Mesajul către români al Sfântului Mucenic Cosma Protosul: SĂ OPUNEȚI REZISTENȚĂ ÎN LUPTA CU CATOLICII (papistașii)

MINUNEA ARĂTĂRII RECENTE (2009) A SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL ATHOSULUI.

ACESTA CERE ROMÂNILOR SĂ SE LUPTE ÎMPOTRIVA UNIRII CU CATOLICII!

SLUJBA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU CUVIOSUL MUCENIC COSMA, PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE – 18 NOV – AFLAREA CINSTITELOR SALE MOAŞTE 

Va semnalez o minune cutremuratoare petrecuta acum nu multi ani in Grecia. Unei romance evlavioase de acolo i se arata in vis de trei ori Sf. Cosma, Protosul Sfântului Munte Athos, cel ce in timpul imparatului bizantin Mihail VII si al Patriarhului Constantinopolului Ioan Vekkos (ambii unionisti), pentru ca nu era de acord cu unirea pe care o pusesera ei la cale cu Romano-Catolicismul in urma Sinodului de la Lyon din 1274  si ii cere sa-i faca icoana si sa-i duca o parte din moaste in Romania pentru a-i face cunoscuta si viata si invatatura ortodoxa intrucat, spune el, in Romania trebuie sa ne opunem unirii cu romano-catolicismul. Minunea este consemnata in cartea „Minuni contemporane” care va fi lansata, cu ajutorul lui Dumnezeu, miercurea aceasta (astazi, 09 nov 2011), ora 18, la Libraria Sophia. Mi se pare cuntemurator faptul ca sfintii au ajuns sa ceara romanilor de peste granite sa se intoarca in Romania si sa se lupte cu mentalitatea uniata, filo-catolica, existenta la noi si sa faca cunoscuta lupta martirica dusa de Sf. Parinti contra acestui duh filo-catolic! Minunea aratarii inteleg ca a avut loc in preajma Adunarii Generale a Conferintei Bisericilor Europene de la Lyon din 2009, tot Lyonul unde se apostaziase in 1274 si din cauza caruia moare sfantul! Sa nu uitam ca, in 1993, BOR a semnat Acordul eretic de la Balamand prin care catolicismul este recunoscut ca Biserica sora, cu taine, preotie si har lucratoare, acord ne condamnat inca oficial de BOR.

Sa ne luptam, deci, din interiorul Bisericii, asa cum a facut Sf. Cosma si asa cum ne cere (am citit intr-o sursa ca a refuzat comuniunea cu Patriarhul Ioan Vekkos, care se unise cu Papa,  iar asta a dus la martirizarea sa!)! Faptul ca sfantul s-a aratat inseamna ca exista o problema, dar ca ea, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin lupta credinciosilor si clericilor bine-credinciosi, poate fi vindecata, evitata! Sfantul nu spune sa parasim Biserica, ci se ne luptam! Sa fim si noi parte a minunii sale si a iconomiei divine randuite prin el! Tot in aceasta minune Sfantul spune ca nu va veni chiar acum sfarsitul (desigur, aceasta este la latitudinea iconomiei nestiute a lui Dumnezeu, iar acest chiar „acum” se refera, evident, la anii imediat urmatori!) si prevesteste si situatia in care a ajuns Grecia chiar in aceste zile (nu vor mai exista bani pentru salarii)! Atentie, femeia nu stia nici de existenta sfantului, nici viata lui, si ignora la inceput aratarile in vis. De abia dupa a treia aratare, in care Sfantul ii povesteste si viata si ii da toate aceste detalii, ea merge la duhovnic, iar acesta la duhovnicul sau din Sf. Munte si toti confirma datele si minunea, ajutandu-o sa faca cele poruncite ei de Sfant. A carui porunca o ducem si noi, cu nevrednicie, spre indeplinire si va rugam si pe voi sa dati mai departe mailul si minunea sfantului si sa o publicati pe site-urile dumnevoastra sau sa le postati la commenturi pentru ca lumea sa cunoasca Adevarul. Moastele frumos mirositare ale Sfantului Cosma Protosul se gasesc la intrarea in biserica Protaton (vis-a-vis de sediul Sfintei Chinotite, cea care a scris si protestele din 1993 [http://ortodox0.tripod.com/id3.html] si din 1999 [http://ortodox0.tripod.com/id1.html] la adresa Acordului de la Balamand si a declaratiilor SS Bartholomeu) din capitala Sf. Munte, Kareia, gasite in 1981. Acolo arde in permanenta o candela. Vedeti mai jos:

