Pr. Pamvo de la Rădeni și-a „revenit”, adică a reintrat sub influența semischismaticilor ieromonahi Spiridon Roșu și Xenofont Horga

Rădeniul de după Rădeni

În urmă cu o săptămână, preoții de la Rădeni au părăsit schitul împreună cu ucenicii lor, ca urmare a unor tulburări create de faptul că egumenul schitului, ieromonahul Pamvo Jugănaru, ar fi afirmat că “în potirul ecumeniștilor nu se află Hristos, ci satana”.

În duminica aceea, părintele Pamvo a ținut un cuvânt foarte vast, în care “cu cărțile pe masă” a explicat cum Sfântul Teodor Studitul învață că la eretici nu mai este Hristos, ci satana în potir, ignorând faptul că sfântul vorbea despre două erezii, una necondamnată și una condamnată, și numai despre “tainele” ereticilor condamnați spunea că ele nu sunt taine, ci lucrări demonice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahii-sava-si-efrem-ruineaza-reduta-antiecumenista-de-la-radeni/embed/#?secret=BipyszzMN7

Săptămâna aceasta părintele Pamvo a apărut la altar pentru a-și cere iertare pentru afirmațiile de săptămâna trecută, subliniind că “a greși e omenește, dar a persista în greșeală e diavolește”.

Într-o predică la fel de lungă ca și în săptămâna anterioară, părintele a apărut spășit înaintea credincioșilor, afirmând că ieromonahul Spiridon Roșu l-a ajutat să înțeleagă ceea ce se știe de mult, anume că sfintele canoane care interzic legăturile cu ereticii și statuează că ereticii nu au taine operează după o condamnare sinodală a acelora.

Egumenul de la Rădeni ne spune că a avut o revelație datorată unei “ucenițe a părintelui Spiridon”, care i-a dat să citească canonul 3 apostolic și nota la acesta a Sfântului Nicodim Aghioritul, care afirmă că cineva care este caterisibil este caterisit abia după condamnarea de către un sinod, nu înainte, iar tainele sale nu mai există abia după aceea.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune în acea notă că dacă un episcop, sau preot, sau mirean greșesc, dar nu sunt caterisiți de un sinod, ei rămân necaterisiți, dar sunt învinovățiți aici, iar în viața de veci sunt pasibili de dumnezeiască osândă.

În explicația sfinției sale, părintele Pamvo folosește expresia “în părtășie cu ecumenismul”, adică celebra “părtășie la erezie”, pe tema căreia s-a creat în anul trecut un scandal artificial, întreținut, printre alții, tocmai de  cel ce l-a iluminat săptămâna trecută pe părintele Pamvo, ieromonahul Spiridon.

Utilizarea expresiei vine în contextul în care părintele Pamvo extinde nota Sfântului Nicodim Aghioritul și la cei ce sunt părtași cu cei ce sunt caterisibili, deși sfântul nu vorbește nimic despre aceia în nota la canonul 3 apostolic.

Dacă este corect să spui că cel ce împărtășește erezia unui eretic necondamnat este la fel de eretic ca și acela și va fi osândit la judecată ca și acela, este mai puțin posibil să spui că cel ce se află în părtășie cu ereticul fără a împărtăși erezia aceluia, ci din constrângere, va fi judecat de Dumnezeu ca eretic. El va fi judecat de Dumnezeu pentru neputința, lașitatea, indolența lui, dar ca eretic nu poate fi judecat decât dacă mărturisește acea erezie.

Ne-o spune sfântul Ioan Gură de Aur, citat de părintele Pamvo săptămâna trecută, că eretic e doar cel ce începe să cugete eretic, și ne-o întărește Sfântul Atanasie cel Mare, citat de către Sfântul Teodor pentru cuvintele “părtașul la erezie are aceeași osândă cu ereticul”, același sfânt Atanasie explicându-ne și ce înseamnă să fii părtaș la erezie cu aceeași osândă cu ereticul, în canonul sinodului local pe care l-a prezidat în Alexandria în 362, unde s-a hotărât că părtași la erezie cu aceeași osândă cu ereticul, ca eretici, sunt doar cei ce au acceptat erezia, au încurajat-o, au stat în comuniune cu ereticii și au propovăduit-o. Ceilalți au fost repuși în rangul preoțesc, după pocăință, chiar dacă au avut părtășie, din constrângere, cu erezia condamnată.

 

https://www.marturisireaortodoxa.ro/canonul-sfantului-atanasie-cel-mare-despre-reprimirea-celor-ce-nu-s-au-facut-partasi-eresului-de-bunavoie/embed/#?secret=E1UPZGSHUG

Pentru ca poporul să înțeleagă mai bine cum e cu osândirea de un sinod, părintele Pamvo face o comparație cu calendarul nou ( de la minutul 8:24), spunând că deși calendarul nou a fost osândit de către “câțiva sfinți părinți și patriarhi”, întrucât anatema acelora nu a fost pusă în practică, noi mai avem taine, mai avem aghiazmă etc.

Cu alte cuvinte, părintele Pamvo ne spune că Biserica Ortodoxă Română s-ar afla într-o stare de erezie necondamnată, întrucât ține calendarul nou, iar noi toți am fi eretici necondamnați, pentru că nu s-a găsit încă nimeni să pună în practică anatemele date de “câțiva Sfinți Părinți și patriarhi”. Afirmația seamănă foarte mult cu doctrina stilistă.

Egumenul și-a cerut iertare pentru tulburarea făcută din neștiința Pidalionului, dar a și mustrat discret gestul celorlalți preoți de a-l părăsi înainte de a încerca să se înțeleagă frățește pe tema discutată. Aceeași mustrare a făcut-o și credincioșilor, reproșându-le că nu trebuia să asculte necondiționat poruncile duhovnicilor de a se depărta așa de repede de Rădeni.

Partea a doua a predicii s-a transformat într-o discuție populară, în care unii dintre vorbitori au exprimat opinii personale cu referire la modul în care se aplică nota sfântului Nicodim Aghioritul. Unii au vorbit despre o “autocondamnare” a ierarhilor prin sinodul din Creta, lansând ideea că ierarhii din Creta s-au condamnat sinodal prin intermediul propriei semnături și nu ar mai fi nevoie să fie condamnați încă o dată. Confuzia se datorează probabil necunoașterii faptului că în istorie au mai existat episcopi participanți la sinoade eretice, de care s-au depărtat de acelea și de semnăturile lor cu prilejul sinoadelor ortodoxe care au condamnat sinoadele eretice (sinodul al VII-lea ecumenic, lepădarea de propriile semnături a episcopilor de la Ferrara-Florența etc.).

Părintele Pamvo i-a îndemnat pe oameni să se documenteze în privința canoanelor, pentru a fi informați, ignorând faptul că citirea unui canon este una, iar înțelegerea sa este cu totul altceva. E ușor de citit un canon, dar pentru înțelegerea sa mai este nevoie și de o instrucție teologică și de o trăire duhovnicească corespunzătoare.

Ușurința cu care sfinția sa a greșit, chiar și având o instrucție teologică solidă și o viață duhovnicească ireproșabilă, despre care ne spune că l-a și salvat, ar fi trebuit să îi dea de înțeles părintelui Pamvo că anumite chestiuni de teologie nu pot fi discutate înaintea poporului după principiul protestant quot capita tot sensus, “câte minți, atâtea înțelesuri”. Dacă nu a înțeles din această pățanie cât este de periculos să te apuci de tâlcuit opera Sfinților fără a fi pregătit pentru aceasta, ar fi putut face uz de canonul 64 sin. V-VI, care spune că mirenii nu pot să înceapă să fie predicatori în Biserică decât dacă au 1. binecuvântarea episcopilor respectiv a preoților sau stareților unde predică și 2. instrucție teologică solidă.

