărturisitor Tihon Bivoleanu, sare monahul Teodot. 

Preiau articolul: 

In apararea P.Tihon

 

gheron-sava-si-ierom-tihon

P.Tihon este venit la M-rea Petru-Voda din 1998, luna martie, la varsta de 21 de ani. Este nascut pe 21 ianuarie 1977, de ziua Sf.Maxim Marturisitorul. Intra deci, anul acesta, in al 20-lea an de calugarie. Este singurul Preot de acolo care a intrerupt in mod canonic pomenirea Mitropolitului Teofan, in urma semnarii de catre acesta a documentelor eretice de la sinodul talharesc din Creta. In Manastire, ca de altfel si in lume, se face asculatre de staret-duhovnic,  pana la pacat. Dupa Creta-Sinodul BOR din 30 oct.2016, pomenirea ierarhilor romani partasi ereziei ecumeniste legalizate, este cel mai mare pacat al preotilor din BOR, pentru care, va veni negresit urgia lui Dumnezeu printr-un razboi care bate la usa. P.Tihon se lupta din rasputeri-desi are 8 boli grave-impotriva acestui pacat, al partasiei cu erezia, prin pomenirea Mitropolitului eretic.  Acesta este singurul motiv pentru care a oprit pomenirea. Il cunosc de 17 ani pe P.Tihon, de aceea ma vad dator sa combat acuzele nedrepte pe care i le-a adus P.Hariton in scrisoarea din 10 iauarie 2017 :  http://manastirea.petru-voda.ro/2017/01/09/scrisoare-catre-ieromonahul-tihon/

