E OFICIAL! Arhiereticul papă Francisc va veni în România, la insistența altui eretic – Klaus Iohannis

Administrația Prezidențială a confirmat, vineri, că Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită în România.

”Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc”, potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială.

Programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.

”Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitației autorităților Statului român și a Bisericii Catolice din România”, a informat astăzi Biroul de presă al Sfântului Scaun.

Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma și importante valențe ecumenice sub motto-ul ”Să mergem împreună!”.

Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.
Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.

”Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Programul detaliat al vizitei Sfântului Părinte va fi publicat ulterior de Vatican.

Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a poposit pe aceste meleaguri în mai 1999. – stirileprotv.ro


Să vedem ce reacție vor avea ortodocșii români…

În 1999, când a venit un alt mare ereziarh, papa Ioan Paul al II-lea, aproape că nu a existat opoziție în poporul credincios. Am înghițit cu toții gălușca cum că papa era reprezentatul unei „Biserici surori”, iar unii erau convinși de faptul că respectivul ar fi fost chiar un „sfânt” în viață.

Amarnică înșelare, amarnică neștiință a unui biet popor mințit și necatehizat!

Acum NU mai trebuie să mai fie așa. Acum trebuie să reacționăm și să arătăm lumii că papa este un mare ereziarh, cap al răutăților, vrășmaș al lui Hristos și înainte mergător al erei antihristice! Iar pseudo-ierarhii care se vor afișa sau, mai rău, se vor ruga cu el, vor fi (și deja sunt, căci îi știm) și ei vrășmași ai lui Hristos!

Reclame