Despre motivele care au dus la despărțirea din urmă cu o săptămână, părintele Pamvo ne-a spus textual: “a venit părintele Sava aici și a început cu episcopul nostru, episcopul nostru…”, apoi monahul s-a dus la Iași, la conferința din noiembrie, unde i s-a pus o întrebare dacă se poate pomeni la liturghie o bătrână care a murit la pomenitori, iar monahul grec ar fi răspuns că nu, ceea ce l-ar fi determinat pe părintele Pamvo să creadă că aceia care sunt încă în comuniune cu ecumeniștii au soarta ereticilor condamnați.

La un moment dat, părintele a vorbit și despre faptul că “mitropolitul Onufrie a fost dat jos”, ceea ce nu este adevărat, “că mitropolitul Onufrie și Înaltpreasfințitul Longhin au încercat să se salveze”, ceea ce este iarăși o interpretare personală a realității foarte dificile din Ucraina.

Un credincios din sală a lansat ideea că unui copil botezat la pomenitori, care ajunge la vârsta înțelegerii, i se recunoaște botezul, dacă își dă seama de erezie și “vine la noi”, idee schismatică pe care a lansat-o adunarea de la Mestecăniș. Părintele Pamvo încearcă să conteste această idee, folosindu-se de argumentul Sfântulu Teodor Studitul cu privire la hirotonirea preotului de către episcopul eretic, de data aceasta necontestându-i acelui preot validitatea hirotonirii, ci doar dreptul de a sluji.

Sintetizând, se poate spune că:

  1. Părintele Pamvo a reintrat (dacă a părăsit vreodată) sub influența ieromonahilor Spiridon și Xenofont, care sunt ucenici ai monahului Sava și principalii responsabili pentru tulburările create la Rădeni, pentru faptul că au racordat schitul la gândirea extremistă a monahului grec.
  2. Egumenul de la Rădeni nu pare a agrea prezența monahului Sava Lavriotul în lupta antiecumenistă românescă, în ciuda faptului că a reintrat sub influența ucenicului.
  3. Schitul Rădeni a devenit un fel de “școală populară de interpretare a sfintelor canoane și a cugetării Sfinților Părinți”, în care fiecare își dă cu părerea pe teme patristice și canonice complexe, cu riscul evident al căderii în înșelări mai mari decât cele din care încearcă să iasă acum.
  4. Din predica părintelui Pamvo nu se înțelege prea bine ce poziție are schitul față de formula de pomenire “pe episcopul nostru…”.
  5. Cei de la Rădeni citesc cu atenție Mărturisirea Ortodoxă.

 

Încheiem cu câteva nedumeriri:

  1. Cum se împacă ascultarea/consultarea părintelui Pamvo de/cu cei doi ieromonahi, Spiridon și Xenofont, cu opiniile acelora referitoare la părintele Iustin și la ceilalți mari duhovnici români, promovate pe siteuri aflate sub patronajul acestora?
  2. Cum se împacă rămânerea în comuniune cu monahul Sava și cu monahul Efrem cu opiniile acelora despre părintele Iustin, ceilalți duhovnici, dar și despre sfinți contemporani, contestați de cei doi pentru că nu au întrerupt pomenirea ecumeniștilor?
  3. Cum se împacă ideea corectă a existenței harului în Biserică până la condamnare, pe care o susțin cei doi ieromonahi, cu ideea corect remarcată de părintele Pamvo săptămâna trecută a  „ereticilor cu har” și a corelatei acesteia, ideea „căderii automate în erezie”, susținute de către adunarea de la Roman, prin numirea fără niciun criteriu ca eretici a tuturor celor care nu au întrerupt încă pomenirea?
  4. Care este poziția schitului Rădeni față de problema folosirii formulei “pe episcopul nostru…” și când se va adopta una oficială?
  5. Cine este, de fapt, în contextul insistenței nejustificate a monahului Sava pentru această formulă de pomenire, “episcopul nostru…”?  Punem această întrebare, deoarece avem suspiciunea că cei ce insistă acum atât de mult asupra ei au alte motive să o facă decât corectitudinea ei în tradiția nepomenirii din Sfântul Munte (dacă ar fi corectitudinea problema, atunci și formula „pe toți arhiereii ortodocși” ar trebui acceptată, fiind la fel de corectă).

Nu știm cum va evolua situația de la Rădeni, dacă schitul își va regăsi pacea de care are nevoie, nici dacă există uniformitate de convingeri între preoții care s-au reîntors acolo. Am văzut deja că unii dintre credincioșii nu au acceptat explicația oferită de părintele Pamvo cu privire la condamnarea de către sinod a celor care propovăduiesc erezia, insistând pe ideea radicală că aceia s-au caterisit singuri prin semnătură la acel sinod și sunt deja ca și ereticii condamnați.

Le dorim ca Dumnezeu să îi lumineze și să găsească o potecă prin care să iasă din codrul des și întunecos prin care merg acum, înainte ca lupii cei înțelegători să îi prindă și să îi sfâșie. Poate i-ar putea ajuta și încercarea de a-și răspunde la cele cinci întrebări pe care le-am pus monahului Sava înainte de conferințele din noiembrie, la care încă acesta nu a dat niciun răspuns.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Reclame

Pr. PAMVO JUGĂNARU de la Schitul Rădeni, primul preot mărturisitor „caterisit” de ereticul mitropolit Teofan

Luni, 22 mai 2017, Părintele Pamvo a fost invitat de IPS Teofan la Durău, unde a fost informat că s-a hotărât caterisirea sfinției sale în Consistoriul Eparhial Monahal Iași. Înaltul ierarh a citat corect opțiunile pe care art. 132, alin. (2) RACDIJBOR i le oferă: de a aproba hotărârea, de a o respinge sau de a o modifica. Motivul invocat pentru acea întâlnire a fost dificultatea cu care se ia o astfel de decizie și dorința de a mai discuta o dată cu părintele Pamvo înainte de a o lua.

Procedura nu este cerută de către RACDIJBOR, nici nu este interzisă. Prin decizia Înaltpreasfinției Sale de a discuta cu Părintele Pamvo și de a lua decizia după acea discuție, Înaltpreasfinția Sa și-a asumat deschis rolul de judecător direct al cauzei, dat fiind că de decizia pe care a luat-o în urma discuției cu Părintele Pamvo a depins validarea sau invalidarea deciziei pe care o luaseră consistorialii înainte.

În acea discuție, Părintele Pamvo a ridicat obiecția legată de recuzarea unuia dintre membrii Consistoriului, întrebând cum s-a putut lua o decizie doar cu doi membri ai Consistoriului. Înaltul ierarh a spus că răspunsul se va vedea în hotărâre. Cu prilejul unei întrevederi avute în ziua în care a depus cererea de recuzare, Înaltpreasfinția Sa i-a spus Părintelui Pamvo că dacă un membru va fi recuzat… vor judeca ceilalți doi, lucru nepermis de regulamentul instanțelor de judecată.

S-a ridicat obiecția legată de incompatibilitatea judecării propriei cauze de către episcop, consemnată de canonul 118/107 al sinodului din Cartagina. Înaltpreasfinția Sa a considerat acel argument canonic „interpretare personală”.

Tot „interpretare personală” a fost considerată și obiecția la argumentul că prin întreruperea pomenirii Părintele ar fi comis schismă. Înaltpreasfinția Sa a susținut că, în ciuda documentelor sinodului din Creta, ceilalți episcopi ai Bisericii nu au întrerupt comuniunea euharistică cu Înaltpreasfinția Sa. La acest argument, Părintele Pamvo a replicat că, pe de o parte, nu e de mirare, de vreme ce toți sunt implicați, într-o formă sau alta, în erezia ecumenistă semnată în Creta, iar pe de altă parte, canonul 15 I-II Constantinopol nu condiționează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că se află sau nu în comuniune cu ceilalți ierarhi, ci de faptul că predică o erezie condamnată de cugetarea Sfinților Părinți sau de hotărârile dogmatice ale sinoadelor Bisericii. Argumentul comuniunii cu ceilalți episcopi este singurul argument pe care MMB l-a produs în această dispută teologică, de la începutul acesteia, în august anul trecut.