  • P.Tihon a fost hirotonit de catre IPS Teodosie de Tomis si are binecuvantarea si ascultarea de la P.Justin pentru a vietui in M-rea lui de metanie. In 2008, P.Justin l-a chemat de vreo 6 ori pe P.Tihon sa vina din Dobrogea la M-rea de metanie. Se lupta din greu sa ramana la Petru-Voda, desi sanatatea il dezavantajeaza aici, unde avem aproape 6 luni de iarna in fiecare an. Toata floarea tineretii si-a petrecut-o aici, la Petru-Voda. Aici a muncit, aici s-a rugat, aici si-a daruit sanatatea si forta tineretii.
  • Sinaxa din decembrie 2016 a fost convocata de P.Hariton pentru acuza de publicare a cuvantului P.Simeon de la M-rea Sihastria, in care condamna transant sinodul talharesc de la Creta. Nu aceste asa-zise „abateri permanente de la disciplina monahala” au determinat sinaxa, ci publicarea cuvantului P.Simeon-cu acordul Sf.sale. La aceasta sinaxa, 33 de monahi au votat in favoarea P.Tihon si doar 7 impotriva.
  • gestul cu „hainele monahale si schima mare” a fost facut in urma amenintarilor P.Hariton din decembrie, cu evacuarea din Manastire si au avut doar un rol simbolic, prin care P.Tihon il avertiza pe P.Hariton, ca ” va lua pe umerii lui canonul de schimonah, daca il va alunga din Manastire.” De altfel, hainele si schima mare le-a imbracat la cateva ore dupa acest gest simbolic.
  • cate nu zice omul la necaz, mai ales in fata nedreptatilor mari la care este supus !!! Iata de exemplu, ce marturiseste Marele Mucenic P.Dimitrie Bejan despre chinurile indurate la Oranki, pe viscole de -47 de grade : ” Toată iarna aceea am cărat cu spatele, blestemând zăpezi şi oameni. Apoi au venit alte ierni şi la greutatea zilelor s-au adăugat alte greutăţi.”  P.Tihon, inca de la inceputul venirii ca staret a P.Hariton, a avut de suferit-iata , sunt 4 ani de atunci-„dragostea parinteasca” a sf.sale, caci l-a banuit inca de la inceput ca este omul Patriarhului, pus de acesta ca sa distruga obstea M-rii Petru-Voda, ceea ce s-a si adeverit si se adevereste in continuu. Patriarhul Daniel nu poate uita niciodata ca , aici la Petru-Voda, credinciosii i-au rupt si aruncat toiagul de Mitropolit, atunci cand a incercat si reusit -pentru doi ani-sa-l schimbe pe P.Justin din staretie, pentru a-si pune omul sau.
  • sunt certuri in familie, in societate, peste tot pe pamant intre oamenii care sunt supusi greselilor, dar ce legatura au acestea cu intreruperea pomenirii pe motiv de erezie ? P.Hariton doreste cu orice pret, prin afirmatii calomnioase sa-l arate pe P.Tihon a fi nevrednic sa intrerupa pomenirea si nevrednic de a fi luat in seama. Asa incearca sa descalifice pe toti cei care au luat in maini aceasta arma a Sf. Parinti : discreditarea Marturisitorilor si descurajarea-amenintarea sovaitorilor .
  • urmatoarele trei paragrafe contin exagerari si minciuni pe langa ispitele care se pot intampla oricarui vietuitor din Manastire.
  • slujirea in sobor a fost aplicata pentru a fi obligat sa asiste la pomenirea fara sa vrea a Mitropolitului, ceea ce a refuzat.  Este dreptul sau de Preot slujitor si cunoscator al canoanelor.
  • acuza cu banii este o minciuna.
  • „imixiunea necanonica” la Sihastria a fost o mare binecuvantare de Sf.Ap.Andrei pe care Dumnezeu a daruit-o P.Simeon, care a spus public ceea ce avea pe inima, despre adunarea din Creta : ” sinod talharesc si jidovesc… lucrare a masoneriei. Voi intrerupe pomenirea Mitropolitului Teofan, daca nu-si retrage semnatura”.
  • copilul sirianului este recunoscut la scoala din sat, ca fiind foarte obraznic. In Pateric si Vietile Sfintilor sunt cazuri in care mirenii i-au acuzat pe nedrept pe calugari de fapte reprobabile, dar dupa un timp s-a dovedit contrariul. Acuzatorii nedrepti insa, n-au ramas nepedepsiti de Dreptatea Dumnezeiasca.
  • am dat mai sus exemplul P.Dimitrie Bejan, care fiind chinuit de multe ori peste puteri, a mai scapat si blesteme, pana la o vreme.  Mucenicul Constantin Oprisan-seful Fratiilor de Cruce de pe tara, cel care a trecut prin reeducarea de la Pitesti, fiind pe patul de boala-moarte la Jilava, spunea  : „Pe caralii sa nu-i blestemati, ca unii se mai intorc.”
  • personal, niciodata nu l-am auzit pe P.Tihon spunand cuvinte jignitoare la adresa P.Justin. Am marturia P.Pamfil, care a stat in chilie cu el timp de un an si jumatate si niciodata n-a auzit din gura lui, asemenea injurii. Aceasta acuza arata inca o data „dragostea parinteasca” a P.Hariton si este o minciuna foarte usor de dovedit, caci P.Hariton nu a stat in M-rea Petru-Voda decat timp de un an, iar din partea mirenilor n-am auzit asemenea plangeri.
  • Parintele Tihon are 8 boli grave si de aceea nu poate sluji in mod constant la Biserica. Acest lucru il stie foarte bine P.Hariton. Incetarea pomenirii Mitropolitului eretic nu este schisma, ci izbavire de schisma si erezie, conform Canonului 15 de la Sinodul I-II de la C-nopol, convocat de Sf.Fotie cel Mare.