Sfântul Cosma, Protosul Athosului
 
D. V.: – Spuneţi câteva cuvinte despre Sfântul Cosma Protosul…
Mihai M.: ‑ Sfântul Cosma a venit ca o mân­gâ­ie­re pentru noi, ca creştini. Dar a venit într‑un moment is­toric. Acum doi ani, când a fost la Lyon întâlnirea or­to­docşilor cu catolicii, a fost întrunirea de la Lyon şi, îna­inte de a se face întrunirea asta, sfântul i‑a apărut în vis Lilianei.
Maria-Liliana M.: ‑ Primul vis n‑a fost cine ştie ce. A apărut în vis şi cerea să‑i facă o icoană. Aşa, mai dur, a apărut. Ne‑a spus atunci ceva, că ne aşteaptă cli­pe grele şi că trebuie să‑i fac o icoană. Spunea „Eu sunt Sfântul Cos­ma Protosul” – asta în primul vis. Şi am zis: „Doam­ne, ce sfânt e acesta?” Chiar m‑am trezit şi mi‑am făcut cru­ce, am crezut că visul e de la cel rău. Şi n‑a durat mult, chiar în aceeaşi săptămână, dacă nu mă înşel, şi sfântul mi-a apărut ia­răşi în vis. Noi ne‑am spovedit, atunci, mi se pare. Şi am fost şi pe la Mănăstirea Sfântului Nicodim, dacă nu mă înşel, în pe­ri­oa­da aia.
Mihai M.: ‑ Da, am fost la Sfântul Nico­dim. Este o mă­năstire de călugări care aparţine de Sfântul Munte, la Igumeniţa. Sunt peste douăzeci de călugări acolo.
Maria-Liliana M.: ‑ Da…
 Mihai M.: ‑ În vis, Sfântul Cosma i‑a spus: „Să îmi faci icoana!” Noi nici la al doilea vis nu am luat în seamă cuvintele sfântului. Că mi‑a spus dimineaţa visul. Şi sfântul i s‑a arătat în vis a treia oară. A visat că mergeam către o mă­năs­tire cu o maşină, în care eram eu şi cu fiică‑mea şi cu Liliana. Vin două maici îmbrăcate în alb, deschid portiera la maşină: „Voi staţi aici!”, îmi spun mie şi fiică‑mii, „iar tu, Maria, mergi cu noi!” O duc către o poartă mare, fantastic de ma­re, cu ostaşi în stil roman, cum era în perioada Dom­nului, când a trăit pe pământ, nişte ostaşi în stil ro­man, puternici, se deschide o poartă mare şi, când intră cu ea, fe­­meile astea două o iau… te‑au lăsat acolo, te‑a luat altcineva?
Maria-Liliana M.: ‑ Nu. Eram îmbrăcată într‑o că­ma­şă albă. Şi am mers acolo, în mănăstire. Dar erau os­taşii ăştia. Şi erau nişte cântece îngereşti, nu poţi să ex­plici ce‑am auzit eu acolo. Am intrat în mănăstire, şi părinţii ăia din părţi erau îmbrăcaţi în veşminte…
Mihai M.: ‑ Şi‑n mijloc era o ceată de mucenici, îm­bră­caţi în negru…
Maria-Liliana M.: ‑ Şi aveau crucea la gât. Şi a venit Sfântul Cosma şi mi‑a spus: „Maria, să faci as­cul­tare: să faci icoana mea şi să mă duci în România! Să mă faci cunoscut!” Că a zis că o să fie nişte clipe, să se u­nească ceva, nu ştiu, n‑am înţeles eu bine cum e cu unirea asta cu catolicii. Şi nu‑i bună! Nu‑i bună! Şi mi‑a spus sfântul cum a fost chinuit de catolici, cum şi‑a dat sufletul pen­tru Ortodoxie, cum l‑au omorât!
D. V.: – V‑a povestit viaţa lui?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, aşa, un pic…
Mihai M.: ‑ „Că şi eu am luptat pentru Ortodoxie, şi m‑au spânzurat pentru Ortodoxie! Să mă duci în ţara ta!”, i-a spus.
Maria-Liliana M.: ‑ Şi eu i‑am spus: „Eu sunt străină aici! De ce nu mergeţi la altă femeie, la o grecoaică? Eu sunt străină!” Şi a zis: „Nu, Maria, nu eşti străină! Toţi suntem fraţi în Hristos. Nu eşti străină! Să faci as­cul­tare, cum îţi spun eu!” Şi am zis: „Nici nu vă cu­nosc… Unde să mă duc eu?” Şi a zis: „Du‑te, că am să‑ţi scot oamenii potriviţi, şi pentru sfintele moaşte, şi pentru icoană, şi pentru slujbă, şi pentru tot! Pentru tot ce‑o să fie, am să‑ţi scot eu oamenii potriviţi în cale!” Şi aşa a fost. Ne‑a scos oamenii potriviţi în cale. A doua zi, gata, a început. A venit un părinte în ca­să la noi, care a dormit la noi. I‑am spus visele, am spus: „Părinte, o să spuneţi că sunt nebună, dar eu de câ­teva zile tot visez un sfânt, nu ştiu ce‑i cu asta!” Şi a zis: „Ce sfânt? Cum?” Şi i‑am povestit eu că a zis că e Sfân­tul Cosma Protosul. Părintele mi-a spus că el n‑a auzit ni­cio­dată de sfântul ăsta.
Mihai M.: ‑ Am întrebat şi alţi duhovnici, alţi părinţi, am vorbit, şi au zis: „Nu cred că poate fi de la cel rău, din moment ce s‑a înfăţişat… nu poate fi de la diavol visul”.
Maria-Liliana M.: ‑ L‑am pus pe gânduri un pic, a ră­­mas el în suspans, aşa, cam curios, părintele acela. Dar a mers la duhov­nicul lui înMuntele Athos, a discutat cu dân­sul – el avea o bisericuţă de pictat, ceva, un paraclis mi­cuţ.
D. V.: – Părintele?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, părintele, e pictor. Şi zice: „Doam­na Maria, am fost la duhovnicul meu şi a spus să las tot şi să ascult ce mi‑a spus doamna aceea, că există sfântul ăsta, şi hai să căutăm!” Şi a început şi el cu lucrarea lui de acolo, şi noi pe partea astalaltă.
Mihai M.: ‑ A găsit lemnul pentru icoană imediat, cum ne trebuia. Că ne‑a întrebat: „Cât de mare vreţi s‑o facem?” I-am zis: „Dacă o facem, să facem o icoană de un metru”. Şi a găsit un lemn, exact de 95 de centimetri, pe interior scobit, cum este. A găsit şi s‑a apucat de lucru.
Maria-Liliana M.: ‑ După aia, m‑a întrebat cum arată. I‑am spus eu, i‑am explicat cum l‑am văzut, în vis, cum aşa, şi a făcut icoana asta. Dar sfântul a spus să fim aproape de Domnul, că o să avem încercări foar­te grele. Cred că începând cu criza asta, cum a fost, şi în­colo…
Mihai M.: ‑ A fost înainte de criză, nu apăruse criza atunci.
Maria-Liliana M.: ‑ A zis sfântul că o să avem încercări şi să fim aproape de Domnul. Dar a zis că n‑o să fie acum sfârşitul lu­mii; că eu îl întrebam, în vis, dacă o să fie sfârşitul lu­mii. Şi a spus că n‑o să fie acum, dar o să fie chinuri foarte mari. O să ajungem cum spunea şi Sfântul Paisie, că spu­nea că o să ajungem la cipuri, că o să ajungem să se strân­gă banii… A zis că o să se strângă ba­nii, că o să muncim şi n‑o să fim plătiţi.
D. V.: – V‑a zis că o să se renunţe la bani? Sau în ce sens v-a zis că o să se strângă banii?
Maria-Liliana M.: ‑ Adică, n‑o să mai fim plătiţi. Nu ştiu la ce s‑a referit.
D. V.: – Ştiţi ce poate însemna că se strâng banii? Mai-marii lumii vor acuma să se renunţe la bani, să nu mai fie bani, ci doar „bani” electronici. Să nu mai plăteşti cu bani, cum plăteşti la piaţă, ci să plăteşti tot cu cipul, cu cardul cu cip.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, a zis că „n‑o să vă mai plă­teas­că cu bani”. Ce pot să înţeleg eu din asta? Şi cu un card, cu ceva, o să se întâmple ceva.
D. V.: ‑ Cu un card?
Maria-Liliana M.: ‑ Da. Şi a mai spus să facem cunoscut faptul că nu trebuie să ne unim cu catolicii.
Mihai M.: ‑ Da, de unirea cu catolicii, de asta a ţinut cont şi atunci, dimineaţa, …
Maria-Liliana M.: ‑ Mai spunea sfântul ceva de Vekkos, ţi‑am spus eu ţie atunci.
D. V.: ‑ Patriarhul Ioan Vekkos e patriarhul care a vrut unirea cu catolicii în secolul al XIII‑lea. Da­torită lui au venit catolicii în Muntele Athos şi l‑au omorât pe Sfântul Cosma.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, şi Sfântul Cosma a fost împotriva patriarhului Vekkos.
