POMENIREA SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI – 14 MAI 2017… în duminica Samarinencii

Reiau articolul de anul trecut: 

ZIUA NEOFICIALĂ A SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI -14 mai. Cele mai mari arestări din istoria României (noaptea de 14 spre 15 mai 1948)

Ziua de 14 mai a fost aleasă de Părintele Iustin Pârvu pentru pomenirea Sfinților din închisori.

Prigoana împotriva tinerilor legionari

Cel mai mare pericol pentru comuniştii aflaţi la putere îl reprezentau însă studenţii, deoarece ideile legionare în­cepuseră să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în rândurile lor. Diriguitorii de la Moscova şi Bucureşti ştiau foarte bine că tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă, mai lesne de manipulat, prin urmare mai uşor de influenţat, dar care s-ar putea adapta ceva mai repede noului regim politic.

Locul cel mai nimerit de a cunoaşte şi aprofunda con­cepţiile marxist-leniniste era închisoarea, ferită de ochii unor curioşi şi unde se puteau utiliza metode de constrângere.

In noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparţinând Mişcării Legionare ori Frăţiilor de Cruce. Această acţiune de amploare s-a desfăşurat pe tot cu­prinsul ţării. Ea s-a derulat concomitent în marile oraşe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulţi legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni. Martor al drama­ticelor evenimente, fostul deţinut politic Traian Popescu susţine, după aproape şase decenii, într-o discuţie cu Gabriel Stănescu, că numeroasele arestări s-au făcut potrivit unui plan dinainte stabilit, conform Ordinului nr. 5 al lui Teohari Georgescu din 13 mai 1948. Organele de ordine şi Siguranţa au întocmit din vreme tabele nominale cu persoanele care trebuiau să fie reţinute în acea nouă „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”. Potrivit aceluiaşi, „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era de regulă agent al Siguranţei Statului, organism încă în func­ţiune. El a primit un plic închis conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

La rândul său, părintele Gheorghe Calciu, la vremea aceea student la Medicină, notează în nişte însemnări con­fiscate de Securitate că „arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe în­treaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovi­tura cu sânge rece. Securitatea [Siguranţa – n. n.] întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care pro­liferau în ţară şi al tuturor indivizilor periculoşi […] Comu­niştii, care fuseseră o simplă fracţiune a Internaţionalei co­muniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forţă şi violenţă. Nici nu exista altă cale […]. Teohari Georgescu şi consilierii lui s-au servit de vechea poliţie, care deţinea şi informaţiile despre Mişcarea Legionară, dar şi unele date compromiţătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

Comuniştii au utilizat şi Siguranţa Statului. Membrii ei, dar şi poliţiştii, respectiv jandarmii în mare parte, au dovedit în acei ani tulburi exces de zel în favoarea noilor autorităţi prosovietice, în speranţa menţinerii lor pe posturile deţinute şi înainte de 6 martie 1945. Când şi-au format ca­drele necesare proprii, comuniştii români nu numai că i-au alungat din posturile respective, dar i-au aruncat, după pro­cese sumare, în închisori şi lagăre.

Dumitru Bacu susţine în excelenta sa lucrare dedicată „fenomenului Piteşti” că „organele de ordine publică au reţi­nut o mie de studenţi din centre universitare – Bucureşti, Iaşi şi Cluj”.

În schimb, un alt deţinut politic, Grigore Dumitrescu, considera într-o carte publicată la Munchen în limba româ­nă, acum mai bine de trei decenii, că avem de a face cu cinci mii de tineri studenţi arestaţi. Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa, care a trăit acele momente cumplite, susţine în­tr-o discuţie amplă cu Monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa, că atunci, în mai 1948, „au fost peste zece mii de arestaţi”.

La rândul său, tânărul avocat buzoian Nicolae (Nicu) Păun afirmă în memoriile sale, publicate după aproape cinci decenii, că „în noaptea de 14/15 mai 1948, în toată ţara s-au făcut masive arestări. Duba neagră, devenită celebră, funcţi­ona fară întrerupere în cursul nopţii, după procedee necu­noscute până atunci. Sunt informaţii că în Buzău fuseseră arestate cam 60-70 de persoane din toate categoriile sociale: muncitori, ţărani, intelectuali’.

Un alt martor al acestor evenimente dramatice, Cornel Drăgoi, notează în însemnările sale, tipărite după decembrie 1989, că noaptea respectivă a fost „cea mai celebră a Se­curităţi!, când au arestat pe toţi elevii şi studenţii care erau în evidenţa lor ca legionari […]. în satul Olaru [lângă Călăraşi – n. n.], unde mă găseam, erau douăzeci şi patru. Într-o şoapte i-au luat pe toţi”.

Aflat şi el printre miile de reţinuţi, scriitorul şi eseistul Dan Lucinescu descrie în cartea sa de rememorări aceste clipe de coşmar astfel: „Tot ce a fost frumos şi nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolşevic. Pericolul morţii întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legaţi de tradiţiile poporului”.

Nu peste multă vreme va începe procesul de reeducare a tinerilor arestaţi şi azvârliţi în Gulagul românesc.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării) 

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Și cum nimic nu este întâmplător…. Având în vedere că principalii promotori ai comunismului au fost evrei, iar cei care au organizat și înfăptuit teribila prigoană din România dupa 1948, tot evrei, iată ca 14 mai 1948 coincide cu data proclamării statului Israel:

 În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sionisteși al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU.Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe, au declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian care avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”. Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din 1948-1949 teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urma împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate in urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel – Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, – au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate” – https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

Vedeți și: 

Ziua Sfinţilor Închisorilor – 14 mai – SLUJBA SFINŢILOR ROMÂNI DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

ZIUA NEOFICIALĂ A SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI -14 mai. Cele mai mari arestări din istoria României (noaptea de 14 spre 15 mai 1948)

Ziua de 14 mai a fost aleasă de Părintele Iustin Pârvu pentru pomenirea Sfinților din închisori.

 

Prigoana împotriva tinerilor legionari

Cel mai mare pericol pentru comuniştii aflaţi la putere îl reprezentau însă studenţii, deoarece ideile legionare în­cepuseră să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în rândurile lor. Diriguitorii de la Moscova şi Bucureşti ştiau foarte bine că tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă, mai lesne de manipulat, prin urmare mai uşor de influenţat, dar care s-ar putea adapta ceva mai repede noului regim politic.

Locul cel mai nimerit de a cunoaşte şi aprofunda con­cepţiile marxist-leniniste era închisoarea, ferită de ochii unor curioşi şi unde se puteau utiliza metode de constrângere.

In noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparţinând Mişcării Legionare ori Frăţiilor de Cruce. Această acţiune de amploare s-a desfăşurat pe tot cu­prinsul ţării. Ea s-a derulat concomitent în marile oraşe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulţi legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni. Martor al drama­ticelor evenimente, fostul deţinut politic Traian Popescu susţine, după aproape şase decenii, într-o discuţie cu Gabriel Stănescu, că numeroasele arestări s-au făcut potrivit unui plan dinainte stabilit, conform Ordinului nr. 5 al lui Teohari Georgescu din 13 mai 1948. Organele de ordine şi Siguranţa au întocmit din vreme tabele nominale cu persoanele care trebuiau să fie reţinute în acea nouă „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”. Potrivit aceluiaşi, „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era de regulă agent al Siguranţei Statului, organism încă în func­ţiune. El a primit un plic închis conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

La rândul său, părintele Gheorghe Calciu, la vremea aceea student la Medicină, notează în nişte însemnări con­fiscate de Securitate că „arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe în­treaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovi­tura cu sânge rece. Securitatea [Siguranţa – n. n.] întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care pro­liferau în ţară şi al tuturor indivizilor periculoşi […] Comu­niştii, care fuseseră o simplă fracţiune a Internaţionalei co­muniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forţă şi violenţă. Nici nu exista altă cale […]. Teohari Georgescu şi consilierii lui s-au servit de vechea poliţie, care deţinea şi informaţiile despre Mişcarea Legionară, dar şi unele date compromiţătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

Comuniştii au utilizat şi Siguranţa Statului. Membrii ei, dar şi poliţiştii, respectiv jandarmii în mare parte, au dovedit în acei ani tulburi exces de zel în favoarea noilor autorităţi prosovietice, în speranţa menţinerii lor pe posturile deţinute şi înainte de 6 martie 1945. Când şi-au format ca­drele necesare proprii, comuniştii români nu numai că i-au alungat din posturile respective, dar i-au aruncat, după pro­cese sumare, în închisori şi lagăre.

Dumitru Bacu susţine în excelenta sa lucrare dedicată „fenomenului Piteşti” că „organele de ordine publică au reţi­nut o mie de studenţi din centre universitare – Bucureşti, Iaşi şi Cluj”.

În schimb, un alt deţinut politic, Grigore Dumitrescu, considera într-o carte publicată la Munchen în limba româ­nă, acum mai bine de trei decenii, că avem de a face cu cinci mii de tineri studenţi arestaţi. Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa, care a trăit acele momente cumplite, susţine în­tr-o discuţie amplă cu Monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa, că atunci, în mai 1948, „au fost peste zece mii de arestaţi”.

La rândul său, tânărul avocat buzoian Nicolae (Nicu) Păun afirmă în memoriile sale, publicate după aproape cinci decenii, că „în noaptea de 14/15 mai 1948, în toată ţara s-au făcut masive arestări. Duba neagră, devenită celebră, funcţi­ona fară întrerupere în cursul nopţii, după procedee necu­noscute până atunci. Sunt informaţii că în Buzău fuseseră arestate cam 60-70 de persoane din toate categoriile sociale: muncitori, ţărani, intelectuali’.

Un alt martor al acestor evenimente dramatice, Cornel Drăgoi, notează în însemnările sale, tipărite după decembrie 1989, că noaptea respectivă a fost „cea mai celebră a Se­curităţi!, când au arestat pe toţi elevii şi studenţii care erau în evidenţa lor ca legionari […]. în satul Olaru [lângă Călăraşi – n. n.], unde mă găseam, erau douăzeci şi patru. Într-o şoapte i-au luat pe toţi”.

Aflat şi el printre miile de reţinuţi, scriitorul şi eseistul Dan Lucinescu descrie în cartea sa de rememorări aceste clipe de coşmar astfel: „Tot ce a fost frumos şi nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolşevic. Pericolul morţii întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legaţi de tradiţiile poporului”.

Nu peste multă vreme va începe procesul de reeducare a tinerilor arestaţi şi azvârliţi în Gulagul românesc.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării) 

Sursa: fericiticeiprigoniti.net 

Și cum nimic nu este întâmplător…. Având în vedere că principalii promotori ai comunismului au fost evrei, iar cei care au organizat și înfăptuit teribila prigoană din România dupa 1948, tot evrei, iată ca 14 mai 1948 coincide cu data proclamării statului Israel: 

 În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sionisteși al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU. Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe, au declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian care avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”. Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din 1948-1949 teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urma împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate in urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel – Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, – au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate” – https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

 

Situl Mânăstirii Petru Vodă: „Părintele Justin despre pictura Părintelui Arsenie Boca”

     

Precizare: 

Sunt unii care consideră că acest interviu este o făcătură. 