  • la punctul 4 de la ultima pagina a Scrisorii, P.Hariton afirma : ” …  prin iconomie si prin descoperire dumnezeiasca, am hotarat sa urmam procedura si hotararea Sfintilor parinti romani si marii nostri duhovnici, care au pomenit ierarhii, limita fiind numai in cazul in care acestia s-ar impartasi din acelasi Potir cu ereticii.” De ce nu spune ca sa stie toata lumea, dupa cum a fost in decursul istoriei descoperirilor dumnezeiesti autentice din Biserica, cine a avut aceasta „descoperire dumnezeiasca” si in ce a constat ? A dat cumva vreun canon de post si rugaciune la obste pentru problema intreruperii pomenirii ? Nu am auzit . Sau poate este vreo nalucire a maicii care are un rol hotarator  in elaborarea documentelor oficiale teologice ale Manastirii de calugari Petru-Voda, maica care sta ilegal de trei ani de zile acolo ? Ma intreb in scris, nu dau verdicte ca asa o fi.
  • „limita Potirului comun”. Nu exista in nici un canon al Bisericii aceasta limita. Tocmai pentru a nu se ajunge aici, la potirul comun cu ereticii, este pus acest dumnezeiesc si preabinecuvantat Canon 15.
  • la urmatoarea afirmatie , P.Hariton ori nu intelege, ori se face ca nu intelege cum stau lucrurile : „… si ne acuzati de necanonicitate , pe noi, care pazim canoanele, nu doar pe unele precum fratia voastra, ci toate canoanele referitoare la procedura cu privire la activitatea apologetica.” Tocmai un singur canon nu paziti si chiar cel mai important in situatia de fata, P.Hariton : CANONUL 15-intreruperea pomenirii episcopului pe caz de erezie semnata cu propria mana, adica mai mult decat „cu capul descoperit”.
  • 5.” Sfintele canoane prevad ca cel ce aduce prihana asupra episcopului, sa aiba el insusi o viata crestina fara de prihana.”  Nu exista asemenea canoane, dar exista Canonul 6 de la Sin II ecumenic-despre para asupra episcopilor, insa se refera la pacatele morale ale episcopilor. Pentru erezia episcopilor, este Canonul 15 de la Sin I-II C-nopol.
  • in ultimul paragraf, P.Hariton ii transmite cu alte cuvinte, P.Tihon : ” esti foarte pacatos , asa ca, lasa-te de marturisirea Dreptei Credinte si plange-ti pacatele. Noi suntem neprihanitii care ne ocupam cu apologetica, noi cei care pazim toate canoanele, nu ca tine, numai pe unele. ” Exact acelasi duh, cu care mi-a spus si mie in urma cu cateva sapatamani : ” Mai Teodot, de cand ai plecat din Manastire ai ramas acelasi. Ar fi trebuit sa fie coada de oameni la tine si sa faci minuni. Esti un pacatos. Taci si vezi-ti de pacatele tale. Nu mai avem oameni de traire inalta, mari facatori de minuni, care sa rezolve problemele Bisericii.” „De ce nu intrerupeti pomenirea Mitropolitului Teofan, acum dupa Creta si dupa atatea scrisori de rugaminti spre intoarcere  ? Raspunsul P.Hariton : ” Niciodata nu voi intrerupe pomenirea lui , pentru ca nu sunt convins ca este eretic . ” Asadar, stiti prea bine ca, pentru erezia ierarhului se intrerupe pomenirea lui inainte de Potirul comun !!! Denigrarea marturisitorilor-pacatosi cum sunt,  amenintarea, acuzarea, calomnierea-nepomenitorilor, luarea apararii ierarhilor ecumenisti apostati, prin „iconomie si descoperire dumnezeiasca”, luarea  P.Justin drept paravan pentru necanonica „limita a Potirului comun” , cam acestea ar fi unele din lucrarile „canonice si disciplinare” ale P.Hariton.
  • Inchei cu o marturie a unui Marturisitor cu zeci de ani de puscarie si prigoana in  timpul regimurilor antonescian, apoi comunist, P.Atanasie Stefanescu (+29 feb. 2006) : „Intr-o zi, pe cand P.Atanasie era la pangarul M-rii si se uita dupa niste carti, a intrat P.Hariton-pe atunci la M-rea Durau.               Dupa plecarea sa, P.Atanasie l-a intrebat pe monahul care vindea la pangar : „Cine este acest parinte ? Este P.Hariton de la Durau- a raspuns monahul. „Sa stiti ca acest om este foarte periculos.  Cai si vaci n-am pascut, dar la oameni ma pricep.”                                                                                                                                        Luna acesta ianuarie este poate, cea mai sfanta luna din anul bisericesc, caci incepe cu Botezul Domnului, continua cu ispitirea in pustie a Domnului, biruinta Lui asupra satanei si cei mai mari Sfinti ai Bisericii. De aceea trebuie sa ne asteptam la cele mai mari ispite din an.                                                                                Nu intamplator, satana ii munceste pe arhierei, cu saptamana de rugaciune-uraciune ecumnenista, tocmai la sfarsitul acestei luni, in fiecare an !!!  Acum, ispita satanei ar suna cam asa, pentru preoti, monahi, credinciosi : „Inchina-te, supune-te, nu te strica cu arhiereii mei, si-ti voi da salariu, chilie, mancare, bautura, caldura, functie … ” La care noi, sa-i raspundem : „Mergi inapoia mea satana, ma inchin numai Sf.Treimi, iar pentru arhiereii tai, intrerup pomenirea, pana se vor intoarce la Adevar. Poate inca nu sunt cu totul si cu totii ai tai.”  Asa ca, ce ne ramane de facut, decat sa  ne continuam lupta noastra, cu dragostea lui Hristos in inima, iar pe acesti „oameni periculosi”, sa-i lasam in judecatile si in mila lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai. Sunt maici la vale, la Paltin, care nu merg la Biserica pentru ca este pomenit Mitropolitul Teofan, iar maica Stareta Justina nu le alunga, ci le respecta alegerea, temandu-se sa strice ceea ce a realizat P.Justin cu atata truda. La deal insa, unii se cred stapani deja pe munca de zeci de ani a P.Justin si nu se sfiesc sa alunge chiar Preoti !!!                Dumnezeu sa le ajute P.Tihon si tuturor marturisitorilor care au ridicat Crucea nepomenirii in spate, sa o duca dupa cum pot, pana la sfarsit.  Amin.

