PARASTASUL PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU – 11 – iunie – Imagini foto, video

Veșnică pomenire Părintelui Justin

,,Bate vântul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plângem frate,
Iar tu dormi mereu.’’ (Cântecul legionarilor căzuţi – Simion Lefter)

Sfânta Liturghie, cântece religioase, Hristos a înviat!, cântece patriotice, cântece de dor şi o mare mulţime de oameni, sute veniţi din toate părţile ţării, cu steaguri şi costume populare, flori şi pace – la Petru Vodă a fost din nou sărbătoare, la 3 ani de când Părintele inimilor noastre, Iustin Pârvu a trecut la Domnul.

Însă, chiar şi de acolo de la înălţime părintele Iustin nu ne-a uitat o clipă, ba mai mult aşa, ca întotdeauna, ne-a binecuvântat cum numai el ştia să o facă: delicat şi cu multă dragoste. Când a început slujba parastasului la mormânt un nor ne-a acoperit şi preţ de 2-3 minute stropi calzi de ploaie ne-au udat timid şi ne-au umplut inimile de pace. Mai apoi după sfârşitul slujbei, în jurul soarelui a apărut un cerc în culorile curcubeului, IMG_0007care nu a putut fi surprins în fotografii la frumuseţea sa reală. Ne-am bucurat iar.

Părintele Iustin trăieşte
L-a înviat Hristos din moarte
Şi în cer îi slujeşte
Şi pe noi, de aici de jos ne ocroteşte. – O credincioasă

 

DSC04545 DSC04546

DSC04543 DSC04552

DSC04559

Tache Rodas la Paltin

DSC04561

DSC04563

Doru Petre Petre (alt legionar, fost deținut politic)

DSC04552

 

Reclame

Minune la mormântul Părintelui Iustin

Încă de la sfârşitul lunii trecute au apărut imagini de la mormântul părintelui ce prezentau o aşa-zisă minune. N-am postat nimic, pentru că nu le-am crezut suficient de clare, totul putând fi pus pe seama unui fenomen natural.

Peste florile de deasupra mormântului, maicile de la Paltin au pus un geam pentru a le proteja de îngheţ. S-a observat ca în zona capului condensul nu există sau că pe suprafaţa geamului se conturează silueta trupului părintelui.

Dar iată unele imagini foarte clare, care demonstrează că totuşi este vorba de o minune:

Părintele Iustin este viu!

Iată şi imagini anterioare:

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7057

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7060

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7058

Sursa imagini: petru-voda.ro

Pentru a vedea şi adâncimea la care este ingropat părintele si că a mormântul a fost acoperit cu dale de beton şi apoi cu pământ, iată şi filmarea punerii în groapă:

Împlinirea a 96 de ani de la naşterea Părintelui Iustin Parvu. Monahul Teodot despre marele duhovnic

