Demonul urlă la apropierea de moaștele Părintelui Ilie Lăcătușu

La Părintele Ilie Lăcătușu (joi, 2 februarie, anul trecut). Demonul dintr-un om chinuit urlă la apropierea de moaște, căci nu suferă sfințenia. Întrucât figura persoanei bolnave nu se distinge, am considerat că nu aduc atingere în vreun fel demnității acesteia prin postarea filmulețului. Așadar încă o dovadă a calității incontestabile de sfânt a acestui preot mărturisitor.

 

Reclame

POMENIREA PĂRINTELUI ILIE LĂCĂTUȘU – 22 iulie – Parastas la 33 de ani de la trecerea la Domnul

Ilie Lăcătușu s-a născut la data de 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile (județul Vâlcea), fiind al doilea copil – din cei șapte – al soților Marin și Maria Lăcătușu, țărani simpli, dar cu credință în Dumnezeu. Tatăl său era cântăreț bisericesc, ceea ce a dus la apropierea copilului de Biserică încă de la o vârstă destul de fragedă.

Dorindu-și să devină preot, după absolvirea școlii în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1923-1930), ale cărui cursuri le-a absolvit cu Diploma de Virtute „pentru aptitudini sufletești care îl disting între colegii lui”. Între anii 1930-1934, a studiat la Facultatea de Teologie din București, ale cărei cursuri le-a absolvit cu rezultate excelente. În acest timp, la data de 5 iulie 1931, s-a căsătorit cu învățătoarea Ecaterina Popescu, fiind binecuvântați cu cinci copii.

După absolvirea studiilor teologice, la data de 1 septembrie 1934, a fost hirotonit ca preot pe seama Parohiei Osica de Jos din raionul Caracal (județul Olt), până la data de 1 noiembrie 1934, când a fost transferat ca preot-paroh în satul Buicești din județul Olt. Ani de zile, viața părintelui se va scurge liniștită, el ocupându-se cu râvnă de misiunea sa preoțească și de creșterea celor cinci copii.

În anul 1942 este detașat în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, propovăduind cuvântul Sfintei Evanghelii la Odessa și la Parohia Sersenița din județul Rîbnița. Și-a încheiat activitatea ca preot misionar în primăvara anului 1943, întorcându-se în țară, unde îl așteptau cei doi copii și o soție bolnavă.

La data de 19 iulie 1952, pr. Ilie Lăcătușu este arestat, trimis și încadrat în colonia de muncă M.A.I. Galeșu, la Canal, până în octombrie 1952 când a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. Peninsula, unde a facut parte din „celebra brigadă a preoților”. După un an, în septembrie 1953, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, este mutat la închisoarea din Târgu-Ocna, unde și-a trăit ultimele zile Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”. Perioada sa de detenție de doi ani a fost executată „în baza deciziei administrative a M.A.I.”, fără să fi avut nici măcar o zi de condamnare.

Este eliberat la 26 aprilie 1954, revenind în slujba Bisericii la Parohia Buicești, unde a slujit până la data de 1 iulie 1959, când a fost din nou arestat și condamnat în baza unei sentințe administrative pentru cinci ani. În august 1955, familia Lăcătușu a pierdut și cel de-al patrulea copil. A fost trimis la muncă silnică în colonia Periprava din Delta Dunării, într-o formațiune în care a fost încadrat lotul preoților olteni. Aici l-a întâlnit pe părintele Iustin Pârvu. A fost eliberat din închisoare abia la data de 6 mai 1964, prin Ordinul M.A.I. nr. 502/1964, având calificarea de zidar, categoria a V-a. La data eliberării sale, starea sănătății sale era mult înrăutățită.

După ce a fost eliberat, i s-a stabilit domiciliu forțat la Bolintinu (raionul Titu), unde a fost obligat să lucreze ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătușu a slujit în parohia Gârdești (Protoieria Videle) din județul Teleorman, iar în anul 1970, este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (județul Giurgiu), de unde, la data de 11 ianuarie 1978, a fost pensionat la cerere.

Anii grei de închisoare i-au afectat foarte mult sănătatea și din acest motiv și-a petrecut sfârșitul vieții în spital. Aflat pe patul de spital, el a cerut ca soția sa, dacă aceasta va înceta din viață peste 15 ani, să fie îngropată lângă el.

Părintele Ilie Lăcătușu a trecut la cele veșnice după o grea suferință în data de 22 iulie 1983, pe un pat al Spitalului Panduri din București. Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interzic acest lucru preoților de mir și monahilor. A fost înmormântat în cripta familiei din Cimitirul „Adormirea Maicii Domnului” din București.

Deshumarea sa și pregătiri de canonizare

În septembrie 1998 a încetat din viață văduva părintelui Ilie Lăcătușu. Cu ocazia înmormântării sale, a fost deschis mormântul preotului.

La data de 29 septembrie 1998, după 15 ani de la trecerea în rândul celor drepți, trupul preotului Ilie Lăcătușu a fost găsit intact și răspândind bună mireasmă. Trupul neputrezit avea o greutate de 7-8 kg, fiind găsit în condițiile corespunzătoare sfintelor moaște: nestricăcios, frumos mirositor, uscat și usor, pielea de culoarea alunului, păstrându-și dimensiunile și aspectul, pe care privindu-l nu provoacă spaimă, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

În momentul descoperirii trupului neputrezit al părintelui Lăcătușu, Mihai Spirache, nepotul părintelui, l-a atins pe Ilie Lăcătușu, iar, timp de o săptămână, mâna dreaptă a lui Mihai Spirache și-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaște. „Nu eram singurul care simțeam acea mireasmă deosebită: și cei din jurul meu o remarcau!…” Rudele au lăsat timp de mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui.

Văzând aceasta, fiica părintelui Ilie Lăcătușu, Maria Sabina Spirache, singurul urmaș aflat atunci în viață, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu către Arhiepiscopia Bucureștilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române și-a expus următoarea poziție cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie Lăcătușu: „Biserica n-a stabilit termeni, nici preciși, nici aproximativi, pentru verificarea sfințeniei. (…) Este însă prea adevărat că niciodată Biserica n-a pus vreo grabă deosebită în actele de canonizare, decât atunci când avalanșa pietății populare i-a impus aceasta. În cazul preotului Ilie Lăcătușu, Arhiepiscopia a luat cunoștință despre descoperirea trupului neputrezit. Calea canonizării impune însă multe etape și strădanii deosebite, așa cum s-a mai procedat”.

Trupul părintelui a fost ținut în taină până la data de 27 februarie 2000, deoarece Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române nu dăduse binecuvântare pentru a putea fi văzut.

Urmașii părintelui au solicitat preoților și ierarhilor din țară și de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din data de 1 mai 1999, la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut timp de 40 de zile, slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare (29 septembrie 1999), într-o atmosfera tainică, Prea Sfințitul Teodosie Snagoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, i-a citit o rugăciune arhierească de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul preotului să putrezească. [3]

La 6 februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat o slujbă religioasă, însoțită de rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit și, ca urmare, Patriarhia i-a deschis părintelui Ilie Lăcătușu un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care adăpostește trupul acestuia.

La câteva luni de la descoperirea trupului neputrezit al părintelui Lăcătușu, pe postul național de televiziune, s-a difuzat filmul documentar „Semne”, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, în care a fost prezentată descoperirea.

Vestea aflării moaștelor părintelui Ilie Lăcătușu s-a răspândit în întreaga Românie, el fiind cinstit de către credincioși ca pe un sfânt. Prima icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Petru Vodă, unde stareț era fostul său coleg de închisoare, arhimandritul Iustin Pârvu. Acesta petrecuse 17 ani de închisoare și, cunoscându-l pe părintele Ilie, a rămas profund impresionat de viața sa duhovnicească.

În prezent, moaștele părintelui Ilie Lăcătușu se află în cripta de la cimitirul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Giulești, unde fusese înmormântat. Trupul său neputrezit a fost pus într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine. – ro.wikipedia.org

Imagini de la parastas – 22 iulie 2016

DSC04871 DSC04872 DSC04873 DSC04874 DSC04875 DSC04876 DSC04877 DSC04878 DSC04879 DSC04880 DSC04881 DSC04882 DSC04883 DSC04884 DSC04885 DSC04886 DSC04887 DSC04888

 

Sfântul Ilie Lăcătuşu – 22 iulie

  • Născut: 06 Decembrie 1909
  • Locul nașterii: Crăpăturile, Vâlcea
  • Ocupația la arestare: preot
  • Întemnițat timp de: 7 ani
  • Întemnițat la: Canal, Peninsula, Târgu Ocna și Periprava
  • Data adormirii: 22 Iulie 1983
  • Locul înmormântării: București, cimitirul Adormirea Maicii Domnului

 ACATISTUL PĂRINTELUI ILIE LĂCĂTUŞU

Părintele Ilie LăcătușuParintele Ilie Lacatusu s-a nascut la data de 6 decembrie 1909, in satul Crapaturile, judetul Valcea. Parintele Ilie a trait 74 de ani, adormind in Domnul la data de 22 iulie 1983. Ilie Lacatusu este un preot ce a slujit in marea perioada de prigoana crestina, in vremea comunistilor, pentru viata si faptele sale el fiind acuzat de regim si inchis ca detinut politic.