Sursa: monahulteodot.wordpress.com

Pr. ieromonah TIHON de la Petru Vodă, împreună cu patru monahi (printre care și Teodot) și un schimonah – SCRISOARE către starețul Hariton

Puteți semna alături de părintele Tihon, trimițând un comentariu cu numele dvs.

Preacuvioase Părinte Stareţ,

Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.

Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt:

  1. Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor1, ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv2).
  2. Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia.
  3. Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină.
  4. Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia publică ortodoxă.
  5. Sinodul nu a rezolvat niciuna dintre problemele actuale ale creştinilor ortodocşi din lume, confruntaţi cu secularizarea agresivă, cu agresiunea sprijinită de stat asupra modului creştin de viaţă, cu avansul periculos al tehnologiei biometrice, care riscă să îngrădească şi chiar să distrugă libertatea personală, cu avansul extrem de periculos al anumitor forme de tehnologie care dezumanizează şi pun în pericol identitatea şi demnitatea umană etc. Preocuparea pentru problemele creştinilor ortodocşi a fost invers proporţională cu cea faţă de conlucrarea cu ereticii şi schismaticii, în ciuda faptului că colaborarea cu aceştia din urmă este osândită şi interzisă de sfintele canoane ale Bisericii.
  6. Sinodul a aprobat ecumenismul ca modalitate de gândire eclesiologică şi de misiune în raport cu ereticii şi schismaticii din afara Bisericii. Deşi a fost condamnat de către cei mai mari sfinţi părinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Paisie Aghioritul, de sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil (anatemă confirmată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, odată cu unirea acesteia cu Biserica Rusă din Exil), de către Conferinţa Panortodoxă de la Moscova din 1948, de către Mitropolitul Serafim al Pireului şi de alţi mari teologi contemporani ca erezie şi panerezie, ecumenismul a fost adoptat de către sinodul din Creta ca singura manieră de relaţionare cu cei din afara Bisericii.
  7. Sinodul a promovat ideea că dialogul cu ereticii este o practică dintotdeauna a Bisericii, afirmaţie lipsită de orice bază teologică sau istorică, deoarece Biserica a dialogat doar cu ereticii care doresc să revină la Ortodoxie şi vor să afle ce să facă spre a se mântui, nu a negociat niciodată doctrina ortodoxă cu ereticii. Sfântul apostol Pavel învaţă că “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10).
  8. S-a admis “denumirea istorică de biserici acordată ereticilor. Această eroare eclesiologică fundamentală este o recunoaştere în mod eretic a unui caracter eclesiologic ereziilor şi schismelor. Prin aceasta, Biserica Ortodoxă şi-a însuşit doctrina romano-catolică promovată de Conciliul II Vatican referitoare la bisericile nedepline”, pe filiera premisei IV.4 a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Apartenenţa la Consiliul Mondial nu implică faptul că bisericile trebuie să privească celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”. Această premisă susţine ideea eretică potrivit căreia există o Biserică deplină, în cazul nostru Biserica Ortodoxă, în cazul Conciliului II Vatican, “Biserica” Romano-Catolică, şi mai multe “biserici nedepline”. În realitate, există o singură Biserică deplină, Biserica Ortodoxă, şi mai multe erezii şi schisme, care sunt în afara Bisericii şi nu pot aspira la statutul de Biserică. Acest adevăr este stabilit clar de către Sfinţii Părinţi, fiind definit succint de către Sfântul Simeon Noul Teolog: Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă3; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea4 Despre faptul că ereziile nu pot fi numite “biserici” ne vorbeşte şi Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică,ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”5 (s.n.). Termenul “biserică” nu poate fi atribuit ereziilor şi schismelor fără a le atribui şi o anumită bisericitate, întrucât un lucru nu poate fi denumit într-un anumit fel fără ca el să aibă anumite caracteristici care să impună denumirea respectivă. Expresia “biserici eterodoxe” este un nonsens, deoarece ea presupune existenţa unui Iisus ortodox, Capul Bisericii Ortodoxe, şi a unuia eterodox, care să conducă acele erezii şi schisme, concluzie cu desăvârşire eretică.
  9. Sinodul a vorbit excesiv despre “unitatea creştinilor”, “refacerea unităţii creştinilor”, sugerând că scopul misionar al Bisericii Ortodoxe în dialogurile ecumeniste este mărturisirea mesajului creştin ortodox în rândul acelor erezii şi schisme. În realitate, discuţiile se poartă exclusiv cu conducătorii ereziilor şi schismelor respective, iar pretinsa refacere a “unităţii creştinilor” este de fapt un proiect de unire sincretistă între Ortodoxie şi toate ereziile şi schismele din afara ei. Unitatea creştinilor se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, iar în ceea ce îi priveşte pe eretici şi schismatici, ei se pot uni cu Biserica Ortodoxă doar prin întoarcerea la Ortodoxie, prin lepădarea de erezie, pocăinţă, botez şi mărturisire şi trăire a dreptei credinţe.