Părintele Justin, acum este ieșit din trup și a intrat în inimile oamenilor, pentru că Împărăția Cerurilor este în inimi și ca un mare mucenic întărește Biserica, este acum în temelia Bisericii, care este formată din noi credincioșii: capul Bisericii este Hristos, trupul suntem noi, iar sufletul Bisericii este Duhul Sfânt. De aceea duhovnicii sunt oamenii Duhului Sfânt – încheieturile Trupului, adică cei care dau drumul la Har să meargă, ei trebuind să fie smeriți și curați ca să circule prin ei la popor, Duhul Sfânt. Primul lucru pe care-l cere Duhul Sfânt ca să poată să lucreze harul Lui, este încrederea unii în alții, dragostea, sinceritatea, deschiderea, smerenia unii față de alții, ca să poată să fie autentică Biserica adevărată.
Părintele Justin cu vreo șase ani înainte ne-a spus nouă, la sărbătoarea Înălțării Domnului: Când voi trece eu la Domnul să nu vă descumpăniți, ci să stați aici ca Apostolii la Ierusalim, așteptând Pogorârea Sfântului Duh. Și s-a împlinit proorocia, sfinția sa a trecut la Domnul duminică, a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, următoarea duminică fiind Pogorârea Sfântului Duh. Apoi, alt lucru minunat este că a fost înmormântat în dreptul icoanei cu Pogorârea Sfântului duh, dinafara bisericii, fără să se știe despre asta de către mitropolit care vroia inițial să fie îngropat lângă icoana cu Maica Domnului. Dar Părintele Justin însuși a rânduit să fie acolo îngropat.
Părintele Justin a fost chinuit, și de oameni și de demoni, și de boli. Te și miri cum a răbdat el boala aceasta atât amar de vreme, căci se zice că avea acest cancer de vreo 5 ani de zile și acum trei ani i-a spus părintelui Ștefan de la Poarta Albă că el crede că are cancer. Mie mi-a spus când a murit Părintele Arsenie Papacioc: Măi, s-a dus și Părintele Arsenie și-acum moartea se lovește de mine. Ca și cum el ar fi fost de granit, iar moartea ca o muscă. În Duminica Înălțării Sfintei Cruci din postul mare mi-a spus clar: Măi, eu de-acum mă duc. Mă duc, dar parcă îmi pare rău, aș mai sta pentru că ce fac eu cu toți copiii, bătrânii, cu voi. Era îngrijorat de soarta noastră. Însă Dumnezeu l-a încredințat că prin rugăciunile lui și prin intervențiile lui, ne va purta de grijă. Acum, noi toți, speram să mai trăiască: unii posteau, alții se rugau, dar uite că Dumnezeu așa a hotărât. Ziceam și noi: Doamne, ori îl faci sănătos, ori ia-l, să nu se mai chinuie! A fost un chin și pentru noi, chinul sfinției sale, dar uite că și-a dus crucea asta a bolii atâția ani, a dus-o cu toată demnitatea, cum ne-a învățat el pe noi să purtăm suferința, oricare ar fi, cu demnitate. De-altfel era și tipul românului de la munte, adică a omului hotărât și demnitatea a învățat-o mai ales din Mișcarea Legionară – vârful demnității neamului românesc.
Care este cea mai de preț virtute a Părintelui?
De virtuțile Părintelui nu prea te poți apropia. Dar cea care le-a întrecut pe toate a fost jertfa, darul jertfei. Când i-am spus de părintele Crăciun de la Timișești, care avea darul vindecării de boli, Părintele ne-a spus: Astea nu sunt așa importante, importantă este durerea lui, căci a stat 3 ani la Canal. Asta este generația Părintelui Justin, oameni de jertfă, majoritatea din Mișcarea Legionară. Părintele a atras atenția întregului neam după 1989, a spus adevărul despre Mișcarea Legionară, despre acești mari mucenici și cei mai mari sfinți și mai mulți din istoria Bisericii Ortodoxe Române, care până la Revoluție au stat ca lumina sub obroc și au fost defăimați și ocultați de conducerea aceasta iudaică, care pentru păcatele creștinilor și a oamenilor i s-a dat dezlegare de la Dumnezeu să conducă toate statele, toate neamurile.
Care este moștenirea cea mai importantă pe care o lasă Părintele?
Cea mai mare moștenire a lui este, în primul rând, paternitatea duhovnicească, faptul că suntem fiii lui duhovnicești este cel mai important pentru noi, pentru obștile amândouă. Iar pentru neam, faptul că are un nou apostol, căci numai un apostol putea să cuprindă atâta amar de lume să vină zilnic și a fost dat de la Dumnezeu pentru problemele neamului, nu numai ale monahismului sau ale fiilor duhovnicești. El a avut îndrăznire la Dumnezeu pentru situația neamului.