Întrebat dacă dorește să reintre în rânduială”, Părintele Pamvo a spus că o va face imediat ce Înaltpreasfinția Sa va retrage semnătura de pe documentele din Creta, adăugând că, în acest stadiu, nici măcar nu i se cere să rupă comuniunea euharistică cu ceilalți episcopi rămași părtași ai ereziei din Creta, ci doar să se îngrădească pe sine și să ne îngrădească pe noi, credincioșii din Moldova, de acea erezie. Înaltpreasfinția Sa a refuzat acest lucru.

După toată această discuție, Părintele Pamvo a fost informat vineri în legătură cu caterisirea sa și cu aprobarea acesteia de către Înaltpreasfințitul Teofan.

La o primă lectură a sentinței se observă caracterul personal al acestei dispute, subliniat și de discuția de luni, în care Înaltpreasfinția Sa a demonstrat că este atât judecător indirect, prin Consistoriu, cât și judecător direct, prin dreptul de veto conferit de art. 132 RACDIJBOR, al unei cauze în care este implicat direct.

Elementul de noutate față de toate sentințele pronunțate până acum în cazul preoților nepomenitori este că două capete de acuzare au fost retrase. Motivul real pare a fi dorința de a da impresia unei judecăți imparțiale, încercându-se prin aceasta să se facă uitate gravele vicii de procedură semnalate de-a lungul acestui proces. Motivul invocat este și el pertinent, anume imposibilitatea de a proba acele acuze pe baza probatoriului existent. Sentința de caterisire a Părintelui Pamvo reține în seama părintelui numai acuzațiile legate strict de nepomenirea ierarhului, de celelalte acuze, legate de fapte oarecum de drept comun (clevetire, defăimare, insultă, instigare etc.), părintele fiind exonerat, pe motiv că acuzarea nu a reușit să le probeze așa cum trebuie.

În cele peste 30 de pagini de motivare a sentinței se întâlnesc printre altele interpretări tendențioase ale unor fapte, minciuni sfruntate ale martorilor acuzării, consemnate de către Consistoriu, în ciuda cererii apărării de a se renunța la acești martori, aflați într-o stare de incompatibilitate evidentă.

Din această motivare se degajă câteva rațiuni pentru care, în cererea de apel, dacă o va face, părintele Pamvo va putea invoca faptul că sentința este nulă de drept.

Cel mai important motiv de nulitate absolută a sentinței este faptul că a fost dată de un judecător propus spre recuzare. La pagina 11 a motivării se spune că Consistoriul a decis nerecuzarea părintelui arhimandrit Gavriil Alexa, “reținând punctul de vedere al părintelui Gavriil Alexa, care a arătat că motivul de recuzare formulat la adresa sa nu se încadrează între motivele de recuzare prevăzute de art. 138”.

…………….

Mai multe citiți pe: sinodultalharesc.tk

Pr. PAMVO JUGĂNARU de la Schitul Rădeni este oprit de la slujire și chemat la judecata Consistoriului

Image result for pamvo juganaru imagini

Mitropolitul Moldovei a decis să treacă la caterisirea părinţilor care se opun sinodului eretic din Creta. Prima caterisire este propusă a fi cea a Părintelui Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului Radeni.
Printre acuzele care i se aduc Părintelui Pamvo sunt şi unele insolite: instigarea la atitudini şi fapte negative sau insultă, calomnia, defăimarea şi clevetirea în public. Aceste acuzaţii se referă la fapte ce ţin de conviețuirea socială a preotului, iar demonstrarea lor de către consistoriul monahal din Iaşi va trebui făcută cu probatoriul specific acestor fapte.
Cu privire la celelalte acuzaţii, Părintele Pamvo s-a exprimat în fazele anterioare ale sancţiunilor ce i-au fost aplicate, când a arătat că oprirea pomenirii pentru cazul de participare la erezie a episcopului nu poate fi considerată schismă., nici neascultare, cu atât mai puţin contrazicerea poziţiei oficiale a Bisericii, de vreme ce prin oprirea pomenirii episcopului părtaş la erezia din Creta se mărturiseşte poziţia oficială a Bisericii dintotdeauna.

Sursa: ortodoxinfo.ro

 

Mâine, Mitropolia Moldovei, cu ajutorul Poliției, VA ÎNCERCA SĂ PREIA SCHITUL RĂDENI. Se vrea înlocuirea pr-lui PAMVO cu pr-le Ioan Șișmanian (de la Petru Vodă)

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei încearcă preluarea în forţă a Schitului Rădeni

 În cursul zilei de astăzi, 8 februarie 2017, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, Hariton Negrea, s-a prezentat la Schitul Rădeni, unde l-a ameninţat pe egumenul schitului, Părintele Pamvo Jugănaru, că mâine va veni la schit, împreună cu ieromonahul Ioan Şişmanian, pentru a sluji Sfânta Liturghie, cu pomenirea ierarhului părtaş la erezie. Stareţul a precizat că va fi însoţit şi de efective ale Poliţiei.

Această mişcare este motivată de o decizie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de oprire a Părintelui Pamvo de la slujire pe o perioadă de 30 de zile şi de dorinţa de a-l aduce la schit pe ieromonahul Ioan Şişmanian ca preot pomenitor pe perioada în care Părintele Pamvo este oprit de la slujire. Decizia de oprire de la slujire i-a fost comunicată Părintelui Pamvo de către exarhul MMB, arhimandritul Nichifor Horia, care a vizitat în cursul dimineţii Schitul Rădeni, anunţând şi iminenta aducere a ieromonahului Ioan Şişmanian ca preot înlocuitor.

Oprirea de la slujire a Părintelui Pamvo este un act arbitrar al MMB, cauzat de decizia părintelui de a se îngrădi de erezia ecumenistă, pe care mitropolitul Moldovei a mărturisit-o sub semnătură, împreună cu toţi ceilalţi ierarhi români, în cadrul sinodului din Creta. În conformitate cu canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, întreruperea pomenirii ierarhului pentru participarea acestuia la erezie este o măsură legitimă, pe care preotul are dreptul şi datoria să o ia, şi pentru care nu poate fi sancţionat în niciun fel, conform canonului 15 I-II Constantinopol. Decizia de a aduce alt preot slujitor este lipsită de temei, fiind motivată doar de dorinţa de a determina reluarea la Rădeni, prin orice mijloace, a pomenirii ierarhului.

Decizia stareţului Hariton de a prelua prin forţă Schitul Rădeni este un act arbitrar, deoarece nu poate invoca un temei legal sau un document prin care să demonstreze că Schitul este cu adevărat, conform tuturor uzanţelor bisericeşti, în subordonarea Mănăstirii Petru Vodă.

Pretenţia de a veni cu Poliţia nu se întemeiază pe niciun temei legal, singurul mod în care Poliţia şi Jandarmeria pot interveni în asemenea situaţii este pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti executorii. Această hotărâre nu există, prin urmare Poliţia şi Jandarmeria nu au niciun motiv să intervină în schitul Rădeni şi nu o pot face fără o încălcare flagrantă a legii.

Locuitorii satului Rădeni şi cei 500 de credincioşi din toată ţara, care îşi găsesc în Schitul Rădeni un loc în care să participe la slujbe ortodoxe necontaminate cu erezia ecumenismului, nu doresc să fie tulburaţi în timp ce se roagă, prin prezenţa la slujbe a unor preoţi care pomenesc ierarhul părtaş la erezie. Orice încercare de a le tulbura participarea la slujbe, prin aducerea unui preot, care, împotriva conştiinţei lor, să pomenească ierarhul, se va solda cu plângere penală împotriva celor care nu îi lasă să se roage şi a celor ce îi instigă pe cei ce nu îi lase să se roage, conform articolului 381 din Noul Cod Penal, care pedepseşte cu închisoarea pe oricine tulbură desfăşurarea unui serviciu religios sau împiedică pe cineva să participe la slujbele unui cult religios.