  10. Sinodul a aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto şi le-a transformat în izvoare de drept bisericesc ortodox. Cele două documente ecumeniste sunt pilonii pe care se sprijină întregul demers la Consiliului Mondial al Bisericii. Constituţia CMB impune principiul eretic al minimalismului dogmatic ca mod de realizare a “unităţii creştinilor”, acreditând că pentru a participa la CMB în calitate de “biserică” tot ce se cere este mărturisirea credinţei în Hristos Mântuitorul, aşa cum Îl propovăduiesc Scripturile (principiul protestantsola Scriptura), fără a conta cum Îl învaţă şi sfintele sinoade ecumenice, care explicitează Scripturile, clarificând Taina Treimii şi Taina Întrupării, şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Adaosul “aşa cum este mărturisită de către Sinodul Niceo-Constantinopolitan” aparţine sinodalilor din Creta, ea nefiind impusă de către Consiliul Mondial al Bisericilor. La rândul său, Declaraţia de la Toronto conţine premise eclesiologice eretice, de inspiraţie protestantă, pe care sinodul din Creta le consideră “de importanţă capitală pentru participarea BO la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aşa cum se vede din formularea articolului 19 a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine6, sinodul a aprobat toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei. Dacă ar fi aprobat doar premisele citate în text, ar fi trebuit să facă o precizare în acest sens, de exemplu: „Ele au convingerea profundă că următoarele două (ulterior, patru) premise ale Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericii, însă nu le acceptă pe cele care nu au un caracter ortodox”. În schimb, textul face o referire generală la premisele eclesiologice ale Declaraţiei, iar faptul că în documentul presinodal este citată o singură premisă şi este parafrazată încă una, iar în documentul final sunt citate două şi parafrazate alte două arată că au fost aprobate toate premisele, însă au fost citate dintre ele doar cele necesare argumentării textului sinodal (de exemplu, premisa IV.4 a fost introdusă pentru a explica expresia “biserici eterodoxe” din articolul 6 al documentului). Altfel, cum se poate înţelege că documentul presinodal aproba doar două premise, iar în forma finală a mai inclus încă două dintre cele care iniţial nu erau considerate în acord cu eclesiologia ortodoxă? Chiar dacă am admite ideea că au fost acceptate doar cele citate sau parafrazate în textul sinodal, acestea ridică probleme grave, deoarece prima postulează ideea că Consiliul Mondial al Bisericilor “realizează un contact viu între biserici”, promovând “studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”7 (premisa III.2), fără a ne spune la ce face referire expresia “unitatea Bisericii”. Este vorba despre unitatea Bisericii Ortodoxe pentru care luptă CMB? Are Biserica Ortodoxă nevoie de refacerea unităţii sale interne? Premisa care spune că admiterea în Consiliul Mondial nu înseamnă că bisericile membre trebuie să vadă în celelalte biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, aprobată pentru a argumenta faptul că sinodul recunoaşte denumirea de biserici ereziilor fără a le recunoaşte şi caracterul eclesial deplin (un nonsens, în realitate), anihilează complet mărturisirea ortodoxă a unicităţii, sobornicităţii, apostolicităţii şi sfinţeniei Bisericii Ortodoxe, deoarece permite tuturor membrelor CMB să judece şi să afirme, după propria lor eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este Biserică în deplinul sens al cuvântului sau nu. Astfel de relativizare a caracterului eclesial al Bisericii Ortodoxe este eretică.
  11. Acceptarea Declaraţiei de la Toronto implică acceptarea ideii expuse în premisa IV.3, că “apartenenţa la Biserica universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial”, “toate Bisericile creştine afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică”, adică Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât Biserica Ortodoxă. Această idee protestantă este eretică. De asemenea, conform premisei IV.5, “bisericile membre recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate”. Cu alte cuvinte, conform acestei premise, membrele CMB recunosc reciproc existenţa unor taine, a predicării cuvântului şi a învăţăturii Scripturii. Or, tainele şi predicarea eretice nu pot fi recunoscute de către Biserica Ortodoxă.
  12. Documentul referitor la posturile ortodoxe permite anumite pogorăminte în cadrul posturilor, care să fie decise de Bisericile locale, slăbind astfel unitatea de practică în cadrul Ortodoxiei. Acceptarea ideii că Biserica Ortodoxă respectă în egală măsură impedimentele civile şi pe cele religioase la cununie deschide calea acceptării căsătoriilor homosexuale, în ciuda condamnării lor în interiorul documentului, deoarece există riscul ca însoţirile homosexuale să se reglementeze de către legea civilă prin înlăturarea impedimentului la căsătorie al apartenenţei la acelaşi sex.
  13. Documentul referitor la Sfânta Taină a Cununiei permite căsătoriile mixte între ortodocşi şi eterodocşi, slăbind practica unitară ortodoxă în acest domeniu, deoarece deciziile sunt lăsate la latitudinea Bisericilor locale, şi introduce ecumenismul la nivel de familie, considerând familie unirea dintre ortodocşi şi eretici.
  14. Documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea contemporană face concesii inacceptabile religiei panteiste New Age, prin accentul pus pe implicarea Bisericii Ortodoxe în proiecte ecologice internaţionale, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică a New Age. De asemenea, pe această linie se înscrie şi aprobarea zilei de 1 septembrie ca zi de rugăciune pentru mediu şi de rugăciune pentru mediu, împreună cu romano-catolicii, care, au proclamat şi ei această zi de rugăciune pentru creaţie.

Pentru toate aceste motive, am considerat hotărârile sinodului din Creta eretice, în contradicţie cu Sfintele Sinoade Ecumenice şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi am urmat paşii prescrişi de sfintele canoane pentru a mă îngrădi de această erezie prin nemaipomenirea ierarhului care s-a făcut părtaş la sinodul din Creta.

Această măsură este permisă de canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Canonul 31 apostolic prevede că preotul să se caterisească, dacă se desparte de episcopul său “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, însă dacă ştie o astfel de vină, preotul are voie să se despartă de episcopul care învaţă eretic, conform canonului, explicat de tâlcuirea sa din Pidalion: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor8.

Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca interpretează acest canon în maniera următoare: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui.În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie9. Din această explicaţie rezultă că în cazul abaterii episcopului de la dreapta credinţă clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor prin nepomenire şi să iasă de sub ascultarea acestuia. Interpretând prevederea canonului 15 I-II, profesorul afirmă că în această situaţie preotul se poate despărţi de episcopul părtaş la erezie fără nicio formalitate, adică fără să ia în calcul dacă episcopul se află sau nu în comuniune cu alţi episcopi sau cu alte biserici, scuză care s-a invocat mereu de când a început această stare de părtăşie la erezie a episcopilor după sinodul cretan, sau să aştepte un sinod care să judece această părtăşie la erezie a episcopului. Foarte importantă este şi precizarea că prin nepomenire, preotul nu se desparte de episcop, ci de erezia propovăduită de acesta.

Canonul 15 I-II are două părţi. Prima vorbeşte despre schisma care se creează atunci când patriarhul nu mai este pomenit de către mitropoliţi din alte motive decât erezia; această parte este în continuarea canoanelor 13 şi 14 I-II şi se referă la despărţirea de episcop “pentru oarecari vinovăţii”, adică pentru orice vinovăţie în afară de erezie. Cea de-a doua parte a canonului vorbeşte despre o situaţie excepţională, aplicabilă tuturor celor menţionaţi de către canoanele 13, 14 şi 15 (prima parte): situaţia în care episcopul nepomenit învaţă ceva potrivnic sfintelor sinoade ecumenice sau Sfinţilor Părinţi. Tâlcuirea din Pidalioninterpretează acest canon în felul următor: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora10. Din această interpretare aflăm că preotul se poate despărţi de episcop prin nemaipomenire înainte de cercetarea sinodală a vinovăţiei episcopului, fără a putea fi sancţionat pentru aceasta, trebuind, dimpotrivă, cinstit ca apărător al Ortodoxiei şi cănepomenirea episcopului pentru motivul participării acestuia la o erezie nu poate fi considerată schismă, fiind de fapt o apărare a Bisericii de schismă.

Părintele profesor Floca interpretează acest canon astfel: În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)11. Din această tâlcuire aflăm că preotul aredreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul eretic imediat, că nu poate fi sancţionat, deoarece a condamnat legal pe cel vinovat. Mai aflăm şi că nepomenirea ierarhului nu este o revoltă contra acestuia,ci o despărţire de erezie.

Întreaga Sfântă Tradiţie ne vorbeşte despre importanţa pe care o are episcopul în viaţa Bisericii. Acest statut central al episcopului presupune însă o condiţie sine qua non: episcopul trebuie să înveţe ortodox. Cât timp propovăduieşte ortodox, orice separare de el prin nepomenire este schismă. În momentul în care însă el devine părtaş la erezie, separarea de el nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă.

Despre necesitatea separării prin nepomenire de episcopul părtaş la erezie ne vorbesc Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor.Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. Sfântul Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți”. Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)12.

Istoria Bisericii consemnează situaţii de sfinţi care s-au despărţit de episcopii lor: sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul, părinţii din Sfântul Munte din vremea patriarhului Ioan Veccos, sfântul Marcu Eugenicul, sfântul Paisie Aghioritul şi alţii.