E adevărat că modul de exprimare nu este al părintelui Iustin decât în mică parte, dar presupun că interviul a fost reconstituit din amintirile cuiva. Nu vreau să cred că un  monah sau mai mulți au inventat un text pentru a-i susține sfințenia părintelui Arsenie Boca. Ar fi fost bine ca mânăstirea Petru Vodă să precizeze și cui a dat părintele Iustin aceste explicații. Sunt convins că adevărul va ieși la iveală și aici, în timp…

Preiau articolul:

Părintele Justin despre pictura Părintelui Arsenie Boca

Cu ani în urmă câţiva dintre noi l-am întrebat pe Părintele Justin despre Părintele Arsenie Boca câteva lucruri care ne nedumereau. Nu am fost singurii, multă lume a întrebat şi a primit răspuns după puterea fiecăruia. În deliberările pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca au apărut foarte multe mărturii, atît despre lucrările dumnezeieşti săvîrşite în vieţile oamenilor prin credinţa sa, cît şi contestări înverşunate. Mănăstirea noastră nu are o opinie unilaterală despre un subiect atît de complex precum viaţa, personalitatea şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, însă ne vom aduce, încet încet, şi noi contribuţia de mărturii, în măsura în care ne va lumina Dumnezeu. Deocamdată însă nu ne exprimăm nicidecum opiniile şi mărturiile noastre personale, ci numai ceea ce ne-a răspuns Părintele Justin. Răspunsurile Cuvioşiei Sale sunt în număr mare, date multora dintre ucenicii şi ucenicele sale. Redăm doar cîteva, pentru început:

Întrebare: Care sunt scrierile autentice ale Părintelui Arsenie, şi cum să le diferenţiem de sutele de scrieri care i se atribuie? Fiindcă nu poate fi judecată ortodoxia cugetării cuiva pe textele altcuiva.
Răspuns: Cărţile scrise de Părintele Arsenie sunt numai două: Cărarea Împărăţieişi Cuvinte vii. Restul sunt probabil compilaţii alcătuite de alte persoane, modificate sau cu totul inventate de aceia. Ortodoxia Părintelui Arsenie se poate căuta în cele două cărţi ale sale.

Întrebare: Cum se explică mulţimea erorilor din erminia picturii de la Drăgănescu?
Răspuns: Drăgănescu este o expresie a artistului. Dar este o greşeală pe care Dumnezeu i-a iertat-o, pentru mulţimea uriaşă a faptelor lui bune din restul vieţii sale. Sunt convins că s-a pocăit de acele picturi, dar n-a mai fost vreme să schimbe ceva.

Întrebare: Deci pictura de la Drăgănescu nu reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie? Seamănă perfect cu pictura post-modernă din America şi Rusia anilor 50!
Răspuns:  Faptele lui, minunile lui, puterea lui Hristos din el, credinţa lui reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie. Nu pictura de la Drăgănescu, care este cu totul aparte faţă de predania iconografică ortodoxă şi pe care n-o putem include în tradiţia ortodoxă, fiindcă este o artă înscrisă în curentul acesta post-modernist. La fel ca şi anumite texte imnografice ale lui Sandu Tudor, care n-a greşit dogmatic doar pentru că s-a exprimat cu un limbaj mai aşa… E pur şi simplu o latură a artiştilor din ei, necanonică, însă Dumnezeu i-a iertat pentru aceste lucruri necanonice, pentru mărimea dragostei lor faţă de El.

Întrebare: Şi cum să ne raportăm deci faţă de unicitatea aceasta a picturii de la Drăgănescu?
Răspuns:  Ca faţă de orice patrimoniu cultural, dar nu poate fi integrat în tradiţia artei patristice. O parte a poeziei lui Radu Gyr este diferită de atitudinea ortodoxă, canonică, dar existenţa acelor poezii nu înseamnă că Gyr nu era ortodox.

Întrebare: Dar de ce sunt aşa de vehemenţi unii Părinţi împotriva Părintelui Arsenie?
Răspuns: Păi, l-au judecat într-un anume moment şi au rămas la acel moment, nu au privit viaţa lui în ansamblu.

Întrebare: Unii spun că Părintele Arsenie, cât era în închisoare, s-a dezis de ataşamentul său faţă de doctrina naţionalistă pe care o iubea.
Răspuns: Dacă s-ar fi dezis, nu l-ar fi prigonit comuniştii toată viaţa.

Întrebare: Părintele Arsenie Papacioc spune că nu respecta canoanele vieţuirii monahale – era apropiat de Maica Stareţă, purta haine mireneşti.
Răspuns:  Şi Părintele Arsenie (Papacioc) e apropiat faţă de Maica Stareţă. Şi eu sunt apropiat de Maica Stareţă! (Zâmbeşte) Orice duhovnic de mănăstire de maici trebuie să fie apropiat de cea care păstoreşte sufletele celor pentru care el se chezăşuieşte. Dar ce e important e că o viaţă în prigoană nu se judecă la fel cu o viaţă în care omul are libertate de mişcare şi de exprimare. Părintele Arsenie Boca n-a ales de bună voie să calce anumite canoane; a fost silit de împrejurări, la fel ca şi noi, cei din închisori. Noi n-am avut cum să ţinem canoanele, şi am purtat haine mireneşti vărgate ani de zile. E vorba de o situaţie grea, de prigonire. Părintele Arsenie era un mare ascet.

Întrebare: Dar de ce şi-a pictat propriul chip în icoanele Sfinţilor?
Răspuns: Neputinţa lui ca artist. Foarte mulţi iconari fac această greşeală inconştientă. De exemplu, marele şi neîntrecutul iconar Pansellinos! Toţi Sfinţii lui seamănă cu el!

Întrebare: Cine este Părintele Arsenie Boca pentru Biserică, pentru noi ca ţară?
Răspuns:  Este un apostol cu o lucrare uriaşă, care creşte mereu. Toate greşelile lui i s-au iertat pentru această lucrare mare, şi nu numai că i s-au iertat, dar mijloceşte pentru iertarea greşelilor noastre.

Întrebare: Şi ce facem totuşi cu aceste picturi neortodoxe, că lumea le ia ca direcţie de urmat, le multiplică, etc.?
Răspuns:
Le evităm. Icoanele adevărate făcute de Părintele Arsenie sunt oamenii pe care i-a întors la Hristos şi la Ortodoxie. Aceia sunt icoanele lui reale. Sunt şi unele din cele pictate, dar mai puţin.

Întrebare: Dar cu mulţimea de fanatisme şi obiecte de cult care sunt folosite în comerţul acesta bisericesc cu privire la Părintele Arsenie ce e de făcut? Circulă nişte picturi pietiste, făcute de oameni credincioşi, dar tare netalentaţi. Tot felul de tablouri, brăţări, lucruri din acestea. Seamănă cu arta monofizită, n-au nici o legătură cu cea ortodoxă, ca şi cântarea bisericească din Ardeal.
Răspuns:
Standardizarea artelor bisericeşti e treaba ierarhilor. Noi avem doar datoria să încurajăm arta tradiţională ortodoxă.

Întrebare: Cum să ne purtăm faţă de Părintele Arsenie?
Răspuns:
Cu aceeaşi evlavie ca faţă de toţi Părinţii Bisericii Ortodoxe. Nu cu mai multă, dar nici cu mai puţină.

Întrebare: Dar cum să ne purtăm faţă de oamenii care au păreri extreme (pro sau contra) faţă de el?
Răspuns: 
Cum să vă purtaţi? Cu dragoste, măi! Cu dragoste!…

(Relatare din însemnările noastre; vor urma şi altele. Dacă aveţi înregistrări cu Părintele Justin pe acest subiect, vă rugăm să ni le faceţi cunoscute.) – manastirea.petru-voda.ro

Pe 24 iunie s-au împlinit 88 de ani de la înfiinţarea Mişcării Legionare

„Garda de Fier este ultima rezervă aruncată în luptă de voinţa de a nu muri a neamului.”

Nichifor Crainic

Preiau articolul:

88 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA LEGIUNII ARHANGHELUL MIHAIL

LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL
În faţa situaţiei de mai sus, m-am hotărât să nu merg nici cu o tabără, nici cu cealaltă. Nici să mă resemnez, ci să încep organizarea tineretului pe răspunderea mea, după sufletul şi capul meu şi să continui lupta iar nu să capitulez.

În mijlocul acestor frământări şi ceasuri de răscruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit în închisoarea Văcăreşti.
Ne-am hotărât să strângem rândurile şi să continuăm lupta sub protecţia Sfintei Icoane. În acest scop, ea a fost adusă la căminul nostru din Iaşi, din altarul bisericii Sfântul Spiridon, unde o lăsasem cu trei ani în urmă.
La aceste gânduri, grupul “Văcăreşti” s-a alăturat imediat. Peste câteva zile am convocat la Iaşi pentru Vineri 24 iunie 1927, ora zece seara, în camera mea din str. Florilor No.20, pe Văcăreşteni şi pe puţinii studenţi care mai rămăseseră legaţi de noi.

Intr-o condică, cu câteva minute înainte, scrisesem următorul ordin de zi, numerotat cu No.1:

“Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.
“Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.”

Această primă şedinţă a durat un minut, adică atât cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând ca să cugete dacă se simt destul de hotărâţi şi tari sufleteşte, pentru a păşi într-o asemenea organizaţie, unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare. Chiar şi pentru cei din grupul “Văcăreşti” am lăsat timp de gândire şi de cercetare a conştiinţei lor, pentru a vedea dacă nu au vreo îndoială sau rezervă deoarece păşind aici vor trebui toată viaţa lor să meargă înainte fără nici o şovăire.

Intima noastră stare sufletească din care s-a născut Legiunea a fost aceasta: nu ne interesa dacă vom birui, dacă vom cădea înfrânţi sau dacă vom muri. Scopul nostru era altul: de a merge înainte, uniţi. Mergând împreună, uniţi, cu Dumnezeu înainte şi cu dreptatea neamului românesc, orice soartă ne-ar fi dăruită, înfrângerea sau moartea, ea va fi binecuvântată şi va da roade pentru neamul nostru. Sunt înfrângeri şi sunt morţi care trezesc un neam la viaţă, după cum sunt şi biruinţe dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odată.
Corneliu Zelea Codreanu – „Pentru Legionari”