Sursa: ortodoxinfo.ro 


Din câte știam, Părintele Pamvo Jugănaru are acte de proprietate pentru Schitul Rădeni. Oare cum va face poliția să-l dea afară? 

Iar părintele Ioan Șișmanian, un apropiat al Părintelui Iustin Pârvu, nu știu cum urmează el linia mărturisitoare a marelui duhovnic, dacă se lasă folosit în felul acesta de mitropolitul Teofan… Sperăm să nu se implice în treburile murdare ale Mitropoliei. 

Notă: Se pare că lucrurile sunt mai încurcate cu proprietarii Schitului. Proprietarii au fost sătenii, care au donat terenul/terenurile pentru a se construi acolo mânăstire. Ca urmare a situației provocate de participarea și acceptarea de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei (prin mitropolitul Teofan) a pseudo-sinodului din Creta, donația a fost sau va fi retractată.

RĂSPUNSUL DE LA RĂDENI – Demonstrație canonică (pentru a câta oara?) a faptului ca mitropolitul Teofan NU are dreptate

Imagini pentru schitul radeni imagini

După cum știm, din partea mitropolitului Teofan a fost lansată o amenițare la adresa părintelui Pamvo de la Schitul Rădeni (județul Neamț) pentu a relua pomenirea, în caz contrar urmând a a se ajunge chiar și la caterisire: 

Mitropolitul Teofan îl amenință cu caterisirea pe Pr. Pamvo Jugănaru

Iată și răspunsul: 

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am primit adresa nr. 16648 din 22.12.2016, prin care sectorul Exarhat al Centrului Eparhial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îmi aduce la cunoştinţă că am fost sancţionat cu avertisment scris pentru “săvârşirea abaterii de schismă”, ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhului la sfintele slujbe.

Faţă de această decizie regretabilă, doresc să exprim câteva considerente.