D. V.: – Despre patriarhul Vekkos vă aduceţi aminte ce v‑a zis sfântul?
Maria-Liliana M.: ‑ I‑am spus eu atunci lui Mihai.
Mihai M.: ‑ Am aflat şi eu, pe urmă, cum a fost cu patriarhul Vekkos. Asta este cel mai important din ce i‑a zis Sfântul Cosma: „Să mă duci şi să mă faci cunoscut, ca să opuneţi rezis­tenţă în România!” Să îl fa­cem cunoscut în România, ca să opunem rezistenţă în lup­ta cu catolicii. Nu trebuie să admitem în credinţă lu­­crurile care vin din altă parte, de la catolici… Tre­bu­ie rezistenţă… Ştie Dumnezeu că nu putem decât până a­colo, dar să avem rezistenţă. Şi să nu admitem cu­vin­te­le greşite, indiferent de la cine vin, de la ce scaune. „Nu, domnule, eu spun adevărul chiar dacă îmi iei rasa de pe mi­ne… O spun, şi ţi‑o spun în plen, ca să ştii că şi tu tre­buie să fii ruşinat, aşa cum şi tu ruşinezi cu cu­vin­te­le tale, care nu‑s din canoanele Sfinţilor Părinţi. Şi eu nu te ling cu nimic, dimpotrivă”. Câte a păţit şi Sfântul Nec­tarie, care ne‑a ajutat atât de mult. S‑a mâhnit, a ştiut că e pe nedrept dus din Cairo, din Alexandria, şi i‑a întrebat pe toţi: „De ce sunt prigonit?”, dar toţi au ple­cat capul. Deşi lumea îl iubea… Dar Domnul a fă­cut din el un sfânt care ne dă posibilitatea să Îl slăvim pe Dumnezeu. Ca o dovadă că nici noi nu îi uităm pe stră­moşii noştri care au fost martiri, pentru adevărul pe care astăzi îl avem pe limba noastră…
D. V.: – Ce altceva a mai spus Sfântul Cosma Protosul?
Mihai M.: ‑ El i‑a spus că trebuie să opunem re­zis­ten­ţă în România. Fiindcă atunci catolicii pentru cre­din­ţă l‑au omorât! Da, l‑au omorât. Dar să ne ducem, să opunem rezistenţă de acolo, că „au să vină vremuri grele. N‑o să vă plătească, o să fie vai şi amar de voi…”
Maria-Liliana M.: ‑ Pe noi, creştinii, au să ne lupte foar­te mult!
Mihai M.: ‑ Da, pe creştini. Şi trebuie să opunem re­zis­tenţă.
D. V.: – Dar v‑a spus şi că o să fie unire cu ca­to­li­cii, sau v‑a spus doar să vă opuneţi?
Mihai M.: ‑ N‑a spus că o să fie, ci a spus să ne o­pu­nem. Atât a spus. A spus să ne opunem, să opunem re­zis­tenţă în România.
Maria-Liliana M.: ‑ În al patrulea vis, când mi s‑a în­fă­ţişat, a spus că a fost mulţumit de ce i-am făcut acolo, de ce i‑am dus, cum am făcut…
Mihai M.: ‑ Că noi am făcut icoana, pe urmă am fă­cut iconostasul. Ne‑a trimis şi am găsit sfinte moaşte, şi la Sfântul Munte, şi la mănăstire, aici; în două locuri am găsit. Am făcut multe iconiţe şi am dat aşa… Îl facem şi noi cunoscut. Părintele a pus materiale cu sfântul pe site-ul parohiei Hreaţca, acolo, ca să fie cunoscut şi pe in­ter­net. Dar trebuie să opunem şi practic rezistenţă. Şi a­cu­ma a apărut iar, după atâta timp, i-a apărut în vis şi i‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, cu părintele de acolo, să găsesc un copilaş să‑l botez în România, cu numele lui, să‑i dau numele lui.
Mihai M.: ‑ Şi ţi‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, că‑i mulţumit de ce‑am făcut a­colo. Adică, tot ce mi‑a spus el, eu am făcut. M‑a ajutat Dum­nezeu.
Mihai M.: ‑ Aşa, deci e mulţumit de ce‑am făcut a­co­lo, lângă Fălticeni, cu moaş­tele, cu ce‑am mai putut şi noi să facem, aşa, dar să mai botezăm un copil, să împlinim adică lucrarea noas­tră – e mulţumit de ce‑am făcut acolo, dar să îm­pli­nim lucrarea noastră.
Maria-Liliana M.: ‑ Acum, din muntele Athos tre­bu­ie să mai luăm paraclisul lui sau un acatist, ca să‑l aibă părintele acolo, să‑l facă. L‑a pus în biserică la loc de cinste: lângă icoana Sfântului Nicolae a pus-o pe cea cu Sfântul Cosma.
Mihai M.: ‑ Şi‑l pomeneşte ca ocrotitor, acolo, al bi­se­ricii… Cum e Sfântul Nicolae, hramul bisericii.
Maria-Liliana M.: ‑ Noi avem slujba tradusă, pe care a fă­cut‑o părintele Atanasie. Slujba toată…
Mihai M.: ‑ Sfântul cere să fie cunoscut.
Maria-Liliana M.: ‑ Acuma nu ştiu dacă noi, cu trea­ba asta, n‑o să facem rău la persoanele astea care vor să se unească cu catolicii…
Mihai M.: ‑ Nu ne interesează asta. Noi facem ceea ce ne spune sfântul şi nu ne interesează cu ce logică se vrea unirea sau cine vrea… eu înţeleg, ca om, că tre­buie să‑l ajutăm pe fratele nostru, să dăm un ajutor, să cedăm în faţa lui, dar până acolo unde ajunge să lo­veas­că în dogmă, în ceea ce au lăsat cele şapte sinoade şi nimic altceva! Înţeleg! În aşezare, în mişcare, sun­tem largi la inimă să‑l îmbrăţişăm pe fratele nostru, dar a­colo unde cele şapte sinoade ne‑au lăsat, prin Duhul Sfânt, canoanele după care trebuie să ne conducem, nu poa­te interveni nici cel mai mare om de pe pământ. Aşa că nu noi trebuie să facem mutarea asta. Îi îm­bră­ţi­şăm, le cerem să vină lângă noi, luptăm pentru adevăr, dar cei cărora nu le place adevărul trebuie să cedeze. Dacă eu sunt în ne­a­devăr, sigur că o să cedez, acolo unde am greşelile me­le, dacă le văd. Dar, atâta timp cât sunt cu cele şapte Sinoade Ecumenice, cred că, cât de cât, mă străduiesc să fiu cât mai aproape de Domnul, cu ceea ce am învăţat, cu ceea ce ştiu…
D. V.: – Trebuie ca oamenii să caute cu jert­fel­ni­cie adevărul…
Maria-Liliana M.: – Eu cred că şi cato­licii, şi toţi, dacă ar cere adevărul de la Dumnezeu, fiecăruia per­so­nal i se va descoperi. Cum şi astăzi vin mulţi catolici la Sfântul Munte şi se botează şi intră în mare şi‑i bo­tea­ză… Şi în Tinos vin turci care se botează zilnic. Vin a­colo turci…
D. V.: – În insula Tinos, la icoana Maicii Domnului, nu?
Mihai M.: ‑ Da. Acolo vin. Dumnezeu ne aşteaptă pe fie­care, personal. Să venim către Dom­nul şi de acolo, dacă Dumnezeu va orândui, va fi; dacă nu, avem o mie de ani când s‑au rupt… Dacă face pogorământ episcopul cutare: „Hai să ne unim cu ăştia”, nu poate fi bine. Intrăm în contradicţie cu cele şapte Sinoade, atunci. Nu putem să facem asta. Po­go­ră­mânt… acuma nu se poate vorbi de aşa ceva. Catolicii tre­bu­ie să cedeze, să vadă adevărul. Dacă ei recunosc că Sfânta noastră Împărtăşanie este adevăr, este taină, şi dacă ne recunosc taina noastră, de ce nu ne recunosc şi pe noi ca şi creştini? Ne recunoaşteţi taina şi pe noi, ca fiind creştini adevăraţi, nu ne recunoaşteţi? De ce‑mi recunoşti taina, atunci? Cum a fost, că ne recunosc Tai­nele? Şi pe noi, ca şi creştini, nu… Ce vreţi? Din mo­ment ce ne recunoaşteţi Taina, recunoaşteţi‑ne ca şi creş­tini, şi veniţi către noi, că asta este Biserica mamă, care vine de la Sfinţii Apostoli. Voi aţi plecat şi v‑aţi fă­râmiţat într‑atâtea grupări, în perioada de la 1050 în­coace. Oare noi trebuie să venim la voi? Într‑adevăr, sunteţi fraţii noştri, vă îmbrăţişăm, dar ru­ga­ţi‑vă la Dumnezeu să vedeţi adevărul, fraţilor! Şi veniţi şi voi la adevăr! Încet‑încet, eu văd că mulţi ca­to­lici vin la Ortodoxie, nu ortodocşii se duc la catolici. Mulţi musulmani vin la Ortodoxie şi se botează în Grecia, cum văd eu, şi nu ortodocşii se duc să se facă mu­sul­mani! Există o curgere către creştinism şi nu in­vers!
Reclame

