Ați observat că de câteva luni Radio Trinitas a renunțat la sinaxarul romano-catolic?

Timp de mai mulți ani (probabil de la înființare), Radio Trinitas, după rugăciunile dimineții, difuza o scurtă emisiune numită „Cuvintele credinței” în cadrul căreia se citea sinaxarul Sfinților Bisericii, dar şi… sinaxarul romano-catolic.

Iată ce citim pe site-ul oficial:

CUVINTELE CREDINȚEI

Luni – duminică, 06.20 – 06.30

Este o emisiune religioasă, difuzată în fiecare zi, de la ora 06.20. În cele 10 minute ale sale, emisiunea cuprinde sinaxarul (prezentarea vieţii sfinţilor zilei din Calendarul Bisericii Ortodoxe şi menţionarea sfinţilor din Calendarul Bisericii Romano-Catolice), două lecturi biblice (un text din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi unul din Sfânta Scriptură a Noului Testament), o lectură patristică (un text din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii). Textele au un caracter practic pentru viaţa creştină. Sunt, de cele mai multe ori, în concordanţă cu perioada din anul bisericesc în care sunt difuzate.

Dar asta era în trecut. Anul acesta, de vreo cateva luni, radioul Patriarhiei a renunțat la menționarea „sfinților” romano-catolici. De ce oare?

Să fie aceasta o detaşare treptată de ecumenism? O revenire într-ale ortodoxiei, după ce ani de zile, duhovnicescul post de radio, alături de povețele ortodoxe, şi-a plimbat ascultătorii prin tenebrele ecumenismului eretic?

Am fi prea naivi să credem asta!

Mai degrabă Patriarhia încearcă adormirea conştiinței ortodocşilor, avand în vedere conflictele apărute pe tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe Romane dupa marea trădare din Creta. Poate patriarhul speră că nemaiafirmand pe față ecumenismul prin mass-media bisericească, va părea mai ortodox. Dar va renunța oare şi la săptămana de rugăciune comună cu ereticii? Va denunța public acordul de la Balamand prin care BOR recunoştea tainele papistaşilor romano-catolici? Sau pe cel de la Chambesy cu monofiziții? Va renunța să trimită reprezentanți (ca preşedinte al sinodului BOR) la toate întalnirile ecumeniste interconfesionale şi interreligioase şi va scoate BOR din Consiliul Mondial al „Bisericilor”? Şi cel mai important îşi va retrage semnătura de pe ereticele documente din Creta şi va repune oficial în drepturi preoții, monahii şi mirenii caterisiți, alungați sau prigoniți? 

NICIDECUM, căci este prea adancit şi el şi toți ierarhii BORomane, în ecumenismul satanic! Dar ştim acestea… căci atfel lupta credincioşilor mărturisitori ar lua sfarşit şi pacea s-ar reinstaura în Biserica romanilor.

Reclame
ERETICILOR, POCĂIȚI-VĂ DE ECUMENISM! – s-a strigat la protestul de la Patriarhie împotriva sinodului tâlhăresc din Creta – Video

ERETICILOR, POCĂIȚI-VĂ DE ECUMENISM! – s-a strigat la protestul de la Patriarhie împotriva sinodului tâlhăresc din Creta – Video

Ieri, 10 septembrie 2016 aproximativ 20 de persoane (pe parcurs, până la ora 17 au mai venit câteva zeci de persoane) din Bucureşti, dar şi din ţară (Satu Mare, Petru Vodă, Piteşti) au protestat împotriva ecumenismului, a masoneriei şi a sinodului tâlhăresc din Creta la poalele Patriarhiei.

Câteva dintre mesajele scrise pe pancarte:

,,Mărturisirea adevărului nu înseamnă schismă,,

,,Nu există mai multe biserici, ci doar una sobornicească şi apostolească Biserică,,

,,Nu vrem dezbinare, ci trezirea conştiinţei poporului dreptmăritor,,

,,Ereticilor, pocăiţi-vă de ecumenism!,,

,,Solicităm ieşirea BOR din Consiliul Mondial al Bisericilor (organizaţie masonică care luptă în ascuns împotriva duhului autentic al ortodoxiei, iar membrii ei sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie,,

,,Afară cu ereticii din biserică! Anaxios!,,

Reamintim că organizatorii evenimentului au fost
monahul Ioan de la Athos şi rasoforul Timotei de la Petru Vodă.

