PATRIARHIA MAI NECREDINCIOASĂ DECÂT DOMNITORII -Moscheea / Capitulațiile Țării Românești și Moldovei

Patriarhia e de acord cu moscheea, căci e în „relații foarte bune” cu cultul musulman. 

Patriarhia Romana nu se opune ridicarii unei moschei inBucuresti, a declarat purtatorul de cuvant al Mitropoliei, Vasile Banescu, intr-o emisiune la Digi 24. El a spus ca este vorba despre un lacas de cult recunoscut de stat, despre care a primit asigurari ca nu va fi un centru de pregatire al unor lideri islamici.

„Patriarhia nu se opune construirii unui lacas de cult, al unui cult oficial recunoscut de stat. Ar fi o contradictie de termeni. Problema ridicarii moscheii nu are legatura strict cu biserica, si nici macar implicit, ci cu Guvernul, care da aprobarile. Personal, am fost asigurat de Secretariatul pentru culte ca e vorba de o moschee mai mare decat cea dintr-un oras de provincie, si ca nu e vorba de un centru de pregatire a unor lideri islamici”, a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din Romania intentioneaza sa o construiasca in Bucuresti, pe Bulevardul Expozitiei nr. 22-30, a fost eliberat, insa acest document nu da dreptul de construire.

Planul Urbanistic Zonal urmeaza sa fie supus dezbaterii publice, iar competenta asigurarii dezbaterii publice si realizarii procedurii de consultare a populatiei revine structurilor de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti.

Numai dupa ce municipalitatea va aproba Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul constructiei va putea solicita Primariei Sectorului 1 eliberarea unei autorizatii de construire.

Muftiatul Cultului Musulman din Romania a depus, in 26 ianuarie 2016, la Primaria Sectorului 1, documentatia pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapa premergatoare obtinerii autorizatiei de construire.

Intrucat documentatia depusa a fost incompleta, primaria a transmis petentului o adresa de completare, prin care a cerut precizarea scopului pentru care solicita eliberarea certificatului de urbanism, precum si prezentarea planurilor anexa, asa cum prevede legislatia in vigoare.

Reprezentantii cultului musulman au revenit cu documentele solicitate si, in acest context, Primaria Sectorului 1 avea obligatia legala de a elibera certificatul de urbanism solicitat de beneficiarul constructiei. Sursa: ziare.com 

Dar să vedem ce atitudine aveau domnitorii Vlad Țepeș, Bogdan al III-lea cel Orb și Petru Rareș: 

Capitulatia de la 1460 semnată la Adrianopol între Vlad Voievod Țepeș si Mahomed II Cuceritorul

Art. 1. Sultanul consimte si se angajează, pentru el însusi si pentru urmasii săi, să protejeze Valahia si s-o apere contra oricărui inamic, fără a pretinde altceva decât suprematia asupra suveranitătii acestui principat, ai cărui voievozi vor fi obligati să plătească Sublimei Porti un tribut de 10.000 piastri.

Art. 2. Sublima Poartă nu va avea nici un amestec în administratia locală a zisului principat si nu va fi permis nici unui turc să meargă în Valahia fără un motiv evident.

Art. 3. În fiecare an, un trimis al Sublimei Porti va pleca în Valahia pentru a primi tributul si la întoarcerea sa va fi însotit de către un reprezentant al voievodului până la Giurgiu, pe Dunăre, unde va fi numărată încă o dată suma predată si se va da a doua chitantă; iar după ce va fi transportată pe celălalt mal al Dunării, Valahia nu va mai fi responsabilă, orice accident s-ar putea produce.

Art. 4. Voievozii vor continua să fie alesi de Arhiepiscop, episcopi si boieri, iar alegerea va fi recunoscută de Poartă.

Art. 5. Natia valahă va continua să se bucure de libera exercitare a propriilor sale legi, iar voievozii vor avea dreptul de viată si moarte asupra supusilor lor, ca si acela de a face pace sau război, fără a fi supusi la nici o responsabilitate fată de Sublima Poartă.

Art. 6. Toti crestinii care, îmbrătisând o dată credinta musulmană, s-ar duce în Valahia si ar reveni acolo la religia crestină, nu vor putea fi reclamati de către nici o autoritate otomană.

Art. 7. Supusii valahi care ar avea ocazie să meargă prin ce parte a posesiunilor otomane nu vor putea fi fortati să plătească haraciul sau taxa ce capitatie la care sunt supusi locuitorii crestini.

Art. 8. Dacă vreun turc are un proces în Valahia cu un supus al acestei tări, cauza va fi ascultată si judecată de către Divanul valah, în conformitate cu legile locale.

Art. 9. Toti negustorii turci, plecati în acest principat pentru a vinde sau cumpăra acolo mărfuri, vor trebui să aducă la cunostinta autoritătilor locale timpul ce trebuie să stea acolo si vor trebui să plece la expirarea timpului.

