Video – VIRGILIU GHEORGHE despre Legea vaccinării (obligatorii) – 29 octombrie 2017

 

Protestul și LANȚUL UMAN din jurul Parlamentului împotriva Legii Vaccinării obligatorii (Video – foto)

Anunțuri

Răspândiți! Clip ÎMPOTRIVA VACCINĂRII OBLIGATORII

 

Și… pentru ori ce eventualitate, căci „Facebook” mai practică cenzura, același clip și pe „Youtube”:

Deputatul VARUJAN VOSGANIAN: România NU poate legifera vaccinarea obligatorie pentru că a aderat în 2001 la CONVENȚIA DE LA OVIEDO, privind consimțămânul liber exprimat al unui act medical

După ce, din nefericire, Proiectul Legii Vaccinării (obligatorii) a fost adoptat luni, 23 octombrie, de Senat, urmează să fie propus spre adoptare în Camera Deputaților, cameră decizională în Parlament. Iată că mai sunt și unii deputați care se opun:


De ce în România nu se poate legifera vaccinarea obligatorie:

Constituția României
„Art. 11:
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Tratatul internaţional, ca instrument al relaţiilor dintre state, se concretizează în practică printr-o foarte mare diversitate de forme, fiecare cu denumirea sa specifică. Printre cele mai utilizate dintre acestea sunt: tratatul, convenţia, acordul, pactul, carta, statutul.

Așadar, Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicările biologiei și medicinei și care a fost semnată la Oviedo în 4 aprilie 1997 este un tratat. Convenția de la Oviedo a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 17/2001. Respectiva lege are doar un articol unic, cu următorul conținut: „Se ratifică Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997, și Protocolul adițional la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, referitor la interzicerea clonării ființelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998.”

Iată ce spune Convenția de la Oviedo în art 5 și, în consecință, Legea nr. 17/2001:
„O intervenție în domeniul sănătății poate fi făcută numai după ce persoana respectivă și-a dat consimțământul în mod liber și în cunoștință de cauză.
Acestei persoane trebuie mai întâi să i se furnizeze informația corespunzătoare referitoare la scopul și natura intervenției, cât și la consecințele și riscurile acesteia.
Persoana în cauză își poate retrage liber, în orice moment, consimțământul. ”

Cum tratatele internaționale prevalează asupra dreptului intern, vaccinarea obligatorie a copiilor și (în unele cazuri) a adulților , așa cum prevede proiectul aflat în dezbatere parlamentară, nu poate fi legiferată fără ca România să denunțe Convenția de la Oviedo.

Sursa: 


Dar mai multe articole din Constituție sunt încălcate prin această Lege:

Articolul 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Articolul 23 privind libertatea individuală.

Articolul 24 privind dreptul la apărare (inclusiv în fațaa abuzurilor statului).

Articolul 26 privind viața intimă, familială și privată – alin (2): (2) „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”

Articolul 29 privind libertatea conștiinței.

Articolul 34 privind dreptul al ocrotirea sănătății.

Articolul 48 privind familia.

Articolul 49 privind protecția copiiilor și a tinerilor.

Articolul 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Alin (2): „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

 

Protestul și LANȚUL UMAN din jurul Parlamentului împotriva Legii Vaccinării obligatorii (Video – foto)

Protestul și LANȚUL UMAN din jurul Parlamentului împotriva Legii Vaccinării obligatorii (Video – foto)

După cum știți:

Lanț uman în jurul Parlamentul împotriva VACCINĂRII OBLIGATORII (duminică 29 oct.)- Ar trebui schimbați organizatorii!

Iată imagini video și foto:

Urmăriți filmul până la final. Imaginile sunt impresionante.

Lanț uman în jurul Parlamentul împotriva VACCINĂRII OBLIGATORII (duminică 29 oct.)- Ar trebui schimbați organizatorii!

Duminică 29 octombrie Piața Constituției – București, ora 14:00

Văd că aștia nu se lasă de 666 (codul de puncte QR). Detalii AICI.

Și denumirea aia ciudată… Lion Mentor…         …parca ar fi aceasi:  Lions Clubs International

Dormim în papuci! LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII A TRECUT DE SENAT!!!

Dormim în papuci! LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII A TRECUT DE SENAT!!!

Sursa foto – adevarul.ro

Pentru că nu reacționăm cum trebuie, pentru că prea puțini au ieşit la proteste, pentru că majoritatea oamenilor sunt prostiți de mass-media, pentru că politicienii s-au făcut slugi ale companiilor „pharma”, pentru că nu ne rugăm cum trebuie, pentru că suntem păcătosi şi o merităm – astăzi au adoptat controversatul proiect de lege în Senat.


În cazul vaccinurilor obligatorii consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. Cel puţin aşa a trecut Legea vaccinării de plenul Senatului care a adoptat-o luni cu 99 de voturi „pentru” şi o abţinere.

De asemenea, Legea vaccinării în forma în care a trecut de Senat mai arată că la înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi.
Important de menţionat mai este şi faptul că senatorii au stabilit ca angajatorii să-şi poată deduce fiscal cheltuielile cu vaccinarea propriilor salariaţi, în timp ce posturile de radio şi televiziune vor fi obligate să promoveze în mod gratuit campaniile de vaccinare ale ministerului de resort.

 

CE CONȚIN VACCINURILE ȘI EFECTELE LOR ÎN ORGANISMUL UMAN

CE CONȚIN VACCINURILE ȘI EFECTELE LOR ÎN ORGANISMUL UMAN

Se pare că acest filmuleț a fost șters de pe facebook…