Ce trebuie să ducem noi mai departe din ce ne-a lăsat Părintele?
Pe patul de boală, Părintele a zis ca măcar cum a fost până acum de-am reuși să ducem generația noastră. El ar fi mulțumit de asta, că mai mult știe că nu putem. Măcar generația asta să mai ducă pentru cei care urmează după noi, calea Bisericii, prin Sfintele Taine, să-i preocupe de pădurile astea, de neamul acesta, de limba asta. El a fost împotriva pretenţiilor teritoriale ale ungurilor. A avut iubire de vrăjmași personali, dar cu înțelepciune și avea putere să stea la masă cu vrăjmașii lui și cu toată seninătatea și cu mare bucurie îi slujea/servea: le dădea să mănânce, le turna în pahar, îi vorbea de bine. Dar cu vrăjmașii neamului era necruțător, de mic a fost așa și nădăjduim și acum să fie, să ne mai scape de problema asta a ungurilor, de masoneria asta, de jidani și de toată robia asta iudaică de la conducere, de această clasă politică. Îl durea mereu inima pentru halul în care a ajuns neamul nostru și țara noastră. Dar într-o discuție recentă cu Părintele legat de Constituție și regionalizare, am rămas foarte uimiți cei prezenți când a zis: Dumnezeu să ne ierte pe toți! Deci el, în iubirea lui de oameni, tot se ruga pentru ei. Dar, bineînțeles că era necăjit din cale-afară, mai mult postea și se ruga, numai el știe cum gândea. Dacă este să iei orice virtute de-a lui și poruncă de-a lui Dumnezeu, sfinția sa le-a lucrat pe toate desăvârșit.
Legat de mănăstirea noastră (mănăstirea Petru Vodă), noi trebuie să mergem pe linia fixată de el, a slujbelor, a dreptei credințe, a mărturisirii, a luării aminte de problemele care sunt în neam și lume și noi trebuie să fim un cuvânt, un strigăt (cam în pustie) contra duhului lumii.
Eu personal nu l-am înțeles de ce nu venea la deal, la mănăstirea de călugări, dar acum mi-am dat seama cât de greu îi era să mai stea în chilia aia, cu umezeala și frigul de acolo. Dar a făcut și jertfa asta și a stat aici cinci zile… A știut să sufere și să iubească, să ierte, să riște, pentru că eu i-am zis că riscă mult primind atâția bolnavi, chiar și bolnavi psihici, în mănăstire. Dar și i-a asumat și pe ei, zicând că oricare am putea fi în locul lor și că sunt suflete care trebuie salvate. Și a imprimat această dragoste și unora dintre noi, dar cât am putut fiecare să ducem. Deci caracteristica lui numărul 1 a fost dragostea, căci a și zis: Eu am fost făcut să iubesc. Dar o dragoste dumnezeiască, fiind creat special de la Dumnezeu cu darul dragostei, pe care și-a desăvârșit-o. Din ce în ce a ajuns la Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește prin Mine.
Toate meleagurile astea sunt pline de duhul lui, pădurile, apele, iarba, drumurile. Am simțit că s-au sfințit toate locurile astea prin harul lui, nu mai e ca înainte. Și este degrab ajutător și face minunile cele mai neînchipuite spre ajutorarea noastră.
Cum să primească oamenii această despărțire de Părintele?
Trebuie să se roage lui ca unui sfânt. Să aibă certitudinea că este sfânt și să vorbească cu el ca și cum l-ar vedea; și în gând. Ai un necaz, nu știi ce să faci, zi așa: Sfinte Părinte Justin uite ce problemă am… Și te ajută negreșit! Mai mult decât era în viață. Acum a scăpat de mărginirea trupului, acum este în rândul duhurilor pururi slujitoare Sfintei Treimi. Și nu ne va lăsa. S-a împlinit cuvântul lui pe care ni l-a zis în sâmbăta mare Va fi o operație grea, cu complicații, dar până la urmă cu ajutorul harului lui Dumnezeu vom izbândi! Și anume a izbândit prin trecerea la Viața cea veșnică. Asta a fost izbânda. Eu nu l-am înțeles atunci, am crezut că se va face sănătos. Dar este cea mai mare izbândă, mai mare decât dacă s-ar fi făcut sănătos.
Mormântul său este ca și sfântul mormânt de la Ierusalim pentru neamul românesc de-acum. Cel mai mare sfânt de după 1989, el este. De ce? Pentru că Mântuitorul a zis: Mai mari decât am făcut eu, veți face Sfinților. Deci, care crede în Hristos, i s-a dat putere să facă minuni mai mari decât a făcut El. Iar astea se împlinesc cu Sfântul Părinte Justin.