De la icoană şi altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de vreme purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu toatăcurăţenia impulsurilor noastre (rămasă interioară, nu impusă valului care ne purta)… Acum, cu sufletul greu, răzleţiţi, sfârtecaţi, ne strângem la adăpost, la singura căldură şi alinare, tărie şi reconfortare a noastră, readucătoare de puteri, la picioarele lui Iisus, în pragul orbitoarei străluciri a cerului – la icoană…
Noi nu facem, şi n-am făcut o singură zi în viaţa noastră politică . Noi avem o religie, noi suntem robii unei credinţe. În focul ei ne consumăm, şi în întregime stăpâniţi de ea, o slujim până la ultima putere. Pentru noi nu există înfrângere şi dezarmare, căci forţa ale cărei unelte vrem noi să fim, e etern invincibilă.
Nu putem discuta deocamdată în amănunte cauzele prăbuşirii sistemului de până acum. Să fie spus doar atât, în aceste clipe de zămislire nouă, să fie spus clar şi hotărât, spre a imprima caracterele noului sistem născând: lumină din lumină!
Întunericul patimilor nu va putea niciodată cristaliza un focar de lumină salvatoare. Iar ceea ce căutăm şi dorim noi din toată fiinţa noastră, e lumina, e înstăpânirea din nou a vieţii aşa cum a voit-o Dumnezeu: viaţa de adevăr, dreptate, virtute. În această constă mântuirea, cu scăparea de jidani şi de toate plăgile ucigătoare care ne mistuie: readucerea rodului în via dumnezeiască azi bolnavă şi stearpă, în naţiunea noastră (măcar în ea) căzută în ghearele satanice stârpitoare ale sufletului şi aducătoare de pieire. Această nouă fecundare a sufletului pierdut al unei naţiuni, nu se poate face decât prin cea mai pură esenţă de lumina, de virtute.
De pregătirea şi cultivarea acestei esenţe am căutat noi a ne îngriji încă de mult, de când prevedeam ceasul deziluziei amare. (Vom dovedi la timp că am prevăzut acest ceas). Şi am ajuns la crezul că ea nu poate fi creată, păstrată, cultivată şi apoi întrebuinţată la operaţia de regenerare, decât în mediul ei creator. Ea nu poate fi găsită şi captată decât la izvorul ei: la picioarele Mântuitorului, sub iubitoarea oblăduire a lui Dumnezeu. Vrem viaţa, scânteie mântuitoare, vrem cale izbăvitoare … „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, e sentinţa neclintită a lui Iisus. Deci la El, la Dumnezeu, la harul său am alergat, dar piedici şi rătăciri ni s-au ridicat în cale, şi acţiunea noastră a tânjit. Vrem să trecem peste piedici! Am şi trecut… A fost o zi dureroasă pentru noi ziua aceea de lepădare şi îndepărtare a piedicilor, căci ne erau crescute în suflet, ba chiar le iubeam. Dar am învins durerea, am ridicat fruntea şi am călcat asupra lor. Acum, în pustiu, suntem iarăşi liberi, în faţa viitorului. Cadrele pe care ni le alcătuim de astă dată, trebuie să cuprindă, şi vor cuprinde, numai crezul, dorinţa şi acţiunea salvatoare, ferite de tot ce e umbră şi întuneric.
Vrem să construim deci (şi, cu ajutorul lui Dumnezeu vom construi) o celulă de strălucitoare lumina, care va acţionă, adică va luminaşi deci va mântui. Nu suntem creatori de lumina. Ea se afla numai la Dumnezeu. Nu suntem făuritori ai mântuirii dorite, ci vrem să fim simple unelte ale acestei forţe salvatoare, pe care n-o căutăm aşadar în altă parte decât în singurul loc unde se afla: la Dumnezeu.
Deci: la Icoană!
Această căsuţă e, natural, un sistem. El există, de-acum. Şi orice sistem viu e mişcat de o forţă. În sistemul societăţilor omeneşti,forţa nu se captează decât prin organizare. Aşadar sistemul nostru trebuie să aibă o organizaţie, şi o are. Organizaţia însă, nu se poate naşte şi dezvolta sănătos, fără rânduială, ierarhie şi mai ales fără un Conducător.
De aceea organizaţia noastră are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să constituie, sub conducerea unui şef, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu.
Sistemul nostru, această căsuţă cu rânduiala şi conducerea ei, strâns unit în jurul stâlpului credinţei în Dumnezeu (singurul ei stâlp de sprijin), îşi începe, în faţa lumii, munca, strădania, de care ne e legată singură nădejde de mântuire.
Avem credinţa că, de astă dată, mergem drept la ţintă şi biruinţa este asigurată. Neamul va fi servit, mântuit, deoarece nu înţelegem să ne mai depărtăm nici o clipă de la Icoană şi de la porunca ei. Nu mai lucrăm deci noi, ci ea, care este neînvinsă.
Celor destul de tari la suflet pentru a ne înţelege, a ne aproba şi însoţi de pe-acum, le trimitem chemarea noastră: la Icoană!
Ceilalţi, cei mulţi, vor veni mai târziu, dar vor veni sigur.

 Ionel Moţa
“Pământul Strămoşesc”, anul I. No. 1 (1 August 1927)

„Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc.”
Mircea Eliade – „Buna Vestire”, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2

                                                    Sub semnul Arhanghelului

Dintre toate mișcările care, de la război încoace – pentru a nu vorbi decât în strictă contemporaneitate – au încercat să organizeze destinele nației noastre, niciuna nu s-a așezat mai sigur în matca istoriei românești ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc. Este adevărat că ei au norocul să se ridice la viața comunității în momentul UNIC în care structura istoriei coincide în așa grad cu geniul rasei noastre încât e de ajuns să fii cu adevărat român pentru ca gestul tău să creeze perspective imperiale. Dar când te gândești că atâtea așezări și formațiuni politice – cu o tradiție „mare” și cu o experiență „bogată” – și-au ratat misiunea revoluționară și s-au împotmolit repede în apele stătute care nu dau decât cel mult o perspectivă de broască, trebuie să începi a înțelege că gestul rodnic al tânărului, dar, pentru asta, nu mai puțin bărbatului lor căpitan trece dincolo de îndemânare sau talent și devine răsfrângerea sigură a unui destin. Trebuie să spun, aici și astăzi, celor de vârsta mea – și, dacă îmi e îngăduit, și celor mai bătrâni decât mine – CĂ, PÂNĂ ACUM, MIȘCAREA ACEASTA NU A GREȘIT NICIODATĂ. Destul ca să ne facă să înțelegem că pe tinerii aceștia, care merg chiuind în luptă și în moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violența, nici trădarea; nici lingușeala, nici corupția; nici ademenirea, nici prigoana. Căci nu merg pe drumul lor, ci pe drumul nației, care e al mântuirii, pentru că pe el străjuiește Dumnezeu. Iar celor mai îndărătnici le voi spune că a trecut momentul în care adeziunea noastră putea să însemne izbânda și împotrivirea noastră – înfrângerea. De întâlnirea noastră cu tinerețea legionară nu mai atârnă decât bucuria de a fi văzut din vreme „lumina cea adevărată” și … un apus fără fulgere. Căci, încă o dată, victoria legionară înaintează ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei înseamnă a lua istoria în răspăr.
Nae Ionescu – “Buna Vestire”, anul I, nr.100, din 27 iunie 1937

        10 001

Legiunea surprinde. Prevestitorii de rele – politicieni, oameni de afaceri, inteleptii de profesie sau instrainatii pur si simplu – vesteau, parca, un alt soi de inceput. Oamenii cumsecade, nadajduind in gesturi teatrale din partea Legiunii, ne vesteau si ei un alt inceput. Si unii si altii se pot mira astazi. Ii asiguram ca au sa se mire si maine. E in destinul organismelor vii sa se nedumereasca. O masina nu te surprinde. Un partid politic mort nu te surprinde. Inchipuiti-va ca ar fi guvernat liberalii: cine n-ar fi stiut dinainte totul, chiar – sau mai ales – afacerile ce se vor intreprinde?Capitanul surprindea. A fost una din cele mai mari victorii asupra adversarilor sai – care nu erau nici putini, nici prosti – de a face exact lucrul la care nu se asteptau. Cine ar fi crezut ca, dupa alegerile din 1937, Legiunea nu va da lupta? Capitanul n-a grabit-o. Simtea, poate, ca – in Romania aceasta care intelege cu intarziere – lumea pastreaza un rest de incredere in ceilalti si o rezerva fata de Legiune. A trebuit ca ceilalti, cu Rege cu tot, sa le arate pana la capat ce pot si ce nu pot. A trebuit ca Legiunea sa le arate ca poate indura totul. Una din atitudinile cele mai surprinzatoare adoptate de Capitan a fost cea folosita in lupta electorala. Propaganda se face de obicei in judetele unde te simti slab. Capitanul o facea mai ales in judetele unde Legiunea era tare. De ce? Pentru ca puterea iradiaza. Si cu cat o adancesti mai mult, cu atat iradiaza mai bine. Victoria nu se cucereste in suprafata. Ci in adancime.Daca lumea romaneasca ar cunoaste mai bine Miscarea Legionara, daca ar citi cartile capeteniilor, circularile din trecut si mai ales acea extraordinara Carticica a Sefului de Cuib, ar intelege mai mult din ce se intampla azi. S-ar mira inca, uneori. Dar ar sfarsi prin a intelege.
Aproape toata lumea se intreaba: ce face Miscarea Legionara in cutare problema? Ce program are pentru cutare sector? Cum va reforma Academia Romana? Dar ce are Legiunea cu Academia Romana? O miscare izvorata din strafundurile romanesti curge in albia ei. Daca apele se vor umfla – si vor trebui pana la urma sa se umfle – atunci ele se vor revarsa peste intreaga intindere a vietii publice. Pana atunci ele isi vor adanci propria lor albie. O miscare vie nu se anemiaza raspandindu-si peste tot puterea creatoare. Ci facand mai creator aceea ce s-a dovedit odata viu. Asa cum, in actiunea electorala, Capitanul intarea aceea ce era tare, asa trebuie sa se astepte oricine sa faca si pe viitor Legiunea.
Unde a reusit ea pana acum? In crearea altui tip de om. Ce e firesc sa intreprinda acum, cand are mijloacele legale s-o faca? Sa adanceasca si apoi sa extinda, potrivit cu mijloacele ce-i stau la indemana, tipul de om creat. Dar, oricat de fierbinte ar fi gandul conducatorilor de a vedea toata Romania legionarizata, aceasta nu se poate intampla de la o zi la alta. Iar pentru ca inauntrul Legiunii educatia s-a facut prin elite, lumea romaneasca urmeaza a fi si ea transformata prin influenta elitelor legionare existente sau in curs de constituire inauntrul ei.
Si ma gandesc la aceea, fara seaman in viata noastra publica, scoala de elite, care trebuia sa fie si probabil va fi Corpul Mota-Marin. Elitele care urmeaza a se ridica inauntrul ei vor trebui sa fie atat de pure, incat Capitanul a ordonat ca numarul membrilor sa nu treaca de 10.000. „Sa traiesti dupa tipul de viata si sa mori dupa tipul de moarte al lui Mota”. Cum ar putea fi mai mult de zece mii de oameni din acestia?
Dar stiti ceva? Sa visam ca lucrul e cu putinta. Sa lucram fiecare dintre noi, ca si cum lucrul ar fi cu putinta. Si sa ne inchipuim al zece mii unulea, intr-o tara unde Cel mai bun dintre noi a nadajduit sa numere doar zece mii.

Constantin Noica – „Buna Vestire”, 1940
Fata de corifeii generatiei lui, care se integrasera in Legiune pe la mijlocul deceniului al patrulea, Constantin Noica se apropie si intra in Legiunea abia dupa asasinarea Capitanului. Considera ca o formatie spirituala, a carei culminatie a fost jertfa creatorului ei, te obliga sa faci parte din ea, aceasta fiind o conditie a plenitudinii tale launtrice. Si, Constantin Noica, ceva mai tarziu, a devenit legionar.

