Canonul 96 al Sinodului Local de la Cartagina: Nici un episcop nu se caterisește până nu va lua sfârșit judecata sa sinodală!

Sfântul Sinod Local din Cartagina, din anii 418-424, la care au participat episcopii Africii și precum și reprezentanți ai Bisericii Romei (episcopi și preoți), în număr între 214 și 225. Hotărârile acestui Sinod au fost întărite de Sinodul 5 Ecumenic (553).

Image result for sinodul local din cartagina icoane

CANONUL 96, 91
Pentru Kuotvultdeu, încă şi pentru Centuriat. Fiindcă împotrivnicul lui a cerut ca să vină la sinodul nostru, întrebându-se de voieşte oare cu dânsul înaintea episcopilor a se cerceta? Mai întâi adică se făgăduia, iar în cealaltă zi a răspuns că aceasta lui nu-i place, şi s-au dus. A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui. Că episcopia a se lua de la el mai înainte de isprava lucrului lui (aceasta), nici un creştin poate a o socoti.
[Apostolic, can. 74; Sinod 2, can. 6; Sinod 4, can. 9, 17, 21; Sinod 1 şi 2, can. 16; Antiohia, can. 14, 15; Sardica, can. 4; Cartagina, can. 8, 12, 16, 27, 105, 131, 137, 138, 139]

TÂLCUIRE
Pe episcopul acesta se vede, că l-a prihănit oarecine în vreun lucru. Şi l-a întrebat de voieşte a se judeca la sinod, şi întâi făgăduia episcopul să facă aceasta, iar în urmă, ca să nu se împărtăşească cineva cu episcopul acesta, până va lua sfârşit judecata lui, că însuşi căindu-se s-a apărat de sinod. Deci rânduieşte sinodul prin canonul acesta, a se caterisi de episcopi mai înainte de judecată, că este lucru nedrept. Ne învăţăm însă de aici, că trebuie a se pedepsi episcopii cei ce defaimă judeţul sinepiscopilor lor. Şi că, măcar de ar cădea vreun episcop sub vreo prihană şi aforisire, nu se scoate din episcopia sa, nici se cateriseşte, până nu va lua sfârşit judecata.

– Pidalion pag. 519-520

Din acest canon rezultă că un episcop trebuie judecat și caterisit de un sinod. Fără judecată nu se poate caterisi de cineva. Cu atât mai mult nu se autocaterisește prin căderea în vreo cugetare eretică.

Poate înțeleg și cei care proclamă lipsa harului la ierarhii care practică și afirmă erezia ecumenismului. Poate vede și părintele Pamvo de la Rădeni…

Tot în acest canon avem temei (pe lângă canonul 15 I-II C-pol) și pentru întreruperea comuniunii cu un episcop acuzat de cineva pentru vreo oarecare abatere spre a fi judecat de sinod: „A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui.” Deci întreruperea comuniunii, înainte de judecata sinodală.

Și pentru a vedea încă o dată că harul lucrează prin cei ce nu sunt caterisiți, să ne reamintim ce spune tot Pidalionul:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Așa cum am arătat în articolul:

Schismaticul la schismatici trage

Așadar nu trebuie să teologhisim cu privire la inexistența harului la ecumeniști. Trebuie doar să întrerupem pomenirea și să continuăm lupta de lămurire a cât mai multora spre a se delimita și ei de ecumenism și  a mărturisi Ortodoxia.

Este cu desăvârșire interzis a ține POST NEGRU sâmbăta și duminica, afară de Sâmbăta Mare

Related image
CANONUL 64 apostolic – pe internet 66 – (primul secol de creștinism)
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în ziua duminicii, sau sâmbăta, afară de una numai, să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească.
[Sinod 6, can. 55, 56; Gangra, can. 18; Laodiceea, can. 29; Petru, can. 15; Teofil, can. 1]
TÂLCUIRE
Alt lucru este postul, altul dezlegarea postului, şi altul stricarea postului. Şi postul chiar este desăvârşita nemâncare, sau şi a mânca cineva o dată în zi, întru al nouălea ceas, cu mâncare uscată, adică numai de pâine şi apă. Iar dezlegarea postului este, a mânca cineva mai-nainte de al nouălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de acest fel. Sau şi a mânca afară de pâine, şi de apă, şi alte oarecare feluri de mâncăruri proaste: precum de pildă, legumi, vin, sau unt de lemn, sau raci, scoici, şi alte de acest fel. Iar stricarea postului este când mănâncă cineva din toate de mâncare, şi carne adică, şi peşte, şi lapte, şi brânză, şi celelalte. Deci în canonul acesta rânduiesc dumnezeieştii Apostoli, că oricare cleric, s-ar afla postind în ziua duminicii sau a sâmbetei, cu deplinită nemâncare, sau şi cu mâncare uscată întru al nouălea ceas, afară de o singură sâmbătă: adică de sâmbăta cea mare, întru care se afla trupul Domnului în mormânt, şi întru care şi toţi dreptslăvitorii postim, după glasul Domnului ce a zis: „Iar vor veni zile când se va lua de la dânşii Mirele, şi atunci vor posti” (Matei: 9,15) (vezi şi însemnarea canonului 29 al soborului 6). Un cleric ca acesta, zic, să se caterisească, iar de va fi mirean unul ca acesta să
se afurisească. Căci sâmbăta nu o postim, chiar şi în fiinţă, pentru că este zi de odihnă, întru care s-a odihnit Dumnezeu despre lucrurile zidirii Sale, după aşezământurile Sfinţilor Apostoli (cartea 5 cap 14) şi după al doilea cuvânt, pentru că marchioniţii posteau sâmbăta, împotrivindu-se cinstei Ziditorului a toate, după Sfântul Epifanie la eresul împotriva lui Marchian. Zice încă şi Margunius în tâlcuirea canonului 11 al soborului din Ancira, că posteau în ziua sâmbetei, şi ereticii cei ce se numeau colutiani, şi apolinariani, spre izbăvirea celor adormiţi. Deci pe lângă pricina ce chiar şi din lăuntru, pentru care nu postim sâmbăta, care este precum am zis, odihna Ziditorului a toate, şi pentru aceasta încă nu postim, ca să nu se socotească că ne unim cu ereticii cei pomeniţi. Iar duminica nu postim,pentru învierea Domnului nostru şi bucuria cea a toată lumea. Că sâmbăta aduce pomenirea zidiriişi a facerii celei dintâi a lumii, ca una ce este sfârşitul şi pecetea ei. Iar duminica poartă chipul zidirii şi a facerii celei de a doua ca un început al ei, iar mai vârtos ca un început şi al celei dintâi zidiri. Să se ştie însă, că nu sunt călcători aicanonului acestuia, cei ce pentru adevărată nevoinţă cu cinstire de Dumnezeu, postesc zece zile de rând, sau şi 15, postind prin urmare în cursul acestor zile sâmbetele şi duminicile, cuprinse într-însele, precum Zonara şi Valsamon, într-un glas zic, atât în tâlcuirea canonului 53 cât şi întru acestui apostolesc. Însă şi aceştia, întru aceste zile, şi mai ales duminica, se cuvine a nu posti toată ziua, ci  să dezlege postul, mai-nainte de al nouălea ceas, cu oarecare mâncare proastă, iar nu stricătoare depost. Latinii însă nu pot a se îndrepta că postesc sâmbăta pentru nevoinţă. Pentru că precum scrie Platin, papa Inochentie a surpat postul miercurei, şi în locul acestuia a introdus postul sâmbetei. Deci cum postul sâmbetei poate pentru nevoinţă a se post de  că tre latini, care răul cu rău vindecă, şi cu nelegiuitul post al sâmbetei strică pe legiuitul post al miercurei.

Această interdicție este confirmată și de canoanele:
CANONUL 18 al Sinodului Local de la Gangra (anul 340)
Dacă cineva pentru păruta nevoinţă ar ajuna duminica, anatema fie.
[Apostolic, can. 64]
TÂLCUIRE
Şi în dumnezeieştile zile (adică duminica) eustatienii posteau, şi pe ceilalţi învăţau să postească, care lucru este necuviincios. Fiindcă întru această zi a înviat Domnul, şi împreună cu sine şi a înviat şi firea omenească. Pentru aceasta se cuvine şi a ne bucura, şi a mulţămi mai ales lui Dumnezeu, şi nu a posti, ca şi în zilele cele de postire, fiindcă postul este semn de întristare şi de zdrobire, iar nu de bucurie.

CANONUL 55 al Sinodului 6 Ecumenic (680 – 681)
Fiindcă am aflat că cei din cetatea romanilor, în ajunările sfintei patruzecimi, în sâmbetele acesteia ajunează, afară de urmarea Bisericii cea predată. Au socotit sfântul sinod, ca şi la Biserica romanilor nestrămutat să se păzească canonul, cel ce zice: „Dacă  vreun cleric s-ar afla  ajunând în sfânta duminică, sau sâmbăta, afară de una, şi singură (sâmbă ta mare) să se caterisească. Iar mirean fiind, să se aforisească.”
TÂLCUIRE
Sinodul acesta prin acest canon opreşte de a posti vechii romani (ori cu desăvârşită nemâncare, ori cu mâncare uscată întru al 9-lea ceas) în sâmbetele marelui post; (că se face dezlegare în ele la vin, la unt de lemn, la raci, şi al cele de acest fel), şi rânduieşte că se cuvine a se păzi neclintit şi la Roma, canonul 64 al Sfinților Apostoli, pe care şi îl pune anume, a căruia tâlcuire citeşte-o.204
–––-
204
Fiindcă acest canon, ca o sabie cu două ascuțişuri pătrunde inimile papistaşilor, pentru aceasta preasumeţii prihănesc pe sinodul acesta ecumenic, că nu bine a rânduit aceasta, dar prihănirea lor se ridică asupra însuşi Apostolilor, căci acesta canonului lor urmând, arânduit aceasta.

CANONUL 56 al Sinodului 6 Ecumenic (680 – 681)
Asemeni ne-am înştiinţat că şi în ţara armenilor, şi întru alte locuri, în sâmbetele, şi duminicile sfintei patruzecimi, unii mănâncă ouă şi brânză. Deci s-a socotit şi aceasta, ca Biserica lui Dumnezeu cea întru toată lumea, o orânduială urmând, ajunarea să o săvârşească, şi a se depărta, precum de tot felul de junghietură, aşaşi de ouăşi de brânză, care rod sunt şi naşteri acelora, despre care ne înfrânăm. Iar de n-ar păzi-o aceasta; de  vor fi clerici, săse caterisească; iar de vor fi mireni, săse aforisească.
TÂLCUIRE
Precum se vede: creştinii cei ce se aflau în Armenia, auzind apostolescul canon că opreşte de a posti cineva sâmbăta ,şi duminica, şi neînţelegând bine aceasta, mâncau brânză, şi ouă, în sâmbeteleşi duminicile marelui post. Pentru aceasta sinodul acesta ,prin acest canon, hotărăşte, ca toată Biserica lui Hristos, care se află în toatălumea, să păzească una şi aceea şi rânduială, şi să postească zilele acestea (dezlegând numai în ele la vin, la unt de lemn, şi la cele cu pielea ca de hârb [ostracoderma]) şi precum se depărtează de vietăţile cele ce se junghie, în marele post, aşa să se ferească şi de brânză, şi de ouă. Care sunt roduri, şi naşteri acestor fel de vietăţi.205
––––
205
De se zic şi peştii junghieturi (că poate ar zice cine, că dumnezeiescul glas a zis lui Petru: „Sculându-te Petre, junghie şi mănâncă”; ce să junghie? Cele câte cu patru picioare şi fiară, şi cele târâtoare. Iar târâtoare şi peştii se zic, după cea scrisă: „Să scoată apele târâtoare de suflete vii” (Facerea: 1,20), trebuie a ne feri şi de ouăle peştilor, adică de icre în marele post. Iar de nu se zic acestea junghieturi, ci numai cele de uscat, şi zburătoare, nu greşim mâncând icre în sâmbetele şi duminicile marelui post. Iar cei ce nu mănâncă, mai bine fac.

Ieroschimonahul Xenofont Horga (Petru Vodă): Duhovnicii trebuie să-i canonisească pe credincioşi după sfintele canoane!

Predică la duminica datornicului nemilostiv. Despre vederea păcatelor. Despre duhovnicii care nu mai respectă sfintele canoane. Despre netipărirea Pidalionului. Despre mucenicie.