Predica pr-lui ierom. GRIGORIE SANDA la Duminica fiului risipitor – Despre exagerările celor ce îi numesc pe toți pomenitorii eretici

Predica la Duminica fiului risipitor

,,Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-I voi spune: Tata am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat,’’ (Lc.15,18-20)

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Iubiti credinciosi si frati intru Hristos slavit sa fie Domnul! Iata ca astazi ne aflam in Duminica fiului risipitor ,a doua duminica din perioada triodului. Cred, iubiti credinciosi, ca mie mai mult decat tuturor mi se adreseaza evanghelia acestei zile. Aceasta pericopa evanghelica poate ca este cea mai frumoasa din intreaga Sfanta Evanghelie. Va marturisesc ca de nenumarate ori am citit aceasta evanghelie: ,,Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a faut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. (Lc.15,20). Mila lui Dumnezeu ma copleseste, dragostea Lui nemarginita fata de noi oamenii stoarce din inima mea impietrita multimi de lacrimi si evlavia si recunostinta ma inunda, iar gura mea amuteste nestiind ce sa spuna vazand ca bun si bland este Domnul si dragostea Lui nu are hotar.

Iubiti credinciosi, iata ca asemenea acestui fiu risipitor si noi, cu totii, am plecat in tara indepartata a pacatului, luand cu noi partea de mostenire adica darurile cu care Bunul Dumnezeu ne-a inzestrat. Astfel, Dumnezeu ne-a dat intelepciune, iar noi am cugetat cele rele; ne-a dat vedere ca sa ne bucuram de cer si pamant, de munti si de ape, de vai si campii, de aproapele nostru care e chipul lui Dumnezeu si prin care ar trebui sa-l vedem pe Dumnezeu; ne-a dat auz prin care cunoastem cuvantul evangheliei Sale, iar noi ne-am plecat ochiii si urechile la cele inselatoare; Dumnezeu ne-a dat gura ca sa-I aducem doxologie, sa-l mangaiem pe aproapele, iar noi ne-am pornit limba la grairea multor rautati; Dumnezeu ne-a dat sanatate, iar noi am irosit-o in multimi de pacate. ,,Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua?” Dumnezeu iata ca a facut universul, cerul si pamantul cu toate cele din ele si in ultima zi a creatiei Sale ne-a zidit pe noi oamenii, cununa creatiei Sale, punandu-ne stapani peste toate. Dumnezeu fiind izvor a toata dragostea are ca dimensiune a iubirii Sale actul creator, caci cel ce iubeste zideste, creaza, iar cel ce uraste distruge, darama.

,,Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Dupa caderea lui Adam neamul omenesc s-a departat de Ziditorul sau, s-a intors catre cele pamantesti primind stricaciunea si gustand moartea. Dar, in iubirea Sa de oameni, Tatal L-a trimis pe Fiul sa se nasca, sa ia trup omenesc din Precurata Sa Maica, sa ia pe umerii Sai pacatele lumii si prin jertfa Sa sa ne rascumpere de sub puterea mortii: ,,Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau, Cel unul nascut, L-a dat ca cel ce crede intransul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Vedeti, iubiti credinciosi, cat de mare este iubirea si mila lui Dumnezeu cu noi creatia Sa. Ca nu numai ca ne iarta multimea greselilor noastre, dar ne da si slava cea dintai, ne da vesmantul nestricaciunii si ne pune pe deget inelul, legatura cu Sine spre viata vesnica. ,,Tata am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau…” Intoarcerea noastra catre Dumnezeu se face intru umilinta. Lucram pocainta si suspinam in fiecare zi caci suntem departe de Domnul, ne-am asemanat celor necuvantatoare cum spune psalmistul David: ,,Omul in cinste fiind n-a priceput, alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor.” Prin pocainta ne intoarcem catre Domnul, mintea noastra se curateste, se lumineaza prin harul lui Dumnezeu si incepe sa lucreze cele mantuitoare. ,,Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad si ca Iona ma rog: Dumnezeule din stricaciune scoate-ma.”,,Nu ma lasa Doamne Dumnezeul meu, nu Te departa de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.” Vedem, iubiti credinciosi, din pilda aceasta, ca inainte ca omul sa rosteasca rugamintea sa catre Domnul, Care cunoaste cele ascunse in adancul inimii, il primeste pe cel ce se pocaieste. Omul nu apuca sa deschida gura sa si Dumnezeu il primeste. Cat de mare este cugetarea umilicioasa! Cat de mare este suspinul launtric. Dumnezeu nu vrea cuvinte multe, nu vrea cuvinte mestesugite, ci inima infranta si smerita. Dumnezeu vrea ca inima noastra si mintea sa fie la El, vrea ca toate puterile noastre sufletesti sa-I slujeasca Lui. “…caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.” Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Iubiti credinciosi, am rostit si eu cateva cuvinte smerite la aceasta mare taina care s-a descoperit noua astazi prin acesta Evanghelie. Bunul Dumnezeu sa ne ajute si noua sa cugetam smerit asemenea fiului risipitor, sa ne intoarcem cu toata ravna catre Dumnezeu si sa dobandim slava Sa.

Iubiti credinciosi, dupa cum majoritatea stiti, in mediul virtual la momentul de fata exista un razboi al declaratiilor de tot felul. Foarte multi recurg la afirmatii pe care le inteleg mai mult sau mai putin. Cu siguranta ca sunt si elemente straine de lupta antiecumenista pe care o ducem care vor sa creeze dezbinare si sa creeze un haos si pe credinciosii de rand sa-I faca sa nu stie ce sa mai creada. Poate ca ati vazut ca unii au inceput si un atac la persoana, uitand ca lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor intunericului care sunt in vazduhuri si prin aceasta se straduiesc sa ne angajeze in aceasta lupta care nu este dupa Dumnezeu. Cu siguranta ca dorinta celor ce vor sa ne impuna documentele eretice din Creta este de a crea o situatie in care oamenii sa-si piarda increderea in parintii angajati in lupta contra ecumenismului; toti oamenii sa ne catalogheze ca uratori si dezbinatori de frati, ca oameni supusi patimilor, mandriei, iutimii si urii. Noi nu vrem sa intram in acest joc murdar, vrem decat sa explicam anumite lucruri fara sa injosim sau sa lovim pe cineva. Cinstea noastra nu ne-o construim pe distrugerea celuilalt. Daca celalt ne calomniaza si straduieste sa ne compromita in fata altora, noi nu cautam indreptatirea de sine, ci tacem si ne rugam. Nu cautam slava lumii, ci pe cea a lui Dumnezeu pentru ca nu putem sa placem in acelasi timp lumii si lui Dumnezeu. In Everghetinos se spune “prietenia cu lumea este vrajmasie inaintea lui Dumnezeu”.