  1. 11, alin. 1 din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române defineşte schisma ca “o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii”. Neavând niciun fel de interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult, nu se poate vorbi, în cazul meu, de abaterea de schismă, de care sunt acuzat. Întreruperea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie, în speţă, la erezia ecumenistă adoptată de către Sinodul din Creta, nu poate fi considerată o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală sau cult, deoarece este permisă de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care afirmă că preotul care se îngrădeşte prin nepomenirea ierarhului de erezia la care se face părtaş acesta nu face schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare, neputând fi supus pentru aceasta sancţiunilor disciplinare.
  2. Conform art. 15 al Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată BOR, neascultarea de autoritatea bisericească înseamnă că un cleric “refuză executarea ordinelor primite sau refuză supunerea şi ascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, sau, prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite de autorităţile bisericeşti”. În toată activitatea mea am fost ascultător în toate autorităţilor bisericeşti, în corespondenţa cu Înaltpreasfinţia Voastră am avut întotdeauna o atitudine cuviincioasă, iar încetarea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie nu poate fi considerată un act de neascultare faţă de arhiereu, deoarece, aşa cum se ştie, în învăţătura şi tradiţia Bisericii, ascultarea se face până la păcat, în speţă, până la erezie. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.
  3. Toate temeiurile canonice invocate în avertismentul pe care mi l-aţi trimis se referă la abateri ale clerului pentru orice alte motive decât părtăşia la erezie a episcopului. Canonul 31 apostolic, invocat de Exarhat, cere caterisirea preotului care s-a despărţit prin nepomenire de episcopul său, “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, adică dacă întrerupe pomenirea pentru alt motiv decât părtăşia la erezie sau nedreptatea episcopului. Tâlcuirea canonului spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”[1]. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca tâlcuieşte canonul 31 apostolic astfel: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie[2]. Din interpretarea corectă a acestui canon se degajă ideea că măsura luată de Exarhat în cazul meu nu are niciun fundament canonic. La rândul său, canonul 39 apostolic nu are nicio legătură cu motivul pentru care eu am întrerupt pomenirea ierarhului, pentru că tâlcuirea sa arată ce fel de fapte nu poate săvârşi preotul fără încuviinţarea episcopului locului (a nu spovedi, nici ierta pe cei ce se pocăiesc…, a afierosi lui Dumnezeu pe fecioare…, a nu hirotonisi anagnost, sau monahi şi altele asemenea)[3]. Canonul 31 apostolic nu prevede o joncţiune cu prevederea canonului 39, în sensul că preotul ar trebui să ceară permisiunea episcopului său pentru… a nu-l mai pomeni. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic prevede ca atunci când asupra episcopului se aduce o “bisericească pâră”, să se caute la faţa pârâtorului, iar dacă acesta nu este eretic, sau schismatic, sau oprit de la cele sfinte pentru vreo pricină, atunci pâra să se judece de instanţele de judecată, iar dacă pârâşul îl nedreptăţeşte pe pârât, adică pe episcop, să primească pedeapsa pe care o cerea pentru episcopul respectiv. Tâlcuirea ne vorbeşte despre natura plângerilor la care se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara hotarelor şi altele”[4], de unde rezultă că nici una nu are legătură cu părtăşia la erezie a episcopului respectiv. Canonul 13 I-II are o prevedere foarte clară, anume despărţirea de episcop “pentru oarecare vinovăţii”. Expresia “pentru oarecare vinovăţii” este explicată în tâlcuirea canonului 15 I-II, unde se spune: “pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (furare de cele sfinte) şi altele ca acestea[5]. Spre deosebire de aceste învinuiri pentru fapte ordinare, partea a doua a canonului 15 I-II introduce o excepţie, “excepţia de erezie”, pe care tâlcuirea din Pidalion a canonului o exprimă astfel: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora[6]. Din această argumentare a Pidalionului rezultă că acuzaţia de schismă pe care mi-o aduceţi nu are niciun fel de temei canonic. De aceeaşi opinie este şi profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare: “Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)[7]. Potrivit profesorului Floca, în momentul în care am constatat că Înaltpreasfinţia Voastră v-aţi făcut părtaş ereziei ecumenismului, adoptată oficial de către sinodul din Creta, aveam dreptul şi datoria de a mă despărţi imediat prin nepomenire de erezia la care V-aţi făcut părtaş. Dacă aveam datoria, cel puţin morală, dacă nu şi canonică, de a mă despărţi imediat de erezie, iar prin acest lucru nu m-am răsculat contra Înaltpreasfinţiei Voastre, ci am procedat legal, pentru ce motiv mi se acordă un avertisment scris şi sunt ameninţat şi cu caterisirea?
  4. 11, alin. 1 din Regulamentul invocat, mai consideră ca motive de schismă a preotului: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)[8]; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare). Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.
  5. Întregul document arată că această sancţiune disciplinară porneşte de la premisa că ierarhul locului nu s-ar fi făcut părtaş la nicio erezie şi că sinodul din Creta ar fi fost complet ortodox. Caracterul eretic al deciziilor sinodului din Creta a fost demonstrat în nenumărate ori în aceste luni, de teologi, de către episcopii care nu au semnat documentele, de către Biserici locale care nu au recunoscut sinodul, l-am demonstrat şi noi, în corespondenţa cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi a fost recunoscut indirect şi de către Înaltpreasfinţia Voastră şi de către membrii Sfântului Sinod, când au admis, discret, că este posibilă “explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea” deciziilor din Creta, iar în traducerea greacă a textului au afirmat chiar că este posibilă “explicitarea, corectarea şi înlocuirea” deciziilor din Creta. De asemenea, ecumenismul pe care sinodul din Creta l-a acceptat ca mod oficial de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, sau, în formularea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”[9], a fost condamnat atât de către Sfinţii Părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Ioan Maximovici şi alţii), cât şi avant la lettre de către Sfintele Sinoade Ecumenice (care interzic colaborarea teologică cu ereticii şi condamnă şi ereziile confesiunilor protestante şi ale romano-catolicismului, partenerii de ecumenism ai Bisericii Ortodoxe), împlinindu-se astfel condiţia expusă în canonul 15 I-II, care prevede ca preotul să se îngrădească prin nepomenire de ierarh, dacă îl va auzi propovăduind “un eres condamnat de Sfintele Sinoade Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi”. La toate argumentele aduse, pe care nu le vom repeta acum, Vă rog să admiteţi un argument oferit de către “fraţii creştini” parteneri de “ecumenism lucid” ai Patriarhiei Române, cu ocazia anunţării săptămânii de “rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” din 2017. Reprezentantul în România al romano-catolicismului a vorbit despre faptul că anul acesta stă sub semnul reconcilierii dintre romano-catolici şi protestanţii luterani, la împlinirea a cinci secole de la reforma protestantă. Mai mult, el a reamintit că Hristos vrea biserica Sa “una, sfântă, catolică şi apostolică”, conform Crezului de la Niceea. Oare a vrut să spună că Hristos doreşte ca Biserica Sa să redevină ortodoxă, în lumina documentelor sinodului din Creta, despre care se spune că “au mărturisit că Biserica ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, sau că refacerea unităţii creştine se face în jurul “Scaunului lui Petru”? Vorbind despre istoria zbuciumată a creştinismului în mileniul al II-lea, reprezentantul evanghelicilor luterani din România a explicat că în 1054 şi 1530 “au avut loc dezbinări mari în creştinătate, care au dus la despărţirea de «una, sfânta, soborniceasca biserică» şi la înfiinţarea bisericilor, astăzi numite istorice”[10]. Nu se pare că reprezentantul luteran ar fi recepţionat mesajul sinodului din Creta, că Biserica Ortodoxă este Biserica “una, sfântă, sobornicească şi apostolică”, pentru că, dacă ar fi fost aşa,  discuţiile de reconciliere şi unire ar fi avut loc cu Biserica Ortodoxă, nu cu Roma. Despre sinodul din Creta reprezentantul luteran spune: “Conciliul panortodox din Creta  cu întâistătătorii a zece biserici ortodoxe din iunie şi întâlnirea cu slujba ecumenică lutherană-romano-catolică, cu întâistătătorii celor două biserici din 31 octombrie la Lund/Suedia, sunt numai două exemple pe scară largă care arată necesitatea şi importanţa adunării rândurilor între creştini, care trebuie completate cu iertare si reconciliere din partea bisericilor si fraţilor şi surorilor întru credinţa creştină şi la nivel naţional, regional şi local”[11] (s.n.). Având în vedere că slujba ecumenică din Lund a avut ca scop pregătirea revenirii luteranilor în comuniune cu romano-catolicismul, oare ce va fi avut în vedere când a pus-o pe acelaşi loc cu “conciliul panortodox din Creta”? În ce fel crede oare reprezentantul luteran că a contribuit “conciliul de la Creta” la  „adunarea rândurilor între creştini”? Iată cum înţelege partenerul luteran al Bisericii Ortodoxe Române realizarea reconcilierii dintre creştini: “În România Biserica evanghelică de Confesiune Augustană cheamă celelalte biserici şi creştini să lăsăm în urmă «lucrurile vechi» omeneşti care ne separă, să fim evanghelici, deci fideli Evangheliei lui Hristos, să ne reformăm, deci să ne reînnoim credinţa în unul Mântuitor Hristos, să ne ortodoxim, deci să fim creştini cu credinţa şi fapta dreaptă, să ne catolicizăm, deci să conştientizăm, credinţa este universală şi o împărţim cu mulţi alţii şi să fim protestanţi, unde adevărul este călcat în picioare” (s.n.). Aceasta este o aplicare a teoriei unităţii în diversitate dogmatică, propovăduite de către Consiliul Mondial al Bisericilor, însuşită şi de către Bisericile Ortodoxe prin aprobarea Declaraţiei de la Toronto în cadrul sinodului din Creta, şi aplicată la nivel naţional de către ecumeniştii români de diferite confesiuni. Despre modul în care vede cultul greco-catolic din România realizarea „unităţii creştinilor” vorbeşte reprezentantul acestuia în acest dialog ecumenist: “În acest sens, noi, creştinii greco-catolici, credem cu tărie că unitatea este posibilă. Prin jertfa şi dăruirea lor, făuritorii Unirii de la 1700, revenind la deplina comuniune de credinţă cu Scaunul lui Petru, nu au făcut decât să revină la casa părintească[12] (s.n.). Nu pare aceasta o invitaţie discretă adresată celorlalţi, inclusiv Bisericii Ortodoxe, de a se reîntoarce la “casa părintească” a “Scaunului lui Petru”? În locul unui protest oficial faţă de această interpretare a unei istorii bisericeşti comune, care a cauzat suferinţe uriaşe ortodocşilor din Ardeal, Patriarhia Română adresează binecuvântări partenerilor săi de “rugăciune comună”. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei poate argumenta, desigur, că în Moldova nu se mai petrec astfel de rugăciuni comune, dar ele se petrec la Patriarhia Română, din care Mitropolia Moldovei face parte, iar Înaltpreasfinţia Voastră nu aţi protestat oficial faţă de asemenea practici, aflate sub osânda canoanelor 45 şi 46 apostolice, care impun caterisirea clericilor participanţi la slujbe cu ereticii. Aceste rugăciuni comune cu ereticii sunt o aplicare practică a deciziilor din Creta, pe care Înaltpreasfinţia Voastră le apăraţi şi le susţineţi cu fiecare ocazie, inclusiv prin acest avertisment pe care mi-l daţi mie, pregătindu-Vă să mă caterisiţi pentru că refuz să încalc canoanele 45 şi 46 apostolice şi alte canoane ale Sfintelor Sinoade şi Sfinţilor Părinţi, sau să particip la elogierea “Unirii de la 1700”, sau să dau curs invitaţiei de a mă “reforma, catoliciza, ortodoxiza sau protestantiza” după model ecumenist.

Pentru toate motivele indicate mai sus, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că, din punctul meu de vedere, avertismentul scris pe care mi l-aţi adresat este total lipsit de fundament canonic şi că voi continua nepomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre la toate slujbele, până când Vă veţi dezice de hotărârile sinodului din Creta sau un alt sinod va anula toate deciziile ecumeniste ale acestuia.

6.01.2017                                                                                            Cu deosebit respect,

        Ieromonah Pamvo Jugănaru

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

[1]Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 70.

[2] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

[3] Pidalion, ed. cit., pp. 79-80.

[4] Pidalion, ed. cit., p. 180.

[5] Pidalion, ed. cit., p. 362.

[6] Ibidem.

[7] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.

[8] Pidalion, ed. cit., p. 475.

[9]http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

[10] http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-ecumenica/,

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

Sursa: aparam-ortodoxia.ro

Răspunsul SCHITULUI RĂDENI și al părintelui PAMVO la scrisoarea acuzatoare a mitropolitului Teofan

pamvo

Pr. Ieromonah Pamvo a adus un răspuns pertinent acuzațiilor de interpretare abuzivă a canoanelor ortodoxe, de schismă și de ieșire din Biserica Ortodoxă, din scrisoarea mitropolitului Teofan: 

Ipocrita scrisoare a Mitropolitului Teofan către IEROMONAHUL PAMVO DE LA SCHITUL RĂDENI

„Vă informez că nu voi relua pomenirea ierarhului decât în momentul în care hotărârile sinodului din Creta vor fi “explicitate, nuanţate, modificate, completate şi dezvoltate” în aşa fel încât ele să nu mai conţină nicio prevedere eretică, sau în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră veţi renunţa la aceste documente eretice.„

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am primit cu recunoştinţă adresa nr. 15157 din data de 12.12.2016, pe care aţi avut dragostea părintească de a mi-o trimite ca răspuns la scrisoarea adresată Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Stăreţiei Mănăstirii Petru Vodă, semnată de preoţii slujitori de la Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Rădeni, Neamţ şi susţinută de peste 200 de credincioşi, care au semnat-o direct, dar şi de alţi ortodocşi români, din toată ţara, care semnează o petiţie de susţinere a acelei mărturisiri antiecumeniste, dimpreună cu personalităţi teologice din străinătate, precum Gheron Savva Lavriotul, protopresbiter prof. univ. dr. Theodoros Zisis, pr. Matei Vulcănescu. În acea scrisoare anunţam întreruperea pomenirii ierarhului locului, din motiv de participare la sinodul eretic din Creta, de semnare a documentelor eretice ale acelui sinod şi de susţinere a lor în continuare. Scopul demersului era de a ruga exarhatul şi stăreţia să înceteze presiunile asupra schitului şi să ne permită să ne desfăşurăm activitatea în linişte, în condiţiile prevăzute de sfintele canoane pentru astfel de situaţie.