Gheron Gavriil NU este de acord cu atitudinea schismatică în întreruperea pomenirii

Related image

Gheronda Gavriil: „Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare”

Gheron Gavriil din Sfântul Munte Athos a acordat un interviu telefonic în exclusivitate pentru portalul Mărturisirea Ortodoxă părintelui Matei Vulcănescu. Publicăm transcrierea discuției și fișierul audio, cu rugămintea pentru colegii din media online, care ar dori să preia cuvintele Gherondei Gavriil, să menționeze pe siteurile lor și aceste precizări introductive.

Gheronda Gavriil: Binecuvântați!

 

Pr. Vulcănescu: Binecuvântați! Sunt Părintele Matei Vulcănescu, de la Sfânta Mitropolie de Pireu; acum mă aflu pentru scurt timp în România, cu familia mea.

 

Gheronda Gavriil: Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să petreceți cu bine. Să fiți binecuvântați ca Avraam, Isaac și Iacob!

 

Pr. Vulcănescu: Vă mulțumim, Gheronda! Aici, în România, avem unele probleme: Patriarhul Bisericii Ortodoxe a României și mulți dintre ierarhi au semnat documentele pseudosinodului din Creta și, din acest motiv, unii dintre părinții de aici au întrerupt pomenirea patriarhului și a episcopilor cu cuget eretic, ceea ce este foarte îmbucurător pentru noi. Noi sprijinim această decizie a părinților. A apărut însă o neînțelegere prilejuită de faptul că aici a venit de multe ori părintele Sava, care a spus că toți românii care nu pot merge la biserici unde slujesc preoți nepomenitori sunt în erezie, așa cum eretice sunt și toate Patriarhiile care au condamnat sinodul din Creta, dar nu au întrerupt pomenirea cu celelalte Biserici care au participat la pseudosinod. Așa este, de exemplu, Patriarhia Bulgariei, care nu numai că nu a trimis nicio delegație în Creta, dar a și condamnat pseudosinodul din Creta, și aceasta este foarte important pentru noi, fiindcă avem cel puțin două Biserici locale, două Patriarhii, a Bulgariei și a Georgiei, care au condamnat oficial, sinodal, pseudosinodul din Creta – dar  aici există acest duh – părintele Sava le-a spus că Patriarhia Bulgariei și cea a Georgiei se află în  înșelare și în erezie pentru că patriarhii acestor două Biserici nu au întrerupt pomenirea întâistătătorilor celorlalte Biserici locale. S-a produs astfel mare tulburare, fiindcă de aici până la schismă nu mai este decât un pas. Există deci această mare problemă, pentru că una este ca un preot să întrerupă pomenirea cu episcopul locului, care a semnat în Creta, dar să aibă comuniune cu cei care mărturisesc împotriva pseudosinodului din Creta, dar care, din diverse motive nu au întrerupt încă pomenirea, și alta este să întrerupă comuniunea cu tot restul Bisericii și să ajungă precum stiliștii, care susțin teoria vaselor comunicante în erezie. Noi știm că doar atunci când aceștia sunt condamnați de un sinod – și aceasta se va întâmpla cu ajutorul lui Dumnezeu, prin intervenția lui Dumnezeu, și patriarhul Bartolomeu și toți cei care au semnat în Creta și pseudosinodul din Creta în întregime trebuie să fie dați anatemei – abia atunci putem spune că sunt eretici, că nu mai au har și că nu mai sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Dar până atunci trebuie să ne luptăm în cadrul zidurilor Bisericii, prin întreruperea pomenirii, dând mărturisire de credință; aceasta este atitudinea corectă adoptată de părintele Theodoros Zisis, care este teolog și a întrerupt pomenirea arhiepisopului Antim, dar încearcă să arate o cale împărătească, nu să întrerupă comuniunea cu întreaga Biserică. Din păcate, există însă unii monahi tineri care vin din Sfântul Munte și care nu știu teologie, așa cum este părintele Sava, care aici, în România, a făcut mare rău; a spus că toți sunt eretici, și Mitropolitul de Pireu este eretic, Mitropolitul de Nafpaktos este și el eretic, Biserica Bulgariei este și ea eretică, pentru că îi pomenește pe întâistătătorii celorlalte Biserici; aceia au condamnat însă pseudosinodul din Creta, au făcut ce s-a putut face în acest stadiu; aceștia merg însă la extrem și în acest fel, ușor-ușor se va ajunge la schismă, deoarece deja există români care susțin că cei care pomenesc, chiar dacă mărturisesc împotriva pseudosinodului din Creta, sunt eretici fiindcă au rămas în Biserică.