Si pentru ca discutiile graviteaza in zona conceptelor de “eretic” si “partasie cu ereticii” sau “erezie” si “partasie la erezie”, ma simt obligat sa aduc unele lamuriri. Unii ne acuza ca am vedea intre Ortodoxie si erezie altceva redat prin sintagma “partasie la erezie”. Va spun si eu ca intre adevar si minciuna nu este nimic, intre lumina si intuneric nu este nimic. Totusi ce vrem noi sa spunem prin “partasie la erezie” sau “partasie cu ereticii”? Iubiti credinciosi, cunoastem cu totii preoti cu cuget ortodox, care nu sunt ecumenisti, deci nu si-au insusit catusi de putin ceva din doctrina ecumenista. Sunt impotriva dialogurilor ecumeniste, al rugaciunilor in comun cu ereticii (nu se roaga cu acestia), resping cu totul “teoria ramurilor”, recunosc o singura Biserica – Biserica Ortodoxa, nu recunosc taine in afara Bisericii si peste toate acestea propovaduiesc impotriva ecumenismului si isi educa enoriasii in spirit ortodox. Problema lor este insa ca in cadrul Sfintei Liturghii pomenesc ierarhul ce a acceptat documentele din Creta si prin aceasta se realizeaza unitatea liturgica intre ei si ierarhul pomenit. Am intrebat personal pe unii dintre acestia de ce fiind constienti de ce s-a intamplat in Creta totusi raman in comuniune cu ierarhii semnatari. La toti am vazut ca au dorinta de a intrerupe si ei pomenirea. Unul mi-a spus: “Pentru mine, parinte, doua lucruri care ma determina sa intrerup pomenirea s-au implinit; in ’61 am intrat in CMB si in 2016 a fost Sinodul din Creta, mai ramane un lucru care cred ca se va implini in 2018 prin venirea Papei. Daca acesta va fi primit ca un ierarh ortodox, va sta in strana arhiereasca si i se va da cinstea drept-maritorilor si eu, cu toata inima, voi intrerupe pomenirea. In acelasi timp eu ma straduiesc sa-mi pregatesc credinciosii pentru pasul acesta.” Altul mi-a spus: “Si eu, parinte, lupt dupa putere, le vorbesc credinciosilor, ma straduiesc din rasputeri sa-mi fac datoria de preot, dar imi lipseste taria, nu am curajul sa ma confrunt direct cu ierarhul intrerupand pomenirea.

Ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca.” I-am spus: “Stiti, parinte, ca desi sunteti ortodox totusi impartasirea in comuniune cu ierarhul este problematica pentru mantuirea sfintiei voastre.” Mi-a raspuns: “Stiu si de aceea ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca sa merg pana la capat.” Asa, iubiti credinciosi, am avut unele discutii cu mai multi preoti. Oare putem noi pe aceastia sa-i numim eretici, atata timp cat au cuget ortodox si nu si-au insusit doctrina ecumenista? Oare putem noi face afirmatia ca sunt eretici cu gandire si simtire ortodoxa? Noi pe acestia i-am considerat preoti ortodocsi, dar avand comuniune liturgica cu propovaduitorii ereziei, deci avand partasie cu ereticii.

Am mai vorbit si de oameni simpli, a caror minte nu poate realiza abaterile doctrinare din Creta, ca acestia nu sunt eretici. Una este sa treaca omul la o erezie si alta sa se trezeasca peste noapte cu o erezie semnata si in dreptul lui si sa nu reuseasca, datorita unor nedumeriri sau frici, sa se dezica de semnatari prin intreruperea pomenirii. Nu putem sa-i punem pe toti oamenii la un loc si sa le punem eticheta de eretici. Sfantul Teodor Studitul are un text clar cu referinta la ceea ce am afirmat mai sus: “Dar daca [preotul] pomeneste vreun episcop eretic, chiar daca [preotul] are vietuire fericita, chiar daca e ortodox, trebuie sa ne indepartam de dumnezeiasca impartasire; dar cand e vorba de masa de obste – de vreme ce doar acolo [la Liturghie], din frica il pomeneste [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] sa binecuvinteze si sa cante cu noi.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol 1, pag. 59). Vedem clar cum Sfantul Teodor poate vedea in cel ce pomeneste din frica un preot cu vietuire fericita, un preot ortodox si da voie sa participam la o masa de obste pe care acesta o binecuvinteaza si sa ne rugam cu acesta (sa cantam), dar sa ne departam de dumnezeiasca impartasire, adica sa nu luam Sfintele Taine in comuniune cu ierarhul eretic.

Iubiti credinciosi, alti frati de ai nostri sprijinindu-se pe asa-numita teorie a “vaselor comunicante” afirma ca toti sunt eretici si numai cei ce au intrerupt pomenirea sunt ortodocsi. Astfel ei afirma ca daca unii preoti pomenesc pe un ierarh, chiar daca nu e de acord cu Creta dar se afla in comuniune cu alti ierarhi ce merg pe calea ecumenismului si ei la randul lor se fac eretici. Vor sa spuna ca si preotul sau credinciosul care are un ierarh ce nu a acceptat documentele din Creta trebuie sa intrerupa pomenirea pentru ca episcopul lor este in comuniune cu altii ce au acceptat documentele eretice. Astfel ei, ii vad si pe georgieni si bulgari eretici pentru ca patriarhii acestor doua Biserici Locale pomenesc pe patriarhul ecumenic Bartolomeu si pe ceilalti patriarhi ecumenisti in ciuda faptului ca cele doua Biserici nu sunt in CMB si nu au participat la pseudo-sinodul din Creta. Sfantul Teodor Studitul are un text clar prin care incrimineaza aceasta teorie a vaselor comunicante: “[…] Dar nu trebuie mai mult iscodit si cercetat daca cineva a mancat cu cel care a mancat impreuna cu eretic si altul cu acesta, caci atunci, daca mergem asa cu inlantuirea trebuie sa ne despartim de toti. Iar acest lucru este al celor ce-si iubesc voia proprie, iar nu a sfintilor. Pana la acesta [la cel ce mananca cu ereticii] ramai si nu trece mai departe. Nu cumva din nestiinta [sfintii] nu au cercetat si nu ne-au vestit noua acestea? Nicidecum. De aceea nu te lupta sa treci dincolo de hotarele pe care le-au pus parintii nostri.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol I pag. 60)