Stilul legionar

Odata cu aparitia Legiunei in orizontul istoriei noastre nationale a luat nastere si un nou stil de viata. Este un stil propriu neamului romanesc.
Pornita din viata, din nevoi romanesti si umane totodata, Miscarea Legionara pastreaza in inima ei tot ceea ce ii este necesar sa poata creste si invinge. Principiile acestei Miscari, legile ei, nu sunt inchipuiri lipsite de inteles, ci rodul unor experiente indelung verificate. Elementele care o alcatuiesc sunt vii si adevarate, in necontenita legatura cu izvoarele de viata ale neamului.
Gandul legionar, in curatenia si puterea lui de patrundere, a stiut distinge necesarul de intamplotor, adevarul de minciuna, eternul de efemer. Gandul legionar a stiut distinge lumina de intuneric si viata de moarte. In acest fel Miscarea Legionara, distingand elementele si respectand legile, cladeste o lume romaneasca noua, dupa nevoile vremii si firea neamului acesta.
Pornita firesc si crescuta organic, viata legionara, ca orice inceput de viata noua, are un stil simplu. In adevar, una din insusirile de capetenie ale acestei vieti este simplitatea. Este aci o consecinta fireasca a intemeierii sale. Intotdeauna cand o noua epoca istorica incepe, manifestarile ei, stilul de viata care caracterizeaza acea epoca, este un stil simplu, in opozitie cu acela al lumei de inainte, acela al epocilor decadente.
Miscarea Legionara este o miscare de inceput de veac, de aceea stilul de viata legionar inlatura tot ceea ce este inutil, exterior, ornamental, inlatura tot ceea ce a creat stramb si inpovarator, o mentalitate si o simtire imbatranita, stilul legionar inlatura tot ceea ce astazi ca si-n alte epoci asemanatoare, sub pretentie de civilizatie si rafinament, desfigureaza chipul omului si il indeparteaza de natura sa proprie.
Dar ce inseamna simplitate legionara? Inseamna trairea adevarata: omul in legile omeniei sale. Simplitatea legionara inseamna linie dreapta, inseamna adancime, inseamna asceza. Ea decurge dintr-o adevarata traire in spirit.
Alaturi de aceasta insusire a vietii legionare sta taria, masivitatea. Noul stil de viata romaneasca este, ca un templu doric: simplu si masiv. Taria legionara este un atribut al felului organic, adanc si de inteleapta asezare a omului in lume. Nimic nu poate zdruncina ceea ce a crescut din viata ca un arod al pamantului si ca o implinire a legilor celor mari. Legionarul este ca o statuie ce-si profileaza chipul crescut ca-ntr-un masiv de piatra. El nu are un chip fragil, elegant si lipsit de legaturi cu mediul natural care l-a creat. El creste si se arata ca un chip stilizat din elementele tari, grandioase ale naturii locale.
O a treia caracteristica a stilului legionar este armonia. Viata legionara este cladita intr-un desavarsit echilibru de forte si de elemente. Cugetul si fapta legionara se manifesta ca intreguri armonice, atat structura interna a elementelor ce o compun cat si dinamismul sau creator nu depasesc cu nimic limita necesara. Nimic nu e mai mult sau mai putin trebuie.
O miscare care dupa cum am spus, este organica, este simpla si tare prin intreaga ei asezare pamanteana si metafizica, nu poate aduce in stilul ei de viata decat o mare si frumoasa armonie. Toate aceste elemente: simplitatea, taria si armonia se leaga unele de altele intr-un intreg care nu este altceva decat stilul legionar. Este stilul lumei noi romanesti, este stilul omului in ce are el mai propriu, adica in legea care ii da fiinta, stilul omului care in continua legatura cu tainele vietii, patruns de sensul ei adanc, armonios, echilibrat, intreg, se naste, se ridica si moare, inplinindu-si indatoririle pana la capat, asa cum la pecetluit destinul lui de om.
Pe aceasta cale intelegem ca legionarul are un frate bun in taranul roman, in taranul nealterat al satelor de munte: aceeasi substanta, aceeasi atitudine, aceeasi lege. Si tot astfel ca legionarul are un dusman de moarte in lumea falsificata si decadenta a oraselor: doua esente, doua principii ce nu pot trai laolalta.
Stilul legionar este stilul romanesc de a fi, este stilul de viata al acestui neam care are un pamant al sau, un cer si un Dumnezeu al sau, care are un destin propriu in istoria neamurilor. El va invinge ca ceva firesc, in lupta ce se da astazi intre cele doua lumi.
Ernest Bernea

Părintele Iustin Pârvu despre Mişcarea Legionară

Inițiatorii Mișcării Legionare erau în primul rând oameni creștini model, erau niște modele ale societății. Ei au adus un mare aport neamului și Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viața bisericească și duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreținut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreținut un spirit viu al jertfei și al sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalțe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică și la consolidarea aceasta au contribuit mințile cele mai înalte ale culturii și spiritualității noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reușit să îi dea țăranului o pâine mai ieftină, aceasta era de altfel scopul lor. În afară de asta, au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului. De pildă, în anul 1920 când era ancorat la Iași steagul roșu deasupra atelierelor din Niculina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat și a aruncat de acolo cârpa aceeea roșie. Atunci mult tineret s-a atașat mișcării legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupția, în special rușii și evreii, care stăpâneu presa, învățământul și comerțul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulți evrei simpatizanțiai Mișcării, iar Rady Gyr însuș a înființat teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creștinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca și atunci, așa cum spunea și Sf. Iustin Martirul și Filosoful, creștinul trebuie să se lepede de imoralitățile păgâne, apoi să învețe legea creștină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităților sufletești și apoi să le aplice practic în viața de zi cu zi. Aceasta a făcut Mișcarea Legionară și munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînțeles că cei care au învins au scris istoria și au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în niște teroriști, naziști, antisemiți.

Este cunoscut faptul că  era o relație  amicală între Codreanu și rabinul șef din România,care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, și se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar și împotriva nazismului. Se știe că atunci când a vrut să cumpere o mașină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o mașină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtășea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mișcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimați de germani, cu protecția papalității cu tot. În fond, atât rușii cât și germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Tinerii români, simpatizanți sau membri si Mișcării legionare, au fost singurii din Europa care sau ridicat fățiș împotriva comunismului. Ei s-au ridicat împotriva abuzurilor totalitariste și păcatelor pe care le promova doctrina comunistă, cu toate nedreptățile și urgiile ei. Acești tineri au înfuriat foarte tare masoneria, vrăjmașii creștinismului și au trezit toată Europa din somnolența în care se afla. Acești martiri incomodează și după moarte. Dar vor ajunge cu toții în fața judecății și vor vedea la cine au fost adevărul și dreptatea. Dacă aici pe pământ nu s-au putut convinge nici cu jertfele noastre, se vor convinge dincolo cu hotărârea lui Dumnezeu. Treceți de la mine că nu vă cunosc pe voi… Acești tineri care au făcut parte din Mișcarea legionară nu aveau nimic în comun și nici o legătură cu hitlerismul. Ei acum sunt acuzați de fascism tocmai pentru a decrebiliza mișcarea, însă toți oamenii mari de cultură ai României din acea perioadă au susținut această mișcare. Pe noi nu ne interesează problema politică. Acești tineri erau închiși în special pentru convingerile lor religioase care puteau influența masele creștine.

M-am bucurat mult de  mulțimea credincioșilor noștri, merg înspre Aiud să-i slăvească pe martiri. Glasul martirilor a chemat pe fiecare să se identifice cu spiritualitatea tineretului acelei generații. Mișcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a șocat întreaga lume, prin curajul și jertfelnicia  lor, dar mai ales prin puterea unității lor. Unitatea lor era așa de rodnică, încât în scurt timp  ar fi câștigat  tot poporul și comunismul a recunoscut  în această mișcare un inamic ce-i punea în pericol puterea. Vă dați seama ce forță a avut acest tineret, într-un moment  în care, în ’44, comuniștii erau stăpâni la noi în țară, Occidentul chiar era potrivnic oricărei mișcări de dreapta și țara era cuprinsă de cele mai puternice gheare? Ei bine, toți au rămas uimiți, până la organele Securității, de puterea organizațiilor noastre de tineret.

(Text preluat din: Din învățăturile și minunile părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru-Vodă, septembrie 2013, p. 61)

Părintele Arsenie Boca despre Mişcarea Legionară

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.
Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.
„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari.
Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar
Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:- Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?
– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”.

Părintele Arsenie Papacioc despre Mişcarea Legionară

„Imi amintesc ca iesind de la parintele (Marcu) din chilie, pe un coridor m-a intrebat cineva despre Miscarea Legionara, ce este. I-am spus: n-ai sa pricepi, dar un lucru trebuie sa intelegi si sa te temi: patronul Miscarii Legionare este Arhanghelul Mihail si i-am spus troparul: „Unde umbreaza darul tau Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toata lucrarea diavolului, ca nu sufera sa ramana langa lumina ta lucifer, care a cazut din cer. De aceea ne rugam tie: sagetile lui cele de foc indreptate cu viclesug impotriva noastra stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de lauda Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i-am spus.”
Crestin Ortodox.ro

Revoluţia Legionară

Sporul nou pe care l-a adus Codreanu în viata politică a României nu stă în idei, pentru că idei poate avea oricine, ci într’o cruntă disciplină diametral opusă dezordinii democratice în mijlocul căreia trăim. O disciplină ale cărei elemente esentiale sunt: renuntarea la sine si credinta în folosul neamului. In viata sa proprie renuntarea la sine a mers până la sacrificiul suprem: „Ori învingem ori murim”, nu e numai un refren de cântec legionar, ci însusi principiul acestei miscări, care în afară de acela al lui Avram Iancu, este singura cu adevărat revolutionară în istoria noastră. Ideea revolutiei zăcea în firea întemeietorului. Ceea ce n’am încetat să pretuiesc la el, este îndrăzneala unică, de a-si fi asezat existenta la limita de sus, unde nu este altă posibilitate, este biruinta sau moartea. Din această psihologie personală s’a născut disciplina legionară. Era el, care se voia repetat în fiecare camarad de luptă. Moartea lui care e un sacrificiu, consfinteste această disciplină si o ridică la prestigiul unei scoli a eroismului moral. Garda de Fier n’a pregătit revolutia ca pe o simplă lovitura de stat, ci s’a transformat pe sine în oamenii săi, ca pe urmă să poată revolutiona moralmente întreaga societate românească. Revolutia legionară nu este un sfârsit, ci abia un început. Astfel toti cei care vor „învierea” neamului românesc, trebue să vrea totodată revolutia legionară permanentă. „Garda de Fier” este ultima rezervă aruncată în luptă de vointa de a nu muri a neamului.
Nichifor Crainic

Miracolul legionar

Nu e nicio filosofie sã fii comunist, când ai la dispoziție State care sã te susținã, uriașe rezerve materiale și uriașa conspirație care a împânzit tot globul, dar e mare lucru ca singur pe lume, lovit din toate pãrțile, negãsind sprijin nici la acei cari ar trebui sã te sprijine, trãind în mijlocul unei lumi îndobitocitã de vicii, materialism și prostie, sã-ți perpetuezi existența.
Acesta e miracolul legionar, aceastã formã superioarã de manifestare umanã, care se considerã permanent mobilizatã în serviciul lui Christos și a marilor idealuri ale umanitãții și care luptã contra bestialitãții ridicatã la rang statal, contra genocidului ca sistem de guvernãmânt și contra lui Antichrist, cãruia se închinã astãzi toate mai-mãrimile lumii.
…Legiunea își reface rãnile și își reia drumul ei de luptã și suferințã. Aceastã tãrie de neînvins are o explicație pe care voi toți o cunoașteți și care constituie cea mai mare virtute omeneascã; eroismul de duratã în slujba Adevãrului. Cãpitanul și Moța și toți eroii și martirii noștri ne-au deschis acest drum care nu se mãsoarã nici dupã victoriile obținute nici dupã înfrângerile suferite, ci exclusiv dupã statornicia arãtatã în slujba unei credințe. E mare cel ce face o faptã mare, dar e mai mare acela care clipã de clipã, zi de zi, an de an, toatã viața, își pãstreazã lealitatea fațã de idealul îmbrãțișat.
Acesta e secretul care ține viața Legiunii. Dela primele ei începuturi și pânã astãzi putem urmãri o perfectã continuitate în spiritul ei, în doctrina ei, în organizația ei, în obiectivele ei, grație tocmai elementelor de mare stabilitate sufleteascã cari nu s’au clintit depe pozițiile lor, în mijlocul celor mai mari încercãri”.