Sursa: apologeticum.ro

Ziua de naştere a Părintelui Iustin Pârvu – 10 februarie

96 de ani de la naştere.

O biografie a părintelui.

Părintele Iustin Pârvu – realizat de Paul Mecet, pictură pe lemn în ulei, 1999, 35 x 60 cm

Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.

Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44.

Începând cu 1946 îşi continuă studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului, funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar. Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris, în anul 2008, unui ziarist: „Legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.”

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, părintele a preferat vreme de 17 ani nevoinţa tăcerii, în timp ce iluştrii săi fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii – elită decimată sub ochii săi-, îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale, şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi. Perioada acelor ani i-a fost zăvorârea cu care a început arderea sa de tot pentru Dumnezeu, şi pecetluirea unei taine sufleteşti de o măreţie care s-a văzut mai ales prin minunile săvârşite de Dumnezeu prin el şi în anii libertăţii, cu oblăduirea Maicii Domnului căreia i-a închinat eforturile sale de ctitor.

Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor şi prin felurile de experienţe pe care le-a putut transforma, din teribile şi demonice, în prilejuri de desăvârşire creştină. De câte ori s-a putut, a săvârşit Sfânta Liturghie pe propriul său piept, împărtăşind cu Sfintele Taine pe mulţi dintre deţinuţi, unii aflaţi chiar pe pragul trecerii din această lume. A fost torturat şi anchetat până în August 1949 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. Aici a rămas până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie. Aici a rămas până în 1954, când a fost mutat la Gherla şi apoi în alte închisori. În închisoarea Gherla, după cuvintele sale: „Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava. N-ar fi putut îndura despărţirea de fraţii săi întru Hristos pe care Dumnezeu i-a chemat prin mucenicie la Sine, dacă nu i s-ar fi descoperit de la Maica Domnului că are de împlinit încă o lucrare până ce va primi şi el un sfârşit de mucenic. Această lucrare este redeşteptarea conştiinţei muceniceşti şi mărturisitoare a tuturor creştinilor, a cărei biruinţă se vede astăzi prin înrâurirea sa în întreaga lume creştină. Un aspect la fel de important al acestei lucrări este cea privitoare la monahism, în care a adus reînvierea chipului de chinovie vasiliană şi pahomiană, care îmbină laturile filantropică, catehetică şi duhovnicească.

Propovăduirea pocăinţei şi apropierea venirii Domnului şi a sfârşitului lumii sunt identic acelaşi mesaj pe care prorocii, apostolii, toţi sfinţii, şi Însuşi Mântuitorul l-a adus pe pământ, iar părintele dimpreună cu Cuvântul lui Dumnezeu a rostit neobosit, mai ales în ultimii ani, acelaşi îndemn către pocăinţă. Ortodoxia învăţăturilor părintelui, (fie cele direct adresate poporului, fie cele transmise cu binecuvântarea sa prin ucenici), este la fel de fără prihană ca şi nobleţea jertfei sale pentru neam, astfel ca mulţimea celor ce l-au vrăjmăşit să amuţească înaintea unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu, neaflând cusur în cuvintele şi faptele sale.

La întoarcerea în casa părintească, după 14 Mai 1964 când a fost eliberat, mama părintelui, Ana, despre care el însuşi spunea că „era o sfântă”, la scurtă vreme s-a mutat la Domnul, şi este cinstită şi azi de biserica locului. Apoi, fiindcă i s-a refuzat întoarcerea în mănăstire până în 1966, părintele a lucrat ca muncitor forestier, an când chiar la iniţiativa ofiţerului de securitate care îl avea sub observaţie, a fost reprimit în monahism la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină, un preacuvios şi sfânt ce în vara anului 1974 a răposat în braţele Părintelui Justin, care mereu l-a dat pe duhovnicul său pildă de cea mai autentică şi mai înaltă viaţă monahală.

După ce în 1975 a reuşit să primească aprobarea regimului să călătorească în Sfântul Munte Athos, pentru faptul că, deşi i s-a sugerat să rămână acolo, a preferat să se întoarcă în ţară, autorităţile l-au mutat cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ. Aici, împreună cu alţi duhovnici mari ai acelei vremi, s-a îngrijit de bună-starea duhovnicească şi de educaţia creştină şi naţională a tuturor creştinilor care l-au căutat. Mulţi dintre ei au ales de atunci calea monahismului sau a preoţiei. Faima sa de bun duhovnic şi iscusit pedagog, chiar dacă i-a adus multe necazuri de la autorităţile regimului ateu, l-au făcut cunoscut în multe părţi ale ţării şi ale lumii ortodoxe, şi nu a încetat să sporească de atunci.

Părintele Justin, în satul Petru Vodă, înconjurat de familie şi de credincioşi (~1970)

Părintele Justin, în satul Petru Vodă, înconjurat de familie şi de credincioşi (~1970)

În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astăzi părinte Patriarh, să pună temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.

În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.

Petru Vodă a devenit în scurtă vreme o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească. Oaza de libertate duhovnicească creştină, prin păstrarea neştirbită a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a adevărului istoric al poporului român, fac din această mănăstire testamentul limpede al Voii lui Dumnezeu propovăduite şi împlinite de părintele stareţ Justin. S-a sârguit mai presus de orice să prindă în noi chip Hristos, uniţi prin frăţietatea aceluiaşi părinte duhovnicesc. Iubirea părintelui Justin pentru noi, ucenicii, este chip al asemănării iubirii Domnului pentru sfinţia sa.

Părintele Justin cu obştea Mănăstirii Petru Vodă, 2009

Părintele Justin cu obştea Mănăstirii Petru Vodă, 2009

În toate ctitoriile şi slujirile sale părintele a avut o deosebită grijă să fie făcute după rânduiala şi cu binecuvântarea Bisericii. Ca finanţare a folosit numai donaţiile credincioşilor, în integralitatea lor, aşa încât la ridicarea mănăstirilor sale a participat întreaga ţară, ca un simbol al biruinţei Duhului Sfânt şi al unităţii duhovniceşti şi liturgice al cărei păstor iubitor este. Părintele s-a implicat activ atât în cele mai de detaliu, cât şi în cele mai înalt-conceptuale aspecte ale vieţii ortodoxe româneşti. Aceasta a făcut-o mai ales ca duhovnic, dar şi ca ctitor al multor schituri, mănăstiri şi biserici de mir din toată ţara. Mănăstirea Sf. Iustin Filosoful şi sfinţiţilor mucenici români, ctitorită împreună cu alţi 3 supravieţuitori ai temniţei de atunci pe locul lagărului de muncă de la Poarta Albă (Canal), unde au pierit atâţia preoţi, i-a adus cea mai înaltă mulţumire sufletească, ca astfel şi România să-şi poată cinsti cum se cuvine mucenicii.

Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), iar pe măsură ce mănăstirea a devenit cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete, a devenit şi un centru de propovăduire a cuvântului ortodox, prin lucrul la cărţi patristice şi publicaţii apologetice, precum revista Atitudini.

Părintele Justin Pârvu şi maicile de la Mănăstirea Paltin

S-a silit în tot chipul mărturisit de Paterice şi în fiecare clipă şi către Împărăţia Cerurilor dinlăuntrul său şi din al fiecărei persoane pe care o întâlnea, fie faţă către faţă, fie pentru care se ruga. A preţuit mai mult ca orice curăţia credinţei trăită prin curăţia inimii, nedespărţind niciodată cugetarea cea dreaptă de vieţuirea cea sfântă, astfel ca toată viaţa sa să se facă adeverire a Evangheliei lui Dumnezeu-Cuvântul. A urmărit ca Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi ca totul în viaţa lui să slujească mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia. În anii petrecuţi ca stareţ, programul zilnic al părintelui era:

– prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie,

– între 14 şi 18 ore pe zi (!) slujirea credincioşilor veniţi din toată lumea cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu cel mai potrivit leac

– aspra postire, şi gustarea abia noaptea târziu a puţină hrană

– citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi

– odihna 2-3 ceasuri pe noapte

Minunile dumnezeieşti arătate prin părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate, la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere şi înainte-vedere. Mărturiile acestor minuni abia de acum înainte pot fi notate şi publicate, ştiută fiind desăvârşita smerenie a părintelui, care nu suferea să audă despre sine vreun cuvânt de laudă cât era încă în trup, însă care acum cu siguranţă şi-ar dori ca prin cunoaşterea lor să fie slăvit Numele lui Dumnezeu, spre bucuria tuturor.

Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi temelie a societăţii româneşti, având parte de o evlavie populară întocmai cu cea către marii sfinţi ai Bisericii, cât şi o înrâurire de unitate şi de întărire întru credinţă asupra ţării şi a neamului românesc precum marii şi drept-credincioşii voievozi. Chipul cuvios şi pătruns de Duhul Sfânt al sfinţiei sale va rămâne veşnic în inimile celor ce l-au cunoscut drept cea mai sublimă şi mai sfântă persoană cu care Dumnezeu a învrednicit acest neam.

Biruinţa

Ca duhovnic, urmând cu mare rafinament pilda Învăţătorului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele a îngrijit cu o fără cusur dreaptă-socoteală şi negrăită milostivire desăvârşita libertate a fiilor săi, nepunând pe nimeni în vreun şablon, ci a observat cu precizie ipostasul sufletului şi chemarea celui de sub patrafir şi s-a luptat să pună în sfeşnic lumina pe care Dumnezeu a aprins-o în fiecare dintre noi prin Sfântul Botez, amintind prin însăşi viaţa sa cuvântul dumnezeiesc care l-a chemat şi care şi pe noi ne cheamă: Fiţi Sfinţi, precum Eu sunt Sfânt! Sfârşitul mucenicesc prin cele 40 de zile de cumplite suferinţe (timp în care a cerut să fie tuns în Marea Schimă tot cu numele Justin), l-a trăit cu o impecabilă demnitate şi plinătate de har care au mărturisit tuturor că era purtător de Dumnezeu, precum este scris: “Cel ce a devenit un singur duh cu Dumnezeu prin darul Harului, şi cel ce pătrunde dumnezeieşti taine prin dorirea de Dumnezeu a inimii lui spre iconomia comuniunii Bisericii, unul ca acesta străluceşte şi este cinstit spre slava Treimii celei de viaţă făcătoare în vecii vecilor. Amin.” (Sfântul Symeon din Muntele Minunat)

Sfinte preacuvioase părinte Justin, bucură-te, intrând în bucuria Mirelui Tău! Şi fiindcă acum ai aflat îndrăzneală de mare mucenic – căci pentru păcatele noastre ai pătimit -, roagă-te să aflăm şi noi har înaintea lui Dumnezeu şi să nu ne părăsească milosârdia Lui, ci să primim vreme de pocăinţă înaintea venirii Sale celei prea-slăvite. Ci, o, grabnic-ascultătorule al celor sărmani, cere Domnului să nu ne lipsească de tine nici în cele ce vor fi în veacul acesta, nici în cel ce va să fie, ci să fim întru duhul dragostei sfinte cu toţii una, precum şi pe tine împreună cu Dumnezeu unit te-a făcut. Amin!

 Sursa: petru-voda.ro

Pomenirea sfântului părinte a fost făcută astăzi, 7 februarie, la Mânăstirea Paltin.

Care este adevărul la Mânăstirea Petru Vodă?

Iată ce aflăm dintr-un comentariu la un articol al fratelui Saccsiv:

un crestin ortodox said, on iulie 27, 2014 at 2:05 pm

M-am gandit mult inainte de a spune cateva adevaruri suparatoare din Manastirea Petru Voda, si am ajuns la concluzia ca este mai bine sa stie cat mai multi oameni. Astazi am luat hotararea, nefiind sigur ce se v-a intampla cu mine in viitor. Aceste adevaruri trebuie scoase la iveala pentru ca oamenii lupi imbracati in piei de oaie sa nu reuseasca sa-si duca la implinire lucrarea sataniceasca impotriva Bisericii.

Atentionat de cunostinte din Suceava, m-am interesat la Mitropolie de situatia SF. MANASTIRI PETRU VODA. Am aflat ca a afost trecuta sub directa obladuire a Patriarhiei; Staretul Hariton mintind obstea cu neexistenta actelor, acestea putand fi obtinute doar cu pretul a miliarde de lei si trecerii anilor!!!!
Inainte de plecarea Pr Justin la Domnul, am fost present la vizita mitropolitului Teofan la Manastirea Maicilor – Paltin. Cei din jurul Parintelui au fost scosi afara, eu fiind singurul ramas. Mitropolitul i-a ordonat Parintelui Justin din partea PF Daniel ca propunerea in calitatea de viitor staret sa fie Pr. Hariton de la Durau, altfel Manastirea v-a fi desfiintata. Hariton este pus special sa distruga lucrarea Pr. Justin. Toti care au fost ucenici adevarati ai Parintelui au fost dati afara la ordin; doi dintre ei fiind batuti cu bestialitate, ditrugandu-li-se pana si chiliile.

Executanti:
– Fratele Daniel- cautat de Interpol pt crime si hartuire, acesta fiind ascuns la manastire sub protectia M. Paisie ( SEIMINICIUC ) capul rautatilor din Sfanta Manastire si capul mafiei defrisarii padurilor de pe valea Bistritei. St. Hariton este si el implicat in aceasta afacere murdara cu padurile ( DNA nu ia masuri impotriva).
– Rasofor Eufrosin
– M Antonie
– Ierodiacon Haralambie
– fratele Mircea
– Ierom. Teofan ( bataranul) care este colonel SRI
Acestia sunt cativa dintre cei ce distrug lucrarea Parintelui Justin
M. Filoteu, parca nici nu ar mai trebui mentionat, stiindu-se despre rapoartele acestuia catre SRI si Patriarhie cu toate amanuntele petrecute in manastire, despre minciuna in legatura cu cazul Pr Calciu ( Andrei Calciu- fiul dezmintand). Pr Justin ii spusese si fostului coleg de celula, Marcel Petrisor, ca Pr Calciu sa fie deshumat la 7 ani. Curios lucru, la venirea lui Andrei Calciu ( bolnav cu piciorul) nu a fost luat in seama intentionat,pana si Sf. Liturghie incepand mult mai devreme, acesta plecand dezamagit.Un singur monah si cateva maici de la Paltin au stat de vorba cu el,afland ca M.Filoteu,impreuna cu Steretul Hariton mint in cazul tatalui sau.
De unde denota ca aceste personaje sunt infiltrate in Manastirea Petru Voda cu alte scopuri decat cele duhovnicesti.

Oare sa fie adevărate toate aceste lucruri? Să ne amintim că si administratorul Apologeticum (Gabriel) spunea la fel, că actualul stareţ, Hariton, i-a fost impus părintelui Iustin ca şi condiţie să nu fie desfiiţată mânăstirea.