Problema este că un monah care a venit aici, Sava, a spus în anumite cercuri că Sfântul Paisie Aghioritul nu este sfânt, că a fost înșelat fiindcă nu a rămas în întreruperea pomenirii lui Atenagora, că ceea ce au făcut părinții din Sfântul Munte în timpul Patriarhului Atenagora a fost o pseudo-întrerupere a pomenirii aceluia. Ce spuneți, părinte, au dreptate aceștia, care spun că Sfântul Paisie nu este sfânt?

 

Gheronda Gavriil: Sfântul Paisie este sfânt, Sfântul Porfirie este sfânt, Sfântul Iacob [Tsalikis] este sfânt.

 

Pr. Vulcănescu: Mulțumim foarte mult, Gheronda. Este foarte important acest lucru, faptul că aceștia au fost sfinți, că au avut darul discernământului și luminarea Duhului Sfânt. Din nefericire însă aici ia amploare un duh schismatic, adică se pune la îndoială sfințenia sfinților recenți, în acest fel ajungându-se să se afirme că ne aflăm într-o Biserică nevăzută; există, de asemenea, și o altă problemă, legată de episcopul Artemie din Serbia. De curând părintele Sava a mers în Serbia, a participat la Sfânta Liturghie, unde a și cântat și apoi a venit în România și a spus că în întreaga lume nu există decât un singur episcop ortodox, iar acesta este Artemie; nu există alt episcop ortodox astăzi în Ortodoxie, doar Artemie. Dumneavoastră sunteți de acord cu această afirmație, că astăzi nu există decât un singur episcop ortodox în lume, iar toți ceilalți sunt eretici?

 

Gheronda Gavriil: Eu sunt de părere să facem rugăciune, să fim cu toții uniți, să nu apară alte probleme. Găsiți canonul întâi al Sfântului Atanasie cel Mare și citiți-l cu atenție și apoi să îmi spuneți părerea dumneavoastră.

 

 Pr. Vulcănescu: Da. De ce vă întreb aceste lucruri, Gheronda, fiindcă există o atitudine extremă, care va duce schismă; așa cum a fost în anul 1925, când a avut loc schisma calendarului pe stil vechi, și acum există acest pericol, pentru că unii creștini, unii monahi, care nu cunosc bine teologie, încep să cadă în această extremă și să afirme că nu mai există episcopi – sigur că noi ne punem nădejdea în Hristos și numai El poate rândui astfel lucrurile, încât să se poată întruni un nou sinod – există însă Biserici care nu au fost prezente în Creta și au condamnat cele întâmplate acolo, așa cum este Biserica Bulgariei.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți, vă rog, canonul al treilea al Sfântului Atanasie cel Mare și tălmăcirea pe  care o face la acesta Sfântul Nicodim Aghioritul.

 

Pr. Vulcănescu: Canonul al treilea al Sfântului Atanasie cel Mare, da.

 

Gheronda  Gavriil: Nu înaintăm mai mult, nu facem alt altar, nu ne facem Biserică proprie, nu facem alt jertfelnic, așteptăm, să vedem ce se va întâmpla. [Credincioșii] să meargă acolo unde au întrerupt pomenirea, să nu meargă acolo unde preoții sunt eretici, crezând că papa e Biserică. Asta pot să spun. Nu pot să spun să nu meargă nicăieri, nu am înștiințare de la Dumnezeu.

 

Pr. Vulcănescu: Vă mulțumim, Gheronda, pentru ceea ce ne spuneți, sunt lucruri foarte importante. Aș vrea să vă mai întreb încă ceva. Vedeți, există un mare luptător și profesor, care este părintele Theodoros Zisis, care ne arată o linie corectă patristică. Aș vrea să vă rog în primul rând să faceți multă rugăciune pentru părintele Theodoros Zisis, care ne arată o cale corectă în această direcție. Și aș vrea să știu dacă dumneavoastră îl sprijiniți pe părintele Zisis.

 

Gheronda Gavriil: Eu îl stimez pe părintele Zisis.

 

Pr. Vulcănescu: Este foarte important. Să îl pomeniți în rugăciunile dumneavoastră, fiindcă se luptă pretutindeni; a mers la episcopul Longhin, care e și el antiecumenist și a întrerupt pomenirea lui Kirill și părintele Zisis l-a susținut pe episcopul Longhin, care căzuse în deznădejde, fiindcă Gheron Sava a mers acolo și i-a zis: „Tu nu ești ortodox, ești eretic fiindcă îl pomenești pe Kirill, de vreme ce îl pomenești pe episcopul tău” – care și el este antiecumenist – „dar episcopul tău îl pomenește pe Kirill”. Episcopul Longhin i-a spus că el nu îl pomenește în chip nemijlocit pe Kirill, însă atunci când este adoptată teoria vaselor comunicante, omul cade în schismă, la fel cum a fost cu cei pe stil vechi, ceea ce este foarte periculos, să întrerupi orice legătură cu toate Bisericile locale, care își duc lupta [pentru păstrarea dreptei credințe]. Biserica Bulgariei nu a putut înainta și mai mult, dar a realizat un lucru foarte însemnat condamnând pseudosinodul din Creta.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți Canonul al treilea al Sfântului Atanasie și să îmi spuneți ce ați înțeles. O să vă pun câteva întrebări.

 

Pr. Vulcănescu: Desigur.

 

Gheronda Gavriil: Este cineva care e pe patul de moarte și nu găsește un preot care să fi întrerupt pomenirea [episcopului cu cuget eretic], ca să se spovedească și să se împărtășească. Dacă acesta merge să se spovedească și să se împărtășească de la un preot care, chiar dacă îl pomenește pe episcopul său [cu cuget eretic], el are cuget ortodox și mărturisește ca papa este eretic și că sinodul este eretic, ce răspuns va afla la Judecată?

 

Pr. Vulcănescu: Dacă merge să se spovedească și să ia Sfânta Împărtășanie de la acesta, eu cred că va fi binecuvântat și că va primi răspuns bun în ziua Judecății, fiindcă nu a mers la cineva care propovăduiește erezia „cu capul descoperit”, ci a mers la un preot care are cuget ortodox.

 

Gheronda Gavriil: Așa cred și eu.

 

Pr. Vulcănescu: Vă mulțumim mult, Gheronda, mulțumim mult.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți canonul cu atenție și apoi să vorbim, da?

 

Pr. Vulcănescu: Desigur, Gheronda. Mă bucur foarte mult că am vorbit și îmi doresc să mai vorbim fiindcă aici, în România, situația este critică.

Nu l-am întrebat pe Gheronda dacă putem face un interviu.

 

Gheronda Gavriil: Nu, fiindcă după aceea voi afla ispită.

 

Pr. Vulcănescu: În regulă, dar ceea ce putem să facem este să spunem că Gheronda are această părere, ca să afle credincioșii români acest lucru. Părintele trebuie să știe că în România există oameni care au căzut deja în schismă fiindcă nu au comuniune cu nimeni și spun că noi toți suntem blestemați si eretici, noi toți, cei care mărturisim Ortodoxia. Afirmă că întreg poporul român va merge în iad; sunt oameni simpli… Și se vor pierde, rămânând în afara Bisericii și consider că este foarte important cuvântul părintelui Gavriil. Și chiar dacă va avea ispită, va contribui însă la câștigarea sufletelor acestor oameni.