Horia Sima

Sursa: buciumul.ro

Ziua Sfinţilor Închisorilor – 14 mai – SLUJBA SFINŢILOR ROMÂNI DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

„Noaptea dintre 14 şi 15 mai a anului 1948 a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România”. Părintele Iustin Pârvu

Această zi a fost aleasă de părintele Iustin pentru pomenirea sfinţilor din închisori, deoarece atunci au fost arestaţi peste 10 000 de români care se opuneau comunismului. 

Tropar al sfintilor: 

SLUJBA SFINŢILOR ROMÂNI
DIN TEMNIŢELE COMUNISTE
(14 mai)

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am…, se pun stihirile sfinţilor pe 4, glasul 1.
Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Pe ostaşii cei dumnezeieşti cu adevărat şi următorii lui Hristos, frumuseţea curăţiei, izvorul minunilor, care în temniţe au pătimit, toţi credincioşii cu cântări să îi cinstim, trupurile şi sufletele sfinţindu-ne întru pomenirea pătimirii lor.
Pământul românesc saltă întru pomenirea voastră şi împreună cheamă pe toţi fii săi, de trei ori fericiţilor, să săvârşească praznicul vostru cel de lumină purtător; cu care împreună adunându-ne şi noi, cu cântări lăudăm pătimirea voastră.
Lepădata-ţi avere, cinstiri, familii şi întreaga tinereţe lui Hristos urmând. În foame, în frig, în golătate şi multe umiliri, la munci grele şi trădări de frate fiind siliţi; sub acoperământul Maicii Domnului locaş bun v-aţi aflat, toată nădejdea spre Dânsa punându-vă.
Veniţi, credincioşii, adunându-ne, să lăudăm pe ostaşii lui Hristos, pe cei ce cu preţul vieţii fiara roşie au înfruntat; şi aşa să zicem: Rugaţi-vă pentru noi lui Hristos, sfinţilor mucenici, cei ce în vremurile cele de pe urmă aţi răsărit.
Slavă…, glasul al 6-lea:
Ca nişte stele mult luminătoare duhovniceşte răsărind pe bolta Bisericii, luminaţi toată zidirea, bunilor biruitori mucenici, cu lumina luptelor şi cu strălucirile minunilor. Pentru aceasta, veselindu-ne, săvârşim astăzi pomenirea voastră cea plină de lumină şi sfântă, purtătorilor de cununi preafericiţi.
Şi acum…, a Praznicului.
LA STIHOAVNĂ
Stihirile, glasul al 2-lea:
Podobie: Casa Efratului…
Morţi sfinţi în temniţe şi prigoane,
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
Noi am făcut din voi icoane
Şi vă purtăm pe frunţi cununi.
Stih: Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi.
Aţi luminat cu jertfe sfinte
Pământul până-n temelii,
Căci arde ţara de morminte,
Cum arde cerul de făclii.
Stih: Sădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori.
Nu plângem lacrimă de sânge,
Ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
Ci se cuminică prin voi.
Slavă…, glasul al 4-lea:
Cu bărbăţia credinţei ca şi cu o platoşă îmbrăcându-vă, şi cu înţelepciunea cea dumnezeiască întrarmându-vă, măriţilor mucenici, toate taberele demonilor aţi biruit şi aţi defăimat îndrăzneala cea neputincioasă a celor fără de Dumnezeu. Deci, ca cei ce aveţi îndrăzneală către Stăpânul, rugaţi-vă să ne mântuim noi toţi.
Şi acum…, a Praznicului.
Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule…, După Tatăl nostru…
Troparul, glasul 1:
Mucenicii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
Sau troparul acesta, acelaşi glas:
Toate laturile pământului românesc saltă veselindu-se la prăznuirea sfinţilor mucenici. Fiara roşie înfruntându-o, biruitori v-aţi arătat, pildă dându-ne nouă de răbdare şi bărbăţie. Slava lui Hristos, Cel ce v-a întărit; slavă Celui ce v-a încununat, slavă Celui ce a mărit pururea cinstită pomenirea voastră.
Slavă…, Şi acum…, al Praznicului.

LA VECERNIA MARE
După Psalmul 103 şi ectenia mare, cântăm: Fericit bărbatul…, starea întâi.
La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8: 3 ale Praznicului şi 5 ale sfinţilor, glasul al 5-lea.
Podobie: Bucură-te, cămara…
Bucură-te adunare puternică şi sfinţită, oştire purtătoare de biruinţă; turnurile dreptei credinţe, ostaşi ai lui Hristos, viteji tari şi nebiruiţi, cei preaputernici cu mintea şi preaviteji cu sufletul; cei cu adevărat îndumnezeiţi şi lui Dumnezeu prea doriţi, ceată sfântă şi adunare de Dumnezeu aleasă. Pe Hristos rugaţi-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
Bucuraţi-vă prealăudaţilor mucenici că vrăjmaş nou şi cumplit s-a arătat în aceste vremuri din urmă, chip roşu având de la mulţimea sângelui vărsat; iar voi cu îndrăzneală înfruntându-l, pe Hristos aţi mărturisit şi pentru neam jertfindu-vă nouă pildă prea aleasă v-aţi arătat. Pe Hristos rugaţi-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
Veniţi fraţilor să lăudăm cu cântări ceata mucenicilor, care cu râvnă arzătoare au risipit negura înşelăciunii; oastea cea preavitează, adunarea cea preasfinţită, pe luptătorii cei neînfricaţi şi nebiruiţi; pe apărătorii credinţei şi păzitorii neamului, pe rugătorii Bisericii, care cu tărie se roagă lui Hristos să trimită sufletelor noastre pace şi mare milă.
Să se bucure cerul, şi pământul să se veselească, că astăzi mulţime mare de mucenici s-au arătat. Că mii şi mii sunt cei ce şi-au dat viaţa pentru credinţa strămoşească şi acest neam prea obidit. Bucuraţi-vă şi voi, slăviţi mucenici, că om nou, duhovnicesc, aţi zidit; bucuraţi-vă că fiara roşie aţi biruit şi reîncreştinarea creştinătăţii aţi propovăduit.
Bucuraţi-vă sfinţilor mucenici purtători de biruinţă;stele ce aţi trecut prin focul ispitelor şi prin gerul temniţelor şi îngheţul înşelăciunii l-aţi risipit; cei ce aţi schimbat pământul în cer şi toate le-aţi luminat. Cei ce vă încălziţi acum în sânurile lui Avraam, cei ce dănţuiţi împreună cu oştile îngerilor, flori care răspândiţi bunul miros al împărtăşirii duhovniceşti.
Slavă…, glasul al 2-lea:
Veniţi toţi iubitorii de mucenici, adunându-ne împreună, să încununăm cu laude, ca şi cu nişte flori, pe mucenicii cei nebiruiţi; căci aceştia întru necazurile nevoinţelor, cu dumnezeiescul har întărindu-se, au călcat peste fiara cea înţelegătoare. Şi săvârşind cu bărbăţie calea muceniciei, s-au încununat cu cununa biruinţei celei neveştejite a dumnezeieştii măriri. Şi acum în ceruri împreună cu îngerii dănţuind, purtătorii de cunună, se roagă Domnului pentru mântuirea neamului românesc şi a lumii întregi.
Şi acum…, al Praznicului.
Vohod: Lumină lină…
Prochimenul zilei
PAREMIILE
Din proorocia lui Isaia, citire:
(XLIII, 9-14)
Acestea zice Domnul: Toate neamurile s-au adunat împreună şi se vor aduna laolaltă mai marii lor. Cine va vesti acestea întru dânşii? Sau cele dintru început cine le va face auzite lor? Aducă-şi mărturiile lor, şi să se îndrepteze şi să asculte şi să spună adevărul. Fiţi Mie mărturii şi Eu vă sunt vouă martor, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi pruncul pe care L-am ales. Ca să ştiţi şi să credeţi şi să cunoaşteţi că Eu sunt; mai înainte de Mine nu a fost alt dumnezeu şi după Mine altul nu va fi. Eu sunt Dumnezeu şi în afară de Mine nu este mântuitor; Eu am vestit şi am mântuit şi am defăimat şi nu a fost întru voi străin. Voi sunteţi Mie mărturii şi Eu sunt martor Domnului Dumnezeu. Încă dintru început Eu sunt şi nu este cine să scoată din mâinile Mele. Face-voi, şi cine va întoarce lucrul pe care Eu L-am făcut? Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce ne mântuieşte pe noi, Sfântul lui Israel.
Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(III, 1-9)
Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Căci înaintea feţei oamenilor chiar de vor lua chinuri, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi cu puţine fiind pedepsiţi, de mari bunătăţi se vor învrednici, căci Dumnezeu i-a ispitit pe ei şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca pe o jertfă de ardere de tot i-a primit şi în vremea cercetării Sale vor străluci şi vor fugi ca scânteile pe paie. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni popoare şi va împărăţi într-ânşii Domnul, în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul. Şi credincioşii în dragoste vor petrece după Dânsul. Că dar şi milă este întru sfinţii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(V, 16-24; VI, 1-2)
Drepţii în veci vor fi vii şi plata lor va fi de la Domnul şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel preaînalt. Drept aceea vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului. Că cu dreapta Sa îi va acoperii pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostei Lui şi va întări făptura spre izbândă asupra vrăjmaşilor. Îmbrăca-va în loc de platoşă dreptatea, şi îşi va pune Luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită bunătatea şi va ascuţi cumplita Lui mâniei ca pe o sabie şi va ridica război împreună cu Dânsul lumea, asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârcolitoare de pietre, pline vor cădea grindinele. Înfierbântase-va asupra lor apa mării şi apele cele mari repede vor curge. Sta-va împotriva lor duhul puterii şi ca un vifor îi va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Ascultaţi, dar, împăraţi şi înţelegeţi: învăţaţi-vă judecători ai marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimile şi cei ce vă trufiţi întru mulţimile popoarelor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel preaînalt.
LA LITIE
Stihira hramului.
Apoi ale mucenicilor, glasul 1, însuşi glasul:
De la icoană şi altar aţi pornit, sfinţilor mucenici, lupta împotriva fiarei roşii ce de la răsărit se năpustea. Viaţa v-aţi pus-o pentru credinţă şi pentru neam, Domnul răsplătindu-vă însutit nevoinţele voastre.
Trimis de Dumnezeu ai fost să fi luminător al neamului în vremuri de mare primejdie, sfinte mare mucenice. Alesule între aleşi, arhanghele pământesc ceată de viteji adunând şi spre lumină povăţuind, întreg neamul ai vrut să-l înduhovniceşti. Alăută a dreptăţii şi turnule de apărare al creştinătăţii roagă-te să se dea sufletelor noastre mare milă.
Mai marele voievod al cetelor îngereşti v-a fost scut şi apărare, povăţuitor şi mare ajutător în grelele încercări dintru această viaţă. Iar acum, ca cei ce sunteţi împreună locuitori cu cei fără de trup, ostaşilor ai lui Hristos, rugaţi-vă pentru sufletele noastre.
Măriţii purtători de chinuri s-au îmbrăcat întru Tine, Doamne, cu lauda nevoinţei şi cu vrednicia cununilor; că, prin răbdarea bătăilor şi a umilinţelor, pe cei fără de lege au doborât şi, cu putere dumnezeiască, din cer biruinţă au primit. Pentru rugăciunile lor, dăruieşte-ne, Dumnezeule, mare milă.
Întăriţi fiind, mucenicilor, cu nădejdea învierii, aţi răbdat cu tărie schingiuiri şi umiliri de multe feluri; şi l-aţi sugrumat pe cel preaviclean cu vinele răbdării voastre celei neslăbite. Rugaţi-vă Domnului să ne izbăvească de osânda cea mare şi veşnică pe noi cei ce vă lăudăm pe voi cu credinţă.
Slavă…, glasul al 5-lea:
Veniţi iubitorilor de mucenici luminat să săvârşim pomenirea purtătorilor de lupte, zicând: Bucuraţi-vă luminătorilor a toată lumea, care în temniţă pentru învierea neamului românesc v-aţi jertfit; bucuraţi-vă cei ce cu moartea voastră credinţa aţi pecetluit; bucuraţi-vă cei ce din cursele înşelătorului ne izbăviţi. Veniţi dar toţi iubitorii de neam pe purtătorii de chinuri a lui Hristos să-i cinstim cu laude şi cu cântări duhovniceşti; pe propovăduitorii credinţei şi apărătorii neamului creştinesc, pe izvorul cel pururea curgător, din care izvorăsc credincioşilor tămăduiri.
Şi acum…, a Praznicului.
LA STIHOAVNĂ
Stihirile, glasul al 4-lea:
Podobie: Dat-ai semn celor ce…
Cei ce aţi nesocotit toate cele plăcute ale lumii şi aţi ales viaţa cea mai presus de lume, înţelepţilor, purtători de chinuri prealăudaţi, izbăviţi-ne dar de toată înşelăciunea lumească pe noi, cei ce cu dragoste vă fericim.
Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
De foame, de ger, de bătăi, de umilinţe şi de toate chinurile cele cu durere dumnezeieştilor mucenici nu v-aţi temut, căci cu pavăza dreptei credinţe şi cu coiful nădejdii rodirii suferinţei voastre v-aţi îmbrăcat sfinţilor, ţinând ca pe o sabie dragostea de Dumnezeu şi neam.
Stih: Sfinţilor celor din pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Dumnezeieştilor pătimitori, sfinţitu-s-a tot locul care a dobândit moaştele voastre şi cerul se bucură împreună cu cei fără de trup, câştigând sufletele voastre, fericiţilor. Căci bărbăteşte aţi propovăduit pe Hristos şi credinţa ca pe o ancoră tare aţi ţinut-o. Rugaţi-vă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.
Slavă…, glasul al 6-lea:
Astăzi ne-a răsărit prăznuirea cea preastrălucită a slăviţilor mucenici ce în roşiile temniţe s-au jertfit pentru neamul nostru. Ca un soare străluceşte până la margini acest praznic prealuminat al mucenicilor şi neîncetat luminează pe cei credincioşi, dăruind tămăduiri, înşelăciunea vrăjmaşilor Crucii risipind şi patimile vindecând celor ce aleargă la dânşii cu credinţă; şi se roagă pururea lui Hristos Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
Şi acum…, a Praznicului.
La binecuvântarea pâinilor troparul sfinţilor (de două ori) şi al Praznicului (o dată).

LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul Praznicului de două ori, Slavă…, al Sfinţilor, Şi acum…, al Praznicului.
După Catisma întâi, Sedealna, glasul 1:
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…
Oştile îngerilor astăzi dănţuiesc, la pomenirea noilor mucenici şi neamul românesc cu credinţă prăznuieşte şi cu veselie strigă: Bucuraţi-vă prealăudaţilor, cei ce aţi călcat cursele lui Veliar, cele cu multe împletituri şi cununile biruinţei aţi luat de la Hristos.
Slavă… aceeaşi, Şi acum… a Praznicului
După Catisma a doua, Sedealna, glasul 3:
Podobie: Să se veselească cele cereşti…
Iată a răsărit primăvara harului, strălucit-a Învierea lui Hristos tuturor, şi împreună cu ea s-a ivit acum ziua cea cu totul prăznuită, şi de lumină purtătoare, a noilor mucenici. Veniţi toţi făclii purtând, dumnezeieşte luminat să prăznuim.
Slavă… aceeaşi, Şi acum… a Praznicului
Polieleu: Robii Domnului…
MĂRIMURILE POLIELEULUI:
Stih 1: Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutor întru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte (Ps. 45, 1)
Stihiră:
Mărimu-vă pe voi, sfinţilor mucenici, şi cinstim slăvite pătimirile voastre pe care pentru Hristos şi neamul românesc le-aţi răbdat.
Altă stihiră:
Veniţi toţi, pe noii mucenici să-i lăudăm, pe cei ce cu bărbăţie fiara roşie au înfruntat zicând: pe lauda neamului românesc.
2: Vărsat-au sângele lor ca apa, împrejurul Ierusalimului. (Ps. 78, 3)
3: Că pentru Tine suntem ucişi toată ziua. (Ps. 43, 24)
4: Socotiţi suntem ca nişte oi de junghiere. (Ps. 43, 24)
5: Trecut-am prin foc şi prin apă, dar ne-ai scos pe noi la odihnă. (Ps. 65, 11)
6: Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe ei şi din toate necazurile i-a izbăvit pe ei. (Ps. 36, 16)
După Polieleu, Sedealna, glasul 1:
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…
Nebiruiţilor mucenici, dorind după viaţa cea adevărată şi veşnică aţi răbdat cu bucurie moarte pe nedrept, prin hotărâre fără de lege, nouă tuturor făcându-vă pildă. Iar acum vă veseliţi împreună cu cei ce mai înainte au strălucit în acest neam; cu care rugaţi-vă să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
Slavă… aceeaşi, Şi acum… a Praznicului sau a Născătoarei de Dumnezeu:
Din toate părţile sunt cuprins de răutăţi şi unde voi scăpa, Stăpînă, eu, ticălosul, cel cu totul părăsit? Numai către tine singură scap, Preacurată, care îmi eşti ajutătoare, nădejdea deznădăjduiţilor, mireasă a lui Dumnezeu.
Apoi Antifonul 1 al glasul al 4-lea: Din tinereţile mele…
Prochimen, glasul al 4-lea:
Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă.
Stih: Cu focul ne-ai cercat pe noi, precum se cearcă argintul.
Toată suflarea…