De asemenea, mai preiau încă două comentarii de pe acelaşi blog, Saccsiv, de la acelaşi articol:

Ionica said, on iulie 27, 2014 at 4:49 pm

Nu trebuie uitat ierom Cozma de la pangar, urator de moarte al revistei Atitudini, care nu a mai primit revista la pangar imediat dupa moartea Parintelui Justin. El si cu Filoteu au facut echipa (desi nu se inteleg) impotriva revistei ATITUDINI, manati de o invidie si o ura despre care Parintele Justin spunea ca-i de moarte, stiindu-le gandurile lor patimase. Acest Cozma a facut numai vrajmasii in Manastirea Petru Voda, terorizandu-l pe Parintele Justin cu pâra despre călugări, încât Părintele îi făcea hatârul de multe ori, doar să scape de gura lui. Își făcuse crescătorie de câini în mănăstire și dormea intr-o baraca in mijlocul lor, până l-a alungat Parintele cu tot cu caini. Dar cu 3 ani inainte de moartea Parintelui s-a intors iar in manastire, creand mari dezbinari si certuri intre calugari. Dumnezeu i-a dat o boala, psoriazis, ca nu poate nici sa inchida mainile, incat sa nu mai poata sluji, ca poarta prea multa ura multor oameni, dar el tot nu s-a invatat minte. Comploteaza mereu, ca un demon, impotriva fratilor sai si fata de monahul Teodot are o ura de nedescris. Chiar l-a imbrancit, pana l-a amenintat m Teodot ca-l da in judecata pentru vatamare corporala. El este unul dintre cei care au boicotat mitingul anti-cip pentru care Parintele Justin a dat binecuvantare. Isi aduce in manastire fl si fel de borfasi batausi si ii tine ca slugi, permitandu-i astfel sa instige la violenta si certuri. Si actualul staret pare-se ca este in asentiment cu el.

Antoaneta said, on iulie 28, 2014 at 12:08 pm

un crestin ortodox
Nu stiu de unde ai informatiile acestea, dar este totul foarte adevarat. Ce nu ai spus este ca DNA-ul din jud. Neamt este partas la furturile din paduri alaturi de gasca lui Paisie din man. Petru Voda. Deci in niciun caz nu se va intreprinde nimic din partea DNA. Doar daca se sesizeaza DNA-ul de la Bucuresti. Mai trebuie spus ca aceasta afacere murdara este menita sa aduca bani pentru Catedrala patr. Daniel Ciubotea, iar banii manastirii Petru Voda (pe care staretul zice ca ii tine pentru refacerea actelor, fiind vorba de 4-5 miliarde de lei vechi) iau drumul tot catre Patriarhie.
Intr-adevar, acolo se intampla batai, furturi si amenintari ca intr-un ghetou de infractori, dar nimeni nu se sesizeaza. Se pare ca si politia locala este naimita de infractorul Paisie Seminiciuc. Oamenii din zona au depus plangeri de nenumarate ori vizavi de furturile lui Paisie, dar mereu a scapat.
Ce sa faci intr-o tara in care de la presedinte in jos se fura? Cu toate ca monahii ar trebui sa fie un exemplu…

Le puteţi verifica aici: http://saccsiv.wordpress.com/2014/07/25/hram-mitropolitul-moldovei-la-manastirea-paltin-petru-voda-duminica-27-iulie-ajutati-orfelinatul-si-azilul-de-batrane-al-asezamantul-filantropic-al-manastirii-paltin/#comment-225747

Părintele Iustin: Europa nu mai e creştină, Europa nu mai e decât o cârpă lepădată, de la Moscova înspre Occident

Dragii mei, veacul nostru a fost tulburat de trei mari curente, trei mari curente care au semnat sentinţa distrugerii Ortodoxiei:

– a fost hitlerismul cel sălbatic;

– au fost apoi cei din Răsărit – Armata Roşie;

– şi cei care au căutat mereu să distrugă, nu [avut] alt plan decît să-L scoată pe Hristos din sufletele şi din inimile oamenilor;

O dovadă puternică este că la acest Canal, de care se vorbeşte atît de mult în aceste locuri civilizate [oamenii] nu ştiau unde merg, unde-i Poarta Albă. Ei bine, la Poarta Albă se mergea cu o căruţă, cu un cal, cu doi boi şi veneau să treacă aici la muncă. Pentru că orice ţăran, din orice loc al ţării, era ameninţat că dacă nu îndeplineşte norma, “la Canal, băiete, cu tine”. Canalul a fost motivul puternic de consumare, de distrugere a energiei spirituale.

Sigur că aici la început a fost un plan, chipurile, să facă o legătură: Marea Neagră – Canalul – Bucureşti. Au vrut să rupă legătura de gurile Dunării. Pentru că ruşii nu vedeau bine o stăpînire străină – afară de ei – în planul lor de “salvare a Creştinismului”. Dar nu era nimic sfînt, drept şi corect sub forma aceasta falsă de “salvatori ai Creştinismului”, ci [doar scopul lor] să se întindă pînă la Constantinopol.