Ilie Lacatusu s-a nascut intr-o familie cu sapte copii, el nascandu-se al doilea. Parintii lui, Marin si Maria s-au remarcat ca niste oameni simpli, gospodari, si cu mare credinta in Dumnezeu. Tatal sau era dascalul bisericii, premisa ce a dus si la apropierea tanarului Ilie de a sluji Sfanta Biserica.

Dupa terminarea claselor primare, tanarul Ilie va merge la Seminarul Teologic din Ramnicu-Valcea, unde va si studia intre anii 1923-1930. Aici, el va termina scoala cu o Diploma de Virtute, in fruntea careia statea scris: „Pentru aptitudini sufletesti care il disting intre colegii lui.”

Terminand scoala in Valcea, el va merge la Bucuresti, unde, intre anii 1930-1934, va studia la Facultatea de Teologie. In timpul facultatii, Ilie Lacatusu se va casatori cu invatatoarea Ecaterina Popescu, Nunta fiind savarsita in data de de 5 iulie 1931. Parintele si sotia lui vor naste si creste cinci copilasi.

Ilie Lacatusu va fi hirotonit preot in data de 1 septembrie 1934, pe seama parohiei Osica de Jos, judetul Olt. El va sluji in aceasta biserica pana in luna noiembrie 1934, cand este trimis in satul Buicesti, tot din judetul Olt. Parintele slujea neincetat la biserica si in familie.

Incepand cu anul 1942, Parintele Ilie Lacatusu este trimis ca preot misionar peste Nistru, in Odessa si judetul Ribnita. In urmatorul an, parintele se va intoarce acasa, la sotie si copii.

Anul 1952 ii va pregati parintelui Ilie o mare incercare. In data de 19 iulie, parintele este arestat si inchis in colonia de munca silnica de la Canal. Din iulie si pana in octombrie, parintele va munci cot la cot cu ceilalti camarazi de suferinta, la Canalul Dunare-Marea Neagra. In octombrie, el este mutat intr-o colonie speciala, formata aproape numai din preoti.

Anul urmator il va gasi pe parintele Ilie Lacatusu in inchisoarea Targu Ocna, unde va fi mutat din pricina starii proaste de sanatate si incapacitatii de munca. Aici, parintele Ilie va petrece doi ani, fara nici cel mai mic temei legel, fara nici o condamnare scrisa, fara nici un act.

Parintele Ilie Lacatusu este pus in libertate in data de 26 aprilie 1954. Intors in biserica satului Buicesti, el va sluji sfintele slujbe si pe oameni, pana la urmatoarea arestare, care isi va face aparitia in patru ani – 1 iulie 1959. Parintele primeste o pedeapsa de cinci ani, fiind trimis la Periprava, in Delta Dunarii. Aici, el se va intalni cu parintele Iustin Parvu, abia in data de 6 mai 1964 el putand sa se intoarca acasa.

Chiar daca a fost eliberat, parintele nu a avut insa nici acum liniste. Necredinciosii i-au stabilit domiciliu fortat in Bolintinu, unde a fost silit sa lucreze ca zidar. Abia in data de 20 decembrie 1964, parintele Ilie Lacatusu a putut sa slujeasca din nou in Biserica, de asta data in judetul Teleorman, in parohia Gardesti. In anul 1970 parintele Ilie este mutat intr-un sat din comuna Rasuceni, judetul Giurgiu. Aici, el va sluji pana la pensionare, care va veni la 11 ianuarie 1978.

Parintele Ilie Lacatusu a ajuns in spital, din pricina multor suferinte si greutati intampinate pe parcursul vietii. Pe patul de spital, el a facut o profetie, ca un fel de testament. El a cerut ca sotia lui, daca va muri peste 15 ani, sa fie inmormantata in acelasi loc cu el.

Parintele a adormit in Domnul in data de 22 iulie 1983, in Spitalul Panduri, din Bucuresti.

Trupul parintelui Ilie Lacatusu a fost inmormantat in Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, din Bucuresti. Aici, familia sa detinea o cripta. Trupul neinsufletit al parintelui nu a fost imbalsamat, canoanele Bisericii interzicand acest lucru, mai ales preotilor.

(Sursa: Crestin Ortodox)

Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neîsemnatul.

Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat.

Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii.

Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…

(Pr. Justin Pârvu – Din temnițe spre sinaxare)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net