 

Gheronda Gavriil: Eu cred că papa este eretic, sinodul este eretic, întrerupem pomenirea; acum, dacă există preoți care cugetă drept, dar se tem să întrerupă pomenirea episcopului [cu cuget eretic], credincioșii pot merge la slujbele săvârșite de aceștia; dar nu am descoperire de la Dumnezeu pentru aceasta, de aceea vă spun să citiți canonul Sfântului Atanasie.

 

Pr. Vulcănescu: Da, îl voi citi.

 

Gheronda Gavriil: Ce ați înțeles din ce ați citit?

 

Pr. Vulcănescu: Da, am citit canonul și comentariul Sfântului Nicodim. Sfântul Atanasie face deosebire între cei care erau eretici în conștiință și care propovăduiau erezia și între cei care au fost forțați să aibă comuniune cu ereticii. Este foarte important acest lucru, că există diferențiere și iconomie a lui Dumnezeu. Asta am înțeles eu.

 

Gheronda Gavriil: Eu, cu smerita mea părere, condamn sinodul, îl condamn pe papa, nu trebuie să ne unim – una. În al doilea rând, întrerupem pomenirea și ne oprim aici, nu înaintăm spre a face alt altar, nu facem propriul nostru jertfelnic, nu facem propria noastră Biserică.

 

Pr. Vulcănescu: Nici nu pomenim alt episcop, în taină.

 

Gheronda Gavriil: Se subînțelege aceasta – nu facem propriul nostru jertfelnic.

 

Pr. Vulcănescu: Da.

 

Gheronda Gavriil: Trei: le spunem oamenilor să meargă la biserici unde slujesc preoți care nu pomenesc.

 

Pr. Vulcănescu: Exact, foarte corect.

 

Gheronda Gavriil: Acum, oamenii să nu meargă acolo unde sunt eretici declarați și zic că papa e Biserică și că sinodul este bun și că trebuie să ne unim, acolo e exclus să meargă, nu pot merge acolo. Acolo să nu meargă. Acum, prin iconomie extremă, după smerita mea părere – nu știu dacă e de la Dumnezeu aceasta – le spunem oamenilor să meargă la biserici unde slujesc preoți care pomenesc, dar au cuget ortodox și cred că papa este eretic și sinodul este eretic și patriarhul are cuget eretic, dar din diverse motive preotul respectiv se teme că îl caterisește episcopul, are familie, în astfel de cazuri recomand, dar nu știu dacă este de la Dumnezeu aceasta.

 

Pr. Vulcănescu: Gheronda, dacă, de exemplu, există oameni din România care merg să se împărtășească în Bulgaria, pentru că acolo Sinodul Bisericii Bulgariei a condamnat pseudosinodul din Creta și nu a participat la acesta. Este corect acest lucru, să meargă acolo ca să se împărtășească?

 

Gheronda Gavriil: După smerita mea părere, nu este rău, să meargă.

 

Pr. Vulcănescu: Sau există, de exemplu, Biserica din Muntele Sinai, Sfânta Ecaterina, unde episcopul Damianos a semnat o extraordinară mărturisire de credință, în care condamnă toate ereziile din Creta și toate ereziile din spațiul ortodox. Și a suferit și un accident, fie de la diavol, fie din cauza unor oameni și a fost supus la presiuni, însă nu a cedat, a rămas în mărturisirea de credință; și acolo au loc minuni, și Sfânta Ecaterina ține Muntele Sinai ortodox, chiar dacă sunt supuși la mari presiuni. Am fost de curând acolo, la arhiepiscopul Damianos, și acesta mi-a spus că unii l-au informat că am schimbat mărturisirea, i-au spus diverse minciuni, însă atunci când a citit mărturisirea, cea pe care a semnat-o, a zis: „Eu nu voi schimba această mărturisire de credință, aceasta cred, aceasta propovăduiesc”. Biserica din Muntele Sinai, Mânăstirea Sfânta Ecaterina crede acest lucru, împotriva pseudosinodului, împotriva ereziei. Aceasta este o mare mărturisire, cu jertfă până la sânge.

 

Gheronda Gavriil: Patriarhul Gherman al II-lea al Constantinopolului, care a trăit pe la anul 1200, scrie o scrisoare ciprioților, care credeau că papa e Biserică și le zice: „Vă legiuiesc și vouă, tuturor mirenilor, să fugiți alergând departe de preoții care au căzut în erezia latino-cugetătorilor. Și nici în Biserică să nu vă adunați împreună cu ei, să nu luați Sfânta Împărtășanie din mâinile lor, nici anafură să nu luați din mâinile lor, ci să vă rugați singuri în casele voastre. Altminteri veți avea parte de aceeași osândă ca ei”. Dacă un patriarh sau un arhiepiscop, un episcop nu respectă canoanele apostolice, care interzic slujirea comună și rugăciunile comune cu ereticii, nu respectă canoanele sinoadelor ecumenice și locale, nu respectă ceea ce au spus Părinții noștri, acesta nu este păstor. Ce este? Ne-o spune un mare Părinte din secolul întâi: „Oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!”. Sfântul Ignatie Teoforul.

 

Pr. Vulcănescu: Da, vă mulțumesc foarte mult, Gheronda, este foarte important ceea ce ne-ați citit.

 

Gheronda Gavriil: Canonul Sfântului Atanasie cel Mare!

 

Pr. Vulcănescu: Arată o distincție, nu ne vom împărtăși din mâna lui Bartolomeu sau din mâna lui Daniel sau din mâna lui Kirill sau din mâinile ereticilor, care propovăduiesc erezia „cu capul descoperit”, nu ne vom împărtăși de la aceștia, fiindcă ne vom lua osândă. Aceasta este limpede. Dar, dacă mergem acolo unde slujitorii au cuget ortodox, chiar dacă din diverse motive nu au putut încă să întrerupă pomenirea episcopului lor, care are cuget eretic…

 

Gheronda Gavriil: Nu asta spune Sfântul Atanasie cel Mare?

 

Pr. Vulcănescu: Exact.

 

Gheronda Gavriil: Să aveți ca îndrumar acest canon, ca să duceți lupta. Binecuvântați!

 

Pr. Vulcănescu: Binecuvântați, Gheronda! V-am zis că ceea ce ne-ați spus acum este foarte important, pentru ca unii români să nu cadă în schismă, adică să se rupă cu totul de Biserică și să nu aibă comuniune cu nimeni. Avem binecuvântare ca ideile pe care ni le-ați împărtășit, să le publicăm în România, adică să traducem în limba română ce ați spus, ca să circule în România și credincioșii să audă ca aceasta este părerea dumneavoastră? Fiindcă există unii care spun că aveți altă părere etc. Aceasta va ajuta mult.