Despărţirea de episcopul eretic nu face ca liturghia să nu mai fie validă, cum afirmă unii, deoarece, dacă ar fi astfel, atunci Sfinţii Părinţi nu ar mai fi statornicit canoanele 31 apostolic şi 15 I-II. Episcopul este cel prin care se transmite harul Duhului Sfânt, însă nu este el sursa acestui har, ci Hristos.

Pentru toate aceste considerente, vă rog să binevoiţi a-mi accepta poziţia faţă de sinodul din Creta, admiţând că întreruperea pomeniri ierarhului nu este o revoltă contra Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Teofan, ci o măsură de apărare contra ereziei din Creta, că prin această măsură atrag atenţia asupra infestării cu erezia ecumenistă şi îi ofer Înaltpreasfinţiei Sale timpul de care are nevoie pentru a lua măsurile ce se impun, în vedere eliminării consecinţelor adoptării documentelor eretice ale sinodului. Pentru această poziţie nu trebuie să fiu persecutat în niciun fel, ci trebuie să mi se ofere posibilitatea de a-mi săvârşi misiunea de ieromonah fără nicio constrângere administrativă sau de altă natură.

Vă solicit să onoraţi amintirea şi moştenirea iubitului nostru Părinte Iustin şi să participaţi activ la lupta împotriva ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, întrerupând pomenirea ierarhului în întreaga mănăstire Petru Vodă şi sprijinind Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, care a fost clădit tot cu binecuvântarea Părintelui, în acest moment, lupta cea bună pentru apărarea credinţei ortodoxe.

09.01.2017 Cu respect,
Ieromonah Tihon Bivoleanu,
monah Averchie Capră,
monah Pamfil Bonaci
monah Anania Burlui
schimonah Ieremia Mocanu
monah Teodot

lista rămâne deschisă pentru ucenicii ierom. Tihon, care vor să semneze

Preacuvioşiei Sale Arhimandrit Hariton Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

Monahul TEODOT despre erorile mitropolitului IEROTHEOS VLAHOS la Colocviul de la Iași din 13 noiembrie

Imagini pentru monahul teodot imagini

După cum știți, la Iași a avut loc un Colocviu dedicat părintelui Sofonie Saharov de la Essex, la care au participat mitropolitul grec Ierotheos Vlahos și părintele Rafail Noica:

Live – ÎPS IEROTHEOS VLAHOS şi părintele RAFAIL NOICA la Iaşi, azi, duminică 13 noiembrie, la Colocviul „Întâlnirea cu Duhovnicul” dedicat Cuviosului SOFRONIE SAHAROV de la Essex 

Aici am făcut transcriptul la cuvintele lui Ierotheos Vlahos despre sinodul tâlhăresc din Creta: 

Ce a zis mitropolitul IEROTHEOS VLAHOS despre sinodul din Creta (transcriptul) la Colocviul de la Iași dedicat părintelui SOFRONIE SAHAROV 

Iată poziția monahului Teodot față de cele spuse de mitropolitul grec:

 

Monahul Teodot – Cuvânt la parastasul comandatului legionar Gheorghe Grecu (20 ianuarie), despre săptămâna de rugăciune cu ereticii, despre sinodul pan-ortodox apostat

Cuvânt la mormântul comandatului legionar Gheorghe Grecu din cimitirul Ghencea 2 (20 ianuarie 2016).

  • Despre mărturisitorul legionar Gheorghe Grecu, care a făcut 13 ani de temniță comunistă și 4 de război. Despre Căpitan.
  • Despre săptămâna de rugăciune ecumenistă cu ereticii, despre catolici. Despre faptul că ecumenismul și rugăciunile ecumeniste sunt impuse de masonerie spre venirea lui antihrist.
  • Despre sinodul apostat și inutil care se vrea al 8-lea ecumenic și pan-ortodox.
  • Despre legătura dintre pământul românesc și patria cerească.

 

Gheorghe Grecu – comandant legionar și mărturisitor în temnițele comuniste

Gheorghe Grecu – 27 mai 1913 – 20 ianuarie 2012

Născut la 27 mai 1913 la Cudalbi, judeţul Tecuci (azi  Galaţi), Gheorghe Grecu a intrat în Mişcarea Legionară în 1928, la vârsta de 15 ani, activînd în cadrul “Frăţiilor de Cruce”, organizaţie destinată exclusiv educaţiei în spirit creştin şi naţional a elevilor.

De-a lungul anilor s-a distins prin participarea la majoritatea acţiunilor Legiunii, iar în 1932 devine şef al Frăţiilor de Cruce din judeţul Galaţi.