Art. 10. Nici un otoman nu este autorizat să ducă cu el unul sau mai multi servitori născuti în Valahia, de orice sex ar fi ei; si nu va exista niciodată nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

Art. 11. Sublima Poartă promite să nu elibereze niciodată un firman la cererea unui supus valah, pentru afacerile sale din Valahia, de orice natură ar putea fi ele, si nu-si arogă niciodată dreptul de a chema un supus valah la Constantinopol sau în orice parte a posesiunilor otomane, sub orice pretext ar putea să fie.

Capitulatia de la 1511 între Bogdan cel Orb si Baiazid II

Art. 1.Poarta recunoaste Moldova ca tară liberă si necucerită.

Art. 2. Religia crestină, profesată în Moldova, nu va fi niciodată oprimată nici tulburată, iar natiunea sa va avea liberă dispozitie de bisericile sale, ca si în trecut.

Art. 3. Poarta se angajează să apere Moldova contra oricărei agresiuni eventuale si s-o mentină în starea în care se găsea mai înainte, fără să i se facă nici ce mai mică nedreptate si fără a suferi nici cea mai mică stirbire a teritoriului ei.

Art. 4. Moldova va fi condusă si guvernată după propriile ei legi, fără ca Poarta să se amestece în aceasta în nici un fel.

Art. 5. Domnitorii săi vor fi alesi pe viată de natie si confirmati de Sublima Poartă.

Art. 6. Stăpânirea domnitorilor se va extinde peste întregul teritoriu moldovenesc; ei vor putea întretine în solda lor o trupă înarmată până la un efectiv de 20.000 de oameni, autohtoni sau străini.

Art. 7. Moldovenii vor putea întretine si cumpăra o casă la Constantinopol ca resedintă a agentului lor. Ei vor putea avea acolo de asemenea si o biserică.

Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici să cumpere, pământuri în Moldova; nu vor putea nici să construiască acolo moscheie, nici să se stabilească acolo în vreun fel.

Art. 9. Ca semn al supunerii, domnitorul, împreună cu natia, va avea grijă să trimită Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adică 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

Art. 10. În caz de înarmare pentru război, domnitorul Moldovei va furniza armatei imperiale contingentul ce i se va cere.

Capitulatia de la 1529 între Petru Rareș si Soliman I Legislatorul

Art. 1. Sultanul recunoaste că Moldova a oferit de bună voie si fără rezistentă făgăduială de supunere fată de Imperiul otoman.

Art. 2. Natia moldovenească se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertătile, fără nici o molestare si făiceiurile, drepturile si prerogativele acestei tări vor fi în veci inviolabile.

Art. 3. Domnitorii vor exercita liber stăpânirea lor asupra tării, ca în trecut, fără ca Poarta să se poată amesteca în aceasta în nici un fel, direct sau indirect.

Art. 4. Poarta nu se va amesteca, de asemenea, în nici o cauză sau diferend între particulari, ci domnitorul, cu adunarea sa, va fi cel care va trebui să judece; în nici un caz Poarta nu va putea pune în această privintă vreo piedică oarecare, fie ea directă sau indirectă.

Art. 5. Hotarele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreagă lor întindere.

Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc.

Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pământ, nici casă, nici prăvălie; el nu va putea nici să stea în tară pentru afaceri negustoresti decât atâta timp cât va fi autorizat de către domn.

Art. 8. Comertul Moldovei va fi deschis tuturor natiilor comerciale. Totusi turcii vor avea preferintă asupra tuturor natiilor pentru cumpărarea produselor tării, pe care le vor negocia prin bună învoială în porturile de la Galati, Ismail si Chilia; dar ei nu vor putea pătrunde mai departe în interiorul tării, fără o autorizatie expresă din partea domnitorului.

Art. 9. Moldovei i se păstrează titlul de tară independentă; el va fi reprodus în toate actele scrise ce-i va adresa Poarta otomană domnitorului.

Art. 10. Turcii pe care îi va trimite Poarta cu hârtii pe adresa domnitorului nu vor trece Dunărea; ei se vor opri pe malul opus al fluviului, transmitând depesele lor guvernatorului de la Galati, care va face să parvină domnitorului si va transmite la fel răspunsurile acestuia curierului Sublimei Porti.

Art. 11. Domnitorii Moldovei vor fi alesi de către diferite clase ale populatiei tării. Alegerea va fi recunoscută de către Poartă fără ca ea să se poată amesteca în aceasta, să numească un domn, să ridice cea mai neînsemnată greutate sau cea mai mică piedică în această privintă.

Art. 12. Tara va fi apărată de către Poarta otomană în orice împrejurare în care natia moldovenească ar cere sprijinul sau ajutorul ei.

Art. 13. În schimbul tuturor acestor avantaje, natia moldovenească nu va da Portii otomane decât un dar anual de 4.000 ducati.

Au existat mai multe versiuni ale capitulațiilor.

Sursa: http://www.1812.md/capitulatiile-tarii-romanesti-si-moldovei-incheiate-cu-poarta-otomana/ 


Să înțelegem că, domnitorii noștri au capitulat parțial și temporar în fața turcilor musulmani, apărând în mod expres credința și pământurile. 

Cei din zilele noastre, politicieni și ierarhi, au capitulat total în fața străinilor și în fața islamului, cedând tot!