Vă mulţumesc pentru grija părintească pe care o purtaţi credincioşilor de la Rădeni şi pentru răspunsul pe care mi-l adresaţi, în care încercaţi să mă convingeţi că am săvârşit o greşeală întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre şi îmi cereţi să reiau pomenirea, pentru a nu risca sancţiuni disciplinare.

Aşa cum menţionaţi în cel de-al doilea paragraf al scrisorii pe care mi-aţi trimis-o, grija unui ieromonah este de a rămâne în dreapta credinţă şi de a nu se abate de la rigorile tradiţiei bisericeşti. Exact această acribie în păstrarea dreptei credinţe şi grija de a nu mă abate de la rigorile tradiţiei m-au determinat să întrerup pomenirea ierarhului, atunci când am observat că, prin sinodul din Creta, la care Înaltpreasfinţia Voastră aţi participat şi ale cărui documente le-aţi semnat, în învăţătura Bisericii Ortodoxe au fost introduse învăţături noi şi extrem de nocive, care contravin învăţăturii şi tradiţiei bisericeşti, în speţă a fost acceptat ecumenismul ca linie de gândire eclesiologică şi misionară a Bisericii Ortodoxe, în ciuda faptului că această erezie eclesiologică a fost condamnată de sfinţi ai Bisericii, precum Ignatie Brancianinov, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul, de teologi mari precum părintele Dumitru Stăniloae, Serafim Rose, de duhovnici mari precum părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Iulian Prodromitul, de sinoade locale precum Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, de teologi de marcă contemporani, precum Dimitrios Tselenghidis, pr. prof. Theodoros Zisis, pr. prof. G. Metallinos şi alţii.

Ştiu şi îmi asum faptul că ieromonahul este dator să asculte de episcopul său, că are obligaţia să îl pomenească la sfintele slujbe şi că, prin întreruperea pomenirii ierarhului, preotul se exclude din comuniunea Bisericii, însă precizez că toate aceste afirmaţii corecte din scrisoarea Înaltpreasfinţiei Voastre operează în orice situaţie imaginabilă în care preotul s-ar revolta împotriva episcopului său, cu o singură excepţie: cazul în care episcopul s-a făcut părtaş la o erezie, pe care „o propovăduieşte cu capul descoperit, adică în mod public, în cazul de faţă părtăşia la erezia ecumenistă propovăduită în Creta, prin semnarea documentelor acelui sinod, prin reconfirmarea lor în sesiunea din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi prin apărarea lor, chiar şi în această scrisoare, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o adresa. În această situaţie, sfintele canoane pe care le invocaţi în continuarea scrisorii îmi permit să întrerup pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre înainte de cercetarea sinodală a situaţiei create prin semnarea acelor documente eretice.

Resping acuzaţia că invocarea canonului 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii episcopului ar fi un abuz, din următoarele motive:

  1. Canonul 15 I-II are două părţi, prima, care vorbeşte despre obligativitatea pomenirii superiorului ierarhic şi despre relaţia dintre mitropolit şi patriarh din acest punct de vedere, fiind o continuare a canoanelor 13 şi 14, în care se reglementează relaţia dintre preot şi episcop, respectiv dintre episcop şi mitropolit din perspectiva pomenirii lor la slujbe; a doua parte a canonului permite preotului să înceteze pomenirea ierarhului său în situaţia în care acesta din urmă ar propovădui o erezie în mod public. Cea de-a doua parte nu are legătură cu canoanele 13, 14, 15 (prima parte), deoarece aceste canoane se referă la situaţia în care preotul, episcopul sau mitropolitul întrerup pomenirea “cu pricinuire de oarecare vinovăţie”, adică pentru orice altă faptă pe care ierarhul nepomenit ar fi săvârşit-o (tâlcuirea canonului ne dă şi două exemple de astfel de fapte[1]), cu excepţia ereziei, pentru care canonul permite, în partea a doua, ca preotul, episcopul sau mitropolitul să se despartă de întâi-şezătorul lor înainte de sinodala cercetare. Faptul că şi preotul are dreptul să facă acest lucru rezultă din formularea “cei ce se despart pe sine de împărtăşirea cea către întâiul şezător”, care îi include şi pe preoţi, şi din legătura pe care o face tâlcuirea canonului 31 apostolic (care vorbeşte strict despre întreruperea pomenirii ierarhului de către preot) cu partea a doua a canonului 15 I-II.
  2. Canonul 31 apostolic vorbeşte despre osândirea preotului care s-ar despărţi de episcopul său pentru orice alt motiv decât erezia, după cum rezultă din tâlcuirea canonului: “oricare prezbiter ar defăima pe episcopul său şi, fără să cunoască că greşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate, adică fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept[2] (s.n.). Când însă preotul întrerupe pomenirea pe motiv de părtăşie la erezie a ierarhului, el nu poate fi supus niciunei represiuni: “iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[3] (s.n.).
  3. Legătura dintre canonul 31 apostolic şi partea a doua a canonului 15 I-II o face tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic, după cum se vede din citatul de mai sus, şi o respectă toţi canoniştii ortodocşi. Acesta este duhul canonului 31 apostolic, la care face referire Înaltpreasfinţia Voastră, şi aceasta este interpretarea corectă a celor două canoane, iar asupra acestei interpretări, pe care o consemnează Pidalionul însuşi, nu îşi poate permite niciun teolog contemporan să facă interpretări personale, în funcţie de interese de moment. În consecinţă, precizarea că “după a doua şi eventual a treia chemare preotul trebuie să fie pedepsit” nu se aplică acestei situaţii, deoarece, aşa cum arată clar tâlcuirea canonului 31 apostolic, în caz de părtăşie la erezie a episcopului, preotul care întrerupe pomenirea “nu este supus certării celor mai de sus”[4].
  4. Canonul 15 I-II vorbeşte despre propovăduirea unor eresuri condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi. Eresul ecumenist, semnat la Creta, este condamnat atât de către Sfintele Sinoade, care ne vorbesc despre o singură Biserică, cea ortodoxă, neadmiţând nicio altă formă de bisericitate pentru erezii şi schisme, cu atât mai puţin ideile sincretiste ale ecumenismului, care caută realizarea “unităţii Bisericii” prin punerea laolaltă a ortodocşilor cu ereticii, cât şi de către Sfinţii Părinţi din secolul XX, care au condamnat la unison ecumenismul, şi de către Sfinţii Părinţi din vechime, care condamnă ereziile pe care sinodul din Creta le numeşte “biserici eterodoxe” şi consideră inacceptabilă orice sincretism teologic între ortodocşi şi eretici. Această realitate reiese şi din cuvintele Părintelui Iulian Prodromitul: “Mărturisesc că nu recunosc sinodul ţinut în Creta, între 16-27 iunie 2016, întrucât a încălcat învăţătura celor Şapte Sfinte Sinoade şi promovează ecumenismul, care este erezie absolută şi pregăteşte venirea lui antihrist”[5].
  5. Este un abuz întreruperea pomenirii ierarhului canonic pentru orice motiv, însă nu pentru părtăşia la erezie a acestuia. Canonul 15 I-II permite întreruperea pomenirii episcopului care s-a făcut părtaş la erezie “înainte de sinodiceasca cercetare”[6], sinodul putând să se pronunţe, dacă este cazul, şi asupra stării canonice a episcopului, ca urmare a părtăşiei sale la erezie.
  6. Canonul 15 I-II nu condiţionează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că acesta continuă să se afle sau nu în comuniune cu restul episcopilor (în cazul de faţă, foarte mulţi dintre ei părtaşi la aceeaşi erezie) sau că Bisericile locale însele, participante sau nu la propovăduirea unei erezii, se află încă în comuniune. Întreruperea pomenirii este o măsură pe care preotul are dreptul să o ia pentru a se păzi pe sine şi turma sa de erezie, până când Biserica va judeca, prin intermediul unui sinod ortodox, în problema acelei erezii. Prin urmare, ideea că întreruperea pomenirii unui episcop părtaş la erezie, menţinut încă în comuniune cu Sinoadele locale ale Bisericilor Ortodoxe (multe dintre ele părtaşe la aceeaşi erezie, în situaţia de faţă), ar fi schismă nu are nicio bază canonică.