Unii dintre fratii nostri, care au lasat deoparte pentru moment, frica de Dumnezeu, au inceput chiar sa calomnieze prin cuvintele lor pe cei ce cu adevarat lupta pentru Ortodoxie si datorita carora pseudo-sinodul din Creta si-a pierdut caracterul sau universal, ecumenic. Astfel au adus acuze Mitropolitului Serafim de Pireu, spunand ca este eretic ca n-a intrerupt pomenirea. Mitropolitul Serafim nu pomeneste in cadrul slujbelor pe Arhiepiscopul si Mitropolitul a toata Elada, ci pomeneste la modul general arhiereii ortodocsi ai Sinodului Bisericii Elene. Eu personal am fost la catedrala mitropolitana a Pireului si n-am auzind pomenindu-se alt ierarh decat Mitropolitul Serafim. Un aspect pe care vreau sa vi-l fac cunoscut este ca la putin timp dupa sinodul din Creta IPS Serafim a trimis in toata eparhia pe care o arhipastoreste o circulara prin care preotilor li se spune sa adauge dupa rugaciunea anaforalei o cerere prin care Dumnezeu sa ajute sa fie condamnat sinodul din Creta si ecumenismul sa fie calcat sub picioarele drept-maritorilor crestini. Cei ce il judeca pe IPS Serafim spun ca acesta trebuia sa se separe de Sinodul Bisericii Elene. Cei ce spun aceasta trebuie sa stie ca inaltpreasfintitul stie sa duca lupta. Ramanand in comuniune cu ceilalti ierarhi el are un cuvant cu putere in Sinod. Si rezultatul concret este ca datorita pozitiei sale transante si a altor ierarhi antiecumenisti Sinodul Bisericii Elene nu a acceptat documentele cretane, nu a luat act de aceste documente asa cum s-a intamplat in cadrul Sinodului BOR. Prin contribuitia IPS Serafim s-au organizat sinaxe si conferinte interortodoxe ce au convins unele biserici locale sa nu participe la sinod. Prin ceea ce v-am spus am incercat sa va fac constienti de cei care cu adevarat au rezultate notabile impotriva ecumenismului si al sinodului din Creta, chiar daca acestia nu sunt cum am vrea unii sau altii. Ei se folosesc de acrivie si iconomie pentru ca ecumenismul sa fie osandit.

In incheiere as vrea sa va relatez un caz din vremea Sfantului Teodor Studitul. Pe cand Sfantul Teodor era egumen la Sakkudion, imparatul Constantin al VI lea si-a inchis cu forta sotia legitima intr-o manastire si s-a casatorit in chip abuziv si adulter cu amanta sa. Casatoria a fost savarsita de un preot de la catedrala Sfanta Sofia. Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, pentru a evita o posibila redeclansare a persecutiei iconoclaste, a acceptat starea de fapt, aplicand, fortat de imprejurari “iconomia”, iar Sfantul Teodor a intrerupt pomenirea sfantului patriarh pana ce casatoria ilegitima avea sa se desfaca si preotul savarsitor al acestei casatorii avea sa fie caterisit. Vedem ca unul a aplicat iconomia si celalalt acrivia, dar totusi amandoi sunt sfinti. Oare putem face afirmatia ca unul dintre ei a gresit? Cu siguranta ca nu. Fiecare dintre cei doi sfinti au urmarit binele Bisericii. Sfantul Teodor a urmarit ca fie condamnata aceasta casatorie pentru a nu se crea un precedent, pentru a nu face si altii astfel de fapte nelegiuite, astfel prin aceasta rupere de comuniune cu patriarhul a sanctionat aceasta nelegiuire. La randul sau Sfantul Tarasie a acceptat aceasta stare stiind ca imparatul este iconoclast si ar putea sa redeclanseze persecutia iconoclasta daca s-ar lovi de opozitia sa. A pus pacea Bisericii mai presus de aceasta nelegiuire. Vedem, iubiti credinciosi, ca mult mai mare este raspunderea pe care o au cei din fruntea Bisericii decat a noastra a preotilor si credinciosilor de rand. Daca pentru noi cei de jos, este mai usor sa procedam cu acrivie, aceasta nu este la fel de usor pentru cei aflati in treapta arhieriei. Pentru aceasta sa nu-i judecam pe ierarhii ortodocsi ce lupta impotriva sinodului din Creta si a ecumenismului. Daca am sta de vorba cu acestia, ne-am da seama ca daca folosesc iconomia, aceasta o fac spre binele Bisericii. Sa lasam pe Dumnezeu, care stie cele ascunse ale inimii, sa judece, iar noi sa ne tinem pozitia aceasta de ingradire pe care am adoptat-o pentru ca la noi toti ierarhii au acceptat documentele din Creta si sa petrecem in multa rugaciune si frica de Dumnezeu.

Trag un semnal de alarma: prin judecata pe care o facem numindu-i eretici pe unii care cu adevarat lupta impotriva ereziei, ca este posibil sa luptam impotriva unor placuti ai lui Dumnezeu si astfel harul lui Dumnezeu sa ne paraseasca si sa ne pierdem mantuirea. Daca nu stim sa cantarim bine lucrurile, pentru ca nu avem luminare de la Dumnezeu mai bine sa tacem, sa inmultim rugaciunea si sa ne adancim pocainta, caci jertfa lui Dumne- zeu – duhul umilit, inima infranta si smerita – Dumnezeu nu o va urgisi.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa tinem calea de mijloc, sa ne pastram linistea sufleteasca si lucrand virtutile sa dobandim mila lui Dumnezeu cel inchinat in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh! Amin! – ortodoxinfo.ro

Anunțuri

Excelent studiu al părintelui GRIGORIE SANDA de la Mânăstirea Lacul Frumos despre măsura întreruperii pomenirii ierarhilor pe motiv de erezie

Lămuriri la întrebările unor credincioși referitoare la situația actuală a Bisericii

  1. Canonul XV(I-II) Constantinopol este sau nu obligatoriu. Este întreruperea pomenirii un drept sau o obligație?

Pentru a vedea dacă Canonul XV (I-II) Constantinopol dacă este opțional sau obligatoriu trebuie să facem o comparație a acestuia cu celelalte canoane ale Bisericii care lămuresc poziția pe care trebuie să o avem față de erezii și schisme.

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): “Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casa, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”

Canonul 11 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISIȚI): “Dacă cineva cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII): ”Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII ȘI ERETICII): ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească și să se și afurisească.”

Canonul 32 Al Sinodului de la Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 Al Sinodului de la Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii și cu schismaticii.”