 

Gheronda Gavriil: Întrerupem pomenirea, nu înaintăm spre a face alt altar, nu facem propriul nostru jertfelnic, nu facem propria noastră Biserică, îi trimitem pe oameni la biserici unde slujesc preoți care nu pomenesc. Dar dacă preotul pomenește [episcopul cu cuget eretic], dar are  cuget ortodox, le spunem oamenilor să meargă acolo [să se împartașească], dar nu am descoperire de la Dumnezeu, ca să spun aceasta cu siguranță.

 

Pr. Vulcănescu: Este foarte important ceea ce ne-ați spus.

 

Gheronda Gavriil: Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare, care spune tot ceea ce am spus anterior!

 

Pr. Vulcănescu: Este important că dumneavoastră spuneți aceasta și acest lucru să îl audă și poporul român.

 

Gheronda Gavriil: Dar să spuneți că aceasta este părerea mea, nu am descoperire de la Dumnezeu în acest sens.

 

Pr. Vulcănescu: Desigur. Mulțumim foarte mult, Gheronda și iertare!

 

Gheronda Gavriil: Binecuvântați!

 

Pr. Vulcănescu: Binecuvântați! Să ne pomeniți și pe noi, părintele Matei și Laura [prezbitera].

Despre canonul Sfântului Atanasie cel Mare de reprimire la Ortodoxie a ereticilor, citiți și articolul Canonul Sfântului Atanasie cel Mare despre reprimirea celor ce nu s-au făcut părtași eresului de bunăvoie.

 

Notă preot Matei Vulcănescu: Teoria vaselor comunicante în teologie şi mai exact în eclesiologie se referă la faptul că atunci când un episcop este eretic anatematizat de Biserică, oricine ar rămâne în comuniune cu acel episcop este şi el anatematizat. Acestă teorie este adevărată numai în cazul ereticilor condamnaţi nominal de Biserică prin anatema, prin afurisire (excomunicare). Cel ce se roagă cu cel excomunicat este şi el excomunicat la rândul său. Unii însă aplică această teorie în mod greşit, considerând pe unii episcopi excomunicabili ca fiind deja excomunicaţi deşi nu au fost condamnaţi sinodal. Biserica aplică pedeapsa excomunicarii numai celor care intră in comuniune cu cei deja excomunicaţi de un Sinod.

 

Părintele athonit Pimen Vlad: PEDEAPSA LUI DUMNEZEU VA VENI peste România, DACĂ se vor legifera căsătoriile homosexuale! SĂ MERGEM LA VOT PENTRU MODIFICAREA CONSTITUȚIEI!

Părintele Pimen Vlad este pomenitor, din câte știu, dar mesajul său este esențial!

„Deci vedeți cum Dumnezeu o trimis foc din cer pentru păcatul acesta (sodomia/homosexualitatea). De aceea trebuie să avem grijă, să nu se repet la fel același lucru peste țara aceasta și peste omenire.” – pr Pimen Vlad

Facerea Cap. 2

18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.
19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.
20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.
22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.
23. Şi a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.
24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.

Facerea Cap. 18

20. Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.
21. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu”.

Facerea Cap. 19

12. Apoi au zis cei doi Oameni către Lot: „Ai tu pe cineva din ai tăi aici? De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe oricine altul în cetate, scoate-i din locul acesta,
13. Că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul Ne-a trimis să-l pierdem”

……..

24. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul
25. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia.

Levitic Cap. 18

22. Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.
23. Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se spurce cu el; aceasta e urâciune.
24. Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care ţu îi izgonesc dinaintea feţei voastre.
25. Că s-a întinat pământul şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el.
26. Iar voi să păziţi toate poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între ţoi.
27. Că toate urâciunile acestea le-au făcut oamenii pământului acestuia care e înaintea voastră şi s-a întinat pământul;
28. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost înainte de voi.
29. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face acestea se va stârpi din poporul său.
30. Deci păziţi poruncile Mele şi să nu umblaţi după obiceiurile urâte, după care au umblat cei dinaintea voastră, nici să vă întinaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru„.

Romani, Cap. 1

18. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr.

…….

21. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.
22. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.
23. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.
24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,
25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
27. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.
28. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.
29. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
30. Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor,
31. Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă;
32. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.

PRIGOANA ecumenistă continuă în Athos: Gheron GAVRIIL în pericol să fie evacuat de Mânăstirea Cutlumuș din cauza întreruperii pomenirii!!!

Image result for gheron gavriil

SCRISOARE DE PROTEST care se referă la prigoanele monahilor din Sfântul Munte. Se dorește evacuarea lui Gheron Gavriil. Motivul? ÎNTRERUPEREA POMENIRII!!!

1. Am fost informați cu mare tristețe că Sfânta Mănăstire Cutlumuș se pregătește să evacueze pe nevoitorul Gheronda Gavriil din Chilia Sf. Hristodul din Patmos a Sf. M-ri Cutlumuș.

2. Mănăstirea menționată a evacuat cu ceva vreme în urmă pe ierom. Irineu din catisma Sf. Modest pe motiv de întrerupere a pomenirii numelui Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

3. Ieromonahul Irineu, după îndepărtarea lui, a fost găzduit de Gheronda Gavriil în chilia lui.

Sf. Mănăstire a luat decizia să-l îndepărteze atât pe Ieromonahul Irineu, cât și pe mireanul Andrei, care îl slujește pe Gheronda Gavriil.

Trebuie semnalat că cei doi din urmă nu au alt acoperământ ca să locuiască.

4. Gheronda Gavriil a trimis o scrisoare către Sf. M-re Cutlumuș prin care roagă să permită ca Andrei să locuiască cu el, să-l slujească, penteu că el singur nu poate supraviețuiască omenește.

5. Andrei se îngrijește de sănătatea Bătrânului, care este foarte fragilă, îi dă medicamente, îi gătește, poartă de grijă de curățenia Chiliei și traduce (fiind rus) pentru închinătorii ruși cuvintele Bătrânului.

6. Bătrânul Gavriil are 83 de ani, este foarte slăbit și nu este în stare să se îngrijească de sine; are nevoie de un om alături de el.

7. În plus, un Egumen ne-a informat că se pregătesc să-l îndepărteze din Sfântul Munte și pe Bătrânul Gavriil pe motive de întrerupere a pomenirii numelui Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

Nu au pus-o totuși în practică până acum pentru că se tem de mânia poporului.

Este arhicunoscut faptul că în conștiința poporului Bătrânul Gavriil este privit ca unul din Sfinții zilelor noastre.

8. Recent, l-au acuzat pe Gheronda că are în Chilia lui narcotice.

Desigur, la verificarea pe care a efectuat-o la Chilia lui Poliția, cu puține zile înainte, nu a fost găsit nimic.

Gheronda se amărăște îndeosebi pentru derapajele acestea ale unor conducători și așteaptă continuarea ispitelor.