În consecinţă, consider că interpretarea canoanelor 15 I-II şi 31 apostolic, ca de altfel toată argumentarea scrisorii, ignoră faptul că motivul pentru care am întrerupt pomenirea este părtăşia la erezie, şi nu vreun alt motiv. Această interpretare pare a susţine ideea că, din punctul de vedere al Înaltpreasfinţiei Voastre, în Creta nu s-a produs niciun fel de deviere de la dreapta credinţă şi de la rigorile tradiţiei bisericeşti ortodoxe. În realitate, sinodul din Creta a admis erezia eclesiologică a ecumenismului ca mod de gândire în Biserica Ortodoxă, deoarece a ratificat minimalismul dogmatic al Constituţiei Consiliului Mondial al Bisericilor şi premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei de la Toronto. Faptul că sinodalii înşişi au adoptat eclesiologia ecumenistă a Declaraţiei de la Toronto se vădeşte din alăturarea articolelor 6 şi 19 ale documentului sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care “acceptarea denumirii istorici de biserici eterodoxe” este justificată prin premisa eclesiologică eretică din Declaraţia de la Toronto care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.2)[7]. Astfel, trecând peste două milenii de eclesiologie ortodoxă, care ne învaţă că există o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, iar restul sunt erezii şi schisme, sinodul din Creta admite o convenţie eclesiologică eretică, potrivit căreia pot exista diferite grade de bisericitate, mai mult sau mai puţin deplină, mai mult sau mai puţin adevărată, de dragul legitimării partenerilor de dialog ecumenic. Unde s-a mai auzit aşa ceva în istoria Bisericii? Mai grav, prin ratificarea acestei premise eclesiologice, Biserica Ortodoxă este de acord cu această viziune relativistă a CMB şi admite că oricare dintre membrii CMB poate uza de această premisă pentru a judeca, în funcţie de propria eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu. O astfel de greşeală este erezie în sine, deoarece permite punerea în discuţie şi relativizarea caracterului de Biserică unică şi adevărată a Bisericii Ortodoxe şi, în plus, anulează ataşamentul exprimat iniţial faţă de afirmaţia din Crez, potrivit căreia Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Mai mult, acceptarea premisei III.2 a Declaraţiei de la Toronto face ca Biserica Ortodoxă să fie de acord cu “scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (s.n.). Nebăgând de seamă că prima parte a premisei este infirmată de cea de-a doua, specific de altfel limbajului duplicitar al textelor ecumeniste ale CMB, sinodalii din Creta au admis că Biserica Ortodoxă este de acord cu scopul CMB de realizare a unui contact viu între “biserici” (termenul goleşte de conţinut eclesial real toate participantele la acest contact viu, inclusiv Biserica Ortodoxă),  de studiu şi dezbatere a problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Dat fiind că “unitatea Bisericii” din acel document nu priveşte Biserica Ortodoxă, ci structura pe care doreşte să o creeze CMB prin “redescoperirea Bisericii Catolice pe care o mărturisesc Crezurile, Biserica adevărată”, rezultă că sinodul din Creta angajează Biserica Ortodoxă într-un proces sincretist de unire a Ortodoxiei cu eterodocşii, ceea ce este erezie, condamnată de Sfintele Sinoade şi de către Sfinţii Părinţi.

Acestea sunt câteva dintre “nemulţumirile legate de Sinodul din Creta şi a participanţilor”. Canonul 15 I-II ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului, lăsând în seama “celor în drept”, cum bine precizaţi, să prezinte unui sinod acuzaţiile împotriva episcopilor cu privire la participarea la erezie. Prin poziţia adoptată, Schitul Rădeni a luat doar la cunoştinţă faptul că ierarhul nostru s-a făcut părtaş documentelor eretice din Creta şi a procedat în funcţie de ceea ce sfătuiesc canoanele 15 I-II şi 31 apostolic în această situaţie, neerijându-ne în judecătorii nimănui.

Este adevărat că schisma poate izvorî din contestarea autorităţii sinodului, însă prin întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezia cretană nu se contestă autoritatea sinodului de a legifera pe tărâm dogmatic sau canonic, nici statutul său de organ legislativ şi judecătoresc suprem în Biserică, ci doar erorile dogmatice produse prin aplicarea eretică a acestei autorităţi sinodale incontestabile de către ierarhii care au participat la acest sinod sau au acceptat în vreun fel hotărârile acestuia. Din acest motiv, invocarea citatului Sfântului Ioan Gură de Aur, care a acceptat un verdict sinodal abuziv de caterisire a sa, în anul 403, „nearogându-şi slujirea”, nu are nicio legătură cu contextul discuţiei, deoarece situaţia în care a fost pus Sfântul Ioan Gură de Aur nu se referea la propovăduirea vreunei erezii, ci cu maşinaţiuni politice stârnite de ura faţă de râvna sa pentru impunerea unei morale creştine publice. De altminteri, Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică, în alt loc, atitudinea sa corectă de a nu rupe unitatea Bisericii din pricina unei persecuţii abuzive şi a unor păcate omeneşti ale persecutorilor săi, învăţându-ne însă ca, atunci când vine vorba de erezie, să ne îngrădim de învăţătorii mincinoşi şi chiar să îi judecăm: “Trebuie ascultat de învăţători și de preoţi și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm. […] Dacă preotul are o credinţă stricată (greşită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învaţă drept, nu te uita la viaţă, ci la cuvintele lui[8]. Iată cât de tranşant este Sfântul Ioan în privinţa atitudinii pe care trebuie să o avem faţă de preotul (evident şi de ierarhul, de la care preotul are această învăţătură) care are credinţă stricată, adică este părtaş la erezie, şi cum ne îndeamnă să ne abţinem de la judecarea preotului pentru motive lumeşti (exact ce a făcut el în pasajul din Omilia la Epistola către Efeseni), dar ne cere să ne îngrădim de el pentru motive de părtăşie la erezie. După ce citim aceste cuvinte, ni-l putem închipui pe Sfântului Ioan Gură de Aur îndemnându-ne să rămânem în comuniune cu cel ce este părtaş la erezie?

Aşa cum bine aţi remarcat, rolul poporului în Biserică este “să atragă atenţia asupra unor probleme pe care le identifică în viaţa bisericească”. Când aceste probleme sunt create de un sinod panortodox, care a luat decizii greşite, această atragere a atenţiei se numeşte receptare nefavorabilă a hotărârilor sinodului şi este o prerogativă a poporului credincios, chemat de acelaşi Duh care a inspirat un sinod ortodox să recunoască ortodoxia doctrinelor stabilite de către acesta, iar în cazul în care ele nu au fost inspirate de Duhul, să le respingă ca eretice. Această măsură de siguranţă pe care Biserica a luat-o a făcut ca sinoadele ecumenice din trecut să nu cadă într-o infailibilitate de tip papistaş şi a fost recunoscută până şi de Conferinţa Panortodoxă presinodală din 1976,  care a stabilit ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic”[9]. Din păcate, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Mare Sinod acordă importanţă scăzută rolului pliromei Bisericii, decizând, în art. 12, că după ce hotărârile sinodului se vor fi aprobat, ele vor fi comunicate poporului, după care vor avea autoritate panortodoxă[10]. Mai mult, documentul despre relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină osândeşte, în articolul 22, orice formă de contestare a acestui sinod, de către “persoane individuale sau grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”[11]. Prin această decizie, pe care şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei o pune în aplicare prin atitudinea faţă de cei ce au contestat în Moldova sinodul din Creta, vocea pliromei este redusă la tăcere, ceea ce viciază procesul de receptare a hotărârilor sinodului din Creta. Chiar dacă revine unui sinod obligaţia şi competenţa de a judeca documentele sinodului din Creta şi de a decide în mod ortodox în privinţa lor, acest lucru nu ştirbeşte dreptul pliromei de a accepta aceste documente sau a le respinge ca eretice.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a arătat că există posibilitatea explicitării, nuanţării şi dezvoltării documentelor sinodului din Creta, nu a “îmbunătăţirii, modificării şi completării”, aşa cum speră Înaltpreasfinţia Voastră. Această diferenţă de termeni se vede şi în traducerea în limba greacă a deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care apare termenul “a schimba”, în loc de a “nuanţa”[12], versiune pe care probabil a cunoscut-o şi IPS Ierotheos Vlachos, când a venit în Moldova, crezând că sinodul naţional român a decis că textele “trebuie să fie corectate, interpretate, să schimbe alte teme”[13]. Ce alt sinod din istorie, pretins “mare şi sfânt”, a creat probleme teologice grave, pe care să le lase spre rezolvare unor sinoade ulterioare? Următoarele “sinoade mari şi sfinte” nu vor fi organizate de către aceiaşi ierarhi care l-au organizat pe acesta? Ce şanse sunt să se rezolve greşelile grave pe care le-a făcut sinodul din Creta? Cine să judece dacă un ierarh actual este sau nu părtaş la erezie, de vreme ce cei mai mulţi dintre ierarhii participanţi la acel sinod sunt la fel de părtaşi la erezia cretană? Cum pot fi nuanţate nişte texte profund eretice, în aşa fel încât ele să ajungă să fie ortodoxe, când cele mai optimiste definiţii pentru ecumenişti din DEX ale termenului “nuanţă” spun că înseamnă “aspect uşor diferit al sensului de bază al cuvântului, ceea ce se adaugă esenţialului, modificându-l uşor”? Documentul Relaţiile Bisericii cu ansamblul lumii creştine nu are nevoie de nuanţe, de uşoare modificări, ci de anularea sa cu totul, în acelaşi timp cu întreruperea participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor.

Am răspuns chemării pe care mi-aţi adresat-o de a discuta cu Înaltpreasfinţia Voastră în 25 noiembrie 2016, ajungând la Mitropolie cu întârziere, datorită unor condiţii meteorologice nefavorabile. Faptul că am fost în acea zi la mitropolie îl poate confirma părintele exarh Nichifor, cu care am discutat pe holurile Centrului eparhial. În ziua în care m-aţi invitat la Popăuţi nu am putut participa, deoarece în acea zi a trebuit să particip la slujba de înmormântare a unui creştin care a decedat în drum spre sfânta biserică, în zi de duminică, în urma unui atac de cord, provocat, pe lângă alte cauze medicale, şi de stresul pe care l-a resimţit, ca om de bază al comunităţii, ca urmare a presiunilor ce s-au făcut asupra schitului în ultima perioadă. Sunt deschis oricând discuţiei pe baza documentelor sinodului din Creta, pentru ca, printr-o analiză teologică onestă, să se stabilească în ce măsură acestea sunt în concordanţă cu ceea ce Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna, în toate locurile şi pe toţi.

   Faptul că nu am reuşit să răspund chemării Înaltpreasfinţiei Voastre de două ori nu înseamnă în niciun fel că mă aflu acum la a treia mustrare, după care poate surveni pedeapsa, întrucât, aşa cum am arătat mai sus, prevederea canonului 31 apostolic referitoare la faptul că preotul care face schismă poate beneficia de trei mustrări “cu dulceaţă şi blândeţe[14] din partea episcopului, după care poate fi supus pedepsei, nu se aplică în acest caz, în care operează prevederea canonului 15 I-II, potrivit căruia preoţii ce se îngrădesc de episcopul părtaş la erezie nu pot fi supuşi cercetării canonice sau pedepselor, ci sunt vrednici de cinstire, ca unii care au luptat împotriva schismei şi divizării Bisericii. Orice sancţiune aplicată împotriva mea pe motivul nepomenirii ierarhului pentru părtăşie la erezie nu va avea nicio valabilitate canonică, din motivele arătate mai sus, lucru consemnat şi în Hotărârea Sinaxei Clericilor şi Monahilor din Volos, desfăşurată în 14 decembrie 2016, care a dat o declaraţie de susţinere a tuturor preoţilor nepomenitori din România[15].

Ţinând seama de toate cele afirmate mai sus, Vă informez că nu voi relua pomenirea ierarhului decât în momentul în care hotărârile sinodului din Creta vor fi “explicitate, nuanţate, modificate, completate şi dezvoltate” în aşa fel încât ele să nu mai conţină nicio prevedere eretică, sau în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră veţi renunţa la aceste documente eretice. Îmi asum toate consecinţele acestei decizii, cu conştiinţa că fac ceea ce permit canoanele Bisericii în situaţia dată. În această decizie mă bucur de susţinerea tuturor celor care de luni întregi îşi găsesc un refugiu sufletesc la Schitul Rădeni. Reafirm că prin această decizie nu m-am separat de Biserică, ci am rămas şi rămân în continuare în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, cu nădejdea că aceasta îşi va regăsi liniştea în momentul în care se va curăţi de erezia ecumenismului. Sper într-o atitudine părintească din partea Înaltpreasfinţiei Voastre, prin care să permiteţi ca la Rădeni să se desfăşoare în continuare activitatea liturgică netulburată, în aşa fel încât cei ce, din motive de conştiinţă, nu doresc să fie părtaşi la erezia din Creta, să îşi poată găsi un loc în care să se roage bunului Dumnezeu.

Întreaga obşte din Rădeni se roagă pentru ca Dumnezeu să Vă dea puterea de a lua decizia ortodoxă în privinţa sinodului din Creta.

16.12.2016                                                                                          Cu deosebit respect,

Ieromonah Pamvo Jugănaru

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

[1] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007,  p. 362.

[2] Idem, p. 68.

[3] Idem, p. 70.

[4] Pidalion, p. 70.

[5] „Sfântul şi Marele Sinod” (Creta, 2016). Între providenţă şi eşec, Oradea, 2016.

[6] Pidalion, p. 362.

[7] Această premisă nu era citată în documentul presinodal, ea apărând odată cu expresia “biserici eterodoxe”.

[8] Omilia la 2 Timotei, http://www.ioanguradeaur.ro/638/omilia-ii-2timotei/.

[9] Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90.

[10]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[11]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[12] http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/sinodul-bor-respins-sinodul-din-creta.html.

[13] http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/surprize-traducere-cu-cantec-ips.html.

[14] Pidalion, p. 70.

[15]https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/15/hotararea-sinaxei-clericilor-si-monahilor-ortodocsi-din-grecia-vine-in-apararea-romanilor-care-au-oprit-pomenirea-ierahilor/.

Sursa: Aparam Ortodoxia