Canonul 37 Al Sinodului de la Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI ERETICII): “Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.”

Concluzie: pentru Sfinții Părinți are o mare însemnătate, din punct de vedere duhovnicesc subiectul comuniunii cu ereticii în rugăciune și în cultul divin. Aceasta se vede prin numărul mare de canoane care tratează acest subiect (mult mai multe decât am prezentat în acest capitol).

Reglementările canonice sunt clare, absolute și categorice în interzicerea comuniunii cu ereticii sau cu schismaticii. Dacă toate aceste canoane condamna prin caterisire pentru clerici și afurisire pentru laici chiar simpla rugăciune în comun cu ereticii (foarte lămuritor Canonul X al Sfintilor Apostoli) atunci îngrădirea de erezie enunțată în Canonul XV (I-II) Constantinopol este obligatorie, nu opțională, reprezentând nu numai un drept ci o obligație. Așadar Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți prin aceste canoane ne arată că pentru mântuirea noastră este o condiție sine qua non să ne îngrădim de orice erezie și schismă. Nu putem fi în același timp în comuniune cu Hristos și cu ereticii, cu Acesta și cu dușmanii Săi. Canonistul Bisericii Ortodoxe Ioan N. Floca în tâlcuirea Canonului XV (I-II) Constantinopol spune: “În cazul în care însă superiorul propovăduiește în public, în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior.”(Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și Comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 347)

Text patristic: “Nicidecum, omule, nu se îndreaptă cele bisericești prin vreo cale de mijloc. Între Adevăr și minciună nu este nimic. Ci după cum ceea ce este în afara luminii neapărat este întuneric , așa cel ce se abate puțin de la Adevăr, cu adevărat spunem că mai departe zace în minciună,[…] cei cinstiți și înălțați mai presus de vrednicia lor de către Biserica lui Dumnezeu au necinstit-o și au nesocotit-o, amestecând-o cu cei tăiați de multă vreme de la ea și putreziți și puși sub mii de anateme și întinând prin împărtășirea cu ei Mireasa cea neîntinată a lui Hristos,[…] Nu încape pogorământ în cele de credința.”(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere Vol I, pag 129)

  1. Aplicarea Canonului XV (I-II) Constantinopol este doar pedagogica (spre trezirea constiintei ierarhului si a credinciosilor) sau reprezinta si o ingradire de ierarhul partas la erezie si de erezia pe care acesta o promoveaza?

Conform canoanelor enuntate anterior se vede destul de clar ca pentru mantuirea noastra este absolut necesara ingradirea de erezie sau schisma. Credinta oficiala a unei Biserici este credinta ierarhului pomenit in cadru cultului liturgic. Astfel intr-o “biserica” papistasa este pomenit ereticul papa, intr-o “biserica” monofizita este pomenit un “ierarh” monofizit, intr-o anumita ramura protestanta este pomenit un “episcop” protestant s.a.m.d. Episcopul este exponentul si garantul principal al credintei bisericii in care este pomenit. Prin pomenirea ierarhului suntem de acord(acceptam) credinta acestuia si ne supunem intru toate credintei pe care acesta o promoveaza. Prin intreruperea pomenirii ierarhului partas la erezie refuzam apartenenta la credinta acestuia, ne ingradim de erezia pe care acesta o promoveaza. Desi incetarea pomenirii ierarhului este si un act pedagogic, totusi valoarea principala a acestei atitudini este ingradirea de erezie.

Text patristic: “Vreau sa-mi spun mai pe larg parerea, mai ales acum cand mi se apropie sfarsitul, ca sa fiu in acord cu mine insumi de la inceput pana la sfarsit si sa nu para unora ca una ziceam si alta ascundeam in cugetul meu, care era firesc sa se dezvaluie in ceasul acesta al dezlegarii mele. In legatura cu patriarhul, spun ca nu cumva sa cugete – poate sub pretextul unei cinstiri fata de mine- sa trimita la inmormantarea acestui smerit trup al meu sau si la parastasele facute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt in comuniune cu el sa se roage impreuna sau sa se adune cu preotii din partea noastra, care sunt chemati la unele ca acestea, crezand ca intr-un oarecare fel accepta, chiar si in ascuns sa fiu in comuniune cu el. Si ca nu cumva tacerea mea sa dea de banuit un oarecare pogoramant celor ce nu stiu bine si in adancime scopul meu, spun si marturisesc inaintea multor barbati vrednici care sunt de fata ca nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum partasia cu el sau cu cei ce sunt impreuna cu el, nici in timpul vietii, nici dupa moarte, dupa cum nu primesc, nici unirea ce s-a facut si dogmele latinesti pe care le-a primit si el, si cei dimpreuna cu el, si pentru apararea carora(dogmelor latine) I s-a fagaduit mai dinainte carmuirea aceasta, cu pretul rasturnarii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Ca sunt pe deplin incredintat ca, pe cat ma departez de acesta (de patriarh) si de unii ca acestia, ma apropii de Dumnezeu si de toti sfintii, si pe cat ma despart de acestia, pe atat ma unesc cu Adevarul si cu Sfintii Parinti, cu teologii Bisericii. Dupa cum si sunt incredintat ca cei ce sunt de acord cu acestia se departeaza de Adevar si de fericitii dascali ai Bisericii. Si de aceea zic: “Dupa cum in toata viata mea am fost despartit de ei, asa si in vremea iesirii mele, si inca dupa plecarea din viata ma lepad de partasia si de unirea cu ei si, legand cu juramant, poruncesc ca nimeni dintre ei sa nu se apropie, nici la inmormantarea mea, nici la parastasele pentru mine,  insa nici daca acestea sunt facute pentru vreun altul dintre ai nostri sa nu li se ingaduie sa se adune sau sa liturghiseasca impreuna cu ai nostri. Caci aceasta inseamna a amesteca cele de neamestecat. Si trebuie ca aceia sa fie in tot chipul despartiti de noi  pana cand Dumnezeu va da Bisericii sale buna indreptarea si pace.”(Sfantul Marcu Evghenicul, Opere, Vol I, pag 231)

Dovada clara ca intreruperea pomenirii nu este numai pedagogica (sa-l intelepteasca pe ierarh sau pe credinciosi) ci si ingradire de erezia pe care ierarhul eretic o promoveaza. Erezia este mai grava decat o boala contagioasa deoarece distruge sufletul omului si duce omul la osanda vesnica.

  1. Avem parinti care au cazut in schisma dupa intreruperea pomenirii ierarhilor cazuti in erezie sau au o orientare schismatica dupa Sinodul din Creta?