A participat activ la episoade de referinţă ale istoriei Legiunii, printre care tabăra de muncă de la Vişani.

În 1934, la solicitarea expresă a lui Corneliu Zelea Codreanu, a făcut parte din comitetul de onoare prezidat de generalul Zizi Cantacuzino, care a judecat abaterile lui Mihai Stelescu, găsit vinovat de „trădare” şi eliminat din Mişcare.

Face parte din corpul Moţa-Marin de la înfiinţarea acestuia în 1937. Tot acum ia parte activă la şantierul ridicării noului sediu al Mişcării, în str. Gutenberg 3, din Bucureşti.

În această perioadă este avansat de Corneliu Codreanu la gradul de instructor-legionar.

În 1938, face parte din reţeaua clandestină de distribuţie a coletelor cu cartea “Adevărul în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu”.

În 1939, în condiţiile represiunii fără precedent coordonate de regimul Carol II şi în situaţia abandonării conducerii Frăţiilor de către cei abilitaţi, preia din proprie iniţiativă comandamentul pe ţară al FDC, pe care le reactivează în mod admirabil.

Participant activ la evenimentele din 3-6 septembrie 194o, Gheorghe Grecu a acţionat în Bucureşti, unde, în condiţiile reculului înregistrat de manifestaţiile stradale, care erau pe punctul de a nu-şi fi atins scopul declanşării unei mişcări populare, Gheorghe Grecu, în fruntea efectivelor FDC, preia în mod spontan conducerea manifestaţiilor, care duc la abdicarea regelui criminal Carol II.

Pe tot parcursul războiului participă la ambele campanii, din răsărit şi din apus.

După august 1944 activează în cadrul reorganizării Frăţiilor de Cruce.

Arestat în 1948, este condamnat pentru uneltire împotriva regimului comunist şi condamnat până în 1954, când este eliberat la termen.

Între 1954 şi 1958 face parte din structurile de reorganizare a Mişcării Legionare, sub coordonarea comandamentului legionar clandestin condus de comandantul-ajutor Puiu Athanasiu, Radu Gyr, Grigore Zamfiroiu, Constantin Iulian. Cade împreună cu mii de legionari din ţară şi este condamnat din nou în 1958.

Este supus atrocităţilor reeducării prin tortură la închisoarea Ocnele Mari, unde, alături de Virgil Mateiaş şi alţii, rezistă cu demnitate.

În timpul reeducării de la închisoarea Aiud, între 1962-64, Gheorghe Grecu se situează pe poziţia celor ce nu acceptă această acţiune, rezistînd, în condiţii de exterminare, în Zarka Aiudului, până la amnistierea ultimilor deţinuţi din închisoare.

Urmează o grea perioadă de viaţă “în libertate”, ani în care, conform dosarelor de la CNSAS, era urmărit zilnic de un aparat de cca 20 de persoane, agenţi şi informatori ai Securităţii.

În ciuda repetatelor demersuri de obţinere a emigrării în SUA, abia în 1988 reuşeşte să plece din ţară, devenind cetăţean american.

În exil face parte din Senatul Legiunii, reînfiinţat de Horia Sima şi condus de Nae Roşca. O anumită perioadă îndeplineşte atribuţia coordonării exilului legionar de pe continentul nord-american.

În anii 1990 revine în ţară, cu sarcini deosebit de importante în procesul de reorganizare a Mişcării Legionare.

Participă la regruparea vechilor luptători, în cadrul organizaţiilor foştilor deţinuţi politici, Fundaţiei “George Manu” şi Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”. Participă la reînfiinţarea Partidului „Totul pentru Ţară”, căruia nu i se admite însă de autorităţile neocomuniste decât înregistrarea sub numele „Pentru Patrie”.

Până la moarte, la vârsta de 98 de ani, se menţine într-o stare fizică şi psihică debordantă, uluindu-şi apropiaţii şi interlocutorii prin spiritul său tineresc, prin energia ieşită din comun şi activitatea neîntreruptă de educaţie în rândul tineretului legionar, până în ultimile zile de viaţă.

A fost iubit de un mare număr de tineri care polarizau în jurul său. De altfel, cine nu-l putea iubi pe Gheorghe Grecu?

Calităţile sale morale deosebite, eleganţa sufletească, demnitatea, dăruirea şi dragostea care nu l-au părăsit până în ultima clipă, ne fac să afirmăm că, plecarea comandantului legionar Gheorghe Grecu încheie în mod simbolic o pagină din Istoria Legiunii, pe care a înnobilat-o cu prezenţa sa permanentă.

Dumenzeu să-l odihnească în rând cu sfinţii săi.

Gheorghe Grecu – Prezent!

Sursa: 

Gheorghe Grecu, comandant legionar, ne-a părăsit în această dimineaţă.