Reclame

Ioan Vodă cel Cumplit – un uriaş erou al neamului românesc

Oricat veti cauta in colbul istoriei noastre un personaj asemanator Voievodului Ion Armeanul, rar veti gasi vreunul. Oricat veti cauta in Istoria Universala un razboinic asemenea Mariei Sale, nu veti afla unul care sa se apropie de bravura, forta si neinduplecarea sa. Readucerea aminte a faptelor si vietii unuia dintre cei mai straluciti strategi ai Europei crestine, este o adevarata datorie de onoare.

Europa alienata

Secolul XVI al erei noastre surprindea Batranul Continent intr-o etapa de tensiuni sociale, fierbere politica si consolidare a artelor si civilizatiei Apusului. Imperiul Spaniol se afla la apogeul fortei si dezvoltarii sale. Fanaticul rege catolic Filip al II-lea era cel mai bogat monarh al vremii, in porturile peninsulei hispanice acostand galioane pline cu comori si sclavi adusi din Europa, Africa, Asia si America. Anglia isi definitiva noua sa orientare constitutionala reformata, alaturi de revizuirea politicilor coloniale. Franta se vedea aproape condusa de miscarea hughenotilor. Taratul moscovit era o imensa pustietate asupra caruia flutura steagul insangerat al unei adevarate fiare, Ivan cel Groaznic pe numele sau.

Pe fondul acestei Europe alienate si dezbinate, Imperiul Otoman continua sa muste hulpav bucati din trupul Continentului cel Vechi. Forta sa militara si cruzimea pasalelor inspaimantau orice armata. Si acesta in ciuda faptului ca la Stambul domnea Sultanul Selim cel Betiv, un suveran care nu calcase in viata sa pe un camp de batalie, un notoriu obsedat sexual interesat doar de frumusetea roabelor din Balcani si Caucaz si nu in ultimul rand un mare betivan, dupa cum i-a ramas si numele. In aceste conditii, intr-un marunt voievodat romanesc, apare un mare conducator de osti, pe care numai soarta cea nedreapta alaturi de o tradare devastatoare, l-au oprit sa nu schimbe fata Europei.

Armeanul cel Cumplit de Viteaz

Dupa moartea Marelui Stefan, tronul Moldovei a fost ocupat vremelnic de fiul sau, Bogdan cel Chior. Fiul celui din urma, Stefan cel Tanar sau Stefanita Voda, muri la randul sau fara de urmasi legitimi. Pe tron se inscauna Petru Rares, un copil din flori al lui Stefan cel Mare. In scurta sa perioada de domnie, Moldova a stralucit totusi datorita talentului sau diplomatic, Petru Rares dovedindu-se un voievod iubit de popor, care baga iarasi groaza in randurile dusmanilor. Urma apoi cruda domnie a lui Voda Alexandru Lapusneanu, ale carui excese si carnagii au ramas intiparite chiar si in literatura romaneasca, sub pana lui Costache Negruzzi. In tot acest rastimp, un alt vlastar din trupul lui Stefan cel Mare, crestea necunoscut in strainataturi, departe de ochii celor care se luptau intre ei pentru tronul Moldovei. Este vorba de fiul bastard al lui Stefan cel Tanar, Ioan sau Ion, depinde de cronicar. Mama acestui adevarat stranepot al lui Stefan cel Mare a fost o femeie de neam armean din familia Serpega. Vitejia, gandirea strategica, forta fizica si neinduplecarea o mosteni de la tatal sau, Stefan cel Tanar, descris in letopisete drept un personaj dintr-o bucata, cu un caracter bataios.

De la mama sa, Ioan Voda (sau cum îi spuneau a mostenit o fizionomie tipic armeneasca, ten masliniu inchis la culoare, o frunte inalta si lata, dar neromaneasca, dupa cum aminteste si B.P. Hasdeu, par des si negru, nas oriental precum al tuturor negutatorilor armeni care strabateau Moldova.

Moldovenii si-au denumit intotdeauna domnitorii bastarzi dupa numele mamei, ca o ramasita straveche a matriarhatului in taramurile locuite de daci. Astfel, Alexandru Voda a fost numit Lapusneanu, dupa mama sa, Lapusneanca. Petru Voda a ramas cu numele de Rares, dupa Raresoaia, porecla mamei sale. Prin urmare, in aceiasi nota, poporul l-a numit Ioan Armeanul pe stranepotul lui Stefan cel Mare. In anul 1561, la varsta de aproape 40 de ani traiti in anonimitate, Ioan Armenul se face remarcat pentru prima data intr-un context destul de neobisnuit. Datorita situatiei politice nefavorabile, paraseste regatul polon si apare drept refugiat in Crimeea, la curtea hanului tatar Mehmet Kalga, a carui admiratie si prietenie o cucereste definitiv, dupa ce-l insoteste pe tatar intr-o campanie de lupta contra armatelor rusesti. Acolo, intr-o lupta crancena de pe malul Volgai, remarcabilul sau sange rece alaturi de forta-i fizica de proportii herculeene, au smuls strigate de admiratie incercatilor calareti ai stepelor. Simpatia lui Kalga-Han pentru Ioan era atat de puternica incat trimite o scrisoare regelui polonez Sigismund-August : “Te rog foarte mult a binevoi a tine in gratiile tale pe acest fiu de domn din Moldova”. La acea data regatul polonez tremura de frica tatarilor. Pana la urma, ura boierilor impotriva lui Bogdan Lapusneanu, fiul lui Alexandru, precipita situatia in favoarea lui Ioan Armeanul, ale carui eforturi de a cuceri tronul Moldovei ajunsesera deja la urechile imparatului Germaniei, regilor Ungariei si Poloniei, precum si sultanului turc. Profitand de situatia-i favorabila si bazandu-se pe curajul sau nemaiintalnit, Ioan ajunge in sfarsit Voievod al Moldovei.