In momentul de fata nu exista nici un parinte care oficial sau neoficial sa se fi dezis de BOR. De asemenea nu exista nici un parinte care sa se fi afiliat la vreo biserica schismatica. Totodata nici un parinte nepomenitor nu si-a constituit vreo organizatie bisericeasca sau biserica paralela. Exista chiar doua documente: “Expresia constiintei noastre” si “Rezolutia Sinaxei Nationale a Nepomenitorilor” (Botosani 18 iunie) prin care parintii nepomenitori semnatari marturisesc ca nu parasesc BOR. De asemenea la modul oficial nici un parinte nepomenitor nu contesta prezenta harului in BOR, ci trag semnalul de alarma conform documentului “Expresia ?constiintei noastre”  ca generalizarea ereziei determina retragerea harului din BOR.

Dupa intreruperea oficiala a pomenirii ierarhilor unii parinti au fost opriti de la slujire, iar altii au primit decizia de caterisire. Majoritatea au fost alungati din bisericile in care slujeau iar acesti parinti nu au facut altceva decat sa-si continue lucrarea de pastoratie in eparhiile din care fac parte asa cum a fost posibil.

Prin scrisorile oficiale adresate ierarhilor BOR, precum si prin apelul adresat acestora din Rezolutia de la Botosani, se vede grija parintilor nepomenitori pentru BOR si dorinta acestora de a ramane in cadrul acesteia. Putem face cunoscut  ca nici unul dintre parintii nepomenitori nu a primit vreo decizie de excomunicare din partea ierarhilor BOR. Deci oficial cu totii facem parte din Biserica Ortodoxa Romana. Sfantul Maxim Marturisitorul a fost acuzat in vremea lui ca a provocat schisma in biserica: “unuia dintre acesti acuzatori, care spune: “spunand tu aceste lucruri, ai facut schisma in Biserica!”, Maxim le raspunde: “Daca cela ce graieste cuvintele Sfintelor Scripturi si ale sfintilor parinti face schisma in Biserica, atunci ce se va arata facand Bisericii cel ce se arata suprimand dogmele Sfintilor, dat fiind ca fara de ele nu este cu putinta insusi faptul de a exista o Biserica?” (Jean-Claude Larchet- Sfantul Maxim Marturisitorul, Mediator intre Rasarit si Apus, pag 206) Parintii nepomenitori nu au facut decat sa respecte intru totul invatatura sfintilor apostoli si sfintilor parinti, pentru a se mentine in Biserica, care se afla doar acolo unde este acordul total cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

  1. Daca participam la slujbele unde ierarhul cazut in erezie este pomenit, adica avem comuniune liturgica sau euharistica cu acesta, ne pericilitam mantuirea?

Pentru a intelege aspectul soteriologic ce tine de comuniunea liturgica vom aminti doua texte ale Sfintilor Parinti:

“De Dumnezeu insuflatul purtator de cuvant al Predaniei apostolesti si parintesti, sobornicesti a Bisericii lui Hristos, Sfantul Ioan Damaschin bine-vesteste din inima tuturor Sfintilor Parinti, tuturor Sfintilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii, urmatorul adevar dumnezeiesc-omenesc: “Painea Euharistiei=Sfintei Impartasanii nu este simpla paine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-insa curantindu-ne ne unim cu Trupul Domnului si cu Duhul Lui si ne facem trup a lui Hristos.”soma Hristu=Biserica…Taina Euharistiei,” se numeste Impartasanie-metalipsis- fiindca printr-insa ne impartasim de Dumnezeirea lui Iisus. Si se numeste Cuminecare -chinonia- si cu adevarat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos si partasia la Trupul si la Dumnezeirea Lui. Iar pe de alta parte, ne cuminecam si ne unim si unii cu altii prin ea. Caci, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine, ne facem cu totii un trup si un sange al lui Hristos si unii altora madulare, ajungand de un trup -sisomi- cu Hristos. Pentru accea sa ne pazim cu toata puterea a lua impartasania de la eretici -ipetikon- si a le-o da: nu dati cele sfinte cainilor,zice Domnul, si nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor. (Matei7:6) Ca sa nu ne facem partasi relei slaviri -kakodoxias- si osandei lor. Caci daca de buna seama este unire cu Hristos si cu ceilalti, de buna seama ne unim pe noi de buna voie, cu cei ce se impreuna-impartasesc. Caci de buna voie se face insasi unirea, iar nu fara voia noastra: Caci un trup suntetm toti, fiindca dintr-o singura paine ne impartasim precum zice apostolul” (Corinteni 10:17) (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, pag. 194)

“… Dar tainele savarsite de serghianistii care sunt hirotoniti corect si nu sunt caterisiti de la slujirea de preot sunt fara indoiala Taine mantuitoare pentru cei care la primesc cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli privind eficienta lor, si nici nu suspecteaza macar ceva incorect in ordinea serghianista a Bisericii. Dar, in acelasi timp, ele slujesc spre judecata si spre condamnare pentru cei care le savarsesc si pentru cei care se apropie de ele intelegand bine neadevarul care exista in serghianism si, prin lipsa lor de opozitie fata de aceasta, arata o indiferenta criminala fata de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esential pentru un episcop ortodox sau pentru un preot sa se retina de la comuniunea de rugaciune cu serghianistii. Acelasi lucru este esential pentru laicii care au o atitudine constienta fata de toate detaliile vietii bisericesti.”(Sfantul Ierarh Chiril de Kazan, primul loctiitor al Patriarhului Tihon- Sfintii Catacombelor Rusiei, pag 221)

Concluzie: Din primul text rezulta urmatoarele: prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului (chinonia) se realizeaza doua uniri – una cu Mantuitorul Iisus Hristos si alta cu cei ce se impreuna –impartasesc (ierarh pomenit, preot liturghisitor si credinciosi); luand Sfanta Impartasanie in comuniune cu cei ce promoveaza o erezie ne unim cu acestia (ne facem un trup), iar impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne este spre osanda, pentru ca Hristos nu are comuniune (nu se uneste) cu cei ce urmeaza erezia.

Cel de al doilea text aduce un plus de lamurire in privinta laturii mantuitoare sau de osanda in ce priveste comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia: cei ce nu suspecteaza cu nimic caderea care s-a savarsit in Creta si primesc “cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli” Tainele, se impartasesc spre mantuire. Insa aceste Taine sunt spre osanda celor ce le savarsesc si pentru cei ce se impartasesc si care sunt constienti de caderea doctrinara care s-a petrecut in Creta.

