Super-acriviștii s-au întâlnit într-o „sinaxă”, în județul Neamț și printre hotărâri a fost și repudierea ieromonahului Tihon Bivoleanu care nu este de acord cu formula de pomenire „Pe episcopul nostru…”

Dovada înșelării este această fărâmițare continuă. 

Când creezi o grupare ai cărei membri se declară singurii ortodocși, pe ceilalți considerându-i eretici (pe toți pomenitorii), concluzia logică la care ajung mulți dintre ei este aceea că dacă toți sunt în erezie înseamnă că nu au nici har.

Concluzie logică, dar greșită totuși, la fel ca și premiza de la care se pleacă (cum că toți cei ce nu întrerup pomenirea ar fi eretici).

Așa s-a desprins dintre ei,  mai întâi preotul Ioan Miron, apoi Claudiu Vasile Maria. A urmat ieromonahul Onisim Banu.

Din nefericire în aceeași prăpastie a căzut și Schitul Rădeni, schit ce se afirmase ca o citadela a Ortodoxiei, timp de un an de zile.

Acum, aflăm că ceata acriviștilor exagerați s-a întâlnit în „sinaxă” undeva în județul Neamț și una din hotărârile luate de participanți ar fi fost și delimitarea de poziția pr. Tihon Bivolenu care nu e de acord cu formula de pomenire/nepomenire „Pe episcopul nostru…”

Aici vedem că ieromonahul Tihon nu alunecă într-o cădere mai mare, ca cei amintiți mai sus, ci rămâne măcar pe poziția  unei formule de pomenire corecte neacceptând ciudățenia impusă de monahul Sava Lavriotul celorlalți acriviști exagerați ca și el.

Bine ar fi dacă acest ieromonah și-ar reveni cu totul și ar părăsi ideile schismatice sau semi-schimatice ale pr-lui Antim și ale celor dimpreună cu el și cu Sava Lavriotul.

Redau mai jos un fragment de pe un blog care se pare că îl susține pe pr. Tihon, deși în trecut îi sprijinea cu totul pe semi-schismaticii acriviști.

Acuzatii grave si nefondate aduse parintelui Tihon de asa zisi parinti marturisitori la sinaxa recent desfasurata in judetul Neamt

Recent in zona judetului Neamt a fost organizata o sinaxa la care au participat majoritatea parintilor ingraditi de erezie (parintele Antim, parintele Ieronim, parintele Spiridon, parintele Xenofont, parintele Elefterie, parintele Ghervasie etc…), mai putin cel acuzat de inselare (parintele Tihon , care nici nu a fost invitat ) .

Imediat dupa aceasta sinaxa , un grup de credinciosi si maici au venit la parintele Tihon si i-au transmis ca duhovnicii de la sinaxa le-au zis ca parintele Tihon este inselat si sa nu mearga la el pentru ca nu foloseste formula eretica episcopul nostru in ectenie. Parintele argumenteaza ca aceasta formula este eretica cu ajutorul invataturii Sf Ipatie Din cartea Strajerii Ortodoxiei de la pagina 101.

La aceasta sinaxa s-a decis de comun acord ca parintele Tihon este inselat. De ce oare acesti duhovnici nu au curajul sa afirme si public acest lucru?

Vom aduce argumente in viitoare articole cu inselarile acestor duhovnici si chiar erezii a unora dintre ei.

Parintele Antim si nu numai, cand vrea sa scape de niste ucenici (cei mai prosti si fara bani) ii trimite la parintele Tihon, desi la alti ucenici le spune ca parintele Tihon este inselat si nu ii lasa sa mearga la el. Spuneti voi daca aceasta atitudine este ortodoxa.

Mai nou aflam de la parintele Xenofont Horga ca nu este bine sa dai in vileag un inselat, desi si acesta la unii ucenici (care au portofele pline de bani) le spune ca parintele Tihon este inselat .

In privinta acestei ectenii asteptam argumente canonice .

….. De pe: invataturilesfintilorparinti.wordpress.com

 

Comunicatul părintelui Antim către cei ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă

Imagini pentru pr antim gadioi

Comunicat

Noi, cei care ne-am delimitat de ierarhie și de preoții rămași în comuniune cu aceasta, odată cu sinodul din Creta, rămânem în Biserica Ortodoxă Română strămoșească.

Lupta noastră mai departe trebuie să fie în duh de pace, în duhul lui Hristos și al Sfinților, pentru a ne putea raporta la lupta strămoșilor din Biserica strămoșească triumfătoare a sfinților neamului, care, cu prețul vieții și al sângelui curs, au apărat adevărul de credință.

În acest duh, continuăm mărturisirea, arătând abaterile grave de la credință pe care ierarhia le-a făcut în Creta și după aceea, având grijă să respectăm limitele canonului 15 I-II, conștienți că a adăuga ceva la ceea ce au spus Sfinții Părinți este periculos pentru mântuirea proprie și a sufletelor ce caută sincer mântuirea.

