Au complotat pentru înlăturarea patriarhului (întemnițat) Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei

Au complotat pentru înlăturarea patriarhului (întemnițat) Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei

kiril_si_bartolomeu

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

……………………….

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

………………………

Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

Mai multe amănunte:

Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

Irineu I (Skopelitis) al Ierusalimului

 

Deci după ce au complotat la înlăturarea patriarhului ortodox (antiecumenist) al Ierusalimului au început să se războiască între ei.

Patriarhia de Constantinopol recunoaște oficial în Ucraina grupările lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici ca fiind „neschismatice” și ANULEAZĂ dreptul Patriarhiei Moscovei, acordat in 1686, de a alege mitropolit în Kiev

Minciuno-patriarhul Bartolomeu i-ar fi transmis minciuno-patriarhului Kiril că a hotărât acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainene. Alt minciuno-patriarh, al Serbiei, e nemulțumit și a trimis o scrisoare deschisă în care acuză sprijinirea schismaticilor de către Fanar

Oficial – Patriarhia Rusă a rupt comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului

Cu alte cuvinte, pseudo-ierarhia rusă primește ce merită, iar pseudo-ierarhia română se situează, ca și în 2005 de partea nedreptății. 

Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Oficial – Patriarhia Rusă a rupt comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului

Imagini pentru chiril si bartolomeu

Foto- Romania libera

Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii a rupt relațiile cu Patriarhia Constantinopolului. Decizia a fost luată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse reunit la Minsk. Ședința Sinodului a început cu întârziere din cauza întâlnirii Patriarhului Rusiei, Kirill, cu președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, scrie Russia Today. Relațiile dintre Patriarhia de la Moscova și cea de la Constantinopol s-au răcit după ce, la 11 octombrie, Sinodul de la Constantinopol l-a recunoscut pe Filaret, Patriarhul al Kievului și Makarii, Arhiepiscopul Ucrainei. Moscova a acuzat Constantinopolul că se implică în teritoriul său canonic. Kievul s-a adresat Constantinopolului pentru a i se acorda statut de Biserică Autochefală. Decizia ar putea fi luată deja la Sinodul din 9-11 noiembrie care se va reuni la Constantinopol.

https://www.aparatorul.md/e-oficial-patriarhia-rusa-a-rupt-relatiile-cu-patriarhia-constantinopolului/

Citiți și: 
De remarcat că nici Patriarhia Rusă nu e nevinovată în încălcările canonice ale teritoriilor altor Biserici Locale:

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Image result for agresiunea patriarhului rusiei

Foto – ro.sputnik.md

De curând Patriarhia Rusă a anunțat decizia sinodului acestei Biserici Locale de a întrerupe comuniunea cu Biserica Constantinopolului și cu pseudopatriarhul Bartolomeu.

Patriarhia Rusă ÎNTRERUPE POMENIREA pseudo-patriarhului Bartolomeu și suspendă comuniunea cu Biserica Constantinopolului!

Deși ambele patriarhii extrem de ecumeniste (la vârf), totuși un demers corect al rușilor, căci ereziarhul Bartolomeu s-a amestecat în teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, existând pericolul de a se produce o altă schismă în interiorul Mitropoliei autonome a Ucrainei. Și mai ales pentru că se intenționează legitimarea unui shismatic (Filaret) ca și patriarh al unei viitoare Biserici autocefale a Ucrainei.

Dar ce ar fi trebuit să facă Biserica Ortodoxă Română încă de mulți ani?

Ar fi trebuit și ea să întrerupă comuniunea cu Patriarhia Rusă pe motiv că aceasta a invadat teritoriile canonice ale Bisericii Române respectiv teritoriul Basarabiei (actuala Republică Moldova), Basarabia de Sud , Basarabia de nord (Hotinul) și Bucovina de Nord, aflate și acum între granițele Ucrainei.

Ba încă aș putea adăuga și Transnistria actuală, dar și teritorii din Transnistria veche (tot în componența Ucrainei), care în trecut a fost sub administrația vechii Mitropolii a Moldovei, dar și Maramureșul  de dincolo de Tisa (tot în Ucraina) păstorit de vechii episcopi ai Maramureșului aflați în jurisdicția Mitropoliei Ardealului.

În teritoriile mai sus menționate, Biserică Rusă este beneficiara invadatoarei Armate Roșii de după cel de-al doilea război mondial dar, în secolul XIX și al armatei țariste, care a invadat teritoriul Transnistriei la 1792 și a ocupat Basarabia la 1812.

Din textul de mai jos, se vede că domnitorii Moldovei aveau autoritate și dincolo de Nistru și cred că de aici rezultă implicit și autoritatea bisericească a mitropoliților moldoveni:

În evul mediu, deși Nistrul devine hotar între statul Moldav și cel Polon, autoritatea domnilor de la răsărit de Carpați s-a făcut adesea simțită și la est de Nistru, mai ales în perioadele de tulburare a relațiilor dintre principalii actori de pe scena politică regională, precum Regatul Polono-Lituanian, Hanatul Crimeei, Imperiul Otoman.