Dumnezeu judeca pe fiecare dupa constiinta proprie. Un copil sau o batranica a caror minte nu poate realiza caderea savarsita in Creta, deci lipsindu-le in totalitate o constiinta teologica, patristica, nu au osanda prin comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia precum au cei care pot face o analiza teologica a abaterilor. Cei care arata dezinteres cand sunt informati de caderea ierarhilor, deci refuza sa cerceteze, spunand ca nu e treaba lor sa stie acestea, de asemenea se impartasesc spre osanda. Sfanta Liturghie nu este un spectacol, unde noi stam deoparte si privim ci reprezinta cadrul unde se desfasoara rugaciunea in comun, unitatea de credinta si comuniunea euharistica.

  1. Daca noi nu mai mergem in bisericile unde ierarhii partasi la erezie sunt pomeniti si mergem la slujbele preotilor nepomenitori, ne aflam in Biserica sau in afara ei?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom prezenta cateva texte ale Sfintilor Parinti referitoare la Biserica:

1).“Biserica Catolica[1] (Soborniceasca Universala) se gaseste acolo unde este marturisita credinta ortodoxa si fiecare papa, patriarh sau episcop care este in fruntea unei biserici trebuie sa fie garantul acestei credinte…] Bisericile care marturisesc credinta ortodoxa apartin sau mai precis sunt Biserica Catolica (Soborniceasca); cele care nu o marturisesc sunt in afara acesteia[…] ceea ce determina unirea(sau reunirea) si comuniunea cu Biserica este marturisirea credintei ortodoxe; ceea ce cauzeaza si mentine ruptura este marturisirea unei credinte eterodoxe […] in esenta ea (marturisirea dreptei credinte) este cea care conditioneaza apartenenta sau non-apartenenta la Biserica, excluderea in afara acesteia sau reintegrarea in sanul ei, si deci comuniunea sau necomuniunea cu ea.  Acest principiu este valabil atat pentru persoane in raport cu Biserica, dar si pentru bisericile locale in raport cu Biserica Universala[…] comuniunea este comuniunea cu Hristos si in Hristos, iar aceasta comuniune se realizeaza mai intai in marturisirea comuna a dreptei credinte in El. Daca Hristos nu este marturisit corect, comuniunea cu El si cu cei care Il marturisesc in mod ortodox devine imposibila[…] cel care nu Il marturiseste pe Hristos in mod corect, adica in conformitate cu Traditia, se plaseaza in afara Lui: “Acela care nu primeste pe apostoli, pe prooroci si pe invatatori si nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos. Comuniunea care se realizeaza si se manifesta in cel mai inalt grad de realitate si perfectiune in impartasirea euharistica cu Trupul si Sangele Mantuitorului, presupune inca si mai mult dreapta credinta, caci daca nu marturisim dreapta credinta, “anulam si rasturnam marea, prealuminata si slavita taina a ortodoxiei crestinilor”[…] Dreapta credinta  ca si criteriu al apartenentei la Biserica nu este definit de o biserica oarecare, de clerul sau, de patriarhul si de credinciosii ei, ci de intreaga traditie a Bisericii Universale. Criteriul ortodoxiei credintei este […] acordul cu traditia, asa cum este ea exprimata de invataturile Sfintei Scripturi, ale apostolilor, ale sinoadelor si ale sfintilor parinti […] “Scriptura are o autoritate suprema, dar doar daca ea este interpretata in maniera spirituala si ortodoxa. Parintii sunt normativi, dar doar daca sunt in armonie cu ceilalti si cu Scriptura din care s-au hranit. Sinoadele sunt decisive, dar numai in calitate de voce a unicei doctrine apostolice, profetice si patristice.” G. Florovsky, “in documentele mai vechi, termenul ecclesia katoliki, nu era niciodata folosit in sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografica a bisericii: el viza mai curand integritatea credintei sau a doctrinei, fidelitatea “Marii Biserici” fata de intreaga Traditie primara[…] la un moment istoric dat, cand erezia s-a raspandit in toate bisericile sau aproape in toate[…] biserica catolica (universala) s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar, putem spune, la unul singur (in acest sens scrie V. Lossky : “fiecare parte, chiar si cea mai mica a bisericii -fie si un singur credincios- poate fi numita ‘catolica’”) […]  In anumite momente, toate bisericile au fost chiar in erezie, si biserica catolica (universala) nu mai exista decat redusa la o mana de credinciosi care continuau sa marturiseasca credinta ortodoxa […] biserica catolica (universala) nu-si poate pierde integritatea, nici catolicitatea sa, pentru ca, in mod fundamental, ea este o realitate mistica, care se identifica cu trupul lui Hristos […] criteriul ultim al marturisirii dreptei credinte, si deci, criteriul ultim al apartenentei la biserica soborniceasca si apostolica este constiinta […] Constiinta de care vorbeste Sf. Maxim este o constiinta duhovniceasca, ale caror valori de referinta sunt cele ale Traditiei si care este iluminata de Dumnezeu.” (Jean-Claude Larchet, Sfantul Maxim Marturisitorul mediator intre Rasarit si Apus, pag. 172-215)

2). “Iar din nemuritoarea buna vestire a Sfantului Ioan Damaschin, rasuna marturisirea soborniceasca a tuturor de Dumnezeu proslaviti Parinti: “Toate cate ne-au fost predanisite –ta paradidomena imin- prin lege si Prooroci, si Apostoli, si Evanghelisti, le primim, le cunoastem si la cinstim, nimic cautand in afara de acestea. Pe acestea noi le vom iubi si in ele vom ramane, netrecand hotarele cele vesnice (Pilde 22:28), nici stricand Dumnezeiasca Predanie.” Acelasi parinte vorbind tuturor ortodocsilor, zice: “Pentru aceasta, fratilor, sa stam pe piatra credintei, si pe Predaniile Bisericii, neparasind hotarele pe care le-au pus Sfintii Parinti ai nostri, nedand prilej celor ce vor sa izvodeasca si sa strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu sobornicesti si apostolesti Biserici. Caci, daca s-ar da voie oricui ar voi, dupa putin tot trupul bisericii se va strica.” Sfanta traditie este toata de la Dumnezeu-Omul, toata de la sfintii apostoli, toata de la sfintii parinti, toata de la Biserica, in Biserica, prin Biserica. Sfintii Parinti nu sunt altceva decat “pazitorii predaniei apostolesti.” Ei toti ca si sfintii apostoli sunt numai “martori” ai unui singur adevar=atotadevar: Dumnezeu-Omul Hristos.” (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, pag. 71)

Concluzie: O lecturare atenta a acestor texte ne arata clar ca este zadarnic a se vorbi de biserica acolo unde aceasta nu continua calea aratata prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Biserica este acolo unde se realizeaza totalul acord cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Acolo unde acest acord nu se realizeaza este zadarnic sa vorbim de biserica. Crestinii ortodocsi care pastreaza cu scumpatate intreaga predanie a bisericii, care conclucreaza cu harul lui Dumnezeu, care au impartasire cu Tainele bisericii si petrec intru Spovedanie si Impartasire continua( se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului regulat) chiar daca nu mai au acces in bisericile (cladirile) aflate sub ecumenism, se afla in Biserica. Un credincios care isi face canonul randuit de duhovnic, se spovedeste si se impartaseste des conform canoanelor bisericii(Canonul II- Epistola 93 alineat 289 al Sf. Vasile cel Mare, Canonul 58 si 101 ale Sinodului Trulan), chiar daca din motive de constiinta nu frecventeaza bisericile de sub ecumenism, sunt mai in Biserica decat credinciosii care merg in biserica si stau ca elemente pur decorative, spovedindu-se si impartasindu-se rar. Cel ce are comuniune cu Hristos, care este capul Bisericii, este madular viu al Bisericii Sale, traieste cu Hristos, in Hristos si pentru Hristos. Pustnicii chiar daca sunt departe de biserica (cladire) si nu beneficiaza de Sfanta Liturghie, dar savarsesc Liturghie prin asceza pe care o practica si se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului, sunt madulare active ale Bisericii Sale, deci sunt in Biserica.

  1. Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide? Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom enunta cateva canoane ale Bisericii Ortodoxe:

Canonul 12 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL SE JUDECA DE 12, PREZBITERUL DE 7, DIACONUL DE 4, (12 EPISCOPI SA-SI ALEAGA)): “Episcopul Felix zice: “Potrivit celor hotarate la Sinoadele din vechime, propun ca, daca vreun episcop( ceea ce sa nu se intample) ar cadea in vreo invinovatire si apar multe piedici incat nu se pot aduna mai multi, atunci pentru ca cel invinovatit sa nu ramana sub acuza, sa se audieze de 12 episcopi, iar prezbiterul de 6 episocopi si de al sau si diaconul de 3.” (Explicarea canonistului Ioan N. Floca: “Parintii stabilesc randuiala ca atunci cand nu se poate intruni sinodul episcopilor dintr-o mitropolie in frunte cu mitropolitul pentru a se institui in for de judecata, atunci sa se instituie un for extraordinar, si anume format din 12 episcopi pentru judecata episcopului, din 6 episcopi pentru judecata prezbiterului si din 3 episcopi pentru judecarea diaconului. In privinta prezbiterului si diaconului, acest for de judecata trebuie inteles numai ca for de recurs, in cazul in care cei condamnati de episcopi se declarau nemultumiti.)

Canonul 14 Sinodul Local Cartagina (PREOTUL SE JUDECA DE 5 EPISCOPI IAR DIACONUL DE 3): “Asijderea s-au hotarat ca din Tripolitania, din cauza saraciei provinciei, sa vina un episcop in delegatie si ca prezbiterul de acolo sa se judece de 5 episcopi, diaconul de 3, precum s-a spus mai sus, fireste sub presedentia episcopului lui propriu.”

Canonul 107 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL NU POATE JUDECA PRICINA SA): “Pe vremea preaslavitilor imparati, in anul al saptelea al lui Onoriu si in al treilea al lui Teodosiu, al Augustilor consuli, in a XVII a zi a calendelor lunii Iulie, in Cartagina, in al doilea despartamant al bisericii. S-a hotarat in acest sinod ca un episcop singur sa nu dea sentinta in afacerile judecatoresti proprii.” (Explicarea canonului: Se dispune ca un episcop nu poate sa dea sentinta intr-o chestiune de judecata care il priveste.)

In partea a doua a Canonului XV (I-II) Constantinopol se spune despre cei care intrerup pomenirea (comuniunea) cu ierarhul cazut in erezie: “[…] unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi.”

Concluzie: Din aceste canoane rezulta urmatoarele: 1). preotul ce intrerupe pomenirea ierarhului cazut in erezie nu poate fi supus certarii canonicesti; 2).  judecarea preotului se face numai de ierarh, iar in cazul unui recurs doar de 6 ierarhi plus episcopul preotului care este judecat; 3). episcopul nu poate sa-si judece propria cauza –intreruperea pomenirii ierarhului fiind un litigiu intre preot si ierarh, deci ierarhul fiind parte in acest litigiu nu poate sa judece aceasta cauza.   4). nici un canon nu da dreptul ierarhului sa investeasca cu putere de judecata pe prezbiteri. Consistoriile disciplinare eparhiale sunt constiuite din 3 preoti, iar cele mitropolitane din 5-6 preoti. Acesti preoti fiind sub jurisdictia ierarhului aflat in litigiu in propria sa cauza, neputand sa-si osandeasca propriul episcop, indeplinesc interesele acestuia si sanctioneaza demersul canonic al preotului judecat. Trei preoti egali in har cu preotul judecat nu au puterea de a-l judeca pe acesta. Daca nu au puterea de a hirotoni (de a transmite harul preotiei prin punerea mainilor) nu pot avea nici puterea de a caterisi (de a retrage lucrarea harului preotiei)

  1. Cel ce intrerupe pomenirea ierarhului mai este in comuniune cu acesta?

Canonul XV (I-II) Constantinopol spune foarte clar ca intreruperea pomenirii ierarhului reprezinta o despartire de comuniune cu acesta: “cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi.  Drept aceea daca vreun prezbiter sau episcop sau mitropolit ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intaii lor statatori si fac schisma si rup unitatatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade sau de Parinti fireste adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi. Caci ei nu au osandit pe episcop ci pe pseudoepiscopi si pe pseudoinvatatori si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinari.”

Canonistul Ioan N. Floca in talcuirea Canonului XV spune urmatoarele: “In cazul in care insa superiorul propovaduieste in public, in Biserica vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria de a se desparti imediat de acel superior.”

Daca preotul nu-si pomeneste ierarhul in cadrul Sfintei Liturghii la Sfanta Proscomidie, la ectenia mare, la ectenia intreita, la pomenirea care se face imediat dupa Axion, nu se impartaseste cu el, nu ia parte la Liturghiile unde acesta este pomenit este clar ca nu are comuniune liturgica (euharistica) cu acesta. Daca lipseste aceasta comuniune liturgica atunci ce comuniune poate avea preotul cu ierarhul pe care nu-l  pomeneste? Niciuna!