Detalii aici: https://www.facebook.com/1042338062478350/videos/1234954013216753/

“Să stăm cu frică şi cu luare aminte. Să nu ne ingaduim naivitatea şi prostia. Sa devenim înţelepţi ca şerpii si blânzi ca porumbeii, pentru că – aşa cum spunea fericitul stareţ sfânt Paisie – traim în vremea antihristului si noi dormim în opinci“. 

În curs de actualizare

 

În legătură cu autorizația pentru protest, se pare că deși toată Comisia de Autorizare de la Primăria Capitalei era favorabilă emiterii acestei autorizației, viceprimarul – unul dintre ei – (și implicit primarul Gabriela Firea), nu a fost de acord. Probabil s-au făcut intervenții de la Patriarhie în acest sens. Iată explicațiile rasoforului Timotei de la Petru Vodă, din 9 septembrie: 

PROTEST AUTORIZAT LA PATRIARHIE împotriva ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta – Sâmbătă 10 septembrie orele 09:00 – 18:00

Imagini pentru patriarhie imagini

Protest, miting autorizat de primăria Capitalei Bucureşti sâmbătă
10 septembrie 2016,
între orele 9:00 -18:00 la Patriarhie pentru salvarea Ortodoxiei.
Este chemat tot poporul Ortodox.
Dați mai departe urgent în toată România şi în străinătate.
Dumnezeu să ne ajute!!!
Organizatorii evenimentului,
monahul Ioan de la Athos şi rasoforul Timotei de la Petru Vodă.

Detalii aici: https://www.facebook.com/events/1646671475643965/

 

Rugăciune pentru întărirea credinței

„Doamne-Dumnezeul nostru, dă-ne nouă cuvânt bun și tare, ca să sărim întru apărarea credinței Tale, în fața celor care Te hulesc și te nedreptațesc.
Pune, Doamne, în glasul nostru tăria credinței, mireasma iubirii, dulceața nădejdii, puterea bunătății, măngâierea răbdării, ca astfel să biruim pe cei necredincioși, aducându-i la picioarele Tale, și să împuternicim mai tare pe credincioși, ca vânturile încercărilor bătând asupra lor, să nu-i scoată din făgașele credinței.
Dă-ne Doamne mai presus de toate putere de duh curat și înalt, pentru ca fiecare dintre noi să fim drept mărturisitori ai tăi ,ostași neînfricați, fie cu cuvântul, fie cu scrisul, fie cu orice altă faptă, netemându-ne de nimeni și neînfricându-ne de asupriri și cazne.
Statornici vrem să fim în turma Ta, Doamne, fără rătăcire de Tine și fără cădere în prăpastia păcatului, că Tu ești Adevărul ,Doamne, și Ție mărire înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” – crestinortodox.ro

Parastas pentru Mihai Eminescu la Patriarhie și la Cimitirul Bellu, de ziua de naștere a poetului – 15 ianuarie

Foto – cultural.bzi.ro

Poetul național Mihai Eminescu comemorat la Catedrala Patriarhală

Foto – basilica.ro 

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat vineri, 15 ianuarie 2016, în toată țara, la împlinirea a 166 de ani de la naștere. La Catedrala Patriarhală, slujba Parastasului pentru marele poet a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a peste 300 de bucureșteni.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus că Mihai Eminescu este unul din ctitorii morali ai proiectului Catedralei Mântuirii Neamului.

„S-a vorbit în ultimii ani despre faptul că în anumite articole din presa vremii Mihai Eminescu a sprijinit cu ardoare acest proiect naţional al construirii Catedralei Mântuirii Neamului şi în felul acesta, din punct de vedere spiritual, Eminescu este unul din ctitorii morali ai acestei Catedrale care, iată, cu toate greutăţile, se construieşte în vremea noastră. Eminescu a scris de foarte multe ori în favoarea Bisericii Ortodoxe Române pe care în mod genial numeşte«mamă duhovnicească a neamului nostru românesc», a spus Preasfinţia Sa potrivit Radio TRINITAS.

O slujbă de pomenire a fost oficiată dimineață și la mormântul poetului din Cimitirul Bellu.

Sursa: basilica.ro