Doi ani cat o eternitate

Inscaunat in luna februarie a anului 1572, Ioan a domnit doar pana in iunie 1574, cand moartea sa de martir l-a trecut deopotriva in istorie si legende. Primele clipe de domnie au fost marcate de tensiuni si hartuiri reciproce cu regatul polonez. Exelent politician, Ioan Voda redobandeste pentru Moldova cetatea Hotinului, cea mai puternica fortificatie romaneasca din acele timpuri. Crestin de rit armean inca din nastere, luteran in Polonia, convertit la islam in Stambul, Ioan Voda trece la ortodoxie in uralele multimii. Un strateg de talia sa, animat de ambitia libertatii ar fi trecut la catolicism daca s-ar fi inscaunat rege al Spaniei sau ar fi aderat la confucianism, daca astfel ar fi devenit suveran al Chinei.

In scurta sa domnie, Ioan a savarsit o serie de reforme nemaivazute pana atunci in Tarile Romane. Cunoscator al limbilor turca, greaca, polona si armeana, domnitorul aplica controlul personal al actelor emise de cancelaria domneasca. Decide schimbarea capitalei de la Suceava la Iasi, trece la eliberarea oamenilor de rand de sub jugul boierilor si clerului. Pentru a salva averea tarii, ordona sa fie batute monezi nationale de arama in loc de aur si argint. Prima inscripitie in limba romana apartine banilor de arama pe care Ion Voda a ordonat sa se inscriptioneze “Teara Moldovei”. Tot el impune o strictete de fier contributiilor fiscale ale oricarui moldovean, fie el simplu taran sau logofat. Toate aceste masuri nu au facut decat sa inteteasca ura boierimii si a clerului contra lui Ion Voda. Parca pentru a inaspri situatia, Ioan Voda se tine tare si nu face rabat de la principiile sale. Astfel, pe o inalta fata bisericeasca care ar fi savarstit pacatul sodomiei, o pedepseste prin arderea de viu. Pentru a-l consola, Ioan Voda aminteste preotului nefericit ca este mai bine sa-i arda trupul cel pacatos aici pe pamant, decat sufletul sa-i fie ars pe veci in Gheena. Pe un boier care tradase trei domnitori anteriori si se facuse haiduc, Ioan Voievod il ingroapa de viu in pamant, cerand familiei boierului sa nu fie mahnita, deoarece numai pamantul putea inghiti un asemenea ticalos.

Monezile de arama batute de Ioan Voda cel Viteaz, primele inscriptii in limba roman

Ura sa impotriva boierilor si preotimii nu cunoaste margini, in opinia voievodului aceste doua clase sociale fiind vinovate de slabirea tarii, jaful taranilor si cultivarea unei adevarate arte a tradarii si intrigilor. Pentru a controla si limita puterile boierimii si influenta clerului, Ioan Voda face o miscare politica fara precedent pana atunci in istoria interna a principatelor romane. Spre surpriza tuturor, redutabilul voievod ia mosiile manastiresti pentru a le darui unor boieri. Tot asa procedeaza si cu mosiile, domeniile turmele, si hergheliile boierimii. In scurt timp, aceste bogatii erau daruite unor manastiri. Astfel, scandalurile, invidia si ura dintre preotime si boieri se tineau lant.

Succesul voievodului era de o simplitate neobisnuita. Ioan nu-i lasa nici pe boieri nici pe preoti sa abuzeze de roadele muncii taranilor. Razesii erau taria armatei, cu cat erau mai bine hraniti cu atat luptau mai destoinic. Domnitorul, totusi, nu i-a improprietarit pe tarani, deoarece se temea ca o astfel de masura ar fi nascut o criza ce ar fi dus la situatii anarhice in Moldova. In schimb, lua taxa de la tarani doar o zecime din cat le luau boierii. Prin acesta metoda, a reusit in scurt timp sa umple vistieria tarii si totodata sa devina eroul maselor populare. Evident, datorita acestor masuri si-a atras Ioan numele de cel Cumplit sau cel Rau, dupa cum il aminteste un cronicar mitropolit.