Prin aceasta expunere poate am necajit pe unii credinciosi, nu am avut aceasta intentie si le cer iertare tuturor. Tot ceea ce m-a determinat sa alcatuiesc acest articol a fost incercarea de a lamuri unele neintelegeri. Pe tot cuprinsul acestei expuneri m-am sarguit sa ma situez intru totul pe fundamentul Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, urmand invataturile Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti.

Bibliografie

  1. Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005
  2. Rugaciunea in comun cu ereticii – Abordarea a practicii canonice a Bisericii, Pr. Anastasie Gotopoulos,  editura Predania, 2013
  3. Opere Vol. 1, Sfantul Marcu Evghenicul, Editura Pateres, 2009
  4. Sfantul Maxim Marturisitorul – mediator intre Rasarit si Apus, Jean-Claude Larchet, Editura Doxologia, 2010
  5. Sfintii Catacombelor Rusiei, Ivan Andreev, Bucuresti, 2015
  6. Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Sfantul Iustin Popovici, Fundatia Iustin Parvu, Suceava, 2012

Duminica, 16 iulie, Pomenirea Sfintilor Parinti de la Sinodul IV Ecumenic

Ierom. Grigorie Sanda

[1] *‘catolic’ = sobornicesc (universal). Sintagma ‘ Biserica Catolica’ folosita de Sf. Maxim Marturisitorul in acest text face referire la Biserica Ortodoxa, pentru ca aceasta este soborniceasca(universala)- Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica .

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/lamuriri_la_intrebarile_unor_credinciosi_referitoare_la_situatia_actuala_a_bisericii/2017-07-17-455

Via:  ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com


Foarte bun articolul părintelui Grigorie! Cu precizarea că poate n-ar fi trebuit să introducă comparația cu „episcopii” „bisericilor” eretice când vorbește de aplicarea canonului 15. Daca nu sunt episcopi și biserici și nu-i recunoaștem, nu sunt deloc. Deci nu conteaza organizarea lor…

Și… cred că ar fi trebuit să mai adauge la paragraful „Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide?” și canonul 3 al Sinodului III Ecumenic ca și precedent și izvor de drept canonic; canon care prevede repunerea în drepturi a preoților „caterisiți” de ereticul Nestorie înainte de condamnarea sa în sinod.

Părintele GRIGORIE SANDA de la Mânăstirea Lacul Frumos a fost „caterisit” de apostații vremurilor noastre! Monahul Chiriac și fratele Valerică „excluși” din monahism

Preiau de pe: ortodoxiamarturisitoare 

Părintele Grigorie de la Lacul Frumos, după o lungă perioadă de umilință și prigoană, a fost ,, caterisit” de apostați!

Astăzi, 19 mai, părintele Grigorie de la Schitul Lacul Frumos, a primit vestea ,,caterisirii” sale. A primit-o cu seninătate, cu bucurie și cu nădejde bună că Domnul, a privit spre osteneala lui cea bună ca slujitor neobosit și plin de dragoste al lui Hristos. Aștepta acest moment, întărit în Dumnezeu, fiindcă știa că toți preoții care mărturisesc Adevărul, vor fi prigoniți și caterisiți.

Motivele caterisirii sfinției sale sunt următoarele:

  1. A făcut schismă în Biserică;
  2. A contestat poziția oficială a Bisericii;
  3. Nu a făcut ascultare de mai marii săi;
  4. A tulburat liniștea obștii;
  5. A părăsit mănăstirea mai mult de opt zile, fără înștiințarea chiriarhului;
  6. A spovedit în chilie și în casele oamenilor;
  7. A oficializat Sfinte Taine și Ierurgii în chilie;
  8. A fost acuzat că organiza un fel de ,,complot”, împreună cu fii duhovnicești chemați pentru spovedanie și catehizare, împotriva celor ,,certați” cu Ortodoxia;

Aceste acuzații aduse părintelui Grigorie sunt neîntemeiate și lipsite de adevăr. Realitatea este următoarea:

  1. Părintele nu a făcut schismă, ci a apărat Biserica de schismă (Can 15 I II Constantinopol);
  2. A contestat ecumenismul, care se pare că a devenit poziția oficială a Bisericii și s-a îngrădit de acesta prin întreruperea pomenirii ierarhului;
  3. Ieromonahul Grigorie a făcut mereu ascultare de mai marii săi, până la trădarea Ortodoxiei de către BOR;
  4. Arhiepiscopia a fost cea care a tulburat liniștea obștii prin măsurile abuzive pe care le-a luat împotriva părintelui și a ucenicilor săi;
  5. Părintele Grigorie nu a părăsit mănăstirea mai mult de opt zile. Atunci când a plecat în Sfântul Munte, a avut binecuvântare;
  6. A spovedit acolo unde s-a putut pentru binele fiilor duhovnicești. Până la momentul prigoanei, spovedea întotdeauna la biserică;
  7. Toți preoții care au fost ,,opriți de la slujire” sau ,,caterisiți” de minciuno-episcopi, oficilalizează slujbele Bisericii acolo unde este posibil, pentru binele Bisericii, după rânduiala Sfinților Părinți la vreme de prigoană;
  8. Așa numitul complot, este de fapt o catehizare a fiilor duhovnicești pentru aceste vremuri de apostazie, ca ei să înțeleagă importanța îngrădirii conștiente de panerezia ecumenismului și de promotorii ei;

Împreună cu părintele Grigorie, au fost sancționați și ucenicii săi: monahul Chiriac și fratele Valerică, care au fost excluși din monahism și au primit interdicția de a purta haină monahală.

Se pare că prigonitorii Bisericii lui Hristos, nu vor să lase nimic nepedepsit. Vor, probabil până la venirea papei în 2018, să nu mai existe nicio licărire a dreptei credințe prin slujitorii lui Hristos. Însă, El este Cel care ne spune: ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)

Vrednic este părintele nostru drag, Grigorie! Vrednici sunt Chiriac monahul și fratele Valerică!

Preot Claudiu Buză

Cuvântul părintelui GRIGORIE de la LACUL FRUMOS, din finalul conferinței de la București a monahilor athoniți

După conferința Monahilor din Muntele Athos de la București, din 15 octombrie, părintele Grigorie de la Mânăstirea Lacul Frumos, prezent și dânsul acolo, a fost rugat să spună un cuvânt de folos: 

Imagini pentru grigorie de la lacul frumos imagini