Ca un îndemn al meu, în dragostea lui Hristos, noi, preoții care ne-am îngrădit, prin hotărârile Sfinților, de ierarhie, dar și creștinii, călugării și maicile care au făcut-o, trebuie să ne abținem de la a formula, prin predică, purtare și sfaturi ocazionale personale, acuzații la adresa celor care au creat această situație în Biserica Ortodoxă Română, mai înainte de hotărârea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, așa cum vedem în decursul veacurilor că, la sinodul al III-lea ecumenic, hotărârile Sfinților, în iconomia dumnezeiască, au reabilitat chiar pe cei hirotoniți de Nestorie, patriarhul eretic.

Dacă, din hotărâre proprie, vom lua decizia personală, mai înainte de vreme, ca preoți sau mireni, de a judeca și osândi noi ierarhia sau pe cei care sunt în comuniune cu ea și evenimentele din Creta, putem cădea de-a dreapta sau de-a stânga, periclitându-ne mântuirea noastră și pe a celor pentru care ne facem călăuze.

Un alt aspect, tot ca un îndemn, urmând Mântuitorului, care spune că “nu oricine zice «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui” (Mt. 7,21), să ținem cu sfințenie dreapta credință, fără a uita că o putem păstra numai prin pocăința adevărată.

Astăzi, există prea multă vorbărie, prea mulți ne-am făcut teologi și înțelepți, speculând și acuzându-i pe cei ce au produs această situație în Biserica neamului românesc că sunt eretici, sau mai puțin eretici, sau că nu sunt deloc eretici, că mai au har sau nu mai au deloc etc. Nu este a noastră această hotărâre, ci a lui Dumnezeu, la momentul potrivit, când El va hotărî.

Nouă, preoților, Duhul Sfânt ne-a spus prin Sfinți să întrerupem pomenirea și să nu avem comuniune de slujire cu cei ce nu au întrerupt-o. Mireanul, dacă dorește mântuirea și să asculte de Dumnezeu și de Sfinți, trebuie să se îngrădească nemaiparticipând la slujbele celor care nu au întrerupt pomenirea. Și atât.

În numele Domnului nostru Iisus Hristos, vă rog încă o dată, preoți, mireni, călugări și maici, să rămânem în aceste limite stabilite de către Sfinți în Duhul Sfânt, și să avem răbdare, chiar dacă este greu, căci Hristos ne-a arătat calea: “Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (In. 15,20).

Nu există mântuire decât prin jertfă. A îngăduit Dumnezeu aceste timpuri pentru a ne încerca mai mult credința.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Protosinghel Antim Gâdioi

Sursa: ortodoxinfo.ro

Comunicat – Poziția părintelui ANTIM GÂDIOI față de situația creată de sinodul tâlhăresc din Creta și față de acuzele ce i s-au adus

Imagini pentru pr antim gadioi

Comunicat Protosinghel Antim Gâdioi 

Comunicat

 

   Faţă de diverse afirmaţii apărute în spaţiul public în ultima vreme, referitoare la poziţia adoptată prin întreruperea pomenirii ierarhului ca urmare a sinodului din Creta, doresc să fac următoarele precizări:

  1.    Am întrerupt pomenirea ierarhului, ca măsură canonică, prevăzută de canonul 31 apostolic şi de canonul 15 I-II Constantinopol, datorită semnării documentelor eretice ale sinodului din Creta, reconfirmate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 29 octombrie 2016.

  2.    Măsura nepomenirii ierarhului are ca scop îngrădirea preotului nepomenitor şi a credincioşilor pe care îi păstoreşte de erezie, iar aplicarea ei se face în funcţie de trezvia conştiinţei creştine a fiecărui preot sau credincios ortodox, care trebuie să se limiteze la a nu se face părtaş la erezie, fără a judeca starea de har în care se găseşte Biserica ca urmare a deciziilor sinodale din Creta, pentru a evita riscul căderii în greşeli săvârşite de alţii în trecut (grupările stiliste etc.). Fiecare creştin are propria conştiinţă şi, în funcţie de adevărul de credinţă adus de Hristos şi stabilit de Sfinţii Părinţi, este liber să aleagă singur pe Hristos sau altă cale, propovăduită de cei de astăzi, fiind mereu atent la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care atenţionează: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit  să fie anatema!” (Gal. 1,8-9).

  3.    Nu am părăsit şi nu am de gând să părăsesc Biserica Ortodoxă Română, nu am primit niciun antimis de la PS Longhin Jar sau de la alt arhiereu, nu am cunoştinţă ca altcineva să fi primit. Nu ştiu nimic despre niciun “Sinod din Rezistenţă”, nici despre vreun plan de hirotonire de episcopi. Nu am ieşit din Biserica Ortodoxă universală, iar dacă duhovniceşte m-am îngrădit de erezie, duhovniceşte ţin de acei ierarhi care păstrează învăţătura adusă de Hristos.

  4.    Nu am nicio legătură cu vreo fundaţie cu atribute religioase creată pentru vreo “Biserică de Rezistenţă din România” şi nu ştiu ca vreunul dintre ucenicii mei să participe la astfel de acţiune. Nu am binecuvântat crearea niciunei asociaţii religioase cu asemenea scop.

   Cei care scriu comentarii rău-voitoare şi creează diversiuni în conştiinţa ortodocşilor au uitat de Dumnezeu şi de moarte şi ar trebui să se gândească la Ziua Judecăţii, când vor răspunde pentru tot cuvântul rostit.

Protosinghel Antim Gâdioi