Evanghelia de la Luca
(XXI, 12-19):
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de oameni…
(Marţea din Săptămâna a 29-a după Rusalii)
Învierea lui Hristos…, Psalmul 50.
Slavă…, glasul al 2-lea:
Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum…
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stih: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.
Apoi stihira, glasul al 6-lea:
Astăzi Biserica prăznuieşte şi împreună cu ea ţara se veseleşte, împodobindu-se cu nevoinţele răbdătorilor de chinuri ca şi cu un veşmânt de mult preţ şi lăudându-se strigă: Unii ca aceştia sunt naşterea mea, unii ca aceştia sunt fii mei, pe care mai înainte i-am născut prin Botez şi i-am hrănit cu frica Domnului, şi acum îi văd mucenici aleşi, cu adevărat încununaţi, ca să se roage pentru lume Domnului.
CANOANELE
Canonul Praznicului, cu irmosul pe 6 şi al sfinţilor pe 8.
Canonul sfinţilor mucenici.
Cântarea 1, glasul 1:
Irmosul:
Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preaslăvit. Că aceasta, Nemuritorule, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă prin adânc.
Stih: Sfinţilor mucenici români rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Turnurile Bisericii şi apărătorii neamului, slăviţii mucenici, de năvălirile vrăjmaşilor neclintiţi au rămas; cu rugăciunile lor, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Ceata celor fără de trup cu adevărat s-a spăimântat de vitejia voastră, sfinţilor, cum în temniţe răbdând în chip minunat şi cu trupurile căzând, prin putere dumnezeiască pe toţi vrăjmaşii cei fără de trup i-aţi doborât.
Slavă…
Măriţii purtători de chinuri s-au îmbrăcat întru Tine, Doamne, lauda nevoinţei şi vrednicie a cununilor; că prin răbdarea bătăilor, pe cei fără de lege au răpus şi cu putere dumnezeiască, din cer biruinţă au luat.
Şi acum…, a Născătoarei:
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti în ceruri binecuvântată şi pe pământ preamărită, bucură-te, Mireasă nenuntită!
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Cel ce singur ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi, prin milostivire, ai îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei preacurate, Iubitorule de oameni.
Urmând omorârii şi morţii lui Hristos, Celui care de voie a pătimit, patimi de multe feluri aţi răbdat şi moarte, pururea măriţilor mucenici. Pentru aceasta, viaţă fără de moarte aţi dobândit.
De înţelepciune şi de cunoştinţă adevărată umplându-se mucenicii, au nesocotit înţelepciunea lumii acesteia şi pe învăţătorii răutăţii i-au zdrobit şi cu tărie luptându-se, după vrednicie au luat cununile biruinţei, bucurându-se.
Slavă…
Mormintele voastre, sfinţilor, alt Siloam, s-au făcut celor ce vin cu credinţă, izvorând vindecări celor neputincioşi cu trupul şi cu sufletul pătimaşi.
Şi acum…, a Născătoarei:
Care maică s-a auzit că e fecioară? Şi care fecioară s-a cunoscut că este maică? Toate ale tale sunt mai presus de fire, o, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea cu credinţă te mărim.
Condac, glasul al 8-lea:
Hristos Dumnezeu v-a dăruit neamului nostru zid şi apărare, izvor viu şi temelie neclintită. Acestuia şi acum rugaţi-vă, să se surpe trufia vrăjmaşilor sub picioarele drept credincioşilor şi uneltirile celor potrivnici să se risipească, sfinţilor mucenici, cunună şi laudă a pământului românesc, pururea mijlocitori pentru sufletele noastre.
Icos:
Dragostea de Dumnezeu şi neam în suflete purtându-o şi cu Arhanghelii însoţindu-vă bărbăteşte aţi ieşit la luptă. Temniţa, frigul, foamea şi umilinţele întru nimic socotindu-le neclintiţi până la moarte v-aţi arătat. Spăimântatu-s-au toate cetele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi de răbdarea voastră sfinţilor mucenici, iar noi toţi ne bucurăm avându-vă pe voi calzi folositori şi apărători ai neamului nostru.
Sedealna, glasul al 8-lea:
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Veniţi, iubitorilor de mucenici, să cinstim florile cele înţelegătoare ale credinţei, mărgăritarele Domnului, pe sfinţii români ai temniţelor comuniste, pe cei ce şi după moarte sunt prigoniţi şi defăimaţi. Amintirea voastră şi acum îi arde pe conducătorii din umbră ai acestei lumi şi pe slugile lor prealaşe, vădindu-le întunericul faptelor. Pentru aceea până în sfârşit vă vor acoperi cu minciuni şi uitare, dar Dumnezeu mai strălucit vă va descoperi.
Slavă… aceeaşi, Şi acum… a Praznicului
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te Avacum, cu ochii cei de mai înainte văzători, a proorocit pe Sfântul lui Israel, care avea să se nască din tine spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Miratu-s-au îngerii şi cutremuratu-s-a întreg neamul omenesc de nemaiauzitele suferinţe ce le-au scornit pentru voi neruşinaţii vrăjmaşi în temniţa Piteştiului. Mintea încremeneşte, inima se frânge şi limba amuţeşte neputând grăi adâncimea răutăţii.
Focul lăuntric al dragostei celei dumnezeieşti, purtându-l în inimi, mucenicilor, de chinuri nu v-aţi temut, ci, cu darurile arzătoare ale durerilor, aţi ars semeţia şi întărâtarea vrăjmaşilor.
Slavă…
Asemănându-se lui Hristos, Cel înălţat pe Cruce, şi luând bătăi, dimpreună se bucurau răbdătorii de patimi; şi cu ploile sângiurilor înecând nebunia celor fără de lege, curgeri de tămăduiri izvorăsc.
Şi acum…, a Născătoarei:
Milostivă de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ai născut pe Mântuitorul cel Milostiv, vezi suferinţa şi suspinul poporului tău şi grăbeşte a-L ruga să se milostivească spre noi.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Cel ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, luminează, cu lumina cunoştinţei Tale celei dumnezeieşti, inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.
Stele prea luminoase v-aţi arătat pe bolta Bisericii: Aiudule, Piteştiule, Jilava, Văcăreşti, Canalule, Târgu Ocna, Gherla, Baia Sprie şi toate cele împreună cu voi. Căci miile de moaşte ce strălucesc întru voi pe noi pe toţi ne-au luminat.
Cei ce cu credinţă şi cu osârdie aleargă la rugăciunile voastre degrab se mântuiesc de boli şi de patimile cele stricătoare de suflet.
Slavă…
Cei ce curgerile înşelăciunii le-aţi acoperit cu curgerile sângiurilor voastre acoperiţi cu rugăciunile voastre pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste vă laudă pe voi.
Şi acum…, a Născătoarei:
Ca una care eşti mai sfântă decât toate făpturile, numai tu te-ai învrednicit a fi Maica lui Dumnezeu; că, pe Acesta născând, lumea ai luminat cu harul cunoştinţei de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos, şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.
Dragostea de Dumnezeu şi neam mărturisind, preavitejilor luptători, rătăcirile vrăjmaşilor hulitori cu dumnezeiasca credinţă le-aţi înfruntat şi luminători v-aţi arătat, luminând inimile tuturor cu razele Darului.
Râpa Robilor cu adevărat nou Ierusalim al neamului românesc s-a arătat. Prin jertfa voastră cea multă Aiudul cheamă întreg neamul omenesc să se întoarcă la Hristos.
Slavă…
Deşteaptă-te tu neam românesc mult pătimitor din somnul cel prea greu al uitării şi minciunii. Spre lauda fiilor tăi, ce pentru a ta înviere au pătimit, cu râvnă te ridică, pe vrăjmaşii Crucii risipind.
Şi acum…, a Născătoarei:
O, preadulce acoperământ al celor din temniţe întunecate, nu ne lipsi acum de al tău grabnic ajutor, pe noi cei căzuţi în cumplite nevoi.
Condacul şi Icosul Praznicului.
SINAXAR
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici ce au pătimit în temniţele comuniste din România.
Aceşti sfinţi mucenici s-au săvârşit în temniţele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiţi în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte şi umiliri nenumărate şi cu multe alte chinuri scornite de diavol şi slugile lui pentru a le înfrânge credinţa şi a-i compromite. Unii de pe urma grelelor pătimiri s-au îmbolnăvit, îndoindu-li-se chinurile deoarece asistenţa medicală era condiţionată de compromitere.
Aceştia pe care îi cinstim astăzi ca şi sfinţi sunt aceia dintre zecile şi sutele de mii de purtători de zeghe din România comunistă care au murit cu nădejdea vieţii veşnice şi mărturisind dreapta credinţă, indiferent de culoarea politică, motivul arestării sau viaţa pe care au dus-o înainte. Căci suferinţa îndurată în închisori, în lagăre de muncă forţată, în anchete sau în marea închisoare care a devenit România după 1945, i-a înţelepţit, făcându-i să înţeleagă rostul lor în mijlocul acestei suferinţe: ispăşirea păcatelor proprii şi ale neamului întreg. A fost o generaţie de jertfă pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult înflăcărează inimile noastre spre păzirea neştirbită a rânduielilor strămoşeşti: credinţa şi dragostea de neam. Ei sunt sufletul şi cetatea neamului nostru. Căci prin jertfa lor şi a altora mai dinainte asemenea lor a dăinuit neamul nostru în istorie păstrându-se în valorile credinţei. Şi nădăjduim să se păstreze şi de acum înainte, cu rugăciunile lor, până la Învierea cea de obşte.
Dintre cei pe care îi cinstim astăzi unii au murit în închisori, în lagăre, în anchete, la securitate, alţii ucişi mişeleşte sau executaţi pe întregul cuprins al ţării. Majoritatea au fost îngropaţi în gropi comune, în locuri necunoscute, sfinţind întreg pământul ţării. Cele mai mari şi mai cunoscute centre de exterminare sunt: Aiud, Gherla, Jilava, Piteşti, Târgu Ocna, Canalul, Delta Dunării, Sighet, Mislea, Miercurea Ciuc.
Sfinţii mucenici au luptat cu comunismul şi cu cei ce l-au condus din umbră. Aceştia căutau să distrugă aşezarea şi vechile rânduieli creştine ale ţării. Mucenicii şi-au dat trupurile lor morţii, dar cu sufletul au rămas biruitori, nefăcând nici un compromis. Ei sunt stâlpii şi temelia credinţei şi ai neamului; stele şi făclii purtătoare de lumină în întunericul acestui veac pierzător.
Lupta împotriva comunismului a început la noi în ţară în 1919, la Iaşi. Au căzut în această luptă sfinţindu-se sute de martiri înainte de anul 1945. Pe toţi aceştia îi numărăm în ceata sfinţilor de astăzi.
Prin rânduiala lui Dumnezeu unii mucenici au ieşit vii din temniţe în 1964 continuându-şi viaţa în sfinţenie, fiind prigoniţi şi umiliţi până la sfârşitul vieţii: Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Ilie Lăcătuşu, Pr. Dimitrie Bejan, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Pr. Marcu, Pr. Ioan Negruţiu, Dumitru Bordeianu şi mulţi alţii. Şi pe ei îi cinstim astăzi împreună cu fraţii lor ce s-au săvârşit în temniţe.
Dintre miile de sfinţi unii au fost ţărani, alţii intelectuali; unii militari, alţii muncitori; unii studenţi, iar alţii preoţi şi monahi; şi pe scurt să zicem: au fost din toate categoriile sociale şi de toate vârstele. Au fost şi femei multe, soţii şi mame îndurerate şi chiar copiii.
S-a ales această zi de prăznuire deoarece la această dată, în anul 1948, s-a dezlănţuit cea mai cumplită prigoană împotriva suflării româneşti. Mii şi zeci de mii de oameni au fost ridicaţi în noaptea de 14 spre 15 mai. De aceea s-a socotit ca fiind potrivită această zi ca simbol al pătimirii neamului românesc în veacul al 20-lea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
Cuptor duhovnicesc te gândim noi credincioşii, Născătoare de Dumnezeu; că precum Cel preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, omul întreg, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preaslăvit.
Întru această noapte fiara şi-a căscat larg gura, răpind mulţime mare dintre voi, mii şi mii. Temniţele s-au umplut întru această zi cu cei mai buni dintre fii neamului.
Dat-aţi moştenire prea aleasă, nouă celor ce vă lăudăm, să păzim hotarele legii celei strămoşeşti şi ale neamului. Pentru aceea vă rugăm: Nu încetaţi a ne sprijini pururea împotriva celor ce ne vrăjmăşesc.
Slavă…
Sfinţii Tăi, Doamne, luminători nerătăcitori s-au arătat, risipind noaptea cea adâncă a înşelăciunii şi toată lumea luminând cu strălucirile minunilor.
Şi acum…, a Născătoarei:
Împărăteasă şi Fecioară te-a propovăduit pe tine David, ceea ce eşti fără de prihană; pentru aceasta te rog: Fă-mă moştenitor al Împărăţiei cele cereşti, ca să te fericesc.
Cântarea a 8-a:
Irmosul:
În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Înainte mergătorii antihristului s-au arătat, pregătindu-i calea spre înrobirea întregii lumi. Rugaţi-vă pentru noi, ca cei ce v-aţi luptat cu unii ca aceştia, şi înşelăciunea şi vicleşugurile lor luminat descoperiţi-le, ca neîmpiedicat să răzbim pe calea mântuirii.
Cea mai scumpă nuntă dintre nunţi v-a fost moartea pentru Sfânta Cruce, pentru ţară. Pentru aceea pildă vă avem întreaga voastră viaţă plină de suferinţă.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Jertfa voastră cine o va putea spune, căci aţi lăsat tot ceea ce este mai scump în lumea aceasta pentru a urma Evangheliei lui Hristos.
Şi acum…, a Născătoarei:
Marie, ceea ce te-ai arătat cort al sfinţeniei, pe ticălosul meu suflet, cel spurcat cu dezmierdările, sfinţeşte-l şi părtaş al dumnezeieştii slave îl fă.
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia.Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpăstuită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Cei ce din rea voinţă vă nesocotesc să se ruşineze, iar cei ce din neştiinţă să se lumineze şi să priceapă jertfa voastră cea mare şi slava veşnică ce aţi dobândit-o.
Cei răstigniţi în numele Adevărului cheamă la mărturisirea greşelilor şi la pocăinţă întreg neamul. Căci numai aşa ne vom izbăvi de mânia lui Dumnezeu şi pierzare.
Slavă…
Cinstirea voastră, a căror năzuinţă a fost ridicarea liniei neamului cât mai aproape de cea a Bisericii, mult veseleşte inimile noastre amărâte de veninul veacului acestuia pierzător.
Şi acum…, a Născătoarei:
Maica Domnului, ocrotitoarea tuturor celor din nevoi, grabnică ascultătoare a celor ce te cheamă cu credinţă, nu lipsi nici acum a te milostivi spre noi.
LUMINÂNDA
Podobie: Femei ascultaţi glas…
Atingându-ne cu credinţă de sfinţitele voastre moaşte, Sfinţilor Mucenici, de amândouă părţile ne însănătoşim. Ci, o, marilor mucenici, faceţi aducere aminte către Domnul, Căruia staţi înainte, pentru noi cei ce săvârşim strălucita şi prealuminata voastră pomenire.
Slavă… Şi acum… a Praznicului
LA LAUDE
Stihirile Praznicului 4 şi ale Sfinţilor Mucenici 4.
Stihirile Sfinţilor Mucenici, glasul al 8-lea:
Podobie: O, preaslăvită minune…
Cu piept călit de fier şi sufletul de crin aţi pornit vitejeşte la luptă, ştiind că cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată. Şi cu bucurie dându-vă sufletele Ziditorului, cu adevărat aţi primit odihna cea veşnică şi fericirea cea neîmbătrânitoare.(de două ori)
Preavitejilor mucenici, făcutu-v-aţi împlinitori ai glasului Stăpânului, lepădând toată frumuseţea cea lumească; şi, ridicând crucea pe umeri, v-aţi făcut părtaşi patimilor Lui, căci în amândouă v-aţi arătat iscusiţi cu adevărat. Pentru aceasta, astăzi credincioşii săvârşim dumnezeiască pomenirea voastră.
Prearăbdătorilor mucenici, în noianul chinurilor adeseori învăluindu-vă, L-aţi avut pe însuşi Hristos ocârmuitor şi îndreptător spre limanul liniştii şi spre cetatea cea din înălţime. În care petrecând, prealăudaţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi, cei ce vă lăudăm pe voi.
Slavă…, glasul al 2-lea:
Domnul care cu orânduială de negrăit mai înainte toate le cunoaşte, va primit pe voi, mucenicilor, ca pe o viţă bine roditoare. Pentru dragostea pămîntului şi a legii strămoşeşti, de sabia muceniciei aţi fost tăiaţi prin diferite chinuri, aducând roadele răbdării celei bogate, din care se hrănesc inimile credincioşilor, celor ce cu dragoste vă laudă pe voi, măriţilor mucenici.
Şi acum…, a Praznicului.
Doxologia mare, ecteniile şi otpusul.