Intrigile boierimii au atins cele mai indepartate colturi ale Europei. Despre mazilirea si uciderea lui Ion-Voda se vorbea nu numai in cancelariile din Ungaria, Polonia, Valahia sau Stambul. Pana si in indepartata Franta se puneau la cale planuri care vizau inlaturarea sa de la tron. In acea perioada, Moldova platea Inaltei Porti un tribut anual de 40.000 de galbeni. Turcii observara prosperitatea tarii in timpul domniei lui Ioan si aproape dublara tributul. Insa, Ioan Voda cel Cumplit nu putea accepta lacomia turcilor. Tot mai multe amenintari se strangeau la adresa sa. Cea mai mare venea din partea Doamnei Chiajna in persoana. Acesta adevarata Lady MacBeth a istoriei romanesti platise deja in avans multi galbeni Inaltei Porti in scopul cumparararii tronului Moldovei pentru fiul sau, Petru Schiopul sau Petru cel Tanar. Turcii se pregatesc de razboi. In fata unei asemenea amenintari , Ioan Voda cel Cumplit tine in fata divanului boieresc o cuvantare ramasa la cunostinta noastra datorita lui cronicilor lui Grigore Ureche. Neinduplecatul voievod prezinta situatia si se pregateste de razboi impotriva celei mai mare forte militare din vremea sa.

Moldoveni si Cazaci – Luptatori fara egal

Ioan Voda studiase arta militara a turcilor, tatarilor, polonezilor si germanilor, astfel incat cunostea atat punctele tari, cat si pe cele slabe alte armatelor respective. Aici intervine geniul sau militar desavarsit. Intr-un avant de-a dreptul revolutionar, Ioan Voda anticipeaza importanta artileriei si a infanteriei pe campul de lupta. La momentul respectiv, niciun alt suveran european nu gandea atat de vizionar. Franta avea la acea data doar 30-40 de tunuri, Ioan Voda avea 200 de guri de foc. Tunurile europene din acea perioada erau niste masinarii imense, greoaie si foarte dificil de manevrat. Ion Armeanul este constient de acest neajuns si isi doteaza armata cu tunuri mult mai mici si mai mobile. Daca un tun de la curtile Europei putea fi carat cu 4 sau 6 cai, un tun modovenesc patentat de voievod putea fi deplasat cu o singura pereche de cai. Modovenii se distingeau prin revolutionara lor artilerie de camp, fapt subliniat si de Nicolae Balcescu care declara: “Artileria la romani a fost mult mai in buna stare decat la cele mai multe neamuri”. Cu nimic mai prejos se prezenta armata moloveneasca compusa in mare masura din razesi si boieri de rang mic. Toti acesti oameni erau caliti in lupta si cunosteau la perfectie arta manuirii armelor. Luptele de sute de ani cu turcii, tatarii, ungurii si polonezii au dus la desavarsirea unui tip de razboinic de neinvins in Europa. Arcasii moldoveni erau superiori in tactica si mobilitate celor occidentali.

Statuia lui Ioan Voda de la Suceveni

O alta arma pe care se bazau razesii luptatori erau teribilele ghioage sau fusturi. Realizate din lemn de esenta tare si ghintuite la capat, acestea puteau usor zdrobi coifurile si armurile vrajmasilor. Sabia era la mare cautare, tipul de palos moldovenesc aducea mai degraba la forma cu iataganul. Razesii nu au ales niciodata sabiile grele si impractice de tip european, folosite indeobste de polonezi si unguri. Fiecare grup de infanterie avea cate o ceata de sateni inarmati cu coase folosite pentru a taia picioarele cailor sau ale calaretilor, in functie de conjunctura luptei. Caii moldovenesti erau o rasa unica, din nefericire disparuta azi. Extrem de pretuiti de hanii tatari sau pasalele turcesti, caii moldavi nu au fost foarte aratosi, dar erau deosebit de iuti si de rezistenti. La nasterea manjilor, razesii le taiau narile pentru a inlesni astfel procesul respiratiei accelerate pe timp de galop. Codul martial al moldovenilor se rezuma la un singur alineat: “Fugarul carele va lasa campul bataliei, sa fie pedepsit cu o moarte mai cumplita decat aceea ce i s-ar fi putut intampla in lupta din partea vrajmasului”.

Marturiile cronicarilor straini cu privire la spiritul de lupta al romanilor din acele vremuri sunt edificatoare: “Ei se bat cu o asemenea indrazneala si dispret fata de dusmani, cu o asemenea incredere in sine, incat cu o mana de oameni infransesera mari armate ale vecinilor” spune Graziani. “E un popor totdeauna foarte ciudat, capritios, tafnos, dar atat de dur si razboinic incat nu o data a dat lectii acelora care nu-l lasau in pace” citim la Vigenere. “Neamul moldovenesc e feroce, cam barbar, dar foarte ager in arta militara” declara Reichersdorf. “Ostasii moldoveni sunt viteji si mesteri in lupta, desi sunt niste tarani prosti, luati de la plug” ne spune Bielski. “Sunt oameni groaznici si foarte viteji; si nici ca este pe fata pamantului un alt popor care pentru gloria razboinica si eroism sa apere o tarisoara mai mica contra mai multor dusmani, atacandu-i si respingandu-i fara incetare” zice si Orzechowski.