9. Se impune să protesteze tare credincioșii creștini la Sfânta Epistasie (Conducere) a Sfântului Munte și la Sfânta Mănăstire Cutlumuș pentru ca să înceteze aceste prigoane nefondate, care nu dau mărturie de respect față de libertatea de conștiință, mai ales a monahilor ortodocși.

13 septembrie 2018

Sursa: https://www.katanixis.gr/2018/09/13092018.html?m=1

Via: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

Trădătorii Ortodoxiei, stareții Prodromos (grec al Marii Lavre) și Atanasie (român al schitului Prodromu) invitați la hramul Paraclisului Catedralei Naționale – Icoana Maicii Domnului Prodromița

Părintele Prodromos de la Marea Lavră şi părintele Atanasie de la Schitul Prodromu au slujit joi alături de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul la hramul paraclisului Catedralei Naţionale dedicat Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

Liturghia a fost oficiată în altarul de vară al paraclisului. Din sobor au făcut parte părinţii slujitori ai lăcaşului de cult de pe Dealul Arsenalului, dar şi alţi clerici invitaţi.

În cuvântul său, Episcopul vicar patriarhal a făcut referire la icoana Maicii Domnului Prodromiţa, care se află în paraclis încă din anul 2011, şi a evidenţiat că lucrările la construirea Catedralei Naţionale au avansat şi datorită ajutorului pe care Maica Domnului l-a oferit.

„Acest edificiu este dovada lucrării minunate a icoanei făcătoare de minuni”, a precizat Preasfinţia Sa.

La final, au vorbit părintele Prodromos de la Marea Lavră şi părintele Atanasie de la Schitul Prodromu.

Părintele Prodromos a afirmat că prezenţa icoanei Maicii Domnului Prodromiţa la acest paraclis este o binecuvântare, mai ales „ţinând cont de faptul că Maica Domnului este Mama tuturor creştinilor, pururea rugătoare pentru noi către Fiul său”.

Stareţul Marii Lavre a vorbit şi despre purtarea de grijă pe care Maica Domnului o are, prin icona Prodromiţa, pentru cei care au ajutat şi ajută la construirea Catedralei Naţionale.

„Suntem siguri că Maica Domnului, prin icoana sa Prodromiţa, nu se roagă doar pentru închinătorii acestui paraclis, ci şi pentru ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului, adică pentru toţi aceia care ajută economic şi de bună voie în vederea încheierii cât mai rapide a lucrărilor Catedralei Naţionale spre slava lui Dumnezeu”, a spus pr. Prodromos.

La finalul Liturghiei, a fost oficiat un trisaghion pentru eroii neamului.

Cinstirea eroilor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului are o însemnătate deosebită în contextul în care viitoarea Catedrală Patriarhală, care va fi sfințită în toamnă, este închinată cinstirii celor care s-au jertfit de-a lungul istorie pentru apărarea credinţei creştine ortodoxe, pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Ştire în curs de actualizare…

Foto credit: Raluca Ene/Basilica.ro

Sursa: basilica.ro

Despre starețul Prodromos:

Chipul prigonitorului athonit!

Despre atitudinea trădătorului, starețul Atanasie de la Prodromu:

Ieroschimonahul Paisie Prodromitul răspunde comunicatului starețului trădător de la Prodromu

Priviți aceste fotografii:

Icoana (litografie) Maicii Domnului Prodromița printre dărâmăturile chiliei părintelui ieromonah Petru (chiliot român athonit)

Cauza imaginii de mai sus este starețul Prodromos: Muntele Athos – CHILII ALE NEPOMENITORILOR DISTRUSE de muncitorii albanezi, instigați de ecumeniști!
În fotografiile de mai jos, prigonitorul a venit să se închine copiei icoanei Maicii Domnului Prodromița, de la București.

Hram-PCMN-15.x71918

Hram-PCMN-17.x71918

Oare are mustrări de conștiință? Își va cere iertare de la Maica Domnului sau e împietrit și va prigoni pe mai departe, în numele pseudo-patriarhului Bartolomeu, pe mărturisitorii athoniți?

Chipul prigonitorului athonit!

Trădătorii Ortodoxiei, stareții Prodromos (grec al Marii Lavre) și Atanasie (român al schitului Prodromu) invitați la hramul Paraclisului Catedralei Naționale – Icoana Maicii Domnului Prodromița

Observați privirea de călău… Oare amestecată și cu mustrări de conștiință?

Hram-PCMN-3.x71918

Starețul Prodromos de la Mânăstirea Marea Lavră din Muntele Athos (la București, în altarul de vară al Paraclisului Catedralei Neamului)

 

Cel care prigonește pe mărturisitori! Cel care a exercitat presiuni asupra Starețului Atanasie al Schitului românesc Prodromu pentru ca monahii români să renunțe la întreruperea pomenirii pseudo-patriarhului Bartolomeu, amenințând cu înlocuirea obștii de români cu greci. Cel care și-a alungat mărturisitorii antiecumeniști din Marea Lavră (inclusiv pe gheron Sava Lavriotul) și din cauza căruia au plecat sau au fost alungați din Schitul Prodromu 15 părinți și frați români.

Cel care caută cu dronele (în numele minciuno-patriarhului Bartolomeu), pe teritoriul Marii Lavre, chiliile călugărilor suspectați a fi nepomenitori sau doar antiecumeniști, și îi pune pe muncitorii albanezi, musulmani, să le dărâme sau să le dea foc, laolaltă cu icoane, cărți sfinte și cruci.

Citiți și: 

Muntele Athos – CHILII ALE NEPOMENITORILOR DISTRUSE de muncitorii albanezi, instigați de ecumeniști!

Reacții ortodoxe la declarația lui George Becali cum că bine au făcut albanezii (muncitori la Marea Lavră) când le-au distrus chiliile călugărilor nepomenitori din Athos

Replică excelentă dată de ieromonahul Petru athonitul lui George Becali, în privința nepomenirii

 

 

Replică excelentă dată de ieromonahul Petru athonitul lui George Becali, în privința nepomenirii

Luna martie 2018:

Muntele Athos – CHILII ALE NEPOMENITORILOR DISTRUSE de muncitorii albanezi, instigați de ecumeniști!

După declarațiile acuzatoare ale latifundiarului din Pipera:

Reacții ortodoxe la declarația lui George Becali cum că bine au făcut albanezii (muncitori la Marea Lavră) când le-au distrus chiliile călugărilor nepomenitori din Athos

În ciuda avalanșei verbale a lui Becali, părintele și-a spus punctul de vedere și l-a spus foarte bine.

„La sinodul de la Creta s-a acceptat căsătoriile mixte. Asta e o greșeală foarte mare, nu mare sau mică!” – min 14:41

„Nu ești luptătorul luminii! Ești luptătorul întunericului!”min. 25: 41

„Cum poți să spui că nepomenitorii sunt eretici, când tu ești eretic?”  min. 26:16

 

 

Aici poveste pr. Petru cum a ajuns în Muntele Athos și ce s-a întâmplat după: