Plâng mucenicii din Ardeal răpuși de-ai papei slugi

Related image

Plâng mucenicii din Ardeal răpuși de-ai papei slugi

 

În trecut, în anii din vechime
S-au luptat noroadele creștine
Și-atâția domnitori români neînfricați
Cu toți păgânii ce-au venit neinvitați.

Acuma noi, din epoca contemporană
Am uitat a străbunilor jertfă și rană.
Am uitat ce Sfinții Părinți au scris,
Am uitat mucenicii ce catolicii i-au ucis.

Și îl primim pe ,,Sanctitatea sa,,
Cu slavă și onoare,
Ascultăm doar de televizoare
Și venim să-l vedem pe chelios

Cu mai multă râvnă decât ne ducem
La biserica lui Hristos!
El ne vorbește de unire și frăție,
Să mergem ,,împreună,, spre o străină împărăție…

Ne trag de mână sfinții și ne ceartă
Pentru a noastră rătăcire oarbă.
Plâng mucenicii din Ardeal răpuși de-ai papei slugi,
Plânge și domnul nostru Mihai Viteazu și-nalță rugi.

Ca să trezească iar poporul,
S-arate rodul unei credințe moarte – adevărul
Că aghiazma papistașilor e impuțită
Și doar a ortodocșilor e limpede, neprihanită.

Deci din păcate, cine vrea sa fie cu papa frate
să se gătească a pleca în focul cel nestins al iadului
întreținut de slava deșartă și alte păcate!!!
De aceea zic: Să nu fie acesta pentru români frate!

Teodora V., 12 ani

Reclame

Lui Eminescu

Foto – vladherman.blogspot.ro

Lui Eminescu

de Alexandru Vlahuță

 

Tot mai citesc măiastra-ţi carte,
Deşi ţi-o ştiu pe dinafară:
Parcă urmând şirul de slove,
Ce-a tale gânduri sămănară,

Mă duc tot mai afund cu mintea
În lumile de frumuseţi,
Ce-au izvorât, eterni luceferi,
Din noaptea tristei tale vieţi…

Şi te-nţeleg te simt aproape:
Cu-aceeaşi suferinţă-n faţă,
Cu ochii gânditori şi galeşi,
Sătul de trudnica-ţi viaţă.

A, nu mă mir că ţi se dete
O zodie atât de tristă,
Că, zbuciumat de-atâtea patimi,
Râvneşti pe cei ce nu există,

Şi că potop de negre gânduri
Se strâng şi ţi se zbat sub frunte:
Pe veci întunecaţii nouri
Sunt fraţii vârfului de munte!

O, dacă geniul, ce scoase,
Ca din adâncul unei mări,
Din fundul inimii zdrobite,
Comoara asta de cântări,

Nu te-ar fi ars zvâcnindu-ţi tâmpla
De flăcările năbuşite,
Ce-ţi luminau ale gândirii
Împărăţii neţărmurite,

Şi de-ar fi fost lăsat prin lume
Să treci ca orice om de rând,
Ce lesne-ai fi pus frâu durerii
Şi răzvrătitului tău gând!

Şi cât de fără de păsare
Ai fi privit atunci la toate
Mizeriile-n cari lumea
Ursită-i pururea să-noate!

Dar ţi-a fost dat să fii deasupra
Acestor inimi seci şi strimte.
Şi tu să-nduri toată durerea
Pe care lumea n-o mai simte.

Să plângi tu plânsul tuturora…
Din zbuciumul eternei lupte.
Să smulgi fulgerătoare versuri,
Bucăţi din inima ta rupte…

S-aprinzi în bolta vremii astri
Din zborul tristului tău gând…
Văpaie!… Ce-o să-i pese lumii
Că tu te mistui luminând?

Străjerii de schit

Un poem dedicat luptătorilor pentru ortodoxie de la Schitul Orăşeni.

STRĂJERII DE SCHIT

În lumea asta largă şi nebună
În care toţi vânăm deşertăciuni
Este un loc anume ce ne-adună
Şi ne invită să trăim minuni !

Rai pământesc, colină preasfinţită,
Un colţ de taină verde la vedere,
Pumn de ţărână îndumnezeită,
Plămadă de istorie şi lacrimi şi durere !

E taină sus,e taină dedesubt…
Păşeşti cam vinovat iarba ce ştie
Că rădăcina ei s-a adăpat şi-a supt
Din lacrimi şi sudori spre veşnicie !

De sub pământ, monahii de-altădat,
Ce-au adormit aici, spre odihnire,
În abur de lumină, au plecat
La Împăratul împăraţilor şi al lor Mire !

La ceas de noapte sigur se adună
Întru a lor biserică de-odinioară
Să roage, să mai pun-o vorbă bună
La Sfinţii din icoane şi de-afară !

Dar azi sunt trişti şi supăraţi şi-ndureraţi
Că le e tihna mult prea tulburată
De vrajba cea iscată între fraţi
Şi că bisericuţa lor e atacată !

Măicuţa Domnului, îndurerată, strânge
La piept Dumnezeiescul Prunc,cu-nfiorare,
Cu nevăzute lacrimi plânge, plânge,
Că ortodox pe ortodox vrea să doboare !

E casa lor biserica, e-a lor !!!
Vor linişte-n locaşul mic şi sfânt !
Nu vor s-o dea ecumeniştilor, nu vor !
Se răsucesc monahii sub pământ !

Ca la tâlhari au năvălit străini
(Străini dac-ar fi fost…era mai bine !)
Şi au întins apucătoare mâini
Să-nhaţe munca satului, fără ruşine !

Treizeci de feţe cu sclipiri de ură
Au regizat prohodul unui frate ,
Să nu-i mai iasă ADEVĂR din gură
Şi l-au lovit ,colegial , din spate !

Şi-adus-au şi flăcăi şi-o dubă-albastră
Pentru cei care i-ar fi tras de barbă !
Dar Dumnezeu este de partea noastră
Şi sunt cu noi şi cei ascunşi sub iarbă !

Noi vrem biserica aşa precum a fost –
Nu vrem războaie, pacea-i bucuria !
O vom păzi precum soldaţii-n post
Să nu o pângărească erezia !

Acum biserica e teatru de război,
Redută tragică în vremi nedemne !
De ce vă trebuie,ce-aveţi cu noi ?
Dacă o socotiţi doar nişte… „lemne”!?!

Năvălitorii-n pauze se odihnesc
Dorm la hotel şi plănuiesc finala !
Pe trepte reci, de piatră străjuiesc
Cei care ştiu că-n altă parte-i gala !!!

Nu ne-au lăsat şi nu ne lasă Sfinţii –
Ne cer credinţa să o apărăm !
Dacă în lupi s-au transformat părinţii
Noi suntem pui de lei şi-aicea stăm !

Credinţa să o apărăm – e DATORIE !
Biserica – a fost întruna atacată !
Străjer să fii pentru Ortodoxie
Oricine-ai fi : tată şi mamă,tu , băiat ori fată!

– Cinstire vouă, curajoşi săteni,
Eroi contemporani cu erezia !
Voi , cei de-aici, din Schitul Orăşeni,
Voi străjuiţi cu demnitate – ORTODOXIA !

Creştini adevăraţi,cu sufletul curat,
Voi faceţi cinste Preotului vostru ,
Care de ani şi ani v-a învăţat
Că a trăi în ADEVĂR e rostul nostru !

Sămânţa a fost bună şi-a rodit ,
Semănătorul azi e pus pe cruce!
Calvarul lui cu voi l-a împărţit
Şi-orinde-ar fi, nu singur se va duce !

La rai cu el, spre Golgota-mpreună ,
Cu cei de dedesubt însoţitori,
Pentru credinţa noastră, cea străbună
Se merită să mori de mii şi mii de ori !

La aşa Preot – aşa credincioşi !
La un aşa trecut – prezentul – pe măsură !
Rămâneţi cum sunteţi, buni şi frumoşi,
Nu vă contaminaţi de a lor ură !

Biserica veghind,cu îngeri vă-nsoţiţi
Şi privegheaţi alăturea de ei !
Colibă-n cer acum vă pregătiţi
Pentru că v-apăraţi de lupi…ca nişte miei !

Din zi în noapte, până-n zori de zi
În frig, flămânzi, neobosit ,
Cu trupul v-apăraţi dreptul de-A FI
Ai lui Hristos şi-ai Maicii Lui până-n sfârşit !

Şi Sfântul Sila vine-n ceas de noapte
Să-şi întărească fraţii , să-i aline,
De pe sub flori se-aud tainice şoapte
„– Să fiţi cuminţi şi buni – şi va fi bine !

La răstignire dac-aţi stat la rând
Pe uşa bisericii sfinte
Cu dragoste ura călcând
Veţi fi răsplătiţi, ţineţi minte !

Dator Dumnezeu nu vrea niciodată
Să fie şi EL vă cunoaşte !
V-aşteaptă cu Sfântă răsplată :
Să-nviaţi împreună de Paşte ”!

Şi dacă vom muri – am biruit !
Răniţi de-om fi – ne-o vindeca Hristos !
Vinovăţia noastră-i c-am iubit
ORTODOXIA şi pe Sfântul Cuvios !

Căci dacă vom muri – tot vii vom fi !
Aşa Părintele ne-a învăţat !
Cu noi e Dumnezeu, cu noi va fi ,
Deci să ne bucurăm : HRISTOS A ÎNVIAT !

Părintele merge-nainte
Martiric şi de neoprit !
Păzeşte-l, Preasfinte Cuvinte,
C-atâta de mult Te-a iubit !

Tot singur, în durere-mpietrit,
De fraţii-n sutană junghiat ,
Pentru-ADEVĂR hăituit şi lovit
Ducându-şi crucea cântă
HRISTOS A ÎNVIAT !

Paraschiva Rădoi

Grigore Vieru ar fi împlinit 79 de ani pe 14 ianuarie

Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.

Aceasta scrie în epitaful lui Grigore Vieru, poet român, propus de Academia Română în 1992 la Premiul Nobel pentru Pace. S-a stins pe „Golgota Basarabiei” pe 18 ianuarie 2009, în urma unui grav accident de circulație. Grigore Vieru se intorcea de la niste manifestari dedicate nasterii lui Mihai Eminescu. In drum spre casa, si-a gasit sfarsitul. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană.

 grigore-vieru

La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici, artiști care au transpus în muzică opera lui Vieru. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Astăzi, 14 februarie 2014, se împlinesc 79 de ani de la nașterea celui care a fost supranumit de criticul Eugen Simion poetul celor trei sfinte teme: Mama, Limba și Dragostea.
La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Academicianul Răzvan Theodorescu considera că “prin moartea lui Grigore Vieru, România pierde unul dintre puţinii săi reprezentanţi care credeau cu tărie în unitatea acestui popor şi în unitatea sa prin limba pe care a cultivat-o ca nimeni altul. Într-o vreme în care uităm priorităţile noastre naţionale, într-o vreme în care ideea de românitate nu mai are valoare, Grigore Vieru, acest român de dincolo de Prut, ne-a reprezentat pe noi toţi şi a fost unul dintre cei mai desăvârşiţi români pe care i-am cunoscut“.
Scriitorul Nicolae Dabija spunea “Grigore Vieru a fost un luptător, a încurajat mulţimile. Cu ajutorul lui am obţinut limbă română, alfabet latin, identitate românească, podurile de flori“. El a amintit că Vieru a luptat pentru aceste valori încă din anii ’60-’70, în timpul perioadei sovietice. “Abecedarul său a fost primul abecedar naţional, pentru că pentru prima dată, atunci, în anii ’70, se vorbea despre Eminescu.
Grigore Vieru era un poet ciudat, cu o anume fragilitate, vulnerabilitate în fiinţa sa. În acelaşi timp era un poet cu un cuget tare, de aceea cei cu spiritul obiectiv îl pot considera un simbol al luptei naţionale din Basarabia.” a declarat preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Eugen Simion.
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Grigore Vieru si sa-i odihneasca pe toti cei care au lasat romanilor o firimitura de curaj de a-si apara drepturile, trecutul, propria viata, prezentul si viitorul.

Nu am moarte cu tine nimic
de Grigore Vieru
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Sursa: ziarpiatraneamt.ro

Răspunsul unui gând…

Denisa Aricescu

Răspunsul unui gând… 

Să vezi cum plouă,
ţi-ar plăcea…
să curgă stropii, rând pe rând.
…să ai un singur gând, apoi…
…un gând etern , un gând din ploi…

…stările trec şi iarăşi vin…
prin suflet trece al tău chin,
să vrei să fii propria stare,
… să te-nconjoare de scăpare.

De ce nu vrei să laşi tristeţea?
…spală amarul, căci nu-i bun…
Culege liniştea din drum,
Mergi mai departe..
Da, acum!

Nu voi ieşi în calea ta,
…nu vreau să te-ntristez şi eu,
…căci ştiu că îţi va fi mai greu!

Dar într-o zi,
…pe-o altă stradă…
…aş vrea că ploaia să te vadă,
Să-ţi cadă-n palme, să-ţi strecoare,
…un zâmbet şi o alinare.

Vezi articolul original