In acelasi timp, in istoria universala isi fac aparitia teribilii cazaci. La marginea hotarului Poloniei cu tinuturile tatarasti apare o natie compusa in mod egal din fugari refugiati din Rusia, Polonia, Moldova, Kalmukya si Cerchezia. Vorbeau o limba amestecata pe care o intelegeau cu totii. Urau de moarte pe musulmanii turci si tatari precum si pe polonezii cei catolici. Impotriva acestora porneau in fiecare an in expeditii de jaf si pedepsire, fiind condusi de cate un ataman. Resedinta lor era la gurile Niprului si Volgai unde isi injghebasera chiar si o flota de barci cu care jefuiau negutatorii turci si genovezi. Erau luptatori rebeli, violenti si temperamentali. In lupta dadeau dovada de o cruzime nemaintalnita nici macar la tatari. Ingroziti, turcii i-au denumit Cozaq, adica “nebun liber”. Bazandu-se pe credinta comuna ortodoxa, Ioan Voda angajeaza douasprezece sotnii cazacesti sa lupte de partea sa impotriva Semilunei. Istoria nu i-a dat alti aliati, polonezii si ungurii, vecinii crestini ai Moldovei, tremurau de frica ienicerilor. Atamanii cazaci Pokotilo si Swiercewski i-au fost credinciosi voievodului pana la moarte.

Reprezentare a unui luptator cazac ce poarta in varful sulitii capatana unui turc

Prima mare victorie a lui Ioan Voda cel Cumplit a fost cea de la Jiliste, langa Ramnicu Sarat. Acolo cei 9.000 de modoveni si sotniile cazacesti decimeaza o armata formata din 20.000 turci, 40.000 de munteni si 2.000 de secui, practic intreaga armata a lui Petru cel Schiop, care marsaluia din Tara Romaneasca pentru a se sui pe tronul Moldovei. Petru cel Schiop scapa cu greu, refugiindu-se in cetatea Brailei. Ioan Voda cel Cumplit inainteaza pana la Targoviste unde il inscauneaza pe aliatul sau Vintila Voda. Napraznicul voievod se indreapta apoi spre Braila unde se angajeza in asediul cetatii. Turcilor nu le venea inca sa creada. O solie din cetate ajunge la Ion Voda cu un mesaj simbolic: zece gloante, zece ghiulele si zece sageti. Ion Voda nu gusta ironia amara a turcilor si taie buzele, urechile si nasurile turcilor dupa care-i rastigneste in fata cetatii, transmitandu-le turcilor ca aceasta soarta urmau sa aiba si cei din cetate, daca nu-i deschideau portile. Turcii se incapataneaza. Voievodul ordona escaladarea zidurilor, iar Braila cade in mainile moldovenilor si cazacilor. Urmeaza scene de cosmar pentru musulmanii din cetate. “Nimeni nu fu crutat; sangele curgea parau in Dunare. Nu au fost ucisi doar oamenii, pana si cainii au trecut prin sabie. Nu a ramas piatra pe piatra. Focul mistui ce nu a ucis sabia” ,aminteste cronicarul polonez Gorecki.

Dincolo de infrangere, dincolo de moarte, dincolo de uitare

Succesele militare ale voievodului il indreapta spre recucerirea Cetatii Albe si a Chiliei, denumite de turci Akkerman, respectiv Bender. In acest scop isi indreapta armele spre Bugeac, unde valurile de turci si tatari pribegi alungasera deja populatia romaneasca. Batalia de la Lopusna a fost un nou exemplu de strategie militara spontana, adaptata la teren si la armatele turco-tatare. Raidurile lui Ioan-Voda devasteaza cele doua cetati construite de Stefan cel Mare, iar populatia musulmana care se instalase acolo este masacrata fara crutare. La Tighina si Cetatea Alba, Ioan-Voda infrange trei corpuri de armate turcesti. In lupta de la Roscani, voievodul isi uimeste ostasii, demonstrandu-si forta herculeeana. Un tun se impotmolise in noroi, singur, Ioan-Voievod apuca tunul de franghii si il smulge, tragandu-l pe o pozitie noua de unde trage asupra turcilor. Forta colosala a voievodului este atestata de marturiile cazacesti. Pentru a-si distra ostenii obositi, Ioan Voda obisnuia sa franga in maini potcoave de cai.