Ei bine, energiile spirituale din sînul neamului nostru, oamenii care au văzut cu multă vreme înainte că intrarea ruşilor în România înseamnă rusificarea Europei. Şi iată că la ora aceasta putem spune cu adevărat că Europa nu mai este creştină, Europa nu mai e decît o cîrpă lepădată, de la Moscova înspre Occident.

N-a reuşit să cucerească hitlerismul această poartă a Creştinismului, pentru că nu i-a ajutat Dumnezeu. Au intrat în lumea aceasta a lor cu “Nihil sine Deo” – era pe cartuşele şi pe toate hainele lor: “Nimic fără Dumnezeu”. Dar ei nu aveau nici în clin, nici în mînecă cu Dumnezeu. Erau atei şi ei. Erau şi ei, dar doreau un lucru important: să ne împingă pe noi peste Rusia, peste Nistru, iar ei să vină şi să se întindă în locurile noastre. Ăsta era scopul lor de altădată.

Dar toate lucrurile acestea, dragii mei, martirii, mărturisitorii, n-au fost numai atunci; sînt şi acum! Mamele noastre, preoţii noştri care stau de strajă, mănăstirile noastre în slujbă şi în rugăciuni permanente pentru buna stare a neamului creştinesc, sînt altă gardă. Este mama care naşte pruncul şi îl îngrijeşte ore şi zile întregi ca să-l facă om, dar nu orice om, ci să-l facă om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Că toate conceptele acestea [moderne] îşi pun în cap că ele pot să croiască “omul nou”. Omul nou nu se face cu creionul, nu se face la masa de lucru. Omul nou se face din conştiinţă, iar conştiinţa e sămînţa lui Dumnezeu în om, după care şi martirii aceştia ai noştri au avut sămînţa cea creştinească. Mama care osteneşte, savantul, omul de literatură, şi pînă la aviator, care străbate zăvoarele aceastea ale cerului, au toţi rostul lor de martiri, de oameni care au contribuit la viaţa şi civilizaţia noastră creştină.

Şi toate aceste lucruri îmi umplu sufletul de admiraţie, pentru că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a dat această ocazie, să ne întîlnim aici, să stăm cu picioarele pe mustul martirilor. Acolo-i o comoară din cer!
Să aprindem şi noi o lumînare de la ei, să ducem mai departe lumina lui Hristos şi o închei cu rugăciunea: Hristos a înviat!

Cuvînt a fost rostit de Părintele Justin Pârvu la punerea temeliei Mănăstirii Sfinţilor Români de la Poarta Albă (jud. Constanţa), 17 Iunie 2012

Sursa: http://manastirea.petru-voda.ro/

Parastasul de un an al Părintelui Iustin Pârvu – Mii de români au fost prezenţi

…., 14 iunie, a avut loc parastasul de 1 an de la trecerea la Domnul a Sfântului Părinte Justin. S-au adunat la mormântul Părintelui, proaspăt împodobit cu flori tricolore, peste 5000 de oameni, și inimile noastre de români ortodocși au bătut unisonul clopotelor de la Petru Vodă. Nimeni nu a trecut neascultat astăzi la mormântul Părintelui. Oamenii ii mulțumeau și îi aduceau smerite rugăciuni, slăvitului rugător, Părintele Justin Pârvu. Tot sacrificiul și toata nevoința Părintelui sunt în memoria noastră și îi datorăm trezvia conștiinței noastre ortodoxe și naționale, dragostea și credinta pe care a resuscitat-o în întrega noastră ființă. Mormântul are o înfățisare nouă, prin strădania maicilor care-l cinstesc pe Părinte și ale cărui slujnice au fost. Piatra de Vratza împodobește astăzi Pământul Nostru Iubit, mormântul Părintelui Justin. Au fost astăzi la Petru Vodă mesaje anti-ecumeniste și cererea din partea unui popor întreg: CANONIZAȚI SFINȚII ÎNCHISORILOR! Parintele este cu noi, astăzi, acum, în fiecare ceas al trecerii noastre prin traiul acestui neam. România îl are Sfânt Mărturisitor și Părinte al mântuirii noastre ca neam românesc. Ne-a lăsat testament rugăciuni de pavăză pentru întreg neamul românesc și o Românie mare pe care să o iubim așa cum ne vestește Evanghelia. Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi să ne mântuim cu întreg neamul românesc!

 

 

SURSA: atitudini.com

De asemenea, unii participanţi la slujba parastastasului au afişat pancarde cu mesaje împotriva ecumenismului şi a cipurilor.

 

Sfinte părinte Iustin, roagă-te pentru neamul românesc, cel obidit şi cotropit de duşmanii din afară şi dinăuntru!