La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din cetatea Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății.

Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de Nicolae Iorga ca aparținând „de fapt nimănui” deși succesiv ținuse nominal de hanii tătari și Marele Ducat al Lituaniei. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455 – 1475.

În 1574, Ioan Vodă cel Viteaz pomenea de „țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, ca în 1602 boierii să vorbească de neamurile lor de peste Nistru, Gheorghe Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei” împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește.

Importantele centre ale Transnistriei în acea perioadă erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceac (la a cărei construcție Petru Șchiopul participase cu 15.000 salahori și 3.000 care) au primit în secolul XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriță, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 și apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din orașele Moldovei).

Transnistria este în cele din urmă ocupată de ruși la 1792, în urma războiului Ruso-Austro-Turc din 1787–1792. Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv românești.

În 1796 la Dubăsari or Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale și traduceri de I. Cantacuzino). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăiești majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.ro.wikipedia.org

Așadar, Patriahia Rusă este uzurpatoarea teritoriilor canonice ale Mitropoliilor Moldovei și Ardealului unite, prin voință liberă în anul 1918 cu restul Mitropoliilor românești. Căci a fost o unire, nu numai politică, ci și bisericească. 

Patriarhia Rusă, prin Mitropolia (autonomă) a Ucrainei, ne încalcă teritorii canonice istorice în Basarabia de Sud (Bugeacul), Basarabia de Nord (Hotinul), Bucovina de Nord, Maramureșul istoric (Transcarpatia) și teritoriile vechii Transnistrii.

Prin Mitropolia Chișinăului ne încalcă teritoriul canonic al Basarabiei (Republica Moldova) și actualei Transnistrii ce aparține, teoretic, tot de R. Moldova.

În actuala Republică Moldova existența ierarhiei aparținând de Moscova (Mitropolia Chișinăului), după reînființarea de către Patriarhia Română a Mitropoliei Basarabiei, a contribuit la diviziuni în rândul credincioșilor basarabeni, aceștia fiind separați, in prezent, între două mitropolii.

E adevărat că din cauza nepriceperii (sau nevredniciei) ierarhului înscăunat de Patriarhia Română, în 1992, la conducerea Mitropoliei Basarabiei, dar și din cauza intruziunilor nefaste ale politicului, marea majoritate a credincioșilor basarabeni, inițial favorabili Patriarhiei Române, a trecut sau a rămas sub autoritatea Mitropoliei Chișinăului.

Dar oricum ar fi, Patriarhia Rusă, prin cele două mitropolii (autonome), a Ucrainei și a Chișinăului ne-a uzurpat teritorii canonice în mod clar.

Încă o dată preotul Ciprian Staicu se contrazice în afirmații

După cum știm, acest preot este unul din principalii exponenți ai ideii că toți cei ce n-au întrerupt pomenirea sunt eretici.

Într-un  articol în care comentează gestul Patriarhiei Ruse de a întrerupe comuniunea cu Biserica Constantinopolului, deși în general articolul este corect, cu excepția câtorva idei, citim:

Realitatea din Rusia și Ucraina, din punct de vedere duhovnicesc, este că în Ucraina Ortodoxia este foarte vie, oamenii sunt credincioși, mulți merg la biserică la slujbe, în vreme ce comparativ în Rusia, acolo comunismul n-a murit, iar viața duhovnicească a ortodocșilor este mult mai slabă, așa cum o recunosc rușii înșiși. Desigur, există excepții notabile, dar ceea ce vreau să accentuez este că Moscova nu poate „pierde” din jurisdicția ei câteva zeci de milioane de ortodocși, care sunt vâna și seva Ortodoxiei slave rusești.”

Deci avem:în Ucraina Ortodoxia este foarte vie” șicâteva zeci de milioane de ortodocși, care sunt vâna și seva Ortodoxiei slave rusești.”

Dar cum vine asta?! Zeci de milioane de ortodocși în Ucraina?! Păi toți aceștia au întrerupt pomenirea episcopilor ecumeniști? Nu mai sunt eretici??

Brusc a mai descoperit războinicul părinte câteva zeci de milioane de ortodocși?

Dar cum rămâne cu hotărârile de la Roman, Negrești-Oaș și Mestecăniș? Corespund ucrainienii?

Și mai avem pasajul:

b) este clar că Patriarhia Rusă îi consideră părtași la schismă pe toți membrii patriarhiei ecumenice, deci vinovați, de la vlădici în jos, întrerupând orice comuniune cu ei. Așadar, partea bună a acestei întreruperi a comuniunii este că arată că NU există vreo părtășie la erezie(sau la schismă), vreo stare intermediară între adevăr și minciună, între ortodoxie și schismă sau între ortodoxie și erezie, ci întinarea sau osânda în fața lui Dumnezeu cuprinde pe toți cei care nu se îngrădesc de erezie, deci este de dorit să se îngrădească;”

Nu sunt oare cele două pasaje în contradicție? Zeci de milioane de ortodocși sau de întinați de erezie?

Până la urmă cum e? Parcă dânsul credea că toți neîngrădiții de ecumenism sunt eretici.