Exasperati de victoriile domnitorului, otomanii trimit in vara anului 1574 o noua expeditie militara. Armata uriasa era compusa din turci, tatari si munteni. Un puhoi de 200.000 de oameni se indrepta contra celor circa 35 mii de luptatori ai voievodului Ioan. In acelasi timp, o alta oaste de tatari se pregatea sa-l atace pe voievod. Impotriva armatei turcesti care se apropia de Dunare, voievodul il trimise pe Ieremia Golia, omul sau de incredere. Avand parca o presimtire Ioan il pune pe Golia sa jure pe Cruce si Evanghelie ca nu va trada. Insa, langa lacul Cahul, Golia impreuna cu cavaleria moldoveana tradeaza si trece de partea turcilor pentru 30 de pungi cu galbeni…

Petru Schiopul, succesorul lui Ioan Voda la tronul Moldovei, si fiul sau

Sosirea unei noi armate de tatari copleseste oastea moldo-cazaca si o obliga sa se retraga in satul Roscani din apropiere. Exasperati de rezistenta romanilor, turcii ataca in valuri succesive. Dupa ce moldovenii resping al treilea val de ieniceri, turcii trimit in lina intai pe Ieremia Golia si oamenii sai.Tradatorii sunt macelariti de sageti si ghiulele. Uluiti, cu pierderi uriase, turcii incerca un nou asalt. Dezastrul vine insa din partea naturii. Seara se porni o ploaie torentiala care uda pulberea necesara tunurilor romanesti. Furia romanilor nu mai putea fi oprita, ataca cu sabiile pozitiile turcilor care-i copleseau numeric. Urmeaza trei zile de canicula ucigatoare. Ioan-Voda mai ramasese doar cu 7.000 de osteni. Respinsese timp de o saptamana atacurile concentrate a 200.000 de dusmani. Oamenii sai suferau cumplit de sete. Nobletea si sacrificiul sau unic ii impun sa se preda in schimbul crutarii soldatilor sai. Primul pas il fac turcii care-i trimit o solie in cea de a patra zi. Ion cel Viteaz accepta sa se predea cu trei conditii: ostenii moldoveni supravietuitori sa fie crutati, cazacii sa fie lasati sa se intoarca la setciile lor zaporojene, iar el personal sa fie trimis viu si nevatamat sultanului Selim al II-lea. Turcii primira. Ahmed Pasa jura de 7 ori pe Coran, Petru cel Schiop care ravnea Moldova, jura la randul sau de 7 ori pe Biblie. Ostenii sai plangeau, multi nu vroiau sa-l lase sa se duca la turci. Voievodul lasa credinciosilor cazaci armele si bijuteriile sale. In cortul turcilor, respinge toate acuzatiile seraskirului, declarandu-i ca nu va vorbi decat cu sultanul. Mandria sa infiora pe turci. Atunci, un aventurier italian din Napoli, pe numele sau Scipione Cigalla, trecut la islam cu numele de Cigalazade, savarsi infama fapta. Sperand la o recompensa, infipse cutitul in inima voievodului neinarmat. Ienicerii incurajati, taiara capul trupului lipsit de viata, dupa care legara puternicul sau trup de patru camile care, fiind biciuite, sfasiara in bucati corpul eroului. Intr-un ritual dement, ienicerii se inghesuie sa culeaga oasele domnitorului, fiind convinsi ca ramasitele viteazului erau moaste si talismane. Pasalele isi umezesc iataganele in sangele sau, rugandu-se lui Allah sa le dea si lor curajul si puterea lui Ion Voda.

In fata unui asemenea spectacol oribil, moldovenii dezarmati din suita domnitorului sar cu pumnii goi pe turci. Sunt ucisi pana la ultimul de ieniceri, drept lectie pentru oricine ar fi incercat sa se rascoale contra Semilunei. Vazand cum isi tin turcii cuvantul, cazacii ataca cu furia disperarii. Supravietuiesc doar 12, in frunte cu atamanul Swiercewski. Impresionati de bravura zaporojenilor, turcii cedeaza si-i lasa in viata chiar si pe cazacii raniti. Astfel s-a savarsit din istorie unul dintre cei mai viteji conducatori ai romanilor. Fratele sau, Nicoara Potcoava, ajunge ataman al tuturor cazacilor zaporojeni, si ocupa vremelnic tronul Modovei. Astazi, cei doi eroi sunt pe nedrept trecuti in uitare…

Sursa: descopera.ro

Nicoară Potcoavă (Ioan Nicoară Carabied Serpega) , după toate probabilităţile, era doar frate de mamă cu Ioan Vodă. Aşadar, spre deosebire de viteazul voevod pe jumătate moldovean, Potcoavă nu avea sânge domnesc decât după fratele lui. Fusese însă crescut în Moldova şi era român\moldovean cu sufletul. Incă doi fraţi ai acestora au făcut încercări de ocupare a tronului Moldovei: Ioan Creţul (încercare nereuşită) şi Alexandu, precum şi fiul său, Costantin Potcoavă. Despre mai multi conducători români ai cazacilor citiţi aici: Totul despre Transnistria

Oceakovul, cetate a Moldovei

Reproduc articolul:

Cum a ajuns Oceakovul colonia Moldovei 

Oceakovul+a+fost+cel+mai+important+t%C3%83%C2%A2rg+al+Moldovei_284117

Oceakovul a fost cel mai important târg al Moldovei

Una dintre cele mai interesante istorii este cea a cetăţii Oceakov, de pe actualul litoral ucrainean al Mării Negre. Este vorba de o aşezare cu o populaţie majoritar ucraineană, dar care în trecut a fost locuită de români.

O perioadă, această cetate a fost în stăpânirea domnitorilor Moldovei. Cetatea este cunoscută în literatură sub trei nume: Oceakov, Lerici şi Vozia (Oceac sau Oceakiv acum). A se vedea poziţia oraşului aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Oceac

Ctitorie genoveză

Cetatea Lerici a fost ctitorită de către coloniştii genovezi în secolul al XIV-lea şi a servit drept loc de comerţ între negustorii italieni şi autohtonii români şi slavi care locuiau în regiunea din jurul cetăţii.

De asemenea, cetatea Lerici era una dintre haltele pe care le făceau călătorii care navigau spre colonia genoveză Caffa din Crimeea. Pentru că regiunea era nesigură şi ameninţarea tătarilor era permanentă, genovezii din Lerici au căutat protecţia domnitorilor Moldovei, principat care devenea tot mai puternic.

Drept urmare, încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, seniorii genovezi ai acestei cetăţi au deveni vasali ai domnitorilor din Suceava.

Însă, în contextul tulburărilor dinastice din Moldova, genovezii din Lerici au devenit ostili voievozilor moldoveni, pentru că negustorii din Cetatea Albă începeau să concureze cu cei genovezi în porturile Mării Negre.

Ca urmare a unui conflict generat de rivalităţile comerciale, în anul 1455, piraţii moldoveni din Cetatea Albă au atacat prin surprindere şi au cucerit cetatea care era stăpânită de fraţii Senarega.

Conducătorii genovezi ai cetăţii au fost luaţi prizonieri şi trimişi la curtea voievodului Petru Aron, căruia i s-au închinat noii stăpâni ai oraşului. Lerici sau Oceakovul a devenit unul dintre cele mai importante porturi moldoveneşti, în contextul în care Cetatea Albă şi Chilia au avut de suferit de pe urma repetatelor asedii şi conflicte. Mai mult, de pe vremea lui Bogdan Vodă, tatăl lui Ştefan cel Mare, în Chilia se afla o garnizoană ungurească, pentru că cetatea îi fusese cedată lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul român care conducea Regatul maghiar.

În timpul lui Ştefan cel Mare, cetatea Oceakov a fost întărită, iar importanţa sa strategică a crescut, după ce domnitorul moldovean s-a căsătorit cu principesa bizantină Maria de Mangop, descendenta stăpânitorilor unei mici posesiuni bizantine din sudul Crimeii, o familie înrudită cu dinastiile imperiale din Constantinopole şi din Trapezunt. Oceakovul era cea mai importantă fortificaţie dintre Moldova şi principatul bizantin de Mangop şi, de asemenea, domina litoralul Mării Negre. Mai mult, după ce Imperiul Otoman a reuşit, în anul 1484, să cucerească Cetatea Albă şi Chilia, Oceakovul a devenit principala poartă a comerţului moldovenesc la Marea Neagră. Teritoriul dintre Oceakov şi Nistru era slab populat, iar controlul asupra lui era împărţit între tătari, Uniunea Polono-Lituaniană şi Moldova.

Călătorii italieni ai vremii care au trecut prin Oceakov menţionează faptul că, în majoritate, cetatea de la Marea Neagră avea locuitori români. În anii care au urmat pierderii Cetăţii Albe şi a Chiliei, Oceakovul era considerat drept cel mai mare târg moldovenesc.

Pierderea lui Petru Rareş

Cetatea a rămas în posesia domnitorilor Moldovei până în timpul primei domnii a lui Petru Rareş. Vreme de câteva decenii, Oceakovul a fost o veritabilă colonie a românilor. Însă, în timpul conflictului dintre domnitorul moldovean Petru Rareş şi Imperiul Otoman, aliat cu tătarii, hanii din Crimeea au asediat şi au cucerit Oceakovul. Ulterior, tătarii au cedat această cetate turcilor, după constituirea raialei din Tighina. Însă moldovenii, care au rămas majoritari în Oceakov, au continuat să facă negustorie prin intermediul acestei cetăţi.

Mai mult, domnitorul Petru Şchiopul a trimis 15.000 de salahori, care au muncit pentru refacerea fortificaţiei, aflată sub stăpânire otomană. Însă se pare că Oceakovul a revenit sub stăpânire românească în timpul lui Mihai Viteazul. Istoricii sunt de părere că stăpânirea efectivă a domnitorului român asupra cetăţii a durat puţin, iar apoi Oceakovul a revenit sub stăpânirea turcilor.

Dominaţia otomană a durat până când Rusia a căpătat controlul asupra acestei porţiuni a litoralului Mării Negre. Ocea­kovul şi-a pierdut, treptat, importanţa în favoarea Odessei.

Românii au continuat să fie o prezenţă importantă în fosta posesiune a lui Ştefan cel Mare. Potrivit recensămintelor efectuate de funcţionarii ţarişti, în jurul anului 1900, românii reprezentau un sfert din totalul populaţiei cetăţii.

În prezent, Oceakovul este un orăşel neînsemnat din Ucraina, cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori. Cei mai mulţi dintre ei sunt ucraineni, iar românii nu mai reprezintă decât o mână de oameni.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/

ROMANIA_MAI_1942-transnistria-550x518