LA LITURGHIE
Fericirile pe 8: patru din Cântarea de rând a Canonului Praznicului, şi patru din Canonul mucenicilor, de la cântarea a 6-a. Prochimen, glasul al 4-lea: Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui… Stih: Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin. Apostolul din Epistola către Romani (VIII, 28-39): Fraţilor, ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe El… (vezi la 2 septembrie). Aliluia, glasul al 4-lea: Dreptul ca finicul va înflori… Stih: Răsădiţi fiind în casa Domnului… Evanghelia de la Luca (XXI, 12-19): Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Oamenii îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni… (vezi la 23 aprilie, Evanghelia de la Utrenie).
CHINONICUL
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

ALTĂ VARIANTĂ ÎN FORMAT PDF: 05 14 Slujba Sf.Marturisitori din inchisori (din Minei) – 14 mai

Sursa: atitudini.com

Noi minuni ale Părintelui Iustin Pârvu

Noi minuni ale Cuviosului Părinte Justin Pârvu
Grabnic ajutător şi mângâietor celor ce îl cheamă în ajutor
Pentru mine Părintele Justin a devenit un sfânt ocrotitor pe care îl iubesc mult
Ceea ce urmează să vă mărturisesc este o intenţie de face cunoscută tuturor o minune pe care Dumnezeu mi-a dat să o trăiesc alături de fiica mea, Anastasia şi pe care am promis că voi încerca să o dezvălui. Dacă mă puteţi ajuta să-mi împlinesc promisiunea făcută sfinţilor chemaţi în ajutor, vă rog să publicaţi gândurile mele, dacă nu, înseamnă că aşa a fost voia Lui Dumnezeu.
,,Dumnezeul meu preaiubit, ai milă de noi!” Cu acest stăruitor gând am plecat spre Iaşi într-o dimineaţă înnorată, în luna iunie a acestui an 2014, alături de fiica mea de 4 luni şi de soţul meu, la Spitalul de copii Sfânta Maria, pentru investigaţii suplimentare, după ce în prealabil făcusem două rânduri de analize la Spitalul din Piatra-Neamţ.
Povestea noastră a început însă în luna mai când micuţa noastră a făcut bronşiolită şi am fost internate la Piatra pentru tratament. Boala s-a remis cu greutate după mai multe zile de antibiotic, deşi ar fi trebuit să se vadă îmbunătăţiri după primele doze, motiv pentru care doamna doctor, care ne-a ţinut sub observaţie, s-a gândit că este o altă cauză ce întreţine boala, astfel că a cerut analize suplimentare pentru depistarea acesteia.
Rezultatele arătau valori ale transaminazelor (la ficat) mai mari, iar amilaza pancreatică era 1, în condiţiile în care limita minimă trebuia să fie 13. După o lună de tratament am revenit pentru analize. Rezultatele ne-au şocat, transaminazele mai scăzuseră, însă amilaza era 2, se ridicase doar cu o unitate. S-a ajuns la concluzia că sistemul digestiv este afectat şi i s-a dat un diagnostic provizoriu – insuficienţă pancreatică. Am înţeles că după confirmarea lui la Iaşi ar fi urmat dozări cu insulină şi alte intervenţii atât de dure pentru trupşorul ei firav. De parcă lovitura nu ar fi fost destul de dureroasă, am aflat că această insuficienţă poate ascunde o altă boală fără vindecare, ce afectează substanţial calitatea vieţii. Practic, casa noastră ar fi trebuit să fie spitalul, pentru mulţi ani de acum încolo. Nu pot să exprim în cuvinte ce am simţit când am văzut acel diagnostic prezumtiv despre care citisem mult înainte să plecăm la Iaşi. Acesta însă, trebuia certificat prin teste şi repetarea analizelor.
De luni până miercuri am trăit momente pe care nu ştiu cum aş putea să le definesc. Am oscilat între durerea că-mi voi vedea copila suferind chinuită de aceste boli şi nădejdea că o minune se va întâmpla cu ea şi analizele vor ieşi de data aceasta, bune.
Parcă totul se prăbuşea în jur, şiroaie grele de lacrimi îmi năvăleau cu putere peste obraz, iar gândul că nu o pot ajuta cu nimic îmi făcea inima bucăţele. E cumplit ca părinte să aştepţi un diagnostic pentru copilul tău, care ţi-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.
În slăbiciunea mea mă întrebam deznădăjduită cu ce am greşit şi-L rugam pe Dumnezeu să-mi dea mie orice suferinţă fizică numai să o salveze pe ea. Toate aceste năvalnice valuri de durere creaseră profunde răni în inima mea. Mă întrebam dacă voi mai putea să am grijă de cei doi băieţi ai noştri, dacă voi mai putea să le înveselesc copilăria ori să le zâmbesc duios când vor avea nevoie de mama lor. De la etajul al patrulea al spitalului priveam fără speranţă lumea din jur, iar aşteptarea era atât de apăsătoare! Aş fi preferat să rămân acolo decât să-i dau soţului meu posibila veste că analizele confirmă temerile pe care le aveam.
Preabunul Dumnezeu, însă, mi-a întins mâna Lui mângâietoare şi m-a tras din hăul în care mă aflam sufleteşte. Mi-a adus aminte că a lăsat printre noi atâţia sfinţi grabnic ajutători care nu aşteaptă decât să-i strigăm şi ei ne vor duce rugăciunea la tronul Mântuitorului Care nu va lăsa pe nimeni nemângâiat. Image result for pr iustin
Când am plecat de acasă, am luat cu mine icoana părintelui Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă pe care am aşezat-o la capul fiicei mele. Luni seara, când îmi ţineam la piept copiliţa, mi-am ridicat ochii înlăcrimaţi spre icoana părintelui şi am simţit o putere de nedescris. Ochii lui îmi zâmbeau parcă, iar chipul blând şi luminos mă îndemna să nu-mi pierd nădejdea. Am ştiut din acel moment că trebuie să mă ridic. L-am rugat adânc pe părintele să ducă rugăciunea mea la Dumnezeu şi să-mi salveze fetiţa. Din acea clipă am ştiut că Dumnezeu mă aude şi că prin rugăciunile părintelui Justin, Anastasia se va face bine. Tot atunci am înţeles că nu întâmplător poartă acest nume care înseamnă ,,înviere”, că Dumnezeu are planuri mari cu ea, că rânduieşte totul pentru salvarea sufletelor noastre afundate în păcat.
Trebuie să precizez că i-am chemat în ajutor şi pe Sf. Efrem cel Nou, Sf. Parascheva, Sf. Anastasia, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Nectarie, Sf. Stelian, Sf. Nicolae şi nu în ultimul rând pe scumpa noastră Măicuţă a Domnului.
Tot în acele zile mi-a fost dat să simt dragostea celor din jur. Oameni minunaţi ne-au sunat ori ne-au scris mesaje prin care ne asigurau că se roagă pentru îngeraşul nostru şi că totul va fi bine.
Până miercuri după-amiază am stat cu ochii îndreptaţi spre cerul de pe care şi norii dispăruseră, şi am strigat, şi am strigat, iar ajutorul lui Dumnezeu nu a întârziat să apară. La un moment dat a intrat în salon medicul de gardă din acea după-amiază. Ţinea în mână rezultatele analizelor. Inima îmi bătea cu putere şi nu îndrăzneam parcă să întreb nimic. Ne-a privit nedumerit şi ne-a spus că analizele sunt… bune.
„Şi amilaza pancreatică?” – întreb eu.
„Şi aceasta e foarte bună… e 64”, îmi răspunde medicul.
A doua zi i-au recoltat din nou sânge pentru o altă analiză specială a pancreasului ce trebuia să vină peste o săptămână, dar Bunul Dumnezeu a vrut să scurteze suferinţa noastră şi nu ştiu cum s-a întâmplat că în ziua următoare a intrat în salon doamna doctor care ne-a spus că ne-a mai adus o veste bună – tripsina, analiza pe care o aşteptam, a venit mai repede şi e încadrată în limite normale. E atât de minunat să retrăiesc acea emoţie de fiecare dată când îmi amintesc ce-am simţit în acele clipe binecuvântate! Simţeam că zbor şi încă mai zbor cu sufletul spre Dumnezeul meu Cel Preamilostiv, care nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.
Mulţi sceptici ar spune că a fost o eroare de laborator, însă eu, cea care am trăit la intensitate maximă ceea ce mi s-a întâmplat, mărturisesc cu toată credinţa că s-a petrecut o minune. Toate celelalte rezultate erau identice cu rezultatele primite de două ori de la Spitalul din Piatra-Neamţ. Aveam în faţă trei exemplare diferite cu aceleaşi valori la fier, calciu, ficat şi altele. Singura diferenţă era în dreptul amilazei pancreatice, care arăta o dată 1, apoi 2 şi 64. De ce nu s-a dat eroare şi la celelalte rezultate? Doar amilaza era crescută de Dumnezeu nu până la limita minimă, adică 13, ci 64 ca să nu avem motive de îndoială că ceva minunat s-a petrecut cu fetiţa noastră. Precizez că limita maximă era 100.
Dau slavă Lui Dumnezeu pentru toate câte ni s-au întâmplat şi mulţumesc tuturor sfinţilor pe care i-am chemat în ajutor, în special părintelui Justin care pentru mine a devenit un sfânt ocrotitor pe care îl iubesc mult. Mărturisesc că am simţit ajutorul părintelui de mai multe ori. Nu l-am întâlnit în viaţă fiind, dar am ajuns să-i sărut mâna caldă şi înmiresmată după ce a trecut la Domnul. Eram însărcinată cu Anastasia. L-am rugat atunci să mă ajute să duc cu bine sarcina, iar naşterea naturală a decurs bine tot cu ajutorul lui, deşi copila era aşezată transversal, iar cordonul ombilical era dat în jurul gâtului.
Aceste întâmplări ne-au întărit credinţa. Ştiu şi cred că orice încercare, fie ea cât de grea nu este fără ieşire. Dumnezeu e atât de bun, iar Măicuţa Domnului este izbăvitoarea noastră din grelele păcate în care ne aflăm.
(Cu bucurie, Ionela)

Image result for pr iustinGrabnic ajutător în naşterea de prunci
Am un copil de doi ani şi trei luni şi o fetiţă de trei luni. Pe băieţel îl cheamă Gheorghe şi pe fata de trei luni, Maria. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al rugăciunilor părintelui Justin am adus pe lume şi fetiţa pe care o cheamă Maria. După ce s-a născut băieţelul mă rugam să mai fac un copil pentru că băieţelul meu, tot timpul voia să se joace şi nu avea cu cine. Pe el l-am născut prin cezariană pentru că a fost o sarcină extrauterină şi doctorii mi-au spus să mulţumesc lui Dumnezeu pentru copilul pe care îl am, că alţii nu se ştie dacă vor mai fi. Vreme de un an de zile n-am reuşit să mai rămân însărcinată, dar când am venit la înmormântarea părintelui Justin m-am rugat să-mi ajute să mai aduc pe lume un copil. Şi minunea s-a întâmplat. Doctoriţa mi-a spus că sunt însărcinată de pe data de 20 iunie 2013. Am plâns de bucurie la auzul veştii şi apoi am născut-o pe Maria. Cred cu tărie că părintele Justin împlineşte toată cererea cea bună din rugăciunile noastre şi că ne aude ori de câte ori îl chemăm în ajutor.
Dumnezeu să mă ierte pe mine, păcătoasa şi să vă ajute şi pe dumneavoastră în toate.
(14 iunie 2014, Lupaşcu Ioana, Iaşi)

Articol preluat din Revista ATITUDINI, Nr. 35

Sursa: atitudini.com

%d blogeri au apreciat asta: